modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

MODELE
DE ACTE DEPUSE DE AVOCAŢI ÎN INSTANŢE
1

SUMAR
CAUZE CIVILE
HOTĂRÂRI ALE PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
PRIVIND APLICAREA NORMELOR CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ LA
JUDECAREA PRICINILOR ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ NR.24 DIN 12.12.2005 ...................13
CU PRIVIRE LA APLICAREA LEGISLAŢIEI PROCESUALE CIVILE LA
ÎNTOCMIREA HOTĂRÂRII ŞI ÎNCHEIERII JUDECĂTOREŞTI NR.2 DIN
07.07.2008................................................................................................................................23
CU PRIVIRE LA EXAMINAREA PRICINILOR CIVILE ÎN ORDINE DE APEL
NR.15 DIN 03.10.2005 ...........................................................................................................32
CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE
JUDECĂTOREŞTI A LEGISLAŢIEI PROCESUALE CIVILE LA ÎNTOCMIREA
ACTELOR JUDECĂTOREŞTI DE DISPOZIŢIE ÎN CADRUL EXAMINĂRII
PRICINILOR CIVILE ŞI ECONOMICE ÎN ORDINE DE APEL ŞI DE RECURS
NR.3 DIN 07.07.2008 ..............................................................................................................42
CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII LEGISLAŢIEI PROCEDURALE
LA EXAMINAREA CAUZELOR CIVILE ÎN RECURS NR.3 DIN 27.03.2006 ..................46
CU PRIVIRE LA EXAMINAREA CAUZELOR PRIVIND ACCESUL
LA INFORMAŢIILE OFICIALE NR.1 DIN 02.04.2007 .......................................................61
PRIVIND PRACTICA JUDICIARĂ CU PRIVIRE LA CONSTATAREA
FAPTELOR CARE AU VALOARE JURIDICĂ ŞI DECLARAREA PERSOANEI
DISPĂRUTĂ FĂRĂ URMĂ SAU DECEDATĂ NR.4 DIN 07.07.2008...............................77
CU PRIVIRE LA APLICAREA DE CĂTRE INSTANŢELE DE JUDECATĂ
A LEGISLAŢIEI CE REGLEMENTEAZĂ REPARAREA PREJUDICIULUI MORAL
NR.9 DIN 09.10.2006 ..............................................................................................................86
CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE
JUDECĂTOREŞTI A LEGISLAŢIEI DESPRE ÎNCASAREA CHELTUIELILOR
DE JUDECATĂ ÎN CAUZELE CIVILE NR.25 DIN 28.06.2004..........................................92
CU PRIVIRE LA UNELE CHESTIUNI CE VIZEAZĂ PROCEDURA DE
ELIBERARE A ORDONANŢELOR JUDECĂTOREŞTI NR.18 DIN 31.05.2004.............101
NOTĂ INFORMATIVĂ PRIVIND TEMEIURILE CE DUC LA RESTITUIREA
DE CĂTRE INSTANŢA DE RECURS A PRICINILOR SPRE REJUDECARE ..................106
2

PROCEDURA CONTENCIOASĂ
CERERI DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ (ACŢIUNI)
BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
A LUI Ş.Ş. ŞI A OFICIULUI CADASTRAL TERITORIAL .................................................130
BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
A CONSILIULUI SĂTESC .............................................................................................................133
BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
A CONSILIULUI SĂTESC (2) ........................................................................................................136
DOLGHIERU VASILE. CERERE CU PRIVIRE LA MĂRIREA
CUANTUMULUI PRETENŢIILOR DIN ACŢIUNE ............................................................138
DOLGHIERU VASILE. CERERE DE RECURS ASUPRA DECIZIEI
CURŢII DE APEL ECONOMICE...........................................................................................139
DOLGHIERU VASILE. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ CU PRIVIRE
LA ÎNCASAREA DATORIILOR FORMATE ÎN BAZA CONTRACTULUI ......................143
DOLGHIERU VASILE. OBIECŢII ASUPRA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ..............145
DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ LA CEREREA DE APEL PRIVIND
ATACAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI ECONOMICE DE CIRCUMSCRIPŢIE
CHIŞINĂU ..............................................................................................................................147
DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE RECURS .........................150
DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE REVIZUIRE
DEPUSE ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE ................................152
DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII RECONVENŢIONALE
CU PRIVIRE LA DECLARAREA NULĂ A PCT. 5.4, 5.6, 10.5 ..........................................154
CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND
ÎNCASAREA DATORIEI .......................................................................................................157
CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA
DATORIEI (2) .........................................................................................................................159
CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA
VENITULUI RATAT ..............................................................................................................161
CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA
PENALITĂŢII .........................................................................................................................164
3

CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REZOLVIREA
CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ..............................................................168
CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII CONTRACTULUI DE VÂNZARE-
CUMPĂRARE (2) .............................................................................................................................171
PALII OLEG. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU REPARAREA
PREJUDICIULUI CAUZAT PRIN VĂTĂMAREA INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI
DECESUL LUI C.W................................................................................................................173
PALII OLEG. CERERE PENTRU COMPLETAREA TEMEIULUI ACŢIUNI..................176
SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND
ÎNCASAREA PREJUDICIULUI MATERIAL PRODUS ÎN URMA ACCIDENTULUI
RUTIER ...................................................................................................................................179
SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND
PARTAJUL AVERII COMUNE .............................................................................................181
SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU
DESFACEREA CĂSĂTORIEI ...............................................................................................183
SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND
ÎNCASAREA DATORIEI .......................................................................................................184
ROMAN ANATOLIE. CERERE CU PRIVIRE LA ADOPTAREA ACŢIUNILOR
DE ASIGURARE A ACŢIUNII CIVILE ................................................................................186
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI ÎN
PRICINA CIVILĂ ...................................................................................................................188
PALII OLEG. CERERE PRIVIND APARTENENTA DOCUMENTELOR
CONSTATATOARE DE DREPTURI ....................................................................................192
APELURI
PALII OLEG. CERERE DE APEL ASUPRA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI
ANENII-NOI............................................................................................................................194
SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE APEL ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII
JUDECĂTORIEI BUIUCANI MUN.CHIŞINĂU NR.2-14/10 DIN 10.04.2010....................196
ALTE CERERI
PALII OLEG. CERERE PENTRU ANEXAREA ÎNSCRISURILOR LA
MATERIALELE CAUZEI .....................................................................................................198
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND EFECTUAREA EXPERTIZEI
PSIHIATRICE .........................................................................................................................199
4

SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE STRĂMUTARE A PRICINII SPRE
JUDECARE CU RESPECTAREA NORMELOR DE COMPETENŢĂ
EXCEPŢIONALĂ....................................................................................................................201
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV
HOTĂRÂREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII
MOLDOVA CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE
DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV A UNOR PREVEDERI ALE LEGII
CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV NR.10 DIN 30.10.2009........................................203
CERERI PREALABILE
NICOARĂ VASILE. CERERE PREALABILĂ ÎMPOTRIVA ÎNTREPRINDERII DE
STAT CENTRUL RESURSELOR INFORMAŢIONALE DE STAT „REGISTRU” ŞI
A DIRECŢIEI DE DOCUMENTARE A POPULAŢIEI.........................................................219
CERERI
BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A
COMISIEI ELECTORALE CENTRALE ...............................................................................221
CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND
RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV .......................................226
CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REVOCAREA
ACTULUI ADMINISTRATIV (2) .........................................................................................229
CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND
RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV (3) .................................232
NICOARĂ VASILE. CERERE DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ŞI
ÎNCASAREA PREJUDICIULUI CAUZAT ..........................................................................235
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. PLÂNGERE ÎN PRIVINŢA SOLICITANTULUI DE
AZIL (ÎN ORDINEA ART. 313 COD DE PROCEDURĂ PENALĂ) ................................ 242
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND AMÂNAREA PROCESULUI ÎN
PRIVINŢA SOLICITANTULUI DE AZIL ÎN CONFORMITATE CU ART.208 DIN
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ ................................................................................244
PALII OLEG. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA
DECIZIEI DIRECŢIEI REFUGIAŢI ŞI ACORDAREA STATUTULUI DE
REFUGIAT ..........................................................................................................................245
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI
ADMINISTRATIV ...............................................................................................................249
5

BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND RESPINGEREA DEMERSULUI
PRIVIND APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE AREST
PREVENTIV A SOLICITANTULUI DE AZIL ..................................................................253
PALII OLEG. RECURS ASUPRA HOTĂRÂRII CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN
_ PRIN CARE A FOST RESPINSĂ ACŢIUNEA PENTRU ANULAREA DECIZIEI
NR.____A DIRECŢIEI PRINCIPALE PENTRU REFUGIAŢI ..........................................255
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU
ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV DE REFUZ ÎN PRIMIREA
DOCUMENTELOR PENTRU NATURALIZARE A BENEFICIARULUI DE
PROTECŢIE UMANITARĂ................................................................................................257
RECURSURI
BRAŞOVEANU DUMITRU. RECURS AL MIŞCĂRII SOCIAL-POLITICE
„ACŢIUNEA EUROPEANĂ” ................................................................................................259
PĂDURARU ION. CERERE DE RECURS ASUPRA ÎNCHEIERII CURŢII DE
APEL CHIŞINĂU DIN ___ PRIVIND SCOATEREA DE PE ROL A CERERII DE
CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV...................................264
CONSTANTINOV ANA. RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL
CHIŞINĂU DIN 18 MARTIE 2010 .......................................................................................268
PLEDOARII
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. ALOCUŢIUNEA AVOCATULUI ÎN CAUZA M.V.A.
ÎMPOTRIVA CONSILIULUI DE ADMINISTRARE AL AGENŢIEI NAŢIONALE
PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ (ANRE) ..................................................272
BRASOVEANU DUMITRU. PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA
MIŞCAREA SOCIAL-POLITICĂ „ACŢIUNEA EUROPEANĂ” ÎMPOTRIVA
COMISIEI ELECTORALE CENTRALE................................................................................277
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. TEZE CU PRIVIRE LA CEREREA DE CHEMARE ÎN
JUDECATĂ A LUI H.M. PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI
ADMINISTRATIV .................................................................................................................283
PROCEDURA SPECIALĂ
BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE PRIVIND STABILIREA FAPTULUI DE
RUDENIE ...............................................................................................................................288
6

CAUZE PENALE
HOTĂRÂRI ALE PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII
MOLDOVA
PRIVIND SENTINŢA JUDECĂTOREASCĂ NR.5 DIN 19.06.2006 ...................................292
CU PRIVIRE LA PRACTICA ASIGURĂRII CONTROLULUI JUDECĂTORESC DE
CĂTRE JUDECĂTORUL DE INSTRUCŢIE ÎN PROCESUL URMĂRIRII PENALE
NR.7 DIN 04.07.2005 .............................................................................................................303
CU PRIVIRE LA PRACTICA JUDECĂRII CAUZELOR PENALE ÎN ORDINE DE
APEL NR.22 DIN 12.12.2005 ................................................................................................314
CU PRIVIRE LA JUDECAREA RECURSULUI ORDINAR ÎN CAUZA PENALĂ
NR.9 DIN 30.10.2009 .............................................................................................................326
PRIVIND APLICAREA ÎN PRACTICA JUDICIARĂ DE CĂTRE INSTANŢELE
JUDECĂTOREŞTI A UNOR PREVEDERI ALE CONVENŢIEI PENTRU
APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE
NR.17 DIN 19.06.2000 ...........................................................................................................341
CU PRIVIRE LA UNELE CHESTIUNI CE ŢIN DE APLICAREA DE CĂTRE
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A PREVEDERILOR ARTICOLULUI 3 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI
A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE NR.8 DIN 30.10.2009 ..........................................344
NOTĂ INFORMATIVĂ CU PRIVIRE LA HOTĂRÂRILE PRONUNŢATE DE
CEDO CONTRA MOLDOVEI LA SFÎRŞITUL ANULUI 2009 - ANUL 2010 PE
MARGINEA DOSARELOR ECONOMICE ..........................................................................357
CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE
JUDECĂTOREŞTI A UNOR PREVEDERI ALE CONSTITUŢIEI REPUBLICII
MOLDOVA NR.2 DIN 30.01.1996.........................................................................................366
CERERI
CONSTANTINOV ANA. CERERE DE LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ
POTRIVIT PREVEDERILOR ART.217 ALIN.(5) CP RM.................................................... 371
SPĂLATU VEACESLAV. CERERE PRIVIND ÎNLOCUIREA MĂSURII
PREVENTIVE ........................................................................................................................373
7

RECURSURI
MĂRGINEANU IURIE. RECRS ASUPRA SENTINŢEI DIN 16.06.2006
PRONUNŢATE DE JUDECĂTORIA STRĂŞENI ŞI ASUPRA DECIZIEI CURŢII
DE APEL CHIŞINĂU DIN 5.10.2006 ...................................................................................374
NICOARĂ VASILE. RECURS ASUPRA ÎNCHEIERII JUDECĂTORIEI DIN
29.08.2008 PRIVIND APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE
AREST PE UN TERMEN DE 10 ZILE ÎN PRIVINŢA LUI M.D. ŞI ASUPRA
ÎNCHEIERII PRIN CARE A FOST RESPINS DEMERSUL PRIVIND ELIBERAREA
PERSOANEI ÎN LEGĂTURĂ CU EXPIRAREA TERMENULUI DE REŢINERE ............379
SPĂLATU VEACESLAV. RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL
DIN 27.02.2010 ÎN DOSARUL PENAL NR.1A-11/2010 ..........................................................384
RECURSURI ÎN ANULARE
MUNTEANAU PETRU. RECURS ÎN ANULARE ...................................................................386
ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE (ÎN BAZA ART.452 ŞI
ART.453 ALIN.2 CPP RM) ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI DE
INSTRUCŢIE AL JUDECĂTORIEI SECT.CENTRU, MUN.CHIŞINĂU DIN 24
MARTIE 2008 ÎN CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A LUI K.M. ÎN BAZA
ART.46, 217/1 ALIN.(4) LIT.B) ŞI D) CP RM....................................................................... 391
ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ
DE ART.425 CPP ......................................................................................................................395
ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA
PREVĂZUTĂ DE ART.452 CPP RM (1) ..............................................................................399
ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA
PREVĂZUTĂ DE ART.452 CPP RM (2) ..............................................................................404
ALTE CERERI
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. REFERINŢĂ LA APELUL DECLARAT DE
PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI DIN 19.03.2010 ÎN
PRIVINŢA LUI C.M.I. ............................................................................................................409
NICOARĂ VASILE. CERERE FORMULATĂ ÎN BAZA ART.345 ALIN.(4), P.3;
350; 332 ALIN.(1); 275 P.9); 274 ALIN.(2); 28 CPP PRIVIND ÎNCETAREA
PROCESULUI PENAL ...........................................................................................................437
NICOARĂ VASILE. DEMERS PRIVIND RIDICAREA EXCEPŢIEI DE
NECONSTITUŢIONALITATE ..............................................................................................441
8

BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE APEL
ÎNAINTATE DE PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI
CENTRU, MUN. CHIŞINĂU DIN 28.01.200 ..............................................................................443
PLEDOARII
ALEXEI BARBĂNEAGRĂ. INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI, TRIUMFUL
ADEVĂRULUI ŞI AL LEGII ÎN CAUZE ADMINISTRATIVE...........................................447
ALEXEI BARBĂNEAGRĂ. PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA PENALĂ
DE ÎNVINUIRE A LUI C.M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE
DE ART.327 ALIN.(2) LIT. C), 328 ALIN.(3) LIT A),D), 332 ALIN.(1) CP ......................456
NICOARĂ VASILE. PLEDOARIE ÎN CADRUL DOSARULUI PENAL PRIVIND
ÎNVINUIREA LUI A.V. ÎN COMITEREA INFRACŢIUNII PREVĂZUTE DE
ART.264 ALIN.(3) LIT.A) CP ...............................................................................................493
URSU NICOLAE. TEZE PENTRU DEZBATERI JUDICIARE ÎN CAUZA PENALĂ
V.Ş. ŞI ALŢII ..........................................................................................................................500
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. TEZE DIN PLEDOARIA SUSŢINUTĂ ÎN INSTANŢA
DE JUDECATĂ ÎN CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA
INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE ART.328 ALIN.(1), 332 ALIN.(1) ŞI
ART.329 CP RM .....................................................................................................................508
CAUZE ADMINISTRATIVE
HOTĂRÂRI ALE PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII
MOLDOVA
CU PRIVIRE LA APLICAREA SANCŢIUNILOR ADMINISTRATIVE DE CĂTRE
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI NR.22 DIN 10.07.1997 ..................................................521
CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII LEGISLAŢIEI PENALE ŞI
DMINISTRATIVE PRIVIND PROTECŢIA CONSUMATORILOR NR.23 DIN
10.07.1997................................................................................................................................526
DESPRE PRACTICA JUDICIARĂ ÎN CAUZELE PRIVIND CONTRABANDA ŞI
CONTRAVENŢIILE ADMINISTRATIVE VAMALE NR.19 DIN 10.07.1997 ...................531
CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII UNOR PREVEDERI ALE
ARTICOLULUI 162 DIN CODUL CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIILE
ADMINISTRATIVE REFERITOR LA RĂSPUNDEREA PENTRU
DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR NR.5 DIN
15.02.1999 ...............................................................................................................................539
9

CERERI
MANCEVSCHI OLEG. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA PROCESULUI-VERBAL
CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIE .....................................................................................543
MANCEVSCHI OLEG. CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA DECIZIEI CU PRIVIRE LA
CONTRAVENŢIE ..................................................................................................................545
ULIANOVSCHI GHEORGHE. PLÂNGERE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE
ART.281 CCA..........................................................................................................................546
RECURSURI
MANCEVSCHI OLEG. RECURS ÎN CAUZĂ CONTRAVENŢIONALĂ
(NR.4D-2623/10) ....................................................................................................................549
MANCEVSCHI OLEG. RECURS ÎN CAUZA CONTRAVENŢIONALĂ
(NR.4P-46/09) .........................................................................................................................551
SPĂLATU VEACESLAV. RECURS ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII
NR.4C-201/09 DIN 10.11.2009 ..............................................................................................552
SESIZĂRI ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE
SESIZARE PRIVIND CONSTITUŢIONALITATEA UNEI SINTAGME DIN ALIN.(6)
ART.63 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ, LA DEMERSUL JUDECĂTORIEI
SECT. BOTANICA, MUN. CHIŞINĂU ÎN LEGĂTURĂ CU SOLUŢIONAREA
PLÂNGERII DEPUSE ÎN ORDINEA ART.313 DIN CPP ÎN CAUZA LUI Ţ.S..............................555
MODELE DE CERERI DE ADRESARE LA CEDO
NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA
DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (1) .........................................561
NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI
A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (1) ..........570
NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA
DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (2) .........................................578
NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI
A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (2) ...........586
10

NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI
A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (3) ..........595
NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA
DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (3) .......................................... 606
NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI
A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (4) ........... 612
NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA
DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (4) .......................................... 616
BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA
DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (5) .........................................623
11

HOTĂRÂRI
ALE PLENULUI CURŢII SUPREME
DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
12

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Privind aplicarea normelor codului de procedură
civilă la judecarea pricinilor în primă instanţă nr.24
din 12.12.2005
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.8, pag.9
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din
22.12.2008
În scopul asigurării aplicării corecte şi unitare a normelor Codului de procedură civilă la
judecarea pricinilor în prima instanţă de către instanţele de judecată, Plenul Curţii Supreme de
Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie,
HOTĂRĂŞTE:
1. Se explică instanţelor de judecată că art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale garantează dreptul oricărei persoane la
judecarea în mod echitabil a cauzei, în mod public, într-un termen rezonabil, de către o
instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării
drepturilor şi obligaţii lor sale cu caracter civil.
2. Se atrage atenţia că normele procedurale ce vizează modalitatea desfăşurării
dezbaterilor judiciare în primă instanţă sunt aplicabile atât instanţelor de judecată de drept
comun, cât şi instanţelor de judecată specializate, cu excepţiile prevăzute de lege.
Instanţele de judecată urmează a lua în consideraţie faptul că dispoziţiile privitoare la
dezbaterile judiciare nu sunt aplicabile litigiilor care se examinează în ordinea procedurii în
ordonanţă (simplificată) reglementată în capitolul XXXV din Codul de procedură civilă.
Pricinile în procedură specială se examinează potrivit regulilor generale, cu excepţiile şi
completările stabilite în capitolele XXII-XXXIV din Cod şi alte legi.
Acţiunile civile, inclusiv cele date în competenţa instanţelor economice se judecă în
primă instanţă conform procedurii generale (contencioase), stabilite prin Codul de procedură
civilă.
3. Pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de
determinare a termenului rezonabil sunt prevăzute în art.192 din Cod.
Instanţele judiciare vor avea în vedere că în mod prioritar şi de urgenţă se judecă
categoriile de pricini indicate în art.192 alin.(2) din Cod şi alte legi.
4. Având în vedere faptul că comportamentul părţilor influenţează asupra termenului de
soluţionare a litigiului, instanţa de judecată va întreprinde toate măsurile ca părţile să
îndeplinească cu exactitate actele de procedură, să nu facă uz de manevre dilatorii şi să
folosească posibilităţile oferite de dreptul procesual pentru a reduce procedura de soluţionare
a cauzei. Dacă părţile tergiversează cu rea-credinţă procesul, instanţa de judecată este în drept
să împiedice un asemenea comportament şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege faţă de
vinovaţi, iar la cererea părţii interesate să soluţioneze problema reparaţiei prejudiciului cauzat
prin tergiversare.
13

Acţiunile cu rea-credinţă ale părţilor la examinarea procesului urmează a fi determinate
conform prevederilor art.61 CPC.
[Pct.4 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
5. Examinarea pricinii în lipsa participanţilor, care nu au fost înştiinţaţi despre data,
locul şi ora şedinţei de judecată, reprezintă o încălcare a normelor procedurale şi constituie
temei pentru casarea hotărârii judiciare (art.386, 400 din Cod).
De aceea, la începerea dezbaterilor judiciare, instanţele de judecată trebuie să
stabilească dacă participanţii care nu s-au prezentat în şedinţă, au fost înştiinţaţi legal potrivit
dispoziţiilor art.102-106 din Cod şi dacă acest termen a fost suficient pentru ca ei să se
prezinte în instanţă. În caz contrar judecarea pricinii urmează a fi amânată.
Potrivit art.105 alin.(5) din Cod, participanţii la proces se vor considera legal citaţi doar
atunci când citaţia Ie-a fost înmânată personal contra semnătură pe cotor sau avizul poştal cu
privire la primirea citaţiei.
Prin telegramă sau prin alte mijloace vor fi citaţi participanţii la proces, martorii,
experţii, specialiştii, interpreţii în pricinile de urgenţă stipulate în art.192 alin.(2) din Cod.
Se explică instanţelor de judecată că citarea publică a pârâtului se admite doar în
condiţiile art.108 din Cod.
Participantul la proces se va considera legal citat şi în cazul când personal sau prin
reprezentant a fost înştiinţat în şedinţă judiciară, contra semnătură, referitor la data şedinţei
judiciare viitoare.
Termenul de care au luat cunoştinţă părţile sau pentru care au primit citaţii nu poate fi
schimbat decât din motive temeinice şi cu citarea părţilor, problema dată fiind soluţionată de
completul de judecată.
Drept temei pentru amânarea examinării pricinii va servi şi cazul când termenul pentru
care au fost înştiinţaţi participanţii la proces nu a fost de ajuns pentru ca ultimii să se
pregătească pentru dezbaterile judiciare sau să se prezinte în şedinţa de judecată.
6. Potrivit art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale şi art.23 din Cod se garantează fiecărei persoane dreptul la
examinarea cauzei sale în mod public, precizându-se faptul că publicitatea dezbaterilor
judiciare este regula, iar confidenţialitatea - excepţia. În consecinţă, în şedinţă închisă trebuie
examinate pricinile specificate în art.23 alin.(2) din Cod şi în alte legi. În orice caz, hotărârea
se pronunţă public.
Examinarea pricinii în şedinţă închisă se va dispune prin încheiere motivată, care
separat nu poate fi supusă niciunei căi de atac, însă poate fi atacată odată cu fondul cauzei.
7. La soluţionarea problemei privind admiterea reprezentanţilor mijloacelor de
informare în masă în şedinţa de judecată, preşedintele şedinţei va ţine cont de prevederile
art.18 alin.(2) din Cod şi va putea admite înregistrarea audio-video, fotografierea, utilizarea
altor mijloace tehnice numai la deschiderea şedinţei şi la pronunţarea hotărârii. Concomitent,
instanţa de judecată va ţine cont de opinia participanţilor la proces şi de prevederile art.14 din
Legea nr.514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească.
Se explică că admiterea organelor de informare în masă la şedinţa de judecată se
examinează de către preşedintele şedinţei la prezentarea documentelor ce confirmă dreptul
reprezentantului presei de a efectua înregistrarea sau filmarea procesului.
[Pct.7 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
8. La deschiderea şedinţei, preşedintele anunţă în ce limbă se va desfăşura procesul. La
stabilirea limbii de procedură, se va ţine cont de prevederile art.118 din Constituţia Republicii
14

Moldova, art.24 din CPC şi de explicaţiile Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12
din 09 aprilie 1999.
9. După deschiderea şedinţei judiciare, grefierul raportează preşedintelui şedinţei
prezenţa persoanelor citate, motivul neprezentării celor absenţi.
La stabilirea identităţii persoanelor prezente preşedintele şedinţei urmează să verifice
numele, prenumele şi patronimicul; anul, luna, ziua şi locul naşterii, cetăţenia; domiciliul.
Categoriile actelor de identitate sunt reglementate în art.1 din Legea nr.273-XIII din 09
noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.
La fel, urmează a fi stabilite şi ocupaţia, situaţia familială, datele despre existenţa la
întreţinere a altor persoane; studiile; datele despre invaliditate, dacă posedă limba în care se
desfăşoară procesul.
Preşedintele şedinţei, pe lângă datele privitoare la identitate, poate stabili şi alte
circumstanţe, care au legătură cu soluţionarea justă a litigiului (de exemplu, starea materială,
salariul în pricinile privind repararea prejudiciului ş.a.); în cazul persoanei juridice se vor
stabili împuternicirile conducătorului acesteia, sau, după caz, ale reprezentantului (art.75 din
Cod), precum şi dacă nu există circumstanţe care exclud dreptul acestora de a participa la
proces (art.76 din Cod); în cazul participării expertului - date cu privire la studii, funcţia
deţinută, vechimea în muncă, volumul investigaţiilor, legătura dintre acesta şi părţi;
martorului - gradul de rudenie.
Consemnarea datelor enunţate, cu excepţia numelui, prenumelui, patronimicului, nu este
necesară după amânarea şedinţelor şi în cazul când nu este schimbată componenţa instanţei de
judecată şi a participanţilor la proces.
În cazul în care în şedinţa de judecată partea îşi apără interesele prin reprezentant,
instanţa de judecată urmează a verifica dacă împuternicirile reprezentantului sunt formulate în
conformitate cu art.252 Cod Civil şi art.80 CPC.
Instanţele de judecată vor avea în vedere că împuternicirile pentru exercitarea actelor
procedurale prevăzute în art.81 CPC trebuie menţionate expres, sub sancţiunea nulităţii, în
procura eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.
Totodată, instanţele de judecată trebuie să verifice dacă nu sunt cazuri vizând încetarea
valabilităţii procurii conţinute în art.255, 1052 Cod Civil.
10. În conformitate cu art.18 din Legea privind organizarea judecătorească completul de
judecată se constituie de către preşedintele (vicepreşedintele) instanţei.
La anunţarea completului de judecată sau explicarea dreptului de a face propuneri de
recuzare şi de abţinere de la judecată, urmează a fi verificată chestiunea inadmisibilităţii
participării judecătorului la judecarea litigiului prin prisma incompatibilităţii, recuzării şi a
abţinerii, aspecte învederate la art.49-50 din Codul de procedură civilă.
Se atenţionează instanţele de judecată că este inadmisibil să judece pricina repetat
judecătorul care s-a pronunţat în fond în primă instanţă, în apel sau recurs. În cazul în care
judecătorul nu s-a pronunţat, dar a soluţionat unele chestiuni de procedură, el poate participa
la judecarea cauzei.
11. Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată urmează a fi prezentată oral sau
în scris, pentru fiecare judecător în parte, cu indicarea motivelor concrete şi, în caz dacă ele
există, cu anexarea probelor ce confirmă temeiul recuzării.
Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată urmează a fi depusă până la
începerea dezbaterilor judiciare în fond, însă dacă autorul în proces a aflat de existenţa
temeiului recuzării sau abţinerii după ce a început judecarea pricinii în fond, el nu este lipsit
de posibilitatea să facă propunere de recuzare sau de abţinere de la judecată.
Nu pot fi recuzaţi judecătorii cărora li s-a încredinţat soluţionarea cererii de recuzare.
15

Instanţa de judecată decide asupra recuzării şi abţinerii în camera de deliberare printr-o
încheiere motivată care nu se supune niciunei căi de atac decât odată cu fondul hotărârii sau
deciziei. O astfel de menţiune se face şi în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Pentru recuzarea expertului, specialistului, interpretului, grefierului şi executorului
judecătoresc în art.51 din CPC sunt prevăzute temeiuri suplimentare.
12. Preşedintele şedinţei este obligat să le explice participanţilor la proces atât drepturile
lor generale, cât şi cele speciale prevăzute de lege (art.56, 60 din Cod). Instanţa de judecată
mai explică părţilor consecinţele unui eventual abuz în exerciţiul drepturilor procedurale,
adică folosirea cu rea-credinţă a acestora, care va condiţiona, la cererea părţii interesate,
obligarea părţii vătămate la plata unei despăgubiri. La fel, instanţa de judecată urmează a
atenţiona părţile şi asupra sancţiunilor procedurale ce vor surveni pentru subiectul obligat în
raport procedural în caz de neexecutare sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură
sau de exercitare abuzivă a unui drept (decăderea din dreptul de a cere dovada cu martori, din
dreptul de a administra o probă, din dreptul de a depune înscrisuri, pentru nedepunerea
referinţei, decăderea pentru neexercitarea căii de atac şi neîndeplinirea unui act de procedură).
13. Expertului şi specialistului le sunt explicate drepturile şi obligaţiile lor procedurale
prevăzute de art.154 din Cod, inclusiv dreptul de abţinere de la judecată, indiferent de faptul
dacă acestuia îi sunt cunoscute sau nu drepturile înainte de efectuarea expertizei. Astfel, dacă
expertiza se va efectua în cadrul dezbaterilor judiciare, în cazul în care el este ferm convins că
în baza cunoştinţelor lui speciale nu poate rezolva sarcinile puse în faţa sa sau că materialele
prezentate îi sunt insuficiente pentru cercetări şi deducţii, expertul este obligat să facă în scris
o cerere de abţinere, menţionând motivele. Explicarea drepturilor şi obligaţiilor procedurale,
somarea expertului asupra răspunderii penale în temeiul art.312 Cod Penal pentru darea cu
bună-ştiinţă a unui raport de expertiză fals sau a unor mărturii mincinoase se face printr-o
declaraţie scrisă ce se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Specialistului îi
sunt explicate drepturile şi obligaţiile procedurale prevăzute de art.52, 92, 230, 360, 398 din
Codul de procedură civilă.
14. Formularea cererilor şi a demersurilor se încadrează în categoria drepturilor reale de
care beneficiază participanţii la proces şi care contribuie la soluţionarea litigiului, eficacitatea
realizării actului de justiţie şi implementarea principiului disponibilităţii. Totodată, instanţa de
judecată urmează să facă distincţie între cereri şi demersuri. Demersul este solicitarea
participantului la proces adresată instanţei de judecată pentru a se încuviinţa efectuarea
anumitor acţiuni procedurale, care, după părerea acestuia, sunt indispensabile soluţionării
juste a litigiului, garantează folosinţa, respectarea drepturilor şi executarea de către ceilalţi
participanţi la proces a obligaţiilor care le incumbă (de ex: solicitarea adresată instanţei de
judecată de audiere a părţii adverse în privinţa anumitor fapte, de a administra anumite probe,
de atragere în proces a coparticipanţilor, intervenienţilor, de subrogare a unei anumite părţi,
de audiere suplimentară a martorilor, de numire a expertizei, de cercetare la faţa locului, de
efectuare a delegaţiei judiciare, de asigurare a acţiunii, de încetare a cauzei, de scoatere a
cererii de pe rol ş. a.).
Spre deosebire de demersuri, cererile au un caracter informaţional şi conţin date, care
pot influenţa asupra cursului dezbaterilor judiciare şi emiterii hotărârii (de ex: informaţia
despre un participant că se află într-o instituţie curativ-profilactică va determina suspendarea
procesului; cererea de amânare; cererea prin care este informată instanţa de judecată despre
imposibilitatea efectuării expertizei ş. a.).
15. Cererile şi demersurile pot fi formulate în scris şi verbal. Indiferent de formă,
demersul trebuie motivat. Soluţionarea demersului sau a cererii se face imediat prin încheiere
judecătorească.
Respingerea de către instanţa de judecată a cererii sau a demersului nu decade persoana
interesată din dreptul de a le înainta din nou pe parcursul desfăşurării dezbaterilor judiciare,
16

dar cu condiţia ca prezentarea repetată a demersului să fie determinată de circumstanţe noi şi
să aibă loc până la anunţarea finisării judecării pricinii în fond.
Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că soluţionarea unor demersuri şi cereri ce
comportă un caracter simplu se face prin încheierea de şedinţă consemnată în procesul-verbal
al şedinţei judiciare, iar în cazurile, precum soluţionarea demersului de numire a expertizei, de
soluţionare a cererii de suspendare sau încetare a procesului, de soluţionare a cererii de
recuzare, de reluare a procesului ş. a., se emite o încheiere motivată.
16. La soluţionarea chestiunii privind examinarea pricinii în absenţa unui participant la
proces instanţele de judecată vor ţine cont de prevederile art.205 din Cod.
Astfel, instanţa de judecată va dispune amânarea pricinii în cazurile în care recunoaşte
imposibilitatea soluţionării pricinii în şedinţa respectivă din cauza neprezentării
participantului la proces sau a martorului, expertului, specialistului, interpretului, a necesităţii
de a prezenta sau reclama probe suplimentare, de a atrage în proces alte persoane sau de a
efectua alte acte procedurale (art.208 CPC).
La solicitarea întemeiată a participantului la proces, din cauza neprezentării motivate a
avocatului (reprezentantului) acestuia, instanţa de judecată poate amâna o singură dată
judecarea pricinii (art.206 alin.(5) din Cod).
17. Instanţele de judecată vor face distincţie între amânarea şi întreruperea examinării
pricinii, deoarece după amânare dezbaterile judiciare se reiau de la început, inclusiv cu partea
pregătitoare a şedinţei, iar după întrerupere dezbaterile judiciare continuă din momentul în
care s-a dispus întreruperea.
18. Sarcina de înştiinţare a instanţei de judecată despre motivele neprezentării şi probele
care dovedesc motivul este pusă pe seama părţilor. Datele despre temeinicia neprezentării
unui participant la proces pot proveni şi de la alţi participanţi la proces sau în alt mod (de
exemplu: de la instituţia medicală, unde a fost internat reclamantul sau pârâtul etc.). Doar
instanţa de judecată poate aprecia circumstanţele oferite întru invocarea temeiniciei sau
netemeiniciei motivelor de neprezentare.
19. Instanţele de judecată vor soluţiona pricina în absenţa participanţilor în cazurile în
care:
- reclamantul şi pârâtul au solicitat instanţei de judecată examinarea pricinii în lipsa lor;
- instanţa consideră neîntemeiat motivul neprezentării în şedinţă de judecată a
participantului la proces citat legal;
- a avut loc părăsirea neîntemeiată a şedinţei de judecată de către o parte sau un alt
participant la proces înainte de închiderea dezbaterilor, precum şi prezenţa în sala de şedinţă
fără a lua parte la dezbateri;
- pârâtul, înştiinţat legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată, nu s-a prezentat în
judecată şi nu a comunicat instanţei de judecată motivul neprezentării sau dacă motivele sunt
considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau dacă pârâtul nu a solicitat examinarea
pricinii în lipsa sa.
Examinarea cauzelor cu participarea obligatorie a părţilor se va desfăşura în pricinile
privind încuviinţarea adopţiei (art.291 din Cod), declararea capacităţii depline de exerciţiu
(art.295 din Cod), limitarea în capacitate de exerciţiu sau declararea incapacităţii (art.306 din
Cod), încuviinţarea spitalizării forţate şi a tratamentului forţat (art.310 din Cod), încuviinţarea
examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie (art.315 din Cod) şi în alte
cazuri prevăzute de lege.
20. Se explică că instanţa de judecată este obligată, din oficiu sau la cerere, de a dispune
căutarea pârâtului în acţiunile intentate în interesul statului, în pricinile de plată a pensiilor de
întreţinere, în pricinile de reparaţie a prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii
corporale, prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, iar în cazurile prevăzute în art.109
alin.(2) CPC - la cererea persoanei interesate după achitarea cheltuielilor de căutare.
17

21. Judecarea pricinii în fond este acea parte a dezbaterilor judiciare în care sunt
constatate şi elucidate circumstanţele de fapt şi de drept ale pricinii şi care începe cu
prezentarea raportului judecătorului asupra pricinii prin care se reaminteşte părţilor obiectul
litigiului, inclusiv esenţa acţiunii reconvenţionale, obiecţiile prezentate în referinţă asupra
acesteia. Dacă pricina se rejudecă după casare, raportul asupra pricinii trebuie să cuprindă şi
indicaţiile instanţei care a dispus rejudecarea. La fel, în acest moment, preşedintele clarifică
dacă reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă pârâtul recunoaşte pretenţiile reclamantului şi
dacă părţile doresc să încheie procesul cu o tranzacţie.
22. Tranzacţia poate fi încheiată doar de subiecţii raportului material litigios (reclamant,
pârât, intervenientul principal, reprezentanţii acestora care dispun de aceste împuterniciri
potrivit art.81 din Cod).
Manifestarea volitivă a părţilor privind încheierea tranzacţiei se va face în formă scrisă,
care se anexează la materialele dosarului, sau în formă verbală, dar care obligatoriu se
consemnează contra semnătură în procesul-verbal al şedinţei judiciare de ambele părţi.
Concomitent, părţilor le sunt explicate urmările unei astfel de acţiuni procedurale prevăzute
de art.265 lit.b), d) din Cod, lămurindu-li-se că după confirmarea tranzacţiei nu se admite o
nouă adresare în judecată între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri
şi se concretizează dacă părţilor cele lămurite le sunt clare.
Soluţionarea cererii de încheiere a tranzacţiei se face de instanţa de judecată în camera
de deliberare, în legătură cu care fapt se emite o încheiere motivată de încetare a procesului în
condiţiile art.266 din Cod, care poate fi atacată cu recurs.
23. Renunţarea la acţiune, ca şi tranzacţia, este un drept de dispoziţie al părţilor. Astfel,
reglementările procedurale în această materie sunt analogice celor explicate la încheierea unei
tranzacţii. Cu toate acestea, instanţele de judecată vor ţine cont şi de faptul că în cazul în care
reclamantul înaintează mai multe pretenţii şi renunţă doar la o parte din ele, instanţa de
judecată va continua examinarea cauzei în privinţa celora la care nu s-a renunţat şi va înceta
procesul în privinţa celorlalte. În cazul renunţării reclamantului la acţiune, în procesul verbal
este suficientă doar semnătura reclamantului.
În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune, cât şi confirmării tranzacţiei,
instanţele de judecată vor emite o încheiere în condiţiile art.265 lit.c), d) şi art.266 CPC.
24. Consecinţele renunţării reclamantului la acţiune diferă de cele privitoare la
recunoaşterea acţiunii de pârât, deoarece dacă în primul caz procesul este încetat, atunci
recunoaşterea acţiunii de către pârât semnifică că ultimul recunoaşte pretenţiile materialjuridice
ale reclamantului şi acest fapt se consemnează în procesul-verbal al şedinţei judiciare
sub semnătură, după care procesul continuă şi se finalizează cu emiterea şi pronunţarea unei
hotărâri. În acest caz, partea motivată a hotărârii poate conţine doar menţiunea că pârâtul a
recunoscut acţiunea.
25. Părţile şi participanţii la proces, la propunerea preşedintelui şedinţei, au dreptul să-şi
pună reciproc întrebări. Corectitudinea formulării întrebării, logica şi legătura cu obiectul
litigiului urmează a fi verificate de către preşedintele şedinţei. Întrebările ofensatoare sau care
tind să dovedească fapte străine de obiectul litigiului, care conţin răspunsul nu pot fi
încuviinţate de instanţa de judecată. În acest sens, instanţa de judecată emite o încheiere
asupra întrebării, precum şi asupra motivului respingerii ei.
26. Explicaţiile scrise ale părţilor obţinute prin intermediul delegaţiei de judecată, prin
asigurarea probelor sau referinţă, se dau citire de judecător în şedinţă. Participanţii la proces
pot da explicaţii pe marginea acestora. Dispoziţii analogice sunt aplicabile şi depoziţiilor
martorilor obţinute în acelaşi mod (art.221 din Cod) care se apreciază în cumul cu celelalte
probe.
27. Ordinea cercetării probelor se determină, după ascultarea opiniei părţilor, printr-o
încheiere care se consemnează în procesul-verbal. Schimbarea ulterioară a acestei ordini se
18

poate face printr-o încheiere motivată, în acelaşi mod. Cererea de modificare a ordinii de
cercetare a probelor poate fi înaintată atât de părţile în proces, cât şi de alţi participanţi la
proces.
28. În cazul în care mijloacele de probă în susţinerea pretenţiilor reclamantului se află
sub controlul pârâtului, instanţa de judecată, la cererea reclamantului, va putea să ordone ca
probele să fie înfăţişate de către pârât, cu condiţia garantării confidenţialităţii informaţiilor,
potrivit legii.
Instanţele de judecată vor respinge cererea de prezentare a înscrisului, în întregime sau
în parte, în cazurile în care cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale, când
prezentarea înscrisurilor ar încălca îndatorirea de a păstra secretul, când prezentarea ar atrage
urmărirea penală împotriva părţii sau unei alte persoane.
29. Înainte de audierea martorului, se va stabili identitatea acestuia conform
prevederilor pct.11 al prezentei Hotărâri, inclusiv se va verifica dacă acesta nu se încadrează
în categoria persoanelor specificate în art.133,134 din Cod. Dacă martorului îi lipsesc
documentele care îi atestă identitatea, el poate fi audiat dacă părţile confirmă identitatea
acestuia.
Instanţele de judecată, întru exercitarea obligaţiei principale care îi incumbă martorului
de a nu depune declaraţii mincinoase sau de a refuza de la depunerea acestora, îl somează
asupra răspunderii penale potrivit art.312, 313 Cod penal care se face contra semnătură printro
declaraţie care se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată. Refuzul martorului de
a da explicaţii trebuie să fie motivat şi urmează să fie exteriorizat sau în forma declaraţiei
scrise, sau în forma menţiunii contra semnătură în procesul-verbal al şedinţei judiciare.
Depoziţiile martorului nu pot fi considerate probă dacă el nu poate indica sursa
informaţiei sale.
Consemnarea depoziţiilor martorului în procesul-verbal se efectuează conform art.220
alin.(1) din Cod.
Se explică instanţelor de judecată că orice ştersătură, completare, schimbare în
depoziţiile martorilor care nu au fost acceptate şi semnate de preşedintele şedinţei, de grefier
şi de martor vor fi considerate nule.
Locurile nescrise din depoziţie trebuie împlinite cu linie astfel încât să nu se poată
adăuga nimic.
Dacă procesul-verbal de consemnare a depoziţiilor martorului nu este semnat de acesta
şi nici nu cuprinde vreo menţiune privitoare la motivul nesemnării, instanţa de judecată nu
poate să ţină cont de această declaraţie. Privitor la necesitatea audierii repetate sau efectuarea
unei confruntări instanţa de judecată decide printr-o încheiere consemnată în procesul-verbal.
Participarea pedagogului este obligatorie la audierea martorilor în vârstă de până la 14
ani şi, la latitudinea instanţei de judecată, în cazul audierii martorilor în vârstă de la 14 până la
16 ani.
Nu poate fi admisă în calitate de pedagog o persoană, fie chiar şi cu studii pedagogice,
dacă este parte la proces sau este oarecum interesată în examinarea cauzei.
Nu pot fi audiaţi în calitate de martori minorii în privinţa cărora s-a ivit litigiul, precum
se întâmplă în cazurile de determinare a domiciliului copilului minor, după desfacerea
căsătoriei sau decăderea din drepturile părinteşti. În aceste cazuri instanţa de judecată doar
ascultă opinia copilului.
Potrivit art.218 alin.(2) CPC, doar în cazuri excepţionale, când trebuie constatate unele
circumstanţe ale pricinii, şi printr-o încheiere de şedinţă care nu poate fi atacată separat se
admite audierea martorului minor în lipsa părţilor, în camera de deliberare. Depoziţiile
martorului minor vor fi aduse la cunoştinţa participanţilor la proces după revenirea
completului în sala de şedinţă.
19

30. Cercetarea înscrisurilor se va efectua în conformitate cu art.222 CPC. Totodată,
instanţele de judecată trebuie să facă distincţie netă între înscrisuri şi probe materiale.
Astfel, noţiunea de înscris cuprinde orice document, convenţie, contract, certificat,
scrisoare de afacere ori scrisoare personală, alt material expus în scris cu litere, cifre, semne
grafice, precum şi primit prin fax, poştă electronică ori prin alt mijloc de comunicare sau în alt
mod ce permite citirea informaţiei şi care se referă la circumstanţe importante pentru
soluţionarea pricinii, care confirmă veridicitatea lor, inclusiv sentinţele, hotărârile şi actele
judiciare, anexele (scheme, proiecte, desene etc.) la procesele verbale ale actelor procedurale
(art.137 CPC), pe când probele materiale constituie diferite obiecte (art.142 alin.(2) CPC).
31. Instanţele de judecată urmează să acorde atenţie deosebită cercetării unor astfel de
înscrisuri precum sunt corespondenţa şi comunicările telegrafice personale, pentru care şi
legislatorul a prevăzut printr-o normă separată specificată la art.223 din Cod folosirea acestora
în justiţie şi mai ales din considerentul că este legată de conţinutul confidenţial al acestora,
luându-se în consideraţie şi protecţia legală a secretului corespondenţei oferită de art.8 din
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
care garantează că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a
domiciliului şi a corespondenţei sale.
Astfel, în cazul în care şedinţa judiciară a fost declarată publică, atunci când este
necesar de a fi cercetate astfel de înscrisuri şi nu există consimţământul corespondenţilor,
instanţele de judecată trebuie să emită o încheiere motivată de anunţare pe această durată de
timp a cercetărilor în şedinţă judiciară închisă. Acordul sau refuzul corespondenţilor referitor
la forma cercetării acestora trebuie exprimat verbal sau în scris şi se consemnează în procesulverbal
al şedinţei judiciare. După ce şedinţa a fost declarată închisă, în şedinţă pot participa,
afară de părţi, reprezentanţii acestora, interpretul şi acei participanţi între care s-a purtat
corespondenţa, specialişti, experţi, martorii care urmează a fi audiaţi asupra unor momente din
cercetarea acestor înscrisuri.
După studierea acestor înscrisuri, preşedintele şedinţei de judecată trebuie să someze
participanţii care au asistat în şedinţă închisă să se abţină de la răspândirea celor auzite altor
persoane. Dispoziţiile art.223 CPC nu se aplică în cazul în care nu este cercetat conţinutul
corespondenţei, ci doar se face referire la data expedierii şi primirii corespondenţei sau
determinarea domiciliului adresantului.
32. Cercetarea înregistrărilor video şi audio este reglementată de art.226 din Cod, normă
de care urmează să se conducă instanţele de judecată. Determinarea admisibilităţii ca probă a
înregistrărilor audio-video se va face prin prisma prevederilor art.146 din Cod.
Instanţelor de judecată li se explică că, după finisarea reproducerii înregistrării video
sau audio, participanţii la proces urmează să dea explicaţii referitor la cele vizionate sau
audiate, care sunt consemnate în procesul verbal al şedinţei judiciare.
În cazul în care va apărea necesitatea de a stabili dacă înregistrarea este primară sau
derivată, instanţele de judecată pot solicita ajutorul unui specialist. Dacă specialistul se va
abţine de la darea unei explicaţii pe motiv că sunt necesare cunoştinţe speciale privitor la
determinarea acestor circumstanţe urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize.
33. În conformitate cu art.148 CPC, instanţa de judecată va ordona efectuarea expertizei
judiciare la cererea părţilor sau a participanţilor la proces, iar în cazurile prevăzute de lege -
din oficiu (de exemplu: ordonarea expertizei de constatare a stării psihice (art.305 CPC)).
Instanţele de judecată sunt în drept să dispună ordonarea expertizei în statele cu care
Republica Moldova a semnat tratate cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în
materie civilă, familială şi penală.
Se explică instanţelor de judecată că efectuarea expertizei se va încredinţa instituţiilor
specificate la art.12 din Legea nr.1086-XIV din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară.
20

34. Instanţele de judecată vor face distincţie între categoriile de rapoarte de expertiză.
Astfel, expertiza suplimentară sau repetată va fi dispusă numai dacă este precedată de
existenţa unui raport de expertiză pe acelaşi obiect. Totodată, este necesar de a se face
deosebire între expertiza suplimentară şi expertiza repetată, care sunt numite în virtutea unor
temeiuri diferite şi procedura de efectuare a acestora este distinctă.
Astfel, expertiza suplimentară se va dispune în cazul în care raportul de expertiză nu
este suficient de clar sau este incomplet, ori au apărut noi probleme referitor la circumstanţele
examinate ulterior (de ex.: expertul nu a oferit răspuns la câteva întrebări sau nu a examinat
toate obiectele sau materialele prezentate). Expertiza suplimentară se va efectua de către
acelaşi expert sau de altul, menţiune care urmează a fi notificată în încheierea judecătorească.
Necesitatea unei expertize suplimentare va decădea în cazul în care interogarea expertului în
şedinţă judiciară va fi suficientă pentru înlăturarea acestor neclarităţi.
Expertiza repetată, spre deosebire de cea suplimentară, va fi dispusă de instanţele de
judecată dacă există dubii în privinţa veridicităţii sau temeiniciei raportului de expertiză care
se pot datora fie concluziilor contradictorii ale experţilor, fie că au fost încălcate normele de
drept procedural. Expertiza repetată întotdeauna va fi încredinţată unei comisii de experţi.
Experţii care au participat la efectuarea expertizei anterioare nu au dreptul de a participa din
nou la investigaţii. Ordonarea expertizei şi cuprinsul încheierii de judecată urmează a fi făcute
conform dispoziţiilor art.148, 149, 153 din Cod. În încheiere instanţa de judecată îşi va motiva
îndoielile asupra raportului anterior, ale cărui concluzii le consideră dubioase, de ce anume şia
făcut această părere. Încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei poate fi atacată
doar odată cu fondul cauzei. Concomitent, instanţa de judecată este în drept, până la
prezentarea raportului de expertiză, să suspende procesul printr-o încheiere care se supune
recursului potrivit art.261 lit.d) din Cod.
35. Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu
celelalte probe, neavând forţă probantă prestabilită, dar respingerea acestuia va trebui să fie
motivată în hotărârea judecătorească.
Cercetarea raportului de expertiză presupune din partea instanţelor de judecată aducerea
la cunoştinţa tuturor participanţilor în proces a conţinutului acestuia şi concomitent verificarea
conformităţii răspunsurilor oferite întrebărilor adresate şi a temeiniciei concluziilor depuse.
Partea la proces nu este lipsită de dreptul de a anexa la cererea de chemare în judecată
concluzii (expertize), însă dacă procesul este pornit, ordonarea expertizei se va efectua numai
în baza încheierii de judecată.
36. Instanţele de judecată vor face deosebire între necesitatea dispunerii unei expertize
şi consultarea unui specialist. Implicarea în proces a specialistului se va efectua de instanţele
de judecată doar în cazul în care sunt reclamate cunoştinţe speciale într-un anumit domeniu al
ştiinţei, tehnicii, la cercetarea înscrisurilor, probelor materiale, audierea şi vizionarea
înregistrărilor video-audio, dispunerea unei expertize, audierea martorilor, la adoptarea unor
măsuri de asigurare a probelor, în alte probleme ce ţin de dreptul litigios.
Atragerea specialistului în proces se face în virtutea cererii unui participant sau din
oficiu, printr-o încheiere de şedinţă consemnată în procesul verbal.
Consultaţia dată de specialist se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Se atenţionează instanţele de judecată că specialistul nu este somat de răspundere penală.
37. Cererea pentru declararea probelor ca fiind false se va soluţiona potrivit art.227 din
Cod.
Procedura falsului se referă la administrarea dovezii cu înscrisuri, şi nu la rapoartele de
expertiză. Partea care a recunoscut în instanţă de judecată un înscris sub semnătură privată nu
poate declara ulterior că înscrisul este fals, întrucât mărturisirea făcută este irevocabilă.
Numai în cazul în care se va dovedi că recunoaşterea a fost făcută datorită unui viciu de
21

consimţământ, se va admite declararea înscrisului ca fiind fals şi poate fi dispusă efectuarea
unei expertize sau părţilor să le fie propusă prezentarea altor probe.
Starea materială a înscrisului, care se solicită de a fi declarat ca fiind fals, se
consemnează în procesul-verbal al şedinţei judiciare pentru ca înscrisul să nu poată fi ulterior
modificat.
38. Instanţele de judecată înainte de a anunţa finalizarea examinării pricinii în fond
clarifică dacă participanţii la proces nu mai au şi alte completări.
În cazul în care nu sunt completări, preşedintele declară finalizarea examinării pricinii,
iar instanţa de judecată trece la susţineri orale.
39. La acordarea luărilor de cuvânt în cadrul susţinerilor orale instanţele de judecată vor
respecta ordinea prevăzută de art.233 din Cod.
Participanţii la proces nu au dreptul să apeleze în luările lor de cuvânt la circumstanţe
neexaminate de instanţa de judecată şi nici la probe neelucidate în şedinţă judiciară, mai ales
dacă astfel de circumstanţe şi probe nu au fost cunoscute până la finalizarea examinării
pricinii în fond.
Părţile pot să depună concluzii scrise sau note scrise semnate de ele, ale susţinerilor lor
orale. Notele scrise sunt anexate la dosar.
40. Dreptul la replică, în virtutea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la
apărare, oferă ultima posibilitate de a obiecta asupra celor afirmate în cadrul susţinerilor orale
şi asupra circumstanţelor în ansamblu ale cauzei. Participanţii pot lua cuvânt în
consecutivitatea stabilită de art.233 din Cod, dar cu unica excepţie - dreptul la ultima replică
aparţine pârâtului şi reprezentantului acestuia.
41. Reieşind din sensul art.236 CPC, instanţa de judecată după încheierea susţinerilor
orale, din motive întemeiate, fără a se retrage în camera de deliberare, poate dispune amânarea
deliberării şi pronunţării hotărârii pe un termen de cel mult 10 zile, informând părţile despre
locul, data şi ora pronunţării hotărârii, fapt consemnat în procesul-verbal.
La data şi ora fixată, instanţa de judecată se retrage în camera de deliberare, indiferent
de faptul dacă s-au prezentat sau nu părţile sau participanţii la proces, deoarece la această fază
nu se mai admit cereri, probe sau explicaţii suplimentare.
În camera de deliberare, instanţa de judecată adoptă, de regulă, hotărârea integrală. În
cazul în care va fi adoptat doar dispozitivul hotărârii, redactarea hotărârii motivate se va
amâna pe un termen de cel mult 10 zile.
Concomitent, se atenţionează că în cazul în care instanţa de judecată imediat după
susţinerile orale se retrage în camera de deliberare şi adoptă doar dispozitivul hotărârii, în
conformitate cu prevederile art.242 CPC, redactarea hotărârii poate fi amânată pe un termen
de cel mult 15 zile.
42. Procesul-verbal se întocmeşte în scris (de mână sau dactilografiat) pentru fiecare
şedinţă de judecată şi act de procedură îndeplinit şi trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute
de art.274 CPC. În orice caz, procesul-verbal trebuie să fie perfectat în termen de 5 zile de la
data încheierii şedinţei.
Neîntocmirea procesului-verbal sau lipsa acestuia constituie temei incontestabil de
casare a hotărârii, deoarece acest fapt face imposibilă exercitarea controlului judiciar privind
împrejurările şi modul în care s-au desfăşurat dezbaterile judiciare. Acelaşi efect îl produce şi
procesul-verbal în care există doar menţiunea că procedura este completă fără ca să cuprindă
ordinea dezbaterilor, explicaţiile părţilor, conţinutul concluziilor sau a cererilor formulate de
părţi (art.388 alin.(1) lit.g) şi h), art.400 alin.(3) lit.f) din Cod).
Chişinău, 12 decembrie 2005
nr.24
22

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la
întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti
nr.2 din 07.07.2008
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.12
În scopul asigurării aplicării corecte a normelor legislaţiei procesuale la pronunţarea
hotărârilor în primă instanţă, înlăturarea deficienţelor care au loc în practica judiciară, Plenul
Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.17 din Codul de procedura civilă, art.2 lit.e) şi art.16
lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie,
EXPLICĂ:
1. Hotărârea judecătorească este actul final de dispoziţie a primei instanţe, indiferent de
nivelul acesteia, adoptată în formă scrisă, în camera de deliberare de către completul de
judecată, format în mod legal, care a participat nemijlocit la judecarea pricinii civile, în baza
circumstanţelor stabilite în cadrul dezbaterilor judiciare, raportate la legea materială şi
procedurală, pronunţată în mod public, prin care cauza se soluţionează în fond, cu putere de
lucru judecat.
Toate celelalte dispoziţii ale primei instanţe sau ale judecătorului, prin care pricina nu se
soluţionează în fond, se emit în formă de încheiere.
2. Instanţa de judecată este obligată prin prisma art.14 CPC de a adopta în mod separat
actul de dispoziţie judecătoresc respectiv, în privinţa fiecărei pretenţii invocate, în dependenţă
de rezultatul examinării ei, chiar dacă ele au fost expuse într-o singură cerere (cerere de
chemare în judecată). Or, nu se acceptă substituirea hotărârii cu încheierea şi invers.
3. Se explică, că expresia „se soluţionează cauza în fond" (se soluţionează fondul
cauzei) trebuie înţeleasă în sensul că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă s-a dezinvestit
de judecarea litigiului, dar nu în sensul că a avut loc o judecată nemijlocită a fondului. Or,
sunt situaţii în care instanţa se dezvinovăţeşte, în temeiul unei excepţii procesuale, fără a
rezolva fondul (respinge acţiunea ca tardivă, reclamantul sau pârâtul nu este corespunzător
etc.).
Atunci când instanţa de judecată va respinge acţiunea în temeiul unei explicaţii
procedurale, hotărârea nu va conţine concluzii ce ţin de soluţionarea fondului nemijlocit.
4. Hotărârea instanţei judecătoreşti se deliberează de către judecător sau de un complet
din 3 judecători, unul dintre care îndeplineşte funcţia de preşedinte al şedinţei de judecată, în
camera de deliberare.
Toate problemele care apar în judecată se soluţionează colegial cu votul majorităţii
judecătorilor. Niciun judecător nu are dreptul să se abţină de la vot. Preşedintele şedinţei de
judecată votează ultimul.
Judecătorii beneficiază de drepturi egale în soluţionarea problemelor care apar în
examinarea pricinii şi emiterea hotărârii.
Judecătorul care nu este de acord cu hotărârea majorităţii semnează hotărârea, dar este
în drept să expună în scris opinia separată, care se înmânează preşedintelui şedinţei şi se
anexează la dosar.
23

Judecătorul sau completul de judecată deliberează în secret. Divulgarea deliberărilor
este interzisă.
5. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii de a respecta strict
prevederile art.238 CPC referitor la secretul procedurii deliberării. În camera deliberării
trebuie să se afle numai judecătorul sau judecătorii care au examinat pricina. Ieşirea
judecătorului (judecătorilor) din camera deliberării poate avea loc numai în timpul întreruperii
pentru odihnă (în decursul timpului de serviciu sau după terminarea acestuia). Totodată, este
interzis schimbul de opinii cu orice persoană în privinţa pronunţării hotărârii.
Nerespectarea secretului deliberării constituie un temei de casare a hotărârii primei
instanţe (art.388 alin.(1) lit.e) CPC).
Dacă, în timpul deliberării, instanţa consideră că există necesitatea clarificării unor noi
circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetării suplimentare a unor probe,
ea va emite o încheiere privind reluarea dezbaterilor judiciare.
După examinarea pricinii în fond, instanţa din nou audiază susţinerile orale ale
participanţilor la proces, apoi se retrage în camera de deliberare.
6. Hotărârea instanţei judecătoreşti se pronunţă în numele Legii, trebuie să fie legală,
întemeiată şi să conţină răspunsuri la toate pretenţiile.
7. Se explică, că hotărârea judecătorească se consideră legală numai în cazul în care ea a
fost pronunţată în deplină concordanţă cu normele legislaţiei civile aplicabile litigiului dedus
judecaţii şi cu respectarea normelor procedurale civile.
Reieşind din teza menţionată, instanţa judecătorească este obligată să soluţioneze
pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărârilor
Parlamentului, al actelor normative ale Preşedintelui Republicii Moldova, al ordonanţelor şi
hotărârilor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative
centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi al actelor normative emise
la nivel de angajator şi contractelor individuale de muncă. În cazurile prevăzute de lege,
instanţa aplică uzanţele dacă nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri.
Dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o lege sau un alt act normativ nu
corespunde unei legi sau unui act normativ cu o putere juridică superioară, instanţa aplică
normele legii sau ale actului normativ care are putere juridică superioară. De asemenea, orice
instanţă de judecată, în cadrul examinării şi soluţionării oricăror categorii de pricini civile,
indiferent de faza procesului, este în drept să ridice excepţia de ilegalitate a unui act
administrativ cu caracter normativ, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, în
conformitate cu art.13 din Legea contenciosului administrativ.
În cazul inexistenţei normei de drept care să reglementeze raportul litigios, instanţa
judecătorească aplică norma de drept care reglementează raporturi similare (analogia legii),
iar în lipsa unei astfel de norme, se conduce de principiile de drept şi de sensul legislaţiei în
vigoare (analogia dreptului).
Nu se admite aplicarea prin analogie a normei de drept care derogă de la dispoziţiile
generale, restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare.
Dacă în tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sunt stabilite alte
reglementări decât cele prevăzute de legislaţia internă, instanţa, la judecarea pricinii, aplică
reglementările tratatului internaţional (art.12 CPC).
De asemenea, instanţa judecătorească este obligată la soluţioneze pricinile civile în
concordanţă cu practica naţională şi jurisprudenţa Curţii Europene.
8. Instanţa judecătorească examinează pricina în limitele pretenţiilor înaintate şi nu este
în drept din proprie iniţiativă să examineze pretenţiile care nu au fost înaintate.
Astfel, în conformitate cu art.240 alin.(3) CPC, instanţa judecătorească este obligată să
adopte hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant.
24

9. Hotărârea judecătorească trebuie să fie pe cât e posibil de concisă. Ea poate fi
întocmită liber, dar trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de
părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile
formulate de reclamant şi pârât (Principiul nr.6 al Recomandării nr.R (84) 5 privind principiile
de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptate de Comitetul
Miniştrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984).
10. Hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare
şi dispozitiv.
10.1. În partea introductivă a hotărârii, pe lângă alte date, conform art.241 alin.(3) CPC,
se indică numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părţilor şi al celorlalţi
participanţi la proces, al reprezentanţilor, data depunerii acţiunii, obiectul litigiului şi pretenţia
înaintată judecăţii, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei. Obiectul litigiului
trebuie să fie formulat clar, de asemenea şi cerinţele acţiunii de bază şi ale acţiunii
reconvenţionale, cu precizarea lui în caz dacă a fost completat sau modificat pe parcursul
dezbaterilor judiciare.
10.2. Partea descriptivă a hotărârii trebuie să conţină data, luna şi anul depunerii cererii
de chemare în judecată (cererii), pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului, explicaţiile
celorlalţi participanţi la proces, precum şi opiniile altor persoane juridic cointeresate în fondul
examinării pricinii. În cazul în care a fost modificat temeiul acţiunii sau cuantumul acţiunii,
aceasta, de asemenea, se indică în partea descriptivă a hotărârii.
Circumstanţele invocate de părţi spre confirmarea cerinţelor şi obiecţiilor se expun în
modul în care ele au fost expuse de reclamant şi pârât. Aceste cerinţe se înaintează şi faţă de
poziţia terţelor persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului, faţă
de explicaţiile altor persoane participante la proces, faţă de opiniile reprezentanţilor organelor
administraţiei centrale şi locale şi altor participanţi la proces. Susţinerile părţilor, ale altor
persoane vor cuprinde numai fapte care au importanţă pentru soluţionarea cauzei, cu indicarea
probelor pe care se întemeiază cerinţele.
10.3. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre şi
decizie motivate. Motivarea este o parte a hotărârii în care instanţa judecătorească îşi expune
concluziile.
Conform art.241 alin.(5) din CPC, în motivarea hotărârii instanţa judecătorească este
obligată să indice:
- circumstanţele pricinii, constatate de instanţă;
- probele veridice pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe;
- locul aflării, în cadru! dosarului, a probei la care se face referire (fila dosarului);
- argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe;
- pretenţiile sau obiecţiile căror participanţi la proces sunt recunoscute în întregime sau
parţial temeinice;
- cum instanţa consideră necesar de a soluţiona acţiunea;
- legile de care s-a călăuzit instanţa.
Această parte a hotărârii se referă nemijlocit şi la cerinţele faţă de temeinicia şi
legalitatea hotărârii.
Instanţele judecătoreşti naţionale sunt obligate să-şi motiveze soluţiile şi concluziile, să
furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul procesului şi
necesită un răspuns special în hotărâre.
În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit la
cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat-o posibilitatea de a şti dacă
acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art.6
25

par.1 din Convenţia Europeană (Hotărârea Curţii Europene din 09.12.1994 pronunţată în
cauza Hiro Bălani împotriva Spaniei).
11. Reieşind din principiul nemijlocirii şi oralităţii în dezbaterile judiciare, instanţa
judecătorească trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile părţilor
şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile
specialistului, să la cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze
înregistrările audio şi să vizioneze înregistrările video, să emită hotărârea exclusiv în temeiul
circumstanţelor şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă de judecată (art.25 alin.(1) din
CPC).
12. Instanţa judecătorească nu poate să se limiteze la enumerarea în hotărâre a probelor
prin care se confirmă împrejurările ce au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, dar
este obligată să expună conţinutul acestor probe şi să le aprecieze după intima ei convingere,
bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor
din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.
Niciun fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită
fără aprecierea lor.
Este interzisă referirea în hotărâre la probele care nu au fost cercetate de către instanţa
judecătorească, care examinează pricina, sau au fost dobândite cu nerespectarea procedurii
prevăzute de legislaţia procesuală.
13. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea,
veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficientă
pentru soluţionarea pricinii.
Dacă instanţa judecătorească, apreciind atât fiecare probă separat, cât şi pe toate în
ansamblu, va constata că unele probe prezentate, depoziţii ale martorilor, înscrisuri etc. nu
corespund circumstanţelor invocate de părţi ca temei al cerinţelor şi obiecţiilor sale, ea
urmează să motiveze convingător în hotărâre concluziile respective.
14. Dacă unele probe au fost administrate prin delegaţia dată altor instanţe judecătoreşti
(art.125 din CPC) şi altele au fost acumulate conform art.127-129, art.136 alin.(1), art.209 din
CPC, hotărârea poate fi motivată cu referire la toate aceste probe doar cu condiţia că
procesele-verbale şi alte materiale administrate în asemenea mod au fost cercetate în şedinţă
de judecată, iar informaţia cuprinsă în ele a fost cercetată în ansamblu cu alte probe, conform
legii. Aceste materiale se prezintă pentru a fi aduse la cunoştinţă tuturor participanţilor la
proces, iar în caz de necesitate – experţilor şi martorilor. Participanţii la proces au dreptul să
dea explicaţii referitoare la informaţia cuprinsă în materialele menţionate.
15. în caz de necesitate, instanţa de judecată în argumentarea hotărârii are dreptul să
facă referiri şi la înscrisurile, care au fost administrate cu ajutorul tehnicii electronice de
calcul. Aceste documente vor fi recunoscute drept probe dacă vor fi întocmite în corespundere
cu ordinea stabilită. Înregistrările video sau audio pot fi acceptate la examinarea cauzei dacă
au fost acumulate, dobândite pe cale legală şi se confirmă prin alte mijloace doveditoare.
16. Raportul de expertiză nu prezintă un mijloc excepţional de probaţiune şi se supune
aprecierii concomitent cu alte probe.
Instanţa judecătorească nu este în drept în hotărâre să facă trimitere exclusiv la actul de
expertiză, însă este obligată să includă faptele care au importanţă pe dosar şi se confirmă prin
acest act.
17. Se atenţionează că, în conformitate cu art.123 alin.(2) şi (3) din CPC, faptele
stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior
în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care
judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei
alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Sentinţa pronunţată de instanţa
judecătorească într-o cauză penală, rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanţa
26

chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia
s-a pronunţat sentinţa sau hotărârea numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în
care au fost săvârşite de persoana în cauză.
18. În cazul în care instanţa judecătorească a acceptat probele unui participant la proces
cu privire la faptul care necesită a fi confirmat, apoi conform art.26 din CPC, care prevede că
procesele civile se desfăşoară pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii în drepturile
procesuale, în caz de divergenţă cu anumite argumente ale unei părţi la proces, instanţa
judecătorească este obligată să includă în hotărâre temeiul şi faptele probante prin care
argumentele acestea se resping.
19. Se interzice ca în hotărâre să fie expuse numai argumentele şi probele părţii în
folosul căreia s-a adoptat hotărârea. Dacă în lege sunt stipulate unul sau unele mijloace de
probaţiune admisibile pentru confirmarea sau infirmarea unei anumite circumstanţe, atunci
instanţa de judecată nu este în drept să-şi motiveze hotărârea prin alte mijloace de probă (de
exemplu, forma scrisă simplă mai mult de 1000 de lei sau starea de ebrietate a salariatului).
20. Recunoaşterea acţiunii de către pârât acceptată de către instanţa de judecată poate
servi ca temei pentru adoptarea hotărârii de admitere a acţiunii. În acest caz, instanţa va
verifica şi va aprecia motivele recunoaşterii, incluzând aceste circumstanţe în hotărârea
adoptată. Aceleaşi reguli procedurale trebuie respectate de către instanţele de judecată şi în
cazurile de recunoaştere parţială a acţiunii de către pârât.
Nu se admite retragerea în camera de deliberare, în faza pregătirii pricinii pentru
dezbateri judiciare, dacă pârâtul recunoaşte acţiunea, deoarece s-ar eluda faza dezbaterilor
judiciare, ce include oferirea pentru părţi a posibilităţii de a-şi expune opinia asupra acestei
chestiuni, fapt ce contravine art.26 alin.(2) CPC.
Instanţa poate să nu accepte recunoaşterea acţiunii de către pârât dacă ea se află în
contradicţie cu legislaţia, lezează drepturile şi interesele ocrotite de lege ale altor persoane.
21. Dispozitivul conţine soluţia dată în cauză cu privire la faptele care au fost constatate
de judecată.
În dispozitiv trebuie să-şi găsească rezolvarea:
- cererea principală;
- cererile accesorii şi incidente;
- cererea reconvenţională;
- chestiunea repartizării cheltuielilor de judecată;
- calea de atac şi instanţa prin intermediul căreia urmează a fi exercitată.
Totodată, instanţa nu este în drept să soluţioneze chestiunea privind drepturile şi
obligaţiunile persoanelor care nu au fost introduse ca participanţi la proces.
Este inadmisibilă adoptarea unei hotărâri, executarea căreia este pusă în dependenţă de
survenirea sau nesurvenirea unor condiţii.
În cazurile stipulate în art.256 din CPC instanţa este obligată, iar în cazurile prevăzute
de art.257 din CPC este în drept să dispună executarea imediată a hotărârii.
Între dispozitiv şi motivare trebuie să existe concordanţă. În cazul în care o atare
concordanţă nu există, dispozitivul cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care o
impuneau motivele, această hotarâre este nemotivată şi are drept consecinţă nulitatea ei.
În afară de cele menţionate, instanţa judecătorească:
- pronunţând hotărârea de încasare a unei sume de bani, consemnează în dispozitiv, cu
cifre şi litere, suma şi moneda în care se percepe;
- la admiterea acţiunii privind declararea nulităţii unui document executoriu, în al cărui
temei perceperea se efectuează incontestabil, în dispozitivul hotărârii se indică documentul
care nu se pune în executare, numărul şi data eliberării lui, precum şi suma a cărei decontare
nu se admite (art.244 din CPC);
27

- în dispozitivul hotărârii privind litigiul de încheiere sau modificare a unui contract
menţionează decizia asupra fiecărei clauze discutabile din contract. În litigiul de încheiere a
contractului menţionează tipul contractului şi clauzele în temeiul cărora părţile sunt obligate
să încheie contractul (art.245 din CPC);
- dispozitivul va conţine toate elementele de identificare aferente acţiunii soluţionate,
inclusiv, după caz, adresa la care se află imobilul, numărul de cont din care se încasează
suma, numele debitorului şi al beneficiarului, rechizitele persoanei juridice etc.
Când bunul se adjudecă în natură, instanţa judecătorească indică în dispozitivul hotărârii
contravaloarea lui şi dobânda de întârziere determinată conform art.619 CC, pe care urmează
să o achite debitorul, chiar şi în lipsa vinovăţiei, dacă nu execută hotărârea în termen de 90 de
zile de la data la care aceasta a devenit definitivă (art.246 din CPC).
22. Hotărârea se adoptă în privinţa tuturor pretenţiilor solicitate de către reclamant,
inclusiv în caz de conexare a pretenţiilor, de asemenea şi în privinţa acţiunii reconvenţionale,
în cazul înaintării acesteia.
23. Se explică, că hotărârea instanţei judecătoreşti adoptată cu depăşirea atribuţiilor se
consideră ilegală şi urmează a fi casată.
Depăşirea atribuţiilor există în cazul în care puterea judecătorească săvârşeşte un act pe
care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face.
24. Se explică, că, potrivit efectelor juridice pe care le produc, hotărârile judecătoreşti se
împart în 3 categorii, recunoscute de legiuitor: hotărâri judecătoreşti nedefinitive, definitive şi
irevocabile.
Efectele hotărârilor judecătoreşti nedefinitive sunt următoarele:
- dezînvesteşte instanţa care a examinat şi soluţionat pricina civilă, astfel încât
judecătorii care s-au pronunţat asupra litigiului nu mai pot reveni asupra soluţiei date;
- deschide participanţilor la proces calea de atac prevăzută de lege;
- marchează momentul începerii executării hotărârii dacă legea sau instanţa stabileşte
executarea imediată.
Efectele hotărârilor judecătoreşti definitive sunt următoarele:
- obligativitatea – caracter care se extinde, în primul rând, asupra participanţilor la
proces, în al doilea rând, asupra tuturor autorităţilor publice, asociaţiilor obşteşti, persoanelor
oficiale, organizaţiilor şi persoanelor fizice;
- executorialitatea – se execută cu stricteţe pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Efectele hotărârilor judecătoreşti irevocabile sunt următoarele:
- prejudicialitatea face imposibilă o altă apreciere intr-un alt proces al faptelor şi
raporturilor juridice care au fost deja stabilite prin hotărâre judecătorească conform art.123
alin.(2) şi art.254 alin.(3) CPC;
- exclusivitatea determină imposibilitatea adresării repetate în judecată a aceloraşi părţi,
precum şi a succesorilor lor în drepturi cu aceleaşi pretenţii, în baza aceloraşi temeiuri, în
conformitate cu art.169 alin.(1) lit.b) şi art.265 lit.b) CPC;
- incontestabilitatea, adică nu poate fi atacată cu recurs.
25. Hotărârea în toate cazurile se pronunţă public.
Dacă hotărârea instanţei este expusă într-o limbă pe care participanţii la proces nu o
cunosc, ea trebuie să fie citită de translator în limba maternă a acestor participanţi sau într-o
altă limbă pe care ei o cunosc.
Dacă procedura judiciară se efectuează în altă limbă, hotărârea se întocmeşte în mod
obligatoriu şi în limba de stat.
Data adoptării hotărârii se consideră ziua pronunţării ei, iar locul adoptării ei – oraşul
ori altă localitate unde a fost pronunţată hotărârea.
26. După pronunţarea hotărârii, instanţa judecătorească, care a adoptat-o, nu are dreptul
să o anuleze sau să o modifice, însă în cazul în care în hotărâre s-au strecurat greşeli evidente
28

materiale sau de calcul, instanţa poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să
corecteze greşelile sau omisiunile privitor la nume, calitate procesuală, precum şi la orice alte
erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greşeli se
soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora
şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greşelilor.
Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de corectare a greşelilor din
hotărâre poate fi atacată cu recurs.
În încheierea privind corectarea greşelilor din hotărâre, instanţa nu este în drept să
modifice conţinutul hotărârii, să facă referire la noi probe şi să soluţioneze chestiuni care nu
au fost reflectate în hotărârea de bază.
Chestiunea referitoare la corectarea greşelilor se permite independent de faptul
executării hotărârii, însă în graniţa termenului prevăzut de legislator pentru prezentarea
hotărârii spre executare silită.
În cazul în care greşeala instanţei este legată de aplicarea incorectă a actelor normative,
ea nu poate fi corectată prin adoptarea încheierii.
27. În caz de existenţă a temeiurilor prevăzute de art.250 CPC, instanţa judecătorească
care a pronunţat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să adopte o
hotărâre suplimentară dacă:
a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au
prezentat probe şi au dat explicaţii;
b) rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce
urmează a fi remise sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească;
c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să
se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau
reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.
Problema pronunţării unei hotărâri suplimentare poate fi pusă în termenul executării
silite a hotărârii.
Hotărârea suplimentară se emite de către instanţa judecătorească care a examinat fondul
pricinii numai după examinare în şedinţă de judecată şi poate fi atacata în ordinea stabilită de
Codul de procedură civilă.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată, cu
respectarea prevederilor art.102-104 CPC, însă neprezentarea lor nu împiedică examinarea
problemei.
28. Hotărârea suplimentară poate fi atacată concomitent cu hotărârea de bază. În cazul
în care hotărârea de bază a fost atacată cu apel sau recurs şi, concomitent, din oficiu sau la
cererea participanţilor la proces, s-a solicitat emiterea unei hotărâri suplimentare, instanţa care
s-a pronunţat asupra fondului cauzei soluţionează chestiunea privind emiterea hotărârii
suplimentare, iar după expirarea termenului de atac, expediază pricina în instanţa de apel sau
de recurs.
29. Dacă sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea
dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă
poate, la cererea participanţilor la proces sau a organului de executare a hotărârii, să dea
explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica
cuprinsul hotărârii.
Explicarea hotărârii este admisibilă numai în cazul în care ea nu a fost executată şi nu a
expirat termenul de executare silită.
Explicarea hotărârii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se
comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată, neprezentarea acestora însă nu împiedică
explicarea hotărârii.
29

Încheierea judecătorească privind explicarea hotărârii se supune recursului (art.251 din
CPC).
30. Chestiunea privind rectificarea hotărârilor judecătoreşti prin corectarea greşelilor
evidente, explicarea hotărârii sau emiterea de hotărâri suplimentare ţine nu doar de
competenţa aceleiaşi instanţe judecătoreşti care a pronunţat hotărârea, dar se pune, de regulă,
pe seama aceluiaşi complet de judecată care a examinat şi soluţionat pricina în fond.
31. După adoptarea încheierii referitor la explicarea hotărârii, la corectarea greşelilor,
textul hotărârii de bază nu se modifică, însă în titlul executoriu se indică formularea
dispozitivului hotărârii în redacţia în care a fost primit în legătură cu adoptarea încheierilor
menţionate.
32. Se atenţionează că, în conformitate cu art.269 CPC, dispoziţiile primei instanţe sau
ale judecătorului prin care pricina nu se soluţionează în fond se emit în formă de încheiere în
camera de deliberare în condiţiile art.48 CPC.
Excepţie de la regula menţionată constituie numai cazul soluţionării unor probleme
simple (de exemplu, soluţionarea cererilor şi demersurilor participanţilor la proces (art.203
CPC); prelungirea dezbaterilor judiciare sau amânarea procesului (art.206 alin.(4) CPC);
examinarea înscrisurilor şi probelor la faţa locului (art.225 CPC) etc.). Instanţa poate emite
încheierea fără a se retrage în camera de deliberare. O astfel de încheiere se consemnează în
procesul-verbal al şedinţei de judecată (art.269 alin.(2) CPC).
33. Încheierile referitor la:
- coparticiparea procesuală obligatorie (art.62 din CPC);
- intervenientul principal (art.65 din CPC);
- intervenientul accesoriu (art.67 din CPC);
- respingerea cererii de asigurare a probelor (art.128 din CPC);
- refuzul de a primi cererea de chemare în judecată (art.169 din CPC);
- restituirea cererii de chemare în judecată (art.170 din CPC);
- a nu da curs cererii de chemare în judecată (art.171 din CPC);
- asigurarea acţiunii sau anularea măsurilor de asigurare a acţiunii (art.180, 181 din
CPC);
- corectarea greşelilor din hotărâre (art.249 din CPC);
- încetarea procesului (art.266 din CPC);
- scoaterea cererii de pe rol (art.268 din CPC);
- amânarea şi eşalonarea executării hotărârii, schimbarea modului şi ordinii de executare
a ei (art.252 din CPC);
- indexarea sumelor adjudecate (art.253 din CPC);
- repunerea în termen (art.116 din CPC);
- suspendarea procesului (art.263 din CPC)
se atacă cu recurs, iar încheierea cu privire la procedura de soluţionare a cererii de
recuzare – odată cu fondul hotărârii (art.53 alin.(5) din CPC).
34. La cererea participanţilor la proces sau la propunerea organului de executare, în
funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa judecătorească
emitentă poate să amâne ori să eşaloneze executarea hotărârii, precum şi să schimbe modul
sau ordinea de executare.
Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra faptului că art.252 CPC este aplicabil
numai după devenirea executorie a hotărârii, adică, la momentul adresării cu cerere de
amânare, eşalonare a executării sau de schimbare a modului de executare, hotărârea trebuie să
fie executorie (de regulă, definitivă).
Cererile de amânare sau de eşalonare a executării hotărârii se examinează în şedinţă de
judecată, cu comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată.
Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea.
30

Încheierea judecătorească privind amânarea sau eşalonarea executării hotărârii,
schimbarea modului şi ordinii de executare a ei se supune recursului (art.252 din CPC).
35. Cuprinsul încheierii emise în camera de deliberare trebuie să corespundă exigenţelor
art.270 alin.(1) CPC.
36. Instanţa judecătorească, la emiterea încheierii, este obligată să acorde o atenţie
deosebită motivelor care au determinat concluziile instanţei, cu referirea la legea guvernantă.
37. Încheierea emisă fără retragerea completului în camera de deliberare trebuie să
conţină următoarele elemente, cu includerea acestora în procesul-verbal al şedinţei:
- problema asupra căreia se emite;
- motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă;
- dispoziţia instanţei;
- ordinea şi termenul de atac al încheierii, dacă este susceptibilă de atac (art.270 alin.(2)
CPC).
38. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.12
din 25.04.2000 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei
procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii".
Chişinău, 7 iulie 2008
nr.2
31

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la examinarea pricinilor civile în ordine
de apel nr.15 din 03.10.2005
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.1, pag.7
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008
În scopul aplicării corecte şi uniforme de către instanţele de judecată a normelor
procesuale, ce reglementează judecarea pricinilor civile în ordine de apel, având ca temei
studierea practicii judiciare, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d)
din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, art.17 Cod de procedură civilă,
HOTĂRĂŞTE:
1. Conform art.119 din Constituţia Republicii Moldova şi art.15 CPC participanţii la
proces şi alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăţi ori interese legitime au fost
încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia, în condiţiile legii.
Apelul este una din căile de atac, stabilite şi reglementate prin lege, deopotrivă ordinară,
devolutivă şi suspensivă de executare (dacă legea nu prevede altfel), declanşată de către
persoanele abilitate prin lege cu acest drept. Această cale de atac conferă instanţei ierarhic
superioare învestite cu soluţionarea apelului pe lângă competenţa verificării legalităţii şi
temeiniciei hotărârii atacate, şi unele atribuţii de judecată ale primei instanţe.
2. Conform art.241 alin.(6) CPC în dispozitivul hotărârii, în afară de concluzia instanţei
privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de
judecată, în mod obligatoriu se va indica atât calea şi termenul de atac, cât şi instanţa prin
intermediul căreia urmează a fi exercitată calea de atac.
Menţiunea greşită în dispozitivul hotărârii a căii de atac, care poate fi exercitată
împotriva hotărârii conform legislaţiei în vigoare, sau lipsa unei asemenea menţiuni nu poate
fi de natură a deschide accesul la o cale de atac neprevăzută de lege, după cum nici nu poate
îngrădi dreptul la o cale de atac.
În cazul în care instanţa de judecată a indicat incorect calea de atac sau nu a indicat-o
deloc, instanţa este competentă de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate,
conform căii legale de atac.
3. Reieşind din modul de organizare a instanţelor judecătoreşti, potrivit naturii şi
scopului căilor de atac, ele urmează a fi exercitate într-o anumită consecutivitate. Aceasta
înseamnă că nu se poate exercita o cale extraordinară de atac atâta timp, cât partea are la
dispoziţie o cale ordinară de atac. Neexercitarea de către persoanele în drept a căii ordinare de
atac - apelul decade aceste persoane din dreptul de a ataca hotărârea cu recurs din moment ce
legea prevede această cale de atac (art.429 al in .(4) CPC), cu excepţia situaţiei în care, prin
soluţia pronunţată în instanţa de apel, la cererea de apel depusă de partea adversă, i s-a creat o
situaţie defavorabilă participantului la proces, faţă de situaţia creată prin hotărârea primei
instanţe.
32

[Pct.3 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
4. Dreptul de a exercita o cale de atac este în principiu unic şi se epuizează o dată cu
exercitarea lui.
Astfel, apelul nu poate fi exercitat de aceeaşi persoană împotriva aceleiaşi hotărâri decât
o singură dată, chiar dacă s-ar invoca alte temeiuri decât cele rezolvate printr-o hotărâre
anterioară.
Partea poate introduce înăuntrul termenului de apel mai multe cereri de apel care se
completează şi se examinează într-o singură procedură, cu adoptarea unei singure decizii.
5. Conform art.373 alin.(6) CPC apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o
situaţie mai dificilă decât aceea din hotărârea atacată.
Agravarea situaţiei părţii în propria cale de atac se admite atunci când hotărârea este
atacată de ceilalţi participanţi la proces, când însăşi partea acceptă agravarea situaţiei sale. De
asemenea, se va putea crea o situaţie mai dificilă părţii în propria cale de atac în cazul in care
instanţa de apel va constata încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural
(art.388 alin.(1) CPC), deoarece indiferent de invocarea sau neinvocarea de către parte a
acestor încălcări, instanţa de apel este obligată de a aplica aceste temeiuri din oficiu.
6. Examinarea cauzelor în ordine de apel se efectuează în strictă conformitate cu
prevederile capitolului XXXVII din Codul de procedură civilă, cu unele precizări şi anume:
- la judecarea pricinii în ordine de apel se va aplica legea procedurală în vigoare la data
judecării apelului, dacă legea nu prevede altfel;
- dispoziţiile normelor de procedură privind judecarea pricinilor civile în primă instanţă
se aplică în instanţa de apel în măsura în care nu sunt contrare dispoziţiilor capitolului
XXXVII din Codul de procedură civilă;
- în caz că norma juridică specială ce reglementează examinarea în apel vine în
contradicţie cu norma juridică generală aplicată la examinarea în fond, urmează a fi aplicată
norma juridică specială.
7. Obiect al apelului îl constituie hotărârile nedefinitive,date în prima instanţă de către
judecătoriile de drept comun şi judecătoria economică de circumscripţie date în procedura
contencioasă (acţiunea civilă), procedura specială, dacă legea nu prevede altfel.
Hotărârea nedefinitivă este dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul
pricinii, susceptibilă de a fi atacată cu apel până la expirarea termenului de declarare a
apelului (art.art.14, 254 CPC).
Pot fi atacate cu apel şi hotărârile care conform art.256 CPC urmează a fi executate
imediat. În acest caz declararea apelului nu duce la suspendarea executării hotărârii.
De asemenea, pot fi atacate cu apel şi hotărârile suplimentare adoptate de instanţele de
judecată în conformitate cu art.250 CPC, cât şi hotărârile pronunţate în primă instanţă după
rejudecarea pricinii.
Nu pot fi atacate cu apel hotărârile adoptate de către instanţele de judecată în litigii ce
rezultă din raporturile de contencios administrativ, ordonanţele judecătoreşti, hotărârile
pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel, Colegiul civil şi de contencios
administrativ şi Colegiul economic ale Curţii Supreme de Justiţie.
Încheierile emise în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel decât o dată cu hotărârea.
Apelul declarat împotriva hotărârii se consideră declarat şi împotriva încheierilor date în
pricina respectivă, chiar dacă au fost emise după pronunţarea hotărârii şi dacă atacarea
încheierii nu este menţionată în cererea de apel.
În cazul în care în privinţa unor pretenţii a fost luată o hotărâre în fond, iar în privinţa
altor pretenţii, prin încheiere, cererea a fost scoasă de pe rol sau procedura a fost încetată, şi
33

partea va declara apel împotriva hotărârii, instanţa de apel va judeca pricina în volum deplin,
fiind în drept de a se pronunţa asupra legalităţii încheierii adoptate din oficiu.
Dacă părţile vor contesta numai încheierea privind scoaterea cererii de pe rol sau
încetarea procesului, atunci împotriva încheierii respective se va declara recurs.
8. Instanţele competente de a judeca pricinile civile în apel sunt curţile de apel, potrivit
competenţei materiale şi jurisdicţionale stabilite prin lege. Or, conform art.45 CPC nimeni nu
poate fi lipsit fără consimţământul său de dreptul judecării procesului în instanţă şi de
judecătorii în a căror competenţă pricina este dată prin lege.
În cazul apariţiei unor temeiuri legale pentru strămutarea pricinii sau apariţia unui
conflict de competenţă, chestiunile respective vor fi soluţionate de instanţa competentă în
conformitate cu art.43, 44 CPC.
În caz de strămutare a pricinii civile de la Curtea de Apel Economică la o curte de apel
de drept comun în temeiul art.36 alin.(3) CPC, legalitatea deciziei instanţei de apel în ordine
de recurs va fi examinată de către instanţa de recurs competentă să verifice legalitatea
deciziilor curţii de apel care a examinat apelul în fond.
9. Art.360 alin.(1) CPC specifică persoanele în drept să declare apel.
Astfel, oricare dintre părţile iniţiale ale procesului poate fi apelant sau intimat, după caz,
tocmai datorită faptului că apelul are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei unei
hotărâri judecătoreşti.
Părţile şi alţi participanţi la proces pot declara apel în cazul în care ei au fost implicaţi
nemijlocit la soluţionarea litigiului, indiferent de faptul dacă au participat nemijlocit în şedinţa
instanţei sau nu. La stabilirea calităţii procesuale a persoanelor ce pot declara apel urmează a
se ţine cont de prevederile art.55 şi art.59 CPC.
Persoanele care nu sunt participante la proces, dar care se consideră lezate în drepturi
prin hotărârea pronunţată, nu dispun de dreptul de a declara apel. Totodată, soluţionarea
problemei drepturilor acestor persoane neantrenate în proces poate constitui motiv de apel,
pasibil de a fi invocat de persoanele în drept să declare apel.
[Pct.9 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
10. Conform art.75 CPC, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele
personal sau prin reprezentanţi. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să
decadă din dreptul de a avea reprezentant.
Reprezentantul poate declara apel în interesul apelantului, în mod independent, dacă
este împuternicit în modul stabilit de lege. Astfel, împuternicirile reprezentantului în judecată
urmează a fi formulate într-o procură, în care în mod expres, sub sancţiunea nulităţii, trebuie
să fie expus dreptul de a declara apel.
În cazul absenţei unei asemenea împuterniciri concrete, apelul depus va fi returnat ca
depus de o persoană care nu este în drept să declare apel.
În caz că la depunerea apelului alături de reprezentant va fi prezentă şi persoana, în
interesul căreia reprezentantul a declarat apel, şi va confirma dreptul reprezentantului de a
declara apel, cererea de apel va fi acceptată pentru a fi examinată, dacă nu vor fi depistate alte
impedimente pentru judecarea pricinii.
Deşi în apel nu se admite schimbarea calităţii părţilor, poate avea loc o transmitere a
calităţii procesuale pe cale legală sau convenţională. Apelul poate fi formulat de cel cu
capacitate de exerciţiu deplină personal sau prin mandatar. Interesele celor cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, a celor fără capacitate de exerciţiu sau ale celor dispăruţi fără urmă vor fi
apărate prin reprezentantul lor legal (părinţi, tutore sau curator).
11. Dacă la examinarea cauzei în instanţa de fond au existat coparticipanţi
(coreclamanţi, copârâţi şi intervenienţi), fiecare dintre aceştia dispune de posibilitatea de a
34

declara apel pentru apărarea propriilor interese, având independenţă procesuală şi achitând
taxa de stat.
Dacă pretenţiile coparticipantului şi intervenientului coincid cu cele ale apelantului,
coparticipantul sau intervenientul se poate alătura la apel printr-o cerere scrisă, neachitând
taxa de stat.
Atunci când unul dintre coparticipanţi a renunţat la dreptul său de a declara apel ori şi-a
retras apelul, pentru acesta hotărârea primei instanţe devine definitivă, neputându-se extinde
în principiu efectele admiterii apelului unuia dintre ceilalţi coparticipanţi.
Dacă apelantul principal îşi retrage apelul, sau dacă cererii de apel nu i se dă curs, sau
cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la
apel produce efecte juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi
participantul alăturat a achitat taxa de stat, dacă nu sunt temeiurile prevăzute de art.85 CPC.
12. Termenul de apel reprezintă intervalul de timp în care se poate exercita calea de atac
a apelului.
Termenul de apel este de 20 de zile de la data comunicării hotărârii motivate (art.362
alin.1 CPC) şi începe a curge în ziua imediat următoare după ce s-a comunicat hotărârea
motivată.
Dacă termenul expiră într-o zi nelucrătoare, acesta va expira în următoarea zi lucrătoare.
Dreptul de a contesta hotărârea primei instanţe cu apel apare chiar din momentul
pronunţării hotărârii. Realizarea acestui drept este condiţionată de termenul legal şi
comunicarea hotărârii motivate. De aceea pentru exercitarea legală a acestui drept nu este
suficientă numai comunicarea dispozitivului hotărârii.
[Pct.12 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
13. Prin comunicarea hotărârii se subînţeleg acţiunile efectuate de către instanţa de
judecată care a pronunţat hotărârea, având ca scop aducerea la cunoştinţa participanţilor la
proces conţinutul integral al hotărârii adoptate.
Se consideră că hotărârea a fost comunicată părţilor, când instanţa a pronunţat hotărârea
integrală în prezenţa participanţilor la proces, când instanţa a trimis copia hotărârii părţii care
nu a fost prezentă la proces (art.259 CPC); în caz de adoptare numai a dispozitivului hotărârii,
momentul când instanţa a înştiinţat părţile despre faptul că hotărârea integrală este gata şi
părţile pot lua cunoştinţă de ea.
Se reţine că în cazul adoptării dispozitivului hotărârii, după redactarea hotărârii instanţa
nu este obligată de a trimite copia hotărârii persoanelor care au fost prezente la pronunţarea
hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, conform art.355 CM instanţa de judecată va
remite hotărârea sa părţilor în termen de 3 zile calendaristice de la data emiterii. În acest caz,
dacă părţile au fost prezente la pronunţarea hotărârii, şi instanţa a adoptat hotărârea integrală
termenul de declarare a apelului va începe a curge de la momentul pronunţării hotărârii.
Termenul de apel curge chiar dacă hotărârea a fost comunicată concomitent cu somaţia
de executare.
Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se consideră
comunicată de la data depunerii cererii de apel.
14. Calcularea termenului de apel se va face în conformitate cu prevederile art.111 CPC.
Persoanele, care din motive întemeiate au omis termenul de apel, pot fi repuse în termen
de către instanţa de apel, în baza cererii care se examinează în şedinţa de judecată, cu citarea
părţilor la proces, însă neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea repunerii în termen.
În cazul în care instanţa de apel respinge cererea privind repunerea cererii în termen,
cererea de apel va fi restituită apelantului.
35

Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea hotărârii, însă la cererea
apelantului instanţa de apel,din motive justificate, poate să dispună suspendarea executării
hotărârii. În asemenea situaţii în litigiile patrimoniale depunerea cauţiunii nu este obligatorie.
Repunerea în termen poate fi dispusă numai dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune
în cadrul unui termen maxim de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să
cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. Nu există un
termen de decădere pentru solicitarea repunerii în termenul de declarare a apelului (art.116
alin.(4) CPC).
[Pct.14 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
15. Codul de procedură civilă prevede două situaţii în care termenul de apel poate fi
întrerupt:
- în cazul decesului participantului la proces care avea interes să facă apel;
- în cazul decesului mandatarului căruia i se comunicase hotărârea.
În astfel de cazuri se face o nouă comunicare, după caz (moştenitorilor, părţii
reprezentate prin mandat), iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării
hotărârii.
Termenul de apel pentru moştenitorii incapabili şi pentru cei limitaţi în capacitatea de
exerciţiu sau pentru cei dispăruţi fără urmă începe să curgă din ziua în care se numeşte
tutorele sau curatorul.
16. Legea cere depunerea cererii de apel cu respectarea formei scrise la instanţa
judecătorească a cărei hotărâre se atacă (art.364 alin.(1) CPC). Instanţele de apel vor refuza
înregistrarea cererii de apel în mod direct, explicând apelantului consecinţele art.364 alin.1
CPC. Cererile de apel parvenite prin poştă în adresa instanţei de apel vor fi expediate instanţei
de fond, a cărei hotărâre se atacă, pentru efectuarea acţiunilor prevăzute de art.367 CPC.
Cererea de apel trebuie să corespundă cerinţelor expuse în art.365 CPC.
Se explică, că potrivit art.166 alin.(6) CPC cererea de apel este valabil făcută chiar dacă
poartă o denumire incorectă.
[Pct.16 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
17. Instanţele de apel trebuie să ţină cont că apelantul este în drept prin cererea de apel
să atace hotărârea primei instanţe în întregime sau numai în privinţa unor probleme expuse în
partea descriptivă sau în partea motivată a hotărârii, care în final nu au influenţat în mod
direct asupra concluziei instanţei ce ţine de soluţionarea acţiunii. De asemenea, pot fi obiect
separat al apelului chestiunile ce ţin de repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi,
ordinea şi termenele de exercitare a hotărârii.
Dreptul de a se adresa cu cerere de apel nu este legat de dreptul de a lua cunoştinţă de
procesul-verbal. Astfel, persoana poate depune cererea de apel chiar dacă nu a luat cunoştinţă
de procesul-verbal al şedinţei primei instanţe.
18. Preşedintele primei instanţe, după ce primeşte cererea de apel şi înscrisurile
alăturate, dispune înregistrarea cererii de apel cel târziu a doua zi.
Tot aşa va proceda preşedintele instanţei şi în privinţa cererilor de alăturare la apel,
cererilor privind eliberarea,eşalonarea achitării taxei de stat, observaţiilor la procesul-verbal
ş.a.
Dat fiind faptul că legislatorul nu interzice prezentarea referinţei şi la această etapă, în
caz de depunere a referinţei în prima instanţă, aceasta este obligată s-o accepte şi s-o anexeze
la dosar.
36

Până la expirarea termenului de depunere a apelului pentru toţi participanţii la proces,
nimeni nu este în drept să reclame dosarul din prima instanţă. Însă participanţii la proces pot
lua cunoştinţă de materialele cauzei, apelurile şi referinţele depuse, cât şi înscrisurile anexate.
Instanţa este obligată de a crea condiţiile respective participanţilor la proces pentru ca ei să-şi
poată exercita drepturile sale.
De asemenea, prima instanţă va examina observaţiile la procesul-verbal, în caz că vor fi
înaintate, va soluţiona chestiunea privind adoptarea unei hotărâri suplimentare sau a unei
încheieri privind corectarea greşelilor în hotărâre atunci când există temeiuri legale, va
întreprinde acţiunile prevăzute de lege în cazul executării imediate a hotărârii.
Numai după expirarea termenului pentru declararea apelului pentru toţi participanţii la
proces, instanţa va expedia a doua zi instanţei de apel dosarul împreună cu apelurile,
înscrisurile şi cererile depuse.
19. În cazul în care cererea de apel şi înscrisurile au fost depuse fără plata taxei de stat şi
fără copii pentru fiecare participant la proces şi o copie pentru instanţa de apel, sau fără
legalizarea înscrisurilor alăturate în modul prevăzut de lege, iar cele redactate într-o limbă
străină, în traducere, şi fără respectarea art.365 CPC, judecătorul instanţei de apel dispune
printr-o încheiere de a nu da curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea
neajunsurilor.
Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheiere, apelul se consideră
depus la data prezentării iniţiale.
Se explică instanţelor judecătoreşti, că în cazul în care nu se dă curs cererii de apel,
termenul stabilit de judecător trebuie să fie unul real, rezonabil, ca persoana respectivă să
dispună de posibilităţi obiective de a executa indicaţiile din încheiere.
Dat fiind faptul că încheierea de a nu da curs cererii de apel poate fi atacată cu recurs,
depunerea recursului va întrerupe curgerea termenului judiciar, şi el curge din nou, după
examinarea recursului de către instanţa de recurs.
În cazul când persoana, căreia i s-a stabilit un termen judiciar în condiţiile art.368 CPC
până la expirarea lui va înainta o cerere în care va solicita prelungirea lui, instanţa de judecată
este obligată de a soluţiona mai întâi chestiunea privind prelungirea termenului judiciar.
De asemenea, în caz că apelantul a depus o cerere în care solicită eşalonarea, eliberarea
de la achitarea taxei de stat odată cu declararea apelului, judecătorul instanţei de apel nu va fi
în drept de a nu da curs cererii de apel pe motiv că nu este achitată taxa de stat. În asemenea
situaţii, instanţa de apel este obligată, mai întâi, să soluţioneze cererea reclamantului şi, în
dependenţă de soluţia adoptată, să decidă asupra mişcării dosarului.
20. În scopul pregătirii pricinii către examinare în ordine de apel, instanţa de apel va
expedia participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe înscrisurile care nu au
fost prezentate primei instanţe, va cita părţile şi alţi participanţi la proces, propunându-le să
depună, cu cel puţin 3 zile înainte de judecarea apelului, noi referinţe şi înscrisuri la dosar.
Referinţele şi înscrisurile se depun cu atâtea copii câţi participanţi la proces sunt, plus
câte o copie pentru instanţa de apel.
Instanţele de apel (atât de drept comun, cât şi cea economică) vor lua în considerare că
depunerea referinţei este obligatorie, iar în cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de
instanţă, pricina poate fi examinată în baza materialelor existente la dosar (art.186 alin.(2)
CPC).
Instanţa poate în aceeaşi încheiere de pregătire a pricinii pentru dezbateri să fixeze data
examinării apelului, în caz contrar se va da o încheiere separată referitoare la data examinării
cauzei.
[Pct.20 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
37

21. În cazul în care dovezile propuse sunt martorii, neaudiaţi în prima instanţă sau
înscrisuri nearătate la prima instanţă, atunci se respectă cerinţele necesare pentru cererea de
chemare în judecată.
Martorii citaţi în prima instanţă pot fi citaţi şi în instanţa de apel, dacă prin cererea de
apel se contestă depoziţiile lor.
Apelanţii sunt în drept să prezinte probe care nu au fost prezentate în prima instanţă. În
acest caz, apelantul este obligat de a-şi motiva imposibilitatea prezentării probelor în prima
instanţă. În procesul judecării pricinii în apel apelantul este în drept de a folosi orice mijloc de
apărare fie de drept material, fie de drept procedural, sub condiţia de a-şi păstra calitatea
procesuală.
22. Art.371 CPC prevede ca, după expirarea termenului de pregătire a pricinii pentru
dezbateri judiciare, care este de 30 de zile, apelul se examinează într-un termen rezonabil.
Rezonabilitatea termenului de examinare a apelului se va aprecia atât prin prisma
complexităţii şi comportamentului părţilor în proces, cât şi prin înseşi accepţiunea şi esenţa
acestei căi de atac.
[Pct.22 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008]
23. Partea care a declarat apelul poate sau reprezentantul ei, împuternicit în mod legal,
să şi-l retragă până la dezbaterea pricinii în fond în instanţa de apel. Retragerea apelului se
face în scris sau oral, iar în ultimul caz cu consemnare în procesul-verbal.
Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti, că retragerea apelului declarat de către
procuror, de o altă persoană sau organ împuternicit prin lege să se adreseze în judecată pentru
apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unei alte persoane nu privează
persoana în a cărei interes a fost declarat apelul de dreptul de a-l susţine, însă după plata taxei
de stat. În cazul retragerii apelului, instanţa de apel va dispune încetarea procedurii în apel,
printr-o încheiere susceptibilă de recurs.
În cazul în care mai mulţi participanţi la proces au declarat apeluri de sine stătător
împotriva hotărârii şi unul din apelanţi şi-a retras apelul, iar ceilalţi susţin apelurile declarate,
instanţa de apel va soluţiona chestiunile privind retragerea apelului, şi în caz de admitere va
înceta procedura în ordine de apel în privinţa persoanei care a renunţat la apel, şi va examina
apelurile altor participanţi la proces.
În cadrul soluţionării chestiunii privind retragerea apelului instanţa de apel este obligată
de a explica apelantului efectele admiterii cererii de retragere a apelului. Or, admiterea de
către instanţa de apel a cererii de retragere a apelului îl lipseşte pe ultimul de dreptul de a mai
înainta un nou apel împotriva aceleiaşi hotărâri.
[Pct.23 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
24. În cazul renunţării reclamantului la acţiune, sau solicitării încheierii unei tranzacţii,
procedura în ordine de apel nu poate fi încetată. În acest caz instanţa de apel casează hotărârea
primei instanţe şi dispune încetarea procesului dacă sunt respectate prevederile art.60 alin.5
CPC.
25. Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în
apel, inclusiv şi asupra motivelor care au rămas neexaminate de către instanţa de fond. În
cazul când apelul nu este motivat ori motivaţia nu cuprinde argumente sau probe noi, instanţa
se va pronunţa în fond numai în temeiul celor invocate în prima instanţă.
Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei
instanţe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.
38

Invocarea incorectă a prevederilor legale în cererea de apel de către apelant nu
eliberează instanţa de apel de a aplica legea materială corectă ce guvernează raportul juridic
litigios, de aceea faptul invocării greşite a legii materiale şi procedurale nu poate servi temei
pentru respingerea apelului.
26. După ce judecă apelul, instanţa este în drept să pronunţe o soluţie prin care îl
respinge sau îl admite.
În primul caz, instanţa de apel, verificând hotărârea judecătorească şi considerând-o
temeinică şi legală, respinge apelul ca nefondat, adică consideră că motivele invocate în apel
sunt combătute de probele administrate, cercetate, analizate şi apreciate corect de prima
instanţă.
Admiterea apelului înseamnă constatarea caracterului ilegal (incorect) al hotărârii
pronunţate de prima instanţă şi aceasta duce la casarea ei în întregime sau în parte potrivit
art.385 alin.1, lit. b), c), d), e) CPC.
Temeiurile casării hotărârii instanţei de fond de către cea de apel sunt specificate în
art.386-388 CPC.
27. În sensul prevederilor art.385 şi 388 CPC se poate concluziona că legea prevede
doar 5 cazuri când instanţa de apel, după casarea hotărârii, urmează în mod obligatoriu să
remită cauza la rejudecare:
- pricina a fost examinată de un complet de judecată compus ilegal;
- instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces;
- în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;
- în dosar lipseşte procesul-verbal privind efectuarea unui act procedural;
- pricina a fost examinată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale.
Totodată în art.385 alin.(2) CPC este reglementată situaţia în care judecata în primă
instanţă s-a făcut cu încălcarea competenţei. Instanţa de apel, constatând lipsa de competenţă
a primei instanţe, va remite pricina spre rejudecare în instanţa competentă, pronunţând o
hotărâre de declinare a competenţei în favoarea instanţei competente.
Decizia prin care pricina se remite la rejudecare este irevocabilă, adică nu se supune
niciunei căi de atac.
Restituind pricina spre rejudecare, instanţa de apel este obligată să menţioneze în
decizie actele procedurale care trebuie efectuate în prima instanţă.
Instanţa de apel nu este în drept să releve în indicaţiile sale care probe inspiră încredere
(sunt mai temeinice) sau să stabilească ce hotărâre ar trebui adoptată după rejudecarea
pricinii.
În caz de imposibilitate obiectivă de a îndeplini indicaţiile instanţei de apel în cadrul
rejudecării pricinii, prima instanţă este obligată de a arăta în hotărârea sa pricinile ce au servit
ca temei în imposibilitatea îndeplinirii indicaţiilor.
În situaţia în care în prima instanţă nu se mai poate constitui un complet de judecată,
pricina urmează a fi trimisă altei instanţe de acelaşi grad, situată în circumscripţia instanţei de
apel.
[Pct.27 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
28. În prezenţa celorlalte motive specificate în art.388 CPC la solicitarea participanţilor
la proces, instanţa de apel este în drept să judece pricina în fond, fără a o restitui în prima
instanţă.
Astfel, instanţa de apel poate casa hotărârea instanţei de fond cu darea unei noi hotărâri
dacă:
- pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat
locul, data şi ora şedinţei de judecată;
39

- la judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba în care s-a desfăşurat
procesul;
- la emiterea hotărârii a fost încălcat secretul deliberării;
- hotărârea nu este semnată de judecător sau de către unul din judecătorii din completul
de judecată ori hotărârea este semnată nu de acel judecător sau de acei judecători care sunt
menţionaţi în hotărâre.
De asemenea, instanţa de apel va casa hotărârea primei instanţe cu darea unei noi
hotărâri sau va modifica hotărârea în cazurile dacă:
- au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material;
- concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele
pricinii;
- circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care instanţa le consideră
constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;
- circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate
pe deplin.
[Pct.28 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
29. Conform art.387 CPC se consideră că normele de drept material sunt încălcate sau
aplicate eronat în cazul în care:
- nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată;
- s-a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
- s-a interpretat eronat legea, sau s-a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se explică instanţelor că prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată se înţelege o
situaţie când instanţa în hotărârea sa nu a făcut trimitere nici la o lege materială, limitându-se
numai la normele juridice procesuale, sau a soluţionat litigiul contrar normelor materiale ce
guvernează raportul juridic litigios.
Neindicarea legii materiale în hotărâre, în caz că litigiul este soluţionat corect, nu poate
servi temei de sine stătător pentru casarea hotărârilor. În acest caz, instanţa de apel va
concretiza partea motivată a hotărârii primei instanţe.
Prin aplicarea legii care nu trebuia să fie aplicată se înţelege situaţia când instanţa a dat
o calificare juridică incorectă raportului material litigios, aplicând o normă străină acestuia; a
încălcat regulile acţiunii normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor; a soluţionat
pricina în baza normei de drept interne ce contravine prevederilor tratatului internaţional cu
aplicare directă; a soluţionat greşit conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte
normative interne; a aplicat o uzanţă ce contravine legii.
[Pct.30 exclus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008, celelalte renumerotate]
30. Dispoziţia judecătorească prin care se soluţionează fondul apelului se emite în formă
de decizie, iar la soluţionarea problemelor prin care nu se rezolvă fondul apelului, dispoziţia
se emite în formă de încheiere.
Adoptarea şi pronunţarea deciziei de către instanţa de apel se face potrivit prevederilor
art.389 CPC, cu respectarea şi a cerinţelor art.390 şi art.241 alin.(2), alin.(5) CPC.
Se atrage atenţia asupra faptului, că potrivit art.6 §1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocoalelor 3, 5, 8 şi 2 2 şi jurisprudenţei
Curţii Europene a Drepturilor Omului instanţele de judecată, inclusiv instanţele de apel, sunt
obligate de a motiva hotărârile sale. În special, decizia trebuie să conţină circumstanţele
cauzei, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei referitor la
40

admiterea sau respingerea acţiunii, alte chestiuni ce au fost soluţionate în cadrul judecării
pricinii, legea materială şi procedurală aplicate în cadrul judecării pricinii, argumentele
instanţei în caz de respingere a unor probe prezentate de participanţi ş.a.
În cazul în care apelul a fost judecat în absenţa unor participanţi la proces legal citaţi,
instanţa de apel este obligată a le trimite copia deciziei adoptate în cel mult 7 zile de la
emiterea deciziei motivate. De asemenea, în caz de adoptare a dispozitivului deciziei, instanţa
de apel este obligată a întreprinde acţiunile legale pentru comunicarea deciziei integrale.
31. Decizia instanţei de apel, fiind definitivă, poate fi pusă în executare imediat după
adoptarea ei, deşi legiuitorul a prevăzut şi posibilitatea contestării ei cu recurs.
32. După adoptarea deciziei, atât timp cât dosarul se află la instanţa de apel, participanţii
la proces au dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului, inclusiv cu procesul-verbal al
şedinţei.
Se atenţionează instanţele de apel că dosarele urmează, în mod obligatoriu, a fi în
termen redactate şi restituite în instanţa de fond.
33. Se abrogă hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.28 din 26 decembrie
2000 "Cu privire la examinarea cauzelor civile în ordine de apel".
Chişinău, 3 octombrie 2005
nr.15
41

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica aplicării
de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei
procesuale civile la întocmirea actelor judecătoreşti
de dispoziţie în cadrul examinării pricinilor civile şi
economice în ordine de apel şi de recurs nr.3 din
07.07.2008
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.19
Întru asigurarea aplicării corecte şi uniforme de către instanţele judecătoreşti de apel şi
de recurs a normelor de procedură civilă la întocmirea actelor judecătoreşti de dispoziţie,
Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu privire la
Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă,
EXPLICĂ:
1. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel, iar
hotărârile pronunţate în primă instanţă de curţile de apel pot fi atacate cu recurs.
Cu recurs pot fi atacate şi hotărârile pentru care legea nu prevede calea apelului, precum
şi deciziile pronunţate de curţile de apel.
2. Instanţa de judecată, judecând apelul sau recursul, după încheierea dezbaterilor
judiciare şi ascultarea susţinerilor verbale, retrăgându-se în camera de deliberare, adoptă o
hotărâre sub formă de decizie sau încheiere.
Deciziile instanţei de recurs devin irevocabile din momentul pronunţării.
3. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie legală şi întemeiată. Aceasta
conţine patru părţi componente: introductivă, descriptivă, motivare şi dispozitiv.
3.1. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie pronunţată la sfârşitul
procesului, cu parcurgerea tuturor fazelor procesuale legal stabilite.
De regulă, deliberarea şi pronunţarea actelor de dispoziţie ale instanţelor de apel şi de
recurs au loc în aceeaşi şedinţă, cu judecarea pricinilor în aceste căi de atac, dar în prezenţa
unor motive justificate, deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate pe un termen de 10 zile, în
conformitate cu art.236 alin.(1) CPC, fapt despre care se informează participanţii la proces.
3.2. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie pe cât e posibil de concisă. Ea
poate fi întocmită liber, dar trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară,
înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi
obiecţiile formulate de apelant, recurent şi intimat (Principiul nr.6 al Recomandării nr.R (84)
5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei,
adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984).
Astfel, formulările din conţinutul deciziei trebuie să corespundă exigenţelor de:
corectitudine, certitudine, concreteţe, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică, elocvenţă,
lipsă de rezerve (necondiţionalitate), sobrietate, oficialitate şi pertinenţă.
42

4. Partea introductivă a deciziei instanţei de apel sau de recurs cuprinde: locul şi data
adoptării, denumirea instanţei care a pronunţat decizia, completul de judecată, numele sau
denumirea apelantului sau recurentului, calitatea lor procesuală, caracterul public sau secret al
şedinţei.
Spre deosebire de partea introductivă a hotărârii pronunţate în primă instanţă, în partea
introductivă a deciziei instanţei de apel şi de recurs se expune succint hotărârea primei
instanţe.
5. Partea descriptivă a deciziei instanţei de apel sau de recurs trebuie să cuprindă
expunerea succintă a circumstanţelor pricinii, stabilite pe parcursul examinării ei, precum şi
rezumatul soluţiei pronunţate de prima instanţă şi de instanţa de apel (în privinţa deciziei
instanţei de recurs examinate în conformitate cu secţiunea a ll-a), explicaţiile participanţilor la
proces, motivele care au determinat insatisfacţia apelantului sau recurentului
5.1. În conformitate cu art.373 alin.(5) CPC, instanţa de apel este obligată să se
pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel, însă aceasta nu împiedică instanţa de apel
să verifice, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi
temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea
legii în primă instanţă.
În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice
stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au
importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate
suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces.
5.2. În conformitate cu art.442 alin.(1) şi (2) CPC, la judecarea recursului declarat
împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, pe baza actelor din dosar, în limitele invocate
în recurs, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi, fiind obligată să se
pronunţe în decizie asupra tuturor motivelor invocate în recurs.
6. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre şi
decizie motivate.
Astfel, instanţele judecătoreşti naţionale sunt obligate să-şi motiveze deciziile iar toate
întrebările care sunt importante pentru rezultatul procesului necesită un răspuns special în
hotărâre.
În cazul în care instanţele de apel şi de recurs se abţin de a da un răspuns special şi
explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat o întrebare
posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va
considera o încălcare a art.6 par.1 din Convenţia Europeană (Hotărârea Curţii Europene din
09.12.1994 pronunţată în cauza Hiro Balani împotriva Spaniei).
6.1. În cazul respingerii apelului sau recursului, instanţele de apel şi de recurs sunt
obligate să indice în decizie motivele respingerii, iar în cazul casării integrale sau parţiale a
hotărârii primei instanţe şi restituirii pricinii spre rejudecare în primă instanţă, sunt în drept să
se pronunţe în decizia adoptată asupra actelor procedurale care urmează a fi efectuate în primă
instanţă la rejudecarea pricinii, însă nu sunt în drept să prejudece în opiniile sale că o anumită
probă ar inspira sau nu încredere, că unele probe ar fi mai temeinice decât altele şi nici să
stabilească ce hotărâre ar urma să fie adoptată după rejudecarea pricinii.
Deci, în motivarea deciziilor instanţelor de apel şi de recurs, conform art.6 din
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
Protocoalelor nr.3, 5, 8 şi 22 ale Convenţiei, jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului, urmează a fi indicate circumstanţele pricinii constatate de instanţe, probele pe care se
întemeiază concluziile acestora, temeiurile de fapt şi de drept care au condus, după caz, la
admiterea sau respingerea apelului sau recursului, precum şi temeiurile de fapt şi de drept care
au condus la adoptarea uneia din soluţiile prevăzute de art.385, 417, 427 şi 445 CPC.
43

Dacă instanţele de apel şi de recurs, la examinarea apelului sau recursului, vor considera
că hotărârea primei instanţe sau a instanţei de apel este legală şi temeinică, în motivarea
deciziei adoptate sunt obligate să-şi expună concluzia cu privire la toate argumentele invocate
de apelant sau recurent şi, referindu-se la legea respectivă, să motiveze din care considerente
instanţa a ajuns la concluzia de a recunoaşte apelul sau recursul neîntemeiat. Este inadmisibilă
limitarea instanţelor de apel şi de recurs doar la reproducerea în decizie a hotărârii apelate sau
recurate ori la constatarea netemeiniciei apelului sau recursului, deoarece în acest caz decizia
apare ca nemotivată.
7. Hotărârea dată în primă instanţă de judecătorii sau de o instanţă de apel va fi casată
sau, după caz, modificată, dacă se constată incidenţa următoarelor temeiuri:
a) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi
elucidate pe deplin;
b) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă Ie-a
considerat constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;
c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele
pricinii;
d) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau
aplicate eronat (art.386, 387, 388 şi 400 CPC).
Instanţele de apel şi de recurs sunt obligate să facă referire nu numai la articolul
menţionat, dar şi la aliniatul şi litera acestuia.
8. În dispozitivul deciziei de apel sau de recurs, se va indica denumirea primei instanţe
şi data adoptării hotărârii în primă instanţă, numele părţilor, obiectul litigiului, numele
apelantului, recurentului şi concluzia instanţelor de apel şi de recurs în sensul admiterii sau
respingerii apelului sau recursului.
8.1. În conformitate cu art.242 alin.(1), 389, 418 şi 445 alin.(5) CPC, în urma judecării
apelului sau recursului, instanţa este în drept să pronunţe dispozitivul deciziei sau al hotărârii,
urmând ca decizia să fie redactată în termen de 15 zile şi, respectiv, de o lună de zile.
9. În cazul adoptării unei noi hotărâri, această parte a deciziei este analogică cu
dispozitivul hotărârii primei instanţe, unde se indică dacă se admite sau nu acţiunea, iar dacă
se admite – cum este soluţionată cauza (art.239-248 CPC).
10. Decizia instanţei de apel, în conformitate cu art.254 alin.(1) lit.c) şi 394 CPC,
rămâne definitivă din momentul pronunţării, având autoritate de lucru judecat, fiind
susceptibilă de executare silită, însă poate fi atacată cu recurs şi supusă revizuirii în modul
stabilit de Codul de procedură civilă.
11. Hotărârile (deciziile) instanţelor de apel şi de recurs mai pot forma obiectul unei
cereri referitoare la corectarea greşelilor materiale strecurate în conţinutul ei, precum şi al
unei cereri referitoare la darea unor explicaţii asupra dispozitivului deciziei (art.249, 251
CPC).
Instanţele de apel şi de recurs aplică şi prevederile art.250 CPC, pronunţând hotărâri
suplimentare.
12. Din sensul art.376 alin.(1) şi 413 alin.(1) CPC, rezultă că prevederile cuprinse în
Capitolul XX Titlul II din CPC, care stabilesc cadrul procedural al încheierii primei instanţe,
se aplică inclusiv la emiterea încheierilor judecătoreşti de către instanţele de apel şi de recurs,
în măsura în care acestea nu contravin prevederilor procedurale specifice examinării pricinii
în apel şi în recurs.
13. Încheierile pronunţate de instanţele de apel sau de recurs, sub aspectul cuprinsului
acestora, trebuie să corespundă exigenţelor stabilite de art.270 CPC.
Totodată, în cazul soluţionării unor probleme simple, instanţele de apel şi de recurs emit
încheierile fără a se retrage în camera de deliberare, acestea fiind consemnate în procesulverbal
al şedinţei de judecată în cazul instanţelor de apel şi în cadrul unor încheieri separate în
44

cazul instanţelor de recurs. Constituie încheieri ale instanţelor de apel şi de recurs care pot fi
emise fără retragerea în camera de deliberare: cele de dispunere a examinării pricinii în lipsa
părţii, a martorului etc.; de stabilire a ordinii cercetării judecătoreşti; de soluţionare a cererilor
şi a demersurilor părţilor şi participanţilor la proces ce se referă la chestiuni simple, inclusiv
cea de anexare la dosar a unor noi înscrisuri ş.a.
14. Se atenţionează asupra faptului că, consemnarea în procesul-verbal al încheierii
instanţei de judecată nu condiţionează nesusceptibilitatea atacării cu recurs, în mod separat, a
încheierii respective. Astfel, indiferent de modul de consemnare a încheierilor instanţelor de
apel şi, după caz, de recurs, acestea sunt supuse recursului separat numai dacă legea prevede
expres acest fapt, precum şi în cazul în care încheierea face imposibilă examinarea în
continuare a pricinii.
Excepţie de la regulă constituie încheierea Curţii Supreme de Justiţie de restituire a
recursului în ordinea stabilită de Secţiunea I sau de încetare a procesului, care rămân
irevocabile din momentul pronunţării (art.409, 421, 445 alin.(4) CPC).
15. Se va distinge situaţia în care actul judecătoresc de dispoziţie nu se supune niciunei
căi de atac de situaţia în care actul respectiv este irevocabil. Sunt irevocabile actele
judecătoreşti de dispoziţie care pot fi supuse revizuirii şi nu se supun niciunei căi de atac
actele judecătoreşti de dispoziţie care nu pot fi revizuite. Exemple de acte judecătoreşti care
nu se supun niciunei căi de atac constituie: decizia instanţei de apel sau de recurs prin care
pricina se trimite la rejudecare şi încheierea de admitere a cererii de revizuire.
16. În subsidiar, la întocmirea actelor judecătoreşti în cadrul examinării pricinilor civile
în ordine de apel şi de recurs se vor lua în considerare unele explicaţii tangenţiale ale Plenului
CSJ în materia respectivă, ce se conţin în hotărârile nr.15 din 03.10.2005 „Cu privire la
examinarea pricinilor civile în ordine de apel" şi nr.3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica
aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs".
17. Se abrogă hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.13 din 25 aprilie 2000
"Cu privire la practica judiciară ce ţine de respectarea normelor de procedură civilă la
întocmirea actelor judecătoreşti în cadrul judecării cauzelor în ordine de apel şi recurs".
Chişinău, 7 iulie 2008
nr.3
45

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica aplicării legislaţiei
procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs
nr.3 din 27.03.2006
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.11, pag.12
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008
În scopul aplicării corecte şi unitare a normelor procedurale referitoare la examinarea
pricinilor în cadrul căii de atac a recursului de către instanţele judecătoreşti competente,
reieşind din rezultatele generalizării practicii judiciare, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.c) din
Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă, Plenul Curţii
Supreme de Justiţie
EXPLICĂ:
1. Recursul este calea ordinară de atac exercitată de către persoanele îndreptăţite
împotriva actelor de dispoziţie ale instanţelor judecătoreşti, în condiţiile legii.
Actele de dispoziţie judecătoreşti (hotărâri şi încheieri) fără drept de apel sunt recurate
conform Secţiunii 1 a capitolului XXXVIII CPC, iar actele de dispoziţie pronunţate de către
instanţele de apel (decizii), conform Secţiunii a 2-a a aceluiaşi capitol.
2. Sunt supuse recursului următoarele acte de dispoziţie judecătoreşti:
a) hotărârile:
- pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, inclusiv de cea economică, conform
competenţei jurisdicţionale stabilite de art.33 şi 36 CPC;
- pronunţate în primă instanţă de Curtea Supremă de Justiţie, conform competenţei
jurisdicţionale stabilite de art.34 CPC;
- alte hotărâri pentru care legea nu prevede calea apelului (art.397 CPC).
b) deciziile pronunţate de curţile de apel în calitate de instanţă de apel (art.429 alin.(1)
CPC);
c) următoarele categorii de încheieri:
- încheierile pronunţate în primă instanţă pentru care legea prevede în mod expres
posibilitatea recurării, indiferent de instanţa care le pronunţă, de fond sau de apel (exemple de
astfel de încheieri: de strămutare a pricinii (art.43 alin.(3) CPC); de respingere a cererii de
admitere în calitate de coparticipant (art.62 alin.(4) CPC); de respingere a examinării
concomitente a acţiunii intervenientului principal şi a acţiunii iniţiale a reclamantului (art.65
alin.(5) CPC); asupra cheltuielilor de judecată (art.99 CPC); de respingere a cererii de
repunere în termen (art.116 alin.(5) CPC); de respingere a cererii de asigurare a probelor
(art.128 alin.(3) CPC); de refuz în primirea cererii de chemare în judecată (art.169 alin.(2)
CPC); de restituire a cererii în temeiul alin.(1) lit.a), b), c) şi g) (art.170 alin.(5) CPC) etc.).
Reieşind din interpretarea incidenţă a articolului 170 alin.(5) CPC, se deduce
nesusceptibilitatea de recurs a încheierilor de restituire a cererilor de chemare în judecata,
pronunţate în baza art.170 alin.(1) lit.d), e), f), h) şi i) CPC;
46

- încheierile care fac imposibilă examinarea pricinii în continuare, chiar dacă legea nu
prevede expres posibilitatea atacării lor, inclusiv încheierile curţilor de apel prin care nu este
soluţionat fondul. În acest context, nu se supun recursului încheierile de încetare a procesului,
pronunţate în cadrul procedurii de recurs de Curtea Supremă de Justiţie;
- celelalte încheieri nu se supun recursului separat, ci numai odată cu fondul (art.423
CPC).
Nu pot fi atacate cu recurs:
- deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare;
- încheierile prin care a fost admisă cererea de revizuire cu remiterea cauzei la
rejudecare;
- hotărârile în a căror privinţă subiecţii recursului nu au utilizat calea apelului, în cazul
în care legea prevede această cale de atac pentru categoria respectivă de hotărâre (art.429
alin.(4) CPC);
- ordonanţele judecătoreşti care dispun de un regim juridic special, expres prevăzut de
lege.
În unele cazuri, chiar dacă actele de dispoziţie nu provin de la o instanţă judecătorească,
legea instituie calea recursului în instanţa de judecată. Trebuie de menţionat că această cale de
atac nu trebuie percepută ca "recurs" în sensul prevăzut de Codul de procedură civilă, ci ca
unică posibilitate de concretizare şi reliefare a principiului constituţional şi comunitar al
accesului liber la justiţie. De exemplu, vor fi înaintate şi examinate potrivit ordinii generale de
examinare a acţiunilor, în cadrul primei instanţe: încheierile emise de şeful oficiului de
executare a deciziilor judecătoreşti, conform art.33 alin.(3), art.34 alin.(2), art.35 alin.(4) etc.
din Codul de executare nr.443-XV din 24.12.2004, competenţa de examinare a contestării
aparţinând judecătoriei pe lângă care activează Direcţia de executare, reieşind din art.32 CPC;
hotărârile Comisiei de reexaminare a AGEPI, conform Hotărârii Guvernului nr.456 din
26.07.1993 "Cu privire la protecţia proprietăţii industriale în RM" (conform pct.44 din
Hotărârea Guvernului nominalizată, raportat la art.33 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa competentă
va fi curtea de apel, ca instanţă de drept comun).
Reieşind din contextul relevat, se explică că în cazurile respective noţiunea de "recurs"
trebuie înţeleasă drept o cerere primară de adresare în instanţa de judecată competentă dea
soluţiona litigiul, şi nu o cale de atac procedurală.
3. Formularea greşită a denumirii cererii de recurs (de exemplu, dacă este denumită
"cerere de apel", "de contestare", "petiţie" etc.) nu constituie motiv de restituire a cererii, dacă
întruneşte toate celelalte exigenţe legale, respectiv cadrul procesual ce rezultă din dosar
permite deducţia susceptibilităţii de recurs a actului judecătoresc atacat (art.166 alin.(6) CPC).
4. Persoanele cu drept de sesizare a instanţei de recurs, potrivit art.398 şi art.430 CPC,
sunt :
a) părţile şi alţi participanţi la proces.
Părţile în faţa instanţei de recurs poartă denumirea de recurent şi intimat, adică persoana
care depune cererea de recurs şi persoana împotriva căreia se depune recursul. Calitatea
procesuală din recurs nu este condiţionată de cea pe care au avut-o părţile la examinarea în
fond sau în apel (reclamat, apelant, pârât etc.).
În sens restrâns, prin alţi participanţi la proces se înţeleg: intervenienţii şi succesorii în
drepturi procesuale, pentru că numai aceştia, cu respectarea exigenţelor legale, exercită
recursul în nume propriu. În sens larg, noţiunea de participanţi la proces include şi
reprezentanţii, procurorul, deoarece aceştia participă în numele altor persoane sau al statului,
în cazurile şi cu condiţiile legale stabilite, precum şi alte persoane prevăzute la art.7 alin.(2),
73 şi 74 CPC (art.55 CPC);
47

) martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul (ultimul, în acest caz, în
interes propriu), care au dreptul de a declara recurs numai în privinţa compensării cheltuielilor
de judecată ce li se cuvin.
În cazul în care acţiunea a fost înaintată de către procuror, la cererea persoanei
interesate conform art.71 alin.(2) CPC, la exercitarea căilor de atac, inclusiv a recursului nu
va fi necesară depunerea de către persoana respectivă a unei cereri repetate în acest scop,
procurorul fiind considerat valabil împuternicit pentru exercitarea recursului.
Procura generală nu conferă reprezentantului dreptul de a depune recurs, în sensul art.81
CPC, fiind necesară stipulaţia specială şi expresă în conţinutul procurii de abilitare a
reprezentantului cu dreptul de a depune recurs, în caz contrar, dacă nu se înlătură neajunsul în
termenul stabilit, recursul se va restitui recurentului conform art.408 alin.(2) CPC, atunci când
recursul este declarat împotriva hotărârilor şi încheierilor judecătoreşti pentru care nu este
prevăzută calea apelului, sau se va restitui fără stabilirea unui termen pentru înlăturarea
neajunsului conform art.438 alin.(2) CPC, atunci când recursul este declarat împotriva
deciziilor instanţei de apel
5. Este necesar de a se distinge noţiunea de participant la proces de cea de persoană care
nu a fost atrasă în proces, sub aspectul posibilităţii de a deveni subiect al exercitării recursului.
Persoanele neantrenate la examinarea cauzei în primă instanţă nu dispun de dreptul de a
exercita recursul, pentru că nu au parcurs gradele de jurisdicţie inferioare. Acest temei reiese
din prevederile art.400 alin.(3) lit.d) CPC şi art.13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind susceptibil a fi invocat şi de către
participanţii la proces sau din oficiu de către instanţa de recurs.
Totodată, persoanele neparticipante la proces dispun de dreptul dea solicita revizuirea
hotărârii rămase irevocabile, în conformitate cu art.447 lit.b) CPC.
În cazul în care recursul este depus în aceeaşi pricină, în mod concomitent, atât de
persoanele participante la proces, cât şi de cele neantrenate, instanţa de recurs se va pronunţa
numai asupra cererilor de recurs ale persoanelor participante, iar cererile persoanelor
neantrenate se vor restitui ca fiind depuse de o persoană ce nu are dreptul să declare recurs, în
cazul exercitării recursului conform secţiunii 1 (art.409 alin.(1) lit.c) CPC), iar în cadrul
secţiunii 2, recursul se va declara inadmisibil (art.433 lit.c) CPC).
[Pct.5 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
6. Potrivit art.399, 424 şi 431 CPC, conform competenţei funcţionale, cererile de recurs
se vor examina de către următoarele instanţe:
- curţile de apel examinează recursurile declarate împotriva hotărârilor fără drept de apel
şi a încheierilor susceptibile de recurs, ambele categorii pronunţate în primă instanţă de către
judecătorii (conform secţiunii 1);
- Colegiul civil şi de contencios administrativ sau, după caz, Colegiul economic al
Curţii Supreme de Justiţie examinează recursurile declarate împotriva hotărârilor şi
încheierilor emise în primă instanţă de către curţile de apel de drept comun, inclusiv ca
instanţe de contencios administrativ, şi, respectiv, Curtea de Apel Economică, încheieri prin
care nu se rezolvă fondul cauzei, dar care împiedică soluţionarea cauzei;
- Colegiile lărgite ale CSJ dispun de competenţă exclusivă la examinarea recursurilor
împotriva deciziilor şi încheierilor instanţelor de apel, inclusiv ale Curţii de Apel Economice,
care se vor examina conform secţiunii a 2-a (deciziile) şi, respectiv, secţiunii 1 (încheierile).
Trebuie de menţionat faptul că instanţa ierarhic superioară celei abilitate cu prerogativa
legală de a examina recursul nu este în drept să strămute din oficiu sau să preia pentru
examinare în procedura sa o cerere de recurs (art.45 CPC), principiul imutabilităţii
competenţei jurisdicţionale fiind aplicabil şi pentru competenţa funcţională (graduală).
48

[Pct.6 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
7. Procedura de examinare a admisibilităţii recursului este aplicabilă numai cererilor de
recurs incidente secţiunii a 2-a a capitolului XXXVIII, recursul înaintat în baza secţiunii 1
nefiind susceptibil de a fi respins prin decizie ca inadmisibil.
Admisibilitatea recursului se va decide de un complet format din 3 judecători desemnaţi
de preşedintele colegiului respectiv al Curţii Supreme de Justiţie (art.431 alin.(2) CPC).
8. Colegiul civil şi de contencios administrativ sau, după caz, Colegiul economic al
Curţii Supreme de Justiţie examinează recursurile după cum urmează:
- recursurile declarate împotriva hotărârilor şi încheierilor emise de curţile de apel în
primă instanţă, în complet din trei judecători (Secţiunea 1);
- recursurile declarate împotriva încheierilor emise în instanţele de apel, susceptibile de
recurs, în complet din trei judecători (Secţiunea 1);
- recursurile declarate admisibile împotriva deciziilor pronunţate de către curţile de apel,
în complet format din 5 judecători (Secţiunea a 2-a).
[Pct.8 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
9. La examinarea recursurilor înaintate conform Secţiunii a 2-a, Colegiul lărgit al Curţii
Supreme de Justiţie se va desesiza în favoarea Plenului Curţii Supreme de Justiţie în
următoarele situaţii, stipulate în art.442 alin.(3) CPC:
a) soluţionarea cauzei poate conduce la o contradicţie faţă de o hotărâre anterioară a
Curţii. În acest context noţiunea de hotărâre trebuie interpretată extensiv, dar nu strict literal -
"hotărârile", dar şi deciziile Curţii Supreme de Justiţie. De exemplu, poate servi drept temei
pentru reconsiderarea unei soluţii anterioare - pronunţarea unei hotărâri de către Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, prin care unei situaţii, juridice i-a fost dată o apreciere
juridică diferită faţă de cea dată de către Curtea Supremă de Justiţie printr-o decizie într-o
situaţie similară;
b) la soluţionarea recursului se ridică o importantă problemă de drept. Pentru ca recursul
să fie pasibil de examinare în Plen pe acest motiv este necesar ca această problemă să nu mai
fi fost soluţionată printr-o hotărâre anterioară a Curţii, adică să reprezinte o noutate, şi/ sau
această problemă trebuie să conţină o pondere importantă în cadrul soluţionării corecte a
recursului respectiv.
Nu pot fi calificate la acest capitol problemele care, deşi suscită discuţii, nu prezintă
importanţă pentru soluţionarea în esenţă a recursului;
c) soluţionarea pricinii prezintă un interes deosebit pentru practica judiciară şi pentru
evaluarea dreptului. La explicarea acestui aspect trebuie de pornit de la premisa instituită de
art.17 CPC, astfel că vor avea incidenţă la acest capitol recursurile în cauzele civile care nu se
întâlnesc în mod unitar, dar sunt constituite într-o categorie de litigii datorită frecvenţei lor în
arealul dimensional al litigiilor civile. În acelaşi context, este necesar ca litigiul respectiv să fi
fost soluţionat în mod diferit de către instanţele judecătoreşti, adică practica să fie neunitară.
Totodată, chiar dacă litigiul respectiv este unitar, acesta prezintă un interes deosebit pentru
practica judiciară şi evaluarea dreptului, dacă implică aplicarea unor dispoziţii cu caracter
novator pentru legislaţia ţării şi/sau sunt expuse într-un mod neclar în cadrul actului normativ
(ex.: uzucapiunea, introdusă prin noul Cod civil).
Referitor la interesul pentru evaluarea dreptului, se cere de menţionat că acest aspect
include mai mult substratul strict juridic al unor norme legale, decât substratul practic, adică
cel al aplicării normei respective, situaţie care în concret se reflectă în tălmăcirea înţelesului
49

general al unei norme juridice civile în raport cu principiile generale ale dreptului şi sensul
legislaţiei civile (art.5 alin.(2) CC).
10. Temeiurile declarării recursului şi casării hotărârii prevăzute de art.400 alin.(2) şi
(3) CPC sunt identice atât pentru recursurile împotriva hotărârilor pentru care nu este
prevăzută calea apelului, cât şi pentru recursurile împotriva deciziilor instanţei de apel; pentru
recursurile incidente secţiunii 1 fiind aplicabile şi motivele prevăzute la art.400 alin.(1) CPC.
Dispoziţiile art.400 alin.(2) şi (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs
prevăzut la art.400 alin.(1) lit.d) CPC, determinând cazurile concrete în prezenţa cărora se
consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate,
astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra
problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu
şi temeinicia în fapt.
Pentru recursurile înaintate în ordinea prevăzută de secţiunea 1 pot fi invocate de către
părţi şi alţi participanţi la proces toate temeiurile prevăzute de art.400 CPC, având loc o
devoluţiune generală (în fapt şi în drept), adică se va verifica atât legalitatea, cât şi temeinicia
hotărârii.
Motivele de recurs trebuie să fie invocate în mod expres de către subiecţii recursului,
însă neindicarea temeiurilor legate de încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept
procedural prevăzute la art.400 alin.(3) CPC nu va atrage restituirea cererii de recurs,
deoarece motivele enunţate pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs (art.400
alin.(4) CPC).
Simpla nemulţumire a părţilor de soluţia adoptată de instanţele inferioare nu poate
constitui motiv de recurs, dacă nu este invocat vreunul din temeiurile de recurs expres
prevăzute de lege.
11. Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage inadmisibilitatea recursului
(exercitat conform secţiunii a 2-a) sau restituirea lui (conform secţiunii 1), dacă reieşind din
esenţa scriptică se poate deduce un temei de recurs, care se încadrează în limitele art.400
alin.(1) - (3) CPC pentru secţiunea 1 şi art.400 alin.(2)-(3) pentru secţiunea a 2-a.
De asemenea, neindicarea expresă a temeiurilor declarării recursului nu poate constitui
motiv de inadmisibilitate sau de restituire a cererii de recurs, dacă din conţinutul acesteia
rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.
12. Coreclamanţii, copârâţii şi/sau intervenienţii care participă la proces de partea
recurentului se pot alătura la recurs, dacă poziţiile lor coincid în ceea ce priveşte temeiurile
recursului, prin prezentarea unei cereri scrise. Astfel, persoana care se alătură la recurs nu
poate prezenta alte temeiuri în afara celor invocate de către subiectul care a depus recursul,
însă dispune de posibilitatea de a le dezvolta, prin adăugarea altor argumente în justificarea
aceluiaşi temei.
În cazul în care persoana alăturată a formulat şi alte temeiuri pe lângă cele invocate de
persoana care a depus recursul, cererea se va considera depusă numai în măsura în care nu
depăşeşte temeiurile invocate de subiectul recursului, şi în acest caz pentru cererea de
alăturare la recurs nu se plăteşte taxa de stat. În cazul în care temeiurile invocate de persoana
care se alătură nu coincid cu cele invocate de subiectul recursului, persoana alăturată este în
drept să depună cerere de recurs după regulile generale, cu achitarea taxei de stat (art.401
alin.(2) CPC).
Totodată, cererea care se referă la alăturare, conform principiului de drept "accesoriul
urmează soarta principalului" şi în lipsa unei stipulaţii exprese, va fi examinată ca cerere
accesorie cererii de recurs, urmând soarta cererii principale, soluţia în cadrul acestei cereri
fiind similară soluţiei pronunţate în cererea de recurs.
13. Pentru declararea recursului sunt aplicabile următoarele termene, reieşind din
prevederile art.402, 425 şi 434 CPC:
50

- pentru recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, precum şi
împotriva încheierilor susceptibile de recurs -20 de zile de la data comunicării hotărârii sau
încheierii motivate, dacă legea nu prevede altfel;
- pentru recursurile împotriva deciziilor curţilor de apel - în cazul în care se pronunţă
decizia motivată a instanţei de apel, termenul de atac al acesteia este de 2 luni de la
pronunţare, iar în cazul în care se pronunţă dispozitivul acesteia, termenul de atac este de 2
luni de la înştiinţarea scrisă a părţilor despre semnarea deciziei redactate.
Termenul de 2 luni este un termen de decădere, nefiind susceptibil de a fi restabilit în
baza art.116 CPC.
Termenul de 20 de zile, pentru prima situaţie mai sus enunţată (secţiunea 1), poate fi
restabilit numai la cererea persoanelor care prezintă probe veridice ce confirmă
imposibilitatea de a depune recursul. Din oficiu termenul nu poate fi restabilit.
Oricare ar fi temeiurile invocate de către părţi sau participanţii la proces, dacă există
dovada înştiinţării scrise a acestora despre semnarea hotărârii redactate, recursul declarat de
către ei după expirarea termenului de 2 luni se consideră inadmisibil, ca fiind depus cu
omiterea termenului prevăzut la art.434 CPC.
În situaţia în care recursul a fost depus cu respectarea termenului, dar a fost restituit în
mod greşit, el se va examina ca fiind depus în cadrul termenului legal stabilit.
În scopul asigurării certitudinii momentului de la care va curge termenul de recurs,
instanţele ale căror acte de dispoziţie sunt recurabile, în situaţia pronunţării integrale în
şedinţă de judecată a actelor respective, vor fixa acest fapt în procesul-verbal al şedinţei sub
semnătura părţilor, iar dacă se pronunţă numai dispozitivul, hotărârea motivată se va înmâna
participanţilor la proces sub semnătură de primire.
În unele cazuri, legea stabileşte termene mai scurte pentru exercitarea recursului (ex:
conform art.13 alin.(5) din Legea contenciosului administrativ, hotărârea instanţei de
contencios administrativ, prin care se soluţionează excepţia de ilegalitate, poate fi atacată în
termen de 5 zile; hotărârea judecătorească privind confirmarea sau infirmarea alegerilor locale
şi validarea mandatelor poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare,
conform art.68 din Codul electoral etc.)
[Pct.13 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
14. În cazul omiterii termenului de declarare a recursului (pentru secţiunea 1), acesta se
va restitui conform art.409 alin.(1) lit.(b) CPC. Dacă recurentul solicită repunerea în termen,
această chestiune se examinează conform dispoziţiilor art.116 CPC. În cazul în care se
constată că termenul de declarare a recursului a fost omis din motive întemeiate, persoana
interesată se repune în termen, prin încheierea instanţei de recurs, şi recursul se examinează în
fond. În caz contrar, recursul se restituie recurentului.
Încheierea prin care este respinsă cererea de repunere în termen şi încheierea de
restituire a recursului, pot fi atacate cu recurs, cu excepţia încheierii Curţii Supreme de
Justiţie. încheierea de admitere a cererii de repunere în termen nu este susceptibilă de recurs.
Totodată, recursul declarat cu omiterea termenului prevăzut de art.434 CPC împotriva
deciziilor instanţelor de apel (secţiunea a 2-a), după ce a fost calificat drept admisibil în mod
eronat, poate fi declarat inadmisibil în baza art.433 lit.b) CPC de către Colegiul civil şi de
contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie.
15. Recursul exercitat în condiţiile secţiunii 1, conform art.403, de regulă, suspendă
executarea hotărârii, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Aceste cazuri se referă la
situaţiile în care hotărârea este "de jure" cu executare imediată (art.256 CPC) sau instanţa de
fond a dispus executarea imediată (art.257 CPC).
51

