modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

COMPANIA „LOIER PARTNERE A.S” v. SLOVENIA
(cererea nr. 54252/07 şi a.), hotărârea din 16.06.2009
În 2005 reclamantul, companie privată cu răspundere limitată, intenţiona să înainteze
mai mult de 70.000 acţiuni privind încasarea datoriei. Reieşind din numărul mare al acestora,
compania a întocmit cererile de chemare în judecată în formă electronică şi le-a înregistrat pe
un disc, pe care la expediat în instanţele de judecată competente cu o scrisoare de însoţire.
Instanţele de judecată au refuzat să primească cererile, invocând lipsa tehnicii pentru primirea
şi prelucrarea materialelor întocmite şi semnate în formă electronică.
Fiecare refuz de primire a fost contestat la Curtea Constituţională, invocându-se ca
motiv îngrădirea accesului la justiţie. Plângerile au fost respinse ca fiind înaintate după
expirarea termenului stabilit de 2 luni.
CEDO a constatat încălcarea art.6 al Convenţiei, indicând că înaintarea cererilor de
chemare în judecată pe suport de hârtie cu anexarea tuturor materialelor ar constitui mai mult
de 40 milioane de pagini. În asemenea circumstanţe alegerea mijloacelor de înaintare a
acţiunilor nu poate fi egalată cu un abuz. În afară de aceasta, din 2002 legislaţia naţională a
Sloveniei permite înaintarea cererilor de chemare în judecată în formă electronică şi
companiei reclamante nu-i putea fi imputat acest fapt. Refuzul instanţelor de a primi cererile
de chemare în judecată a creat o ingerinţă nejustificată şi a limitat dreptul reclamantului la o
prezentare eficientă a cererilor sale.
Companiei i-a fost acordată pentru recuperarea prejudiciului suma de 10.000 euro.
Aplicarea legii civile cu efect retroactiv
JUBER v. FRANŢA
(cererea nr. 3034/05,hotărârea 23.07.2009)
După ce reclamanţii şi-au vândut acţiunile pe care le deţineau într-o companie, Direcţia
naţională şi internaţională de control a impozitelor din cadrul Departamentului fiscal le-a
înaintat o cerinţă de achitare suplimentară a impozitului pentru creşterea capitalului, rezultată
din această tranzacţie.
Reclamanţii s-au adresat organelor fiscale, apoi în instanţa de contencios administrativ,
invocând că Direcţia nominalizată nu avea împuternicirile respective.
În perioada examinării cauzei a fost publicată Legea fiscală (anul 1997). Potrivit acestei
legi, controalele organelor fiscale, contestate din motivul, că organul care le-a efectuat nu
avea împuterniciri, urmau a fi considerate legale.
În 1999 instanţa de contencios administrativ a emis o hotărâre de anulare a impozitelor
calculate, din motivul că organul care a efectuat controlul nu avea împuterniciri legale.
În 2004 instanţa de apel de contencios administrativ, a casat hotărârea aplicând Legea
fiscală din 1997, indicând că organul fiscal era în drept să efectueze controale, totodată
reclamanţii au fost eliberaţi de sancţiuni.
La 23.07.2009 CEDO a statuat că introducerea unei norme, care ar rezolva litigiul dintre
reclamanţi şi organele fiscale definitiv şi cu efect retroactiv nu a fost justificată de un interes
general.
Astfel, n-a fost menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale
comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, reclamanţii
suportând o povară excesivă şi o ingerinţă în dreptul său de proprietate. S- a constatat
încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
III. Concluzii şi propuneri.
Cercetarea efectuată denotă faptul că în perioada de referinţă împotriva Moldovei nu au
fost pronunţate hotărâri importante cu caracter economic, care ar ridica probleme de drept.
Cele două scoase de pe rol sunt repetitive, adică derivă din hotărâri pronunţate de Curtea
Supremă de Justiţie la 28.08.2008 (Ipteh SA ş. a v. Moldova) şi 18.10.2008 (Baroul Partner-A
363