modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

34. Instanţele de judecată vor face distincţie între categoriile de rapoarte de expertiză.
Astfel, expertiza suplimentară sau repetată va fi dispusă numai dacă este precedată de
existenţa unui raport de expertiză pe acelaşi obiect. Totodată, este necesar de a se face
deosebire între expertiza suplimentară şi expertiza repetată, care sunt numite în virtutea unor
temeiuri diferite şi procedura de efectuare a acestora este distinctă.
Astfel, expertiza suplimentară se va dispune în cazul în care raportul de expertiză nu
este suficient de clar sau este incomplet, ori au apărut noi probleme referitor la circumstanţele
examinate ulterior (de ex.: expertul nu a oferit răspuns la câteva întrebări sau nu a examinat
toate obiectele sau materialele prezentate). Expertiza suplimentară se va efectua de către
acelaşi expert sau de altul, menţiune care urmează a fi notificată în încheierea judecătorească.
Necesitatea unei expertize suplimentare va decădea în cazul în care interogarea expertului în
şedinţă judiciară va fi suficientă pentru înlăturarea acestor neclarităţi.
Expertiza repetată, spre deosebire de cea suplimentară, va fi dispusă de instanţele de
judecată dacă există dubii în privinţa veridicităţii sau temeiniciei raportului de expertiză care
se pot datora fie concluziilor contradictorii ale experţilor, fie că au fost încălcate normele de
drept procedural. Expertiza repetată întotdeauna va fi încredinţată unei comisii de experţi.
Experţii care au participat la efectuarea expertizei anterioare nu au dreptul de a participa din
nou la investigaţii. Ordonarea expertizei şi cuprinsul încheierii de judecată urmează a fi făcute
conform dispoziţiilor art.148, 149, 153 din Cod. În încheiere instanţa de judecată îşi va motiva
îndoielile asupra raportului anterior, ale cărui concluzii le consideră dubioase, de ce anume şia
făcut această părere. Încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei poate fi atacată
doar odată cu fondul cauzei. Concomitent, instanţa de judecată este în drept, până la
prezentarea raportului de expertiză, să suspende procesul printr-o încheiere care se supune
recursului potrivit art.261 lit.d) din Cod.
35. Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu
celelalte probe, neavând forţă probantă prestabilită, dar respingerea acestuia va trebui să fie
motivată în hotărârea judecătorească.
Cercetarea raportului de expertiză presupune din partea instanţelor de judecată aducerea
la cunoştinţa tuturor participanţilor în proces a conţinutului acestuia şi concomitent verificarea
conformităţii răspunsurilor oferite întrebărilor adresate şi a temeiniciei concluziilor depuse.
Partea la proces nu este lipsită de dreptul de a anexa la cererea de chemare în judecată
concluzii (expertize), însă dacă procesul este pornit, ordonarea expertizei se va efectua numai
în baza încheierii de judecată.
36. Instanţele de judecată vor face deosebire între necesitatea dispunerii unei expertize
şi consultarea unui specialist. Implicarea în proces a specialistului se va efectua de instanţele
de judecată doar în cazul în care sunt reclamate cunoştinţe speciale într-un anumit domeniu al
ştiinţei, tehnicii, la cercetarea înscrisurilor, probelor materiale, audierea şi vizionarea
înregistrărilor video-audio, dispunerea unei expertize, audierea martorilor, la adoptarea unor
măsuri de asigurare a probelor, în alte probleme ce ţin de dreptul litigios.
Atragerea specialistului în proces se face în virtutea cererii unui participant sau din
oficiu, printr-o încheiere de şedinţă consemnată în procesul verbal.
Consultaţia dată de specialist se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Se atenţionează instanţele de judecată că specialistul nu este somat de răspundere penală.
37. Cererea pentru declararea probelor ca fiind false se va soluţiona potrivit art.227 din
Cod.
Procedura falsului se referă la administrarea dovezii cu înscrisuri, şi nu la rapoartele de
expertiză. Partea care a recunoscut în instanţă de judecată un înscris sub semnătură privată nu
poate declara ulterior că înscrisul este fals, întrucât mărturisirea făcută este irevocabilă.
Numai în cazul în care se va dovedi că recunoaşterea a fost făcută datorită unui viciu de
21