Recursul exercitat în procedura stabilită de secţiunea a 2-a, de regulă nu suspendă
executarea hotărârii, cu excepţia celora care au ca obiect:
- strămutarea de hotare;
- distrugerea de plantaţii şi semănături;
- demolarea construcţiei şi altor bunuri imobile;
- alte cazuri expres prevăzute de lege.
Instanţa învestită cu examinarea recursului împotriva deciziilor curţilor de apel este în
drept, la cererea recurentului, să dispună suspendarea executării hotărârii atacate, cu condiţia
depunerii unei cauţiuni în modul, mărimea şi cu efectele prevăzute de art.435 alin.(3)-(7)
CPC.
În conformitate cu art.75 alin.(3) Cod de executare, executorul judecătoresc este în drept
să dispună suspendarea executării hotărârii judecătoreşti, la prezentarea certificatului privind
depunerea cauţiunii, în alte cazuri decât cele stipulate la art.435 alin.(2) CPC.
16. Cererea de recurs (secţiunea 1) se va depune la instanţa a cărei hotărâre sau
încheiere se atacă. Numai în cazul atacării deciziilor curţilor de apel (secţiunea a 2-a),
recursurile se depun la Curtea Supremă de Justiţie. În prima situaţie, după expirarea
termenului de recurs pentru toţi participanţii la proces, în termen de 15 zile se expediază
dosarul împreună cu recursul la instanţa competentă de a examina recursul (art.406 alin.(2)
CPC).
Se atenţionează instanţele judecătoreşti, ale căror acte de dispoziţie se atacă cu recurs,
asupra necesităţii respectării termenului stabilit pentru transmiterea dosarului în instanţa de
recurs (Secţiunea 1 -15 zile de la data expirării termenului de atac, secţiunea a 2-a - imediat ce
s-a primit solicitarea), în scopul asigurării respectării termenului rezonabil general de
examinare a pricinii (art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale).
Cererea se depune în atâtea exemplare câţi participanţi la proces sunt, anexându-se:
originalul chitanţei fiscale, după caz, dispoziţia de plată trezorerială; înscrisurile prin care se
confirmă achitarea taxei de stat, cu excepţia cazurilor în care subiecţii sunt scutiţi, conform
legii, de la achitarea acesteia; împuternicirile legale ale reprezentantului, dacă recursul se
exercită prin reprezentant.
17. Cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată şi să cuprindă, în mod obligatoriu,
elementele stipulate la art.437 alin.(1) şi art.405 alin.(1) CPC.
Lipsa oricăruia dintre elementele cererii sau a documentului care atestă împuternicirile
reprezentantului, dacă recursul se exercită prin reprezentant, ori a dovezii de plată a taxei de
stat, constituie motiv pentru restituirea cererii de recurs înaintate în conformitate cu secţiunea
2-a, instanţa restituind cererea, printr-o adresă semnată de preşedintele sau vicepreşedintele
colegiului respectiv, în termen maxim de 5 zile de la depunere (art.438 alin.(2) CPC).
Depunerea cererii se va înregistra la Serviciul Grefă al Curţii Supreme de Justiţie, iar
după verificarea îndeplinirii condiţiilor enunţate şi constatarea îndeplinirii lor, Secţia Grefă
remite recursul cancelariei colegiului respectiv, care va înregistra intentarea procedurii de
recurs. Astfel, momentul sesizării instanţei de recurs nu coincide cu momentul intentării
procedurii.
Spre deosebire de secţiunea a 2-a, în cazul neîndeplinirii condiţiilor enunţate în cadrul
secţiunii 1, instanţa va dispune prin încheiere să nu se dea curs cererii, acordând recurentului
un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor.
Încheierile de a nu se da curs cererii, pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, nu se
supun niciunei căi de atac.
Dacă în termenul indicat în încheiere nu au fost înlăturate neajunsurile stabilite, instanţa
de recurs va restitui cererea recurentului.
52

Depunerea repetată a recursului (în cadrul secţiunii 1), în afara termenului legal stabilit,
este imposibilă numai dacă cererea a fost restituită pentru următoarele motive:
- cererea a fost depusă cu nerespectarea termenului legal pentru declararea recursului
respectiv, iar recurentul nu a solicitat repunerea în termen;
- recurentul a solicitat restituirea recursului până la dezbaterea în fond a recursului de
către instanţa de recurs (art.409 alin.(2) CPC); în celelalte cazuri de restituire este permisă
depunerea repetată a cererii de recurs.
În cazul restituirii recursului, conform secţiunii a 2-a, este admisă depunerea repetată a
acestuia în toate cazurile de restituire după înlăturarea neajunsurilor, cu respectarea condiţiei
neexpirării termenului de 2 luni (art.438 alin.(3) CPC).
Restituirea ilegală sau reţinerea restituirii recursului de către instanţa de judecată nu va
atrage pierderea termenului de depunere a recursului, cu condiţia că recursul a fost depus,
iniţial, în cadrul termenului stabilit.
18. Legea prevede, ca şi în cazul apelului, posibilitatea retragerii recursului şi renunţării
la recurs, precum şi a tranzacţiei încheiate între părţi (art.411, 412, 443 CPC), cereri care se
vor examina conform prevederilor art.374 şi, respectiv, art.375 CPC, cu deosebirea ce constă
în faptul că retragerea recursului, renunţarea la acţiune sau tranzacţia de împăcare nu poate fi
exercitată şi în mod oral, în instanţa de recurs fiind necesară întotdeauna o cerere scrisă,
depusă de către recurent sau mandatarul special. Cu toate că art.443 nu prevede în mod expres
forma scrisă pentru retragerea recursului în secţiunea a 2-a, această formă se extinde şi asupra
acestui caz, reieşind din interpretarea extensiv-sistematică a acestui articol. În caz de retragere
a recursului, procedura încetează prin încheiere.
19. Spre deosebire de procedura premergătoare examinării cererii de recurs aferentă
secţiunii 1, în care nu există procedura examinării admisibilităţii recursului, la această etapă în
secţiunea a 2-a recursul se va examina sub aspectul admisibilităţii acestuia, fără citarea
părţilor, conform art.440 alin.(1) CPC.
Judecătorul raportor va verifica, în cel mult 3 luni, încadrarea în temeiurile legale a
motivelor invocate şi va face un raport verbal în faţa completului de judecată asupra
admisibilităţii recursului. Dacă se constată prezenţa vreunui temei din cele prevăzute de
art.433 CPC, completul de judecată instituit conform art.439 alin.(2) CPC va dispune
admisibilitatea recursului, în caz contrar recursul se va respinge ca inadmisibil printr-o decizie
motivată irevocabilă.
[Pct.19 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
20. În cadrul examinării pricinii în recurs, secţiunea 1, instanţa va verifica în limitele
cerinţelor înaintate şi ale motivelor invocate, în baza materialelor din dosar şi a noilor
înscrisuri prezentate de către părţi, legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, recursul
având efect devolutiv şi în ceea ce priveşte persoanele care nu au declarat recurs (art.410
alin.(2) CPC).
Înscrisuri noi, în sensul art.410 alin.(1) CPC, se vor considera atât cele existente la
dosar, dar care nu au fost cercetate şi apreciate de către prima instanţă, cât şi înscrisurile
apărute după pronunţarea hotărârii. Noile probe se vor administra cu respectarea principiului
contradictorialităţii şi al egalităţii părţilor în proces şi se vor aprecia conform art.130 CPC.
La examinarea recursului conform secţiunii a 2-a, depunerea de înscrisuri noi nu este
admisă.
21. Examinarea pricinii în recurs se va desfăşura conform dispoziţiilor procedurale
aplicabile judecării apelului, în măsura în care aceste dispoziţii nu contravin capitolului ce
reglementează calea de atac a recursului.
53

În instanţa de recurs, nici părţile, dar nici instanţa din oficiu, nu dispun de posibilitatea
de a efectua următoarele acte procedurale:
- de a schimba calitatea părţilor în proces;
- de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii;
- de a înainta pretenţii noi.
Dacă necesitatea schimbării calităţii părţilor rezultă din dezbateri, instanţa de recurs va
decide admiterea recursului şi/sau pentru alte motive decât cele invocate de către recurent, cu
trimiterea la rejudecare a cauzei în instanţa de fond.
Schimbarea temeiului, obiectului acţiunii sau înaintarea unor pretenţii noi în instanţa de
recurs sunt inadmisibile, deoarece se excede cadrul procedural stabilit, formând obiectul
juridic al unei alte acţiuni. Respingerea ca inadmisibile a acestor cereri de recurs nu constituie
autoritate de lucru judecat în privinţa soluţiei de fond în cadrul noului litigiu prezumat,
recurentul dispunând de dreptul de a înainta o nouă acţiune cu schimbarea temeiului,
obiectului acţiunii faţă de cele din acţiunea anterioară sau având ca obiect pretenţiile noi
inadmisibile de recurs.
22. Părţile, alţi participanţi la proces sau reprezentanţii acestora vor fi citate pentru
termenul stabilit al şedinţei de judecată, în modul stabilit de capitolul VIII CPC.
Neprezentarea acestora în şedinţa de judecată nu constituie un impediment pentru examinarea
recursului, dacă instanţa de recurs constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită
(art.414 alin.(1) CPC).
Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a procedurii de citare (ex: lipsa în
dosar a cotorului cu semnătura persoanei citate), precum şi neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a procedurii de comunicare a actelor procedurale (cererea de recurs şi noile
înscrisuri) suscită amânarea examinării recursului.
23. Examinarea cauzei în recurs poate fi amânată, la cererea părţilor şi a altor
participanţi la proces, pe motivele prevăzute la art.208 CPC, numai în măsura în care aceste
motive se regăsesc în specificul procedurii de recurs. Imposibilitatea de a se prezenta în
şedinţă se va aprecia ca motiv numai dacă este reală şi justificată (ex.: caz de boală).
Amânarea examinării pe motivul neprezentării reprezentantului părţii se poate efectua numai
o singură dată. Este inadmisibil motivul necesităţii prezentării de noi înscrisuri în cadrul
examinării recursului în secţiunea a 2-a.
Concomitent, în cazul neprezentării în şedinţa de judecată a participantului la proces
care nu a fost citat legal, instanţa de recurs dispune de dreptul de a amina din oficiu şedinţa de
judecată.
Amânarea judecării recursului se va dispune printr-o încheiere, nesusceptibilă de recurs,
cu indicarea motivelor amânării.
24. Potrivit art.415 CPC, după deschiderea şedinţei de judecată, instanţa de recurs va
soluţiona, în modul prevăzut de art.380 CPC, cererile şi demersurile participanţilor la proces,
pronunţându-se asupra lor numai după punerea acestora în discuţie, cu respectarea
principiului contradictorialităţii şi al egalităţii părţilor în proces. Tuturor participanţilor la
proces prezenţi în şedinţă trebuie să li se ofere posibilitatea de a-şi exprima opinia faţă de
cererea sau demersul respectiv, în ordinea stabilită de art.416 alin.(1) CPC.
25. Participanţii la proces vor putea solicita prezentarea unor noi înscrisuri, a căror
reclamare a fost respinsă de către prima instanţă - principiu valabil numai pentru secţiunea 1.
Noile înscrisuri administrate se vor corobora cu întregul material probator existent la dosar.
În particular, nu constituie înscrisuri şi sunt inadmisibile la examinarea recursului:
- declaraţiile scrise ale martorilor, indiferent de faptul că sunt autentificate notarial;
- încheierea de asigurare a unei probe, cuprinzând mărturia unei persoane, opinia unui
expert sau specialist, o anumită stare de lucruri, recunoaşterea unui fapt sau a unui drept;
- descifrarea scrisă a unei convorbiri telefonice;
54

- concluziile expertului.
26. Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti asupra faptului declarării
neconstituţionalităţii dispoziţiilor cuprinse în art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) CPC; devenite
nule, conform art.140 alin.(1) din Constituţia R.M., la momentul adoptării Hotărârii Curţii
Constituţionale nr.2 din 19.02.2004. Astfel, prevederile menţionate, referitor la necesitatea
participării la judecarea recursului prin intermediul avocatului sau ai altui reprezentant
licenţiat în drept, limitarea pledoariei la 30 de minute, precum şi posibilitatea arbitrară a
preşedintelui şedinţei de a limita pledoaria - au devenit nule.
Prin Legea nr.303-XV din 23.09.2004 a fost adoptat un nou conţinut al art.444 alin.(3),
ce oferă posibilitate preşedintelui şedinţei de judecată de a atenţiona participanţii la proces în
cazul în care aceştia, în cadrul luărilor de cuvânt, se abat de la expunerea problemelor de drept
sau dacă argumentele expuse nu au legătură cu temeiurile invocate în cererea de recurs. În alte
cazuri explicaţiile participanţilor la proces nu pot fi limitate.
27. Se explică că cererea de recurs poate fi declarată nu numai în privinţa actului de
dispoziţie judecătoresc în întregime, dar şi în privinţa oricărei părţi a actului judecătoresc de
dispoziţie, în mod separat, indiferent de faptul dacă aceasta va influenţa în consecinţă soluţia.
De asemenea, se supune recursului hotărârea suplimentară a judecătoriei sau decizia
suplimentară a instanţei de apel, pronunţate în ordinea stabilită de art.250 CPC.
28. În scopul precizării sensului temeiurilor de casare şi a incidenţei acestora, se explică
înţelesul lor, după cum urmează:
a) nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru
soluţionarea pricinii în fond (art.400 alin.(1) lit.a) CPC).
În acest caz este vizată nerespectarea de către instanţa de fond a obligaţiei prevăzute la
art.118 alin.(3) CPC, care constă în determinarea definitivă a elementelor de fapt pentru
soluţionarea justă a pricinii, pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor
participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural aplicabile în
cauză (ex.: nu s-a constatat prezenţa prejudiciului în sumă de 2000 lei, pentru care legea
prevede necesitatea existenţei unui înscris);
b) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de către prima instanţă ca fiind
stabilite (art.400 alin.(1) lit.b) CPC).
Temeiul respectiv de casare este prezent în cazurile în care instanţa inferioară a
considerat greşit că părţile sunt degrevate de sarcina probei reieşind din aprecierea greşită a
faptului existenţei vreunei situaţii din cele prevăzute la art.123 CPC, sau, fără a exista vreunul
din temeiurile degrevării de probaţiune, a considerat elementele faptice ca fiind probate, cu
toate că elementele probatorii lipsesc sau acestea există, dar nu corespund exigenţelor
prevăzute de lege conform art.122 alin.(1) CPC (ex.: instanţa a considerat ca fiind dovedit
dreptul de proprietate asupra autoturismului, reieşind din existenţa unei procuri care
mandatează pe pretinsul proprietar de a vinde autoturismul, fapt ce contravine
Regulamentului cu privire la registrul de stat al transporturilor, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.1047/08.11.1999 (pct.44), care prevede ca mijloc de probaţiune unic al
dreptului de proprietate asupra autoturismului înmatriculat - certificatul de înmatriculare);
c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele
pricinii (art.400 alin.(1) lit.c) CPC).
Se are în vedere situaţia în care instanţa inferioară a constatat toate circumstanţele
pricinii şi din acestea rezultă o anumită soluţie, însă instanţa, în mod greşit, a pronunţat o altă
soluţie ce nu corespunde celei adecvate, rezultante din circumstanţele respective. Sub acest
aspect, sunt relevante dispoziţiile art.241 alin.(5) CPC, conform cărora, printre alte elemente,
partea motivată a hotărârii cuprinde circumstanţele pricinii şi probele pe care se întemeiază
concluziile instanţei referitor la aceste circumstanţe, iar pe de altă parte în alin.(6) al aceluiaşi
articol se relatează despre concluzia instanţei referitor la admiterea sau respingerea acţiunii.
55

Reieşind din sensul acestor enunţuri, se constată caracterul extensiv al noţiunii de "concluzii".
De fapt, noţiunea de "concluzii" de la art.400 alin.(1) lit.c) CPC cuprinde ambele înţelesuri
relevate mai sus, deoarece, în final, soluţia sau concluzia pronunţată în dispozitiv depinde de
concluziile asupra circumstanţelor din partea motivată;
d) instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată (art.400 alin.(2) lit.a) CPC).
Acesta constituie un motiv de casare incident în cazul în care actul normativ aplicabil în
litigiul dedus judecăţii nu şi-a găsit aplicarea în cadrul hotărârii, fără ca instanţa să aplice o
altă lege în locul celei incidente. În cazul în care soluţia este corectă în fond, cu toate că
instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, hotărârea va fi menţinută de instanţa de
recurs, cu relevarea normei juridice aplicabile;
e) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată (art.400 alin.(2) lit.b) CPC).
Se reflectă în situaţia în care instanţa aplică o normă juridică care este străină de situaţia
de fapt existentă în cazul dedus judecăţii. În acelaşi motiv se încadrează cazul în care
hotărârea şi-a pierdut fundamentul juridic, aspect care este în strânsă legătură cu principiul
aplicării legii civile în timp (principiul neretroactivităţii) (de ex.: situaţia juridică s-a născut
sub imperiul Codului civil vechi, iar instanţa a aplicat Codul civil nou);
f) a interpretat eronat legea (art.400 alin.(2) lit.c) CPC). Acest temei devine incident în
cazul în care normei juridice aplicabile i s-a atribuit un mai mare grad de abstracţie sau
aceasta suscită îndoieli la aplicare, iar instanţa, aplicând norma respectivă, a extins norma
juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers - a exclus ipoteza concretă din aria de
ipoteze pe care le acoperă norma juridică respectivă;
g) a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului (art.400 alin.(2) lit.d) CPC).
La acest temei pot apărea următoarele situaţii:
- există o reglementare expresă a raportului juridic litigios, însă instanţa greşit a aplicat
analogia;
- prevederea legală, la care s-a raportat instanţa, alcătuind-o prin analogie, la o ipoteză
ce nu intra în aria de ipoteze acoperite de norma respectivă, este imposibilă de aplicat în cazul
concret dedus judecăţii, fiindcă nu există similitudini între cele două categorii de raporturi
prin esenţa lor (art.5 alin.(1) CC);
- instanţa a aplicat analogia, fapt prin care s-au limitat anumite drepturi civile sau s-a
stabilit răspunderea civilă, contrar art.5 alin.(3) CC, caz în care analogia este eronat aplicată.
Prin aplicare a analogiei dreptului se înţelege situaţia când legea nu prevede expres
reglementarea raportului juridic respectiv, dar nici aplicarea analogiei legii nu este posibilă,
caz în care litigiul se va soluţiona conform principiilor generale şi sensului legislaţiei civile
(art.5 alin.(2) CC). Aplicarea este eronată, dacă principiile şi sensul legislaţiei sunt aplicate
neadecvat la ipoteza concretă dedusă judecăţii;
h) pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la examinarea
ei (art.400 alin.(3) lit.a) CPC).
Este suficient ca un singur judecător din cadrul completului să nu fi avut dreptul la
participare pentru ca temeiul respectiv să fie aplicabil.
Temeiul este incident inclusiv atunci când:
- judecătorul a participat repetat la judecarea aceleiaşi pricini, în instanţa de fond sau
apel;
- instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a respins-o în mod neîntemeiat, caz în
care se va casa, în recurs, încheierea respectivă, recurată odată cu fondul (art.53 alin.(5) CPC);
i) pricina a fost judecată în absenta unui participant la proces, căruia nu i s-a comunicat
locul, data si ora şedinţei de judecată (art.400 alin.(3) lit.b) CPC) - motiv aplicabil în cazul în
care instanţa inferioară nu a respectat dispoziţiile art.102-105 CPC, şi ca rezultat participantul
la proces a fost privat de dreptul participării la proces, încălcându-se principiile
contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al unui proces echitabil.
56

Dacă citaţia a fost expediată numai reprezentantului participantului la proces, fără a fi
expediată şi participantului, motivul invocat în casare, precum că acesta nu a fost citat
personal, va constitui temei al casării;
i) la judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului (art.400
alin.(3) lit.c) CPC), care cuprinde următoarele ipoteze:
- procesul s-a desfăşurat într-o altă limbă decât cea de stat, aceasta nefiind acceptabilă
pentru majoritatea participanţilor;
- persoanei interesate, care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat, nu i s-a asigurat
prezenţa interpretului pentru exprimarea în judecată;
- procesul s-a desfăşurat într-o altă limbă, iar instanţa nu a emis hotărârea şi în limba de
stat.
Dacă majoritatea participanţilor la proces cunosc o altă limbă decât cea de stat (ex.:
rusa) şi procesul se desfăşoară în limba respectivă, acest fapt nu va constitui motiv de casare.
La aprecierea temeiului de casare respectiv, se vor lua în considerare explicaţiile pct.2 şi
10 din Hotărârea Plenului nr.12 din 09.04.1999 "Cu privire la respectarea legislaţiei despre
utilizarea limbii în procedura judiciară";
k) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces
(art.400 alin.(3) lit.d) CPC) - este cazul în care prin actul de dispoziţie al instanţei (hotărâre) a
fost atinsă esenţa dreptului cel puţin a unei persoane, instanţa neîndeplinind una dintre
sarcinile pregătirii pricinii pentru dezbateri (art.185 alin.(2) lit.c) CPC) în raport cu persoana
respectivă;
l) hotărârea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în
hotărâre cu excepţia cazurilor prevăzute la art.242 alin.(2) CPC (art.400 alin.(3) lit.e) CPC).
Temeiul respectiv comportă următoarele situaţii:
- semnătura judecătorului, în general, lipseşte de pe hotărâre, contrar dispoziţiilor
art.238 alin.(4) CPC;
- există o semnătură pe hotărâre, dar aceasta nu aparţine judecătorului care a participat
la deliberarea hotărârii (judecătorul menţionat în partea introductivă a hotărârii), cu excepţia
situaţiei în care judecătorul a fost în imposibilitate de a semna hotărârea, caz în care se va
proceda conform prevederilor art.242 alin.(2) CPC, iar acest fapt nu va constitui motiv de
recurs;
m) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată (art.400 alin.(3) lit.f) CPC).
Se referă la lipsa procesului-verbal al şedinţei în care s-a pronunţat hotărârea;
n) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale.
Temeiul enunţat are incidenţă în situaţia încălcării normelor procesuale cu privire la
competenţă, stabilite la capitolele III şi IV din Titlul I
Temeiurile prevăzute la art.400 alin.(3) CPC se iau în considerare întotdeauna şi din
oficiu de către instanţa de recurs, astfel că la examinarea recursului se va verifica dacă nu este
prezent vreunul din temeiurile procedurale de casare, pe cale incidentală, indiferent că nu au
fost indicate de recurenţi.
[Pct.28 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
29. După examinarea recursului, instanţa poate pronunţa una dintre soluţiile prevăzute
la art.417 şi art.427 şi, respectiv, la art.445 alin.(1) CPC, soluţii ce devin irevocabile de la
momentul pronunţării lor.
De regulă, deliberarea şi pronunţarea actelor de dispoziţie ale instanţei de recurs au loc
în aceeaşi şedinţă cu judecarea recursului, dar în prezenţa unor motive întemeiate (ex.:
complexitatea cauzei), deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate pe un termen de 10 zile,
conform art.236 alin.(1) CPC.
57

Instanţa de recurs este în drept să pronunţe dispozitivul deciziei sau al hotărârii, urmând
ca redactarea să se efectueze în termen de o lună pentru recursurile înaintate în baza secţiunii
a 2-a (art.445 alin.(5) CPC) şi de 15 zile pentru recursurile înaintate în baza secţiunii 1
(similar art.242 alin.(1) CPC)
30. Dacă instanţa de recurs ajunge la concluzia că cel puţin unul dintre temeiurile
invocate este întemeiat sau constată, din oficiu, prezenţa vreunui motiv procedural de casare,
va decide admiterea recursului cu casarea totală sau parţială a hotărârii(lor) instanţei(lor)
inferioare:
- totală, dacă se referă la toate aspectele de fapt şi de drept, care au format obiectul
examinării în instanţa de fond, şi are devolutivitate asupra tuturor părţilor;
- parţială, dacă motivele casării vizează doar unele aspecte de fapt şi/sau de drept ale
pricinii sau numai pe una/unele dintre părţi.
Distincţia dintre casarea totală şi parţială prezintă interes pentru determinarea limitelor
rejudecării după casare.
31. Instanţa care a admis recursul dispune de următoarele împuterniciri, inclusiv în
privinţa instanţei la care se va trimite pricina pentru rejudecare, după casare:
- casarea cu rejudecare şi pronunţare a unei noi hotărâri va opera atunci, când eroarea
poate fi corectată de către instanţa de recurs, nefiind necesară verificarea suplimentară a
dovezilor, circumstanţelor, şi nefiind necesar de a se reţine şi constata alte circumstanţe,
circumstanţele pricinii fiind corect constatate de instanţele inferioare, eroarea constând, de
regulă, în aplicarea eronată a normelor de drept material;
- casarea cu trimitere la rejudecare va opera în cazurile în care eroarea nu poate fi
remediată de către instanţa de recurs, de regulă, fiind aplicabilă în situaţia utilizării eronate a
normelor procedurale, în caz contrar fiind pasibilă eludarea cel puţin a unui grad de jurisdicţie
pentru verificarea şi elucidarea unor circumstanţe sau pentru anumite persoane, ceea ce ar
contraveni principiilor echităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.
Se relevă unele ipoteze practice sub aspectul enunţat mai sus:
- când instanţa inferioară a soluţionat pricina fără cercetarea fondului, după casare
pricina se va trimite la rejudecare în instanţa de fond din considerentul parcurgerii tuturor
gradelor de judecare aferente pricinii respective;
- dacă instanţa de fond a soluţionat pricina în baza altui temei juridic decât cel invocat
de parte, fără a-l pune în discuţia părţilor (în dezbateri), această situaţie este echivalentă cu
nerezolvarea fondului, impunându-se casarea cu trimitere la rejudecare, deoarece, deşi în
instanţa de fond s-au administrat probe, aceasta nu s-a făcut în temeiul invocat de parte, prin
urmare, cererea ei nu a fost soluţionată în fond;
- dacă hotărârea este casată pentru nerespectarea normelor privind competenţa, pricina
se va trimite la instanţa competentă sau se va reţine pentru rejudecare în cazul în care se
constată propria competenţă;
- în cazul în care soluţia din dispozitivul hotărârii este în contradicţie cu faptele corect
stabilite în motivarea hotărârii, în sensul că din probele administrate rezultă o anumită soluţie,
la care se face referire în motivare, însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară,
hotărârea se va casa cu rejudecarea şi pronunţarea unei noi hotărâri (ex.: din partea motivată
rezultă că pretenţia este întemeiată, dar în dispozitiv acţiunea este respinsă ca neîntemeiată).
32. În caz de casare a actului de dispoziţie contestat cu recurs, instanţa de recurs se va
pronunţa în partea motivată a deciziei asupra încălcărilor comise de instanţele inferioare şi
asupra actelor procedurale care sunt necesare de a fi efectuate la rejudecare, fără a dispune de
dreptul de a da indicaţii acestor instanţe. Totodată, instanţa de recurs nu va putea insera în
decizie anumite sugestii cu privire la:
- eventuala soluţie necesară a fi pronunţată;
- aprecierea veridicităţii probelor administrate;
58

- prevalarea unor probe asupra altora;
- alte aspecte ce ar afecta intima convingere a instanţei la rejudecare (art.419 CPC).
[Pct.32 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008]
33. Conform art.271 CC, termenul de prescripţie extinctivă se aplică numai la cererea
persoanei în favoarea căreia a curs prescripţia, în recurs, prescripţia poate fi opusă de către
persoana îndreptăţită numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.
În cazul în care instanţa de fond şi de apel nu s-au pronunţat asupra termenului de
prescripţie, invocat în condiţiile legii, instanţa de recurs va casa hotărârea cu trimitere la
rejudecare în instanţa de fond (prima instanţă).
34. Instanţa de recurs nu poate înrăutăţi situaţia părţii în propria cale de atac, de
exemplu, să acorde reclamantului o sumă mai mare prin pronunţarea unei noi hotărâri, chiar
dacă pârâtul care a făcut recurs nu s-a opus la discutarea pretenţiilor majorate, cu excepţia
situaţiilor când recurentul îşi exprimă acordul de voinţă în acest sens şi când hotărârea este
atacată şi de alţi participanţi la proces (art.410 alin.(3) CPC).
Nu constituie înrăutăţire a situaţiei în propriul recurs cazul în care hotărârea recurată
este casată în baza temeiurilor prevăzute la art.400 alin.(3) CPC, luate în considerare din
oficiu de către instanţa de recurs conform art.400 alin.(4) CPC, chiar dacă ulterior, în urma
rejudecării cauzei, se înrăutăţeşte situaţia recurentului.
35. După pronunţarea deciziei prin care se soluţionează cererea de recurs, instanţa de
recurs nu este în drept să o anuleze sau să o modifice. Totodată, instanţa de recurs dispune de
posibilitatea corectării greşelilor, explicării hotărârii şi emiterii unei decizii suplimentare,
dispoziţiile art.249, 250 şi 251 fiind aplicabile în măsura în care situaţiile, ce constituie temei
de înaintare a cererilor respective (de pronunţare a deciziilor suplimentare, de explicare a
hotărârii şi de corectare a greşelilor), sunt compatibile cu dispoziţiile legale referitoare la
recurs. În cazul admiterii acestor cereri, instanţa de recurs va pronunţa o decizie suplimentară
sau o încheiere de corectare ori de explicare a deciziei, iar în cazul respingerii acestor cereri,
în toate cele trei cazuri se va pronunţa o încheiere.
36. La depunerea cererii de recurs, se va anexa dovada achitării taxei de stat aferente
(chitanţa sau dispoziţia de plată, în original), conform art.404 alin.(2) CPC şi art.2 alin.(1) din
Legea taxei de stat, cu excepţia cazurilor în care legea prevede scutirea de la plata taxei de
stat. Reieşind din prevederile art.3 alin.(1) lit.k) din Legea sus-menţionată, cuantumul taxei de
stat constituie 50% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată
sau altei cereri (plângeri), iar în cazul în care litigiul dedus judecăţii are caracter patrimonial,
cuantumul va constitui 50% din taxa calculată raportată la suma contestată, astfel că, în cazul
în care una dintre părţile litigante contestă în cadrul cererii de recurs numai o parte a sumei
sau a obiectivului material al litigiului, taxa achitată se va calcula în felul următor: 50% din
3% rezultă 1,5% din taxa calculată raportată la suma contestată.
Conform art.437 alin.(2) CPC, prevederile referitoare la scutirea, amânarea şi eşalonarea
plăţii taxei de stat, prevăzute de art.85 alin.(4) şi art.86, nu au incidenţă la depunerea cererii de
recurs, iar scutirile de la art.85 alin.(1) CPC au incidenţă numai în cazurile în care se stabileşte
expres scutirea şi pentru contestarea hotărârilor.
Dacă reclamantul este scutit de către judecător numai la depunerea cererii de chemare în
judecată, în recurs acesta va achita 50% din cuantumul pe care acesta l-ar fi achitat dacă nu ar
fi fost scutit.
Dacă cuantumul taxei este diferit în raport de subiecţii impunerii (ex.: persoana fizică şi
persoana juridică, conform art.3 alin.(1) lit.a) din Legea taxei de stat, achită nu mai puţin de
150 lei şi, respectiv, de 15 salarii minime egale cu 270 lei), acţiunea fiind înaintată de către un
subiect, dar contestată în recurs de către alt subiect, taxa se va încasa raportată la cuantumul
59

pe care l-ar fi datorat subiectul care a înaintat acţiunea în primă instanţă (raportat la exemplul
de mai sus şi presupunând că acţiunea a fost înaintată de către persoana fizică, persoana
juridică la depunerea recursului va achita 50% din suma de 150 lei, dar nu din suma de 270
lei).
Se explică că, în situaţia în care prin recurs se contestă numai suma taxei de stat,
încasate prin hotărârea primei instanţe sau decizia instanţei de apel, taxa de stat nu se plăteşte.
Cererile de recurs împotriva încheierilor sunt scutite de taxa de stat conform art.85
alin.(1) lit.m) CPC.
[Pct.37 exclus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008, art.38 devine art.37]
37. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.29 din 26.12.2000 "Cu
privire la practica de examinare a cauzelor civile în ordine de recurs".
mun.Chişinău, 27 martie 2006
nr.3
60

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la examinarea cauzelor privind accesul la
informaţiile oficiale nr.1 din 02.04.2007
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.5, pag.4
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008
Accesul la informaţiile oficiale constituie un drept fundamental al persoanei de a fi
informat, o modalitate de control asupra activităţii autorităţilor/instituţiilor publice, gestionării
banilor publici, de stimulare a formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul
de luare a deciziilor în spirit democratic.
Noile realităţi juridice au oferit dezideratului liberului acces la informaţie protecţie
constituţională şi convenţională.
Noile realităţi existenţiale impun o conştientizare a importanţei imperioase, în
particular, a accesului cetăţenilor la informaţia de mediu, cu dreptul de a participa la procesul
adoptării deciziilor în domeniul respectiv, precum si cel de a acţiona in judecată în vederea
apărării acestor drepturi în cazul în care acestea sunt lezate.
Perfecţionarea facilitării accesului la informaţia ecologică şi, participarea publicului la
procesul adoptării deciziilor asigură o mai bună calitate a acestor decizii şi a procesului
realizării lor, contribuind la îmbunătăţirea informării publicului privind problemele ecologice,
acordă publicului posibilitatea de a-şi exprima îngrijorarea şi permite organelor statale să ţină
cont, în modul cuvenit, de aceste interese.
Generalizarea practicii aplicării de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor legale,
care au ca obiect reglementarea relaţiilor privind accesul la informaţiile oficiale, a demonstrat
că instanţele judecătoreşti aplică corect legislaţia, în majoritatea cazurilor, la soluţionarea
acestor categorii de cauze.
Concomitent, au fost depistate anumite erori în aplicarea şi interpretarea actelor
normative incidente, în special: confundarea dreptului de acces la informaţiile oficiale cu
dreptul de acces la alte categorii de informaţii, drept, rezultat din acte normative sau contracte,
calificarea incorectă a subiectelor Legii privind accesul la informaţii, delimitarea informaţiei
oficiale cu accesibilitate limitată de informaţia pasibilă furnizării, constatarea încălcării
prevederilor legii enunţate, în particular, datorită depăşirii termenului de furnizare a
informaţiei sau furnizării informaţiei neadecvate, soluţionarea litigiilor legate de acreditarea
mijloacelor de informare în masă etc.
În scopul eliminării deficienţelor din practica examinării cauzelor privind accesul la
informaţiile oficiale şi în baza lit.e) art.2, lit.c), art.16 din Legea nr.789-XIII din 26.03.1996
cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi a art.17 CPC, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova
[Preambulul modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
61

EXPLICĂ:
1. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii de aplicare corectă şi
unitară a dispoziţiilor Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV din 11.05.2000,
denumită în continuare "Legea", prin prisma Convenţiei Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, denumită în continuare "Convenţia",
precum şi a prevederilor altor acte normative tangenţiale cu tematica abordată, expuse în
Anexa la prezenta hotărâre.
Sorgintea constituţională şi convenţională a dezideratului liberului acces la informaţie,
ce rezultă din stipulaţiile şi spiritul art.32 şi 34 din Constituţie, precum şi ale art.10 din
Convenţie, implică aplicabilitatea prioritară a acestor dispoziţii în cazul în care actele
normative interne sunt insuficient de clare sau contravin acestora (art.3 din Lege).
Concomitent, soluţionarea cazurilor concrete se va efectua prin prisma jurisprudenţei
CEDO.
Se atenţionează asupra caracterului subsidiar, faţă de Legea-cadru naţională, al
Convenţiei privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea
deciziilor în domeniul mediului din 25.06.1998 de la Aarhus, ratificată prin Hotărârea
Parlamentului nr.346-XIV din 07.04.1999, în privinţa protecţiei accesului la informaţia
ecologică. De menţionat existenţa unui mecanism supranaţional de soluţionare a diferendelor
apărute la interpretarea şi aplicarea Convenţiei citate, mecanism stabilit de acest act normativ
internaţional la care R. Moldova este Parte contractantă.
Totodată, pe lângă faptul că constituie o informaţie oficială susceptibilă furnizării, în
sensul Legii privind accesul la informaţie, informaţia ce ţine de mediu nu poate fi supusă
niciunei restricţii în furnizare, deoarece nu face parte din categoria informaţiilor cu
accesibilitate limitată stabilite la art.7 din lege.
[Pct.1 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
2. Dreptul de acces liber la informaţiile oficiale constituie o varietate specifică a
dreptului la petiţionare, fapt ce rezultă din dispoziţiile art.8 alin.(4) din Legea cu privire la
petiţionare. Reieşind din caracterul special al Legii privind accesul la informaţie faţă de Legea
cu privire la petiţionare, iar sub aspectul procedural al examinării litigiilor, inclusiv faţă de
Legea contenciosului administrativ, se explică că prevederile Legii speciale respective se vor
completa, în cadrul aplicării, de dispoziţiile celor două acte legislative enunţate, în măsura în
care acestea nu contravin Legii speciale. Cu titlu de exemplu: termenul de 15 zile de furnizare
a informaţiei, prevăzut de art.16 din Lege, este diferit în raport cu termenul de 30 de zile,
prevăzut de art.8 din Legea cu privire la petiţionare şi art.17 din Legea contenciosului
administrativ, astfel fiind aplicabil termenul de 15 zile.
3. Pentru a se determina incidenţa Legii, în privinţa raportului juridic litigios, se va
verifica existenţa următoarelor elemente:
- subiecte ale raportului juridic sunt solicitantul informaţiei şi furnizorul de informaţii;
- conţinutul acestui raport implică existenţa dreptului solicitantului de acces la
informaţia solicitată concretă şi a obligaţiei corelative a furnizorului de informaţie de a elibera
informaţia solicitată;
- obiectul raportului juridic litigios ţine de furnizarea informaţiei solicitate cu varietăţile
aferente (ex.: nerespectarea termenului de furnizare);
- raportul respectiv se încadrează în una din literele art.1 alin.(1) din Lege.
Dacă nu sunt întrunite elementele enunţate, raportul juridic va intra sub incidenţa altei
legi, iar constatarea acestui fapt atrage consecinţele prevăzute de lege (ex.: restituirea cererii
62

de chemare în judecată pe motiv că cererea urmează a fi judecată în instanţa de drept comun,
dar nu în instanţa de contencios administrativ).
4. Nu intră sub incidenţa Legii raporturile care au legătură tangenţială cu raporturile
enumerate la punctul precedent şi care pot fi regăsite în una din categoriile de raporturi
prevăzute la alin.(2) art.1 din Lege.
În pofida faptului că nu este stipulată expres în art.1 alin.(2) din Lege, nu constituie
obiect al Legii activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de a răspunde la petiţii şi
audienţe, desfăşurată conform atribuţiilor acestora, dacă aceasta se referă la alte aprobări,
autorizaţii, prestări de servicii şi orice alte solicitări, în afara informaţiilor oficiale.
Se atenţionează instanţele judecătoreşti de a nu confunda raporturile ce nu constituie
obiect al Legii cu raporturile ce au ca obiect furnizarea informaţiilor cu accesibilitate limitată.
Astfel, simpla constatare că raportul nu este reglementat de Lege nu poate fi considerată un
motiv de refuz în furnizarea informaţiei, dacă această furnizare este impusă în baza altui
raport obligaţional, însă constatarea faptului că informaţia se clasifică ca fiind cu accesibilitate
limitată poate servi în calitate de motiv pentru refuzul de a furniza informaţia solicitată.
Se conchide excluderea din domeniul de reglementare al Legii, reieşind din esenţa
prevederilor art.1 alin.(2) lit.a)-d), a următoarelor categorii de raporturi:
- dintre solicitanţi şi furnizori, care au alt obiect decât cel al furnizării informaţiilor
oficiale;
- privind accesul furnizorilor de informaţii la informaţia posedată de alţi furnizori de
informaţie;
- privind accesul furnizorilor de informaţie la informaţia deţinută de solicitanţii de
informaţie;
- privind accesul solicitanţilor de informaţie la informaţia deţinută de alţi solicitanţi.
Litigiile ce rezidă din raporturile menţionate la alineatul precedent vor fi examinate de
către instanţele judecătoreşti în baza actelor normative care le sunt aplicabile (exemplu:
cererea titularului de cont către bancă privind furnizarea informaţiei despre contabilitatea
operaţiunilor va avea ca suport legal material art.1231 Cod civil).
5. Pentru a dispune de legitimare procesuală activă sau pasivă, potenţialii solicitanţi şi
furnizori de informaţii trebuie să se regăsească într-una din categoriile de subiecte ale Legii,
prevăzute de art.5 din Lege.
În cadrul litigiilor deduse judecăţii, solicitanţii de informaţii vor avea calitatea de
reclamanţi, iar furnizorii de informaţii - calitatea de pârâţi.
Furnizori de informaţii oficiale sunt :
a) Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, organele centrale de
specialitate ale administraţiei publice (ministere, servicii, birouri, agenţii, etc.), autorităţile
publice autonome (Curtea de Conturi, Banca Naţională a Moldovei, CCA, CCCEC etc.),
autoritatea judecătorească (instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii,
organele procuraturii), Curtea Constituţională, autorităţile administraţiei publice locale;
b) instituţiile publice centrale şi locale. Pentru a dispune de legitimare procesuală
pasivă, în privinţa instituţiei trebuie să existe cumulativ următoarele condiţii: acestea să fie
fondate de stat în persoana autorităţilor publice; să fie finanţate de la bugetul de stat; scopul
activităţii lor să fie efectuarea atribuţiilor de administrare, social-culturale sau altor atribuţii cu
caracter necomercial. Nu prezintă importanţă faptul că instituţia este finanţată de la bugetul de
stat în mod integral sau parţial (ex.: Universitatea de Stat din Moldova). Concomitent,
instituţia privată nu poate fi furnizor de informaţii oficiale, cu excepţia situaţiei prevăzute la
art.5 alin.(2) lit.c) din Lege;
c) persoanele fizice şi juridice dispun de legitimare procesuală pasivă dacă sunt de faţă
următoarele condiţii, relevate din conţinutul art.5 alin.(2) lit.c) din Lege: persoanele respective
gestionează servicii publice; abilitarea de a gestiona aceste servicii rezidă din lege (ex.:
63

notarii) sau din contractul încheiat cu autoritatea sau instituţia publică (ex.: Compania "Union
Fenosa"); în cadrul exercitării acestei abilitări, persoana fizică sau juridică culege, selectează,
posedă, păstrează şi/sau dispune de informaţii oficiale, inclusiv de informaţii cu caracter
personal.
Nu prezintă importanţă faptul dacă solicitantul informaţiei a apelat sau nu anterior la
serviciile persoanelor fizice sau juridice, pentru că furnizarea informaţiei nu este condiţionată
de preexistenta vreunui raport juridic obligaţional.
Calificarea serviciului prestat de persoanele fizice sau juridice ca fiind public se va
efectua conform părţii a doua a definiţiei legale, prevăzute la art.2 din Legea contenciosului
administrativ - "activitatea de interes public autorizată de o autoritate a administraţiei
publice". În unele cazuri, legislaţia concretizează aceste servicii. Spre exemplu: art.73 din
Legea privind administraţia publică locală prevede serviciile publice de nivel raional.
6. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra similitudinii noţiunilor de "informaţie
oficială" si "informaţie de interes public", ambele noţiuni având semnificaţia prevăzută la
art.6 alin.1) din Lege. Acest fapt rezultă atât din interpretarea sistematică a Legii, cât şi din
jurisprudenţa CEDO (ex.: cazul Sârbu împotriva R. Moldova; cazul de Haes şi Gijsels
împotriva Belgiei). Pentru consecvenţa, se recomandă aprecierea informaţiei sub aspectul
"oficialităţii" ei în conformitate cu art.6 din Lege, aceasta figurând în calitate de parte
componentă a eventualului raport litigios.
7. Informaţia susceptibilă de a fi furnizată poate fi: documentată sau nedocumentată.
Constituie informaţie documentată informaţia care este fixată pe un anumit purtător
informaţional: scris, electronic etc. Spre exemplu: hotărârea judecătorească este o informaţie
documentată.
Constituie informaţie nedocumentată informaţia nefixată pe un suport informaţional, dar
despre care furnizorul de informaţie are cunoştinţă, adică este posesor al acesteia. Nu poate fi
refuzată cererea de furnizare a informaţiei pe motiv că aceasta este nedocumentată. Pot
constitui exemple de informaţie nedocumentată: uzanţa aplicată în cadrul activităţii
furnizorului de informaţii; dispoziţiile nescrise ale administraţiei furnizorului cu privire la
soluţionarea unor probleme incidente sferei de activitate a acestuia; indicaţiile verbale ale
conducătorului furnizorului de informaţii date unui angajat etc.
Informaţia nedocumentată este pasibilă de a fi furnizată în ordinea generală, stabilită de
art.13-20 din Lege, cu distincţia că furnizorii nu vor fi obligaţi să prezinte probe ale
inexistenţei informaţiilor nedocumentate (art.19 alin.(2) din Lege).
8. Este susceptibilă de a fi furnizată orice informaţie oficială aflată în posesia şi la
dispoziţia furnizorului de informaţii, indiferent de provenienţa informaţiei. Este inadmisibil
refuzul de a furniza informaţia pe motiv că aceasta, cu toate că se află în posesia şi dispoziţia
furnizorului, a fost elaborată, emisă, selectată, prelucrată, sistematizată etc. de către alt subiect
de drept. De asemenea, nu poate constitui motiv de refuz de a furniza informaţia faptul că,
prin furnizare, s-ar aduce atingere intereselor subiectului de drept de la care provine
informaţia, cu excepţia cazului când informaţia este clasificată ca fiind cu acces limitat.
9. Limitarea accesului la informaţiile oficiale constituie o derogare cu totul excepţională
de la principiul liberului acces la categoria respectivă de informaţii.
Reieşind din prevederile art.7 din Lege, colaborate cu prevederile art.54 din Constituţia
R. Moldova şi art.10 paragraful 2 din Convenţie, restrângerea dreptului de acces liber la
informaţiile oficiale poate avea loc doar dacă sunt întrunite următoarele exigenţe în privinţa
acestei restrângeri, exigenţe care s-au cristalizat şi constituit într-o constantă cu reflectare
juridică internă şi internaţională, denumită regula "triplului test":
a) limitarea este prevăzută de lege. Orice restrângere poate fi impusă doar printr-o lege
organică, dispoziţia căreia trebuie să fie accesibilă şi clară, iar redactarea acesteia să nu
permită interpretare extensivă. Restrângerea inserată în cadrul altor categorii de acte juridice
64

se va considera contrară Constituţiei R. Moldova. Spre exemplu, CEDO a considerat că
anumite dispoziţii din legea internă a statului pârât nu îndeplinesc cerinţele unei "legi" prin
faptul că le lipseşte caracterul previzibil (cazul Rotaru împotriva României, soluţionat prin
Hotărârea CEDO din 04.05.2000). De asemenea, Curtea a reamintit că o normă este redactată
cu o suficientă previzibilitate numai atunci, când aceasta are un caracter precis, în aşa fel încât
să permită oricărei persoane, care la nevoie poate apela la consultanţă specializată, să îşi
corecteze conduita (cazul Amann împotriva Elveţiei), în acelaşi context, la pct.55 din
Hotărârea CEDO din 04.05.2000, pronunţată în cazul menţionat mai sus, s-a subliniat că
expresia "prevăzut de lege" nu se referă numai la prevederile legii naţionale, dar şi la calitatea
acesteia, care trebuie să fie compatibilă cu principiul supremaţiei dreptului, principiu
menţionat expres în preambulul Convenţiei, astfel că, în cazul unor restrângeri arbitrare, care,
cu toate că sunt prevăzute de legea internă, contravin principiului supremaţiei dreptului, se vor
aplica stipulaţiile Convenţiei;
b) protejează un interes legitim. Interesul legitim se relevă din scopul restricţiei (art.7
alin.(1) din Lege), care constă în respectarea drepturilor şi reputaţiei altei persoane, protecţia
securităţii naţionale, a ordinii publice, a ocrotirii sănătăţii şi moralei societăţii;
c) să fie necesară într-o societate democratică. Pentru a fi considerată necesară într-o
societate democratică, aceasta trebuie să fie indispensabilă şi convingătoare, reieşind din
raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Sunday Times împotriva
Regatului Unit al Marii Britanii), iar scopul urmărit să devanseze atingerea care se aduce
dreptului de acces liber la informaţia oficială (testul proporţionalităţii). În jurisprudenţa
CEDO, balanţa proporţionalităţii a fost apreciată nu numai prin prisma cererii solicitantului de
a se constata îngrădirea accesului la informaţie, dar şi prin prisma cererii furnizorului de
informaţii de constatare a nelegalităţii obligării sale, de către instanţa naţională, de a furniza
informaţia, cu motivaţia că restricţia este proporţională cu scopul legitim urmărit (cazul
Goodwin împotriva Regatului Unit).
Concomitent, se subliniază că orice limitare de acces la informaţiile oficiale este relativă
şi orice limitare invocată se va aprecia prin prisma alin.(4) art.7 din Lege, respectiv,
întotdeauna când se pretinde că informaţia este cu accesibilitate limitată, instanţa va aprecia
circumstanţele concrete şi se va expune argumentat prin prisma textului de lege enunţat.
La aprecierea circumstanţelor concrete ale cauzei civile deduse judecăţii, instanţele
judecătoreşti, prin prisma regulii "triplului test", vor constata dacă sunt îndeplinite cele trei
exigenţe enumerate şi vor pronunţa o soluţie favorabilă limitării dreptului de acces la
informaţie numai în cazul în care interesul public de limitare depăşeşte necesitatea socială de
a se oferi informaţia solicitată. Altfel spus, balanţa proporţionalităţii înclină în favoarea
limitării dreptului vizat. Concluzia expusă constituie excepţia în materie.
10. Reieşind din prevederile art.7 alin.(4) din Lege, furnizorul de informaţii va trebui să
probeze în instanţa de judecată întrunirea elementelor enunţate la punctul precedent în
privinţa restricţiei aplicate. Dacă furnizorul nu justifică toate elementele sau instanţa de
judecată consideră că argumentele invocate sunt neconvingătoare ori impertinente, furnizorul
va fi obligat de a elibera informaţia. Spre exemplu: dacă restricţia este prevăzută de lege, se
încadrează în categoriile de informaţii pasibile de a li se limita accesul şi protejează un interes
legitim, însă se dovedeşte că există posibilitatea adoptării altor măsuri, mai puţin restrictive,
pentru atingerea scopului protejării interesului legitim, instanţa de judecată va hotărî
admiterea cererii solicitantului, cu obligarea furnizorului de a elibera informaţia, pe motiv că
nu a fost dovedit elementul "necesar într-o societate democratică".
11. În situaţia în care unele părţi ale documentului solicitat, dar nu întregul document,
sunt inscripţionate ca fiind "cu acces limitat", furnizorul va proceda conform art.7 alin.(3) din
Lege, eliberând din document numai informaţia, furnizarea căreia nu este restricţionată, iar în
privinţa celei calificate "cu acces limitat" va refuza accesul.
65

Furnizorul nu va fi degrevat de obligaţia furnizării părţilor din document, în privinţa
cărora accesul nu este limitat, pe motiv că, în urma excluderii din document a informaţiei cu
acces limitat, informaţia generală conţinută în document şi-a pierdut sensul. Însă, în cazul în
care solicitantul nu a cerut eliberarea întregului document, dar numai a unei părţi a acestuia,
ce conţine informaţie cu acces limitat, furnizorul va refuza remiterea informaţiei, refuz
susceptibil de a fi contestat în instanţa de judecată.
12. Informaţiile care deghizează sau favorizează încălcarea legislaţiei de către
autorităţile şi instituţiile publice, precum şi de către persoanele fizice şi juridice ce prestează
servicii publice, dacă încălcările se referă la serviciile respective, nu pot fi categorisite ca
informaţii cu accesibilitate limitată, acestea fiind informaţii oficiale de interes public.
13. Litigiile privind accesul la informaţia cu caracter personal se vor soluţiona cu
aplicarea prevederilor art.8 din Lege şi prin prisma art.8 şi 10 din Convenţie. Pentru ca
informaţia să fie considerată cu caracter personal, este necesară existenţa următoarelor
condiţii:
- informaţia să se refere la o persoană privată. Dreptul la viaţă privată aparţine numai
persoanelor fizice, dar nu şi persoanelor juridice. Concomitent, este exclusă din acest criteriu
informaţia despre activitatea publică a persoanelor fizice, activitate care nu se încadrează în
noţiunea de "viaţă privată" (ex.: activitatea funcţionarului public). Totodată, reieşind din
raţionamentul CEDO, persoanele "publice" trebuie să accepte ingerinţe în viaţa lor privată în
mai mare măsură decât persoanele obişnuite;
- persoana privată să fie identificată sau identificabilă. Se consideră că persoana este
identificabilă atunci când se cunosc datele de identificare ale acesteia (nume, prenume,
patronimic). Se consideră identificabilă persoana în privinţa căreia există suficiente indicii
pentru a fi identificată;
- dezvăluirea informaţiei să constituie o violare a intimităţii persoanei, prin care se
înţelege că divulgarea informaţiei deţinută de posesor ar fi în măsură să aducă atingere vieţii
particulare şi de familie a persoanei fizice vizate.
Întrunirea criteriilor enunţate califică informaţia ca fiind "informaţie confidenţială
despre persoane", fapt ce îi obligă pe posesorii acestor informaţii de a le proteja, adică de a nu
le divulga.
Informaţia ce se referă strict la datele de identificare ale persoanei nu constituie
informaţie confidenţială, fiind pasibilă de a fi divulgată. Această informaţie nu ţine exclusiv
de identificare în cazul în care este însoţită de alte împrejurări, care oferă datelor de
identificare un caracter confidenţial (spre exemplu: secretul referitor la datele de identificare
ale adoptatorilor, conform art.134 C.Fam.)
14. Furnizorul de informaţii, care posedă informaţia personală, dispune de dreptul de a
furniza această informaţie către o altă persoană decât cea la care se referă numai în două
cazuri expres şi limitativ prevăzute de art.8 alin.(7) din Lege:
- persoana la care se referă informaţia consimte divulgarea acesteia. Consimţământul
trebuie să fie clar, neechivoc şi exprimat anume în privinţa informaţiei solicitate, inclusiv în
privinţa volumului acesteia. În caz de litigiu, sarcina probaţiunii existenţei consimţământului
persoanei vizate pentru eliberarea informaţiei incumbă furnizorului care a eliberat informaţia;
- informaţia solicitată, în integritatea sa, a fost pusă la dispoziţia publicului anterior
datei solicitării. Nu prezintă importanţă juridică mijlocul de informare în care a fost anterior
publicată informaţia, important fiind faptul publicării acesteia conform legislaţiei (spre
exemplu: informaţia a fost publicată într-un ziar raional). Conform art.1 din Legea
nr.286/16.11.1994 cu privire la biblioteci, unde regăsim esenţa intrinsecă a noţiunii
"publicare", prin publicaţie se înţelege orice tip de purtător de informaţie textuală,
audiovizuală etc., reprodus în vederea difuzării, comercializării sau împrumutului public.
66

Dacă informaţia a fost inclusă pe un purtător de informaţie care nu este destinat difuzării
sau comercializării, informaţia nu se va considera publicată, reieşind din sensul textului de
lege enunţat.
În alte cazuri, furnizorii de informaţii nu dispun de dreptul de a elibera informaţia cu
caracter personal, cu excepţia situaţiei în care există o hotărâre judecătorească definitivă în
acest sens, conform art.8 alin.(8) din Lege, în urma constatării preponderenţei interesului
public faţă de necesitatea nedivulgării informaţiei cu caracter personal.
15. Informaţiile cu caracter personal ale unui funcţionar public, altele decât cele ce se
referă la datele de identificare, pot deveni informaţii de interes public în măsura în care
afectează capacitatea de exercitare a funcţiei publice de către funcţionarul respectiv. Totodată,
trebuie să se ţină cont de faptul că persoanele publice şi persoanele care exercită funcţii
publice au dreptul la respectul vieţii lor private şi de familie.
Astfel, în cazul în care funcţionarul nu consimte divulgarea acestor informaţii, instanţa
de judecată va permite, prin hotărâre, accesul la aceste informaţii, conform art.8 alin.(8) din
Lege.
Explicaţiile enunţate se referă, în primul rând, la informaţiile cu privire la studii,
diplome, calificări, titluri, grade ştiinţifice, experienţă de muncă, serviciu militar, sancţiuni
disciplinare etc.
De asemenea, o categorie aparte de informaţii care nu se referă direct la capacitatea
propriu-zisă a persoanei de a exercita o funcţie publică, ci se referă la moralitatea persoanei
vizate, din punctul de vedere al opiniei publice, poate fi informaţia despre antecedentele
penale, declaraţiile privind veniturile şi bunurile deţinute în proprietate privată (art.13 din
Legea nr.1264/2002), informaţiile ce relevă conflictele de interese etc.
Informaţiile despre viaţa privată a persoanelor publice şi a persoanelor care exercită
funcţii publice pot fi dezvăluite dacă acestea constituie un subiect de interes public, legat
direct de modul în care ei şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile. Răspândirea acestor
informaţii nu trebuie să aducă prejudicii inutile terţilor.
16. Oricărei persoane îi este asigurat dreptul de acces la informaţia cu caracter personal
despre sine. Acest drept include posibilităţile stabilite de art.8 alin.(5) din Lege, care sunt
modalităţi de realizare a acestui drept.
Dreptul de acces la informaţia cu caracter personal despre sine, de regulă, nu poate fi
limitat de către posesorul informaţiei. Spre exemplu: CEDO a considerat limitarea accesului
reclamantului la dosarul său, în care se conţineau precizări în privinţa copilăriei, educaţiei şi
antecedentelor sale, ca fiind o încălcare a art.8 din Convenţie, deoarece altă sursă de
informaţie în privinţa trecutului şi a formării sale nu exista (cazul Gaskin împotriva Regatului
Unit), în acelaşi context, Curtea Europeană a relevat că, totuşi, accesul la informaţia despre
sine, al persoanei la care se referă informaţia, poate fi limitat în cazul în care interesul general
este preeminent faţă de interesul personal de accesare a informaţiei, iar această preeminenţă
este controlată de un organ independent (cazul Leander împotriva Suediei).
17. Dacă persoana la care se referă informaţia cu caracter personal nu consimte
divulgarea informaţiei, accesul la această informaţie poate fi permis doar prin hotărâre
judecătorească. Instanţa de judecată va admite cererea de furnizare numai dacă va stabili că
divulgarea este în interes public, adică se referă la ocrotirea sănătăţii populaţiei, securitatea
publică şi protecţia mediului înconjurător. În acest context, se va analiza balanţa dintre
prejudiciul adus persoanei prin divulgare şi interesul public pentru informaţia respectivă, prin
prisma "testului proporţionalităţii". Dacă interesul public devansează prejudiciul adus
persoanei, acţiunea de furnizare a informaţiei va fi admisă, în caz contrar, soluţia fiind
respingerea acţiunii.
Spre exemplu: în cazul M.S. împotriva Suediei, CEDO a considerat proporţională
măsura transmiterii detaliilor cu privire la starea sănătăţii reclamantei de către Serviciile
67

medicale către Casa securităţii sociale, deoarece detaliile respective erau pertinente pentru
soluţionarea unei cereri de alocaţie a reclamantei depuse la Casa securităţii sociale, în mod
similar, s-a hotărât în cazul Z. împotriva Finlandei, soluţionat prin Hotărârea CEDO din
25.02.1997.
18. Solicitantul informaţiei îşi poate exercita dreptul de acces la informaţie personal sau
prin reprezentant, împuternicit conform legislaţiei (art.10 alin.(1) din Lege).
Este pasibilă de solicitare orice informaţie, inclusiv informaţia oficială cu accesibilitate
limitată.
Solicitantul este degrevat de obligaţia de a-şi justifica interesul pentru care solicită
informaţia (spre exemplu: este nefondat refuzul instanţei de judecată, în calitate de furnizor de
informaţie, de a elibera informaţia referitoare la activitatea unui judecător, motivat pe faptul
că solicitantului nu i s-au afectat drepturile prin activitatea acestui judecător, respectiv,
solicitantul nu are interes în eliberarea acestei informaţii). Reieşind din acest fapt, se deduce
că solicitantul poate cere informaţia atât pentru sine, cât şi în numele său, dar pentru o altă
persoană. Astfel, verificarea de către furnizor a împuternicirilor, în cazul în care solicitantul
cere informaţia în numele său, dar pentru o altă persoană, este inoportună, aceasta fiind
relevantă, sub aspect juridic, numai în cazul în care se referă la informaţia cu caracter
personal.
Prin "justificare a interesului" se înţelege explicarea şi dovada scopului pentru care se
cere informaţia. Solicitantul nu este obligat să dea explicaţii referitor la scopul utilizării
ulterioare a informaţiei, iar furnizorul nu este în drept să ceară asemenea explicaţii. Prin
urmare, în documentele ce conţin informaţia solicitată, este inoportună indicarea scopului
pentru care este eliberată (ex.: "pentru prezentare la locul de muncă" etc.).
19. Dreptului persoanelor de a solicita informaţia oficială îi corespunde obligaţia
corelativă a furnizorului de a-i remite informaţia solicitată.
Obligaţiile furnizorului, prevăzute de art.11 din Lege, constituie particularităţi sau
mijloace de îndeplinire a obligaţiei generale de furnizare a informaţiei oficiale, din oficiu sau
la cerere.
Furnizorul este obligat să desemneze o persoană responsabilă de furnizarea informaţiei,
iar absenţa fizică a acestei persoane (ex.: se află în concediu medical) nu justifică un eventual
refuz de a furniza informaţia.
20. Litigiile referitoare la acreditarea reprezentanţilor mass-media, deşi nu cad sub
incidenţa Legii privind accesul la informaţie în mod direct, având ca suport material art.21 din
Legea presei, vor fi examinate şi prin prisma art.10 alin.(6) din Lege, deoarece acreditarea
reprezintă o formă de fluidizare şi de intermediere, în scopul informării cetăţenilor şi a
mijloacelor de informare în masă, în sensul art.10 din Lege.
Reieşind din principiile egalităţii în drepturi a jurnaliştilor, al libertăţii presei şi al
prezentării operative a informaţiei oficiale către jurnalişti, principii inserate în art.1, 3 şi 23
din Legea presei nr.243 din 26.10.1994, coroborate cu dispoziţiile enunţate în Lege, se
conchide că furnizorii au obligaţia de a furniza informaţia oficială mijloacelor de informare în
masă şi reprezentanţilor acestora fără discriminări. Refuzul de acreditare sau retragerea
acreditării unui jurnalist constituie o posibilitate a furnizorilor cu totul excepţională. Ar putea
să constituie un motiv de refuz în acreditare sau de retragere a acreditării cazul în care
jurnalistului i se impută fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii
publice şi care nu au legătură cu opiniile exprimate în presă de respectivul jurnalist. Refuzul
sau retragerea acreditării jurnalistului nu privează mijlocul de informare în masă de dreptul de
a obţine acreditarea pentru un alt jurnalist.
21. Asigurarea accesului la informaţiile oficiale de către furnizorii de informaţii se
efectuează din oficiu (informarea activă) sau la cerere (informarea pasivă).
68

Pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei de către instanţele judecătoreşti, prezintă
importanţă atât informarea activă, cât şi informarea pasivă, ambele modalităţi de informare
fiind susceptibile de a provoca depunerea de acţiuni în instanţa de contencios administrativ
competentă.
22. Se va considera ilegal refuzul de a furniza informaţia pe motiv că aceasta este
disponibilă în mod public, adică informaţia a fost deja publicată.
Se subliniază că răspunsul trebuie să fie concret şi să se refere nemijlocit la obiectul
cererii, fiind inadmisibil un răspuns evaziv, incomplet sau numai diriguitor, dar nu
concretizat. Spre exemplu: dreptul de acces la informaţiile oficiale se va considera lezat dacă
furnizorul indică în răspunsul oferit solicitantului doar anumite repere, în baza cărora
solicitantul ar putea să apropie informaţia respectivă ulterior, după efectuarea unor investigaţii
suplimentare, în pofida faptului că furnizorul posedă informaţia solicitată în forma, întinderea
şi calitatea cerută (caz concretizat: se solicită informaţia despre salariul primit de către
primarul unei localităţi, iar Primăria răspunde că salariul primarului se calculează conform
Legii despre salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar).
23. Informaţia oficială poate fi solicitată prin două modalităţi, la alegerea solicitantului:
cererea scrisă sau cererea verbală, conform art.12 alin.(1) din Lege.
Reprezentantul abilitat al furnizorului de informaţii nu este în drept de a refuza
înregistrarea cererii verbale, cu excepţia situaţiilor în care:
- nu este posibil un răspuns pozitiv privind furnizarea informaţiei;
- informaţia este indisponibilă momentan, astfel că cererea nu poate fi satisfăcută
imediat.
În cele două situaţii, concomitent cu refuzul de înregistrare a cererii, funcţionarul va
explica solicitantului cauza refuzului, precum şi posibilitatea depunerii unei cereri scrise
(art.12 alin.(4) din Lege).
Pentru probarea refuzului neîntemeiat de înregistrare a cererii, reieşind din elementele
faptice necesare de dovedit, va fi admisibil orice mijloc legal de probă, inclusiv proba cu
martori, imprimările sonore etc.
În sensul art.12 din Lege, solicitarea informaţiei prin fax, telefon, e-mail şi alte mijloace
similare se va considera, după caz, solicitare scrisă sau verbală, în dependenţă de existenţa sau
inexistenţa unei dovezi scriptice de depunere a cererii respective.
24. Solicitantul de informaţii va oferi, în cadrul cererii scrise, detalii suficiente şi
concludente pentru identificarea informaţiei solicitate. Această obligaţie nu include
necesitatea specificării titlului şi/sau numărului de identificare al documentului, în care este
inserată informaţia respectivă. Astfel, este ilegal refuzul de înregistrare a cererii sau de
furnizare a informaţiei după înregistrarea cererii motivat pe neindicarea în cerere a
elementelor menţionate.
Suficienţa şi concludenta detaliilor oferite de către solicitant trebuie să permită
furnizorului informaţiei posibilitatea de a identifica ca acţionând cu diligentă, informaţia
solicitată.
Insuficienţa şi neconcludenţa detaliilor indicate în cerere nu poate constitui un motiv de
refuz în înregistrarea cererii, dar poate constitui un temei de refuz în furnizarea informaţiei,
deoarece informaţia este nedeterminabilă.
25. Cererea scrisă de furnizare a informaţiei oficiale urmează să conţină modalitatea de
furnizare a informaţiei, aleasă de către solicitant, care trebuie să se încadreze în una din cele
prevăzute de art.13 din Lege.
Reieşind din sintagma prevăzută de art.12 alin.(2) lit.b) din Lege - "modalitatea
acceptabilă de primire a informaţiei solicitate", se conchide faptul că furnizorul nu este
limitat, în mod absolut, de modalitatea aleasă de solicitant, în cazul în care furnizorul este în
imposibilitate obiectivă de a oferi informaţia în modul solicitat, el este în drept să o furnizeze
69

într-o altă modalitate posibilă obiectiv, care să reflecte finalitatea asigurării dreptului de acces
la informaţia respectivă (spre exemplu: solicitantul cere expedierea informaţiei prin poşta
electronică, însă furnizorul nu dispune de mijloacele tehnice necesare, atunci furnizorul va
putea expedia informaţia prin scrisoare poştală; solicitantul cere copii de pe toată arhiva
instituţiei, iar furnizorul oferă posibilitatea consultării arhivei la sediul instituţiei).
Dacă furnizarea informaţiei, în modalitatea selectată de solicitant, este posibilă obiectiv,
dar implică cheltuieli pentru care sunt stabilite plăţi, conform art.20 din Lege, furnizarea
informaţiei se va efectua în modalitatea solicitată numai după achitarea plăţii respective.
Astfel, furnizorul va explica necesitatea achitării acestei sume, iar refuzul furnizării
informaţiei pentru neplata cheltuielilor suscitate de eventuala furnizare în modalitatea aleasă
se va considera legal.
26. Indiferent de modalitatea ei, furnizarea informaţiei se efectuează în baza obligaţiei
legale a furnizorului, cu excepţia situaţiei în care informaţia solicitată are una din următoarele
caracteristici:
- analitică - când furnizarea este precedată de o investigaţie care se bazează pe studiul
sistematic al unor elemente;
- de sinteză - când furnizarea este precedată de o cercetare bazată pe trecerea de la
particular la general;
- inedită - când informaţia posedată este prelucrată în aşa mod, încât se elaborează o
lucrare, un text nou, care nu a mai fost publicat sau cunoscut anterior.
Dacă informaţia solicitată se caracterizează prin una din particularităţile menţionate,
aceasta va putea fi elaborată şi furnizată numai în baza unei obligaţii contractuale, adică
numai în urma încheierii unui contract între solicitant şi furnizor. Acesta nu este un contract
de adeziune, astfel că, la manifestarea voinţei de contractare din partea solicitantului,
furnizorul nu va fi obligat să încheie contractul, baza executării obligaţiei de furnizare fiind
numai acordul de voinţă, rezultat în urma negocierii dintre părţi.
În cazul în care nu există un contract încheiat între părţi în situaţia prevăzută la alineatul
precedent, furnizorul va elibera un răspuns la cererea de furnizare a informaţiei, explicând
solicitantului faptul că informaţia are caracter analitic, de sinteză sau inedit, având
posibilitatea de a propune încheierea unui contract, plăţile fiind stabilite conform art.20
alin.(3) din Lege. Acest răspuns nu va putea fi calificat ca refuz ilegal de furnizare a
informaţiei, cu excepţia cazului în care instanţa de judecată va aprecia că, informaţia solicitată
nu comportă niciunul din cele trei aspecte enunţate.
27. Dacă informaţia a fost elaborată în limba de stat, refuzul de a elibera o copie a
traducerii autentificate se va considera ilegal, iar instanţa, conform art.7 din Legea
nr.382/04.09.2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la
statutul juridic al organizaţiilor lor, va obliga furnizorul să-i elibereze informaţia persoanei
respective în limba solicitată.
28. Dacă, în rezultatul informaţiilor primite, solicitantul cere noi informaţii aflate în
posesia furnizorului, indiferent de faptul dacă necesitatea cunoaşterii informaţiei respective a
existat înainte de primirea informaţiei precedente sau a apărut după aceasta, solicitarea va fi
analizată ca o nouă cerere de furnizare a informaţiei, în termenele stabilite de Lege.
29. Orice decizie a furnizorului de informaţii, care rezultă din soluţionarea cererii de
acces la informaţiile oficiale, va fi comunicată solicitantului într-un mod ce ar garanta
recepţionarea şi conştientizarea acesteia (art.15 alin.(3) din Lege).
Recepţionarea este un element care, în mod sistematic şi indirect, completează art.12
alin.(2) din Lege, fapt din care rezultă necesitatea indicării în cadrul cererii a domiciliului sau
adresei la care solicitantul doreşte să-i fie furnizată informaţia, în cazul în care a ales
modalitatea expedierii prin poştă. Dacă solicitantul a indicat în cerere o anumită adresă, iar
70

furnizorul a expediat răspunsul la altă adresă, se va considera că dreptul de acces la informaţie
a fost încălcat.
Conştientizarea constă în înţelegerea de către solicitant a conţinutului răspunsului oferit
de către furnizor, astfel că acesta trebuie să fie prezentat într-o formă cât mai clară şi
accesibilă. Claritatea şi accesibilitatea informaţiei oferite se va aprecia de către instanţa de
judecată de la caz la caz.
30. Se va considera furnizare necorespunzătoare a informaţiei cazul în care dreptul de
liber acces la informaţie este lezat total sau parţial, prin următoarele modalităţi:
- furnizarea unei alte informaţii decât cea solicitată;
- furnizarea numai a unei părţi din informaţia solicitată;
- eliberarea unui extras dintr-un document, în cazul în care acesta nu conţine esenţa
informaţiei solicitate, esenţă disponibilă şi care se află în posesia furnizorului;
- alte situaţii, în care informaţia este furnizată, dar într-un mod neadecvat, care nu
asigură finalitatea exercitării dreptului de acces la informaţie.
31. Conform art.16 alin.(1) din Lege, informaţia va fi furnizată, de regulă, în momentul
în care aceasta va fi disponibilă, adică atunci când informaţia se va afla în posesia furnizorului
şi va fi susceptibilă de a fi remisă solicitantului, conform modalităţii alese. Conform art.3 din
Legea presei, accesul mass-media la informaţiile oficiale trebuie să fie operativ.
Se subliniază necesitatea de a nu confunda termenele de furnizare a informaţiei cu
termenele stabilite de art.8 din Legea cu privire la petiţionare.
Indiferent de dificultăţile întâmpinate la furnizarea informaţiei solicitate, termenul
maxim de furnizare a informaţiei este de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, cu
excepţia situaţiilor prevăzute la art.16 alin.(2) din Lege, în prezenţa cărora termenul poate fi
prelungit în modul stabilit cu 5 zile lucrătoare.
Prezintă importanţă juridică data înregistrării cererii şi data înregistrării răspunsului la
cerere, data recepţionării informaţiei de către solicitant fiind insignifiantă.
Încălcarea termenelor sau nerespectarea procedurii de prelungire a termenului constituie
o atingere a dreptului de acces la informaţiile oficiale.
Din natura juridică a termenelor de furnizare a informaţiei şi din principiul continuităţii
serviciilor publice, rezultă că vor fi inadmisibile în proces probele ce dovedesc
indisponibilitatea anumitor persoane angajate ale furnizorilor de informaţii în perioada vizată,
pe care s-ar sprijini pârâţii (furnizorii) pentru motivarea temeiniciei omiterii termenului de
furnizare a informaţiei.
Concomitent, la individualizarea răspunderii civile a furnizorului pentru lezarea
dreptului de acces la informaţie, se va ţine cont de mărimea perioadei de încălcare a
termenului legal.
32. Readresarea cererilor de solicitare a informaţiei oficiale se operează numai în
privinţa celor întocmite în formă scrisă. Aceasta se va efectua cu respectarea următoarelor
condiţii:
- readresarea se face doar către un alt furnizor de informaţii, aceasta fiind inadmisibilă
în privinţa unei alte persoane fizice sau juridice care nu deţine statutul de furnizor de
informaţii, faptul contrar constituind o încălcare a dreptului de acces la informaţie;
- readresarea se face numai cu acordul solicitantului de informaţii. Dacă solicitantul nu
este de acord cu readresarea, furnizorul este obligat să răspundă prin aceea că nu este posesor
al informaţiei solicitate;
- informarea obligatorie a solicitantului de informaţie, în decurs de 3 zile lucrătoare de
la momentul primirii cererii, cu privire la readresarea acesteia. Funcţionarii responsabili sunt
obligaţi să înregistreze cererile în aceeaşi zi cu primirea, astfel că data primirii va fi data
înregistrării, cu excepţia cazului în care se face proba contrară;
71

- readresarea se face numai în două cazuri exhaustiv prevăzute de art.17 din Lege: a)
informaţia solicitată nu se află în posesia furnizorului; b) informaţia solicitată este deţinută,
concomitent, şi de un alt furnizor, însă într-o altă formă, care ar satisface mai deplin interesul
faţă de informaţie al solicitantului. Este inadmisibilă invocarea altor motive pentru readresare.
33. Refuzul de acces la informaţie trebuie să întrunească condiţiile de formă şi conţinut
prevăzute la art.19 alin.(1) din Lege, în raport cu care se va aprecia legalitatea şi temeinicia
acestuia.
Refuzul de a furniza informaţia deţinută este justificat în următoarele cazuri:
- informaţia este cu accesibilitate limitată, iar interesul public nu depăşeşte interesul
legitim protejat;
- informaţia este cu caracter personal, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.8 alin.(7)
din Lege;
- există o hotărâre judecătorească definitivă de respingere a cererii de acces la
informaţie, iar solicitantul se adresează cu aceeaşi cerere, în mod repetat, în privinţa aceleiaşi
informaţii;
- furnizorul a oferit recent informaţia solicitată aceluiaşi solicitant;
- alte cazuri, în care se dovedeşte reaua-credinţă a solicitantului în sensul art.9 CC.
Refuzul de a furniza informaţia va putea fi exercitat, fără a se indica faptul dacă
furnizorul deţine sau nu informaţia cu accesibilitate limitată, numai în anumite circumstanţe,
când se poate presupune în mod rezonabil că recunoaşterea existenţei sau inexistenţei acestor
informaţii, prin sine, poate constitui o dezvăluire periculoasă pentru interesele legitim
protejate.
34. Condiţionarea furnizării informaţiei solicitate, prin achitarea unor plăţi în mărimi
mai mari decât cele stabilite de organele reprezentative sau prin achitarea unor sume în
cazurile în care, potrivit art.20 din Lege, informaţia este pusă la dispoziţie fără plată, se va
considera încălcare a dreptului de liber acces la informaţia oficială, cu consecinţele legal
stabilite. De asemenea, va constitui o atingere a dreptului de acces la informaţie faptul
stabilirii şi imputării solicitantului de informaţie, de către furnizor, a unor plăţi ce depăşesc
mărimea cheltuielilor suportate pentru efectuarea copiilor de pe documente, expedierea
acestora solicitantului şi/sau pentru traducerea informaţiei ce se conţine în document la
cererea solicitantului.
Dacă mărimile plăţilor stabilite de organele reprezentative depăşesc mărimile
cheltuielilor suportate de furnizor pentru eliberarea informaţiei, actul normativ, prin care au
fost stabilite plăţile, este pasibil de a fi anulat pe calea excepţiei de ilegalitate, conform art.13
din Legea contenciosului administrativ.
35. Deoarece există o multitudine de denumiri date acţiunilor ce rezidă din aplicarea
Legii, respectiv, în scopul asigurării consecvenţei şi unicităţii acestora, acţiunile vizate se vor
denumi "acţiuni cu privire la contestarea actului de furnizare sau nefurnizare a informaţiei
oficiale".
36. Persoana care se consideră lezată de către furnizorul de informaţii într-un drept sau
interes legitim al său, într-una din formele prevăzute de art.21 alin.(3) din Lege, dispune de
dreptul de a ataca acţiunile furnizorului, atât pe cale extrajudiciară, cât şi direct în instanţa de
judecată. Excepţie constituie situaţia prevăzută la art.22 alin.(3) din Lege, în prezenţa căreia
este imposibilă procedura extrajudiciară, cererea fiind adresată numai direct în instanţa de
judecată.
Astfel, procedura extrajudiciară nu este obligatorie pentru această categorie de cauze,
legea instituind proceduri alternative de soluţionare a lor, iar nerespectarea procedurii
extrajudiciare nu va atrage restituirea cererii de chemare în judecată, fiind inaplicabil temeiul
prevăzut de art.170 alin.(1) lit.a) CPC.
72

37. Dispoziţiile procedurale prevăzute de Legea cu privire la petiţionare şi de Legea
contenciosului administrativ se vor aplica în măsura în care nu contravin art.21-24 din Lege,
ultimele având caracter special faţa de primele sub aspectul enunţat.
38. Competenţa jurisdicţională de examinare a litigiilor ce rezultă din aplicarea Legii
aparţine instanţelor judecătoreşti de grade diferite, conform art.32 alin.(2), 33 alin.(2) CPC,
care vor judeca aceste pricini în calitate de instanţe de contencios administrativ.
39. În cadrul etapei de pregătire a cauzei pentru judecare, judecătorul, printre celelalte
acte, va îndeplini actele de pregătire specifice acestor cauze: va soluţiona problema atragerii
în proces a funcţionarului responsabil de furnizarea informaţiei, care va fi atras în calitate de
intervenient accesoriu (în interesele furnizorului) sau în calitate de copârât (la cererea
reclamantului), după caz; va reclama de la furnizor, la cererea reclamantului (solicitantul de
informaţie), registrele de evidenţă a cererilor de furnizare a informaţiei; va atrage în calitate
de intervenienţi persoanele ale căror interese ar putea fi lezate prin eventuala divulgare a
informaţiei.
În legătură cu aspectele de pregătire pentru judecarea cauzelor enunţate, se subliniază
următoarele:
- în litigiile respective, solicitantul de informaţii deţine calitatea de reclamant, iar
furnizorii - calitatea procesuală de pârât;
- funcţionarul responsabil de furnizarea informaţiei poate fi atras în proces, de regulă, în
calitate de intervenient accesoriu, la cererea sa, a uneia din părţi sau din oficiu de către
instanţă, conform art.67 alin.(3) CPC. Din oficiu, instanţa va dispune atragerea în proces a
funcţionarului dacă nu există o cerere în acest sens, însă circumstanţele importante ale cauzei
vor putea fi elucidate numai prin atragerea funcţionarului care a intrat în contact cu
reclamantul în cadrul procedurii de furnizare a informaţiei;
- în calitate de copârât, conform art.20 din Legea contenciosului administrativ,
funcţionarul va fi atras numai dacă cererea de chemare în judecată este formulată şi împotriva
acestuia şi numai dacă au fost solicitate despăgubiri;
- dacă furnizorul de informaţii nu a numit o persoană responsabilă pentru efectuarea
procedurilor de furnizare a informaţiei oficiale, conform art.11 alin.(2) lit.b) din Lege, în
calitate de intervenient sau, după caz, de pârât, va fi atras funcţionarul care, în mod nemijlocit,
a elaborat actul contestat de furnizare a informaţiei sau a refuzat accesul la informaţia oficială;
- dacă cererea de furnizare a informaţiei a fost readresată, calitatea de pârât va aparţine
furnizorului căruia i-a fost readresată cererea.
40. La cererea de chemare în judecată privind contestarea actului de furnizare sau
nefurnizare a informaţiei oficiale, printre actele prevăzute de art.167 CPC, necesare de a fi
anexate, figurează inclusiv cererea scrisă adresată furnizorului. Aceasta nu constituie o
dovadă a respectării procedurii prealabile extrajudiciare, care nu este obligatorie în aceste
litigii, dar constituie o probă la dosar, care, eventual, dovedeşte refuzul de a furniza
informaţia, coroborat cu alte probe.
Concomitent, în cazul în care se contestă actul de furnizare a informaţiei (dar nu de
nefurnizare), la cerere se va anexa şi actul respectiv.
Dacă nu sunt anexate actele menţionate, se va proceda conform art.171 CPC.
41. În legătură cu faptul că litigiile ce formează obiectul prezentei hotărâri sunt
examinate în ordinea contenciosului administrativ, conform art.85 alin.(1) lit.d) CPC,
reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat.
Totodată, pârâţii (furnizorii de informaţii) sunt scutiţi de taxa de stat numai în cazurile
expres prevăzute (ex.: autorităţile publice centrale), în celelalte cazuri (ex.: persoanele private
ce prestează servicii publice) pârâţii vor fi obligaţi la plata taxei de stat în cazul admiterii
acţiunii.
73

42. Conform art.21 alin.(5) din Lege coroborat cu art.23 alin.(3)-(5) CPC, instanţa de
judecată, la examinarea cererilor privind contestarea actelor de furnizare sau nefurnizare a
informaţiei, va putea dispune examinarea cauzei în şedinţă închisă, pentru a evita divulgarea
informaţiilor, în privinţa cărora accesul limitat ar putea fi îndreptăţit.
Caracterul închis al şedinţei de judecată se va dispune prin încheiere motivată.
Motivarea va consta în expunerea indiciilor care demonstrează eventualitatea îndreptăţirii
limitării accesului la informaţia vizată, ceea ce nu înseamnă că instanţa se va expune asupra
îndreptăţirii propriu-zise a accesului limitat la informaţie, deoarece aceasta ar constitui o
antepronunţare asupra fondului litigiului, care atrage recuzarea judecătorului, conform art.50
alin.(1) lit.d) CPC.
43. Termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ este de o lună, iar
momentul de la care curge diferă în dependenţă de faptul dacă reclamantul a parcurs sau nu
procedura prejudiciară facultativă, prevăzută de art.21 alin.(1)din Lege:
a) dacă reclamantul a parcurs această procedură, termenul curge din momentul în care a
fost comunicat răspunsul conducerii furnizorului de informaţii şi/sau organului superior al
acestuia, iar dacă nu a primit răspuns - de la data la care trebuia să-l primească, adică la
expirarea a 8 zile lucrătoare de la depunerea contestaţiei (art.22 alin.(2) din Lege);
b) dacă reclamantul a sesizat direct instanţa de judecată, termenul va curge de la data
primirii răspunsului de la furnizorul de informaţii sau, în caz că nu a primit răspuns, de la data
la care trebuia să-l primească, adică de la expirarea termenului de 15, respectiv, 20 de zile
lucrătoare, prevăzute de art.16 alin.(1) şi (2) din Lege.
44. Cererea privind contestarea actului de refuz în furnizarea informaţiei nu va putea fi
respinsă pe motiv că răspunsul furnizorului la cererea de eliberare a informaţiei are caracter
explicativ, în sensul explicaţiilor oferite de Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin Hotărârea
nr.27 din 24.12.2001 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor
prevederi ale Legii contenciosului administrativ", deoarece, chiar dacă ar conţine anumite
explicaţii, în fond, răspunsul respectiv are ca finalitate furnizarea sau nefurnizarea informaţiei,
acte susceptibile de a fi contestate.
45. Pe parcursul examinării pricinii, în particular în dependenţă de cerinţele înaintate,
instanţa va cerceta şi se va expune asupra următoarelor circumstanţe:
- existenţa adresării reclamantului către pârât cu o cerere privind furnizarea informaţiei
oficiale;
- termenul în cadrul căruia s-a oferit răspunsul la cerere, dacă a expirat termenul în
cadrul căruia furnizorul trebuia să remită informaţia;
- deţinerea informaţiei de către pârât sau inexistenţa informaţiei solicitate în posesia
acestuia;
- dacă informaţia se încadrează în categoriile de informaţii cu accesibilitate limitată;
- preponderenţa interesului public pentru divulgarea informaţiei cu caracter limitat;
- a avut sau nu reclamantul acces real la informaţia solicitată;
- corespunde răspunsul oferit de pârât cu informaţia solicitată de reclamant, cu
constatarea părţii în care informaţia este necorespunzătoare;
- dacă informaţia a ajuns la destinatar în termenul stabilit;
- existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat prin nefurnizarea sau furnizarea defectuoasă
a informaţiei oficiale;
- alte circumstanţe care se impun a fi constatate pentru soluţionarea corectă a cauzei
deduse judecăţii.
46. În cazul admiterii cererii de chemare în judecată, instanţa va hotărî anularea actului
de furnizare necorespunzătoare sau de nefurnizare a informaţiei oficiale, cu obligarea
furnizorului de a elibera informaţia solicitată sau de a o furniza în modul corespunzător.
74

Faptul furnizării informaţiei pe parcursul examinării cauzei nu va determina respingerea
acţiunii ca neîntemeiată, deoarece acest fapt semnifică recunoaşterea acţiunii de către pârât.
Astfel, în cazul sus-menţionat, în legătură cu faptul furnizării informaţiei solicitate, coroborat
cu celelalte probe care conduc spre concluzia temeiniciei cererii de chemare în judecată,
instanţa va dispune admiterea cererii, anularea actului contestat, va lua act că informaţia a fost
deja furnizată şi va dispune neexecutarea hotărârii judecătoreşti în această parte, va soluţiona
problema repartizării cheltuielilor de judecată conform art.94 CPC, precum şi chestiunea
compensării prejudiciului material şi moral cauzat prin nefurnizarea informaţiei oficiale în
termenul legal stabilit.
47. Dacă funcţionarul public, care a refuzat eliberarea informaţiei sau a furnizat-o întrun
mod necorespunzător, figurează în proces în calitate de copârât, în cazul admiterii
pretenţiei de încasare a despăgubirilor, acesta va putea fi obligat la plata acestora în mod
solidar cu furnizorul de informaţii, la care este angajat funcţionarul respectiv (art.20 alin.(2)
din Legea contenciosului administrativ). Funcţionarul public care a încălcat dispoziţiile legii,
în contextul furnizării informaţiei oficiale, nu este privat de posibilitatea chemării în garanţie
a superiorului său ierarhic, care i-a ordonat de a nu furniza sau de a furniza informaţia în
modul calificat ca fiind "necorespunzător", conform art.20 alin.(3) din Legea contenciosului
administrativ.
Faptul răspunderii civile, la care poate fi atras funcţionarul conform alineatului
precedent, nu-l degrevează pe acesta de răspunderea administrativă, la care poate fi tras
conform art.199/7 din CCA, iar în cazul în care fapta persoanei responsabile întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.180 CP al RM, aceasta va fi trasă la
răspundere penală, în ordinea prevăzută de Codul de procedură penală al RM.
48. Cererile privind accesul la informaţiile ce se conţin în dosarele aflate pe rolul
instanţelor judecătoreşti nu intră sub incidenţa Legii privind accesul la informaţie, aceste
informaţii fiind susceptibile de furnizare în modul stabilit de legea procesuală care este
aplicabilă categoriei respective de pricini (CPP, CPC).
mun.Chişinău, 2 aprilie 2007
nr.1
Anexă
la Hotărârea Plenului
Relevanţa anexei, constituită din următoarele acte normative sau de recomandare,
naţionale şi internaţionale, rezidă din pct.1 al prezentei hotărâri:
- Convenţia ONU împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31.11.2003;
- Convenţia CE pentru protecţia persoanelor cu privire la procesarea automată a datelor
personale;
- Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989, ratificată
prin Hotărârea Parlamentului nr.408/12.12.1990;
- Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea
deciziilor în domeniul mediului din 25.06.1998 de la Aarhus, ratificată prin Hotărârea
Parlamentului nr.346-XIV din 07.04.1999;
- Recomandarea nr.(2002)2 a CM al CE către statele membre privind accesul la
documentele publice, precum şi alte recomandări "verticale";
- Legea contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000;
- Legea privind administraţia publică locală nr.436 din 28.12.2006;
- Legea privind Fondul Arhivistic al R. Moldova nr.880 din 22.01.1992;
75

- Legea cu privire la secretul de stat nr.106 din 17.05.1994;
- Legea securităţii statului nr.618 din 31.10.1995;
- Legea privind organele securităţii statului nr.619 din 31.10.1995;
- Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM nr.753 din 23.12.1999;
- Legea cu privire la combaterea terorismului nr.539 din 12.10.2001;
- Legea cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat nr.467 din
21.11.2003;
- Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale nr.173 din
06.07.1994;
- Legea cu privire la secretul comercial nr.171 din 06.07.1994
- Legea privind Curtea de Conturi nr.312 din 08.12.1994;
- Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544 din 20.07.1995;
- Legea privind activitatea operativă de investigaţii nr.45 din 12.04.1994;
- Legea privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care
acordă ajutor în procesul penal nr.1458 din 28.01.1998;
- Legea cu privire la avocaţii parlamentari 1349 din 17.10.1997;
- Legea cu privire la poliţie nr.416 din 18.12.1990;
- Legea cu privire la Sistemul informaţional integral automatizat de evidenţă a
infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni nr.216 din
29.05.2003;
- Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale
nr.1086 din 23.06.2000;
- Codul audiovizualului, adoptat prin Legea nr.260-XVI din 27 iulie 2006;
- Nomenclatorul persoanelor cu funcţii de răspundere, învestite cu împuterniciri de a
atribui informaţiile la secret de stat, aprobat prin Decretul Preşedintelui RM nr.27din
14.02.1996;
- alte acte normative tangenţiale cu materia respectivă.
[Anexa modificată prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
76

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA
Privind practica judiciară cu privire la constatarea
faptelor care au valoare juridică şi declararea
persoanei dispărută fără urmă sau decedată
nr.4 din 07.07.2008
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.22
În scopul aplicării corecte şi uniforme de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei
privind constatarea faptelor care au valoare juridică şi declararea persoanei dispărută fără
urmă sau decedată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din
Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 din Codul de procedură civilă,
EXPLICĂ:
1. Pricinile privind constatarea faptelor care au valoare juridică se examinează de către
instanţele judecătoreşti în baza cererilor persoanelor fizice şi juridice, autorităţilor publice,
organizaţiilor şi întreprinderilor, care se caracterizează având ca obiect constatarea unor fapte
cu condiţia că lipseşte un litigiu de drept.
Astfel de cereri pot fi depuse în instanţele judecătoreşti nu numai de persoanele
menţionate, dar şi de alte persoane şi autorităţi publice, dacă, conform legii, aceştia au dreptul
să apere interesele altor persoane.
Pricinile privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, în condiţiile
prevăzute de art.49 şi 52 Cod civil, se examinează de către instanţele judecătoreşti în baza
cererilor depuse de reprezentanţii copiilor minori, de unul din soţi, de copiii care au atins
majoratul, de instituţiile de învăţământ, de grădiniţele de copii sau internate, de organele
publice, întreprinderi, organizaţii, procurori etc.
2. Cererea privind constatarea faptului care are valoare juridică sau privind declararea
persoanei dispărută fără urmă sau decedată se depune de către persoana interesată în instanţa
judecătorească de la domiciliul sau sediul petiţionarului şi trebuie să corespundă exigentelor
stabilite la art.166 Cod de procedură civilă, în special, să cuprindă denumirea instanţei
judecătoreşti căreia îi este adresată, numele sau denumirea petiţionarului, domiciliul ori sediul
lui, scopul constatării faptului care are valoare juridică sau declarării persoanei dispărută fără
urmă sau decedată.
În afară de cele menţionate, în cererea privind constatarea faptului cu valoare juridică,
conform art.284 Cod de procedură civilă, se indică:
- cauza imposibilităţii de a obţine documentele cuvenite sau de a reconstitui cele
pierdute;
- probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea obţinerii documentelor
necesare sau reconstituirii pe cale extrajudiciară a documentelor pierdute.
În cererea privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, conform
art.298 Cod de procedură civilă, se menţionează circumstanţele care ar dovedi absenţa ei sau
77

care o ameninţau cu moartea, sau care dau temei de a prezuma că a decedat în urma unui
accident.
Referitor la militari sau la alte persoane care au dispărut în acţiuni militare, în cerere se
indică data încetării acestor acţiuni.
Instanţa judecătorească este obligată să primească cererea privind constatarea faptului
care are valoare juridică şi să examineze pricina în procedură specială dacă sunt respectate
următoarele condiţii:
aceasta generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau
încetarea unor drepturi personale sau patrimoniale ale petiţionarului;
petiţionarul nu are altă posibilitate de a obţine sau de a restabili documentele care ar
certifica faptul juridic a cărui constatare o solicită;
contestarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de
competenţa instanţei judecătoreşti.
Numai dacă, în cadrul examinării pricinii de constatare a unui fapt care are valoare
juridică apare un litigiu de drept care nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa
examinează cererea de constatare a acestui fapt în procedură specială.
3. În cazul în care cererea privind constatarea faptului care are valoare juridică sau
declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată a fost depusă în instanţa judecătorească
fără a se respecta condiţiile art.166, 167 alin.(1) lit.a), b), c) şi e), 284 şi 298 Cod de procedură
civilă, judecătorul emite, în cel mult 7 zile de la depunerea cererii, o încheiere pentru a nu da
curs cererii, comunicând petiţionarului faptul şi acordându-i un termen pentru lichidarea
neajunsurilor. Dacă persoana care a depus cererea nu îndeplineşte în termen cerinţele
formulate în încheierea judecătorului, cererea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele
anexate, se restituie petiţionarului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu
recurs (art.171 CPC).
4. Faptele care au valoare juridică enumerate în art.281 alin.(2) lit.m) Cod de procedură
civilă, de care depinde apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor patrimoniale şi
nepatrimoniale ale persoanelor, organizaţiilor şi ale altor persoane, nu sunt exhaustive.
5. Instanţele judecătoreşti sunt competente, de asemenea, să examineze cererile despre
constatarea: vechimii de muncă pentru stabilirea pensiei; indemnizaţiilor pentru incapacitatea
temporară de muncă, graviditate şi naşterea copilului; satisfacerii serviciului militar activ;
aflării pe front; aflării într-un detaşament de partizani; rănirii sau contuzionării în timpul
luptei în perioada acţiunilor militare sau în timpul executării altor obligaţiuni ale serviciului
militar; recunoaşterii ca invalid de război; vârstei cetăţenilor; absolvirii instituţiei de
învăţământ; apartenenţei cetăţeanului a adeverinţei pentru ordin sau medalie, eliberate de
către organele competente ale Republicii Moldova.
6. La primirea cererilor de constatare a faptelor care au valoare juridică, instanţele
judecătoreşti vor solicita de la petiţionari prezentarea probelor (înscrisurilor) care confirmă
imposibilitatea primirii sau reconstituirii documentelor care confirmă faptul concret.
Prin imposibilitatea de a obţine sau primi documentele care confirmă faptul care are
valoare juridică a cărui constatare o solicită petiţionarul se înţelege fie lipsa ordinii de
înregistrare a faptului, fie nerespectarea regulilor de înregistrare a faptului şi imposibilitatea
de a recurge la el în condiţii concrete (de exemplu, faptul decesului).
Prin imposibilitatea de a primi documentul se înţelege şi cazul în care documentul care
confirmă faptul în realitate există, însă în conţinutul lui au fost admise defecte sau inexactităţi,
care îl privează de semnificaţia probantă, corectarea cărora este imposibilă.
Prin imposibilitatea de a reconstitui documentul pierdut se înţelege că organul
corespunzător este lipsit de posibilitatea de a elibera duplicatul documentului necesar în
legătură cu pierderea sau nimicirea.
78

7. La primirea cererilor privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată,
instanţele judecătoreşti propun petiţionarului de a prezenta răspunsurile de la organele
Ministerului Dezvoltării Informaţionale, de la ultimul domiciliu al persoanei, de la locurile de
serviciu, naşterii, aflării presupuse, inundării, cutremurului, accidentului, datele comisariatului
militar şi ale căutării etc.
8. La pregătirea pricinii privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată,
judecătorul stabileşte care persoane pot depune date concrete despre persoana dispărută şi
soluţionează chestiunea referitor la citarea lor în calitate de martori, reclamă organizaţiilor şi
persoanelor fizice probele necesare, solicită date de la ultimul domiciliu şi serviciu al
persoanei dispărute.
În afară de cele menţionate, în cadrul pregătirii pricinii privind declararea persoanei
dispărută fără urmă sau decedată, judecătorul, conform art.299 alin.(2) Cod de procedură
civilă, este în drept să dispună, printr-o încheiere, publicarea în ziarul local, din contul
petiţionarului, a unei comunicări despre pornirea procesului. În ea se indică instanţa la care sa
depus cererea declarării persoanei dispărută fără urmă sau decedată, numele, data şi locul de
naştere, ultimul domiciliu şi loc de muncă ale acesteia, numele sau denumirea petiţionarului,
domiciliul ori sediul lui, solicitarea adresată persoanelor care deţin informaţii despre locul
aflării celui dispărut de a le comunica instanţei.
9. În cazul în care legea prevede o altă ordine de constatare a faptului cu valoare juridică
(extrajudiciară), instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile art.169 alin.(1) lit.a)
Cod de procedură civilă, refuză să primească cererea.
Dacă în cadrul examinării pricinii a apărut un litigiu de drept de competenţa instanţei
judecătoreşti, aceasta este obligată să emită o încheiere de scoatere de pe rol a cererii,
explicându-i petiţionarului şi altor persoane interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în
procedură de acţiune civilă în instanţa competentă, cu respectarea prevederilor art.167 şi 168
Cod de procedură civilă.
10. Ţinând cont de scopul pentru care este necesară constatarea faptului care are valoare
juridică, la persoanele interesate pot fi, în special, atribuite:
- persoanele (cetăţeni, organizaţii) drepturile cărora pot fi afectate în legătură cu
constatarea unui fapt – alţi succesori (art.1500, 1450, 1505, 1515 Cod civil), alţi cetăţeni care
au dreptul la pensie sau la recuperarea daunei în cazul morţii întreţinătorului;
- organele şi instanţele în care petiţionarul are intenţie să folosească hotărârea instanţei
judecătoreşti despre constatarea unui fapt – organele din domeniul muncii şi protecţiei sociale,
organizaţiile de asigurare, persoanele obligate să recupereze dauna cauzată prin vătămarea
sănătăţii sau moartea întreţinătorului etc.
11. Raporturile de rudenie se constată în procedură judiciară numai în cazul în care
gradul de rudenie generează direct consecinţe juridice (de exemplu, constatarea faptului este
necesară petiţionarului pentru primirea certificatului de moştenitor sau pentru a perfecta un
act privind dreptul la primirea indemnizaţiei în legătură cu pierderea întreţinătorului,
cetăţeniei altei ţări).
Nu poate fi constatat raportul de rudenie în cazul în care adresarea petiţionarului în
instanţa judecătorească se referă la faptul că actele de stare civilă conţin înscrisuri incorecte,
deoarece astfel de cereri se examinează de către instanţele judecătoreşti în conformitate cu
prevederile art.279 şi 280 Cod de procedură civilă.
Concomitent, nu poate fi primită cererea de constatare a faptului de rudenie, dacă
petiţionarul urmăreşte scopul de a confirma ulterior dreptul la spaţiul locativ sau la schimbul
spaţiului locativ. În cazul refuzului organelor respective de a satisface cerinţele menţionate,
persoana interesată poate să se adreseze în instanţa judecătorească în procedură contencioasă.
În hotărârea cu privire la constatarea raportului de rudenie, instanţa judecătorească este
obligată să indice în ce grad de rudenie se află petiţionarul cu persoana corespunzătoare.
79

12. Instanţele judecătoreşti sunt în drept să judece cererile despre constatarea faptului
raporturilor de rudenie cu cei care au lăsat moştenire, dar locuiesc permanent peste hotarele
Republicii Moldova, şi nu au dreptul să refuze primirea unei asemenea cereri din motive că în
urma constatării acestui fapt conform legii republicii nu vor interveni pentru petiţionar
consecinţe juridice. În asemenea cazuri, instanţa judecătorească se va călăuzi de art.1622 Cod
civil, conform căruia relaţiile de succesiune sunt reglementate de legea ţării în care cel care a
lăsat moştenirea a avut ultimul domiciliu permanent.
13. La examinarea pricinilor despre constatarea întreţinerii persoanei (art.281 alin.(2)
lit.b) Cod de procedură civilă), instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că acest fapt are
valoare juridică, dacă el generează pentru petiţionar dreptul la despăgubire (art.1419 alin.(1)
lit.a) Cod civil) sau pensie în legătură cu decesul întreţinătorului, precum şi alte drepturi
prevăzute de lege.
Faptul că persoana era întreţinută de către defunct va avea consecinţe juridice, dacă
ajutorul acordat constituia pentru petiţionar o sursă permanentă şi esenţială de existenţă. În
cazul în care petiţionarul avea salariu, primea pensie, bursă sau avea alte venituri, instanţele
judecătoreşti vor clarifica, dacă ajutorul acordat din partea persoanei care asigura întreţinerea
era o sursă permanentă şi esenţială de existenţă a petiţionarului.
Existenţa unei divergenţe între organele de autoadministrare locală sau organizaţia de
exploatare a locuinţelor despre aceea că, potrivit datelor existente, persoana nu a fost
întreţinută de către defunct, nu exclude posibilitatea constatării pe cale judiciară a faptului
întreţinerii.
În cazul constatării faptului întreţinerii pentru stabilirea pensiei este necesar să se ţină
cont de aceea că dreptul la pensie în cazul decesului întreţinătorului îl au membrii incapabili
de muncă ai familiei defunctului, care au fost întreţinuţi de către el.
În cazul constatării faptului că o persoană a fost întreţinută, în scopul recuperării daunei
pierderii întreţinătorului, instanţele judecătoreşti vor ţine cont că, potrivit prevederilor
art.1419 Cod civil, dreptul la recuperarea daunei nu depinde nici de existenţa raporturilor de
rudenie dintre întreţinut şi întreţinător, nici de termenul întreţinerii acestuia.
14. La examinarea pricinilor despre constatarea înregistrării naşterii, adopţiei, căsătoriei,
divorţului şi decesului (art.281 alin.(2) lit.c) Cod de procedură civilă) este necesar să se ţină
cont de faptul că instanţa judecătorească constată nu evenimentele care au avut loc, ci faptele
înregistrării lor în organele respective.
Astfel de pricini se examinează de către instanţele judecătoreşti numai în cazul în care
în organele de stare civilă şi în arhivele corespunzătoare nu s-au păstrat asemenea înscrisuri şi
cererea de restabilire a acestora a fost refuzată.
Examinând pricinile privind constatarea faptelor menţionate, instanţele judecătoreşti vor
solicita de la petiţionari să prezinte probe, ce confirmă timpul şi evenimentul înregistrării
actului de stare civilă, precum şi să efectueze acţiuni pentru acumularea probelor
suplimentare. În special, constatând faptul de înregistrare a naşterii, instanţa va verifica data
naşterii petiţionarului conform paşaportului, livretului militar, carnetului de muncă şi altor
documente care stabilesc identitatea persoanei şi va clarifica în baza căror date au fost
efectuate înscrisurile în documentele menţionate.
Faptele de înregistrare a căsătoriei şi divorţului pot fi constatate de către instanţa
judecătorească atât în cazul decesului unuia sau ambilor soţi, cât şi în timpul vieţii lor. Cu o
cerere de constatare a acestor fapte au dreptul să se adreseze ambii sau unul dintre soţi, iar în
cazul morţii lor – persoanele pentru care aceste fapte generează consecinţe juridice.
15. Faptul recunoaşterii paternităţii în privinţa copilului născut de la părinţi necăsătoriţi
se constată de instanţa judecătorească numai în cazul în care tatăl presupus al copilului a
decedat. Constatarea unui astfel de fapt este generat de apariţia la copil a drepturilor
80

patrimoniale şi personale nepatrimoniale (succesiune, pensie în cazul pierderii întreţinătorului,
dreptul copilului la numele şi patronimicul tatălui etc.).
16. Cererea de constatare a decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări
(art.281 alin.(2) lit.e) Cod de procedură civilă) este primită în procedura judiciară şi se
examinează numai în cazul în care faptul decesului nu a fost înregistrat, cu condiţia că
petiţionarul prezintă documentul referitor la refuzul organului de stare civilă de a înregistra
decesul.
Instanţele judecătoreşti urmează să deosebească acest fapt de faptul înregistrării
decesului, care se constată în cazul în care înscrisul respectiv a existat anterior, dar a fost
pierdut, iar organele de stare civilă au refuzat să-l restabilească.
Hotărârea despre admiterea cererii de constatare a decesului trebuie să fie pronunţată în
baza probelor veridice care confirmă decesul persoanei la o anumită dată şi în anumite
împrejurări.
Declararea morţii unui cetăţean se face în modul prevăzut de art.52 Cod civil şi art.297-
301 Cod de procedură civilă.
17. Cererea de constatare a acceptării unei succesiuni şi a locului ei de deschidere
(art.281 alin.(2) lit.f) Cod de procedură civilă) se examinează în procedură specială numai în
cazul în care organul, care efectuează acţiuni notariale, nu este în drept să elibereze
petiţionarului certificat de moştenitor din lipsa sau din insuficienţa documentelor
corespunzătoare, necesare pentru confirmarea în procedură notarială a faptului de intrare
(aderare) în posesiunea averii succesorale.
În cazul în care documentele necesare au fost prezentate organului notarial, însă
eliberarea certificatului de moştenitor a fost refuzată, petiţionarul este în drept să înainteze în
instanţa judecătorească acţiune în ordinea contenciosului administrativ.
Pronunţând hotărârea privind constatarea faptului despre acceptarea succesiunii şi locul
de deschidere a succesiunii, instanţele judecătoreşti se vor călăuzi de dispoziţiile art.1442-
1443 Cod civil.
Instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să primească spre examinare în ordinea
procedurii speciale cererile despre restabilirea termenelor de prescripţie sau prelungirea
termenului depăşit pentru acceptarea succesiunii. Asemenea pricini sunt examinate în ordinea
jurisdicţiei contencioase.
18. La examinarea pricinilor privind constatarea producerii unui accident (art.281
alin.(2) lit.g) Cod de procedură civilă), instanţa judecătorească este In drept să constate un
astfel de fapt numai în cazul în care posibilitatea de a-l constata în procedură extrajudiciară
este exclusă.
Cererea de a constata un astfel de fapt poate fi primită în procedura instanţei
judecătoreşti numai în cazul în care procesul-verbal despre producerea accidentului nu a fost
întocmit şi întocmirea acestuia la momentul adresării este imposibilă, precum şi în cazul în
care procesul-verbal a fost întocmit, însă ulterior a fost pierdut şi restabilirea In procedură
extrajudiciară este imposibilă sau la întocmirea procesului-verbal a fost comisă o eroare care
împiedică recunoaşterea faptului producerii accidentului.
19. Instanţele judecătoreşti constată posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil
în drept de proprietate numai în cazul în care petiţionarul a avut un document care confirmă
dreptul de posesiune asupra acestui imobil, însă actul este pierdut şi restabilirea lui este
imposibilă. Totodată, instanţa judecătorească la examinarea unor asemenea cereri constată
numai faptul existenţei documentelor care confirmă aparţinerea imobilului petiţionarului şi nu
dreptul lui de proprietar.
Concomitent, petiţionarul trebuie să prezinte probe despre imposibilitatea de a obţine
documentul sau despre imposibilitatea restabilirii lui.
81

Instanţa judecătorească nu are dreptul să constate faptul aflării în posesie a construcţiilor
care nu sunt terminate sau nu sunt primite în exploatare, deoarece asemenea construcţii nu
urmează a fi înregistrate.
Nu pot fi examinate în ordinea procedurii speciale, de asemenea, şi cererile despre
constatarea faptului aflării în posesie a unei construcţii construite arbitrar sau a unei
construcţii înregistrate anterior pe numele altei persoane sau procurate de către petiţionar
conform unei tranzacţii nelegalizate.
De asemenea, nu pot fi examinate în ordinea procedurii speciale cererile privind
constatarea faptului de posesie, folosinţă şi dispoziţie cu drept de proprietate a valorilor
mobiliare, inclusiv a unor acţiuni ordinare nominative, în cazul când există un litigiu de drept
care urmează a fi examinat în procedura contencioasă.
20. La primirea cererilor despre constatarea apartenenţei documentelor constatatoare de
drepturi ale persoanei, numele sau prenumele căreia indicate în document nu coincid cu
numele sau prenumele persoanei indicate în certificatul de naştere, buletinul de identitate sau
în paşaport (art.281 alin.(2) lit.i) Cod de procedură civilă), iar în caz de primire a cererii, la
pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare, instanţele judecătoreşti sunt obligate să solicite
de la petiţionari prezentarea probelor referitor la faptul că documentul care stabileşte un drept
îi aparţine lui şi organul care l-a eliberat nu are posibilitate de a introduce modificările
corespunzătoare.
Instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să constate faptul apartenenţei persoanei
concrete a documentelor militare, buletinului de identitate, paşaportului şi a certificatelor
eliberate de organele de stare civilă.
Concomitent, este necesar de a lua în consideraţie faptul că, în legătură cu desfiinţarea
URSS şi a organelor ei, instanţele judecătoreşti sunt în drept să constate faptele apartenenţei
certificatelor de decorare cu ordine şi medalii persoanelor ale căror nume şi prenume indicate
în ele nu coincid cu numele şi prenumele indicate în paşaport, buletinul de identitate sau în
certificatul de naştere.
Hotărârea privind constatarea acestor fapte trebuie să se bazeze pe ansamblul de probe
autentice care confirmă apartenenţa acestor documente petiţionarului.
21. La constatarea relaţiilor de căsătorie neînregistrată, instanţele judecătoreşti trebuie
să ţină cont de faptul că cetăţenilor, care se aflau în concubinaj până la 8 iulie 1944 şi nu au
avut posibilitatea de a înregistra căsătoria în organele de stare civilă în legătură cu decesul
unuia din ei, Ie-a fost acordat dreptul de a înainta cereri în instanţele judecătoreşti despre
constatarea concubinajului.
Concubinajul nu poate fi constatat dacă el a încetat până la moartea uneia dintre părţi,
aflate în aceste raporturi, precum şi dacă căsătoria persoanei a fost înregistrată şi nu a fost
desfăcută în modul stabilit.
22. Cererea privind constatarea faptului represiunii politice se primeşte şi se examinează
de către instanţa judecătorească numai în cazul în care materialele de arhivă referitoare la
represiunile politice nu s-au păstrat în urma expirării termenului de păstrare sau din alte cauze
şi de către petiţionar au fost prezentate documente cu privire la refuzul de reabilitare, eliberate
de către organele indicate în art.5 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor
politice nr.1225-XII din 08.12.1992 (MO nr.12/363 din 30.12.1992).
Pricinile din categoria dată sunt intentate conform cererilor persoanelor enumerate în
art.2 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, care prezintă probe ce
confirmă circumstanţele expuse în art.1 din legea menţionată.
23. Faptul aflării cetăţeanului în calitate de deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri)
poate fi constatat pe cale judiciară, dacă o asemenea cerere a fost examinată în prealabil la
comisia pentru stabilirea pensiei de pe lângă organele respective ale administraţiei locale şi
petiţionarului i s-a refuzat satisfacerea acestei cereri.
82

Instanţa judecătorească nu este în drept să refuze primirea cererii dacă comisia a
constatat că petiţionarul a fost deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri), dar timpul aflării
lui acolo nu este nici confirmat şi nici indicat. Se va lua în consideraţie că timpul aflării în
lagărul de concentrare întră în obiectul de dovedire şi este o parte integrală a acestui fapt, care
îi atribuie valoare juridică.
Pentru constatarea faptului respectiv, se consideră drept probe orice date reale, care
confirmă aflarea persoanei în calitate de deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri) într-un
anumit timp, inclusiv depoziţiile martorilor, dacă ele confirmă cu certitudine acest fapt.
Explicaţiile în scris ale persoanelor, semnătura cărora este confirmată pe cale notarială, nu pot
servi ca probe în cauză, deoarece circumstanţele expuse în ele nu sunt verificate şi confirmate
de biroul notarial, conform art.67 al Legii cu privire la notariat.
24. Cererea privind constatarea faptului răspândirii informaţiei care lezează onoarea,
demnitatea şi reputaţia profesională se primeşte de către instanţa judecătorească numai în
cazul în care autorul informaţiei nu este cunoscut, iar însăşi informaţia a fost răspândită prin
demonstrarea unor panouri (pancarte), înscrisuri în locurile publice etc.
25. Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul că cererea privind constatarea
inexactităţii actului de stare civilă se examinează nu pe calea constatării faptului care are
valoare juridică, dar în conformitate cu regulile prevăzute la art.331-334 Cod de procedură
civilă, care determină ordinea de constatare a inexactităţii actelor de stare civilă, dacă, în lipsa
unui litigiu de drept, organele de stare civilă au refuzat să corecteze înscrierea efectuată şi
acest refuz a fost aprobat prin dispoziţia organului administraţiei locale.
26. Persoana poate fi declarată decedată prin hotărârea instanţei judecătoreşti în
următoarele cazuri:
- dacă timp de 3 ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după 6
luni dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a
presupune că a decedat în urma unui anumit accident;
- un militar sau o altă persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare poate
fi declarată decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acţiunilor militare.
Prin împrejurări ce prezintă o primejdie de moarte se subînţeleg aşa calamităţi naturale
ca: inundaţiile, uraganele, cutremurele, iar circumstanţe ce ar servi ca temei de a presupune
decesul persoanei în urma unui accident se consideră: incendiile, accidentele rutiere,
catastrofele aeriene, accidentele pe calea ferată. Circumstanţele menţionate trebuie să fie
confirmate prin probe veridice şi să fie în relaţie de cauză şi efect cu dispariţia persoanei.
Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că între constatarea decesului la o anumită
dată şi în anumite împrejurări (art.281 alin.(2) lit.e) Cod de procedură civilă) şi declararea
persoanei decedată (art.52 Cod civil) este o diferenţă esenţială.
Constatarea decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări înseamnă că
evenimentul morţii într-adevăr există, însă organele de stare civilă refuză să-l înregistreze (de
exemplu, pierderea documentelor şi imposibilitatea restaurării lor), însă consecinţele juridice
în aceste două cazuri sunt analogice. Atât la constatarea decesului la o anumită dată şi în
anumite împrejurări, cât şi la declararea persoanei decedată faptul se înregistrează în organele
de stare civilă şi se eliberează certificatul de deces, se desface căsătoria, se deschide
moştenirea, copiii au dreptul la primirea indemnizaţiei etc.
27. Persoana fizică, la cererea persoanei interesate, poate fi declarată dispărută fără
urmă dacă lipseşte de la domiciliu şi a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri
despre locul aflării ei (art.49 Cod civil).
28. În cazul imposibilităţii de a stabili ziua primirii ultimelor informaţii despre dispărut,
termenul pentru declararea dispariţiei fără urmă sau decesului va începe să curgă din prima zi
a lunii următoare celei în care au fost primite ultimele informaţii despre dispărut, iar în cazul
imposibilităţii de a determina această lună, de la întâi ianuarie al următorului an.
83

29. Scopurile solicitării declarării persoanei dispărută fără urmă sau decedată sunt
următoarele:
- desfacerea căsătoriei;
- întocmirea actelor;
- privatizarea imobilului;
- primirea indemnizaţiei pentru întreţinerea copiilor minori;
- ridicarea vizei de reşedinţă;
- darea în exploatare a imobilului etc.
30. Dacă este necesară administrarea permanentă a patrimoniului persoanei declarate
dispărută fără urmă, instanţa judecătorească numeşte un administrator, cu care autoritatea
tutelară încheie un contract de administrare fiduciară. La cererea persoanei interesate, instanţa
judecătorească poate numi un administrator şi înainte de expirarea unui an din ziua primirii
ultimelor ştiri despre locul aflării persoanei dispărute.
31. Pricinile civile privind constatarea faptelor care au valoare juridică şi privind
declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată se examinează de către instanţele
judecătoreşti după regulile generale, în măsura în care acestea nu contravin regulilor
procedurii speciale.
32. În cazul în care la examinarea cauzei privind declararea persoanei dispărută fără
urmă sau decedată s-a constatat cu date autentice locul aflării persoanei dispărute, iar
petiţionarul a renunţat la cererea depusă, instanţa judecătorească emite o încheiere de încetare
a procesului (art.265 lit.c) Cod de procedură civilă).
33. Hotărârea privind constatarea faptului care are valoare juridică şi privind declararea
persoanei dispărută fără urmă sau decedată trebuie să corespundă prevederilor art.241, 285 şi
300 Cod de procedură civilă. În ea se indică faptul constatat de instanţă, scopul constatării şi
probele de constatare a faptului.
Dispozitivul hotărârii trebuie pe deplin să cuprindă conţinutul faptului constatat.
Hotărârea instanţei judecătoreşti, intrată în vigoare, despre constatarea unui fapt care are
valoare juridică este obligatorie pentru organele care înregistrează asemenea fapte sau care
omologhează drepturile ce apar în legătură cu constatarea faptului de către instanţa
judecătorească.
Hotărârea instanţei judecătoreşti despre constatarea unui fapt care urmează a fi
înregistrat în organele de stare civilă sau în alte organe nu substituie documentele eliberate de
către aceste organe, dar serveşte drept temei pentru obţinerea lor.
34. Persoana se consideră dispărută fără urmă sau decedată de la data intrării în vigoare
a hotărârii instanţei judecătoreşti.
Concomitent, conform art.52 Cod civil, instanţa judecătorească este în drept să
recunoască data decesului persoanei ca fiind data morţii ei prezumate în cazurile în care ea a
dispărut fără urmă în legătură cu circumstanţele care ameninţau cu moartea sau care dau temei
de a presupune că decesul putea avea loc în urma unui accident.
35. Dacă persoana declarată dispărută fără urmă sau decedată apare sau sunt ştiri despre
locul aflării ei, instanţa judecătorească, la cererea persoanei interesate, anulează hotărârea
privind declararea dispariţiei fără urmă sau decesului ei.
Anulând hotărârea privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată,
instanţa judecătorească desfiinţează, după caz, administrarea fiduciară a patrimoniului
acesteia.
Concomitent, anularea hotărârii naşte următoarele consecinţe de drept: se restabileşte
căsătoria încetată, cu condiţia că al doilea soţ nu a înregistrat o altă căsătorie; se încetează
plata pensiei, indemnizaţiei etc.
84

La desfiinţarea administrării fiduciare a patrimoniului, persoana declarată dispărută fără
urmă poate cere administratorului fiduciar repararea prejudiciului cauzat prin administrarea
necorespunzătoare a patrimoniului său.
Persoana declarată decedată, independent de momentul apariţiei sale, poate cere de la
orice altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la
aceasta după declararea decesului său.
Dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte
că, la data dobândirii lor, ştia că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au
păstrat, dobânditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.
Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la
stat şi au fost vândute, după anularea hotărârii de declarare a decesului, persoanei i se restituie
suma obţinută de la vânzarea bunurilor.
36. După pronunţarea hotărârii prin care persoana a fost declarată dispărută fără urmă,
persoana interesată nu este lipsită de dreptul de a depune cerere în instanţa judecătorească
privind declararea, în condiţiile prevăzute de art.52 Cod civil, a decesului persoanei declarate
anterior dispărută fără urmă.
37. În legătură cu adoptarea prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Plenului Curţii
Supreme de Justiţie nr.15 din 20.12.1993, cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului
nr.38 din 20.12.1999, „Cu privire la practica judiciară în cazurile despre constatarea faptelor
ce au valoare juridică".
Chişinău, 7 iulie 2008
nr.4
85

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la aplicarea de către instanţele de
judecată a legislaţiei ce reglementează repararea
prejudiciului moral nr.9 din 09.10.2006
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.2, pag.19
Practica judiciară confirmă faptul că instanţele de judecată aplică în mod diferit
legislaţia ce reglementează repararea prejudiciului moral.
În scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei cu privire la reparaţia
prejudiciului moral de către instanţele de judecată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în
temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17
din Codul de procedură civilă, dă următoarele explicaţii:
1. Luând în consideraţie faptul că compensarea prejudiciului nepatrimonial (denumit şi
daună morală) în domeniul relaţiilor civile este reglementat printr-un şir de acte legislative,
care au fost puse în funcţiune în diferite termene, în scopul asigurării aplicării uniforme şi
corecte a legislaţiei la judecarea fiecărei pricini, instanţa de judecată trebuie să clarifice:
caracterul relaţiilor părţilor sau ale altor participanţi la proces şi de care norme legislative sunt
reglementate; permite legislaţia în vigoare posibilitatea de compensare a prejudiciului moral
în aspectul dat al relaţiilor litigioase şi, dacă o astfel de răspundere există, atunci când a intrat
în vigoare actul legislativ care prevede condiţiile şi regulile de compensare a prejudiciului; de
asemenea, data comiterii acţiunilor care au dus la pricinuirea prejudiciului moral.
2. La judecarea cererilor persoanelor vătămate privind compensarea suferinţelor psihice
sau fizice suportate, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de faptul că chestiunile
referitoare la compensarea prejudiciului moral, în principal, sunt reglementate prin
următoarele acte legislative:
Constituţia Republicii Moldova (art.53);
Codul civil (art.1404,1422 ş.a.);
Codul muncii (art.90, 329);
Codul familiei (art.44 alin.(3) lit.b));
Codul audiovizualului al Republicii Moldova;
Codul de procedură penală;
Legea nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat
prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor
judecătoreşti, modificată prin Legea nr.206-XV din 29.05.2003 (MO nr.50-51/359 din
04.06.1998);
Legea privind protecţia consumatorilor (MO nr.126-131/ 507 din 27.06.2003);
Legea contenciosului administrativ (MO nr.57-58/375 din 18.05.2000);
Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (MO nr.18-19 din 08.02.2003);
Legea cu privire la protecţia muncii nr.625-XII din 02.07.1991;
Legea presei (MO nr.2/12 din 12.01.1995);
Legea privind drepturile copilului (MO nr.13/127 din 02.03.1995);
Legea securităţii statului (MO nr.10-11/117 din 13.02.1997);
86

Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000);
Legea instituţiilor financiare (MO nr.(1)59 din 01.01.1996);
Legea ocrotirii sănătăţii (MO nr.34/373 din 22.06.1995);
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale.
3. Prin noţiunea de prejudiciu moral se înţeleg suferinţele psihice sau fizice cauzate prin
acţiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparţin persoanei din
momentul naşterii sau la bunurile dobândite prin lege (viaţa, sănătatea, demnitatea şi reputaţia
profesională, inviolabilitatea vieţii personale, secretul de familie şi personal), prin fapte ce
atentează la drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de a folosi propriul nume, dreptul de
autor).
4. După criteriul domeniului personalităţii umane încălcate, prejudiciile delictuale pot fi
clasificate în felul următor:
a) prejudicii cauzate personalităţii fizice;
b) prejudicii cauzate personalităţii afective, categorie în care intră suferinţele de
categorie psihică;
c) prejudicii cauzate personalităţii sociale (cinstea, onoarea, demnitatea, viaţa privată,
numele, pseudonumele etc.);
d) prejudicii cauzate persoanelor juridice (afirmaţii făcute în presă şi pe altă cale care se
consideră neadevărate etc.).
5. În categoria largă a prejudiciilor corporale intră durerile fizice cauzate unei persoane
prin lovituri, vătămări, răniri etc., suferinţele psihice condiţionate de vătămările corporale, de
provocarea unei boli, slăbirea rezistenţei fizice la boli sau de alte complicaţii, îngrijorarea
pentru aceste efecte ulterioare, epuizarea emoţională, pierderea unor plăceri (ideea de confort,
anumite înlesniri etc.).
Prejudiciile afective constau în suferinţe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de
afecţiune, care cuprind suferinţele psihice determinate de pierderea sau de rănirea, mutilarea,
desfigurarea sau îmbolnăvirea gravă a persoanelor apropiate, de pierderea locului de muncă,
dezvăluirea secretului familial sau a secretului medical, de limitarea sau privarea temporară de
anumite drepturi, cât şi orice alte suferinţe psihice similare.
Prin prejudicii aduse onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei profesionale
a unei persoane se înţeleg prejudiciile produse prin insulte, calomnii, defăimări, aprecieri
nefavorabile, inclusiv cele privind reputaţia şi probitatea profesională, apartenenţa la un grup
etnic socialmente mai defavorizat sau la o anumită minoritate sexuală.
6. Prejudiciul moral, născut din cauzarea de daune (răspunderea civilă delictuală), se
repară de cel care l-a cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală (art.616 alin.(2) CC
şi art.219 alin.(4) CPP), fiind o sancţiune prevăzută de o regulă generală, care presupune:
- să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit;
- între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură
directă de cauzalitate;
- autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă;
- autorul să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvârşirii faptei.
7. În cadrul răspunderii delictuale, prejudiciul moral poate fi reparat şi în lipsa
vinovăţiei, faptei ilicite în următoarele cazuri expres prevăzute de lege:
- a fost cauzat de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea
vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor
explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.);
- a fost cauzat prin condamnare ilicită, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare
ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală
în calitate de sancţiune administrativă a arestului şi în alte cazuri prevăzute de lege;
87

- a fost cauzat în legătură cu lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale.
8. Se explică faptul că răspunderea contractuală pentru prejudiciile nepatrimoniale
(morale) are o aplicare particulara, sub aspectul că are incidenţă numai în ceea ce priveşte
anumite contracte şi anumite obligaţii pe care aceste contracte le cuprind.
Asemenea contracte sunt, mai ales, cele de transport al persoanelor şi de valorificare a
drepturilor de autor şi inventator.
Potrivit contractului de transport al persoanelor, transportatorul îşi asumă, pe lângă
obligaţia expresă de a efectua transportul, ca obligaţie de rezultat, şi obligaţia implicită de a
proteja viaţa şi integritatea corporală a călătorilor, denumită, în contractul de transport,
obligaţie de securitate.
9. Prejudiciul moral născut din litigiile de muncă se repară salariatului în următoarele
cazuri:
- restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat ilegal;
- cauzarea prejudiciului salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a
obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă Codul
muncii sau alte acte normative nu prevăd altfel;
- reducerea capacităţii de muncă sau decesul salariatului în urma accidentului de muncă
sau îmbolnăvirii profesionale.
10. Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat de un izvor de pericol sporit îi
revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt
temei legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.
Prin prisma art.219 alin.(4) CPP, paguba morală va fi încasată de la persoana
condamnată pentru săvârşirea infracţiunii şi nu de la proprietarul izvorului.
Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru prejudiciul moral dacă
demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui ca urmare a acţiunilor
ilicite ale unor terţi. În acest caz, răspunderea îi revine persoanei care a dobândit în mod ilicit
izvorul de pericol sporit. În măsura în care posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat
de faptul că izvorul a ieşit din posesiunea sa, el va răspunde pentru prejudiciu în mod solidar
cu persoana care l-a dobândit în posesiune în mod ilicit.
Prejudiciul cauzat posesorilor izvoarelor de pericol sporit ca rezultat al infracţiunii se
repară potrivit dispoziţiilor art.1398 Cod civil.
11. În cazul admiterii acţiunii în contenciosul administrativ, instanţa de contencios
administrativ se pronunţă şi asupra reparaţiei prejudiciului moral cauzat prin actul
administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile, însă numai în
cazul în care există cererea persoanei vătămate.
12. Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat consumatorului îi revine
producătorului, vânzătorului, prestatorului numai în cazul în care consumatorului i-au fost
încălcate drepturile prevăzute de Legea privind protecţia consumatorilor, Legea instituţiilor
financiare, precum şi de alte legi.
13. Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală,
ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti este reparabil în următoarele cazuri:
- reţinerea ilegală, aplicarea ilegală a măsurii represive de ţinere sub arest, tragerea
ilegală la răspundere penală, condamnarea ilegală;
- efectuarea ilegală a percheziţiei, ridicarea, punerea ilegală sub sechestru a averii,
eliberarea ilegală din funcţie;
- supunerea ilegală la arest administrativ;
- confiscarea ilegală a averii, aplicarea ilegală a amenzii;
- efectuarea măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei;
- ridicarea ilegală a documentelor contabile, a banilor, ştampilelor, precum şi blocarea
conturilor bancare.
88

Prejudiciul moral se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţii de
răspundere din organele de urmărire penală, ale procuraturii şi din instanţele de judecată.
14. Dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale
organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti apare în cazul:
- pronunţării sentinţei de achitare;
- scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de
reabilitare;
- adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii cu privire la anularea arestului
administrativ în legătură cu reabilitarea persoanei fizice;
- adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul
de Miniştri al Consiliului Europei a hotărârii cu privire la repararea prejudiciului sau realizării
acordului amiabil dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului RM la aceste
instituţii;
- efectuării măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei până
la intentarea dosarului penal, cu condiţia că, în termen de şase luni de la efectuarea unor astfel
de măsuri, hotărârea de a intenta un dosar penal n-a fost luată sau a fost anulată.
15. Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală,
ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti se încasează din bugetul de stat sau, după caz,
din bugetul local, iar în legătură cu acest fapt, ca pârât la judecarea cererii de reparaţie a
prejudiciului moral, în afară de reprezentantul organului de drept, este obligat să participe
reprezentantul Ministerului Finanţelor sau al administraţiei publice locale.
16. Prejudiciul moral nu se repară în cazul când persoana vătămată a contribuit
intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ (art.1405 alin.(2) Cod civil).
17. Statul, autorităţile administraţiei publice locale, după repararea prejudiciului moral
cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor
judecătoreşti, sunt în drept (obligate) să înainteze persoanelor culpabile, în ordine de regres,
cererea de reparare a prejudiciului:
- integral - în cazul când culpa persoanelor cu funcţii de răspundere este dovedită prin
sentinţă definitivă;
- parţial - în baza şi în condiţiile stabilite de legislaţie.
18. În conformitate cu prevederile art.38 alin.(4) lit.c) din Legea privind dreptul de autor
şi drepturile conexe, pentru violarea drepturilor personale (morale), autorul sau titularul
drepturilor conexe are dreptul să ceară prin judecată recuperarea prejudiciului moral de la
persoana care Ie-a violat.
În afară de cele menţionate, persoana culpabilă de nimicirea premeditată sau de
nimicirea prin neglijenţă a originalului operei de artă plastică, a manuscrisului sau a variantei
definitive a operei audiovizuale (negativul, înregistrarea originală), la cererea autorului sau a
titularului drepturilor conexe, este obligată să repare nu numai prejudiciul moral, dar şi cel
material.
19. Soţul de bună-credinţă, conform art.44 alin.(3) lit.b) din Codul familiei, este în drept
să ceară repararea prejudiciului moral numai în cazul în care, prin hotărârea instanţei de
judecată, căsătoria a fost declarată nulă din motivul că alt soţ, la încheierea căsătoriei, era deja
căsătorit, despre ce nu a indicat în declaraţia de căsătorie, sau nu a avut intenţia de a crea o
familie (căsătorie fictivă), ori nu a informat soţul de bună-credinţă despre starea sănătăţii sale
şi astfel, în rezultatul acestor acţiuni, i-a cauzat soţului de bună-credinţă suferinţe psihice.
20. Direct în instanţa de judecată se înaintează cererea de reparare a prejudiciului moral
în litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale; privind răspunderea
delictuală; privind repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de
urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor de judecată; privind consecinţele de
declarare a nulităţii căsătoriei; privind violarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe;
89

privind restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din
serviciu.
21. Se explică faptul că este în drept să depună cerere în instanţa de judecată referitor la
repararea prejudiciului moral nu numai persoana fizică, dar şi persoana juridică, însă numai în
cazurile expres prevăzute de lege, în care ea se consideră lezată prin afirmaţiile neadevărate
făcute în presă sau vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ
sau prin refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
22. Cererile de reparare a prejudiciului moral se înaintează:
- în litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, către
persoana care a răspândit informaţia.
Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este
răspândită printr-un mijloc de informare în masă - către autorul informaţiei şi mijlocul de
informare în masă;
- în litigiile delictuale, către autorul prejudiciului (persoană fizică sau juridică);
- în litigiile de muncă, către angajator;
- în litigiile privind protecţia consumatorilor, către producător, vânzător, prestator;
- în litigiile care decurg din acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale
procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, către Ministerul Finanţelor şi organul republican
de drept în sistemul căruia funcţionează autorul;
- în litigiile care decurg din Legea contenciosului administrativ, către autorităţile publice
locale sau centrale.
Dacă prejudiciul moral este cauzat de un organ de stat republican sau local - către acest
organ şi organul financiar respectiv;
- în litigiile care decurg din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, către
persoana vinovată de încălcarea acestor drepturi.
23. Mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de
judecată (art.1423 alin.(1) Cod civil).
Astfel, instanţa de judecată, la pronunţarea hotărârii de admitere a cererii de încasare a
prejudiciului moral, nu este în drept să se refere la mărimea compensaţiei pentru prejudiciul
moral solicitată de către persoana vătămată.
24. Prejudiciul moral se compensează prin echivalent bănesc (art.1422 alin.(1) Cod
civil).
Concomitent, legislaţia în vigoare prevede că, în lipsa conflictului şi la determinarea
părţilor, prejudiciul moral poate fi reparat într-o altă formă materială (art.329 alin.(2) Codul
muncii).
25. Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul
moral, trebuie neapărat să la în considerare atât aprecierea subiectivă privind gravitatea
cauzării suferinţelor psihice sau fizice părţii vătămate, cât şi datele obiective care certifică
acest fapt, îndeosebi:
- importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale şi a bunurilor (viaţa,
sănătatea, libertatea, inviolabilitatea locuinţei, secretul personal şi familial, onoarea,
demnitatea şi reputaţia profesională etc.);
- nivelul (gradul) suportării de către persoana vătămată a suferinţelor psihice sau fizice
(lipsirea de libertate, pricinuirea vătămării corporale, decesul persoanelor apropiate (rudelor),
pierderea sau limitarea capacităţii de muncă etc.);
- felul vinovăţiei (intenţia, imprudenţa) persoanei care a cauzat prejudiciul, în cazul în
care pentru repararea prejudiciului moral este necesară prezenţa ei.
Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii prejudiciului moral în echivalent
bănesc, sunt în drept să la în considerare şi alte circumstanţe probatoare prin actele pricinii, în
90

particular, situaţia familială şi materială a persoanei care poartă răspundere pentru cauzarea
prejudiciului moral părţii vătămate.
26. Despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale pot fi acordate sub forma unor
sume băneşti concrete.
27. Termenul în interiorul căruia persoana poate să sesizeze instanţa de judecată cu
privire la repararea prejudiciului moral este de:
- 3 ani în litigiile delictuale;
-1 an de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său
(art.355 alin.(1) lit.a) CM);
- 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul
litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului;
- 3 ani de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau de la data expirării
termenului prevăzut de Legea contenciosului administrativ pentru soluţionarea acesteia;
- 3 ani - în cazul produselor pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de
valabilitate sau a duratei de funcţionare.
28. Obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţelor psihice sau
fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea
prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror
acţiuni (inacţiuni) i-au fost cauzate suferinţe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă
acestea.
29. La pronunţarea hotărârii prin care a fost admisă cererea de reparare a prejudiciului
moral cauzat în legătură cu îndeplinirea de către salariat a obligaţiilor de muncă sau ca
rezultat al privării ilegale a acestuia de posibilitatea de a munci, instanţa de judecată trebuie să
ţină cont de faptul că angajatorul este obligat, şi nu în drept, să repare prejudiciul moral.
În afară de cele menţionate, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului
transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, instanţa de judecată, la determinarea mărimii
compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral, trebuie să ţină cont de faptul că mărimea
acesteia nu poate fi mai mică decât un salariu mediu lunar al salariatului.
30. Prejudiciul moral poate fi reparat indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului
material, cu condiţia ca prejudiciul moral să fie expres prevăzut de lege.
31. În cazul în care cererea de reparare a prejudiciului moral a fost înaintată în instanţa
de judecată către doi sau mai mulţi reclamaţi şi prin hotărârea pronunţată aceasta a fost
admisă, prejudiciul moral se încasează aparte şi nu solidar.
32. La examinarea acţiunilor civile privind repararea prejudiciului moral rezultat din
săvârşirea infracţiunilor înaintate de către persoanele fizice sau juridice, cărora Ie-a fost
cauzat, pe lângă criteriile generale, se vor lua în considerare criteriile specifice de evaluare a
cuantumului acestor despăgubiri prevăzute la art.219 alin.(4) CPP.
Chişinău,
9 octombrie 2006
nr. 9
91

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica aplicării
de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei despre
încasarea cheltuielilor de judecată în cauzele civile
nr.25 din 28.06.2004
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2004, nr.10, pag.4
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008
Generalizarea practicii aplicării de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor legale,
care au ca obiect reglementarea cheltuielilor de judecată în materie civilă, a demonstrat că
instanţele nu întotdeauna respectă prevederile legale privind cheltuielile de judecată. În unele
cazuri se comit erori de esenţă în privinţa încasării taxei de stat, cuantificării acesteia,
încasării cheltuielilor suportate de instanţele de judecată, repartizării cheltuielilor între părţi,
precum şi în legătură cu problemele legate de scutirea de la plata taxei de stat şi restituirea
taxei de stat.
În scopul eliminării deficienţelor din practica de încasare a cheltuielilor de judecată în
cauzele civile, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de
Justiţie şi a art.17 din Codul de procedură civilă, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii aplicării conforme şi stricte
a dispoziţiilor Legii taxei de stat nr.1216-XII din 30.12.1992 cu modificările ulterioare
(republicată în Monitorul Oficial, nr.3-55 din 02.04.2004), ale Codului de procedură civilă
intrat în vigoare la 12.06.2003 (Monitorul Oficial, nr.111-115 din 12.06.2003) şi a altor
reglementări tangenţiale cu domeniul cheltuielilor de judecată.
2. În cauzele civile cheltuielile de judecată sunt alcătuite din taxa de stat şi cheltuielile
de judecare a pricinii.
Taxa de stat reprezintă o sumă, care se determină în funcţie de caracterul şi valoarea
acţiunii - în acţiunile patrimoniale, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri stabilite de
Legea taxei de stat, se determină prin proporţiile fixe stabilite.
Cheltuielile de judecare a pricinii constituie sumele băneşti cheltuite în legătură cu
examinarea pricinii, suportate de instanţa de judecată şi de părţi sau participanţii la proces,
altele decât sumele achitate cu titlu de taxă de stat. În mod concret, potrivit art.90 C.P.C., din
aceste cheltuieli fac parte: sumele plătite martorilor, experţilor, interpreţilor, specialiştilor, şi
se referă la: cheltuielile de efectuarea cercetărilor la faţa locului; de înştiinţare şi chemare a
părţilor în judecată; cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi
participanţi la proces în legătură cu prezentarea lor în instanţă; de plată a cheltuielilor
interpretului suportate de cetăţenii străini şi apatrizi, dacă tratatele la care Republica Moldova
92

este parte nu prevăd altfel; de căutare a pârâtului; de asistenţă juridică; de efectuare a
expertizei; de declarare a insolvabilităţii; compensaţiile pentru timpul de muncă pierdut; de
executare a actelor judecătoreşti şi alte cheltuieli suportate de către instanţă şi participanţii la
proces.
Nu se încadrează în noţiunea de cheltuieli de judecare a pricinii: sumele băneşti achitate
experţilor sau interpreţilor pentru prestarea muncii care intră în atribuţiile lor de serviciu;
despăgubirea pentru timpul de muncă pierdut în cazul în care se dovedeşte reaua credinţă cu
care a acţionat cealaltă parte intentând acţiunea în judecată şi alte sume care rezultă din
anumite cauze, care nu se încadrează în criteriile stabilite de art.90 C.P.C.
[Pct.2 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
3. În conformitate cu dispoziţiile art.84 C.P.C., constituie obiect de încasare a taxei de
stat următoarele cereri adresate instanţei: cererea iniţială de chemare în judecată, cererea care
vizează pricinile examinate în procedură specială, cererea intervenientului principal, cererea
reconvenţională, cererea creditorului de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de
declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea
hotărârilor arbitrale, cererile de apel, recurs şi revizuire, cererea de eliberare repetată a
copiilor de pe actele judecătoreşti.
Nu sunt supuse taxei de stat: cererile adresate instanţei în cursul desfăşurării procesului
şi care nu modifică caracterul sau valoarea taxabilă a cererii iniţiale, cererea de strămutare a
pricinii, cererea de recuzare, cererea de adoptare a hotărârii suplimentare (art.250 pct.3
C.P.C.) precum şi cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor
suplimentare privind perceperea taxei de stat, care nu a fost percepută prin hotărârea iniţială;
cererea iniţială de eliberare a copiilor de pe actele judecătoreşti; cererile de recurs împotriva
încheierilor judecătoreşti etc.
4. Sunt exceptate de la plata taxei de stat unele categorii de acţiuni şi organe, enumerate
în mod exhaustiv de art.4 pct.1 al Legii taxei de stat şi de art.85 alin.(1) al C.P.C., aplicate în
mod coroborat, dar şi în alte texte de lege speciale (ex.: art.353 din Codul Muncii; art.19 din
Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice etc.).
Instanţa de judecată poate să scutească persoana fizică de plata taxei de stat, în
dependenţă de situaţia ei materială. Scutirea poate fi totală sau parţială, apreciindu-se în
dependenţă de cerere şi de dovezile prezentate.
Prin prisma art.26 Cod Civil, se va lua în considerare statutul special al persoanei fizice,
care practică activitatea de întreprinzător sub forma întreprinderii individuale sau a
gospodăriei agricole, iar în cazuri temeinic justificate, aceste persoane pot fi scutite de la plata
taxei de stat, conform art.85 alin.(4) C.P.C.
În cererea de scutire se vor expune circumstanţele care justifică solicitarea şi vor fi
anexate actele confirmative ale acestor circumstanţe (avizul Comisiei pentru protecţie socială,
certificat despre mărimea salariului, pensiei sau a altor venituri; existenţa la întreţinere a
copiilor minori sau a altor persoane etc.).
În cadrul aprecierii situaţiei materiale se va lua în considerare: valoarea patrimoniului
disponibil al persoanei, valoarea acţiunii, obligaţiile care ar rezulta din anumite acte, făcânduse
o concluzie din ansamblul probelor prezentate.
[Pct.4 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
5. La cererea uneia sau a ambelor părţi şi ţinând cont de situaţia materială, apreciată în
conformitate cu pct.4 din prezenta hotărâre, instanţa poate amâna sau eşalona plata taxei de
93

stat (art.86 C.P.C.). Subiect al amânării sau eşalonării poate fi atât persoana fizică cât şi cea
juridică.
Amânarea constă în suspendarea momentului plăţii, de la depunerea cererii până la data
stabilită de instanţă.
Eşalonarea constă în achitarea sumei taxei de stat în cel puţin două tranşe, mărimea
cărora poate fi diferită sau egală, la aprecierea instanţei.
Termenul de amânare sau eşalonare a achitării taxei de stat nu poate depăşi momentul
retragerii instanţei pentru deliberarea hotărârii.
Dacă reclamantul nu a achitat taxa de stat în termenul stabilit de instanţă, cererea va fi
scoasă de pe rol şi restituită acestuia.
Este necesar de a se distinge situaţia de stabilire a unui termen pentru plată în condiţiile
stabilite de art.86 C.P.C., situaţie indicată mai sus, de cea prevăzută de art.168 alin. (2)
C.P.C., când termenul acordat nu poate depăşi momentul de începere a examinării cauzei.
În cazul în care cererea a fost scoasă de pe rol pentru nerespectarea termenului stabilit în
urma amânării sau eşalonării taxei de stat, dar reclamantul a achitat o parte din sumă, la
depunerea repetată a cererii, în cazul în care taxa nu a fost restituită şi se atestă prezenţa
situaţiilor de la art.267 lit.a) şi b), se va achita numai diferenţa rămasă neplătită.
La cererile depuse de persoanele juridice privind amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de
stat, pentru stabilirea situaţiei lor materiale se va aprecia: situaţia contului bancar la momentul
depunerii cererii, preţul şi mărimea bunurilor disponibile, beneficiile realizate sau pierderile
suportate de persoana juridică în ultima perioadă, valoarea acţiunii şi alte indicii.
6. Dispoziţiile privind scutirea, amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat sunt
aplicabile atât de instanţele de fond, cât şi de instanţele de apel şi recurs, cu excepţia judecării
recursului prevăzut de Secţiunea II-a din Capitolul XXXVIII al C.P.C., situaţie asupra căreia
dispoziţiile art.85 alin.(4) şi art.86 C.P.C. nu au incidenţă.
7. Taxa de stat pentru cererile adresate instanţei se plăteşte până la depunerea lor, iar la
verificarea condiţiilor prevăzute de art.167 C.P.C. se va constata existenţa dovezii de plată
(chitanţă fiscală sau extras din transferul de la plătitor către instituţia bancară). Actele ce
constituie dovadă de plată se prezintă în original şi ştampilate de instituţia emitentă.
În cazul în care la cerere nu este anexată dovada de plată a taxei de stat, instanţa emite o
încheiere pentru a nu se da curs cererii, nesusceptibilă de recurs, fixează un termen pentru
lichidarea neajunsurilor şi comunică despre aceasta reclamantului (art.171 alin.(1) C.P.C.).
În cazul în care reclamantul solicită scutirea parţială sau totală, amânarea sau eşalonarea
plăţii taxei de stat, se va emite o încheiere motivată pentru soluţionarea acestei probleme, care
este susceptibilă de recurs (art.99 C.P.C.). În partea motivată a încheierii de soluţionare a
problemelor legate de taxa de stat se vor indica motivele de fapt şi de drept care au condus la
respectiva soluţie.
Este de menţionat faptul că în cazul scutirii reclamantului de la plata taxei de stat, în
situaţiile prevăzute de lege, taxa de stat se va încasa de la pârât, prin hotărârea pronunţată
(art.98 alin.(1) C.P.C.), dacă pârâtul nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.
[Pct.7 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
8. La depunerea cererii de recurs împotriva deciziilor instanţelor de apel se va anexa
dovada plăţii taxei de stat, cu excepţia cazurilor de la art.85 alin.(1) şi (2) C.P.C. În cazul în
care se constată că cererea a fost depusă fără anexarea dovezii de plată, iar în termenul stabilit
nu s-a înlăturat acest neajuns, cererea se va restitui reclamantului, conform art.438 alin.(2)
C.P.C.
9. În cazul când reclamantul care figurează greşit în proces este înlocuit prin acordul lui
cu reclamantul corespunzător, acesta din urmă va achita taxa de stat conform principiilor
94

generale, excepţie fiind situaţia în care cele două persoane au procedat conform regulilor
privitor la cesiunea de creanţă prevăzute de art.556-566 C.C.
Dacă reclamantul iniţial este substituit de succesorul său în drepturi, în acţiuni cu
caracter nepersonal, taxa de stat va fi achitată de către succesor, dacă nu a fost achitată de
către persoana succedată iar succesorul nu beneficiază de înlesniri.
10. În situaţia în care judecătorul va separa una sau mai multe din capetele de cerere
conexe, iar taxa de stat a fost achitată în modul stabilit inclusiv pentru capetele de cerere
disjunse, taxa de stat nu se va recalcula şi nu se va restitui.
Pentru procedura disjunsă, taxa de stat nu se va achita din nou, dar se va face o notă de
constatare a achitării taxei de stat aferente, menţionându-se procedura în care se află actul ce
confirmă achitarea taxei de stat.
11. Dacă o acţiune este înaintată în mod repetat, după scoaterea acesteia de pe rolul
instanţei taxa de stat va fi achitată conform dispoziţiilor generale, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege (art.267 lit.a) şi b) C.P.C.). În acelaşi sens se va proceda în situaţia anulării
încheierii privind scoaterea cererii de pe rol, pronunţată în temeiul art.267 lit.f) şi g) C.P.C.
Totodată, în legătură cu faptul că acţiunilor nu li s-a dat curs - taxa de stat urmează a fi
restituită, iar dacă acţiunea este înaintată în mod repetat şi taxa de stat nu a fost restituită - se
va anexa dovada achitării iniţiale a taxei, nefiind expirat termenul de trei ani de la data
transferului ei la buget.
12. În cazul înaintării unei cereri de chemare în judecată ce conţine pretenţii cu caracter
patrimonial şi nepatrimonial, taxa de stat se va percepe în cuantumul prevăzut de lege, atât
pentru pretenţiile patrimoniale cât şi pentru cele nepatrimoniale, calculate separat.
Când cererea de chemare în judecată conţine mai multe pretenţii de sine stătătoare cu
caracter patrimonial, taxa de stat se va calcula conform valorii fiecărei pretenţii aparte (art.87,
alin.(1) lit.k) C.P.C.). În acelaşi mod se procedează şi la conexarea mai multor cereri cu
caracter patrimonial, dacă anterior nu a fost achitată taxa de stat pentru fiecare din ele.
În situaţia în care se conexează mai multe acţiuni, iar taxele de stat aferente acestora au
fost achitate şi nu a intervenit vreo majorare a valorii pretenţiilor, taxa de stat se consideră
achitată.
13. Cererile examinate în procedură specială sunt impuse cu taxă de stat în cuantum de
500% din salariul minim stabilit în republică (art.3 pct.1 din lit.g) Legea taxei de stat). În
cazul în care cererea este scoasă de pe rol pe motivul constatării unui litigiu de drept, care
necesită judecarea în procedură de acţiune civilă, iar reclamantul înaintează acţiunea civilă,
taxa de stat achitată în procedură specială se va lua în calcul la încasarea taxei şi la
repartizarea cheltuielilor de judecare a litigiului în procedură de acţiune civilă (art.280 alin.(4)
C.P.C.).
14. Cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti se impune cu taxă de stat în cuantum
de 50% din taxa de stat stabilită pentru cererea de chemare în judecată în regim general
(art.346 alin.(2) C.P.C.). Proporţia respectivă nu trebuie privită ca o scutire parţială la
depunerea cererii, ci ca o valoare totală a cuantumului taxei de stat, iar în cazul încasării taxei
la buget de la debitor, în temeiul ordonanţei judecătoreşti se va încasa taxa datorată de
creditor la depunerea cererii, adică 50 la sută din taxa stabilită pentru cererea soluţionată în
acţiuni le civile.
În situaţia în care cererea creditorului nu a fost acceptată, valoarea taxei de stat se va
restitui acestuia, iar dacă înainte de restituire acesta înaintează acţiune civilă, se va proceda
conform pct.13.
Dacă ordonanţa judecătorească a fost anulată, taxa de stat achitată de creditor nu va
forma obiect al restituirii (art.346 alin.(4) C.P.C.).
În cazul depunerii cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti fără achitarea taxei de
stat, judecătorul va emite o încheiere, nesupusă recursului, prin care va dispune de a nu se da
95

curs cererii şi va stabili un termen de achitare a taxei de stat (art.349 C.P.C.). Dacă în
termenul stabilit taxa de stat va fi achitată, cererea va fi considerată depusă la data înregistrării
ei iniţiale, iar în caz de neînlăturare a acestui neajuns, se va dispune restituirea cererii prin
încheiere susceptibilă de recurs.
Dacă creditorul a fost scutit de la plata taxei de stat, iar în termenul stabilit de art.352
C.P.C. debitorul nu a înaintat obiecţii, taxa de stat se va încasa de la debitor, prin emiterea
unui titlu executoriu în baza ordonanţei (art.354 alin.(3) C.P.C.).
15. Instanţele de judecată vor lua în considerare că atât în cazul scutirilor expres
prevăzute de lege cât şi în situaţia de scutire facultativă, acestea se referă la reclamanţi, nu şi
la pârâţii din aceste acţiuni, iar în cazul scutirii de către instanţă, aceasta se referă numai la
depunerea cererii.
În cazul în care reclamanţii atacă hotărârea, pentru pronunţarea căreia au fost scutiţi de
la plata taxei de stat, ei vor fi obligaţi la plata taxei de stat, iar scutirea din prima instanţă este
inoperantă.
În cazul satisfacerii acestor acţiuni, taxa de stat va fi încasată de la pârât în folosul
statului, conform art.98 C.P.C, dacă ultimul nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.
[Pct.15 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
16. În situaţia modificării modului de percepere a taxei de stat, după depunerea acţiunii
şi achitarea taxei de stat, precum şi a modificării cotei procentuale sau a salariului minim din
care ea se calculează, se va păstra situaţia existentă la depunerea cererii, neefectuându-se
recalcularea taxei.
Dacă cererea a fost depusă înainte de modificările menţionate fără a se achita taxa de
stat, după intervenţia schimbărilor taxa se va achita în conformitate cu acestea, respectându-se
principiul ne-retroactivităţii legii procesuale civile.
17. Dacă în interiorul termenului stabilit de către judecător, conform explicaţiilor de la
pct.6 al prezentei hotărâri, reclamantul nu a prezentat dovada achitării taxei de stat, instanţa îi
va restitui cererea şi actele anexate printr-o încheiere recurabilă, conform art.171 alin.(1)
C.P.C., iar dacă reclamantul a înlăturat acest neajuns în termenul fixat de instanţă, cererea se
va considera depusă la data prezentării iniţiale (art.171 alin.(2) C.P.C.).
18. Dacă reclamantul este scutit de plata taxei de stat şi i-a fost admisă parţial cererea de
satisfacere a pretenţiilor cu caracter nepatrimonial, taxa de stat se va încasa de la pârât în
mărimea cuantumului total, aferent acestui tip de pretenţii, nefiind admisă fracţionarea
acesteia.
19. În caz de respingere completă a acţiunii examinate de instanţa de judecată, fără
încasarea taxei de stat, aceasta se va încasa în mărime deplină de la reclamant în folosul
statului. Dacă acţiunea a fost parţial admisă, iar reclamantul a fost scutit de plata taxei de stat,
aceasta se încasează la buget de la pârât în raport cu partea admisă a acţiunii, iar partea
rămasă din taxa de stat urmează a fi în casată de la reclamant.
20. Indicaţiile de la punctele 18 şi 19 ale prezentei hotărâri sunt aplicabile şi în privinţa
celorlalte cheltuieli de judecată suportate de către instanţa judecătorească.
21. Dacă reclamantul nu şi-a susţinut pretenţiile din cauza faptului că au fost satisfăcute
benevol de către pârât după intentarea acţiunii, la cererea reclamantului, instanţa va obliga pe
pârât să compenseze acestuia toate cheltuielile de judecată, inclusiv cheltuielile de asistenţă
juridică în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile (art.97 C.P.C.). Dacă
reclamantul îşi retrage cererea de chemare în judecată sau renunţă la acţiune până la
comunicarea către pârât a cererii, acesta nu beneficiază de compensarea cheltuielilor
suportate.
96

