modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

II. PARTEA PROCESUALĂ DE APLICARE A PREVEDERILOR
ART.3 DIN CONVENŢIE
14. Atunci când o persoană afirmă în mod susţinut că a suferit, din partea poliţiei sau
altor servicii similare ale statului, tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei, această
dispoziţie, combinată cu obligaţia generală impusă statului prin articolul 1 de "a recunoaşte
oricărei persoane ce ţine de jurisdicţia [sa] drepturile şi libertăţile definite (...) [în] Convenţie",
cere, implicit, să se facă o anchetă oficială efectivă. Această anchetă, trebuie să poată
conduce la identificarea şi pedepsirea vinovaţilor (hot. Labila vs Italia)
Dacă unei persoane i-au fost cauzate leziuni corporale în perioada aflării în detenţie sau
în controlul poliţiei, orice astfel de leziune ar da o prezumţie puternică că acea persoană a fost
supusă relelor tratamente (hot. Bursuc vs România, din 12 octombrie 2004). Ţine de sarcina
autorităţilor statului să dea o explicaţie plauzibilă Curţii Europene a Drepturilor Omului
despre circumstanţele în care au fost cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o
problemă clară în temeiul articolului 3 al Convenţiei (cazul Selmouni v. Franţa, §87). Această
regulă de probaţiune este prevăzută şi în articolul 10 alin.3/1 CPP, care cere autorităţii în
custodia căreia se află persoana să demonstreze că aceasta nu a fost supusă torturii sau altor
tratamente sau pedepse crude. în cazul în care statul omite să facă acest lucru, poate exista o
situaţie care să cadă sub incidenţa articolului 3 al Convenţiei
Conform art.298 alin.(4) CPP penală orice declaraţie, plângere sau alte circumstanţe ce
oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman
sau degradant urmează a fi examinate de către procuror, în modul prevăzut de articolul 274
CPP, în procedură separată.
15. Declaraţie despre aplicarea faţă de persoană a torturii, tratamentului inuman,
degradant în temeiul art.298 alin.(4) CPP poate fi depusă de către însăşi pretinsa victimă, de
ruda acestuia, de avocat sau de medic care a acordat asistenţă medicală victimei. Medicul care
a acordat ajutor victimei şi a constatat urme de aplicare a maltratării trebuie să discute în
condiţii de confidenţialitate cu victima necesitatea declarării despre aplicarea maltratării. Dacă
pacientul nu este de acord ca medicul să facă declaraţii, acesta nu trebuie să-şi expună în mod
conştient pacientul pericolului represiunii în urma declaraţiei.
Chiar în absenţa unei plângeri exprese trebuie desfăşurată o investigaţie pentru a stabili
dacă au avut loc sau nu fapte de maltratare în cazul în care există alte circumstanţe ce dau
temei de a conchide că sunt urme de maltratare.
Plenul atenţionează că judecătorii şi procurorii urmează a fi conştienţi de faptul că
există metode de aplicare a forţei care nu lasă urme pe corpul victimei (mutatis mutandis,
cazul Boicenco c. Moldovei, 11 iulie 2007, §109).
16. Standardele internaţionale cu privire la eficacitatea investigaţiilor cauzelor de
pretinsă tortură sunt extrem de înalte. Aceste standarde îşi găsesc reflectarea în "Principiile cu
privire la investigarea efectivă şi documentarea torturii şi a altor pedepse sau tratamente
crude, inumane ori degradante" recomandate de rezoluţia Adunării Generale a ONU 55/89 din
4 decembrie 2000.
Conform acestor principii, scopul investigării efective şi documentării torturii şi a altor
pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante include următoarele:
(a) clarificarea faptelor, stabilirea şi recunoaşterea responsabilităţii individuale şi a
instituţiei respective faţă de victime şi familiile lor;
(b) identificarea măsurilor necesare pentru prevenirea unor fapte similare;
(c) facilitarea urmăririi şi/sau, dacă este corespunzător, sancţionarea disciplinară a celor
indicaţi în investigaţie ca fiind responsabili şi demonstrarea necesităţii pentru o reparaţie şi
redresare deplină din partea statului, care include compensaţii financiare echitabile şi adecvate
şi acordarea mijloacelor pentru îngrijire medicală şi reabilitare.
351