modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

Prin art.5 par.1 Convenţie, se dispune că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu
excepţia cazurilor limitativ prevăzute (lit. a) – f)).
În speţa noastră, probabil fără a-şi da seama, reprezentanţii autorităţilor statului, în mod
intuitiv, au pus la baza arestării lui M.D. temeiul prevăzut de art.5 par.1 lit.c) din Convenţie.
Or, alte temeiuri, pornind de la conţinutul lor, se exclud din start. Astfel, M.D. a fost plasat în
detenţie pentru că ar există motive verosimile de a se bănui că el a săvârşit o infracţiune.
Pentru a argumenta existenţa acestui temei, procurorul a pus la dispoziţia exclusivă a
instanţei toate materialele dosarului penal. În acest sens, insistăm asupra încălcării principiului
egalităţii armelor dintre procuror şi persoana plasată în detenţie, or, partea apărării nu a avut
posibilitate să la cunoştinţă de aceste materiale.
E de notat şi faptul că, indiferent de conţinutul probatoriu al materialelor dosarului penal
prezentat instanţei, situaţia care denotă caracterul arbitrar al arestării lui M.D. nu se schimbă.
Susţinem acest argument, deoarece o importanţă deosebită au doar acele materiale (probe)
care au fost anexate la demers şi cele care au fost prezentate părţii apărării.
Este relevant faptul că, la demersul privind aplicarea măsurii preventive, procurorul a
anexat doar ordonanţa de începere a urmăririi penale; procesul-verbal de reţinere şi ordonanţa
de recunoaştere în calitate de bănuit. În lumina celor expuse, este evident că materialele
relatate nu erau suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că M.D. ar fi putut comite
infracţiunea imputată.
În aşa mod, deja la această etapă, autorităţile statului au violat art.5 par.1 din Convenţie,
or, acest caz este identic cu cazul Muşuc c. Moldovei (a se vedea Cererea nr.42440 /06, par.
33).
În principiu, doar această violare ar impune eliberarea persoanei arestate şi compensarea
prejudiciilor prin aplicarea în mod direct a prevederilor art.41 din Convenţie de către de
instanţa de recurs.
Ţinând cont de practica vicioasă şi ilegală aplicată în RM, de caracterul repetitiv al
încălcării art.5 par.1 din Convenţie şi de intenţia de a contesta, după caz, decizia instanţei de
recurs la CEDO, invocăm şi alte aspecte ce ţin de fondul problemei.
2. Lipsa elementelor de fapt care ar justifica arestarea
La insistenţa apărării, procurorul a prezentat doar o infimă parte din aşa-numitele probe
care şi-au găsit reflectare în demersul privind aplicarea arestului, acestea fiind:
• procesul-verbal de audiere a bănuitului;
• procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 16.08.2008;
• raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18.08.2008.
Prin analizarea acestor înscrisuri, se poate constata că reprezentanţii statului au comis
cel puţin 3 infracţiuni (art.306; 308; 310 CP) care s-au soldat cu urmări grave pentru M.D.
Aceasta înseamnă că aşa-numitele probe nu numai că nu puteau fi puse la baza arestării lui
M.D., dar şi că autorităţile statului urmează să stabilească cine a creat probe artificiale pentru
a-l aresta.
Prin declaraţiile bănuitului se constată că, în ziua de 16.08.2008, el, în comun cu alte
persoane, a ieşit la pădure să se odihnească. La un moment, pe neaşteptate au fost atacaţi de
colaboratorii de poliţie fără niciun motiv. Colaboratorii de poliţie au întocmit şi un procesverbal
de cercetare la faţa locului. Reamintim că cercetarea la faţa locului se reglementează
prin articolele 118, 124 CPP, norme de procedură care fac parte din Titlul IV, intitulat „Probe
şi mijloace de probe”, Capitolul III, intitulat „Mijloacele de probă şi procedeele probatorii”.
380