Dacă s-a renunţat la acţiune după comunicarea cererii, instanţa poate obliga pe
reclamant, la cererea pârâtului, să-i compenseze cheltuielile suportate.
În cazul încheierii unei tranzacţii de împăcare şi dacă nu s-a prevăzut ordinea
repartizării cheltuielilor de judecată, instanţa va soluţiona această problemă în încheierea de
aprobare a tranzacţiei în conformitate cu art.art.94, 95 şi 98 C.P.C., adică conform concesiilor
reciproce efectuate de părţi, dar cu obligativitatea încasării cheltuielilor suportate de către
instanţă.
[Pct.21 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
22. Atunci când, în cadrul examinării cauzei, reclamantul îşi majorează pretenţiile
formulate anterior prin acţiune, acesta va achita o taxă suplimentară pentru partea cu care
acţiunea se majorează, iar în caz de neachitare (art.88 alin.(2) C.P.C.), cererea de majorare a
pretenţiilor se va scoate de pe rol.
În cazul în care reclamantul îşi micşorează valoarea pretenţiilor din acţiune, partea din
taxa de stat, proporţională cu partea valorii pretenţiilor cu care s-a micşorat acţiunea, nu se va
restitui reclamantului. În situaţia în care instanţa a depăşit limitele pretenţiilor formulate de
reclamant conform art.240 alin.(3) C.P.C., taxa de stat se va încasa de la pârât în folosul
statului.
23. Conform art.88 alin.(1) C.P.C., dacă la momentul depunerii cererii este dificilă
determinarea valorii acţiunii, taxa de stat se va achita cu aproximaţie, urmând să se încaseze o
taxă suplimentară în corespundere cu partea din valoarea acţiunii pentru care nu s-a achitat
taxa de stat. Aceasta se va stabili la soluţionarea în fond a pricinii.
Dacă lipsesc informaţii privind valoarea reală a obiectului în litigiu, acesta va fi evaluat
la preţul minim, atunci când există asemenea informaţii.
Pentru stabilirea valorii bunului, instanţa va lua în considerare: preţul de circulaţie a
bunului, zona respectivă, dacă preţul se determină în funcţie de greutatea bunului - greutatea
netă este cea care în caz de îndoială determină valoarea lui, alte criterii care ar duce la o
evaluare reală.
24. La stabilirea valorii acţiunii, instanţa de judecată va lua în considerare dispoziţiile
art.87 alin.(1) C.P.C., în dependenţă de care urmează să fie stabilit cuantumul taxei:
a) pentru acţiunile de încasare a pensiei de întreţinere - reieşind din suma totală a
obligaţiilor de plată pe un an. Dacă pârâtul nu lucrează sau locul lui de aflare nu este
cunoscut, cumulul acestor plăţi se determină din suma care constituie nu mai puţin de 25%
din salariul minim pe republică, încasată pentru fiecare copil.
Pentru acţiunile privind scutirea, majorarea sau micşorarea cuantumului pensiei de
întreţinere - reieşind din suma acestor diferenţe, dar nu mai mult decât pe un an;
b) pentru acţiunile cu privire la încasarea unei sume de bani - reieşind din suma
solicitată, cu excepţia situaţiei când suma de bani reprezintă mărimea compensaţiei pentru
prejudiciul moral, când acţiunea se va califica ca nepatrimonială şi se va încasa cuantumul de
500% din salariul minim.
c) pentru acţiunile privitoare la plăţile fără termen şi la plata întreţinerii viagere, precum
şi pentru plăţile pe un termen nu mai mic de trei ani reieşind din suma totală a plăţilor, dacă
legea nu prevede altfel;
d) pentru acţiunile de majorare sau micşorare a sumelor pe o perioadă anumită a
mărimii despăgubirilor pentru cauzarea de daune - reieşind din suma cu care se micşorează
sau se majorează, dar nu mai mult decât suma totală a plăţilor pe un an;
e) pentru acţiunile cu privire la recunoaşterea nulităţii contractelor cu obiect patrimonial
şi a testamentelor - reieşind din costul real al bunurilor contestate;
97

f) pentru acţiunile despre partajarea bunurilor - reieşind din costul bunurilor supuse
partajului;
25. În cauzele cu privire la încasarea sumei pentru întreţinerea soţiei în stare de
graviditate şi după naştere, dacă aceasta nu are venit propriu suficient, taxa de stat se
determină reieşind din suma totală a plăţilor pentru întreaga perioadă, pentru care urmează a
se plăti, dar nu mai mult decât pe un an, indiferent dacă ulterior va fi pronunţată o hotărâre
despre încasarea de la pârât în folosul reclamantului a pensiei pentru întreţinerea copilului
născut.
26. În cazurile în care instanţele judecătoreşti, judecând litigiile cu privire la cheltuielile
suplimentare, generate de diferite circumstanţe excepţionale (art.79 din Codul familiei), va
obliga pe pârât şi la cheltuielile suplimentare viitoare, taxa de stat se va stabili conform
punctului 25.
27. Taxa de stat, în acţiunile cu privire la revendicarea dreptului de proprietate asupra
construcţiei, se determină în raport cu costul ei real, dar nu mai mic decât costul determinat de
oficiul cadastral teritorial, la momentul depunerii cererii.
În cazul în care construcţia aparţine unei persoane juridice, taxa de stat se stabileşte
reieşind din costul real al bunului, dar nu mai mic decât costul de inventar al construcţiei la
momentul depunerii cererii.
28. În toate cazurile în care taxa de stat se în casează de la pârât în folosul statului prin
încheiere sau hotărâre a instanţei, iar în intervalul de timp dintre momentul înaintării cererii de
chemare în judecată şi cel al soluţionării ei valoarea reală a bunului s-a modificat, se va
dispune încasarea taxei de stat în cuantumul rezultant din valoarea reală de la momentul
depunerii cererii.
29. Dacă, în cadrul judecării cauzei privind recuperarea sumelor rezultate din daunele
cauzate prin vătămarea integrităţii corporale sau altă vătămare a sănătăţii, se pronunţă o
hotărâre de încasare în folosul victimei a sumei ce constituie cheltuieli legate de îngrijire a
acesteia de către o altă persoană, pentru mijloacele de transport, foi de odihnă recuperatorie
etc., taxa se calculează din suma totală a tuturor pretenţiilor, dar nu mai mult decât pe 3 ani
(art.87 aţin.(1) lit.e) C.P.C.).
30. În situaţia în care reclamantul solicită, pe lângă plata sumei ce rezultă din dauna
cauzată sănătăţii, o sumă ce derivă dintr-o altă daună (ex.: deteriorarea bunurilor), cea de-a
doua va fi considerată pretenţie de sine stătătoare, pentru care se va încasa taxa de stat în baza
principiilor generale, cu excepţia cazului când dauna s-a pricinuit prin infracţiune.
31. A atenţiona instanţele de judecată asupra faptului că în acţiunea de reparaţie a
daunei materiale pricinuite prin infracţiune, reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat
(art.85 alin.(1) lit.a) C.P.C.), indiferent dacă acţiunea se judecă direct în ordinea procedurii
civile sau după ce a fost lăsată fără examinare de către instanţa penală, iar pârâţii vor fi
obligaţi la plata taxei de stat.
32. Se explică instanţelor judecătoreşti, că autorităţile publice centrale, organele
administraţiei publice centrale, Curtea de Conturi şi structurile teritoriale ale acesteia,
finanţate de la bugetul de stat, în cazul intentării acţiunilor pentru apărarea intereselor statului,
precum şi la depunerea cererilor de contestare a hotărârilor judecătoreşti, adoptate asupra
acestor acţiuni, sunt scutite de la plata taxei de sta indiferent de calitatea lor procesuală (art.4
alin.(13) din Legea taxei de stat, art.85 alin.(1) lit.i) CPC).
Dacă instituţiile sus-menţionate, intentează acţiune pentru apărarea intereselor
patrimoniale proprii, acestea vor achita taxa de stat în ordine generală, iar dacă aceste
autorităţi figurează în calitate de pârâţi şi acţiunea reclamantului se admite, taxa de stat se va
încasa de la ele atât prin hotărârea pronunţată, cât şi la contestarea acestor hotărâri.
[Pct.32 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
98

33. Soluţionând problema încasării taxei de stat, în cazul în care reclamantul a fost scutit
la depunerea cererii de plata taxei de stat, instanţele de judecată vor ţine cont de explicaţiile
oferite de p.p.29, 30 ale Hotărârii nr.10 a Plenului Judecătoriei Supreme a R. Moldova din
15.11.1993 "Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în pricinile de
desfacere a căsătoriei". În cazurile de desfacere a celei de-a doua căsătorii, taxa de stat se va
încasa în mărime de 1000% din salariul minim.
În situaţia în care reclamantul a achitat taxa de stat la depunerea cererii, iar în hotărârea
instanţei se reţine faptul că în baza criteriilor enunţate la pct.29 din Hotărârea sus-menţionată
taxa de stat şi celelalte cheltuieli de judecată urmează a fi achitate de pârât, existând o cerere
în acest sens, chestiunea se va soluţiona conform art.94 C.P.C.
34. Martorilor, experţilor, interpreţilor şi specialiştilor li se compensează cheltuielile
suportate în legătură cu prezentarea lor în instanţă, inclusiv cheltuielile de deplasare şi cazare,
diurnele, precum şi o recompensă rezultată din salariul mediu pe economie şi numărul de ore
necesare pentru prezentare.
În privinţa modalităţii de achitare şi calculare a acestor cheltuieli, se va proceda
conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.653 din 05.10.1992 (modificată şi
completată) cu privire la adoptarea Instrucţiunii privind restituirea cheltuielilor suportate de
martori, părţile vătămate şi de reprezentanţii legitimi ai acestora, de experţi, specialişti,
pedagogi, traducători şi martori asistenţi, în legătură cu citarea lor în organele de anchetă
preliminară, în instanţele de judecată şi în alte instituţii.
Mărimea diurnelor se va determina în conformitate cu Anexa nr.2 la Regulamentul cu
privire la detaşarea angajaţilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din Republica
Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.836 din 24.06.2002.
Recompensa pentru sustragerea de la munca obişnuită constituie 1,8% din salariul
minim pe oră, dar nu mai mult de 11,8% din salariul minim pe zi.
Recompensa acordată experţilor pentru efectuarea expertizei constituie o sumă între
2,9% şi 4,1% din salariul minim pe oră.
Traducătorilor li se achită o sumă cuprinsă între 1,2% şi 1,8% din salariul minim pentru
fiecare 1000 de semne tipărite (sau scrise de mână), iar specialiştilor o sumă cuprinsă între
1,8% şi 2,4% din salariul minim pentru fiecare oră.
Aceste explicaţii nu se referă la cazul când persoanele sus-indicate efectuează lucrările
încredinţate de instanţă în cadrul atribuţiilor de serviciu.
Este necesar de a atenţiona instanţele judecătoreşti că partea care cere citarea unei
persoane în calitate de martor, plăteşte la BEM o sumă în mărime de 58,8% din salariul
minim pentru fiecare martor citat din altă localitate şi 11,8% pentru fiecare martor citat din
localitatea respectivă, prezentând în instanţă dovada de plată.
35. În situaţia în care sumele sus-menţionate nu au fost achitate în termenul stabilit de
instanţă, persoana care a solicitat citarea martorului sau efectuarea lucrării este decăzută din
dreptul de a mai solicita a doua oară efectuarea acestor acte. Decăderea se referă numai la
procesul respectiv (art.124 şi art.92 alin.(2) C.P.C.).
36. Sumele datorate se vor achita conform Instrucţiunii amintite, după îndeplinirea de
către persoanele îndreptăţite pentru primirea lor a obligaţiunilor, din contul de depozit al
instanţei, cu excepţia sumelor datorate expertului care se vor achita de la buget.
37. În cazul în care partea care a avut câştig de cauză solicită instanţei de judecată să
oblige partea care cu rea-credinţă a intentat o acţiune nefondată sau s-a opus insistent
soluţionării juste şi rapide a cauzei, instanţa va aprecia cuantumul acestor despăgubiri, după
constatarea ca fiind dovedită reaua credinţă, în limite rezonabile şi în dependenţă de valoarea
acţiunii, numărul de ore pierdute în legătură cu participarea în proces, remunerarea în profesia
respectivă etc.
99

38. Se va lua în considerare de către instanţele de judecată faptul că în cazurile de
restituire a sumei taxei de stat achitată, prevăzută de art.89 C.P.C., aceasta se va dispune prin
încheiere judecătorească, dacă cererea a fost depusă în termen de trei ani de la data transferării
taxei la buget (art.7 pct.8 Legea taxei de stat).
Restituirea efectivă se va face de către organele fiscale prin intermediul Trezoreriei
Centrale, în termen de cel mult un an de la data emiterii încheierii (art.89 alin.(3) CPC).
[Pct.38 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
39. Instanţele se vor pronunţa întotdeauna asupra cheltuielilor de judecată în cadrul
dispozitivului hotărârii judecătoreşti efectuând şi motivarea corespunzătoare a acestora. În
cazul în care nu există divergenţe în legătură cu acestea, se va lua act de această situaţie.
40. Se abrogă Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova "Cu
privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a legislaţiei despre încasarea
cheltuielilor de judecată în cauzele civile nr.2 din 27.03.1995", modificată prin Hotărârile
Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.38 din 20.12.1999 şi nr.29 din 16.09.2002.
[Pct.40 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
Chişinău, 28 iunie 2004
nr.25
100

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la unele chestiuni ce vizează procedura
de eliberare a ordonanţelor judecătoreşti
nr.18 din 31.05.2004
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2004, nr.6, pag.24
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008
Codul de procedură civilă în vigoare din 12.06.2003 a atribuit în competenţa instanţelor
de judecată, inclusiv a celor economice, examinarea cererilor de eliberare a ordonanţei
judecătoreşti.
Întrucât studierea practicii judiciare a depistat existenţa unor divergenţe la aplicarea
procedurii în ordonanţă (procedurii simplificate), Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza
art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de
procedură civilă, în scopul aplicării corecte şi unitare a legislaţiei, prin prezenta hotărâre oferă
următoarele explicaţii:
1. Codul de procedură civilă, concomitent cu procedura contencioasă, procedura
contenciosului administrativ şi procedura specială, a instituit o procedură suplimentară de
examinare a cererilor privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea bunurilor de la
debitor - procedura în ordonanţă - ce se finalizează cu emiterea ordonanţei judecătoreşti, dată
unipersonal de judecător.
Aplicarea procedurii în ordonanţă se va efectua în strictă conformitate cu prevederile
Capitolului XXXV Cod de procedură civilă.
2. Lista pretenţiilor care pot fi examinate în procedura în ordonanţă este expusă
exhaustiv în art.345 CPC.
Competente de a examina astfel de pretenţii sunt atît instanţele de drept comun, cît şi
judecătoriile economice.
Drept criterii de delimitare a competenţei vor servi natura şi subiecţii pretenţiilor.
Se emite ordonanţă în cazul în care pretenţia:
a) derivă dintr-un act juridic autentificat notarial;
b) rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu, iar legea nu dispune
altfel;
c) este întemeiată pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea
acceptului, autentificat notarial;
d) ţine de încasarea pensiei de întreţinere a copilului minor care nu necesită stabilirea
paternităţii, contestarea paternităţii (maternităţii) sau atragerea în proces a unor alte persoane
interesate;
e) urmăreşte perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplătite
salariatului;
f) este înaintată de organul de poliţie, de organul fiscal sau de organul de executare a
actelor judecătoreşti privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau debitorului
101

ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, precum
şi a cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului
evacuat din locuinţă;
g) rezultă din procurarea în credit sau acordarea în leasing a unor bunuri;
h) rezultă din nerestituirea cărţilor împrumutate de la bibliotecă;
i) rezultă din neonorarea de către agentul economic a datoriei faţă de Fondul Social;
j) rezultă din restanţele de impozit sau din asigurarea socială de stat;
k) urmăreşte deposedarea şi vânzarea forţată a obiectului gajului (bun mobiliar sau
imobiliar).
Concomitent se atenţionează că nu pot fi examinate în procedura în ordonanţă cererile
de încasare a pensiei alimentare la întreţinerea copiilor minori în care se solicită încasarea
sumelor fixe.
Asemenea acţiuni se vor examina în procedură contencioasă.
[Pct.2 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
2.1. Potrivit lit.b) alin.(1) art.345 CPC, ordonanţa judecătorească poate fi emisă în
temeiul pretenţiei ce rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu. Drept
înscrisuri simple pot servi:
- contracte-tip încheiate în mod direct între furnizor şi consumator privind furnizarea
energiei electrice, termice, a apei, gazului;
- contracte de prestare a serviciilor de telefonie, Internet, televiziune prin cablu.
La înaintarea cererii privind eliberarea ordonanţei, în baza contractelor menţionate,
urmează a fi anexate următoarele acte:
1) contractul încheiat în mod direct între prestator şi consumator;
2) probe ce confirmă că debitorului i-au fost acordate serviciile în cauză.
[Pct.2.1 introdus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
3. Reieşind din principiul disponibilităţii, creditorul este în drept de a alege adresarea cu
cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti sau înaintarea acţiunii în procedura
contencioasă.
Procedura în ordonanţă nu este o cale prealabilă obligatorie şi nefolosirea procedurii în
ordonanţă de către creditor nu are efecte juridice care ar îngrădi accesul la înaintarea acţiunii
în instanţa de judecată. Instanţa nu este în drept să refuze primirea cererii în procedura
contencioasă, dacă creditorul nu s-a adresat în procedura în ordonanţă.
Dat fiind că procedura în ordonanţă e simplificată, presupune achitarea redusă a taxei de
stat, se bazează pe înscrisuri autentice care asigură celeritatea şi eficacitatea soluţionării
cauzei, ar fi mai raţional ca creditorul să recurgă mai întâi la această procedură şi nu la cea
generală.
4. Dreptul de a depune cerere privind eliberarea ordonanţei judecătoreşti îl au în
particular:
1. Persoana care a încheiat un act juridic autentificat notarial, în cazul în care legea nu
prevede altfel de soluţionare;
2. Creditorul (persoana fizică sau juridică) în baza unui act juridic încheiat printr-un
înscris simplu (de ex. contract de împrumut);
3. Beneficiarul cambiei, în cazul în care pretenţia este întemeiată pe protestul cambiei în
neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat notarial;
102

4. Soţia sau soţul la întreţinerea căruia se află copilul minor, precum şi tutorele,
curatorul, autoritatea tutelară şi procurorul care acţionează în interesul minorului în cazul în
care se solicită încasarea pensiei alimentare în mărimea prevăzută de lege (1/4, 1/3, 1/2);
5. Salariatul sau reprezentantul acestuia în cazurile urmăririi perceperii salariului sau
unor alte drepturi calculate, dar neachitate;
6. Organul de poliţie, organul fiscal şi organul de executare a actelor judecătoreşti în
cazurile indicate în art.345 lit.f) CPC;
7. Vânzătorul care, conform contractului de vânzare-cumpărare, a predat cumpărătorului
mărfuri în credit;
8. Biblioteca care are statut de persoană juridică, iar în caz contrar instituţia în cadrul
căreia funcţionează, în cazul nerestituirii cărţilor împrumutate;
9. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, inspectoratele fiscale teritoriale de stat şi
primăriile în pretenţiile ce rezultă din restanţele la impozite, în cazurile prevăzute de lege;
10. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi direcţiile lui
teritoriale în cazul încasării datoriilor la impozite;
11. Agenţii economici în cazurile de urmărire, deposedare şi vânzarea forţată a
obiectului gajului.
5. Cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti trebuie să fie întocmită în scris şi să
corespundă cerinţelor art.347 Cod de procedură civilă
Dacă cererea nu corespunde prevederilor art.347 CPC ori nu s-a plătit taxa de stat,
judecătorul nu dă curs cererii şi printr-o încheiere stabileşte un termen de lichidare a
neajunsurilor.
Dacă neajunsurile nu au fost lichidate în termenul stabilit, judecătorul va emite o
încheiere de restituire a cererii, care este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În cazul depunerii cererii de către reprezentantul creditorului, la cerere se anexează
documentul care atestă împuternicirile reprezentantului, autentificat în modul stabilit de lege.
[Pct.5 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
6. Se explică judecătorilor că în cazul în care pretenţia rezultă din prevederile pct.a), b),
c), d), e), g), h) ale art.345 CPC la cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti vor fi
anexate copiile actelor juridice şi înscrisurile care confirmă faptul că debitorul nu-şi onorează
obligaţiunile contractuale sau prevăzute de lege.
Dacă pretenţia va fi înaintată de organul de poliţie, de organul fiscal sau de organul de
executare a actelor judecătoreşti privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau
debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti, precum şi cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a
bunurilor debitorului evacuat din locuinţă, la cererea de eliberare a ordonanţei vor fi anexate
înscrisuri care confirmă cheltuielile suportate.
În cazul în care legea prevede depunerea cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti
după respectarea procedurii prealabile, creditorul va prezenta probe care vor confirma
respectarea procedurii prealabile.
Drept dovadă de respectare a procedurii prealabile de către autoritatea fiscală va fi
prezentarea următoarelor înscrisuri:
- avizul despre necesitatea stingerii obligaţiei fiscale, expediat contribuabilului pe un
formular tipizat până la expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale;
- hotărârea autorităţii de executare silită a obligaţiei fiscale în cazul neonorării benevole;
- dispoziţia incaso trezorerială remisă de instituţia financiară organului fiscal cu
menţiunea despre lipsa totală sau parţială a mijloacelor pe contul bancar al contribuabilului (în
cazul existenţei contului);
103

- actul întocmit de către funcţionarul fiscal, prin care se confirmă că contribuabilul nu
permite accesul în domiciliul sau reşedinţa sa pentru a i se sechestra bunurile.
La urmărirea forţată a obiectului gajat prin procedura în ordonanţă respectarea
procedurii prealabile se va considera notificarea exercitării dreptului de gaj şi înregistrarea
preavizului în registrul de înscriere a gajului în corespundere cu prevederile art.67 din Legea
cu privire la gaj şi art.488 Cod civil.
7. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că ordonanţa judecătorească se emite doar în
cazul admiterii pretenţiilor creditorului.
Astfel, din esenţa art.art.346, 350, 351 CPC rezultă că judecătorul nu este în drept să
refuze eliberarea ordonanţei.
În cazul în care judecătorul consideră că pretenţia nu rezultă din art.345 CPC, debitorul
se află în afara jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova, nu sunt prezentate
documente care confirmă pretenţia creditorului, se constată existenţa unui litigiu de drept care
nu poate fi soluţionat în temeiul documentelor depuse, nu s-a respectat procedura prealabilă
cerută de lege, se adoptă o încheiere de refuz în primirea cererii care nu este susceptibilă de
atac. În acest caz creditorului, potrivit prevederilor art.346 pct.3 CPC, i se restituie taxa de
stat.
8. Dacă judecătorul refuză să primească cererea de eliberare a ordonanţei din motivele
consemnate la art.348, lit.c) şi e) CPC şi ulterior solicitantul a lichidat aceste neajunsuri,
ultimul îşi va înainta pretenţiile din nou prin procedura în ordonanţă.
Dacă cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti corespunde cerinţelor legii,
judecătorul, fără emiterea încheierii de intentare a procesului, examinează pretenţia în termen
de 5 zile de la depunerea cererii.
În acest caz părţile nu vor fi citate pentru explicaţii, nu vor avea loc dezbateri judiciare
şi nu se va încheia proces-verbal.
9. Ordonanţa judecătorească urmează să corespundă condiţiilor prevăzute de art.351
CPC.
La urmărirea imobilului gajat, în ordonanţă se va indica locul amplasării bunului,
valoarea lui. De asemenea instanţa în mod obligatoriu se va pronunţa asupra evacuării silite a
persoanelor şi bunurilor din imobil.
În cazul gajării bunurilor determinate generic, fungibile şi consumptibile, la urmărirea
lor prin ordonanţă se va indica genul bunului, cantitatea şi calitatea lui.
În ambele cazuri se va face referire atât la contractul de gaj (cu indicarea numărului şi
datei întocmirii), cât şi la contractul ce reglementează obligaţia principală asigurată prin gaj.
10. Instanţele judiciare urmează a ţine cont de faptul că uneori valoarea bunului gajat
poate să nu acopere suma debitoare.
În acest caz creditorii sunt în drept să înainteze în ordinea procedurii generale acţiune
privind încasarea pagubei, cu respectarea termenelor generale de prescripţie.
11. Copia ordonanţei se trimite debitorului, cel târziu a doua zi, printr-o scrisoare
recomandată cu recipisă, indicând dreptul lui de a înainta obiecţii motivate în decurs de 10
zile de la primirea copiei de pe ordonanţă.
Drept temeiuri pentru anularea ordonanţei judecătoreşti pot fi invocate următoarele:
- necorespunderea actelor întocmite de către creditor cerinţelor legii;
- contestarea sumelor datorate, a penalităţilor care sunt solicitate de creditor şi care
urmează a fi încasate în temeiul legii sau al contractului;
- omiterea de către creditor a termenelor de prescripţie;
- existenţa în procedură a unui litigiu, fondul căruia este nemijlocit legat de obiectul
ordonanţei judecătoreşti;
- executarea benevolă a obligaţiei de către debitor până la înaintarea cererii şi altele.
104

12. Dacă în termenul stabilit la art.352 CPC, debitorul înaintează obiecţii motivate
împotriva ordonanţei judecătoreşti, judecătorul o anulează printr-o încheiere care nu se
supune niciunei căi de atac.
Reieşind din prevederile art.353 alin.(2) CPC în această încheiere judecătorul doar
lămureşte creditorului că pretenţia lui poate fi înaintată debitorului în procedura de examinare
a acţiunii civile contencioasă.
În cel mult 3 zile de la data pronunţării încheierii de anulare a ordonanţei, copia acesteia
se expediază părţilor, creditorului fiindu-i remise şi toate materialele depuse.
13. Dacă temeiurile expuse în cadrul obiecţiilor nu se referă la fondul cauzei,
judecătorul va emite o încheiere cu privire la refuzul anulării ordonanţei. Încheierea respectivă
poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile (art.352 alin.(2), 353 alin.(4) CPC).
[Pct.13 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008]
14. Dacă debitorul este de acord cu pretenţiile creditorului sau obiecţiile lui au fost
respinse de judecător, se eliberează creditorului o copie a ordonanţei pentru a fi prezentată
spre executare.
Ordonanţa judecătorească reprezintă un act executoriu care se îndeplineşte în modul
stabilit pentru executarea actelor judecătoreşti, fără eliberarea ulterioară a titlului executoriu.
Titlul executoriu se va elibera doar în cazul încasării la buget de la debitor a taxei de stat
(art.354 alin.3 CPC).
15. În cazul depunerii obiecţiilor peste termenul stabilit de lege, judecătorul este în
drept, la cererea debitorului, să suspende, cu excepţia cazurilor de executare imediată,
executarea ordonanţei până la examinarea obiecţiilor, în acelaşi timp soluţionând chestiunea
de restabilire a termenului pentru depunerea lor.
16. Conform art.256 CPC ordonanţa judecătorească prin care pârâtul este obligat la
plata pensiei de întreţinere a copilului minor, salariului şi a altor drepturi ce decurg din
raporturi de muncă urmează a fi executată imediat.
17. Dacă va fi anulată ordonanţa judecătorească neexecutată sau executată parţial,
instanţa va dispune încetarea executării.
În cazul anulării ordonanţei deja executate deplin sau parţial şi neadresării creditorului
cu acţiune în procedura generală, debitorul nu este lipsit de dreptul de a se adresa cu cerere
potrivit art.156 din Codul de executare al RM, adoptat prin Legea nr.443-XV din 24.12.2004
referitor la întoarcerea executării, cu excepţia cazurilor când întoarcerea executării este
limitată.
La această cerere va fi anexat documentul care confirmă executarea ordonanţei.
Asupra chestiunii întoarcerii executării instanţa se va pronunţa printr-o încheiere
susceptibilă de atac.
[Pct.17 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
18. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că în cazul în care pretenţia derivă dintr-un
act juridic autentificat notarial sau rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu
şi legea nu prevede altfel, ordonanţa judecătorească poate fi eliberată repetat, pretenţia fiind
aceeaşi, dar pentru diferite perioade de timp.
Chişinău, 31 mai 2004
nr.18
105

NOTĂ INFORMATIVĂ
PRIVIND TEMEIURILE CE DUC LA
RESTITUIREA DE CĂTRE INSTANŢA DE
RECURS A PRICINILOR SPRE REJUDECARE
Prezenta notă informativă a fost efectuată în conformitate cu planul de activitate a Curţii
Supreme de Justiţie pe anul 2010.
Scopul prezentei generalizări este evidenţierea temeiurilor ce duc la restituirea de către
instanţele de recurs a pricinilor spre rejudecare şi asigurarea aplicării corecte şi uniforme a
legislaţiei materiale şi procesuale de către instanţele judecătoreşti în procesul de înfăptuire a
justiţiei.
Pentru efectuarea generalizării respective au fost selectate şi studiate copiile deciziilor
Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a
dispus restituirea dosarelor spre rejudecare în urma examinării recursurilor pentru care nu este
prevăzută calea de atac apelul (secţiunea I din Codul de procedură civilă) şi recursurilor
împotriva deciziilor instanţelor de apel (secţiunea a II-a din Codul de procedură civilă)
adoptate pe parcursul anului 2009. De asemenea, au fost folosite şi datele rapoartelor statistice
privind judecarea cauzelor civile şi de contencios administrativ în ordine de recurs de către
Curtea Supremă de Justiţie pe anii 2008-2009.
Reieşind din datele raportului statistic al Curţii Supreme de Justiţie, în anul 2008 au fost
examinate în ordine de recurs în secţiunea I – 1934 cauze, dintre care au fost restituite spre
rejudecare 252 cauze sau 13%.
În anul 2009 au fost examinate în ordine de recurs în secţiunea I - 1690 cauze, dintre
care au fost restituite spre rejudecare 301 cauze sau 17,81%.
În comparaţie cu anul 2008, în anul 2009, concomitent cu micşorarea numărului
dosarelor examinate în ordine de recurs în secţiunea I, a crescut numărul pricinilor restituite
spre rejudecare.
În majoritatea cazurilor (257 sau 85,38%), drept motiv de casare cu restituirea pricinilor
spre rejudecare a servit judecarea cauzelor fără a intra în cercetarea fondului; în 31 de cauze
sau 10% - judecarea cauzei în lipsa părţii care n-a fost legal citată; în 3 cauze sau 0,96% -
judecarea cauzei cu încălcarea competenţei.
În anul 2008 în secţiunea a II-a au fost examinate 2173 cauze, dintre care au fost
restituite spre rejudecare 390 cauze sau 17,95%, inclusiv în instanţa de apel 174 cauze şi în
prima instanţa 216 cauze.
În anul 2009 în secţiunea a II-a au fost examinate 2239 cauze, dintre care au fost
restituire spre rejudecare 434 cauze sau 19,38%, inclusiv în instanţa de apel 161 cauze şi în
prima instanţa 273 cauze.
În comparaţie cu anul 2008, în anul 2009 concomitent cu creşterea numărului dosarelor
examinate în secţiunea a II-a, a crescut şi numărul dosarelor restituite spre rejudecare. S-a
constatat că, deciziile instanţelor de apel date în fiecare a 5-a pricina au fost casate cu
restituirea spre rejudecare.
În majoritatea cazurilor (233 sau 85,34%), drept motiv de casare cu restituirea spre
rejudecare a servit încălcarea sau aplicarea eronată normelor de drept material sau procedural,
în 36 de cauze sau 13,18% - judecarea pricinii în lipsa părţii care n-a fost legal citată, în 4
cazuri sau 1,46% - judecarea pricinilor cu încălcarea competenţei.
106

Analiza comparativă a acestor date ne permite să concluzionăm că, în comparaţie cu
anul 2008, în anul 2009 a crescut numărul dosarelor restituite spre rejudecare de către Curtea
Supremă de Justiţie.
Pentru efectuarea generalizării nominalizate a fost selectat şi studiat următorul cadru
legislativ:
1. Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30.05.2003;
2. Codul civil, adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002;
3. Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale,
încheiată la Roma la 04.11.1950, care a întrat în vigoare pentru Republica Moldova la
12.09.1997;
4. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la practica aplicării
legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs” nr. 3 din 27.03.2006;
5. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la aplicarea
legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” nr. 2 din
07.07.2008;
6. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la practica aplicării
de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei procesuale civile la întocmirea actelor
judecătoreşti de dispoziţie în cadrul examinării pricinilor civile şi economici în ordine de apel
şi de recurs” nr. 3 din 07.07.2008.
Recursul este calea ordinară de atac exercitată de către persoanele îndreptăţite împotriva
actelor de dispoziţie ale instanţelor judecătoreşti, în condiţiile legii.
Cu recurs pot fi atacate hotărârile pronunţate în prima instanţă de curţile de apel şi alte
hotărâri pentru care legea nu prevede calea apelului (art.397 CPC), precum şi deciziile
pronunţate de curţile de apel (art. 429 CPC).
De asemenea, pot fi atacate cu recurs încheierile pronunţate în primă instanţă pentru care
legea prevede în mod expres posibilitatea recurării indiferent de instanţa care le pronunţă, de
fond sau de apel, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai
departe a procesului (art. 423 al. (1) şi art. 429 al. (2) CPC).
În conformitate cu art. 410 al. (1) şi (2) CPC la judecarea pricinii în recurs, instanţa
verifică, în limitele recursului declarat, în baza materialelor din dosar şi a noilor înscrisuri,
corectitudinea aplicării şi interpretării de către prima instanţă a normelor de drept material şi
procedural. Instanţa de recurs verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în
întregul ei şi în ceea ce priveşte persoanele care nu au declarat recurs.
În conformitate cu prevederile art. 442 CPC judecând recursul declarat împotriva
deciziei date în apel, instanţa verifică, pe baza actelor din dosar, în limitele invocate în recurs,
legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.
Temeiurile declarării recursului şi casării hotărârii prevăzute de art. 400 alin (2) şi (3)
CPC sunt identice atât pentru recursurile împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută
calea apelului, cât şi pentru recursurile împotriva deciziilor instanţei de apel; pentru
recursurile incidente secţiunii I fiind aplicabile şi motivele prevăzute la art. 400 al. (1) CPC.
Instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze
integral sau parţial hotărârea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în prima
instanţă în cazul în care eroarea judiciară a primei instanţe nu poate fi corectată de instanţa de
recurs (art. 417 al. (1) lit. d) CPC). Respectiv, judecând recursul declarat împotriva deciziilor
instanţei de apel, instanţa de recurs, este în drept să caseze integral sau parţial decizia instanţei
de apel şi hotărârea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în primă instanţă, sau,
după caz, în instanţa de apel, când eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de
recurs (art. 445 al. (1) lit. c) CPC).
107

Prin prisma pct. 31 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie al RM nr. 3 din
27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor
civile în recurs”, se explică că, casarea cu trimitere la rejudecare va opera în cazurile în care
eroarea nu poate fi remediată de către instanţa de recurs, de regulă, fiind aplicabilă în situaţia
utilizării eronate a normelor procedurale, în caz contrar fiind pasibilă eludarea cel puţin a unui
grad de jurisdicţie pentru verificarea şi elucidarea unor circumstanţe sau pentru anumite
persoane, ceea ce ar contraveni principiilor echităţii, contradictorialităţii şi dreptului la
apărare.
Încălcările procedurale enumerare în art. 400 alin. (3) CPC, în sensul legii, sunt temeiuri
necondiţionate pentru casarea hotărârilor şi, în conformitate cu art. 400 al. (4) CPC se iau în
considerare întotdeauna şi din oficiu de către instanţă. Recurentul trebuie să demonstreze
numai existenţa lor, fără a fi necesară dovedirea influenţei acestora asupra hotărârii atacate.
Astfel, reieşind din cele expuse, vom începe analiza practicii judiciare cu elucidarea
temeiurilor prevăzute de art. 400 alin. (3) CPC.
a) pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la
examinarea ei
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16.12.2009 a fost casată cu restituirea pricinii
spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 20.05.2009 în pricina
civilă la cererea de chemare în judecată a lui E.C. şi M.B. împotriva lui V.P., A.P., M.P. şi
R.P. cu privire la evacuare fără acordarea altui spaţiu locativ şi retragerea vizei de reşedinţă.
S-a stabilit că, reclamanţii au depus cerere de chemare în judecată prin care au solicitat
evacuarea lui V.P., A.P., M.P. şi R.P. din apartamentul nr. 1 din str. Belinschi 73 mun.
Chişinău fără acordarea altui spaţiu locativ, cu retragerea vizei de reşedinţă.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25.05.2006 acţiunea a fost
admisă.
Prin decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din 01.11.2006, în componenţa
judecătorilor D.M., N.T. şi V.B., a fost casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău
din 25.05.2006, cu restituirea cauzei spre rejudecare în aceeaşi instanţă.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10.12.2008 acţiunea a fost
admisă.
Prin decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din 20.05.2009, în componenţa
judecătorilor N.V., A.P. şi V.B., a fost respins apelul declarat de către V.P., A.P., M.P. şi R.P.
şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 10.12.2008.
Prin urmare, la judecarea cauzei a participat repetat judecătorul V.B.
În conformitate cu art. 49 al. (2) CPC, judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii
în instanţa de apel nu mai poate participa la judecarea ei în prima instanţă, repetat, în instanţa
de apel şi nici în instanţa de recurs.
Astfel, la rejudecarea cauzei au fost admise încălcări ale normelor de drept procedural,
fapt ce urmează a fi considerat drept o eroare judiciară care nu poate fi corectată în instanţa de
recurs şi temei de a restitui cauza la rejudecare.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2192/09).
b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a
comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie la
04.11.2009 a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de
108

Apel Bălţi din 24.02.2009 prin care a fost casată hotărârea Judecătoriei Edineţ din 27.11.2008
în pricina civilă la cerere de chemare în judecată a lui V.M. împotriva N.Z. şi Întreprinderii
Municipale „Direcţia de producţie a gospodăriei locativ comunală Edineţ” cu privire la
înscrierea ca participant la privatizarea apartamentului.
În motivarea deciziei, instanţa de recurs a indicat că, din procesul-verbal al şedinţei de
judecată a Curţii de Apel Bălţi din 24.02.2009 rezultă că, cauza dată a fost judecată în lipsa lui
V.M., care avea calitatea de intimat.
În conformitate cu prevederile art. 102 al. (3) şi (4) CPC, citaţiile şi înştiinţările se
înmânează participaţilor la proces, martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor astfel
încât aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei. Citaţia se
înmânează părţii cu cel puţin 3 zile înainte de data judecării.
În conformitate cu art. 105 alin. (1) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare
recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării
citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează
destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.
Instanţa de recurs a reţinut că, deşi la materialele dosarului sunt anexate copiile
înştiinţării lui V.M. despre examinarea pricinii pentru 24.02.2009, ultimul neagă faptul
primirii de către el a acestei înştiinţări, iar careva date referitor la recepţionarea înştiinţării
lipsesc, fapt ce contravine prevederilor legale sus-menţionate.
Astfel, instanţa de recurs a conchis că, V.M. a fost în imposibilitatea de a se prezenta la
judecarea apelului în instanţa de apel, iar reieşind din prevederile art. 27 alin. (1) CPC,
instanţa de apel a judecat cauza fără a asigura disponibilitatea în drepturi a participantului la
proces, ce se afirmă prin posibilitatea, în primul rând a părţilor de a dispune liber de dreptul
subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de
drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare, astfel fiind
încălcat dreptul la un proces echitabil.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1611/09).
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la
02.12.2009, a casat cu restituirea spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel
Chişinău din 22.04.2009, prin care a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Străşeni din
09.02.2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui C.D. împotriva Primăriei
satului Cojuşna raionul Străşeni şi Cooperativei de Producere şi Consum Cojuşna cu privire la
înlăturarea impedimentelor în folosirea proprietăţii private, obligarea curăţirii canalului de
evacuare a apelor freatice, repararea capitală a casei de locuit, demolarea construcţiei şi
repararea prejudiciului moral.
După cum rezultă din materialele cauzei, C.D. nu posedă limba de stat. Din procesulverbal
al şedinţei de judecată a primei instanţe reiese că, în şedinţa de judecată a fost invitat
interpretul care a participat pe parcursul judecării pricinii în prima instanţa, la fel şi hotărârea
primei instanţe a fost tradusă în limba rusă.
Deşi în procesul-verbal al şedinţei de judecată al instanţei de apel din 22.04.2009 este
indicată prezenţa interpretului, instanţa de apel n-a îndeplinit condiţiile prevăzute la art. 199
CPC şi anume: de către preşedintele şedinţei nu a fost explicată interpretului obligaţia de a
traduce explicaţiile, dispoziţiile şi demersurile persoanelor care nu cunosc limba procesului,
precum şi obligaţia de a le traduce explicaţiile, depoziţiile şi demersurile participanţilor la
proces, depoziţiile martorilor conţinute în dosar, documentele cărora li s-a dat citire,
înregistrările audio, concluziile experţilor, consultaţiile şi explicaţiile specialiştilor,
dispoziţiile preşedintelui şedinţei, încheierile judecătoreşti şi hotărârea judecătorească.
109

La fel, s-a constatat că, interpretul nu a fost avertizat asupra răspunderii ce o poartă, în
conformitate cu legislaţia penală, în caz de traducere intenţionat greşită şi nu a fost anexată la
procesul-verbal declaraţia de avertizare, semnată de acesta.
În aceste condiţii este cert, că instanţa de apel a soluţionat cauza fără participarea
interpretului, astfel, nefiind respectate normele prescrise de lege, or, în conformitate cu art. 24
alin. (2) CPC care reglementează limba de procedură şi dreptul la interpret, persoanele
interesate în soluţionarea pricinii care nu posedă sau nu vorbesc limba moldovenească sunt în
drept să la cunoştinţă de actele, de lucrările dosarului şi să vorbească în judecată prin
interpret.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2032/09)
d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces
Colegiul civil de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, prin decizia din
21.01.2009, a casat cu restituirea spre rejudecare în prima instanţa, hotărârea Curţii de Apel
Chişinău din 19.06.2008 prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată SRL
„Paradis” împotriva ÎS „Cadastru”, OCT Chişinău cu privire la contestarea actului
administrativ.
S-a constatat că, SRL „Paradis” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS
„Cadastru” prin care a solicitat să fie recunoscut ilegal refuzul OCT Chişinău de a înregistra
dreptul său de proprietate asupra încăperilor construite în arcul pietonal din bd. Ştefan cel
Mare, 83 şi să fie obligat pârâtul să radieze din registrul bunurilor imobile înregistrarea
încăperilor nr. 94, 95, 96, 97, 98 şi 99 din bd. Ştefan cel Mare, nr. 83, mun. Chişinău pe
numele Primăriei mun. Chişinău şi să înregistreze aceste încăperi pe numele SRL „Paradis”.
Din materialele dosarului ce certitudine s-a constatat că Primăria mun. Chişinău, fiind
proprietara imobilului litigios nu a fost atrasă în proces.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, s-a constatat încălcarea
normelor de drept procedural, anume că instanţa a soluţionat problema drepturilor Primăriei
mun. Chişinău, fără că ea să fi fost antrenată în proces, şi deoarece eroarea judiciară în cauză
nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil şi de contencios administrativ
al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia de a admite recursul declarat de către Î.S.
„Cadastru”, de a casa integral hotărârea primei instanţe şi de a restitui pricina spre rejudecare
în prima instanţă.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-26/09).
e) hotărârea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat
în hotărâre
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la
11.02.2009, a casat cu restituirea pricinii spre judecare în prima instanţă, decizia Curţii de
Apel Bender din 30.09.2008 şi hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 19.05.2008 în pricina civilă
la cererea de chemare în judecată a lui G.C. împotriva Consiliului raional Căuşeni şi
Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la încasarea valorii averii confiscate
în urma represiunilor politice.
În motivarea deciziei instanţa de recurs a indicat că hotărârea Judecătoriei Căuşeni din
19.05.2008 nu este semnată de judecătorul completului de judecată ce a judecat pricina în
cauză.
În conformitate cu art. 400 alin. (3) lit. e) CPC, se consideră că normele de drept
procedural sunt încălcate sau aplicate eronat în cazul în care hotărârea nu este semnată de
110

judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în hotărâre, cu excepţia cazurilor
prevăzute la art.242 alin.(2).
În acest context, instanţa de recurs a reţinut că, prin nesemnarea hotărârii de către
judecător, prima instanţă, a admis încălcarea normelor de drept procedural, greşeală care nu a
fost corectată nici de instanţa de apel.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-201/09).
f) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată
Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie
din 04.03.2009 a fost casată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10.11.2008 în pricină civilă
la cererea de chemare în judecată depusă de G.M. împotriva Primăriei mun. Chişinău cu
privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material şi moral cu
restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.
În şedinţa de judecată s-a constatat că, Curtea de Apel Chişinău a pronunţat hotărârea la
10.11. 2008.
Procesul-verbal al şedinţei de judecată a fost întocmit cu data de 03.11.2008, iar
procesul-verbal din 10.11.2008 lipseşte.
În conformitate cu art. 400 alin. (3) lit. f) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi
participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care în dosar lipseşte procesulverbal
al şedinţei de judecată şi aceasta constituie temei de casare a hotărârii judecătoreşti.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr.3r-461/09)
Un alt exemplu.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la
16.12.2009, a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de
Apel Chişinău din 23.06.2009 prin care a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 12.06.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui R. U.
împotriva lui T.Ţ. şi A.Ţ. privind repararea prejudiciului material.
Instanţa de recurs a considerat că examinarea cauzei în instanţa de apel s-a efectuat cu
încălcarea normelor de drept procedural prevăzute de art. 400 al. (3) lit. f) CPC - în dosar
lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Din conţinutul procesul-verbal al şedinţei de judecată din 23.06.2009 urmează că
completul de judecată a fost compus din trei judecători: D.M. (preşedintele şedinţei), L. P. şi
Gh. S.
Instanţa de recurs a menţionat că, în locul semnăturii preşedintelui de şedinţă D. M., în
procesul-verbal este aplicată o altă semnătură.
În aceste condiţii, instanţa de recurs a calificat această abatere drept o încălcare
prevăzută de art. 400 al. (3) lit. f) CPC, care serveşte drept temei de admitere a recursului şi
de casare a deciziei instanţei de apel.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2317/09).
g) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale
Prin decizia din 07.10.2009 Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii
Supreme de Justiţie, a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel
Comrat ca instanţa de contencios administrativ, decizia Curţii de Apel Comrat din 13.01.2009
şi hotărârea Judecătoriei Comrat din 15.10.2008 prin care a fost respinsă cererea de chemare
în judecată a lui I.C. şi E.C. împotriva OCT Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru”
cu privire la radierea înscrierii din Registrul bunurilor imobile.
111

Instanţa de recurs a menţionat că, recurenţii au înaintat acţiunea în judecată în urma
primirii răspunsului OCT Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru” nr. 45 din
18.03.2008, la cererea prealabilă din 28.02.2008 adresată pârâtului, prin care au solicitat
radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierii cu privire la dreptul de coproprietate
asupra bunului imobil din str. Fedico, 84 mun. Comrat după foştii soţi N.C. (Camiliciu) şi
Il.C., efectuată la 27.07.2005 şi efectuarea menţiunii în Registrul bunurilor imobile cu privire
la înregistrarea dreptului de proprietare după ei ca moştenitori legali asupra acestui bun.
Conform art. 1 alin. (2) al Legii contenciosului administrativ, orice persoană care se
consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate
adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului,
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Prin noţiunea de litigiu de contencios administrativ, în sensul Legii sus menţionate, se
subînţelege litigiul pasibil de soluţionare de către instanţa de contencios administrativ
competentă, fie generat de un act administrativ, fie de nesoluţionarea în termenul legal a unei
cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, în care cel puţin una dintre părţi
este o autoritate publică sau un funcţionar al acestei autorităţi.
Conform art. 8 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, curţile de apel examinează
în prima instanţa litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de verificarea
legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sunt constituite
şi activează pe teritoriul raionului, municipiului, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic
special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unităţii
administrativ-teritoriale, de funcţionarii publici din cadrul organelor menţionate.
În conformitate cu art. 33 alin. (2) CPC, curţile de apel examinează în prima instanţă
litigiile de contencios administrativ privind contestările acţiunilor (inacţiunilor) autorităţilor
administraţiei publice din municipii, ale consiliului municipal şi Primăriei municipiului
Chişinău, ale funcţionarilor publici din cadrul acestora, ce lezează drepturile, libertăţile şi
interesele legitime ale cetăţenilor şi organizaţiilor.
Oficiul Cadastral Teritorial Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru”, este o
subdiviziune a Agenţiei Relaţii funciare şi Cadastru, care este o autoritate publică centrală ce
activează pe teritoriul mun. Comrat, din care considerente contestarea actelor emise de către
acesta ţine de competenţa Curţii de Apel Comrat.
În atare situaţie, instanţa de recurs a relevat că pricina dată a fost judecată cu încălcarea
competenţei jurisdicţionale, fapt care dictează casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi
hotărârii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare după competenţă la Curtea de
Apel Comrat.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1567/09).
Practica judiciară ne permite de a concluziona că pe parcursul desfăşurării procesului
civil pot fi săvârşite şi alte încălcări ale normelor de drept procedural, care au dus sau au putut
duce la soluţionarea eronată a pricinii şi care servesc drept temei pentru restituirea cauzei spre
rejudecare.
În cele mai frecvente cazuri casarea cu trimiterea la rejudecare se operează în situaţii
când de către instanţele de judecată au fost încălcate prevederile art. 240 al. (3) CPC care
prevede că instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de
reclamant.
112

Spre exemplu: G.A. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui U.A. cu privire
la obligarea efectuării lucrărilor de reparaţie, compensarea obiectelor defectate, repararea
prejudiciului material şi moral cauzat în urma inundaţiei apartamentului său.
Prin hotărârea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18.03.2008, menţinută prin decizia
Curţii de Apel Chişinău din 02.10.2008, acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de
Justiţie din 20.05.2009 au fost casate decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu
restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.
În şedinţă de judecată s-a constatat că G.A. este proprietarul ap. nr. 2, str. Gh.Asachi
71/6, mun. Chişinău.
ÎMGFL a constatat că la 26.07.2006 apartamentul reclamantului a fost inundat, iar sursa
inundaţiei este apartamentul nr. 3, str. Gh.Asachi 71/6, mun.Chişinău.
G.A. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui U.A. cu privire la obligarea
efectuării lucrărilor de reparaţie, compensarea obiectelor defectate, repararea prejudiciului
material şi moral.
Prima instanţa a respins acţiunea, însă, contrar prevederilor art. 240 alin. (3) CPC, nu s-a
pronunţat referitor la pretenţia reclamantului cu privire la obligarea efectuării reparaţiei.
Aşadar, la examinarea pricinii în prima instanţă s-au admis încălcări de ordin
procedural, care nu au fost corectare de către instanţa de apel.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-859/09)
În practica judiciară se întâlnesc cazuri în care prima instanţa a depăşit limitele
pretenţiilor invocate şi n-a stabilit corect calitatea procedurală a participanţilor la proces
În speţă:
B.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui M.I. şi intervenienţilor
accesorii, notarul privat T.P. şi P.I. cu privire la repunerea în termenul de prescripţie
extinctivă, anularea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului şi încasarea
cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, cu pârâtul M.I. s-au aflat în relaţii de
căsătorie din 27.11.1997 până la 08.04.2003 şi de la această căsătorie au fiica Ana-Maria,
născută la 24.02.1995.
În timpul căsătoriei, împreună cu pârâtul M.I. la 01.10.1997 au cumpărat apartamentul
nr. 27, str. Chişinăului, 2 B, or. Nisporeni compus din 2 odăi.
În luna august 2006 de la pârât a aflat că acesta a înstrăinat apartamentul procurat în
timpul căsătoriei.
Consideră că, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului este ilegal, deoarece a
fost înstrăinat în lipsa acordului ei, şi fiindu-i lezat dreptul de proprietate.
Prin hotărârea judecătoriei Nisporeni din 24.12.2007, menţinută prin decizia Curţii de
Apel Chişinău din 25.09.2008, contractul nr.008 din 04.01.2002 de vânzare-cumpărare a
apartamentului nr. 27, str. Chişinăului, 2 B, or. Nisporeni, încheiat între M.I. şi P.I., a fost
rezoluţionat cu aducerea părţilor în poziţia iniţială.
Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin
decizia din 08.04.2009 a casat hotărârile instanţelor judecătoreşti cu restituirea pricinii spre
rejudecare în prima instanţa.
S-a stabilit că, B.M. a înaintat pretenţia cu privire la anularea contractului de vânzarecumpărare,
însă prima instanţă, contrar prevederilor art. 240 al. (3) CPC, a depăşit limitele
pretenţiilor înaintate şi a rezoluţionat contractul de vânzare-cumpărare.
În afară de aceasta, deşi P.I. este parte a contractului de vânzare-cumpărare, nulitatea
căruia a fost cerută de către B.M., intimata în cererea de chemare în judecată i-a indicat
113

calitatea procedurală de intervenient accesoriu iar prima instanţa nu i-a cerut să stabilească
corect calitatea procedurală a cumpărătorului.
Pârât este partea dintr-un proces civil împotriva căreia este depusă acţiunea, iar
intervenientul accesoriu este persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane în
cazul în care prin hotărâre judecătorească în viitor îi pot fi atinse drepturile şi interesele
legitime.
Intervenientul accesoriu nu este partea împotriva căruia este depusă acţiunea şi
drepturile procedurale ale acestuia diferă de drepturile procedurale ale părţii în proces.
Aşadar, antrenând cumpărătorul P.I. în proces în calitate de intervenient accesoriu şi
rezoluţionând contractul de vânzare-cumpărare, prima instanţa a încălcat drepturile
procedurale ale acestuia.
Erorile primei instanţe nu au fost corectate de către instanţa de apel.
În conformitate cu art. 413 al. (2) şi art. 444 al. (1) CPC, în instanţa de recurs nu se
poate schimba calitatea părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu se pot înainta pretenţii
noi.
Prin urmare, erorile admise de către prima instanţă şi cea de apel nu sunt posibile de
corectat în ordine de recurs.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-499/09).
Acest caz se încadrează sau poate fi referit vizavi de explicaţiile date în punctul 21 al
Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr. 3 din 27.03.2006 „Cu privire la
practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs” care explică
că, dacă necesitatea schimbării calităţii părţilor rezultă din dezbateri, instanţa de recurs va
decide admiterea recursului şi/sau pentru alte motive decât cele invocate de către recurent, cu
trimiterea la rejudecare a cauzei în instanţa de fond.
Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare deoarece
cererea de apel a fost depusă de către persoana neîmputernicită.
Procurorul r-lui Cahul a depus o cerere de chemare în judecată în interesele pensionarei
J.V. împotriva lui N.V. cu privire la rezilierea contractului de înstrăinare a apartamentului cu
condiţia întreţinerii pe viaţă.
În motivarea acţiunii a indicat că, examinând petiţia pensionarei J. V. a constatat că, la
18.08.1999 aceasta a încheiat cu pârâtul N.V. un contract de înstrăinare a apartamentului cu
condiţia întreţinerii pe viaţă, conform căruia ea a transmis pârâtului în proprietate
apartamentul nr. 50 situat în or. Cahul, str. N. Bălcescu 5, iar acesta s-a obligat să o întreţină
pe tot parcursul vieţii, aprovizionând-o cu hrană, îmbrăcăminte, medicamente, căldura,
îngrijire şi ajutorul necesar.
Până în aprilie 2002 pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiunile contractuale doar prin
transmiterea lunară a câte 250 lei. Iar din aprilie 2002 şi până în decembrie 2007 pârâtul a
efectuat doar o singură plată în sumă de 50 lei, refuzând în continuare să achite întreţinerea
reclamantei din motiv că valoarea totală a întreţinerii prestate periodic a devenit echivalentă
sau chiar a depăşit valoarea apartamentului în litigiu.
Procurorul r-l Cahul în interesele pensionarei J.V. a solicitat rezilierea contractului de
înstrăinare a apartamentului nr. 50 situat în or. Cahul, str. N. Bălcescu, 5, cu condiţia
întreţinerii pe viaţă, nr. 2492 din 18.08.1999, încheiat între J. V. şi N.V.
V.N. a depus cerere reconvenţională împotriva V.J. cu privire la încasarea sumelor
băneşti care nu au fost prevăzute de contract, şi anume sumei de 10700 lei plus 20 dolari SUA
şi sumelor depozitate pe contul bancar deschis la SA „Banca de Economii”.
114

Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 10.09.2008 acţiunea iniţială a fost admisă integral.
A fost parţial admisă acţiunea reconvenţională fiind încasată din contul J.V. în beneficiul lui
N.V. datoria în sumă de 7000 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 25.11.2008 a fost admis apelul declarat de
Procurorul r-l Cahul în interesele pensionarei V.J. şi modificată hotărârea primei instanţe,
micşorându-se suma datoriei încasate de la J.V. în beneficiul lui N.V. de la 7000 lei până la
2000 lei. În rest hotărârea a fost menţinută.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin
decizia din 20.05.2009 a admis recursul declarat de către N.V. împotriva deciziei instanţei de
apel, a casat decizia Curţii de Apel Cahul din 25.11.2008 cu restituirea pricinii spre rejudecare
în instanţa de apel.
Potrivit art. 71 alin. (1) şi (2) CPC, procurorul participă la judecarea pricinilor civile în
prima instanţă în calitate de participant la proces dacă el însuşi l-a pornit în condiţiile legii.
Acţiunea în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime poate fi intentată de către
procuror la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată
personal din cauză de sănătate, vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate.
Conform art. 72 alin. (1) CPC, procurorul care a înaintat o acţiune are drepturile şi
obligaţiile procedurale de reclamant, cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţie şi a
obligaţiei de a achita cheltuielile de judecată.
Prin prisma prevederilor legale sus-citate rezultă că, procurorul poate săvârşi anumite
acţiuni procesuale, dispunând de drepturi şi obligaţii, în cazul în care acţionează în calitate de
reclamant din numele persoanei interesate, care este în imposibilitate de sine stătător să se
adreseze în instanţa de judecată din motive întemeiate. Legea nu prevede ca procurorul să
acţioneze în judecată din numele pârâtului.
Din materialele dosarului rezultă că în pricina dată au fost depuse două acţiuni.
Prima instanţă a admis integral acţiunea iniţială, iar acţiunea reconvenţională a fost
admisă parţial.
N.V. având calitate de pârât în acţiunea iniţială şi calitatea de reclamant în acţiunea
reconvenţională, nu a atacat cu apel hotărârea primei instanţe.
Astfel, Procurorul raionului Cahul acţionând în interesele J.V., şi-a depăşit atribuţiile
sale, atacând cu apel hotărârea primei instanţe în partea admiterii parţiale a cererii
reconvenţionale, faţă de J.V. care avea calitatea de pârât.
Curtea Supremă de Justiţie a considerat că, instanţa de apel a încălcat normele de drept
procedural, deoarece în circumstanţele sus-menţionate aceasta urma să restituie cererea de
apel depusă de Procurorul raionului Cahul în temeiul art. 369 al. (1) lit. d) CPC, adică fiind
depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-870/09).
Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul
că dispozitivul deciziei contravine părţii motivate
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie la
20.05.2009 a casat cu restituirea spre rejudecare pricinii în instanţa de apel, decizia Curţii de
Apel Chişinău din 04.02.2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui V.C.
împotriva Societăţii pe Acţiuni „Armo-Beton” cu privire la anularea ordinului, restabilirea la
lucru, încasarea salariului restant, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru
şi repararea prejudiciului moral.
În şedinţa de judecată s-a constatat că, dispozitivul hotărârii contestate conţine concluzii
contradictorii faţă de partea motivată a acesteia.
115

Astfel, în motivarea deciziei instanţa de apel a indicat: „...audiind părţile, examinând în
cumul probele administrate la dosar, Colegiul Civil consideră apelul declarat de societatea pe
acţiuni „Armo-Beton” întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea hotărârii primei
instanţe şi restituirea pricinii la rejudecare în aceeaşi instanţă de judecată”.
Această concluzie contravine dispozitivului deciziei, conform căreia s-a decis de a se
admite apelul declarat de societatea pe acţiuni „Armo-Beton”, se casează hotărârea
Judecătoriei Botanica municipiul Chişinău din 07 octombrie 2008 în partea încasării de la
societatea pe acţiuni „Armo-Beton” în beneficiul lui V.C. a prejudiciului moral în mărime de
3000 lei, şi de a emite în această parte o nouă hotărâre, prin care a respinge capătul de cerere
privind repararea prejudiciului moral. În rest hotărârea se menţine”.
Circumstanţele menţionate constituie temei incontestabil de casare a hotărârii contestate
cu remiterea cauzei spre rejudecare.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1022/09)
Referitor la cazul dat se poate de concretizat că, în conformitate cu prevederile punctului
21 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 07.07.2008 „Cu privire la
aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” între
dispozitiv şi motivare trebuie să existe concordanţă. În cazul în care o atare concordanţă nu
există, dispozitivul cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care o impuneau motivele,
această hotărâre este nemotivată şi are drept consecinţă nulitatea ei.
În rezultatul generalizării s-au depistat cazuri în care hotărârile instanţelor judecătoreşti
au fost casate cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că au fost încălcate
prevederile art. 14 CPC privind forma actului judiciar
Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie
din 04.03.2009 a fost casată, cu restituirea spre rejudecare în prima instanţa, hotărârea Curţii
de Apel Chişinău din 06.11.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui I.P.
împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Curţii de Conturi cu privire la contestarea
actului administrativ.
În şedinţa de judecată s-a constatat că, reclamantul s-a adresat în instanţa de judecată
către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Curtea de Conturi cu acţiunea de recalculare
pensiei de funcţionar public de către Casa Naţională de Asigurări Sociale din ziua stabilirii ei
- 26.08.2005.
Ulterior, reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat atragerea în proces a Curţii de
Conturi în calitate de intervenient, repararea prejudiciului material în mărime de 2700 lei şi a
cheltuielilor de judecată din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a Curţii de
Conturi, însă ulterior a depus un demers prin care a renunţat la aceste capete de cerere.
După cum rezultă din actele cauzei, prima instanţă prin hotărârea din 06.11.2008 a
admis renunţul reclamantului la cerinţele privind încasarea prejudiciului material în mărime
de 2700 lei şi a cheltuielilor de judecată din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a
Curţii de Conturi şi a încetat procesul pe aceste capete de cereri şi a admis acţiunea
reclamantului cu privire la recalcularea pensiei, obligând Casa Naţională de Asigurări Sociale
să recalculeze pensia lui I.P. ca funcţionar public din ziua stabilirii ei - 26.08.2006.
În conformitate cu art. 14 al. (2) şi (3) CPC, în formă de hotărâre se emite dispoziţia
primei instanţe prin care se soluţionează fondul pricinii, în formă de încheiere se emite
dispoziţia primei instanţe prin care nu se soluţionează fondul pricinii.
Or, conform normei juridice citate, nu se admite încetarea procesului prin hotărâre
instanţei de judecată.
Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a conchis că,
în cazul dat, aplicarea eronată de către prima instanţă a prevederilor art. 14 CPC nu constituie
116

o încălcare formală, ci se încadrează în prevederile art. 400 al. (1) litera d) CPC, iar coroborat
cu art. 6 CEDO induce la ilegalitatea hotărârii primei instanţe.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-540/09)
Ca urmare a celor expuse mai sus ne vom referi la p. 2 al Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie nr. 2 din 07.07.2008 „Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile
la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” care explică că instanţa de judecată este
obligată prin prisma art. 14 CPC de a adopta în mod separat actul de dispoziţie judecătoresc
respectiv, în privinţa fiecărei pretenţii invocate, în dependenţă de rezultatul examinării ei,
chiar dacă ele au fost expuse într-o singură cerere (cerere de chemare în judecată).
Casarea deciziei instanţei de apel din motivul că instanţa de apel, încălcând prevederile
art. 373 al.5 CPC, nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel
C.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Topograf” şi
intervenientului accesoriu V.N. cu privire la repararea prejudiciului material în mărime de
12 441 lei cauzat în urma accidentului rutier comis că către V.N., şofer al societăţii cu
răspundere limitată „Topograf”, în rezultatul căruia a fost deteriorat automobilul
reclamantului.
Prin încheierea judecătoriei Floreşti din 20.06.2007 cererea de chemare în judecată
depusă de M.C. a fost scoasă de pe rol.
Reclamantul a depus cerere prin care a solicitat anularea încheierii de scoatere a cererii
de pe rol din motiv că la 20.06.2007 a fost bolnav şi nu a avut posibilitate să se prezinte în
şedinţa de judecată.
Prin încheierea judecătoriei Floreşti din 04.12.2007 încheierea din 20.06.2007 a fost
anulată şi examinarea pricinii a fost fixată pentru 27.12.2007.
Prin hotărârea judecătoriei Floreşti din 18.09.2008 acţiunea a fost admisă.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 10.03.2009 apelul declarat de SRL „Topograf” a
fost respins şi menţinută hotărârea primei instanţe.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin
decizia din 26.08.2009 a admis recursul declarat de către SRL „Topograf”, a casat decizia
instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.
În motivarea deciziei instanţa de recurs a reţinut că, din cererea de apel depusă de SRL
„Topograf” împotriva hotărârii primei instanţe rezultă că apelantul a solicitat casarea şi a
încheierii din 04.12.2007, prin care a fost casată încheierea din 20.07.2007 de scoatere a
cererii de pe rol.
În conformitate cu prevederile art. 373 al. (5) CPC, instanţa de apel este obligată să se
pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Contrar acestor prevederi imperative ale legii şi exceptând faptul că SRL „Topograf” a
contestat cu apel şi încheierea din 04.12.2007, instanţa de apel nu s-a expus în privinţa acestei
pretenţii.
În afară de această, hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel şi de către
reclamantul M.C. care a solicitat încasarea de la SRL „Topograf” a sumei de 10000 lei
suplimentar la cele încasate de prima instanţă pentru a avea posibilitatea de a repara
automobilul.
Instanţa de apel nu s-a expus nici în privinţa acestei pretenţii suplimentare, care nu a fost
examinată de prima instanţa.
În lipsa unui răspuns clar şi explicit referitor la unul din argumentele esenţiale ale cererii
de apel, hotărârea judecătorească se consideră nemotivată.
Nemotivarea hotărârii constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un mod
echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi
117

Libertăţilor Fundamentale, care oblică judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a nu
lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi.
Astfel, la examinarea pricinii s-au admis încălcări de ordin procedural şi eroarea
judiciară nu poate fi corectată de instanţa de recurs.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr2ra-1512/09)
Încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 385 al. (1) lit. d) CPC a servit
temei pentru casarea hotărârilor pronunţate cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima
instanţa
T.E. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gh.E. şi I.E. cu privire la
recunoaşterea dreptului pierdut la spaţiu locativ.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 30.07.2008 acţiunea a fost
admisă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17.11.2008 a fost admis apelul declarat de către
E.Gh., cu repunerea acestuia în termen, casată hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi
hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin
decizia din 08.04.2009 a admis recursul declarat de către T.E., a casat decizia instanţei de apel
şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.
S-a stabilit că apelantul E.Gh., nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, a atacat-o
cu apel, solicitând restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţa, invocând motivul că
pricina a fost examinată în lipsa sa, nefiind legal citat.
Conform art. 388 al. (1) lit. b) CPC, hotărârea primei instanţe urmează a fi casată,
independent de argumentele cererii de apel, dacă pricina a fost judecată de instanţă în absenţa
unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată.
Conform art. 385 al. (1) lit. d) CPC, instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept
să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărârea primei instanţe, restituind pricina
spre rejudecare în prima instanţa dacă a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor
de drept procedural specificate la art. 388. La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de
apel este în drept să judece pricina în fond, fără a o restitui în primă instanţă, în cazurile
prevăzute la art. 388 al. (1) lit. b), c), e) şi f).
Instanţa de apel, contrar prevederilor art. 385 al. (1) lit. d) CPC şi ignorând cerinţele
indicate în cererea de apel privind remiterea pricinii spre rejudecare, a judecat pricina în fond,
fără că apelantul E.Gh. să solicite aceasta, prin ce şi-a depăşit împuternicirile delegate prin
norma de drept enunţată.
Mai mult ca atât, instanţa de recurs a stabilit că, pricina a fost examinată fără antrenarea
în proces a fiicei recurentei-reclamante S.Iu., a.n. 1977, care se află la evidenţă în
apartamentul litigios în calitate de membru al familiei, interesele căreia se ating prin
intentarea prezentei acţiuni în judecată.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-398/09)
Instanţa de judecată nu s-a pronunţat prin încheiere asupra demersului de numire a
expertizei şi asupra recuzării, prin ce a admis încălcări ale normelor de drept procedural
Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie la 21.01.2009
a casat hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 27.10.2008 prin care a fost respinsă cererea de
chemare în judecată a lui P.E. împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la
contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material şi moral cu restituirea
pricinii spre rejudecare în prima instanţa.
118

În şedinţa de judecată s-a constatat că reclamantul a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ
şi recalcularea pensiei.
Prin demersul din 18.07.2008 recurentul a solicitat numirea expertizei contabilă-juridică
pentru stabilirea legalităţii calculării pensiei.
La 25.08.2008 recurentul a depus cerere de recuzare a judecătorului Curţii de Apel
Chişinău în temeiul art. 50 litera d) CPC.
Prin cererea din 29.10.2008 P.E. a înaintat observaţii asupra procesului-verbal, indicând
că în el lipsesc menţiunile privind soluţia instanţei de judecată referitor la demersul de numire
a expertizei, care au fost respinse prin încheierea din 01.12.2008.
În conformitate cu art. 148 CPC, pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei,
artei, tehnicii, meşteşugului artizanale şi din alte domenii, apărute în proces, care cer
cunoştinţe speciale, judecătorul sau instanţa dispune efectuarea unei expertize, la cererea
părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu. Asupra
efectuării expertizei, judecătorul sau instanţa se pronunţă printr-o încheiere, care nu poate fi
atacată cu recurs.
Contrar acestor norme imperative ale legii, prima instanţă nu s-a pronunţat printr-o
încheiere în conformitate cu art. 148 CPC asupra demersului de numire a expertizei.
Mai mult, în încheierea de respingere a observaţiilor asupra procesului-verbal a motivat
că la actele pricinii nu este o cerere de numire a expertizei contabilă-juridică, deşi aşa cerere
este anexată la actele pricinii.
Prin urmare, concluzia primei instanţe expusă în încheierea de respingere a observaţiilor
asupra procesului-verbal contravine circumstanţelor pricinii şi aceasta serveşte temei de
casare a încheierii.
În afară de aceasta, exceptând faptul că P.E. la 25.08.2008 a înregistrat la Curtea de
Apel Chişinău cererea de recuzare a judecătorului în temeiul art. 50 litera d) CPC, prima
instanţă nu a respectat prevederile art. 53 CPC şi nu a decis asupra recuzării printr-o încheiere
motivată.
Aşadar, la examinarea pricinii prima instanţă a admis încălcări ale normelor de drept
procedural, care nu pot fi corectate de instanţa de recurs şi servesc ca temei de casare a
hotărârii şi încheierii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr.3r-263/09)
Instanţa de apel a examinat în fond un nou temei al acţiunii care nu a fost obiect al
dezbaterilor în prima instanţă, prin ce a încălcat prevederile art. 372 al. (3) CPC
B.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Geta”, V.C. şi M.C. cu
privire la încasarea sumei.
În motivarea acţiunii a indicat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare din
03.09.1999 a devenit proprietarul terenului cu destinaţie locativă cu suprafaţa de 0,045 ha,
situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu, mun. Chişinău.
În baza contractului de credit din 07.05.2004, BC „Comerţbank” a acordat SRL „Geta”
un credit în sumă de 722 000 lei.
Executarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate în baza contractului de credit a fost
asigurată de V.C., prin fideiusiune, de M.C., prin gajarea apartamentului nr. 87 din bd.
Moscova 12/2 mun. Chişinău şi de B.M., prin gajarea lotului de pământ situat pe str.
Mitropolit Gurie Grosu, cu suprafaţa de 0,045 ha.
Din cauza neexecutării de către SRL „Geta” a obligaţiunilor asumate, în baza ordonanţei
Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 25.10.2005, la cererea Băncii Comerciale
119

„Comerţbank” a fost transmis în posesia ultimei lotul de pământ situat pe str. Mitropolit Gurie
Grosu, cu suprafaţa de 0,045 ha.
Astfel, la 30.06.2006 Banca Comercială „Comerţbank” a înstrăinat terenul dat.
Prin răspunsul din 11.12.2007 eliberat de Bursa Imobiliară „Lara”, valoarea medie de
piaţă a unui lot de pământ situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu mun.Chişinău cu suprafaţa de
0,045 ha constituie 1110000-1340000 lei.
Reclamantul consideră că în prezent preţul mijlociu a lotului de pământ constituie
1225000 lei, sumă care urmează a fi restituită de către SRL „Geta” şi V.C. şi solicită încasarea
de la pârâţi a acestei sume şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 36975 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 08.08.2008 acţiunea a fost
respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22.12.2008 a fost casată hotărârea primei
instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă parţial.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin
decizia din 21.10.2009 a casat decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu
restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.
În suport s-a indicat că, B.M. în cererea de chemare în judecată a invocat art. 530 Cod
civil, care prevede că, dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încât
fiecare este dator să efectueze întreaga prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din
debitori executarea, atunci debitori sunt legaţi solidar, art. 1146 Cod civil, conform căruia o
parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau
oneros obligaţia debitorului şi art. 1156 Cod civil care reglementează răspunderea solidară a
fidejusorului şi debitorului obligaţiei faţă de creditor.
Prima instanţă a examinat cauza în limitele pretenţiilor înaintate şi a ajuns la concluzia
de a respinge acţiunea.
În instanţa de apel apelantul B.M. şi-a modificat temeiul acţiunii, invocând încălcarea
art. art.1389, 1392, 1393 Cod civil, ce reglementează raportul juridic privind îmbogăţirea fără
justă cauză.
În atare circumstanţe, instanţa de apel, examinând în fond un nou temei al acţiunii care
nu a fost obiect al dezbaterilor în prima instanţă, a încălcat prevederile art. 372 al. (3) CPC şi
art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, lipsindu-l pe intimat de dreptul de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în
proces, de a-şi expune opinia asupra problemei de drept invocate şi a se apăra.
De asemenea, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în procesul
civil, având în vedere faptul că dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată
îi aparţine reclamantului.
Circumstanţele menţionate constituie temei incontestabil de casare a deciziei atacate cu
remiterea cauzei la rejudecare.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-991/09)
Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea spre rejudecare în instanţa de apel
din motivul că s-a constatat existenţă a două decizii din aceeaşi dată, în aceeaşi pricină,
având dispozitivul cu conţinut diferit
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la
28.01.2009, a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţă de apel decizia Curţii de
Apel Bălţi din 05.06.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui H.M.
împotriva CA „Delta” SRL cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.
Din materialele dosarului rezultă că instanţa de apel la 05.06.2008 a examinat apelul
declarat de către CA „Delta” SRL împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca din 11.02.2008 prin
120

care acţiunea a fost admisă în parte şi a pronunţat decizia prin care apelul declarat de către CA
„Delta” SRL a fost admis, casată hotărârea primei instanţe în partea admiterii acţiunii cu
pronunţare în această parte a unei noi hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă, în rest
hotărârea primei instanţe a fost menţinută.
Însă, din copia dispozitivului deciziei Curţii de Apel Bălţi din 05.06.2008, autentificată
prin ştampila instanţei şi semnătura judecătorului raportor A.E., prezentată ca anexă la
recursul declarat de H.M. rezultă că a fost admis apelul declarat de către H.M., casată
hotărârea primei instanţe în partea admiterii acţiunii cu emiterea în această parte a unei noi
hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.
Instanţa de recurs a menţionat că s-a creat situaţia în care există două decizii din aceeaşi
dată, în aceeaşi pricină, având dispozitivul cu conţinut deferit, contradictoriu, ceea ce este
inadmisibil. Această împrejurare impune necesitatea casării deciziei instanţei de apel şi
remiterii pricinii la rejudecare în instanţa de apel.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-47/09)
Practica judiciară confirmă faptul că, în cazul în care prima instanţă judecătorească, la
examinarea pricinii, a încălcat sau a aplicat eronat normele de drept material care nu pot fi
corectate de către instanţa ierarhic superioară, ultima este în drept să caseze hotărârea
adoptată, cu restituirea pricinii la rejudecare.
Hotărârile instanţelor ierarhic inferioare au fost casate cu restituirea pricinii spre
rejudecare în instanţa de fond din motivul că nu a fost aplicată legea care trebuia a fi
aplicată (art. 400 al. 2 lit. a) CPC).
„Moldasig” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui S.C. cu privire la
încasarea sumei.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 18.01.2008 „DVS Service” SRL a
încheiat cu CA „Moldasig” SRL un contract de asigurare facultativă Auto Casco nr.
ACA/2008-168 prin care a asigurat autovehiculul de model „Dacia Logan” cu numărul de
înmatriculare CMW 411.
La 26.05.2008 S.C., fiind în stare de ebrietate, într-un local din mun. Chişinău a
tulburat ordinea publică, motiv pentru care a fost chemată poliţia.
În timpul reţinerii, pârâtul a deteriorat uşa din spate a automobilului asigurat.
În legătură cu acest incident pârâtul a fost sancţionat administrativ în temeiul art. 167
al. (1) CCA.
Conform procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la autovehicule nr.
D/CASCO/08-683 din 27.05.2008 întocmit de asigurătorul-reclamant, prejudiciul cauzat
autovehicului asigurat a fost evaluat în sumă de 2735 lei.
Suma sus menţionată a fost achitată asiguratului cu titlu de despăgubire de asigurare în
temeiul ordinului Directorului General a CA „Moldasig” SRL nr. D/1809-02 din 17.06.2008.
Reclamantul a solicitat încasarea de la pârât a sumei de 2735 lei în temeiul art. 1329
Cod Civil, ce stipulează dreptul la creanţă a asigurătorului faţă de terţul responsabil de
producerea pagubei.
Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 11.12.2008, menţinută de decizia Curţii de
Apel Bender din 09.04.2009, acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Colegul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin
decizia din 02.12.2009 a casat decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu
restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.
121

În motivarea deciziei instanţa de recurs a reţinut că instanţele de judecată n-au aplicat
legea care trebuia să fie aplicată, ceea ce constituie temei de casare prevăzut de art. 400 al. (2)
lit. a) CPC.
Temeiul de drept al acţiunii SRL „Moldasig” îl constituie dispoziţiile art. 1329 Cod
Civil, care reglementează preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului.
Examinând acţiunea, prima instanţă a respins acţiunea din motivul că, conform
procesului-verbal al contravenţiei administrative şi deciziei de aplicare a sancţiunii
administrative, S.C. a fost sancţionat doar în temeiul art. 167 al. (1) CCA, adică pentru
apariţie în locurile publice în stare de ebrietate şi de către asigurător nu a fost prezentată nicio
probă ce ar fi demonstrat cauzarea prejudiciului pretins de către intimat.
Concluziile primei instanţe au fost apreciate ca fiind întemeiate de către instanţa de
apel.
Instanţa de recurs a menţionat că, cauzarea prejudiciului material nu reprezintă un
element constitutiv sau circumstanţă agravantă a contravenţiei prevăzute de art. 167 al. (1)
CCA pentru a fi reflectată în decizia de sancţionare administrativă.
Ca urmare, respingerea acţiunii de către primă instanţă cu referire doar la inexistenţa
menţiunii despre cauzarea prejudiciului material în decizia de sancţionare administrativă este
vădit eronată şi echivalează cu nejudecarea fondului.
Or, în împrejurările reţinute decizia de sancţionare administrativă nu poate servi temei
pentru respingerea acţiunii formulate în cadrul unui procesul civil, în cazul în care se invocă
cauzarea unui prejudiciu în baza temeiurilor răspunderii civile delictuale rezultate din
contravenţia enunţată.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile legale prevăzute la art. 1329 Cod Civil privind
preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului, precum şi dispoziţiile generale cu
privire la obligaţiile care nasc din cauzarea de daune prevăzute în art. art. 1398, 1416 Cod
Civil.
Ca urmare, verificarea temeiniciei şi legalităţii acţiunii intentate urma a se efectua prin
prisma dispoziţiilor legale sus menţionate, inclusiv în baza temeiurilor şi condiţiilor
răspunderii delictuale.
Astfel, la rejudecare este necesar de a se constata prin dovezile prezentate de părţi
existenţa prejudiciului invocat, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi
prejudiciu, vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.
Instanţa de recurs a reţinut că, la cererea de recurs recurentul a prezentat cu titlu de
probe mai multe înscrisuri, care nu pot constitui obiect de examinare în instanţa de recurs în
virtutea art. 442 al. (1) CPC, în consecinţă, această sarcină îi va revine primei instanţe la
rejudecare pricinii.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2158/09)
Hotărârea primei instanţe a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în
temeiul art.400 al. (1) lit. d) şi art. 400 al. (2) lit. b) CPC
C.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui C.I. cu privire la declararea
nulităţii certificatului de moştenitor legal.
În motivare acţiunii reclamanta a indicat că la 26.08.1994 a decedat tatăl pârâtului C.
Il.
La 30 iulie 2001, notarul A.Arnaut i-a eliberat pârâtului certificat de moştenitor legal
pentru întreagă avere rămasă după decesul acestuia, constituită din casa de locuit amplasată în
or. Ceadâr-Lunga, str. Lermontov, 14, cu o suprafaţă totală de 57,2 m.p.
Reclamanta a considerat că la eliberarea certificatului de moştenitor legal nu s-a luat în
considerare faptul că, gospodăria transmisă succesorului face parte din gospodăria de tip
122

colhoznic şi succesiunea trebuia să fie deschisă numai după decesul ultimului membru a
acestei gospodării.
După decesul tatălui pârâtului în această gospodărie a locuit soţia defunctului C.E.,
mama pârâtului, care la fel a fost membru de colhoz.
Ultima a decedat la 19.04.2000, după decesului C. Il.
Reclamanta a menţionat că membri ai gospodăriei de tip colhoznic erau pârâtul, ea în
calitate de soţie a pârâtului, precum şi copii lor, Ivan, născut la 13.10.1982 şi Irina, născută la
07.04.1992.
Reclamanta susţine că în perioada convieţuirii cu pârâtul, împreună au construit o
bucătărie, o cantină şi o baie.
Astfel, reclamanta consideră că prin eliberarea certificatului de moştenitor legal
pârâtului sunt lezate drepturile patrimoniale ale ei şi copiilor, care deţineau o cotă din fosta
gospodărie.
Despre existenţa certificatului de moştenitor legal reclamanta susţine că a aflat abia în
luna mai 2006, când pârâtul le-a cerut să elibereze casa.
A solicitat reclamanta declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal nr. 4465
din 30.07.2001 eliberat de notarul A.Arnaut lui Coltuclu I. pentru bunurile rămase după
decesul lui Coltuclu Ilie.
Prin hotărârea Judecătoriei Ceadâr-Lunga din 30.11.2006, menţinută prin decizia
Curţii de Apel Comrat din 11.12.2008 acţiunea a fost admisă.
Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de
Justiţie din 17.06.2009 au fost casate decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu
restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.
Instanţa de recurs a considerat că la soluţionarea litigiului au fost aplicate eronat
normele de drept material, ce s-a manifestat prin aplicarea unei legi care nu trebuia să fie
aplicată, ceea ce constituie temei de casare prevăzut de art. 400 al. (2) lit. b) CPC motiv
pentru care se impune rejudecare cazului.
La fel, instanţa de recurs a constatat că nu au fost stabilite nici toate circumstanţele
care concură pentru soluţionarea justă a litigiului.
Astfel, s-a stabilit că la 26.08.1994 a decedat C.Il.
La 30.07.2001, notarul A.Arnaut i-a eliberat recurentului C.I., fiul defunctului,
certificat de moştenitor legal pentru întreaga avere rămasă după decesul acestuia, constituită
din casa de locuit amplasată în or. Ceadâr-Lunga, str. Lermontov, 14, cu o suprafaţă totală de
57,2 m.p.
Intimata M.C. a contestat legalitatea acestui certificat, prin invocarea propriului drept
asupra bunului în cauză, fără a prezenta dovezi admisibile în acest sens.
În plus, instanţa de recurs a constatat că, instanţele de judecată au decis anularea
certificatului de moştenitor legal fără a stabili care a fost regimul juridic al proprietăţii rămase
după decesul lui C.Il.
Prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea de admitere a acţiunii pe faptul că în anul 2001,
când pârâtul a legalizat moştenirea, erau în vigoare dispoziţiile Codului civil (în redacţia legii
din 26.12.1964), iar potrivit art. 594 Cod Civil, în gospodăria de tip colhoz moştenirea se
deschidea după decesul ultimului membru al acestei gospodării. S-a mai menţionat că pârâtul
a ascuns de notar că această gospodărie face parte din gospodăria de tip colhoznic şi că mama
sa muncea şi primea pensie de la colhoz.
Instanţa de apel a indicat că s-a dat apreciere corectă circumstanţelor pricinii şi
concluziile primei instanţe corespund prevederilor legii, menţinând hotărârea primei instanţe.
Instanţa de recurs a menţionat că, concluziile instanţelor de judecată privind regimul
juridic al bunurilor ce au constituit averea succesorală ca gospodărie de tip colhoznic sunt
greşite, rezultate din aplicarea eronată a legii.
123

Or, prevederile dispoziţiilor Codul civil (în redacţia legii din 26.12.1964) sunt
inaplicabile la caz, odată ce la momentul decesului lui Cotuclu Ilie erau în vigoare deja
dispoziţiile Legii cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22.01.1991, care nu reglementau un
asemenea tip de proprietate.
De asemenea, din certificatul de moştenitor legal s-a constatat că notarul a verificat
dreptul de proprietate a defunctului asupra casei în litigiu cu referire la certificatul eliberat de
Primăria or. Ceadâr-Lunga din 28.03.2001, certificat care nu a fost cercetat în şedinţa de
judecată.
La caz, instanţele de judecată au omis faptul că acceptarea succesiunii poate avea loc
atât prin depunerea unei cereri la notar, cât şi prin intrarea în posesia averii succesorale.
Având în vedere circumstanţele pricinii indicate, instanţa de recurs a considerat că
concluziile instanţelor de judecată sunt insuficiente pentru anularea certificatului de
moştenitor legal, împrejurări care determină necesitatea rejudecării pricinii.
De asemenea, instanţa de recurs a constatat şi încălcarea normelor de drept procedural
şi anume că, în prima instanţa examinarea pricinii a avut loc în lipsa recurentului-pârât
I.Cotuclu. Ultimul a invocat acest temei în instanţa de apel solicitând rejudecare fondului de
primă instanţă pentru a putea prezenta dovezi şi a-şi susţine poziţia, însă solicitările enunţate
au fost omise neîntemeiat de către instanţa de apel, care prin decizia de respingere a apelului,
l-a lipsit de garanţiile unui proces echitabil - dreptul de a se apăra în cadrul unui proces
desfăşurat pe principiul contradictorialităţii.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1056/09)
Hotărârea a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa din
motivul că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă
pentru soluţionarea pricinii în fond (temeiul prevăzut de art. 400 al. 1 lit. a) CPC)
R. L. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Educaţiei şi
Tineretului cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie, încasarea
salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că prin pct. 1 al ordinului Ministerului
Educaţiei şi Tineretului nr. 328-p din 15.12.2008 a fost concediată din funcţia de consultant
superior al Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană în temeiul art. 86 al. (1) lit.
c) din Codul Muncii în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate.
Reclamanta consideră că, funcţia pe care ea a deţinut-o nu a fost redusă, ea fiind
concediată ilegal şi solicită anularea pct. 1 al ordinului de concediere nr. 328-p din
15.12.2009, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru perioada absenţei
forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral în mărime de 21 000 lei şi a cheltuielilor de
judecată.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 15.05.2009 acţiunea a fost respinsă ca
neîntemeiată.
Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia
din 22.07.2009 a casat hotărârea adoptată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima
instanţa.
În suport s-a indicat că, prima instanţa n-a constatat şi n-a elucidat integral
circumstanţele care au importanţa pentru soluţionarea pricinii în fond, ceea ce în conformitate
cu art. 400 al. 1) lit. a) CPC constituie temei pentru anularea hotărârii judecătoreşti.
Prima instanţa n-a respectat obligaţia sa prevăzută de art. 118 al. (3) CPC, care constă
în determinarea definitivă a elementelor de fapt pentru soluţionarea justă a pricinii, pornind de
la pretenţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept
material aplicabil în cauză.
124

Prima instanţa, respingând acţiunea a reţinut, că la desfacerea contractului individual
de muncă, de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului a fost respectată procedura de
concediere şi careva încălcări în acest sens nu s-au stabilit.
Instanţa de recurs a considerat că, instanţa nu a verificat aceste motive pe deplin ele
fiind în concordanţă cu actele cauzei.
Astfel, conform art. 88 al. (1) lit. c) Codului Muncii, odată cu preavizarea în legătură
cu reducerea numărului sau a statelor de personal, angajatorul va propune salariatului un alt
loc de muncă în unitatea respectivă.
După cum atestă materialele cauzei, angajatorul i-a propus L.Rotaraş alte locuri de
muncă în afara unităţii respective care nu au fost acceptate de către reclamanta pe motiv că în
instituţie erau alte funcţii, în timp ce în cadrul Ministrului Educaţiei şi Tineretului au fost
angajate alte persoane din afară.
În asemenea circumstanţe, nu este clar dacă într-adevăr a avut loc reducerea statelor de
personal în cadrul Ministerului Educaţiei şi tineretului şi prima instanţă nu a verificat şi nu s-a
expus asupra acestor circumstanţe.
Prin urmare, instanţa de recurs a considerat că, prima instanţă urma să verifice şi să se
expună asupra faptului dacă a fost respectată şi aplicată corect procedura de concediere a
reclamantei în conformitate cu prevederile art. 88 din Codul Muncii.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-1351/09)
Hotărârea primei instanţe a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare din
motivul că prima instanţa nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au
importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi n-au fost dovedite circumstanţele
considerate de prima instanţă ca fiind stabilite (art. 400 al. (1) lit. a) şi b) CPC).
S.R.L. „Forart Plus” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun.
Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin Permisul nr. 1522 eliberat de Direcţia
Generală Transport Public şi căi de Comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău i s-a permis de a
efectua lucrări de construire şi amenajare a parcării auto pe adresa mun. Chişinău, bul.
Moscovei, nr. 6, executarea lucrării fiind efectuată de la 01.09.2008 până la 01.10.2008,
construind pe acest teren un gard şi alte construcţii pentru deservirea parcării.
Reclamantul a menţionat că, la 27.11.2008 a primit răspunsul Consiliului mun. Chişinău
nr. 21/2194-p din 25.11.2008 la cererea sa prealabilă prin care a solicitat încheierea
contractului de arendă a bunului imobil situat pe adresa mun. Chişinău, bd. Moscovei, nr. 6,
destinat parcării auto.
Reclamantul a solicitat anularea refuzului Consiliului Mun. Chişinău nr. 21/2194-p din
25.11.2008 şi obligarea pârâtului de a încheia contractul de arendă a terenului destinat parcării
auto din mun. Chişinău, bd. Moscovei, nr. 6.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 17.12.2008 acţiunea a fost admisă. A fost
recunoscut nefondat refuzul Consiliului mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008 şi a fost
obligat Consiliul mun. Chişinău să emită decizia privind darea în arendă S.R.L. „Forart Plus”
a lotului de pământ din bd. Moscovei, nr. 6 mun. Chişinău pentru exploatarea parcării auto cu
suprafaţa de 0,061 ha, conform planului geomertic de individualizarea terenului executat de
S.R.L. „Geoinfosistem”.
Prin decizia din 23.04.2009, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie a casat hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 17.12.2008 cu restituirea
pricinii spre rejudecare în prima instanţa.
Instanţa de recurs a conchis că la examinarea cauzei prima instanţă nu a constatat şi
elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi din
125

materialele cauzei rezultă că nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă
ca fiind stabilite.
Colegiul civil şi de contencios administrativ a menţionat că, nu a fost dovedită
circumstanţa considerată de prima instanţă ca fiind stabilită şi anume că terenul destinat
parcării auto, pentru necesităţile SRL „Forart Plus”, este aferent imobilului pe care-l deţine.
Din materialele cauzei rezultă că SRL „Forart Plus” deţine în folosinţă şi posesie
temporară bunul imobil (spaţiu comercial) cu suprafaţa totală de 1070 m.p. situat pe bd.
Moscovei, nr. 6, mun. Chişinău, în baza contractului de locaţiune din 07.06.2007 încheiat cu
Foros Ludmila. Pe când, construcţia şi amenajarea parcării auto i-a fost permisă SRL „Forart
Plus” prin Permisul Direcţiei Generale Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei
mun. Chişinău nr. 1522 pe adresa bd. Moscovei, nr. 6/2, mun. Chişinău.
Din cele expuse rezultă că SRL „Forart Plus” deţine în folosinţă şi posesie temporară
doar o parte a bunului imobil (spaţiu comercial cu suprafaţa totală de 1070 m.p.) situat pe bd.
Moscovei, nr.6, mun. Chişinău, astfel acest imobil este proprietate comună pe cote-părţi.
Din probele anexate la dosar nu rezultă că terenul situat pe bd. Moscovei, nr. 6/2, mun.
Chişinău a fost atribuit ca teren aferent imobilului situat pe bd. Moscovei, nr. 6, mun.
Chişinău, la fel, precum nu rezultă nici faptul că terenul în litigiu a fost atribuit ca teren
aferent doar acelei cote-părţi din imobil pe care o deţine SRL „Forart Plus”. Or, în sensul
prevederilor pct. 3 al Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente,
teren aferent se consideră suprafaţa de teren atribuită în modul stabilit de legislaţie obiectelor
indicate în pct. 2 acestui Regulament.
Prin urmare, concluzia primei instanţe că terenul destinat parcării auto situat pe bd.
Moscovei, nr. 6/2, mun. Chişinău, este aferent imobilului situat pe bd. Moscovei, nr. 6, mun.
Chişinău, instanţa de recurs a considerat neîntemeiată.
Mai mult ca atât, această concluzie este în contradicţie cu răspunsul Direcţiei generale
arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Consiliului mun. Chişinău nr. 21/2194-p din
25.11.2008, care i-a fost adus la cunoştinţă SRL „Forart Plus”, din care rezultă că lotul de
pământ din bd. Moscova, 6/2, amenajat provizoriu ca parcaj auto de uz public, conform
schiţei de proiect avizate şi a permisului nr. 1522 eliberat de Direcţia generală transport public
şi căii de comunicaţie, este terenul de uz public şi darea acestuia în arendă se face prin licitaţie
publică, organizată în condiţiile legii.
Instanţa de recurs a reţinut că, o hotărâre judecătorească este legală şi întemeiată atunci
când instanţa de judecată apreciază probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile
art. 130 CPC, multiaspectual, complet, în ansamblul şi interconexiunea lor, prin indicarea în
hotărâre atât a argumentelor de admitere a unor probe cât şi a argumentelor de respingere a
altor probe.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că nu au fost elucidate şi
constatate toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii şi nu au
fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite, Colegiul civil şi
de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia de a casa
integral hotărârea primei instanţe şi a restitui pricina spre rejudecare în primă instanţă.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-661/09)
În practica judiciară se întâlnesc şi cazuri în care instanţa de recurs a restituit pricina
spre rejudecare în prima instanţa din motivul că concluziile primei instanţe, expuse în
hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii (temeiul prevăzut de art. 400 al. (1)
lit. c) CPC).
Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de
Justiţie din 02.09.2009 a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa
hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25.05.2009 în pricina civilă la cerere de chemare în
126

judecată a lui B.V. împotriva Ministerului Dezvoltării Informaţionale cu privire la contestarea
actului administrativ, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la
serviciu şi repararea prejudiciului moral.
Prima instanţa a respins acţiunea, ca fiind depusă cu omiterea termenului, motivând că
B.V. a omis termenul de adresare în instanţa de judecată, fără a solicita repunerea în termenul
de prescripţie şi fără a prezenta motive de omitere a termenului.
Însă din susţinerile-verbale ale reprezentantului reclamantului depuse în cadrul
şedinţei primei instanţe de la 25.05.2009 rezultă că ultimul a solicitat repunerea cererii de
chemare în judecată în termen, indicând motivele omiterii acestuia, şi acest fapt se confirmă
prin observaţiile la procesul-verbal al şedinţei de judecată, cu care judecătorul a fost de acord.
Aşadar, concluzia primei instanţe expusă în hotărâre contravine circumstanţelor
pricinii.
În afară de această la examinarea pricinii s-au admis şi încălcări de ordin procedural.
În conformitate cu art. 240 al. (3) CPC, instanţa judecătorească adoptă hotărârea în
limitele pretenţiilor înaintate de reclamant.
În conformitate cu art. 203 al. (1) CPC, cererile şi demersurile participanţilor la proces
în problema judecării pricinii se soluţionează prin încheiere judecătorească, după ascultarea
opiniilor celorlalţi participanţi la proces.
Contrar acestor prevederi imperative ale legii şi necătând la faptul că în cadrul
şedinţelor de judecată, reprezentantul lui B.V. a solicitat repunerea în termenul de adresare în
instanţa de judecată, prima instanţa nu s-a expus în privinţa acestui demers.
În lipsa unui răspuns clar şi explicit referitor la unul din argumentele esenţiale ale
cererii, hotărârea judecătorească se consideră nemotivată.
Nemotivarea hotărârii constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un
mod echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi Libertăţilor Fundamentale, care obligă judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a
nu lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi.
În conformitate cu art. 400 al. (1) lit. c) şi al. (3) CPC, în cazul în care concluziile
primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi încălcarea
normelor de drept procedural constituie temeiuri de casare a hotărârii.
(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-1695/09)
Rezultatele generalizării practicii judiciare permit să concluzionăm următoarele:
1. În cele mai frecvente cazuri, deciziile instanţelor de apel şi hotărârile instanţelor de
fond au fost casate cu restituirea pricinii spre rejudecare din considerentele că
instanţele au încălcat sau aplicat eronat normele de drept procedural şi anume:
- neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare procedurii de citare legală;
- încălcarea normei procedurale cu privire la competenţa jurisdicţională;
- soluţionarea problemei drepturilor unei persoane neantrenate în proces;
- soluţionarea pricinii cu încălcarea normelor procedurale prevăzute de art. 240 al.
(3) CPC;
- nesoluţionarea prin actul de procedură corespunzătoare (încheiere) a cererilor şi
demersurilor participanţilor la proces;
- nepronunţarea de către instanţele de apel asupra tuturor motivelor invocate în
cererea de apel.
2. Nu sunt rare cazurile când instanţa de recurs restituie pricinile spre rejudecare din
motivul că:
- pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la examinarea
ei;
127

- lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată sau procesul-verbal a fost semnat de
alt judecător;
- în judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului;
- hotărârea nu este semnată de judecător;
- partea motivată a hotărârii sau deciziei vine în contradicţie cu dispozitivul acesteia;
- instanţa de apel a depăşit împuternicirile delegate prin art.385 al. 1 lit. d) CPC.
3. Privitor la aplicarea de către instanţele de judecată a normelor de drept material, în
cele mai dese cazuri când deciziile şi hotărârile instanţelor judecătoreşti se
casează cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că instanţele nu au
aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie
aplicată sau au interpretat eronat legea şi eroarea judiciară nu poate fi corectată
de către instanţa de recurs.
4. În ceea ce priveşte hotărârile pentru care legea nu prevede calea apelului, deseori
aceste hotărâri se casează cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că
nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă
pentru soluţionare pricinii în fond, iar concluziile primei instanţe sunt în
contradicţie cu circumstanţele pricinii.
5. În acelaşi rând, se întâlnesc cazuri de casare a deciziilor instanţelor de apel prin care
se decide restituirea pricinilor spre rejudecare cu întemeierea lor pe temeiurile
prevăzute de art. 400 al. 1 CPC cea ce contravine temeiurilor declarării
recursului pentru secţiunea a II-a.
Având în vedere rezultatele generalizării se propune:
1. de a discuta prezenta nota informativă în cadrul şedinţei Colegiului civil şi de
contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie;
2. de a expedia nota în adresa curţilor de apel întru luare de cunoştinţă;
3. de a plasa informaţia pe sit-ul Curţii Supreme de Justiţie.
Judecător coordonator V.Clevadâ
Executor:
Consultantul superior N. Ciursina
Secţia civilă şi de contencios administrativ
a Direcţiei de generalizare a practicii judiciare
şi analiza statisticii judiciare
128

PROCEDURA CONTENCIOASĂ
129

CERERI DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
(ACŢIUNI)
Judecătoria ___
Reclamant: Ionescu Ion
localitatea ___ strada ___ nr._
Pârâţi:
1. Ştefănescu Ştefan
localitatea ___ strada ___ nr._
2. Oficiul Cadastral Teritorial ___
localitatea ___ strada ___ nr._
CERERE
DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Eu, Ionescu Ion, sunt proprietarul terenului cu numărul cadastral ___ şi suprafaţa
de 850 m.p. amplasat pe str. ___ nr._. Faptul dat se confirmă de titlul de autentificare a
dreptului deţinătorului de teren nr. ___, eliberat pe numele meu şi înregistrat la OCT.
La o parte din terenul ce îmi aparţine cu drept de proprietate pretinde Ştefănescu
Ştefan, proprietarul casei vecine nr._ de pe str. ___. Pârâtul îşi motivează pretenţiile prin
faptul că în titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pe care îl deţine, nr.
___, şi în planul sectorului menţionat în titlu, ar fi indicată şi partea de teren litigioasă.
Drept temei al unor asemenea pretenţii pârâtul mai invocă şi faptul că anterior terenul
aferent casei ce îmi aparţine cu drept de proprietate era de o suprafaţă de 760 m.p., iar
actualmente suprafaţa acestuia constituie 850 m.p.
Consider că titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat
pârâtului în privinţa terenului cu numărul cadastral ___ urmează a fi declarat parţial nul
în baza următoarelor argumente de fapt şi de drept.
Terenul de lângă casa mea, cu numărul cadastral ___, s-a aflat în posesia mea şi a
fostului meu soţ, iar din 1986, după decesul soţului, eu am devenit unica posesoare a
terenului, pe care l-am privatizat în condiţiile Codului funciar din 25.12.1991. În
componenţa acestui teren s-a aflat, şi se află până în prezent, şi porţiunea cuprinsă în
perimetrul laturilor „5-6-7-8-9”, porţiune, la care pretinde pârâtul. Hotarul existent, care
delimitează terenurile noastre a fost stabilit până la adoptarea Codului funciar din
25.12.1991 şi nu a suferit modificări până în prezent, iar porţiunea menţionată de sector
a făcut întotdeauna parte din terenul ce îmi aparţine mie cu drept de proprietate. Faptul
dat este confirmat şi prin Actul de constatare pe teren la stabilirea hotarelor fixe din
02.032008. Actul a fost întocmit de specialistul pentru reglementarea regimului funciar
la primăria locală, M.P., cu participarea consilierului J. A. Conform Planului cadastral al
terenurilor proprietate privată aferente caselor de pe str. ___ nr._ şi nr._, anexat la act,
suprafaţa la sol a terenurilor este de 850 m.p. şi, respectiv, de 570 m.p.
Despre faptul că în componenţa sectorului de teren al pârâtului a fost greşit inclusă
şi poţiunea cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” din planul sectorului meu o
confirmă şi primăria care, la 09.03 2008, s-a adresat cu demers către Oficiul Cadastral
130

Teritorial solicitând efectuarea modificării hotarului terenurilor cu numerele cadastrale
___ şi ___. Drept temei pentru demers a fost indicat faptul că hotarul comun al
terenurilor respective, menţionat în planul cadastral, nu corespunde documentelor
iniţiale, de care dispun oficiul cadastral şi proprietarii terenurilor.
În documentele iniţiale privind posesia terenurilor adiacente caselor de pe str. ___
nr._ şi nr._, configuraţia acestor terenuri în planul schematic, şi hotarul dintre ele,
coincid cu cele indicate în planul sectoarelor de teren anexat la Titlul de autentificare a
dreptului deţinătorului de teren eliberat mie. Respectiv, porţiunea de sector cuprinsă în
perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” este inclusă în componenţa terenului meu. Această
porţiune a fost şi este parte din terenul aferent casei ce o deţin în proprietate (până şi
după privatizarea pământului), şi permanent s-a aflat în posesia iar apoi în proprietatea
mea, Ionescu I.
Din ce considerente porţiunea de sector menţionată a fost inclusă şi drept parte
componentă a terenului aferent pârâtului, eu nu sunt în cunoştinţă de cauză. Dar, eu nu
am înstrăinat nici într-un fel această parte de sector. Nu există vreo hotărâre a autorităţii
publice împuternicite prin care partea respectivă de sector ar fi fost retrasă din
posesia/proprietatea mea şi transmisă în modul stabilit de lege pârâtului. Posesia mea
neîntreruptă şi netulburată a porţiunii litigioase de teren se demonstrează şi prin faptul că
gardul şi construcţiile existente la momentul actual, ce delimitează în calitate de hotar
fix terenurile noastre există de mai multe zeci de ani.
Faptul că suprafaţa terenului meu (850 m.p.) diferă de suprafaţa indicată în
documentele de înregistrare a drepturilor de până la privatizarea terenului (760 m.p.) se
explică prin următoarele circumstanţe. Măsurările terenurilor de până la privatizarea
pământului se efectuau adeseori superficial, admiţându-se erori în partea majorării sau
micşorării suprafeţei terenurilor respective. Şi numai la înregistrarea masivă în
proprietate privată a terenurilor, aceste măsurări s-au efectuat cu mijloace tehnice
performante, care au asigurat şi exactitatea corespunzătoare. În afară de aceasta,
suprafaţa terenurilor aferente caselor ce îmi aparţin mie şi pârâtului s-a mărit în
comparaţie cu suprafaţa lor indicată în documentele iniţiale şi datorită faptului că a fost
îndreptat hotarul terenurilor aferente acestor case din partea lor de nord, din contul
terenului liber spre malul râului care trece în apropiere. Este de remarcat şi faptul că, din
considerentele indicate, şi suprafaţa terenului aferent casei pârâtului s-a mărit: de la 485
m.p. până la 570 m.p. (conform datelor din Planul cadastral anexat la Actul de
constatare pe teren la stabilirea hotarelor fixe). Faptul că măsurările anterioare
privatizării sufereau de inexactităţi poate fi demonstrat şi prin aceea că şi la alţi vecini
suprafaţa terenurilor aferente caselor „s-a mărit” în comparaţie cu suprafaţa de până la
privatizare cu circa 100-200 m.p.
Prin includerea în Titlul deţinătorului de teren al vecinului a unei porţiuni din
terenul ce îmi aparţine mie cu drept de proprietate au fost încălcate drepturile mele
prevăzute de art.27 Cod funciar, art.315 şi art.316 Cod civil, şi este tulburată posesia
mea asupra terenului, dat fiind faptul că pârâtul a declarat că intenţionează să demoleze
hotarul existent, să ocupe porţiunea de teren la care pretinde şi pe care o consideră drept
aparţinând lui, şi să stabilească un nou hotar în mod unilateral între terenuri.
Conform art.11 Cod civil, apărarea dreptului civil poate fi făcută prin declararea
nulităţii actului emis de o autoritate publică, precum şi prin restabilirea situaţiei
anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se
creează pericolul încălcării lui.
Potrivit art.504 alin.(1) Cod civil, când vreo înscriere din Registrul bunurilor
imobile nu corespunde situaţiei juridice reale, se poate cere rectificarea înscrierii. Iar
131

potrivi art.505 alin.(2) din cod, în lipsa consimţământului titularului, rectificarea se va
încuviinţa numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Conform art.38 alin.(3) din Legea cadastrului bunurilor imobile, greşelile din
cadastru care nu au caracter tehnic (indicarea greşită a tipului de drept, a denumirii
titularului de drepturi, componenţa bunului imobil, denaturarea mărimii cotelor în
proprietatea comună, a coordonatelor hotarelor şi alte greşeli care lezează drepturile şi
interesele legitime ale titularilor de drepturi sau ale altor persoane) se corectează cu
consimţământul exprimat în scris al fiecărui titular de drepturi ale cărui interese sunt
atinse sau în temeiul hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Având în vedere că pârâtul nu-şi dă consimţământul pentru corectarea greşelii ce
ţine de hotarul dintre terenurile cu numerele ___ şi ___, această corectare poate fi
efectuată numai în temeiul hotărârii judecătoreşti. Astfel mi se va apăra şi dreptul meu la
proprietate stabilit la art.46 din Constituţia Republicii Moldova şi art.1 al Primului
Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale.
Potrivit explicaţiilor din pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova nr.10 din 26.03.1997 “Cu privire la practica aplicării legislaţiei
funciare de către instanţele judiciare”, litigiile şi plângerile legate de chestiunile
funciare, unde una din părţi este cetăţeanul, se examinează de către judecătoriile
jurisdicţiei de drept comun.
Pornind de la cele expuse, în temeiul art.11, 27 din Codul funciar, art.11, 315, 316,
504 şi 505 din Codul civil, art.38 din Legea cadastrului bunurilor imobile, art.166 şi 241
din Codul de procedură civilă,
s o l i c i t:
Să fie anulat Titlul ce confirmă drepturile deţinătorului de teren eliberat în privinţa
terenului cu numărul cadastral ___ pe numele lui Ştefănescu Ş. în partea în care în titlu,
pe lângă terenul aferent casei de pe str. ___ nr._, s-a inclus şi o suprafaţă suplimentară
cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” din terenul cu numărul cadastral ___ aferent
casei _ de pe str. ___ nr._.
Să fie obligat Oficiul Cadastral Teritorial ___să efectueze rectificarea hotarului
dintre terenurile cu numerele cadastrale ___ şi ___, iar din planul sectorului de teren cu
numărul ___ să fie exclusă suprafaţă cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9”,
suprafaţă, care ţine de terenul ce-mi aparţine mie cu drept de proprietate.
Anexă:
___
___
___
Data______________________
Semnătura __________________
132

Judecătoria sectorului _______________________
Reclamant: __________________
_____________________
(domiciliul)
Pârâţi:
1. Consiliul sătesc ____________________
___________________________________
(sediul)
2. _________________________________
__________________________________
(domiciliul)
CERERE
DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Prin decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___, familiei noastre i-a fost repartizat
un teren în folosinţă fără termen cu suprafaţa de 0,065 ha pe str. ___ nr._ din s. ___ pentru
construirea casei de locuit. Drept beneficiar al terenului conform deciziei am fost indicat
eu, reclamantul ___. Eu am început activităţile ce ţin de construirea casei, însă, în legătură
cu înrăutăţirea sănătăţii soţiei şi cu problemele de ordin financiar apărute în familie, nu am
avut posibilitate să finalizez construcţia.
Prin decizia nr. ___ din ___, Consiliul sătesc ___ a abrogat decizia nr. ___ din ___
privind repartizarea terenului menţionat în beneficiul familiei mele, iar terenul repartizat
anterior mie, a fost atribuit pârâtului ___.
Consider decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ de abrogare a deciziei
anterioare ilegală şi pasibilă anulării în temeiul următoarelor circumstanţe.
Terenul de pe str. ___ nr._ a fost repartizat familiei mele conform prevederilor art.11
alin.1 subalineatul 2 din Codul funciar care stabileşte că autorităţile administraţiei publice
locale atribuie familiilor nou-formate sectoare de teren din rezerva intravilanului până la
epuizarea acesteia pentru construcţia caselor de locuit. Iar potrivit art.25 alin.2 din Codul
funciar, retragerea din dreptul de posesiune a terenurilor, atribuite anterior de autoritatea
administraţiei publice locale, poate fi efectuată exclusiv prin decizia instanţei judecătoreşti
la cererea proprietarului funciar. Legea, în particular, art.10 din Codul funciar, nu prevede
competenţa consiliilor locale săteşti de a retrage terenurile din folosinţa beneficiarilor.
Astfel, adoptând decizia nr.__ din ___ privind abrogarea hotărârii de atribuire a
terenului în posesia mea cu atribuirea terenului respectiv unei alte persoane, Consiliul
sătesc ___ concomitent a şi retras, de fapt, terenul din posesia mea, depăşindu-şi
competenţa stabilită prin lege. Drept rezultat, decizia dată a consiliului local contravine şi
prevederilor art.6 din Constituţia Republicii Moldova care prevede că, la baza organizării
şi funcţionării aparatului de stat, este pusă separaţia puterilor în legislativă, executivă şi
judecătorească, acestea fiind separate, colaborează în exercitarea prerogativelor ce le
revin, potrivit prevederilor Constituţiei.
Prerogativa de retragere a terenului de la posesor îi revine, conform normei art.25
din Codul funciar, autorităţii judecătoreşti, care examinează cererile date potrivit
principiilor art.114-120 din Constituţie şi a prevederilor altor legi adoptate în conformitate
133

cu aceste principii, cu garantarea pentru persoanele interesate a drepturilor şi libertăţilor
acordate părţii în proces. Nicio altă putere, inclusiv autorităţile publice locale, nu sunt în
drept să intervină în activitatea autorităţii judecătoreşti, să supună controlului hotărârile
acesteia, precum şi să substituie instanţa judecătorească la examinarea cauzelor ce intră în
competenţa ei, inclusiv în ceea ce priveşte retragerea terenurilor din posesie. Consiliul
sătesc ___ a încălcat prevederile constituţionale la acest capitol, arogându-şi ilegal
atribuţiile puterii judecătoreşti.
Totodată, potrivit prevederilor art.7 din Constituţia Republicii Moldova niciun act
juridic care contravine prevederilor Constituţiei, nu are putere juridică. Or, decizia
consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___, contravenind art. 6, 114-120 din Constituţie, nu
poate avea putere juridică. Respectiv, o asemenea decizie anticonstituţională nu poate da
naştere la dreptul asupra terenului pentru pârâtul ___, precum şi nu poate servi drept temei
pentru lipsirea mea de acest teren.
Pe lângă acestea, având în vedere că terenul mi-a fost repartizat în folosinţă pe un
termen nelimitat, eu mai având şi posibilitatea de a-l privatiza fără plată în condiţiile art.11
alin.1 subalineatul 1 din Codul funciar, dreptul meu asupra terenului reprezintă şi un bun
în sensul art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
interpretează mai pe larg noţiunea de „bun” şi referă la această noţiune orice „drept privat
care reprezintă valoare patrimonială şi, respectiv, bun în sensul art.1 al Protocolului 1”
(Hotărârea Curţii Europene din 26.06.1986 în cauza V.Marl contra Olandei). Pornind de la
conţinutul punctelor 32-35 ale Hotărârii Curţii Europene pentru Drepturile Omului
„Stretch contra Regatului Unit” din 24 iunie 2003 bunuri, în sensul art.1 al Protocolului
nr.1 la Convenţie, se consideră şi aşteptarea întemeiată a procurării patrimoniului sau a
dreptului patrimonial în baza contractului încheiat cu organul autorităţii publice. Iar
potrivit art.1 al Protocolului nr.1 menţionat, orice persoană fizică sau juridică are dreptul
la respectarea bunurilor sale. Şi deposedarea abuzivă a mea de teren este o încălcare
flagrantă a acestui drept.
În asemenea circumstanţe, eu sunt în drept să mă adresez cu cerere de anulare a
deciziei ilegale şi anticonstituţionale a Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ şi să
revendic terenul de la persoana care l-a obţinut şi îl posedă în baza unui act ilegal. Potrivit
prevederilor art.308 din Codul civil posesorul de bună-credinţă este în drept să revendice
bunul aflat în posesiune nelegitimă a noului posesor. În acelaşi timp, pârâtul ___ nu poate
fi considerat dobânditor şi/sau posesor de bună-credinţă, având în vedere că el ştia de
faptul că terenul mi-a fost repartizat mie şi se află legal în posesia mea, dar a acceptat
atribuirea terenului în folosinţa lui cu încălcarea normelor constituţionale şi legale
menţionate.
Potrivit explicaţiilor din pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova nr.10 din 26.03.1997 “Cu privire la practica aplicării legislaţiei
funciare de către instanţele judiciare”, litigiile şi plângerile legate de chestiunile funciare,
unde una din părţi este cetăţeanul, se examinează de către judecătoriile jurisdicţiei de drept
comun.
În temeiul celor expuse, conform prevederilor art. 6 şi 7 din Constituţia Republicii
Moldova, art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.10 şi 25 din Codul funciar, art.308 din Codul
civil, art.166-167, 241 din Codul de procedură civilă,
134

s o l i c i t:
Să fie declarată nulă decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ privind atribuirea
în folosul lui ___ a terenului cu suprafaţa de 0,065 ha pe str. ___ nr._ din s. ___.
Să fie obligat pârâtul ___ să elibereze terenul de pe str. ___ nr._ s. ___.
Să fie încasate de la pârâţi în folosul meu cheltuielile de judecată.
Pentru asigurarea acţiunii, solicit să fie pus sechestru pe terenul de pe str. ___ nr._ s.
___, precum şi să-i fie interzise pârâtului ___ acţiunile de efectuare a oricăror lucrări de
construcţie pe acest teren.
Anexă:
Data_______________________
Semnătura__________________
135

Judecătoria sectorului _______________________
Reclamant: __________________
_____________________
(domiciliul)
Pârâţi:
1. Consiliul sătesc ____________________
___________________________________
(sediul)
2. _________________________________
__________________________________
(domiciliul)
CERERE
DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Eu, reclamantul ___, sunt proprietarul apartamentului nr._ din casa nr._ de pe str._
mun.Chişinău constituit din 2 camere separate. Proprietar al apartamentului nr._, constituit
din 2 camere, este pârâtul. Alte 2 camere din secţia dată a blocului - apartamentul nr._, -
se află în proprietatea lui ___, care la moment este plecat peste hotare. Coridorul, 2
încăperi de baie, 2 încăperi de veceu, o cămară, aflate la extremele coridorului, precum şi
bucătăria sunt în proprietate şi folosinţă comună a locatarilor secţiei date.
Pârâtul ___ şi-a însuşit o parte din suprafaţa coridorului aflată în folosinţă comună,
de asemenea, încăperea băii şi a veceului de lângă apartamentul său, despărţind această
parte prin instalarea unui perete cu uşă. În aşa mod el a închis accesul meu la această parte
a coridorului şi la încăperile respective. Totodată, pârâtul şi membrii familiei sale au acces
liber la altă parte a coridorului, la bucătărie, la altă baie şi alt veceu.
Astfel, eu, fiind coproprietar al încăperilor izolate de către pârâtul ___, prin
instalarea peretelui, nu pot deţine şi folosi încăperile respective, care au fost uzurpate în
mod ilegal de către el. Prin aceasta se încalcă drepturile mele prevăzute de art.315 din
Codul civil, care stabileşte că proprietarul are dreptul de posesiune, de folosinţă şi de
dispoziţie asupra bunului.
Pe lângă aceasta, construirea peretelui s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art.50,
55, 42 din Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, precum şi ale
pct.4 din Regulamentul privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau
desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.360 din
18.04.97, prin care este stabilit că asemenea lucrări pot fi efectuate numai în baza
autorizaţiei de construire, eliberată de autoritatea publică locală. Or, pârâtul ___ nu a
dispus de o asemenea autorizaţie, peretele fiind instalat de el în mod samavolnic.
Iar pentru intrarea în posesia Autorizaţiei de construire, conform prevederilor
Instrucţiunii provizorii privind procedura de obţinere a actelor necesare pentru executarea
construcţiilor, reconstrucţiilor, amenajărilor, aprobată de Primăria mun. Chişinău la
10.05.2001, mai era necesar ca pârâtul să solicite şi acordul autentificat notarial al
vecinilor. Un asemenea acord nu a fost solicitat şi nu există.
Pornind de la aceste circumstanţe, eu sunt în drept, conform prevederilor art.374
alin.(1) din Codul civil, să revendic cota-parte din bunul ce-mi aparţine din posesiunea
nelegitimă a lui ___ prin obligarea părţii pârâte de a demola peretele construit neautorizat,
136

precum şi să solicit, potrivit prevederilor art.376 alin.(2) din Codul civil, ca pârâtul să fie
obligat să nu-mi îngrădească pe viitor dreptul de folosinţă asupra încăperilor nominalizate.
Cererea mea se încadrează şi în prevederile art.1 al Primului Protocol adiţional la
Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care
garantează oricărei persoane dreptul la respectarea bunurilor sale.
În temeiul celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.11 lit.b), 374 alin.(1),
376 alin.(2) din Codul civil, art.166, 241 din Codul de procedură civilă,
S O L I C I T:
Să fie obligat pârâtul ______ să efectueze din cont propriu demolarea peretelui
construit neautorizat în coridorul aferent apartamentelor nr.___ din casa nr._ de pe str. ___
mun.Chişinău, precum şi să nu-mi îngrădească dreptul de folosinţă pe viitor asupra
coridorului, camerei de baie şi veceului amplasate în partea de coridor de lângă
apartamentul său nr._.
Să fie încasate în folosul meu de la pârâtul ___ cheltuielile de judecată ce ţin de
acordarea asistenţei juridice şi de plata taxei de stat, în total ___ lei.
Anexe:
1. ___
2. ___
Data__________________
Semnătura_______________
137

„___” ____________ ______
Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău
Reclamant: _________________
Pârât:______________
CERERE
CU PRIVIRE LA MĂRIREA CUANTUMULUI
PRETENŢIILOR DIN ACŢIUNE
Prin prezenta, reclamantul declară că susţine integral temeiurile de fapt şi de drept
invocate în cererea de chemare în judecată.
Suplimentar, susţine că pârâtul refuză în continuare să-şi onoreze obligaţiunile
prevăzute de Contractul nr. _______ din ___ ____________ ______.
Aceste circumstanţe au condus la majorarea sumei datoriilor faţă de reclamant cu
_____________________ lei.
Luând ca bază cele expuse în virtutea calităţii de participant la proces care se
bucură de drepturi procedurale speciale prevăzute în art.60 CPC al RM, reclamantul
modifică cerinţele expuse în cererea de chemare în judecată, prin majorarea sumelor
solicitate spre încasare de la pârât şi
solicită instanţei de judecată: a încasa de la pârât în folosul reclamantului
• datoria pentru îndeplinirea lucrărilor cu populaţia – ___________ lei,
• penalităţi – _____________ lei;
• taxa de stat – ___________ lei;
• cheltuieli de asistenţă juridică – ____________lei.
Anexe:
1. Calculele sumelor solicitate.
2. Ordin de plată a taxei de stat.
Semnătura reclamantului_____________________________
138

„____” ______________ ____
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Recurent: ______________________
Intimat: _______________________
CERERE DE RECURS
ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL
ECONOMICE
La 30.09.2009, Curtea de Apel Economică a examinat cererea depusă de intimat la
hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie. În rezultat, instanţa de apel a dispus
admiterea parţială a apelului, modificarea hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie
în privinţa admiterii cererii de bază şi respingerea cererii înaintate de recurent privind
încasarea datoriei de la intimat ca nefondată.
De asemenea, instanţa de apel a dispus întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti.
Potrivit Principiului nr.6 al Recomandării nr.R(84)5 privind principiile de procedură
civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptată de Comitetul Miniştrilor al
Consiliului Europei la 28.02.1984, decizia instanţei de apel trebuie să corespundă tuturor
normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod
sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de apelant şi intimat, adică formulările
din conţinutul deciziei trebuie să corespundă exigenţilor de: corectitudine, certitudine,
concreteţe, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică, elocvenţă, lipsă de rezerve
(necondiţionalitate), sobrietate, oficialitate şi pertinenţă.
Recurentul luând act de decizia motivată a instanţei de apel a ajuns la concluzia că
aceasta este nelegală şi pasibilă casării, deoarece nu corespunde exigenţilor enunţate anterior.
În mod special, atenţionăm că nu corespunde tuturor normelor de drept şi nu răspunde în mod
sigur şi expres la toate obiecţiile formulate de recurent în procesul examinării cererii de apel.
Astfel, se conturează încălcarea normelor de drept material şi de drept
procedural, ceea ce, în conformitate cu art.432, 400 (2) şi (3) CPC, serveşte drept temei
de declarare a recursului.
Argumentele aduse de recurent în favoarea celor expuse sunt următoarele:
1. Conform art.373 (2) CPC: în limitele apelului, instanţa de apel verifică
circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele
care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază
probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la
proces.
Conform art.130 (1) CPC: instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei
convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a
tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.
Conform art.158 (4) CPC, raportul de expertiză este examinat în şedinţa de judecată
şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.
139

În speţa dată, încălcarea normelor de drept nominalizate este evidentă, deoarece
argumentele aduse de instanţa de judecată pentru justificarea soluţiilor sale au la bază numai o
singură probă din dosar, şi anume: raportul de expertiză, care nu a fost examinat şi evaluat în
ansamblu cu celelalte probe din dosar.
Este de menţionat că raportul nominalizat urma să fie apreciat de către instanţa de
judecată nu numai în ansamblu cu celelalte probe din dosar, dar şi în raport cu obiecţiile la
raportul de expertiză prezentate de recurent în conformitate cu art.158 (5) CPC, care au fost
neglijate de către instanţa de judecată.
Mai mult ca atât, un raport de expertiză atât de ambiguu şi deplasat total de obiectul
litigiului, care conţine nişte concluzii străine pricinii în cauză, nu putea avea o forţă probatorie
mai superioară decât celelalte probe din dosar, cărora instanţa de judecată le-a dat o apreciere
greşită, plasând la bază acelaşi raport de expertiză.
Suplimentar, invocăm şi faptul că, în procesul efectuării expertizei, experţii judiciari au
verificat documentele prezentate de părţi sub aspectul înregistrării şi reflectării în evidenţa
contabilă a operaţiunilor economice din sfera de prestare a serviciilor. În acest sens, remarcăm
că recurentul nu solicită încasarea datoriilor pentru prestarea de servicii intimatului, dar
solicită restituirea cheltuielilor suportate la deservirea şi întreţinerea reţelelor de alimentare cu
apă şi canalizare. În acest aspect au fost prezentate documente justificative suficiente, care
demonstrează cert faptul că pe perioada aprilie-septembrie 2006, în procesul deservirii şi
întreţinerii reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, recurentul a suportat cheltuieli în
mărimea solicitată spre încasare de la intimat.
2. În baza argumentelor invocate de instanţa de judecată în motivarea deciziei, sesizăm
că respingerea cerinţelor recurentului este bazată pe prevederile Legii contabilităţii nr.426 din
04.04.1995.
În acest sens, expunem că debitorul nu poate fi exonerat de răspundere contractuală pe
motivul că creditorul a ţinut evidenţa contabilă contrar legii contabilităţii. Nerespectarea legii
contabilităţii nu se sancţionează cu negarea tuturor operaţiunilor economice ce nu au fost
contabilizate în conformitate cu această lege.
Conform art.56 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995, persoanele
vinovate de încălcarea prezentei legi, care se eschivează de la ţinerea contabilităţii, care
aplică incorect standardele şi alte acte normative privind contabilitatea, precum şi cele care
falsifică premeditat raportul financiar, sunt trase la răspundere, după caz, disciplinară,
materială, de avere, administrativă sau penală conform legislaţiei în vigoare.
Cele expuse ne determină să conchidem că executarea obligaţiilor apărute în baza
contractului, nu poate fi pusă în dependenţă de respectarea sau nerespectarea legii
contabilităţii de către recurent.
3. Drept argument instanţa de judecată inserează în motivarea hotărârii concluzia
expusă de experţi în raportul de expertiză, precum că „în evidenţa contabilă a intimatului nu
sunt înregistrate datorii creditoare faţă de recurent pentru deservirea tehnică”.
Considerăm eronată concluzia dată, deoarece existenţa unei datorii apărută în baza unui
contract încheiat în condiţii legale nu poate fi pusă în dependenţă de înregistrarea acesteia în
evidenţa contabilă a debitorului. Respectiv, nici legislaţia civilă nu pune existenţa unei datorii
contractuale în dependenţă de evidenţa contabilă a părţilor contractante. Totodată, menţionăm
că acest lucru ar fi alogic, deoarece debitorul, chiar intenţionat, poate să nu înregistreze
anumite operaţiuni economice în evidenţa sa contabilă, în acest mod scăpând de răspundere
contractuală.
În continuare, cu referire la concluziile expuse de expert şi admise de instanţa de
judecată ca argumente probate, expunem faptul că, conform art.57 din Legea contabilităţii
140

nr.426-XIII din 04.04.1995 încheierea asupra corespunderii ţinerii contabilităţii standardelor
aprobate şi altor acte normative sunt în drept să o facă numai organele cărora le sunt
încredinţate funcţiile de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei.
Ţinând cont de legislaţia privind activitatea în domeniul expertizei judiciare, conchidem
că Centrului Naţional de Expertize Judiciare nu-i este încredinţată funcţia de organizare a
contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei, funcţia de bază a acestuia fiind efectuarea
expertizei judiciare şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice.
Astfel, în conformitate cu art.11 lit.b) fin Legea cu privire la expertiza judiciară
nr.1086-XIV din 23.06.2000 şi art.154 (1) CPC, expertul judiciar urma să renunţe la
efectuarea expertizei judiciare şi să restituie materialele prezentate pentru expertiză (art.21 (4)
din Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000), dar să nu prezinte
nişte concluzii eronate şi cu depăşirea competenţei.
Cele expuse ne determină să conchidem că raportul de expertiză nu poate fi
reţinut ca probă în dosar, iar decizia de caz urma să fie luată în baza probelor
prezentate de recurent la materialele dosarului.
Suplimentar menţionăm că, în conformitate cu pct.6 din Instrucţiunea privind modul de
compensare gestionarilor fondului de locuinţe de către furnizori a cheltuielilor pentru
deservirea tehnică a sistemelor interne de alimentare cu apă, energie termică, electrică şi a
sistemelor de evacuare a apelor uzate în blocurile locative, „sumele cheltuielilor care
necesită a fi compensate gestionarului pentru deservirea tehnică pot fi încasate de ultimul
prin prezentarea cererii de plată”. În acest sens, atenţionăm instanţa de recurs că lunar
recurentul prezenta intimatului facturi de plată (pe formularul nr.868 aprobat de organul de
statistică), care în practică sunt acceptate de către agenţii economici ca cereri de plată. La
aceste facturi era anexat şi Certificatul de îndeplinire a lucrărilor în baza contractului în care
era indicată denumirea lucrărilor efectuate pe parcursul unei luni, însă intimatul categoric şi
neîntemeiat refuza să accepte aceste documente de evidenţă prezentate de recurent, respectiv
nici nu înregistra aceste fapte economice în evidenţa sa contabilă, ca mai apoi să invoce acest
fapt ca temei de exonerare de răspundere.
Astfel, poziţia intimatului de a refuza restituirea cheltuielilor suportate de recurent la
deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare, nu poate fi apreciată ca justă, dar ca o
atitudine de rea-credinţă faţă de recurent.
4. Considerăm neîntemeiată şi ilegală concluzia instanţei de apel că „Documentele
prezentate la dosar sunt întocmite unilateral”.
Forma înscrisurilor nominalizate nici nu prevede întocmirea lor bilaterală. Mai mult ca
atât, legislaţia în vigoare admite reţinerea unor înscrisuri chiar dacă ele au fost întocmite
unilateral, dacă ele servesc la constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile părţii şi altor
circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii (art.117 (1) CPC). Înscrisurile date
corespund acestor cerinţe, respectiv, nu pot fi respinse pe motivul că sunt unilaterale.
5. Asupra speţei date are o deosebită relevanţă temeiul naşterii obligaţiei intimatului
faţă de recurent.
Conform art.514 CC, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt
act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii.
În cazul dat, temei de naştere a obligaţiilor este contractul semnat de ambele părţi în
condiţii legale şi care este în vigoare până în prezent.
Potrivit pct.5.4 din contract „furnizorul plăteşte Asociaţiei cheltuielile lunare pentru
deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare din interiorul caselor, din calculul
câte 000 lei pentru un m.p., de suprafaţă totală a apartamentelor caselor de locuit, care
constituie 000000 m.p.” (a fost folosit tariful de 1,89 lei în urma aplicării pct.5.6 din contract).
141

În contextul clauzei menţionate, executarea obligaţiilor contractuale nu a fost
condiţionată de perfectarea anumitor acte sau documente contabile speciale.
Mai mult ca atât, faptul neexecutării obligaţiilor contractuale nu a fost negat de către
intimat.
În asemenea circumstanţe, hotărârea instanţei de fond este legală şi întemeiată.
Suplimentar este de menţionat faptul că în anii 2001-2006, instanţele judecătoreşti, în
situaţii similare celor ce fac obiect de examinare în cazul dat, au hotărât obligarea intimatului
să-i restituie recurentului cheltuielile suportate pentru întreţinerea şi deservirea reţelelor de
apă şi canalizare. Considerăm că toate aceste hotărâri urmează să fie luate în considerare în
speţa dată, ţinând cont de faptul că aplicarea legii şi realizarea jurisprudenţei trebuie să se facă
în mod unitar. Or, CEDO apreciază că practica judiciară neunitară este contrară principiului
siguranţei publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenţiei Europene pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care constituie unul din
elementele de bază ale statului de drept (cauza Beian vs România, nr.30658/05, CEDO 2007).
6. Decizia Curţii de Apel Economice este definitivă şi executorie, dar nu irevocabilă.
Caracterul definitiv presupune dreptul participanţilor la proces de a-şi exercita dreptul la
celelalte căi de atac, în cazul dat recursul, pentru ca instanţele ierarhic superioare să verifice
legalitatea hotărârilor emise pe caz. Caracterul definitiv al hotărârii nu exclude posibilitatea ca
hotărârea instanţei de apel să fie modificată sau anulată.
În cazul în care va surveni una din situaţiile descrise anterior, neaplicarea măsurilor de
asigurare a acţiunii ar crea dificultăţi la executarea hotărârii judecătoreşti.
Luând în considerare aspectele enunţate, conchidem că temeiurile de bază ce impun
admiterea prezentului recurs sunt următoarele:
- au fost încălcate normele de drept procedural, şi anume: art.373 (2), 130 (1),
158 (4) CPC;
- au fost aplicate norme de drept material care nu trebuiau să fie aplicate, şi
anume: art.2 (2), 16, 19 Lega contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995;
- nu au fost aplicate normele de drept material care trebuiau să fie aplicate, şi
anume: art.512 (1), 513 (1), 514, 668 CC.
În baza celor expuse şi în conformitate cu normele de drept citate în tot conţinutul
prezentei cereri, precum şi în temeiul art.86, art.175, art.400 alin.(2), (3), art.432, art.435
CPC, solicit instanţei de recurs:
1. Admiterea prezentei cereri de recurs.
2. Suspendarea executării Deciziei Curţii de Apel Economice, până la
emiterea unei decizii irevocabile pe caz.
3. Anularea Deciziei Curţii de Apel Economice şi menţinerea în vigoare a
Hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie.
Semnătura recurentului_____________________________________
142

Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău
Reclamant: _____________
Pârât:___________________
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
CU PRIVIRE LA ÎNCASAREA DATORIILOR
FORMATE ÎN BAZA CONTRACTULUI
Prin prezenta, reclamatul solicită instanţei de judecată:
1. A admite prezenta cerere.
2. A încasa de la pârât în folosul reclamantului datoria pentru îndeplinirea
lucrărilor conform contractului, penalităţi pentru neexecutarea contractului; taxa de stat;
cheltuieli de asistenţă juridică.
În fapt, reclamantul a încheiat cu pârâtul un contract privind livrarea apei şi
recepţionarea apelor menajere. Conform prevederilor contactului pârâtul s-a obligat
să-i achite reclamantului pentru îndeplinirea lucrărilor de marketing 2% din sumele
plătite de consumatori pentru serviciile de alimentare cu apă şi evacuare a apelor
uzate.
Din motive neîntemeiate pârâtul refuză să-şi onoreze benevol obligaţiile
contractuale, deşi a semnat toate Actele cu privire la îndeplinirea lucrului cu populaţia
perfectate de către reclamant, de asemenea, a acceptat şi facturile fiscale eliberate de
reclamant. Astfel, pentru perioada 01.08.2005 – 30.04.2007, s-a format o datorie în sumă de
________ lei.
La 06.06.2007, reclamantul a înaintat pârâtului o reclamaţie prin care a solicitat
achitarea datoriei în cauză. De asemenea, în conformitate cu prevederile contractului,
reclamantul a solicitat achitarea amenzii în mărime 20% din suma datoriei de bază.
În mod tacit, pârâtul a refuzat achitarea datoriilor faţă de reclamant, respectiv
refuzând şi rezolvarea litigiului în cauză pe calea tratativelor.
În aceste condiţii, reclamantul a fost pus în situaţia de a suporta cheltuieli
suplimentare (plata taxei de stat, cheltuieli de asistenţă juridică), care solicită să fie încasate
tot de la pârât.
În drept, prezenta cerere se bazează pe alin.2) lit.a) art.8 CC al RM pornind de la
faptul că drept temei de apariţie a obligaţiilor pârâtului faţă de reclamant serveşte un contract,
art.9 CC al RM ce se referă la executarea obligaţiilor din partea pârâtului în acord cu
contractul, art.512 CC al RM ce acordă dreptul reclamantului, în calitate de creditor, să
pretindă de la părut, în calitate de debitor, executarea obligaţiilor, art.514 CC al RM ţinând
cont de faptul că obligaţiile în cauză au luat naştere în baza unui contract, art.572 CC al RM,
care stipulează că temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii, art.5, 29, 35, 96, 166
CPC al RM.
Anexe (copii):
1. Cererea de chemare în judecată;
2. Contractul;
3. Reclamaţia;
143

4. Calculele sumelor solicitate;
5. Actele cu privire la îndeplinirea lucrărilor cu populaţia;
6. Facturi fiscale;
7. Dispoziţia de plată a taxei de stat.
Semnătura reclamantului_______________________
144

Curtea de Apel Economică
Intimat: _________________
Apelant: _________________
OBIECŢII
ASUPRA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ
Onorată instanţă!
Intimatul îşi exprimă dezacordul cu Raportul de expertiză şi consideră că acesta nu
poate fi admis ca probă în dosar.
Raportul de expertiză nominalizat nu elucidează problemele puse în discuţie în procesul
examinării cauzei şi nu poate fi pus la baza unei hotărâri judecătoreşti prin care ar fi admise
sau respinse cerinţele intimatului, care constau în încasarea de la apelant a datoriei pentru
deservirea reţelelor interne de alimentare cu apă potabilă şi canalizare.
Ţinând cont de esenţa litigiului şi cerinţele din acţiunea intimatului, considerăm că
expertul urma să se refere numai la existenţa şi mărimea datoriei pentru deservirea reţelelor
interne de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, dar nu, în general, la toate datoriile dintre
aceşti doi agenţi economici.
În raportul de expertiză, expertul face o analiză a tuturor datoriilor părţilor dosarului,
formate în baza contractului în litigiu, care sunt nişte datorii diferite de cele solicitate spre
încasare de către intimat şi nu fac obiectul prezentului litigiu. Astfel, concluziile la întrebarea
1şi 2 puse în faţa expertului sunt străine pricinii în cauză şi nu au tangenţă cu aceasta.
Referitor la răspunsul expertului la cea de a treia întrebare, susţinem următoarele.
Conform art.57 din Legea contabilităţii nr. 426-XIII din 04.04.1995, încheierea asupra
corespunderii ţinerii contabilităţii standardelor aprobate şi altor acte normative sunt în drept să
o facă numai organele cărora le sunt încredinţate funcţiile de organizare a contabilităţii şi de
coordonare a metodologiei ei.
Ţinând cont de legislaţia privind activitatea în domeniul expertizei judiciare, conchidem
că Centrului Naţional de Expertize Judiciare nu-i este încredinţată funcţia de organizare a
contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei, funcţia de bază a acestuia fiind efectuarea
expertizei judiciare şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice.
Astfel, întrebarea a treia nu este de competenţa expertului judiciar, ceea ce a servit drept
temei ca acesta să refuze efectuarea expertizei judiciare în conformitate cu art.11 lit. b) din
Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000 şi art. 154 (1) CPC şi să
restituie materialele prezentate pentru expertiză fără efectuarea acesteia (art.21 (4) din Legea
cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000).
În concluzie, reiterăm că raportul de expertiză nu poate fi reţinut ca probă pe
dosar.
În continuare, susţinem faptul că, în dosar, sunt probe suficiente ce denotă legalitatea şi
temeinicia cerinţelor intimatului, care au la bază un contract încheiat în condiţii legale, de la
executarea căruia nu te poţi eschiva pe motivul ţinerii evidenţei contabile contrar legii
contabilităţii. Nerespectarea legii contabilităţii nu se sancţionează cu negarea tuturor
145

operaţiunilor economice ce nu au fost contabilizate în conformitate cu această lege sau cu
exonerarea debitorilor de răspundere contractuală.
Conform art.56 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995, persoanele
vinovate de încălcarea prezentei legi, care se eschivează de la ţinerea contabilităţii, care aplică
incorect standardele şi alte acte normative privind contabilitatea, precum şi cele care falsifică
premeditat raportul financiar, sunt trase la răspundere, după caz, disciplinară, materială, de
avere, administrativă sau penală conform legislaţiei în vigoare.
Suplimentar comunicăm faptul că, în speţa dată, nu poate fi trecută cu vederea practica
precedentă, stabilită de ambele părţi contractante, privind modalitatea de restituire a
cheltuielilor lunare pentru deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare.
Până în anul 2000, apelantul achita sumele calculate în baza punctului 5.4 din contract
prin intermediul IM „Infocom”, fără a-i solicita asociaţiei prezentarea suplimentară a
anumitor documente, deoarece însuşi contractul nu prevede obligaţia părţilor de a perfecta
anumite acte. Ulterior, din cauza refuzului apelantului de a achita aceste sume, încasarea lor a
avut loc prin intermediul instanţelor judecătoreşti, care de fiecare dată a dat câştig de cauză
asociaţiei.
Ţinând cont de faptul că, prin mai multe hotărâri judecătoreşti, a fost stabilită obligaţia
contractuală a apelantului de a plăti lunar asociaţiei cheltuielile lunare pentru deservirea şi
întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare în temeiul punctului 5.4 din contract, conchidem
despre prezenţa temeiurilor degrevării de probaţiune prevăzute la art.123 (2) CPC.
În asemenea circumstanţe, considerăm că hotărârea primei instanţe este legală şi
întemeiată şi urmează a fi menţinută în vigoare.
Data______________________
Semnătura_________________
146

