modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

• au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material.
Conform art.240 CPC RM, la deliberarea hotărârii instanţa judecătoreasca apreciază
probele, determina circumstanţele care au importanţa pentru soluţionarea pricinilor, care au
fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării
pricinii şi admisibilitatea acţiunii.
Conform rigorilor CPC RM, concluziile privind circumstanţele de fapt ale cauzei se
motivează în hotărâre doar prin probe. Hotărârea nu poate fi bazata pe presupuneri despre
circumstanţele cauzei. Hotărârea se bazează doar pe dovezile care au fost prezentate de părţi
şi ceilalţi participanţi la proces în corespundere cu cerinţele art.53-56 CPC RM privind
pertinenta, admisibilitatea şi veridicitatea probelor.
F.I. s-a adresat în instanţa de judecată considerându-se lezată în dreptul de a primi
remunerarea cuvenită pentru munca suplimentară depusă în calitate de medic rabiolog, a
solicitat obligarea angajatorului la plata muncii prestate; s-a simţit defăimată şi lezată în
demnitatea şi onoarea ei profesională prin anumite enunţuri din referinţa întocmită de către
directorul spitalului __________a, referinţa ce urma să fie depusă la dosarul reclamantei
pentru confirmarea categoriei de calificare, de aceea a solicitat excluderea acestor fraze din
referinţa ca necorespunzătoare adevărului şi, respectiv, încasarea unei sume compensatoare de
bani echivalentul prejudiciului moral pentru suferinţele psihice pe care le-a suportat.
Aşa, instanţa a admis probe care nu au fost pertinente şi admisibile referitor la cerinţa
reclamantei privind lezarea demnităţii şi onoarei profesionale, deoarece a fost admisă ca probă
şi apreciată cu forţa probantă o scrisoare colectivă, care nu are nici în clin şi nici în mânecă cu
defăimarea reclamantei prin anumite fraze din referinţa contestată.
Enunţurile pe care reclamanta a solicitat să fie excluse din referinţă ca neadevărate, şi care îi
lezează demnitatea şi onoarea de medic cu o vechime de 27 de ani, nu pot fi considerate ca
adevărate şi probate doar printr-o scrisoare, care ar fi fost semnata de membrii colectivului
spitalului. O scrisoare scrisa nu se ştie de cine şi în ce împrejurări nu poate servi ca probă
pertinentă pentru a dovedi calităţile profesionale ale unui angajat, mai ales că în fiecare aşanumit
colectiv sunt persoane simpatizate de conducător pentru „fidelitate” şi sunt persoane
neagreate pentru constructivism şi critică, care sunt tratate „ca destabilizatori ai climatului
moral”, „cu obiecţii la adresa conducătorului.”
Legea prevede că probele urmează a fi admisibile, adică obţinute în strictă conformitate cu
legea, or, scrisoarea, care, de fapt, a fost proba nr.1 în confirmarea personalităţii negative a
reclamantei, nu corespunde acestor exigente.
Referinţa a fost semnată de către conducătorul instituţiei şi, deci, urma ca anume această
persoană, prin probe admisibile şi veridice, să dovedească că recurenta I.F. este medic cu «o
responsabilitate şi disciplină mediocră» Cu atât mai mult cu cât calificativul că F.
„destabilizează climatul în colectiv prin obiecţii către conducătorul instituţiei” poate fi
calificat ca prigonire pentru critica adusă, fapt pentru care instanţa urma să la o altă poziţie
decât cea pe care şi-a propus-o. Şi nu în ultimul rând, este important că referinţa nu conţine
adevărul despre calităţile profesionale şi umane ale medicului F., deoarece anume ei i s-a
încredinţat responsabilitatea pentru sectorul antirabie, sector care înaintează exigenţe înalte
pentru executant. Toate luate în ansamblu, aceste circumstanţe şi probele care le dovedesc nu
afirmă, ci dimpotrivă, infirma faptul că recurenta F. este medic mediocru, nedisciplinat şi
destabilizator al climatului moral, de aceea cerinţa de a exclude enunţurile citate urma să fie
admisă şi, respectiv, încasat echivalentul bănesc al suferinţelor psihice suportate de către
recurentă.
Mai mult, fraza „a dat dovadă pe parcursul anilor de o disciplina şi responsabilitate mediocre”
în sine este incorectă şi lipsită de sens, fiindcă o persoană ori este responsabilă şi disciplinată
ori nu, şi o situaţie de mijloc în acest caz este pur şi simplu absurdă.
269