modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

8. Din prevederile art.420 alin.(4) CPP rezultă că exercitarea recursului este
condiţionată de utilizarea prealabilă a apelului, în cazul în care legea prevede această cale
ordinară de atac.
Persoanele indicate în articolul 401 CPP, care nu au folosit calea de atac a apelului, pot
declara recurs numai dacă prin hotărârea atacată a fost modificată soluţia primei instanţe şi
prin aceasta s-a înrăutăţit situaţia recurentului. Procurorul care nu a declarat apelul este
titularul recursului ordinar în cazul în care a fost admis apelul părţii apărării.
Inculpatul condamnat care nu a atacat cu apel sentinţa primei instanţe poate ataca cu
recurs decizia prin care, în urma admiterii apelului procurorului, s-a aplicat o măsură de
siguranţă şi a fost modificată soluţia dată în latura civilă, numai sub aspectul acestor
modificări aduse sentinţei, dar nu cu referire la existenţa vinovăţiei şi la aplicarea pedepsei
care au rămas stabilite prin sentinţă, nefiind casate în apelul procurorului. Pe de altă parte,
inculpatul care nu a atacat sentinţa de condamnare cu apel, iar pedeapsa aplicată i-a fost
majorată în urma admiterii apelului procurorului poate declara recurs împotriva deciziei
instanţei de apel numai cu privire la aplicarea pedepsei, dar nu la existenţa vinovăţiei sau la
alte chestiuni ale sentinţei menţinute de instanţa de apel.
9. Termenul de declarare a recursului ordinar împotriva hotărârilor instanţelor de apel,
potrivit prevederilor art.422 CPP, este de 2 luni de la data pronunţării deciziei, dacă legea nu
dispune altfel, iar în cazul redactării deciziei - de 2 luni după înştiinţarea în scris a părţilor
despre semnarea deciziei redactate de judecătorii completului de judecată.
Termenul de declarare a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât la dezbateri, cât şi
la pronunţarea deciziei, chiar dacă a fost reprezentat de avocat, curge de la înmânarea copiei
de pe hotărârea judecătorească.
În cazul în care recursul este depus peste termenul prevăzut de lege, instanţa este
obligată să stabilească motivele întârzierii şi, dacă constată motive întemeiate, va trimite
recursul pentru judecare.
Motive întemeiate pot fi: existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie existenţa unei
alte cauze care a pus titularul recursului în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu
interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese. De exemplu,
inculpatului i-a fost înmânată mai târziu de două luni copia de pe sentinţa tradusă în limba
maternă sau în limba pe care o cunoaşte.
10. Instanţa care a pronunţat hotărârea recurată este obligată să anexeze la dosar datele
privind comunicarea hotărârii în modul stabilit de lege, iar în procesul verbal al şedinţei de
judecată să facă menţiunile corespunzătoare privind participarea persoanei, pronunţarea
dispozitivului hotărârii sau, după caz, a hotărârii integrale etc.
Instanţa de recurs este obligată să verifice temeinic împrejurările în care s-a declarat
recursul şi, fără a stabili cu certitudine, pe baza acestora, că cererea a fost primită după
expirarea termenului de recurs, nu este în drept să decidă inadmisibilitatea în temeiul că
recursul este declarat peste termen.
În cazul în care recurentul critică decizia instanţei de apel, prin care s-a respins apelul ca
tardiv, iar soluţia este vădit neîntemeiată, recursul este admisibil, această cale de atac fiind
singura prin care se poate remedia eroarea judiciară comisă de instanţa de apel. Aceste
considerente duc la admiterea recursului, casarea totală a deciziei atacate, cu dispunerea
rejudecării cauzei de către instanţa de apel, pe motiv că nu a fost judecat fondul apelului.
11. Retragerea recursului ordinar împotriva hotărârii instanţei de apel se efectuează în
conformitate cu prevederile art.423 CPP.
Persoanele care pot declara acest recurs au dreptul să-l retragă în condiţiile art.407 CPP,
care se aplică în mod corespunzător.
328