„____” _____________ 2009, nr. _____
CURTEA DE APEL ECONOMICĂ
Apelant: ___________________
Intimat: ____________________
REFERINŢĂ
LA CEREREA DE APEL PRIVIND ATACAREA
HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI ECONOMICE DE
CIRCUMSCRIPŢIE CHIŞINĂU
Onorată instanţă!
Prin prezenta, intimatul comunică despre examinarea cererii de apel declarată de apelant
la Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău şi, totodată, îşi exprimă
dezacordul cu aceasta.
Motivele invocate de apelant în cererea de apel nu-şi găsesc confirmare, ceea ce denotă
faptul că sunt formale şi nu pot pune la îndoială legalitatea hotărârii contestate. De asemenea,
cererea de apel nu conţine temeiuri legale în baza cărora hotărârea instanţei de fond poate fi
casată.
În concluzie, susţinem faptul că apelantul, în acest mod, şi-a exprimat numai
nemulţumirea faţă de soluţia dată în instanţa de fond, ceea ce nu poate servi drept temei de
sine stătător pentru casarea hotărârii.
Legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond este evidentă, deoarece se
întemeiază numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţa de judecată şi pe probele
cercetate în cadrul şedinţelor judiciare în strictă conformitate cu legea, ceea ce corespunde
prevederilor art.239 CPC.
În procesul examinării cauzei, s-a stabilit cu certitudine că intimatul nu are datorii faţă
de apelant, iar cele invocate de ultimul nu au fost confirmate prin probe veridice şi suficiente.
De asemenea, s-a stabilit că calitatea de consumator în condiţiile contractului le revine
membrilor asociaţiei şi nu asociaţiei nemijlocit, astfel că, pentru datoriile formate în urma
neachitării conturilor de plată perfectate de Î.M. „Infocom”, în baza datelor prezentate de
către furnizor, urmează să fie tras la răspundere fiecare locatar în parte.
Îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intimat este confirmată prin Actele cu
privire la îndeplinirea lucrului cu populaţia între apelant şi intimat şi Facturile fiscale
perfectate de intimat pentru confirmarea operaţiunii economice ce a avut loc de fapt. Este de
menţionat că atât actele, cât şi facturile au fost semnate de către apelant fără obiecţii.
Obiecţiile au apărut mult mai târziu şi anume atunci când intimatul i-a solicitat apelantului,
prin cerere de chemare în judecată, încasarea sumelor incluse în aceste acte şi facturi.
Referitor la probele nominalizate de apelant în cererea de apel, cu menţiunea „probe
care atestă nemijlocit executarea reală a obligaţiilor stipulate în pct.3.6 şi pct.1 ale acordului
adiţional la Contract”, susţinem că acestea nu pot avea o forţă probantă superioară
înscrisurilor nominalizate anterior. Concomitent, informăm că intimatul deţine astfel de probe
şi le anexează la prezenta referinţă, iar dacă, în procesul examinării cauzei în prima instanţă,
apelantul reclama aceste probe, ele ar fi fost prezentate fără dificultăţi.
147

În aceste circumstanţe, instanţa de fond a ajuns just la concluzia de a admite pretenţiile
intimatului.
Cât priveşte respingerea cererii reconvenţionale, susţinem că şi în acest caz soluţia
instanţei de fond este legală şi întemeiată. Pretenţiile formulate de apelant prin cererea
reconvenţională sunt nefondate şi exprimă numai tendinţa apelantului de a-şi compensa
cumva datoriile pe care le are faţă de intimat.
În drept, pretenţiile sale apelantul şi le-a întemeiat pe art.602 CC, pct.9 al Hotărârii
Guvernului RM nr.191 din 19.02.2002, pct.3.6, 5.2, 6.2.1, 7.3 ale Contractului.
Deşi indică aceste norme juridice şi contractuale, apelantul nu demonstrează în care
măsură ele sunt aplicabile situaţiei în cauză şi cum denotă ele că, prin acţiunile sau inacţiunile
sale, intimatul i-a cauzat prejudicii materiale apelantului, astfel că aplicarea lor în sensul
admiterii cererii reconvenţionale nu este justificată.
În procesul examinării cauzei, ipotetic, am ajuns la concluzia că datoriile invocate de
apelant pentru calcularea prejudiciului solicitat spre încasare s-au format în urma
divergenţelor apărute între contorul comun de la blocul locativ şi contoarele individuale ale
locatarilor, timp de mai mulţi ani. Acest fapt reiese şi din cererea de apel a apelantului. Însă
aceste surplusuri nu pot fi puse pe seama asociaţiei sau a membrilor asociaţiei, deoarece astfel
de acţiuni contravin normelor juridice ce reglementează modul de prestare şi achitare a
serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ.
Concluzia apelantului că „diferenţa nerepartizată spre achitare rămâne pe seama
gestionarului” este neîntemeiată, deoarece nici contractul, nici legislaţia în vigoare nu
prevede astfel de răspundere a gestionarului. Suplimentar remarcăm faptul că, conform pct.5.2
din contract, obligaţia de a prezenta Î.M. „Infocom” datele cu privire la volumul de apă
consumat îi revine furnizorului şi nu asociaţiei. În aceste circumstanţe, obligaţia intimatului în
lucrul cu consumatorii se limitează la acele calcule pe care le prezintă Î.M.”Infocom”. Prin
probele anexate la dosar se demonstrează că în această parte intimatul îşi îndeplineşte cu
bună-credinţă obligaţiunile, deoarece achitările anuale ale consumatorilor faţă de furnizor
depăşesc volumul de apă consumat pe parcursul anului, ceea ce înseamnă că suplimentar la
datoriile curente sunt achitate şi datoriile anilor precedenţi, ceea ce se datorează numai
lucrului intens şi sistematic cu consumatorii.
Modalitatea de evidenţă lunară a consumului de apă pentru membrii asociaţiei, care au
calitatea de consumator, propusă de apelant prin cererea de apel, contravine lit.a) pct.9 din
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.191 din 19.02.2002, de asemenea,
contravine şi punctului 5.2 din contract.
Potrivit acestor două norme, consumatorii achită Furnizorului volumul de apă potabilă
şi caldă menajeră, care este determinat conform indicaţiilor contoarelor din apartamentele sau
încăperile de locuit ale consumatorilor şi fixate în conturile (avizele de plată) Î.M. „Infocom”
în baza datelor prezentate de Furnizor.
În contextul celor expuse, concluzionăm că apelantul îi impută intimatului nişte
inacţiuni ce contravin prevederilor legale şi contractuale, care au toate şansele reale de a fi
calificate ca fapte ilicite, care impun răspundere.
Nu poate fi reţinut nici argumentul apelantului privind interpretarea eronată de către
instanţa de judecată a punctelor 1.1 şi 1.2 din contract prin prisma art.242 CC, deoarece în
cazul încheierii contractului nominalizat institutul reprezentării a fost aplicat nemijlocit, în
conformitate cu legea şi prevederile statutare.
Este de menţionat faptul că plăţile solicitate de intimat spre încasare au fost calculate în
mărime procentuală de la sumele achitate de către consumatori la conturile furnizorului, fără
abstracţie. Adică a solicitat ceea ce i se cuvine conform contractului, pentru lucrul asiduu şi
zilnic cu locatarii blocurilor pe care le gestionează. Rezultatele muncii sunt evidente şi
148

demonstrate prin achitările efectuate de consumatori în contul furnizorului pentru serviciile
prestate.
În lumina celor relevate şi în conformitate cu art.385, 386 (2) CPC, solicit instanţei de
apel să respingă apelul ca fiind neîntemeiat şi să menţină în vigoare Hotărârea
Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău.
Anexe (copii):
1. ____________________
2. ____________________
Semnătura intimatului__________________________
149

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Intimat: _________________________
Recurent: ________________________
REFERINŢĂ LA CEREREA DE RECURS
Onorată instanţă!
Prin prezenta, în temeiul art.433 lit.a) CPC, intimatul solicită instanţei de recurs să
considere inadmisibil recursul declarat de recurent la Decizia Curţii de Apel Economice.
În urma examinării cererii de recurs s-a ajuns la concluzia că aceasta nu este declarată
în temeiurile consemnate la art.400 alin.(2) şi (3) CPC al RM, de asemenea, nu cuprinde
argumente ce se referă la ilegalitatea sau netemeinicia hotărârii Curţii de Apel Economice,
exprimând numai nemulţumirea recurentului cu soluţiile adoptate de instanţele inferioare.
Argumentele invocate de recurent, precum că „instanţa de apel şi instanţa de fond, la
judecarea pricinii, au apreciat abstract probele anexate la dosar, nu au determinat pe deplin
circumstanţele litigiului, au interpretat unilateral clauzele contractului puse la baza
cerinţelor”, denotă inadmisibilitatea cererii de recurs, deoarece, prin prisma art. 400 alin.(2) şi
(3) CPC, ele nu constituie temeiuri de casare a deciziei, or, recursul exercitat, conform
secţiunii a II-a, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi
procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt (pct.10 din
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr.3 din 27.03.2006 „Cu privire la
practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs”).
Cât priveşte temeiul invocat de recurent precum că instanţa de apel şi cea de fond au
aplicat eronat actele normative, expunem că acest argument este unul declarativ, deoarece nu
a fost invocat niciun motiv, care ar demonstra existenţa acestei încălcări.
Suplimentar remarcăm că, din conţinutul cererii de recurs, nu rezultă existenţa unuia din
temeiurile legale de recurs, neindicate expres de recurent în cerere. Toate argumentele
invocate de recurent sunt similare argumentelor invocate de acesta în prima instanţă şi în
instanţa de apel şi se referă la nereţinerea înscrisurilor probatorii şi neaprecierea argumentelor
invocate în susţinerea cererii reconvenţionale, dar, totodată, nu se indică concret, care sunt
aceste înscrisuri şi argumente şi cum demonstrează ele ilegalitatea hotărârilor date în instanţa
de fond şi de apel.
După studierea cererii de recurs şi contrapunerea ei cu cererea de apel, intimatul a
sesizat că acestea nu diferă esenţial după conţinut, cu excepţia unor completări sau înlocuiri
de expresii cu aceleaşi sens, care nu denotă sub nicio formă ilegalitatea hotărârilor instanţelor
anterioare.
Consemnăm faptul că recurentul, fără a ţine cont de prevederile art.442 (1) CPC, potrivit
căruia instanţa de recurs verifică numai legalitatea hotărârii atacate, dar nu şi temeinicia ei în
fapt, reclamă probele prezentate de intimat pentru susţinerea cerinţelor sale din acţiune şi,
respectiv, respingerea cererii reconvenţionale. De asemenea, înaintează obiecţii la referinţa
înaintată de intimat în instanţa de apel, ceea ce era în drept să facă în procesul examinării
cererii de apel, dar nu în procesul examinării cauzei în ordine de recurs.
Este de menţionat şi faptul că, în procesul examinării cauzei, instanţele de judecată
inferioare au pus în discuţie şi examinat toate problemele ridicate de recurent, fiind astfel
respectat principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în faţa legii şi justiţiei.
150

Soluţiile instanţei de fond şi de apel sunt juste şi în conformitate cu legea, la baza lor
fiind plasate probe pertinente şi concludente, care au fost apreciate de către instanţele
judecătoreşti în conformitate cu art.130 CPC şi care nu au fost combătute de către recurent.
În final, recurentul invocă faptul că contractul care stă la baza litigiului a fost perfectat
de intimat din care considerente neclarităţile din condiţiile contractuale pot fi interpretate doar
în defavoarea părţii care le-a formulat, adică în defavoarea intimatului, dar fără a ţine cont de
faptul că, conform art.732 (2) CC „în toate cazurile, contractul se interpretează în favoarea
aderentului sau a consumatorului”. Astfel, interpretarea dată de către instanţele de judecată
clauzelor contractuale a fost efectuată în strictă conformitate cu legea.
Cât priveşte cererea reconvenţională, comunicăm faptul că recurentul nu a putut
demonstra prin probe şi nu prin argumente declarative, legalitatea şi temeinicia ei.
Nici în prima instanţă, nici în instanţa de apel recurentul nu a probat existenţa datoriilor
intimatului faţă de el, ba dimpotrivă, intimatul a prezentat înscrisuri probatorii care
demonstrează faptul că nu are datorii faţă de recurent, iar lipsa datoriilor exclude posibilitatea
calculării de prejudicii.
Scopul înaintării acestei cereri reconvenţionale a fost compensarea datoriilor pe care le
are recurentul faţă de intimat, acest fapt a fost afirmat chiar de reprezentantul recurentului, dar
reiese şi din cererea de recurs.
Recurentul motivează înaintarea cererii reconvenţionale pentru asigurarea drepturilor
garantate de legislaţia civilă, dar fără a indica expres care drept şi de care normă juridică este
prevăzut şi protejat acest drept. În cazul nespecificării dreptului şi a normei juridice unde îşi
are izvorul, acţiunea se consideră nelegală şi nu poate fi admisă.
În baza celor relevate, conchidem că decizia instanţei de apel şi hotărârea instanţei de
fond sunt întemeiate şi legale, iar cererea de recurs nu conţine temeiuri legale, ceea ce impune
concluzia că recursul declarat de recurent este inadmisibil.
Data_______________
Semnătura______________
151

„___” _____________ _____
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Revizuent: ____________________
Intimat: _______________________
REFERINŢĂ
LA CEREREA DE REVIZUIRE DEPUSĂ
ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII SUPREME
DE JUSTIŢIE
Onorată instanţă!
Prin prezenta, intimatul îşi expune dezacordul cu cererea de revizuire declarată de
revizuent împotriva Deciziei Curţii Supreme de Justiţie. Concomitent menţionează că aceasta
nu cuprinde argumente ce ar justifica necesitatea desfiinţării Deciziei Curţii Supreme de
Justiţie şi reînnoirea judecăţii.
Este de menţionat că legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care
sunt enumerate exhaustiv în art.449 CPC.
Totodată menţionăm că, pentru admiterea cererii de revizuire, nu este suficient numai să
incluzi în conţinutul ei unul din temeiurile prevăzute în art.449 CPC, mai este necesar şi să
probezi acest fapt.
Cu referire la temeiul invocat de revizuent, susţinem că acesta nu este confirmat prin
probe.
Conform punctului 4 lit. d) din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu
privire la practica aplicării legislaţiei procesuale la examinarea cauzelor civile în ordine de
revizuire nr.14 din 03.10.2005, în caz dacă se invocă temeiul prevăzut la lit.c) art.449 CPC, se
va ţine seama numai de înscrisurile descoperite după pronunţarea hotărârii atacate pe calea
revizuirii. În continuare se menţionează: legea prevede, în această privinţă, doar un singur
mijloc de probă, respectiv, acela al înscrisurilor în sensul art.137 CPC, iar nu şi declaraţiile de
martor, chiar luate în formă autentică sau rapoarte de expertiză.
Pentru a proba faptul, „descoperirii înscrisurilor probatoare, care nu au putut fi
prezentate instanţei de judecată în cadrul examinării cauzei în instanţa de fond, în apel şi în
recurs, din motive ce nu au depins de voinţa revizuentului”, revizuentul face trimitere la un şir
de înscrisuri anexate la materialele dosarului pe parcursul examinării cauzei în instanţa de
fond şi apel, cu nota că instanţele de judecată s-au limitat doar la o apreciere formală a
acestora.
Toate înscrisurile nominalizate nu întrunesc condiţia de bază enunţată, adică aceste
înscrisuri au fost descoperite cu mult timp înainte de pronunţarea deciziei contestate.
Totodată, menţionăm că obiecţiile în cauză au fost invocate şi anterior, astfel, acestea au servit
deja drept obiect de examinare şi apreciere în toate instanţele de judecată şi, respectiv, li s-a
dat o apreciere, în acest sens fiind pronunţată hotărârea instanţei de fond, de apel şi de recurs.
152

În contextul celor expuse, remarcăm că argumentele invocate de revizuent în cererea de
revizuire denotă numai nemulţumirea acestuia vis-à-vis de faptul respingerii acestor probe în
procesul examinării cauzei şi nicidecum nu denotă existenţa acelor motive legale ce ar impune
rediscutarea soluţiei irevocabile pe caz.
Suplimentar, revizuentul face trimitere şi, respectiv, anexează la cerere Decizia Curţii
de Apel Economice şi Raportul de expertiză.
Atenţionăm că raportul de expertiză nominalizat a fost prezentat de către revizuent la
etapa examinării cauzei în recurs, revizuentul a informat instanţa de recurs şi despre Decizia
Curţii de Apel Economice. În asemenea circumstanţe, aceste două înscrisuri nu întrunesc
condiţia esenţială prevăzută de art.449 lit.c) CPC.
În concluzie, susţinem faptul că probele anexate la cererea de revizuire nu confirmă
temeiul invocat de revizuent.
Un alt motiv ce denotă nelegalitatea şi netemeincia cererii de revizuire constă în faptul
că hotărârile instanţelor de judecată pronunţate în speţa dată nu sunt greşite în raport cu
înscrisurile invocate şi prezentate de revizuent, deoarece acestea nu se referă la circumstanţe
importante pentru soluţionarea pricinii. Totodată, considerăm că acestea se referă la nişte
împrejurări străine prezentei cauze, deoarece se referă la un alt raport juridic litigios dintre
părţile prezentului proces, examinat într-un alt proces judiciar, pe care încă nu a fost dată o
soluţie irevocabilă, urmând ca, în acest sens, să se expună Curtea Supremă de Justiţie.
Ţinând cont de faptul că temeiul revizuirii nu a fost confirmat, cererea de revizuire
urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, soluţie ce nu va admite încălcarea principiului
siguranţei raporturilor juridice, care este unul din elementele fundamentale ale supremaţiei
dreptului şi prevede, că nicio parte nu are dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri
irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a
cauzei. Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a
corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite
cu privire la aceeaşi chestiune nu constituie un temei de reexaminare. O derogare de la acest
principiu este justificată doar atunci când este necesară datorită unor circumstanţe esenţiale şi
convingătoare (Hotărârea CEDO pe cauza Roşca v. Moldova, § 25).
În consecinţă, încălcarea principiului nominalizat va conduce la încălcarea art.6
paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale.
Semnătura intimatului_____________________
153

„_____” __________ ________
Judecătoria Economică de
Circumscripţie Chişinău
Reclamant - pârât: _____________
Pârât – reclamant: _____________
REFERINŢĂ
LA CEREREA RECONVENŢIONALĂ
CU PRIVIRE LA DECLARAREA NULĂ A PCT.
5.4, 5.6, 10.5 DIN CONTRACTUL NR. _ DIN _
În urma studierii cererii reconvenţionale, am ajuns la concluzia că aceasta este
neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Reclamantul, prin cererea reconvenţională, solicită a fi declarate nule pct.5.4, 5.6, 10.5
ale contractului nr.____ din _________________.
Cererea în cauză a fost înaintată de către reclamant cu omiterea termenului general de
prescripţie aplicabil acţiunilor privind declararea nulă a clauzelor contractuale.
Pornind de la motivele invocate de reclamant, termenul de prescripţie în cazul dat a
început să curgă la 20.01.2000, când a fost abrogată Hotărârea Sovietului Miniştrilor RSSM
nr.14 din 13.01.1969. Cererea reconvenţională a fost înaintată în instanţa de judecată la
20.11.2006.
Alineatul 2 din articolul 216 al Codului civil stabileşte anumite condiţii privind
declararea nulităţii unei clauze contractuale, şi anume, clauză contractuală poate fi declarată
nulă numai în temeiurile prevăzute de Codul civil. Cererea înaintată de reclamant nu are la
bază niciun temei din cele stipulate în art.220-232 din Codul civil.
Motivele invocate de reclamant se limitează la nişte interpretări eronate ale legislaţiei
civile şi a clauzelor contractuale. Astfel, se simte tendinţa reclamantului de a induce instanţa
de judecată în eroare şi de a se eschiva sub orice formă de la executarea obligaţiilor
contractuale cu bună-credinţă şi diligenţă. Prin acţiunile sale reclamantul face abuz de
drepturile sale procedurale de care este obligat să se folosească cu bună-credinţă (alin.3 art.56
din Cod civil).
Contractul în litigiu a fost încheiat între părţi pe un termen nelimitat.
La momentul încheierii contractului, au fost respectate principiile ce stau la baza
legislaţiei civile în domeniul contractelor, şi anume: principiul legalităţii şi principiul libertăţii
contractului. Respectarea principiilor nominalizate denotă faptul că contractul în litigiu a fost
încheiat legal. Un contract încheiat legal are forţă obligatorie pentru ambele părţi contractante.
După cum menţionează şi reclamantul, includerea punctelor 5.4, 5.6 în contract a fost
condiţionată de acţiunea Hotărârii Sovietului Miniştrilor RSSM nr.14 din 13.01.1969, dar şi
de Regulamentul privind modul de achitare de către populaţie a plăţii pentru serviciile
locativ-comunale şi pentru folosirea reţelei de radiodifuziune şi a antenei colective de
televiziune aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.463 din 16.05.1997,
conform cărora lucrările de întreţinere şi deservire tehnică a utilajului ingineresc al
blocurilor locative sunt efectuate de către specialiştii serviciilor de exploatare.
154

Astfel, părţile contractante îşi exercitau drepturile şi îşi onorau obligaţiile în
conformitate cu clauzele contractuale şi actele normative nominalizate.
Ulterior, în scopul asigurării unui cadru legislativ adecvat condiţiilor economiei de
piaţă, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.55 din 20.01.2000, a fost abrogată
Hotărârea Sovietului Miniştrilor RSSM nr.14 din 13.01.1969, rămânând în vigoare
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.463 din 16.05.1997.
Hotărârea în cauză a acţionat până la aprobarea, prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova nr. 191 din 19.02.2002, a Regulamentului cu privire la modul de prestare şi
achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea
apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire
şi alimentare cu apă.
Intrarea în vigoare a noului regulament nu a influenţat asupra modului de executare a
contractului, deoarece conform alin.2 al pct.(1) din Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la
modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul
locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la
sistemele de încălzire şi alimentare cu apă aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova nr.191 din 19.02.2002,
Deservirea tehnică şi reparaţia curentă a echipamentelor tehnice includ lucrări de
deservire a sistemelor:
• de alimentare cu apă în subsoluri, la etajele tehnice, precum şi a coloanelor
comune din apartamente/încăperile locuibile în cămine (lucrările se
efectuează din contul furnizorilor);
• de evacuare a apei uzate (lucrările se efectuează din contul furnizorilor).
Reclamantul consideră că cheltuielile pentru deservirea reţelelor inginereşti interioare
din blocul locativ urmează să le suporte proprietarii apartamentelor. Pentru susţinerea
argumentului său, face trimitere la Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324-XII din
10.03.1993. Normele juridice ce se conţin în Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324-
XII din 10.03.1993 prevăd modul de suportare a cheltuielilor pentru deservirea reţelelor
inginereşti, şi anume, prin includerea acestora în preţul de plată pentru apa consumată. La
rândul ei, Hotărârea Guvernului nr.191 din 10.02.2002 se referă la modul de achitare a
acestor cheltuieli.
Un alt motiv invocat de reclamant se referă la faptul că contractul în litigiu ar fi un act
juridic încheiat sub condiţie.
Pornind de la aceasta, reclamantul încearcă să dovedească nulitatea punctelor 5.4, 5.3.
Faptul că contractul ar fi un act juridic încheiat sub condiţie îl demonstrează prin interpretarea
eronată a clauzei expuse în pct. 1.3 din contract.
Conform art.234 din Codul civil, actul juridic se consideră încheiat sub condiţie când
apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative depinde de un
eveniment viitor şi nesigur ca realizare.
La momentul încheierii contractului reclamantul livra apă şi recepţiona apele menajere
de la pârât. Astfel, evenimentul în baza căruia a luat naştere contractul survenise deja, deci,
apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative nu depindeau de un
eveniment viitor şi nesigur ca realizare.
În cazul de faţă, dreptul pârâtului de a solicita achitarea cheltuielilor suportate şi
obligaţia reclamantului de a achita aceste cheltuieli, nu depind de producerea unui eveniment
nesigur ca realizare.
Conform alin.(1) art.729 din Codul civil, clauzele contractului se interpretează în sensul
în care pot produce efecte, dar nu în sensul în care nu ar produce niciun efect.
155

În procesul interpretării punctelor 1.3, 5.4, 5.6 din contract, reclamantul nu ţine cont de
norma nominalizată şi încearcă să interpreteze aceste clauze în sensul în care ele nu ar
produce niciun efect. Pornind de la natura contractului şi scopul urmărit de către părţi, la
momentul introducerii clauzelor nominalizate anterior, s-a vrut ca acestea să producă efecte
juridice, de aceea urmează să li se atribuie sensul în care acestea ar produce efecte juridice.
Cât priveşte pct.10.5 din contract, acesta îşi găseşte suport juridic în alin.4 art.6 din
Codul civil, conform căruia în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la
data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea
drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă
nu prevede altfel.
Astfel, este eronată ideea că punctul 10.5 din contract ar îngrădi accesul părţilor la
normele juridice în vigoare.
Suplimentar comunicăm, că reclamantul s-a adresat anterior în judecată cu o acţiune despre
anularea contractului în discuţie, unde ca pârât a fost tot respectivul pârât. La 01.11.2001,
Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău a emis o hotărâre în cazul dat prin care
reclamantului i s-a refuzat satisfacerea cerinţelor din acţiune. Astfel, legalitatea contractului în
întregime, inclusiv a clauzelor contractuale contestate, a fost stabilită printr-o hotărâre
judecătorească rămasă irevocabilă. În aceste condiţii, există deja o hotărâre judecătorească
care se referă la acelaşi obiect de litigiu între aceleaşi părţi.
Reclamantul motivează exonerarea de executare a obligaţiunilor contractuale prin lipsa
unui contract încheiat aparte referitor la deservirea tehnică a reţelelor de apă şi canalizare
interioare şi compensarea cheltuielilor pentru întreţinerea lor.
Executarea Contractului în litigiu nu poate fi pusă în dependenţă de un alt contract.
Faptul că clauzele contractuale nu prevăd ordinea şi condiţiile achitării plăţilor solicitate de
către pârât nu poate servi drept temei de refuz a executării obligaţiilor. Conform alin.1 al
art.688 din Codul civil, contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au
stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu
uzanţele sau cu principiile echităţii.
În contextul celor expuse, în conformitate cu prevederile legislaţiei civile în vigoare,
solicit a nu admite cererea reconvenţională. Cât priveşte cerinţele pârâtului, formulate în
acţiunea de bază, le considerăm întemeiate, acestea fiind bazate pe prevederile unui contract
încheiat legal şi urmează a fi admise integral.
Anexe:
Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 01.11.2001.
Semnătura reclamantului – pârâtului______________________________
156

JUDECĂTORIA _____________________
mun.Chişinău,
str.__________, nr.___
RECLAMANT: Societatea comercială ”A” S.R.L.
mun.Chişinău, str.__________, nr.___
c/f __________
PÂRÂT: Societatea comercială ”B” S.R.L.
mun.Chişinău, str.__________, nr.___
c/f __________
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI
În fapt, în data de ________, SRL „B” în calitate de „BENEFICIAR” şi SRL „A”
având calitatea de „ANTREPRENOR” au fost semnat contractul de antrepriză având ca obiect
de reglementare execuţia lucrărilor de reparaţie capitală a acoperişului flexibil şi de schimbare
a ferestrelor clădirilor ce aparţin SRL „B” conform proiectului tehnic cu detaliile de execuţie
aprobate.
În temeiul art.___ al Contractului de antrepriză încheiat, costul lucrărilor prestate
(lucrări de construcţie şi montaj) a fost evaluat de părţi la suma de __________ lei, inclusiv
TVA, durata de execuţie a lucrărilor, conform art.___, fiind stabilită în perioadă de 1,5 luni,
termen ce începe a curge din momentul semnării de către părţi a contractului şi primirea
ordinului de începere a execuţiei.
Totodată, în virtutea art.___ al Contractului, „ANTREPRENORUL” s-a obligat
contractual la executarea în termen a obiectului asumat, iar conform art.____ al Contractului,
„BENEFICIARUL” şi-a asumat obligaţiunea de achitare a valorii contractului pentru
executarea efectuată.
În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor asumate, prin Devizele locale şi
procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate, „ANTREPRENORUL” SRL „A” a
transmis „BENEFICIARULUI” SRL „B” serviciile prestate conform contractului de
antrepriză, părţile neinvocându-şi revendicări vizând termenul de execuţie şi/sau calitatea
lucrului prestat.
În data de _________, de către SRL „B” în vederea executării obligaţiei financiare de
achitare a lucrărilor prestate, a debitat la contul reclamantului suma de ________ lei, urmând
a fi transferată suma restantă în mărime de _________ lei.
Circumstanţele enunţate sunt confirmate şi prin procesul-verbal de verificare a
decontărilor reciproce la situaţia din _________, în care părţile contractante SRL „B” şi SRL
„A” au confirmat existenţa restanţei faţă de reclamant în sumă de ________ lei.
În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord
de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se
sting raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.
În acest sens, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se
nasc din contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, iar în
corespundere cu dispoziţiile art.572 din Codul civil al Republicii Moldova obligaţia trebuie
executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit,
157

executarea obligaţiei determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate,
irevocabilitate şi relativitate.
Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres
reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu
art.668 din Codul civil al Republicii Moldova „contractul încheiat legal obligă părţile nu
numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate
cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii” (principiul obligativităţii), alin.3„contractul
poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor
dacă legea nu prevede altfel” (principiul irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte
numai între părţi dacă legea nu prevede altfel” (principiul relativităţii).
În acest sens, putem conchide că reclamatul SRL ”B” nu şi-a onorat obligaţiunile
contractuale, acumulând faţă de reclamant o datorie în sumă de ____________ lei, or, potrivit
art.946 din Codul civil al Republicii Moldova, prin contractul de antrepriză o parte
(antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar
aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.
Prin Nota extrajudiciară nr.___ din ________, remisă SRL „B”, reclamantul a intervenit
către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor restante, prin
decontarea la contul SRL „A” a valorii de ___________ lei, cu avertizarea reclamatului
privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii
Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reacţii din partea
reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat. „B”, SRL „A” a formulat extrajudiciar
revendicări analogice Pretenţiei nr.___ din __________, însă iarăşi nu au parvenit reacţii din
partea destinatarului.
De asemenea, în virtutea art.619 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiilor
pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii, cuantumul dobânzii de întârziere, în
cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, constituind cuantumul de 9% peste
rata dobânzii prevăzută la art.585 din Codul civil al Republicii Moldova dacă legea sau
contractul nu prevede altfel.
Astfel, pentru întârzierea executării obligaţiilor pecuniare, reclamaţii urmează, în
conformitate cu art.619 din Codul civil, să achite o dobândă de întârziere în mărime de
________ lei, conform calculului anexă la prezenta acţiune.
În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514; 572, 619, 666,668, 946 din Codul
civil al Republicii Moldova, pe cele ale art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de
procedură civilă al Republicii Moldova,
S O L I C I T Ă M :
A admite prezenta acţiune.
A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de _______ lei.
A dispune recuperarea din contul reclamatului a cheltuielilor judiciare suportate de către
reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii.
ANEXĂ:
Data_______
Semnătura ___________
158

JUDECĂTORIA ____________
mun.Chişinău,
str.__________, nr.___
RECLAMANT: Societatea comercială ”A” SRL
mun.Chişinău, str.__________, nr.___
c/f __________
PÂRÂT: Societatea comercială ”B” SRL
mun.Chişinău, str.__________, nr.___
c/f __________
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI (2)
În fapt, în data de ________, SRL „B” în calitate de „BENEFICIAR” şi SRL „A”
având calitatea de „ANTREPRENOR” au fost semnat contractul de antrepriză având ca obiect
de reglementare execuţia lucrărilor de reparaţie capitală a acoperişului flexibil şi de schimbare
a ferestrelor clădirilor ce aparţin SRL „B” conform proiectului tehnic cu detaliile de execuţie
aprobate.
În temeiul art.___ al Contractului de antrepriză încheiat, costul lucrărilor prestate
(lucrări de construcţie şi montaj) a fost evaluat de părţi la suma de __________ lei, inclusiv
T.V.A., durata de execuţie a lucrărilor conform art.___, fiind stabilită în perioadă de 1,5 luni,
termen ce începe a curge din momentul semnării de către părţi a contractului şi primirea
ordinului de începere a execuţiei.
Totodată, în virtutea art.___ al Contractului, „ANTREPRENORUL” s-a obligat
contractual la executarea în termen a obiectului asumat, iar conform art.____ al Contractului,
„BENEFICIARUL” şi-a asumat obligaţiunea de achitare a valorii contractului pentru
executarea efectuată.
În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor asumate, prin Devizele locale şi
procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate, „ANTREPRENORUL” SRL „A” a
transmis „BENEFICIARULUI” SRL „B” serviciile prestate conform contractului de
antrepriză, părţile neinvocându-şi revendicări vizând termenul de execuţie şi/sau calitatea
lucrului prestat.
În data de _________, de către SRL „B” în vederea executării obligaţiei financiare de
achitare a lucrărilor prestate, a debitat la contul reclamantului suma de ________ lei, urmând
a fi transferată suma restantă în mărime de _________ lei.
Circumstanţele enunţate sunt confirmate şi prin procesul-verbal de verificare a
decontărilor reciproce la situaţia din _________, în care de către părţile contractante SRL ”B”
şi SRL „A” s-a confirmat existenţa restanţei faţă de reclamant în sumă de ________ lei.
În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord
de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se
sting raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.
În acest sens, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se
nasc din contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, iar în
corespundere cu dispoziţiile art.572 din Codul civil al Republicii Moldova obligaţia trebuie
executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit,
159

executarea obligaţiei determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate,
irevocabilitate şi relativitate.
Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres
reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu
art.668 din Codul civil al Republicii Moldova „contractul încheiat legal obligă părţile nu
numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate
cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii” (principiul obligativităţii), alin.3 „contractul
poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor
dacă legea nu prevede altfel” (principiul irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte
numai între părţi dacă legea nu prevede altfel” (principiul relativităţii).
În acest sens, putem conchide că reclamatul SRL ”B” nu şi-a onorat obligaţiunile
contractuale, acumulând faţă de reclamant o datorie în sumă de ____________ lei, or, potrivit
art.946 din Codul civil al Republicii Moldova, prin contractul de antrepriză o parte
(antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar
aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.
Prin Nota extrajudiciară nr.___ din ________, remisă SRL ”B”, reclamantul a intervenit
către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor restante, prin
decontarea la contul SRL ”A” a valorii de ___________ lei, cu avertizarea reclamatului
privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii
Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reacţii din partea
reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat.
Astfel, prin Nota extrajudiciară nr.___ din _________ adresată SRL „B”, SRL „A” a
formulat extrajudiciar revendicări analogice Pretenţiei nr.___ din __________, însă iarăşi nu
au parvenit reacţii din partea destinatarului.
De asemenea, în virtutea art.619 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiilor
pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii, cuantumul dobânzii de întârziere, în
cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, constituind cuantumul de 9% peste
rata dobânzii prevăzută la art.585 din Codul civil al Republicii Moldova dacă legea sau
contractul nu prevede altfel.
Astfel, pentru întârzierea executării obligaţiilor pecuniare, reclamaţii urmează, în
conformitate cu art.619 din Codul civil, să achite o dobândă de întârziere în mărime de
________ lei, conform calculului anexă la prezenta acţiune.
În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514, 572, 619, 666, 668, 946 din Codul
civil al Republicii Moldova, pe cele ale art.art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de
procedură civilă al Republicii Moldova,
S O L I C I T Ă M :
A admite prezenta acţiune.
A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de _______ lei.
A dispune recuperarea din contul reclamatului a cheltuielilor judiciare suportate de către
reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii.
ANEXĂ:
Data______________________
Semnătura_________________
160

JUDECĂTORIA _____________
mun.Chişinău, str.________, nr.____
RECLAMANT: Societatea comercială „” SRL
mun.Chişinău, str.________, nr.____
c/f ____________
PÂRÂT: Societatea comercială „B” SRL
mun.Chişinău, str.________, nr.____
c/f ____________
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND ÎNCASAREA VENITULUI RATAT
În fapt, prin Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie nr._________din
_________, menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice nr.________din
_________ şi Decizia Colegiului Economic al Curţii Supreme de Justiţie nr._________din
___________, acţiunea SRL „A” în contradictoriu cu SRL ”B” privind apărarea dreptului de
proprietate a fost admisă, dispunându-se înlăturarea obstacolelor create SRL „A” de către SRL
„B” în realizarea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil cu suprafaţa totală de
_________ m.p., amplasat în mun.Chişinău, str.__________, nr.___ şi evacuarea SRL „B” din
imobilul nominalizat.
Pornind de la considerentul că, în temeiul art.16, 254-255 CPC al Republicii Moldova,
art.14 din Codul de Executare al Republicii Moldova, hotărârea judecătorească se execută în
modul stabilit de lege după ce rămâne definitivă, SRL „A” după mai multe solicitări de
executare benevolă a actelor judecătoreşti definitive şi irevocabile înaintate în adresa
reclamatului, însă soldate fără soluţionare, a depus cererea de intentare a procedurii de executare
silită către Oficiul de Executare _______, Departamentul de Executare al Ministerului Justiţiei.
Prin Încheierea Oficiului de Executare ________din___________, documentele executorii
prezentate de SRL „A” au fost admise prin dispunerea intentării procedurii de executare,
stabilirea termenului de executare benevolă precum şi identificarea termenului de executare silită
pentru cazul neexecutării în termenul stabilit a titlurilor executorii nr.___________din
_________.
La scadenţele termenelor fixate, inclusiv la solicitările SRL „B” privind acordarea
termenelor suplimentare pentru executarea benevolă a actelor judecătoreşti sus-vizate,
executarea nu a avut loc, iar începând cu _________ până la ___________ în temeiul
proceselor-verbale de transmitere-predare, SRL „A” a recepţionat spre păstrare de la Oficiul de
Executare ________, Departamentul de Executare al Ministerului Justiţiei, bunurile mobile
existente în încăperile ce aparţin creditorului SRL „A”.
Totodată, temeiul depunerii acţiunii SRL „A” în instanţa de judecată l-a constituit
îngrădirea dreptului de proprietate (posesie, folosinţă şi dispoziţie) asigurat prin art.46 din
Constituţia Republicii Moldova, art.315; 316 din Codul civil al Republicii Moldova, asupra
bunului legal dobândit, prin caracterul său absolut şi perpetuu de către SRL „B”, lezare care
până în prezent în contradicţie cu actele judecătoreşti ce constată restabilirea acestuia, din culpa
reclamatului (acţiune sau inacţiune) nu se înlătură şi care până în prezent este cauzatoare de
prejudicii.
Menţionăm faptul că SRL „A” reprezintă o societate comercială, rezident al Republicii
Moldova, care şi-a propus drept scop de activitate comercializarea angro a articolelor destinate
161

sistemelor _________________, scop prin care până în prezent s-a remarcat atât pe piaţa
autohtonă cât şi cea internaţională, având deja un nume bine determinat ca un garant al calităţii
activităţii prestate şi al produselor comercializate.
Anume în acest scop, în data de __________ SRL „A” a participat la licitaţia bunurilor
sechestrate şi a procurat de la INSPECTORATUL FISCAL DE STAT
_________________încăperile din clădirea nr.____” cu suprafaţa totală de ________ m.p.,
amplasată în mun.Chişinău, str._________, nr.___.
În conformitate cu dispoziţia art.14 din Codul civil al Republicii Moldova, persoana lezată
într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel, prejudiciu
considerându-se cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează
să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale
(prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
Remarcăm faptul că, în temeiul art.299 din Codul civil al Republicii Moldova, fruct al
lucrului se consideră venitul, sporul şi productele pe care le dă acest lucru, fruct al dreptului
considerându-se venitul şi beneficiile dobândite în urma folosirii acestui drept, iar fruct al
lucrului şi al dreptului considerându-se veniturile şi beneficiile pe care acest lucru sau drept le
asigură prin intermediul raporturilor juridice.
În acest context, prin neexecutarea Hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie
__________ din _________, menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice
nr.________ din _______ şi Decizia Colegiului Economic al Curţii Supreme de Justiţie
nr._________din ___________, devenite definitive şi irevocabile, SRL ”B” creează obstacole
directe SRL ”A” la obţinerea fructului bunului imobil sau generarea valorificării acestuia, direct
cauzându-ne un prejudiciu sub forma venitului ratat.
Prin urmare, în prezent SRL ”A” deţine în proprietate suprafaţă comercială în mărime de
______ m.p., suprafaţă care utilizată în activitatea de întreprinzător, în perioada _________-
_________; _________-________, adică perioada analogică existenţei hotărârilor judecătoreşti
definitive şi respectiv executorii, a adus întreprinderii un beneficiu (cu deducerile fiscale legale)
în sumă de ____________ lei, ceea ce constituie un venit de _________lei pentru un metru
pătrat.
Raportând calculele vizate la suprafaţa comercială ce aparţine SRL „A”, însă care nu poate
fi valorificată din culpa directă a SRL „B” prin neexecutarea actelor judecătoreşti, pentru
perioada _________- __________; ________-_________, venitul ratat îl constituie suma de
_________ lei (calculul sumei se anexează), sumă ce solicităm să fie încasată din contul SRL
„B” în beneficiul SRL „A”.
Suplimentar, reiterăm că neexecutarea continuă şi iresponsabilă din partea SRL „B”, vine
în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care, în virtutea art.6
al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, garantează dreptul la un proces echitabil şi la
executarea actelor judecătoreşti irevocabile drept o condiţie indispensabilă a actului de justiţie
echitabil.
Prin Nota extrajudiciară aferentă acţiunii înaintate, remisă SRL ”B”, reclamantul a
intervenit către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor revendicate
prin decontarea la contul SRL „A” a valorii de _____________ lei cu avertizarea reclamatului
privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii
Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reclamatul nu a formulat nici
manifestat reacţii la pretenţia.
În drept, călăuzindu-ne de art14, 315-316, 299 din Codul civil al Republicii Moldova,
art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,
A admite prezenta acţiune.
S O L I C I T Ă M :
162

A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de __________lei.
A dispune recuperarea din contul reclamatului în beneficul reclamantului a cheltuielilor
judiciare suportate la depunerea acţiunii.
ANEXĂ:
Data_________________
Semnătura________________
163

JUDECĂTORIA ____________
mun.Chişinău, str._____________, nr.____
RECLAMANT: Societatea comercială „P” SRL
mun.Chişinău, str._____________, nr.___
MD ______ c/f ______________
PÂRÂT: Societatea comercială „V” SRL
mun.Chişinău, str._____________, nr.___
MD ______ c/f ______________
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND ÎNCASAREA PENALITĂŢII
A. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
În fapt, la _______ între SRL „V” şi SRL „P” a fost semnat un antecontract de vânzarecumpărare
a bunului imobil, având ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei SRL „V” în
calitate de „viitor vânzător” să încheie cu SRL „P” în calitate de „viitor cumpărător”, în
condiţiile antecontractului, contractul de vânzare-cumpărare a încăperilor comerciale separate cu
suprafaţa totală de ______m.p., amplasate în mun.Chişinău, str.___________, nr.____,
identificate cu nr.cadastral __________.
Potrivit, Capitolului __, punctul ___ al antecontractului, bunul imobil nominalizat, urma a
fi vândut S.A. „P” la suma convenită de _____euro, inclusiv TVA pentru un metru pătrat,
valoarea indicată urmând a fi achitată la cursul Băncii Naţionale a Moldovei la data decontării în
două tranşe, prima tranşă până la data de __________-_______ euro şi a doua tranşă până la data
de _________-_______ euro, aceleaşi reglementări fiind prescrise şi de Capitolul ___, punctul
____, în temeiul căruia SRL ”P” s-a obligat în condiţiile punctului ____ să execute obligaţiile
financiare asumate.
Totodată, „viitorul vânzător”, în virtutea Capitolului __, punctul ____, Capitolului __,
punctul ___, şi-a asumat obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la data de
________, obligaţie similară fiind asumată şi de „viitorul cumpărător” prin Capitolul ___,
punctul _____.
În vederea executării incontestabile a obligaţiilor asumate prin antecontractul din
_________, în data de _________ prin ordinul de plată nr._____, SRL „P” efectuează decontarea
în favoarea SRL „V” a sumei de ______lei (echivalentul sumei de ______ euro), cu destinaţia
plăţii conform antecontractului din ________, iar în data de ___________ prin ordinul de plată
nr.____, SRL „P” efectuează la contul SRL „V” debitarea sumei suplimentare de __________lei
(echivalentul sumei de _______ euro) cu destinaţia analogică a plăţii conform antecontractului
din ________, astfel fiind decontate în total _______euro.
În data de ________ şi respectiv la _________, mijloacele financiare transferate de către
SRL „P” în vederea executării ireproşabile a antecontractului din ___________, de către SRL
„V” se returnează cu motivaţia susţinută în nota de însoţire a plăţii de refuz unilateral al SRL
„V” în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Potrivit antecontractului din ________, Capitolul ___, părţile au stipulat în mod expres,
răspunderea contractuală (sancţiuni contractuale) în cazul neexecutării obligaţiilor juridice
asumate sau în cazul executării necorespunzătoare a acestora, prin punctul ___ fiind stipulat în
mod expres că în cazul în care „viitorul vânzător”- SRL „V” în mod unilateral refuză de la
164

executarea obligaţiilor contractuale –încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta este
obligat să restituie „viitorului cumpărător” - SRL „P” dublul sumelor primite.
În temeiul punctului___ al antecontractului din ___________, toate litigiile survenite în
legătură cu contractul încheiat se vor soluţiona pe cale amiabilă, iar în cazul imposibilităţii
atingerii unor concilieri, litigiile se vor soluţiona pe cale judiciară în instanţa de judecată
competentă a Republicii Moldova.
Prin nota extrajudiciară nr.____din ________ remisă SRL „V”, reclamantul a intervenit
către destinatar în ordinea punctului ____ al precontractului, cu solicitarea executării benevole a
sancţiunilor pecuniare asumate, prin decontarea la contul SRL „P” a valorii de ________ euro
(__________ lei Republica Moldova, ce constituie valoarea dublă neachitată), cu avertizarea
SRL „V” privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale
Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă careva reacţii din
partea reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat.
B. ANALIZA JURIDICĂ A RAPORTULUI LITIGIOS
În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord de
voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting
raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.
Totodată, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se nasc din
contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, executarea acestora
determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate (prin adagiul pacta sunt
servanada), irevocabilitate şi relativitate (prin adagiul res inter alios acta, aliis neque
nocere,neque prodesse potest).
Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres
reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu art.
572 din Codul civil al Republicii Moldova temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii,
obligaţiile urmând a fi executate în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în
momentul stabilit, şi/sau art.668 definit „forţa obligatorie a contractului” care reglementează prin
alin.1 „că contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la
tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii”
(principiul obligativităţii), alin.3 „contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în
conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel” (principiul
irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel”
(principiul relativităţii).
De asemenea, potrivit art.679 din Codul civil al Republicii Moldova „prin contract se poate
naşte obligaţia de a se încheia un contract. Forma stabilită pentru contract se aplică şi pentru
antecontract”.
Reglementări similare sunt stipulate de art.667 alin.(2) din Codul civil al Republicii
Moldova care reiterează că „obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia
cazurilor când obligaţia de a contracta este prevăzută de prezentul cod, de lege sau dacă reiese
dintr-o obligaţie asumată benevol”
În acest context antecontractul reprezintă un act juridic sinalagmatic ce operează obligaţia
de a se contracta, şi se supune după normele de conduită forţei imperative ale contractului şi a
normelor de drept ce îl reglementează. Deci, atât naşterea, întinderea, stingerea raporturilor
juridice cât şi răspunderea contractuală pentru neexecutarea obligaţiilor instituite prin
antecontract se impun imperativ efectelor actelor juridice şi nu vizează drepturi subiective
contrare efectelor obligaţiilor benevol asumate, prin refuzul unilateral de la executarea acestuia
fără intervenţia răspunderii civile.
165

La situaţia litigioasă, între părţile contractante SRL „P” şi SRL „V” a fost semnat un
antecontract identificat ca contract sinalagmatic, comutativ, oneros având ca obiect asumarea
obligaţiei de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil specificat, cu
includerea tuturor clauzelor esenţiale ale contractului de vânzare-cumpărare, contractul
nominalizat fiind supus condiţiei de formă obligatorie sub autentificare notarială imperativ
dispus prin art.679-680 din Codul civil al Republicii Moldova.
Totodată, părţile în mod benevol au stabilit sancţiuni contractuale (răspunderea
contractuală ca formă a răspunderii civile) pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare
a obligaţiilor asumate. Astfel, în temeiul punctului ____ al antecontractului din _______
în cazul în care „viitorul vânzător”- SRL „V” în mod unilateral refuză de la executarea
obligaţiilor contractuale –încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta este obligat să
restituie „viitorului cumpărător” – SRL „P” dublul sumelor primite.
Urmează să atenţionăm asupra faptului că sumele revendicate de către S.R.L „P” au fost
decontate la contul SRL „V” în cadrul executării obligaţiilor asumate prin antecontractul vizat,
care la data achitării era în vigoare, producea efecte juridice obligatorii pentru părţi, nu era
desfiinţat, or neachitarea acestora în cadrul unui raport contractual valabil, din partea SRL „P”
ducea inevitabil către neexecutarea contractului din partea sa şi implicit la survenirea
consecinţelor juridice ce se impun acestei neexecutări, prin Capitolul ____.
De asemenea, potrivit Capitolului ___, punctele ______ ale antecontractului, acesta poate fi
modificat, completat sau reziliat doar cu acordul comun al părţilor contractante, prin încheierea
unui act adiţional în formă scrisă şi autentificat notarial, alte temeiuri de încetare a contractului
părţile lăsându-le reglementărilor legislaţiei civile în vigoare.
În concluzie, reiterăm faptul că antecontractul din _________ încheiat între SRL „P” şi
SRL „V” reprezintă un contract bilateral, obligatoriu, irevocabil şi relativ impus părţilor, pentru
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a căruia survin consecinţele juridice
reglementate de contract (răspundere contractuală) şi/sau prevăzute de legislaţia civilă în vigoare.
Deci, este mai mult decât evident faptul că sancţiunile contractuale instituite de către părţi
prin antecontractul din ________, punctul ___, au survenit, şi respectiv urmează a fi aplicate în
strictă corespundere cu Legea, care prescrie caracterul obligatoriu a obligaţiilor asumate de către
părţi printr-un act juridic bilateral.
C. INCONSISTENŢA ARGUMENTELOR SRL „U” EXPUSE ÎN NOTA DIN ______
Potrivit Notei prealabile din _______, ce însoţea returnarea mijloacelor financiare
decontate de către SRL „P”, SRL „V” reiterează ipoteza potrivit căreia antecontractul din
_______, se consideră desfiinţat de drept din momentul informării reclamantului privind refuzul
unilateral al SRL „V” de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Această ipoteză SRL „P” o apreciază ca fiind fără suport juridic, bazată pe neaplicarea
Legii vizând temeiurile încetării raporturilor contractuale, rezultată din aprecierea subiectivă şi
defectuoasă a efectelor imperative generate de acte juridice sinalagmatice, pasibilă aprecierii
negative, reieşind din cumulul următoarelor motive şi reglementări:
În conformitate cu art.668 din Codul civil al Republicii Moldova contractul poate fi
modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea
nu prevede altfel.
Reglementări similare sunt statuate în Capitolul ___ al antecontractului, potrivit căruia
antecontractul poate fi modificat, completat sau reziliat doar cu acordul comun al părţilor
contractante, prin încheierea unui act adiţional în formă scrisă şi autentificat notarial.
Totodată, potrivit art.733 din Codul civil al Republicii Moldova contractul nu poate fi altfel
rezolvit, reziliat sau revocat decât în temeiuri prevăzute de Lege sau prin acordul părţilor,
acordul părţilor chiar şi conform art.734 (2) din Codul civil al Republicii Moldova dar în mod
166

similar prevederilor antecontractului, urmând a fi încheiat în forma cerută pentru contract dacă
din lege, contract sau uzanţe nu rezultă altfel.
Deci, acordul părţilor contractante la desfiinţarea contractului, în modul prevăzut de
contract şi lege, nu a fost realizat şi implicit referinţa la încetarea unilaterală a contractului din
partea SRL „V” este inopozabilă atât SRL „V” cât şi SRL „P”.
Dacă e să ne referim la cazurile de reziliere reglementate de lege, urmează a reţine faptul
că operarea rezilierii în sensul legislaţiei în vigoare –art.602, 709, 711, 735 din Codul civil al
Republicii Moldova este justificată de neexecutarea obligaţiei corelative asumată de către parte,
ceea ce semnifică inopozabilitatea acestor temeiuri SRL „P” care în aceste raporturi contractuale
a executat în termenii şi modul prevăzut toate obligaţiile asumate. Reiterăm şi asupra faptului că
rezilierea chiar şi ca definiţie reprezintă o formă a desfiinţării unui contract care intervine doar în
consecinţa neexecutării unui contract şi nu vizează dreptul părţii la încetarea contractului prin
nedorinţă (alte temeiuri decât neexecutarea) care însă poate fi acoperită prin acordul comun al
părţilor contractante la încetare, ceea ce în situaţia litigioasă nu a fost realizat.
Prin urmare, la datele efectuării decontărilor sumei de________euro, SRL „P” a dispus de
un temei legal, identificat în reglementările antecontractului din __________ care era în vigoare,
producea efecte juridice imperative şi era obligatoriu părţilor şi deci SRL „P” era obligată să
execute contractul şi să se conformeze obligaţiilor asumate.
Din aceste considerente este evident faptul că sancţiunile contractuale instituite de către
părţi prin antecontractul din ________, punctul _____, au survenit, şi respectiv urmează a fi
aplicate în strictă corespundere cu Legea, care prescrie caracterul obligatoriu a obligaţiilor
asumate de către părţi printr-un act juridic bilateral;
În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514, 572, 666, 668 din Codul civil al
Republicii Moldova, ale art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al
Republicii Moldova, şi de dispoziţiile contractului anterior din _______ ,
S O L I C I T Ă M :
A admite prezenta acţiune.
A dispune încasarea din contul SRL „V” (c/f ____________) în beneficiul SRL „P” (c/f
____________) a sumei de ___________ lei (echivalent al sumei de ______ euro).
ANEXĂ:
Data_______
Semnătura________________
167

JUDECĂTORIA_____________
mun. Chişinău, str.________, nr.___
RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL
mun. Chişinău, str. ________, nr.___
c/f _____________
RECLAMAT: Societatea comercială „B” SRL
mun. Chişinău, str. ________, nr.___
c/f _____________
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND REZOLVIREA CONTRACTULUI
DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
În fapt, la _________, între SRL „B” având calitatea de „vânzător” şi SRL „A” având
calitatea de „cumpărător” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. __ având ca
obiect de reglementare vânzarea-cumpărarea automobilului (autospecialei) de foraj de model
______.
Potrivit art.753 alin.1) al Codului civil al Republicii Moldova, prin contractul de
vânzare-cumpărare, o parte (vânzător) se obligă să predea un bun în proprietatea celeilalte
părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.
Astfel, în temeiul punctului ___ al contractului de vânzare-cumpărare nr.___ din
______, SRL „B” s-a obligat să predea automobilul de foraj de modelul _____ în proprietatea
SRL „A”, iar acesta, la rândul său, s-a obligat să preia automobilul şi să plătească preţul în
mărime de _______ Euro (___________lei).
În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor contractuale, în temeiul ordinelor de
plată nr.____ din ________ şi nr.____ din _________,SRL „A” a achitat preţul convenit, iar
în baza Actului de primire-predare din ____ şi a facturii fiscale Seria ____ din _______, a
preluat în proprietate obiectul contractual de la vânzătorul SRL ”B”.
Odată cu achiziţionarea bunului, SRL „A” a plasat automobilul procurat în procesul
activităţii sale, însă din prima zi de lucru, contrar caracteristicii şi destinaţiei sale, automobilul
s-a defectat şi nu a mai funcţionat. De nenumărate ori SRL „A” a încercat cu forţele proprii să
repare automobilul, însă din lipsa unor însuşiri inerente, care îl făceau impropriu destinaţiei şi
folosirii normale, intenţiile cumpărătorului de a repara automobilul nu s-au soldat cu succes.
Conform art.763 din Codul civil al Republicii Moldova, cumpărătorul este obligat să
predea bunul fără vicii materiale, considerându-se fără vicii materiale bunul care, la
transferarea riscurilor are caracteristicile convenite, iar în cazul în care nu s-a convenit asupra
caracteristicilor, bunul se consideră fără vicii dacă corespunde destinaţiei stabilite în contract,
corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri
de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinând cont de felul bunului.
În baza dispoziţiilor art.768 din Codul civil al Republicii Moldova care-i oferă
cumpărătorului dreptul de a cere remedierea şi înlăturarea viciilor, în cazul în care bunul nu
corespunde caracteristicilor contractate, la data de ___________, SRL „A” ,prin scrisoarea
nr.___, i-a solicitat vânzătorului SRL „B” remedierea automobilului şi înlăturarea viciului.
După primirea scrisorii de remediere şi constatarea de către ambele părţi contractante
că automobilul ce a constituit obiectul convenţiei este viciat, SRL „B” a preluat automobilul,
pentru remedierea defecţiunilor şi înlăturarea viciilor.
168

În urma încercărilor fără succes ale vânzătorului de remediere a automobilului vândut
şi de înlăturare a viciilor din cont propriu, în pofida prevederilor art.765 alin.5) al Codului
civil, potrivit căruia vânzătorul nu poate invoca o înţelegere prin care drepturile
cumpărătorului sunt excluse sau limitate ca urmare a unui viciu dacă a trecut sub tăcere în
mod dolosiv un viciu sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici, SRL „B”
prin scrisoarea nr.___ din ________ refuză remedierea automobilului şi înlăturarea viciilor, cu
propunerea acestuia de a înstrăina bunul procurat unei terţe persoane.
Raportând reglementările legale la circumstanţele faptice confirmate documentar,
incontestabil se denotă că SRL „A” a procurat un automobil viciat, vicii care fac imposibilă
exploatarea acestuia conform destinaţiei sale aşa cum s-a aşteptat cumpărătorul, or, în situaţia
în care cumpărătorul ar fi ştiut de existenţa viciilor, nu ar fi cumpărat bunul, iar vânzătorul
SRL „B”, fiind conştient de viciile automobilului înstrăinat, la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare nr.____ din ________, a trecut sub tăcere viciile constatate, ceea ce a dus
la neexecutarea obligaţiei stabilite de dispoziţia art.763 din Codul civil de predare a bunului
fără vicii materiale şi a obligaţiei de a se comporta cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul
naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei (art.513 din Codul
civil).
Potrivit art.735 al Codului civil, o parte poate rezolvi contractul dacă există o
neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi. Neexecutarea este neesenţială în cazul în care:
a) prin neexecutare creditorul a fost lipsit de posibilitatea de a obţine ceea ce aştepta în urma
contractului, b) executarea în tocmai a obligaţiilor contractuale ţine de esenţa obligaţiei, c)
neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă, d) neexecutarea dă temei creditorului să
presupună că nu poate conta pe executare în viitor a contractului.
Conform prevederilor dispoziţiei art.709 din Codul civil, dacă una dintre părţi nu
execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă decurgând dintr-un contract
sinalagmatic, cealaltă parte poate, după expirarea fără rezultat a unui termen rezonabil pe care
l-a stabilit pentru prestaţie sau remediere, să rezoluţioneze contractul.
În conformitate cu art.769 din Codul civil, în afara de cazurile prevăzute de art.617 al
Legii menţionate, pentru operarea rezoluţiunii şi repararea prejudiciului nu este necesară
stabilirea unui termen când vânzătorul a respins remedierea viciilor sau când o modalitate de
remediere nu a reuşit sau nu i se poate pretinde cumpărătorului.
Astfel, prin declaraţia din ______ adresată SRL „B”, în conformitate cu art.737 din
Codul civil şi în temeiurile art.735 al Codului civil, SRL „A” a operat rezoluţiunea
contractului de vânzare-cumpărare nr.____din _________ cu informarea destinatarului despre
necesitatea restituirii prestaţiilor executate prin preluarea de către vânzător a automobilului de
foraj de model _______ şi restituirea preţului primit.
Cu regret, efectele rezoluţiunii operate de către SRL ”A” prin Notificarea remisă SRL
„B” nu au fost executate, reclamatul refuzând restituirea preţului automobilului achitat.
Potrivit dispoziţiei art.14 din Codul civil persoana lezată într-un drept al ei poate cere
repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel, considerându-se prejudiciu cheltuielile pe care
o persoană lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea
dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi
beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
Astfel, ca urmare a neonorării de către SRL „B” a obligaţiei de predare a
automobilului vândut fără vicii materiale, SRL „A” nu a putut utiliza automobilul în
activitatea sa de antreprenoriat ceea ce a dus la imposibilitatea onorării în termenele prevăzute
a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de antrepriză nr.___ din ________ încheiat
cu SRL „C” şi parvenirea unei reclamaţii de neexecutare a obligaţiilor asumate din partea
beneficiarului.
169

Întru evitarea survenirii unor consecinţe grave, în legătură cu neexecutarea
contractului de antrepriză nr.___ din ________, SRL „A” a încheiat un contract de
subantrepriză cu nr.______ din _________cu SRL „D” prin care ultimul s-a obligat să
efectuează lucrări în favoarea beneficiarului SRL ”C”, lucrări efectuate cu un automobil
similar celui procurat de la SRL „B”, iar SRL „A” s-a obligat la achitarea preţului în sumă de
_____lei pentru prestaţiile efectuate.
În baza contractului de subantrepriză din _______ SRL „D” a efectuat lucrări în sumă
de __________lei, or în urma neexecutării obligaţiilor de predare a automobilului fără vicii
materiale, SRL „B” a lezat în drepturi SRL „A” reieşind din obligaţia reclamantului la
onorarea contractului de subantrepriză, astfel fiind cauzat un prejudiciu material în sumă de
__________ lei.
În cazul în care nu execută obligaţia, în conformitate cu art.602 din Codul civil,
debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel,
neexecutarea obligaţiei în accepţiunea normei citate incluzând orice încălcare a obligaţiilor,
inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.
Astfel, conform art.610 din Codul civil, despăgubirea pe care o datorează debitorul
pentru neexecutare cuprinde atât prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cât şi venitul ratat,
ratat considerându-se venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din
partea autorului prejudiciului în împrejurări normale, reparabile fiind doar daunele care
reprezintă efectul nemijlocit (direct) al neexecutării.
Prin urmare, sinteza reglementărilor legale şi circumstanţelor faptice confirmate
documentar denotă faptul că, în urma neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor legale de
predare a automobilului vândut de model __________ fără vicii materiale, pârâtul i-a cauzat
reclamantului un prejudiciu material direct în valoare de ___________ lei.
În drept, călăuzindu-ne de prevederile art.10, 11, 14, 602, 610, 704, 709, 734, 735,
738, 739, 740, 753, 763, 769 din Codul civil, de cele conţinute în art.29, 35, 60, 166 – 167 din
Codul de procedură civilă,
S O L I C I T Ă M :
A admite prezenta cerere.
A încasa din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de __________lei, inclusiv
preţul automobilului în sumă de ________ lei ca urmare a operării rezoluţiunii contractului de
vânzare-cumpărare nr. ____ din ______ şi a prejudiciului material în sumă de ________lei.
A dispune încasarea din contul pârâtului a cheltuielilor de judecată suportate de către
reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii.
ANEXĂ:
Data___________
Semnătura________________
170

JUDECĂTORIA ____________
mun.Chişinău, str._____________, nr.____
RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL
mun.Chişinău, str._____________, nr.___
MD ______ c/f ______________
PÎRÎT: Societatea comercială „B” SRL
mun.Chişinău, str._____________, nr.___
MD ______ c/f ______________
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII
CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
În fapt, la data de __________, între SRL „A” în calitate de „VÂNZĂTOR” şi SRL „B” în
calitate de „CUMPĂRĂTOR” a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil
identificat cu nr.cadastral ______________,amplasat în mun.Chişinău, str.___________, nr.__,
cu suprafaţa totală de _____ m.p.
Contractul vizat, în corespundere cu dispoziţiile art. 240 din Codul civil al Republicii
Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964), a fost supus condiţiei de formă obligatorie sub
autentificare notarială, autentificare după cum rezultă din parafa legalizării realizată la Biroul
Notarului “____________”, la nr._____ (mun.Chişinău, str._________, nr.__).
Potrivit clauzelor contractuale stipulate de punctele _______, obiectul contractual îl
reprezintă proprietatea SRL „A” conform documentelor de constituire ale Societăţii, iar
înstrăinarea acestuia se efectuează la preţul de ________ lei, care urmează a fi debitat de către
SRL „B” la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Prin prezenta acţiune, SRL „A” consideră contractul de vânzare-cumpărare nr. ___ din
________, ca fiind drept ilicit, bazat pe aplicarea incorectă şi contrară a normelor imperative de
drept material, având o cauză ilicită şi un consimţământ viciat, pasibil recunoaşterii nulităţii,
reieşind din ansamblul următoarelor circumstanţe şi motive:
În temeiul art.50 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964),
care se identifică ca normă de drept imperativ, este nulă convenţia care nu corespunde
prevederilor Legii, reglementări similare fiind prevăzute şi de art.220 din Codul civil al
Republicii Moldova (în redacţia Legii nr.1107-XV din 06.06.2002) în temeiul căruia actul
juridic care contravine normelor imperative se consideră nul, iar în cazul unei convenţii nule
fiecare parte este obligată să restituie celeilalte părţi tot ce a primit în baza convenţiei, prin
restituire bilaterală, art.61 al Codului stipulând că convenţia declarată nulă se consideră nulă din
momentul încheierii ei.
În corespundere cu dispoziţia art.157 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul se
consideră încheiat, când părţile au căzut de acord, în forma cerută pentru cazurile respective, cu
privire la toate punctele esenţiale ale lui, adică manifestarea neviciată şi în strictă corespundere
cu Legea consimţământului.
Totodată, în virtutea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.91
„despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova”, în vigoare
la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, punctul 83, de componenţa exclusivă
171

a adunării generale ţine acceptarea contractelor, valoarea cărora depăşeşte o pătrime din fondul
statutar.
Astfel, la semnarea contractului de vânzare-cumpărare din __________, un asemenea
acord din partea fondatorilor, materializat prin emiterea unei Hotărâri a Adunării Generale a
Fondatorilor SRL „A”, nu a fost efectuat şi nici Biroului Notarial nu i-a fost prezentat, în
această situaţie fiind lezate grav drepturile asociaţilor SRL „A”, or, potrivit punctului 76 al
Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.1991 ”Despre aprobarea
Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova”, deţinătorii certificatelor
cotelor de participare sunt proprietari ai averii Societăţii cu răspundere limitată şi, deci,
administrarea acestei proprietăţi comune pe cote-părţi urmează a fi realizată doar cu acordul
coproprietarilor.
Din documentele de constituire ale reclamantului prezentate la semnarea contractului de
vânzare-cumpărare contestat, rezultă că Societatea SRL „A” a fost fondată la __________ şi
supusă înregistrării în Registrul de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor în data de
__________, fiind constituită de fondatorii __________________ şi _________________.
Totodată, capitalul statutar al Întreprinderii constituie suma de ________ lei, dintre care
_______ lei reprezintă cota asociatului __________________, ceea ce constituie __% iar
________ lei, cota asociatului ___________________, ceea ce constituie __%.
Raportând reglementările prevăzute de Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.500
din 10.09.91 „Despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica
Moldova” la situaţia litigioasă, rezultă că tranzacţia ce depăşeşte suma de ¼ din capitalul
statutar, în mod obligatoriu urmează a fi aprobată de Adunarea Generală a asociaţilor şi, deci,
tranzacţia vizată având preţul de _______ lei, ceea ce depăşeşte în mod evident limita
admisibilă încheierii actelor juridice fără acordul coasociaţilor, urma a fi aprobată de către
organul de conducere a SRL „A”. Din materialele prezentate la perfectarea tranzacţiei de
vânzare-cumpărare rezultă că o asemenea Adunare Generală, cu ordinea de zi vizând încheierea
contractului de vânzare-cumpărare nu a fost organizată şi nicio Hotărâre în acest sens nu a fost
emisă.
Concluzionând, cu certitudine contractul de vânzare-cumpărare din ________ dispune de
un consimţământ nematerializat conform rigorilor stabilite de Lege, or, manifestarea şi/sau
exteriorizarea acestuia a fost grav viciată, ceea ce afectează condiţia obligatorie de validitate a
unui act juridic bilateral.
În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.50, 61, 157, 238 din Codul civil al Republicii
Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964), punctele 76, 83, 99 din Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr.500 din 10.09.91 „Despre aprobarea Regulamentului societăţilor
economice din Republica Moldova”, art.1, 5, 7, 29, 35, 84; 117, 166-167 din Codul de
procedură civilă al Republicii Moldova
S O L I C I T Ă M:
A admite prezenta acţiune.
A recunoaşte ilegalitatea şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.____ din
_________ încheiat între SRL „A” şi SRL „B” cu bunul imobil identificat cu nr.cadastral
______________,amplasat în mun.Chişinău, str.___________, nr.__, cu suprafaţa totală de
_____ m.p.
ANEXĂ:
Data_________________
Semnătura _________________
172

JUDECĂTORIA __________
Reclamanţi : C.E., C.V.
raionul ____, satul ____
Pârât: L.I.,
raionul _____, satul _______
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PENTRU REPARAREA PREJUDICIULUI
Subsemnaţii C.E. şi C.V., solicităm încasarea de la L.I., în beneficiul nostru, a
sumei de 144923,17 lei pentru compensarea prejudiciului cauzat prin vătămarea
integrităţii corporale şi decesul lui C.W.
Suma solicitată este alcătuită din următoarele sume:
1. 10338,96 lei pentru recuperarea cheltuielilor pe care le-am suportat în legătură cu
spitalizarea în perioada 28.11.2006 – 13.12.2006, tratamentul şi cheltuielile aferente
tratamentului lui C.W.
2. 12630.00 lei pentru recuperarea cheltuielilor de înmormântare a lui C.W.
3. 100000.00 lei pentru recuperarea prejudiciului moral cauzat nouă prin vătămarea
integrităţii corporale şi decesul lui C.W.
4. 546,91 lei pe lună (total 16954,21), prestaţii periodice lui C.V., despăgubiri pentru
diferenţa dintre pensia de urmaşi şi valoarea întreţinerii acordate de decedatul C.W. pentru
perioada 13.12.2006 – 30.06.2009.
5. 5000.00 lei – cheltuieli pentru asistenţa juridică.
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt, la 27.11.2006, pârâtul L.I., conducând motocicleta „Voshod” cu numărul de
înmatriculare MDM 1970, l-a accidentat pe C.W., soţul reclamantei, şi, respectiv, tatăl
reclamantului. Victima a fost transportată la Spitalul Raional ______, de unde, la 28.11.2007,
a fost transportat la IMSP „Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” din Chişinău. La
13.12.2006, C.W. a decedat. La 16.01.2007, Judecătoria raionului ______ (judecător D.M.) a
emis o sentinţă prin care l-a recunoscut vinovat pe L.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art.264 alin.(3) lit. b) CP. Acţiunea civilă a fost lăsată fără examinare, pentru a fi examinată în
procedura civilă.
În perioada 28.11.2006 – 13.12.2006, C.W. a fost internat la IMSP „Institutul de
Neurologie şi Neurochirurgie” cu diagnoza: „Traumatism cranio-cerebral acut deschis grav.
Contuzie hemoragică cerebrală frontal bilateral. Fractura bazei craniului. Comă II” Pentru
acoperirea cheltuielilor de spitalizare şi tratament am cheltuit 10338,96 lei (8801,28 lei
serviciile medicale prestate de spital şi 1537,68 lei şi pentru medicamente şi articole
parafarmaceutice procurate din afara spitalului).
173

La 13.12.2006, C.W. a decedat şi la 16.12.2006 a fost înmormântat. În legătură cu
înmormântarea, am cheltuit 16430,00 lei. Pentru o parte din această sumă dispunem de
bonuri, dar marea majoritate din cumpărăturile legate de serviciile rituale, bisericeşti, masa de
pomenire au fost făcute de la piaţă, unde produsele şi mărfurile sunt mai ieftine, dar unde nu
se eliberează bonuri de casă. Alin. 4 al art.1419 din CC stabileşte că persoana obligată să
repare prejudiciul, urmează să compenseze cheltuielile de înmormântare, ţinând cont de
statutul social al defunctului şi obiceiurile locale. Cheltuielile pe care le-am suportat în
legătură cu înmormântarea nu au fost cheltuieli exagerate, ci constituie doar strictul necesar,
în conformitate cu obiceiurile locale. Pârâtul, la acel moment, ne-a recuperat 3300.00 lei din
suma cheltuit şi ne-a transmis produse alimentare în sumă de 500 de lei.
Coreclamantul C.V., fiul decedatului C.W., este elev la Colegiul Naţional de
Coregrafie. Studiile vor fi încheiate la 30.06.2009. În legătură cu decesul tatălui, lui C.V. i-a
fost stabilită pensie de urmaş în mărime de 160,05 lei pe lună. Salariul mediu al decedatului
C.W. era de 2120,88 lei. Familia noastră era alcătuită din 3 persoane (C.W. - soţul, C.E. –
soţia, C.V. – fiul.). Deoarece defunctul era unicul întreţinător al familiei, fiecăruia dintre
membrii familiei noastre îi revenea câte 1/3 din acest salariul întreţinătorului, adică – 706,96
lei. Diferenţa dintre pensia de urmaş, primită de C.V. şi valoarea întreţinerii ce era prestată de
decedatul C.W. este de 546,91 lei pe lună. Perioada, pentru care urmează a fi încasată această
sumă, este de la 13.12.2006 data decesului lui C.W., până la 30.06.2009, data încheierii
studiilor la Colegiul Naţional de Coregrafie.
În urma accidentului în care i-au fost cauzate leziuni corporale grave soţului şi,
respectiv, tatălui meu, în urma spitalizării şi apoi a decesului acestuia, ne-au fost cauzate
suferinţe morale enorme. Suferinţele noastre morale au fost enorme atunci când am aflat de
accident, au fost enorme atunci când C.W. era în spital în comă şi medicii făceau tot posibilul
pentru a-l salva, dar, din păcate, leziunile corporale au fost prea grave. Durerea noastră nu
avea margini când am aflat despre moartea soţului şi, respectiv, a tatălui meu. În fiecare
noapte, iar şi iar, visăm tot calvarul prin care am fost nevoiţi să trecem în urma crimei comise
de L.I. Suferinţele morale ne urmăresc până în prezent şi vor fi cu noi încă mult timp.
Deoarece ne-a fost răpit cel mai drag şi iubit om.
Coreclamanta C.E. a fost nevoită să plece la muncă în Italia, lăsându-l pe fiul V. în
grija bunicii. Feciorul creşte fără tată şi la distanţă de mii de kilometri de mamă. Despărţirea
mamei de fiu, cauzată de decesul tatălui, numai a agravat suferinţele noastre morale.
În scopul colectării probelor pentru înaintarea prezentei cereri, întocmirii cererii de
chemare în judecată şi reprezentării intereselor noastre în faţa instanţelor judiciare, am
încheiat, la 26.09.2007, un contract de asistenţă juridică cu avocatul Oleg Palii. Costul
serviciilor juridice prestate, conform acestui contract, este de 5000.00 lei.
În drept, ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art.1418, 1419, 1422 din Codul civil,
art.166, 167 din Codul de procedură civilă.
În sprijinul acţiunii propunem următoarele probe:
1. Copia sentinţei din 16.01.2007 emisă de Judecătoria ________ în dosarul (1-29/07).
2. Copia buletinului de identitate al lui C.W.
3. Copia certificatului de deces al lui C.W.
4. Copia buletinului de identitate al reclamantei C.E.
5. Copia extrasului de pe actul de căsătorie al lui C.W. şi C.E.
174

6. Copii de pe bonurile fiscale pentru procurarea medicamentelor şi a articolelor
parafarmaceutice (4 foi).
7. Copia informaţiei nr.01-08/679 din 02.11.2007 eliberate de IMSP „Institutul de
Neurologie şi Neurochirurgie” (2 foi).
8. Copia informaţiei nr.01/07 din 27.07.2007 de la Parohia „Sf. Arhanghel Mihail şi
Gavriil” privind taxa de înmormântare.
9. Copia talonului de plată la raportul 2542 din 14.12.2006 eliberat de Centrul de
Medicină Legală.
10. Copia formularului de comandă şi a chitanţei de plată eliberate la 13.12.2006 de S.C.
„Funeral Service” S.R.L.
11. Copia bonului nr.003107 din 13.12.2006 şi bonul fiscal eliberat de Combinatul servicii
Funerare al Primăriei mun. Chişinău.
12. Copiile bonurilor de plată eliberate de S.C. „Amadis - Service” S.R.L. şi S.C.
„Vladalina” S.R.L.
13. Copia adeverinţei nr.243 din 01.10.2007 eliberate de Primăria satului____, despre
componenţa familiei lui C.V.
14. Copia adeverinţei nr.131 din 20.09.2007 eliberate de C.T.A.S. _________, despre
pensia de urmaş stabilită lui C.V.
15. Copia adeverinţei nr.109 din 07.08.2007 eliberate de Colegiul Naţional de Coregrafie,
despre faptul că C.V. este elev al acestei instituţii.
16. Copia informaţiei nr.2954-05 din 25.07.2007 eliberate de S.C. „Apă-Canal Chişinău”
S.A. despre mărimea salariului mediu al decedatului C.W.
17. Copia contractului de asistenţă juridică nr.5 din 26.09.2007.
18. Copia obligaţiei familiei L. de a recupera cheltuielile de înmormântare.
Anexe:
1. Copia cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexate (22 foi).
Data ________________
Semnături:
C.E. __________________
(Reprezentată prin procură de C.V.)
C.V. _________________
175

JUDECĂTORIA _____________
De la: C.V.
Reclamant în cauza civilă „C.E. şi C.V.
către L.I., despre repararea prejudiciului”
C E R E R E
PENTRU COMPLETAREA TEMEIULUI
ACŢIUNII
Judecătoria _______ are pe rol cererea de chemare în judecată, înaintată de mine şi
C.E. către L.I., despre recuperarea prejudiciului.
În acţiune am solicitat încasarea de la pârât a sumei de 144923,17 lei, inclusiv
12630,00 lei cheltuieli de înmormântare a lui C.W.
În completarea celor enunţate în cererea de chemare în judecată, declar următoarele.
Pentru înmormântare au fost procurate următoarele mărfuri pentru pomeni, alte cheltuieli de
înmormântare şi, evident, produse alimentare pentru masa de pomenire,:
Pomeni: 8586,00 lei
Cuvertură – 7 buc. x 180 lei = 1260 lei
Cămaşă bărbătească – 7 buc. x 65 lei = 455 lei
Pled – 5 buc. x 250 lei = 1250 lei
Plapumă – 1 buc. x 280 lei = 280 lei
Pernă – 1 buc. = 60 lei
Ştergar:
20 buc. x 16 lei = 320 lei
30 buc. x 12 lei = 360 lei
6 buc. x 30 lei= 180 lei
Masa: 1 buc. x 600 lei
Scaun: 4 buc. x 60 lei = 240 lei
Urcior: 10 buc. x 18 lei = 180 lei
Farfurie:
12 buc. x 12,5 lei = 150 lei
12 buc. x 11 lei = 132 lei
12 buc. x 8,5 lei = 102 lei
6 buc. x 12 lei = 72 lei
Lingură: 12 buc. x 10 lei = 120 lei
Furculiţă: 12 buc x 10 lei = 120 lei
Pahar: 30 buc. x 2,5 lei = 75 lei
Pantofi: 1 per. x 180 lei
Chipiu:1 buc. x 140 lei
Costum: 1 buc. x - 700 lei
Faţă de masă: 1 buc. x 25 lei
Lampă de masă: 1 buc. x 50 lei
Căldare: 3 buc. x 25 lei = 75 lei
Halat: 6 buc. x 120 lei = 720 lei
176

Covor: 1 buc. x 500 lei
Lumânare: 300 buc. x 0.1 lei = 30 lei
Ceară: 1 kg x 150 lei
Icoană: 1 buc. x 20 lei
Candelă: 1 buc. x 20 lei
Oglindă: 1 buc. x 20 lei
Produse alimentare: 5656,00 lei
Castraveţi: 20 kg x 20 lei = 400 lei
Roşii: 20 kg x 15 lei = 300 lei
Peşte congelat: 20 kg x 29 lei = 580 lei
Peste sărat: 9 kg x 21 lei = 190 lei
Peşte viu: 20 kg x 10 lei = 200 lei
Ciuperci conservate: 10 kg x 30 lei = 300 lei
Maioneză: 3 borcane x 50 lei = 150 lei
Orez: 15 kg x11 lei = 155 lei
Bomboane: 7 kg x 25 lei = 175 lei
Covrigi: 10 kg x 12 lei = 120 lei
Ciocolate: 5 kg x 45 lei = 225 lei
Colaci: total: 816 lei
7 buc. x 12 lei
2 buc. x 36 lei
250 buc. x 2,5 lei
30 buc. x 2 lei
Fructe uscate: 6 kg x 30 lei = 180 lei
Biscuiţi: 10 kg x 16 lei = 160 lei
Zahăr: 10 kg x 10 lei = 100 lei
Crabi: 30 pachete x 7,5 lei = 225 lei
Porumb dulce conservat: 15 borcane x 7 lei = 105 lei
Măsline: 5 kg x 75 lei = 370 lei
Şprote: 20 cutii x 7,5 lei = 150 lei
Mazăre: 5 borcane x 8 lei = 40 lei
Varză: 10 kg x 5 lei = 50 lei
Varză murată: 20 Kg x 5 lei = 100 lei
Farş de peşte: 10 kg x 27 lei = 270 lei
Stafide: 2 kg x 30 lei = 60 kg
Ceapă verde: 20 leg. x 2 lei = 40 lei
Ulei: 5 kg x 11 lei = 55 lei
Morcov: 10 kg x 5 lei = 50 lei
Mandarine: 5 kg x 18 lei = 90 lei
Cheltuieli de transport – 700 lei;
Centrul de medicină legală – 480 lei;
Sicriu – 766 lei;
Cruce şi placa de pe cruce – 320 lei;
Taxa de înmormântare – 200 lei;
Total cheltuieli de înmormântare – 16708, 00 lei
177

Familia pârâtului ne-a transmis 3300 de lei şi produse alimentare în sumă de 500 lei, în total
3800 lei.
Îmi întemeiez prezenta cerere pe prevederile art.60 alin(3) din Codul de procedură penală.
Data__________________
Semnătura_________________
C.V. __________________
(Reprezentat prin procură de Palii Oleg)
178

Judecătoria Râşcani mun.Chişinău
Reclamant: D.S.,
domiciliat _______________.
Pârât: Compania Internaţională de
Asigurări ,,ASITO” SA,
sediul or.Chişinău,
str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni, 57/1.
Intervenient principal: C.C.,
domiciliat _____________________.
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND ÎNCASAREA PREJUDICIULUI
MATERIAL PRODUS ÎN URMA
ACCIDENTULUI RUTIER
La data de 28.09.2008, în jurul orei 10, la intersecţia străzilor M.Kogălniceanu şi
Bulgară din mun.Chişinău, s-a produs un accident rutier în urma căruia a fost deteriorat
automobilul meu de marca ,,VW Passat” cu numărul de înmatriculare CNN 123, de către
intervenientul C.C. care se afla la volanul automobilului ,,Mitsubishi” cu numărul de
înmatriculare COM 117.
Conform schemei şi procesului-verbal al examinării locului accidentului rutier din
28.09.2008 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău nr.4r-107/10 din 10.03.2010, C.C. a fost
recunoscut vinovat de săvârşirea contravenţiei administrative prevăzute de art.124 alin.2 CCA
(redacţia din 1985).
Din răspunsul la interpelarea nr.23 din 29.03.2010, Compania Internaţională de
Asigurări ,,ASITO” SA, a confirmat faptul că automobilul de model ,,Mitsubishi” cu numărul
de înmatriculare COM 123, a fost asigurat de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto
de către compania nominalizată în baza poliţei de asigurare seria AB nr.1932101, cu termen
de valabilitate de la 21.01.2008 până la 20.01.2009.
În baza Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.2382 din 13.10.2009, efectuat de
către Centrul Naţional de Expertize Judiciare, s-a stabilit cu certitudine faptul că suma
prejudiciului material cauzat automobilului meu ,,VW Passat” cu numărul de înmatriculare
CNN 123, în urma accidentului rutier din 28.09.2008 constituie _________ lei.
Dat fiind faptul că, până la acest moment, în urma prejudiciul cauzat nu mi-a fost
restituită paguba pricinuită, sunt nevoit să mă adresez cu prezenta acţiune în instanţa de
judecată, întemeindu-mi pretenţiile pe prevederile art.1301, 1304 alin.(2), 1315, 1398, 1410
CC, şi art.15, 22, 28 din Legea RM cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule, art.166-167 CPC,
Solicit:
A admite prezenta acţiune.
A încasa de la Compania Internaţională de Asigurări ,,ASITO” SA, în folosul meu,
suma de ___________ lei, cu titlu de prejudiciu material, cauzat mie în urma
179

accidentului rutier din 28.09.2008, şi din cauză că am fost nevoit să apelez la avocat
pentru a-mi acorda asistenţă juridică (suma de ___________ lei).
Anexă:
- copia acţiunii;
- copia Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.2382 din 13.10.2009;
- copia răspunsului la interpelarea nr.23 din 29.03.2010;
- copia deciziei Curţii de Apel Chişinău nr.4r-107/10 din 10.03.2010.
- copia certificatului de înmatriculare nr.04MTH 451163;
- copia schemei ataşate la procesul-verbal al examinării locului accidentului
rutier din 28.09.2008;
- copia tabelului fotografic la procesul-verbal de cercetare la faţa locului din
28.09.2008;
- copia reclamaţiei din 31.05.2010;
- copia răspunsului la reclamaţia din 31.05.2010;
- copia contractului de asistenţă juridică.
Data _________________________
Semnătura ____________________
180

Judecătoria _____________
Reclamant: A.G.,
domiciliat or.________________,
str.___________, ap._____.
Reclamat: C.G.,
domiciliat or.________,
str.__________________, ap._____.
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND PARTAJUL AVERII COMUNE
Cu reclamatul C.G. am încheiat căsătoria la data de 11.02.1995, căsătorie care fost
înregistrată de Primăria s.___________ r.______________. Avem în comun un copil minor –
fiica I.G. născută la 01.01.1997.
Dat fiind faptul că, peste o perioadă de timp, viaţa în comun nu a mai fost posibilă,
prin hotărârea Judecătoriei ______ nr.2-111/07 din 09.06.2007, căsătoria noastră a fost
desfăcută. În timpul vieţii în comun am acumulat avere, şi anume: apartamentul nr.11 de pe
str._________ din or._______, un garaj din aceeaşi localitate, mobilă şi alte bunuri casnice.
Deoarece, până la moment, nu am reuşit să partajăm averea comună pe cale amiabilă din
motiv că reclamatul refuză partajarea averii, sunt nevoit să mă adresez cu prezenta cerere în
instanţa de judecată.
În conformitate cu prevederile art.25-26 din Codul familiei şi cu cele ale art.166-167,
174-175 din CPC RM,
Solicit:
În scopul asigurării acţiunii, aplicarea sechestrului pe apartamentul nr.11 de pe
str.______ din or.______, şi pe garajul nr.18 al Cooperativei de construcţie a garajelor nr.11
din or.________, care sunt înregistrate pe numele lui C.G.
A numi o expertiză la Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni şi a pune în faţa
specialiştilor următoarele întrebări:
1. Care este costul de piaţă şi modul (variantele posibile) de partajare a
apartamentului nr.11 de pe str._________ din or.________?
2. Care este valoarea şi costul de piaţă a garajului nr.18 al Cooperativei de
construcţie a garajelor nr.11 din or.___________?
3. A partaja apartamentul nr.11 de pe str.____________________ din
or.____________, şi garajul nr.18 al Cooperativei de construcţie a garajelor
nr.11 din or.______________, atribuindu-mi din averea comună ½ din
apartamentul nominalizat şi din costul garajului – proprietate comună în
devălmăşie.
În legătură cu faptul că fiica mea minoră I.G., născută la 01.01.1997, este la
întreţinerea şi educaţia mea, iar reclamatul, după desfacerea căsătoriei, nu-i acordă ajutor
material, solicit, în conformitate cu prevederile art.85 alin.4 din CPC RM, eliberarea parţială
de plata taxei de stat.
181

Anexă:
- copia acţiunii;
- copia hotărârii judecătoreşti de desfacere a căsătoriei din 09.06.2007;
- copia extrasului din Registrul bunurilor imobile;
- copia pag.4-5 din paşaportul străin, seria A 2740162;
- bonul de plată a taxei de stat;
- copia procurii.
Data ________________________
Semnătura reclamantei _________________________
182

Judecătoria _____________
Reclamant: N.P.,
domiciliat s. _______________, r. _________________
Reclamat: A.P.,
domiciliat s. _______________, r. ______________________
CERERE
DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PENTRU DESFACEREA CĂSĂTORIEI
Cu reclamatul A.P. am înregistrat actul de căsătorie la data de 21.01.2000. În comun avem un
copil minor – C.P. –, născut la data de 05.02.2001. Din cauza divergenţilor care apar în soluţionarea
problemelor de familie, noi adesea ne certăm, situaţie care se răsfrânge negativ asupra educaţiei
fiului minor. Toate încercările mele de a păstra relaţiile de familie nu s-au încununat de succes, de
mai mult timp nu mai convieţuim împreună. Am ajuns la concluzia că nu mai este posibil să
păstrăm familia. De termen de împăcare nu mai avem nevoie, deoarece toate încercările mele de a
păstra relaţiile de căsătorie nu au dat efectul scontat, cauză din care sunt nevoit să mă adresez cu
prezenta cerere în instanţa de judecată.
În conformitate cu prevederile art.37-38 din Codul familiei,
Solicit:
1. A desface căsătoria dintre mine şi A.P., încheiată la data de 21.01.2000 şi înregistrată
de către Primăria s. ________________ r. _______________ sub № 13.
2. Pe fiul minor – C.P. – rog sa-l lăsaţi în grija mea.
Anexă:
- copia acţiunii;
- certificatul de căsătorie;
- copia certificatului de naştere a copilului;
- bonul de plată a taxei de stat.
Data _____________________________
Semnătura reclamantului _________________
183

Judecătoriei Economice mun.Chişinău
Reclamant: ,,TRC” SRL,
sediul or.______________, str._______________, of.___
Tel./fax: /_____________
_____________
Pârât: OOO ,,AAA”,
03110, Ucraina,
or._______, str. ________________.
CERERE
DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND
ÎNCASAREA DATORIEI
Conform prevederilor contractului nr.71-11 din 12.09.2008 încheiat între ,,TRC” SRL şi OOO
,,AAA”, s-a convenit transportarea de către reclamant din Republica Moldova or._____ în Ucraina
or.___________ a unei încărcături.
În baza contractului nominalizat şi a comenzii nr.71 din 12.11.2008 care este parte integrantă
a contractului din 12.09.2008, cărăuşul, adică ,,TRC” SRL, a transportat la locul de destinaţie
încărcătura comandată, fapt ce se confirmă prin actul de îndeplinire a lucrărilor din 21.11.2008,
care este semnat de către părţile contractante, iar beneficiarul urma să achite cărăuşului suma de
1200 (una mie două sute) dolari SUA. Suma dată, conform pct.11 din contractul-comandă nr.71 din
12.11.2008, urma să fie achitată de către beneficiar în termen de 10 (zece) zile după prezentarea
documentelor în original, după cursul Băncii Naţionale a Moldovei la data devamării încărcăturii.
După executarea de către cărăuş a obligaţiilor asumate, pârâtul refuză să achite suma pentru
transportul mărfii.
Prin scrisoarea din 22.12.2008, i-am solicitat pârâtului achitarea benevolă a sumei datorate,
însă nu am primit niciun fel de răspuns la solicitarea noastră.
Conform pct.5.1 din contractul nr.71-11 din 12.09.2008, în cazul apariţiei unui litigiu dintre
părţi, s-a convenit ca instanţă competentă în soluţionarea acestui litigiu va fi Judecătoria Economică
a Republicii Moldova. Din această cauză suntem nevoiţi să ne adresăm cu prezenta cerere în
instanţa de judecată şi, pe lângă suma datorată, solicităm să fie încasată şi dobânda de întârziere din
suma datorată pentru perioada de întârziere, în baza art.619, 1017 din CC al RM.
Conform prevederilor art.619, 980, 984, 994-995, 1017 din CC al RM şi în conformitate cu
art.166-167 din CPC al RM,
SOLICITĂM:
A admite prezenta acţiune.
A încasa de la OOO ,,AAA” cu sediul Ucraina or.______, în folosul ,,TRC” SRL, suma
datoriei conform contractului-comandă nr.71 din 12.11.2008 în sumă de 1200 dolari SUA şi
dobânda de întârziere din suma datorată pentru perioada de întârziere.
Anexă:
Copia cererii de chemare în judecată
Copia contractului şi a comenzii nr.71 din 12.11.2008
184

Copia actului de îndeplinire a lucrărilor
Calculul sumei dobânzii de întârziere
Data________________________________
Semnătura reclamantului______________________I
185

Judecătoria Economică de Circumscripţie______________
Adresa: ___________________________
Judecătorului: ____________________
Reclamant:
Numele: _______________________________
Codul poştal şi rechizitele persoanei juridice: _____________________
Pârât:
Numele: _____________________________________
Codul poştal şi rechizitele persoanei juridice: _____________________
CERERE
CU PRIVIRE LA LUAREA MĂSURILOR DE
ASIGURARE A ACŢIUNII CIVILE
Eu, subsemnatul, administrator-reclamant (F.N.P.), prin prezenta acţiune civilă, solicit:
1. Admiterea acţiunii civile de asigurare.
2. În scopul asigurării acţiunii, solicit aplicarea sechestru pe contul bancar, bunurile
mobile şi imobile ale pârâtului în mărimea sumei restanţei debitoriale ce îi aparţin cu drept de
proprietate pârâtului.
Motivele cererii sunt următoarele:
În procedura Judecătoriei Economice de Circumscripţie se află pe rol acţiunea civilă la
cererea reclamantului cu privire la încasarea datoriei debitoriale din contul pârâtului în
beneficiul reclamantului în sumă de1047706,27 lei .
Ţinând cont de faptul că debitorul pârât, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp,
se eschivează şi nu-şi onorează obligaţiunile asumate, a demonstrat un comportament de reacredinţă
la executarea obligaţiunilor contractuale, se confruntă cu diverse probleme de ordin
economic, solicităm admiterea cererii de asigurare. Asigurarea acţiunii este necesară,
deoarece noi suntem convinşi de faptul că debitorul se va confrunta cu mari dificultăţi la
executarea Hotărârii judecătoreşti.
În fapt, în baza contractelor nr. 106 din 11.11.2005, nr.106 din 13.08.2007, 25.12.2007,
27.02.2008, 03.03.2008 negociate şi consemnate de părţi, reclamantul şi-a onorat obligaţiunile
asumate conform condiţiilor şi angajamentelor prevăzute de părţi cu referire la prestarea
serviciilor poligrafice.
Conform condiţiilor acceptate de părţi, reclamantul şi-a onorat obligaţiunile asumate.
Reclamantul a executat condiţiile stipulate în contract în termenele stabilite de părţi.
Serviciile poligrafice oferite de către reclamant au fost executate din surse materiale şi
financiare proprii.
La fel, pârâtul şi-a asumat obligaţiunea ca, în termenele stabilite de părţi, să achite plata
pentru aceste servicii.
Din motive necunoscute, pârâtul, până în prezent, nu a achitat restanţa debitorială faţă de
reclamant în mărime de 1047706,27 lei.
La 29.05.2010, conform datelor contabile această restanţă constituie suma de
1047706,27 lei.
În drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art.174-176 CPC RM.
186

Anexă: Copia cererii,
Copile documentelor ce confirm oferirea serviciilor, facturilor de expediţie etc.
Semnătura___________________
Data_______________________
187

Judecătoria ______________________
Avocatul __________________
în interesele dnei __________________
CERERE
PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI
ÎN PRICINA CIVILĂ
La 03.08.2010, asociaţia obştească _____________ a depus o cerere de chemare în
judecată împotriva primăriei or. ______________ şi C.L. privind constatarea faptului cu
valoare juridică şi recunoaşterea dreptului de proprietate.
În motivarea acţiunii, reprezentantul reclamantului a indicat faptul că a procurat de la
___________________ imobilul: depozitul lit.„02” cu suprafaţa de 105, m.p.; garaj lit.„03”
cu suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04” cu suprafaţa de 166,3 m.p.; clădirea administrativă
lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu suprafaţa de 6,4 m.p.;
construcţie accesorie lit.„08” cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi gard din piatră,
amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0.1717 ha situat pe str. ____________, or.
____________. Drept temei al cerinţelor sale de recunoaştere a dreptului de proprietate,
reclamantul a invocat existenţa unei convenţii de vânzare-cumpărare, actul de predareprimire
a bunurilor din __________________, cât şi dispoziţia de plată nr. _ din ________,
conform căreia reclamantul a achitat costul acestor bunuri în sumă totală de ____________
ruble, evaluat la acel moment de OCT __________, filială la acel moment a OCT
____________.
Consider că procesul civil urmează a fi încetat, deoarece ambele cerinţe invocate în
cererea de chemare în judecată au constituit obiectul de examinare în instanţele de judecată.
Astfel, prin decizia Curţii de Apel Economică din __________________, a fost
respinsă acţiunea Asociaţiei Obşteşti __________________către primăria or.
__________________şi ÎS „Cadastru” privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra
imobilului indicat supra. Instanţa de judecată a menţionat: ”...În temeiul art.238 CC RM (în
red. 1964 care reglementa raporturile juridice la acel moment), în baza contractului de
vânzare-cumpărare, vânzătorul se obligă să remită cumpărătorului proprietatea unui bun, iar
cumpărătorul se obligă să primească bunul şi să plătească pentru el o anumită sumă de bani.
Dacă cumpărătorul este o organizaţie de stat sau o altă organizaţie, menţionată în articolul
90/1, ea dobândeşte dreptul de administrare operativă a bunurilor.
Din esenţa normei de drept conţinută în art.238 CC RM (în red. 1964) şi luând în
considerare faptul că, în hotărârea Comitetului Executiv raional _________nr. __ din
_____________, nu se indică expres că bunurile aflate în proprietatea Staţiei
__________________, care era la acel moment o întreprindere de stat, se transmit
reclamantului apelant (societate obştească) cu drept de proprietate, instanţa de apel consideră că
nu se poate trage concluzia că în asemenea mod s-a schimbat forma de proprietate asupra
acestor bunuri şi că ele, din proprietate de stat, au trecut în proprietate obştească. Şi, la fel,
nu se poate trage concluzia că aceste bunuri au trecut în proprietatea reclamantului.
188

Legislaţia în vigoare la acel moment, şi anume art.46 CC, a stabilit forma scrisă pentru
toate convenţiile încheiate între „organizaţiile de stat, cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti
încheiate între ele.
Iar contractul de înstrăinare a imobilului proprietate a persoanelor fizice şi juridice
trebuia să fie autentificat pe cale notarială şi înregistrat în decurs de trei luni la Biroul
Teritorial de Inventariere Tehnică (art.240/2 CC, 1964, introdus prin legea nr.1000 din
16.10.96).
Convenţia de vânzare-cumpărare la care face trimitere reclamantul apelant nu a fost
încheiată în forma stabilită de lege la acel moment. Nici mai târziu, după introducerea,
prin legea nr.1000 d i n 16.10.96 a art.240/2 CC, a modificărilor, reclamantul apelant nu a
luat măsuri pentru a-i da convenţiei forma stabilită. Nerespectarea în aceste cazuri a formei
scrise şi notariale atrage nulitatea convenţiei.
Actul j u r i d i c sau clauza care contravine normelor imperative este nulă dacă legea nu
prevede altfel. Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are
un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu.
În temeiul celor relatate, instanţa de judecată consideră că convenţia de vânzarecumpărare
a bunurilor Staţiei __________________, la care face trimitere reclamantul şi în
temeiul căruia apelantul se consideră proprietar este nulă şi din aceste motive se respinge
argumentul apelantului reclamant precum că el este proprietarul bunurilor în litigiu în
temeiul convenţiei de vânzare-cumpărare.
Faptul că reclamantul apelant nu deţine imobile cu drept de proprietate amplasate pe
terenul cu suprafaţa de 0,1717 ha din str. __________________or. __________________
se confirmă şi prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din
__________________ (dosarul __________________), (a doua decizie), prin care a fost
respinsă cererea Primăriei de încasare a plăţii de folosinţă a terenului aferent proprietăţii
private.
Faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă
soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau în instanţa specializată sunt obligatorii
pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate
la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Prin urmare, instanţa
economică s-a expus anterior şi a constatat că Asociaţia obştească __________________nu
are bunuri imobile pe terenul cu suprafaţa de 0,1717 ha din str. __________________or.
__________________. Reclamantul apelant în pricina dată nu a contestat hotărârea
Judecătoriei Economice de Circumscripţie din __________________ (dosarul
__________________) neexprimându-şi dezacordul cu conţinutul ei.
...Nu poate fi considerat reclamantul apelant proprietar al bunurilor în litigiu, nici în
temeiul art.332 CC (anul 2002) prin uzucapiune, deoarece circumstanţele de fapt invocate de
reclamant nu întrunesc condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Din motivele de fapt şi de drept invocate şi stabilite de prima instanţă, instanţa de apel
consideră necesară respingerea apelului ca fiind nefondat şi menţinerea în vigoare a hotărârii
Judecătoriei Economice de Circumscripţie din __________________.”
Această decizie a Curţii de Apel Economică este definitivă şi irevocabilă. Curtea
Supremă de Justiţie a declarat recursul declarat de AO __________________ inadmisibil
(se anexează).
189

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău
din __________________, decizie neanulată, definitivă (a treia la număr – n.n.) s-a constatat,
… «că, prin Actul de inventariere a clădirilor şi Lista bunurilor imobile proprietate a primăriei
or. __________________, aprobat prin Decizia __________________din
__________________a Consiliului orăşenesc __________________, str.
__________________, clădirea „fostului comisariat militar” a fost inclusă sub nr.58 ; iar prin
Decizia nr.3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional __________________ „cu privire la
executarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele
măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale
şi ale Statului” au fost aprobate actele de inventariere şi listele de bunuri imobile ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi ale statului conform anexelor cu nr.1 şi 2.
Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre
unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativteritoriale
şi ale Statului”, decizia nr. __________________din __________________a
Consiliului orăşenesc __________________ şi Decizia nr.__din __________________a
Consiliului raional __________________ clădirea din str. __________________a fost
înregistrată la OCT filiala __________________ cu drept de proprietate publică.
Conform hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 aprilie 2006, a
fost respinsă acţiunea Primăriei or. __________________ către Societatea
__________________privind încasarea forţată a plăţii restante pentru folosirea terenului
aferent situat în or. __________________din motivul că Societatea __________________ nu
deţine dreptul de proprietate asupra imobilului şi în Registrul de Stat al Camerei Înregistrării
de Stat adresa Societatea __________________ figurează în mun. Chişinău.
Din informaţia Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM, oficiul Cadastral Teritorial
Orhei, Filiala __________________nr.__ din __________, rezultă că după Societatea
Obştească __________________nu este înregistrat niciun bun imobil.
Prin decizia Consiliului orăşenesc __________________imobilul din str.
__________________a fost expus la licitaţie şi în baza contractului nr.__ de vânzarecumpărare
a bunului imobil prin negocieri directe din __________________a fost înstrăinat
lui L.C.
Conform dosarului de inventariere tehnică se atestă faptul că imobilul din str.
__________________ a aparţinut anterior întreprinderii __________________din
___________.
Conform art. 118 alin.(1) CPC RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe
care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Contrar normei menţionate, în materialele cauzei nu se conţin probe incontestabile pentru
susţinerea pretenţiilor reclamantei __________________şi __________________în deţinerea
dreptului de proprietate asupra imobilului din str. __________________.”
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că circumstanţele pricinii,
au fost stabilite de către prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat
şi nu este necesară verificarea suplimentară a anumitor dovezi, Colegiul Civil ajunge la
concluzia: a admite recursul, a casa hotărârea primei instanţe şi a emite o nouă hotărâre, prin
care recursul Societăţii __________________împotriva Consiliului orăşenesc
__________________şi a Consiliului raional __________________cu privire la anularea
parţială a deciziilor Consiliului orăşenesc __________________ nr. __ din
__________________şi Consiliului raional __________________nr.__ din
__________________urmează a fi respins.”
Hotărârile enunţate confirmă faptul că litigiul între reclamant şi primărie ce ţine de aşanumitul
contract de cumpărare-vânzare a imobilului: depozitul lit.„02" cu suprafaţa de 105,
m.p.; garaj lit.„03" cu suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04" cu suprafaţa de 166,3 m.p.;
190

clădirea administrativă lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu
suprafaţa de 6,4 m.p.; construcţie accesorie lit.„08" cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi
gard din piatră, amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0.1717 ha situat pe str.
__________________, or. __________________ a fost deja soluţionat. Mai mult ca atât, au
fost apreciate de către instanţele de judecată şi probele invocate de reprezentantul
reclamantului. Instanţele de judecată s-au expus şi asupra hotărârii Consiliului orăşenesc
_________ cu privire la scoaterea la licitaţie a imobilului în litigiu, legalitatea procurării de
către C.L. a bunului scos la licitaţie. La cererea de chemare în judecată, reclamantul a anexat
decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din __________________prin care a fost
respins recursul procurorului raionului ______________ cu privire la recunoaşterea nulităţii
proceselor-verbale ale licitaţiilor, inclusiv a procesul-verbal nr._ al licitaţiei din
__________________, prin care C.L. a procurat clădirea fostului comisariat militar amplasat
pe strada __________________.
Sunt de menţionat şi sentinţele de achitare în privinţa fostului primar al or. _________, dl
C.M.I, căruia, printre episoadele de învinuire a figurat şi scoaterea la licitaţie şi vânzarea
clădirii fostului comisariat militar amplasat pe str. __________________, procurat de C.L. În
dosarul penal menţionat Societatea __________________a fost recunoscută drept parte
vătămată. Prin urmare, şi prin sentinţele de achitare în privinţa lui M.C. au fost recunoscute ca
fiind legale hotărârile Consiliului orăşenesc __________________ prin care a fost scoasă la
licitaţie clădirea fostului comisariat militar, amplasată pe __________________or.
__________________; obiect al cererii de chemare în judecată în acest proces civil.
În conformitate cu art.265 lit.b), art.266, art.269-270 CPC,
solicit:
A înceta procesul în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei
__________________împotriva Primăriei or. __________________ şi C.L. cu privire la
constatarea faptului încheierii tranzacţiei de vânzare-cumpărare şi recunoaşterii dreptului de
proprietate asupra imobilului: depozitul lit.„02" cu suprafaţa de 105 m.p.; garaj lit.„03" cu
suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04" cu suprafaţa de 166,3 m.p.; clădirea administrativă
lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu suprafaţa de 6,4 m.p.;
construcţie accesorie lit.„08" cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi gard din piatră,
amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0,1717 ha situat pe str. __________________, or.
__________________.
Anexă: - cererea privind recunoaşterea calităţii de victimă şi parte civilă;
- Decizia Curţii de Apel Economice din __________________;
- Scrisoarea Curţii Supreme de Justiţie din __________________.
Data __________________
Semnătura avocatului __________________
191

Judecătoria Buiucani din municipiul Chişinău
Petiţionar:
Ţ.N.I./ Ts.N.
mun.______ str. _______, ___, ap.__
CERERE
PRIVIND APARTENENŢA DOCUMENTELOR
CONSTATATOARE DE DREPTURI
În fapt, eu, Ţ.N.I./ Ts.N., născut la 22.10.1949 în municipiul ___, Republica
Moldova, sunt în imposibilitate juridică să-mi exercit drepturile şi obligaţiile pe
teritoriul republicii din următoarele cauze:
În 1990, am emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, în procedură legală, am
obţinut cetăţenia acestui stat. Evident, în SUA, mi-au fost perfectate toate actele
constatatoare de drepturi, inclusiv buletinul de identitate, acte în care numele meu a fost
transliterat Ts., aşa precum era scris în paşaportul meu pentru străinătate (copia se
anexează), iar prenumele N. a fost transliterat Nic.
În anul 2010, fiind în vizită în Republica Moldova, m-am căsătorit cu doamna
C.V.A. Căsătoria (certificatul de căsătorie se anexează) a fost înregistrată în baza
permisului de şedere, eliberat de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, Direcţia
Documentare a populaţiei, Numele meu în permis este fixat Ts.N. (copia permisului se
anexează).
Între timp, soţia mea a depus cerere de obţinere a cetăţeniei române. Cetăţenia
română i-a fost acordată prin redobândire.
La faza de perfectare a actelor româneşti de stare civilă, aşa după cum prevede
procedura, soţia mea urmează să prezinte Ambasadei României din Chişinău un set de
documente, printre care şi certificatul meu de naştere.
În certificatul meu de naştere este înscris numele Ţ. şi prenumele N., iar în toate
celelalte acte ale mele – Ts.N., eu, soţul doamnei C., fiind una şi aceeaşi persoană cu 2
nume, fapt nerecunoscut de Consulatul Român din Chişinău.
Funscţionarii Serviciului municipal de Stare Civilă din Chişinău ne-au explicat
faptul că problema dată nu este de competenţa acestei instituţii (răspunsul la demersul
nostru se anexează).
În drept, în baza art.281, lit.i) din Codul de procedură civilă – Pricinile de
constatare a faptelor care au valoare juridică – din Capitolul XXIV: CONSTATAREA
FAPTELOR CARE AU VALOARE JURIDICĂ,
SOLICIT
constatarea faptului că Ţ.N.I. şi Ts.N. este una şi aceeaşi persoană, cu acelaşi
număr personal de identificare şi că modificarea numelui meu este efectul transliterării
acestuia din limba română în limba engleză, fapt dovedit prin certificatul eliberat de
192

Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Comisia pentru reglementare
a onomasticii şi terminologiei naţionale (se anexează).
Anexe:
• Copia legalizată a certificatului de naştere în limba română NA-VI nr. ____din
__.
• Copia legalizată şi tradusă în limba engleză a certificatului de naştere NA-VI nr.
___ din __.
• Copia buletinului de străinătate OM-XIX nr.___, eliberat de autorităţile Uniunii
Sovietice la ____.
• Copia certificatului de căsătorie nr. 62 CS-V nr.____ din ___.
• Copia permisului de şedere pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetăţenii
străini CR___ eliberat la ____.
• Copia certificatului de identificare a numelui/ prenumelui, eliberat de Institutul
de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Comisia pentru reglementare a
onomasticii şi terminologiei naţionale din 28.12.2010.
• Răspunsul Serviciului municipal de Stare Civilă Chişinău la demersul meu.
Data ______________________
Semnătura _________________
193

APELURI
Curtea de Apel _______
Apelanţi : C.E., C.V.
raionul _____, satul _____
Intimat: L.I.,
raionul _____, satul _____
CERERE DE APEL
ASUPRA HOTĂRÂRII DIN 27.02.2008 A
JUDECĂTORIEI ________ (JUDECĂTOR D.M.)
Subsemnaţii, C.E. şi C.V., solicităm admiterea prezentului apel şi modificarea
hotărârii primei instanţe în partea încasării reparaţiei pentru prejudiciul moral, cu încasarea de
la intimat în beneficiul nostru a sumei de 100000 lei – repararea prejudiciului moral cauzat
nouă prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W.
Motivele apelului sunt următoarele:
În fapt, la 27.11.2006, pârâtul L.I., conducând motocicleta „Voshod” cu numărul de
înmatriculare MDM 1970, l-a accidentat pe C.W., soţul apelantei şi, respectiv, tatăl
apelantului. Victima a fost transportată la Spitalul Raional ______, de unde, la 28.11.2007, a
fost transportată la IMSP „Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” din Chişinău. La
13.12.2006, C.W. a decedat. La 16.01.2007, Judecătoria raionului _____ (judecător D.M.) a
emis o sentinţă prin care l-a recunoscut vinovat pe L.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art.264 alin.(3) lit.b) CP. Acţiunea civilă a fost lăsată fără examinare, pentru a fi examinată în
procedura civilă.
La 27.02.2008, Judecătoria _____ a examinat acţiunea civilă înaintată de noi către
L.I., pentru repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii
corporale şi decesul lui C.W.
Instanţa a admis integral pretenţiile de recuperare a pagubei materiale, dar a admis
doar parţial pretenţiile de reparare a prejudiciului moral cauzat prin vătămarea integrităţii
corporale şi decesul lui C.W. Din 100000 lei solicitaţi de noi pentru repararea prejudiciului
moral, instanţa a încasat doar 1000 lei.
Nu suntem de acord cu încasarea doar a sumei de 1000 lei destinaţi pentru repararea
prejudiciului moral, deoarece, în urma accidentului în care i-au fost cauzate leziuni corporale
grave soţului mamei şi, respectiv, tatălui meu, în urma spitalizării şi apoi a decesului acestuia
ne-au fost cauzate suferinţe morale enorme. Suferinţele noastre morale au fost enorme atunci
când am aflat de accident, au fost enorme atunci când C.W. era în spital în comă şi medicii
făceau tot posibilul pentru a-l salva, dar, din păcate, leziunile corporale au fost prea grave.
Durerea noastră nu avea margini când am aflat de moartea întreţinătorului nostru. În fiecare
194

noapte, iar şi iar, visăm tot calvarul prin care am fost nevoiţi să trecem în urma crimei comise
de L.I. Suferinţele morale ne urmăresc până în prezent şi vor fi cu noi încă mult timp,
deoarece ne-a fost răpit cel mai drag şi iubit om.
Coapelanta, C.E., a fost nevoită să plece la muncă în Italia, lăsându-l pe fiul ei, V., în
grija bunicii. Feciorul creşte fără tată şi la o distanţă de mii de kilometri de mamă. Despărţirea
mamei de fiu, cauzată de decesul tatălui, numai a agravat suferinţele noastre morale.
În drept, ne întemeiem apelul pe dispoziţiile art.1422 din Codul civil, art.357, 358,
385 din Codul de procedură civilă.
Data______________
Semnături ______________
C.E. __________________
(Reprezentată prin procură de C.V.)
C.V. _________________
195

Curtea de Apel Chişinău
Apelant: F.N.,
domiciliată ______________,
str._______________, ap.____.
Intimat: E.T.,
domiciliat _____________________,
str._____________, 14, ap.______.
CERERE DE APEL
ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI
_______ MUN.CHIŞINĂU NR.2-14/10 DIN
10.04.2010
Prin hotărârea Judecătoriei _______mun.Chişinău nr.2-14/10 din 10.04.2010, a fost
admisă acţiunea lui E.T. către mine şi E.T. privind încasarea, din contul meu, a prejudiciului
cauzat în mărime de 8559,29 lei?.
Cu hotărârea nominalizată nu sunt de acord din următoarele considerente:
În baza contractului de vânzare-cumpărare din 09.04.2009, înregistrat ulterior la OCT
Chişinău la data de 25.06.2009, eu am devenit proprietara apartamentului nr.____ situat pe
str.________, mun.______, imobil pe care l-am procurat de la I.I.
În cadrul şedinţei judiciare, am solicitat să fie atras în calitate de copârât fostul
proprietar I.I., însă instanţa de fond, din motive necunoscute, l-a atras în calitate de copârât. pe
E.T. care a fost proprietarul anterior al imobilului aflat în litigiu, şi care, la moment, nu are
nicio atribuţie cu litigiul în cauză.
La examinarea cauzei în fond, instanţa de judecată reţine faptul că E.T., proprietara
apartamentului nr.____ aflat pe str.______, 14, din mun._____, prin actul nr.22 din
04.09.2008, confirmat de către preşedintele APLP nr.11/22 – materialele se conţin în dosarul
cauzei – confirmă faptul că peretele din odaia care aparţine reclamantei este umed, sunt
deteriorate tapetele, tencuiala şi duşumeaua. Iar prin raportul de expertiză nr.1423 din
29.04.2009, s-a stabilit că scurgerea apelor reziduale din sistemul de canalizare pe peretele
interior comun care separă apartamentul reclamantei E.T. de apartamentul nr.116, este
provocată de fisurarea ţevii de canalizare pe segmentul ce uneşte blocul sanitar cu bucătăria
apartamentului nr.116, segment care este dosit în peretele interior comun.
Astfel, instanţa de fond a constatat greşit că paguba urmează a fi încasată de la mine,
deoarece proprietar al apartamentului nr.116 am devenit, la 25.06.2009, iar actul de constatare
nr.92 confirmat de către preşedintele APLP nr.11/22 este din 04.09.2008. Prin urmare, la acel
moment, eu, nefiind proprietara apartamentului, nu port răspundere pentru prejudiciul cauzat
dat fiind faptul că, proprietar al apartamentului dat era altă persoană, iar raportul de expertiză
nr.1423 a fost efectuat doar la 29.04.2009, adică peste opt luni.
Cu atât mai mult, instanţa de judecată l-a atras în calitate de copârât pe E.T., însă,
prejudiciul a fost încasat de la mine, ignorând faptul că eu nu eram proprietară la momentul
constatării producerii inundaţiei în apartament şi nu a fost stabilită vina mea în conformitate
cu prevederile art.1398-1399 din CC RM.
Pornind de la aceste circumstanţe, consider că instanţa de fond nu a constatat toate
circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, iar concluziile instanţei expuse în
196

hotărâre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fapt ce serveşte ca temei de casare a
hotărârii în conformitate cu prevederile art.386 alin.1 lit.a) şi c) CPC RM.
În conformitate cu art.357-365, 386 alin.1 lit.a) şi c) din CPC RM,
Solicit:
Admiterea prezentului apel.
Casarea hotărârii Judecătoriei _______mun.Chişinău din 10.04.2010, cu remiterea
cauzei la rejudecare într-un alt complet de judecată.
Anexă:
- copia cererii de apel;
- copia hotărârii nr.2-14/10 din 10.04.2010;
- bonul de plată a taxei de stat.
Data _______________________________
Semnătura apelantului ________________
197

ALTE CERERI
JUDECĂTORIA ________
De la: C.V.
Reclamant în cauza civilă „C.E. şi C.V.
către L.I., despre repararea prejudiciului”
C E R E R E
PENTRU ANEXAREA ÎNSCRISURILOR LA
MATERIALELE CAUZEI
Judecătoria ______ are pe rol cererea de chemare în judecată, înaintată de mine şi C.E.
către L.I., despre recuperarea prejudiciului.
Prin prezenta, solicit anexarea la materialele cauzei a următoarelor înscrisuri (copii
legalizate):
• Bonul de plată nr.3017, eliberat de S.C. „Şx” S.R.L. la 15.12.2006, prin care este
confirmată achitarea de către C.V. a sumei de 875,00 lei pentru pâine (colaci),
procurată pentru masa de pomenire.
• Ordinele de încasare nr. 4 din 03.10.2007 şi nr.02 din 09.11.2007 eliberate de
„Mobiasbancă” S.A. prin care este confirmată achitarea de către C.E. a sumelor de
1500,00 şi 3500,00 lei (total 5000,00 lei) pentru asistenţa juridică conform
contractului nr.05 din 26.09.2007.
Întemeiez prezenta cerere pe prevederile art.56 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
Data______________
Semnătura______________
198

Judecătoria sectorului _______,
mun. Chişinău, str.
De la avocatul A. Barbăneagră
în interesele lui B.V.,
mun. Chişinău. str. _____________
CERERE
PRIVIND EFECTUAREA EXPERTIZEI
PSIHIATRICE
În fapt, B.V., la data de 25 martie 2001, a înregistrat căsătoria cu cet. B.Vl. Căsătoria a
fost înregistrată la OSC ___________, prin certificatul de căsătorie _____________. Soţii nu
au avut copii în această căsătorie.
La 05.04.2010, dna B.Vl. a decedat, fapt atestat prin certificatul de deces nr.
__________din __________.
După decesul soţiei, lui B.V. i s-a adus la cunoştinţă faptul de existenţă a testamentului
ei. Acest fapt este confirmat prin extrasul privind testamentele eliberate de Centrul de
evidenţă a gajului, actelor notariale şi a debitorilor. În extras este indicat faptul că testamentul
a fost înregistrat la data de ____________, cu numărul __________.
Ţinem să menţionăm faptul că starea de sănătate a dnei B. era deosebit de gravă, ea
suferind de cancer în fază terminală şi fiind invalid de gradul I. Pacientei i s-a efectuat la
_______ mastectomie radicală cu tratament complex la fel şi histologic confirmat (N
___________) stadiul avansat al maladiei glandei mamare T4N2MX st. III B. Acest fapt se
confirmă prin actul de examinare primară din __________, în care se indică: „În 2008 s-a
depistat tumoare cefalo-pancreatică. În Spitalul Direcţiei nr. 4 s-a efectuat laparotomie.
Intraoperator tumoarea în duoden cu concreşterea pancreasului s-a efectuat rezecţie
pancarto-duodenală. Din _____________ s-a observat creşterea abdomenului în volum.
Vizualizarea organelor abdominale şi ale bazinului mic nu este posibilă din cauza
formaţiunii gigantice tip mixta. Hydronreteoneroza gr.II. Starea generală - gravă ”. De
asemenea, în cererea de chemare în judecată pentru desfacerea căsătoriei, dna B. indică faptul
că „În prezent sunt bolnavă de cancer în ultima fază. Mă simt foarte rău şi nu am surse
financiare pentru leacuri şi trai”. Specificul bolii de care suferea dna B. – cancer în faza
terminală – este că bolnavii au, de obicei, depresie severă şi alterare a conştiinţei ca urmare a
medicaţiei administrate.
În contextul litigiului privind contestarea legalităţii testamentului este necesar a stabili
dacă dna B.Vl., bolnavă de cancer (la ficat) în faza terminală, la momentul întocmirii
testamentului dispunea sau nu de discernământ. În cazul de faţa, este vorba de o persoană care
a încheiat anumite acte juridice (cu câteva luni înainte de propriul deces) în timpul ce i se
administra tratament cu citostatice.
Este necesar a stabili, dacă pot aceste medicamente prin efectul pe care îl au, să altereze
discernământul unei persoane în asemenea mod încât să nu fie pe deplin conştientă de faptele
sale.
În cazul dovedirii lipsei discernământului părţii la data întocmirii testamentului din
cauză de boală, nu se poate accepta existenta consimţământului valabil ca expresie a libertăţii
de voinţă.
Din aceste motive, considerăm că, la momentul întocmirii testamentului, a fost viciat
discernământul dnei B.Vl., ea neconştientizându-şi acţiunile. Considerăm că starea depresivă
199

şi anxietatea de care suferea i-au alterat conştiinţa, respectiv, testamentul a fost încheiat întrun
moment în care ea nu putea să-şi conştientizeze acţiunile sale ori să le dirijeze. De
asemenea, pune în gardă faptul că dl B.V., în calitatea sa de soţ, nu a ştiut despre intenţia
soţiei de a perfecta acest act şi, ulterior, nu a ştiut de existenţa testamentului.
Pornind de la faptul că:
1. Pacientei Vl.B. i s-a efectuat la ___________ mastectomie radicală cu tratament
complex la fel şi histologic confirmat (N ___________) stadiul avansat al maladiei glandei
mamare T4N2MX st. III B ;
2. În august 2008 se depistează maladie tumorală a tractului digestiv şi anume
leiomiosarcom cu focare de malignizare, confirmată histologic (N__________________);
3. Starea gravă a pacientei se confirmă prin faptul că, la ____________ când s-a încercat
a efectua examinarea prin ultrasonografie a organelor abdominale, aceasta fiind imposibilă
,,din cauza formaţiunii gigantice” .
4. Din fişa de examinare staţionară se constată cu certitudine faptul că din momentul
internării pacienta se afla într-o stare gravă, i s-au administrat preparate tranchilizante (Sol.
Diasepam) şi, mai mult ca atât, se confirmă clinic faptul de intoxicaţie endogenică.
Cele expuse, precum şi confirmate clinic, la fel şi sursele bibliografice de specialitate
(Nacu Al., Nacu An. Manual de psihiatrie judiciară. Chişinău, 1997. pag.181) presupun că
pacienta Vl.B. suferea de o tulburare psihică pe fundal somatogen agravat de intoxicaţie
canceroasă gravă.
În contextul argumentelor invocate, în temeiul art. 148, 153, 261, 263, 269 – 270 CPC,
SOLICITĂM:
A dispune expertiza medico-legală psihiatrică în baza documentelor anexate la dosar, după
decesul persoanei, înaintând următoarele întrebări:
1. Din fişa de observaţie se confirmă administrarea sistematică a preparatelor
tranchilizante, cum acţionează acestea asupra stării psihice a pacientului, a sferei
emoţional volitive?
2. Pacienta din momentul internării (_________) se afla în sare de proces tumoral
avansat, ascită, intoxicaţie endogenă. Toate aceste stări au impact şi asupra stării
psihice a pacientului? Dacă da – în ce măsura?
3. Putea oare pacienta Vl.B. care se afla în stare gravă de intoxicaţie endogenă
administrându-i-se preparate tranchilizante, care conduc la slăbirea sferei emoţionalvolitive,
să fie responsabilă de acţiunile sale la momentul întocmirii testamentului la
data de ______________?
4. Luând în considerare starea gravă a pacientei pe fond de intoxicaţie endogenă, care era
discernământul critic al pacientei Vl. B.?
A încredinţa efectuarea expertizei psihiatrice Spitalului Clinic de Psihiatrie al Ministerului
Sănătăţii.
Data ______________
Avocatul______________
200

CERERE DE STRĂMUTARE
Judecătoria sectorului _____
Judecătorului A.A.
de la reprezentantul lui L.C.
în bază de procură,
V.S.
În procedura Judecătoriei _____mun.Chişinău se află cauza civilă după acţiunea lui
C.A. către C.L. privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.25
situat pe str._____________, 11, mun.Chişinău.
Dat fiind faptul că, în conformitate cu prevederile art.40 din CPC RM, acţiunile cu
privire la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fâşiilor forestiere, plantaţiilor perene,
resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcţii, altor obiective fixate de
pământ se intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri, iar apartamentul nr.25 situat
pe str.______________11, mun.Chişinău, se află în sectorul Botanica mun.Chişinău,
SOLICIT:
în conformitate cu art.43 din CPC RM, rog să dispuneţi strămutarea pricinii spre
judecare cu respectarea normelor de competenţă excepţională în Judecătoria Botanica
mun.Chişinău.
Data ___________________________
Semnătura reprezentantului conform procurii _____________________
201

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV
202

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica aplicării de către instanţele de
contencios administrativ a unor prevederi ale
Legii contenciosului administrativ
nr.10 din 30.10.2009
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.7-8, pag.4
În scopul aplicării corecte şi uniforme a unor prevederi ale Legii contenciosului
administrativ, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în conformitate cu art.17 din Codul de
procedură civilă, art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie.
EXPLICĂ:
1. Conform art.1 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10
februarie 2000 (în continuare Lege), orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al
său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este în drept să se adreseze instanţei de
contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi
repararea pagubei ce i-a fost pricinuită.
Ţinând cont de prevederile legale menţionate şi de prevedere art.2 şi art.3 din Lege,
obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie:
- actul administrativ cu caracter normativ sau individual;
- contractul administrativ;
- nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege
- refuzul autorităţii publice de a primi cererea persoanei sau faptul de a nu răspunde
petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă legea nu prevede
altfel.
Repararea prejudiciului cauzat prin actul administrativ nu poate constitui separat obiect
al acţiunii în contenciosul administrativ.
2. Noţiunea "act administrativ" este reglementată atât în art.2 din Lege, cât şi în
Rezoluţia (77) 31 "Cu privire la protecţia individului faţă de actele autorităţilor
administrative", adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28 septembrie
1997.
Ţinând seama de prevederile menţionate, actul administrativ poate fi definit ca fiind un
act unilateral, cu caracter normativ sau individual, adoptat sau emis de către o autoritate
publică sau de o persoană privată împuternicită prin lege sau printr-un act administrativ, în
mod unilateral, în baza şi în vederea exercitării legii, pentru naşterea, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice de drept administrativ.
3. Prin art.2 din Lege, contractul administrativ este asimilat actului administrativ, fiind
definit de lege ca un contract încheiat de o autoritate publică, în virtutea prerogativelor de
putere publică, având ca obiect administrarea şi gestionarea bunurilor proprietate publică,
executarea lucrărilor de interes public, prestarea de servicii publice, activitatea funcţionarilor
publici care rezultă din relaţiile de muncă reglementate de statutul juridic al acestora.
203

Contractele administrative au următoarele caractere juridice:
- inegalitatea de poziţii ale părţilor.
Astfel, administraţia publică, în calitate de purtătoare a prerogativelor de putere publică,
are dreptul de a modifica şi rezilia contractul unilateral, poate supraveghea condiţiile
executării contractului şi aplica sancţiuni pecuniare pentru neexecutarea contractului;
- părţile au obligaţia de a accepta anumite clauze stabilite prin lege sau, în baza legii,
prin hotărâre de Guvern, sau, după caz, prin hotărâre a administraţiei publice locale, având
dreptul de a negocia unele clauze;
- contractul administrativ are ca obiect prestarea unui serviciu public sau gestionarea
bunurilor din domeniul public;
- contractul administrativ se încheie în formă scrisă;
- respectarea procedurilor pentru încheierea contractului administrativ etc.
Din categoria contractelor administrative fac parte contractele de concesiune,
reglementate prin Legea cu privire la concesiuni, contractele de achiziţii publice, reglementate
prin Legea privind achiziţiile publice, contractele de prestare a serviciilor publice de
gospodărire comunală, cum ar fi: de alimentare cu apă potabilă şi menajeră, de furnizare a
energiei termice şi electrice, de canalizare şi epurare a apelor uzate şi pluviale, de salubrizare,
de administrare a fondului locativ public, de administrare a domeniului public, reglementate
prin Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, alte contracte de prestări servicii de
interes public sau de executare a lucrărilor de interes public naţional sau local.
Contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor din domeniul public al statului sau al
unităţilor administrativ-teritoriale constituie contracte administrative, dacă, până la încheierea
contractului de vânzare-cumpărare, nu a fost schimbat regimul juridic al bunului respectiv, cu
trecerea lui din domeniul public în domeniul privat, în condiţiile Legii privind administrarea
şi deetatizarea proprietăţii publice şi ale legislaţiei privind proprietatea publică.
Procesele verbale privind consumul fraudulos al energiei electrice şi termice, al gazelor
naturale, apei potabile şi menajere pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.
Prin art.2 al Legii, contractelor administrative sunt asimilate şi contractele încheiate
între autorităţile publice şi funcţionarii publici. Prin urmare, funcţionarii publici, funcţionarii
publici cu statut special din serviciile diplomatice, din serviciul vamal, din organele apărării
securităţii naţionale şi ordinii publice şi alte categorii stabilite prin lege pot înainta, în instanţa
de contencios administrativ, acţiuni cu privire la numirea, transferarea, detaşarea, suspendarea
sau eliberarea din funcţie, inclusiv aplicarea sancţiunilor disciplinare.
4. Conform art.3 alin.(2) din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl
constituie şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut
de lege.
Astfel, se consideră nesoluţionare în termen legal a unei cereri refuzul nejustificat al
unei autorităţi publice de a primi o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege sau faptul
de a nu răspunde persoanei în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de către
autoritatea publică, dacă prin lege nu este prevăzut alt termen de soluţionare a cererii.
Refuzul de a elibera un certificat, o adeverinţă sau un oricare alt înscris, precum şi
refuzul de a furniza o informaţie sau de a asigura accesul liber la registrele publice aflate la
dispoziţia furnizorului de informaţie etc., de asemenea, sunt asimilate actului administrativ.
5. Conform art.1 şi art.18 din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl
poate constitui şi repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate printr-un act ilegal sau
prin nesoluţionarea unei cereri în termenul legal, dacă acţiunea în despăgubiri se va înainta
concomitent cu cererea iniţială sau prin înaintarea unei cereri suplimentare, dacă aceasta a fost
înaintată ulterior.
În cazul în care acţiunea în despăgubiri este înaintată după ce, printr-o hotărâre
judecătorească, actul administrativ a fost anulat sau modificat sau autoritatea a fost obligată să
204

soluţioneze cererea sau să emită actul administrativ, ea se înaintează în instanţa de drept
comun.
De asemenea, se va înainta în instanţa de drept comun acţiunea cu privire la repararea
prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ care, ulterior, a fost anulat de către
autoritatea emitentă sau ierarhic superioară.
Acţiunea în repararea prejudiciului material şi moral se prescrie în termen de 3 ani
(art.267 şi art.1424 din Codul civil).
6. Acţiunea în reparare a prejudiciului moral şi material poate fi înaintată şi împotriva
funcţionarului public al autorităţii publice pârâte care a elaborat actul administrativ contestat
sau care a refuzat să soluţioneze cererea în care se solicită despăgubiri.
Funcţionarul public introdus în proces are calitatea procesuală de sine stătătoare de pârât
în litigiu, având toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţii în proces.
În cazul în care se admite acţiunea, funcţionarul public poate fi obligat să plătească
despăgubiri solidar cu autoritatea respectivă (art.20 alin.(2) din Lege), dacă se va dovedi că el
a săvârşit, intenţionat sau din culpă gravă, fapta ilicită prejudiciabilă (art.1404 din Codul
civil).
Funcţionarul public, în temeiul art.20 alin.(3) din Lege, poate chema în garanţie
superiorul său ierarhic care i-a ordonat să elaboreze actul administrativ sau să refuze
soluţionarea cererii, acesta fiind introdus în proces în calitate de pârât.
Conform prevederilor art.23 din Legea privind administraţia publică locală, acţiunea în
despăgubiri poate fi înaintată şi împotriva consilierilor care au adoptat actul administrativ,
dacă au votat pentru adoptarea acestui act. În acest caz, în baza principiului solidarităţii,
consilierii răspund solidar cu autoritatea.
Se atenţionează că autoritatea publică şi persoanele menţionate pot fi degrevate de
obligaţia de a repara prejudiciul în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din
culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale (art.1404 alin.(3) din Codul civil).
7. Conform art.3 din Lege, actele administrative pot fi emise de:
a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul Legii;
b) subdiviziunile autorităţilor publice;
c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b).
Prin autoritate publică se înţelege orice organ de stat al unităţilor administrative
instituite prin lege sau printr-un act administrativ normativ, care acţionează în regim de putere
publică pentru realizarea unui interes public.
Din categoria autorităţilor publice fac parte:
- Parlamentul Republicii Moldova;
- Preşedintele Republicii Moldova;
- Guvernul;
- organele administraţiei publice centrale (ministerele, agenţiile, birourile, serviciile, alte
autorităţi administrative) şi subdiviziunile lor teritoriale;
- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi, care sunt constituite şi
activează pe teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului);
- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, care sunt constituite pe
teritoriul raionului, municipiului Chişinău, unităţii teritoriale cu statut juridic special, şi
subdiviziunile lor;
- autoritatea judecătorească, care include toate instanţele judecătoreşti, Consiliul
Superior al Magistraturii şi Procuratura.
Din categoria autorităţilor publice centrale autonome fac parte Curtea Constituţională,
Curtea de Conturi, Comisia pentru Piaţa Hârtiilor de Valoare, Comisia Electorală Centrală,
Banca Naţională a Moldovei etc.
205

Persoanele private (fizice sau juridice) pot fi asimilate autorităţilor publice în sensul
Legii, dacă aceste persoane exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public,
fiind împuternicite prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate să presteze un
serviciu de interes public sau să exercite funcţii publice întru executarea actelor legislative sau
normative ale statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
Prin urmare, actele emise de persoanele private întru realizarea acestor prerogative pot
fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.
Nu pot fi contestate în contenciosul administrativ actele emise de organizaţiile
cooperatiste, obşteşti sau agenţii economici şi persoanele juridice cu scop lucrativ.
8. Actele pregătitoare sau operaţiunile administrative şi tehnico-materiale care au stat la
baza emiterii actului administrativ contestat nu pot constitui de sine stătător obiect al acţiunii
în contenciosul administrativ, deoarece nu produc efecte juridice prin ele insele.
Dat fiind faptul că, în lipsa actului pregătitor sau exercitării unor operaţiuni tehnicomateriale,
actul administrativ nu poate fi adoptat sau emis, iar dacă ar fi emis sau adoptat, nu
ar produce efecte juridice, instanţa de contencios administrativ, în temeiul art.25 alin.(2) din
Lege, verificând legalitatea actului, este în drept, din oficiu sau la cerere, să se pronunţe şi
asupra legalităţii acestor acte sau operaţiuni. (Spre exemplu, instanţa din oficiu este în drept să
verifice legalitatea avizelor, care au stat la baza emiterii actului administrativ, cvorumul
prevăzut de lege, dacă actul este semnat de către conducătorul organului colegial, iar în
cazurile prevăzute de lege - contrasemnat, etc.)
În cazul în care organul administraţiei publice refuză întocmirea sau eliberarea actului
administrativ pregătitor (avizului, acordului, concluziei etc.) sau prin lege este prevăzută
contestarea actului pregătitor, persoana poate contesta în instanţă de contencios administrativ
actul pregătitor sau poate solicita obligarea organului respectiv la întocmirea sau eliberarea
actului pregătitor.
9. Răspunsul unei autorităţi publice care cuprinde punctul de vedere cu privire la
interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ nu poate fi considerat drept un act
administrativ, deoarece răspunsul în cauză nu produce niciun efect juridic faţă de persoana
care l-a solicitat.
Răspunsul autorităţii publice care atestă date existente în evidenţa unei autorităţi
publice, de asemenea, nu constituie un act administrativ producător de efecte juridice.
Totodată, se atenţionează că, în temeiul Legii, instanţa nu poate discuta conţinutul unui
răspuns la o cerere adresată unei autorităţi publice, deoarece petiţionarul nu poate să pretindă
ca răspunsul la cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un anumit sens, după
dorinţa personală, stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorităţii publice
competente. În cazul în care autoritatea publică nu a răspuns la toate solicitările petiţionarului,
acesta este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu o cerere privind
obligarea autorităţii publice de a-i răspunde la toate solicitările.
Dacă autoritatea publică, printr-o adresă, refuză emiterea unui act administrativ sau
eliberarea unor acte, precum şi în cazul în care cererea nu este examinată în termenul legal,
persoana poate contesta inacţiunile autorităţii publice, care sunt asimilate actului
administrativ.
Adresa, prin care autoritatea publică expediază cererea petiţionarului organului
competent pentru examinare şi, concomitent, informează petiţionarul despre aceasta, nu
constituie act administrativ, deoarece nu produce pentru petiţionar efecte juridice. Petiţia
poate fi readresată organului competent fără acordul petiţionarului, cu excepţia cazurilor
stabilite în art.17 lit.a) şi b) din Legea nr.982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la
informaţie.
206

Circulara cu caracter obligatoriu, emisă de autoritatea publică, constituie în sine un act
administrativ producător de efecte juridice, care poate fi contestat pe calea contenciosului
administrativ.
10. Cererea pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu este de
competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece obiectul acţiunii poartă un caracter
patrimonial, fiind solicitată despăgubirea de la stat în baza Legii nr.1545-XIII din 25.02.1998
privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.
11. Procesul verbal de recepţie finală a construcţiei constituie temei de înregistrare a
dreptului de proprietate asupra imobilului construit, prin urmare este producător de efecte
juridice şi poate fi contestat în ordinea contenciosului administrativ (art.40 4 din Legea
cadastrului bunurilor imobile).
12. Refuzul procurorului de a emite un act administrativ în sensul Legii sau tăcerea
organului procuraturii la petiţia persoanei pot fi contestate în instanţă de contencios
administrativ.
Acţiunile privind obligarea procurorului de a porni un proces penal, privind anularea
ordonanţei de clasare a procesului, privind contestarea altor acte procesuale dintr-un proces
penal nu sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece actele emise de
procuror, în acest caz, poartă caracterul unor acte de procedură şi pot fi contestate în ordinea
prevăzută de legislaţia procesuală penală.
În cazul în care terţa persoană consideră că organul de urmărire penală a aplicat ilegal
sechestrul pe bunurile ce-i aparţin, atunci, în temeiul art.209 alin.(2) CPP, ea poate cere
organului de urmărire penală sau instanţei de drept comun să scoată bunurile de sub sechestru.
Dacă procurorul refuză să satisfacă rugămintea sau nu comunică persoanei respective despre
soluţionarea cererii în decurs de 10 zile din momentul primirii ei, persoana este în drept să
înainteze o cerere de scoatere a bunurilor de sub sechestru în instanţa de drept comun.
13. Sunt exceptate de la controlul legalităţii în ordinea contenciosului administrativ
actele organelor sistemului penitenciar ce ţin de executarea obligaţiilor prevăzute de Codul de
executare şi art.187 Cod de procedură penală, demersurile privind soluţionarea chestiunilor
statuate în art.469 Cod de procedură penală şi art.274 Cod de executare, referitoare la
contestarea sancţiunilor disciplinare aplicate deţinuţilor, acţiunile privind transferarea
deţinuţilor, aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc, stabilirea regimului
special în penitenciare, deoarece acţiunile organelor sistemului penitenciar vizează executarea
unor hotărâri penale, a cărei procedură este reglementată de legislaţia procesuală penală şi de
executare.
De asemenea, nu sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ acţiunile
privind contestarea încheierilor şi actelor executorului judecătoresc legate de executarea
hotărârilor cu caracter civil, dat fiind faptul că ele se examinează în ordinea procedurii
stabilite de cartea întâi, titlul IV din Codul de executare, de către instanţele de drept comun.
14. Pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ actele de sancţionare
economică şi fiscală, întocmite de organele abilitate (Serviciul Fiscal de Stat, Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi subdiviziunile lor teritoriale), deoarece ele
provin de la o autoritate publică şi stabilesc pe cale unilaterală o obligaţie în sarcina unui
subiect de drept, parte într-un raport juridic de drept public.
Se atenţionează că procesele verbale şi actele (rapoartele) întocmite în baza controlului
efectuat constituie acte preparatorii, care pot fi contestate în instanţă de contencios
administrativ concomitent cu decizia autorităţii publice, însă, în cazul în care prin aceste acte
se aplică sancţiuni pecuniare aferente taxelor şi impozitelor, actele menţionate pot fi
contestate în ordinea contenciosului administrativ.
207

În cazul în care prin actul de control sau procesul verbal s-a constatat o contravenţie,
fiind aplicată o sancţiune contravenţională, actul poate fi contestat în ordinea prevăzută de
legislaţia contravenţională.
15. Conform art.127 alin.(3) din Constituţie, statul şi unităţile administrativ-teritoriale
dispun de proprietate publică, iar ţinând cont de sensul art.296 din Codul civil, art.2 şi 10 din
Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, art.1 şi 2 din Legea privind
terenurile proprietate publică şi delimitarea lor etc., proprietatea publică constituie totalitatea
bunurilor domeniului public şi privat al statului, al unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv
al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.
Din domeniul public al statului fac parte:
- bunurile stabilite prin art.127 alin.(4) din Constituţie;
- bunurile stabilite de lege;
- bunurile de uz sau de interes public (art.296 din Codul civil).
Dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public nu se stinge prin neuz şi nu
poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune, acestea nu pot fi supuse urmăririi silite, nu pot
constitui obiect al gajului şi nici nu pot fi înstrăinate (art.296 alin.(4) din Codul civil, art.10
din Legea nr.121-XVI din 04 mai 2007, art.2 din Legea nr.91-XVI din 05 aprilie 2007).
Se explică faptul că, potrivit prevederilor art.11 din Legea privind administrarea şi
deetatizarea proprietăţii publice, bunurile imobile şi alte bunuri proprietate publică se
înregistrează în cadastrul bunurilor imobile sau în alt registru de stat, după caz. Evidenţa
întregului patrimoniu public se ţine în registrul patrimoniului public. Concomitent, persoanele
juridice în a căror gestiune se află bunurile din domeniul public sunt obligate să ducă evidenţa
contabilă a acestor bunuri în modul stabilit de Ministerul Finanţelor. Astfel, pentru a
determina regimul juridic al bunurilor, instanţele sunt obligate să solicite extrasul din registrul
cadastral sau din alt registru de stat, după caz.
16. Pot constitui obiect al privatizării bunurile proprietate publică enumerate la art.22 şi
27 din Legea nr.121-XVI din 04 mai 2007.
Se atenţionează că privatizarea bunurilor proprietate publică poate fi efectuată prin
următoarele modalităţi:
a) vânzare la Bursa de Valori;
b) vânzare la licitaţie cu strigare;
c) vânzare prin concurs investiţional sau comercial, inclusiv în bază de proiecte
individuale (art.23 alin.(1) şi (2) din Legea nr.121-XVl din 04 mai 2007).
Privatizarea poate fi admisă şi prin vânzare la licitaţie cu reducere, vânzare la licitaţie
fără anunţarea preţului iniţial, transmitere de acţiuni cu titlu gratuit, transmitere de acţiuni
întru onorarea datoriilor certe ale statului (art.23, art.42-45, 47 din Legea nr.121-XVI din 04
mai 2007).
Privatizarea bunurilor din domeniul public cu încălcarea prevederilor legislaţiei în
vigoare atrage nulitatea absolută atât a deciziei autorităţii publice de privatizare a bunurilor,
cât şi a contractului de vânzare-cumpărare.
Se explică faptul că, potrivit prevederilor art.67 alin.(3) din Legea privind administrarea
şi deetatizarea proprietăţii publice, termenul de prescripţie pentru înaintarea în instanţă de
judecată a acţiunii care a luat naştere din litigii de privatizare este de 3 ani.
17. Concesionarea, arendarea, locaţiunea, darea în administrare fiduciară etc. a
bunurilor din domeniul public se face prin licitaţie publică în baza hotărârii Guvernului,
deciziei Consiliului raional, Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome a Găgăuziei,
consiliului orăşenesc (municipal, sătesc, comunal), după caz.
Prin urmare, hotărârile şi deciziile organelor menţionate, precum şi contractele de
gestionare şi administrare, înstrăinare, privatizare sau dobândire în alt mod de către terţi a
208

unurilor din domeniul public, care nu au fost trecute în domeniul privat în modul stabilit de
lege, constituie acte administrative şi pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ.
Se atenţionează că, prin Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor,
sunt delimitate terenurile din domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativteritoriale,
iar Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice reglementează
regimul juridic al bunurilor din domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor
administrativ-teritoriale, modalităţile de administrare şi privatizare a acestor bunuri.
Prelungirea contractului de locaţiune, de dare în administrare fiduciară etc. se admite
fără efectuarea licitaţiei publice, dacă arendaşul (beneficiarul) se bucură de dreptul de
preemţiune.
18. Conform art.4 lit.g) din Lege, actele de gestiune emise de autoritatea publică în
calitate de persoană juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin
domeniului său privat, sunt exceptate de la controlul legalităţii pe calea contenciosului
administrativ.
Se explică faptul că din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativteritoriale,
inclusiv al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, fac parte bunurile care nu au fost
atribuite, prin lege sau în modul stabilit de lege, domeniului public (art.296 alin.(1) din Codul
civil).
Dacă bunurile din domeniul public au intrat în circuitul civil, adică le-a fost schimbat
regimul juridic, fiind transferate în domeniul privat al statului sau al unităţilor teritorialadministrative,
atunci actele administrative şi contractele civile încheiate între autorităţile
publice şi particulari vor fi de competenţa judecătoriilor economice sau a instanţelor de drept
comun, după caz (art.32 alin.(1), art.29 alin.(1) lit.d) CPC).
Conform art.4 alin.(2) din Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor,
de domeniul privat al statului ţin terenurile aferente întreprinderilor de stat, alte terenuri care
aparţin statului conform cadastrului funciar sau terenurile dobândite de stat care nu fac parte
din domeniul public.
Prin urmare, actele administrative de gestiune şi administrare a bunurilor din domeniul
privat al statului şi al unităţilor teritorial-administrative, inclusiv contractele civile, de
înstrăinare, privatizare, arendare, locaţiune, administrare fiduciară, pot fi contestate în instanţă
de drept comun sau, după caz, în instanţă economică.
19. Litigiile privind contestarea hotărârilor administraţiei publice referitoare la
atribuirea cotelor de teren echivalent, litigiile dintre proprietarii terenurilor şi administraţia
publică, precum şi litigiile privind contestarea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului
de teren sunt de competenţa instanţei de drept comun sau, după caz, economice (art.90, 91 din
Codul funciar).
20. Acţiunile preşedintelui instanţei de judecată, precum şi ale judecătorilor legate de
organizarea judecării unui proces civil, de contencios administrativ sau penal, inclusiv
întârzierea soluţionării cauzei sau eliberării actelor de procedură etc., nu pot fi verificate pe
calea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că instanţele de judecată, în persoana
judecătorilor, judecă cauzele în conformitate cu legislaţia procesuală, adoptând acte
procesuale care pot fi contestate pe căile de atac stabilite de legislaţia procesuală în vigoare.
Prin urmare, activitatea instanţelor de judecată de exercitare a justiţiei nu poate fi
controlată pe calea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că ele săvârşesc doar acte de
procedură care sunt supuse controlului ierarhic superior.
Însă, în cazul în care instanţa refuză să elibereze unei persoane copiile unor hotărâri
judecătoreşti, o informaţie cu privire la numărul de dosare examinate sau de hotărâri anulate
sau altă informaţie de interes public sau cu caracter personal, persoana respectivă poate
contesta aceste acţiuni (inacţiuni) în instanţă de contencios administrativ.
209

