modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

judecată, ale procurorului, grefierului, precum şi ale interpretului şi traducătorului, dacă
aceştia participă, ale apărătorului şi se precizează dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.
După aceasta, se dă cuvântul recurentului, intimatului, apărătorilor şi reprezentanţilor
lor, apoi procurorului. Dacă, între recursurile declarate, se află şi recursul procurorului, primul
are cuvântul acesta.
După luările de cuvânt ale părţilor, instanţa de recurs trece la verificarea probelor
examinate de prima instanţă, conform materialelor din dosar, prin citirea lor în şedinţa de
judecată, cu consemnarea în procesul verbal.
Declaraţiile persoanelor care au fost audiate în prima instanţă se verifică de către
instanţa de recurs prin citirea lor în şedinţa de judecată.
Instanţa de recurs nu este în drept să-şi întemeieze concluziile sale pe probele cercetate
de prima instanţă, dacă ele nu au fost verificate în şedinţa de judecată a instanţei de recurs şi
nu au fost reflectate în procesul verbal al şedinţei de judecată.
După verificarea probelor, instanţa acordă cuvântul recurentului, intimatului,
apărătorului şi reprezentantului lui, apoi procurorului. În dezbateri, părţile se vor referi atât la
chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunţat ori trebuia să se pronunţe prima instanţă de
fond, cât şi la chestiunile de drept.
Părţile au dreptul la replică, iar inculpatul - la ultimul cuvânt.
52. Instanţa de recurs poate să se pronunţe asupra chestiunilor de fapt, precum şi asupra
celor de drept numai după administrarea de probe, care au fost obiect de cercetare în instanţă
de fond, conform principiului nemijlocirii, şi să dispună achitarea ori condamnarea
inculpatului.
Necesitatea administrării de probe suplimentare, invocate de către părţi la judecarea
recursului, pe care nu o poate face instanţa de recurs, generează soluţia dispunerii rejudecării
cauzei, or, verificarea unor asemenea probe, precum şi analiza faptelor reţinute în sarcina
inculpatului prin rechizitoriu ţine doar de competenţa instanţei de fond.
53. Având în vedere dispoziţiile art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea au fost interpretate şi aplicate, după o hotărâre
de achitare pronunţată de instanţa de fond, instanţa de recurs nu poate dispune pentru prima
dată condamnarea fără audierea inculpatului prezent în şedinţa de judecată şi fără
administrarea directă a probelor.
54. Recursul declarat împotriva sentinţei de achitare pronunţate de instanţa de fond se
judecă conform regulilor generale, sub toate aspectele, în fond şi în drept, cu exercitarea unei
proceduri de jurisdicţie depline şi egale celei în fond, prin aplicarea principiului egalităţii
armelor.
55. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Dănilă împotriva României din 08
martie 2007, a statuat că instanţa de recurs nu este în drept să pronunţe o hotărâre de
condamnare bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanţă, care conţine depoziţiile
martorilor şi declaraţiile inculpatului, acelaşi dosar în baza căruia fusese achitat în prima
instanţă.
Instanţa de recurs trebuie să procedeze la administrarea directă a mărturiilor personale
ale inculpatului şi ale celorlalţi martori ai acuzării şi apărării, prin audierea din nou atât a
inculpatului, cât şi a anumitor martori.
56. În conformitate cu principiul contradictorialităţii în procesul penal, reglementat de
art.24 Cod de procedură penală, urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sunt separate
şi se efectuează de diferite organe şi persoane.
Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea
acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii.
Funcţia acuzării este pusă pe seama procurorului, care intentează cauza penală,
înaintează învinuirea, susţine acuzarea în instanţele de judecată.
339