21. Actele de expertiză, de revizie, rapoartele scrise ale specialistului sau alt document
consultativ de specialitate, inclusiv înscrisurile destinate să servească drept probă într-un
proces civil şi care întrunesc caracteristicile mijloacelor de probă, utilizate în cadrul
procesului civil constituie, de fapt, nişte acte pregătitoare ale hotărârii judecătoreşti, care pot
fi combătute cu mijloace procesuale corespunzătoare şi apreciate de către instanţa
judecătorească după intima ei convingere (art.130 CPC). Prin urmare, actele menţionate nu
sunt supuse controlului legalităţii pe calea contenciosului administrativ.
Pe calea contenciosului administrativ, separat, nu se poate cere nici anularea unor acte
pretinse a fi false, dat fiind faptul că, în temeiul art.227 CPC, cererea de declarare a probelor
ca fiind false se examinează în cadrul procedurii în care se examinează acţiunea principală.
22. Conform art.11 alin.(3), art.37 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349
din 17.10.1997, Centrul pentru Drepturile Omului este o instituţie independentă, cu
personalitate juridică, finanţată din bugetul de stat, ce desfăşoară o activitate publică, fiind o
autoritate publică în sensul art.2 al Legii contenciosului administrativ. În consecinţă, actele
administrative ale Centrului sunt susceptibile de contestare în instanţă de contencios
administrativ.
23. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi pe calea unei acţiuni directe
nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece, potrivit prevederilor
Legii, instanţa de contencios administrativ poate stabili dacă actul administrativ este emis în
conformitate cu legea, dar nu şi dacă un act legislativ este emis cu încălcarea Constituţiei.
Concomitent, se atenţionează că instanţa de contencios administrativ poate invoca
excepţia de neconstituţionalitate a unei legi doar dacă, în procesul judecării unei pricini, va
constata că actul legislativ sau actul administrativ normativ supus controlului
constituţionalităţii, care urmează a fi aplicat sau a fost deja aplicat, este în contradicţie cu
prevederile Constituţiei Republicii Moldova (art.12 1 CPC).
24. Instanţa de contencios administrativ nu poate obliga subiecţii cu drept de sesizare,
prevăzuţi la art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, să sesizeze Curtea
Constituţională în vederea verificării constituţionalităţii unui act legislativ, deoarece dreptul
de sesizare este un drept exclusiv al fiecărui subiect cu drept de sesizare, care nu depinde de
voinţa altor persoane.
Prin urmare, instanţa va refuza primirea cererii de chemare în judecată sau, după caz, va
înceta procesul.
25. În cazul în care autoritatea publică refuză să-i elibereze avocatului un certificat, o
informaţie din actele de evidenţă sau alte înscrisuri necesare pentru înaintarea unei acţiuni în
justiţie în cadrul acordării asistenţei juridice, el poate înainta o acţiune în instanţă de
contencios administrativ cu privire la obligarea organului respectiv de a elibera documentele
solicitate, în acest caz, avocatul este subiect cu drept de sesizare în temeiul art.5 lit.f) din
Lege, dat fiind faptul că, prin acest refuz, avocatului i se încalcă un drept recunoscut prin
art.45 alin.(1) lit.d) din Legea cu privire la avocatură.
Dacă avocatul solicită informaţia sau înscrisul necesare pentru a le prezenta în calitate
de mijloc de probă în cadrul examinării cauzei, acesta, în temeiul art.119 CPC, va înainta
instanţei, în a cărei procedură se află cauza, o reclamaţie pentru obţinerea actelor necesare,
anexând solicitarea de a i se elibera actul respectiv şi/sau refuzul de a i se elibera actul
solicitat.
26. În sensul Legii, instanţa de contencios administrativ este în drept să examineze
litigiile privind legalitatea actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de
Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern.
Conform art.4 lit.a) din Lege, sunt exceptate de la controlul judecătoresc actele exclusiv
politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, precum şi actele
administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii
210

Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale
sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor
oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit.
Ţinând cont de prevederile Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public, constituie funcţii publice exponente ale unui interes politic sau public deosebit
funcţiile de demnitate publică, enumerate în anexa nr.2 din legea menţionată.
Sunt exceptate de la controlul de legalitate, în ordinea contenciosului administrativ,
actele administrative de numire sau eliberare din funcţie, de aplicare a sancţiunilor
disciplinare în privinţa:
- personalului încadrat, pe baza încrederii personale, în cabinetul persoanelor ce exercită
funcţii de demnitate publică. Se explică faptul că pot fi asistaţi de un cabinet propriu
Preşedintele şi vicepreşedintele Parlamentului, preşedinţii fracţiunilor parlamentare,
Preşedintele Republicii Moldova, Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniştri,
miniştrii şi directorii generali ai autorităţilor publice;
- personalului din autorităţile publice care desfăşoară activităţi auxiliare de secretariat,
protocol şi administrativ (pază, întreţinere-reparaţii, gospodărire şi deservire), de administrare
a sistemelor informaţionale, inclusiv de introducere şi prelucrare a informaţiei, ce asigură
funcţionarea autorităţii publice;
- altor categorii de personal, care nu desfăşoară activităţi ce implică exercitarea
prerogativelor de putere publică.
27. Conform art.64 din Codul familiei, litigiile legate de exercitarea drepturilor
părinteşti în cazul în care părinţii locuiesc separat se soluţionează de către autoritatea tutelară,
iar decizia acesteia poate fi contestată în instanţă de contencios administrativ.
În cazul în care decizia autorităţii tutelare nu se execută de către părintele la care se află
copilul la întreţinere, celălalt părinte este în drept să înainteze în instanţă de drept comun o
acţiune privind transmiterea copilului la întreţinerea sa sau de altă natură.
28. Refuzul de a autentifica anumite acte, de a primi o cerere sau alte acţiuni ale
notarului pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că notarii
prestează servicii de interes public.
În cazul în care între persoanele interesate apare un litigiu de drept ce decurge dintr-un
act juridic notarial autentificat, litigiul se examinează, în ordine contencioasă, de către instanţa
de drept comun.
29. Nu se admite înaintarea acţiunii în contenciosul administrativ în interesele altor
persoane, cu excepţia cazurilor în care persoana este împuternicită de drept să reprezinte în
justiţie interesele altor persoane sau dacă subiectul de drept al raportului de drept
administrativ împuterniceşte prin mandat o altă persoană să-i reprezinte interesele în justiţie
(art.57, 76, 78-81 CPC).
30. Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat poate contesta actele administrative emise de
autorităţile publice locale, din oficiu sau la cererea persoanelor vătămate, cu respectarea
termenelor şi procedurii stabilite de art.67-69 din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006
privind administraţia publică locală, în vigoare din 09 martie 2007.
Conform prevederilor art.20 alin.(4) din Legea privind administraţia publică locală,
primarul, în cazul în care consideră că decizia consiliului local este ilegală, poate sesiza
oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi/sau instanţa de contencios administrativ.
Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat sau, după caz, primarul ori Guvernul, în cazul în
care consiliul local de nivelul întâi adoptă în mod deliberat decizii repetate în aceeaşi materie,
care au fost anulate de către instanţa de contencios administrativ, prin hotărâri definitive,
întrucât încălcau grav prevederile Constituţiei sau ale legislaţiei în vigoare, sunt în drept să se
adreseze în instanţa de contencios administrativ cu cerere pentru constatarea circumstanţelor
menţionate (art.25 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) din Legea privind administraţia publică locală).
211

Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi Guvernul, de asemenea, pot solicita
constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea consiliului raional (art.48 alin.(1) lit.a) şi
afin.(2) din Legea privind administraţia publică locală).
31. Se explică faptul că reglementările procesuale referitoare la competenţa materială,
cuprinse în art.6-9 din Lege, sunt caduce, competenţa materială a instanţelor de judecată ca
instanţe de contencios administrativ fiind stabilită în Codul de procedură civilă nr.225-XV din
30 mai 2003, cu modificările efectuate prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură civilă nr.244-XVI din 21 iulie 2006.
Conform noilor reglementări, competenţa actuală a judecătoriilor şi curţilor de apel în
materie de contencios administrativ este mai extinsă în comparaţie cu prevederile Legii, iar
Curtea Supremă de Justiţie nu are competenţa de a examina în primă instanţă litigii de
contencios administrativ.
32. Se atenţionează că, competenţa materială se determină în funcţie de organul care a
emis actul, dar nu în funcţie de organul care ar fi fost competent să îl emită, întrucât altfel s-ar
deregla ordinea firească, instanţa urmând să cerceteze întâi fondul, pentru a decide dacă este
competentă.
33. Articolul 32 alin.(2) CPC stabileşte competenţa materială a judecătoriilor ca instanţe
de contencios administrativ.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(2) lit.a) CPC, judecătoriile sunt
competente să examineze litigiile privind legalitatea actelor administrative emise de
autorităţile administraţiei publice din sate (comune), oraşe şi raioane, de funcţionarii publici
din cadrul acestora.
Sunt date în competenţa exclusivă a judecătoriilor litigiile privind verificarea legalităţii
actelor administrative emise de persoanele de drept privat de orice nivel, dacă acestea exercită
atribuţii de putere publică sau prestează servicii de interes public.
Spre exemplu, judecătoriile sunt competente să verifice legalitatea actelor
administrative emise atât de o instituţie de învăţământ privată primară, cât şi de o instituţie de
învăţământ privată superioară.
Judecătoriile, ca instanţe de contencios administrativ, examinează cererile privind
constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului local de nivelul
întâi, acestea fiind consiliile locale din sate (comune), oraşe (municipii), cu excepţia
Consiliului municipiului Chişinău.
Judecătoriile, ca instanţe de contencios administrativ, verifică legalitatea actelor
administrative ale consiliilor electorale de circumscripţie de orice nivel şi ale birourilor
electorale ale secţiilor de votare, confirmă sau infirmă legalitatea alegerilor locale, precum şi a
referendumului local din unităţile teritorial-administrative de nivelul întâi.
34. În conformitate cu art.33 alin.(2) CPC, de competenţa curţilor de apel, ca instanţe de
contencios administrativ, ţine verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor
administraţiei publice din municipii, precum şi ale funcţionarilor publici din cadrul acestora.
Curţile de apel, de asemenea, sunt competente să verifice legalitatea actelor
subdiviziunilor consiliilor municipale, în competenţa curţilor de apel, prin lege, pot fi date şi
alte litigii.
Dat fiind faptul că, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(2) CPC, judecătoriile, ca
instanţe de contencios administrativ, constată doar circumstanţele care justifică suspendarea
activităţii consiliului local de nivelul întâi, curţile de apel sunt competente să constate
circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliilor locale de nivelul al doilea.
35. În conformitate cu prevederile art.33 alin.(3) lit.a) CPC, Curtea de Apel Chişinău
verifică legalitatea actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de
Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, dacă, prin lege, nu sunt exceptate de la
controlul legalităţii în contenciosul administrativ.
212

În conformitate cu prevederile art.33 alin.(3) lit.b) CPC, Curtea de Apel Chişinău
verifică şi legalitatea actelor emise de organele centrale ale administraţiei publice. După cum
s-a menţionat, administraţia publică centrală este constituită din ministere, departamente şi
alte organe centrale, inclusiv din autorităţi administrative autonome.
Ministerele, departamentele şi alte organe centrale pot avea în subordinea sa organe de
specialitate, denumite servicii publice desconcentrate. Conform Hotărârii Guvernului RM
nr.735 din 16 iunie 2003 cu privire la structura şi efectivul-limită ale serviciilor
desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi administrative centrale şi
anexei nr.1, serviciile publice desconcentrate sunt constituite din organe centrale şi
subdiviziuni teritoriale.
După cum rezultă din conţinutul art.8 din Lege, legalitatea cetelor administrative emise
de organele centrale ale serviciilor desconcentrate se verifică de către Curtea de Apel
Chişinău, iar a celor emise de subdiviziunile teritoriale - de către judecătorii.
Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea actelor administrative emise de Comisia
Electorală Centrală, de Consiliul Superior al Magistraturii, de preturile Consiliului municipal
Chişinău şi de alte autorităţi publice stabilite prin lege.
Cu o competenţă specială este învestită şi Curtea de Apel Comrat, care, în conformitate
cu art.33 alin.(4) CPC, examinează litigiile privind legalitatea actelor administrative emise de
autorităţile publice ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.
36. Conform art.17 din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul
de stat, decizia de secretizare a informaţiilor poate fi contestată la organul sau persoana cu
funcţie de răspundere ierarhic superioară, la Comisia interdepartamentală pentru protecţia
secretului de stat sau în instanţa de contencios administrativ.
Prin urmare, persoana poate contesta decizia de secretizare direct în instanţa de
contencios administrativ, fără respectarea procedurii prealabile.
Decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stal, precum şi decizia
privind suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat pot fi atacate la organul
ierarhic superior sau în instanţa de contencios administrativ (art.17, 27 din Legea nr.245-XVl
din 27 noiembrie 2008).
Litigiile cu privire la secretul de stat sunt de competenţa Curţii de Apel Chişinău (art.33
alin.(3) lit.d) CPC).
Se explică faptul că, cauzele în cadrul cărora sunt prezentate informaţii atribuite la
secret de stat se examinează în şedinţă închisă, cu respectarea regulilor de procedură, precum
şi a prevederilor Legii cu privire la secretul de stat.
37. Ţinând cont de faptul că, prin noul Cod de procedură civilă, este reglementată în
ansamblu competenţa instanţelor de drept comun şi a instanţelor de contencios administrativ,
sunt aplicabile instanţelor de contencios administrativ şi regulile de competenţă în cazul
revendicărilor conexe.
În conformitate cu art.31 alin.(2) CPC, instanţele judecătoreşti economice, de asemenea,
sunt învestite cu competenţă în materie de contencios administrativ, astfel, în cazul conexiunii
mai multor pretenţii, unele dintre care sunt de competenţa instanţei economice, iar altele de
competenţa instanţei de contencios administrativ, toate pretenţiile se examinează de către
instanţa economică, cu excepţia litigiilor privind legalitatea actelor administrative cu caracter
normativ.
În cazul conexiunii mai multor revendicări, unele dintre care sunt de competenţa
instanţei judecătoreşti de drept comun, iar altele de competenţa unei instanţe specializate,
toate pretenţiile se examinează de către instanţa de drept comun, cu excepţia litigiilor privind
legalitatea actelor administrative cu caracter normativ (art.31 alin.(1) CPC).
În conformitate cu art.37 alin.(1) CPC, în cazul în care mai multe pretenţii legate între
ele sunt de competenţa mai multor instanţe de acelaşi grad, pretenţiile urmează a fi conexate
213

şi examinate de instanţa sesizată mai întâi, iar dacă sunt de competenţa unor instanţe de
diferite grade, pretenţiile urmează a fi conexate şi examinate de instanţa ierarhic superioară.
38. Conform art.11 din Lege, acţiunile de contencios administrativ pot fi înaintate în
judecătoriile sau curţile de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul
reclamantul sau îşi are sediul pârâtul.
Dat fiind faptul că doar de competenţa Curţii de Apel Chişinău sunt litigiile enumerate
în art.33 alin.(3) CPC, acţiunile din aceste categorii de litigii se vor înainta numai la Curtea de
Apel Chişinău.
În mod analogic se va proceda în cazul litigiilor ce ţin de competenţa Curţii de Apel
Comrat.
39. Conform art.14 din Lege, persoana care se consideră lezată în drepturile sale,
recunoscute de lege, printr-un act administrativ este obligată să se adreseze cu o cerere
prealabilă organului emitent, iar în cazul în care organul emitent are un organ ierarhic
superior, cererea prealabilă poate fi înaintată, la alegere, fie organului emitent, fie organului
ierarhic superior, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit art.19 din Legea cu privire la Procuratură, dacă procurorul a depistat că actul
administrativ încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeanului, el este în drept să-l conteste cu
recurs, iar în caz de respingere sau de neexaminare a recursului, procurorul este în drept să
conteste actul administrativ în instanţă de contencios administrativ.
Din prevederile menţionate rezultă că, pentru contestarea actului administrativ,
procurorul urmează să respecte procedura prealabilă, prin înaintarea cererii prealabile sub
formă de recurs. Termenul de depunere a recursului nu este stabilit prin Legea cu privire la
Procuratură astfel, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art.14 din Lege, termenul fiind de
30 de zile de la data când procurorul a luat cunoştinţă de actul administrativ, iar acţiunea în
judecată se va înainta în acelaşi termen de 30 de zile de la data primirii răspunsului la recurs,
iar dacă nu a fost primit răspuns, termenul va începe să curgă de la data expirării termenului
de examinare a recursului stabilit de art.19 din Legea cu privire la Procuratură.
În conformitate cu Legea cu privire la avocaţii parlamentari, avocaţii parlamentari pot
înainta acţiuni în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi au fost
încălcate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, cu respectarea procedurii
stabilite în legea indicată.
Termenul de 30 de zile de înaintare a acţiunii începe să curgă de la data primirii
răspunsului la aviz sau de la data expirării termenului de 30 de zile pentru examinarea
avizului (art.27, 28 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari şi art.17 din Lege).
Se atenţionează că Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, de regulă, este obligat să
respecte procedura prealabilă, stabilită la art.68 din Legea privind administraţia publică
locală, însă, în cazul în care consideră că actul poate avea consecinţe grave, în scopul
prevenirii unei pagube iminente, Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat poate sesiza direct
instanţa de contencios administrativ după primirea actului pe care îl consideră ilegal (art.69
din Legea privind administraţia publică locală), fiind obligată să probeze că actul
administrativ este de natură să producă pagube iminente. Probarea acestui fapt este necesară şi
pentru a se putea lua măsuri de suspendare a actului contestat.
Nu este necesară respectarea procedurii prealabile în cazul în care autoritatea publică nu
a soluţionat în termenul stabilit de lege petiţia solicitantului sau a refuzat primirea ei, precum
şi în cazurile expres prevăzute de lege.
40. În cazul în care organul emitent, în baza cererii prealabile, a revocat actul contestat
şi a adoptat o nouă hotărâre, prin care persoana, de asemenea, se consideră lezată într-un drept
al său, ea nu va contesta ultimul act administrativ cu cerere prealabilă, dar se va adresa direct
în instanţă de contencios administrativ.
214

41. Nerespectarea procedurii prealabile de contestare a actului administrativ constituie
temei de restituire a cererii de chemare în judecată (art.170 alin.(1) lit.a) CPC), iar dacă
cererea a fost primită, instanţa, în temeiul art.267 lit.a) CPC, scoate cererea de pe rol.
În cazul în care reclamantul contestă două sau mai multe acte administrative, fiind
respectată procedura prealabilă doar în privinţa unui act administrativ, instanţa, în privinţa
pretenţiilor pentru care nu a fost respectată procedura prealabilă, va restitui cererea de
chemare în judecată.
Dacă autoritatea publică admite cererea prealabilă şi anulează actul contestat, persoana
nu poate contesta în contenciosul administrativ actul administrativ care nu se află în fiinţă. În
acest caz, ea poate solicita doar despăgubiri, în ordinea procedurii contencioase (de drept
comun).
42. Se atenţionează că, în cazul în care autoritatea publică a cărei act se contestă a fost
reorganizată, acţiunea poate fi înaintată în judecată împotriva succesorului în drepturi al
acesteia, iar dacă funcţionarul public care a emis actul administrativ nu activează în funcţia
respectivă, acţiunea se înaintează împotriva organului abilitat să restabilească dreptul încălcat,
iar în cazul în care autoritatea publică care a emis actul administrativ este lichidată, instanţa
refuză primirea cererii, iar dacă cererea a fost primită, instanţa, în temeiul art.265 lit.g) CPC,
va dispune încetarea procesului.
43. Acţiunea în contestarea actelor administrative cu caracter normativ este
imprescriptibilă, iar actele cu caracter individual pot fi contestate în termen de 30 de zile de la
data îndeplinirii procedurii prealabile administrative (art.17 din Lege), dacă legea nu prevede
altfel.
Actele de numire, transferare, detaşare sau eliberare din funcţie, inclusiv de aplicare a
sancţiunilor disciplinare în privinţa funcţionarului public, a funcţionarului public cu statut
special, inclusiv a militarilor, a persoanelor cu statut militar, se contestă direct în instanţă de
contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data când persoana a luat cunoştinţă de
acest act sub semnătură sau i-a fost înmânat actul.
Instanţa de contencios administrativ nu poate refuza primirea cererii de chemare în
judecată pe motiv că a fost omis termenul de depunere a cererii prealabile, chiar şi în cazul în
care organul emitent sau ierarhic superior a refuzat examinarea cererii prealabile pe acest
motiv.
Cererea de repunere în termen se depune şi se examinează în condiţiile prevăzute la
art.116 CPC.
Instanţa, la cererea reclamantului, este obligată să soluţioneze chestiunea cu privire la
repunerea în termen a cererii prealabile sau, după caz, a cererii de chemare în judecată.
Instanţa nu poate din oficiu să respingă acţiunea ca prescrisă.
Faptul că reclamantul a omis termenul de înaintare a acţiunii în judecată pe motiv că a
contestat actul cu cerere prealabilă nu poate constitui temei de repunere în termen.
44. În cazul în care cererea este depusă cu încălcarea prevederilor art.166 CPC sau
reclamantul nu a anexat ta cerere dovada de expediere la organul respectiv sau de primire de
către organul respectiv a cererii prealabile, actul administrativ contestat ori, după caz,
răspunsul autorităţii publice sau avizul de respingere a cererii prealabile, instanţa va acorda
reclamantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, conform procedurii stabilite la
art.171 CPC, iar dacă se va constata că organul emitent a refuzat să-i înmâneze reclamantului
actul administrativ, instanţa va pune cererea pe rol şi, conform prevederilor art.22 din Lege,
va solicita de la pârât actul administrativ contestat şi actele care au stat la baza emiterii
acestuia, înscrisurile sau alte date pe care instanţa Ie consideră necesare în judecarea pricinii.
45. Dacă actul administrativ este exceptat de la controlul legalităţii pe calea
contenciosului administrativ, instanţa refuză primirea cererii de chemare în judecată în
215

temeiul art.169 alin.(1) lit.a) CPC, iar dacă cererea a fost primită - încetează procesul în
temeiul art.265 lit.a) CPC.
46. Conform art.16 alin.(3) din Lege, reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat atât la
depunerea cererii de chemare în judecată, cât şi la depunerea recursului împotriva hotărârii
judecătoreşti.
De plata taxei de stat la înaintarea acţiunilor şi contestarea hotărârilor judecătoreşti sunt
scutite autorităţile publice centrale şi locale şi subdiviziunile lor teritoriale (art.85 alin.(1) lit.i)
CPC).
Dat fiind faptul că pretenţiile cu privire la plata daunelor materiale şi morale derivă din
actul administrativ contestat, reclamantul este scutit de plata taxei de stat atât la înaintarea
unor asemenea pretenţii în contenciosul administrativ, cât şi în cazul înaintării unei acţiuni de
sine stătătoare în ordinea procedurii de drept comun.
47. La solicitarea reclamantului sau din oficiu, instanţa sesizată cu cerere de chemare în
judecată cu privire la contestarea unui act administrativ este în drept să suspende, total sau
parţial, actul administrativ sau să la măsuri de asigurare a acţiunii prevăzute la art.175 CPC.
La soluţionarea chestiunii cu privire la suspendarea actului administrativ, instanţa va lua
în consideraţie toţi factorii şi interesele relevante şi va dispune suspendarea lui numai dacă va
constata că actul este susceptibil de a cauza un prejudiciu iminent, ce ar putea fi ireparabil,
sau dacă vor exista temeiuri vădite privind ilegalitatea actului.
Noţiunea de pagubă iminentă, în sensul Legii, poate viza potenţialitatea perturbării
funcţionării unei instituţii sau a unui serviciu public ori afectării grave a altui interes public
sau privat.
Măsurile de asigurare se dispun pentru o anumită perioadă, pot fi supuse unor anumite
condiţii şi pot fi revăzute (art.180 CPC).
Instanţa nu poate dispune suspendarea actului administrativ dacă acesta a fost executat.
48. În cazul în care prin actul administrativ contestat se ating interesele unor terţe
persoane, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, atrage în proces aceste persoane în
calitate de intervenienţi accesorii.
49. Conform art.5 alin.(1) din Legea privind administraţia publică locală, autorităţile
administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în sate (comune), oraşe
(municipii) sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive,
cu atribuţii şi competenţe diferite, care le conferă capacitate administrativă proprie şi, deci,
legitimare procesuală. Prin urmare, calitatea procesuală de pârât o poate avea primarul sau,
după caz, consiliul local, adică autoritatea administrativă emitentă a actului administrativ
contestat.
50. În temeiul art.24 alin.(2) din Lege, instanţa de contencios administrativ poate
examina cererea de chemare în judecată în lipsa părţilor şi/sau a reprezentanţilor lor în cazul
neprezentării lor la şedinţa de judecată fără motive temeinic justificate, prevederile art.267
lit.f) şi g) CPC fiind aplicabile doar în cazul în care examinarea litigiului în lipsa
reclamantului şi/sau a reprezentantului lui este imposibilă.
51. Dacă pârâtul a satisfăcut acţiunea reclamantului în cadrul soluţionării cauzei, iar
reclamantul nu renunţă la acţiune, atunci instanţa va examina fondul cauzei şi va emite o
hotărâre de admitere a acţiunii, indicând în dispozitivul hotărârii că hotărârea nu se pune în
executare.
52. Se atenţionează că legislatorul, prin art.24 alin.(3) din Lege, a stabilit o excepţie de
la regulile generale de judecare a pricinilor de contencios administrativ, conform căreia, în
acţiunile privind anularea actului administrativ, sarcina probaţiunii este pusă pe seama
pârâtului.
216

Prin urmare, neprezentarea de către pârât a probelor ce confirmă legalitatea actului emis
constituie temei de anulare a acestuia, cu excepţia cazurilor când înscrisurile sau alte probe ce
au servit ca temei pentru emiterea actului administrativ se află la reclamant.
53. La examinarea litigiilor privind contestarea legalităţii actelor administrative privind
eliberarea din funcţie a colaboratorilor de poliţie, a militarilor sau aplicarea sancţiunilor
disciplinare şi a altor acte administrative referitoare la această categorie de persoane, urmează
a fi aplicate prevederile Legii cu privire la poliţie nr.416-XII din 18 decembrie 1990 cu
modificările ulterioare, ale Legii cu privire la statutul militarilor nr.162-XVI din 22 iulie
2005, ale Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea
Guvernului RM nr.2 din 04 ianuarie 1996, ale Codului de etică şi deontologia al poliţistului,
aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.481 din 10 mai 2006, etc.
Se explică faptul că în baza Legii nu pot fi contestate separat procesul verbal al comisiei
de reîncadrare în serviciu, încheierea cu privire la ancheta de serviciu, procesul verbal al
Comisiei de atestare, dat fiind făptui că acestea constituie acte preparatorii ce servesc drept
temei pentru aplicarea sancţiunii disciplinare sau concedierii, după caz.
Lipsa antecedentelor penale este o condiţie obligatorie pentru colaboratorii organelor
afacerilor interne. Faptul condamnării unei rude a colaboratorului de poliţie nu constituie
temei pentru concedierea acestuia (pct.3 al Regulamentului cu privire la serviciul în organele
afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.334 din 08 iulie 1991).
La eliberarea din serviciul militar prin contract în cazurile prevăzute de art.35 alin.3
lit.e)-g), i)-k) şi m)-o) din Legea cu privire la statutul militarilor, inclusiv în cazul
demisionării, militarii cu vechimea în serviciul militar mai mică de 5 ani, după absolvirea
instituţiilor de învăţământ militar sau după încheierea tuturor tipurilor de instruire, indiferent
de sursa de finanţare, sunt obligaţi să recupereze cheltuielile pentru instruire în mărimea
calculată prin împărţirea sumei cheltuielilor generale la perioada aflării în serviciul militar.
54. Funcţionarii publici, inclusiv funcţionarii publici cu statut special (militarii,
colaboratorii serviciilor diplomatice, ai serviciului vamal, ai organelor apărării, ai securităţii
naţionale şi ordinii publice), nu au dreptul să intervină, făcând uz de situaţia sa de serviciu, de
autoritatea şi de legăturile generate de această situaţie, în activitatea altor organe de stat şi
nestatale, dacă faptul nu ţine de îndatoririle sale de serviciu.
Nerespectarea acestor condiţii constituie încălcări grave ale obligaţiunilor de serviciu şi
poate atrage răspunderea prevăzută de art.16 şi 17 din Legea cu privire la prevenirea şi
combaterea corupţiei nr.90 din 25 aprilie 2008, de pct.4 al Codului de etică şi deontologie al
poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.481 din 10 mai 2006, etc.
Se atenţionează că, în baza Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public nr.158-XVI din 04 iulie 2008, consilierii, ajutorii, funcţionarii serviciilor de presă şi
secretarii din cadrul aparatelor Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului,
autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi organelor din subordinea
acestora, care activau la momentul punerii în aplicare a acestei legi, îşi vor păstra funcţiile
deţinute, aplicându-li-se prevederile acestei legi, până la momentul demisionării în legătură cu
intrarea în funcţie a conducătorilor noi ai autorităţilor publice menţionate sau eliberării din
funcţiile respective.
55. Instanţa de contencios administrativ adoptă hotărârea în conformitate cu prevederile
art.238-241 CPC.
în cazul în care instanţa anulează actul administrativ ca ilegal, iar intrarea în vigoare a
acestui act a fost condiţionată de publicarea Iui în sursa oficială, conform prevederilor art.28
din Lege, instanţa va dispune publicarea hotărârii în aceeaşi sursă sau într-o altă publicaţie.
Hotărârile judecătoreşti prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ au
putere numai pentru viitor.
217

Hotărârile judecătoreşti irevocabile date în contenciosul administrativ, cu excepţia
dispoziţiilor de recuperare a prejudiciului cauzat şi a cheltuielilor de judecată, constituie titluri
executorii.
56. Spre deosebire de litigiile de drept comun, pentru litigiile de contencios
administrativ este prevăzută o singură cale ordinară de atac - recursul, care, conform art.30
din Lege, suspendă executarea hotărârii, cu excepţia cazurilor de executare imediată.
Articolul 30 alin.(1) din Lege statuează că hotărârea instanţei de contencios
administrativ poate fi atacată în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data
comunicării hotărârii integrale în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea
nu dispune altfel, iar art.402 alin.(1) CPC, în redacţia Legii nr.244 din 21 iulie 2006,
stipulează că recursul se declară, în condiţiile capitolului XXXVIII din Cod, în termen de 20
de zile de la data comunicării hotărârii sau deciziei motivate, dacă legea nu dispune altfel.
În sensul prevederilor art.24 alin.(1) şi art.30 alin.(1) din Lege, dispoziţiile Codului de
procedură civilă se aplică cu excepţiile prevăzute de Lege. Astfel, ţinând cont de faptul că
termenul de declarare a recursului este prevăzut în Lege, hotărârile judecătoreşti date în
contenciosul administrativ se contestă în termen de 15 zile, care curge de la data pronunţării
hotărârii integrale sau de la data comunicării hotărârii integrale, în cazul în care acţiunea a
fost examinată în lipsa părţii.
În cazul în care a fost pronunţat doar dispozitivul hotărârii, termenul de depunere a
recursului va curge din ziua când partea a primit hotărârea integrală, iar dacă nu i-a fost
expediată - din ziua când a luat cunoştinţă cu hotărârea integrală.
Încălcarea de către judecător a termenului de redactare a hotărârii nu atrage micşorarea
termenului de 15 zile pentru depunerea recursului.
Persoana care a omis termenul de depunere a recursului poate solicita repunerea în
termen în condiţiile art.116 CPC.
Dacă recurentul care a omis termenul de declarare a recursului nu solicită repunerea în
termen, instanţa de recurs, în temeiul art.409 alin.(1) lit.b) CPC, restituie cererea de recurs.
Se atenţionează că, în cazul în care încheierea judecătorească nu poate fi contestată cu
recurs, instanţa restituie cererea de recurs în temeiul art.409 alin.(1) lit.e) CPC.
57. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.27 din 24 decembrie
2001 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale
Legii contenciosului administrativ", modificată prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de
Justiţie nr.14 din 25 martie 2002.
Chişinău, 30 octombrie 2009
nr.10
218

CERERI PREALABILE
CERERE PREALABILĂ
Întreprinderea de stat
Centrul Resurselor
Informaţionale
de Stat „Registru”
Direcţia de documentare a
populaţiei
Mun. Chişinău, str. Puşkin, 42
Prin Certificatul de refuz nr.10520 din 1.07.2010, am fost informat că m-i s-a refuzat
perfectarea paşaportului cetăţeanului RM din motivul atragerii la răspundere penală (d.p.
2006036390, art.195 alin.(2) CP). Refuzul a fost bazat pe prevederile art.8 lit.c) din Legea
nr.269 din 09.11.1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova (în continuare –
Legea nr.269).
Consider că refuzul în eliberarea paşaportului este unul ilegal, situaţie care îmi cauzează
prejudicii considerabile de ordin moral şi material.
Ţin să-mi exprim dezacordul cu interpretarea şi invocarea eronată a normei aplicate ca
fiind unicul motiv al refuzului a constituit art.8 lit.c) din Legea nr.269.
Prin art.8 lit.c) din Legea nr.269 este stabilit că, în cazul în care, persoana este trasă la
răspundere penală, acesteia i se refuză eliberarea paşaportului şi a documentelor de călătorie.
Această normă urmează a fi interpretată şi aplicată în conformitate cu Hotărârea Curţii
Constituţionale nr.15 din 30.09.2008 (M.O. 183-185/11 din 10.10.2008).
Astfel, Curtea Constituţională a stipulat că restrângerea exerciţiului dreptului la libera
circulaţie urmează a fi raportată la condiţiile specificate în art.54 din Constituţie. Exerciţiul
drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât cele prevăzute de lege, care
corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în
interesele securităţii naţionale, în scopul prevenirii tulburărilor în masă, infracţiunilor etc. Prin
urmare, restrângerea exerciţiului dreptului poate avea loc doar cu respectarea anumitor
condiţii:
- ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege;
- ingerinţa corespunde normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional;
- ingerinţa constituie o măsură necesară într-o societate democratică;
- ingerinţa trebuie să fie proporţională scopului urmărit.
Refuzul pe care îl contest nu corespunde acestor condiţii.
Legea nr.269 este doar unul din actele normative care garantează cetăţenilor dreptul de
ieşire şi intrare în RM, stabileşte restricţii temporare în exercitarea acestui drept. Aceeaşi lege
urmează a fi aplicată în coroborare cu alte acte normative. Astfel, în aceeaşi Hotărâre, Curtea
Constituţională a reiterat că sintagma este tras la răspundere penală din art.8 lit.c) din Legea
nr.269 se referă, în primul rând, la una din părţile apărării în procesul penal – bănuitul. Noi
admitem că această sintagmă se referă atât la învinuit, cât şi la inculpat în cadrul procesului
penal. Aceasta cu o singură condiţie - persoana are statutul respectiv (învinuit, inculpat) şi i-a
fost aplicată măsura preventivă prevăzută de normele de drept procedural penal. Prin urmare,
prin prisma cadrului legal existent, în baza art.8 lit.c) din Legea nr.269, se poate refuza
eliberarea paşaportului în condiţiile expuse în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din
30.09.2008, şi doar persoanei care are statut de bănuit în procesul penal.
219

Eu – N.N. – nu am statut de bănuit în procesul penal. Mai mult, la moment, în privinţa
mea nu este aplicată nicio măsură preventivă în sensul normelor de drept procedural penal
(art.175; 176; 177; 178 (în special alin.(3) CPP). Măsura preventivă aplicată anterior a încetat,
conform art.195 alin.(5) CPP. În orice caz, Direcţia de documentare a populaţiei nu are de
unde să dispună de anumite acte sau informaţii care ar justifica aplicarea art.8 lit.c) din Legea
nr.269 (în privinţa mea).
Prin urmare, cu mare regret, constat că mi se refuză vădit ilegal perfectarea paşaportului.
În baza celor enunţate, a normelor de drept invocate, solicit respectuos anularea
refuzului şi admiterea cererii privind eliberarea paşaportului. În situaţia în care, cererea
prealabilă nu va fi admisă, voi fi nevoit să depun o cerere în instanţa de judecată cu solicitarea
de a fi încasată şi valoarea prejudiciilor cauzate.
Data _____________________
Semnătura________________________
220

CERERI
Curtea de Apel Chişinău
Reclamant:
Mişcarea social-politică „Acţiunea Europeană”
mun.Chişinău str.Calea Ieşilor nr.6, of.4
Pârât:
Comisia Electorală Centrală
mun.Chişinău str.V.Alecsandri, 119
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 „Cu privire
la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”, s-a decis că,
la scrutinul din 5 aprilie 2009 pentru alegerea Parlamentului Republicii Moldova, birourile
electorale ale secţiilor de votare vor marca actele de identitate ale alegătorilor, care vor
participa la votare, cu o ştampila specială, având imprimată inscripţia „ALEGERI 05.04.09”,
conform unei Instrucţiuni aprobate de Comisia Electorală Centrală.
Drept temei pentru emiterea hotărârii se invocă faptul că, la momentul desfăşurării
alegerilor, nu este posibilă verificarea electronică a participării la votare, existând riscul
votului multiplu; lipsa unui mecanism eficient de prevenire a fraudării alegerilor, precum şi
recomandările experţilor internaţionali (IFES, PNUD) aflaţi în Republica Moldova pentru
monitorizarea campaniei electorale, ale Coaliţiei Civice pentru alegeri libere şi corecte
„Coaliţia 2009”, şi prevederile art.18, 22 lit. q), 26 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21
noiembrie 1997.
Considerăm că hotărârea menţionată a Comisiei Electorale Centrale contravine mai
multor norme constituţionale şi legale, şi urmează a fi anulată.
Adoptând hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală şi-a
depăşit atribuţiile stabilite prin lege şi a încălcat principiul constituţional de separaţie a
puterilor în stat prevăzut de art.6 din Constituţie.
Astfel, conform art.61 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, „modul de
organizare şi de desfăşurare a alegerilor este stabilit prin lege organică”. Art.72 alin.(3) lit.a)
din Constituţie prevede că sistemul electoral în Republica Moldova se reglementează prin
lege organică. Iar potrivit art.60 alin.(1) din Constituţie „Parlamentul este organul
reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a
statului.” Însăşi noţiunea de „sistem electoral” cuprinde:
1) principiile şi condiţiile de participare la constituirea organelor reprezentative;
organizarea şi reglementarea alegerilor;
2) modul de atribuire a mandatelor în autorităţile reprezentative după stabilirea
rezultatelor votării. Art.53 alin.(1) din Codul electoral, adoptat de Parlament conform
stipulărilor constituţionale menţionate, reglementând procedura de efectuare a votării,
stabileşte că ”biroul electoral al secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot,
conform listei electorale, numai la prezentarea actului de identitate. La primirea buletinului,
alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui.”
Deci, legiuitorul, în legea organică, nu a prevăzut marcarea cu ştampilă specială a
actelor de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare. Şi nicio altă autoritate din stat
nu poate „completa” (depăşi) la discreţia sa norma legii organice, inclusiv prin emiterea
deciziilor, hotărârilor etc. Pentru a fi mai expliciţi, putem modela o situaţie similară celei
221

create de Comisia Electorală Centrală în cazul dat. Şi anume, că o oarecare autoritate publică
din stat sau autoritate centrală de specialitate, cu excepţia Parlamentului, a emis o hotărâre,
prin care a „completat” sau „corectat” o prevedere a unor legi organice menţionate în art.72
alin.(3) din Constituţie, spre exemplu, în Codul penal - lit.n) a art.72 sau în Codul civil – lit.i)
a art.72, sau în Regulamentul Parlamentului – lit.c) a art.72. Este de la sine înţeles că
instanţele judecătoreşti nu vor judeca cauzele penale sau civile în conformitate cu aceste
„îmbunătăţiri” făcute legilor organice din simplul motiv că ele contravin flagrant Constituţiei.
Asemenea „îmbunătăţiri” vor fi neglijate chiar şi atunci, când ele ar fi fost efectuate la
recomandările din afara sau din interiorul autorităţii care le-a emis.
Totodată, Codul electoral nu este o lege organică mai inferioară decât alte legi organice,
pentru a putea fi „ajustat” la anumite împrejurări, de alte autorităţi, pe lângă cea
reprezentativă, inclusiv de către Comisia Electorală Centrală.
Iar drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor stabilite prin Codul electoral nu pot fi
revăzute sau revizuite de un alt organ, decât Parlamentul. Or, prin hotărârea contestată se
încalcă în mod direct drepturile şi libertăţile prevăzute de cod ale tuturor cetăţenilor cu drept
de vot, deoarece Comisia Electorală Centrală, de fapt, a creat o normă primară (nouă) ce nu
este prevăzută de Codul electoral prin care se reglementează raporturile ce ţin de sistemul
electoral.
În această ordine de idei, este relevantă Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din
16.11.1999 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10
iunie 1999 „Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral”. În
hotărârea menţionată a Parlamentului au fost interpretate dispoziţiile art.91, 114, 136 şi 199
din Codul electoral privind valabilitatea alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale şi a
referendumului local.
Curtea Constituţională, examinând sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova privind
neconstituţionalitatea hotărârii date a Parlamentului, a menţionat:
„… Curtea relevă că Parlamentul, prin art.1 al Hotărârii în cauză, a expus art.171 din
Codul electoral într-o nouă redacţie şi astfel a încălcat dispoziţiile art.72 şi 74 din Constituţie.
Curtea reiterează că Parlamentul este în drept să opereze modificări şi completări în legislaţia
în vigoare numai prin lege.
Parlamentul a atribuit Hotărârii nr.432-XIV caracter normativ de drept şi putere juridică
similară prevederilor Codului electoral supuse interpretării. Interpretarea oficială de către
organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi
procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale.
Interpretarea unei legi prin hotărâre a Parlamentului este inadmisibilă şi contravine
dispoziţiilor art.72, 74, 76 şi 93 din Constituţie şi nu poate fi recunoscută drept interpretare
oficială a legii.
Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999,
este necesar să se menţioneze că, atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării
atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, ea contravine art.6, 72, 74, 76 şi 94 din
Constituţie.”
În baza argumentelor expuse, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională
Hotărârea Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999.
Sau, în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul
constituţionalităţii unor prevederi din punctul
13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a indemnizaţiei viagere
sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322 din 29 noiembrie 2007,
de asemenea, sunt operate concluzii de principiu la acest capitol. În particular, Curtea a
relevat faptul că unul din principiile fundamentale ale statului de drept este cel al separării şi
222

colaborării puterilor în stat, principiu consacrat expres în art.6 din Legea Supremă. Curtea a
menţionat că, potrivit
art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din Legea cu privire la Guvern, art.11
alin.(1) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 „Privind actele normative ale Guvernului şi ale
altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale”, Guvernul adoptă hotărâri pentru
organizarea executării legilor.
Adoptate în baza şi în executarea legii, hotărârile Guvernului au forţă juridică inferioară
legii şi nu o pot contrazice sau depăşi. În jurisprudenţa sa anterioară Curtea Constituţională a
statuat constant că hotărârile Guvernului sunt acte subsecvente legii, se emit în scopul
concretizării, executării corecte şi efective a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea
caracter primar, nu pot modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând
competenţă normativă primară (Monitorul Oficial nr.195-196/12 din 31.10.2008).
În cazul hotărârii nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală a
completat norma art.53 din cod, arogându-şi o competenţă normativă primară, exceptând
procedura de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale.
Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale de a marca actele de identitate ale
alegătorilor care vor participa la votare cu ştampila specială se intervine şi în raporturile
reglementate de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte şi se
încalcă dreptul cetăţenilor la alegeri libere prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat (art.38 alin.(1) din Constituţie).
La acest capitol menţionăm următoarele. Până în anul 2005, în republică a existat
practica aplicării ştampilei „Votat” în actele de identitate ale alegătorilor în temeiul Hotărârii
Comisiei Electorale Centrale. Şi din această cauză mai mulţi cetăţeni nu au participat la
alegeri, nedorind ca în actele lor de identitate să se conţină o menţiune improprie actelor ca
atare, şi din această cauză nefiindu-le eliberate buletine de vot.
În acest context, este relevantă o altă hotărâre a Curţii Constituţionale – nr.16 din
19.05.1997 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din
Regulamentul „Cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale
Sistemului naţional de paşapoarte”.
Regulamentul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.376 din 06.06.1995.
Curtea a recunoscut drept neconstituţional pct.10 din Regulament şi, în particular, a
menţionat următoarele:
„… Actele de identitate, conform Legii nr.273-XIII (pentru paşapoarte - art. 2 alin.(5),
buletinele de identitate, permisul de şedere - art. 3 alin. (4) şi (10), nu cuprind date despre
„viza de reşedinţă” sau „viza de domiciliu”.
… De aceea includerea în textul Regulamentului a unor dispoziţii ce conţin
obligativitatea obţinerii „vizei de reşedinţă”
(sau a „vizei de domiciliu”) este în contradicţie cu principiul enunţat în „Legea privind
actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte” nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 şi
este neconstituţională în baza art. 27 alin. (2) din Constituţie.”
Referitor la cazul actual, concluzia Curţii Constituţionale poate fi extrapolată în felul
următor: “actele de identitate nu cuprind date despre consemnarea sau marcarea participării
alegătorilor la votare cu o ştampila specială. De aceea, Hotărârea Comisiei Electorale Centrale
privind obligativitatea unei asemenea marcări este în contradicţie cu Legea privind actele de
identitate în sistemul naţional de paşapoarte şi este ilegală şi neconstituţională în baza art.38
alin.(1)
din Constituţie care prevede alegeri libere prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat.” Noţiunea de „secret” se referă în mod firesc şi la dreptul cetăţeanului de a nu
fi divulgată participarea sa la alegeri prin consemnare în actele de identitate.
223

Totodată, prin decizia sa, Comisia Electorală Centrală, din start, pune toţi cetăţenii ce
participă la scrutin sub bănuiala că ar avea intenţia să încalce cu orice preţ legea şi să voteze
de mai multe ori, profitând de anumite „neajunsuri” ale legii. Această atitudine a comisiei de
diferire la categoria potenţialilor “contravenienţi” a tuturor cetăţenilor cu drept de vot este
nefondată şi afectează demnitatea alegătorilor din republică.
Pe de altă parte, aceste măsuri de vigilenţă exagerată ale comisiei nici nu au vreun sens
practic. Legislatorul, în Codul electoral, a stabilit că alegătorii votează la secţiile de votare în
baza listelor întocmite din timp ale cetăţenilor care locuiesc în raza secţiilor respective. Iar
prezentarea documentului de identitate se efectuează numai pentru a se verifica dacă votează
anume persoana introdusă în listă. Evident, semnând în listă, cetăţeanul nu va mai putea vota
repetat indiferent de faptul dacă a fost marcat sau nu documentul de identitate.
Invocarea în Hotărârea Comisiei Electorale Centrale a art.18, 22 lit.q) şi 26 din Codul
electoral drept temei al împuternicirilor comisiei de a stabili “marcarea” în actele de identitate
este o eroare, pornind de la prevederile normelor constituţionale indicate deja.
Totodată, o lectură cât de cât atentă şi profesională a normelor citate din Codul electoral,
denotă că legea nu împuterniceşte Comisia Electorală Centrală cu asemenea atribuţii.
Astfel, art.18 (şedinţele şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale) reglementează
proceduri organizatorice de activitate a comisiei şi stipulează că hotărârile “adoptate în
limitele competenţei acesteia, sunt executorii pentru autorităţile publice, întreprinderi,
instituţii şi organizaţii, persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii socialpolitice
şi organele acestora, precum şi pentru toţi cetăţenii”. Din conţinutul normei se deduce
clar faptul că, dacă hotărârile nu-s în limitele competenţei, ele nici nu sunt executorii. Şi
norma art.22 (atribuţiile generale ale Comisiei Electorale
Centrale) care stabileşte că „în perioada electorală, Comisia Electorală Centrală are
următoarele atribuţii: … q) analizează fraudele electorale, inclusiv cele presupuse, din
alegerile trecute, curente sau viitoare şi la măsuri pentru prevenirea lor; informează
autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor chestiuni, în conformitate cu legislaţia
electorală” nici pe departe nu seamănă cu învestirea comisiei cu atribuţii de legiuitor. De
„măsuri pentru prevenire” ţin activităţile organizatorice, şi nicidecum cele de recroire a
Codului electoral.
Art.26 din Cod (atribuţiile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală), de
asemenea, nu investeşte comisia cu atribuţiile ce şi le-a arogat prin hotărârea contestată.
Afirmaţia rezultă şi din prevederile directe ale altor norme din Codul electoral: art.1 –
„Comisia Electorală Centrală - comisie înfiinţată pentru realizarea politicii electorale în
scopul bunei desfăşurări a alegerilor, care activează continuu în condiţiile prezentului cod”;
art.16 alin.(1) – „Comisia Electorală Centrală este organ de stat constituit pentru realizarea
politicii electorale, organizarea şi desfăşurarea alegerilor.”
Pe de altă parte, în virtutea principiilor constituţionale stabilite de art.6, 60, 66, 72 din
Constituţie, Codul electoral nici nu poate să prevadă asemenea atribuţii ale Comisiei
Electorale Centrale, dat fiind faptul că aceste raporturi de drept urmează a fi reglementate
numai prin lege organică adoptată de organul reprezentativ ales de popor conform
prevederilor art.38 alin.(1) din Constituţie. Numai acest organ este în drept să instituie
restricţii pentru alegători, şi nu altcineva.
Or, hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor
legale, inclusiv a celor constituţionale, lezează direct dreptul cetăţenilor de a participa la
alegeri, îngrădind aceste drepturi prin crearea unui obstacol pentru acele persoane care nu vor
fi de acord cu marcarea actelor de identitate cu o menţiune improprie. Poate anume din aceste
considerente Parlamentul, stabilind prin Legea nr.176 din 22.07.2005 pentru modificarea şi
completarea Codului electoral în art.53 prevederea despre aplicarea în fişa de însoţire a
224

uletinului de identitate al alegătorului a ştampilei „Votat”, prin Legea nr.248 din 21.07.2006
a exclus norma respectivă.
În consecinţă, prin hotărârea contestată sunt încălcate şi prevederile art.54 alin.(2) din
Constituţie care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor
restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale
dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale,
bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi
infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării
divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.”
Totodată, marcarea actelor de identitate ale alegătorilor cu ştampila specială, contribuind
la înlăturarea de la alegeri a cetăţenilor ce nu-s de acord cu „marcarea” (mulţi dintre care au
motive întemeiate pentru asta) poate influenţa direct şi asupra rezultatelor alegerilor. Este
regretabil faptul că, având sarcina de a asigura buna desfăşurare a alegerilor, Comisia
Electorală Centrală prejudiciază din start această desfăşurare, chiar până la începerea
scrutinului, prin emiterea unui act ilegal şi anticonstituţional, prin care se încalcă drepturile
alegătorilor din republică.
La adoptarea hotărârii contestate, prin care s-a introdus restricţia pentru participanţii la
votare, nu s-a ţinut cont şi de prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul
realizării acestui drept, stabileşte obligaţia statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret
şi condiţii, care asigură exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii legislative
(art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie).
Anularea hotărârii contestate va scuti bugetul şi de cheltuieli materiale considerabile,
cheltuieli, ce urmează a fi făcute pentru confecţionarea a 8000 de ştampile speciale.
În baza celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.7-9 din Legea contenciosului
administrativ, art.65 alin.(1), 66 alin.(1) şi (3), 67 alin.(1), 68 alin.(1) din Codul electoral,
art.166, 277-278 din Codul de procedură civilă,
SOLICIT:
Să fie anulată Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 „Cu
privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”, ca
fiind ilegală.
Să fie încasate în folosul reclamantului cheltuielile de judecată.
Anexă:
Copia cererii
Copia Hotărârii nr.____ din 12 februarie 2009.
Data______________
Semnătura___________
225

JUDECĂTORIA_________
or._________, str.________,nr.___
RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL
or._________, str._______, ____
PÂRÂT: CONSILIUL ORAŞULUI________
or._________, str.________, nr.___
INTERVENIENT ACCESORIU: Societatea comercială „B” SRL
or.________, str. ___________, nr.___
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII
ACTULUI ADMINISTRATIV
În fapt, în data de _____________, prin Decizia Consiliului oraşului _______
nr.________„Cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din
str._________, nr.____ SRL „B”, SRL „B” a devenit beneficiară prin autentificare a dreptului de
folosinţă asupra loturilor de pământ nr.1 cu suprafaţa de ______ ha şi nr.2 cu suprafaţa de
_____ha, amplasate în or.__________, str.________, nr._____în vederea exploatării şi deservirii
imobilelor conform planurilor construcţiilor anexate.
Despre emiterea Deciziei vizate, SRL „A” a aflat în cadrul procedurii judiciare în care
Societatea a fost atrasă în calitate de intervenient accesoriu din oficiul instanţei de judecată, la
prima şedinţă judiciară fixată pentru ___________, la acţiunea în contencios administrativ a
reclamantului SRL „B” în contradictoriu cu Oficiul Cadastral Teritorial __________ privind
recunoaşterea refuzului ilegal, declararea nulităţii actului administrativ şi obligarea înregistrării
dreptului de folosinţă.
Prin prezenta cerere, SRL „A” consideră Decizia Consiliului oraşului __________
nr._________ din _________ „cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor
de pământ din str.__________, nr._____ SRL „B” parţial ilegală în partea autentificării dreptului
de folosinţă beneficiarului SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de ______ha
amplasat în or.____________, str. _________, nr.____ ce afectează grav dreptul de proprietate
al SRL „A”, pasibilă nulităţii, pornind de la ansamblul următoarelor circumstanţe şi motive:
Potrivit Legii nr.793-XIV din 10.02.2000 „contenciosului administrativ”, actul
administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este ilegal în fond ca
fiind emis contrar prevederilor legii.
Astfel, în baza Notei Informative din ___________, emisă de Comisia Republicană
Permanentă pentru Organizarea Expertizei, Evaluării şi Comercializării Bunurilor Sechestrate,
publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr._____din __________, cu privire la
petrecerea licitaţiilor republicane „cu strigare”, a fost aprobat spre comercializare lotul cu
nr._____ având suprafaţa totală de _______ m.p., amplasat în or.__________, str.__________,
nr.___ ce aparţinea S.A.”C”, amplasat pe lotul de teren cu suprafaţa totală de _______ ha la
preţul iniţial în mărime de _______lei.
Potrivit procesului-verbal Seria ____ nr.______ din _________”cu privire la rezultatele
vânzării la licitaţia „cu strigare”, SRL „A” a fost înscris în calitate de participant la licitaţia
226

publică şi a fost desemnat drept câştigător al licitaţiei asupra setului cu nr.____ la preţul final de
_______ lei, obligându-se conform procesului-verbal nominalizat să achite suma contractuală,
să semneze contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil cu înregistrarea lui cadastrală
ulterioară.
În temeiul contractului de vânzare-cumpărare la licitaţie a bunurilor sechestrate nr.___ din
__________, SRL „A” în calitate de „CUMPĂRĂTOR” a procurat ca urmare a licitaţiei
petrecute, în conformitate cu Legea nr.633-XIII din 10.11.1995 „Cu privire la modul de urmărire
a impozitelor, taxelor şi altor plăţi”, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.685 din
23.07.1997 „cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la modul de sechestrare şi
comercializare a bunurilor” şi procesul-verbal, seria ___________ din _________ cu privire la
rezultatele licitării la licitaţia „cu strigare” setul expus la vânzare nr.___ cu suprafaţa totală de
______ m.p., amplasat în or.________, str.___________, nr.___.
Prin Actul de ridicare a bunurilor nr.________din _________, bunurile procurate în
temeiul contractului de vânzare-cumpărare la licitaţie a bunurilor sechestrate din ________ au
fost ridicate de către „VÂNZĂTOR” şi transmise „CUMPĂRĂTORULUI”, SRL „A” .
În data de 04.10.2001, conform art.240 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia
Legii din 26.12.1964) art.214; 290; 755 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii
nr.1107-XV din 06.06.2002) contractul de vânzare-cumpărare a fost supus înregistrării
cadastrale obligatorii conform legislaţiei în vigoare la momentul semnării contractului, la
nr._______, ceea ce în corespundere cu dispoziţiile alin.2 art.132 din Codul civil al Republicii
Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964) şi art.321 din Codul civil al Republicii Moldova (în
redacţia Legii nr.1107-XV din 06.06.2002) care stipulează că în cazul bunurilor imobile
dobândirea dreptului de proprietate se efectuează de la data înscrierii în Registrul bunurilor
Imobile, semnifică naşterea dreptului de proprietate privată a SRL „A” asupra bunurilor imobile
procurate, fiind protejat drept autentic proprietar în conformitate cu legislaţia în vigoare.
În asemenea mod, Decizia contestată încalcă grav dreptul SRL ”A” la proprietate asigurat
prin art.46 Constituţia Republicii Moldova, art.315,316 din Codul civil al Republicii Moldova,
Protocolul Adiţional nr.1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, or proprietarul
dispune de posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunului, posesia şi folosinţa urmând să
determine posibilitatea reală şi fără impedimente a exploatării bunului, element ce în situaţia
descrisă prin grevarea dreptului de folosinţă asupra terenului pe care este amplasată proprietatea
S.R.L „A” către SRL „B” este ilegală şi afectează dreptul de proprietate al reclamantului SRL
„A” la exploatarea (deservirea) bunului ce-i aparţine cu titlu de proprietate privată.
Mai mult decât atât, dreptul de proprietate al SRL „A” asupra imobilului sus-vizat este
confirmat şi prin Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie nr. ______ din _______,
menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice nr.__________ din ________, prin
care acţiunea SRL „A” privind înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate şi
evacuare a fost admisă, dispunându-se înlăturarea obstacolelor create SRL „A” de către SRL
„B” în realizarea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil.
În acest context, potrivit art.123 CPC al Republicii Moldova, faptele stabilite printr-o
hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept
comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer
a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care
participă aceleaşi persoane.
Reglementări absolut similare, însă care completează temeinicia degrevării părţilor şi
participanţilor la proces de probaţiunea suplimentară a faptelor inserate într-o Hotărâre
judecătorească irevocabilă, se menţionează şi în dispoziţia art.254(3) CPC al Republicii
Moldova potrivit căreia după ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la
proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată
227

cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice
stabilite în hotărârea judecătorească irevocabilă.
Prin urmare, conform Hotărârii Guvernului „pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente” nr.562 din 23.10.1996, p.7 în calitate de cumpărător
al terenului aferent poate fi doar proprietarul obiectivului privat, drept afectat, în situaţia
descrisă, prin Decizia Consiliului or._________ nr._____ din _________, iar p.2 al Hotărârii
enunţate stipulează expres că la categoria obiectelor faţă de care se instituie dreptul la vânzarecumpărare
a terenurilor aferente îl constituie inclusiv construcţiile capitale.
Aceeaşi reglementare, în concept analogic, o prevede şi Legea nr.1308-XIII din
25.07.1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, art.9 alin.(3),
potrivit căruia “terenurile proprietate publice pe care sunt amplasate obiective proprietate de stat,
se vând, după privatizarea obiectivelor menţionate, persoanelor fizice şi juridice care au obţinut
dreptul de proprietate asupra obiectivelor amplasate pe aceste terenuri”.
Prin cererea prealabilă nr.________ din ______, SRL „A” a intervenit conform art.3, 5, 14
din Legea contenciosului administrativ către Consiliul or.__________, cu solicitarea
recunoaşterii ilegalităţii şi nulităţii Deciziei Consiliului or.__________ nr._____ din
________„cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din
str._________, nr.____ SRL „B” ”… în partea autentificării dreptului de folosinţă al
beneficiarului SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de ______ ha, amplasat în
or._________, str.__________, ____, însă până la data depunerii prezentei acţiuni, adică peste
termenul stabilit de Legea nr.793-XIV din 10.02.2000, răspunsuri la cererea adresată nu au
parvenit.
În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.3, 5, 14, 16, 25, 26 din Legea contenciosului
administrativ, art.1, 4, 5, 28, 33, 55, 56, 117, 166, 167 din Codul de procedură civilă al
Republicii Moldova
S O L I C I T Ă M :
A admite prezenta cerere.
A recunoaşte ilegalitatea şi nulitatea Deciziei Consiliului oraşului __________ nr.___ din
___________ „cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din
str.__________, nr.___ SRL „B” „...în partea autentificării dreptului de folosinţă beneficiarului
SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de _______ ha, amplasat în or._________,
str._________, nr.___.
ANEXĂ:
Data___________
Semnătura______________
228

JUDECĂTORIA ______________
or.________, str.________, nr. ___
RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL
or.________, str.________, nr.___
PÂRÂT: INSPECTORATUL FISCAL DE STAT
_________________________
or.________, str._______, nr._____
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND REVOCAREA ACTULUI
ADMINISTRATIV
În fapt, Inspectorul Fiscal Principal al Inspectoratului fiscal din raionul _________, în
persoana __________, în baza autorizaţiei nr. ___ din ________, a efectuat un control fiscal prin
contrapunere la SRL „A”.
În urma controlului efectuat s-a întocmit Actul de control nr. _______, din ________, în
care autoritatea de control indică prezumata încălcare de către SRL „A” a Legii cu privire la
repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice
externe exprimată prin nerepatrierea mijloacelor băneşti provenite din operaţiunile de export în
valoare de ________ lei efectuate la data de ________ către „K” (firmă străină), destinatar „Q”
(firmă străină), precum şi prezumata diminuare a venitului impozabil în sumă de ______ lei,
manifestată prin înregistrarea operaţiunii de export în evidenţa contabilă în sumă de ______ lei,
iar nu suma de ______ lei, indicată în declaraţia vamală de export.
SRL „A”, nefiind de acord cu concluziile actului de control, în temeiul art. 216 alin.8) al
Codului fiscal al Republicii Moldova, în termen de 7 zile calendaristice, a prezentat în scris
argumentarea dezacordului, anexând documentele de rigoare.
La data de _________, Inspectoratul Fiscal din raionul ________ în persoana şefului
__________, în baza Actului de control nr. ______ din ________,a adoptat Decizia nr.___ asupra
cazului de încălcare fiscală comisă de SRL „A”.
Prin Decizia nr. ___ din _________ a Inspectoratului fiscal din raionul _________, SRL
„A” a fost recunoscută culpabilă de încălcarea art.2 şi 3 (a) ale Legii cu privire la repatrierea
mijloacelor băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe, şi, în
conformitate cu art. 5 alin.(3) al aceleiaşi legi, a sancţionat-o cu amendă în mărime de ______ lei;
s-a dispus încasarea impozitului pe venit diminuat pentru anul ____ în sumă de _____ lei,
majorare de întârziere în sumă de _____ lei şi amendă în sumă de _____ lei pentru diminuarea
prezumată a impozitului pe venit.
SRL „A” consideră Decizia nr.___ din ________ emisă de Inspectoratul Fiscal din raionul
________ ca fiind drept eronată, nefondată, rezultată din aprecierea subiectivă şi incompletă a
legislaţiei, a probelor puse la baza emiterii actului administrativ, urmând a fi anulată în totalitate
în baza cumulului următoarelor argumente.
În conformitate cu art. 26 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ, actul
administrativ poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este: ilegal în fond ca fiind emis
contrar prevederilor legii; ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei; este ilegal ca fiind emis
cu încălcarea procedurii stabilite.
229

Potrivit art. 247 al Codului fiscal, persoana care examinează cazul de încălcare fiscală este
obligată să clarifice dacă:
• a avut loc într-adevăr o încălcare fiscală;
• trebuie să fie trasă la răspundere persoana respectivă pentru săvârşirea de încălcare
fiscală;
• există alte circumstanţe pentru soluţionarea justă a cazului.
La examinarea cazului de încălcare fiscală Inspectoratului fiscal din raionul
____________, nu a clarificat dacă SRL „A” a comis, într-adevăr, o încălcare fiscală, trebuie să
fie trasă la răspundere, precum şi nu a clarificat şi alte circumstanţe pentru soluţionarea justă a
cazului.
Astfel, în baza Contractului nr. ___ din ________ şi a facturilor fiscale, Seria ____ şi
Seria _____ din _________, SRL „A” a procurat de la SRL „B” mărfuri identificate
ca____________în sumă de ______ lei.
În conformitate cu contractul nr. ___ din ________, la data de _________ SRL „A” vinde
bunurile cumpărate, contra sumei de ______ lei firmei „ K” din Republica _________, destinatar
fiind compania „Q”, operaţiunea fiind justificată prin declaraţia vamală de export nr. ______ din
______ .
Ulterior, cu respectarea art.556 – 566 din Codul civil, la data de ________ SRL „A” a
încheiat cu SRL „C” un contract de cesiune de creanţă. Potrivit dispoziţiilor convenţiei vizate,
art.____, din momentul semnării contractului SRL „A” cedează, iar SRL „C” dobândeşte creanţa
în sumă de _______ lei şi devine noul creditor al societăţii „K”.
Potrivit prevederilor art. ___ al contractului de cesiune din ________, s-a stabilit că SRL
„C” dobândeşte dreptul de a cere, în locul SRL „A”, de la nerezidentul „K” executarea
obligaţiilor de plată a datoriei creditoare în sumă de ______ lei.
Reglementări similare sunt prescrise şi de art.556 alin.1) al Codului civil al Republicii
Moldova în temeiul cărora cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanţă
din momentul încheierii contractului de cesiune.
Prin urmare, în raporturile apărute cu firma „K”, în baza contractului de vânzarecumpărare
nr. ___ din ________, S.R.L „A” a fost substituit de SRL „C” din momentul încheierii
contractului de cesiune din ________, iar, ca efect, SRL „A” a pierdut dreptul de a cere
executarea creanţei, transferând către SRL „C” toate drepturile, inclusiv şi drepturile accesorii pe
care le avea faţă de „K”.
Efectele enumerate sunt recunoscute şi de dispoziţia art. 558 al Codului civil al Republicii
Moldova potrivit căreia drepturile de creanţă se transmit cesionarului aşa cum există la momentul
transmiterii. Odată cu cesiunea creanţei, asupra cesionarului trec garanţiile şi alte drepturi
accesorii.
Efectele legale produse de cesiunea de creanţă sunt materializate în art. ____ al
contractului de cesiune din ________, care stabileşte că odată cu semnarea prezentului contract se
anulează datoriile „K” în sumă de _____ lei faţă de SRL „A” şi apare datoria „K” în sumă de
______ lei faţă de SRL „C”.
Prevederile art. ___al convenţiei vizate sunt confirmate şi prin art. ___ care precizează că
„K” se va achita cu noul creditor – SRL „C”.
Întru confirmarea creanţei şi a dreptului de a cere executarea ei, în conformitate cu art. 556
alin.(3) din Codul civil şi art. ___ al contractului de cesiune, SRL „A” a remis SRL „C” toate
actele aferente creanţei. Executarea de către părţi a obligaţiilor cesiunii de creanţă este confirmată
prin Actul de primire-predare a creanţei în conformitate cu prevederile contractului de cesiune
din ______.
Astfel, în urma încheierii contractului de cesiune a creanţei între SRL „A” şi SRL „C”, s-a
schimbat creditorul ca element al raportului obligaţional apărut cu „K”, – noul creditor fiind SRL
„C”.
230

Conform art.2 din Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti,
mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe, repatrierea mijloacelor băneşti –
este încasarea de la nerezident, în termenul stabilit, a mijloacelor băneşti aferente exportului de
mărfuri, prestării de servicii în străinătate, precum şi a altor operaţiuni şi tranzacţii externe în
conturi deschise la băncile autorizate în Republica Moldova, volumul mijloacelor fiind indicat în
declaraţia vamală, iar costul serviciilor prestate – în documentele confirmative.
Raportând reglementările vizate la circumstanţele faptice probate documentar, se
confirmă incontestabil că SRL „A” nu este creditorul firmei „K”, dreptul de a încasa mijloacele
băneşti aferente exportului efectuat a fost cedat şi aparţine SRL „C”, din momentul încheierii
contractului de cesiune nu mai este subiect al obligaţiei, ceea ce denotă că SRL „A” nu este
responsabil de repatrierea mijloacelor băneşti şi, respectiv, nu poate fi calificat drept subiect al
obligaţiei fiscale.
Prin urmare, în condiţiile legale şi convenţionale, în care a activat SRL „A”, şi în lipsa
dreptului de a încasa mijloacele băneşti aferente exporturilor de mărfuri efectuate, este ilegală
Decizia nr.__ din _______ a Inspectoratului Fiscal din raionul _________ prin care SRL „A” este
recunoscută culpabilă de încălcarea termenului de repatriere a mijloacelor băneşti provenite din
tranzacţiile economice externe şi sancţionată cu amendă în mărime de ______ lei.
În conformitate cu art.14 din Legea contenciosului administrativ, prin cererea prealabilă
din ________, SRL „A” a solicitat revocarea în totalitate a Deciziei nr.___ din _________ a
Inspectoratului Fiscal din raionul _______, care a rămas fără răspuns.
În drept, în temeiul art.28, 32, 166, 167 din Codul de procedură civilă al Republicii
Moldova, art.3, 5, 8, 16, 17, 21, 25, 26 din Legea contenciosului administrativ
S O L I C I T Ă M :
A admite acţiunea.
A recunoaşte ilegalitatea şi a anula Decizia nr. ___ din _________ emisă de Inspectoratul
Fiscal din raionul _________.
ANEXĂ:
Data ____________________________
Semnătura _____________________________
231

CURTEA DE APEL ____________
or.________, str.__________, nr.___
RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL
or.________, str.__________, nr.___
PÂRÂT: BIROUL VAMAL _____________
or.________, str.__________, nr.___
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII
ACTULUI ADMINISTRATIV
În fapt, prin Actul constatator nr.__ din __ „privind calculul drepturilor de import/export”
emis de BIROUL VAMAL ________, SRL „A” a fost recunoscută culpabilă de încălcarea
dispoziţiei art.28 al Codului vamal al Republicii Moldova, fiind calculate şi încasate drepturi de
import în cuantum de _____ lei TVA (codul tipului drepturilor de import 030), ____lei taxă
vamală (codul tipului drepturilor de import 020), ____ lei taxă proceduri vamale (codul
drepturilor de import 010), iar în total _____ lei, pentru încălcările imputate fiind aplicate
penalităţi în sumă totală de _____ lei, diferenţele totale încasate în baza Actului constatator
privind drepturile de import constituind suma de ____ lei.
În vederea motivării juridice a Actului constatator, BIROUL VAMAL ________ reţine că
SRL „A”, în data de _______, în baza declaraţiilor vamale nr._____ -_____, a importat în
Republica Moldova trei unităţi de transport în vederea introducerii acestora în capitalul statutar
al Societăţii, iar la data de _______, în temeiul facturii fiscale Seria nr.____ din _______, aceste
unităţi de transport au fost înstrăinate SRL „B”, concluzionând neachitarea drepturilor aferente
importului mijloacelor de transport în suma calculată şi încasată în baza actului administrativ
contestat.
Prin prezenta acţiune, SRL „A” îşi manifestă dezacordul şi contestă Actul constatator nr.__
din _______ „privind calculul drepturilor de import/export” emis de BIROUL VAMAL
_________, ca fiind eronat, nefondat, lipsit de suport normativ şi faptic, rezultat din aprecierea
subiectivă şi incompletă a legislaţiei în vigoare şi a probelor puse la baza emiterii actului,
urmând a fi revocat în totalitate, în baza cumulului următoarelor circumstanţe şi motive:
Astfel, precum rezultă din materialele cauzei, la data de ________, în baza declaraţiilor
vamale nr.______ - _______ din __________, SRL „A” a importat pe teritoriul Republicii
Moldova trei unităţi de transport, două unităţi de modelul ______, fabricate în anul ____, şi un
camion de modelul ______, fabricat în anul ______, pentru a fi introduse în capitalul statutar al
SRL „A” cu suma de ________ lei, în temeiul procesului-verbal al asociaţilor nr._____ privind
majorarea aportului social din ________, Deciziei Camerei Înregistrării de Stat din ________
privind operarea modificărilor în actele de constituire a SRL „A” şi a Certificatului constatator
emis în acest sens.
Potrivit art.103 din Codul fiscal al Republicii Moldova, TVA nu se aplică la importul
mărfurilor, serviciilor şi pentru livrările de mărfuri, servicii efectuate de către subiecţii
impozabili, care constituie rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova
pentru activele materiale a căror valoare depăşeşte 3000 de lei pentru o unitate şi al căror termen
de exploatare depăşeşte un an, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în
termenele prevăzute de legislaţie.
232

Respectiv, contribuabilul SRL „A” la importul unităţilor de transport destinate introducerii
în capitalul statutar al întreprinderii nu a operat trecerea în cont a TVA la importul mărfurilor
introduse pe teritoriul Republicii Moldova în corespundere cu dispoziţiile art.101-102 din Codul
fiscal al Republicii Moldova pe motivul scutirii de TVA la importul activelor litigioase
introduse în capitalul statutar.
Totodată, în data de _______, în baza facturii fiscale, Seria nr.______, SRL „A”, în
calitate de vânzător, înstrăinează autoturismele menţionate către SRL „B” la suma de ______
lei, inclusiv TVA în sumă de ________ lei.
Potrivit art.95 din Codul fiscal al Republicii Moldova, livrarea realizată de către SRL „A”,
ca subiect impozabil, reprezintă obiect impozabil cu TVA reprezentând rezultatul activităţii
acesteia de întreprinzător, fapt consumat prin calcularea TVA aferentă livrării, la cota stabilită
de art.96 din Codul fiscal al Republicii Moldova, în mărime de ________ lei. Totodată, această
livrare a fost supusă înregistrării în Registrul de evidenţă a vânzărilor conform art.118 din Codul
fiscal al Republicii Moldova.
În conformitate cu art.101 din Codul fiscal al Republicii Moldova, subiecţii impozabili
stipulaţi la art.94 lit.a) sunt obligaţi să declare, conform art.115, şi să achite la buget pentru
fiecare perioadă fiscală, stabilită, conform art.114, suma TVA, care se determină ca diferenţă
dintre sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate de către consumatori pentru
mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor
la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv TVA la valorile materiale
importate) folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada fiscală respectivă,
ţinându-se cont de dreptul de trecere în cont conform art.102.
Astfel, precum rezultă din Declaraţia privind TVA depusă de SRL „A”, Inspectoratului
Fiscal de Stat ________, la data de ________, incontestabil se probează declararea şi achitarea
TVA aferentă livrării impozabile realizate, or, TVA calculată din vânzările perioadei fiscale în
care a avut loc înstrăinarea constituie suma de ________lei, care a fost stinsă reieşind din
procurările avute de către SRL „A” conform anexei la Declaraţia TVA, respectiv, obiectul
impozabil al SRL „A” cu TVA din livrarea efectuată a fost calculată, declarată şi achitată ţinând
cont de dreptul reclamantului la trecerea în cont a TVA pe procurările efectuate în perioada de
referinţă, ceea ce denotă incontestabil achitarea TVA şi lipsa restanţelor la acest impozit faţă de
bugetul de stat.
Prin urmare, calcularea şi încasarea de către BIROUL VAMAL _______ a TVA, aferente
importului, şi a penalităţii pentru întârzierea achitării acesteia, conform Actului constatator
nr.____ din __________ în sumă de _______ lei, poartă un caracter nefondat, inconsistent şi
vizează încasarea repetată (dublă) a TVA.
În corespundere cu art.117 din Codul vamal al Republicii Moldova, în cazul trecerii
mărfurilor peste frontiera vamală şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, se percepe, ca drept de
import taxa vamală, art.118 Din Codul vamal al Republicii Moldova statuând că mărfurile care
trec frontiera vamală se supun taxei vamale conform Legii nr. 1380-XIII din 20.11.1997 „Cu
privire la tariful vamal”, art.4, conform căruia taxele vamale se aplică în baza anexei nr.1, care
face parte integrantă la Legea vizată.
Nota de aplicare a Anexei nr.1 la Legea nr.1380-XIII din 20.11.1997 stipulează în mod
expres, prin punctul 2 al acesteia, că taxa vamală nu se percepe la importul autovehiculelor
specificate la poziţiile tarifare 8702 şi 8704, cu termenul de exploatare de până la 7 ani.
Conform Declaraţiilor vamale nr. ______ - _______ din _______ şi din conţinutului
Actului constatator nr._______ din _________, se recunoaşte în mod expres că poziţia tarifară a
mărfurilor importate de către SRL „A” conform Nomenclatorului mărfurilor din Republica
Moldova constituie 8704.
În contextul enunţat, pornind de la considerentul că anii producerii autocamioanelor
introduse pe teritoriul Republicii Moldova sunt _____ şi ______, iar la data importului
233

(anul____) autocamioanele nu depăşeau termenul de exploatare de 7 ani, denotă faptul că
BIROUL VAMAL __________ a depăşit cadrul legal la calcularea taxelor vamale pentru
importul efectuat, or, cu privire la tariful vamal în situaţia descrisă, exceptează imperativ SRL
„A” la calcularea şi achitarea taxei vamale contestate în mărime totală, inclusiv penalităţile de
________ lei, iar impunerea acestora de către autoritatea vamală implică manifestarea unei
diligenţe insuficiente pentru aplicarea corectă a cadrului normativ în vigoare.
De asemenea, conform art.121 din Codul vamal al Republicii Moldova, taxa pentru
proceduri vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii
vamale, iar, în corespundere cu art.122 din Codul vamal al Republicii Moldova, baza de
calculare a taxei pentru proceduri vamale o constituie valoarea în vamă a mărfurilor sau taxele
fixe, stabilite de legislaţie.
Astfel, în temeiul art.4 al Legii cu privire la tariful vamal, taxele pentru efectuarea
procedurilor vamale se percep, conform anexei nr.2 – parte integrantă la Legea nominalizată
care prevede că, la vămuirea mărfurilor de import, taxa pentru proceduri vamale o constituie la
mărfurile de peste 1000 de euro cuantumul procentual de 0,4% din valoare în vamă, dar nu mai
mult de 1800 de euro, ceea ce constituie reieşind din valoarea indicată în Actul constatator
contestat a mărfurilor (________ lei), suma de _______ lei, calcul ce probează achitarea corectă
de către reclamant a taxei proceduri vamale.
Prin cererea prealabilă din ______, înaintată în conformitate cu art.14 al Legii
contenciosului administrativ, şi cererea suplimentară din __________, SRL „A” a solicitat
revocarea în totalitate a Actului constatator nr. „____” din „__________” „privind calcularea
(recalcularea) drepturilor de import/export”, însă cererile, la data depunerii acţiunii în instanţa
de judecată, au rămas fără răspuns.
În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.3; 5; 14; 16; 25; 26 ale Legii contenciosului
administrativ, art166; 167 din Codul de procedură civilă,
S O L I C I T Ă M :
A admite prezenta cerere.
A recunoaşte ilegalitatea şi a dispune revocarea Actului constatator nr. ___ din
__________ „privind calcularea (recalcularea) drepturilor de import/export” emis de BIROUL
VAMAL ___________ prin care SRL „A” i-au fost calculate drepturi de import în sumă totală
de _______ lei.
ANEXĂ:
Data_________________
Semnătura_____________
234

Curtea de Apel ________
Colegiul de contencios administrativ
Reclamant: SRL „ CT”
reprezentată în baza procurii
de avocatul V.N.
Pârât: Biroul Vamal Chişinău
mun. Chişinău, bd. Dacia, 49/6
CERERE
DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV (PRIVIND ANULAREA
ACTULUI ADMINISTRATIV ŞI ÎNCASAREA
PREJUDICIULUI CAUZAT)
La 04.03.2008, în urma unui control, colaboratorii Biroului Vamal Chişinău au întocmit
Actul constatator nr.75 ca dovadă a apariţiei obligaţiei vamale pentru SRL „CT”. Prin actul
contestat şi care se pretinde a fi cu putere juridică, similară declaraţiei vamale, reclamantul a
fost obligat să achite la contul trezoreriei Biroului Vamal Chişinău, drepturi de import în sumă
de 178811,68 lei.
Actul administrativ relatat anterior, poartă un caracter vădit ilegal în fond, acesta fiind
emis contrar procedurii stabilite de legislaţie. Prin urmare, în conformitate cu prevederile
art.26 alin.(1) lit.a) şi lit.c) din Legea contenciosului administrativ, se impune anularea actului
contestat. În susţinerea pretenţiilor, invocăm următoarele circumstanţe de fapt şi de drept:
A. Circumstanţele relevante importului de mărfuri
În luna decembrie 2007, reclamantul a importat în RM trei loturi de marfă, declarândule
în termen. Iniţial, au fost perfectate declaraţiile vamale primare:
- la data de 20.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23634,
pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73089099.
Încadrarea tarifară a avut loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale
documentelor de însoţire, care conţineau încadrarea oficială atribuită de autoritatea
vamală a unui stat membru al UE: declaraţia vamală de export
nr.07ROBU1400E0017490 din 19.12.2007 şi INVOICE nr. 167 241 – 14 din
18.12.2007.
- la data de 21.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23690,
pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73181590;
73182200; 73181630; 73089099. Încadrarea tarifară a avut loc conform
caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire care conţineau
încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţia
235

vamală de export nr. 07ROBU1400E0017802 şi INVOICE nr. 167241 – 13 din
18.12.2007.
- la data de 24.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23932
pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73012000;
73181499; 82041100; 73181590; 73181630; 73182200; 72107090; 70193900;
39201026; 76072091; 39211310; 73269060. Încadrarea tarifară a avut loc conform
caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire care conţineau
încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţie
vamală de export nr. 07ROBU1400E0018494 din 21.12.2007 şi INVOICE nr. 169685
– 15 din 21.12.2007.
În toate aceste trei cazuri de import, încadrarea mărfurilor a avut loc conform Convenţiei
Internaţionale privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, încheiată la
Bruxelles, la 14.06.1983, în vigoare pentru Republica Moldova din 01.01.2006, datorită Legii
de aderare nr. 112 – XV din 22.04.2004.
Încadrarea corespunzătoare a mărfurilor, conform Nomenclatorului mărfurilor a avut loc
inclusiv şi la perfectarea declaraţiilor vamale complementare şi a declaraţiilor privind
valoarea în vamă a mărfurilor. În cadrul controlului vamal a fost verificată schema
tehnologică de prelucrare a declaraţiei vamale. Potrivit p.30 al Regulamentului de aplicare a
destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al RM (în continuare CV), aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.1140 din 2.11.2005, controlul vamal are drept scop prevenirea
încălcării reglementărilor vamale, respectarea condiţiilor, termenelor legale, precum şi
descoperirea fraudelor vamale. Astfel, este important să se reţină că, prin „acordarea liber de
vamă” organul vamal a confirmat legalitatea vămuirii mărfii; încadrarea corespunzătoare,
conform Nomenclatorului mărfurilor, şi achitarea drepturilor de import. Pentru a se reveni
asupra „situaţiei de fapt” şi pentru a efectua un control vamal suplimentar după „acordarea
liber de vamă” şi plasarea mărfii în circulaţie, organul vamal urma să aibă la dispoziţie şi să se
bazeze pe circumstanţe excepţionale şi pe unul din temeiurile limitative prevăzute de lege.
În speţă, este important să se reţină că reclamantul a achitat toate drepturile de import,
iar mărfurile importate au primit liber de vamă, fiind incluse şi în circuitul civil pe teritoriul
RM.
B. Actul constatator a fost emis contrar procedurii stabilite, în lipsă de competenţă
1. Din circumstanţele de fapt şi de drept, reflectate anterior, rezultă că, potrivit art.127
alin.(1) CV, reclamantul a calculat cuantumul drepturilor de import bazându-se pe elementele
de taxare stabilite la data apariţiei obligaţiei vamale, care, potrivit art. 127/2 alin. (1) lit. a) şi
alin. (2) CV, au luat naştere la data înregistrării declaraţiei vamale de import.
În conformitate cu prevederile art.128 alin.(1) lit.a) CV, obligaţiile vamale în raport cu
marfa importată în luna decembrie 2007, s-au stins datorită achitării plăţii.
În conformitate cu prevederile art.197 alin.(4) CV, controlul vamal vis-à-vis de importul
efectuat de reclamant, s-a încheiat în momentul punerii în circulaţie a mărfurilor. Prin urmare,
extinderea de către autorităţile statului, a competenţei, peste perioada reglementată prin lege,
pentru efectuarea controlului, constituie un abuz care, în esenţă, se echivalează cu o încălcare
a drepturilor garantate prin art.1 Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi a
Libertăţilor Fundamentale. Or, articolul respectiv din Convenţie are menirea să protejeze
236

drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie, ca acestea să fie aplicate în mod efectiv şi
concret, în conformitate cu principiile unei societăţi democratice, cu valorile organizării
sociale comune statelor membre ale Consiliului Europei, pe baza preeminenţei şi supremaţiei
„DREPTULUI”.
În speţă, nu numai că a expirat termenul, în interiorul căruia putea fi efectuat controlul
vamal, dar lipsesc şi temeiurile care ar fi permis efectuarea unui control cu întocmirea actului
constatator.
Prin Actul de control nr. 0001735, întocmit la 26.02.2008, colaboratorii Biroului Vamal
Chişinău insistă că, în perioada 05.02.2008 – 26.02.2008, au efectuat controlul activităţii
economico- financiare a SC „ CT” SRL. Din act mai rezultă că acest control a fost efectuat în
baza art. 191 CV şi a ordinului de control nr. 03 din 05.02.2008. Acest act a fost întocmit prin
depăşirea atribuţiilor acordate organului vamal vis-à-vis de activitatea SC „CT” SRL. Or,
atribuţiile respective rezultă din „activitatea vamală”, care, potrivit art. 2 alin.(1) CV, îşi are
limitele sale şi pot fi realizate, după caz, până la etapa „supravegherii vamale”.
În conformitate cu prevederile p. 46 al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale
prevăzute de Codul vamal al RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140 din 02.11.225,
sunt supuse „supravegherii vamale”:
a) mărfurile, mijloacele de transport şi bunurile nevămuite la intrarea în ţară;
b) mărfurile şi bunurile aflate în regim suspensiv;
c) navele sub pavilion străin şi aeronavele străine, pe timpul staţionării în apele
teritoriale sau în porturi şi, după caz, pe aeroporturi.
În speţă, nu a existat niciunul din temeiurile reglementate prin actele normative pentru a
se considera că mărfurile importate de reclamant s-au aflat în perioada efectuării controlului
sub „supraveghere vamală”. Controlul efectuat de Biroul Vamal Chişinău, constituie o
imixtiune ilegală a autorităţilor statului în activitatea unui agent economic. În acest sens, este
relevant că „controlorii” au supus „auditului postvămuire” o perioadă nelimitată de timp. În
asemenea mod, au fost „controlate” nu numai importurile ce rezultă din actul constatator, dar
şi multe altele. Prin urmare, se evidenţiază faptul că nu au existat temeiurile prevăzute de art.
191 CV, pentru efectuarea controlului.
Relevant este faptul că, în Actul constatator nr. 75 din 04.03.2008, nu se conţin date visà-vis
de norma de drept care le-a permis colaboratorilor vamali să intervină cu un aşa-numit
„control” şi ce fel de control a fost efectuat. Aceasta este foarte important, pentru a se putea
elucida în ce măsură a fost respectat „principiul preeminenţei” dreptului în activitatea
reprezentanţilor statului. În situaţia creată ne rămâne să presupunem că „controlul” a fost
efectuat avându-se la bază art.127 din Codul vamal. Or, Ordinul cu privire la aprobarea
actului constatator întocmit de organul vamal, nr. 92-0 din 27.04.2005 (MO, 71-73/253 din
20.05.2005) a fost emis anume în baza art. 127 CV (!!!). Prin urmare, este logic să conchidem
că lipsa temeiurilor prevăzute de art. 127 CV, implică încălcarea procedurii de emitere a
actului contestat.
În acest sens, afirmăm că organul vamal a interpretat şi a aplicat incorect prevederile art.
127 CV. Din alin. (5) art. 127 CV rezultă că plătitorul vamal la cunoştinţă de cuantumul
obligaţiei vamale prin declaraţia vamală acceptată şi înregistrată de către organul vamal.
Excepţia de la această regulă se conţine la alin. (6) art. 127 CV şi constă în faptul că, în „cazul
unor diferenţe ulterioare sau în situaţia încheierii din oficiu, fără declaraţie vamală, a unui
237

egim vamal suspensiv, plătitorul vamal la cunoştinţă de noua obligaţie vamală pe baza
actului constatator întocmit de organul vamal”.
Din această excepţie, rezultă că un act constatator poate fi întocmit doar în baza art. 127
CV.
Reamintim că, potrivit art. 29 alin. (1) CV, regimurile vamale suspensive sunt operaţiuni
cu titlu temporar, ce au drept efect suspendarea totală sau parţială de drepturile de import sau
export. În speţă, nu poate fi vorba de alt ceva decât „plasarea mărfii în circulaţie liberă”.
2. Lipsa competenţei de a întocmi actul constatator contestat prin prisma absenţei
temeiurilor prevăzute de art. 127 CV a fost confirmată şi de pârât prin răspunsul primit la
cererea prealabilă. Astfel, din scrisoarea nr.1401 datată cu 07.04.08 rezultă că Actul
constatator nr.75 din 04.03.2008 a fost întocmit în baza art. 191 CV.
Pentru a aprecia critic poziţia pârâtului, reflectată anterior şi care şi-a găsit originea în
răspunsul la cererea prealabilă, remarcăm următoarele.
Actul constatator, aprobat prin Ordinul Directorului General al Serviciului Vamal nr.
92-0 din 27.04.2005, poate fi întocmit, emis doar în temeiul art. 127 CV. Acest fapt rezultă
din conţinutul preambulului Ordinului respectiv şi chiar din conţinutul art. 127 CV.
Din conţinutul art.191 CV, nu rezultă că „controlul activităţii economico-financiare” a
întreprinderii se poate finaliza cu emiterea unui act constatator.
Acest lucru este firesc. Or, pretinsele încălcări ale legislaţiei naţionale sau ale tratatelor
internaţionale la care RM este parte, generează răspunderea juridică (contravenţional-vamală,
administrativă, penală) a persoanei vinovate. Prin urmare, organul vamal nu a fost în drept să
emită actul constatator în situaţia prevăzută de art. 191 CV.
Să admitem, pentru moment, că pârâtul a avut totuşi dreptul să întocmească actul
constatator reieşind din temeiurile prevăzute în art. 191 CV. În acest caz, se impune o
întrebare firească: care au fost temeiurile?
Potrivit alin.(1) art.191 CV, organul vamal este în drept să efectueze controale, ”în
limita competenţei sale”, a activităţii economico-financiare, a persoanelor care trec mărfuri
peste frontiera vamală în situaţia în care „există temeiuri de a se considera că, legislaţia RM
sau acordurile internaţionale la care acesta este parte nu sunt respectate sau sunt respectate
parţial”.
Afirmăm, şi aşteptăm să se demonstreze contrariul, vis-a-vis de faptul că nu au existat
temeiuri de a se considera că reclamantul nu a respectat legislaţia naţională sau acordurile
internaţionale, în cazul importului de mărfuri din luna decembrie 2007.
Din Actul de control nr. 0001735, întocmit la 26.02.2008 rezultă caracterul abuziv al
„controlului”. Prin conţinutul aceluiaşi Act de control se poate constata că, până la iniţierea
propriu-zisă a controlului nu au existat indici care ar fi întruchipat forma „temeiurilor
rezonabile,” de a se presupune cel puţin că reclamantul nu a respectat legislaţia naţională sau
acordurile internaţionale. Prin urmare, lipsa temeiurilor prevăzute de alin. (1) art. 191 CV,
implică lipsa competenţei organului vamal de a efectua „controlul” propriu-zis.
3. În speţă, se constată încălcarea acordurilor internaţionale de către pârât şi nu de către
SRL „CT”.
238

Reamintim că, potrivit art.2 alin.(2) CV, activitatea vamală urmează să se desfăşoare în
conformitate cu normele şi cu practica internaţională. Republica Moldova participă la
colaborarea internaţională în domeniul activităţii vamale.
Prin prisma acordurilor internaţionale pe care le-a încheiat, Republica Moldova are nu
numai dreptul dar şi obligaţia să se conforme normelor şi practicii internaţionale în domeniul
activităţii vamale.
În acest sens, reamintim că SRL „ CT” a importat, în luna decembrie 2007, loturi de
marfă din România, ţară membră a UE. Marfa a fost însoţită de documente cu putere juridică
internaţională, prin care, în mod oficial, a avut loc încadrarea mărfii conform Convenţiei
internaţionale privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, adoptată la
Bruxelles, în data de 14.06.2003. Convenţia fiind ratificată prin Legea de aderare nr.112-XV
din 22.04.2004, în vigoare din 01.01.2006.
Prin Actul corespunzător nr. 75 din 04.03.2008, se insistă că marfa care a fost importată
şi încadrată la 15 coduri numerice conform Sistemului armonizat de denumire şi codificare,
fiecare din 8 cifre, urma a fi încadrată doar la un singur cod – 9406000, format din 6 cifre.
Pârâtul, în susţinerea poziţiei sale, face trimitere la Hotărârea Guvernului nr.54 din
26.01.2004.
În viziunea noastră, este de prisos a demonstra că, la soluţionarea litigiului, se aplică
acordul internaţional.
Ne confruntăm, aşadar, cu situaţia prevăzută de art. 3 (obligaţiile părţii contractante) p.1
şi p.2 din Convenţie, potrivit cărora Republica Moldova s-a obligat:
- să utilizeze toate poziţiile şi subpoziţiile sistemului armonizat, fără completări sau
modificări, precum şi codurile numerice aferente acestora;
- să aplice normele generale de interpretare a sistemului armonizat, precum şi toate
notele de la secţiuni, capitole şi subpoziţii şi să nu modifice domeniul de aplicare
a secţiunilor, capitolelor, poziţiilor şi subpoziţiilor sistemului armonizat.
Prin urmare, organele vamale ale RM nu au fost în drept să modifice încadrarea
codurilor numerice a mărfii care, a avut loc conform Sistemului armonizat prin intermediul
autorităţii vamale a unui stat membru a UE. În situaţia în care autoritatea vamală a RM nu
acceptă încadrarea respectivă urmează să se iniţieze procedura de soluţionare a litigiilor
prevăzută de art. 10 din Convenţie. Astfel, urmează să se ţină cont că, potrivit alin. (1) art. 10
Convenţie, orice litigiu între părţile contractante cu privire la interpretarea sau aplicarea
Convenţiei se soluţionează, pe cât e posibil, prin negocieri directe între părţile respective. În
conformitate cu alin. (2) al art. 10 Convenţie, orice litigiu care nu se soluţionează astfel se
aduce, de către părţile în litigiu, în faţa Comitetului Sistemului armonizat, care îl examinează
şi care face recomandări în vederea soluţionării acestuia.
Conţinutul preambulului Convenţiei prevede condiţiile şi scopurile care au determinat
părţile contractante la semnarea Acordului. Printre acestea fiind şi „dorinţa facilitării,
colectării, comparării şi analizei statisticilor, în special a celor privind comerţul internaţional”.
La elaborarea Convenţiei (vezi preambulul) „s-a avut în vedere că este important să se
dispună de date exacte şi comparabile în scopul negocierilor comerciale internaţionale”
precum şi că „Sistemul armonizat este destinat să favorizeze stabilirea unei corelaţii cât mai
strânse între statisticile comerciale de import şi de export, pe de o parte, şi statisticile de
producţie, pe de altă parte”, inclusiv „având în vedere faptul că, în cazul în care Convenţia
privind Nomenclatura, menţionată anterior, s-a dovedit a fi un instrument eficient în atingerea
unora dintre aceste obiective, cel mai bun mijloc de a ajunge la rezultatele dorite”.
239

Prin actul constatator, pârâtul încearcă să se distanţeze de standardele comunităţii
internaţionale, punând piedici în onorarea obligaţiilor pe care RM şi le-a asumat odată cu
ratificarea Convenţiei respective. Or, dacă se insistă asupra haosului în „sistemele comerciale
de denumiri şi de codificare a mărfii,” a haosului în ceea ce priveşte „corelaţia între statisticile
comerciale de import şi de export, pe de o parte, şi statisticile de producţie, pe de o altă parte”
această atitudine poate pune la îndoială calitatea RM de membru al multor alte organisme
internaţionale.
La soluţionarea litigiului, urmează a se ţine cont că, la 24.04.2000, Guvernul Republicii
Moldova şi Guvernul României au încheiat un acord de cooperare vamală. Acest acord a fost
încheiat în baza instrumentelor relevante ale Consiliului de Cooperare Vamală, în special
Recomandarea privind asistenţa reciprocă din 05.12.1953, „Pentru asigurarea aplicării corecte
a legislaţiei vamale”. Respectiv, este inadmisibilă aplicarea neuniformă a Sistemului
armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, de către statele semnatare a acordului, cu
atât mai mult că ambele state au ratificat Convenţia de la Bruxelles.
În situaţia în care autorităţile RM nu sunt de acord cu încadrarea tarifară oficială,
atribuită de autoritatea vamală a României urma să se procedeze, conform art. 16 al Acordului
dintre Guvernul RM şi Guvernul României din 24.04.2000, la soluţionarea neînţelegerilor,
diferendului, după caz, a litigiului, potrivit modului stabilit.
Astfel, este relevant faptul că problema ce ţine de aplicarea Sistemului armonizat de
denumire şi codificare a mărfii nu poate fi pusă în sarcina reclamantului. Or, acelaşi reclamant
nu a fost în drept să schimbe încadrarea tarifară care a dobândit un caracter oficial cu aportul
autorităţii vamale a României.
C. Prin actul constatator contestat şi punerea acestuia în executare a fost violat grav
dreptul garantat prin art. 1 al Primului Protocol Adiţional la Convenţie.
Prima normă de ordin general, prevăzută în primul alineat al articolului menţionat,
enunţă principiul general al necesităţii respectării dreptului de proprietate: „orice persoană
fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Altfel spus, această normă a
textului Convenţiei, impune obligaţia statelor contractante de a respecta dreptul de proprietate
al persoanelor fizice şi juridice.
Mijloacele financiare ridicate de la contul reclamantului constituie „o valoare
patrimonială” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Partea a doua a art.1 din Protocolul nr.1 înscrie condiţiile în care privarea de un bun nu
reprezintă o încălcare a dreptului titularului.
Prima condiţie impune nu numai simpla existenţă a unor norme pentru a justifica o
privare de proprietate, dar şi ca ele să fie accesibile, precise şi previzibile (Hotărârea CEDO
din 30.05.200, cazul Carbonara Ventura v. Italia).
Cu referire la aceleaşi „condiţii” Curtea Europeană a evidenţiat că, pentru a justifica
privarea de proprietate, urmează să fie respectată preeminenţa normelor de drept, unul dintre
principiile fundamentale ale unei societăţi democratice (Hotărârea CEDO din 25.06.1996,
Amuur vs Franţa).
240

Din cele relatate anterior, rezultă că pârâtul – autoritate a statului – a violat dreptul de
proprietate pe care îl deţine reclamantul prin depăşirea condiţiilor care ar justifica privarea de
proprietate.
În baza celor relatate, a prevederilor normelor de drept invocate, inclusiv ale art. 1, 3, 5,
8, 21, 25 alin. (1) lit.b), 26 alin. (1) lit. a) şi lit.e) din Legea contenciosului administrativ,
SOLICIT:
1. Admiterea acţiunii.
2. A suspenda executarea Actului constatator nr.75 din 04.03.2008.
3. Anularea Actului constatator nr.75 din 04.03.2008 ca fiind emis contrar prevederilor
legii şi cu încălcarea procedurii stabilite.
4. A obliga pârâtul să restituie suma de 178 811,68 lei, încasată în baza actului
administrativ contestat.
5. A încasa cheltuielile de judecată.
Data_____________
Semnătura__________________
241

Procuratura Republicii Moldova
Dlui_____________
În interesele lui ________________
De la: avocatul ______________
PLÂNGERE
(ÎN ORDINEA ART. 313 DIN CODUL DE
PROCEDURĂ PENALĂ)
Prin ordonanţa din ________ emisă de procurorul ________________ a fost dispusă
încetarea urmăririi penale în privinţa lui _________________ în baza art. 58 din Codul penal.
Ordonanţa dată am primit-o prin poştă la ____________________.
În ordonanţa dată se menţionează : „că urmărirea penală în cauza dată a fost pornită la
______, în baza art.362 alin. (1) CP, pe faptul trecerii ilegale a frontierei de stat de către
______________________.
S-a stabilit ca, la data de _______________, între orele 2-3, cetăţeanul Irakului,
_______________, fund ajutat de o persoană necunoscută de origine turcă, a trecut ilegal
frontiera de stat a Republicii Moldova prin Biroul Vamal _____________, dinspre România,
fără a dispune de paşaportul stabilit, fără autorizarea trupelor de grăniceri sau a organelor
vamale şi evitând controlul Secţiei Control de Frontieră Leuşeni a Serviciului Grăniceri.
Fiind recunoscut şi audiat în calitate de învinuit, ____________________ a recunoscut
vina în săvârşirea infracţiunii incriminate, declarând că, a avut intenţia să ajungă în mod ilegal
în una dintre ţările Europei Occidentale, însă şoferul care-i transporta în tir le-a schimbat
traseul. Nu a ştiut că pentru trecerea ilegală de frontieră survine răspunderea penală, dar a
conştientizat caracterul ilegal al acţiunilor sale.
Chiar dacă învinuitul ___________ şi-a recunoscut deplin vina în săvârşirea faptei
incriminate, vinovăţia sa se dovedeşte şi prin:
- actul de primire-predare nr. _____;
- procesul-verbal de control corporal din ____;
- schema locului reţinerii;
- procesul-verbal de cercetare la faţa locului din ____;
Analizând în cumul materialele cauzei penale, conchid că _____________ a săvârşit
infracţiunea prevăzută de art.62 (1) CP, însă acesta urmează a fi liberat de răspundere penală
în legătură cu schimbarea situaţiei, conform art.58 CP. Astfel, la __________,
_______________ a depus cerere de acordare a azilului în Republica Moldova, circumstanţă,
care, potrivit art.9 alin.(2) din Legea nr.270 din 18.12.2008, exclude prelungirea procedurii de
urmărire penală".
Consider ordonanţa contestată ca parţial ilegală şi care urmează a fi modificată din
următoarele considerente.
Consider că temeiurile de drept care au fost invocate în ordonanţa contestată nu
corespund cadrului normativ-juridic ce se referă la statutul juridic al solicitanţilor de azil.
Conform art. 275 (3) din Codul de procedura penală al RM, una din circumstanţele care
exclude urmărirea este cazul în care fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. În speţă, nu
242

există latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii prevăzute de art.362 CP al RM, nu
poate fi reţinut nici caracterul ilegal al trecerii frontierei de către ________________pentru că
acesta la data de ______________a solicitat azil depunând o cerere la Direcţia Refugiaţi a
Biroului Migraţie şi Azil din cadrul MAI, deci, solicitantul cade sub incidenţa art.9 al Legii
privind azilul în Republica Moldova.
Alin.(2) al art.9 din Legea privind azilul în Republica Moldova nr.270 din 18.12.2008
stipulează imperativ că "Solicitanţii de azil nu vor fi sancţionaţi pentru intrare sau şedere
ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Tratamentul aplicat acestor persoane se va
conforma standardelor internaţionale referitoare la drepturile omului şi prevederilor prezentei
legi."
De asemenea, articolul 31 p.1 al Convenţiei privind statutul refugiaţilor, în vigoare
pentru Republica Moldova din 2001, stipulează că „Statele contractante nu vor aplica
sancţiuni penale, pe motivul intrarii sau şederii lor ilegale, refugiaţilor care, sosind direct din
teritoriul unde viaţa sau libertatea lor erau ameninţate în sensul prevăzut de art.1, intră sau se
găsesc pe teritoriul lor fără autorizaţie, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorităţi
pentru a le expune motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezenţei lor ilegale.”
Organul de urmărire penală nu a luat în considerare nici prevederile alin.(4) al art.362
(4) CP al RM, care stabilesc că "Acţiunea prezentului articol nu se extinde asupra cetăţenilor
străini veniţi în Republica Moldova, fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se
folosi de dreptul de azil acordat de Constituţia Republicii Moldova." Această prevedere – a
unei legi speciale – trebuia să fie aplicată în cazul dat.
În conformitate cu prevederile alin.(5) art.285 ordonanţa de încetare a urmăririi penale
trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute în art.255, date privind persoana şi fapta la
care se referă încetarea, precum şi temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune
încetarea.
Pornind de la specificul tratării solicitanţilor de azil, temeiurile de drept în acest caz nu
au fost stabilite corect.
Din considerentele menţionate supra, şi în baza art.275 (3), 285(5) şi 313 din Codul de
procedură penală al RM, art.9 din Legea privind azilul în Republica Moldova şi art.362(4) din
Codul penal al RM, art.31 al Convenţiei privind statutul refugiaţilor,
SOLICITĂM:
1. Admiterea plângerii.
2. Modificarea ordonanţei procurorului din ________ în privinţa lui
____________________ şi încetarea urmăririi penale în privinţa lui din motivul lipsei
elementelor componenţei de infracţiune.
Avocatul _________________
Data_________________
243

Curtea de Apel Chişinău
Avocatul_____________________
în interesele lui_______________
CERERE
PRIVIND AMÂNAREA PROCESULUI ÎN
CONFORMITATE CU ART.208 DIN CODUL DE
PROCEDURĂ PENALĂ
În procedura Curţii de Apel se află cauza intentată de ____________________,
solicitant de azil, către Direcţia Refugiaţi privind anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi ca fiind
neîntemeiată şi acordarea protecţiei umanitare în Republica Moldova.
Solicităm amânarea procesului în legătură cu faptul că, în procedura Parchetului de pe
lîngă Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie din România, se află în curs de desfăşurare o acţiune
intentată de dl _________________în vederea efectuării unui control al măsurilor dispuse de
procuror în cursul urmăriri penale şi al soluţiilor adoptate. Dat fiind faptul că soluţia ce
urmează a fi dată de instanţa română este de o importanţă fundamentală pentru justa
soluţionare a prezentei cereri şi pentru a releva noi circumstanţe ce pot influenţa decizia de
acordare a cererii de azil, considerăm că este oportună amânarea procesului până la obţinerea
unei soluţii pe marginea cazului dlui ____________________.
Atragem atenţia asupra faptului că, în România, în privinţa dlui ______________ au
fost intentate mai multe dosare penale, în care acesta a fost achitat, ulterior graţiat de
preşedintele României, achitat pe motiv de eroare judiciară iar alte mandate de arestare emise
în privinţa dânsului au fost anulate. În Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care dl
__________ a fost condamnat la 14 ani privaţiune de libertate, se menţionează că «Procurorul
a pus concluzii de admitere a ambelor recursuri şi de casare a deciziei recurate şi trimiterea
cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra
tuturor motivelor invocate de apelanţi şi, totodată, pentru a-şi întemeia în drept soluţia».
Această concluzie relevă faptul că chiar procurorul care instrumenta cauza avea dubii în
privinţa legalităţii acuzaţiilor înaintate dlui _____________.
Faptul că acţiunile intentate împotriva dlui _____________au fost anulate şi desfiinţate
în instanţe superioare în urma atacării sentinţelor de condamnare ne permite să concluzionăm
că în deciziile de condamnare emise în privinţa dlui _____________există o anumită
imparţialitate şi părtinire.
Din considerentele expuse şi pentru a asigura judecarea justă a cauzei,
CEREM:
Amânarea procesului în cauza intentată de _________, solicitant de azil, către Direcţia
Refugiaţi privind anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi ca fiind neîntemeiată şi acordarea
protecţiei umanitare în Republica Moldova până la soluţionarea acţiunii intentate de către de
către instanţa română.
Ne întemeiem cererea pe prevederile art.208 din Codul de procedură penală al
Republicii Moldova.
Data________________
Semnătura_______________
244

Curtea de Apel Chişinău,
Reclamant : _______________
deţinător al protecţiei umanitare,
Chişinău, __________________
Pârât : Direcţia Refugiaţi
Chişinău, ____________________
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PENTRU ANULAREA DECIZIEI NR. __DIN _____
A DIRECŢIEI REFUGIAŢI ŞI ACORDAREA
STATUTULUI DE REFUGIAT
Subsemntul, _______________-, prin prezenta, solicit:
1. Anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi, nr. --------------------din --------------------.
2. Acordarea statutului de refugiat.
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt, la data de _________, prin decizia nr. ___ a directorului Direcţiei Refugiaţi, a
fost respinsă cererea mea de acordare a statutului de refugiat. Prin aceeaşi decizie, mi s-a
acordat protecţie umanitară.
Decizia mi-a fost comunicată la data de _________.
Consider decizia dată ca fiind neîntemeiată şi pasibilă anulării cu emiterea unei noi
decizii prin care mi s-ar acorda statutul de refugiat.
M-am născut la data de _________ în Palestina, Sectorul Gaza, sunt de naţionalitate
palestinian şi de religie musulman, am studii superioare neterminate din motive de boală. În
Moldova, am venit în _________ pentru a-mi continua studiile în baza invitaţiei.
Nu am fost niciodată deţinut, arestat, judecat sau condamnat şi nu am avut probleme
cu autorităţile de stat din Palestina, nu am fost membru al niciunui partid politic, formaţiune
socială, religioasă sau militară.
În susţinerea identităţii mele, am prezentat paşaportul seria _________ emis de către
Ministerul Afacerilor Interne al Iordaniei la data de _________, valabil fiind până la
_________, care a fost prelungit până în _________, adeverinţa de imigrant eliberată la
_________ de către Serviciul de Stat Migraţiune al Republicii Moldova.
Întoarcerea mea în ţara de origine este imposibilă din motivul existenţei conflictului
armat care este în curs de desfăşurare în Sectorul Gaza, precum şi din motivul nedeţinerii
buletinului de identitate eliberat de către autorităţile israeliene. Nu pot obţine acest document
deoarece tatăl meu a fost expulzat în anul 1967 din Palestina în Iordania de către armata
israeliană pe motiv că era înrolat în armata palestiniană care se afla sub conducerea Egiptului.
Potrivt art.17, alin.(1) al Legii privind azilul, „Statutul de refugiat se recunoaşte, la
solicitare, străinului care, în virtutea unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive
de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află
în afara ţării a cărei cetăţenie o deţine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte
să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care, nedeţinând nicio cetăţenie şi
245

găsindu-se în afara ţării în care îşi avea domiciliul legal şi obişnuit, ca urmare a unor astfel de
evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.”
Consider că, în cazul meu, aceste cerinţe legale sunt întrunite, adică mă aflu în afara
ţării de origine, este prezentă şi noţiunea de temere bine întemeiată de a fi persecutat de către
forţele armate care participă la conflictul armat din Palestina, deoarece în condiţii de război
pot fi în orice moment victima unui atac cu caracter discriminatoriu.
De asemenea, consider că protecţia umanitară nu e aplicabilă în cazul meu, deoarece
nu exisă pur şi simplu un risc serios la care voi vi supus la întoarcerea în ţara mea de origine,
ci mai curând există certitudinea că voi fi persecutat, ceea ce îmi pune în pericol nu doar
integritatea corporală, ci şi viaţa. Surse credibile relevă faptul că oricine poate fi ţinta unui
atac pe teritoriul Fâşiei Gaza. Raportorii organizaţiei Human Rights Watch au notat că „Pe
perioada atacului Israelului asupra Gazei, Hamas a întreprins acţiuni violente împotriva
oponenţilor săi politici şi asupra presupuşilor colaboratori ai forţelor israeliene”, a afirmat Joe
Stork, director general al Departamentului pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al
Human Rights Watch. „Arestările ilegale, tortura şi omorurile în perioada detenţiunii au
continuat şi după ce luptele au încetat, ridiculizând apelurile făcute de Hamas de a respecta
legea.”
Violenţele politice interne în Gaza şi în Coasta de Apus nu sunt o noutate. Pe parcursul
ultimilor trei ani, Hamas şi principalul său rival – Fatah, care controlează Coasta de Apus, au
întreprins aresturi arbitrarii ale simpatizanţilor celeilalte şi au supus deţinuţii la tortură şi reletratamente.
Violările drepturilor omului s-au micşorat moderat în aprilie, notează Human Rights
Watch, dar autorităţile Hamas, totuşi, nu reuşesc să abordeze serios crimele înfăptuite de
forţele de securitate comise în timpul şi după atacurile întreprinse de Israel. (Disponibil la
http://www.hrw.org/ en/news/2009/04/20/gaza-hamas-should-end-killings-torture)
Nu contest informaţia prezentată de Direcţia Refugiaţi referitoare la situaţia din ţara de
origine. Numeroase surse reflectă situaţia din Palestina ca fiind extrem de periculoasă.
Oficiali din cadrul ONU şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia critică din Fâşia
Gaza. Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Antуnio Guterres, a afirmat că este profund
îngrijorat de povara grea a conflictului ce cade pe umerii populaţiei civile, inclusiv ai copiilor,
şi şi-a exprimat tristeţea şi regretul faţă de suferinţă şi pierderea de vieţi omeneşti. El s-a
alăturat apelului lansat de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon de a înceta imediat
ostilităţile. (disponibil la http://www.unhcr.org/news/NEWS/496355082.html)
Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Amnesty International „Este necesară
impunerea de urgenţă a unui embargo de arme deplin asupra tuturor părţilor implicate în
conflictul din Gaza, pentru a preveni viitoarele atacuri ilegale şi alte încălcări ale dreptului
internaţional, în contextul creşterii numărului de civili ucişi în Gaza. Până acum, cel puţin 900
de palestinieni au fost omorâţi, mai mult de o treime dintre ei fiind civili, inclusiv aproximativ
200 de copii palestinieni – iar numărul de muniţii americane, care sunt în drum spre regiune,
este tot mai mare (...) Situaţia civililor din Gaza a devenit tot mai disperată pe parcursul celor
şase zile care s-au scurs din momentul în care Consiliul de Securitate a emis apelul aproape
unanim, dar ignorat, de a înceta focul”, a declarat Malcolm Smart. „Forţele Israelului continuă
să realizeze atacuri nelegitime, inclusiv atacuri neproporţionate şi sunt acuzate de folosirea
unor arme precum fosforul alb, care supun persoanele civile unui risc inacceptabil atunci când
sunt folosite în regiunile dens populate. Între timp, Hamas şi alte grupări palestiniene armate
continuă lansarea haotică a rachetelor asupra regiunilor civile din Israel. (...) În afară de
armele produse la nivel local, forţele Israeliene întreprind atacuri nelegitime, folosind arme
străine şi alte echipamente militare furnizate, în principal, de către SUA, dar şi de alte ţări, în
timp ce rachetele şi echipamentul de fabricare al rachetelor introduse prin contrabandă în
246

Gaza din Egipt sunt folosite împotriva populaţiei civile din sudul Israelului”. (disponibil la
http://www.amnesty.md).
Astfel, Direcţia Refugiaţi a ajuns la concluzia că eu îndeplinesc condiţiile necesare
pentru acordarea protecţiei umanitare conform art.19 din Legea privind azilul nr.270 din
18.12.2008. Consider că Direcţia nu a elucidat pe deplin circumstanţele cazului şi nu a ţinut
cont de reglementările speciale care există şi care se referă la specificul recunoaşterii calităţii
de refugiaţi pentru palestinieni.
Articolul 1D al Convenţiei din 1951 se refră anume la aplicabilitatea Convenţiei
asupra refugiaţilor palestinieni. Conform Articolului 1D, „(1) Această Convenţie nu va fi
aplicabilă persoanelor care beneficiază în prezent de o protecţie sau asistenţă sau de o
asistenţă din partea unui organism sau a unei alte instituţii a Naţiunilor Unite, alta decît
Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi; (2) Atunci cînd această protecţie sau
asistenţă va înceta pentru un motiv oarecare, fără ca situaţia acestor persoane să fi fost
reglementată în mod definitiv, în conformitate cu rezoluţiile pertinente adoptate de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia, ipso facto, de regimul prevăzut
de această Convenţie”.
Un document relevant referitor la determinarea statutului juridic al refugiaţilor palestinieni
este Nota UNHCR cu privire la aplicarea articolului 1D al Convenţiei privind statutul
refugiaţilor asupra refugiaţilor palestinieni, din octombrie 2002. Potrivit acestei Note, „Dacă
s-a stabilit că un refugiat palestinian cade sub incidenţa articolului 1D al Convenţiei din 1951,
este necesar să se stabilească dacă el/ea cad sub incidenţa paragrafului 1 ori a paragrafului 2 al
acestui articol.
Dacă persoana în cauză se află în interiorul ariei de operaţiuni a Agenţiei Naţiunilor Unite
de Ajutor şi Lucrări (UNRWA) şi este înregistrată, ori este eligibilă de a fi înregistrată la
UNRWA, ea va trebui considerată ca primind protecţie ori asistenţă în sensul paragrafului 1 al
articolului 1D şi, respectiv, este exclus de la beneficiile Convenţiei din 1951 şi de protecţia şi
asistenţa oferită de ICNUR.
Dacă însă, persoana este în afara ariei de operaţiuni a UNRWA, el/ea nu se mai bucură de
protecţia ori asistenţa acordată de UNRWA cazând astfel sub incidenţa paragrafului 2 al
articolului 1D, cu condiţia neaplicabilităţii articolului 1C, 1E şi 1F. O astfel de persoană
automat este îndrituită să beneficieze de prevederile Convenţiei din 1951 şi este în atenţia
ICNUR. Aceasta va fi valabil şi în cazul în care persoana nu a locuit niciodată în interiorul
ariei operaţiunilor UNRWA.”
De asemenea, în notă se mai specifică şi „Faptul că o astfel de persoană cade sub
incidenţa paragrafului 2 al articolului 1D nu înseamnă în mod necesar că el ori ea poate fi
întoarsă pe teritoriul de operaţiuni ale UNRWA, în acest caz, odată întoarsă, persoana va
cădea sub incidenţa paragrafului 1 al articolului 1D şi drept urmare va înceta să beneficieze de
prevederile Convenţiei din 1951. Cu toate acestea ar putea să existe motive pentru care
persoana să nu poată fi returnată în zona operaţiunilor UNRWA. În particular:
(i) El ori ea ar putea să nu dorească să se întoarcă pe acel teritoriu pe motiv că siguranţa sa
fizică ori libertatea îi sunt ameninţate, ori din cauza altor probleme serioase ce ţin de
protecţie; ori
(ii) El ori ea ar putea să nu fie în stare să se întoarcă pe acel teritoriu, deoarece, spre exemplu,
autorităţile ţării în cauză refuză readmiterea lui/ei ori reînnoirea documentului de călătorie al
lui/ei.”
În conformitate cu Fişa de înregistrare nr.___ emisă de UNRWA, eu sunt recunoscut
ca beneficiar al protecţiei oferite de mandatul acestei Agenţii. Dat fiind faptul că mă aflu în
afara zonei de operabilitate UNRWA şi nu mă pot întoarce acolo fiindcă nu dispun de niciun
247

document de călătorie valabil, rezultă că devin aplicabile prevederile paragrafului 2 al
articolului 1D al Convenţiei din 1951, care operează ca clauză de includere. Astfel, eu sunt în
mod automat îndrituit la protecţia şi beneficiile Convenţiei din 1951, dat fiind faptul că
articolele 1C, 1E şi 1F nu sunt aplicabile (clauze de excludere). Iar cererile de azil în aceste
situaţii nu mai pot fi analizate în continuare potrivit articolului 1A (2) al Convenţiei din 1951.
Circumstanţele expuse de mine relevă faptul că Direcţia Refugiaţi nu a aplicat
prevederile relevante şi necesare, examinând cererea mea de azil în raport cu articolul 1A al
Convenţiei din 1951, pe când ar fi trebuit să aplice paragraful 2 al articolului 1D şi să-mi
acorde statutul de refugiat.
Ţin să atrag atenţia instanţei că au mai existat speţe similare în care Direcţia Refugiaţi
a decis să nu acorde statutul de refugiat solicitanţilor de origine palestiniană, decizii care au
fost ulterior anulate iar solicitanţilor le-a fost acordat statutul de refugiat.
În drept, îmi întemeiez afirmaţiile pe prevederile art.1, 16, 28, 32, 33 din Convenţia de
la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, art.1 alin.2 al Protocolului de la New York
din 1967 şi art.2, 3, 5, 9 şi 14 ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi
libertăţilor Fundamentale, art.17,19, 20, 60 din Legea privind azilul nr.270 din 18.12.2008,
art. 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ, art.166, 277, 278 CPC.
SOLICIT:
Admiterea apelului, anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi, nr.___ din__________şi
adoptarea unei decizii prin care mi s-ar acorda statutul de refugiat.
Anexă:
1. Copia cererii de chemare în judecată;
2. Copia Deciziei Direcţiei Refugiaţi nr.___ din__________;
3. Nota UNHCR cu privire la aplicarea articolului 1D al Convenţiei privind statutul
refugiaţilor asupra refugiaţilor palestinieni;
4. Copia Fişei de înregistrare nr. ___-, eliberată de UNRWA;
5. Informaţii din ţara de origine pe __ file.
Data________________
Semnătura_____________
248

Curtea de Apel Chişinău,
Chişinău, str. Teilor, 4
Reclamant: _____________________,
beneficiar de protecţie umanitară,
mun. Chişinău, ______________
Pârât: 1. Ministerul Tehnologiilor Informaţionale
şi Telecomunicaţiilor al Republicii Moldova,
mun. Chişinău str. Puşkin, 42;
2. Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de
Stat „REGISTRU”
CERERE
PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI
ADMINISTRATIV
În fapt, la _________________, am încercat să depun dosarul cu documentele
necesare pentru obţinerea cetăţeniei la Secţia Documentare a cetăţenilor străini şi probleme de
cetăţenie din cadrul Întreprinderii de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat
„REGISTRU”, dar am fost refuzat. Mi s-a spus că dosarul meu nu poate fi înregistrat pentru
ca este incomplet şi s-a solicitat suplimentar cazierul din ţara de origine – ___________ – şi
dovada renunţării la cetăţenia anterioară.
La ____________, am adresat o petiţie către Direcţia Documentare a populaţiei din
cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, prin care am solicitat ca
dosarul meu cu documente pentru obţinerea cetăţeniei să fie înregistrat şi transmis după
competenţă către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe
lângă Preşedintele Republicii Moldova.
La ______________, am primit scrisoarea nr. 02/------9 emisă de Direcţia
Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat
„REGISTRU”, prin care am fost anunţat că eu nu întrunesc condiţiile legale pentru obţinerea
cetăţeniei. În această scrisoare este indicat faptul că, deşi sunt în căsătorie cu o cetăţeancă a
RM mai mult de trei ani, nu dispun de domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova.
La _____________, am adresat Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi
Telecomunicaţiilor al Republicii Moldova o cerere prealabilă privind revocarea actului
administrativ în conformitate cu art.14 din Legea contenciosului administrativ, prin care am
solicitat transmiterea petiţiei mele privind dobândirea cetăţeniei, cu actele anexate, către
examinare în fond la Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe
lângă Preşedintele Republicii Moldova.
249

La scrisoarea respectivă nu am primit niciun răspuns, deşi termenul prevăzut de lege –
1 lună – a expirat.
Suplimentar vă informez că sunt cetăţean al ____________, născut la data de ____ în
oraşul _______. În Republica Moldova am intrat legal la _____. La __________, prin Decizia
nr.___, mi s-a acordat protecţie umanitară. Sunt căsătorit cu o cetăţeancă a Republicii
Moldova din _______, deci, întrunesc cerinţa prevăzută de lege cu referire la durata aflării în
căsătorie cu un cetăţean al Republicii Moldova. Am absolvit __________ şi în prezent sunt
medic-rezident.
Nu sunt de acord cu refuzul Direcţiei Documentare a populaţiei şi probleme de
cetăţenie de a-mi înregistra dosarul din următoarele considerente:
1. Nu este de competenţa Direcţiei Documentare a populaţiei să decidă dacă eu
întrunesc sau nu condiţiile pentru obţinerea cetăţeniei RM. În conformitate cu articolul 28 din
Legea cetăţeniei Republicii Moldova, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi
Comunicaţiilor şi organele lui: a) primesc de la persoane cu domiciliu legal şi obişnuit pe
teritoriul Republicii Moldova, în condiţiile prezentei legi, cereri privind dobândirea şi
redobândirea cetăţeniei, adună date despre solicitant, întocmesc un aviz argumentat şi,
împreună cu avizele Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi
cu cererea solicitantului, îl expediază Preşedintelui Republicii Moldova spre soluţionare.
Astfel, conform prevederilor legale, Direcţia Documentare a populaţiei urma să
pregătească setul de acte conform procedurii prevăzute de Legea cu privire la cetăţenie. În
aceste condiţii, apare evident faptul că refuzul de a înregistra cererea mea şi de a expedia
materialele necesare către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic
de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova vine în contradicţie cu art. 28 din Legea cu
privire la cetăţenie. Factorul de decizie în acordarea cetăţeniei îl deţine Preşedintele RM,
asistat în procesarea dosarelor de către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării
Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, pe cînd Ministerul
Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi organele lui au funcţii de execuţie
caracterizate prin primirea cererilor, acumularea datelor şi avizelor necesare, şi remiterea
acestora către Preşedintele RM.
2. Articolul 17 par.(1) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova stipulează că
„Cetăţenia Republicii Moldova se poate acorda la cerere persoanei care a împlinit vârsta de 18
ani şi care:
a) deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază legal şi obişnuit aici cel puţin în ultimii 10
ani sau este căsătorită cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin 3 ani, sau domiciliază
legal şi obişnuit nu mai puţin de 3 ani la părinţi sau copii (inclusiv înfietori şi înfiaţi) cetăţeni
ai Republicii Moldova; sau
b) domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova timp de 5 ani înaintea
împlinirii vârstei de 18 ani; sau
c) este apatrid sau recunoscută ca fiind refugiată, conform prevederilor legii naţionale, şi
domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 8 ani;
250

precum şi
d) cunoaşte şi respectă prevederile Constituţiei; şi
e) cunoaşte limba de stat în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială; şi
f) are surse legale de existenţă; şi
g) pierde sau renunţă la cetăţenia unui alt stat, dacă o are, cu excepţia cazurilor când
pierderea sau renunţarea nu este posibilă sau nu poate fi rezonabil cerută.”
3. Conform p. 5 din Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
procedura dobândirii şi pierderii cetăţeniei Republicii Moldova nr. 197 din 12.03.2001,
“Persoana care solicită să dobândească cetăţenia Republicii Moldova prin naturalizare,
conform articolului 17 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, având domiciliul legal şi
obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, depune, la organul teritorial al Ministerului
Dezvoltării Informaţionale, în a cărui rază îşi are domiciliul, cerere-chestionar adresată
Preşedintelui Republicii Moldova de model stabilit (…) cu anexarea în fiecare caz aparte a
următoarelor documente:
a) autobiografia;
b) adeverinţa de la domiciliu despre componenţa familiei;
c) bonul de plată a taxei de stat;
d) patru fotografii de mărimea 4,5x3,5 cm;
e) adeverinţa că nu deţine cetăţenia anterioară sau adeverinţa despre aprobarea
renunţării la această cetăţenie;
f) adeverinţa de la locul de muncă sau de studii;
g) adeverinţa despre susţinerea examenului de cunoaştere a limbii de stat şi a
prevederilor Constituţiei Republicii Moldova;
h) copia actului de identitate sau altă dovadă privind domicilierea solicitantului pe
teritoriul Republicii Moldova sau căsătoria cu un cetăţean al Republicii Moldova;
i) cazierul judiciar din ţara în care a domiciliat anterior.”
Or, eu am prezentat toate aceste documente, odată cu cererea prealabilă pe care am
adresat-o Direcţiei Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor
Informaţionale de Stat „REGISTRU”, după cum este indicat în anexa respectivei scrisori.
4. Conform prevederilor Legii privind cetăţenia Republicii Moldova, Direcţia de
documentare a populaţiei şi probleme de cetăţenie ar fi trebuit să înregistreze dosarul meu şi
lase la latitudinea Comisiei pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe
lângă Preşedintele Republicii Moldova decizia asupra satisfacerii sau respingerii acesteia.
În conformitate cu art.26 alin(1) al Legii contenciosului administrativ, actul
administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul care:
a) Este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii;
b) Este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei;
c) Este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.
251

În cazul scrisorii nr.__ emisă de Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S.
„Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, prin care am fost înştiinţat că eu nu
întrunesc condiţiile legale pentru obţinerea cetăţeniei este evident că aceasta nu corespunde
standardelor impuse de lege, Direcţia Documentare a populaţiei nefiind competentă să se
expună asupra faptului dacă eu pot sau nu obţine cetăţenia Republicii Moldova, ci fiind
obligată doar să înregistreze dosarul meu, în condiţiile în care eu am prezentat toate
documentele necesare.
În drept, întemeiez cererea pe prevederile art.17 din Legea cetăţeniei Republicii
Moldova; art.14,15, 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ, art.166, 277, 278
CPC.
Din considerentele expuse în cuprinsul cererii,
SOLICIT:
1. A se recunoaşte ilegale acţiunile Direcţiei de documentare a populaţiei a Î.S. „Centrului
Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, din cadrul Ministerului Tehnologiilor
Informaţionale şi Comunicaţiilor, prin care s-a respins înregistrarea cererii mele privind
dobândirea cetăţeniei şi expedierea documentelor prezentate de către mine, Comisiei
pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele
Republicii Moldova, refuz manifestat prin actul administrativ formal cu nr.__
din__________.
2. Transmiterea petiţiei mele privind dobândirea cetăţeniei, cu actele anexate, către
examinare în fond la Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic
de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.
Data___________
Semnătura___________
Anexe:
1. Copia cererii de chemare în judecată pentru pârât;
2. Copia Scrisorii nr. __ emise de Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S.
„Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU din _____;
3. Copia certificatului de căsătorie din ___________.
252

Judecătoria Buiucani
Avocatul ___________________
Biroul asociat ________________, str. ______________
în interesele lui _____________________
CERERE
PRIVIND RESPINGEREA DEMERSULUI
DESPRE APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE
SUB FORMĂ DE AREST PREVENTIV
În fapt, _________ a fost reţinut în temeiul procesului-verbal de reţinere din
_________ la sediul DSO al MAI. Reţinerea a fost motivată prin necesitatea punerii în
executare a cererii de extrădare a nr. _________CM din _________, or. Bucureşti.
Considerăm demersul privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest
preventiv în privinţa lui _________ ca fiind neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din
următoarele considerente:
1. Potrivit art.176, alin.(1) din Codul de procedură penală al RM: “Măsurile preventive
pot fi aplicate de către organul de urmărire penală sau, după caz, de către instanţa de
judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune
că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală
sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească
alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea
executării sentinţei”. Art.185, alin.(2) stipulează: “2) Arestarea preventivă poate fi
aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.176, precum şi dacă:) bănuitul,
învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova; 2)
bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat; 3) bănuitul, învinuitul, inculpatul a
încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa”.
Din materialele dosarului rezultă clar că _________nu se încadrează în niciuna dintre
cerinţele enumerate în norma citată şi nici nu există temeiuri rezonabile de a
presupune că ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală, să împiedice
stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârşească alte infracţiuni.
2. Potrivit art.11, alin.(1) din Legea privind azilul nr.270 din 18.12.2008, „Niciun
solicitant de azil nu va fi expulzat sau returnat de la frontieră ori de pe teritoriul
Republicii Moldova”. Norma legală nu prevede nicio derogare de la acest principiu.
Amintim că, potrivit art.3 al aceleiaşi legi, se defineşte ca fiind „solicitant de azil –
străinul care a depus o cerere de azil, nesoluţionată încă printr-o decizie irevocabilă”.
Art. 8 al aceleiaşi legi statuează că „ Solicitantul de azil beneficiază de următoarele
drepturi:a) a nu fi returnat sau expulzat până la soluţionarea cererii sale de azil”.
Prin decizia Direcţiei Refugiaţi nr.501/09/IB din 23.03.2009 s-a dispus a nu acorda lui
_________ statut de refugiat sau protecţie umanitară. Decizia Direcţiei urmează să fie
contestată în modul stabilit atât în instanţa de apel, cât şi în cea de recurs. Dat fiind
faptul că decizia nu este irevocabilă, _________ îşi păstrează calitatea de solicitant de
azil şi continuă să beneficieze de interdicţia de expulzare statuată în art.11, alin.(1) din
253

Legea privind azilul. Prin urmare, până la epuizarea procedurii interne abordarea
problemei ce ţine de arest în scopul extrădării contravine legii.
3. Singura excepţie admisă de la această regulă este reglementată de art.547, alin.(2) CPP
care stipulează că persoana a cărei extrădare se cere poate fi arestată în caz de urgenţă.
Urgenţa cazului trebuie întemeiată pe circumstanţe reale, care ar pune la îndoială
buna-credinţă celui vizat şi ar dovedi în mod cert faptul că acesta va încerca să se
sustragă de la o eventuală măsură preventivă dispusă împotriva sa. Or, faptul că
_________domiciliază legal în mun. Chişinău, este căsătorit cu o cetăţeancă RM şi
este încadrat în câmpul muncii relevă faptul că acesta nu intenţionează să se sustragă
de la urmărirea penală sau să refuze colaborarea cu organele de drept.
4. Actele internaţionale la care RM este parte reglementează interdicţia expulzării în
anumite condiţii. Astfel, Convenţia ONU „Cu privire la statutul refugiaţilor” din 1953
stabileşte interdicţia de returnare şi expulzare a solicitanţilor de azil. Acest principiu
derivă şi dintr-o serie de comentarii ale Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru
Refugiaţi.
Ţinem să subliniem faptul că în privinţa lui _________a mai fost dispusă anterior măsura
preventivă de arestare, care însă a fost anulată de către Curtea de Apel ca fiind neîntemeiată.
Considerăm că admiterea demersului privind aplicarea arestului preventiv va duce la
încălcarea normelor Codului de procedură penală, ale Legii privind azilul, precum şi a
obligaţiilor asumate de RM odată cu aderarea la Convenţia ONU „Cu privire la statutul
refugiaţilor”.
În temeiul art. 224(1), 245, 246 şi 247 CPP al RM solicit:
1. A respinge demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de
arest preventiv în privinţa lui _________ca fiind neîntemeiat;
2. A-l elibera pe _________din arest.
Data________________
Semnătura______________
254

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Recurent : ----------------
Chişinău, str. ----------------
Intimat : Direcţia pentru Refugiaţi
Chişinău, ----------------
R E C U R S
ASUPRA HOTĂRÂRII CURŢII DE APEL
CHIŞINĂU, DIN __, PRIN CARE A FOST
RESPINSĂ ACŢIUNEA MEA PENTRU
ANULAREA DECIZIEI NR.__ A DIRECŢIEI
PRINCIPALE PENTRU REFUGIAŢI
La data de ----------------, prin decizia nr. ----------------, mi-a fost respinsa cererea de
acordare a statutului de refugiat. Prin aceeaşi decizie mi-a fost refuzată acordarea protecţiei
umanitare.
Am atacat decizia DPR la Curtea de Apel Chişinău. La ----------------, instanţa a
respins acţiunea. Copia redactată a hotărârii judiciare am primit-o la ----------------.
Consider hotărârea Curţii de Apel Chişinău drept nefondată şi pasibilă anulării din
considerentele expuse mai jos.
Sunt palestinian, născut la ----------------în or. ----------------. Tatăl meu, ---------------- a
domiciliat până în 1948 în Palestina, apoi, în urma conflictului cu israelienii, a fost nevoit să
părăsească patria. În temeiul acestui fapt eu cu familia mea am fost înregistraţi în calitate de
refugiat palestinian la UNRWA, cu numărul de înregistrare ----------------.
La Direcţia Principală pentru Refugiaţi am prezentat un paşaport iordanian, care
conţine ştampila „Gaza”. Aceste paşapoarte sunt eliberate palestinienilor. Ele nu confirmă
cetăţenia iordaniană, ci doar servesc în calitate de documente de călătorie pentru palestinieni.
În hotărârea Curţii de Apel este indicat incorect că eu sunt cetăţean Iordanian. Iordania nu
acordă cetăţenie refugiaţilor palestinieni, deoarece pe teritoriul ei este extinsă acţiunea
UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite ce se ocupă de refugiaţii palestinieni). Autorităţile
Iordaniei documentează doar palestinienii cu paşapoarte în care aplica ştampila „Gaza”.
Aceste paşapoarte servesc drept documente de călătorie, şi nu confirmă cetăţenia posesorilor
săi.
Literatura de specialitate (Manual referitor la proceduri şi criterii de determinare a
statutului de refugiat, pagina 35, par. 143, retipărit 2000, Reprezentanţa ICNUR, Chişinău,
Moldova) prevede că: “Cu privire la refugiaţii din Palestina, se va reţine că UNRWA
operează numai în unele ţări ale Orientului Mijlociu acordând protecţie sau asistenţă numai
în acele ţări. Astfel, un refugiat din Palestina care se găseşte în afara acestei zone nu se
bucură de asistenţa menţionată, cererea sa de acordare a statutului de refugiat putând fi
luată în considerare în conformitate cu Convenţia din 1951. În mod normal, este suficient să
se stabilească faptul că împrejurările care l-au îndreptăţit să primească protecţie sau
asistenţă din partea UNRWA persistă şi că acesta nu a încetat să fie refugiat conform
vreuneia din clauzele de excludere prevăzute de convenţie. ”
255

În Nota de aplicabilitate a art. 1D al Convenţiei din 1951 cu privire la statutul
refugiaţilor situaţiei refugiaţilor palestinieni, emisă de oficiul Înaltului Comisar al ONU
pentru Refugiaţi (ICNUR) în octombrie 2002, este univoc declarat că: “Dacă persoana este în
afara ariei de operaţiuni a UNRWA, el/ea nu se mai bucură de protecţia ori asistenţa
acordată de UNRWA cazând astfel sub incidenţa paragrafului 2 al articolului 1D, cu condiţia
neaplicabilităţii articolelor 1C, 1E şi 1F. O astfel de persoană automat este îndreptăţită să
beneficieze de prevederile Convenţiei din 1951 şi este în atenţia ICNUR. Aceasta va fi valabil
şi în cazul în care persoana nu a locuit niciodată în interiorul ariei de operaţiuni ale UNRWA
”.
Articolul 1 p.D al Convenţiei din 1951 privind statutul refugiaţilor prevede că:
“Această Convenţie nu va fi aplicabilă persoanelor care beneficiază în prezent de o
protecţie sau de asistenţă din partea unui organism sau a unei instituţii a Naţiunilor Unite,
alta decât Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.
Atunci când această protecţie sau această asistenţă va înceta pentru un motiv
oarecare, fără ca situaţia acestor persoane să fi fost reglementată definitiv, în conformitate
cu rezoluţiile pertinente adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, aceste
persoane vor beneficia, ipso facto, de regimul prevăzut de Convenţie. ”
Ultima dată problema palestiniană a fost discutată la sesiunea 58 a Adunării Generale
a ONU (24.05.2004). Punctul 38 al ordinii de zi a acestei sesiuni a fost problema Palestinei.
Adunarea Generală a ONU a adoptat o declaraţie în care a reconfirmat statutul Palestinei
drept “teritoriu ocupat”. Această declaraţie confirmă faptul că situaţia palestinienilor nu a fost
reglementată definitiv, aşa cum o cere art. 1D al Convenţiei din 1951, deci, palestinienii
beneficiază, ipso facto, de regimul prevăzut de Convenţia din 1951 privind statutul
refugiaţilor.
Argumentele recurentului, despre interpretabilitatea prevederilor Convenţiei din 1951, nu
rezistă niciunei critici, deoarece articolul 1D al Convenţiei prevede univoc situaţia în care
persoanele care au beneficiat de asistenţa şi protecţia altor organisme ale ONU, beneficiază
ipso facto de protecţia ICNUR.
În temeiul celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.1, 16, 28, 32, 33 din
Convenţia de la Geneva din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor, art.3, 6, 20/1, 32 din Legea
cu privire la statutul refugiaţilor, art.30 din Legea contenciosului administrativ, art 397-399,
lit.c) alin.1, art.400, lit.e) alin.1, art.417 din CPC,
S O L I C I T:
Admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din__.
Emiterea unei noi hotărâri prin care se va admite acţiunea mea.
Anularea deciziei__ din a Direcţiei Principale pentru Refugiaţi.
Să mi se acorde o formă de protecţie pe teritoriul Republicii Moldova.
Data________________
Semnătura_______________
256

Curtea de Apel Chişinău
Reclamant: -----------
Chişinău, bd----------------
----------------
Pârât: Direcţia Refugiaţi
Chişinău, ----------------
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
PENTRU ANULAREA ACTULUI
ADMINISTRATIV
Subsemnata, ----------------, prin prezenta solicit:
1. Anularea deciziei nr. ---------------- din ---------------- a Direcţiei Refugiaţi.
2. A obliga Direcţia Refugiaţi să-mi acorde o formă de azil în Republica
Moldova.
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt: ---------------- am depus cerere de azil în Republica Moldova. La ---------------,
Direcţia Refugiaţi a emis decizia nr. ----------------, prin care a dispus respingerea cererii mele
de azil. Decizia mi-a fost comunicată la ----------------.
Decizia Direcţiei Refugiaţi este neîntemeiată şi pasibilă anulării din următoarele
considerente.
Sunt născută la ---------------- în ----------------, regiunea ----------------. La vârsta de 4-5
ani, împreună cu familia, am plecat în Turkmenistan, din acest motiv sunt cetăţeancă a
Turkmenistanului. Sunt rusoaică de naţionalitate, de religie creştin-ortodoxă.
Aproximativ în anul 1999 am făcut cunoştinţă cu un cetăţean al Republicii Moldova,
care locuia de 13 ani în ----------------. Timp de 6 ani am locuit împreuna cu el şi, în --------,
am venit împreună în Republica Moldova. În ------ concubinul meu a decedat.
Drept motiv de solicitare a azilului am invocat temerea mea de a mă întoarce în
Turkmenistan din cauza persecuţiilor la care pot fi supusă pe motiv de naţionalitate: sunt
rusoaică. Drept confirmare a temerii mele, am declarat la Direcţia Refugiaţi că, în anul 1999,
sora mea a decedat la vârsta de 22 de ani, după ce a fost maltratată de poliţiştii turkmeni. În
anul 2000, mama mea a fost bătută de poliţiştii turkmeni, în urma acelei bătăi s-a îmbolnăvit
de cancer şi, în 2003, a decedat. O prietenă de-a mamei mele tot a fost bătută de poliţiştii
locali, dar atunci când le-a declarat că se va plânge autorităţilor, a fost ameninţată cu moartea
întregii familii.
După decesul surorii şi a mamei, doream foarte mult să plec din Turkmenistan, dar,
din motive financiare, am reuşit să fac acest lucru doar în -----, împreună cu concubinul meu.
În decizia contestată a Direcţiei refugiaţi (pag. 4) este făcută trimitere la articolul
Ortodoxia în Republica Turkmenistan: situaţia contemporană şi probleme actuale. În
decizia Direcţiei refugiaţi sunt citate primele două alineate din acest articol, care vorbesc
despre unele schimbări pozitive în situaţia ortodocşilor, dar nu sunt analizate următoarele trei
pagini din articol, în care autorul vorbeşte despre problemele ortodocşilor din Turkmenistan.
Continuând analiza informaţiei din Turkmenistan, (pag.4 a deciziei contestate),
Direcţia refugiaţi face trimitere la informaţia de pe două pagini WEB-
257

http://geosite.com.ru/pageid-433-3.html şi http://cawater-info.net/news/02-2010/05.htm.
Prima dintre aceste pagini conţine un scurt referat cu indici statistici pentru perioada 1984-
1999, iar cea dea doua conţine un articol cu statistici despre componenţa etnică a
Kazahstanului !!!. Se creează impresia că funcţionarul Direcţiei refugiaţi, care a scris
decizia, nu cunoaşte nici din ce ţară am venit eu, dar nici în ce an suntem.
La paginile 6, 7 ale deciziei contestate, Direcţia refugiaţi face trimitere la site-ul de
ştiri www.bbc.com.ro şi citează stiri cu următoarele titluri:
• UE şi Turkmenistanul vor coopera în domeniul energetic;
• Turkmenistanul majorează cu 50% preţul gazelor;
• Turkmenistan: promisiuni pentru a încuraja natalitatea
Direcţia refugiaţi nu a consultat sursele oficiale ale ONU, ale UNHCR, ale altor
organizaţii internaţionale din domeniu, care se preocupă de drepturile omului, de drepturile
refugiaţilor şi care publică cu regularitate informaţii şi rapoarte despre situaţia din toate ţările
lumii. Dacă funcţionarul Direcţiei refugiaţi, responsabil de examinarea cererii mele, ar fi
verificat aceste surse, ar fi văzut că,încă în octombrie 2006, Secretarul General ONU, în
raportul său către Adunarea Generală ONU a menţionat că: ”încălcările serioase şi
sistematice ale drepturilor omului în Turkmenistan au continuat, în pofida paşilor
demonstraţi de guvern”, el a atras o deosebită atenţie asupra situaţiei minorităţilor naţionale,
limitarea dreptului la libera exprimare şi religie, aplicarea torturii, inexistenţa unui sistem
judiciar independent etc.
La 17 mai 2006, Comitetul ONU pentru lichidarea discriminării femeilor, şi-a
exprimat îngrijorarea faţă de conştientizarea insuficientă de către Turkmenistan a necesităţii
stringente de dezrădăcinare a violenţei în privinţa femeilor, adoptarea legislaţiei speciale
împotriva violenţei domestice, implementarea măsurilor de combatere a traficului de femei.
În drept: îmi întemeiez cererea de chemare în judecată pe prevederile art.16, 43, 60,
61 ale Legii nr.270 din 2008 ”Privind azilul în Republica Moldova”, art.16 al Legii
contenciosului administrativ, art.166 din Codul de procedură civilă.
În susţinerea acţiunii propun următoarele probe:
1. Copia deciziei contestate.
2. Articolul Православие в Туркменистане: современное положение и
актуальные проблемы.
3. Articolul Рефераты по географии – РПС Туркменистана
4. Articolul Численность населения Казахстана
5. Punctele 6 şi 7 din Raportul Туркменистан: отсутствие эффективной
реформы в области прав человека (7 pagini);
6. Extras din raportul Центральная Азия: Обзор нарушений прав человека с
января 2006 по март 2007 (2 pagini).
Data_________________
Semnătura_______________
258

RECURSURI
Curtea Supremă de Justiţie
Colegiul civil şi de contencios administrativ
Recurent: Mişcarea social-politică „Acţiunea Europeană”
mun.Chişinău str.Calea Ieşilor nr.6, of.4
R E C U R S
Intimat: Comisia Electorală Centrală
mun.Chişinău str.V.Alecsandri, 119
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23.02.2009, a fost respinsă cererea de chemare în
judecată a Mişcării social-politice „Acţiunea Europeană" către Comisia Electorală Centrală privind
anularea Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 "Cu privire la
securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009".
Considerăm că hotărârea primei instanţe este neîntemeiată şi ilegală, în legătură cu care fapt
urmează a fi casată, dat fiind că instanţa a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, în
consecinţă, concluziile instanţei expuse în hotărâre fiind în contradicţie cu circumstanţele
pricinii.
Instanţa a motivat hotărârea de respingere a acţiunii, în principal, prin aceea că:
a) Comisia Electorală Centrală a fost atenţionată de mai multe organizaţii de experţi
internaţionali (IFES, PNUD) aflaţi în Republica Moldova pentru monitorizarea campaniei electorale,
precum şi de reprezentanţii Coaliţiei Civice şi corecte „Coaliţia 2009", în vederea întreprinderii
măsurilor adiţionale pentru prevenirea votului multiplu în cadrul alegerilor parlamentare;
b) hotărârea contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile art.18, 22 lit.q), 26 din
Codul electoral;
c) participarea la alegeri este liberă, benevolă;
d) acţiunile Comisiei Electorale Centrale au fost întemeiate şi legale, nu rezultă anumite
încălcări procedurale.
Totodată, pentru a face mai convingătoare această motivare din hotărâre, instanţa, pur şi
simplu, a omis să examineze toate argumentele de drept invocate de reclamant în cererea de chemare
în judecată, argumente, care demonstrează cu prisosinţă că Comisia Electorală Centrală
şi-a depăşit atribuţiile la aprobarea hotărârii contestate, încălcând în mod flagrant şi direct
Constituţia Republicii Moldova; art.53 din Codul electoral, precum şi art.18, 22 lit.q), 26 din
cod, articole, care au fost invocate de către instanţă întru susţinerea legalităţii hotărârii.
Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei
publice centrale şi locale; Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de
paşapoarte; art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului; Codul bunelor practici în materie
electorală, adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din
2003 – 1-a parte.
Astfel, cererea de chemare în judecată în drept se întemeiază pe prevederile art.6, 38, 60,
66, 72 din Constituţia Republicii Moldova şi art.53 din Codul electoral, din a căror analiză
259

logico-juridică rezultă în mod imperativ concluzia că Comisia Electorală Centrală şi-a depăşit
atribuţiile la adoptarea hotărârii „Cu privire la securizarea procesului de votare la alegerile
parlamentare din 5 aprilie 2009”.
Întru susţinerea acestor argumente în cerere se invocă şi jurisprudenţa Curţii
Constituţionale a Republicii Moldova ce ţine de interpretarea şi aplicarea normelor
constituţionale la emiterea de către Guvern şi Parlament a actelor normative subsecvente legii.
În particular, s-a făcut referire la:
Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din 16.11.1999 pentru controlul
constituţionalităţii Hotărârii
Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 “Privind asigurarea unităţii aplicării unor
prevederi ale Codului electoral” în care se concluzionează că „interpretarea oficială de către
organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi
procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. …
Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999,
este necesar să se menţioneze că atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării
atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, hotărârea CEC contravine art.6, 72, 74, 76
şi 94 din Constituţie”;
Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul
constituţionalităţii unor
prevederi din punctul 13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a
indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322
din 29 noiembrie 2007. În această hotărâre Curtea Constituţională a menţionat că potrivit
art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din Legea cu privire la Guvern, art.11 alin.(1)
din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 “Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor
autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale” Guvernul adoptă hotărâri pentru
organizarea executării legilor. Adoptate în baza şi în executarea legii, hotărârile Guvernului
au forţă juridică inferioară legii şi nu o pot contrazice sau depăşi. În jurisprudenţa sa
anterioară, Curtea Constituţională a statuat constant că hotărârile Guvernului sunt acte
subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării corecte şi efective
a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea caracter primar, nu pot modifica
cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând competenţă normativă primară”;
Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 19.05.1997 privind controlul
constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din Regulamentul “Cu privire la
modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte”
în care s-a recunoscut
drept anticonstituţională norma din Regulament care prevedea introducerea în
documentele de identitate a unor menţiuni ce nu sunt prevăzute de Legea privind actele de
identitate din sistemul naţional de paşapoarte.
Având în vedere că, potrivit art.134 alin.(3) din Constituţia Republicii Moldova, Curtea
Constituţională reprezintă autoritatea ce garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea
principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere
judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de
stat, considerăm că prima instanţă urma să ţină cont în mod obligatoriu şi de jurisprudenţa
Curţii Constituţionale la acest capitol.
Or, dat fiind faptul că, potrivit Constituţiei, autoritatea judecătorească este independentă
şi se supune numai legii, rămânea ca instanţa să-şi formuleze propriile deducţii logico-juridice
pe marginea normelor de drept constituţionale invocate în cerere. Este evident faptul că alte
deducţii decât cele ale Curţii Constituţionale al acest capitol nici nu pot fi formulate.
260

În caz contrar, ar exista situaţia în care Curtea Constituţională, pe de o parte, va ţine sub
control constituţionalitatea legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui
Republicii
Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi va sancţiona orice abatere de la
principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat etc., iar, pe de altă parte, instanţele
judecătoreşti vor da frâu liber pentru alte autorităţi să încalce acest principiu, acceptând şi
tolerând nihilismul juridic şi anarhia juridică din partea unora dintre aceste autorităţi.
Chiar dacă s-ar admite la nivel pur teoretic, pentru un moment, că norma art.22 lit.q) din
Codul electoral, care abilitează Comisia Electorală Centrală cu dreptul de analiză a fraudelor
electorale, inclusiv a celor presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare, la măsuri
pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor
chestiuni, în conformitate cu legislaţia electorală, ar împuternici comisia să emită şi norme
primare, pe lângă normele din lege (lucru pe care art.22 lit.q) nu-l prevede în realitate), şi în
acest caz hotărârea primei instanţe este ilegală fiindcă instanţa nu era în drept să-şi întemeieze
hotărârea pe o normă anticonstituţională. Afirmaţia decurge şi din explicaţiile date în
Hotărârea explicativă a Plenului CSJ nr.2 din 30.01.1996 „Cu privire la practica aplicării de
către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”, pct.2:
„Conform art.7, Constituţia este Legea Supremă şi nicio lege sau un alt act juridic care
contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Reieşind din această prevedere
constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul
legii sau al altui act juridic ce reglementează raporturile juridice litigioase şi, în cazurile
necesare, aplică Constituţia ca act juridic normativ cu acţiune directă.”
Sau, din lectura normelor din Constituţie invocate, din jurisprudenţa Curţii
Constituţionale, din hotărârea explicativă menţionată a CSJ este clar şi pentru un jurist
începător că hotărârea contestată a Comisiei Electorale Centrale este ilegală.
De ce nu a fost clar acest lucru pentru Curtea de Apel rămâne o enigmă. Sau, ar urma
deducţia că, în unele cazuri, instanţele judecătoreşti, cu părere de rău, ignoră concluziile
juridice expuse în hotărârile Curţii Constituţionale, dacă normele constituţionale pasibile
aplicării la soluţionarea pricinii prezintă dificultăţi de interpretare pentru instanţe.
De fapt, prin hotărârea Curţii de Apel supusă recursului se statuează situaţia prin care se
admite adoptarea normelor primare, pe lângă cele emise de autoritatea constituţională
legislativă (Parlamentul), şi de diferite alte autorităţi care sunt doar în subordonarea organelor
ce reprezintă ramurile puterii în stat, dar care îşi arogă dreptul de „minilegislatori” ce intervin
pentru „repararea neajunsurilor” comise de Parlament la adoptarea legilor. Situaţie pe cât de
comică, pe atât de ilegală, care nicidecum nu se încadrează în noţiunea statului de drept.
A ignorat prima instanţă, la examinarea cererii de chemare în judecată şi la pronunţarea
hotărârii, şi normele de drept internaţional. În particular, nu s-a ţinut cont de prevederile
Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului
care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul realizării acestui drept, stabileşte obligaţia
statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret şi în asemenea condiţii, care asigură
exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii legislative (art.3 al Protocolului
adiţional nr.1 la Convenţie). Iar Codul bunelor practici în materie electorală care a fost:
- adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice în cadrul cele de-a 3-a reuniuni (16
octombrie 2002);
- adoptat de Comisia Europeana pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52
Reuniune Plenară (Veneţia, 18-19 octombrie 2002);
- adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din 2003 –
1-a parte;
261

- adoptat de Congresul Puterilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europe în cadrul
sesiunii de primăvară 2003, la capitolul I pct.4 (sufragiu secret) prevede că lista persoanelor
care în realitate se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică - lit.c).
Or, efectuarea menţiunii despre participarea la votare în actele de identitate, acte, ce
urmează a fi prezentate nu numai în cadrul alegerilor, dar mai frecvent în alte împrejurări şi
diferitor persoane, inclusiv persoanelor şi autorităţilor oficiale, de la locul de muncă, de
domiciliu etc. echivalează cu facerea publică a informaţiei despre participarea persoanei
respective la votare, astfel încălcându-se dreptul cetăţenilor la vot secret statuat în actele
internaţionale menţionate, în art.38 din Constituţie şi în art.6 din Codul electoral.
Totodată substituind dispoziţia legală şi constituţională privind dreptul la vot secret şi
completând de fapt norma art.53 din Codul electoral cu o dispoziţie nouă privind
obligativitatea marcării documentelor de identitate a participanţilor la votare, Comisia
Electorală Centrală, prin hotărârea sa, a încălcat şi prevederile art.54 alin.(2) din Constituţie
care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât
celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului
internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale,
bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi
infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării
divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.”
Instanţa şi acest argument şi temei al acţiunii l-a trecut elegant cu vederea, cu toate că
marcarea actelor de identitate ale alegătorilor ce nu-s de acord cu o asemenea procedură
stabilită arbitrar de către Comisia Electorală Centrală reprezintă o restrângere neprevăzută
de lege, dat fiind îngrădirea dreptului la votul secret la alegerea Parlamentului.
În consecinţă, alegătorii nu au nicio protecţie individuală în faţa abuzurilor admise de
Comisia Electorală Centrală şi, nu este exclus faptul, în faţa altor comisii de circumscripţie,
care pot prelua practica nihilistă a celei centrale de a aplica Constituţia şi legea pornind de la
propria viziune, dar nu de la viziunea legislatorului expusă în normele de drept. De asemenea,
alegătorul nu se bucură de protecţie în faţa altor abuzuri legate de participarea sau
neparticiparea la votare. Or, nu întâmplător, norma art.53 din Codul electoral, fiind
completată de către Parlament cu prevederea despre aplicarea ştampilei „Votat” în
documentele de identitate ale participanţilor la alegeri prin Legea nr.176 din 22.07.2005
pentru modificarea şi completarea Codului electoral, exact peste un an a fost modificată,
Parlamentul excluzând această prevedere prin Legea nr. 248 din 21.07.2006. În nota
informativă la proiectul de lege care ulterior a devenit legea nr. 248 din 21.07.2006 se
specifica inoportunitatea normei date, având în vedere neparticiparea la alegeri a cetăţenilor
care nu sunt de acord cu aplicarea ştampilei „Votat” în documentele de identitate. Totodată, la
soluţionarea pricinii, instanţa a încălcat şi normele dreptului procedural care au menirea de a
garanta pronunţarea unei hotărâri legale şi întemeiate în baza principiului contradictorialităţii
părţilor în proces. În special, potrivit art.4 Cod de procedură civilă, sarcinile procedurii civile
constau în judecarea justă, în termen rezonabil, a cauzelor de apărare a drepturilor încălcate
sau contestate, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi ale
asociaţiilor lor, ale autorităţilor publice şi ale altor persoane care sunt subiecţi ai raporturilor
juridice civile, familiale, de muncă şi ai altor raporturi juridice, precum şi în apărarea
intereselor statului şi ale societăţii, în consolidarea legalităţii şi a ordinii de drept, în
prevenirea cazurilor de încălcare a legii. Întru atingerea acestui deziderat, potrivit prevederilor
art.26 alin.(3) Cod de procedură civilă, instanţa care judecă pricina îşi păstrează
imparţialitatea şi obiectivitatea, creează condiţii pentru exercitarea drepturilor participanţilor
la proces, pentru cercetarea obiectivă a circumstanţelor reale ale pricinii.
Faptul că Curtea de Apel Chişinău a încălcat normele constituţionale şi legale, mai mult
decât clare şi univoce, numai pentru a „susţine” poziţia ilegală şi anticonstituţională a
262

Comisiei Electorale Centrale la emiterea unei hotărâri prin care se încalcă drepturile
constituţionale şi comunitare ale cetăţenilor, demonstrează că instanţa nu a fost nici
imparţială, şi nici obiectivă. Respectiv, este încălcată şi norma art.239 Cod de procedură civilă
care stabileşte că hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată, şi că instanţa îşi
întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele
cercetate în şedinţă de judecată.
Trecând cu vederea toate argumentele de drept ale reclamantului, instanţa a încălcat şi
prevederile directe ale art.238 alin.(2), 240 alin.(1), 241 alin.(5) din Codul de procedură civilă
care obligă instanţa să cerceteze circumstanţele invocate şi să motiveze respingerea acestora.
Din cele menţionate, urmează şi concluzia că Curtea de Apel a încălcat şi dreptul
reclamantului la un proces echitabil prevăzut în art.6 (1) din Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, dat fiind faptul că nu a
examinat de fapt argumentele reclamantului din cererea de chemare în judecată, limitându-se
la fraze de ordin general că acţiunea nu ar fi întemeiată şi că, totodată, nu a aplicat la
soluţionarea litigiului normele constituţionale pe care a fost întemeiată cererea. În acest sens,
invocăm şi jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. În particular, cazul
Pronina împotriva Ucrainei, în care Înalta Curtea prin Hotărârea din 18.07.2006 a conchis că
ignorarea de către instanţă a argumentelor reclamantului bazate pe normele Constituţiei, care
sunt norme cu acţiune directă, constituie temei pentru a se stabili încălcarea art.6 din
Convenţie.
Din considerentele expuse, în temeiul art.239, 400 alin.(1) lit.c), d), 417 alin.(1) lit.c) din
Codul de procedură civilă,
SOLICIT:
Să fie casată integral hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2009.
Să fie emisă o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată a Mişcării socialpolitice
„Acţiunea Europeană”.
Data____________
Semnătura________________
NOTĂ: La 14 martie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul Mişcării socialpolitice
„Acţiunea Europeană” împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 23.02.2009.
Poporului
263

Curtea Supremă de Justiţie
Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ
Recurent: ÎCS „X” SRL
Intimat: Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor
Excepţionale MAI
Intervenient accesoriu: Serviciul vamal al RM
CERERE DE RECURS
ASUPRA ÎNCHEIERII CURŢII DE APEL
CHIŞINĂU DIN ___ PRIVIND SCOATEREA
DE PE ROL A CERERII DE CHEMARE
ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV
I. Circumstanţele care justifică depunerea recursului
1.1. Prin încheierea atacată cu prezentul recurs a fost respinsă examinarea în fond a
cererii Recurentului, ÎCS „X” SRL, înregistrată în Republica Moldova. Cererea a fost depusă
în procedura de contencios administrativ împotriva Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi
Situaţiilor Excepţionale a MAI nr.___ din ___ (SPCSE MAI) care a invocat necorespunderea
spaţiilor ocupate de magazinele ce aparţin Recurentului cerinţelor normelor şi regulilor de
apărare împotriva incendiilor. Cităm:
"...în timpul apropiat compania S.R.L „X”a planificat deschiderea unui şir de magazine
în următoarele puncte vamale:
1. A;
2. B;
3. C;
4. D;
5. E;
6. F.
Dat fiind faptul că spaţiile preconizate pentru amplasarea obiectivelor de comerţ nu
corespund cerinţelor normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor, ceea ce s-a stabilit
în urma controalelor tehnice de specialitate, organul supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor solicită de a nu permite începerea activităţii magazinelor nominalizate până la
înlăturarea abaterilor de la prevederile actelor normative în domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor."
1.2. În fapt, 4 din magazinele enumerate în actul administrativ citat au fost construite de
Recurent drept urmare a Concursului public privind crearea reţelei de magazine în punctele de
trecere a frontierei de stat, organizat în baza Hotărârii Guvernului nr.__din ___.
Recurentul a obţinut licenţele corespunzătoare pentru toate magazinele. Până la emiterea
actului administrativ în litigiu a început să funcţioneze magazinul de la punctul vamal C, iar
magazinul de la postul vamal D era la etapa de vânzări de testare. Celelalte magazine urmau
să fie deschise în perioada imediat următoare.
264

1.3. În fapt, Recurentul deţine toate autorizaţiile (coordonările), emise anterior de către
Pârât, SPCSE MAI, pentru toate magazinele ce aparţin Recurentului, cu excepţia magazinului
de la punctul vamal F, unde prescripţiile făcute de inspectorii corespunzători sunt în proces de
executare. Anume reprezentanţii competenţi ai SPCSE MAI au confirmat şi au coordonat în
ordinea stabilită corespunderea obiectelor construite normelor anti-incendiu şi au semnat
Procesele verbale de recepţie finală a obiectivelor comerciale. În sensul art. 10 din Legea
privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, coordonările
respective au valoarea autorizaţiilor emise de o autoritate publică, prin care Recurentului i-a
fost permis să desfăşoare o afacere legală în magazinele respective (din punctul de vedere al
respectării normelor de apărare împotriva incendiilor).
1.4. Drept efect al Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al
MAI nr.___din ___, directorul general al Serviciului vamal al Republicii Moldova, prin
adresarea ___ din ___, a cerut birourilor vamale să nu permită începerea activităţii
magazinelor. În consecinţă:
Şeful Biroului vamal C, în dimineaţa zilei de ___ a insistat asupra încetării activităţii
magazinului amplasat la postul vamal respectiv. În acest scop, fără a fi emis vreun act
administrativ, a fost blocat accesul călătorilor la magazin, iar funcţionarii vamei au refuzat să
întocmească şi să semneze rapoartele obligatorii privind încasările efectuate.
La postul vamal D, la indicaţiile şefului Biroului vamal, au fost sistate vânzările de
probă în magazinul amplasat în zona respectivă, la etapa de testare tehnologică, coordonate cu
biroul vamal în ordinea stabilită. Ulterior, la ___ şeful Biroului vamal E. a anunţat Recurentul
despre decizia sa de a respinge cererea Recurentului din ___ privind deschiderea magazinului
amplasat la postul vamal D.
Actul administrativ menţionat a făcut imposibile activităţile Recurentului îndreptate spre
deschiderea altor două magazine amplasate în posturile vamale A şi B.
1.5. La ___, Recurentul a depus cerere împotriva Pârâtului în procedura de contencios
administrativ prin care a solicitat:
1. Să fie suspendată acţiunea Adresării Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţiilor
Excepţionale nr.___ din ___ până la examinarea cauzei în fond.
2. Să fie anulată în tot Scrisoarea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale
al MAI nr.___ din ___ ca fiind ilegală.
La ___, Curtea de Apel Chişinău a dispus scoaterea cererii de pe rol pe motiv că nu a
fost respectată procedura prealabilă de soluţionare a litigiului în contencios administrativ.
II. Încheierea Curţii de Apel Chişinău din ___ este ilegală
2.1. Instanţa de contencios administrativ a invocat litera a) art.267 CPC - nerespectarea
de către Recurent (Reclamant) a procedurii prealabile de soluţionare a diferendului
administrativ. Instanţa nu a determinat corect raporturile dintre Recurent şi Pârât, a omis să
dea aprecierea cuvenită caracterului şi efectelor actului administrativ contestat şi a aplicat pur
formal prevederile legale ce guvernează procedura de emitere şi de contestare a actelor
administrative.
2.2. Instanţa de contencios administrativ a omis să aplice cadrul legal special de
reglementare a raporturilor dintre Pârât, în calitatea sa de structură de stat cu drept de control,
şi Recurent, în calitatea sa de antreprenor. Prin efectul actului administrativ emis de SPCSE
MAI:
a) A avut loc suspendarea totală a activităţii unei unităţi economice – magazinul la
postul vamal C şi
b) A fost suspendată activitatea de întreprinzător a Reclamantului la implementarea
afacerii în întreaga reţea de magazine.
265

Deci, legea de bază aplicabilă raporturilor dintre Recurent şi Pârât este Legea privind
principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006.
Principiile prevăzute la legea vizată au fost preluate în toate legile speciale, inclusiv în Legea
privind apărarea împotriva incendiilor nr.267 din 09.11.1994, cu modificările operate la
30.05.2008.
2.3. Drept urmare a aplicării formale şi eronate a legii, prin încheierea din ___ instanţa
de contencios administrativ l-a privat pe Recurent de dreptul la un recurs efectiv împotriva
actului administrativ emis de SPCSE MAI, drept garantat prin art.13 din Convenţia
Europeană care prevede:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost
încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când
încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor
oficiale”.
Prin simpla confruntare dintre normele Legii privind principiile de bază de reglementare
a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 şi prevederile Legii contenciosului
administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 vom deduce faptul că Legea privind principiile de
bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 stabileşte proceduri
distincte pentru exercitarea actului administrativ, în cazul în care acest act are drept efect
suspendarea/încetarea activităţii economice de întreprinzător.
2.4. Prin depunerea acţiunii în contenciosul administrativ, Recurentul a urmărit anume
constatarea de către instanţa de judecată a încălcării de către SPCSE MAI a procedurilor
prescrise expres şi imperativ în Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii
de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 şi Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr.267
din 09.11.1994. Recurentul a solicitat protejarea drepturilor sale anume în contextul
garanţiilor din legile citate care rezidă în următoarele:
A) Structurile statale au obligaţia să recurgă la instanţa de judecată atunci când actul
administrativ are drept scop sau efect suspendarea activităţii antreprenorului. Este evident că,
prin actul emis de SPCSE MAI, Recurentul a fost pus în imposibilitatea de a-şi continua
activitatea, efect care cade sub incidenţa alin. (1) art. 17 din Legea privind principiile de bază
de reglementare a activităţii de întreprinzător. În acest caz, potrivit alin.(2) şi alin.(3) din
acelaşi articol, SPCSE MAI a fost obligat să obţină o hotărâre judecătorească care să confirme
şi să substituie actul administrativ. Acest principiu este diametral opus principiilor din Legea
contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, care se aplică situaţiilor când
instituţiile statului îşi exercită atribuţiile în mod autonom, iar persoanele afectate prin acest
exerciţiu au obligaţia de a urma calea prealabilă în mod obligatoriu, până a avea dreptul de a
contesta în judecată acţiunile administrative abuzive.
Este de menţionat şi faptul că, în cazul dat legea specială, art.24 lit.i) din Legea privind
apărarea împotriva incendiilor nr.267 din 09.11.1994, specifică şi mai clar că suspendarea
imediată a activităţii economice, cu adresarea ulterioară în instanţa de judecată, poate avea loc
doar "în cazul unui pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru mediul
înconjurător şi valorile materiale". Or, actul administrativ contestat nu face nicio referinţă de
acest fel, probe care ar fi constatat existenţa unui pericol grav şi iminent la obiectele
Recurentului pur şi simplu nu există.
B) Structurile statale au obligaţia să recurgă la instanţa de judecată pentru a sancţiona
antreprenorul cu suspendarea activităţii în termen foarte redus (3 zile pentru adresare în
judecată şi 5 zile pentru examinarea cazului). Aceste termene sunt incomparabil de restrânse
în raport cu termenul de 30 de zile stabilit în Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV
din 10.02.2000 pentru examinarea cererii prealabile şi cu termenele imprevizibile pentru
soluţionarea cazului în fond prin act judecătoresc în procedura generală din Codul de
procedură civilă.
266

Deci, este clar, legea prevede expres şi imperativ faptul că situaţiile de conflict dintre
stat şi antreprenor trebuie să fie soluţionate cât mai prompt, pentru a nu crea incertitudini,
pentru a evita pierderi nejustificate etc. Tot atât de clar este că aceste situaţii de conflict
urmează a fi soluţionate definitiv în instanţa de judecată, dar nu în procedura prealabilă.
În aceste condiţii, obligarea Recurentului de a urma calea prealabilă în acest caz concret
este evident şi total ineficientă.
Pornind de la raţionamentele expuse, dat fiind faptul că reclamantul suportă deja
pierderi materiale considerabile care continuă să crească, în scopul evitării unor pagube
iminente, în temeiul art.21 din Legea contenciosului administrativ, în temeiul prevederilor
art.423-427 CPC şi prin aplicarea directă a art.13 al Convenţiei Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
S O L I C I T:
1. Admiterea recursului.
2. Casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din ___ în cauza de contencios administrativ
privind anularea în tot a Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al
MAI nr.___ din ___, cu trimiterea cauzei spre judecare în fond.
Dat fiind circumstanţele excepţionale ale cauzei – încetarea parţială şi suspendarea în
rest a activităţii de antreprenor a Recurentului la obiectele vizate în actul administrativ
contestat – solicit dispunerea examinării cauzei în ordine de urgenţă.
Anexe: 2 Copii de pe cererea de recurs
Data ____________________
Semnătura____________________
267

Curtea Suprema de Justiţie
Colegiul civil şi de contencios administrativ
Recurent: F.L.,
domiciliat în_______________. str. ________________, nr.2
Intimat: Instituţia medico-sanitară publică
Spitalul raional ________________ cu sediul
or._________________, str._________________,nr.135
RECURS
ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL
CHIŞINĂU DIN 18 MARTIE 2010
Prin hotărârea Judecătoriei raionului ____________ din 28 decembrie 2008, a fost
admisă cererea de chemare în judecată a lui F.I. Instituţiei medico-sanitare publice Spitalul
raional ___________ privind anularea actului administrativ, plata restanţelor salariale şi
recuperarea prejudiciului moral cauzat şi a fost obligat pârâtul, Spitalul raional
_____________, să excludă din referinţa care urma să fie prezentată Comisiei de atestare a
gradului de profesionalism stabilit pentru medici, eliberata pe numele lui F.I. enunţurile: „pe
parcursul anilor a dat dovadă de responsabilitate şi disciplină mediocre”, “este o persoană care
urmăreşte destabilizarea climatului moral în colectiv, cu obiecţii către conducătorul
instituţiei”, ca informaţie neveridică şi care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia
profesionala a reclamantei;
Prin aceeaşi hotărâre de judecată, a fost dispusă încasarea de la IMS Spitalul raional
__________ în folosul reclamantei cu titlu de prejudiciu moral 1000 (una mie) lei, iar cu titlu
de prejudiciu material 22266 (douăzeci şi doua de mii două sute şaizeci şi şase) lei, ceea ce
constituie restanţa plăţilor salariale pentru cumulare de funcţii.
În rest, acţiunea a fost respinsă.
Spitalul raional _____________ a atacat cu apel hotărârea nominalizată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010, a fost casată în tot hotărârea
Judecătoriei raionului __________ din 28 decembrie 2009 şi adoptată o nouă hotărâre prin
care a fost respinsă integral ca neîntemeiată cererea lui F.I.
Nu sunt de acord cu decizia adoptată de Curtea de Apel Chişinău, declar prezentul
recurs, întemeindu-l pe motivele conţinute în art.386 (1) lit.a) b), d) ale CPC RM şi solicit
instanţei de recurs:
1.Admiterea recursului.
2. Casarea Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010 şi adoptarea unei noi hotărâri
prin care să fie menţinută integral hotărârea Judecătoriei raionului _________ din 28
decembrie 2009.
Motivele pentru care declar recursul sunt următoarele:
• nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele importante pentru
soluţionarea pricinii în fond,
• nu au fost dovedite circumstanţele considerate ca fiind stabilite,
268

• au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material.
Conform art.240 CPC RM, la deliberarea hotărârii instanţa judecătoreasca apreciază
probele, determina circumstanţele care au importanţa pentru soluţionarea pricinilor, care au
fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării
pricinii şi admisibilitatea acţiunii.
Conform rigorilor CPC RM, concluziile privind circumstanţele de fapt ale cauzei se
motivează în hotărâre doar prin probe. Hotărârea nu poate fi bazata pe presupuneri despre
circumstanţele cauzei. Hotărârea se bazează doar pe dovezile care au fost prezentate de părţi
şi ceilalţi participanţi la proces în corespundere cu cerinţele art.53-56 CPC RM privind
pertinenta, admisibilitatea şi veridicitatea probelor.
F.I. s-a adresat în instanţa de judecată considerându-se lezată în dreptul de a primi
remunerarea cuvenită pentru munca suplimentară depusă în calitate de medic rabiolog, a
solicitat obligarea angajatorului la plata muncii prestate; s-a simţit defăimată şi lezată în
demnitatea şi onoarea ei profesională prin anumite enunţuri din referinţa întocmită de către
directorul spitalului __________a, referinţa ce urma să fie depusă la dosarul reclamantei
pentru confirmarea categoriei de calificare, de aceea a solicitat excluderea acestor fraze din
referinţa ca necorespunzătoare adevărului şi, respectiv, încasarea unei sume compensatoare de
bani echivalentul prejudiciului moral pentru suferinţele psihice pe care le-a suportat.
Aşa, instanţa a admis probe care nu au fost pertinente şi admisibile referitor la cerinţa
reclamantei privind lezarea demnităţii şi onoarei profesionale, deoarece a fost admisă ca probă
şi apreciată cu forţa probantă o scrisoare colectivă, care nu are nici în clin şi nici în mânecă cu
defăimarea reclamantei prin anumite fraze din referinţa contestată.
Enunţurile pe care reclamanta a solicitat să fie excluse din referinţă ca neadevărate, şi care îi
lezează demnitatea şi onoarea de medic cu o vechime de 27 de ani, nu pot fi considerate ca
adevărate şi probate doar printr-o scrisoare, care ar fi fost semnata de membrii colectivului
spitalului. O scrisoare scrisa nu se ştie de cine şi în ce împrejurări nu poate servi ca probă
pertinentă pentru a dovedi calităţile profesionale ale unui angajat, mai ales că în fiecare aşanumit
colectiv sunt persoane simpatizate de conducător pentru „fidelitate” şi sunt persoane
neagreate pentru constructivism şi critică, care sunt tratate „ca destabilizatori ai climatului
moral”, „cu obiecţii la adresa conducătorului.”
Legea prevede că probele urmează a fi admisibile, adică obţinute în strictă conformitate cu
legea, or, scrisoarea, care, de fapt, a fost proba nr.1 în confirmarea personalităţii negative a
reclamantei, nu corespunde acestor exigente.
Referinţa a fost semnată de către conducătorul instituţiei şi, deci, urma ca anume această
persoană, prin probe admisibile şi veridice, să dovedească că recurenta I.F. este medic cu «o
responsabilitate şi disciplină mediocră» Cu atât mai mult cu cât calificativul că F.
„destabilizează climatul în colectiv prin obiecţii către conducătorul instituţiei” poate fi
calificat ca prigonire pentru critica adusă, fapt pentru care instanţa urma să la o altă poziţie
decât cea pe care şi-a propus-o. Şi nu în ultimul rând, este important că referinţa nu conţine
adevărul despre calităţile profesionale şi umane ale medicului F., deoarece anume ei i s-a
încredinţat responsabilitatea pentru sectorul antirabie, sector care înaintează exigenţe înalte
pentru executant. Toate luate în ansamblu, aceste circumstanţe şi probele care le dovedesc nu
afirmă, ci dimpotrivă, infirma faptul că recurenta F. este medic mediocru, nedisciplinat şi
destabilizator al climatului moral, de aceea cerinţa de a exclude enunţurile citate urma să fie
admisă şi, respectiv, încasat echivalentul bănesc al suferinţelor psihice suportate de către
recurentă.
Mai mult, fraza „a dat dovadă pe parcursul anilor de o disciplina şi responsabilitate mediocre”
în sine este incorectă şi lipsită de sens, fiindcă o persoană ori este responsabilă şi disciplinată
ori nu, şi o situaţie de mijloc în acest caz este pur şi simplu absurdă.
269

Curtea de Apel Chişinău a dispus respingerea cererii lui I.F. aplicând eronat normele
de drept material.
Potrivit materialelor cauzei, şi anume, ordinului nr.42 din 2 mai 2000 „Cu privire la
starea asistenţei medicale antirabice şi profilaxia rabiei în sectorul ________”, ordin emis în
scopul executării ordinului Ministerului Sănătăţii RM nr.74 din 12.03.99 şi Hotărârii
Guvernului RM nr.484 din 6 mai 1998 “Privind masurile de combatere şi profilaxie a rabiei”
de către directorul spitalului, I.F. a fost numită responsabilă de acordarea ajutorului antirabic
pe sectorul ______, deţinând deja în aceasta instituţie funcţia de medic traumatolog-ortoped.
Deci, prin ordinul menţionat, lui I.F. i-au fost impuse pentru executare obligaţii suplimentare
pentru care dânsa urma să fie suplimentar remunerată.
Însă în toată perioada de după emiterea acestui ordin, I.F. fiind responsabilă pentru
acest sector important de activitate, şi acordând ajutorul medical necesar persoanelor afectate
de animale, nu a primit pentru munca depusă nicio remunerare.
Potrivit art.156 Codul muncii, salariaţilor, care în afară de munca lor de bază, stipulată
în contractul individual de muncă, îndeplinesc, la aceeaşi unitate, o muncă suplimentară într-o
altă profesie (funcţie) li se plăteşte un spor pentru cumularea de profesii (funcţii). Cuantumul
sporurilor pentru cumularea de profesii (funcţii) se stabileşte de părţile contractului individual
de muncă, dar nu poate fi mai mic de 50 la sută din salariul funcţiei.
Aceleaşi prevederi se conţin şi în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.74 din 12.03.1999.
care, la p. 6.1, obliga conducătorii instituţiilor medicale teritoriale să numească prin ordin
personalul medical responsabil de acordarea ajutorului medical antirabic (traumatolog,
chirurg), prevăzând salarizarea suplimentara acestor specialişti în mărime de până la 50% din
salariul de bază pentru volumul lărgit de muncă şi în p.14 al Hotărârii Guvernului nr.1593 din
29.12.2003 care prevede de asemenea ca salariaţilor care, în afară de munca lor de bază
îndeplinesc în aceeaşi instituţie o muncă suplimentară într-o altă profesie (funcţie), fără a fi
scutiţi de munca lor de bază, li se plăteşte un spor pentru cumulare de profesii (funcţii) în
mărime nu mai mică decât 50 la sută şi nu mai mare de 100 % din salariul tarifar (de funcţie)
stabilit pentru profesia (funcţia) cumulată.
Instanţa de apel nu a aplicat aceste prevederi ale legii materiale, dar si-a întemeiat
decizia doar pe prevederile p. 2 din Hotărârea Guvernului RM nr.1487 din 31.12.2004 care
prevede că urmează a fi remunerate persoanele, care efectuează lucrări în condiţii grele şi
deosebit de grele, vătămătoare şi deosebit de vătămătoare, şi numai în cazul în care acestea
se regăsesc în lista instituţiilor, lista care este în Anexa la Ordinul MS nr.261 din13
septembrie 2004.
Funcţia de medic traumatolog-ortoped într-adevăr nu este inclusă în Lista-tip anexată
la Hotărârea Guvernului nr.1487 din 31.12.2004 şi, evident, în listele ramurale sau ale
instituţiei spitalul raional _______, deoarece ultimele au reprodus doar prevederile din
hotărârea de Guvern, dar concluzia este greşită nu pentru acest motiv, dar pentru motivul
invocat de recurentă mai sus, şi anume pentru că la soluţionarea pricinii urma să fie aplicate,
în primul rând, prevederile art.156 al Codului Muncii, p. 14 al Hotărârii Guvernului RM
nr.1593 din 29.12.2003 şi p.6.1 al Ordinului Ministerului Sănătăţii din 12.03.1999, act
normativ, la care face referire şi Ministerul Sănătăţii în scrisoarea din 09.03.2009 adresată
I.F., şi care este anexată la materialele pricinii.
Mai mult, considerăm că, prin respingerea cerinţei de plată a restanţei salariale, au
fost încălcate prevederile art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene ale Drepturilor
Omului, deoarece neprimind la timp salariul, recurenta F.I. nu a putut să se folosească de
acest bun şi să dispună de el la discreţia sa, fapt prin care i-a fost încălcat dreptul ei la
protecţia proprietăţii, drept garantat de art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei.
270

Îmi întemeiez recursul pe prevederile art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului, art.156 al Codului muncii, p.14 al Hotărârii Guvernului RM nr.1593 din
29.12.2003 şi p.6.1 al Ordinului Ministerului Sănătăţii din 12.03.1999.
Anexa:
1. Copia recursului (2 exemplare);
2. Copia Hotărârii Judecătoriei raionului _______din28 decembrie 2009;
3. Copia Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010;
4. Dovada achitării taxei de stat.
Data________________
Semnătura __________________________
271

PLEDOARII
ALOCUŢIUNEA
AVOCATULUI ALEXEI BARBĂNEAGRĂ
ÎN CAUZA M.V.A. ÎMPOTRIVA CONSILIULUI
DE ADMINISTRARE AL AGENŢIEI
NAŢIONALE PENTRU REGLEMENTARE ÎN
ENERGETICĂ (ANRE)
La 30 martie 2009, Consiliul de Administrare al Agenţiei Naţionale pentru
Reglementare în Energetică (ANRE) a adoptat Hotărârea nr.__ prin care se dispune a-i aplica
lui M.V. sancţiunea administrativă sub formă de amendă pentru încălcarea art.28 alin.(6) din
Legea cu privire la gaze, art.101/1 din Codul cu privire la contravenţiile administrative şi
Condiţiile licenţei.
Considerăm hotărârea menţionată ilegală şi pasibilă de a fi anulată din următoarele
considerente:
1. Pretinsa încălcare a art.28 alin(6) din Legea cu privire la gaze
Potrivit art.28, alin(6) „Orice persoană juridică deţinătoare de licenţă pentru
transportul, furnizarea sau pentru distribuţia de gaze este în drept să-şi desfăşoare activitatea,
prevăzută de licenţă, pe orice teritoriu delimitat de Agenţie, dacă pe acel teritoriu nu-şi
desfăşoară activitatea un alt titular de licenţă de acelaşi tip. Agenţia este obligată să evite
eventualele conflicte între titularii de licenţe, stabilind reguli speciale.” Lucrările de
construcţie a gazoductului în or. _____ s-au executat, în baza deciziilor Consiliului Orăşenesc
_____ nr. _____ din 19 noiembrie 2008, nr. _____ din 6 septembrie 2007 şi nr. _____ din 02
mai 2007. Conform deciziilor menţionate, SRL _____ a fost abilitată să construiască reţele de
gaze pe str. _____ din localitatea dată, să gazifice cartierul „Mihalaşa – Mihalaşa Nouă”, care
sunt administrate de organele locale din _____, precum şi să construiască gazoduct de
presiune medie şi joasă pe străzile M.Costin, T.Vladimirescu şi I.Soltîs.
2. Pretinsa încălcare a pct.2.1. al Licenţei
În Hotărârea nr. _____ din 30 martie 2009 se menţionează desfăşurarea activităţii în
afara limitelor teritoriului autorizat prevăzut în anexa nr.1 la Condiţiile licenţei.
Licenţa seria AA nr.064584 abilitează SRL _____ cu dreptul de a distribui gaze
naturale, şi nu cea de construcţie a reţelelor şi instalaţiilor tehnico-edilitare, pentru care
SRL_____ dispune de licenţa eliberată de Camera de Licenţiere. Drept urmare, aşa-zisa
încălcare a prevederilor art.28, alin.(6) nu poate fi reţinută, deoarece în lege se vorbeşte
despre activitatea prevăzută de licenţă, iar licenţa nr.064585 autorizează distribuţia de gaze, şi
nu activitatea de construcţie. În respectiva licenţă se prevede că „Prin prezenta licenţă,
titularului i se acordă dreptul de a desfăşura activitatea autorizată prin Licenţă în limitele
teritoriului autorizat”. Având în vedere că activitatea autorizată prin licenţă este distribuţia
272

gazelor naturale, în condiţiile licenţei şi în anexa nr.1 nu se pun interdicţii în a construi sau a
procura reţele.
Nici în procesul–verbal nr. __ din 26 martie 2009 şi nici în Hotărârea nr. ___ nu se
indică concret care teritoriu autorizat de licenţă a fost încălcat.
Nu poate fi reţinut argumentul reprezentantului ANRE precum că decizia de extindere a
teritoriului de gazificare îi aparţine lui V.M., dat fiind faptul că din Decizia nr.__ din 6
septembrie 2007 a Consiliului Orăşenesc _____, adoptată în conformitate cu Hotărârile
Guvernului RM nr.1226 din 19.09.2002 „Cu privire la aprobarea regulamentului de
organizare şi executare a lucrărilor de proiectare, montare şi recepţie a sistemelor de
aprovizionare cu gaze” şi nr. 1492 din 28.12.2001 „Cu privire la Programul de Gazificare a
Republicii Moldova”, cu Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică
locală, i se acordă dreptul SRL _____ de a desfăşura activităţi de gazificare.
Nu corespunde realităţii afirmaţia că doar SC _____ SRL era autorizată să desfăşoare
activitatea de gazificare în or. _____, deoarece în p.6 al Deciziei nr. ____ a Consiliului
Orăşenesc _____ este indicat expres „De divizat teritoriul or. _____ între SRL _____ şi SC
_____ pentru efectuarea activităţii de deservire, exploatare şi extindere a reţelelor de
distribuţie şi furnizare a gazelor consumatorilor din teritoriu.” Rezultă, deci, că SRL _____
era obligată să desfăşoare activităţile de gazificare pe teritoriul or. _____.
Astfel, imputarea încălcării pct.2.1. al Licenţei nu are suport juridic, dat fiind faptul că
baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de SRL _____ a constituit-o Deciziile
menţionate supra, care erau în vigoare la momentul realizării acestor acţiuni.
3. Pretinsa încălcare a pct. 2.7. al Licenţei
Din procesul–verbal nr.__ din 26 martie 2009 şi nici din Hotărârea nr.__ nu rezultă în ce
mod au fost prejudiciate interesele altor persoane sau în ce constă concret încălcarea
principiului eficienţei economice.
SRL _____ este un agent economic (îşi desfăşoară activitatea conform Legii nr. 1134
din 02.04.1997 cu privire la societăţile pe acţiuni) care îşi determină în mod independent
sfera de activitate, modul folosirii mijloacelor financiare disponibile, îşi apreciază în mod
individual randamentul activităţii. Este de competenţa administraţiei SRL _____ de a decide
utilitatea îndeplinirii anumitor activităţi şi lucrări. Astfel, în şedinţa de judecată dl M. a
prezentat calcule care atestă faptul că cheltuielile efectuate la realizarea planului de gazificare
urmau să fie rambursate în maxim patru ani de la finalizarea lucrărilor.
La 05.09.2007, la Ministerul Industriei şi Infrastructurii, a fost desfăşurată o şedinţă de
lucru privind problema delimitării punctului de delimitare a reţelelor de gaze care aparţin
Primăriei or. _____ şi SC _____ SRL. Conform procesului-verbal al acestei şedinţe,
reprezentantul „Moldovagaz” – N.C. a comunicat că „Moldovagaz” este dispusă să
investească surse financiare proprii la proiectarea şi construcţia reţelelor de gaze (...),
deoarece pentru anul 2007 pentru SRL _____, filiala _____ sunt prevăzute surse financiare în
mărime de 300 mii lei pentru dezvoltarea reţelelor de gaze. Astfel, este nefundamentată
învinuirea adusă dlui M. în nerespectarea principiului eficienţei economice şi utilizarea
neraţională a mijloacelor financiare, deoarece activitatea de construcţie a fost desfăşurată la
cererea potenţialilor consumatori şi în interesul direct şi nemijlocit al populaţiei. De
asemenea, lucrările au fost coordonate cu „Moldovagaz”, inclusiv mijloacele investite.
Nu în ultimul rând, ţinem să precizăm că reprezentantul ANRE a recunoscut în instanţă
că nu dispune de documente care ar confirma cauzarea pretinselor prejudicii în raport cu
interesele consumatorilor din alte localităţi.
4. Pretinsa încălcare a pct. 2.10. al Licenţei
273

Nu corespunde realităţii afirmaţia privind împiedicarea realizării de către SC _____
SRL a programului de gazificare a oraşului _____. În procesul-verbal nr.__ din 26 martie
2009 şi în Hotărârea nr.___ nu se indică prin care acţiuni anume ale SRL _____au împiedicat
activitatea de gazificare.
În Hotărârea ANRE nu se indică acţiunile concrete întreprinse de SRL _____ pentru a
împiedica activitatea de gazificare a SC _____ SRL. Ţinem să subliniem faptul că, prin
deciziile administraţiei publice locale din teritoriu, SRL _____ a fost autorizată să
construiască în teritoriul unde nu exista un acord între Primărie şi SC _____SRL de plasare şi
extindere a reţelelor.
Scrisoarea _____ SRL nr. __ din _____, prin care societatea respectivă informează
ANRE despre pretinsele probleme pe care i le creează SRL _____, relevă faptul că ANRE a
fost în cunoştinţă de cauză despre problema dată încă din luna octombrie 2008, şi nu a luat
nicio măsură pentru a clarifica situaţia. Procesul-verbal privind contravenţia administrativă a
fost întocmit la 26 martie 2009, adică la patru luni de la consumarea pretinsei încălcări, deşi
termenul de aplicare a sancţiunii administrative, conform art.37 CCA, nu poate depăşi trei
luni de la comiterea contravenţiei.
Potrivit art.14 alin.(2), lit.f) al Legii privind administraţia publică locală nr. 436 din
28.12.2006, Consiliul local “..decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi
modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe,
precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local”.
Potrivit art.6, alin.(1), lit.a) din Legea cu privire la gaze, ANRE „eliberează licenţe
pentru producerea, stocarea, transportul, distribuţia şi furnizarea de gaze, precum şi pentru
alte activităţi care asigură sporirea eficienţei sistemului de gaze şi promovarea competiţiei pe
piaţa de gaze”.
Din reglementările legale rezultă că decizia de efectuare a lucrărilor de proiectare a
obiectivelor din domeniul economic şi social de interes local ţine de competenţa consiliului
local, şi nu de cea a ANRE.
5. Pretinsa încălcare a pct. 3.7. al Licenţei
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor hotărârii Consiliului de
administraţie ANRE nr.__ din 18.06.2007, ţinem să precizăm că hotărârea dată prevedea
acordarea SC _____SRL de a furniza gaze naturale în or. _____, şi nu interzicerea SRL
_____sau altui agent economic de a construi reţele de gaze în această localitate.
Pct. 3.7 al Licenţei prevede că „Titularul Licenţei va respecta actele legislative actele
normativ-tehnice şi normativ-economice, standardele”. În şedinţa de judecată, reprezentantul
ANRE a afirmat că invocarea încălcării pct. 3.7. al Licenţei este o greşeală materială,
intenţionându-se a se imputa încălcarea pct.4.6 al Licenţei, care prevede că „Titularul Licenţei
se va supune deciziilor ANRE, inclusiv va plăti, conform legislaţiei amenzile impuse de
ANRE în legătură cu violarea prezentelor condiţii”. Având în vedere că pretinsa încălcare a
acestei prevederi nu e concretiza, nu putem să ne expunem asupra ei.
6. Fapta imputată nu întruneşte elementele componenţei de contravenţie
Potrivit art.9 din CCA, „Contravenţie se consideră fapta ilicită ce atentează la
personalitate la drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, la
proprietate, la orânduirea de stat şi la ordinea publică, precum şi alte fapte ilicite pentru care
legea prevede răspundere administrativă”.
Acţiunile dlui M. sunt în strictă conformitate cu deciziile Consiliului orăşenesc _____
nr. _____ din 19 noiembrie 2008, nr. _____din 6 septembrie 2007 şi nr. _____din 02 mai
274

2007, iar declarând ilegale acţiunile lui M.V., ANRE contestă legalitatea deciziilor Consiliului
orăşenesc. Mai mult, este neclar în ce constă ilegalitatea acţiunilor îndreptate spre efectuarea
lucrărilor de construcţie a reţelelor de gaz.
Art.10 din CCA prevede că „contravenţia administrativă se consideră că a fost comisă
premeditat dacă persoana care a comis-o îşi dădea seama de caracterul ilicit al acţiunii sau
inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei dăunătoare, şi le-a dorit sau admitea în mod conştient
survenirea acestor urmări”. În cazul contravenţiei imputate dlui M. nu sunt indicate urmările
prejudiciabile ale presupuselor lui acţiuni, nu este adus niciun argument care ar proba intenţia
sa de a produce survenirea anumitor prejudicii.
Potrivit art.37 CCA, sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai târziu de trei
luni de la comiterea contravenţiei. Aşa-numitele acţiuni imputate lui M. drept contravenţie nu
este una continuă, deoarece la nivelul actelor se confirmă faptul că lucrările efectuate de SRL
_____au fost stopate în luna octombrie 2007.
7. Procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă nu corespunde
cerinţelor legale
Potrivit art.242 CCA, în procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă, se
indică „...locul, timpul comiterii şi esenţa contravenţiei administrative...”.
În procesul-verbal nr.__ din 26 martie 2009 nu se indică timpul comiterii contravenţiei
administrative, enumerându-se doar la modul general că dl M., prin construcţia neautorizată a
reţelelor de gaze în or. _____, a încălcat art.28 (6) din Legea cu privire la gaze şi o serie de
prevederi din Condiţiile Licenţei.
De asemenea, în procesul-verbal menţionat nu se indică locul comiterii contravenţiei
administrative, menţionându-se doar, la modul general, or. _____.
8. Justificarea prejudiciului moral
În lumina jurisprudenţei CEDO, orice sancţiune administrativă echivalează cu o
sancţiune cu caracter penal.
La determinarea cuantumului prejudiciului moral, s-a ţinut cont de ilegalitatea şi
netemeinicia învinuirii aduse dlui V.M., care a lucrat mai bine de 9 ani în funcţia de
preşedinte al SRL _____, bucurându-se de respectul colegilor, îndeplinind cu sârguinţă
obligaţiunile sale de serviciu. Acuzaţiile aduse dlui M. au un caracter denigrator şi ofensator
faţă de demnitatea de profesionist a dlui M.
De asemenea, în legătură cu acuzaţiile aduse dl M. a suferit un stres şi disconfort
psihologic, cauzat de imaginea negativă care i-a fost creată. Mai mult, în urma aplicării
sancţiunii administrative, a fost desfăcut contractul de muncă dintre dl M. şi „Moldovagaz”.
Din Decizia nr. _____ rezultă că activitatea de construcţie a gazoductului de presiune
medie şi joasă şi efectuarea caselor de locuit de către SRL _____a fost demarată la demersul
asociaţiei obşteşti _____, care reprezintă un grup de locuitori din or. _____.
Codul civil al RM consacră principiul libertăţii contractuale, în virtutea căruia părţile
pot decide independent asupra liberii alegeri a agentului economic împuternicit cu dreptul de
a presta anumite servicii.
Legea nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă prevede la art.4
alin.(1) lit.1) ca domeniu de activitate pentru autorităţile publice locale de nivelul unu -
„dezvoltarea şi gestionarea reţelelor urbane de distribuire a gazelor şi energiei termice”. Acest
fapt denotă că deciziile luate de către Consiliul Orăşenesc _____ prin care i se permite SRL
275

_____ să desfăşoare activităţi de gazificare în or. _____corespund legii şi au fost adoptate
conform competenţei legale a Consiliul Orăşenesc _____.
În temeiul circumstanţelor expuse, solicităm instanţei admiterea cererii, anularea
Hotărârii ANRE nr.328 30 martie 2009 ca fiind neîntemeiată şi ilegală şi satisfacerea
pretenţiilor privind prejudiciul moral cauzat şi cheltuielile legate de acordarea asistenţei
juridice.
276

PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA
MIŞCAREA SOCIAL-POLITICĂ „ACŢIUNEA
EUROPEANĂ” ÎMPOTRIVA COMISIEI
ELECTORALE CENTRALE
ONORATĂ INSTANŢĂ,
Şi circumstanţele de fapt, şi circumstanţele de drept ale cererii de chemare în judecată
sunt clare şi, în opinia noastră, destul de simple.
În fapt, Comisia Electorală Centrală a adoptat, la 12 februarie 2009, hotărârea “Cu
privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”.
În drept, considerăm că hotărârea menţionată contravine mai multor norme
constituţionale şi legale, normelor actelor internaţionale, din care cauză urmează a fi anulată.
Adoptând hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală şi-a
depăşit atribuţiile stabilite prin lege şi a încălcat principiul constituţional de separaţie a
puterilor în stat prevăzut de art.6 din Constituţie care stabileşte că în Republica Moldova
puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea
prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. Afirmaţia se bazează pe
următoarele argumente.
Conform art.61 alin.(2) din Constituţie „modul de organizare şi de desfăşurare a
alegerilor este stabilit prin lege organică”. Şi art.72 alin.(3) lit.a) din Constituţie prevede că
sistemul electoral în Republica Moldova se reglementează prin lege organică.
Iar potrivit art.60 alin.(1) din Constituţie „Parlamentul este organul reprezentativ suprem
al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.”
Însăşi noţiunea de „sistem electoral” cuprinde:
1) principiile şi condiţiile de participare la constituirea organelor reprezentative;
organizarea şi reglementarea alegerilor;
2) modul de atribuire a mandatelor în autorităţile reprezentative după stabilirea
rezultatelor votării.
Deci, toate chestiunile ce ţin de sistemul electoral, potrivit Constituţiei, urmează a fi
reglementate prin intermediul legii organice care se adoptă numai de Parlament ca unica
autoritate reprezentativă şi legislativă.
A fost o ingerinţă în acest sens din partea Comisiei Electorale Centrale în atribuţiile
Parlamentului? Considerăm că a fost, şi mai rămâne a fi.
Art.53 alin.(1) din Codul electoral, reglementând procedura de efectuare a votării,
stabileşte că ”biroul electoral al secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot,
conform listei electorale, numai la prezentarea actului de identitate. La primirea buletinului,
alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui.”
Aceasta este voinţa legiuitorului exprimată în lege. Bună - rea, dar aşa este. Şi nici o altă
autoritate din stat nu poate “completa” (depăşi) la discreţia sa norma legii organice, inclusiv
prin emiterea deciziilor, hotărârilor etc.
Este firesc pentru toţi că chiar dacă se recunoaşte că anumite prevederi din alte legi
organice - Codul penal, Codul civil, Codul muncii, Codul fiscal, Codul vamal, etc.– în
anumite cazuri şi nu corespund relaţiilor sociale destul de dinamice în condiţiile actuale, nici
un alt organ nu se încumetă să le „îmbunătăţească”, din proprie iniţiativă. Tot atât de firească
ar fi şi ignorarea completă de către justiţie, alte autorităţi ale statului, a acestor „îmbunătăţiri”
la aplicarea legilor menţionate.
277

Totodată, Codul electoral nu este o lege organică mai inferioară altor legi organice,
pentru a putea fi “ajustat” la anumite împrejurări, de alte autorităţi, pe lângă cea
reprezentativă, inclusiv de Comisia Electorală Centrală. Iar drepturile, libertăţile şi obligaţiile
cetăţenilor stabilite prin Codul electoral nu pot fi revăzute sau revizuite de un alt organ, decât
Parlamentul.
Toate cele expuse se fundamentează şi pe practica interpretării şi aplicării normelor de
drept în republică.
În această ordine de idei este relevantă Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din
16.11.1999 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10
iunie 1999 „Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral”. În
hotărârea menţionată a Parlamentului au fost interpretate dispoziţiile art.91, 114, 136 şi 199
din Codul electoral privind valabilitatea alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale şi
referendumului local.
Curtea Constituţională, examinând sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova privind
neconstituţionalitatea hotărârii date a Parlamentului a menţionat:
“… Curtea relevă că Parlamentul, prin art.1 al Hotărârii în cauză, a expus art.171 din
Codul electoral într-o nouă redacţie şi astfel a încălcat dispoziţiile art.72 şi 74 din
Constituţie. Curtea reiterează că Parlamentul este în drept să opereze modificări şi
completări în legislaţia în vigoare numai prin lege.
Parlamentul a atribuit Hotărârii nr.432-XIV caracter normativ de drept şi putere
juridică similară prevederilor Codului electoral supuse interpretării. Interpretarea oficială
de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze
aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile
constituţionale. Interpretarea unei legi prin hotărâre a Parlamentului este inadmisibilă şi
contravine dispoziţiilor art.72, 74, 76 şi 93 din Constituţie şi nu poate fi recunoscută drept
interpretare oficială a legii.
Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie
1999, este necesar să se menţioneze că atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării
atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, ea contravine art.6, 72, 74, 76 şi 94 din
Constituţie.”
În baza argumentelor expuse, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională
Hotărârea Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999.
Şi dacă însuşi Parlamentul, fiind unica autoritate legislativă, nu are dreptul prin hotărâre
să interpreteze legea organică, este mai mult decât clar că, cu atât mai mult, Comisia
Electorală Centrală nu are dreptul să completeze norma legii. Acest lucru este un nonsens. Şi
în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul constituţionalităţii
unor prevederi din punctul 13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a
indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322
din 29 noiembrie 2007, de asemenea, sunt făcute concluzii de principiu la acest capitol.
În particular, Curtea a relevat că unul din principiile fundamentale ale statului de drept
este cel al separării şi colaborării puterilor în stat, principiu consacrat expres în art.6 din Legea
Supremă. Curtea a menţionat că potrivit art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din
Legea cu privire la Guvern, art.11 alin.(1) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 “Privind actele
normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale”
Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor. Adoptate în baza şi în
executarea legii, hotărârile Guvernului au forţă juridică inferioară legii şi nu o pot contrazice
sau depăşi. În jurisprudenţa sa anterioară Curtea Constituţională a statuat constant că
hotărârile Guvernului sunt acte subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării
corecte şi efective a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea caracter primar, nu pot
278

modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând competenţă normativă
primară (Monitorul Oficial nr.195-196/12 din 31.10.2008).
Cu toate că Guvernul este abilitat chiar prin Constituţie cu dreptul de a emite acte
normative, şi în acest caz Curtea Constituţională a amintit că aceste acte nu pot constitui o
ingerinţă în prerogativele Parlamentului. Iar Comisia Electorală Centrală, totuşi, nu deţine
împuterniciri mai mari decât Guvernul, şi cu atât mai mult, decât Parlamentul.
Dacă revenim la hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, apoi constatăm că Comisia
Electorală Centrală a completat norma art.53 din cod, arogându-şi competenţă normativă
primară, exceptând şi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile
constituţionale pentru lege.
Totodată, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale de a marca actele de identitate ale
alegătorilor care vor participa la votare cu o ştampila specială se intervine şi în raporturile
reglementate de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.
În acest context, este relevantă o altă hotărâre a Curţii Constituţionale – nr.16 din
19.05.1997 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din
Regulamentul “Cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale
Sistemului naţional de paşapoarte.”
Regulamentul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.376 din 06.06.1995.
Curtea a recunoscut drept neconstituţional pct.10 din Regulament şi, în particular, a
menţionat următoarele:
“… Actele de identitate, conform Legi nr.273-XIII (pentru paşapoarte - art. 2 alin.(5),
buletinele de identitate, permisul de şedere - art. 3 alin. (4) şi (10), nu cuprind date despre
“viza de reşedinţă” sau “viza de domiciliu”.
… De aceea includerea în textul Regulamentului a unor dispoziţii ce conţin
obligativitatea obţinerii “vizei de reşedinţă” (sau a “vizei de domiciliu”) este în contradicţie cu
principiul enunţat în “Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte”
nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 şi este neconstituţională în baza art. 27 alin. (2) din
Constituţie.”
În contextul acestei Hotărâri a Curţii Constituţionale, devine şi mai clară ilegalitatea
marcări actelor de identitate cu o menţiune improprie acestora, care mai divulgă şi secretul
alegerilor statuat la art.38 alin.(1) din Constituţie.
Invocarea în Hotărârea Comisiei Electorale Centrale a art.18, 22 lit.q) şi 26 din Codul
electoral drept temei al împuternicirilor comisiei de a stabili “marcarea” în actele de identitate
este, cel puţin, o eroare, dacă urmăm buchea legii din prevederile normelor constituţionale
indicate. Spre exemplu, art.18 (şedinţele şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale)
reglementează proceduri organizatorice de activitate a comisiei şi stipulează că hotărârile
“adoptate în limitele competenţei acesteia, sunt executorii pentru autorităţile publice,
întreprinderi, instituţii şi organizaţii, persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte
organizaţii social-politice şi organele acestora, precum şi pentru toţi cetăţenii”. Din conţinutul
normei se deduce clar faptul că, dacă hotărârile nu-s emise în limitele competenţei, acestea
nici nu sunt executorii.
Şi norma art.22 (atribuţiile generale ale Comisiei Electorale Centrale) care stabileşte că
“în perioada electorală, Comisia Electorală Centrală are următoarele atribuţii: … q) analizează
fraudele electorale, inclusiv cele presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare şi la
măsuri pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării
unor chestiuni, în conformitate cu legislaţia electorală” nici pe departe nu seamănă cu
investirea comisiei cu atribuţii de legiuitor. În categoria “măsurilor pentru prevenire” se
includ activităţile organizatorice, şi nicidecum cele de răscroire a Codului electoral.
Art.26 din Cod (atribuţiile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală), de
asemenea, nu investeşte comisia cu atribuţiile ce şi le-a arogat prin hotărârea contestată.
279

Afirmaţia rezultă şi din prevederile directe ale altor norme din Codul electoral: art.1 –
„Comisia Electorală Centrală - comisie înfiinţată pentru realizarea politicii electorale în
scopul bunei desfăşurări a alegerilor, care activează continuu în condiţiile prezentului cod”;
art.16 alin.(1) – ”Comisia Electorală Centrală este organ de stat constituit pentru realizarea
politicii electorale, organizarea şi desfăşurarea alegerilor.” Pe de altă parte, în virtutea
principiilor constituţionale stabilite în art.6, 60, 66, 72 din Constituţie, Codul electoral nici nu
poate să prevadă asemenea atribuţii ale Comisiei Electorale Centrale, dat fiind faptul că aceste
raporturi de drept urmează a fi reglementate numai prin lege organică adoptată de organul
reprezentativ ales de popor conform prevederilor art.38 alin.(1) din Constituţie. Numai acest
organ este în drept să instituie restricţii pentru alegători, şi nu altcineva.
Or, hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor
legale, inclusiv a celor constituţionale, lezează la direct dreptul cetăţenilor de a participa la
alegeri, îngrădind aceste drepturi prin crearea unui obstacol pentru cei ce nu vor fi de acord cu
marcarea actelor de identitate cu o menţiune improprie. Poate anume din aceste considerente
Parlamentul, stabilind prin Legea nr.176 din 22.07.2005 pentru modificarea şi completarea
Codului electoral în art.53 prevederea despre aplicarea în fişa de însoţire a buletinului de
identitate al alegătorului a ştampilei “Votat”, prin Legea nr.248 din 21.07.2006 a exclus
norma respectivă. În consecinţă, prin hotărârea contestată sunt încălcate şi prevederile art.54
alin.(2) din Constituţie care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus
altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute
ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii
teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în
masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane,
împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii
justiţiei.”
Totodată, marcarea actelor de identitate ale alegătorilor cu ştampila specială, contribuind
la înlăturarea de la alegeri a cetăţenilor ce nu-s de acord cu „marcarea” (mulţi dintre care au
motive întemeiate pentru asta) poate influenţa direct şi asupra rezultatelor alegerilor.
La adoptarea hotărârii contestate, prin care s-a introdus restricţie pentru participanţii la
votare, nu s-a ţinut cont şi de prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul
realizării acestui drept, stabileşte obligaţia statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret
şi în asemenea condiţii, care asigură exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii
legislative (art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie).
ONORATĂ INSTANŢĂ,
Partea pârâtă nu a combătut cu niciun argument temeiul acţiunii, şi anume, că hotărârea
contestată nu ar fi fost aprobată cu depăşirea competenţei Comisiei Electorale Centrale.
Obiecţiile împotriva acţiunii se axează pe afirmaţia că marcarea cu ştampilă a documentelor
de identitate ale alegătorilor este raţională reieşind din nu se ştie ce considerente şi interese
majore. Adică, prevederile constituţionale şi legale privind abilitarea doar a Parlamentului cu
dreptul de a reglementa raporturile de drept ce ţin de sistemul electoral, faptul că, contrar
Constituţiei, se îngrădeşte un drept fundamental al alegătorilor, că Comisia Electorală
Centrală are menirea doar de a realiza politica electorală în scopul bunei desfăşurări a
alegerilor, dar nu de a stabili prin actele sale această politică, nu costă nimic pe lângă aceste
interese de ordin major întrezărite de comisie.
Dar, totuşi, anume legalitatea este temeiul activităţii normale a unei societăţi
contemporane, a tuturor componentelor sistemului politic al acesteia. Vizând cele mai
importante sfere ale convieţuirii societăţii (privată şi publică), legalitatea introduce armonia în
280

această convieţuire, asigură diferenţierea echitabilă a intereselor fiecărui cetăţean şi ale
societăţii.
Cerinţa de a respecta întocmai legile statului rămâne a fi o necesitate vitală. Încă în
Roma antică a fost formulată renumita maximă „dura lex, sed lex”, valoarea căreia este
actuală şi în prezent.
Deci, legalitatea nu poate fi contrapusă sau substituită cu raţionalitatea. În primul rând,
pentru că înseşi legile în esenţa lor exprimă raţionalitatea socială supremă. În legi se reflectă
la maximum atât interesele obşteşti, cât şi cele individuale. Raţionalitatea legii nu poate fi
ignorată reieşind din raţionalitatea situaţiei la zi văzută de unele persoane fizice sau juridice,
inclusiv cu funcţii de răspundere sau care reprezintă o instituţie statală. Cu atât mai mult, chiar
şi la obiectul disputat astăzi ar putea exista şi alte opinii privind raţionalitatea soluţionării
problemei abordate, care ar fi diferite de cea prevăzută de norma legală, dar şi de opinia
Comisiei Electorale Centrale exprimată în hotărârea contestată. Şi asta nu înseamnă că fiecare
trebuie să vină şi să impună norma sa, care ar putea fi mai raţională decât cea din lege.
Dar, abaterea de la principiul legalităţii, inclusiv în folosul raţionalităţii, atrage după sine
haos în reglementările juridice, aduce un prejudiciu esenţial statului, societăţii şi
personalităţii. Toleranţa faţă de încălcarea cerinţelor imperative privind legalitatea, duce
inevitabil la îndreptăţirea samavolniciei. Iar îndreptăţirea samavolniciei este în contradicţie cu
principiile dreptului ca atare. Orice nihilism juridic este inacceptabil, cu atât mai mult
nihilismul juridic exprimat de oficialităţi, pentru că aceasta demoralizează societatea şi poate
contribui la apariţia unor manifestări pronunţate de nihilism juridic şi din partea altor
componente ale societăţii. Or, săvârşirea diferitor abateri de la lege de ordin administrativ,
fiscal, civil, penal şi de altă natură, în ultimă instanţă, este acelaşi nihilism juridic. Şi adeseori,
asemenea abateri se încearcă a fi justificate şi în temeiul că normele legale ar fi neraţionale.
Totodată, teoria dreptului afirmă univoc: posibilitatea existenţei contradicţiei dintre legalitate
şi raţionalitate nu înseamnă, că se pot admite abateri de la normele ce se conţin în lege,
utilizându-se argumente de raţionalitate. Atâta timp cât norma legală nu a fost modificată,
completată etc. aceasta urmează a fi executată întocmai, fără abateri.
Bazându-se pe acest concept teoretic, Constituţia stabileşte că Republica Moldova este
un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera
dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi
sunt garantate (art.1), precum şi că cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi
de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea
(art.15). Iar art.7 din Constituţie prevede că nicio lege şi nici un alt act juridic care contravine
prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Hotărârea contestată contravine Constituţiei –
art.6, 38, 60, 66, 72 şi nu are putere juridică, este nulă din momentul adoptării. Rămâne ca şi
instanţa să constate, prin hotărârea sa, acest lucru în baza normelor constituţionale invocate, în
baza Codului electoral, şi a Convenţiei Europene. Hotărârea contestată contravine art.3 al
Primului Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului şi Codului de bună conduită în materie electorală, adoptat de
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din 2003 – 1-a parte. La
capitolul Principiile patrimoniului electoral european, pct.4, „Vot secret” Codul prevede că
lista persoanelor care, în realitate, se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică (se
anexează). Dar, consemnarea votării în actele de identitate care se prezintă în diferite situaţii
şi diferitor persoane fizice şi juridice, echivalează cu publicarea listei participanţilor la votare.
Practic, Comisia Electorală Centrală a încălcat această recomandare, depăşind prevederile
acestui cod de bună conduită în materie electorală. Prin aceasta, de fapt, a fost lovită
democraţia şi este păcat că dorindu-ne să fim democraţi şi în Europa, este atacată chiar
democraţia.
281

Nu negăm rolul, importanţa şi atribuţiile legale ale Comisiei Electorale Centrale în
desfăşurarea unor alegeri libere şi democratice. Însă, totuşi, alegătorii Republicii Moldova au
ales un singur organ care este în drept să adopte legi care vor reglementa drepturile şi
obligaţiile lor. Şi alte autorităţi, indiferent de locul lor în ierarhia administrativă, nu au dreptul
să hotărască cu de la sine putere aceste chestiuni sensibile pentru societate şi cetăţeni. Pentru
că ele sunt multe, pofta vine mâncând, iar cea mai mică abatere de la lege, în acest sens, poate
provoca, inevitabil, ilegalităţi de proporţii.
ONORATĂ INSTANŢĂ,
Un stat de drept se caracterizează prin anumite trăsături care îl atestă ca atare. Printre
aceste trăsături sunt următoarele, şi nu ultimele după importanţă:
1. Supremaţia legii şi egalitatea tuturor persoanelor fizice şi juridice în faţa legii.
2. Justiţie independentă.
3. Presa liberă.
Întrucât Comisia Electorală Centrală a neglijat primul din principiile enunţate,
desconsiderând şi încălcând normele legale şi constituţionale, precum şi normele actelor
internaţionale, astfel fiind clătinat echilibrul legalităţii la un compartiment foarte sensibil al
drepturilor omului, cum ar fi alegerea Parlamentului, considerăm că acest echilibru urmează a
fi restabilit. Şi una din metodele legale şi democratice pentru o asemenea restabilire este
anularea de către instanţa de judecată a actului adoptat ilegal. Şi alegătorii, şi democraţia, din
asta, vor avea numai de câştigat.
Data__________________
Semnătura_______________
Anexă: Codul bunelor practici electorale, partea I, p.4:
„4. Votul secret
a. Pentru fiecare persoană cu drept de vot, secretul votului nu este numai un drept dar şi o
obligaţiune, nerespectarea
căreia trebuie să fie sancţionată prin anularea oricărui buletin de vot conţinutul căruia a fost
divulgat.
b. Fiecare persoană trebuie să voteze individual. Votul în familie sau oricare altă forma de
influenţarea asupra votului unei persoane de către altă persoană trebuie interzis.
c. Lista persoanelor care în realitate se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică.
d. Orice încălcare a dreptului de vot secret trebuie sancţionată.”
23 februarie 2009 mun. Chişinău
282

TEZE
CU PRIVIRE LA CEREREA DE CHEMARE
ÎN JUDECATĂ A LUI H.M. DESPRE
CONTESTAREA ACTULUI ADMINISTRATIV
Onorată instanţă, îmi încep pledoaria cu o constatare care nu poate fi contestată.
Consider cererea de chemare în judecată a lui M.H. Întemeiată ea urmând a fi admisă din
următoarele considerente.
H.M. este născut la 23.07.1957 în or. Tbilisi, Georgia. În anul 1995, a venit în Republica
Moldova în baza paşaportului de tip sovietic. Din 1997 până în anul 2004 M.H. şi-a ispăşit
pedeapsa cu închisoarea în penitenciarul din s.Goieni. La momentul reţinerii, în conformitate
cu procesul-verbal din 22.03.1997, lui H.M. I-a fost ridicat paşaportul seria XIII-ТИ nr.___.
La eliberare, reprezentantul penitenciarului i-a înmânat lui M.H doar adeverinţa seria AB
nr.___ din 25.10.2004, care confirmă faptul că reclamantul şi-a ispăşit pedeapsa cu
închisoarea din 22.03.1997 până la 25.10.2004; instituţie de unde a fost eliberat condiţionat,
înainte de termen - 2 ani 5 luni şi 7 zile. În adeverinţa dată este menţionat faptul că paşaportul
lui M.H. lipseşte. Din 25.10.2004 şi până în prezent, M.H. nu a fost documentat cu un
paşaport sau un document de apatrid. E de menţionat şi faptul că paşaportul lui M.H. a fost
ridicat şi transmis organului de executare a pedepsei.
În calitate de probe care confirmă ridicarea paşaportului de la M.H. în cadrul urmăririi
penale servesc:
- procesul-verbal de reţinere din 22.03.1997 în care este indicată
existenţa paşaportului seria XIII-ТИ nr.___ pe numele lui M.H., care a fost reţinut
la ora 08.15 minute;
- ordonanţa, din 22.03.1997, de aplicare a arestului;
- mandatul de arest nr.72 din 22.03.1997 pe numele lui M.H.;
Fiind reţinut la 22.03.1997, ora 08.15 min., M.H. nu a mai fost eliberat.
Faptul ridicării de la M.H. a paşaportului se confirmă şi prin perfectarea în anul
2003 a unei procuri din numele acuzatului, care a fost autentificată de către şeful SRM
OŞC 29. Procura a fost perfectată în baza datelor din paşaportul reclamantului: seria
XIII-ТИ nr.___ din 10 iunie 1983, eliberat de Secţia afacerilor interne a raionului
Adâghei, fosta RSSG.
Astfel, este cert stabilit faptul că, în timpul ispăşirii pedepsei, paşaportul lui M.H. se
afla la păstrare în instituţia respectivă.
Sunt de menţionat şi alte date care caracterizează statutul juridic al reclamantului.
În anul 2006, reclamantul a depus o cerere de acordare a statutului de refugiat către
Direcţia Principală pentru Refugiaţi din cadrul Biroului Migraţie şi Azil al MAI. La data de
14.08.2006, Direcţia Refugiaţi i-a acordat anual lui M.H. protecţie umanitară reînnoită pe care
o deţine până în prezent. Din 08.12.2006, reclamantul a fost căsătorit cu cetăţeanca Republicii
Moldova – Sîrbu Ludmila – care a decedat la 22 ianuarie 2009.
Aceste aspecte confirmă situaţia precară în care se află M.H., care nu poate pleca în
ţara în care s-a născut; absurditatea solicitării de la dânsul a certificatului de imigrant, dat
fiind faptul că el a sosit în Republica Moldova pe timpul existenţei URSS, în baza unor acte
legale.
Sunt de menţionat şi eforturile pe care le-a depus M.H. pentru a se documenta.
283

În anul 2007, M.H. s-a adresat de mai multe ori către Ministerul Tehnologiilor
Informaţionale şi Comunicaţiilor în vederea obţinerii actelor de identitate. Ca răspuns, MTIC
i-a cerut să prezinte un şir de acte, inclusiv paşaportul sau alt act de identitate deţinut, pe care
el nu poate să le prezinte din motivele enunţate.
S-a adresat şi către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, solicitând eliberarea
unui act de identitate în locul celui pierdut de autorităţile statului. Prin scrisorile din
19.05.2010 şi, respectiv, 06.05.2010, i s-au comunicat documentele cu care trebuie să se
prezinte la Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei, fără a face referinţă la solicitarea lui
M.H. de a i se elibera un nou act de identitate în locul celui pierdut de autorităţile statului.
La data de 24.06.2010, M.H. a adresat încă o scrisoare Ministrului Justiţiei al
Republicii Moldova, scrisoare prin care a solicitat asistenţă în determinarea structurii
responsabile de pierderea paşaportului său şi care structură statală ar urma să îi elibereze un
nou act de identitate. Prin scrisoarea nr. 01/5185/10 din 07.07.2010 i s-a adus la cunoştinţă că,
într-adevăr, la momentul reţinerii lui M.H. de la reclamant a fost ridicat paşaportul seria XIII-
ТИ nr.___, însă deja la data de 29.12.2002, la momentul când a sosit la Penitenciarul Goieni,
s-a constatat lisa actelor de identitate. Din nou, în scrisoare, nu se face referinţă la organul
responsabil de pierderea actelor şi care instituţie ar trebui să îi elibereze un nou act de
identitate.
Este constat faptul că, după destrămarea URSS, M.H. nu a solicitat recunoaşterea
cetăţeniei Georgiei şi nu a obţinut cetăţenia altui stat. Instanţei de judecată i-a fost prezentat
certificatul parvenit din Georgia prin care se confirmă că M.H. nu este cetăţean al acestei ţări.
În prezent, el nu deţine cetăţenia niciunui stat, fiind apatrid de facto.
Adresări:
- M.H. s-a adresat către Întreprinderea de Stat “Registru” în anul 2007, primind răspuns
de la vicedirectorul acestei instituţii la 03.05. 2007. Dl Gr.I. îi solicită lui M.H. prezentarea
paşaportului, adeverinţei de migrant etc., documente necesare pentru a-l documenta.
- La 18.03.2009, reclamantul primeşte răspuns la petiţia sa de la Comisariatul de Poliţie
Botanica. Comisarul de poliţie dl P.V. recunoaşte că s-a pierdut paşaportul reclamantului în
timpul ispăşirii pedepsei. Îi recomandă să se adreseze la SRM OŞC 29 pentru obţinerea unui
certificat privind pierderea paşaportului său.
- La 22.04.2010, M.H. s-a adresat repetat către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale
şi Ministerul Justiţiei. La această adresare, M.H. a primit răspuns de la Serviciul Stare Civilă,
datat cu 06.05.2010 şi de la Întreprinderea de Stat “Registru” la 19.05.2010. În ambele
răspunsuri se invocă necesitatea prezentării actului de identitate, a adeverinţei de migrant etc.;
documente, pe care el nu poate să le prezinte, deoarece cel mai important document de
identitate a fost pierdut de către organele de stat. Aceste răspunsuri M.H., din cauza lipsei
unui domiciliu permanent, le-a primit în luna iulie 2010, după data de 10.07.2010. Acest fapt
confirmă ideea că reclamantul nu a omis termenul de 30 de zile pentru a se adresa în instanţa
de judecată. În referinţa sa reprezentantul Ministerului Justiţiei recunoaşte faptul că răspunsul
la petiţia lui M.H. a fost expediat sub nr. __ din 07.07.2010. Cererea de chemare în judecată a
fost depusă de reclamant la 06.08.2010. Şi prin acest document oficial al Ministerului Justiţiei
se confirmă incorectitudinea afirmaţiei omiterii termenului de prescripţie de adresare în
instanţa de judecată. E de menţionat şi irelevanţa termenului de 30 de zile de adresare în
judecată, deoarece încălcarea dreptului lui M.H. la libera circulaţie se efectuează de către
organele de stat din 25.10.2004 până în prezent; aceasta fiind o încălcare continuă care nu
poate fi supusă unui termen de adresare în judecată.
- Au existat şi alte adresări, inclusiv cea a Centrului de Drept al Avocaţilor către
Ministerul Justiţiei şi Ministerul Tehnologilor Informaţionale; adresări, care nu s-au soldat cu
asistenţă efectivă în soluţionarea demersului lui M.H.
284

Onorată instanţă!
Este stabilit cu certitudine faptul pierderii paşaportului lui M.H. de către organele de stat
ale Republicii Moldova. În afară de cele relatate anterior e de menţionat şi răspunsul din
07.07.2010 al ministrului justiţiei, dl A.T. Domnia Sa a informat CDA că, fiind condamnat,
H. a sosit în penitenciarul nr.10 Goieni la 29.12.2003. Verificând dosarul personal, s-a
constatat lipsa actelor de identitate, despre acest fapt făcându-se o menţiune în borderoul
dosarului personal. Însă, conform datelor din procesul-verbal de reţinere al
Comisariatului de Poliţie Buiucani, or. Chişinău, în dosarul personal este fixat faptul că,
de la cetăţeanul în cauză, a fost ridicat paşaportul cu seria XIII-TИ nr. ___, alte date
referitoare la dosarul personal lipsesc.
În toate aceste adresări, reclamantul a solicitat asistenţă pentru a soluţiona problema
pierderii actelor sale de identitate de către funcţionarii de stat.
Nu suntem de acord cu afirmaţia ce se conţine în referinţa reprezentantului Ministerului
Justiţiei, precum că răspunsul acestui Minister nu poate fi considerat ca un act administrativ.
Este cunoscut faptul că instituţiile penitenciare sunt dirijate de către Ministerul Justiţiei.
Faptul pierderii paşaportului lui M.H. în aceste instituţii este recunoscut de dl ministru al
justiţiei. Penitenciarul nu dispune de competenţa de a soluţiona efectiv cererea lui M.H. şi de
a-l documenta. Numai Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor
Informaţionale, ca reprezentanţi ai Guvernului, au competenţa de a soluţiona problema
reclamantului.
În conformitate cu art.1 al Legii contenciosului administrativ, nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri este recunoscută ca fiind un act administrativ. Ministerul Justiţiei
şi MDI nu au întreprins măsuri eficiente pentru a-l documenta pe reclamant, eliminând astfel
încălcarea dreptului lui la libera circulaţie.
Analiza răspunsurilor primite de către reclamant de la pârâţi denotă faptul că ei
furnizează informaţii asupra situaţiei reclamantului şi nu au întreprins nimic concret pentru a
redresa situaţia pentru oprirea lezării drepturilor reclamantului.
Jurisprudenţa CEDO stabileşte că adresările sau recursurile urmează să fie efective şi
nu doar declarative. De multe ori CEDO refuză obiecţiile guvernelor care motivează
neexercitarea unei căi de atac, din acest considerent, fiindcă aceste căi de atac nu conduc la un
rezultat juridic eficient.
O remarcă în acest sens este făcută în cauza Prodan vs. Moldova, la pct. 38 al acestei
Hotărâri: ”Curtea reiterează că regula de epuizare a căilor de recurs interne la care se face
referire în articolul 35 § 1 al Convenţiei se bazează pe prezumţia că cadrul legal naţional
prevede un recurs efectiv împotriva pretinselor încălcări. Sarcina probaţiunii îi aparţine
Guvernului, care invocă neepuizarea, să convingă Curtea că un recurs efectiv a fost
disponibil în teorie şi practică în perioada relevantă, adică, că recursul a fost accesibil,
capabil de a aduce o redresare în ceea ce priveşte pretenţia reclamantului şi a oferit
posibilităţi rezonabile de succes (a se vedea V. v. the United Kingdom [GC], nr. 24888/94, §
57, ECHR 1999-IX).”
O remarcă importantă cu privire la eficienţa recursurilor interne este făcută şi la pct.42
al aceluiaşi caz: ”În această cauză, Curtea observă că Guvernul pur şi simplu a invocat un
articol din noul Cod civil care stabileşte principiul răspunderii autorităţilor publice. Totuşi,
Guvernul nu a indicat în baza căror prevederi legale reclamantul ar fi putut obţine
executarea hotărârilor judecătoreşti şi repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea timp
de mai mulţi ani a hotărârilor; nici nu a prezentat exemple de cazuri în care legea a fost cu
succes invocată în acest sens. Curtea nu consideră că Guvernul a demonstrat suficient
eficienţa recursului respectiv sau că reclamantul, la această etapă târzie, ar trebui să se
adreseze din nou instanţelor naţionale şi să încerce să facă uz de el.”
285

Astfel din considerentul că pârâţii o perioadă îndelungată ignoră încălcarea cererilor
reclamantului cu privire la încălcarea continuă a drepturilor sale, şi din considerentul lipsei
unor mecanisme clare de executare, reclamantul consideră cererea preventivă ca fiind o cale
de atac ineficientă şi irelevantă.
De către ambii pârâţi este lezat dreptul reclamantului prevăzut de art.27 al Constituţiei
R.M, care asigură dreptul la libera circulaţie.
Sunt încălcate şi prevederile pct. 9 al Regulamentului cu privire la modul de perfectare
şi eliberare a actelor de identitate ale sistemului naţional de paşapoarte, nr.396 din 6 iunie
1995: ”Buletinele de identitate ale persoanelor, aflate în stare de arest, condamnate la
privaţiune de libertate sau exil, condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu
obligarea la muncă, sunt oprite de către organele de cercetare, de anchetare prealabilă sau
de către judecată. La eliberarea de sub arest sau ispăşirea pedepsei, buletinele de identitate
se restituie titularilor.”
Este foarte important de menţionat i faptul că reclamantul a fost în mod practic pus în
situaţia unui cerc vicios de către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor.
La toate cererile sale de a fi documentat, reclamantul era informat că pentru aceasta trebuie să
prezinte un şir de documente, printre care paşaportul naţional (care este pierdut în acest caz)
şi, de asemenea, adeverinţa de imigrant eliberată de Biroul Migraţie şi Azil al MAI.
În referinţa MTIC, este menţionat expres că fără această adeverinţă de imigrant, H.M.
nu poate fi documentat cu buletin de identitate pentru apatrizi. La rândul lor, colaboratorii
Biroului Migraţie solicită pentru eliberarea acestei adeverinţe, ca reclamantul să părăsească
Republica. Moldova pe un termen de şase luni şi apoi să se întoarcă în ţară pentru a iniţia
procedura de obţinere a acestei adeverinţe. Evident este faptul că reclamantul nu dispune de
paşaport naţional şi nu are cetăţenia niciunei ţări, el nu poate părăsi teritoriul Republicii
Moldova pe termen de şase luni. Această situaţie face în mod practic imposibilă obţinerea,
conform procedurilor menţionate de către MTIC, a actelor de identitate pentru H.M.,
contribuind la lezarea continuă a drepturilor acestui om. Ideea expusă nu poate fi realizată,
fiindcă anume lipsa paşaportului său îl privează pe reclamant de posibilitatea părăsirii R.M.
Referitor la prejudicial moral cauzat lui M.H. este necesar de statuat că încălcarea
dreptului lui la libera circulaţie durează o perioadă excesivă de timp: din 2004 – până în
prezent, ceea ce constituie mai mult de 6 ani. Reclamantul este invalid de grupa 2, nu are rude
în Republica Moldova, este inapt de muncă, nu poate pleca în altă ţară pentru a-şi aranja viaţa
personală. Din considerentele expuse, suma solicitată este una simbolică.
Aplicabilitatea CEDO pentru acest caz
Este esenţial pentru acest caz art.2 al Protocolului adiţional 4 la Convenţia Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care statuează: ”Articolul
2 Libertatea de circulaţie; 1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are
dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. 2. Orice persoană
este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa. 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate
face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri
necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori
pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
Acest articol asigură libertatea de a se afla pe teritoriul unui stat şi a circula liber pe
teritoriul acestuia, libertatea de a alege domiciliul şi reşedinţa şi, în final, libertatea de a părăsi
un stat şi a circula între două sau mai multe state. Reclamantul consideră că, în cazul său, i-au
fost lezate toate aceste garanţii oferite de Convenţie.
286

Sunt foarte importante pentru acest caz precedentele existente în cadrul Convenţiei.
Există un şir de cazuri similare, cu cel al reclamantului, dintre care putem enumera cazurile
Bartik c. Rusia, Napijalo v. Crotia şi Baumann v. Franţa.
În cazul Bartik c. Rusia, Curtea menţionează că privarea de paşaport a reclamantului
constituie o evidentă încălcare a dreptului la liberă circulaţie (art.2 al Protocolului 4 la
Convenţie).
În cazul Napijalo v. Croaţia, reclamantul a fost privat de actele sale de identitate de către
organele de drept. Curtea observă că lipsirea reclamantului de actele sale de identitate
indubitabil echivalează cu o interferenţă în exercitarea libertăţii de mişcare.
În cazul Baumann v. Franţa, reclamantului îi sunt sechestrate actele de identitate în
calitate de probă la un dosar penal. Actele dlui Baumann, ca şi în cazul reclamantului M.H., îi
sunt luate de către organele de ocrotire a normelor de drept. Şi în acest caz Curtea Europeană
a Drepturilor Omului recunoaşte încălcarea art.2 al Protocolului 4 la Convenţie.
Aceste cazuri au multe aspecte comune cu situaţia reclamantului, M.H. În primul rând,
actele sunt sustrase de organele de poliţie sau alte structuri de protecţie a ordinii şi nu se
restituie reclamanţilor. În al doilea rând, CEDO recunoaşte privarea de actele de identitate ca
pe o modalitate de încălcare a art.2 al Protocolului 4 la Convenţie. În al treilea rând, în toate
aceste cazuri, responsabil a fost recunoscut statul.
În drept, îmi întemeiez cererea pe prevederile art. 14,15, 16, 19, 25 din Legea
contenciosului administrativ, art .66, 277, 278 CPC.
Din considerentele expuse în cuprinsul cererii,
SOLICITĂM:
1. A constata încălcarea dreptului meu la liberă circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova
şi în străinătate, drept consfinţit în art. 27 par.1 al Constituţiei Republicii Moldova şi
art.2 parag.2 al Protocolului nr.4 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi Libertăţilor Fundamentale
2. A constata faptul că paşaportul cu seria XIII-TH nr.___ eliberat pe numele lui H.M. a
fost pierdut de organele de drept ale Republicii Moldova.
3. A obliga Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor Informaţionale şi ÎS „Registru” să mă
documenteze pe mine - M.H. cu buletin de apatrid.
4. A încasa de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor
Informaţionale, de la fiecare în parte, câte 50 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral.
5. A recunoaşte ilegale acţiunile Ministerului Justiţiei şi cele ale Ministerului
Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor în partea care refuza să îi perfecteze
documentul de identitate.
Avocatul Alexei Barbăneagră
287

PROCEDURA SPECIALĂ
Judecătoria ________________
Petiţionar:
Ivanova Olga
mun.Chişinău str. ___ ap._
Persoane interesate:
1. Oficiul Stare Civilă
al sectorului ___
mun.Chişinău, str. ___ nr._
2.
CERERE
PRIVIND STABILIREA FAPTULUI
DE RUDENIE
Eu, Ivanova Olga Arcadievna, născută la 05.09.1938 în satul Ivanovca raionul
Ivanovca regiunea Ivanovo din Federaţia Rusă, sunt fiica lui Ivanova (numele de familie
de până la căsătorie - Aristova) Vera Stepanovna, născută în 1915, şi a lui Ivanov
Arcadii Ilici, născut în 1912.
Din 1964 eu locuiesc în mun.Chişinău, iar din 1966 a trecut să locuiască cu mine şi
mama, Aristova V.S. Împreună noi am privatizat apartamentul nr._ de pe str. ___,
conform contractului nr. ___, autentificat la 11.05.1995 de către notarul biroului notarial
nr._ din or.Chişinău, ___. În Registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral Teritorial
Chişinău apartamentul nr._ de pe str. ___ a fost înregistrat drept proprietate comună în
cote-părţi egale a mea şi a mamei, Aristova V.S.
Mama a decedat la 03.07.2008, decesul fiind înregistrat sub numărul ___, certificat
de deces nr. ___. Însă, perfectarea documentelor necesare pentru acceptarea succesiunii
de către mine după decesul mamei (a cotei-părţi în apartamentul privatizat) nu a fost
posibilă, deoarece în actele de identitate numele noastre diferă. Acest fapt se datorează
împrejurării că mama purta numele Aristova, pe care l-a preluat după desfacerea
căsătoriei cu tatăl, Ivanov A.I.
Faptul că în adeverinţa mea de naştere numele mamei este indicat Ivanova face
imposibilă eliberarea de către notar a certificatului de moştenire legală după decesul
mamei mele – Aristova V.S. –, dat fiind că nu s-a păstrat certificatul de căsătorie al
părinţilor mei conform căreia mama, a preluat numele Ivanova. Nu s-a păstrat nici
documentul de desfacere a căsătoriei dintre părinţi, după care mama a revenit la numele
Aristova. În asemenea circumstanţe, omologarea acceptării de către mine a moştenirii
poate fi efectuată numai după constatarea faptului raporturilor de rudenie dintre mine şi
decedata Aristova V.S.
A stabili într-un alt mod faptul juridic menţionat nu există posibilitate, deoarece
actele de stare civilă în arhiva secţiei de prelucrare şi păstrare a actelor din Sovietul
sătesc Ivanovca, raionul Ivanovca, regiunea Ivanovo, din perioada respectivă nu s-au
păstrat. În legătură cu aceasta nu au putut fi eliberate adeverinţele necesare în privinţa
părinţilor mei, fapt despre care am fost informată prin avizul nr. ___, remis de către
conducătorul oficiului de înscriere a actelor stării civile a regiunii Ivanovo.
288

Adresarea mea la Oficiul Stării Civile al sect. ___ cu cererea de a completa sau
rectifica actul de stare civilă pe baza căruia s-ar putea demonstra legătura de rudenie a
mea cu mama mea nu a fost satisfăcută din cauza lipsei actelor menţionate deja. Cererea
mea a fost respinsă prin decizia Oficiului Stării Civile din ___.
În conformitate cu prevederile art.279 alin.(1) din Codul de procedură civilă,
instanţa judecătorească examinează în procedură specială pricini cu privire la
constatarea faptelor care au valoare juridică. În special, la aceste fapte se referă şi
pricinile în care se solicită să se constate raporturile de rudenie – art.281 alin.(2) lit.a)
din Codul de procedură civilă.
Faptul că Ivanova V.S. şi Aristova V.S. a fost una şi aceeaşi persoană, şi această
unică persoană a fost mama mea, se demonstrează prin adeverinţa din 13.11.1968
eliberată de Comitetul executiv al Sovietului sătesc Ivanovca; prin faptul că Aristova
V.S., din 1966 şi până la deces, a locuit cu mine în apartamentul cu o odaie nr._ de pe
str. ___; prin faptul că, împreună, am privatizat acest apartament; că eu am
înmormântat-o pe Aristova V.S., precum şi prin alte circumstanţe pertinente, inclusiv
depoziţiile martorilor.
Pornind de la cele expuse şi în conformitate cu prevederile art.281 alin.(2) lit.a),
285, 241 din Codul de procedură civilă,
solicit:
A se constata faptul că Aristova Vera Stepanovna şi Ivanova Vera Stepanovna,
născută la 7 februarie 1915, originară din satul Ivanovca, raionul Ivanovca, regiunea
Ivanovo din Federaţia Rusă, care a locuit, până la decesul său din 3 iulie 2008, în
mun.Chişinău str. ___ ap._, a fost una şi aceeaşi persoană şi a fost mama dnei Ivanova
Olga Arcadievna.
Anexă:
Data ______________________
Semnătura _________________
289

CAUZE PENALE
290

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME
DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
291

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA
Privind sentinţa judecătorească
nr.5 din 19.06.2006
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.1, pag.14
În scopul aplicării corecte şi unitare de către instanţele judecătoreşti din ţară a legislaţiei
penale şi de procedură penală la întocmirea şi adoptarea sentinţelor, în baza lit. e) art.2 şi lit.
c) art.16 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie,
prin prezenta hotărâre,
EXPLICĂ
următoarele:
1. Hotărârea prin care cauza penală se soluţionează în fond de prima instanţă de
judecată se numeşte sentinţă.
Instanţele judecătoreşti, la judecarea cauzelor penale în primă instanţă, adoptă sentinţe:
- de condamnare (art.389 Cod de procedură penală);
- de achitare (art.390 Cod de procedură penală);
- de încetare a procesului penal (art.332 şi 391 Cod de procedură penală);
- de aplicare a unor măsuri de constrângere cu caracter medical (art.499 Cod de
procedură penală);
- de respingere a cererii de revizuire a hotărârii irevocabile (art.462 alin.(4) CPP).
2. Sentinţa se adoptă în numele legii şi importanţa acesteia ca act judiciar cere de la
judecători o conştientizare deosebită, pentru legalitatea şi temeinicia ei.
Sentinţa trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată, bazându-se pe principiile generale
ale efectuării justiţiei, asigurându-se:
- contradictorialitatea procesului;
- egalitatea cetăţenilor în faţa judecăţii şi a legii, respectarea cinstei şi demnităţii
persoanei;
- cercetarea nemijlocită şi publică a probelor;
- cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a probelor prezentate şi
administrate;
- respectarea cerinţelor privind publicitatea;
- secretul deliberării judecătorilor.
3. Se atenţionează instanţele asupra importanţei respectării formei sentinţei, care
serveşte la dezvăluirea mai amplă a conţinutului hotărârii luate de instanţă. Sentinţa trebuie să
corespundă atât după formă, cât şi după conţinut cerinţelor art.384-397 Cod de procedură
penală. Sentinţa se expune în limba în care s-a efectuat judecarea cauzei, în expresii clare.
Sentinţa se expune în mod consecvent, astfel ca noua situaţie să decurgă din cea
anterioară şi să aibă legătură logică cu ea. Se exclude expunerea evenimentelor ce nu se referă
la cauza judecată, folosirea formulărilor inexacte, prescurtărilor şi cuvintelor inadmisibile în
documentele oficiale.
Declaraţiile inculpaţilor, ale părţilor vătămate, ale părţilor civile, ale martorilor se expun
de la persoana a treia. Completări, corectări, suprimări în sentinţă nu se permit.
292

Potrivit art.248 alin. (1) Cod de procedură penală, orice modificare făcută în cuprinsul
sentinţei este valabilă dacă aceasta este confirmată în scris, în cuprinsul sau la sfârşitul
sentinţei, de către judecător (completul de judecată). Locurile nescrise în cuprinsul sentinţei
urmează să fie barate, astfel încât să nu se poată face adăugări.
Corectarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite la întocmirea sentinţei
se efectuează în strictă conformitate cu cerinţele art.249 şi 250 Cod de procedură penală.
Toate chestiunile se soluţionează şi se expun în sentinţă astfel ca să nu apară dificultăţi
la executare.
4. în fiecare cauză se pronunţă o singură sentinţă, indiferent de numărul inculpaţilor, cu
excepţia cazului când cu unul din inculpaţi se încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Dacă cauza este judecată în privinţa mai multor inculpaţi, aceeaşi sentinţă poate fi: în
privinţa unor inculpaţi - de condamnare, şi de achitare sau de încetare a procesului penal - în
privinţa altor inculpaţi.
La învinuirea inculpatului de săvârşirea mai multor infracţiuni (articole, alineate, litere)
sentinţa poate fi de condamnare, de încetare a procesului penal pentru unele infracţiuni şi de
achitare pentru altele.
5. Sentinţa nu trebuie să conţină formulări care demonstrează sau pun la îndoială
vinovăţia altor persoane pentru săvârşirea infracţiunii.
Dacă unii participanţi ai infracţiunii în temeiurile prevăzute de lege au fost eliberaţi de
răspunderea penală, instanţa, în cazul în care aceasta are importanţă pentru stabilirea gradului
participării inculpatului la săvârşirea infracţiunii, încadrarea juridică a ei sau a altor
circumstanţe esenţiale, poate face referire în sentinţă la participarea acestor persoane la
infracţiune, cu indicarea temeiurilor de încetare a procesului în privinţa lor.
Dacă cauza în privinţa mai multor învinuiţi este disjunsă într-o procedură separată, în
sentinţă se indică despre săvârşirea infracţiunii de către inculpat împreună cu alte persoane,
fără precizarea numelui şi prenumelui lor.
Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul că sentinţa de condamnare trebuie să se
bazeze pe probe exacte, când toate versiunile au fost verificate, iar divergenţele apărute au
fost înlăturate şi apreciate în modul corespunzător.
6. Vinovăţia persoanei în săvârşirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când
instanţa de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumţiei nevinovăţiei, cercetând nemijlocit
toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea
inculpatului şi în limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în
art.385 Cod de procedură penală.
7. Potrivit alin. (3) art.389 Cod de procedură penală, sentinţa de condamnare se adoptă:
- cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;
- cu stabilirea pedepsei, cu liberarea de executarea pedepsei.
- fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală sau de pedeapsă.
Sentinţa de condamnare se adoptă numai în condiţia în care, în urma cercetării
judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii a fost confirmată incontestabil
prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată (alin. (1) art.389 Cod de procedură
penală).
Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în
principal, pe declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale, citite şi cercetate în
instanţa de judecată cu respectarea cerinţelor art.371 Cod de procedură penală.
Dacă martorul care este eliberat, prin lege, de a face declaraţii în baza prevederilor
art.90 alin. (11) Cod de procedură penală (rudele apropiate - copii, părinţi, înfietori, înfiaţi,
fraţi şi surori, bunici, nepoţi, precum şi soţul, soţia, logodnicul, logodnica bănuitului,
învinuitului, inculpatului) nu a acceptat să facă declaraţii în şedinţa instanţei, declaraţiile
293

făcute în cursul urmăririi penale nu pot fi citite în şedinţa de judecată, precum nu pot fi
reproduse nici înregistrările audio sau video ale declaraţiilor lui.
8. Sentinţa de condamnare cu stabilirea pedepsei penale care urmează să fie executată
se adoptă numai în privinţa persoanei vinovate de săvârşirea infracţiunii în condiţiile că,
pentru infracţiunea săvârşită, ea urmează a fi pedepsită şi lipsesc impedimentele pentru
stabilirea pedepsei şi executarea ei.
La adoptarea sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie
executată, instanţa stabileşte categoria pedepsei, mărimea ei, începutul calculării termenului
executării pedepsei, precum şi categoria penitenciarului în care se execută pedeapsa cu
închisoare în cazul condamnării la închisoare.
9. În conformitate cu pct. 2) alin. (3) art.389 Cod de procedură penală, sentinţa de
condamnare cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei se adoptă dacă în şedinţa de
judecată au fost constatate circumstanţele prevăzute de lege, şi anume:
a) a intrat în vigoare actul de amnistie potrivit art.107 Cod penal;
b) cazurile prevăzute în art.89 alin. (2) Cod penal:
- condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
- liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen;
- înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă;
- liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei;
- liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;
- amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de
până la 8 ani;
c) termenul ţinerii persoanei în stare de arest în cauză, ţinând cont de regulile prevăzute
la art.88 alin. (3) şi (5) Cod penal şi art.186 alin. (1) pct. 1), 2) şi 3) Cod de procedură penală,
absorbă pedeapsa numită de instanţa de judecată.
10. Potrivit pct. 3) alin. (3) art.389 Cod de procedură penală, sentinţa de condamnare
fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală se adoptă:
a) dacă persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin
gravă, după săvârşirea infracţiunii:
- s-a autodenunţat de bunăvoie;
- a contribuit la descoperirea acesteia;
- a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul
cauzat de infracţiune (alin. (1) art.57 Cod penal);
b) dacă la data judecării cauzei, datorită schimbării situaţiei, se va stabili că persoana
care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă ori fapta săvârşită
nu mai prezintă pericol social (art.58 Cod penal);
c) liberarea de pedeapsă a minorilor (art.93 Cod penal) sau în cazul expirării termenului
de prescripţie a executării sentinţei de condamnare (art.97 Cod penal).
11. La adoptarea sentinţei de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz, a
sentinţei de condamnare fără stabilirea pedepsei, instanţa urmează să argumenteze în baza
căror temeiuri, prevăzute de Codul penal, a fost adoptată hotărârea respectivă.
12. Procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical, inclusiv
modalitatea de adoptare a sentinţei în aceste cauze, sunt reglementate de art.488-503 Cod de
procedură penală, iar explicaţiile privind judecarea acestor cauze sunt expuse în Hotărârea
Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.23 din 12 decembrie 2005 "Cu privire la respectarea
legislaţiei în cazurile despre aplicarea, schimbarea, prelungirea şi revocarea măsurilor de
constrângere cu caracter medical".
13. Cazurile în care se adoptă sentinţa de achitare sunt enunţate la pct.1)-5) alin. (1)
art.390 Cod de procedură penală.
294

Potrivit alin. (3) pct. 1) şi 2) art.394 Cod de procedură penală, partea descriptivă a
sentinţei de achitare trebuie să cuprindă:
1) indicarea învinuirii (potrivit ordonanţei de punere sub învinuire şi rechizitoriului) pe
baza căreia cauza în privinţa învinuitului a fost trimisă în judecată;
2) descrierea circumstanţelor cauzei constatate de instanţa de judecată şi enunţarea
temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor pentru care instanţa respinge
probele aduse în sprijinul acuzării. Nu se admite introducerea în sentinţa de achitare a unor
formulări ce ar pune la îndoială nevinovăţia celui achitat.
14. În cazul când se adoptă o sentinţă de achitare, instanţa, potrivit alin. (2) art.387 Cod
de procedură penală:
a) respinge acţiunea civilă dacă nu s-a constatat existenţa faptei infracţionale
incriminate sau fapta nu a fost săvârşită de inculpat;
b) nu se pronunţă asupra acţiunii civile dacă inculpatul a fost achitat pentru că nu sunt
întrunite elementele infracţiunii sau există una din cauzele care înlătură caracterul penal al
faptei:
- legitima apărare;
- reţinerea infractorului;
- starea de extremă necesitate;
- constrângerea fizică sau psihică;
- riscul întemeiat (art.35 Cod penal).
15. După ce instanţa de judecată a soluţionat chestiunile prevăzute la art.385 - 388 Cod
de procedură penală, se procedează la întocmirea sentinţei, care constă din trei părţi:
- partea introductivă;
- partea descriptivă;
- dispozitivul.
Sentinţa se întocmeşte în limba în care s-a desfăşurat judecarea cauzei de către unul din
judecătorii care au participat la adoptarea ei.
Potrivit alin. (3) art.16 Cod de procedură penală, în cazul în care procesul penal s-a
desfăşurat în limba acceptată de majoritatea persoanelor care au participat la proces, sentinţa
se întocmeşte în mod obligatoriu şi în limba de stat.
Sentinţa se semnează potrivit cerinţelor alin. (3) art.392 Cod de procedură penală.
16. Partea introductivă a sentinţei trebuie să corespundă cerinţelor art.393 Cod de
procedură penală şi se începe cu indicaţia la aceea că sentinţa se pronunţă în numele legii.
Data adoptării sentinţei este ziua, luna şi anul pronunţării ei.
În această parte a sentinţei, mai trebuie să se indice:
- numărul dosarului, denumirea instanţei de judecată care a adoptat sentinţa, numele şi
prenumele judecătorului sau, după caz, ale judecătorilor completului de judecată, ale
grefierului, interpretului, traducătorului, procurorului, apărătorului;
- dacă şedinţa a fost publică sau închisă;
- datele privind identitatea inculpatului (inculpaţilor) prevăzute în art.358 alin. (1) CPP.
În acest caz, datele privind numele, prenumele, patronimicul, ziua, luna, anul şi locul naşterii,
cetăţenia şi domiciliul trebuie să corespundă documentului ce atestă persoana inculpatului
(buletinul de identitate, paşaportul, certificatul de naştere);
- legea penală (articolul, alineatul, punctul şi litera) care prevede infracţiunea de
săvârşirea căreia este învinuit inculpatul trimis în judecată, precum şi cea în baza căreia s-a
modificat învinuirea adusă inculpatului în şedinţa de judecată în conformitate cu art.326 Cod
de procedură penală.
17. Se explică instanţelor că alte date referitoare la persoana inculpatului, care au
importanţă pentru cauza penală, pot fi datele care se iau în consideraţie la numirea pedepsei,
la determinarea tipului penitenciarului în care urmează să se execute pedeapsa cu închisoare;
295

la stabilirea genului recidivei (alin. (2) şi (3) art.34 Cod penal); la încadrarea juridică a
infracţiunii. Printre altele acestea pot fi datele privind:
- antecedentele penale nestinse;
- aplicarea amnistiei;
- starea de graviditate;
- gradul militar, titlul special şi gradul de calificare;
- participarea la conflictul militar;
- eliberarea din instituţiile penitenciare înainte de termen;
- existenţa pedepsei neexecutate;
- aflarea la întreţinerea inculpatului a persoanelor inapte de muncă,
- precum şi acele prevăzute de art.358 Cod de procedură penală şi alte date, care au
importanţă pentru soluţionarea cauzei.
18. La expunerea datelor privind antecedentele penale nestinse, se indică:
- data condamnării;
- legea (articolul, alineatul, punctul, litera din Codul penal, redacţia şi anul acestuia) în
baza căreia inculpatul anterior a fost condamnat;
- categoria şi măsura de pedeapsă;
- datele privind executarea pedepsei, inclusiv în locurile de privaţiune de libertate
(închisoare);
- temeiul eliberării de pedeapsă.
Denumirea instituţiei de judecată care anterior l-a condamnat pe inculpat se indică
numai în cazul dacă pedeapsa nu este executată şi dacă pedeapsa poate fi stabilită pentru
concurs de infracţiuni şi/sau cumulul de sentinţe.
Antecedentul penal stins se indică în partea introductivă a sentinţei numai în cazul în
care anterior faţă de inculpat s-a aplicat amnistia şi această circumstanţă are însemnătate
pentru aplicarea repetată a amnistiei.
19. Una din condiţiile adoptării unei sentinţe legale este corespunderea părţii descriptive
a ei cu circumstanţele constatate în şedinţa de judecată. La întocmirea ei, instanţa trebuie să
îndeplinească cerinţele art.394 Cod de procedură penală şi să soluţioneze toate chestiunile
prevăzute în art.385 Cod de procedură penală, în aceeaşi consecutivitate.
Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă:
- descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se: locul, timpul,
modul săvârşirii ei, forma şi gradul de vinovăţie, motivele şi consecinţele infracţiunii. Dacă
infracţiunea a fost săvârşită de două sau mai multe persoane prin înţelegere prealabilă sau de
un grup organizat, e necesar să fie expuse acţiunile concrete săvârşite de către fiecare
inculpat;
- dacă infracţiunea săvârşită a atras după sine un prejudiciu material - specificările: cui
i-a fost cauzat prejudiciul, valoarea lui, precum şi partea restituită până la judecarea cauzei şi
cea a prejudiciului rămas nerestituit;
- probele pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată, argumentându-se
motivele admiterii sau respingerii probelor: atât de învinuire, cât şi de apărare. În orice caz, se
supun analizei toate probele examinate în şedinţă, indiferent de faptul că sunt cuprinse în
cauza penală sau au fost prezentate de către părţi direct în şedinţă. La examinarea cauzei în
privinţa mai multor inculpaţi sau când inculpatul este acuzat de săvârşirea mai multor
infracţiuni, sentinţa trebuie să conţină analiza probelor privind fiecare capăt de învinuire şi în
privinţa fiecărui condamnat. Este necesar nu numai de a indica numele şi prenumele părţii
vătămate şi ale martorilor, prin depoziţiile cărora, în opinia instanţei, sunt confirmate unele
sau alte circumstanţe de fapt, dar şi de a expune esenţa acestor depoziţii, de a argumenta de ce
unele probe sunt admise, iar altele respinse;
296

- indicaţiile asupra circumstanţelor atenuante (art.76 Cod penal) sau agravante (art.77
Cod penal);
- în cazul când o parte a acuzării este considerată neîntemeiată - temeiurile care
confirmă aceasta;
- încadrarea juridică a faptei inculpatului, motivele pentru modificarea învinuirii;
- menţiunea referitor la recidivă;
- motivarea aplicării pedepsei complementare, inclusiv a celor prevăzute de art.62
alin.(3) şi alin.(4) şi art.63 alin. (3) Cod penal.
Recunoscându-l vinovat pe inculpat de comiterea infracţiunii după semnele ce urmează
a fi apreciate (de exemplu: deosebită cruzime, vădită lipsă de respect, urmări grave, încălcarea
esenţială a drepturilor şi altele), instanţa este obligată ca, în partea descriptivă a sentinţei, să
precizeze circumstanţele ce au servit ca motiv de a concluziona prezenţa unuia sau mai multor
astfel de indici de calificare.
20. Dacă inculpatul este învinuit de săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de
diferite articole ale Codului penal şi învinuirea cu privire la săvârşirea unora dintre aceste
infracţiuni nu s-a dovedit, instanţa, în partea descriptivă a sentinţei, indică motivele
recunoaşterii inculpatului vinovat de unele infracţiuni şi achitării pentru altele, iar în
dispozitivul sentinţei se formulează hotărârea corespunzătoare despre recunoaşterea
inculpatului vinovat în baza unor articole, achitarea sau încetarea procesului pentru
infracţiunile prevăzute de alte articole.
În cazurile în care inculpatul este învinuit de comiterea mai multor infracţiuni calificate
de un singur articol (alineat, literă) din Codul penal (de exemplu, mai multe episoade de
pungăşie - art.192 Cod penal) şi învinuirea conform unora din ele nu s-a dovedit, dacă această
situaţie nu impune schimbarea calificării faptei săvârşite, este suficient ca instanţa în partea
descriptivă să indice numai motivele recunoaşterii învinuirii în această parte neîntemeiată.
21. Dacă infracţiunea comisă de inculpat incorect este calificată în baza mai multor
articole ale Codului penal, instanţa doar în partea descriptivă a sentinţei trebuie să indice
excluderea învinuirii incriminate greşit, indicând motivele respective.
Modificarea învinuirii în sensul agravării ei e posibilă numai în cazurile şi modul
prevăzut de art.326 Cod de procedură penală.
Dacă este necesară modificarea învinuirii inculpatului potrivit articolelor legii penale,
care prevăd răspunderea penală pentru infracţiuni în cazul în care dosarele sunt intentate
numai în baza plângerii prealabile a victimei (art.276 Cod de procedură penală), instanţa, la
prezenţa în cauză a plângerii părţii vătămate sau a cererii ei orale în şedinţa judiciară despre
tragerea inculpatului la răspundere penală, poate reîncadra juridic acţiunile inculpatului
potrivit articolelor legii penale respective şi adoptă o sentinţă de condamnare.
În lipsa plângerii părţii vătămate sau în cazul în care plângerea a fost retrasă, în
temeiurile art.332 Cod de procedură penală instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de
încetare a procesului penal în baza art.391 alin. (1) pct. 1) din acelaşi cod.
Dacă acest fapt a fost stabilit în şedinţa preliminară, instanţa, prin sentinţă motivată,
încetează procesul penal (art.350 Cod de procedură penală).
La împăcarea părţii vătămate cu inculpatul în cazurile prevăzute de art.109 Cod penal şi
art.276 alin. (1) Cod de procedură penală, instanţa de judecată adoptă o sentinţă de încetare a
procesului penal, dacă împăcarea a avut loc până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti (art.276 alin. (5) Cod de procedură penală).
22. Se atrage atenţia că, potrivit art.394 alin. (2) Cod de procedură penală, instanţa de
judecată este obligată să motiveze:
a) stabilirea pedepsei cu închisoare, dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte
categorii de pedepse mai uşoare;
297

) aplicarea unei pedepse mai uşoare decât cea prevăzută de lege (art.79 alin. (1) Cod
penal);
c) aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau
aplicarea altor categorii de liberare de pedeapsa penală, prevăzute în art.89 Cod penal, precum
şi a liberării de răspundere penală conform art.53 Cod penal.
23. În cazul în care apare necesitatea de a reîncadra juridic fapta, pentru săvârşirea
căreia inculpatul nu a fost pus sub învinuire, instanţa trebuie să ţină cont că o astfel de
modificare a încadrării juridice este posibilă numai când acţiunile inculpatului, ce urmează a
fi încadrate în baza altei legi, i-au fost imputate, nu conţin semnele unei infracţiuni mai grave
şi învinuirea pentru acestea nu se deosebeşte în mare măsură după circumstanţele reale ale
cauzei de învinuirea înaintată definitiv, susţinută de procuror în cadrul judecării cauzei, iar
modificarea învinuirii nu înrăutăţeşte situaţia inculpatului şi nu afectează dreptul lui la
apărare.
În astfel de cazuri, instanţele vor ţine cont de faptul că învinuirea se consideră mai
gravă în cazul când se aplică o altă normă de lege (articol, alineat, literă), sancţiunea căreia
prevede o pedeapsă mai severă; în învinuire se introduc fapte şi episoade adăugătoare, care nu
au fost puse la baza învinuirii inculpatului iniţial, semne calificative, circumstanţe agravante,
care atrag după sine modificarea încadrării în baza unei norme ce prevede o pedeapsă mai
severă sau majorează volumul învinuirii, deşi nu modifică estimaţia juridică a celor săvârşite.
Drept învinuire care esenţial, după circumstanţele reale, diferă de cea de la început
urmează de considerat orice altă modificare a învinuirii (imputarea altor acţiuni în locul celor
imputate anterior, imputarea infracţiunii care diferă de cea imputată după obiectul atentat,
caracterul faptei şi acţiunii), care afectează dreptul inculpatului la apărare.
24. Stabilirea mărimii pedepsei în dependenţă de gradul pericolului recidivei (alin.(2) şi
(3) ale art.34 Cod penal) obligă instanţele să stabilească genul recidivei. Concluziile instanţei
privind aceasta, expunându-se motivele, se indică în partea descriptivă a sentinţei, iar
hotărârea respectivă se formulează în dispozitivul sentinţei.
25. La adoptarea sentinţei în cauzele cu mai multe episoade, e rezonabilă expunerea
circumstanţelor infracţiunii constatate, luându-se în consideraţie cronologia evenimentelor şi
probele ce susţin concluziile instanţei privind vinovăţia şi aprecierea juridică a faptei, pe
fiecare episod sau infracţiune aparte. În acest caz, după aprecierea probelor şi încadrarea
juridică a acţiunilor vinovaţilor pe episoade, instanţa, la motivarea sentinţei, urmează să
argumenteze concluzia generală privind volumul învinuirii dovedite în totul în privinţa
fiecărui inculpat şi privind încadrarea juridică a acţiunilor lui.
Dacă instanţa judecă cauza în privinţa mai multor inculpaţi, prin acţiunile cărora a fost
cauzat un prejudiciu material, în sentinţă se indică dacă încasarea are loc în mod solidar sau în
cote-părţi.
În cazuri excepţionale, când, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părţii
civile, e necesară amânarea judecării cauzei şi această circumstanţă nu are efect la încadrarea
juridică a acţiunilor infracţionale, instanţa poate să admită, în principiu, acţiunea civilă,
urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanţa civilă (alin. (3)
art.387 Cod de procedură penală).
26. Acţiunea civilă în procesul penal, aplicarea legislaţiei la examinarea acţiunii civile,
înaintarea acţiunii civile în procesul penal, recunoaşterea şi refuzul de a recunoaşte pe cineva
parte civilă (parte civilmente responsabilă), retragerea acţiunii civile sunt reglementate de
art.219-224 Cod de procedură penală, iar judecarea, soluţionarea acţiunii civile, precum şi
asigurarea acţiunilor civile sunt reglementate de art.225, 387 şi 388 Cod de procedură penală,
precum şi de unele norme ale Codului de procedură civilă.
27. La adoptarea sentinţei de condamnare, instanţa este obligată să examineze acţiunea
civilă, pornită în cauza penală, să acorde părţilor cuvânt în privinţa ei, să expună în sentinţă
298

opiniile lor şi, referindu-se la legea materială, să la una din hotărârile prevăzute în art.387 alin.
(1) Cod de procedură penală. În cazul când acţiunea civilă este admisă integral sau parţial, în
dispozitivul sentinţei se indică termenul de executare benevolă. Aceasta rezultă din cerinţele
alin. (7) art.241 Cod de procedură civilă, potrivit căruia, în cazul în care instanţa
judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărârii, dispune executarea ei
imediată sau la măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în acest
sens.
28. Conform prevederilor art.212 Cod de procedură civilă, renunţarea la acţiunea civilă
se consemnează în procesul - verbal al şedinţei de judecată şi se semnează de reclamant.
Dacă renunţarea părţii civile la acţiune este exprimată în cerere scrisă, adresată instanţei,
ea se anexează la dosar, fapt menţionat în procesul - verbal al şedinţei de judecată.
Înainte de a admite renunţarea părţii civile la acţiune, preşedintele (instanţa) explică
reclamantului efectul acestui act de procedură.
În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune, instanţa se va pronunţa în partea
descriptivă şi dispozitivul sentinţei.
29. Instanţa, aplicând confiscarea specială (art.106 Cod penal), în dispozitivul sentinţei
indică concret care bunuri sunt supuse confiscării speciale.
30. În dispozitivul sentinţei de condamnare se reflectă hotărârea instanţei privind
corpurile delicte şi dispoziţia referitoare la repartizarea cheltuielilor judiciare.
Formulând hotărârea privind corpurile delicte, instanţa concret indică care obiecte
urmează a fi nimicite, care din ele se transmit proprietarilor legali sau persoanelor interesate şi
instituţiilor, la demersurile lor, care se transmit în buget, care rămân la dosar.
În privinţa cheltuielilor judiciare, în dispozitiv se indică în ce mărime, de cine sunt
suportate sau că sunt trecute în contul statului.
31. Chestiunile privind măsurile de protecţie a martorilor, a părţilor vătămate şi a altor
persoane participante la proces (art.215 Cod de procedură penală), a persoanei arestate, de
ocrotire a copiilor minori ai inculpaţilor arestaţi şi ai victimelor, a părinţilor lor bătrâni, a
persoanelor iresponsabile sau de vârstă înaintată aflate sub ocrotirea lor, precum şi chestiunile
privind păstrarea domiciliului şi bunurilor lor (art.189 Cod de procedură penală) se rezolvă
printr-o încheiere aparte, pronunţată de instanţă concomitent cu sentinţa.
32. Dispozitivul sentinţei de achitare urmează să conţină şi indicaţii cu privire la
recunoaşterea dreptului persoanei achitate la repararea prejudiciului cauzat de acţiunile
nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, în conformitate cu
pct.34 alin. (2) art.66 Cod de procedură penală.
33. În cazul prezenţei cererii, instanţa, în dispozitivul sentinţei, va hotărî şi în privinţa
măsurilor asigurătorii pentru repararea prejudiciului, precum şi pentru garantarea executării
pedepsei amenzii (art.202 Cod de procedură penală).
34. În partea descriptivă a sentinţei de condamnare e necesar să fie reflectate raportul
inculpatului privitor la învinuirea înaintată şi aprecierea argumentelor înaintate de el în
apărarea sa.
Concomitent, urmează de ţinut cont că refuzul inculpatului de a depune declaraţii nu
dovedeşte vina lui. Nerecunoaşterea vinovăţiei şi refuzul de a da depoziţii urmează a se
aprecia ca metode de a se apăra de învinuirea înaintată; ele nu pot fi luate în consideraţie ca
circumstanţe ce negativ caracterizează personalitatea.
Recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei sale poate fi pusă la baza sentinţei de
condamnare numai dacă ea este confirmată în cumul cu alte probe administrate şi apreciate de
către instanţă.
În cazul în care inculpatul îşi schimbă depoziţiile date de el la judecarea cauzei, instanţa
de judecată trebuie să cerceteze toate depoziţiile lui, să clarifice motivele schimbării lor şi, în
299

urma cercetării lor în cumul cu alte probe administrate în cauză, să le aprecieze în mod
corespunzător.
35. La adoptarea sentinţelor de condamnare, instanţa trebuie să respecte strict principiul
individualizării la stabilirea pedepsei, luând în consideraţie caracterul şi gradul prejudiciabil al
infracţiunii săvârşite, persoana vinovatului şi circumstanţele atenuante şi/sau agravante.
Enumerarea din art.77 Cod penal a circumstanţelor agravante este exhaustivă şi nu
poate fi interpretată extensiv. Din aceste motive, instanţele nu sunt în drept să invoce ca
circumstanţe agravante împrejurări ce nu se cuprind în această lege.
În cazul în care circumstanţa agravantă este indicată în dispoziţia articolului părţii
speciale din Codul penal în calitate de indice calificativ al infracţiunii, ea nu poate fi luată în
consideraţie suplimentar în calitate de agravantă la stabilirea pedepsei pentru această
infracţiune.
Instanţele sunt în drept să se refere în sentinţă numai la circumstanţele atenuante şi/sau
agravante care au fost cercetate şi confirmate în şedinţa judiciară.
36. Potrivit art.395 Cod de procedură penală, în dispozitivul sentinţei de condamnare
trebuie să fie indicate:
a) numele, prenumele şi patronimicul inculpatului;
b) constatarea că inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea
penală, indicându-se articolul, alineatul şi literele;
c) felul şi mărimea nu numai ale pedepsei principale, dar şi ale pedepsei complementare
aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune constatată, pedeapsa principală şi suplimentară,
pe care urmează să le execute condamnatul, reieşind din concursul de infracţiuni (art.84 Cod
penal) şi/sau din cumulul de sentinţe (art.85 Cod penal).
La stabilirea pedepsei cu aplicarea prevederilor art.79 Cod penal, instanţa stabileşte
pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte cu trimitere la această normă, apoi stabileşte
pedeapsa definitivă prin cumulul total ori parţial al acestora.
Despre faptul că pedeapsa este stabilită cu aplicarea art.90 sau 96 Cod penal, de
asemenea, se indică după stabilirea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni şi/sau
cumulul de sentinţe.
La aplicarea art.90 sau 96 Cod penal, în mod obligatoriu, se indică termenul de probă
fixat şi termenul amânării executării pedepsei.
În dispozitivul sentinţei de condamnare, cu stabilirea pedepsei, care urmează să fie
executată de către inculpat sub formă de închisoare, se va indica:
- începutul termenului de ispăşire a pedepsei, care se calculează de la data pronunţării
sentinţei, prin computarea detenţiei preventive dacă inculpatul a fost reţinut în stare de arest,
precum şi decizia privind luarea în calcul că inculpatul până la pronunţarea sentinţei s-a aflat
în stare de arest.
37. Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul că în art.390 Cod de procedură penală
sunt prevăzute cinci temeiuri pentru adoptarea sentinţei de achitare:
1) nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii;
2) fapta nu a fost săvârşită de inculpat;
3) fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii;
4) fapta nu este prevăzută de legea penală;
5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
Sentinţa de achitare, în cazul în care nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii, se
adoptă atunci când faptele incriminate inculpatului nu au avut loc ori când consecinţele
indicate în învinuire s-au produs în urma acţiunilor persoanei căreia i s-a pricinuit dauna sau
indiferent de voinţa cuiva, de exemplu, cazul fortuit (fapta săvârşită fără vinovăţie).
38. Partea descriptivă a sentinţei de achitare trebuie să cuprindă:
- indicarea învinuirii, expunerea circumstanţelor cauzei constatate de instanţă;
300

- analiza probelor, temeinicia concluziilor instanţei despre faptul că învinuirea nu şi-a
găsit confirmare, precum şi motivarea de ce instanţa respinge probele puse la baza învinuirii.
Adoptând sentinţa de achitare în privinţa persoanei acuzate de săvârşirea mai multor
infracţiuni, calificate conform câtorva articole ale Codului penal, în partea descriptivă a
sentinţei, concomitent cu indicarea motivelor, instanţa urmează să formuleze concluzia de
recunoaştere a învinuirii ca neîntemeiată relativ la fiecare articol al legii penale (episodul
învinuirii, articolul, alineatul, litera), cu indicarea temeiului de achitare stabilit la art.390 Cod
de procedură penală.
39. În partea descriptivă a sentinţei de achitare vor fi reflectate motivele pe care este
întemeiată hotărârea instanţei referitor la acţiunea civilă sau la recuperarea prejudiciului
cauzat prin infracţiune.
În conformitate cu art.387 alin. (2) Cod de procedură penală, instanţa respinge acţiunea
civilă dacă nu s-a constatat existenţa faptei incriminate sau fapta nu a fost săvârşită de
inculpat şi nu se pronunţă asupra acţiunii civile dacă inculpatul a fost achitat pentru că nu sunt
întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sau există una din cauzele prevăzute la art.35
Cod penal, care înlătură caracterul penal al faptei:
- legitima apărare;
- reţinerea infractorului;
- starea de extremă necesitate;
- constrângerea fizică sau psihică;
- riscul întemeiat.
Nu se admite includerea în sentinţa de achitare a unor formulări contradictorii care pun
la îndoială nevinovăţia celui achitat.
40. Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă în cazurile prevăzute la art.391
alin. (1) pct. 1) - 7) Cod de procedură penală.
În cazul în care fapta persoanei constituie o contravenţie, instanţa, prin sentinţă
motivată, încetează procesul penal, cu aplicarea sancţiunii contravenţionale (alin. (2) art.332,
alin. (2) art.391 Cod de procedură penală). Încetarea procesului penal în cazul când a
intervenit termenul de prescripţie sau actul de amnistie (pct. 4) art.275 Cod de procedură
penală) e posibilă numai cu acordul învinuitului şi/sau reprezentantului lui legal.
Potrivit alin. (4) art.332 Cod de procedură penală, sentinţa de încetare a procesului
penal poate fi atacată cu recurs în cazul în care cauza s-a judecat în şedinţa preliminară
(art.345, 350 Cod de procedură penală) şi cu apel în cazul în care cauza s-a judecat în ordinea
stabilită la art.354-384 Cod de procedură penală (Titlul II, Capitolul III).
41. În dispozitivul sentinţei de achitare nu se indică cuvântul "condamnă", doar numai
dispoziţia de achitare a inculpatului, cu indicarea exactă în baza cărui temei prevăzut de lege
el este achitat, respectiv, conform fiecărui articol (alineatul, litera) al legii penale.
Dispozitivul sentinţei de achitare va mai cuprinde:
- indicaţii cu privire la revocarea măsurii preventive şi măsurilor de asigurare a acţiunii
civile în caz dacă s-au aplicat asemenea măsuri;
- hotărârea referitoare la acţiunea civilă înaintată;
- soluţionarea chestiunii cu privire la corpurile delicte;
- indicaţii despre modul şi termenul de atac al sentinţei în ordine de apel sau de recurs.
42. Sentinţa de încetare a procesului penal în privinţa făptuitorului decedat poate fi
adoptată în cazul existenţei certificatului de deces eliberat de organele de înregistrare a actelor
civile, dacă nu sunt temeiuri pentru reabilitarea celui decedat şi rudele nu solicită reabilitarea
persoanei acuzate.
43. În cazul în care câteva persoane au săvârşit o faptă social periculoasă, prevăzută de
legea penală, instanţa are dreptul să examineze concomitent chestiunea despre vinovăţia unor
persoane şi despre aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical în privinţa altor
301

persoane, care au săvârşit această faptă în stare de iresponsabilitate sau care s-au îmbolnăvit
de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii. În aceste cazuri, instanţa adoptă o sentinţă,
partea descriptivă a căreia va cuprinde descrierea faptei social periculoase pe care ea a
considerat-o dovedită, de asemenea, probele în baza cărora instanţa şi-a întemeiat concluziile
sale atât în privinţa persoanelor vinovate de săvârşirea infracţiunii, cât şi în privinţa
persoanelor care au săvârşit această faptă în stare de iresponsabilitate ori care s-au îmbolnăvit
de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii.
În partea descriptivă a acestei sentinţe, instanţa formulează hotărârea respectivă despre
recunoaşterea vinovăţiei unor inculpaţi şi despre aplicarea măsurilor de constrângere cu
caracter medical referitor la persoanele recunoscute iresponsabile sau care s-au îmbolnăvit de
o boală psihică după săvârşirea infracţiunii, dar până la adoptarea sentinţei în cauză.
44. Pronunţarea sentinţei, prin care se termină judecarea cauzei, are loc în şedinţa
judiciară şi în toate cazurile în şedinţă publică.
Data adoptării sentinţei se consideră ziua pronunţării ei, iar locul adoptării ei - oraşul
sau altă localitate, unde a fost pronunţată sentinţa.
45. Înmânarea copiei de pe sentinţă sau de pe dispozitivul ei inculpatului arestat se face
potrivit cerinţelor art.399 Cod de procedură penală.
46. În legătură cu adoptarea prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Plenului Curţii
Supreme de Justiţie nr.10 din 24 aprilie 2000 "Cu privire la respectarea normelor de
procedură penală la adoptarea sentinţei".
mun.Chişinău, 19 iunie 2006
nr.5
302

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica asigurării controlului
judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în
procesul urmăririi penale
nr.7 din 04.07.2005
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.4, pag.4
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005, nr.11, pag.3
În contextul implementării Codului de procedură penală al Republicii Moldova, pus în
aplicare la 12 iunie 2003 -
având în vedere specificul novator al instituţiei judecătorului de instrucţie şi rolul
acestuia în cadrul controlului judiciar al urmăririi penale;
ţinând cont de garanţiile asigurate persoanei de Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de interpretările date de către Curtea
Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudenţa sa;
luând în consideraţie complexitatea problemelor juridice cu care se întâlneşte
judecătorul de instrucţie şi importanţa aspectelor de drept evaluate de jurisprudenţa şi
evidenţiate în cadrul generalizării practicii judiciare în cauzele penale privind controlul
judiciar al urmăririi penale;
urmărind scopul interpretării unitare şi aplicării corecte a normelor de drept în cadrul
controlului judiciar al urmăririi penale exercitat de judecătorul de instrucţie;
în temeiul articolelor 2 lit.e) şi 16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de
Justiţie, Plenul prin prezenta Hotărâre oferă următoarele explicaţii:
1. Controlul judiciar al procedurii de urmărire penală constă în verificarea de către o
instanţă independentă şi imparţială, sesizată în modul prevăzut de lege, a acţiunilor organului
de urmărire penală şi a organului care efectuează activitate operativă de investigaţie în scopul
depistării şi înlăturării încălcărilor drepturilor omului încă la faza de urmărire penala şi
asigurării respectării drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime ale participanţilor la
proces şi a altor persoane. Controlul judiciar al procedurii prejudiciare se efectuează de către
judecătorul de instrucţie, care activează în cadrul judecătoriilor, iar în cazurile prevăzute de
lege - şi de către instanţa de recurs, care verifică legalitatea efectuării acestui control.
Activitatea judecătorului de instrucţie privitor la controlul judiciar în cadrul urmăririi
penale se divizează în patru direcţii:
a) atribuţii legate de examinarea demersurilor procurorului privind autorizarea efectuării
acţiunilor procesuale penale sau a exercitării activităţii operative de investigaţii;
b) atribuţii proprii organului de urmărire penală;
c) atribuţii legate de aplicarea măsurilor procesuale de constrângere;
d) atribuţii legate de soluţionarea plângerilor împotriva actelor ilegale ale organelor de
urmărire penală, ale organelor care exercită activitatea operativă de investigaţii, precum şi
plângerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului.
303

2. Atribuţiile judecătorului de instrucţie legate de examinarea demersurilor
procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor procesuale penale
2.1. Autorizarea judecătorului de instrucţie pentru exercitarea unei acţiuni procesuale
constituie prin sine o formă de control judiciar în cazul necesităţii organului de urmărire
penală sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii de a efectua o activitate
care atrage implicarea organului statal în viaţa privată a persoanei, a domiciliului, a
corespondenţei, adică în cazul în care prin acţiunea procesuală respectivă vor fi afectate nişte
drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei. Pentru a decide autorizarea efectuării unei
acţiuni procesuale ce implică imixtiunea organului de urmărire în viaţa privată a persoanei,
afectând astfel nişte drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei, judecătorul de instrucţie
verifică următoarele:
dacă imixtiunea organului de urmărire penală este prevăzută de lege;
dacă această imixtiune este necesară într-o societate democratică;
dacă imixtiunea solicitată urmăreşte un scop legitim şi
dacă este respectat principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei
garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate.
2.2. Se consideră imixtiunea organului de urmărire penală prevăzută de lege în
cazul în care această imixtiune este reglementată de lege, iar legea care autorizează imixtiunea
este clară, accesibilă şi previzibilă.
Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate a prevederilor
respective, adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor arbitrare ale
autorităţilor publice.
Accesibilitatea legii prezumă publicarea ei în Monitorul Oficial în condiţiile Legii
nr.173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale,
adică legea trebuie să fie accesibilă persoanelor la care se referă.
Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii prevederilor legale, legea trebuie să fie
redactată în termeni suficient de clari şi precişi, cu toate noţiunile bine definite, care permite
corelarea acţiunilor organului de urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc în mod clar
domeniul conduitei interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor respective.
2.3. Imixtiunea este considerată necesar ă într-o societate democratică atunci când ea
este "fondată pe o necesitate socială imperioasă şi mai ales proporţională scopului legitim
scontat" (CEDO, hot. Olsson c. Suediei din 24 martie 1988), adică când imixtiunea este
compatibilă cu principiile democratice.
Caracterul unei societăţi democratice se exprimă prin supremaţia dreptului în societatea
democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor arbitrare în drepturile şi libertăţile
persoanei garantate de legea naţională şi internaţională. Acţiunea necesară într-o societate
democratică se determină în raport cu echilibrul atins între drepturile individului şi interesul
public, fiind aplicat principiul proporţionalităţii.
2.4. Principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei garantate de
lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate recunoaşte că drepturile omului nu
sunt absolute şi exercitarea drepturilor unei persoane trebuie să fie apreciată în raport cu
interesul public mai larg.
Articolul 8 §2 din Convenţia Europeană prevede drept scop legitim pentru imixtiune de
către agenţii de stat în viaţa privată a persoanei, în domiciliu sau asupra corespondenţei
acestuia: securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea
ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor
şi libertăţilor altor persoane.
2.5. Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală
legate de imixtiunea în viaţa privată a persoanei, adică legate de limitarea inviolabilităţii
persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice,
304

comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege
(art.301).
Codul de procedură penală prevede posibilitatea autorizării acţiunilor procesuale de
către judecătorul de instrucţie în următoarele cazuri: cercetării la faţa locului în domiciliu
(art.118); examinării corporale silite (art.119); exhumării cadavrului (art.121); efectuării
percheziţiei (art.125); ridicare de obiecte şi documente care constituie secret de stat,
comercial, bancar, precum şi ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice (art.126);
percheziţia corporală şi ridicarea de obiecte şi documente care se află în hainele, în lucrurile
sau pe corpul persoanei (art.130); sechestrării corespondenţei (art.133); interceptarea
comunicărilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice
(art.135); înregistrări de imagini (art.137); internarea persoanei în instituţie medicală pentru
efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice (art.152); nimicirea corpurilor delicte -
substanţe explozive şi alte obiecte care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea omului şi din
acest motiv nu pot fi păstrate până la soluţionarea cazului (art.159); punerea bunurilor sub
sechestru şi ridicarea acestora (art.205, 210); luarea silită de probe pentru cercetarea
comparativă (art.154-156, 301); suspendarea provizorie din funcţie (art.302); aplicarea
amenzii judiciare (art.302).
Conform art.303 CPP, cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează
următoarele măsuri operative de investigaţie: cercetarea domiciliului şi instalarea în el a
aparatelor audio şi video, de fotografiat, de filmat etc.; supravegherea domiciliului prin
utilizarea mijloacelor tehnice; interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
controlul comunicărilor telegrafice şi a altor convorbiri; culegerea informaţiei de la instituţiile
de telecomunicaţii.
Autorizarea de către judecătorul de instrucţie a acţiunilor procesuale penale menţionate
în prezentul punct se efectuează doar după pornirea urmăririi penale, iar autorizarea cercetării
la faţa locului (art.118 CPP) şi a percheziţiei corporale sau a ridicării de obiecte (art.130 CPP)
poate avea loc şi până la pornirea urmăririi penale (art.279 CPP).
2.6. Codul de procedură penală (art.301) prevede ca excepţie dreptul organului de
urmărire penală de a efectua acţiuni procesuale pentru care este necesară autorizarea
judecătorului de instrucţie, fără o asemenea autorizare:
în caz de infracţiune flagrantă - examinarea corporală (art.119); percheziţia în
domiciliu (art.125); cercetarea la domiciliu şi ridicarea de obiecte de la domiciliu (art.279)
în caz de urgenţă - interceptarea comunicărilor telefonice, prin radio sau altor
convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice (art.135); înregistrările de imagini (art.137);
în caz de delict flagrant sau caz ce nu suferă amânare - punerea bunurilor sub
sechestru şi ridicarea acestora (art.205, 210).
2.7. Conform art.513 CPP, se consideră infracţiune flagrantă infracţiunea descoperită
în momentul săvârşirii ei, precum şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire,
este urmărit de victimă, de martori oculari sau de alte persoane ori este surprins aproape de
locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte care ar da temei de a-l
presupune participant la infracţiune.
2.8. Caz de urgenţă în sensul art.135 CPP, conform prevederilor art.272 CPP, este
împrejurarea în care organul de urmărire penală este obligat să efectueze acţiuni de urmărire
penală ce nu suferă amânare, chiar dacă aceasta constată că urmărirea penală nu este de
competenţa sa, dacă întârzierea obţinerii autorizaţiei judecătorului de instrucţie ar provoca
prejudicii grave activităţii de administrare a probelor.
2.9. Caz de delict flagrant în sensul art.205 CPP este situaţia în care infracţiunea este
descoperită în momentul săvârşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat, iar caz ce nu
suferă amânare este împrejurarea în care persistă pericol real că se vor pierde sau distruge
bunurile dacă nu vor fi puse sub sechestru.
305

2.10. Despre efectuarea acţiunilor procesuale pentru care este necesară autorizarea
judecătorului de instrucţie fără o asemenea autorizare, judecătorul de instrucţie trebuie să fie
informat în termen de 24 ore de la terminarea efectuării acţiunii respective. Pentru a exercita
controlul, procurorul trebuie să prezinte judecătorului de instrucţie materialele cauzei care au
confirmat necesitatea efectuării acţiunii procesuale respective fără autorizarea judecătorului
de instrucţie.
Materialul prezentat judecătorului de instrucţie trebuie să conţină date care ar argumenta
necesitatea efectuării acţiunii procesuale respective fără autorizarea judecătorului de
instrucţie, adică date care să confirme fie situaţia "cazului de urgenţă", fie a "cazului ce nu
suferă amânare", fie că a fost săvârşită "infracţiune flagrantă". În urma controlului judiciar,
dacă au existat temeiuri suficiente pentru efectuarea acţiunii respective fără autorizarea
judecătorului de instrucţie, acesta printr-o încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire
penală efectuată legală, în caz contrar acţiunea de urmărire penală se declară ilegală.
Încheierea judecătorului de instrucţie prin care a fost declarată legală sau ilegală
acţiunea de urmărire penală efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie este
irevocabilă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac.
2.11. Procedura autorizării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de
investigaţii, conform prevederilor art.304, 305 CPP, se efectuează în baza demersului
procurorului, prin care se solicită acordul pentru efectuarea acţiunilor respective, însoţit de
ordonanţa motivată a organului de urmărire penală învestit cu astfel de împuterniciri, în
conformitate cu Codul de procedură penală sau cu Legea privind activitatea operativă de
investigaţii.
În partea descriptivă a ordonanţei urmează a fi descrise fapta încriminată, indicându-se
locul, timpul, modul săvârşirii acesteia, forma vinovăţiei, consecinţele infracţiunii pe baza
cărora se stabilesc acţiunile de urmărire penală sau măsurile operative de investigaţii necesare
pentru a fi efectuate, rezultatele care trebuie să fie obţinute în urma efectuării acestor măsuri,
termenul de efectuare a acţiunilor respective, locul efectuării, responsabilii de executare,
metodele de fixare a rezultatelor şi alte date ce au importanţă pentru adoptarea de către
judecătorul de instrucţie a unei hotărâri legale şi întemeiate asupra autorizării solicitate. La
ordonanţă se anexează materialele ce confirmă necesitatea efectuării acestor acţiuni.
Conform art.255 alin.(4) dacă legea prevede că o acţiune sau o măsură procesuală
trebuie să fie autorizată de judecătorul de instrucţie, un exemplar al ordonanţei de autorizare
rămâne la judecătorul de instrucţie.
2.12. În scopul păstrării confidenţialităţii urmăririi penale, demersul procurorului
privitor la autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de
investigaţie se prezintă nemijlocit judecătorului de instrucţie, care îl înregistrează într-un
registru separat.
2.13. Demersul procurorului privitor la autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire
penală sau a măsurilor operative de investigaţie se examinează de judecătorul de instrucţie
fără prezenţa altor persoane decât a procurorului şi, după caz, a reprezentantului organului
care exercită activitatea operativă de investigaţii, dacă acesta îl însoţeşte pe procuror. Procesverbal
la examinarea acestor demersuri nu se întocmeşte.
Demersul procurorului referitor la autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală
sau a măsurilor operative de investigaţie se examinează de către judecătorul de instrucţie în
şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi, după caz, a reprezentantului organului care
exercită activitatea operativă de investigaţii de urgenţă, imediat dar nu mai târziu de 4 ore de
la primirea demersului.
2.14. După efectuarea controlului temeiniciei demersului şi a circumstanţelor expuse în
punctele 2.2 - 2.4 din prezenta hotărâre, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată,
autorizează efectuarea acţiunii de urmărire penală ori a măsurii operative de investigaţie sau,
306

după caz, respinge demersul declarat. În încheiere judecătorul de instrucţie se va expune
asupra circumstanţelor menţionate la punctele 2.2 - 2.4 din prezenta hotărâre.
Încheierea judecătorului de instrucţie asupra demersului procurorului referitor la
autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de investigaţie
este definitivă şi nu poate fi supusă căilor de atac.
3. Atribuţiile judecătorului de instrucţie proprii organului de urmărire penală
3.1. Deşi judecătorul de instrucţie nu este organ de urmărire penală şi nu are atribuţii de
a administra probe, art.109 CPP prevede că, în cazul în care prezenţa martorului la judecarea
cauzei va fi imposibilă din motivul plecării acestuia peste hotarele ţării sau din alte motive
întemeiate, procurorul poate solicita audierea martorului de către judecătorul de instrucţie, cu
asigurarea posibilităţii bănuitului, învinuitului, apărătorului acestuia, părţii vătămate şi
procurorului de a pune întrebări martorului audiat. Această procedură asigură posibilitatea
realizării dreptului inculpatului la audierea martorilor acuzării, care din anumite motive nu vor
putea fi prezenţi în şedinţa de judecată, în aceleaşi condiţii ca şi martorii apărării, drept
garantat de art.6 §3 lit.d) din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.
3.2. Drept alte motive întemeiate pentru a audia martorul în condiţiile art.109 CPP
poate servi boala îndelungată a persoanei care urmează a fi audiată ca martor, o deplasare de
lungă durată, audierea martorului sau, după caz a victimei pentru a reduce revictimizarea
acestora ş.a.
3.3. La solicitarea procurorului de a audia martorul (partea vătămată) în condiţiile
art.109 CPP, judecătorul de instrucţie stabileşte data şi ora la care va avea loc audierea
martorului. Audierea martorului se efectuează cu participarea procurorului, părţii vătămate, a
bănuitului, învinuitului, apărătorului şi, după caz, a reprezentantului legal şi la data fixată
pentru audiere procurorul asigură prezenţa acestor persoane în instanţă.
Audierea se efectuează de către judecătorul de instrucţie în ordinea generală prevăzută
de art.105-109 CPP, asigurându-se dreptul participanţilor la audiere de a pune întrebări
martorului audiat. Procedura de desfăşurare a audierii şi declaraţiile martorului se
consemnează de grefier în procesul verbal al şedinţei de judecată şi în declaraţii ca document
separat anexat la procesul verbal în condiţiile prevăzute la art.336-337 CPP. Audierea
martorului poate fi înregistrată video sau audio, conform prevederilor art.115 CPP. Procesul
verbal al şedinţei şi declaraţiile martorului cu caseta video sau audio, dacă au fost aplicate
înregistrări, se transmit procurorului pentru a fi anexate la materialele dosarului respectiv, iar
copiile acestora se păstrează la judecătorul de instrucţie.
3.4. Audierea martorului de către judecătorul de instrucţie în condiţii speciale, prevăzute
de art.110 CPP, se efectuează dacă există motive temeinice de a considera că viaţa,
integritatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate a lui sunt în pericol în
legătură cu declaraţiile pe care acesta le face într-o cauză penală privind o infracţiune gravă,
deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi dacă există mijloacele tehnice respective. În
asemenea situaţie, judecătorul de instrucţie poate admite ca martorul respectiv să fie audiat
fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se
desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul teleconferinţei cu circuit închis.
Din sensul prevederii legale menţionate rezultă că, pentru audierea martorului în
asemenea circumstanţe, urmează a fi stabilite următoarele condiţii strict necesare:
pericolul asupra vieţii, integrităţii corporale sau a libertăţii martorului ori a unei rude
apropiate a lui sunt în legătură cu declaraţiile pe care acesta le face;
declaraţiile martorului urmează a fi date într-o cauză penală privind o infracţiune
gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă;
existenţa mijloacelor tehnice respective.
307

3.5. Audierea martorului în asemenea condiţii se face în baza unei încheieri motivate a
judecătorului de instrucţie, la cererea argumentată a procurorului, a avocatului, a martorului
respectiv sau a oricărei persoane interesate.
Cererea înaintată judecătorului de instrucţie urmează a fi argumentată şi confirmată prin
anumite date privitoare la pericolul persistent. Dacă cererea este înaintată judecătorului de
instrucţie de către avocat, martorul respectiv sau oricare persoană interesată, despre pericolul
declarat urmează a fi înştiinţate organele respective, pentru a se lua măsuri de protecţie a
persoanelor aflate în pericol.
3.6. Pentru a audia martorul în condiţiile speciale menţionate la art.110 CPP, este
necesară existenţa mijloacelor tehnice respective, care vor permite a înzestra cel puţin două
încăperi, una în incinta instanţei de judecată unde se vor afla judecătorul de instrucţie care va
efectua audierea, procurorul, partea vătămată, avocatul şi bănuitul, sau, după caz, învinuitul şi
o altă încăpere în care se va afla martorul care urmează a fi audiat, însoţit de un alt judecător
de instrucţie. Aceste două încăperi urmează a fi conexate prin reţea de televiziune cu circuit
închis, astfel ca cei ce se află în instanţă să poată vedea şi audia declaraţiile pe care le va face
martorul audiat.
Martorului audiat în condiţiile menţionate i se permite să comunice o altă informaţie
despre identitatea sa decât cea reală. Informaţia despre identitatea reală a martorului se
verifică în baza documentelor de identitate ale acestuia de către judecătorul de instrucţie care
asistă martorul, până a face conexiunea reţelei de televiziune cu circuit închis. Identitatea
reală a martorului se consemnează de către judecătorul de instrucţie într-un proces-verbal
separat, care se semnează de către martor şi judecătorul de instrucţie şi se păstrează la sediul
instanţei respective în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă a confidenţialităţii.
În cazul audierii martorului cu o altă identitate decât cea reală, procurorul care conduce
sau, după caz, efectuează urmărirea penală va avea grijă ca martorul să aibă o legendă, adică
să fie pregătit să expună alte date de identitate cât mai apropiate de datele lui reale.
Martorul poate fi audiat prin intermediul teleconferinţei cu circuit închis, cu imaginea şi
vocea distorsionate, astfel, încât să nu poată fi recunoscut.
Regulile de audiere ale acestui martor sunt cele generale prevăzute de art.105, 108, 109
CPP. Jurământul este depus de către martor după ce a fost conexată reţeaua şi acest jurământ
este anexat ulterior la procesul verbal al şedinţei de judecată, la care este anexată şi declaraţia
martorului. Procesul verbal al şedinţei de audiere a martorului în asemenea condiţii şi
declaraţiile acestuia se întocmesc de grefier în sala de şedinţă unde se află judecătorul de
instrucţie, procurorul, partea vătămată, avocatul, bănuitul, învinuitul.
Bănuitului, învinuitului şi apărătorului acestuia, părţii vătămate li se asigură
posibilitatea de a adresa întrebări martorului audiat în asemenea condiţii, având posibilitate de
a auzi răspunsul la întrebările puse şi de a vedea expresia feţei celui audiat.
Declaraţiile martorului audiat în condiţiile prevăzute de art.110 CPP se înregistrează
prin mijloace tehnice video şi se consemnează integral în procesul verbal al şedinţei. Casetele
video pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, sigilate cu sigiliul instanţei, se păstrează
în original la instanţă împreună cu copia procesului verbal al declaraţiei.
Declaraţiile martorului audiat în asemenea condiţii pot fi utilizate ca mijloc de probă
numai în măsura în care ele sunt confirmate de alte probe. Nicio condamnare nu se poate baza
numai sau într-o măsură considerabilă pe declaraţiile martorului pe care învinuitul, inculpatul
nu a putut să îl confrunte din cauza absenţei sau a anonimatului martorului (jurisprudenţa
Curţii Europene pentru Drepturile Omului, cazul Birutis şi alţii c. Lituaniei, 28 martie 2002,
§29).
În condiţiile menţionate pot fi audiaţi ca martori şi investigatorii sub acoperire, care sunt
persoane civile.
308

4. Atribuţii ale judecătorului de instrucţie legate de aplicarea măsurilor procesuale
de constrângere
4.1. În afară de măsurile preventive expuse în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de
Justiţie din 28 martie 2005 "Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi
ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu" în
competenţa exclusivă a judecătorului de instrucţie sunt atribuite şi următoarele măsuri
procesuale de constrângere: ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de
transport (art.182 CPP); suspendarea provizorie din funcţie a învinuitului (art.200 CPP);
aplicarea amenzii judiciare (art.201 CPP).
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport este o măsură
preventivă principală sau o măsură complementară la o altă măsură preventivă, care se aplică
persoanelor puse sub învinuire doar pentru săvârşirea infracţiunilor în domeniul
transporturilor, precum şi în cazul utilizării mijlocului de transport la săvârşirea infracţiunii.
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică la
demersul motivat al procurorului, în temeiul ordonanţei organului de urmărire penală, în care
este argumentată necesitatea aplicării unei asemenea măsuri preventive. În cazul în care
ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se solicită în temeiul
utilizării mijlocului de transport la săvârşirea infracţiunii, aplicarea acestei măsuri poate avea
loc doar după ce mijlocul de transport respectiv a fost recunoscut ca corp delict în ordinea
prevăzută de art.158 CPP.
Demersul procurorului şi ordonanţa privind aplicarea măsurii de ridicare provizorie a
permisului de conducere a mijloacelor de transport se examinează de judecătorul de instrucţie
în ordinea prevăzută de art.304-306 CPP, cu participarea învinuitului la care se referă
demersul declarat.
Copia de pe încheierea instanţei privind ridicarea provizorie a permisului de conducere
a mijloacelor de transport se transmite organului de poliţie rutieră pentru executare.
4.2. Suspendarea provizorie din funcţie constă în interzicerea provizorie motivată
învinuitului de a exercita atribuţiile de serviciu sau de a realiza activităţi cu care acesta se
ocupă sau le efectuează în interesul serviciului public.
Astfel, suspendarea provizorie din funcţie a învinuitului poate fi aplicată doar
persoanelor care practică activităţi în interesul serviciului public.
Însă, dat fiind că încheierea judecătorului de instrucţie trebuie să fie motivată, deci
confirmată prin anumite probe, şi se expediază la locul de serviciu al învinuitului, devenind
astfel publică, o asemenea concluzie a judecătorului de instrucţie afectează principiul
prezumţiei nevinovăţiei, conform căruia persoana poate fi declarată vinovată doar de către
instanţa de judecată în cadrul unui proces public unde îi sunt asigurate toate garanţiile
procesuale necesare apărării şi vinovăţia va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească
definitivă. Deoarece încheierea de suspendare din funcţie este o măsură intermediară, şi nu o
hotărâre definitivă prin care se soluţionează cauza penală respectivă, pronunţarea
judecătorului de instrucţie asupra vinovăţiei inculpatului la această fază contravine
principiului prezumţiei nevinovăţiei garantat de art.6 §2 din Convenţia Europeană. În
asemenea situaţie, prevederile art.197 alin.(1) pct.3) şi ale art.200 Cod de procedură penală
contravin prevederilor art.6 §2 din Convenţia Europeană şi, în conformitate cu prevederile
art.4 alin.(2) din Constituţie, urmează a fi aplicate în direct prevederile Convenţiei. Cât
priveşte suspendarea provizorie din funcţie a învinuitului demersul poate fi înaintat de către
procuror la locul de serviciu al învinuitului şi va fi soluţionat de administraţie în baza
prevederilor legale care reglementează genul respectiv de activitate (Legea privind serviciul
public, Legea cu privire la statutul judecătorului, Legea cu privire la Procuratură, Legea cu
privire la poliţie etc.), iar hotărârea administraţiei poate fi atacată în instanţă în modul
prevăzut de lege.
309

4.3. Amenda judiciară este o sancţiune bănească aplicată de către instanţa de judecată
persoanei care a comis o abatere în cursul procesului penal. Amenda judiciară se aplică de
către judecătorul de instrucţie doar la demersul procurorului sau din oficiu, când abaterea este
admisă în cadrul activităţii judecătorului de instrucţie. Amenda judiciară se aplică doar în
cazurile abaterilor prevăzute de Codul de procedură penală (art.34 (4), 200 (4), 201, 320 (3),
322 (3), 334 (3) etc.).
În fiecare caz de aplicare a amenzii judiciare, abaterea comisă de persoana respectivă
urmează a fi menţionată atât în demersul procurorului cât şi în încheierea judecătorului de
instrucţie, precum şi date care confirmă admiterea abaterii.
Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată
cu recurs în instanţa ierarhic superioară de către persoana în privinţa căreia a fost aplicată
amendă.
5. Atribuţii ale judecătorului de instrucţie legate de soluţionarea plângerilor
împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală, ale organelor care exercită
activitatea operativă de investigaţii, precum şi plângerile împotriva acţiunilor ilegale ale
procurorului
5.1. Prin acţiuni ale organului de urmărire penală sau ale organului care exercită
activitate operativă de investigaţii, pasibile de a fi contestate, se înţelege:
a) actele procedurale, adică documentele prin care se consemnează orice acţiune
procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi de Legea privind activitatea operativă
de investigaţii;
b) acţiunile ori inacţiunile nemijlocite ale persoanei cu funcţie de răspundere, care
activează în procesul de urmărire penală sau care exercită activitate operativă de investigaţii
(procurorul, ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul care exercită activitate operativă de
investigaţie);
c) alte acţiuni prin care persoana cu funcţii de răspundere a depăşit atribuţiile sale de
serviciu.
Nu orice acţiune a organului de urmărire penală sau a organului care exercită activitate
operativă de investigaţii poate fi atacată judecătorului de instrucţie, ci doar aceea care a
afectat un drept legal reglementat de legea materială sau procesuală, adică drepturi şi libertăţi
constituţionale ale persoanei.
5.2. Codul de procedură penală prevede expres următoarele acte şi acţiuni ale organului
de urmărire penală care pot fi atacate judecătorului de instrucţie: 1) actul privind refuzul
organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunţul referitor la săvârşirea
infracţiunii (în termen de 5 zile, art.265); 2) ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale
(art.274); 3) refuzul organului de urmărire penală de a recunoaşte persoana în calitate de parte
civilă (art.222); 4) refuzul organului de urmărire penală de a restabili termenul procedural
omis (art.234); 5) hotărârea organului de urmărire penală cu privire la respingerea cererii sau
demersului organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă (art.247); 6) ordonanţa de
încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire (art.285); 7) ordonanţa de
clasare a cauzei penale (art.286) ; 8) refuzul organului de urmărire penală de a satisface
demersurile în cazurile prevăzute de lege (art.313); 9) alte acţiuni care afectează drepturile şi
libertăţile constituţionale ale persoanei (art.313).
Însă, conform legii, nu sunt pasibile de a fi atacare judecătorului de instrucţie la faza de
urmărire penală: hotărârea asupra abţinerii sau recuzării procurorului (art.54 CPP); hotărârea
privind soluţionarea cererii de înlăturare din procesul penal al apărătorului (art.72 CPP);
hotărârea privind recuzarea interpretului, traducătorului (art.86 CPP); hotărârea privind
recuzarea expertului (art.89 CPP), deşi acestea pot fi invocate în cazul trimiterii cauzei în
judecată.
310

5.3. Nu sunt pasibile de atacare, de regulă, nici hotărârile privind pornirea urmăririi
penale; ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit, învinuit; ordonanţa prin
care s-a dispus efectuarea expertizei etc. Aceste acte procedurale sunt nişte procedee legate de
desfăşurarea normală a urmăririi penale şi, prin sine însăşi, pornirea urmăririi penale,
recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit, punerea persoanei sub învinuire, dispunerea
efectuării unei expertize nu afectează drepturi sau libertăţi constituţionale. Acestea sunt nişte
măsuri procesuale prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică, au un scop legitim
de a asigura măsuri eficiente de luptă cu criminalitatea, şi acest scop este proporţional
anumitor restricţii care pot avea loc în cadrul desfăşurării acţiunilor menţionate.
Hotărârile organului de urmărire penală privind declanşarea procesului penal, de regulă,
nu poate fi atacată în instanţă de judecată pe acest temei juridic, datorită faptului că această
hotărâre nu este definitivă şi constituie doar începutul urmăririi penale, care, în continuare,
duce la punerea sub învinuire a unor persoane şi care se finalizează cu terminarea urmăririi
penale şi cu întocmirea rechizitoriului, fie cu încetarea urmăririi penale în temeiul prevăzut de
Codul de procedură penală. După terminarea urmăririi penale cu întocmirea rechizitoriului,
materialele cauzei se înaintează în judecată.
5.4. Totodată, pot exista cazuri când persoana interesată poate ataca în instanţă şi actul
procedural prin care s-a dispus pornirea urmăririi penale. Acestea sunt cazurile când se invocă
încălcarea ordinii de pornire a urmăririi penale sau există unele din circumstanţele care exclud
urmărirea penală, cum ar fi: a) fapta nu este prevăzută de legea penală; b) a intervenit
termenul de prescripţie; c) a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de
reabilitare; d) lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform
art.276 CPP, numai în baza plângerii acestuia; e) în privinţa persoanei respective există o
hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat
imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri; f) în privinţa persoanei respective există
o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe
aceeaşi acuzaţie; g) există alte circumstanţe, prevăzute de lege, care condiţionează pornirea
urmăririi penale sau, după caz, exclud urmărirea penală.
5.5. Conform art.287 alin.(4) CPP, ordonanţele de încetare a urmăririi penale, de clasare
a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală pot fi casate, cu reluarea
urmăririi penale, doar în cazul în care sunt invocate fapte noi sau recent descoperite ori un
viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat ordonanţa atacată.
Fapte noi constituie date despre circumstanţele de care nu avea cunoştinţă organul de
urmărire penală la data adoptării ordonanţei atacate şi care nici nu puteau fi cunoscute la acea
dată. Noi trebuie să fie probele administrate în cadrul cercetării altor cauze, şi nu mijloacele
de probă prin care se administrează probe deja cunoscute în cauza respectivă.
Fapte recent descoperite sunt faptele care existau la data adoptării ordonanţei atacate,
însă nu au putut fi descoperite. Atitudinea unei părţi care, cunoscând un fapt sau o împrejurare
ce îi era favorabilă, a preferat să păstreze tăcerea nu poate justifica menţiunea unei erori
judiciare şi nu poate constitui un obstacol la admiterea reluării urmăririi penale dacă prin alte
mijloace de probă asemenea împrejurări nu au putut fi descoperite la acel moment.
Ordonanţa de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a
persoanei de sub urmărire penală poate fi casată cu reluarea urmăririi penale oricând înăuntru
termenului de prescripţie dacă au fost invocate fapte noi sau recent descoperite. În cazul
descoperirii unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, urmărirea penală poate fi
reluată doar în termen de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi
penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală.
5.6. Plângerea împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau ale organului care
exercită activitate operativă de investigaţii poate fi înaintată, în termen de 10 zile de la data
când persoana a aflat despre încălcarea dreptului său, judecătorului de instrucţie la locul
311

aflării organului care a admis încălcarea. Dacă se atacă o hotărâre a organului de urmărire
penală sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii, la plângere se
anexează copia hotărârii atacate sau se menţionează rechizitele acestei hotărâri, dacă organul
respectiv nu a înmânat persoanei în cauză copia acesteia. Pentru aceasta, judecătorul fixează
data examinării plângerii, dispune înmânarea către procuror a plângerii declarate şi solicită
opinia acestuia.
5.7. Plângerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile de la
data când a parvenit plângerea, cu participarea obligatorie a procurorului care conduce
urmărirea penală în cauză şi cu citarea legală a persoanei care a depus plângerea.
Dat fiind că procurorul conduce urmărirea penală în cauza respectivă, judecătorul de
instrucţie înmânează procurorului copia plângerii şi solicită opinia acestuia pe marginea
plângerii. Procurorul este obligat să prezinte în instanţă materialele respective. Această
prevedere legală obligă procurorul să verifice argumentele invocate în plângere până la
soluţionarea plângerii respective de către judecătorul de instrucţie şi să la măsurile de rigoare,
iar materialele obţinute în urma controlului să le prezinte judecătorului de instrucţie la data
examinării plângerii.
Neprezentarea persoanei care a depus plângerea nu împiedică examinarea plângerii. În
cadrul examinării plângerii, procurorul şi persoana care a depus plângerea, dacă aceasta
participă în şedinţa de judecată dau explicaţii pe marginea argumentelor invocate în plângere.
5.8. Art.274 alin.(6) din Codul de procedură penală prevede că rezoluţia de neîncepere a
urmăririi penale poate fi atacată, prin plângere, în instanţa judecătorească de nivelul
procuraturii respective, iar conform art.15 din Legea nr.118-XV din 14 martie 2003 cu privire
la Procuratură, sistemul procuraturii include Procuratura Generală, Procuratura Găgăuziei,
procuraturile raionale, municipale şi de sector şi procuraturile specializate (militare, de
transport, anticorupţie etc.). Din conţinutul art.4 din Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995
privind organizarea judecătorească rezultă că judecătorul de instrucţie funcţionează doar în
cadrul judecătoriilor. Astfel, plângerile împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale
urmează a fi adresate judecătorului de instrucţie la locul aflării organului care a admis
încălcarea în conformitate cu prevederile art.313 CPP, care reglementează detaliat şi
procedura examinării plângerii pe când prevederile art.274 alin.6 CPP nu indică nici
procedura soluţionării unei asemenea plângeri, nici completul de judecată care ar urma să o
soluţioneze.
5.9. Conform art.196 CPP, ordonanţa procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea
sau înlocuirea măsurii preventive, date prin lege în competenţa procurorului, poate fi atacată
cu plângere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul
său legal. În temeiul art.175 alin.(3) CPP, de către procuror pot fi aplicate următoarele măsuri
preventive: 1) obligarea de a nu părăsi localitatea; 2) obligarea de a nu părăsi ţara; 3) garanţia
personală; 4) garanţia unei organizaţii; 5) transmiterea sub supraveghere a militarului; 6)
transmiterea sub supraveghere a minorului. Plângerile împotriva ordonanţei procurorului cu
privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive se examinează de către
judecătorul de instrucţie în ordinea prevăzută de art.313 CPP.
5.10. În urma examinării plângerii, judecătorul de instrucţie, considerând plângerea
întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale
drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea
actului sau acţiunii procesuale atacate. Judecătorul de instrucţie nu este în drept să-şi asume
obligaţiile organului de urmărire penală, urmând doar să se pronunţe asupra argumentelor
invocate în plângere. Totodată, judecătorul de instrucţie nu trebuie să se pronunţe cu
anticipaţie asupra chestiunilor care ulterior pot fi obiectul cercetării judecătoreşti în cadrul
judecării cauzei în fond.
312

Constatând că actele sau acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că
drepturile sau libertăţile omului sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, judecătorul de
instrucţie pronunţă o încheiere despre respingerea plângerii înaintate.
Dacă, în urma controlului efectuat de procuror, au fost depistate încălcări ale drepturilor
persoanei şi procurorul a dispus înlăturarea acestor încălcări, fapt ce se confirmă prin
materialele prezentate de către procuror, judecătorul de instrucţie, prin încheiere, dispune
încetarea procedurii de soluţionare a plângerii date. În încheiere, judecătorul de instrucţie
trebuie să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în plângere. Nepronunţarea asupra
tuturor motivelor din plângere afectează prin sine dreptul persoanei la acces la justiţie, drept
garantat de art.6 din Convenţia Europeană, art.20 din Constituţie şi de art.313 din Codul de
procedură penală.
Copia de pe încheiere se expediază persoanei care a depus plângerea şi procurorului.
Încheierea judecătorului de instrucţie adoptată în condiţiile art.313 CPP nu este pasibilă
de a fi atacată pe căi ordinare, deoarece pentru această încheiere nu este prevăzut dreptul la
recurs ordinar. Totodată, argumente respective împotriva acestei încheieri pot fi invocate în
instanţa care va judeca cauza penală respectivă în fond.
Chişinău, 4 iulie 2005
nr.7
313

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica judecării cauzelor penale în
ordine de apel nr.22 din 12.12.2005
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.7, pag.10
Modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.4 din
30.03.2009
Studierea practicii judiciare privind examinarea apelului pe cauzele penale
demonstrează că instanţele judiciare în general corect aplică normele de drept procesual în
acest domeniu.
Concomitent, au fost înregistrate cazuri de aplicare incorectă a cerinţelor prevăzute de
art.400-419 CPP.
În scopul unificării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei la examinarea cauzelor
penale în ordine de apel, călăuzindu-se de art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la
Curtea Supremă de Justiţie, Plenul prin prezenta hotărâre dă următoarele explicaţii.
1. Conform capitolului IV, secţiunea 1 Cod de procedură penală apelul este o cale de
atac ordinară, care poate fi folosită împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului de către o
instanţă judiciară inferioară, pentru ca pricina să fie supusă unei noi judecăţi, în vederea
reformării hotărârii nedefinitive.
Apelul este o cale de atac sub aspect de fapt şi de drept, întrucât odată exercitat, produce
un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral atât în fapt, cât şi în drept
numai la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia în proces şi la persoana împotriva
căreia este îndreptat de către jurisdicţia de al doilea grad asupra hotărârii primei instanţe.
Apelul este şi o cale de reformare a hotărârii. În cazul admiterii lui, hotărârea atacată
este desfiinţată integral sau în parte, iar cauza va primi o nouă rezolvare în instanţa de apel.
În baza apelului se face o nouă judecată în fond a cauzei, apreciindu-se probele din
dosar, utilizându-se şi posibilitatea administrării de noi probe.
Apelul este o cale de atac accesibilă oricărei persoane interesate (martor, expert,
interpret ş.a.).
El are ca efect imediat suspendarea executării hotărârii atacate, de aceea trebuie folosit
într-un termen scurt, fixat de lege.
2. În raport cu prevederile art.400 CPP orice sentinţă poate fi atacată cu apel, cu
excepţia celor referitor la care legea interzice expres a se folosi această cale de atac.
Excepţiile sunt arătate în lege.
Sentinţele susceptibile de atac sunt :
a) Sentinţele prin care se soluţionează latura penală şi latura civilă a cauzei, sentinţele
de achitare, de condamnare (art.389-390 CPP);
b) Sentinţele pronunţate la judecarea cauzelor cu aplicarea procedurii speciale:
procedura în cauzele privind minorii (art.474-487 CPP), procedura aplicării măsurilor de
constrângere cu caracter medical (art.488-503 CPP), procedura de urmărire şi judecare a unor
314

infracţiuni flagrante (art.513-519 CPP), procedura privind urmărirea penală şi judecarea
cauzelor privind infracţiunile săvârşite de persoane juridice (art.520-523 CPP);
c) Sentinţele instanţei de revizuire date în conformitate cu cerinţele art.464 şi 465 CPP,
avându-se în vedere noua hotărâre potrivit dispoziţiilor art.382-397 CPP, care poate fi atacată
cu apel în ordine generală.
3. Nu pot fi supuse căii de atac a apelului următoarele categorii de hotărâri:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii şi de judecătoria militară privind infracţiunile
pentru săvârşirea cărora legea prevede în exclusivitate o pedeapsă nonprivativă de libertate.
Acestea nu se atacă cu apel dat fiind faptul că infracţiunile poartă un grad redus prejudiciabil;
b) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie;
c) alte hotărâri pentru care legea nu prevede această cale de atac (încheierea de
respingere a cererii de revizuire (art.462 alin.(4) CPP), sentinţa adoptată în cazul acordului de
recunoaştere a vinovăţiei (art.509 CPP), sentinţa de încetare a procesului penal (art.332, 391
CPP).
4. Conform alineatului (2) al art.400 CPP, încheierile date de prima instanţă pot fi
atacate cu apel numai odată cu sentinţa.
Încheierile, sub aspectul modalităţilor de realizare a apelului, pot fi grupate în:
a) încheieri supuse apelului odată cu fondul;
b) încheieri atacate imediat după pronunţare;
c) încheieri care nu pot fi atacate.
4.1 Încheierile din prima categorie se dau în cursul judecării: încheierile prin care
instanţa s-a pronunţat asupra demersurilor formulate de părţi şi asupra cererilor şi probelor
propuse de ele; încheierile prin care se iau măsuri pentru buna administrare a justiţiei
(conexarea, disjungerea cauzei ş.a.); încheierile pronunţate asupra măsurilor procesuale
(măsuri faţă de cei ce tulbură ordinea în timpul şedinţei de judecată, aducerea silită ş.a.).
4.2 Din al doilea grup de încheieri fac parte cele care se referă la cheltuielile de judecată
cuvenite martorului, expertului, interpretului, traducătorului şi apărătorului.
4.3 În al treilea grup se includ unele încheieri care nu pot fi atacate cu apel (admiterea
ori respingerea abţinerii judecătorului, recuzarea, încheierile despre reconstituirea (refacerea)
dosarului, înscrisului ş.a.).
5. Titularii dreptului de apel (art.401 CPP).
5.1 Procurorul poate declara apel împotriva tuturor hotărârilor susceptibile de a fi
atacate pe această cale. Procurorul declară apel în ce priveşte latura penală sau civilă în
defavoarea sau în favoarea părţii, inclusiv a inculpatului. Poate declara apel procurorul care
nemijlocit a participat la examinarea cauzei.
În cazul când procurorul înăuntrul termenului de atac este eliberat din funcţie, apelul se
declară de către procurorul ierarhic superior. Procurorul ierarhic superior poate declara şi apel
suplimentar.
5.2 Inculpatul este în drept de a ataca atât latura penală, cât şi latura civilă sub toate
aspectele. Inculpatul este în drept de a ataca sentinţa de achitare sau de încetare a procesului,
precum şi temeiurile achitării sau încetării procesului. Cerinţele inculpatului pot privi doar
propria situaţie, neavând dreptul de a viza şi situaţia altor persoane. Pentru inculpat, precum şi
pentru inculpatul decedat, poate declara apel şi reprezentantul lui legal.
5.3 Dreptul părţii vătămate de a declara apel este limitat de prevederile art.276 CPP.
Partea vătămată poate declara apel doar în ce priveşte latura penală în cazurile în care
procesul penal se porneşte în baza plângerii prealabile a acesteia în condiţiile legii. În aceste
condiţii partea vătămată poate ataca hotărârea, în mod exclusiv, latura penală a cauzei sub
orice aspect.
În cazul când partea vătămată este recunoscută şi ca parte civilă, ea este în drept să atace
sentinţa cu apel şi în latura civilă dacă prin infracţiune i s-a cauzat şi un prejudiciu material.
315

În cazul când, din motive întemeiate, partea vătămată nu poate participa la examinarea
cauzei ori a decedat şi printr-o încheiere a judecăţii a fost recunoscut reprezentantul ei o altă
persoană, acestei persoane îi aparţine dreptul de a declara apel.
5.4 Partea civilă şi partea civilmente responsabilă sunt în drept de a ataca hotărârea cu
apel numai în ce priveşte latura civilă a cauzei. Partea civilă şi partea civilmente responsabilă
pot invoca şi aspecte legate de latura penală a cauzei, dacă aceasta are rezonanţă asupra
modului de soluţionare a laturii civile, cum ar fi legătura de cauzalitate dintre infracţiune şi
prejudiciul ce se urmăreşte. Examinarea aspectelor legate de latura penală la apelul părţii
civile nu poate agrava situaţia inculpatului. Partea civilmente responsabilă poate face apel
numai referitor la despăgubirile la care a fost obligată potrivit sentinţei. Faptul că persoana a
înaintat acţiunea, dar nu şi-a formulat pretenţia până la pronunţarea sentinţei, nu o lipseşte de
dreptul de a-şi concretiza pretenţiile în faţa instanţei de apel. În cazul când persoana nu a făcut
aceste declaraţii de constituire ca parte civilă şi nu a solicitat despăgubiri în faţa primei
instanţe, ea va pierde dreptul de a face aceasta în faţa instanţei de apel.
5.5 Martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul sunt în drept de a depune
apel împotriva soluţiei primei instanţe - fie prin sentinţă, fie prin încheiere - cu privire la
cheltuielile judiciare ce li se cuvin: de deplasare, de întreţinere, de retribuire a muncii sau
onorariul cuvenit.
Persoanelor menţionate li se comunică hotărârea adoptată în cauză.
5.6 În categoria altor persoane ale căror interese legitime au fost prejudiciate printr-o
măsură sau printr-un act al instanţei se includ persoanele fizice sau juridice, care nu sunt parte
la proces, dar care au suferit în urma măsurii sau actului instanţei de judecată o lezare a
interesului personal, cum ar fi sechestrarea sau confiscarea bunurilor, încredinţarea sub
cauţiune, spre reeducare şi corectare a unui inculpat organizaţiei obşteşti sau colectivului de
muncă în lipsa demersului organizaţiei sau colectivului ş.a.
5.7 Cererile de apel ale altor persoane decât cele menţionate în punctele 5.1-5.6 ale
prezentei hotărâri se trimit în instanţa de fond în modul prevăzut de art.405 CPP şi urmează a
fi respinse ca inadmisibile.
6. Potrivit art.230-234, 402 CPP termenul de apel este termen legal şi imperativ, astfel
încât nerespectarea lui atrage decăderea din exerciţiul dreptului de a declara apel şi nulitatea
oricărei cereri de apel înaintate după expirarea termenului.
Conform art.402 CPP, termenul de apel este de 15 zile. Însă curgerea acestuia începe
din momente diferite, în dependenţă de calitatea procesuală a apelantului şi redactarea
sentinţei pronunţate.
O abatere de la regula generală o constituie situaţia prevăzută de art.519 CPP conform
căruia în cauzele cu infracţiuni flagrante apelul poate fi declarat în decurs de 3 zile.
6.1 Pentru procuror termenul curge de la momentul pronunţării sentinţei, iar în cazul
redactării ei - de la data anunţării în scris despre redactare. Pentru celelalte părţi care au fost
prezente la pronunţarea hotărârii termenul curge da la pronunţare. În cazul când acestea au
lipsit sau redactarea hotărârii a fost amânată - de la data comunicării în scris despre redactarea
sentinţei. Această situaţie este prevăzută atât pentru apărător, cât şi pentru inculpatul lăsat în
libertate sau celelalte părţi prezente la pronunţarea sentinţei.
6.2 Pentru inculpatul care este arestat termenul de apel curge din momentul înmânării
copiei de pe sentinţa redactată.
6.3 Pentru martor, expert, interpret, translator şi apărător, care atacă hotărârea cu privire
la cheltuielile judiciare ce li se cuvin, termenul de apel începe să curgă îndată după
pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, dar nu poate depăşi
15 zile după pronunţarea hotărârii. Această situaţie se extinde şi asupra persoanelor ale căror
interese legitime au fost prejudiciate printr-un act judiciar.
316

6.4 Articolul 402 CPP prevede situaţia când atât procurorul ierarhic superior (procurorul
general sau adjuncţii lui), cât şi noul apărător ales după declararea apelului de către inculpat
au dreptul de a declara apel suplimentar. În acest apel se pot invoca noi motive de apel care
vor viza orice latură a cauzei penale. Atât procurorul ierarhic superior, cât şi noul apărător nu
sunt legaţi de motivele invocate în apelul de bază. Aceste persoane sunt limitate de a acţiona
în termenul de 15 zile după înregistrarea cauzei în instanţa de apel. Ele au dreptul de a
renunţa, de a-şi retrage sau de a modifica unele motive de apel invocate în prima cerere de
apel. Despre acest fapt părţile vor fi anunţate, cu înmânarea copiilor acestor apeluri.
6.5 La calcularea termenului de apel se aplică sistemul de unităţi libere (zile libere) cu
posibilitatea prelungirii termenului până la prima zi lucrătoare, dacă acesta urmează să se
sfârşească într-o zi nelucrătoare, şi luarea în consideraţie a datei depunerii apelului la locul de
deţinere sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată.
7. Conform art. 403 CPP repunerea în termen a apelului reprezintă mijlocul procesual
prin care titularul dreptului de apel, care nu a putut declara apel din cauze independente de
voinţa lui, este repus în dreptul din care fusese decăzut după expirarea termenului de apel.
7.1 Repunerea în termen se operează doar având prezente două condiţii cumulative:
întârzierea a fost determinată de motive întemeiate: calamitate naturală, accident, boală ş.a.,
pe care apreciindu-le, instanţa de apel va constata dacă situaţia invocată de apelant constituie
în mod efectiv o cauză de împiedicare a declarării apelului; apelul a fost declarat în cel mult
15 zile de la începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale. Aceste
condiţii îi privesc doar pe inculpat şi partea civilmente responsabilă, deoarece împotriva lor
poate fi începută executarea.
Prin începerea executării pedepsei se înţelege prima zi de reţinere a persoanei în cazul
pedepsei privative de libertate sau de intentare a procedurii de executare a pedepsei
nonprivative de libertate, sau, după caz, de sechestrare a bunurilor părţii civilmente
responsabile etc.
Admiterea repunerii în termen produce efectul apelului declarat în termen. În caz
contrar, apelul va fi respins.
8. Potrivit art.404 CPP, apelul peste termen poate fi declarat de către participantul care a
lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţarea sentinţei. Pentru exercitarea apelului peste termen,
ca şi în cazul repunerii în termen, este necesară prezenţa cumulativă a două condiţii:
a) partea care doreşte să atace hotărârea cu apel să fie absentă atât la judecată, cât şi la
pronunţarea sentinţei;
b) cererea de apel să fie înaintată nu mai târziu de 15 zile de la începerea executării
pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale'.
Ca şi în cazul repunerii în termen, aceste condiţii îi privesc doar pe inculpat şi partea
civilmente responsabilă, deoarece împotriva lor poate fi începută executarea.
Repunerea în termen este o prerogativă a instanţei de apel, care urmează să se pronunţe
cu motivaţia respectivă în textul deciziei.
9. Declararea apelului în condiţiile prevăzute de art.405 CPP se face prin cerere scrisă,
semnătura fiind o condiţie esenţială pentru identificarea apelantului şi pentru verificarea
faptului dacă voinţa de a ataca hotărârea îi aparţine. Pentru persoana care nu poate semna,
cererea se atestă de un judecător de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, de primarul localităţii
unde domiciliază apelantul sau de administraţia locului de detenţie unde persoana arestată îşi
ispăşeşte pedeapsa. Motivul pentru care persoana nu poate semna nu contează: boală, neştiinţă
de carte ş.a.
Cererea de apel nesemnată şi neatestată poate fi confirmată prin semnare în instanţa de
apel, fie de către titularul dreptului de apel personal, fie de împuternicitul său.
O cerere de apel făcută pe cale telegrafică trebuie considerată ca nesemnată, întrucât
originalul semnat de apelant nu ajunge la instanţa a cărei hotărâre se atacă, ci rămâne la
317

oficiul poştal. O asemenea cerere poate fi considerată valabilă numai dacă este confirmată în
condiţiile art.405 CPP.
9.1 Cererea de apel se depune la instanţa a cărei sentinţă se atacă cu un număr de copii
conform numărului de participanţi la proces. Pentru persoanele arestate există excepţii - ele
pot depune cererea de apel la administraţia locului de detenţie fără a anexa copii. Lipsa
copiilor nu constituie temei de a reţine trimiterea dosarului în instanţa de apel.
În situaţia când apelantul s-a adresat direct în instanţa de apel, apelul nu va fi considerat
nul, deoarece legea nu permite această situaţie ca motiv de nulitate.
9.2 În cazurile când menţiunile sunt greşite fie cu privire la felul căii de atac (s-a scris că
se face recurs, recurs în anulare, pe când este vorba de apel), fie cu privire la instanţa care va
judeca (s-a scris că apelul este destinat Curţii Supreme, Curţii Constituţionale ş.a., deşi acesta
este de competenţa curţii de apel), acestea nu pot avea nicio înrâurire negativă asupra
valabilităţii declaraţiei de folosire a căii de atac apelul.
9.3 Conţinutul cererii de apel este stipulat în alin.(2) art.405 CPP, care precizează în ce
constau motivele de apel, de aceea trebuie de avut în vedere că acestea pot fi:
a) de fapt - generate din aprecierea greşită a probelor ori a faptelor şi circumstanţelor
cauzei sau din insuficienţa probelor administrate, sau din neconcordanţa acestora cu starea de
fapt constatată de instanţă;
b) de drept - motive care cuprind orice violare sau aplicare greşită a legii materiale sau
procesuale.
10. Renunţarea la apel înseamnă achiesarea, adică acceptul condiţiilor hotărârii primei
instanţe, şi poate fi făcută tacit ori expres.
Tacit - titularul de apel nu atacă hotărârea; expres - persoana îndreptăţită de a se folosi
de calea apelului declară în mod expres, în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, că nu
uzează de dreptul său de a ataca hotărârea.
10.1 Renunţarea la apel se va realiza până la expirarea termenului de declarare a
apelului. Renunţarea după expirarea termenului nu va mai avea efectul respectiv de renunţare
expresă şi va fi o renunţare tacită, echivalentă cu nedeclararea apelului.
Renunţarea nu poate fi condiţionată. Partea nu poate renunţa la apel cu condiţia că altă
parte va renunţa şi ea la această cale de atac.
Asupra renunţării de a declara apel se poate reveni numai înăuntrul termenului de
declarare a apelului.
Declaraţia de renunţare sau de revenire asupra apelului poate fi făcută în scris, personal
de partea care a declarat apel sau prin mandat special. Cererea scrisă se depune la instanţa de
fond.
După expirarea termenului de apel, în cazul renunţării, instanţa de fond transmite
dosarul către instanţa de apel, care este în drept de a înceta procedura.
Dacă partea a introdus apel în termen, însă ulterior declară că renunţă la această cale de
atac, nu mai are loc o renunţare în sensul art.406 CPP, ci o retragere a apelului, prevăzută de
art.407 CPP.
11. Conform art.407 CPP retragerea apelului poate fi făcută până la începutul
dezbaterilor în instanţa de apel. Retragerea apelului presupune refuzul de a utiliza calea de
atac.
Retragerea apelului poate privi atât latura penală, cât şi cea civilă sau hotărârea în
întregime.
Retragerea apelului poate fi şi parţială.
Retragerea apelului trebuie să fie făcută de apelant - persoanele enumerate în art.401
CPP, cu excepţia apelului declarat de procuror, care poate fi retras doar de procurorul ierarhic
superior.
318

Dacă persoana care a declarat apel se află în detenţie, retragerea apelului poate fi
consemnată de administraţia locului de detenţie. Retragerea apelului declarat de inculpatul
minor poate avea foc numai cu consimţământul reprezentantului lui legal.
Retragerea apelului se poate face în scris sau oral. Declaraţia scrisă se face sau la
instanţa care a pronunţat sentinţa, sau la instanţa de apel. Declaraţia verbală se face numai în
şedinţa instanţei de apel.
În cazul retragerii apelului instanţa de apel va pronunţa o încheiere prin care va înceta
procedura apelului. Dacă sunt declarate mai multe apeluri din care unul sau câteva sunt
retrase, instanţa de apel va înceta procedura numai în privinţa acestora, considerându-se astfel
că apelurile nu au fost soluţionate.
Dacă apelantul şi-a retras apelul, iar instanţa încetează procedura, un nou apel introdus
ulterior de aceeaşi parte sau de apărătorul său în aceeaşi cauză trebuie respins ca inadmisibil.
12. Declanşând o continuare a judecării cauzei în fond prin prisma prevederilor art.408-
411 CPP, apelul produce mai multe efecte: suspensiv, devolutiv, neagravarea situaţiei în
propriul apel şi extensiv.
12.1 Declararea apelului are ca efect suspendarea executării hotărârii primei instanţe şi
care va continua pe întreg procesul judecării apelului, atât în ce priveşte latura penală, cât şi
cea civilă. Efectul suspensiv poate fi total - atunci când sentinţa este atacată în întregime,
parţial - atunci când apelul vizează ori numai latura penală, ori numai cea civilă.
Apelul procurorului şi apelul declarat de inculpat, dacă nu vizează anumite situaţii ale
sentinţei, are un efect suspensiv total.
Dacă prin sentinţă sunt condamnate mai multe persoane pentru infracţiuni diferite, iar
unii dintre inculpaţi nu sunt integraţi cu alţii şi nu au declarat apel, efectul suspensiv al
apelului nu se reflectă asupra lor.
Apelul are efect suspensiv numai în cazul dacă a fost declarat în termen. Apelul declarat
după expirarea termenului poate avea efect suspensiv numai după ce a fost recunoscut de
instanţă repus în termen.
De la regula generală, potrivit căreia declaraţia apelului are ca efect suspendarea
executării hotărârii, există unele derogări. Astfel, în situaţia prevăzută de art.398 CPP când
inculpatul este achitat sau eliberat de răspundere penală, eliberat de executarea pedepsei,
condamnat la pedeapsă neprivativă de libertate sau în privinţa lui procesul a fost încetat, dacă
el se află în stare de arest, curtea de apel imediat va pune persoana în libertate.
12.2 Conform art.409 CPP, prin efectul devolutiv al căii de atac se înţelege
condiţionarea examinării apelului doar în privinţa apelantului şi calităţii lui procesuale, cât şi
examinarea tuturor aspectelor de fapt şi de drept, inclusiv în afara motivelor invocate în apel,
dacă acestea sunt în favoarea inculpatului ori apelantului. Prin declararea apelului se provoacă
o verificare multilaterală de fapt şi de drept a sentinţei, verificare care se efectuează în măsura
în care hotărârea a fost atacată, în baza materialelor din dosar doar în privinţa acelor fapte care
au format obiectul judecării în prima instanţă.
12.3 Limitele efectului devolutiv al apelului.
Apelul inculpatului devoluează cauza numai în legătură cu soluţia pronunţată faţă de el
şi numai în legătură cu aspectele de fapt şi de drept care îl privesc. El nu are dreptul să invoce
situaţia altui inculpat, cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia acestuia.
Apelul părţii civile devoluează cauza numai în legătură cu starea de fapt şi de drept
referitoare la inculpatul şi partea responsabilă civilmente care răspund de prejudiciul cauzat.
Apelul părţii vătămate devoluează cauza numai în legătură cu soluţia care îl priveşte pe
inculpatul ce i-a cauzat o daună prin infracţiune şi doar în cazul în care procesul penal se
porneşte în baza plângerii prealabile a acesteia. În cadrul limitelor laturii penale în cazurile
menţionate, instanţa de apel va avea dreptul de a modifica hotărârea în sensul agravării
319

situaţiei inculpatului sau a menţine hotărârea dată de prima instanţă, dar numai în condiţiile
prevăzute în p.5.3 al prezentei hotărâri.
Apelul părţii civilmente responsabile devoluează cauza numai în ceea ce o priveşte pe
ea, nu şi în legătură cu situaţia altor părţi.
Apelul martorului, expertului, interpretului, apărătorului, precum şi apelul declarat de
către orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act juridic
devoluează cauza doar în legătură cu soluţia dată faţă de unul din aceştia.
Apelul procurorului produce efect devolutiv nu numai în ceea ce priveşte aspectele
justiţiei în general, ci şi faţă de toate persoanele ce au fost părţi în proces, atât în favoarea, cât
şi în defavoarea lor. Apelul procurorului devoluează atât latura penală, cât şi cea civilă.
12.4 Potrivit art.410 CPP, instanţele de apel, soluţionând cauza, nu pot crea o situaţie
mai gravă pentru persoana care a declarat apel. Alin.(2) al art.410 CPP stipulează că aceeaşi
regulă se aplică şi în cazul în care apelul a fost declarat în favoarea unei părţi de către
procuror.
De menţionat că regula neagravării situaţiei se aplică tuturor titularilor dreptului de apel,
cu excepţia cazului când procurorul atacă hotărârea în defavoarea inculpatului, iar instanţa de
apel este în drept, după caz, de a-i agrava situaţia acestuia în orice sens.
Instanţele de apel vor avea în vedere şi faptul că regula neagravării situaţiei guvernează
nu numai pedeapsa, dar şi oricare alt aspect al laturii penale, cum ar fi, spre exemplu,
recunoaşterea unor circumstanţe agravante, schimbarea încadrării juridice a faptei într-o
infracţiune mai gravă, chiar dacă pedeapsa nu se va majora.
Regula neagravării situaţiei se aplică şi la alţi subiecţi procesuali - martori, experţi,
interpreţi, traducători, translatori şi apărători, care au atacat hotărârea cu privire la cheltuielile
judiciare ce li se cuvin. În acest sens se interzice de a reduce cheltuielile ce s-au acordat de
prima instanţă acestor subiecţi, dacă în urma apelului lor instanţa superioară va considera că
acestea au fost nejustificat majorate.
12.5 Efectul extensiv al apelului.
Conform art.411 CPP, efectul extensiv constă în faptul că instanţa de apel va examina
cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se
referă, având dreptul să la o hotărâre şi în privinţa lor.
Prevederile acestui articol se aplică în anumite condiţii:
- existenţa unui apel declarat de o persoană care este în drept de a-l înainta (art.401
CPP);
- părţile care au declarat apel să aibă aceeaşi calitate în proces;
- apelul declarat să creeze o situaţie mai bună părţilor care nu au declarat apel sau
părţilor la care acesta nu se referă.
Extinderea efectului apelului presupune o nea-gravare a situaţiei altei părţi care nu a
declarat apel sau la care acesta nu se referă.
12.6 Conform art.405 alin.(5) şi art.399 CPP după expirarea termenului stabilit pentru
declararea apelului, instanţa de fond care a pronunţat sentinţa în termen de 5 zile va trimite în
instanţa de apel dosarul penal împreună cu apelul şi copiile acestuia după numărul de
participanţi la proces.
La dosar urmează a se anexa recipisa despre înmânarea copiei sentinţei inculpatului, în
limba pe care o cunoaşte, înscrisurile privind informarea părţilor despre redactarea sentinţei,
precum şi alte acte după necesitate.
12.7 Dacă în instanţa de apel se vor depista obiecţii neexaminate la procesul-verbal al
şedinţei de judecată (art.336 CPP) ori se va constata lipsa copiilor apelurilor după numărul de
părţi la proces, ori, după necesitate, traducerea lor în altă limbă, instanţa de apel va trimite
dosarul în instanţa de fond pentru lichidarea lacunelor.
320

12.8 În situaţia când din cauza neîntocmirii procesului-verbal al şedinţei de judecată în
termenul fixat de lege ori a redactării sentinţei cu întârziere, precum şi în alte împrejurări, în
virtutea cărora părţile depun apel preventiv nemotivat, instanţa de fond va informa în scris
autorul apelului despre înlăturarea acestor lacune, oferindu-i ultimului termen şi posibilitatea
reală pentru depunerea apelului motivat, însă acest termen nu va depăşi 15 zile. După
expirarea acestui termen, instanţa de fond va trimite în instanţa de apel materialele cauzei cu
apelul preventiv, chiar şi în lipsa apelului motivat. Termenul de declarare a apelului motivat
va curge de la data comunicării în scris despre înlăturarea deficienţei.
13. Judecarea apelului se face cu citarea părţilor, cărora trebuie să li se înmâneze o
citaţie, iar adeverinţa cu indicaţia datei primirii se restituie instanţei de apel. Lipsa adeverinţei
sau neînştiinţarea instanţei de către una din părţi despre imposibilitatea de a se prezenta
constituie temei pentru stabilirea altui termen de judecată.
Părţile pot solicita examinarea apelului în lipsa lor.
Judecarea apelului se face în prezenţa inculpatului când acesta se află în stare de arest,
cu excepţia prevăzută în art.321 alin.(2) CPP.
La judecarea apelului prezenţa procurorului şi a apărătorului este obligatorie.
14. Procedura de examinare a apelului se efectuează în ordinea prevăzută de instanţa de
fond, cu unele excepţii prevăzute în capitolul IV, secţiunea 1 Cod de procedură penală.
Judecarea în apel se începe cu anunţarea de către preşedintele şedinţei a cauzei care
urmează a fi examinată, verificarea prezenţei părţilor, apoi anunţă numele şi prenumele
judecătorilor completului de judecată, ale procurorului, grefierului precum şi ale interpretului
şi traducătorului, dacă aceştia participă, al apărătorului, precizând dacă nu au fost formulate
cereri de recuzare.
Se verifică dacă părţile prezente au făcut cereri sau demersuri, asupra lor instanţa de
apel emiţând o încheiere.
După aceasta se oferă cuvânt apelantului, intimatului, apărătorilor şi reprezentanţilor
lor, apoi procurorului. Dacă între apelurile declarate se află şi apelul procurorului, primul
cuvânt îl are acesta.
După luarea de cuvânt de către părţi, instanţa de apel trece la verificarea probelor
examinate de prima instanţă conform materialelor din dosar prin citirea lor în şedinţa de
judecată, cu consemnarea acestui fapt în procesul-verbal.
Declaraţiile persoanelor care au fost audiate în prima instanţă se verifică de către
instanţa de apel prin citirea lor în şedinţa de judecată.
În cazul în care aceste declaraţii sunt contestate de către părţi, persoanele care le-au
depus urmează să fie audiate conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima
instanţă, cu respectarea principiului nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii.
Cercetarea probelor noi de către instanţa de apel la fel se efectuează conform ordinei
prevăzute pentru prima instanţă.
Instanţa de apel nu este în drept să-şi întemeieze concluziile sale pe probele cercetate de
către prima instanţă dacă ele nu au fost verificate în şedinţa de judecată a instanţei de apel şi
nu au fost reflectate în procesul verbal al şedinţei de judecată.
După terminarea cercetării judecătoreşti se acordă cuvânt apelantului, intimatului,
apărătorului şi reprezentantului lui, procurorului. În dezbateri, părţile se vor referi atât la
chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunţat ori trebuia să se pronunţe prima instanţă de
fond, sau cele care au fost stabilite în instanţa de apel, cât şi asupra chestiunilor de drept.
Părţile au dreptul la replică, iar inculpatul la ultimul cuvânt.
Având în vedere dispoziţiile art.6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi
Libertăţile Fundamentale, aşa cum acestea au fost interpretate şi aplicate, după o hotărâre de
achitare pronunţată de instanţa de fond, instanţa de apel nu poate dispune pentru prima dată
condamnarea fără audierea inculpatului prezent şi fără administrarea directă a probelor.
321

La fel, instanţa de apel este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent,
atunci când acesta nu a fost audiat în instanţa de fond.
Potrivit cerinţelor art.414 CPP, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunţat ori
trebuia să se pronunţe prima instanţă şi care prin apel se transmit instanţei de apel sunt : dacă
fapta reţinută ori numai imputată s-a săvârşit ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat şi în
ce împrejurări s-a comis; în ce constă participaţia, contribuţia materială a fiecărui participant;
dacă există circumstanţe atenuante şi agravante; dacă probele corect au fost apreciate; dacă
toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanţă prin prisma cumulului de probe anexate
la dosar în conformitate cu art.101 CPP.
Chestiunile de drept pe care le poate soluţiona instanţa de apel: dacă fapta întruneşte
elementele infracţiunii, dacă infracţiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost
individualizată şi aplicată just; dacă normele de drept procesual, penal, administrativ ori civil
au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar constata încălcări ale prevederilor legale referitor
la ele, hotărârea instanţei de fond urmează a fi desfiinţată cu rejudecarea cauzei.
Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Nepronunţarea instanţei de apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea
fondului apelului, iar decizia urmează a fi casată cu rejudecarea cauzei în apel cum cere
art.435 CPP, întrucât asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în instanţa de recurs.
[Pct.14 completat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.4 din 30.03.2009]
15. În conformitate cu cerinţele art.415 CPP, în cazul în care în aceeaşi cauză au fost
declarate mai multe apeluri, fiecare dintre acestea trebuie să primească o rezolvare proprie,
care, în raport cu poziţia procesuală şi cu interesele apelanţilor, poate fi diferită de a celorlalte:
un apel sau unele apeluri pot fi respinse, iar altul sau altele admise.
16. Respingerea apelului în conformitate cu prevederile art.415 CPP are loc în trei
situaţii:
a) când apelul este depus peste termen;
b) când apelul este inadmisibil;
c) când apelul este nefondat.
Apelul este depus peste termen atunci când a fost declarat după expirarea termenului de
apel, prevăzut de art.402 CPP, şi nu sunt întrunite condiţiile pentru repunerea lui în termen
sau pentru considerarea lui ca apel peste termen (art.403, 404 CPP).
Apelul este inadmisibil atunci când legea exceptează anumite hotărâri de la atacarea lor
cu apel (art.400 alin.(1) pct.1)-4) CPP), precum şi când este depus de către o persoană fără
calitate (art.401 CPP).
Soluţia de respingere a apelului ca depus peste termen sau inadmisibil nu implică o
verificare a hotărârii atacate, întrucât instanţa de apel nu poate proceda la o verificare de fapt
şi de drept a acesteia decât în cadrul unui apel exercitat în mod legal.
Soluţia de respingere a apelului ca nefondat se face însă numai după examinarea sub
toate aspectele a hotărârii pronunţate de prima instanţă, dacă se ajunge la concluzia că
hotărârea este legală şi întemeiată.
17. Soluţia de admitere a apelului presupune situaţia în care instanţa de apel constată că
hotărârea atacată este greşită sub aspectul de fapt sau de drept, penal ori procesual.
Ca rezultat al admiterii apelului are loc desfiinţarea hotărârii în limitele efectului
devolutiv şi extensiv, cât şi neagravării situaţiei părţii apelante. Admiţând apelul, instanţa
casează sentinţa total sau parţial, rejudecă cauza şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit modului
stabilit pentru prima instanţă, chiar dacă va apărea necesitatea administrării de noi probe.
Se consideră că fondul cauzei nu a fost rezolvat când în considerentele hotărârii primei
instanţe nu se arată dacă există sau nu fapta imputată, dacă inculpatul este sau nu vinovat,
dacă există circumstanţe care atenuează ori agravează răspunderea inculpatului, dacă trebuie
322

ori nu admisă acţiunea civilă ş.a. Fondul cauzei se va considera nerezolvat ori de câte ori
prima instanţă nu a examinat şi nu s-a pronunţat asupra chestiunilor de fond ale procesului,
vizând problema vinovăţiei, a răspunderii penale sau civile ori a nevinovăţiei lui în comiterea
infracţiunii imputate.
18. Alte motive de casare a sentinţei instanţei de fond pot fi unele încălcări ale legii
procesuale penale, cum ar fi: reglementările ce vizează competenţa instanţei după materie sau
după calitatea persoanei, compunerea completului de judecată, publicitatea şedinţei de
judecată, obligativitatea participării procurorului, inculpatului, apărătorului, traducătorului,
interpretului în şedinţa de judecată.
În astfel de împrejurări instanţa de apel va casa hotărârea şi va dispune rejudecarea
cauzei potrivit ordinii stabilite pentru prima instanţă cu reaprecierea probelor, adoptând o
singură decizie.
19. Poate fi motiv de casare şi citarea ilegală a părţii atunci când nu i-a fost trimisă
citaţia, când ea nu a primit-o, când citaţia nu cuprinde toate rechizitele cerute (data, ora
examinării, adresa), când citarea s-a făcut la altă adresă decât cea indicată, când lipseşte
dovada de înmânare a citaţiei, primirea căreia persoana o contestă.
În cazul când persoana legal citată nu a avut posibilitatea să se prezinte şi nu a anunţat
despre aceasta instanţa, ea are dreptul să atace hotărârea invocând acest motiv. Imposibilitatea
de a se prezenta trebuie să fie motivată printr-un caz fortuit, de asemenea şi situaţia când
persoana s-a aflat în imposibilitatea de a anunţa instanţa despre aceasta.
20. Conform prevederilor art.416 CPP, instanţa de apel, deliberând asupra apelului, dacă
va considera necesar de a cerceta suplimentar probe sau a administra probe noi, de care
depinde soluţionarea completă a apelului, poate dispune reluarea dezbaterilor judiciare, va
pronunţa o încheiere, apoi va purcede în aceeaşi şedinţă la cercetarea lor sau, după necesitate,
va stabili un nou termen de judecare a apelului. Cercetarea probelor noi se face potrivit ordinii
stabilite pentru prima instanţă.
Astfel instanţa de apel va decide asupra chestiunilor referitoare la repararea
prejudiciului, asupra măsurilor preventive (art.329 CPP), cheltuielilor judiciare, precum şi
asupra altor circumstanţe de care depinde soluţionarea corectă şi completă a apelului.
Conform art.327, art.331 alin.(2), art.351, art.362, art.364 CPP, părţile care invocă
necesitatea administrării de noi probe sunt obligate să asigure la data stabilită prezenţa
persoanelor, pe care le-au solicitat. Instanţa de apel, la cererea părţilor, poate amâna şedinţa
de judecată pe o perioadă de până la o lună, pentru ca acestea să prezinte probe suplimentare.
Dacă părţile nu prezintă probe suplimentare în termenul cerut, instanţa soluţionează cauza în
baza probelor existente. La solicitarea părţii aflate în imposibilitate de a prezenta proba
respectivă, instanţa de apel îi va acorda sprijinul prevăzut de lege în obţinerea probelor noi.
21. În cazul când prima instanţă nu a respectat prevederile art.394 CPP privind
întocmirea sentinţei, însă în fapt probele au fost cercetate, instanţa de apel, casând sentinţa din
acest motiv, va continua prin rejudecarea cauzei aprecierea tuturor împrejurărilor şi,
respectând normele procedurale (art.393-397 CPP), va pronunţa o nouă hotărâre conform
ordinii stabilite pentru prima instanţă.
21.1. Instanţele de apel vor ţine cont de diversele forme de situaţii posibile să apară la
judecarea sau rejudecarea apelului.
Se atenţionează instanţele de apel că în cadrul judecării apelului procurorul nu poate
modifica acuzarea în sensul agravării ei, din motiv că aceasta ar leza substanţial dreptul
inculpatului la un proces echitabil (învinuirea respectivă nu parcurge triplul grad de
jurisdicţie, reieşind din faptul că este formulată în instanţa de apel). Totodată art.326 CPP
stipulează posibilitatea modificării acuzării în sensul agravării ei doar în cadrul examinării
cauzei în prima instanţă.
323

Aceeaşi regulă se răsfrânge şi asupra cazurilor de conexare a dosarelor în instanţa de
apel. Urmează a se evita situaţiile când prin conexare s-ar agrava situaţia inculpatului (art.6
din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale).
Dacă în instanţa de apel procurorul solicită achitarea inculpatului, această propunere nu
este obligatorie pentru instanţă.
Dacă după judecarea apelului declarat de o persoană parvine alt apel declarat de altă
persoană, instanţa de apel în alt complet de judecători este obligată să-l judece şi pe acesta
potrivit ordinii generale.
În condiţiile când inculpatul ori alte părţi în proces înaintează versiuni de aplicare a
constrângerii în timpul urmăririi penale şi dacă acestea n-au fost obiect de discuţii în prima
instanţă, reieşind din faptul că apelul este continuarea judecării cauzei, instanţa de apel,
amânând examinarea, va întreprinde măsuri adecvate de verificare a acestor circumstanţe prin
intermediul procurorului. Acesta în termenul stabilit va prezenta instanţei în scris concluzia cu
rezultatele verificării circumstanţelor invocate.
Dacă procurorul în apel solicită reîncadrarea acţiunilor inculpatului fără a concretiza
pedeapsa, acest fapt nu va influenţa asupra hotărârii, întrucât sancţionarea celui vinovat
constituie o prerogativă a instanţei.
Se explică că dacă la examinarea apelului se va stabili existenţa unuia din cazurile
prevăzute de art.391 CPP (a intervenit decesul inculpatului, persoana nu a atins vârsta pentru
tragere la răspundere penală ş.a.), instanţa de apel, rejudecând cauza, va casa sentinţa,
dispunând încetarea procesului penal (cu excepţia cazurilor de reabilitare).
Curţile de apel vor ţine cont de faptul că, dacă la momentul examinării apelului a fost
adoptată o lege penală nouă cu efect retroactiv (art.10 CPP), instanţa de apel corespunzător va
interveni, modificând sentinţa pronunţată până la intrarea în vigoare a acestei legi.
22. Reieşind din conţinutul art.417 CPP decizia instanţei de apel constă din 3 părţi:
introductivă, descriptivă, dispozitivă.
22.1. În partea introductivă se indică timpul şi locul emiterii deciziei, denumirea
instanţei de apel, numele şi prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului,
grefierului, apărătorului, interpretului, numele şi prenumele apelanţilor, cu indicarea calităţii
procesuale, hotărârea atacată, numele, prenumele şi patronimicul, anul naşterii condamnaţilor,
achitaţilor sau ale persoanelor în privinţa cărora procesul a fost încetat, conform actelor de
identitate. În cazul când instanţa extinde examinarea apelului prin efectul extensiv şi asupra
altor inculpaţi care nu au atacat hotărârea, se va indica şi numele, prenumele acestora. În
situaţia neaplicării acestui efect se va arăta că hotărârea în privinţa acestora nu este atacată şi
nu se verifică. În partea introductivă a deciziei se include conţinutul dispozitivului sentinţei
atacate sau a încheierii, precum şi menţiunile despre îndeplinirea procedurii legale de citare a
părţilor.
Dacă la judecarea apelului au fost depistate erori materiale evidente, dar care nu
provoacă dubii (greşeli comise la scrierea numelui şi prenumelui părţilor în proces, greşeli
aritmetice ori care indică incorect tipul penitenciarului, precum şi folosirea neadecvată a
sinonimelor), examinarea se scoate de pe rol, iar dosarul din oficiu se restituie instanţei care a
adoptat hotărârea pentru înlăturarea erorilor în conformitate cu cerinţele art.248-250 CPP.
22.2. Partea descriptivă a deciziei se începe cu expunerea succintă a faptelor de
săvârşirea cărora inculpatul este declarat vinovat sau a învinuirii sub care a fost pus, apoi se
expune fondul apelului, conţinutul solicitărilor părţilor participante în şedinţa judiciară,
argumentele suplimentare. În continuare în decizie se expune concluzia generală a instanţei pe
marginea apelului şi temeiurile de fapt şi de drept, motivele adoptării soluţiei respective.
Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor indicate în apel.
Nerespectarea acestor cerinţe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului.
324

În cazul când instanţa de apel, la cererea părţilor, a administrat probe noi, ea urmează să
le descrie în textul deciziei, cu aprecierea lor.
Dacă instanţa de apel admite apelul cu rejudecarea cauzei, decizia trebuie să cuprindă
analiza probelor pe care s-a bazat instanţa pronunţând hotărârea, să indice din ce motive ele
urmează a fi reapreciate ori respinse ca probe.
În partea descriptivă decizia trebuie să corespundă tuturor cerinţelor art.394 CPP.
În cazurile când instanţa de apel va constata că hotărârea supusă verificării conţine
concluzii ori expresii ce contravin legii, însă nu influenţează asupra temeiniciei şi legalităţii
hotărârii (aplicarea neîntemeiată a confiscării averii, necesitatea excluderii unor indici ai
infracţiunii, unor episoade din şirul de infracţiuni, expresii neadecvate ş.a.), în partea
descriptivă se va argumenta excluderea lor din textul hotărârii atacate. Despre aceasta se va
menţiona şi în dispozitiv.
Judecând apelul şi constatând că acesta este parţial întemeiat referitor la aprecierea şi
încadrarea juridică a faptei, la măsura de pedeapsă sau la latura civilă, instanţa va motiva
partea în care se argumentează o asemenea concluzie.
23. Dispozitivul deciziei instanţei de apel trebuie să corespundă concluziilor făcute de
instanţă în partea descriptivă. Considerând hotărârea legală şi întemeiată, instanţa dispune
motivat respingerea apelului, indicând totodată hotărârea instanţei ce a adoptat-o. Dacă se
constată că hotărârea atacată este ilegală, dispozitivul va cuprinde indicaţii despre admiterea
apelului, părţile care l-au declarat, cu referire la temeiurile respective. În cazul pronunţării
hotărârii privind ordinea stabilită pentru prima instanţă, dispozitivul urmează a fi elaborat
ţinându-se cont de cerinţele art.393-397 CPP.
24. La întocmirea deciziilor, instanţele de apel în mod obligatoriu se vor referi la
normele Codului penal şi ale Codului de procedură penală, indicând concret care prevederi ale
legii au fost încălcate şi în ce constă această încălcare.
Dacă instanţa a judecat apelurile declarate de mai multe părţi, în dispozitiv trebuie să se
expună concluzia concretă asupra fiecăruia. Omiterea expunerii concluziei respective se
consideră nerezolvare a fondului apelului.
În dispozitivul deciziei trebuie să se indice faptul că decizia este executorie, dar părţile
au dreptul de a o ataca cu recurs în termenul prevăzut de lege.
Totodată, necesar de ţinut cont de faptul că termenul pedepsei pentru inculpatul arestat
se calculează din data adoptării deciziei şi că în durata pedepsei se include tot timpul aflării
lui în stare de arest, indicându-se termenul concret (art.233 CPP).
25. Constatând în procesul de judecată a apelului fapte de încălcare a legalităţii şi a
drepturilor omului, odată cu adoptarea deciziei, instanţa emite o încheiere interlocutorie după
regulile prevăzute de art.218 CPP.
26. Rejudecarea cauzei în corespundere cu art.419 CPP se va efectua cu respectarea
principiului nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii, egalităţii în drepturi în faţa instanţei,
publicităţii şedinţei de judecată, respectarea prevederilor legale cu privire la compunerea
completului de judecată, soluţionarea chestiunilor privind incompatibilitatea.
În cadrul rejudecării pot fi prezentate probe suplimentare.
27. După examinarea apelului, instanţa de apel va respecta întocmai cerinţele art.343,
399, 418 CPP, privind pronunţarea, redactarea deciziei, înmânarea copiilor documentelor
judiciare părţilor ş.a., anexând la dosar înscrisurile corespunzătoare.
Neîndeplinirea acestor cerinţe echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al
persoanelor implicate în proces.
28. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.26 din 26 decembrie
2000 "Cu privire la practica examinării cauzelor penale în ordine de apel".
Chişinău,12 decembrie 2005
nr.22
325

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza
penală nr.9 din 30.10.2009
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.5, pag.4
În contextul măsurilor de asigurare a funcţionării eficiente a Codului de procedură
penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, pus în aplicare la 12 iunie 2003,
luând în consideraţie complexitatea problemelor juridice şi importanţa aspectelor de drept
evaluate în cadrul procesului penal la judecarea recursului ordinar, urmărind scopul
interpretării unitare şi aplicării corecte a normelor de drept privind judecarea recursului
ordinar în cauza penală în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în
temeiul articolelor 2 lit.e) şi 16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie,
Plenul oferă următoarele recomandări şi explicaţii:
I. Constatări preliminare
1. Judecarea recursului ordinar în cauza penală se desfăşoară potrivit prevederilor
stipulate în secţiunea a 2-a, capitolul IV, titlul II, Partea specială din Codul de procedură
penală.
Din prevederile acestei secţiuni rezultă că recursul ordinar în cauza penală reprezintă o
cale de atac ordinară, ca şi apelul, preponderent de casare, destinată a repara, în principal,
erorile de drept comise de instanţa de fond.
Recursul ordinar în cauza penală este un act accesibil, necesar şi indispensabil pentru
desfăşurarea legală a procesului penal şi se efectuează într-un termen fix, stabilit de lege.
Deoarece provoacă, de regulă, verificarea legalităţii hotărârii atacate, recursul respectiv este o
cale de atac, în principal, de drept.
2. În sistemul Legii procesuale penale, există două forme de recurs ordinar distincte, dat
fiind că promovează un al treilea sau un ai doilea grad de jurisdicţie în procesul penal:
a) recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel;
b) recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de
atac apelul.
II. Partea întâi
Recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel
3. Recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel corespunde, în principiu, celui de-al
treilea grad de jurisdicţie penală şi, de aceea, este declarat, de regulă, împotriva hotărârilor
judecătoreşti date în ultimul grad de fond, pentru erorile de drept pe care le conţin.
Dacă apelul devoluează cauza atât în fapt, cât şi în drept, sub toate aspectele, recursul o
devoluează cu precădere în drept, repunând în examinare nu întreaga cauză, ci numai
chestiunile de drept, pentru temeiuri stabilite expres în lege, astfel pronunţându-se asupra
erorilor de drept substanţiale (materiale) şi procesuale (formale).
326

4. Hotărârile supuse recursului sunt menţionate în art.420 CPP, ele fiind:
a) deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel;
b) încheierile instanţei de apel, care se atacă odată cu decizia recurată, cu excepţia
cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel sunt hotărârile judecătoreşti
prin care se soluţionează cauza în cel de-al doilea grad al fondului, după judecarea cauzei în
primă instanţă, asigurându-se un control judiciar asupra sentinţelor de condamnare, de
achitare şi de încetare a procesului penal.
Încheierile instanţei de apel care pot fi atacate cu recurs, de regulă, numai odată cu
decizia recurată sunt hotărârile judecătoreşti care soluţionează chestiuni premergătoare
fondului cauzei şi au fost date în timpul judecăţii, şi anume: încheieri prin care instanţa
dispune asupra administrării probelor sau cererilor formulate de părţi; încheieri prin care
instanţa la măsuri pentru buna desfăşurare a procesului penal, cum ar fi cele privind
respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecată ori cele privind
extinderea procesului penal; încheieri care au fost date după pronunţarea deciziei recurate (de
ex.: de înlăturare a unor omisiuni vădite sau de îndreptare a erorilor materiale).
Încheierile instanţei de apel care pot fi atacate separat cu recurs sunt hotărârile
judecătoreşti prin care se soluţionează în apel orice cerere introdusă în baza unor dispoziţii
referitoare la punerea în executare a hotărârii penale sau la modificarea măsurii preventive de
constrângere etc.
5. Nu sunt supuse recursului următoarele decizii:
- deciziile prin care s-a luat act de retragerea apelului, dacă legea prevede această cale
de atac;
- deciziile instanţei de recurs;
- deciziile instanţei de recurs în anulare;
- deciziile prin care au fost soluţionate conflictele de competenţă.
Nu pot fi atacate cu recurs încheierile:
- prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea sau s-a admis recuzarea (art.35 alin.(3)
CPP);
- date în cauzele penale în care s-au pronunţat decizii nesusceptibile de a fi atacate cu
recurs.
Hotărârea referitor la care partea a retras apelul în condiţiile prevăzute de articolul 407
CPP nu poate fi atacată cu recurs de către aceasta.
6. Din categoria hotărârilor care nu pot fi atacate cu recurs sunt omise deciziile prin care
apelul a fost respins ca depus peste termen, prin urmare, într-o asemenea situaţie, recursul
poate fi apreciat ca fiind vădit neîntemeiat.
Un apel declarat peste termen nu poate fi considerat un apel nedeclarat, astfel încât
părţii care nu a utilizat apelul în termenul prevăzut de art.402 CPP nu i se poate îngrădi
dreptul de a declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel cu privire la soluţia de
respingere a apelului ca fiind declarat peste termen. În cazul dat, instanţa de recurs este
obligată să verifice dacă instanţa de apel a constatat că întârzierea a fost determinată de
motive întemeiate.
Dacă însă se critică sentinţa care a rămas definitivă la expirarea termenului de apel,
recursul este inadmisibil.
7. Persoanele care pot declara recurs ordinar împotriva hotărârilor instanţelor de apel
sunt indicate în articolul 421 CPP. Pot formula recursul respectiv procurorul şi persoanele
arătate în art.401 CPP, care se aplică în mod corespunzător.
În temeiul art.421 CPP raportat la art.401 CPP, titularul dreptului de recurs în numele
persoanelor menţionate în art.401 alin.(1) pct.2)-4) CPP poate fi apărătorul sau reprezentantul
lor legal.
327

8. Din prevederile art.420 alin.(4) CPP rezultă că exercitarea recursului este
condiţionată de utilizarea prealabilă a apelului, în cazul în care legea prevede această cale
ordinară de atac.
Persoanele indicate în articolul 401 CPP, care nu au folosit calea de atac a apelului, pot
declara recurs numai dacă prin hotărârea atacată a fost modificată soluţia primei instanţe şi
prin aceasta s-a înrăutăţit situaţia recurentului. Procurorul care nu a declarat apelul este
titularul recursului ordinar în cazul în care a fost admis apelul părţii apărării.
Inculpatul condamnat care nu a atacat cu apel sentinţa primei instanţe poate ataca cu
recurs decizia prin care, în urma admiterii apelului procurorului, s-a aplicat o măsură de
siguranţă şi a fost modificată soluţia dată în latura civilă, numai sub aspectul acestor
modificări aduse sentinţei, dar nu cu referire la existenţa vinovăţiei şi la aplicarea pedepsei
care au rămas stabilite prin sentinţă, nefiind casate în apelul procurorului. Pe de altă parte,
inculpatul care nu a atacat sentinţa de condamnare cu apel, iar pedeapsa aplicată i-a fost
majorată în urma admiterii apelului procurorului poate declara recurs împotriva deciziei
instanţei de apel numai cu privire la aplicarea pedepsei, dar nu la existenţa vinovăţiei sau la
alte chestiuni ale sentinţei menţinute de instanţa de apel.
9. Termenul de declarare a recursului ordinar împotriva hotărârilor instanţelor de apel,
potrivit prevederilor art.422 CPP, este de 2 luni de la data pronunţării deciziei, dacă legea nu
dispune altfel, iar în cazul redactării deciziei - de 2 luni după înştiinţarea în scris a părţilor
despre semnarea deciziei redactate de judecătorii completului de judecată.
Termenul de declarare a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât la dezbateri, cât şi
la pronunţarea deciziei, chiar dacă a fost reprezentat de avocat, curge de la înmânarea copiei
de pe hotărârea judecătorească.
În cazul în care recursul este depus peste termenul prevăzut de lege, instanţa este
obligată să stabilească motivele întârzierii şi, dacă constată motive întemeiate, va trimite
recursul pentru judecare.
Motive întemeiate pot fi: existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie existenţa unei
alte cauze care a pus titularul recursului în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu
interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese. De exemplu,
inculpatului i-a fost înmânată mai târziu de două luni copia de pe sentinţa tradusă în limba
maternă sau în limba pe care o cunoaşte.
10. Instanţa care a pronunţat hotărârea recurată este obligată să anexeze la dosar datele
privind comunicarea hotărârii în modul stabilit de lege, iar în procesul verbal al şedinţei de
judecată să facă menţiunile corespunzătoare privind participarea persoanei, pronunţarea
dispozitivului hotărârii sau, după caz, a hotărârii integrale etc.
Instanţa de recurs este obligată să verifice temeinic împrejurările în care s-a declarat
recursul şi, fără a stabili cu certitudine, pe baza acestora, că cererea a fost primită după
expirarea termenului de recurs, nu este în drept să decidă inadmisibilitatea în temeiul că
recursul este declarat peste termen.
În cazul în care recurentul critică decizia instanţei de apel, prin care s-a respins apelul ca
tardiv, iar soluţia este vădit neîntemeiată, recursul este admisibil, această cale de atac fiind
singura prin care se poate remedia eroarea judiciară comisă de instanţa de apel. Aceste
considerente duc la admiterea recursului, casarea totală a deciziei atacate, cu dispunerea
rejudecării cauzei de către instanţa de apel, pe motiv că nu a fost judecat fondul apelului.
11. Retragerea recursului ordinar împotriva hotărârii instanţei de apel se efectuează în
conformitate cu prevederile art.423 CPP.
Persoanele care pot declara acest recurs au dreptul să-l retragă în condiţiile art.407 CPP,
care se aplică în mod corespunzător.
328

Până la începerea luărilor de cuvânt ale participanţilor la judecarea recursului în şedinţa
de judecată a instanţei de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, de
regulă fiind formulată o cerere scrisă în acest sens.
În cazul retragerii recursului în condiţiile legii, instanţa, audiind opiniile participanţilor
la proces, prin încheiere motivată, încetează procedura de recurs.
Legea nu prevede posibilitatea revenirii asupra retragerii recursului şi, astfel, o
eventuală revenire nu produce consecinţe juridice.
12. Retragerea recursului trebuie făcută personal de recurent sau prin mandatar special.
În ipoteza în care instanţa nu are posibilitate să verifice identitatea părţii care arată, printr-o
cerere scrisă depusă la dosar, că îşi retrage recursul, nu se dispune încetarea procedurii de
recurs, ci trebuie să se judece recursul.
Retragerea recursului de către condamnat se face în prezenţa apărătorului. Avocatul nu
poate retrage recursul declarat în absenţa condamnatului şi dacă nu dispune de un mandat
special privind retragerea recursului.
Condamnatul minor, precum şi cel care suferă de o boală ce îi afectează discernământul
nu pot retrage recursul declarat fără consimţământul reprezentantului legal şi fără participarea
avocatului.
Recursul declarat de procuror poate fi retras doar de procurorul ierarhic superior. În
această situaţie, recursul poate fi însuşit de oricare dintre părţi numai dacă a fost declarat în
favoarea sa.
În caz contrar, neputând fi însuşit de parte, instanţa încetează procedura de recurs,
deoarece nu mai este învestită cu judecarea recursului procurorului. Recursul declarat de
procuror în defavoarea condamnatului şi retras în condiţiile legii nu poate fi însuşit de
condamnat.
13. În sensul art.424 CPP, care reglementează efectul devolutiv al recursului şi limitele
lui, se prevede că instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă
declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.
Persoana la care se referă declaraţia de recurs trebuie să fie nominalizată explicit,
deoarece această declaraţie constituie actul de sesizare în raport cu care se devoluează
judecarea în această fază procesuală. Astfel, declaraţia de recurs a procurorului prin
nominalizarea unui condamnat la care se referă, urmată de formularea "şi alţii", produce
efecte juridice numai faţă de persoana nominalizată.
Recursul, fiind a doua cale ordinară de atac, ce urmează a fi judecată la cel de-al treilea
grad de jurisdicţie, poate fi exercitat în limitele temeiurilor de casare concret şi limitativ
determinate, care vizează legalitatea hotărârii pronunţate în apel şi care sunt direct enunţate în
art.427 CPP, excepţie fiind cazurile în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia
condamnaţilor.
Efectul devolutiv al recursului nu poate funcţiona decât cu respectarea prevederilor
art.424 alin.(2) CPP, adică numai în limitele temeiurilor prevăzute de art.427 CPP.
În materia despăgubirilor, materiale sau morale, nu există temei de casare care să
îngăduie instanţei de recurs să reaprecieze cuantumul acţiunii civile. Ca atare, în recurs nu se
poate solicita reactualizarea despăgubirilor cuvenite, stabilite de instanţa de fond.
14. Efectul extensiv al recursului împotriva hotărârilor instanţelor de apel, prevăzut în
art.426 CPP, se produce atât cu privire la părţile care nu au declarat recurs, cât şi cu privire la
părţile care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, dacă aparţin
grupului procesual al recursului, iar acesta a declarat recursul în termenul legal. Astfel, dacă
unul dintre condamnaţi a declarat recursul în termen, instanţa de recurs examinează cauza prin
extindere cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat recursul sau la care acesta
nu se referă, ori care au declarat recurs tardiv, putând hotărî şi în privinţa lor, fără ale crea o
situaţie mai gravă, dacă s-a decis admisibilitatea recursului.
329

În cazul în care în dosar sunt mai mulţi condamnaţi şi se respinge recursul declarat de
unul din ei, nu se admite soluţia privind aplicarea efectului extinderii judecăţii asupra
celorlalţi condamnaţi.
Recursul nu poate fi extins asupra părţilor cu interese contrare, deoarece acestora li s-ar
crea o situaţie mai gravă.
Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului
declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decât acelea la care s-a referit în recurs, fără a
li se crea acestora o situaţie mai gravă.
Dacă procurorul a declarat recurs în defavoarea unor condamnaţi, iar procurorul ierarhic
superior a retras recursul cu privire la unul dintre condamnaţi, instanţa de recurs, la judecarea
recursului procurorului, nu va crea prin extindere o situaţie mai gravă condamnatului în
privinţa căruia a fost retras recursul.
15. Potrivit art.425 CPP, instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie
mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recursul. Această normă de drept
se aplică şi la rejudecarea cauzei în urma admiterii recursului părţii apărării şi casării hotărârii
atacate.
Astfel, în ipoteza în care a fost admis recursul părţii apărării, dispunându-se rejudecarea
cauzei în instanţă de apel, aceasta, judecind cauza, nu este în drept să facă o calificare mai
gravă a faptei sau să aplice o pedeapsă mai severă.
La fel, în ipoteza în care se judecă numai recursul părţii apărării, instanţa de recurs nu
poate reţine starea de recidivă, care, în mod greşit, nu a fost reţinută de instanţa de fond, sau
nu poate modifica încadrarea juridică a faptei într-o infracţiune mai gravă, deşi calificarea este
greşită în raport cu încadrarea juridică a faptei reţinute prin rechizitoriu, de asemenea nu poate
reţine în sarcina inculpatului (condamnatului) mai multe infracţiuni în concurs faţă de o
singură infracţiune reţinută prin hotărârea recurată.
Principiul neagravării situaţiei în propriul recurs funcţionează şi în ipoteza în care, cu
ocazia judecării recursului părţii apărării, sunt descoperite noi circumstanţe, cum ar fi: noi
infracţiuni, starea de recidivă, existenţa unei condamnări anterioare etc. În cazul în care se
descoperă asemenea circumstanţe, precum şi în alte situaţii, ce nu pot fi reformate datorită
aplicării art.425 CPP, instanţa de recurs trebuie să le arate în cuprinsul deciziei şi să motiveze
concluzia respectivă.
16. Reglementarea dreptului de a declara recurs ordinar împotriva deciziei instanţei de
apel reprezintă, din partea titularului, atât un drept procesual de dezvoltare a atribuţiilor
prevăzute de lege, cât şi o obligaţie de a formula cererea respectivă în strictă conformitate cu
cerinţele stipulate în art.427, 429, 430 CPP.
Articolul 430 CPP prevede expres ce trebuie să conţină cererea de recurs, indicând
elementele obligatorii. Elementele de bază sunt conţinutul şi motivele recursului, prin care, în
principiu, se precizează şi se solicită cerinţele procesuale în faţa instanţei de recurs.
Din conţinutul art.429 alin.(1) CPP rezultă că motivarea recursului împotriva hotărârii
instanţei de apel este obligatorie, iar potrivit art.430 pct.5) CPP, în cererea de recurs trebuie
indicate temeiurile prevăzute în art.427 CPP şi motivele recursului cu argumentarea
ilegalităţii hotărârii atacate.
Depunerea recursului motivat cu atâtea copii câţi participanţi la proces sunt reprezintă o
garanţie procesuală pentru asigurarea drepturilor părţilor din procesul penal, inclusiv a
dreptului la apărare al condamnatului (inculpatului). Este, deci, indispensabil ca persoanei
respective (condamnatului, inculpatului, părţii vătămate) să i se asigure posibilitatea de a lua
cunoştinţă cu recursul ce conţine temeiul motivat, mai cu seamă în cazul în care se solicită o
soluţie ce i-ar agrava situaţia, adică dreptul ei la apărare trebuie să intre în deplinul său
exerciţiu.
330

Odată ce temeiul, a cărui aplicare ar conduce la concluzia în sensul agravării situaţiei
recurentului, nu este motivat, instanţa de recurs nu este în drept, din oficiu, să-l argumenteze,
dat fiind că se încalcă dreptul la apărare.
De vreme ce temeiurile pentru care se poate declara recurs împotriva hotărârilor
instanţelor de apel sunt expres şi limitativ enunţate de art.427 CPP, rezultă că motivarea
recursului trebuie să se refere numai la aceste temeiuri cu indicarea concretă a textelor de lege
pe care se întemeiază.
17. În conformitate cu prevederile art.424 alin.(2) CPP, instanţa de recurs judecă cauza
numai în limitele temeiurilor prevăzute de art.427 CPP, fiind în drept să judece şi în baza
temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnatului. Această dispoziţie legală
defineşte natura juridică a recursului ca fiind o cale de atac devolutivă de drept.
De aici rezultă că, în cazul în care recursul nu este motivat, instanţa de recurs se află în
imposibilitate de a judeca cauza în sensul agravării situaţiei condamnatului, dat fiind că
lipseşte obiectul judecării respective. Concomitent, având obligaţia de a judeca recursul în
conformitate cu prevederile art.434 alin.(1) CPP, instanţa poate lua în consideraţie, din oficiu,
temeiurile prevăzute de art.427 CPP, dar cu condiţia să nu înrăutăţească situaţia inculpatului.
Instanţa de recurs nu poate, din oficiu, să evalueze alte temeiuri în drept ale cazului de
casare, decât cele invocate de recurent cu referire la textul de lege citat, cu excepţia când, prin
soluţie, nu se agravează situaţia părţii împotriva căreia este declarat recursul.
Faţă de aspectele de drept relevate, se impune concluzia că, în situaţia în care din
cererea de recurs se desprinde un temei indicat în art.427 CPP, instanţa de recurs este în drept
să analizeze temeinicia hotărârii atacate, referindu-se numai la temeiul motivat de recurent şi
numai în cazul în care acesta se regăseşte în textul de lege menţionat. Excepţie poate fi cazul
când, indiferent de modul cum sunt formulate temeiurile indicate de recurent, instanţa va
examina hotărârea din oficiu, cu condiţia că temeiul menţionat este prevăzut în art.427 CPP şi
că soluţia adoptată nu va înrăutăţi situaţia condamnatului.
În cazul în care sunt respectate dispoziţiile legale prin care se stabileşte conţinutul
recursului, inclusiv regimul motivării cererii de recurs, instanţa va ţine seama de temeiurile de
casare, fără a agrava situaţia recurentului. Astfel, în ipoteza în care condamnatul şi-a motivat
recursul fără a indica temeiul de casare prevăzut în art.427 CPP, neexistând o sancţiune
procesuală pentru omisiunea arătată, instanţa de recurs va analiza criticile recursului în raport
cu temeiurile legale de casare, fără a influenţa hotărârea în defavoarea condamnatului.
18. Din conţinutul art.427 CPP rezultă că temeiurile pentru recursul ordinar declarat
împotriva deciziei instanţei de apel nu pot fi decât de drept, fiind determinate expres de lege.
Astfel, hotărârile instanţelor de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept
comise de instanţele de fond.
Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual şi erori de drept material sau
substanţial.
În atare situaţie, instanţa de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele
reţinute prin hotărârea atacată şi dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea
dispoziţiilor de drept formal şi/sau material. Chestiunea dacă fapta este constatată conform
legii este un temei de drept, deoarece priveşte încadrarea juridică dată faptei săvârşite, astfel
ea cade sub controlul instanţei de recurs, pentru care fapta nu poate fi privită ca fiind stabilită
atunci când se constată ilegalităţi.
Temeiurile pentru recurs pot fi:
- formale sau de procedură (art.427 pct.1)-7) CPP);
- substanţiale sau de judecată (art.427 pct.8)-16) CPP).
Temeiurile menţionate pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate în
apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţă de apel.
331

19. Potrivit art.428 CPP, recursurile declarate împotriva deciziilor curţilor de apel se
examinează de Colegiul penal al CSJ.
După învestirea instanţei de recurs prin depunerea şi primirea cererii de recurs, instanţa
îndeplineşte actele procedurale preparatorii prevăzute la art.431 alin.(1) CPP.
În temeiul art.431 alin.(1) pct.2) şi 3) CPP, dosarul penal înregistrat, în conformitate cu
prevederile art.6/1 din Legea privind organizarea judecătorească, prin rezoluţie, se
repartizează aleatoriu judecătorului pentru pregătirea cauzei spre examinarea admisibilităţii în
principiu a recursului în şedinţa de judecată.
Judecătorul desemnat face în mod obligatoriu parte din completul de judecată, iar în caz
de imposibilitate, se desemnează un alt judecător pentru a pregăti cauza spre judecare.
În conformitate cu art.431 alin.(2) CPP, judecătorul desemnat verifică dacă recursul
îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut pentru depunerea lui, prevăzute de art.429 şi 430
CPP, dacă temeiurile invocate se încadrează în dispoziţiile art.427 CPP, indică jurisprudenţa
în problemele de drept aplicabile la judecarea recursului.
Chestiunile menţionate se soluţionează în procedura de admisibilitate în principiu a
recursului.
20. Procedura privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva
hotărârii instanţei de apel reprezintă o activitate restrânsă a procedurii de recurs, ca cel de al
treilea grad de jurisdicţie, care derivă din prevederile Protocolului al 14-lea adiţional la
Convenţia Europeană, precum şi din Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei către statele membre cu privire la perfecţionarea mijloacelor interne de apărare
juridică din 12 mai 2004.
Prevederile art.432 CPP reglementează procedura privind admisibilitatea în principiu a
recursului.
Instanţa de recurs, în complet format din 3 judecători, examinează admisibilitatea în
principiu a recursului, fără citarea părţilor, în camera de consiliu în baza materialelor din
dosar şi, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra inadmisibilităţii recursului în
cazurile prevăzute expres la art.432 alin.(2) CPP. Deoarece în aceste cazuri şedinţa de
judecată nu este publică, instanţa de recurs este obligată să comunice părţilor decizia privind
inadmisibilitatea recursului, care, potrivit art.432 alin.(3) CPP, este irevocabilă.
Totodată, dacă se constată cazurile prevăzute de art.432 alin.(4) CPP, instanţa, prin
încheiere, va trimite recursul pentru judecare Colegiului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
constituit din 5 judecători.
După adoptarea încheierii menţionate, se îndeplinesc măsurile premergătoare judecării
recursului, stipulate la art.432 alin.(5) CPP: preşedintele Colegiului lărgit va fixa termenul de
judecată a recursului şi va dispune să se comunice părţilor la proces despre aceasta, precum şi
despre esenţa recursului. Odată cu citarea, se expediază şi copia de pe recurs.
21. Judecarea recursului se desfăşoară potrivit procedurii stabilite în art.433 CPP.
Şedinţa de judecată în recurs se deosebeşte atât de şedinţa de judecată în primă instanţă,
cât şi de şedinţa de judecată în apel, prin lipsa cercetării judecătoreşti conform dispoziţiilor
care guvernează judecarea cauzei în fond şi, respectiv, neobligativitatea întocmirii procesului
verbal al şedinţei de judecată.
22. La termenul fixat pentru judecarea recursului, în şedinţa de judecată, cu participarea
procurorului, avocatului şi persoanelor indicate la art.401 CPP, ale căror interese sunt atinse
prin motivele invocate în recurs, instanţa, după ce rezolvă orice cerere care împiedică
desfăşurarea judecăţii în recurs (cerere de recuzare), ascultă părţile în proces.
Judecarea recursului în absenţa persoanei se face în situaţia când există date referitoare
la îndeplinirea legală a procedurii de citare.
332

Potrivit art.433 alin.(3) CPP, primul cuvânt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi
participanţi la şedinţa de judecată. Dacă între recursurile declarate se află şi recursul
procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
Din conţinutul art.433 şi 434 CPP, rezultă că, la judecarea recursului, nu se admite
prezentarea şi, respectiv, administrarea de probe suplimentare. Totodată, rezultă că instanţa de
recurs va putea controla numai chestiunile de drept, adică judecarea recursului are, în esenţă,
ca obiect al judecăţii hotărârea atacată.
Instanţa de recurs dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal, precum şi
rejudecarea cauzei, cu pronunţarea unei noi hotărâri, după ce, în prealabil, va analiza atât
situaţia de fapt, cât şi problemele de drept în baza materialului din dosarul cauzei.
23. După ascultarea, după caz, a replicilor apărute în procesul dezbaterilor, completul
deliberează în secret, în camera de consiliu, în vederea adoptării unei soluţii prevăzute de
art.435 CPP.
Deliberarea se axează pe verificarea legalităţii hotărârii atacate în baza materialului din
dosarul cauzei şi pronunţarea asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Verificarea propriuzisă
se face în lumina temeiurilor pentru recurs prevăzute la art.427 CPP.
După deliberare, revenind în sala şedinţei de judecată, în mod public, instanţa pronunţă
soluţia adoptată. Soluţiile la judecarea recursului sunt prevăzute în art.435 CPP şi se clasifică
în două categorii: de respingere şi de admitere a recursului.
24. Judecând recursul, instanţa se pronunţă prin decizie. De regulă, se pronunţă
dispozitivul hotărârii.
Potrivit art.435 alin.(3) CPP, adoptarea deciziei şi redactarea acesteia se efectuează în
conformitate cu prevederile articolelor 417 şi 418 CPP, care se aplică în mod corespunzător.
Deliberarea şi pronunţarea deciziei se fac, ca regulă, după încheierea dezbaterilor, dar,
pentru motive întemeiate, ele pot fi amânate cu cel mult 10 zile.
Decizia integrală sau, după caz, dispozitivul deciziei, semnate de toţi judecătorii
completului, se pronunţă, după revenirea din camera de consiliu, în şedinţă publică.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privind semnarea corespunzătoare a hotărârii, precum
şi nepronunţarea hotărârii (deciziei) în şedinţă publică atrage sancţiunea nulităţii absolute a
actului respectiv.
25. Conform art.435 alin.(1) pct.1) CPP, judecând recursul, instanţa respinge recursul ca
inadmisibil, cu menţinerea hotărârii atacate, adoptând soluţia respectivă în cazul în care se
constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condiţiilor legale (este tardiv sau
inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).
Recursul este tardiv atunci când a fost declarat peste termenul stabilit în art.422 CPP,
excepţie fiind condiţiile repunerii în termen.
Recursul este inadmisibil atunci când se exercită împotriva unei hotărâri nesusceptibile
de recurs ori se declară de către persoane care nu sunt titulari ai dreptului de recurs sau cu
depăşirea limitelor legale în care se poate declara recurs de către diferiţi titulari.
Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată şi motivată.
26. Conform art.435 alin.(1) pct.2) CPP, în cazul admiterii recursului, hotărârea atacată
va fi casată şi instanţa de recurs va adopta una din următoarele soluţii:
a) va menţine hotărârea primei instanţe, când apelul a fost greşit admis;
b) va dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului în cazurile prevăzute de
Codul de procedură penală;
c) va rejudeca cauza şi va pronunţa o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situaţia
condamnatului;
d) va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, în cazul în care eroarea
judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Casarea hotărârii atacate poate fi parţială sau totală.
333

Casarea parţială are un caracter limitat, fiind supuse casării doar anumite aspecte ale
hotărârii atacate, cum ar fi: cu privire la anumite fapte sau persoane, cu privire la latura penală
sau civilă a cauzei, celelalte dispoziţii fiind menţinute.
Casarea totală duce la anularea în întregime a hotărârii atacate, însă în limitele
prevederilor ce reglementează efectul devolutiv şi extensiv al recursului, cu respectarea
principiului neagravării situaţiei condamnatului în propriul recurs.
27. Soluţia prevăzută de art.435 alin.(1) pct.2) lit.b) CPP se adoptă în cazul în care se
constată existenţa temeiurilor stipulate la art.390 CPP sau, după caz, a temeiurilor specificate
la art.391 CPP.
Achitarea persoanei se dispune în urma condamnării sau încetării procesului penal de
către instanţele de fond ori în urma achitării pentru alte temeiuri decât cele juste.
Încetarea procesului penal se dispune dacă anterior instanţele de fond au condamnat ori
au achitat persoana sau dacă procesul penal a fost încetat pentru alte temeiuri decât cele juste.
Rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care nu se agravează situaţia
condamnatului, se dispun dacă există temeiurile prevăzute în art.427 pct.7)-16) CPP.
Rejudecarea cauzei de către instanţa de apel se dispune dacă există temeiurile stipulate
în art.427 pct.1)-6) CPP.
28. Deliberând asupra recursului, instanţa, potrivit art.435 alin.(2) CPP, rezolvă
chestiunile cu privire la:
- reluarea dezbaterilor;
- repararea pagubei;
- măsurile preventive;
- cheltuielile judiciare;
- orice alte chestiuni de care depinde judecarea recursului.
Totodată, în cazul sesizării de către părţi a nerespectării termenului rezonabil de
judecare a cauzei de către instanţa de fond, instanţa de recurs se va pronunţa şi asupra acestei
chestiuni.
De asemenea, instanţa de recurs, în mod obligatoriu, îl va pune în libertate pe
condamnatul arestat în cazurile de casare, dacă intervine o cauză de încetare de drept a
măsurii de deţinere.
În cazul în care, la judecarea recursului, se constată fapte de încălcare a legalităţii şi a
drepturilor omului, concomitent cu adoptarea deciziei, instanţa va emite şi o decizie
interlocutorie, prin care aceste fapte se vor aduce la cunoştinţa organelor respective,
persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorilor.
29. Decizia se redactează de către unul din judecătorii care au participat la judecarea
recursului, de regulă de judecătorul desemnat pentru a pregăti cauza spre judecare, în cel mult
10 zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi judecătorii completului.
Înmânarea copiei de pe decizie se face potrivit dispoziţiilor art.399 CPP.
După redactarea deciziei, instanţa de recurs, în termen de cel mult 5 zile, remite dosarul
penal în instanţa competentă de punerea în executare a hotărâri lor judecătoreşti, fapt despre
care se informează părţile.
30. Decizia instanţei de recurs, ca hotărâre judecătorească, cuprinde trei părţi: partea
introductivă, expunerea şi dispozitivul.
Partea introductivă cuprinde, de regulă, toate menţiunile indicate pentru sentinţă
(art.393 CPP). Totodată, ea va cuprinde:
a) cererile de orice natură formulate de procuror, de părţi şi de alţi participanţi la
şedinţă;
b) concluziile procurorului şi ale părţilor privind recursul judecat;
c) măsurile luate în cursul procedurii de recurs.
Expunerea cuprinde:
334

a) dispozitivul sentinţei, starea de fapt şi de drept reţinută de prima instanţă, motivele
adoptării soluţiei;
b) dispozitivul deciziei atacate, temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea
soluţiei date de instanţa de apel, motivele adoptării soluţiei;
c) fondul recursului, inclusiv indicarea motivelor invocate de recurent, temeiurile care
au dus, după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum şi motivele adoptării
soluţiei date;
d) în cazul dispunerii rejudecării cauzei de către instanţa de apel, se vor indica şi
motivele rejudecării, şi circumstanţele ce urmează a fi constatate, cu precizarea mijloacelor de
probă care se vor administra în instanţa de rejudecare;
e) în cazul în care anterior s-a dispus rejudecarea, partea introductivă va cuprinde şi
menţiunile privind hotărârile date în cadrul procedurii de rejudecare a cauzei.
Dispozitivul cuprinde soluţia dată de instanţa de recurs în temeiul art.435 CPP.
Decizia instanţei de recurs este irevocabilă şi se bucură de autoritate de lucru judecat.
Decizia instanţei de recurs poate fi atacată prin intermediul unei căi extraordinare de
atac, dacă sunt întrunite condiţiile legii, excepţie fiind numai decizia privind dispunerea
rejudecării cauzei de către instanţa de apel, care nu este susceptibilă de atac.
31. Decizia instanţei de recurs trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată.
Obligarea instanţei de a-şi motiva hotărârea rezultă din prevederile art.6 paragraful 1 din
Convenţia Europeană. Acest lucru presupune relevarea considerentelor şi temeiurilor asupra
concluziilor formate în rezultatul verificării hotărârii atacate în raport cu motivele invocate de
recurent şi cu temeiurile pentru recurs prevăzute de lege.
Este necesar ca în mod precis şi explicit, prin argumente relevante şi suficiente, să fie
rezolvate problemele de drept apărute la judecarea recursului, prin întocmirea corectă a
hotărârii adoptate.
În cazul în care instanţa de recurs a stabilit o eroare de drept comisă de instanţa de fond,
în expunere se va arăta în ce constă caracterul ilegal al activităţii instanţei de fond, prin ce se
exprimă încălcarea de lege comisă, precum şi mijloacele privind repararea ei prin analiza
materiei reglementării şi jurisprudenţei.
Lipsa de motivare adecvată cerinţelor legii într-o hotărâre judecătorească afectează grav
respectarea garanţiilor procedurale la un proces echitabil.
În cazul în care decizia atacată este insuficient motivată, dar soluţia este legală, instanţa
de recurs corectează această eroare judiciară în sensul completării considerentelor şi
temeiurilor corespunzătoare ce justifică soluţia.
În situaţia în care se constată erori materiale sau omisiuni vădite în cuprinsul hotărârii
adoptate, instanţa de recurs va proceda în conformitate cu dispoziţiile articolelor 249 şi 250
CPP, pronunţându-se prin încheiere motivată.
32. Procedura de rejudecare şi limitele acesteia este reglementată de prevederile art.436
CPP.
Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se realizează în două cazuri:
a) în instanţă de recurs, când se admite recursul, se casează hotărârea atacată, se
rejudecă cauza şi se pronunţă o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situaţia condamnatului;
b) în instanţă de apel, când se admite recursul, se casează hotărârea atacată şi se dispune
rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.
În ambele cazuri, rejudecarea este asimilată cu o judecare a cauzei conform regulilor
generale.
Instanţa de recurs, cu ocazia rejudecării cauzei şi pronunţării unei noi hotărâri, nu este în
drept să facă aplicarea prevederilor referitoare la extinderea procesului penal privitor la alte
fapte.
335

Articolul 436 CPP fixează următoarele limite de care instanţa de apel trebuie să ţină
cont:
- conformitatea cu decizia instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne
cea avută în vedere la judecarea recursului;
- respectarea limitelor în care hotărârea a fost casată. Astfel, când hotărârea este casată
numai cu privire la unele fapte sau la unele persoane ori numai în ceea ce priveşte latura
penală sau civilă (cerere parţială), instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care
hotărârea a fost casată.
33. Dispoziţiile legale referitoare la limitele rejudecării în cazul casării hotărârii de
instanţa de recurs sunt în concordanţă cu principiile generale ale procesului penal, potrivit
cărora orice persoană are dreptul de a fi judecată în mod echitabil şi în termen rezonabil de o
instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege.
Rejudecând cauza în limitele stabilite de instanţa de recurs, instanţa de rejudecare este
pe deplin independentă, respectând, în mod firesc şi logic, indicaţiile instanţei de recurs, care,
potrivit art.436 alin.(2) CPP, sunt obligatorii în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea care
a existat la soluţionarea recursului.
Pentru acelaşi motiv, instanţa de rejudecare nu se poate pronunţa asupra altei infracţiuni,
care rezultă din situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, dar care nu a făcut obiectul judecăţii
anterioare. Când hotărârea este casată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai
în ce priveşte latura penală sau civilă, atunci, potrivit art.436 alin.(3) CPP, instanţa de
rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată.
Conform art.436 alin.(4) CPP, la rejudecarea cauzei, este interzisă aplicarea unei
pedepse mai aspre sau aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă decât numai dacă
hotărârea iniţială a fost casată în baza recursului declarat de procuror sau în interesul părţii
vătămate din motivul că pedeapsa fixată era prea blândă ori în baza recursului procurorului
care a solicitat aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă, precum şi în cazul când
procurorul, la rejudecare în instanţă de apel, formulează o nouă învinuire, mai gravă, potrivit
art.326 CPP.
Dispoziţiile art.436 alin.(4) CPP permit instanţei de rejudecare să pronunţe o soluţie mai
aspră numai dacă hotărârea a fost casată în recursul procurorului sau al părţii vătămate
declarat în defavoarea condamnatului. Totodată, trebuie dedus că, în cadrul rejudecării care
are loc ca urmare a admiterii recursului exercitat de condamnat sau de avocatul său, nu se
poate agrava soluţia aplicată acestuia.
III. Partea a doua
Procedura de examinare a recursului declarat împotriva
sentinţelor pronunţate de curţile de apel
34. Recursul declarat împotriva sentinţelor pronunţate de curţile de apel este o cale
ordinară de atac, comună, cu efect devolutiv, extensiv, al neagravării situaţiei în propriul
recurs şi suspensiv, destinată pentru a repara erorile de drept comise de prima instanţă.
35. Conform art.437 Cod de procedură penală, pot fi atacate cu recurs hotărârile
judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul:
- sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvârşirea
cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
- sentinţele pronunţate de curţile de apel;
- sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
- alte hotărâri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
336

Neatacarea cu apel a sentinţelor judecătoriilor privind infracţiunile uşoare pentru
săvârşirea cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate este
justificată de complexitatea redusă a cauzelor de acest fel, care, pentru a-şi găsi o soluţie
temeinică şi legală, nu este necesar să parcurgă trei grade de jurisdicţie.
Sentinţele pronunţate de curţile de apel şi de Curtea Supremă de Justiţie ca instanţe de
fond au fost excluse din cadrul sentinţelor atacabile cu apel pentru considerentul că prezenţa
judecătorilor cu cea mai înaltă calificare profesională la aceste instanţe constituie o garanţie
suficientă pentru o bună şi temeinică judecată.
36. Nu sunt supuse căilor de atac următoarele decizii:
- prin care s-a dispus rejudecarea cauzei;
- prin care s-a soluţionat conflictul de competentă (art.45 CPP);
- prin care s-a soluţionat demersul de strămutare a cauzei (art.46, 47 CPP).
37. Nu pot fi atacate cu recurs ordinar deciziile instanţei de recurs.
38. Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor
când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
39. Pot fi atacate separat cu recurs următoarele încheieri:
- încheierea instanţei de judecată privind soluţionarea chestiunilor referitoare la
executarea hotărâri lor judecătoreşti (art.469-471 CP);
- încheierea judecătorului de instrucţie referitoare la autorizarea măsurilor procesuale de
constrângere (art.302 CPP);
- încheierea instanţe/ de judecată privind arestarea preventivă (art.185 alin.(4) CPP);
- încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării
preventive ori arestării la domiciliu, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei,
privind aplicarea liberării provizorii (art.311 alin.(1) CPP);
- încheierea de restabilire a documentelor dispărute (art.530 alin.(5) CPP).
40. Potrivit art.438 Cod de procedură penală, pot declara recurs persoanele indicate în
art.401 Cod de procedură penală.
41. Conform art.439 alin.(1) Cod de procedură penală, în cazul recursului împotriva
hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, termenul de recurs
este de 15 zile de la data pronunţării hotărârii, iar în cazul redactării acesteia - de 15 zile de la
înştiinţarea în scris a părţilor despre semnarea hotărârii redactate.
Pentru inculpatul care este arestat, termenul de recurs curge din momentul înmânării
copiei de pe sentinţa redactată.
42. Repunerea în termen a recursului, declararea peste termen a recursului şi retragerea
recursului se reglementează de prevederile art.402-407 din Codul de procedură penală, care se
aplică în mod corespunzător.
Instituţia repunerii în termen reprezintă mijlocul procesual prin care titularul dreptului
de recurs, care nu a putut să-l declare din anumite cauze ce nu-i sunt imputabile, este repus în
dreptul din care fusese decăzut după expirarea termenului de recurs.
Termenul de recurs este un termen peremptoriu şi nerespectarea lui duce la decăderea
din dreptul exercitării căii de atac. Un recurs introdus după expirarea termenului este, în
principiu, respins ca tardiv.
42. Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de
atac apelul, potrivit alin.(3) al art.445 din Codul de procedură penală, se depune la instanţa a
cărei hotărâre se atacă.
43. Recursul se declară prin cerere scrisă, care trebuie să fie semnată de recurent.
Semnătura este o condiţie esenţială pentru identificarea recurentului şi pentru verificarea
faptului dacă voinţa de a ataca hotărârea îi aparţine.
337

44. Conform art.449 Cod de procedură penală, judecind recursul împotriva hotărârilor
judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, instanţa adoptă una din
următoarele decizii:
- respinge recursul, menţinând hotărârea atacată dacă:
recursul este nefondat, recursul este nemotivat, precum şi dacă hotărârea atacată este
întemeiată;
recursul este depus peste termenul stabilit de lege (tardiv), astfel recursul fiind
inadmisibil;
- admite recursul, casând hotărârea, parţial sau total, şi la una din următoarele hotărâri:
dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal;
rejudecă cauza, cu adoptarea unei noi hotărâri;
dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, dacă este necesară administrarea
de probe suplimentare.
45. Articolul 448 CPP stipulează că instanţa, judecind recursul declarat împotriva
sentinţelor pronunţate de curţile de apel, verifică atât legalitatea, cât şi temeinicia hotărârilor
atacate.
46. În conformitate cu prevederile articolului 441 CPP, care reglementează efectul
devolutiv al recursului şi limitele lui, instanţa de recurs examinează cauza în limitele
temeiurilor prevăzute în articolul 444 CPP, însă ea este obligată, în afara temeiurilor invocate
şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.
Prin declararea recursului împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel, se provoacă
o verificare multilaterală în fapt şi în drept a sentinţei. Această verificare se face în măsura în
care a fost atacată hotărârea.
47. Atunci când recursul se declară împotriva sentinţelor pronunţate de curţile de apel
care nu sunt supuse, potrivit legii, apelului, recursul nu mai este limitat la cazurile de casare
prevăzute de articolul 444 CPP, ci, în această ipoteză, instanţa de recurs are obligaţia să
examineze întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, în aceleaşi condiţii ca o
instanţă de apel, însă conform regulilor speciale privind judecarea recursului.
48. În cadrul judecării recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este
prevăzută calea de atac apelul (art.448 Cod de procedură penală), instanţa de recurs verifică
hotărârea atacată pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror documente noi
prezentate în instanţa de recurs.
49. În contextul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi, în special, al
hotărârii din 25 iulie 2000 în cauza Tierce şi alţii împotriva San Marino, s-a susţinut că
instanţa de apel, precum şi instanţa de recurs, în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a
apelului, au obligaţia de a examina o cauză în fapt şi în drept şi nu pot proceda la o apreciere
globală asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului fără a-l asculta pe acesta şi fără a
evalua, în mod direct, elementele de probă prezentate de părţi, în caz contrar procedura
derulată în faţa lor neîndeplinind exigenţele unui proces (s-a încălcat dreptul la un proces
echitabil, drept garantat de art.6 al Convenţiei Europene).
În aceste condiţii, în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului, hotărârea
instanţei de recurs care se bazează exclusiv pe analiza probelor administrate de prima instanţă
este nelegală.
50. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 4
din Constituţia Republicii Moldova, este direct aplicabilă în sistemul de drept al Republicii
Moldova şi are forţă constituţională şi supralegislativă.
51. Judecarea recursului declarat împotriva sentinţelor pronunţate de curţile de apel se
începe cu anunţarea de către preşedintele şedinţei a cauzei în care a fost declarat recurs, cu
verificarea prezenţei părţilor, apoi se anunţă numele şi prenumele judecătorilor completului de
338

judecată, ale procurorului, grefierului, precum şi ale interpretului şi traducătorului, dacă
aceştia participă, ale apărătorului şi se precizează dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.
După aceasta, se dă cuvântul recurentului, intimatului, apărătorilor şi reprezentanţilor
lor, apoi procurorului. Dacă, între recursurile declarate, se află şi recursul procurorului, primul
are cuvântul acesta.
După luările de cuvânt ale părţilor, instanţa de recurs trece la verificarea probelor
examinate de prima instanţă, conform materialelor din dosar, prin citirea lor în şedinţa de
judecată, cu consemnarea în procesul verbal.
Declaraţiile persoanelor care au fost audiate în prima instanţă se verifică de către
instanţa de recurs prin citirea lor în şedinţa de judecată.
Instanţa de recurs nu este în drept să-şi întemeieze concluziile sale pe probele cercetate
de prima instanţă, dacă ele nu au fost verificate în şedinţa de judecată a instanţei de recurs şi
nu au fost reflectate în procesul verbal al şedinţei de judecată.
După verificarea probelor, instanţa acordă cuvântul recurentului, intimatului,
apărătorului şi reprezentantului lui, apoi procurorului. În dezbateri, părţile se vor referi atât la
chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunţat ori trebuia să se pronunţe prima instanţă de
fond, cât şi la chestiunile de drept.
Părţile au dreptul la replică, iar inculpatul - la ultimul cuvânt.
52. Instanţa de recurs poate să se pronunţe asupra chestiunilor de fapt, precum şi asupra
celor de drept numai după administrarea de probe, care au fost obiect de cercetare în instanţă
de fond, conform principiului nemijlocirii, şi să dispună achitarea ori condamnarea
inculpatului.
Necesitatea administrării de probe suplimentare, invocate de către părţi la judecarea
recursului, pe care nu o poate face instanţa de recurs, generează soluţia dispunerii rejudecării
cauzei, or, verificarea unor asemenea probe, precum şi analiza faptelor reţinute în sarcina
inculpatului prin rechizitoriu ţine doar de competenţa instanţei de fond.
53. Având în vedere dispoziţiile art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea au fost interpretate şi aplicate, după o hotărâre
de achitare pronunţată de instanţa de fond, instanţa de recurs nu poate dispune pentru prima
dată condamnarea fără audierea inculpatului prezent în şedinţa de judecată şi fără
administrarea directă a probelor.
54. Recursul declarat împotriva sentinţei de achitare pronunţate de instanţa de fond se
judecă conform regulilor generale, sub toate aspectele, în fond şi în drept, cu exercitarea unei
proceduri de jurisdicţie depline şi egale celei în fond, prin aplicarea principiului egalităţii
armelor.
55. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Dănilă împotriva României din 08
martie 2007, a statuat că instanţa de recurs nu este în drept să pronunţe o hotărâre de
condamnare bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanţă, care conţine depoziţiile
martorilor şi declaraţiile inculpatului, acelaşi dosar în baza căruia fusese achitat în prima
instanţă.
Instanţa de recurs trebuie să procedeze la administrarea directă a mărturiilor personale
ale inculpatului şi ale celorlalţi martori ai acuzării şi apărării, prin audierea din nou atât a
inculpatului, cât şi a anumitor martori.
56. În conformitate cu principiul contradictorialităţii în procesul penal, reglementat de
art.24 Cod de procedură penală, urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sunt separate
şi se efectuează de diferite organe şi persoane.
Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea
acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii.
Funcţia acuzării este pusă pe seama procurorului, care intentează cauza penală,
înaintează învinuirea, susţine acuzarea în instanţele de judecată.
339

Instanţa, la judecarea recursului, este obligată, ţinând cont de prevederile art.24 din
Codul de procedură penală, care consfinţesc principiul contradictorialităţii, să asigure părţii
acuzării posibilitatea reală de a prezenta anumite probe în susţinerea acuzaţiilor penale
împotriva inculpaţilor care au fost achitaţi de instanţa de fond şi, la fel, să asigure părţii
apărării posibilitatea reală de a prezenta, în caz de necesitate, probe în susţinerea argumentelor
sale.
57. Nerespectarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi încălcarea
prevederilor art.24 din Codul de procedură penală, care îl obligă pe acuzatorul de stat, după o
hotărâre de achitare pronunţată de instanţa de fond, să solicite audierea inculpatului în instanţă
de recurs şi să prezinte în şedinţa de judecată anumite probe în susţinerea acuzaţiilor penale
aduse inculpatului, urmează să fie considerată ca nesusţinere a acuzaţiilor penale în privinţa
inculpatului în cadrul examinării recursului declarat împotriva sentinţei de achitare.
Ignorarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi încălcarea prevederilor
art.24 din Codul de procedură penală lezează dreptul inculpatului la un proces echitabil, drept
garantat de art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
58. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.27 din 26 decembrie
2000 "Cu privire la practica de examinare a cauzelor penale în ordine de recurs" şi Hotărârea
Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.11 din 24 aprilie 2000 "Cu privire la practica adoptării
hotărârilor în cadrul examinării cauzelor penale de către instanţele judecătoreşti în ordine de
apel şi recurs".
Chişinău, 30 octombrie 2009
nr.9
340

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Privind aplicarea în practica judiciară de către
instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale
Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi
Libertăţilor Fundamentale
nr.17 din 19.06.2000
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2003, nr.1, pag.8
"Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2002, pag.18
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2000, nr.9-10, pag.6
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008
La 13 iulie 1995 Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al
Consiliului Europei şi prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 24 iulie 1997 au
fost ratificate Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale (în continuare C.E.D.O.), încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, şi
protocoalele adiţionale nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 11 care au intrat în vigoare pentru Republica
Moldova la 12 septembrie 1997 (cu excepţia Protocolul nr.6 care intră în vigoare din
octombrie 1997, Protocolul 7 - în vigoare din 1 decembrie 1997 şi Protocolului nr.11 - în
vigoare din 1 noiembrie 1998).
În scopul asigurării drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale de către
instanţele judecătoreşti din R.M., având în vedere statutul pe care îl are C.E.D.O. în calitate de
tratat internaţional în ordinea juridică internă a Republicii Moldova, Plenul Curţii Supreme de
Justiţie oferă următoarele explicaţii:
1. Aderând la C.E.D.O., Republica Moldova şi-a asumat obligaţia de a garanta
protejarea drepturilor şi a libertăţilor proclamate de C.E.D.O. ale tuturor persoanelor aflate
sub jurisdicţia sa.
Din prevederile Constituţiei Republicii Moldova (art.4 alin.2) precum şi din hotărârea
Curţii Constituţionale nr.55 din 14 octombrie 1999 "Privind interpretarea unor prevederi ale
art.4 din Constituţia Republicii Moldova" rezultă că C.E.D.O. constituie o parte integrantă a
sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca oricare altă lege a RM cu
deosebirea că C.E.D.O. are prioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin.
De menţionat, că sarcina primordială cu privire la aplicarea Convenţiei revine
instanţelor naţionale şi nu Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Astfel, în
cazul judecării cazurilor instanţele de judecată urmează să verifice dacă legea sau actul, care
urmează a fi aplicat şi care reglementează drepturi şi libertăţi garantate de C.E.D.O., sunt
compatibile cu prevederile acesteia, iar în caz de incompatibilitate instanţa va aplica direct
prevederile Convenţiei, menţionând acest fapt în hotărârea sa.
341

Concomitent se va ţine cont de faptul că prevederile Convenţiei şi ale protocoalelor sale
sunt obligatorii pentru Republica Moldova doar din momentul intrării lor în vigoare pentru
R.M., adică de la 12 septembrie 1997. Astfel, normele Convenţiei se extind doar asupra
încălcărilor (pretinselor încălcări) ulterioare acestei date şi nu pot avea efect retroactiv.
Aceasta nu se extinde însă asupra încălcărilor (pretinselor încălcări) care au un caracter
continuu. Aceste din urmă încălcări sunt acele stări de fapt şi de drept care au început înainte
de 12 septembrie 1997 şi au continuat şi după această dată.
Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra faptului că pentru aplicarea corectă a
Convenţiei este necesară studierea prealabilă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului de la Strasbourg, care unica este în drept prin intermediul deciziilor sale să dea
interpelări oficiale aplicării C.E.D.O. şi, deci, obligatorii. Instanţele judecătoreşti sunt obligate
să se călăuzească de aceste interpretări.
2. Conform prevederilor art.6 C.E.D.O. judecarea cauzelor privitoare la un drept civil
sau o acuzaţie penală, aşa cum aceste noţiuni au fost definite prin jurisprudenţa Curţii
Europene de la Strasbourg, urmează să fie efectuată în termen rezonabil.
Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de judecare a cauzei sunt :
a) complexitatea cazului;
b) comportamentul părţilor la proces;
c) comportamentul organelor extrajudiciare şi al instanţelor de judecată, care urmau să
participe la soluţionarea cazului.
Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzei concrete se va verifica la
solicitarea părţilor de către instanţa ierarhic superioară în procesul examinării cazului
respectiv pe căile ordinare sau extraordinare de atac şi, în caz de constatare se va argumenta în
hotărârea respectivă.
[Pct.2 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
3. Articolul 13 al C.E.D.O. garantează dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe
naţionale al oricărei persoane care pretinde a fi victima unei încălcări a drepturilor şi
libertăţilor protejate de Convenţie. Acest drept presupune ca persoana să poată ataca în faţa
instanţelor judecătoreşti orice pretinsă violare a drepturilor sale prevăzute de Convenţie.
Posibilitatea atacării pretinselor violări trebuie să aparţină nemijlocit pretinsei victime şi să nu
depindă de discreţia anumitor funcţionari sau a altcuiva (avocatului Parlamentar).
În cazul în care legea naţională nu prevede dreptul la recurs efectiv în privinţa încălcării
unui anumit drept prevăzut de Convenţie, instanţa de judecată urmează să primească
plângerea respectivă şi să soluţioneze cauza conform procedurii civile sau penale, aplicând
direct prevederile C.E.D.O.
Deciziile Curţii Europene pentru Drepturile Omului, în baza art.46 C.E.D.O., sunt
obligatorii pentru statele membre şi în acest sens Curtea Supremă consideră admisibilă
redeschiderea dosarelor ca urmare a deciziei Curţii de la Strasbourg atunci când executarea
deciziei nu este posibilă pe altă cale.
4. Articolul 4 din Protocolul nr.7 garantează persoanei dreptul de a nu fi judecată sau
pedepsită de 2 ori pentru săvârşirea unei infracţiuni, pentru care ea a fost deja achitată sau
condamnată printr-o hotărâre definitivă.
La această regulă generală alineatul doi art.4 din Protocolul nr.7 prevede excepţii în trei
cazuri de redeschidere a procesului în cazul în care a fost adoptată o hotărâre definitivă.
Redeschiderea procesului poate avea loc, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu
fundamental au afectat hotărârea pronunţată în cadrul procedurii precedente.
342

Procedura redeschiderii în cazul în care a fost adoptată o hotărâre definitivă în urma
descoperirii faptelor noi sau recent descoperite este reglementată de art.458-465 Cod de
procedură penală - procedura revizuirii.
Ca viciu fundamental în cadrul procedurii precedente care a afectat hotărârea pronunţată
poate fi considerat încălcarea esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de C.E.D.O. şi
reglementate de legislaţia naţională prin lege procesuală sau prin lege materială.
Redeschiderea procesului în cazul în care a fost adoptată o hotărâre definitivă afectată
printr-un viciu fundamental este reglementată de art.452 şi 457 Cod de procedură penală -
recursul în anulare.
Instanţa de judecată, care decide redeschiderea procesului în condiţiile alineatului
precedent urmează să motiveze care sunt acele prevederi ale legii procesuale sau materiale pe
care le consideră drept viciu fundamental şi care în cadrul procedurii precedente au afectat
hotărârea definitivă.
[Pct.4 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
5. Se atenţionează instanţele de judecată că asemenea semne calificative prevăzute de
Codul Penal în vigoare cum sunt : săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată
anterior pentru aceeaşi infracţiune; săvârşirea contravenţiei administrative de către un
recidivist deosebit de periculos contravin prevederilor art.4 din Protocolul nr.7 la C.E.D.O. şi
aceste circumstanţe urmează a fi luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi la
stabilirea regimului coloniei de executare a pedepsei privative de libertate.
Chişinău, 19 iunie 2000
nr.17
343

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la unele chestiuni ce ţin de aplicarea de
către instanţele judecătoreşti a prevederilor
articolului 3 din Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale nr.8 din 30.10.2009
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.2, pag.4
Reieşind din doctrina şi practica judiciară cu privire la prevenirea, combaterea şi
pedepsirea actelor de tortură şi tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante;
ţinând cont de garanţiile asigurate persoanei de Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare Convenţia), care urmează a
fi interpretate prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului (în
continuare CEDO);
luând în consideraţie complexitatea problemelor juridice cu care se confruntă organele
de drept şi, în special, instanţele de judecată, având în vedere importanţa aspectelor
procesuale evaluate de jurisprudenţă în cadrul practicii judiciare privind aplicarea corectă şi
uniformă a prevederilor impuse de articolul 3 al Convenţiei;
urmărind scopul de a îndruma judecătorii şi procurorii instanţelor de toate nivelurile să
asigure respectarea interzicerii torturii, tratamentelor şi pedepselor inumane şi degradante;
în temeiul articolelor 2 lit.e) şi 16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de
Justiţie, Plenul prin prezenta hotărâre oferă următoarele explicaţii:
1. Articolul 3 din Convenţie stipulează: Nimeni nu poate fi supus torturii, nici
pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Aceleaşi prevederi se regăsesc şi în
legislaţia naţională, în special în art.24 din Constituţie şi art.10 alin.(3) Cod de procedură
penală.
Prevederi asemănătoare se conţin şi în tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte, menţionate în anexa la prezenta hotărâre.
Din conţinutul art.3 al Convenţiei se desprind următoarele noţiuni esenţiale şi anume:
tortură, tratament inuman, tratament degradant, pedeapsă inumană şi pedeapsă degradantă,
care fac parte la modul generic din categoria relelor tratamente, noţiune folosită în
continuare.
2. Prevederile articolului 3 din Convenţie se aplică sub două aspecte: partea materială şi
cea procesuală.
I. PARTEA MATERIALĂ DE APLICARE A PREVEDERILOR
ART.3 DIN CONVENŢIE
3. Convenţia interzice, în termeni categorici, tortura şi tratamentele sau pedepsele
inumane ori degradante, indiferent de circumstanţe şi de comportamentul victimei (a se vedea,
344

spre exemplu, cazul Labita v. Italy [GC], nr.26772/95, §119, ECHR 2000-IV). Spre deosebire
de majoritatea normelor materiale ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr.1 şi nr.4, articolul 3
nu conţine prevederi care să permită excepţii, iar conform articolului 15 §2 al Convenţiei
nicio derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public
care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea, cazul Selmouni v. Franţa [GC], nr.25803/94, §95,
ECHR 1999-V, şi Assenov and Others v. Bulgaria, hotărâre din 28 octombrie 1998, Reports
1998-VIII, p.3288, §93).
Articolul 3 al Convenţiei nu interzice supunerea la orice dezavantaj fizic sau psihic.
Pentru a intra în sfera de protecţie a art.3 al Convenţiei un rău tratament (maltratarea,
condiţiile de detenţie inumane sau degradante, lipsa asistenţei medicale efective etc.) aplicat
unei persoane trebuie să atingă un anumit grad de severitate. Stabilirea acestui grad depinde
de toate circumstanţele cauzei cum ar fi: durata şi intensitatea tratamentului, efectele fizice şi
psihice ale acestuia, în unele cazuri vârsta şi sexul, precum şi starea de sănătate a victimei
(hot. Irlanda vs Regatul Unit din 18.01.1978, p.25; hot. Kudla vs Polonia, p.91 şi hot. Peers
vs Grecia, p.67).
Atunci când o persoană este privată de libertate sau, în general, intră în contact cu
agenţii forţelor de ordine, utilizarea forţei fizice asupra sa, atunci când aceasta nu este
determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere demnităţii umane şi constituie în
principiu o încălcare a dreptului garantat de art.3 din Convenţie (hot. Labita vs Italia, §120, şi
hot. Pantea vs România din 3.06.2003, §185-186).
Victimele sunt supuse relelor tratamente cu un anumit scop, precum ar fi obţinerea
informaţiei sau mărturiilor şi de a umili şi înjosi persoana. Totuşi absenţa unui astfel de scop
nu poate elimina în mod concludent o constatare a unei încălcări a art.3 din convenţie.
4. Se atrage atenţia judecătorilor că termenii folosiţi în textul articolului 3 au un sens
autonom, care ar putea fi diferit de sensul aceloraşi termeni din legislaţia Republicii Moldova.
Astfel, în ceea ce priveşte distincţia dintre termenii "tortură", "inuman" şi "degradant", în
hotărârea llaşcu v. Moldova şi Federaţia Rusă (8 iulie 2004) CEDO a notat următoarele:
"425. Curtea a considerat tratamentul ca fiind "inuman", deoarece inter alia acesta a fost
premeditat, a fost aplicat ore în şir şi a cauzat fie leziuni corporale, fie suferinţe fizice sau
psihice intense. Curtea a considerat un tratament ca fiind "degradant", deoarece el a cauzat
victimelor sentimente de frică, îngrijorare şi inferioritate capabile să le umilească şi să le
înjosească (a se vedea, de exemplu, Kudla v. Poland [GC], nr.30210/96, §92, ECHR 2000-
XI).
426. Pentru a determina dacă o anumită formă de maltratare poate fi calificată drept
tortură, Curtea trebuie să la în vedere distincţia prevăzută în articolul 3 dintre acest termen şi
cel de tratament inuman sau degradant. Aşa precum ea a constatat anterior, intenţia a fost ca
Convenţia, printr-o astfel de distincţie, să acorde un stigmat special tratamentului inuman
deliberat care cauzează suferinţe foarte grave şi crude; aceeaşi distincţie este prevăzută în
articolul 1 al Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente
cu cruzime, inumane sau degradante (a se vedea hotărârea menţionată mai sus, în cauza
Selmouni, §96):
"În sensul prezentei Convenţii, termenul "tortură" desemnează orice act prin care se
provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau
psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă,
informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a
comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt
motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau
suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care
acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor
asemenea persoane. (...)"
345

427. De asemenea, Curtea a constatat că termenul "grav" este, la fel ca şi termenul
"nivelul minim de severitate", necesar pentru ca articolul 3 să devină aplicabil, fiind prin
natura lucrurilor, relativ (ibid, §100): el depinde, de asemenea, de toate circumstanţele cauzei,
cum ar fi durata tratamentului, efectele sale fizice sau psihice şi, în anumite cazuri, sexul,
vârsta şi starea sănătăţii victimei (a se vedea, printre altele, Kalashnikav v. Russia,
nr.47095/99, §95, ECHR, 2002-VI; şi hotărârea Labila menţionată mai sus, §120). Mai mult,
atunci când Curtea analizează dacă tratamentul este "degradant" în sensul articolului 3, ea va
lua în calcul dacă scopul acestui tratament a fost de a umili şi înjosi persoana şi dacă, în ceea
ce priveşte consecinţele, acest tratament a afectat negativ personalitatea ei, într-un mod
incompatibil cu articolul 3. Chiar şi absenţa unui asemenea scop nu poate exclude categoric o
constatare a violării articolului 3 (cazul Valăsinas v. Lithuania, nr.44558/98, §101, ECHR
2001-VIIl).
Astfel, pentru a înţelege ce tip de comportament este interzis şi cum urmează a fi
clasificat este necesar de a menţiona implicaţiile juridice pentru fiecare termen stabilit de
articolul 3.
Pot fi evidenţiate cinci elemente constitutive:
a) tortura;
b) tratamentul inuman;
c) tratamentul degradant;
d) pedeapsă inumană şi
e) pedeapsă degradantă.
5. Tortura constituie o formă agravantă şi intenţionată a unui tratament ori pedeapsă
crude, inumane sau degradante.
Din această noţiune rezultă patru elemente esenţiale care constituie tortura:
Cauzarea unor suferinţe sau dureri fizice sau psihice grave;
Cauzarea intenţionată a durerii sau suferinţelor;
Urmărirea unui scop anume, precum ar fi obţinerea informaţiei sau mărturiilor,
pedepsirea, umilirea şi înjosirea persoanei;
Cel care le produce este un agent al forţei publice sau o persoană care acţionează la
instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al acestuia.
Distincţia dintre tortură şi alte tipuri de maltratare se realizează conform diferenţei de
intensitate a durerii cauzate. Elementele subiective ale acestui criteriu bazate pe sex, vârsta şi
starea de sănătate a victimei sunt relevante pentru evaluarea intensităţii unui tratament anume.
Acţiunile care în mod obiectiv cauzează o intensitate suficientă de durere vor fi considerate
tortură, indiferent dacă victima este femeie sau bărbat, ori dacă are o constituţie fizică
dezvoltată sau nu.
Tortura este caracterizată ca fiind o formă intenţionată de maltratare pentru care este
necesar un anumit nivel de pregătire şi de efort pentru a acţiona astfel. CEDO a recunoscut ca
tratament intenţionat cu caracter de tortură; "spânzurătoarea palestiniană" (cazul Aksoy vs
Turcia); "cauzarea unui număr mare de lovituri şi alte forme de tortură" (cazul Dikme vs
Turcia); alimentarea forţată într-o manieră care a supus reclamantul la dureri fizice extreme şi
umilinţă (cazul Ciorap vs Moldova); violul unui deţinut de către un oficial al statului (cazul
Aydin vs Turcia); supunerea victimei la şocuri electrice, tratament cu apă fierbinte şi rece,
lovituri în cap şi ameninţarea privind maltratarea copiilor (cazul Akkoc vs Turcia); aplicarea
aşa zisei "falaka" - lovirea tălpilor (cazul Corsacov vs Moldova) etc.
6. Tratament inuman şi degradant. CEDO a considerat tratamentele ca fiind
"inumane" pentru că au fost premeditate, au fost aplicate continuu şi au cauzat fie vătămări
corporale, fie afecţiuni fizice şi psihice. Tratamentele sunt considerate a fi "degradante"
deoarece prin natura lor creează victimei un sentiment de teamă, angoasă şi inferioritate, de
natură să o umilească şi să o devalorizeze (hot. Kudla vs Polonia, p.92).
346

Un tratament este estimat ca fiind inuman deoarece a fost premeditat, aplicat ore în şir
şi a cauzat fie vătămare corporală, fie suferinţe fizice şi psihice profunde:
- în perioada detenţiei, unde victima este supusă maltratării, care este intensă, însă nu în
măsura necesară pentru a fi calificată ca tortură.
- în afara detenţiei, unde victimele sunt intenţionat expuse unor acte crude, care le
provoacă o stare de extremă tulburare.
În cauza Irlanda vs Regatul Unit (hot. din 18.01.1978) CEDO a menţionat că,
combinarea celor aşa numite "cinci tehnici" (impunerea persoanei de a sta la perete, aplicarea
cagulei, expunerea la zgomot, privarea de somn, privarea de mâncare şi băutură) - "tehnici de
dezorientare" sau "privare senzorială" au fost apreciate ca tratament inuman şi degradant.
Totodată, aceste tratamente nu au provocat suferinţe de o intensitate şi cruzime deosebită în
înţelesul termenului de tortură.
Tratamentul degradant este cel care generează victimelor sentimente de frică, anxietate
şi inferioritate, capabile să umilească şi să înjosească victima; înfrânge rezistenţa fizică şi
morală a victimei şi determină victima să acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale.
Drept inuman şi degradant poate fi considerat un asemenea tratament care cuprinde:
legarea şi închiderea victimei într-o celulă întunecoasă şi friguroasă şi tratarea în aşa fel încât
să lase răni sau urme vizibile pe corpul victimei; neacordarea posibilităţii de a dormi,
nealimentarea victimei, întreţinerea fără apă şi în gălăgie continuă, percheziţia corporală
înjositoare, obligarea de a dezbrăca hainele în prezenţa persoanelor de sex opus; condiţii de
detenţie inumane şi degradante, inclusiv suprapopularea celulelor, lipsa accesului la lumină
naturală şi artificială, calitatea şi cantitatea insuficientă a hranei, lipsa plimbărilor la aer liber,
asistenţa medicală neadecvată etc.
7. Pedeapsa inumană sau degradantă
Pedeapsa este considerată inumană dacă provoacă suferinţe de intensitate deosebită ca
urmare a aplicării violenţei fizice asupra unei fiinţe umane (pedepsele corporale);
Degradantă este pedeapsa în care elementul umilirii fiinţei umane este atât de intens
încât provoacă condamnatului sentimentele frică şi inferioritate.
8. Întru asigurarea garanţiilor în aspectul material prevăzute de articolul 3 combinată cu
obligaţiunea ce rezultă din prevederea art.1 din Convenţie sunt stabilite doua tipuri de
obligaţii esenţiale ale agenţilor statului: obligaţii pozitive şi obligaţii negative. Obligaţiile
pozitive solicită intervenţia activă a statului de a proteja dreptul persoanei, de a crea anumite
condiţii, mecanisme de protecţie, de a lua anumite măsuri, pe când cele negative solicită ca
statul (agenţii lui) să se abţină de a comite anumite acţiuni care ar duce la încălcarea
prevederilor art.3 al Convenţiei.
9. Obligaţiile pozitive ale statului sunt obligaţii ce impun efectuarea acţiunilor pozitive
care să prevină şi să ofere remedii prompte şi eficiente contra torturii şi altor forme de rele
tratamente. Fiecărui stat contractant în revine sarcina de a dispune de un arsenal juridic
adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive ce-i revin din art.3 din
Convenţie. Acest arsenal trebuie să includă următoarele.
10. Oferirea protecţiei împotriva relelor tratamente. Această obligaţie impune
statele să la măsuri pentru a asigura particularilor, ce se află sub jurisdicţia lor, că nu vor fi
supuşi torturii sau tratamentelor inumane sau degradante sau pedepselor inumane ori
degradante. Asemenea măsuri trebuie să ofere o protecţie eficace, în special, pentru copii şi
alte persoane vulnerabile cum ar fi persoanele deţinute (reţinute, arestate, condamnate,
internate forţat în spitale) şi trebuie să includă măsuri rezonabile pentru a preveni maltratarea
despre care autorităţile au ştiut sau ar fi trebuit să ştie. Acelaşi lucru se aplică direct situaţiilor
în care particularii sunt în responsabilitatea sau sarcina nemijlocită a autorităţilor locale.
347

Obligaţia pozitivă a statului de a oferi protecţie constă şi în crearea condiţiilor ca
deţinuţii să fie protejaţi de agresiune nu doar din partea agenţilor statului dar şi din partea
altor deţinuţi.
În cazul plângerii privitor la atacurile din partea deţinuţilor cu care victima se afla în
aceeaşi încăpere, instanţa urmează să examineze dacă autorităţile publice au întreprins toate
măsurile care puteau fi rezonabil întreprinse la momentul evenimentelor pentru a proteja
persoana.
Obligaţiile pozitive ale statului la diverse etape de urmărire penală:
10.1 Obligaţii pozitive privitor la persoanele deţinute.
Persoanele private de libertate, aflându-se, astfel, complet sub controlul autorităţilor,
sunt cele mai vulnerabile şi mai expuse riscului de abuz. Exercitarea controlului riguros ce ar
exclude arbitrarul din partea agenţilor statului faţă de persoanele deţinute trebuie să fie supus
unei monitorizări stricte.
- punctul de pornire pentru stabilirea dacă a avut loc sau nu o maltratare, în primul rând
trebuie de determinat dacă a fost aplicată sau nu forţa fizică asupra deţinutului;
- cei mai evidenţi indici ai recurgerii la forţa fizică sunt semnele vizibile de vătămare a
integrităţii fizice sau traumele psihologice observabile;
- sarcina probaţiei cade ferm asupra administraţiei locului de detenţie, care trebuie să
furnizeze un raport privind modul în care au fost cauzate asemenea leziuni.
10.2. Obligaţiile pozitive ale agenţilor statului la arestarea şi interogarea persoanei.
Este important ca la această etapă sistemul de drept să ofere garanţii fundamentale contra
maltratării, şi anume:
- dreptul deţinutului să informeze la alegerea sa un terţ (membru al familiei, prieten,
consultant) despre faptul detenţiei sale;
- dreptul de acces la un avocat;
- dreptul de a solicita o examinare medicală de către un medic la alegerea sa. Examenul
medical trebuie făcut în lipsa agenţilor statului (poliţiei, reprezentanţilor penitenciarului etc.).
La reţinerea şi aplicarea arestului preventiv, instanţele urmează să ţină cont de
Recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau
Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) făcute în rapoartele sale (2001, 2004, 2007).
Astfel, CPT recomandă procurorilor sau judecătorilor ca de fiecare dată când o persoană
privată de libertate se prezintă în faţa lor, să noteze în scris afirmaţiile acesteia despre
aplicarea maltratării, să solicite imediat un examen medico-legal şi să la măsurile necesare
pentru ca în baza afirmaţiilor să fie intentată o anchetă adecvată. O astfel de abordare trebuie
urmată, indiferent dacă persoana care a reclamat, are sau nu răni exterioare vizibile. Mai mult
ca atât, chiar şi în lipsa unei plângeri, odată ce există un motiv de a crede că o persoană
privată de libertate a putut fi victima unei maltratări, trebuie să solicite un examen medicolegal.
Din sensul recomandărilor CPT rezultă că, persoana reţinută sau arestată fiind adusă în
faţa procurorului sau, după caz, a judecătorului de instrucţie, aceştia sunt obligaţi să o întrebe
în prezenţa avocatului dacă nu a fost supusă relelor tratamente, iar răspunsul să fie fixat în
procesul-verbal respectiv.
Dacă pe părţile dezgolite ale corpului persoanei reţinute, arestate sunt semne vizibile de
traumatism, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie urmează să concretizeze
originea, timpul şi circumstanţele apariţiei acestor urme de traumatism şi să fixeze în
procesul-verbal, iar în caz de necesitate să dispună efectuarea examenului medical.
Pe durata perioadei de detenţie, în special în perioada iniţială de detenţie, administraţia
locurilor de detenţie trebuie să fie capabilă să justifice toate mişcările deţinuţilor, toate
persoanele care ar fi putut avea acces la deţinuţi şi unde se aflau deţinuţii la momentul
respectiv.
348

La momentul reţineri, persoanele reţinute urmează a fi examinate dacă nu au urme de
violenţă şi în cazul prezenţei acestora pe corp, este necesar a fi fixat în procesul-verbal de
reţinere orice semn vizibil de violenţă depistate, cu explicaţiile de rigoare privitor la natura,
condiţiile şi timpul apariţiei acestora, în cazul în care nu au fost fixate asemenea urme de
violenţă, organul de urmărire penală trebuie să demonstreze că violenţa nu a fost aplicată de
agenţii săi sau cu acordul tacit al acestora.
10.3 Obligaţiile statului privitor la condiţiile de detenţie. CEDO a subliniat dreptul
tuturor deţinuţilor la condiţii de detenţie care să fie compatibile cu demnitatea umană, astfel
încât să asigure că modul şi metoda de executare a măsurilor impuse nu îi supun la stres sau
greutăţi de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent în detenţie;
în plus, pe lângă sănătatea deţinuţilor, bunăstarea trebuie asigurată în mod adecvat, date fiind
nevoile practice ale închisorii.
Condiţiile de detenţie se referă atât la mediul general, în care sunt deţinute persoanele
private de libertate, cât şi la regimul închisorii şi condiţiile specifice în care sunt ţinuţi
deţinuţii:
- o persoană deţinută preventiv şi a cărei responsabilitate penală nu a fost constatată
printr-o hotărâre judecătorească definitivă, se bucură de prezumţia nevinovăţiei, aplicabilă nu
numai procesului penal, dar şi regimului juridic care guvernează drepturile acestor persoane în
locurile de detenţie;
- efectele produse asupra bunăstării fizice şi psihice a unei persoane reprezintă factori
care trebuie luaţi în consideraţie la constatarea dacă izolarea sau separarea constituie o
încălcare;
- percheziţia corporală este un alt tratament la care pot fi supuşi deţinuţii, deşi poate fi
necesară, în anumite cazuri, trebuie efectuată în mod adecvat pentru a nu fi calificată drept
degradantă;
- punerea cătuşelor şi alte metode de constrângere sau alte măsuri disciplinare, precum
ar fi privarea de exerciţii în aer liber sau privarea de dreptul de a primi vizite, trebuie de
asemenea să fie supuse unei revizuiri şi unui control pentru a se asigura că modul în care sunt
aplicate nu este abuziv şi nici nu reprezintă un tratament degradant.
La adresarea persoanei cu plângere referitor la condiţiile de detenţie urmează a fi
consultată Recomandarea Rec(2006)13 a Comitetului de Miniştri al statelor-membre privind
detenţia provizorie, condiţiile în care are Ioc aceasta, precum şi aplicarea garanţiilor împotriva
abuzului.
Urmează de avut în vedere că efectele cumulative ale condiţiilor de detenţie, cum ar fi:
lipsa asistenţei medicale suficiente, expunerea la fumul de ţigară, alimentaţia inadecvată,
termenul petrecut în detenţie şi impactul specific pe care asemenea condiţii le-ar fi cauzat
stării sănătăţii deţinutului, se consideră ca condiţii care sunt în contradicţie cu articolul 3 din
Convenţie (cazul Ostrovar vs Moldova, p.89).
10.4 Obligaţiile pozitive ale statului la detenţia persoanelor cu tulburări psihice. În
cazul persoanelor cu tulburări psihice, trebuie de ţinut cont de vulnerabilitatea şi inabilitatea
lor, în anumite cazuri, de a se plânge în mod coerent sau, în general, de a se plânge privind
modul în care sunt afectate de un anumit comportament. În cazul verificării unei asemenea
plângeri fie de la rude, prieteni, fie chiar de la însăşi persoana în cauză trebuie aplicată o
diligentă deosebită recurgerii la instrumentele de constrângere fizică cum ar fi cătuşele sau
curelele, cămăşile de forţă, alte măsuri de imobilizare. Acestea ar trebui justificate doar în
cazuri excepţionale, fiind direct autorizate de un medic sau să fie adusă imediat la cunoştinţa
medicului pentru aprobare. Practica de izolare pe o perioadă nejustificată (adică izolarea într-o
încăpere, cameră) a pacienţilor violenţi sau cu un comportament "necontrolat" reprezintă de
asemenea un aspect de îngrijorare, de aceea trebuie de stabilit ca izolarea să nu fie folosită
niciodată ca pedeapsă ci doar ca măsură excepţională.
349

10.5 Discriminarea. Tratamentul instituţionalizat care este bazat pe prejudecata unei
majorităţi împotriva unei minorităţi reprezintă de asemenea un tratament degradant. Fapta
constituie infracţiune de tortură şi atunci când aceasta este săvârşită din motiv de
discriminare, chiar dacă scopul nu este realizat. Motivul săvârşirii faptei bazat pe o formă de
discriminare există indiferent de forma de discriminare (socială, politică, economică) (hot.
Moldovan vs România din 29 martie 2007).
10.6 Obligaţia statului de a asigura acordarea asistenţei medicale adecvate şi
prompte. Persoanele aflate în custodia statului, în caz de necesitate urmează a fi asigurate cu
asistenţă medicală adecvată şi prompt. CEDO menţionează că, deşi articolul 3 din Convenţie
nu poate fi interpretat ca bazându-se pe o obligaţie generală de a elibera deţinuţii pe motive de
sănătate, impune totuşi o obligaţie a statului de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor
închise, acordându-le asistenţa medicală necesară.
10.7. În cazul în care există pericol asupra vieţii sau sănătăţii persoanei deţinute, chir
dacă acest pericol apare la iniţiativa deţinutului, statul are obligaţia pozitivă de a lua măsurile
absolut necesare pentru salvarea vieţii şi sănătăţii persoanelor deţinute (alimentarea forţată,
protecţia de suicid, de automutilare etc.).
11. Obligaţia negativă, adică obligaţia agenţilor statului de a se abţine de la comiterea
anumitor acţiuni arbitrare în privinţa persoanelor aflate în custodia statului, aceste obligaţii se
referă la acţiunile colaboratorilor poliţiei, forţelor armate sau de securitate şi colaboratorilor
instituţiilor penitenciare, instituţiilor medicale în care persoanele se deţin forţat conform unei
hotărâri judecătoreşti. Această obligaţie are un caracter absolut şi este una de rezultat şi nu de
conduită. In practică urmează a fi făcută distincţie între plângerile privind maltratarea
persoanei de către autorităţi şi deplângerea condiţiilor rele de detenţie.
12. În cazul în care este făcută declaraţie de aplicare a relelor tratamente faţă de
persoană, urmează a fi cercetate următoarele circumstanţe:
dacă persoana a fost agresată de reprezentanţii statului sau de persoane deţinute cu
acordul tacit al reprezentanţilor administraţiei penitenciarului, adică dacă este victimă a
relelor tratamente persoana respectivă;
aprecierea gravităţii relelor tratamente;
împrejurările în care au fost cauzate relele tratamente şi scopul aplicării acestora;
proporţionalitatea între aplicarea forţei de către reprezentanţii autorităţii statului şi
comportamentul victimei.
Se atrage atenţie la faptul că chiar în cazul în care persoana reţinută era înarmată, nu
justifică automat aplicarea forţei (a se vedea cazul Boicenco v. Moldova, citat mai sus, §126).
Pentru aplicarea forţei se cere existenţa unor motive convingătoare care ar demonstra că
aplicarea ei nu putea fi evitată. În acelaşi timp, forţa aplicată trebuie să fie proporţională cu
pericolul prezentat de persoana reţinută. Astfel, nu va putea fi justificată aplicarea loviturilor
după imobilizarea persoanei (a se vedea cazul Victor Saviţchi v. Moldova, citat mai sus, §67).
13. Conform articolului 10 alin.(3) CPP, în desfăşurarea procesului penal nimeni nu
poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante şi nici nu poate
fi silit să participe la acţiuni procesuale care lezează demnitatea umană. Conform articolului
94 alin.(1) pct.1) CPP, folosirea în procesul penal a probelor obţinute cu încălcarea acestei
norme este inadmisibilă, iar aceste probe urmează a fi excluse din dosar. Punerea la baza
sentinţei de condamnare a unei astfel de probe este contrară articolului 6 al Convenţiei şi
atrage inechitatea întregii proceduri, indiferent de valoarea probantă a probei (a se vedea cazul
Levinţa v. Moldova, hotărâre din 16 decembrie 2008, §100).
350

II. PARTEA PROCESUALĂ DE APLICARE A PREVEDERILOR
ART.3 DIN CONVENŢIE
14. Atunci când o persoană afirmă în mod susţinut că a suferit, din partea poliţiei sau
altor servicii similare ale statului, tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei, această
dispoziţie, combinată cu obligaţia generală impusă statului prin articolul 1 de "a recunoaşte
oricărei persoane ce ţine de jurisdicţia [sa] drepturile şi libertăţile definite (...) [în] Convenţie",
cere, implicit, să se facă o anchetă oficială efectivă. Această anchetă, trebuie să poată
conduce la identificarea şi pedepsirea vinovaţilor (hot. Labila vs Italia)
Dacă unei persoane i-au fost cauzate leziuni corporale în perioada aflării în detenţie sau
în controlul poliţiei, orice astfel de leziune ar da o prezumţie puternică că acea persoană a fost
supusă relelor tratamente (hot. Bursuc vs România, din 12 octombrie 2004). Ţine de sarcina
autorităţilor statului să dea o explicaţie plauzibilă Curţii Europene a Drepturilor Omului
despre circumstanţele în care au fost cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o
problemă clară în temeiul articolului 3 al Convenţiei (cazul Selmouni v. Franţa, §87). Această
regulă de probaţiune este prevăzută şi în articolul 10 alin.3/1 CPP, care cere autorităţii în
custodia căreia se află persoana să demonstreze că aceasta nu a fost supusă torturii sau altor
tratamente sau pedepse crude. în cazul în care statul omite să facă acest lucru, poate exista o
situaţie care să cadă sub incidenţa articolului 3 al Convenţiei
Conform art.298 alin.(4) CPP penală orice declaraţie, plângere sau alte circumstanţe ce
oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman
sau degradant urmează a fi examinate de către procuror, în modul prevăzut de articolul 274
CPP, în procedură separată.
15. Declaraţie despre aplicarea faţă de persoană a torturii, tratamentului inuman,
degradant în temeiul art.298 alin.(4) CPP poate fi depusă de către însăşi pretinsa victimă, de
ruda acestuia, de avocat sau de medic care a acordat asistenţă medicală victimei. Medicul care
a acordat ajutor victimei şi a constatat urme de aplicare a maltratării trebuie să discute în
condiţii de confidenţialitate cu victima necesitatea declarării despre aplicarea maltratării. Dacă
pacientul nu este de acord ca medicul să facă declaraţii, acesta nu trebuie să-şi expună în mod
conştient pacientul pericolului represiunii în urma declaraţiei.
Chiar în absenţa unei plângeri exprese trebuie desfăşurată o investigaţie pentru a stabili
dacă au avut loc sau nu fapte de maltratare în cazul în care există alte circumstanţe ce dau
temei de a conchide că sunt urme de maltratare.
Plenul atenţionează că judecătorii şi procurorii urmează a fi conştienţi de faptul că
există metode de aplicare a forţei care nu lasă urme pe corpul victimei (mutatis mutandis,
cazul Boicenco c. Moldovei, 11 iulie 2007, §109).
16. Standardele internaţionale cu privire la eficacitatea investigaţiilor cauzelor de
pretinsă tortură sunt extrem de înalte. Aceste standarde îşi găsesc reflectarea în "Principiile cu
privire la investigarea efectivă şi documentarea torturii şi a altor pedepse sau tratamente
crude, inumane ori degradante" recomandate de rezoluţia Adunării Generale a ONU 55/89 din
4 decembrie 2000.
Conform acestor principii, scopul investigării efective şi documentării torturii şi a altor
pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante include următoarele:
(a) clarificarea faptelor, stabilirea şi recunoaşterea responsabilităţii individuale şi a
instituţiei respective faţă de victime şi familiile lor;
(b) identificarea măsurilor necesare pentru prevenirea unor fapte similare;
(c) facilitarea urmăririi şi/sau, dacă este corespunzător, sancţionarea disciplinară a celor
indicaţi în investigaţie ca fiind responsabili şi demonstrarea necesităţii pentru o reparaţie şi
redresare deplină din partea statului, care include compensaţii financiare echitabile şi adecvate
şi acordarea mijloacelor pentru îngrijire medicală şi reabilitare.
351

Reieşind din principiile menţionate şi în baza jurisprudenţei CEDO investigaţiile
cauzelor de rele tratamente trebuie să fie eficiente, efective, multilaterale, complete şi rapide.
16.1 Eficienţa investigaţiei constă în capacitatea organului de urmărire penală de a
identifica persoanele responsabile de aplicarea relelor tratamente astfel ca ele să poată fi trase
la răspundere. În caz contrar, interdicţia legală generală a tratamentelor inumane sau
degradante ar fi lipsită de eficienţă practică, în ciuda importanţei sale fundamentale, şi s-ar
cerea posibilitatea ca în unele cazuri agenţii statului, beneficiind de o cvasi-impunitate, să
calce în picioare drepturile persoanelor aflate sub supravegherea lor (Hot. Labita vs Italia,
§131).
16.2 O investigaţie este efectivă dacă este exercitată de un organ care este competent,
independent şi imparţial de organul şi de persoanele implicate în evenimentele supuse
investigării. Independenţa presupune nu numai lipsa unei legături ierarhice sau instituţionale,
dar şi o independenţă reală (a se vedea cazul Boicenco v. Moldova, §121).
Astfel, investigaţia trebuie să fie exercitată de procurori care nu-s implicaţi în urmărirea
penală în cauza în privinţa persoanei care pretinde a fi victimă a relelor tratamente. Procurorul
care a înaintat oficial persoanei ce reclamă relele tratamente, învinuirile şi care a solicitat
instanţei aplicarea faţă de aceasta a arestului preventiv, precum şi prelungirea ulterioară a
acestuia, nu poate efectua investigaţie la cerere de maltratare, deoarece nu corespunde
principiului independenţei şi imparţialităţii.
Investigaţia trebuie să se finalizeze cu un act procesual al organul care a efectuat
investigaţia şi trebuie să conţină scopul investigaţiei, procedurile şi metodele folosite pentru
evaluarea dovezilor, să descrie detaliat evenimentele specifice care s-au constatat, dovezile
care le susţin şi o listă de nume ale martorilor care au depus mărturie, cu excepţia acelora a
căror identitate rămâne ascunsă pentru protecţia lor (audiate în ordinea prevăzută de art.110
CPP), precum şi concluziile şi recomandările bazate pe constatările de fapt şi pe legislaţia în
vigoare.
Investigaţia nu trebuie să se bazeze doar pe explicaţiile poliţiştilor împotriva cărora
reclamantul depune plângere. Ordonanţa prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale doar
în baza explicaţiilor poliţiştilor împotriva cărora victima depune plângere, nu poate
corespunde unei investigaţii efective.
Organul care efectuează investigaţia trebuie să determine dacă forţa utilizată de poliţie a
fost sau nu justificată în circumstanţele cazului.
16.3 Investigaţia multilaterală şi completă obligă autorităţile ca permanent să facă
încercări serioase de a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau
nefondate pentru a clasa investigaţia sau pentru a Ie folosi ca bază a deciziilor lor.
Organul ce efectuează investigaţia trebuie să întreprindă măsuri rezonabile şi
disponibile pentru a asigura dovezi privitoare la incident, inclusiv declaraţii ale martorilor
oculari, ale rudelor victimei, declaraţii ale medicilor, avocaţilor, cercetarea tuturor celor ce au
fost implicaţi în aplicarea violenţei, cercetarea fişelor medicale, expertize medico-legale,
fotografii color ale vătămărilor, cercetarea registrelor de înregistrare a mişcării victimei
deţinute etc. Expertiza medico-legală trebuie efectuată în conformitate cu "Principiile cu
privire la investigarea efectivă şi documentarea torturii şi a altor pedepse sau tratamente
crude, inumane ori degradante" recomandate de rezoluţia Adunării Generale a ONU 55/89 din
4 decembrie 2000 şi asigurată posibilitatea pretinsei victime de a propune un expert. Orice
omisiune pe parcursul desfăşurării investigaţiei care ar putea submina capacitatea sa de a
stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să aibă drept
consecinţă ca o astfel de investigaţie să nu corespundă standardelor menţionate.
Părţile în procesul penal vor avea în vedere faptul că, potrivit articolului 279 CPP, până
la pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua doar cercetarea la faţa
locului şi percheziţia corporală sau ridicarea. În cazul în care a fost refuzată pornirea urmăririi
352

penale pe marginea unei plângeri de maltratare, informaţii relevante detaliate despre care nu
puteau fi acumulate decât prin alte acţiuni procesuale, această ordonanţă nu va putea fi
considerată ca fiind emisă pe marginea unei cercetări depline a faptelor.
16.4 Investigaţia rapidă constă în reacţia promptă a procurorului la plângerile adresate
de către persoane în perioada respectivă. Investigaţia nu este rapidă când durează mai mulţi
ani, perioadă în care ea adesea este încetată şi redeschisă, transmisă de la un executor la altul.
Investigaţia trebuie să ofere o explicaţie logică a cauzei leziunilor pe corpul victimei.
În cazul în care organul de urmărire penală motivează cauzarea vătămărilor victimei
prin automutilare, el trebuie să demonstreze automutilarea.
Nu-i suficient ca organul de urmărire penală să motiveze cauzarea vătămărilor corporale
victimei în urma unei maladii psihice, ci este necesar ca prin probe să demonstreze că victima
suferea de o asemenea maladie şi că vătămările corporale sunt o consecinţă a acestei maladii.
16.5 Organul de urmărire penală trebuie, în primul rând, să dispună examinarea
imediată a persoanei de un medic şi să încerce să stabilească originea leziunilor (a se vedea
cazul Pruneanu v. Moldova, §§62 şi 63).
Examinarea medicală a victimei trebuie efectuată în particular în condiţii de
confidenţialitate. Poliţia sau alţi funcţionari care însoţesc victima nu trebuie să fie prezente la
examinare, în cazul când, în opinia medicilor examinatori, există dovadă evidentă că victima
are un comportament care pune serios în pericol siguranţa personalului medical, la examinare
pot asista persoane care asigură securitatea în instituţia medicală, şi nu poliţia.
Dacă în urma examenului medical se confirmă urme de maltratare, procurorul sau
instanţa vor lua măsuri pentru a scoate persoana din condiţiile în care a fost deţinută (se va
pune în discuţie necesitatea continuării deţinerii în arest preventiv, transferarea în altă
instituţie penitenciară etc.).
III. ALTE ASPECTE DE APLICARE A PREVEDERILOR
ART.3 DIN CONVENŢIE
17. În caz de necesitate, victima relelor tratamente şi martorii pot cere măsuri de
protecţie în privinţa lor şi a rudelor şi procurorul sau, după caz, instanţa va dispune asemenea
măsuri pentru a-i protejata împotriva violenţei, a ameninţărilor de violenţă sau a oricăror
forme de intimidare care pot surveni ca rezultat al investigării.
18. Pretinsele victime ale torturii sau maltratării şi reprezentanţii lor legali vor fi
informaţi despre mersul investigaţiei pe marginea relelor tratamente şi vor avea acces la orice
audiere (confruntare), precum şi la toată informaţia relevantă pentru investigaţia de maltratare,
de asemenea vor avea dreptul să prezinte alte probe.
19. Victimei relelor tratamente trebuie să-i fie explicat dreptul de a contesta orice
hotărâre, adoptată de organul de urmărire penală pe marginea plângerii sale, dacă cauza
penală în baza plângerii nu a fost trimisă în judecată. De asemenea, procurorul trebuie să-i
explice petiţionarului dreptul de a adresa plângeri în ordinea prevăzută de art.313 CPP cu
respectarea procedurii prealabile.
În cazul examinării plângerii de aplicare a maltratării în ordinea prevăzută de art.313
CPP, judecătorul de instrucţie urmează să verifice argumentele plângerii prin prisma
explicaţiilor date în prezenta hotărâre şi în Hotărârea Plenului nr.7 din 4 iulie 2005 "Cu privire
la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în procesul
urmăririi penale", capitolul 5.
În cazul în care relele tratamente sunt aplicate la faza de executare a pedepsei în
penitenciar, plângerile vor fi adresate procurorului, care va dispune efectuarea investigării, iar
hotărârile pe marginea investigării vor fi contestate şi soluţionate, după caz, în ordinea
prevăzută de art.469-471 CPP.
353

20. Plângerile privitor la condiţiile de detenţie şi calitatea asistenţei medicale, declarate
la faza de urmărire penală şi în cadrul judecării cauzei, se vor examina în ordinea prevăzută de
articolul 313 Cod de procedură penală.
În conformitate cu prevederile art.385 Cod de procedură penală, dacă în cazul urmăririi
penale sau judecării cauzei s-au constatat încălcări ale drepturilor inculpatului de a nu fi supus
relelor tratamente şi s-a stabilit din vina cui au fost comise (pentru aceasta este suficient
stabilirea doar a instituţiei vinovate) - instanţele care judecă cauza examinează posibilitatea
reducerii pedepsei drept recompensă pentru aceste încălcări.
IV. REMEDIILE DE ORDIN CIVIL ÎN CAZUL CONSTATĂRII
VIOLĂRII ART.3 DIN CONVENŢIE
21. Dreptul la un recurs efectiv prevăzut de art.13 al Convenţiei presupune existenţa
unor remedii acordate de către instanţele judecătoreşti naţionale în cazul de încălcare a unui
drept garantat de Convenţie.
În cazul constatării violării art.3 din Convenţie, victima este în drept să solicita
instanţelor naţionale despăgubiri materiale şi morale.
22. Dacă pe parcursul examinării cauzei penale împotriva unui agent al forţei publice
învinuit de acte de tortură sau tratament inuman sau degradant partea vătămată a înaintat o
acţiune civilă cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, această acţiune urmează a
fi examinată de către instanţa de competenţa căreia este cauza penală conform prevederilor
art.225 Cod de procedură penală.
23. În cazul reclamării de către inculpat a condiţiilor proaste de detenţie sau lipsă de
asistenţă medicală adecvată prin înaintarea în procesul penal a unei acţiuni civile împotriva
statului, prin care se solicită despăgubiri materiale şi morale, instanţa care examinează cauza
penală iasă acţiunea civilă fără soluţionare, fapt ce nu lipseşte inculpatul de dreptul de a
intenta separat o astfel de acţiune în instanţa de judecată, care urmează a fi examinată în
procedură contencioasă în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.
24. În calitate de pârât în cazurile nominalizate mai sus urmează a fi stabilit statul în
persoana Ministerului Finanţelor, care deţine conform Convenţiei obligaţia pozitivă de a
preveni actele de tortură sau tratament inuman sau degradant.
25. La examinarea litigiilor respective, instanţa de judecată urmează să ţină cont de
faptul că interdicţia prevăzută de articolul 3 este absolută. Prin urmare, insuficienţa
mijloacelor financiare pentru a îmbunătăţi condiţiile de detenţie nu justifică deţinerea unei
persoane o perioadă continuă în condiţii sub nivelul Regulilor Penitenciare Europene. Pentru a
stabili dacă detenţia persoanei în condiţii rele este contrară articolului 3, urmează a se stabili
dacă a fost depăşit nivelul minim de severitate.
Astfel, în cazul Becciev contra Moldovei (06 octombrie 2006), CEDO a constatat
depăşirea nivelului minim de severitate prin detenţia reclamantului timp de 39 de zile în
Izolatorul de Detenţie Provizorie al Comisariatului General de Poliţie al municipiului
Chişinău datorită lipsei plimbărilor, hranei insuficiente, lipsei accesului la lumina naturală,
păstrării luminii aprinse în celulă permanent şi a lipsei saltelelor şi lenjeriei de pat. Totodată,
în cazul Gorea contra Moldovei (17 iulie 2007), CEDO a constatat că detenţia reclamantului
în acelaşi centru de detenţie timp de 21 de zile nu a depăşit nivelul minim de severitate.
26. Pentru a stabili condiţiile concrete de detenţie într-o anumită instituţie la o anumită
perioadă de timp urmează a se examina declaraţiile persoanei prin prisma rapoartelor
Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau
degradante (CPT), care efectuează periodic vizite de documentare în centrele de detenţie din
Republica Moldova. Pe marginea fiecărei vizite se întocmeşte un raport cu descrierea celor
constatate şi a recomandărilor.
354

Rapoartele CPT, în limbile engleză sau franceză şi unele traduceri ale acestora, pot fi
găsite pe pagina web a comitetului-www.cpt.coe.int. Datele din aceste rapoarte urmează a fi
coroborate cu celelalte probe din dosar.
27. La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în caz de încălcare a art.3 din
Convenţie, instanţa de judecată urmează să aplice în direct art.41 al Convenţiei, care prevede
că la constatarea încălcărilor dispoziţiilor Convenţiei şi a Protocoalelor sale poate fi acordată
o satisfacţie echitabilă.
Cuantumul prejudiciului moral urmează a fi determinat în conformitate cu jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului şi legislaţia naţională.
Chişinău, 30 octombrie 2009
nr.8
ANEXĂ
la Hotărârea Plenului nr.8 din 30.10.2009
La judecarea plângerilor adresate în ordinea prevăzută de art.313 sau, după caz, a
cauzelor penale privind maltratarea persoanelor arestate sau deţinute se aplică următoarele
acte naţionale şi internaţionale:
- Constituţia Republicii Moldova (art.24 alin.(2));
- Codul penal (art.309. 309 1 şi 328);
- Codul de procedură penală;
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10.12.1948, ratificată prin
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.217-XII din 28.07.1990 (Tratate
internaţionale, 1998, vol.I, pag.9) - art.5;
- Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, amendată prin Protocolul adiţional şi Protocoalele nr.4. 6, 7, 12 şi 13, adoptată
la Roma la 04.11.1950, ratificată prin Hotărârea Parlamentului R.M. nr.1298-XIII din
24.07.1997 (Tratate internaţionale, 1998, vol.1, pag.341), în vigoare din 01.02.1998 - art.3;
- Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante, adoptată la New York la 10.12.1984, deschisă pentru semnare de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 39/46 din 10.12.1984, intrată în vigoare la
26.06.1987 conform dispoziţiilor art.27 (1). În vigoare pentru Republica Moldova din
28.12.1995 (Hotărârea Parlamentului nr.473-XIII din 31.05.1995);
- Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor
inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26.11.1987, întrată în vigoare la
01.02.1989, în vigoare pentru Republica Moldova din 01.02.1998 (Hotărârea Parlamentului
nr.1238-XIll din 09.07.1997);
- Declaraţia privind protecţia persoanelor împotriva torturii şi altor tratamente sau
pedepse crude, inumane sau degradante (Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.3452 (XXX)
din 09.12.1975, site, Internet):
- Regulile standarde minime de comportament cu deţinuţii, adoptate la primul Congres
al ONU pentru prevenirea criminalităţii şi comportamentul cu infractorii, care a avut loc la
Geneva la 30.08.1955, aprobate de Consiliul Social şi Economic prin Rezoluţia sa nr.663 C
(XXIV) din 31.07.1957, 2076 (XII) din 13.05.1977 şi 1984/47 din 25.05.1984 (site, Internet):
- Cod de principii pentru protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie
sau în închisoare, adoptat prin Rezoluţia nr.43/173 din 9 decembrie 1988 de Adunarea
Generală a ONU;
355

- Recomandarea nr.R(87)3 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei către statele
membre referitoare la Regulile Europene ale Penitenciarelor, adoptată la 12 februarie 1987, în
cadrul celei de-a 404-a reuniuni a Delegaţiei Miniştrilor.
356

NOTĂ INFORMATIVĂ
cu privire la hotărârile pronunţate de CEDO contra
Moldovei la sfârşitul anului 2009- anul 2010 pe
marginea dosarelor economice
Aprobat
Preşedintele Colegiului economic
I. Consideraţii generale
Obligaţia statului de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor din Convenţie este
satisfăcută nu numai prin faptul că legile trebuie să fie în conformitate cu Convenţia. Ea mai
impune statul să asigure persoanelor accesul efectiv la justiţie, în cazul în care drepturile lor
sunt violate.
Nota în cauză a fost întocmită potrivit planului de activitate al secţiei economice a
Direcţiei de generalizare a practicii judiciare şi analiză statistică judiciară pentru anul 2010.
La 18 şi 19 februarie 2010 în Elveţia a fost organizată o Conferinţă Ministerială la
Interlaken cu scopul de a stimula reformarea Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Conferinţa a avut scopul de a stabili cursul pentru viitoarea reformă a CEDO, care se
confruntă cu o situaţie disperată. Numărul de cereri depuse la CEDO se ridică la cifra de
120 000, depăşind capacitatea Curţii de a le examina. Nouăzeci de procente din aceste cereri
sunt în mod vădit nefondate sau nu au o bază legală.
Pentru realizarea obiectivelor s-a propus un plan de acţiuni ce ţin de:
- dreptul la cerere individuală,
- filtrarea cererilor,
- cererile repetitive,
- supravegherea executării hotărârilor,
- implementarea convenţiei la nivel naţional. Aceasta prezumă că statele membre
urmează să execute în totalitate hotărârile CEDO şi să prevină violări similare pe
viitor, să la în calcul jurisprudenţa în evoluţie a Curţii, inclusiv care se referă la alte
state, să implementeze recursuri efective, să asigure implementarea recomandărilor
Comitetului de Miniştri.
La 14 iunie 2010 a intrat în vigoare protocolul nr. 14 la CEDO care prevede o serie de
modificări în vederea perfecţionării mecanismului de examinare a cauzelor de către Curte şi
simplificarea procedurilor de examinare, precum şi sporirii independenţei judecătorilor Curţii
(introducerea instituţiei „judecătorului unic” şi a unui nou criteriu de admisibilitate,
interzicerea realegerii judecătorilor Curţii etc.)
În perioada 01.01.2010 - 01.07 2010 CEDO a pronunţat 15 hotărâri împotriva
Republicii Moldova, dintre acestea în 4 cazuri s-a soluţionat problema acordării unei
satisfacţii echitabile. (În anul 2009 împotriva Moldovei s-au pronunţat 30 hotărâri).
Pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului 2010 împotriva statului român au fost
pronunţate 113 hotărâri, cu încasarea unei sume de 3 191 519 euro.
II. Cu privire la hotărârile pronunţate de CEDO contra Moldovei la sfârşitul anului 2009-
anul 2010 pe marginea dosarelor economice
357

La 24.02.2010 a devenit definitivă hotărârea CEDO pronunţată la cererea IPTEH.
CAZUL IPTEH S.A. ŞI ALŢII v. MOLDOVA
(cererea no. 35367/08, 24 noiembrie 2009)
Cazul datează printr-o cerere (no. 35367/08) împotriva Republicii Moldova depusă la
Curte de către IPTEH S.A. – o companie înregistrată în Moldova, de asemenea în Marea
Britanie, Kapital Invest S.A. – o companie înregistrată în România şi Ion Rusu – un cetăţean
român la data de 25 iulie 2008.
Reclamanţii au pretins în special precum că ei sunt victimele unui proces civil incorect
şi deprivare de proprietate.
Primul reclamant, Ipteh SA, este o companie înregistrată în Moldova. Ceilalţi
reclamanţi: Worldway Limited (“cea dea doua companie reclamantă”) – o companie
înregistrată in Marea Britanie şi deţine 35.29% din acţiunile primului reclamant; Kapital
Invest SA (“cea dea treia companie reclamantă”) – o companie înregistrată în România şi
deţine acţiuni a 49.63% din nr. Total de acţiuni al primului reclamant; şi Ion Rusu (“al
patrulea reclamant”) – cetăţean român născut în an. 1962, locuieşte la Iaşi şi deţine acţiuni de
11.72% din acţiunile primei companii reclamante.
La sfârşitul anilor 1990, Ipteh SA şi o companie terţă, I., au fost proprietarii unei clădiri
de şase etaje situată pe bulevardul principal din Chişinău. Ambele companii au fost cu capital
de stat şi au avut ca activ diferite părţi ale clădirii.
În 1999, statul a decis să privatizeze companiile şi a vândut acţiunile lor către o
companie privată U. În 2000 şi 2001, noul proprietar al companiilor a transferat toate părţile
clădirii la prima companie reclamantă.
De asemenea, în anul 2000, fostul director al primei companii reclamante a contestat
privatizarea în instanţele de judecată. Cu toate acestea, acţiunea sa a fost respinsă printr-o
hotărâre definitivă a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova din 11 iulie 2000.
Instanţele au constatat că privatizarea a fost legală în toate privinţele.
În iulie 2001, al patrulea reclamant a cumpărat 141,772 din acţiuni în cadrul primei
companii reclamante.
În august 2001, a doua companie reclamantă a cumpărat restul acţiunilor ale primei
companii reclamante.
În august 2006, prima companie reclamantă a emis 510,000 din acţiuni noi şi le-a vândut
la a treia companie reclamantă.
La 19 aprilie 2007 Procurorul General, a instituit o procedură judiciară în numele
statului în care acesta a contestat legalitatea privatizării din 1999, a primei companii
reclamante şi a companiei I. pe motiv că două regulamente de Guvern privind vânzarea de
acţiuni deţinute de stat au fost încălcate.
În special, procurorul a susţinut că mărimea plăţii stabilite de către compania U. a fost
mai mică decât cea prevăzută de lege şi că preţul final oferit pentru acţiuni a fost prea mic.
Procurorul s-a bazat pe articolul 50 din Codul civil în acţiunea sa. Procuratura, a mai solicitat
anularea tuturor transferurilor ulterioare şi acţiunilor, în urma cărora cel de-al doilea, al treilea
şi al patrulea reclamant au devenit acţionarii primei companii reclamante.
Reclamanţii s-au opus acţiunii şi au afirmat, printre altele, că a fost depusă peste termen
şi contrar principiului securităţii raporturilor juridice. Ei au susţinut că prevederile articolului
86 din Codul civil vechi care prevăd exonerarea Procurorului General de la respectarea
termenului de trei ani pentru depunerea acţiunii în interesul statului a fost contrară articolului
6 din Convenţie şi au făcut referire la cazul Dacia SRL v. Moldova (no. 3052/04, 18 martie
2008). De asemenea, au susţinut că legalitatea privatizării a fost confirmată printr-o hotărâre
definitivă din 11 iulie 2000, cu putere de lucru judecat şi că acestea (companiile) au fost
358

cumpărători de bună credinţă, care au fost discriminate în raport cu alte companii, care au
obţinut proprietăţi de stat în condiţii similare şi privatizarea cărora nu a fost contestată ulterior
de către stat.
Reclamanţii au mai afirmat, că la 10 iunie 2008 Curtea de Apel Economică a decis în
favoarea Procurorului General în absenţa celui de-al treilea şi al patrulea reclamant, care nu au
fost citaţi. Curtea a respins obiecţiile cu privire la existenţa unei hotărâri definitive din 11 iulie
2000 pe motiv că acea hotărâre a fost adoptată în cadrul procedurilor în care Procurorul
general nu a fost implicat. De asemenea, instanţa a respins obiecţia reclamanţilor cu privire la
regimul termenului de prescripţie, argumentând că, în conformitate cu articolul 86 din Codul
civil o acţiune de către Procurorul General în interesul statului nu a putut fi depusă ca tardivă.
Reclamanţii au declarat apel, pe baza aceloraşi argumente care au fost puse în faţa
primei instanţe. Ei, de asemenea, s-au plâns că nu toţi dintre ei au avut posibilitatea de a lua
parte la judecarea cauzei şi că judecătorul ar fi fost lipsit de imparţialitate.
La 28 august 2008, Curtea Supremă de Justiţie a examinat recursul reclamanţilor. În
timpul procedurii, reclamanţii au depus recuz judecătorului N.M. din completul de judecată şi
a exprimat îndoieli cu privire la modul în care Preşedintele Curţii Supreme I.M., a compus
completul. În aceeaşi zi, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul şi a menţinut hotărârea
pronunţată de prima instanţă.
Curtea Supremă a invocat dispoziţiile din Codul civil vechi în scopul de a respinge
obiecţia reclamanţilor cu privire la statutul lor de cumpărători de bună credinţă. În special,
Curtea a susţinut că, în conformitate cu Codul civil vechi, proprietatea obţinută în mod ilegal
de la stat ar putea fi solicitată înapoi indiferent de faptul că ar fi fost obţinută de către un
cumpărător de bună credinţă. Cu toate acestea, atunci când examinează aspectul cu privire la
termenul de prescripţie, Curtea Supremă a fost de acord cu obiecţia reclamanţilor cu privire la
articolul 86 din Codul civil vechi (a se vedea paragraful 16). Cu toate acestea, Curtea a
precizat, pentru prima dată în cadrul procedurii că, întrucât procurorul a introdus acţiunea sa
de la data intrării în vigoare a noului Cod civil, normele privind limitările în timp cuprinse în
acest cod trebuie să se aplice. Curtea Supremă de Justiţie a exprimat opinia că acţiunea
procurorului în cauză privind declararea nulităţii absolute de privatizare şi că, prin urmare, în
conformitate cu dispoziţiile articolului 217 din noul Cod civil, acesta nu a putut fi limitată în
timp. Curtea Supremă de Justiţie, ca şi prima instanţă, a respins obiecţia cu privire la existenţa
unei hotărâri definitive în ceea ce priveşte aceeaşi problemă pe aceleaşi motive şi a respins
obiecţia cu privire la neparticiparea unora dintre reclamanţi din acţiune.
La data de 3 octombrie 2008, Guvernul a decis să privatizeze clădirea din nou şi o
licitaţie pentru vânzarea clădirii a fost programată pentru 5 noiembrie 2008. Clădirea nu a fost
vândută la aceeaşi dată.
Reclamanţii s-au plâns că acţiunea a fost nedreaptă, contrar articolului 6 § 1 al
Convenţiei şi au invocat încălcarea dreptului la proprietate potrivit articolului 1 din Protocolul
nr. 1 la Convenţie. Cererea a fost declarată admisibilă de către Curtea Europeană pentru
Drepturile Omului (în continuare Curtea).
Reclamanţii au susţinut că acţiunea a fost nedreaptă pentru că instanţele naţionale nu au
aplicat termenul de prescripţie, în conformitate cu dispoziţiile din Codul civil vechi. Ca
rezultat, Procurorul General a fost capabil de a contesta cu succes procesul de privatizare,
după aproape opt ani cu încălcarea principiului enunţat la articolul 6 din noul Cod civil. În
plus, reclamanţii au declarat că jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie a fost contradictorie
în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea termenului de prescripţie.
Potrivit reclamanţilor, principiul securităţii juridice, de asemenea, a fost încălcat de către
instanţele naţionale, deoarece acestea nu au reuşit să la în considerare faptul că o provocare
similară la legalitatea privatizării a fost deja respinsă printr-o hotărâre definitivă din 11 iulie
2000.
359

Reclamanţii în cele din urmă au susţinut că acţiunea ar fi fost nedreaptă, de asemenea,
deoarece nu toţi dintre reclamanţi au avut posibilitatea de a participa, şi a-şi apăra drepturile
lor şi pentru că judecătorii care au examinat cazul nu au fost independenţi şi imparţiali.
Guvernul a susţinut că, în conformitate cu articolul 217 § 1 al noului Cod civil, nulitatea
absolută a unui act poate fi invocată de către orice persoană, fără nicio limitare în timp.
Potrivit acestora, nulitatea absolută a privatizării a fost o premisă esenţială pentru admiterea
acţiunii procurorului general şi susţinerea acestor acţiuni, după expirarea termenului-limită
general, nu a încălcat principiile echităţii garantate de articolul 6 din Convenţie. De asemenea,
Guvernul a răsturnat afirmaţia reclamanţilor în legătură cu lipsa de independenţă şi
imparţialitate a judecătorilor implicaţi în procedură şi că instanţele ar fi trebuit să acorde o
atenţie la hotărârea din 11 iulie 2000.
Curtea se referă la cazul său anterior - în care a declarat că respectarea cerinţelor de
admisibilitate pentru îndeplinirea actelor de procedură este un aspect important al dreptului la
un proces echitabil. Rolul jucat de termenul de prescripţie este de o importanţă majoră atunci
când este interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care, în partea sa relevantă, enunţă
preeminenţa principiului supremaţiei dreptului ca element al patrimoniului comun al Statelor
Contractante (a se vedea Dacia SRL /. Moldovei, nr. 3052/04, § 75, 18 martie 2008).
Curtea a reiterat faptul că nu este sarcina sa să la locul instanţelor naţionale în
interpretarea legislaţiei interne. Aceasta este, în primul rând, pentru autorităţile naţionale, în
special instanţele judecătoreşti, pentru a rezolva probleme de interpretare, inclusiv a regulilor
de natură procedurală, cum ar fi termenele prescrise de sesizare pentru acţiunile în justiţie.
Rolul Curţii se limitează la stabilirea dacă efectele unei astfel de interpretări sunt
compatibile cu Convenţia în general, şi cu principiul securităţii juridice, garantat de articolul
6, în special (a se vedea, mutatis mutandis, Platakou v. Grecia, nr. 38460/97, § 37, CEDO
2001 I).
În speţă Curtea a statuat că termenul limită pentru a contesta privatizarea din 1999
prevăzut de Codul civil în vigoare la data faptelor a expirat în 2002. Acest lucru a fost
confirmat în mod indirect de către Curtea Supremă de Justiţie, care a acceptat obiecţia
reclamanţilor cu privire la articolul 86 din Codul civil vechi (a se vedea punctul 20 de mai
sus). Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiţie nu a ales să respingă acţiunea Procurorului
General, în conformitate cu dispoziţiile din Codul civil vechi, dar a aplicat prevederile noului
Cod Civil, care a intrat în vigoare în 2003, care este, de aproximativ un an după expirarea
termenului-limită.
Curtea nu contestă puterea statului de a adopta o nouă legislaţie care reglementează
termenele limită în cadrul unei proceduri civile. Cu toate acestea, nu rezultă, după cum susţine
Guvernul, că este compatibil cu Convenţia de a aplica aceste reguli noi într-un mod care ar
putea perturba situaţii juridice care au devenit definitive datorită aplicării termenului de
prescripţie, înainte de adoptarea unei astfel de legislaţii. Pentru a admite contrariul ar însemna
să se admită că un stat este liber să nu la în considerare un termen-limită şi de a contesta o
situaţia juridică finală, pur şi simplu prin utilizarea puterii sale să adopte o nouă legislaţie,
după expirarea termenului-limită în cauză. Curtea constată că concluzia de mai sus pare să fie
în concordanţă cu articolul 6 din noul Cod Civil, care prevede că noul Cod nu poate avea
efect retroactiv şi nu poate modifica sau suprima condiţiile în care o situaţie juridică a fost
constituită înainte sau condiţiile în care o astfel de situaţie juridică a fost stinsă".
În lumina celor de mai sus şi având în vedere, în special, la acceptarea de către Curtea
Supremă de Justiţie că nu au fost cazuri, convingătoare, cum ar fi cele prevăzute la articolul
86 din Codul civil vechi pentru deplasarea termenului de prescripţie de trei ani, Curtea
consideră că a fost o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie ca urmare a susţinerii, cu
încălcarea principiului securităţii juridice, a acţiunii procurorului general pentru anularea
privatizării.
360

Reclamanţii s-au plâns că hotărârile prin care acţiunea de anulare a privatizării a
Procurorului General a fost confirmată a avut efectul de a aduce atingere la exercitarea
paşnică a dreptului prevăzut de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Guvernul
contestă afirmaţia reclamantelor şi a susţinut că privatizarea din 1999 a fost efectuată cu
încălcări grave ale legislaţiei şi că, prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Curtea consideră că reclamanţii au avut "o posesie" în sensul articolului 1 din Protocolul
nr. 1. Curtea a constatat la punctul 36 de mai sus că susţinerea acţiunii Procurorului general,
după expirarea termenului-limită general, şi în absenţa unor motive întemeiate, a fost
incompatibilă cu principiul securităţii juridice. În aceste condiţii, Curtea nu poate decât să
constate că susţinerea acţiunilor Procurorului General a constituit o ingerinţă nejustificată
cu dreptul reclamanţilor la proprietate, deoarece un echilibru echitabil nu a fost păstrat şi
reclamanţii au fost obligaţi să suporte şi să continue să poarte excesiv o povară (a se vedea,
mutatis mutandis, Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 75-80, CEDO 1999 VII). Ca
şi în Dacia SRL (citată mai sus), instanţele naţionale nu au furnizat niciun fel de justificare
pentru astfel de ingerinţe. Rezultă că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenţie.
Reclamanţii au susţinut că, deoarece acestea au întâmpinat dificultăţi în a obţine toate
documentele necesare, ei nu au putut să prezinte eventualele observaţii cu privire la satisfacţie
echitabilă. În consecinţă, acestea au solicitat Curţii să-şi rezerve întrebarea de satisfacţie
echitabilă.
La 22.04.2010 CSJ a admis cererea de revizuire depusă de reclamant împotriva deciziei
sale din 28.08.2008, prin care a fost anulată privatizarea şi a casat-o. Instanţa a reexaminat
fondul cauzei, a respins acţiunea Procurorului General de anulare a privatizării şi a obligat
Ministerul Finanţelor să compenseze reclamanţilor daunele materiale, morale şi costurile şi
cheltuielile. Primului reclamant (Ipteh SA) i s-au achitat 196,952.53 euro, celui de-al doilea
(Worldway)-46,545.47 euro, celui de-al treilea (Kapital Invest SA)-58 000 euro şi celui de-al
patrulea (Ion Rusu) -18,434.88 euro.
La 10 mai 2010, reclamanţii au informat Curtea despre hotărârea din 22.04.2010,
solicitând scoaterea de pe rol a cererii deoarece litigiul a fost soluţionat la nivel naţional.
Curtea a notat că reclamanţii nu mai doresc să menţină cererea pe rolul ei, deoarece
litigiul lor a fost rezolvat. Curtea a notat că nu găseşte vreun motiv special care ar justifica
continuarea examinării cererii, radiind-o de pe rol la 29.06.2010.
Baroul Partner-A v. Moldova
(cererea nr. 39815/07)
Anterior, la 16 iulie 2009 Curtea a pronunţat hotărârea cu privire la fondul cauzei.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art.6 şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în
urma anulării de către instanţele judecătoreşti a privatizării acţiunilor care aparţineau statului
în cadrul Carierei de pietriş şi granit de la Soroca de către compania reclamantă. Deoarece
chestiunea privind satisfacţia echitabilă nu era gata pentru a fi decisă, Curtea a rezervat-o
pentru o hotărâre separată.
La 19 octombrie 2010, CEDO a pronunţat hotărârea privind satisfacţia echitabilă în
cauza Baroul Partner-A v. Moldova. Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, prin
care Guvernul s-a obligat să plătească companiei reclamante 320 000 euro cu titlu de orice
daună materială şi morală, precum şi 8000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, în termen de 3
luni de la data adoptării deciziei de radiere a cererii în temeiul acordului amiabil şi a radiat
cererea de pe rol.
361

Romany Gaz Group v. Moldova
(cererea nr. 11662/05, 10.06.2010)
Reclamantul este o companie din RM. În 2000, a încheiat un contract cu o companie de
stat, Comgaz-Plus, potrivit căruia, pe de o parte, compania reclamantă urma să producă şi să
instaleze în favoarea primăriei Ungheni câteva cazane de încălzire autonomă şi sisteme de
distribuire a energiei termice, iar pe de altă parte, Comgaz-Plus urma să-i achite 160000 USD.
Compania de stat nu şi-a onorat obligaţiile financiare, deşi compania reclamantă a executat
partea sa de contract.
Prin înţelegeri ulterioare, părţile au stabilit că compania reclamantă urma să producă şi
să instaleze câteva sisteme de încălzire suplimentar, iar pârâtul din nou nu a achitat banii. La
1.10.2003, părţile au încheiat un nou contract prin care Comgaz-Plus s-a obligat să achite
158862 USD în termen de 24 luni, în caz contrar compania reclamantă va avea dreptul să
ceară restituirea întregii sume datorate, plus prejudicii în sumă evaluată la 409671 USD.
La 27.05.2004 Romany Gaz Group s-a adresat la CAE cu acţiune solicitând încasarea
sumei de 568533 USD de la Comgaz-Plus.
La 1.06.2004 CAE a decis de a nu examina acţiunea până când compania reclamantă nu
va achita taxa de stat în întregime (15000 euro), acordându-i termen pentru achitare.
Încheierea menţionată a fost contestată cu recurs la CSJ. Considerând că companiei
reclamante i s-a acordat un termen suplimentar pentru achitarea taxei, nefiind încălcat dreptul
de acces la justiţie, recursul a fost respins. Din motiv de neachitare a taxei CAE a restituit
cererea la 15.09.2004, încheierea nu a fost contestată.
La CEDO compania reclamantă a pretins încălcarea art.6 al Convenţiei din motivul
încălcării dreptului său de acces la justiţie în urma refuzului instanţelor de judecată de a-i
examina cauza.
Guvernul a menţionat că compania reclamantă de fapt dispunea de suficiente fonduri
pentru a achita taxa de stat după cum rezultă din dările de seamă prezentate la organele fiscale
şi din extrasele bancare.
CEDO a notat că reclamantul nu a informat-o despre starea sa financiară reală în prima
cerere şi în corespondenţa ulterioară şi că această informaţie a devenit cunoscută doar din
observaţiile Guvernului. S-a menţionat despre alegerea conştientă a companiei reclamante de
a nu cheltui banii pentru taxa de stat, dar să-i canalizeze în alte scopuri.
Curtea şi-a exprimat preocuparea privind omisiunea instanţelor de judecată naţionale
de a da suficiente motive pentru deciziile lor de solicitare a achitării integrale a taxei de stat.
Totuşi, s-a considerat că în circumstanţele excepţionale ale acestei cauze dreptul companiei
reclamante de acces la justiţie nu a fost limitat într-atâta încât să devină iluzoriu, având în
vedere faptul că ea dispunea de sumele necesare pentru achitarea taxei de stat, dar a cheltuit
aceste sume pentru altă destinaţie nedivulgând acest fapt Curţii şi instanţelor naţionale.
Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Reieşind din cele expuse, relevăm, că în prima jumătate a anului 2010 CEDO a
radiat de pe rol două cauze cu caracter economic intentate împotriva Moldovei:
- cazul Ipteh s-a revizuit la nivel naţional, reclamanţilor fiindu-le compensate
daunele;
- în cauza Baroul Partner-A Guvernul a încheiat un acord amiabil în privinţa
satisfacţiei echitabile.
O cerere cu caracter economic depusă contra Moldovei a fost respinsă (Romany
Gaz Group).
În continuare vor fi expuse unele cauze pronunţate împotriva altor state, dar care
prezintă interes pentru practica judiciară.
Refuzul instanţei de a primi cererile de chemare în judecată în formă electronică
362

COMPANIA „LOIER PARTNERE A.S” v. SLOVENIA
(cererea nr. 54252/07 şi a.), hotărârea din 16.06.2009
În 2005 reclamantul, companie privată cu răspundere limitată, intenţiona să înainteze
mai mult de 70.000 acţiuni privind încasarea datoriei. Reieşind din numărul mare al acestora,
compania a întocmit cererile de chemare în judecată în formă electronică şi le-a înregistrat pe
un disc, pe care la expediat în instanţele de judecată competente cu o scrisoare de însoţire.
Instanţele de judecată au refuzat să primească cererile, invocând lipsa tehnicii pentru primirea
şi prelucrarea materialelor întocmite şi semnate în formă electronică.
Fiecare refuz de primire a fost contestat la Curtea Constituţională, invocându-se ca
motiv îngrădirea accesului la justiţie. Plângerile au fost respinse ca fiind înaintate după
expirarea termenului stabilit de 2 luni.
CEDO a constatat încălcarea art.6 al Convenţiei, indicând că înaintarea cererilor de
chemare în judecată pe suport de hârtie cu anexarea tuturor materialelor ar constitui mai mult
de 40 milioane de pagini. În asemenea circumstanţe alegerea mijloacelor de înaintare a
acţiunilor nu poate fi egalată cu un abuz. În afară de aceasta, din 2002 legislaţia naţională a
Sloveniei permite înaintarea cererilor de chemare în judecată în formă electronică şi
companiei reclamante nu-i putea fi imputat acest fapt. Refuzul instanţelor de a primi cererile
de chemare în judecată a creat o ingerinţă nejustificată şi a limitat dreptul reclamantului la o
prezentare eficientă a cererilor sale.
Companiei i-a fost acordată pentru recuperarea prejudiciului suma de 10.000 euro.
Aplicarea legii civile cu efect retroactiv
JUBER v. FRANŢA
(cererea nr. 3034/05,hotărârea 23.07.2009)
După ce reclamanţii şi-au vândut acţiunile pe care le deţineau într-o companie, Direcţia
naţională şi internaţională de control a impozitelor din cadrul Departamentului fiscal le-a
înaintat o cerinţă de achitare suplimentară a impozitului pentru creşterea capitalului, rezultată
din această tranzacţie.
Reclamanţii s-au adresat organelor fiscale, apoi în instanţa de contencios administrativ,
invocând că Direcţia nominalizată nu avea împuternicirile respective.
În perioada examinării cauzei a fost publicată Legea fiscală (anul 1997). Potrivit acestei
legi, controalele organelor fiscale, contestate din motivul, că organul care le-a efectuat nu
avea împuterniciri, urmau a fi considerate legale.
În 1999 instanţa de contencios administrativ a emis o hotărâre de anulare a impozitelor
calculate, din motivul că organul care a efectuat controlul nu avea împuterniciri legale.
În 2004 instanţa de apel de contencios administrativ, a casat hotărârea aplicând Legea
fiscală din 1997, indicând că organul fiscal era în drept să efectueze controale, totodată
reclamanţii au fost eliberaţi de sancţiuni.
La 23.07.2009 CEDO a statuat că introducerea unei norme, care ar rezolva litigiul dintre
reclamanţi şi organele fiscale definitiv şi cu efect retroactiv nu a fost justificată de un interes
general.
Astfel, n-a fost menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale
comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, reclamanţii
suportând o povară excesivă şi o ingerinţă în dreptul său de proprietate. S- a constatat
încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
III. Concluzii şi propuneri.
Cercetarea efectuată denotă faptul că în perioada de referinţă împotriva Moldovei nu au
fost pronunţate hotărâri importante cu caracter economic, care ar ridica probleme de drept.
Cele două scoase de pe rol sunt repetitive, adică derivă din hotărâri pronunţate de Curtea
Supremă de Justiţie la 28.08.2008 (Ipteh SA ş. a v. Moldova) şi 18.10.2008 (Baroul Partner-A
363

v. Moldova), iar CEDO şi-a expus decizia în anul 2009. Ele reprezintă nişte hotărâri de
anulare a privatizării unor bunuri, proprietate de stat cu încălcarea principiului securităţii
raporturilor juridice. În 2010 s-a rezolvat întrebarea ce vizează satisfacţia echitabilă acordată
reclamanţilor.
În cea de-a treia cauză (Romany Gaz Group v. Moldova), CEDO a respins acţiunea
(soluţia CSJ RM a fost pronunţată la 16.09.2004).
Colegiul economic a luat deja act de încălcările menţionate (dreptul la un proces
echitabil, încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, încălcarea dreptului de
proprietate) din practica precedentă a Curţii.
Astfel, în 2009-2010 Colegiul economic al CSJ a respins un şir de recursuri declarate de
Procuratura Generală şi a menţinut hotărârile instanţei de fond la unele cauze prin care s-a
respins acţiunea:
- Procuratura Generală a RM s-a adresat la 05.02.2008, în interesele statului, în
persoana Ministerului Administraţiei Publice Locale către Consiliul mun. Chişinău,
Agenţia Proprietăţii Publice privind declararea nulităţii deciziei Consiliului mun.
Chişinău nr. 25/4.10 din 10.12.2001 cu privire la darea în arendă a unor încăperi, a
contractului de arendă nr.5/01/069 din 17.12.2001, a hotărârii Comisiei Republicane
de privatizare a încăperilor arendate nr. 95 din 27.12.2001 şi a contractului de
vânzare-cumpărare din 21.02.2002. (dos. 2re-268/2010, decizia CSJ din
16.07.2009);
- Procuratura Generală s-a adresat la 11.02.2008, în interesele statului în persoana
Ministerului Administraţiei Publice Locale către Consiliul mun. Chişinău, Agenţia
Proprietăţii Publice şi ÎI „Dent-Revenco”, intervenient accesoriu OCT Chişinău
privind declararea nulităţii deciziilor Consiliului mun. Chişinău nr. 17/15-22 din
17.08.2000 şi nr. 18/14-10 din 07.09.2000, a contractului de arendă nr. 4/00/003 din
29.02.2000 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 28.08.2001, cu aducerea
părţilor în poziţia iniţială(dos. nr. 2re-258/2010, decizia CSJ din 09.07.2009);
- Procuratura Generală s-a adresat la 11.02.2009, în interesele statului în persoana
Ministerului Administraţiei Publice Locale către Consiliul mun. Chişinău, Agenţia
Proprietăţii Publice, SRL „Minerva” şi SRL „Trigocom”, intervenient accesoriu
OCT Chişinău privind declararea nulităţii deciziei Primăriei mun. Chişinău nr.
17/15-9 din 17.08.2000, a contractului de arendă nr. 2/00/029 din 04.09.2000, a
contractului de vânzare-cumpărare nr. 1085 din 27.02.2009 (dos. nr. 2re-209, decizia
CSJ din 11.06.2009).
În motivarea deciziilor CSJ a indicat, că „ potrivit art. 86 alin. (2) CC (redacţia veche),
prescripţia nu se aplică cererilor organizaţiilor de stat privitoare la restituirea bunurilor de stat.
Totodată, în cauza Dacia vs. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit
că principiul egalităţii armelor „cere ca fiecărei părţi să-i fie permisă o posibilitate rezonabilă
de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj substanţial în
raport cu oponentul său”. Curtea a considerat că respectarea condiţiilor de admisibilitate
pentru efectuarea actelor de procedură reprezintă un aspect important al dreptului la un proces
echitabil. Or, scutirea organizaţiilor de Stat, în cazul pretinderii restituirii proprietăţii de stat,
de obligaţia respectării termenului de prescripţie stabilit, care ar fi împiedicat examinarea unor
astfel de pretenţii dacă ar fi fost înaintate de vreo persoană sau companie privată, generează
un potenţial de numeroase raporturi juridice nesoluţionate bazate pe situaţii stabilite şi acordă
un avantaj discriminatoriu Statului, fără de careva motive stringente. Astfel, CEDO a
constatat că art. 86 (2) al vechiului Cod civil, care eliberează autorităţile statului de la
364

conformarea cu termenul general de prescripţie, este în sine însuşi contrar prevederilor
articolului 6 din Convenţie”.
Colegiul economic al CSJ a apreciat că prima instanţă întemeiat a respins acţiunile ca
fiind depuse cu omiterea termenului general de prescripţie de trei ani, mai ales că Procuratura
Generală nu a prezentat niciun motiv obiectiv de natură să justifice înaintarea cerinţei cu
omiterea termenului de prescripţie.
Instanţele naţionale de judecată urmează să ţină cont de Recomandarea (2010) 3 privind
remediile efective pentru durata excesivă a procedurilor, prin care s-a recomandat accelerarea
procedurilor pendinte şi compensarea victimelor pentru prejudiciile suportate din cauza
termenelor administrării justiţiei.
În acelaşi timp, urmează a fi luată în consideraţie jurisprudenţa în evoluţie a Curţii,
inclusiv care se referă la alte state pentru a preveni admiterea unor încălcări similare.
Reieşind din cele menţionate,
SE PROPUNE:
1. Utilizarea prezentei informaţii la seminarul tematic cu participarea
judecătorilor instanţelor economice.
2. Plasarea notei pe sit-ul CSJ.
Direcţia de generalizare a CSJ G. Devderea
365

HOTĂRÂREA
PLENULUI JUDECĂTORIEI SUPREME
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica aplicării de către instanţele
judecătoreşti A unor prevederi ale Constituţiei
Republicii Moldova nr.2 din 30.01.1996
"Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2002, pag.9
"Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2000, pag.7
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din
22.12.2008
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.38 din
20.12.1999
Constituţia Republicii Moldova, prin conţinutul şi forma ei, este Legea Supremă în stat.
Toate dispoziţiile constituţionale au supremaţie asupra celorlalte legi şi acte juridice.
În scopul aplicării uniforme de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor
constituţionale la efectuarea justiţiei, Plenul Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. În conformitate cu alin.(3) art.1 din Constituţie, Republica Moldova este un stat de
drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, liberă dezvoltare a
personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt
garantate.
Luând în consideraţie aceste prevederi, precum şi dispoziţiile articolului 20 din
Constituţie, care garantează dreptul oricărei persoane la satisfacţie efectivă din partea
instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi
interesele sale legitime, instanţele judecătoreşti sunt obligate să asigure apărarea cuvenită a
drepturilor şi libertăţilor omului prin judecarea la timp şi corectă a cauzelor judiciare.
2. Conform art.7, Constituţia este Legea Supremă şi nicio lege sau un alt act juridic
care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Reieşind din această
prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze
conţinutul legii sau al altui act juridic ce reglementează raporturile juridice litigioase şi, în
cazurile necesare, aplică Constituţia ca act juridic normativ cu acţiune directă.
Instanţa, judecând cauza, aplică în direct Constituţia în cazurile:
a) dacă prevederile Constituţiei, ce urmează să fie aplicate nu conţin indicaţii referitor la
adoptarea unei legi speciale, ce ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei;
b) dacă instanţa judecătorească stabileşte că legea care a fost adoptată până la intrarea în
vigoare a Constituţiei - 27 august 1994 contravine prevederilor ei.
În cazul în care instanţa judecătorească aplică nemijlocit prevederile Constituţiei în
temeiul indicat în lit. "b" din prezentul punct, atunci, printr-o adresă, ea informează despre
aceasta Parlamentul şi Judecătoria Supremă.
366

[Pct.2 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
3. La efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti, conform articolului 4 din Constituţie,
urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privire la
drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu
pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea
reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte.
Potrivit prevederilor articolului 27 din Convenţia cu privire la dreptul tratatelor,
încheiată la 23 mai 1969 la Viena, statul care este parte la tratatul internaţional nu are dreptul
să nu îndeplinească obligaţiunile prevăzute de acest tratat din motivul că ele contravin
legislaţiei naţionale. Republica Moldova este parte a acestei Convenţii şi de aceea instanţele
judecătoreşti, în cazurile în care legislaţia naţională contravine actului internaţional la care
Republica Moldova este parte, sunt obligate să aplice dispoziţiile acestui act internaţional.
[Pct.3 completat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
4. La aplicarea tratatului, convenţiei sau acordului internaţional, instanţele judecătoreşti
verifică, prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe, care este depozitarul actelor
internaţionale, dacă aceste acte sunt în vigoare, ţinându-se cont de faptul că în conformitate cu
Legea "Privind modul de încheiere, aplicare, ratificare şi denunţare a tratatelor, convenţiilor şi
acordurilor internaţionale" nr.1137-XII din 4 august 1992 şi Legea "Privind modul de
publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale" nr.173-XIII din 6 iulie 1994 actele
internaţionale intră în vigoare:
a) după schimbarea instrumentelor de ratificare, dacă importanţa tratatului necesită
ratificarea lui de către organele legislative;
b) după remiterea actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu
normele de drept internaţional;
c) în alt mod şi termene stabilite de părţile contractante.
5. Conform prevederilor constituţionale, instanţa judecătorească, din oficiu sau la
propunerea uneia din părţi, în orice fază a procesului poate înainta în Plen propunere de a
ridica cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, care urmează să fie
aplicate la judecarea cauzei.
Propunerea cu privire la ridicarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a
actului juridic se formulează printr-un demers şi totodată se adoptă încheierea de suspendare a
procedurii judiciare.
Demersul va cuprinde opiniile părţilor vizând retragerea sau contestarea propunerii de
ridicare a cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate, argumentele invocate, precum şi
opinia instanţei asupra acestei probleme.
Dacă inculpatul se află în stare de arest, instanţa judecătorească, în fiecare caz, se
pronunţă asupra măsurii preventive.
Propunerea de ridicare a cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate se examinează
de către Plen care atunci când este necesitate sesizează Curtea Constituţională. În caz contrar,
cauza se trimite pentru judecare în instanţa respectivă.
Dacă la judecarea cauzei apar noi circumstanţe, instanţa judecătorească poate repetat să
facă propunere de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a actului juridic.
Sesizarea cu privire la cazurile excepţionale de neconstituţionalitate se expune în limba
de stat, se motivează, ţinându-se cont de prevederile art.39 din Codul Jurisdicţiei
Constituţionale, indicându-se măsura de reprimare a inculpatului.
367

6. Dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o lege sau un alt act normativ nu
corespunde unei legi sau unui alt act normativ cu o putere juridică superioară, instanţa aplică
normele legii sau ale actului normativ care are putere juridică superioară.
[Pct.6 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008]
7. În cazul inexistenţei legii care să reglementeze raportul litigios civil, instanţa
judecătorească aplică legea care reglementează raporturi similare (analogia legii), iar în lipsa
unei astfel de legi, se conduce de principiul de drept şi de sensul legislaţiei în vigoare
(analogia dreptului).
Nu se admite aplicarea prin analogie a legii care derogă de la dispoziţii generate,
restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare (art.12 alin.(3) CPC).
Aplicarea de către instanţa judecătorească a analogiei legii sau analogiei dreptului în
raporturile judiciare civile va fi motivată în hotărârea judecătorească.
[Pct.7 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008]
8. Conform prevederilor art.4 din Constituţie instanţele judecătoreşti aplică legislaţia
ţărilor străine în cazurile prevăzute de legislaţia naţională sau actele internaţionale.
Dacă la judecarea cauzei este necesar de a aplica legislaţia altor ţări, instanţa
judecătorească este obligată să stabilească dacă în această ţară funcţionează legea sau alt act
juridic care urmează să fie aplicate şi să clarifice care este conţinutul şi sensul acestei legi sau
al altui act juridic, precum şi practica aplicării lor în statul respectiv.
În scopul de a constata existenţa actului juridic normativ al statului străin instanţa
judecătorească, prin intermediul Ministerului Justiţiei, se poate adresa pentru a i se acorda
ajutor şi explicaţii în organele competente ale statului respectiv, ţinându-se cont de faptul că
organele competente străine pot prezenta informaţii numai dacă între statul străin şi ţara
noastră este încheiat un tratat sau acord cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în
materie civilă, familială şi penală.
Dacă este imposibil de a constata existenţa şi conţinutul legii sau al altui act juridic
străin, deşi au fost întreprinse măsuri, instanţa aplică legea sau actul juridic intern respectiv.
9. Instanţele judecătoreşti au obligaţia să ţină cont de faptul că în conformitate cu
articolul 76 din Constituţie actele juridice intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova sau la data prevăzută în textul lor. Nepublicarea actelor juridice
atrage inexistenţa acestora, de aceea instanţele judecătoreşti nu pot adopta hotărâri în baza
unei legi sau act juridic nepublicat.
Actele oficiale de uz intern şi cele care conţin secret de stat intră în vigoare la data
adoptării sau la data indicată în textul actului şi se comunică numai organizaţiilor interesate
(articolul 4 din Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale din 6
iulie 1994).
10. Constituţia garantează egalitatea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor în faţa
legii şi justiţiei fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limba, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau origine socială (articolul 16 din Constituţie). Cetăţenii străini şi
apatrizii beneficiază de aceleaşi garanţii, cu derogările prevăzute de lege.
Astfel, sistemul judecătoresc funcţionează în temeiul unor legi unice, fără a acorda
părţilor şi participanţilor la proces careva avantaje faţă de alţi participanţi. Statutul juridic al
participanţilor la proces este determinat doar prin statutul lor procesual (reclamant, pârât,
expert etc.) indiferent de particularităţile enumerate, acordându-li-se drepturi şi obligaţiuni
egale.
11. Articolul 118 din Constituţie garantează persoanelor care participă la proces dreptul
de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în limba maternă prin
interpret. Reieşind din conţinutul acestei dispoziţii constituţionale, instanţele judecătoreşti
368

sunt obligate să asigure participarea gratuită a interpretului în proces, în cazurile în care
participanţii la proces nu posedă şi nu vorbesc limba în care se desfăşoară procesul judiciar.
Încălcarea dreptului constituţional ce garantează apărarea drepturilor persoanelor care
nu posedă limba în care se desfăşoară procesul constituie un temei incontestabil de anulare a
hotărârii instanţei judecătoreşti.
12. Luând în consideraţie faptul că, în conformitate cu articolul 26 din Constituţie, în tot
cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu,
instanţele judecătoreşti care examinează cauze penale sunt obligate să asigure părţilor la
proces un avocat numit din oficiu în cazul care acestea nu au posibilitate de a-şi alege avocat,
însă ele doresc să fie asistate de apărător. Totodată, în cazurile stabilite la art.69 CPP, prezenţa
apărătorului în procesul penal este obligatorie.
La judecarea cauzelor civile instanţele judecătoreşti sunt obligate să acorde părţilor, la
cererea lor, posibilitatea de a fi asistate de reprezentantul său sau de un avocat. În cazurile
stabilite de art.304, 316 CPC, dacă persoana în privinţa căreia este depusă cerere de limitare
în capacitatea de exerciţiu sau declarare a incapacităţii sau, după caz, a încuviinţării sau
spitalizării în staţionarul de psihiatrie nu este reprezentată în judecată de avocat, judecătorul
desemnează un avocat pentru a-i apăra interesele.
Încălcarea dreptului la apărare constituie temei de casare a hotărârii judecătoreşti.
[Pct.12 completat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
13. Principiul publicităţii în dezbaterile judiciare, garantat de articolul 117 din
Constituţie, asigură cetăţenilor dreptul de a asista la judecarea cauzelor în orice instanţă
judecătorească.
Judecarea proceselor în şedinţa închisă se admite numai în cazul în care dezbaterea
publică ar putea aduce atingere ordinii, moralităţii publice sau securităţii părţilor, ori
contravine intereselor păstrării unui secret de stat, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
În conformitate cu articolele 28 şi 30 din Constituţie, statul respectă şi ocroteşte viaţa
intimă, familială şi privată, asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri
poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. Limitarea
acestor drepturi este admisă numai în temeiul legii.
În scopul asigurării secretului scrisorilor, al telegramelor şi al altor trimiteri poştale
personale ale cetăţenilor instanţele judecătoreşti pot să le dea citire în şedinţa judiciară numai
cu consimţământul persoanelor între care a avut loc această corespondenţă, în caz contrar
această corespondenţă trebuie să fie examinată în şedinţă închisă.
Dacă judecarea cauzei în şedinţă deschisă contravine intereselor păstrării secretului de
stat sau încalcă drepturile constituţionale ale cetăţenilor de a păstra secretul corespondenţei,
de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată, precum şi în cazuri prevăzute de lege
chestiunea cu privire la judecarea cauzei în şedinţă închisă poate fi abordată nu numai de către
participanţii la proces, dar şi de către instanţa judecătorească din oficiu.
Despre judecarea procesului în şedinţă închisă instanţa judecătorească este obligată să
adopte o încheiere motivată.
Judecarea procesului în şedinţă închisă se efectuează cu respectarea tuturor cerinţelor
procedurii judiciare, însă hotărârea se pronunţă public.
14. La judecarea cauzelor în materie penală urmează să fie strict respectat principiul
prezumţiei nevinovăţiei, consfinţit în articolul 21 al Constituţiei, conform căruia orice
persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită
în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate
garanţiile necesare apărării sale. Concomitent, conform acestor garanţii constituţionale este
inadmisibil de a obliga inculpatul să-şi dovedească nevinovăţia.
369

Instanţa judecătorească nu trebuie să fie predispusă de a accepta opiniile anchetei
preliminare şi ale procurorului în defavoarea susţinerilor inculpatului şi ale apărătorului său.
Instanţa nu trebuie să înceapă judecarea cauzei presupunând anticipat că inculpatul a comis
infracţiunea care i se incriminează. Sarcina prezentării probelor de învinuire este pusă în
seama procuraturii.
15. La judecarea cererilor cu privire la refuzul de a înregistra un partid sau o organizaţie
social-politică ori a cererii persoanelor interesate despre lichidarea unui partid sau a unei
organizaţii, se va ţine cont de faptul că, în conformitate cu alin.(4) al art.41 din Constituţie,
este interzisă activitatea partidelor şi organizaţiilor social-politice care, prin scopurile ori prin
activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a
suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Astfel, instanţa judecătorească la judecarea cauzelor din această categorie, luând în
consideraţie dispoziţiile legale expuse, vor administra şi aprecia toate probele prezentate în
ansamblu pentru a constata care este scopul şi sarcina reală a activităţii organizaţiilor
respective.
[Pct.15 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.10 din 22.12.2008]
16. Republica Moldova, fiind parte a Pactului internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale, adoptat la 16 decembrie 1966, şi-a asumat obligaţiunea de a
asigura dreptul cetăţenilor la grevă, cu condiţia declanşării ei în conformitate cu legislaţia
naţională, iar articolul 45 din Constituţie garantează salariaţilor şi colectivelor de muncă
dreptul la grevă numai în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic şi
social al salariaţilor.
În acest sens, instanţa de judecată, la soluţionarea cauzei cu privire la declararea grevei
ilegale, trebuie să verifice dacă greva a fost declarată conform cerinţelor legislaţiei naţionale,
care stabileşte condiţiile de exercitare a dreptului la grevă, precum şi răspunderea pentru
declanşarea nelegitimă a grevelor.
17. Judecând pricinile ce decurg din relaţiile juridice cu privire la locuinţe se va ţine
cont de faptul că, potrivit alin.(2) art.27 din Constituţie, oricărui cetăţean al Republicii
Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din
ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.
Astfel, lipsa vizei de reşedinţă nu poate servi drept temei pentru a limita drepturile şi
libertăţile persoanei, inclusiv dreptul la locuinţă. În cadrul examinării pricinilor cu privire la
recunoaşterea dreptului la spaţiu locativ se va ţine cont de faptul că viză de reşedinţă sau lipsa
ei este numai una din dovezi care confirmă instalarea persoanei în locuinţă şi această
circumstanţă se la în consideraţie în ansamblu cu celelalte probe administrative.
18. În conformitate cu art.19 alin.(2) din Constituţie, cetăţenii străini şi apatrizii pot fi
extrădaţi doar în baza unei convenţii internaţionale, în condiţii de reciprocitate sau în temeiul
hotărârii instanţei judecătoreşti.
Cererea de extrădare a persoanei se examinează de instanţa judecătorească în
conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi ale tratatului internaţional la care
Republica Moldova şi statul care cere extrădarea sunt părţi sau în temeiul obligaţiilor scrise în
condiţii de reciprocitate.
[Pct.18 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.10 din 22.12.2008]
370

CERERI
Judecătoria sectorului ____________________
Judecătorului de instrucţie
de la avocatul ____________________,
apărătorul învinuitului D.N.
CERERE
DE LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ
POTRIVIT PREVEDERILOR
ART.217 ALIN.(5) CP RM
La 10.03.2010, cetăţeanul. D.N. a fost pus sub învinuire potrivit prevederilor art.217,
alin.(3), lit.c) CP RM (cauza penală nr. 201044999).
D.N. este învinuit de faptul că, la 19.02.2010, aproximativ la ora 17.00, aflându-se în
apropierea marketului „Fidesco" de pe bd. Decebal, mun. Chişinău, a procurat de la persoane
nestabilite de către organul de urmărire penală un pacheţel de hârtie cu substanţă narcotică -
"marihuana" destinat pentru consum personal. Prin acţiunile sale intenţionate, D.N. a comis
infracţiunea prevăzută de prevederile art.217, alin.(3), lit.c) CP RM.
La 19.02.2010, ora 17.40, fiind condus de către colaboratorii de politie la CPS Centru,
D.N. a dat explicaţii imediat după percheziţie şi a comunicat că pacheţelul de hârtie cu
substanţa narcotică "marihuana" a fost procurat de el de la cetăţeanul A.C. aproximativ pe la
orele 17.00 în apropierea marketului „Fidesco" de pe bd. Decebal, mun. Chişinău, unde, puţin
mai târziu, a fost oprit de către colaboratorii de poliţie. La propunerea colaboratorilor de
poliţie, în aceeaşi zi, învinuitul D.N. l-a telefonat pe cetăţeanul A.C. pentru a mai procura un
pacheţel de substanţă narcotică cu scopul de a curma acţiunile vânzătorului de substanţe
narcotice - A.C., adică prin intermediul şi cu ajutorul lui D.N. ultimul, benevol, a colaborat
activ cu colaboratorii operativi ai CPS Centru pentru descoperirea infracţiunii de înstrăinare
(vânzare) a substanţelor narcotice de către cetăţeanul A.C.
În scopul realizării operaţiunii planificate, D.N. a intrat în contact cu A.C. şi a fost
reţinut de către colaboratorii de poliţie ai CPS Centru. Fiind interogat în calitate de bănuit şi,
ulterior, în calitate de învinuit, D.N. din nou a comunicat sursa de procurare a substanţelor
narcotice indicând persoana lui A.C.
La 18.03.2010, am depus la Procuratura sectorului Centru un demers prin care am
solicitat liberarea de răspundere penală a învinuitului D.N., deoarece ultimul, prin acţiunile
sale, a contribuit activ la descoperirea infracţiunii ce ţine de circulaţia ilegală a substanţelor
narcotice, prin indicarea sursei de procurare a acestor substanţe, iar potrivit prevederilor
art.217, alin.(5) ”persoana care a săvârşit acţiunile prevăzute de art.217 sau 217 1 este
liberată de răspundere penală, dacă a contribuit activ la descoperirea sau contracararea
infracţiunii ce ţine de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, prin indicarea sursei de
procura`re a acestor substanţe..."
Potrivit ordonanţei din 22.03.2010 a procurorului de la Procuratura Centru, V.L.,
demersul meu a fost respins ca fiind ilegal şi neîntemeiat, dar din alte motive decât cele
invocate de apărare.
371

Ordonanţa în cauză a fost contestată în faţa procurorului ierarhic superior, potrivit
prevederilor art.299 1 .
La 06.04.2010, am primit ordonanţa procurorului ierarhic superior, potrivit căreia
cererea mea a fost din nou respinsă pe motiv că învinuitul D.N. a indicat sursa de procurare a
substanţelor narcotice după descoperirea infracţiunii, cauză din care acest temei nu este
aplicabil.
Consider ordonanţa în cauză neîntemeiată şi pasibilă de anulare din următoarele
motive:
Liberarea de răspundere penală, în ipoteza art.217 alin.(5), devine aplicabilă atunci
când persoana contribuie activ la descoperirea acţiunilor vizate prin una din formele indicate
în textul legii, şi anume:
a) Autodenunţare;
b) Predare benevolă a substanţelor narcotice;
c) Indicarea sursei de procurare a substanţelor narcotice;
d) Divulgarea persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii;
e) Indicarea surselor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din
infracţiune.
În cazul predării benevole a substanţelor narcotice sau al autodenunţării, persoana
însăşi se prezintă la organul de urmărire penală până la pornirea procesului penal împotriva
sa, ulterior ea fiind liberată de răspundere penală.
În restul cauzelor, adică: de indicare a sursei de procurare a substanţelor narcotice; de
divulgare a persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii; de indicare a surselor
băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracţiune, procesul penal împotriva
persoanei este deja pornit, de altfel nu ar fi nevoie de liberarea de răspundere penală a
persoanei împotriva căreia nu este intentat dosar penal.
Deci, motivul că învinuitul D.N. a indicat sursa de procurare a substanţelor narcotice
după descoperirea infracţiunii nu poate fi invocat drept temei de respingere a cererii de
liberare de răspundere penală conform art.217 alin.(5).
Pornind de la cele expuse, potrivit prevederilor art.217 alin.(5) CP RM, 299 CPP RM,
SOLICIT:
1) Admiterea demersului în care se invocă liberarea de răspundere penală a
învinuitului D.N.
2) Anularea ordonanţei procurorului sect. Centru din 06.04.2010.
Data_______________
Semnătura _________________
372

Judecătoria _________
Judecătorului ___________________
De la învinuitul: Ah.A.,
domiciliat _________________________.
CERERE
PRIVIND ÎNLOCUIREA MĂSURII
PREVENTIVE
Prin încheierea Judecătoriei ________ din 31.09.2009, mi-a fost aplicată măsura
preventivă sub formă de arest pe un termen de 30 (treizeci de zile) fiind învinuit în faptul că,
din luna august 2008 până în prezent, prin înşelăciune şi abuz de încredere, am dobândit de la
M.L. mijloace băneşti în sumă de 110000 $ (dolari SUA). Eu nu sunt de acord nici cu
învinuirea adusă, nici cu măsura de reprimare aplicată mie, condiţii în care solicit înlocuirea
acestei măsuri de reprimare cu una mai blândă din următoarele considerente:
Conform adeverinţei nr.219 din 13.08.2009, eu sunt domiciliat permanent în
or.___________str.__________, 11, nu am temei de a mă eschiva de organele de urmărire
penală şi instanţa de judecată şi în cadrul aplicării măsurii de reprimare sub formă de arest,
organul învinuirii de stat nu a prezentat probe elocvente şi concludente că eu intenţionez să
mă eschivez sau să fug de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată.
Mai mult ca atât, conform extraselor medicale eliberate de instituţia medicală de
resort, sunt grav bolnav suferind de tuberculoză pulmonară infiltrativă S1 S2 bilaterală şi
gastrită cronică, starea mea de sănătate necesitând, la moment, un tratament medical staţionar
de urgenţă, fapt care, în condiţiile de detenţie, nu este aplicabil.
Pornind de la aceste circumstanţe şi în conformitate cu prevederile art.195 din CPP al
RM, măsura preventivă aplicată mie poate fi înlocuită cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea
ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului în scopul
desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.
Dat fiind faptul că, la momentul de faţă, urmărirea penală este la faza finalizării şi nu
mai există pericol ca eu să împiedic urmărirea penală, precum invocă reprezentantul învinuirii
de stat, şi starea sănătăţii pe care o am nu-mi permite aflarea în detenţie, în conformitate cu
prevederile art.195 alin.(3), (4) din CPP al RM,
SOLICIT:
Înlocuirea măsurii preventive sub formă de arest care îmi este aplicată, printr-o formă
mai blândă a măsurii preventive – arestul la domiciliu.
Anexă:
- copia cererii;
- copia încheierii Judecătoriei ________ din 31.09.2009;
- copia adeverinţei nr.219 din 13.08.2009.
Data _______________________________
Semnătura învinuitului ________________
373

RECURSIRI
Curtea Supremă de Justiţie
a Republicii Moldova
de la avocatul ____________________
în interesele condamnatului minor
C.M, născut la 17.12.1990
R E C R S
ASUPRA SENTINŢEI DIN 16.06.2006
PRONUNŢATE DE JUDECĂTORIA STRĂŞENI
ŞI ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL
CHIŞINĂU DIN 5.10.2006
Onorată Curte,
Prin sentinţa, emisă de Judecătoria Străşeni din 16.06.06, a fost condamnat minorul
C.M. la 10 ani privaţiune de libertate, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.145
alin.(3) lit. b) şi f) din Codul penal, cu ispăşirea pedepsei în penitenciarul pentru minori.
Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 5.10.2006 sentinţa
menţionată a fost menţinută în vigoare respingând apelurile declarate.
Consider hotărârile menţionate neîntemeiate şi nelegitime din următoarele
considerente:
Atât instanţa de fond, cât şi Colegiul penal al Curţii de Apel nu a dorit să la în
considerare motivele invocate de apărare, mai mult ca atât, le-a respins ca nefondate
apreciindu-le critic.
În instanţa de fond, a fost numită expertiza psihiatrică şi psihologică, reparând astfel
greşelile şi lacunele urmăririi penale, care era obligată să-le stabilească.
În urma efectuării expertizelor a fost stabilit şi, astfel, reconfirmat prin interogare în
şedinţă de judecată de către expertul psiholog P.S. că inculpatul C.M. suferă de retard mintal
uşor, care este înnăscut şi nu recăpătat.
Retardul înnăscut – condiţionat organic – este o formă a oligofreniei, numită debilitate, care
nu permite dezvoltarea intelectuală, emoţională şi volitivă în conformitate cu vârsta
cronologică. Maximal debilii pot ajunge în dezvoltarea limitelor vârstei de 13-14 ani (ajunşi
deja la o vârstă adultă) din contul experienţei şi dezvoltării gândirii şi experienţei practice.
Totodată debilitatea este o cauză a succesibilităţii înalte, dependenţei de opiniile celor din jur,
supunerii, care îi lipseşte de capacitatea de a-şi dirija autonom şi conştient acţiunile, a fi
conştient de consecinţele lor. Conform literaturii de specialitate în domeniu la 14 ani debilul
mintal poate avea o dezvoltare psihică în limitele de 8-10 ani. 1
În rezultatul expertizei au ajuns la concluzia că C.M. în ansamblul cu practica de viaţă
(adică deprinderile practice) şi dezvoltarea intelectuală corespunde vârstei de 12-13 ani, dar în
1 Коркина М.В., Локосина Н.Д., Личка А.Е. Психиатрия. Изд. Медицина. Москва 1995. стр. 554 -555.
374

ealitate, a menţionat expertul în şedinţa de judecată, gradul de intelectualitate este şi mai jos
de 9-10 ani, adică capacitatea intelectuală nu corespunde vârstei biologice.
Instanţa de fond a dat o apreciere critică şi a considerat raportul de expertiză
psihologică nr.002533 din 15.05.2006 neîntemeiat. Instanţa a considerat că inculpatul C.M.,
având retard mintal uşor (adică insuficienţă mintală), a acţionat cu discernământ, adică îşi
dădea seama de acţiunile sale şi de consecinţe. Instanţa de judecată nu a dorit să ţină cont nici
de forma retardului, nici de vârsta inculpatului.
Discernământul (responsabilitatea), care nu este definit de lege, constă în capacitatea
biopsihică a persoanei, din punct de vedere penal, de a acţiona în cunoştinţă de cauză, în
sensul că îşi dă seama de acţiunea (inacţiunea) sa şi de urmările ei periculoase şi că poate fi
stăpân pe voinţa sa în raport cu acţiunea (inacţiunea) concretă. Este vorba de starea opusă
iresponsabilităţii prevăzută.
În cazul lui C.M, este vorba de lipsă de discernământ – de incapacitatea de a-şi da
sama de caracterul acţiunilor sale, de a le dirija şi a conştientiza consecinţele lor.
Iresponsabilitatea este condiţionată atât de vârsta, capacitatea psihică redusă a inculpatului,
debilitatea mintală, de vârsta la care a fost comisă infracţiunea – 14 ani –, de situaţia
tensionată în care inculpatul s-a aflat în permanenţă în perioada anterioară - violenţa la
domiciliu.
Articolul 21 al.1 CP RM dispune că „sunt posibile de răspundere penală persoanele
care, în momentul săvârşirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani”. Această normă
stabileşte regula generală, conform căreia numai începând cu vârsta de 16 ani persoana poate
fi supusă răspunderii penale. Ca excepţie de la această regulă, alin.(2) al art.21 CP RM
enumără cazurile, infracţiunile concrete, pentru săvârşire cărora individul poate fi tras la
răspundere penală odată cu atingerea vârstei de 14 ani.
În literatura de specialitate se disting 3 criterii care se utilizează în diferite legislaţii
pentru stabilirea vârstei răspunderii penale: 1. Biologic – persoana devine în mod automat
responsabilă penal odată cu atingerea unei anumite vârste;
2. Intelectuală – făptuitorul este responsabil dacă se demonstrează că a comis fapta cu
discernământ, astfel spus persoana trebuie să atingă un anumit nivel de maturitate psihologică
şi fizică; 3. Mixt – constă în combinaţia primelor două criterii. 2
În legea penală a Republicii Moldova, legislatorul a stabilit că „pentru ca o persoană să
poată fi subiect al infracţiunii, ea trebuie să fi atins, la momentul comiterii infracţiunii, o
anumită limită de vârstă. Or, numai la o anumită vârstă, şi nu de la naştere, omul dobândeşte
capacităţile psihice care-i dau posibilitate de a-şi conştientiza acţiunile sale şi de a şi le putea
stăpâni. Din al.1 art. 21 CP rezultă că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi
subiect al infracţiunii. Aceasta înseamnă că, până la atingerea vârstei de 14 ani, din punct de
vedere penal, inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi nici nu va putea
dovedi existenţa ei.” 3
Din cele menţionate, rezultă că legislatorul Republicii Moldova, pentru stabilirea
vârstei răspunderii penale, a utilizat metoda a 3-ea, adică criteriul mixt, îmbinând criteriile
Biologic (atingerea vârstei) şi Intelectul (dobândirea capacităţilor psihice care îi dau
posibilitatea de a conştientiza).
În această ordine de idei, menţionăm, standardele internaţionale şi garanţiile minime
pentru justiţia penală juvenilă, care sunt stabilite în Convenţia ONU cu privire la drepturile
copilului, în art.40 al cărei este consemnat că statele vor stabili o vârstă minimă sub care
copiii vor fi prezumaţi neavând capacitatea de a viola legea penală. Deşi convenţia respectivă
nu stabileşte expres vârsta concretă minimă care ar conduce la dobândirea capacităţii penale,
2 Drept penal. Partea generală, volumul I, Ed. Cartier juridic. Chişinău 2005. p 176.
3 Codul penal al RM. // Comentat şi adnotat. Ed. Cartier juridic. Chişinău 2005. p. 40-41.
375

Comitetul ONU responsabil de monitorizarea conformării cu cerinţele convenţiei a criticat
jurisdicţiile în care vârsta minimă a răspunderii penale este de 12 ani sau inferioară acesteia.
Un alt document de importanţă primordială în acest domeniu sunt Regulile de la
Beijing – Regulile standard minime ale ONU pentru administrarea justiţiei juvenile. Putem
spune că aceste recomandări ale organismelor internaţionale cu privire la standardele minime
în privinţa limitei inferioare a vârstei de la care survine răspunderea penală sunt, în general,
respectate de către legislaţia penală a Republicii Moldova.
Astfel, vârsta minimă a răspunderii penale nu trebuie să fie inferioară vârstei la care persoana
capătă anumite cunoştinţe, inclusiv în domeniul dreptului, experienţă de viaţă, ajunge la un
nivel de maturitate necesar pentru a se putea conforma cu prescripţiile legii penale.
Onorată Curte,
După cum uşor vedem, vârsta minimă este stabilită de legiuitor: 14 ani. Apare o
întrebare - de ce? Răspunsul este simplu, deoarece legiuitorul a considerat că sub limita
vârstei de 14 ani minorii acţionează fără discernământ, adică, nu pot fi stăpâni pe voinţa lor în
raport cu acţiunea (inacţiunea) concretă.
În cazul dat, expertul a stabilit că minorul C.M. corespunde vârstei de 12-13 ani. În
această ordine de idei, doresc să citez Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a R.M. nr.37 din
12.11.1997, care atenţionează instanţele de judecată, „la constatarea vârstei de către expertiza
medico-legală (atunci când lipsesc documentele respective de stabilirea vârstei) ziua naşterii
inculpatului urmează să fie considerată ultima zi a acelui an care este numit de expert, iar în
cazul constatării vârstei prin numărul minim şi maxim de ani, judecata urmează să pornească
de la vârsta minimă a acestor persoane presupusă de expertiză”. 4
Deci, după cum se deduce din hotărârea Plenului, instanţa de judecată trebuia să ţină
cont de vârsta minimă pe care a menţionat-o expertul, adică cea de 12 ani.
În această ordine de idei, unele legislaţii au adoptat norme în acest sens, pentru a da un
răspuns situaţiilor de posibilă retardare în dezvoltarea fizică şi intelectuală, de socializare
suficientă a minorilor, care împiedică conştientizarea şi dirijarea deplină a faptelor lor în
anumite condiţii concrete.
Astfel, Codul penal al Federaţiei Ruse (al.3 al art. 20) stipulează că, dacă minorul a
atins vârsta răspunderii penale, dar în urma retardării în dezvoltarea sa psihică, care nu este
legată de o dereglare psihică, nu era capabil în deplină măsură să conştientizeze caracterul de
fapt şi pericolul social al acţiunilor (inacţiunilor) sale sau să le conducă, el nu poate fi tras la
răspundere penală. În acelaşi sens, poate fi citată şi Legea privind tribunalele pentru minori
din Germania. 5
Toate aceste prevederi au fost respinse ca nefondate de către Colegiul penal. Mai mult
ca atât, a menţionat precum că, în raportul de expertiză psihiatrică legală, expertul a menţionat
că C.M. a acţionat cu discernământ.
Doresc să menţionez că, în primul rând – în raportul de expertiză psihiatrică despre
noţiunea de discernământ nici nu se pomeneşte, în rândul doi – noţiunea de discernământ şi
stabilirea acesteia ţine de competenţa psihologilor, şi nu a psihiatrilor. În rândul trei –
Colegiul face trimitere la expertiza psihiatrică în care experţii-psihiatrii menţionează că: Pe
parcursul examinării nu au fost observate careva momente ce ar dovedi că inculpaţii nu
corespund vârstei lor biologice, şi atenţionez în mod deosebit Colegiul asupra acestui
moment, competenţa stabilirii vârstei este tot de competenţa specialiştilor psihologi, dar nu a
celor din domeniul psihiatriei.
4 Hotărârea Plenului CSJ a RM nr.37 din 12.11.1997 Cu privire la practica aplicării de către instanţele
judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori. // Culegere de
hotărârii explicative. Chişinău 2002, p.263.
5 Drept Penal. Partea generală, volumul I, Ed. Cartier juridic. Chişinău 2005. p. 179.
376

Colegiul penal mai menţionează în decizia sa precum că, prima instanţă corect a
motivat că criteriul de dezvoltare intelectuală al inculpatului C.M. nu poate afecta criteriul
vârstei biologice a acestuia, pe care l-a atins la momentul comiterii infracţiunii, precum şi
starea de responsabilitate a acestuia, dat fiind faptul că legislaţia penală a RM nu prevede
posibilitatea evitării răspunderii penale din cauza insuficienţii mintale uşoare a infractorului.
Doresc să menţionez şi în acest caz că, atât instanţa de fond, cât şi Colegiul penal al
Curţii de Apel nu au intrat în esenţa noţiunilor, deoarece nu este vorba de insuficienţă mintală
uşoară, dar – de retard mintal uşor, care nu este o insuficienţă mintală, ci o formă de
oligofrenie numită debilitate (a se vedea definiţia de mai sus), iar debilitatea (oligofrenia)
afectează direct vârsta biologică a persoanei, indiferent de vârsta cronologică (posibil instanţa
a avut în vedere că dezvoltarea intelectuală nu poate afecta criteriul vârstei cronologice, dar
nu biologice).
Instanţa de apel, la pronunţarea hotărârii, a pronunţat numai partea rezolutivă a deciziei
sale, fapt prin care se încălcă grav prevederile art.6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor
şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului, consideră că expresia „pronunţată public” nu
înseamnă în mod necesar că hotărârea trebuie să fie citită în incinta instanţei judecătoreşti, în
cazul Pretto şi alţii v. Italia, ea în special a menţionat:
[...] că s-ar cuveni, în fiecare caz, să se aprecieze în lumina particularităţilor procedurii în
cauză şi în funcţie de scopul şi obiectul articolului 6(1), forma publicităţii „hotărârii”
prevăzută de legislaţia internă a Statului în cauză. În această speţă, CEDO a conchis că din
cauza jurisdicţiei limitate a curţii de apel, depunerea hotărârii la grefa acestei curţi şi, în
consecinţă, accesibilitatea textului integral pentru public, este o măsură suficientă pentru a
satisface condiţia de pronunţare publică. 6
Onorată Curte,
În finalul recursului doresc să amintesc că, inculpatul C.M., în pofida vârstei şi a
retardului mintal, consider că nu a avut o eventuală posibilitate de a se apăra în cauza dată.
CEDO recunoaşte de mult timp că drepturile la un proces echitabil enunţate în Convenţie se
aplică atât copiilor, cât şi adulţilor, în cazul Nortier v. Regatul Unit, Comisia a considerat
neacceptabilă sugestia că copiii judecaţi pentru o infracţiune penală nu ar trebui să beneficieze
de garanţiile procesului echitabil enunţate în articolul 6.
Principalele cazuri relative la drepturile minorilor sunt T şi V v. Regatul Unit care se
referă la doi băieţi de zece ani, care, după ce au crescut un copil de doi ani în incinta unui
centru comercial, l-au bătut, până la moarte şi 1-au abandonat pe o cale ferată. Cazul a avut o
mare rezonanţă în Regatul Unit şi a impresionat profund opinia publică. Băieţii fuseseră
acuzaţi de omor şi, din cauza naturii acuzaţiei îndreptate împotriva lor, decise de o instanţă
judecătorească pentru adulţi, au fost condamnaţi la o pedeapsă de privaţiune de libertate pe o
durată nedeterminată („pe un termen care-i va plăcea Maiestăţii Sale”) în 1993, la vârsta de
unsprezece ani.
Petiţionarii au invocat în faţa CEDO faptul că minorii au fost lipsiţi de un proces echitabil
în măsura în care ei nu au avut posibilitate să participe cu adevărat la propria apărare.
Judecătorii de la Strasbourg au menţionat absenţa unei norme comune tuturor Statelor-părţi
referitoare la vârsta minimală pentru responsabilitatea penală şi au considerat că imputarea
responsabilităţii penale petiţionarilor nu constituia în sine o încălcare a articolului 6, dar au
precizat:
Totodată, Curtea împreună cu Comisia consideră că este esenţial de a soluţiona cazul
unui copil acuzat de o infracţiune într-un mod care ar ţine pe deplin cont de vârsta sa,
maturitatea şi capacităţile pe plan intelectual şi emotiv şi de a adopta măsuri care să
6 Nuala Mole, Catarina Harby. Dreptul la un proces echitabil. // Ghid privind punerea în aplicare a art.6 al
Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului. Ed. în Republica Moldova,
2003. p.22.
377

favorizeze înţelegerea procedurii şi participarea sa la aceasta, în consecinţă, vorbind despre un
copil mic, acuzat de o infracţiune gravă, care are o repercusiune considerabilă asupra
mijloacelor mass-media şi asupra publicului, Curtea a considerat că procesul trebuia să fi fost
desfăşurat într-un mod, care să reducă în măsura posibilităţii intimidarea şi inhibarea celui
acuzat. CEDO de asemenea a declarat: Curtea menţionează că procesul petiţionarului s-a
desfăşurat pe parcursul a trei săptămâni în faţa Crown Court. Au fost luate măsuri speciale
luându-se în considerare vârsta fragedă a lui V. şi pentru a-l ajuta să înţeleagă procedura: spre
exemplu, el a beneficiat de explicaţii şi a vizitat în prealabil sala de şedinţe şi şedinţele au fost
scurtate pentru a nu obosi prea mult acuzaţii. Totodată, formalitatea şi ritualul Crown Court
au devenit, la un moment, neînţelese şi intimidatoare pentru un copil de unsprezece ani şi
diferite elemente au demonstrat că unele aspecte, din amenajarea sălii de şedinţe, în special
nivelul ridicat al băncii care trebuie să permită acuzaţilor să vadă desfăşurarea procesului, au
avut ca efect sporirea jenei reclamantului în timpul procesului.
În plus, conform experţilor psihiatri, era foarte dubios faptul că V., datorită imaturităţii
sale, a înţeles situaţia sau a fost apt să dea instrucţiuni clare avocaţilor săi. Judecătorii de la
Strasbourg au considerat în consecinţă că:
În speţă, deşi avocaţii fuseseră, după cum a precizat Guvernul, „aşezaţi lângă petiţionar,
pentru a putea comunica cu el în şoaptă”, este puţin probabil că acesta se simţise în largul său,
într-o sală în care ambianţa era încordată şi în care el era expus privirilor scrutătoare ale celor
prezenţi, pentru a discuta cu consilierii săi în timpul procesului, adică să fie capabil să
coopereze cu ei în afara tribunalului şi să le furnizeze informaţii pentru apărarea sa, din cauza
imaturităţii sale şi datorită faptului că era agitat.
CEDO a conchis, deci, că reclamantul fusese incapabil să participe la procedura penală
intentată împotriva lui şi a fost lipsit de dreptul la un proces echitabil prevăzut de articolul
6(1). 7
Având în considerare cele menţionate şi conducându-mă de prevederile art.420, 427,
432, 434, 435 din Codul de procedură penală şi cele ale art.6 şi 8 din Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
S O L I C I T:
1. Admiterea recursului în principiu.
2. Admiterea recursului şi casarea parţială a sentinţei din 16.06.2006, pronunţate de
Judecătoria Străşeni, şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 5.10.2006 şi
pronunţarea unei noi hotărâri, potrivit primei instanţe, cu încetarea procesului
penal în privinţa lui C.M. din lipsa unuia din elementele constitutive ale
infracţiunii.
Data_________________
Semnătura________________
7 Nuala Mole, Catarina Harby. Dreptul la un proces echitabil. // Ghid privind punerea în aplicare a art.6 al
Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului. Ed. în Republica Moldova,
2003. p. 46.
378

Curtea de Apel ___________
RECURS
ASUPRA ÎNCHEIERII JUDECĂTORIEI
_______________ DIN 29.08.2008 PRIVIND
APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB
FORMĂ DE AREST PE UN TERMEN DE 10 ZILE
ÎN PRIVINŢA LUI M.D. ŞI LA ÎNCHEIEREA
PRIN CARE A FOST RESPINS DEMERSUL
PRIVIND ELIBERAREA PERSOANEI ÎN
LEGĂTURĂ CU EXPIRAREA TERMENULUI
DE REŢINERE
Prin încheierea Judecătoriei _______________ din 29.08.2008 a fost admis demersul
procurorului, dispunându-se aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, pe un termen de
10 zile, în privinţa lui M.D. Încheierea a fost emisă prin derogare de la prevederile legislaţiei
naţionale şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Din start, vreau să notez că, potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale nr.55 din
14.10.1999, art.4 alin.(2) din Constituţie şi Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.17
din 19.06.2000, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi, respectiv, urmează a fi
aplicată direct ca orice altă lege a RM cu deosebirea că prevederile Convenţiei au prioritate
faţă de restul legilor interne care îi contravin. Prin urmare, cererea de recurs va fi motivată
atât prin prisma Convenţiei, cât şi prin prisma legislaţiei naţionale care nu îi contravine.
A. Violarea articolului 5 din Convenţie
1. M.D. a fost privat de libertate contrar normelor de fond şi de procedură,
prevăzute de legislaţia naţională, fără a fi respectat scopul esenţial al articolului 5 din
Convenţie, în lipsa temeiurilor limitative prevăzute de articolul 5 par. 1 din Convenţie.
Pornind de la circumstanţele cauzei şi caracterul vădit arbitrar al arestării lui M.D., este
necesar a reaminti faptul că articolul 5 din Convenţie consacră dreptul la libertate şi la
siguranţă. Este vorba despre un drept inalienabil. De fapt, RM şi-a pus ca scop să garanteze
acest drept prin articolul 25 prin Constituţie.
În diverse soluţii de speţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a indicat, adeseori, în
jurisprudenţa sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele
de fond şi de procedură prevăzute de legislaţia naţională, dar, în acelaşi timp, ea trebuie să
respecte scopul esenţial al art.5 din Convenţie: protejarea individului împotriva arbitrariului
autorităţilor statale.
379

Prin art.5 par.1 Convenţie, se dispune că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu
excepţia cazurilor limitativ prevăzute (lit. a) – f)).
În speţa noastră, probabil fără a-şi da seama, reprezentanţii autorităţilor statului, în mod
intuitiv, au pus la baza arestării lui M.D. temeiul prevăzut de art.5 par.1 lit.c) din Convenţie.
Or, alte temeiuri, pornind de la conţinutul lor, se exclud din start. Astfel, M.D. a fost plasat în
detenţie pentru că ar există motive verosimile de a se bănui că el a săvârşit o infracţiune.
Pentru a argumenta existenţa acestui temei, procurorul a pus la dispoziţia exclusivă a
instanţei toate materialele dosarului penal. În acest sens, insistăm asupra încălcării principiului
egalităţii armelor dintre procuror şi persoana plasată în detenţie, or, partea apărării nu a avut
posibilitate să la cunoştinţă de aceste materiale.
E de notat şi faptul că, indiferent de conţinutul probatoriu al materialelor dosarului penal
prezentat instanţei, situaţia care denotă caracterul arbitrar al arestării lui M.D. nu se schimbă.
Susţinem acest argument, deoarece o importanţă deosebită au doar acele materiale (probe)
care au fost anexate la demers şi cele care au fost prezentate părţii apărării.
Este relevant faptul că, la demersul privind aplicarea măsurii preventive, procurorul a
anexat doar ordonanţa de începere a urmăririi penale; procesul-verbal de reţinere şi ordonanţa
de recunoaştere în calitate de bănuit. În lumina celor expuse, este evident că materialele
relatate nu erau suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că M.D. ar fi putut comite
infracţiunea imputată.
În aşa mod, deja la această etapă, autorităţile statului au violat art.5 par.1 din Convenţie,
or, acest caz este identic cu cazul Muşuc c. Moldovei (a se vedea Cererea nr.42440 /06, par.
33).
În principiu, doar această violare ar impune eliberarea persoanei arestate şi compensarea
prejudiciilor prin aplicarea în mod direct a prevederilor art.41 din Convenţie de către de
instanţa de recurs.
Ţinând cont de practica vicioasă şi ilegală aplicată în RM, de caracterul repetitiv al
încălcării art.5 par.1 din Convenţie şi de intenţia de a contesta, după caz, decizia instanţei de
recurs la CEDO, invocăm şi alte aspecte ce ţin de fondul problemei.
2. Lipsa elementelor de fapt care ar justifica arestarea
La insistenţa apărării, procurorul a prezentat doar o infimă parte din aşa-numitele probe
care şi-au găsit reflectare în demersul privind aplicarea arestului, acestea fiind:
• procesul-verbal de audiere a bănuitului;
• procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 16.08.2008;
• raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18.08.2008.
Prin analizarea acestor înscrisuri, se poate constata că reprezentanţii statului au comis
cel puţin 3 infracţiuni (art.306; 308; 310 CP) care s-au soldat cu urmări grave pentru M.D.
Aceasta înseamnă că aşa-numitele probe nu numai că nu puteau fi puse la baza arestării lui
M.D., dar şi că autorităţile statului urmează să stabilească cine a creat probe artificiale pentru
a-l aresta.
Prin declaraţiile bănuitului se constată că, în ziua de 16.08.2008, el, în comun cu alte
persoane, a ieşit la pădure să se odihnească. La un moment, pe neaşteptate au fost atacaţi de
colaboratorii de poliţie fără niciun motiv. Colaboratorii de poliţie au întocmit şi un procesverbal
de cercetare la faţa locului. Reamintim că cercetarea la faţa locului se reglementează
prin articolele 118, 124 CPP, norme de procedură care fac parte din Titlul IV, intitulat „Probe
şi mijloace de probe”, Capitolul III, intitulat „Mijloacele de probă şi procedeele probatorii”.
380

Conform alin.(1) al art.118 CPP, cercetarea la faţa locului se efectuează în scopul
descoperirii urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili
circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză.
Este relevant faptul că, atunci când s-a început întocmirea procesului-verbal (la data de
16.08.2008, ora 14 şi 30 min.), autorităţile statului nu aveau şi nu puteau să aibă anumite
indicii că, la „faţa locului”, a fost comisă o infracţiune.
Prin urmare, conform practicii existente în RM, aceiaşi colaboratori de poliţie au
încercat să-şi legiferez acţiunile, „depistând întâmplător” substanţe narcotice.
În realitate, s-a urmărit scopul reţinerii tuturor persoanelor aflate pe perimetrul
desfăşurării „acţiunii”. De fapt, după cum rezultă din conţinutul procesului-verbal de
cercetare la faţa locului, toate persoanele au fost reţinute (!!!).
În lumina celor expuse, se poate constata cu certitudine că M.D. a fost reţinut la data de
16.08.2008 cel târziu la ora 16 şi 30 min. în urma unei acţiuni de urmărire penală. În acelaşi
timp, judecătorului de instrucţie i-a fost prezentat un proces-verbal de reţinere prin care s-a
încercat a se confirma că M.D. a fost reţinut la data de 26.08.2008 ora 13.
Acest înscris constituie un fals confirmat prin faptul că, la data şi ora indicată, M.D. încă
nu a fost eliberat din localul în care îşi ispăşea pedeapsa într-o cauză administrativă care, de
asemenea, a fost falsificată. Din aceleaşi considerente este vădit inventat argumentul reţinerii
(a se vedea procesul-verbal de reţinere din 26.08.2008), indicat de ofiţerul de urmărire penală,
care se rezumă la faptul că M.D a încercat să fugă. Judecătorul de instrucţie care a dispus, la
data de 16.08.2008, arestarea lui M.D. nu putea să nu cunoască aceste circumstanţe.
În baza celor relatate, se poate constata că există un interes ilegal de a-l trage
neîntemeiat pe M.D. la răspundere penală prin falsificarea probelor. Aceasta, încă o dată în
plus (dacă mai este necesar), denotă lipsa temeiului prevăzut de art.5 par.1 lit.c) din Convenţie
pentru arestarea lui M.D.
3. Detenţia lui M.D. în lipsa mandatului de arest sau a încheierii instanţei de
judecată
Reamintim că, potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului din 16.08.2008,
M.D. a fost reţinut la data de 16.08.2008 cel târziu la ora 16 şi 30 min.
Contrar celor relatate, procesul-verbal de reţinere a persoanei a fost întocmit abia la data
de 26.08.2008, ora 13. Reţinerea urma să dureze cel mult până la data de 29.08.2008 ora 13.
La data de 29.08.2008, ora 10, procurorul a înregistrat în cancelaria Judecătoriei
_______________ un demers privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în
privinţa bănuitului (!!!). Din conţinutul procesului-verbal al şedinţei de judecată rezultă că, la
data de 29.08.2008, ora 14 şi 10 min., am înaintat un demers privind eliberarea persoanei din
detenţie în legătură cu expirarea termenului de reţinere. Instanţa a respins acest demers.
Circumstanţelor de fapt, relatate anterior la acest capitol, le sunt caracteristice
următoarele circumstanţe de drept:
3.1 Potrivit art.25 alin.(3) din Constituţie, reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.
3.1.2 În conformitate cu prevederile art.63 alin.(2) p. 1) CPP, organul de urmărire penală
nu este în drept să menţină în calitate de bănuit persoana reţinută mai mult de 72 de ore.
3.1.3 Articolul 63 alin.(6) CPP prevede faptul că, dacă, la expirarea termenului de 72 de
ore, persoana reţinută nu a fost scoasă de sub urmărire penală sau nu a fost pusă sub învinuire,
calitatea de bănuit încetează de drept.
3.1.4 Potrivit art.63 alin.(3) CPP, la expirarea termenului prevăzut de p.2) alin.(2) art.63
CPP, organul de urmărire penală, printre altele, este obligat să elibereze bănuitul reţinut.
381

3.1.5 În conformitate cu prevederile art.175; 176; 185 CPP, măsura preventivă sub
formă de arest, ca şi alte măsuri preventive, se aplică doar în privinţa bănuitului, învinuitului,
inculpatului.
3.1.6 Potrivit art.7 alin.(1) CPP, procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate
cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele
internaţionale la care RM este parte, cu prevederile Constituţiei şi ale Codului de procedură
penală.
3.2 În lumina celor expuse, tragem următoarele concluzii:
3.2.1 Începând cu data de 26.08.2008 ora 13 şi până la data de 29.08.2008 ora 16, M.D.
s-a aflat în detenţie în lipsa mandatului de arest sau a încheierii instanţei de judecată.
3.2.2 La data de 29.08.2008, ora 14 şi 10 min., instanţa de judecată neîntemeiat a respins
demersul privind eliberarea persoanei reţinute, or, la acel moment, nu exista o încheiere sau
un mandat de arest, termenul reţinerii expirase deja. Tot aici ţinem să notăm că, în momentul
examinării demersului înaintat de procuror, cu atât mai mult la ora 16, când a fost eliberat
mandatul de arest, M.D. nu deţinea calitatea de bănuit, învinuit, inculpat. Calitatea de bănuit a
încetat de drept conform art.63 alin.(6) CPP, persoana nefiind pusă sub învinuire în termenul
prevăzut de legislaţie.
4. Nemotivarea încheierii privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest
În conformitate cu prevederile art.307 alin.(4) CPP, în urma examinării demersului
înaintat de procuror, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată.
În cauza Becciev c. Moldovei (a se vedea par.54 din hotărâre nr.9190/03) Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a indicat cu valoare de principiu că „justificarea pentru orice
perioadă de detenţie indiferent de cât e de scurtă, trebuie să fie, în mod convingător,
demonstrată de autorităţi”.
Prin paragraful 56 din aceeaşi hotărâre (cazul Becciev c. Moldovei) Înalta Curte a
indicat că „argumentele în favoarea sau defavoarea eliberării nu trebuie să fie generale şi
abstracte”.
În această ordine de idei, încheierile judecătorului de instrucţie din 29.08.2008 prin care
a fost admis demersul procurorului şi prin care a fost respinsă cererea apărării de eliberare a
lui M.D. sunt vădit ilegale, contrare normelor naţionale şi celor ale Convenţiei.
Încheierea privind aplicarea măsurii preventive este complet nemotivată. Instanţa de
judecată nu a făcut nicio menţiune cu privire la argumentele prezentate de partea apărării (a se
vedea conţinutul lor din procesul-verbal al şedinţei de judecată), limitându-se doar la
reproducerea în încheiere într-un mod abstract şi stereotipizat, a temeiurilor formale pentru
detenţie prevăzute de lege, fără a încerca să arate cum se aplică ele în cauza dată. Prin urmare,
această cauză este identică cauzei Becciev c.Moldovei (a se vedea paragraful 62 din hotărâre)
cu excepţia că încălcările sunt mai grave.
Afirmăm acest lucru, deoarece încheierea a fost întocmită, copiată din altă încheiere, cea
emisă pe cazul C.C.F. Prin urmare, judecătorul de instrucţie nu a examinat obiectiv motivele
aduse atât în favoarea, cât şi în defavoarea arestării lui M.D., dar s-a limitat a pune la baza
arestării unele motive neexaminate în şedinţa de judecată, cele care se referă la un oarecare
C.C.F.
Mai mult, încheierea privind arestarea sau eliberarea persoanei trebuie bazată pe
convingerea intimă a judecătorului, care nu este bazată pe sentiment, inspiraţie etc., ci este o
convingere rezonabilă, raţională care urmează a fi motivată, ea nu reprezintă un instinct, o
intuiţie pur subiectivă, ci constituie un sentiment de certitudine.
382

În raport cu cele indicate, este relevant faptul că judecătorul de instrucţie a încercat să
motiveze arestarea lui M.D. prin afirmaţii de genul: „ (…) organul de urmărire penală
consideră că bănuitul poate să comită alte acţiuni criminale care pot influenţa urmărirea
penală” sau „(…) organul de urmărire penală consideră că M.D. poate să se eschiveze de la
organul de urmărire penală şi instanţa de judecată (…)”.
În asemenea mod, instanţa de judecată nu a constatat niciun temei prevăzut de lege
pentru a-l aresta pe M.D. Aceeaşi instanţă a indicat, în încheiere, doar ceea ce „consideră”
organul de urmărire penală. Prin urmare, nu ne vom obosi să apreciem sau să supunem
analizei ceea ce nu a fost stabilit de instanţă, dar „consideră” organul de urmărire penală.
B. Violarea articolului 3 din Convenţie
Prin probele (certificatul medical şi fişa radiologică) prezentate instanţei, se constată că
M.D. suferă de afecţiuni ale căilor respiratorii. În localul în care este plasat în detenţie M.D.
nu este angajat un medic de profil care ar putea să-i acorde bolnavului asistenţa medicală
necesară. În lipsa tratamentului corespunzător, boala poate progresa până la gradul de
tuberculoză. Această situaţie îl afectează foarte mult pe M.D. Persoanei arestate fiindu-i
cauzate suferinţe puternice fizice şi psihice, i se creează sentimente de frică profundă în
legătură cu soarta sa.
Prin urmare, deja la această etapă, M.D. este supus unui tratament inuman, interzis prin
art.3 din Convenţie.
În această ordine de idei, e de notat că, în diverse soluţii de speţă, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a stabilit că valoarea art.3 din Convenţie impune statului obligaţia de a
proteja integritatea fizică a persoanelor private de libertate, de exemplu, prin a le acorda
asistenţa medicală necesară (a se vedea hotărârea Şarban c. Moldovei cererea 410808/05).
În baza celor relatate, a normelor de drept invocate, inclusiv cele ale art.311 CPP,
SOLICIT:
1. Admiterea recursului.
2. Casarea încheierilor contestate, rejudecarea cauzei, pronunţarea unei noi hotărâri
privind respingerea demersului procurorului cu privire la aplicarea măsurii preventive sub
formă de arest, cu eliberarea persoanei – M.D.
Data ___________________________
Semnătura_______________________
383

Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie
a Republicii Moldova
Recurent: inculpatul B.Gh.,
___________________,
originar şi domiciliat în satul _______________,
raionul __________________
RECURS
ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL BĂLŢI
DIN 27.02.2010 ÎN DOSARUL PENAL
NR.1A-11/2010
În fond, instanţa de judecată din or.______a constatat că B.Gh., la 04.08.2009, în jurul
orei 01.00 min., intenţionat şi cu scopul sustragerii bunurilor altei persoane intrând în lanul de
harbuji din s.____________ r.______________ care aparţine SRL ,,G”, a săvârşit un atac
aplicând violenţa fizică în privinţa paznicilor Al.H. cu un obiect contondent din lemn peste
corp cauzându-i vătămări corporale şi prejudiciu sănătăţii sub formă de excoriaţii şi edem în
regiunea scapulară, ceea ce reprezintă un act de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea
persoanei, şi lui V.G. i-a aplicat lovituri cu piciorul peste corp, cauzându-i vătămări corporale
sub formă de hematom în regiunea lombară, şi că i-a sustras ultimului telefonul mobil de
model ,,Nokia 1202”, obiect care are un preţ de 700 de lei.
Ca urmare, prin sentinţa Judecătoriei __________ din 03.10.2009, inculpatul B.Gh. a
fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de art.188 alin.(1) din CP RM,
instanţa de fond stabilindu-i o măsură de pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de
trei ani fără amendă şi, în temeiul art.90 alin.(1) CP RM, i-a suspendat condiţionat executarea
pedepsei, stabilindu-i un an termen de probă.
Ulterior, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către procuror, acesta
considerând-o ilegală în latura aplicării faţă de inculpatul B.Gh. a prevederilor art.90 din CP
RM. Mai mult ca atât, procurorul afirmă că inculpatul B.Gh. a mai fost condamnat prin
sentinţa Judecătoriei __________ din 28.11.2006, în baza prevederilor art.171 alin.(1) CP
RM, la trei ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen
de probă de un an, şi că ultimul se caracterizează negativ, nu a colaborat cu organele MAI pe
tot parcursul urmăririi penale.
Astfel, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 27.02.2010, a fost
admis apelul declarat de către procuror în Procuratura r.________, prin care a fost casată
parţial sentinţa Judecătoriei _______ din 03.10.2009, cu rejudecarea cauzei şi pronunţarea
unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care B.Gh. a fost declarat
vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.188 alin.(1) CP RM, cu numirea pedepsei
de trei ani de închisoare fără amendă.
Cu decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 27.02.2010 nu suntem de
acord, o considerăm ilegală, nemotivată şi neîntemeiată din următoarele considerente:
Atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au dat o apreciere juridică corectă
probelor acumulate în dosar, calificând acţiunile inculpatului B.Gh. conform prevederilor
art.188 alin.(1) din CP RM. Astfel, instanţa de apel, fără a motiva care este necesitatea
aplicării unei pedepse reale pe un termen de trei ani, a decis izolarea condamnatului
interpretând greşit prevederile art.90 alin.(1) din CP RM, şi anume, că instanţa de fond nu era
384

în drept să-i suspende condiţionat pedeapsa aplicată, fiindcă acesta a fost anterior judecat,
însă, în perioada de probă stabilită prin sentinţa anterioară, B.Gh. nu a săvârşit alte infracţiuni.
Respectiv, instanţa de fond, absolut corect şi legal, a ajuns la concluzia că reeducarea şi
corectarea condamnatului este posibilă fără a-l izola pe acesta de societate. Argumentele
invocate de către instanţa de apel, precum că inculpatul nu şi-a recunoscut vina, fapt care ar
constitui o circumstanţă agravantă sunt lipsite de suport juridic, deoarece într-adevăr
condamnatul a regretat cele săvârşite şi a restituit paguba materială, fapt care se confirmă prin
declaraţiile părţilor vătămate: H.A. şi L.V.
Astfel, pedeapsa aplicată de către instanţa de apel este prea aspră şi, drept temei de
declarare a prezentului recurs, servesc prevederile art.427 alin.(1) pct.6 din CPP RM.
Ţinând cont de cele expuse şi în conformitate cu prevederile art.420-422, 427-430,
435 din CPP RM,
Solicit:
Admiterea recursului.
Casarea deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 27.02.2010, cu
menţinerea în vigoare a sentinţei Judecătoriei _________din 03.11.2009.
Anexă:
- copia recursului;
- copia hotărârii Judecătoriei _________ din 04.07.2009;
- copia deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 27.02.2010.
Data_______________________
Semnătura recurentului________________________
385

RECURSURI ÎN ANULARE
RECURS ÎN ANULARE
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Plenul Curţii Supreme de Justiţie
Recurent: avocatul P. M.
Prin sentinţa definitivă a Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 17 septembrie
2001, dosarul nr. 1-32/01, N.C. a fost declarată vinovată de săvârşirea infracţiunilor prevăzute
de art.15, 89, 127 şi 227 alin.(2) din Codul penal în redacţia din 24. 03.1961 şi condamnată la
12 ani privaţiune de libertate cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis.
După cum este indicat în sentinţă, N.C. a fost recunoscută vinovată şi condamnată
pentru faptul că, la 06 noiembrie 1999, a procurat o grenadă de model RG-42 pe care a
păstrat-o în casă, iar la 20 noiembrie 1999, aproximativ la ora 23 şi 30 minute, cu scopul de a-
1 omorî pe soţul ei, A.C., din motive de gelozie, a lăsat grenada între scaunele din faţă ale
automobilului. Autovehiculul constituia proprietatea lor comună. Intenţia nu a fost dusă până
la capăt din motive independente de voinţa ei, deoarece explozia s-a produs înainte de a urca
A.C. în automobil. Ca rezultat al exploziei, automobilul a fost deteriorat, paguba fiind
estimată la 6500 lei.
Considerând condamnarea N.C. nelegitimă pe art.15, 89 şi 127 ale CP RM în red. din
24.03. 61, eu, în calitate de apărător, precum şi condamnata N.C., în termenele stabilite de
lege, am depus apel asupra sentinţei Tribunalului Chişinău din 17 septembrie 2001. În apel
am declarat nelegitimă condamnarea N.C. pe aceste articole, deoarece ea nu a avut intenţia să-
1 omoare pe A.C., ci să deterioreze averea ce le aparţinea lor.
Colegiul penal al Curţii de Apel, prin decizia din 10 decembrie 2001, a admis apelul şi a
casat această sentinţă pronunţând o nouă hotărâre prin care, în temeiul art.15, 89 şi 127 ale
Codului penal al RM redacţia din 24. 03.1961, N.C. a fost achitată pe motiv că fapta ei nu
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, în acelaşi timp fiind condamnată, în baza
art.227 alin.(2) al CP al RM cu aplicarea art.43 al CP al RM, la doi ani privaţiune de libertate
cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe un termen de un an.
În decizia sa, Colegiul penal al Curţii de Apel a constatat că instanţa de fond a dat o
apreciere incorectă probelor acumulate, încadrând acţiunile N.C. pe art.15, 89 şi 127 din CP al
RM în redacţia din 24.03.1961. Curtea de Apel a stabilit că, la 06 noiembrie 1999, N.C. a
procurat o grenadă de model RG-42. în seara aceleiaşi zile, când s-a întors acasă cu soţul
A.C., i-a dat posibilitate să iasă din automobil ca să deschidă porţile, a pus în funcţie
mecanismul exploziv al grenadei, a ieşit din automobil, s-a apropiat de soţ şi, în momentul
acesta, s-a produs explozia. La momentul exploziei ei erau la aceeaşi distanţă şi nimeni dintre
ei nu a pătimit. Instanţa de apel, în aceste circumstanţe, a considerat că tentativa de omor
poate avea loc numai cu intenţie directă. Dacă N.C. ar fi avut o asemenea intenţie, ea ar fi
procedat altfel. Instanţa de apel a considerat că intenţia N.C. era îndreptată spre deteriorarea
automobilului "Moscvici-2141", pentru ca soţul să fie mai mult în familie. Această concluzie
a instanţei s-a bazat şi pe faptul că N.C. a făcut aceste declaraţii atât la ancheta preliminară,
cât şi în cadrul anchetei judiciare din instanţa de fond şi în instanţa de apel. Referitor la
cauzarea prejudiciului material, nici organul de anchetă, nici instanţa de judecată nu au
precizat cui i-a fost cauzată paguba şi care-i pătimitul, în folosul căruia urmează să fie
386

încasate despăgubirile. Pe dosarul în cauză asemenea pătimit nu a fost recunoscut şi suma de
6500 lei - costul automobilului - nu a fost încasată. Pornind de la aceste considerente,
Colegiul penal al Curţii de Apel a constatat că, în acţiunile N.C., lipsesc elementele
constitutive ale tentativei de omor al lui A.C., precum şi nimicirea averii proprietarului
(art.15, 89 şi 127 din CP al RM în redacţia din 24. 03.1961), deoarece intenţia de a-1 omorî pe
soţ nu se confirmă prin probe. Instanţa a constatat că în dosar lipseşte ordonanţa de a
recunoaşte în calitate de parte vătămată pe cineva dintre soţi şi cererea de a recupera
prejudiciul. În asemenea împrejurări, instanţa a considerat că sentinţa în privinţa condamnării
N.C. pe art.15, 89 şi 127 din CP RM în redacţia din 24.03.1961 trebuie să fie casată şi N.C. a
fost achitată pe aceste articole.
La 20 decembrie 2001, procurorul care a participat în instanţa de apel a înaintat recurs la
decizia Colegiului penal al Curţii de Apel din 10 decembrie 2001, cerând anularea ei,
invocând motivul că N.C. a avut intenţie să-şi omoare soţul, fără a aduce probe.
Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 aprilie 2002, decizia
instanţei de apel în privinţa N.C. a fost casată, fiind menţinută sentinţa Tribunalului Chişinău
din 17 septembrie 2001 în baza aceloraşi argumente care au fost expuse în sentinţa instanţei
de fond precum şi a motivului invocat de procuror.
La 4 aprilie 2003, procurorul general al RM a înaintat, în Plenul Curţii Supreme de
Justiţie a RM, recurs în anulare, solicitând Plenului casarea sentinţei Tribunalului Chişinău
din 17 septembrie 2001 şi a deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9
aprilie 2002, în partea condamnării N.C. în baza art.15, 89 şi 127 din CP al RM, cu
menţinerea în vigoare a deciziei instanţei de apel. Procurorul general a considerat că, atât la
ancheta preliminară, cât şi în cadrul anchetei judiciare în instanţa de fond, nu a fost dovedită
intenţia N.C. de a-1 omorî pe A.C.
La 21 aprilie 2003, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins recursul în anulare
declarat de procurorul general, menţinând în vigoare sentinţa instanţei de fond şi decizia
instanţei de recurs.
Prezentul recurs în anulare este înaintat de mine pentru prima dată în calitate de
apărător al condamnatei N.C. în conformitate cu prevederile art.453 alin.(1), p.1, literele (a)
şi (b) din CPP al RM. În prezentul recurs eu invoc, suplimentar, alte motive decât cele
invocate de către procurorul general, după cum prevede art.453 alin.(3) din CPP al RM, şi
anume, acele expuse în continuare.
Consider nelegitime sentinţa instanţei de fond din 17 septembrie 2001 şi decizia
instanţei de recurs din 9 aprilie 2002, precum şi hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
din următoarele considerente:
N.C., în procesul anchetei preliminare a fost impusă să scrie autodenunţare, dar ea a
declarat că nu a avut intenţia să-1 omoare pe soţul său, ci a lăsat grenada în automobil cu
scopul de a-1 deteriora, deoarece conflictele în familie apăreau pentru că soţul părăsea des
familia, cu automobilul, şi nu revenea acasă. Aceste circumstanţe, precum şi faptul că
autoturismul în cauză le-a fost dăruit de părinţii ei, i-a întărit hotărârea să-1 deterioreze, f d.
187-194.
Conform depoziţiilor N.C. depuse în cadrul anchetei, ea a declarat că, în 1996, s-a
căsătorit cu A.C. Însă, după naşterea copilului lor, în 1997, atitudinea soţului faţă de familie a
devenit indiferentă: el venea rar acasă, se îndepărta de familie, nu acorda atenţia necesară
familiei, nu participa la educarea copilului, nu întreţinea familia. După căsătorie, părinţii N.C.
le-au dăruit lor 5000 de dolari şi soţii au deschis un magazin. Pentru buna lui funcţionare,
părinţii le-au mai procurat un automobil. În pofida acestor fapte, comportamentul lui A.C. nu
s-a schimbat, ceea ce a ofensat-o adânc pe N.C. Toate acestea au dus la contradicţii serioase.
În scopul de a-1 readuce în familie, N.C. a considerat că una dintre metode poate fi
deteriorarea automobilului, în acest scop procurând o grenadă, /d.196-198. Fiind pusă sub
387

învinuire, la 24 februarie 2000, şi interogată în calitate de învinuită, N.C. nu şi-a recunoscut
vinovăţia în tentativa de a-şi omorî soţul, în acest context, ea a mai declarat că, la 20
noiembrie 1999, împreună cu soţul său, au mers în ospeţie la fratele acestuia, G.C. Când s-au
întors acasă, N.C. era moralmente distrusă din cauza că soţul său, A.C., nu era niciodată
mulţumit de comportamentul ei şi, atunci, ea a hotărât să distrugă automobilul lor. La poartă,
A.C. a coborât ca să deschidă porţile, iar N.C. a tras inelul de siguranţă de la grenadă şi a ieşit
din automobil. Ea a mai declarat că era sigură că soţul ei nu va păţi nimic, deoarece se afla
alături de el, însă ea a dorit doar să-1 întoarcă în familie.
Atâta timp cât A.C. nu s-a folosit de automobilul lor, situaţia în familie s-a normalizat,
iar după ce a reparat a doua maşină, au început aceleaşi probleme, f .d. 212-214, 225-227,
241-142.
Niciunul din martorii care au fost interogaţi la anchetă şi în instanţa de judecată nu au
confirmat intenţia N.C. de a-1 omorî pe soţul ei. Toţi martorii indicaţi în rechizitoriul
dosarului penal în cauză au fost interogaţi pe cazul omorului lui A.C., care a avut loc pe data
de 13 decembrie 1999, iar alte probe care ar dovedi intenţia N.C. de tentativă de omor nu au
fost dobândite de către organul de urmărire penală.
Din aceste considerente, se desprinde următoarea concluzie: condamnarea N.C. pentru
săvârşirea tentativei de omor şi deteriorarea averii proprietarului este nelegitimă, iar decizia
instanţei de recurs şi hotărârea Plenului prin care se menţine în vigoare această sentinţa au
cauzat un viciu fundamental, care a afectat decizia instanţei de apel.
Instanţa de judecată, la adoptarea sentinţei sale, nu a ţinut cont de toate circumstanţele
cauzei şi, nelegitim, a declarat-o vinovată pe N.C. de tentativă de omor. În acest context,
invoc noi argumente, suplimentare, şi anume:
Dosarul penal a fost intentat la 14 decembrie 1999 în legătură cu omorul lui A.C. de
către două persoane necunoscute. La 20 decembrie, a fost intentat dosarul penal în privinţa
N.C. în legătură cu circumstanţele care au avut loc la 20 noiembrie 1999. Motiv şi temei
pentru intentarea dosarului penal nu erau, deoarece nici A.C., nici alte persoane nu s-au
adresat în organele de drept şi nici nu au solicitat asistenţă medicală în legătură cu
deteriorarea automobilului pe data de 20 noiembrie 1999. În dosar lipseşte ordonanţa de
recunoaştere în calitate de parte vătămată în legătură cu acest caz, nimeni dintre rude nu a
făcut nicio declaraţie şi nu a înaintat nicio pretenţie faţă de N.C.
Nici la ancheta preliminară, nici în cadrul anchetei judiciare nu a fost dovedită intenţia
N.C. că ar fi vrut să-şi omoare soţul, nu există probe că l-ar fi ameninţat cu moartea, că ar fi
angajat pe cineva să-1 bată sau să-1 omoare.
În instanţa de judecată, N.C. a declarat că autodenunţarea a fost scrisă la cererea
anchetatorului procuraturii, care i-a sugerat ideea de a recunoaşte că a participat la săvârşirea
omorului soţului său, A.C., iar dacă nu va face acest lucru, ea va fi arestată şi i se va intenta
dosar penal în legătură cu cazul ce s-a produs la 20 noiembrie 1999, cu grenada.
Procesul-verbal de reţinere a fost întocmit pentru 24 de ore, iar, de fapt, ea a fost
reţinută până pe 26 decembrie, în incinta procuraturii, fără a se întocmi un proces-verbal de
reţinere. La 26 decembrie, la ora 15:30, fată de N.C., a fost întocmit procesul-verbal de
reţinere şi apoi ea a fost interogată, în calitate de bănuit. Din conţinutul acestui proces-verbal
(f.d.196-198) rezultă că N.C. nu a avut intenţia să-şi omoare soţul.
Instanţa de judecată, în sentinţa sa, a administrat cu titlu de probă care ar confirma
vinovăţia N.C. de tentativa de omor, procesul-verbal de reconstituire a faptei la faţa locului
(f.d.33), în cadrul căruia s-au efectuat imprimări cu camera video. Însă din acest procesverbal
nu se poate constata vinovăţia N.C., fiindcă ea a arătat că A.C. se afla în curte chiar
lângă dânsa când s-a produs explozia şi s-a deteriorat automobilul. N.C. a confirmat aceste
circumstanţe şi în şedinţa de judecată.
388

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi de expertizare a automobilului (f.d.12-
13), tabelul foto (f.d.14-19) şi raportul de expertiză tehnică explozivă (f.d.78-84) nu pot fi
aduse ca probe pentru a se demonstra intenţia N.C. de tentativă de omor. Aceste probe pot fi
concludente doar pentru a se constata că a avut loc o explozie a grenadei în automobil.
Pe tot parcursul procesului penal acuzarea nu a prezentat probe care ar dovedi intenţia
N.C. de a-şi omorî soţul. Este constatat faptul că, după seara de 20 noiembrie 1999, soţii C.
au continuat să convieţuiască şi el nu s-a adresat la poliţie cu vreo petiţie, nici după vreun
ajutor medical, deoarece el nu suferise nicio leziune corporală, de altfel, ca şi soţie-sa,
întrucât au fost alături.
În sentinţă este indicat că N.C. a lăsat grenada în automobil cu scopul de a-1 omorî pe
A.C., tot această concluzie este indicată în decizia instanţei de recurs, precum şi în hotărârea
plenului. Însă, din depoziţiile N.C., acest fapt nu rezultă, ea afirmă că grenada nu a fost
aruncată, ci lăsată cu scopul de a distruge automobilul. În timpul exploziei, N.C. se afla
alături de A.C. lângă poartă, fapt care se confirmă şi prin procesul-verbal de reconstituire a
faptei la faţa locului (f.d.33), în cadrul căruia s-au efectuat imprimări cu camera video.
Aceleaşi depoziţii N.C. le-a confirmat şi în şedinţa de judecată. Cumulul acestor circumstanţe
dovedeşte că N.C. nu a avut intenţia să-1 omoare pe A.C.
Conform Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 9 din 1993 cu modificările
ulterioare, în p.3, Plenul a atenţionat instanţele de judecată, că ele vor ţine cont de faptul că
omorul premeditat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă cât şi cu intenţie indirectă. Însă
tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă, adică atunci când acţiunile
vinovatului, în cazul nostru ale N.C., demonstrau faptul că ea a prevăzut survenirea morţii lui
C.A., dorea aceasta, dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor care nu
depindeau de voinţa ei.
Astfel aceste acţiuni ale N.C. nu pot fi considerate ca fapte care întrunesc elementele
infracţiunii prevăzute de art.15, 89 din CP RM şi în conformitate cu art.275 p.3, urmărirea
penală trebuie încetată.
Instanţa de fond, precum si instanţele care au menţinut în vigoare sentinţa, soluţionând
chestiunea despre vinovăţia N.C. în deteriorarea premeditată a avutului proprietarului, nu au
ţinut cont de toate circumstanţele în care s-a produs accidentul dat. Instanţa de fond şi-a
întemeiat sentinţa de condamnare pe concluzii greşite, nu a ţinut cont de faptul că tragerea la
răspundere pentru deteriorarea avutului proprietarului poate fi aplicată numai faţă de o
persoană străină, nu şi faţă de proprietar.
În procesul urmăririi penale, precum şi în şedinţa de judecată, C.N. a afirmat că
automobilul le-a fost dăruit de părinţii ei pentru familia lor, astfel proprietar al acestui
automobil au devenit cei doi soţi C., fapt confirmat şi prin paşaportul tehnic eliberat pe
numele lui A.C. În aceste circumstanţe, considerăm că proprietari al automobilului erau cei
doi soţi, iar, în astfel de situaţie, calificarea acţiunilor N.C. pe art.127 din CP RM este absolut
incorectă. Referitor la cauzarea prejudiciului material, nici organul de anchetă, nici instanţa
de judecată nu au precizat cui i-a fost cauzată paguba şi care este pătimitul, în folosul căruia
urma să fie încasate despăgubirile. Pe dosarul în cauză asemenea pătimiţi nu au fost
recunoscuţi, prin ordonanţă de către anchetator, iar suma de 6500 lei - costul automobilului,
nu a fost încasată. Pe dosarul în cauză, referitor la acest episod, nu este nimeni recunoscut
drept parte vătămată.
Pe lângă circumstanţele expuse cu referire la achitarea N.C. pe art.127 din CP RM în
red. 1961, consider necesar să mai invoc un motiv în prezentul recurs în anulare şi să atrag
atenţia Plenului Curţii Supreme de Justiţie asupra următorului moment.
Codul penal al RM adoptat la 12 aprilie 2002 care a întrat în vigoare la 12 iunie 2003,
exclude răspunderea penală a N.C. pe art.197, deoarece acţiunile ei nu sunt prevăzute în
dispoziţia acestuia. Dauna cauzată în urma exploziei este de 6500 lei, ceea ce nu constituie
389

prejudiciu de proporţii mari, vezi art.64 alin.(2) şi 126 din acelaşi cod; acţiunea nu a fost
soldată cu decesul persoanei, nu s-a soldat cu urmări grave, astfel lipsind componenţa de
infracţiune, iar, în conformitate cu art.10 al CP al RM, înlătură caracterul infracţional al
faptei. În conformitate cu art.275 alin.(1) p.2 al CPC RM, fapta ei nu este prevăzută de legea
penală ca infracţiune şi urmărirea penală trebuie să fie încetată.
În baza celor expuse în prezentul recurs şi în temeiul art.275 alin.(1) p.2 şi 3, art.452
alin.(1), 453 alin.(1), p.l lit.a) şi b) ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova,
SOLICIT:
- să admiteţi prezentul recurs în anulare;
- să casaţi: sentinţa Tribunalului Chişinău din 17 septembrie 2001, decizia Colegiului
penal al Curţii Supreme de Justiţie din 09 aprilie 2002, decizia Plenului Curţii Supreme de
Justiţie din 21 aprilie 2003, menţinând în vigoare decizia Colegiului penal al Curţii de Apel
din 10 decembrie 2001.
Anexe:
1. Copia sentinţei Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 17 septembrie
2001.
2. Copia deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel din 10 decembrie 2001.
3. Copia deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 aprilie 2002.
4. Copia hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 21 aprilie 2003.
5. Copia recursului în anulare.
6. Mandatul.
Data__________________
Semnătura________________
390

Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a RM
Recurenţi: U.Gh. şi B.M., avocaţi,
apărători ai învinuitului K.M.
în baza art.46, 217/1 alin.4 lit.b) şi d) CP RM
RECURS ÎN ANULARE
(în baza art.452 şi art.453 alin.2 CPP RM)
împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al
Judecătoriei sect.Centru, mun.Chişinău
din 24 martie 2008 în cauza penală de învinuire
a lui K.M. în baza art.46, 217/1 alin.(4) lit.b) şi d) CP RM
I. Circumstanţele de fapt în care a fost adoptată încheierea supusă recursului
1. În procedura grupului de procurori ai Secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze
excepţionale ale Procuraturii Generale condus de procurorul T.R. se află cauza penală K.M.,
învinuit în baza art.46, 217/1 alin.(4) lit.b) şi d) din CP RM.
2. După terminarea urmăririi penale şi prezentarea materialelor de urmărire penală
învinuitului K.M. şi apărătorilor săi în procesul luării de cunoştinţă de aceste materiale s-a
constatat următoarele:
3. Învinuitul K.M. a fost reţinut ca bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art.217/1 alin.(4) lit.b) şi d) din CP RM la 20 martie 2008 (vezi: vol-3, f.d.6).
4. Conform mandatului nr.088 din 20 martie 2008 începând cu această dată avocatul
B.M. a fost împuternicit să asigure asistenţa juridică a bănuitului K.M. (vezi: vol-3, f.d.2).
5. La prezentarea mandatului, avocatul B.M. a comunicat organului de urmărire penală
numărul său de telefon mobil – la care el putea fi contactat de către organul de urmărire
penală în caz de necesitate a participării la efectuarea acţiunilor de urmărire penală în cauză.
6. Până la 24 martie 2008, avocatul B.M. a fost contactat la acest număr de telefon de
către organul de urmărire penală şi a fost invitat să participe la unele acţiuni de urmărire
penală efectuate în cauza dată.
7. La 24 martie 2008, procurorul C.L. s-a adresat cu un demers către judecătorul de
instrucţie al Judecătoriei sect.Centru, mun.Chişinău prin care a cerut autorizarea ridicării
descifrărilor convorbirilor telefonice de intrare şi ieşire cu indicarea informaţiei privind
numărul IMEI, a zonei de aflare a abonatului şi datelor de anchetă ale posesorilor cu
nr._______, ________, _________, ___________, ____________ şi descifrarea SMS
expediate şi primite în perioada 01.01.2008 până la momentul eliberării informaţiei (vezi: vol-
1, f.d.158-159).
Printre informaţiile cu caracter personal cerute de procuror de a fi autorizate şi colectate,
în demers au fost incluse şi informaţiile referitoare la posesorul numărului de telefon
KKKKKKKK, adică avocatul B.M., apărător al învinuitului K.M.
8. Prin încheierea din 24 martie 2008, judecătorul de instrucţie al Judecătoriei
sect.Centru, mun.Chişinău a admis demersul procurorului C.L. S-a autorizat ridicarea şi
colectarea tuturor informaţiilor referitoare la convorbirile telefonice efectuate de pe numerele
391

de telefoane indicate de procuror în demers, printre care şi informaţiile referitoare la
convorbirile telefonice şi SMS-le expediate de avocatul B.M. de la numărul său de telefon
mobil.
9. Nici procurorul C.L., în demersul său, şi nici judecătorul de instrucţie, în încheierea
sa, nu şi-au motivat actele procedurale adoptate şi n-au indicat care a fost necesitatea de a
colecta informaţiile cu caracter privat ale avocatului B.M., care participa în cauza penală ca
apărător al învinuitului K.M.
10. La 24 martie 2008, operatorul de telefonie mobilă „Moldcell” a executat demersul
procurorului C.L. şi a trimis organului de urmărire penală lista apelurilor telefonice de pe
numărul KKKKKKKK, posesor al căruia este avocatul B.M., inclusiv perioada de la 20
martie 2008 până la data executării demersului procurorului, perioadă în care avocatul B.M.
asigura asistenţă juridică a învinuitului K.M. (vezi: Vol-1, f.d.160).
II. Elementele de drept care confirmă ilegalitatea încheierii supusă recursului
11. Considerăm că încheierea judecătorului de instrucţie al Judecătoriei sect.Centru,
mun.Chişinău din 24.03.2008 privind autorizarea ridicării descifrărilor convorbirilor
telefonice de intrare şi ieşire ale telefonului cu numărul KKKKKKKK este ilegală. Prin
această încheiere, judecătorul de instrucţie a autorizat colectarea datelor personale ale
avocatului B.M. ca apărător al învinuitului K.M.
Acest fapt constituie o încălcare flagrantă a prevederilor art.28 din Constituţie care
protejează viaţa personală a avocatului B.M. şi art.26 din Constituţie care garantează dreptul
la apărare a învinuitului K.M. şi interzice amestecul autorităţilor publice în activitatea
avocatului B.M. de asigurare a asistenţei juridice învinuitului K.M.
Încălcarea cerinţelor art.26 şi art.28 din Constituţie de către judecătorul de
instrucţie constituie temei pentru recurs în anulare împotriva încheierii din 24 martie
2008 prevăzut de art.453 alin.2 CPP RM
12. Prin încheierea judecătorului de instrucţie al Judecătoriei sect.Centru,
mun.Chişinău din 24.03.2008 au fost încălcate şi prevederile art.6 § 3 lit.c) din Convenţie
care garantează la nivel internaţional dreptul la apărare a învinuitului K.M. şi interzice
amestecul autorităţilor publice în activitatea avocatul B.M. de asigurare a asistenţei juridice
învinuitului K.M. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa a menţionat că
dreptul la un proces echitabil nu exclude aplicarea exigenţelor art.6 din Convenţie la faza
procesului penal anterioară judecării propriu-zise a cauzei de către o instanţă, printre care şi
asigurarea dreptului la apărare garantat de art.6 § 3 lit.c) din Convenţie (cauza Imbriosia c.
Elveţiei, hotărârea din 24.11.1993, § 36-38, în Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Editura
Polirom, Bucureşti, 2000, pag.397-398, cauza Modîrcă c. Moldovei, hotărârea din
10.05.2007, § 84-98, în revista Avocatul poporului, nr.6-7/2007, pag.9-17).
13. De asemenea prin încheierea din 24.03.2008 au fost încălcate şi prevederile art.8
alin.1 CEDO care garantează dreptul avocatului B.M. de a i se respecta viaţa privată
În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Amann c. Elveţiei
(hotărârea din 16.02.2000), a reiterat jurisprudenţa sa că stocarea de către autorităţi a unor
date privind viaţa privată a unei persoane echivalează cu un amestec în sensul art.8 al
Convenţiei (§ 69). Pentru constatarea violării art.8 al Convenţiei nu are importanţă dacă prin
stocarea datelor privind viaţa privată, reclamantul a fost sau nu afectat în vreun fel (§ 70)
(vezi: Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Editura Polirom, Bucureşti, 2000, pag.32-33).
392

În altă cauză Rotaru c.României (hotărârea din 4 mai 2000) Înalta Curte a menţionat şi
faptul că „... nu există niciun motiv de principiu pentru a justifica excluderea activităţii
profesionale sau de afaceri din noţiunea de „viaţă privată” (§ 43)” (vezi: Hotărâri ale CEDO,
culegere selectivă, Editura Polirom, Bucureşti, 2000, pag.91).
14. Astfel, s-a constatat că judecătorul de instrucţie prin încheierea din 24.03.2008 a
autorizat ilegal amestecul procurorului în activitatea avocatului B.M. de acordare a asistenţei
juridice învinuitului K.M. şi a încălcat în aşa mod dreptul învinuitului K.M. la apărare şi
interzicerea imixtiunii în activitatea avocatul B.M. în timpul exercitării atribuţiilor
profesionale de apărător al învinuitului K.M. garantate de art.26 din Constituţie şi art.6 § 3
lit.c) din Convenţie.
De asemenea, prin încheierea supusă recursului judecătorul de instrucţie a autorizat, iar
procurorul a stocat date privind viaţa privată referitoare la activitatea profesională a
avocatului B.M. în timpul exercitării atribuţiilor de apărător al învinuitului K.M., fapt prin
care i-a încălcat dreptul avocatului B.M. garantat de art.28 din Constituţie şi art.8 alin.(1) al
Convenţiei.
Imixtiunile în drepturile menţionate ale învinuitului K.M. şi a apărătorului său - avocatul
B.M. n-au fost justificate de procuror şi de către judecătorul de instrucţie nici într-un fel. Ele
nici nu pot fi justificate prin excepţiile prevăzute în art.54 din Constituţie şi art.8 alin.2 al
Convenţiei. Or, într-o societate democratică dreptul la buna administrare a justiţiei ocupă un
loc atât de eminent încât nu am putea să-l sacrificăm atunci când ar fi cazul. Cerinţele
generale de echitate a procesului consacrate articolului 6 al Convenţiei se aplică la procedurile
care ţin de toate tipurile de infracţiuni, de la cele mai simple până la cele mai complexe (§ 36
din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Teixeria de Castro c.
Portugaliei).
15. Despre încheierea pe care o supunem recursului am aflat la 6 august 2008 la luarea
de cunoştinţă cu materialele dosarului penal. Încheierea supusă recursului este irevocabilă şi
nu poate fi contestată pe căi ordinare de atac la nivel naţional.
Pentru a evita prejudicierea autorităţii statului nostru în faţa jurisdicţiilor internaţionale
şi luând în vedere prevederile art.5 al Hotărârii Parlamentului nr.72-XVI din 28 martie 2008
care obligă autorităţile publice de a intensifica cooperarea cu societatea civică în vederea
promovării şi respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Buletinul CSJ nr.5,
2008, pag.4-5), am hotărât să ne adresăm Curţii Supreme de Justiţie ca acest recurs în anulare.
În baza celor expuse şi conform art.452 şi art.453 alin.(2) CPP RM,
SOLICITĂM:
1. Admiterea prezentului recurs în anulare şi casarea parţială a încheierii
judecătorului de instrucţie a judecătoriei sect.Centru, mun.Chişinău din 24.03.2008 în
partea în care s-a dispus autorizarea ridicării descifrărilor convorbirilor telefonice de
intrare şi de ieşire cu indicarea informaţiei privind numărul IMEI, zonei de aflare a
abonatului şi datelor de anchetă a posesorului cu nr.______ şi descifrarea SMS expediate
şi primite pentru perioada de timp 01.01.2008 şi până la momentul eliberării informaţiei, ca
contrară art.26 şi art.28 din Constituţie şi art.6 § 3 lit.c) şi art.8 alin.1 din Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
2. Rejudecarea demersului din 24.03.2008, emis de procurorul C.L., în această parte şi
respingerea acestui act ca fiind ilegal.
Anexă: 1.Copia încheierii din 24.03.2008
393

Mandatele avocaţilor sunt anexate la dosarul penal.
Despre data judecării recursului în anulare rugăm să fim informaţi.
Data______________________
Semnături__________________
Cu respect, recurenţii B.M.
şi
U.Gh.
avocaţi, apărătorii învinuitului K.M.
394

Curtea Supremă de Justiţie
de la K.G.
condamnat în Ucraina şi
transferat în Republica Moldova
pentru a executa pedeapsa aplicată
prin sentinţa de condamnare
pronunţată în Ucraina, în prezent
se află în Penitenciarul nr. _
din mun. Chişinău
RECURS ÎN ANULARE
(în ordinea prevăzută de art.425 CPP)
Prin Decizia Colegiului penal al Tribunalului Chişinău (CPTC) din 27 martie 2003, a fost
recunoscută şi preluată spre executare pe teritoriul Republicii Moldova sentinţa Judecătoriei
Moghiliov-Podolsk, regiunea Viniţa, Ucraina din 18 iulie 2001, prin care K.G. a fost condamnat, în
baza art.70, art.17, alin.5 art.70, alin.3 art.194, art.42 CP al Ucrainei (alin.5 art.75, art.15, alin.5
art.75, alin.2 art.209; art.39 CP RM din 1961). Lui K.G. i s-a stabilit pedeapsa definitivă de 3
(trei) ani, 6 (şase) luni privaţiune de libertate cu ispăşirea pedepsei în colonia de corectare prin
muncă cu regim înăsprit. Termenul de executare a pedepsei a început să curgă de la 13 decembrie
2000.
Pentru executarea acestei decizii, K.G. a fost transferat dintr-un penitenciar din Ucraina
în Republica Moldova şi, începând cu 6 august 2003, el se află în Penitenciarul nr. 3 din Chişinău.
Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău (în continuare CPCAC) din 07
octombrie 2003, recursul avocatului împotriva deciziei Colegiului penal al Tribunalului Chişinău
(în continuare CPTC) din 27 martie 2003 a fost respins ca nefondat. La pronunţarea deciziei a fost
expusă opinia separată a judecătorului D. P., care nu a fost de acord cu decizia pronunţată.
Decizia CPTC din 27 martie 2003 şi decizia CPCAC din 07 octombrie 2003 sunt
neîntemeiate şi contrare legii în baza următoarelor considerente:
1. Pentru a respinge recursul, CPCAC a concluzionat că argumentele recursului „ n u
se referă la cele examinate de CPTC în decizia din 27 martie 2003".
Nu suntem de acord cu o astfel de constatare, fiindcă unul dintre argumentele recursului (notat
în recurs sub nr. 1) se bazează pe art.80 şi 82 din Tratatul internaţional între Republica Moldova
şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală încheiat la 13
decembrie 1993 (în continuare - Tratat) care se referă nemijlocit la condiţiile de recunoaştere şi
preluare spre executare a hotărârilor pe cauzele penale.
În afară de aceasta chiar şi art.558 alin.(1), şi art.559 alin.(4) CPP din 2003 stabilesc că
recunoaşterea hotărârilor penale ale instanţelor străine se face de către instanţă în baza tratatului
internaţional şi numai dacă se constată că sunt întrunite condiţiile legale, adică condiţiile
stabilite în actul internaţional. Or, conform art.2, alin.(2) CPP din 2003, tratatul internaţional este
parte integrantă a procesului penal.
Mai mult, din decizia CPTC din 27 martie 2003, rezultă că aceasta a fost pronunţată nu în
baza art.558-559 CPP din 2003, fapt afirmat în decizia CPCAC. Prima instanţă nici nu a avut
posibilitate să se călăuzească de normele CPP din 2003, deoarece acest act a fost publicat la 07
iunie 2003 în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003.
De aceea, concluzia CPCAC despre respingerea recursului este declarativă, ea nu se
bazează nici pe aprecierea conţinutului deciziei recurate şi nici pe argumentele evocate în recurs.
2. În fond, potrivit art.80 şi art.82 din Tratat, preluarea executării hotărârii instanţei
străine se admite numai în privinţa condamnaţilor-cetăţeni ai Părţilor
Contractante, adică R.M. şi Ucraina. Chiar şi în privinţa acestei categorii de
395

condamnaţi, preluarea executării hotărârii instanţei poate fi întreprinsă numai cu
consimţământul condamnatului.
Din materialele cauzei rezultă că K.G. este cetăţean al Republicii Georgia. El nu şi-a
dat consimţământul de preluare a executării sentinţei pronunţate de instanţa judecătorească din
Ucraina de către Republica Moldova.
De aceea, decizia CPTC din 27 martie 2003 nu se bazează pe stipulările art.80 şi 82 din
Tratat pe care trebuie să se întemeieze hotărârea în cauzele de preluare spre executare a unei hotărâri a
instanţei străine în cauzele penale.
Decizia dată este absolut ilegală şi acest fapt, în baza art.444 alin.(1) pct. 6 CPP din 2003,
serveşte drept temei pentru recurs şi drept argument decisiv pentru anularea ei. Nefiind respins de
instanţa de recurs, acest argument constituie un evident temei pentru recurs în anulare împotriva
deciziilor CPTC din 27 martie 2003 şi CPCAC din 07 octombrie 2003 ca hotărâri contrare legii.
3. CPTC şi-a motivat decizia din 27 martie 2003 şi în baza art.4 CP din 1961, care
conţine, de fapt, aceleaşi principii de aplicare a legii penale în spaţiu prevăzute de
art.11 CP din 2002, în vigoare de la 12 iunie 2003 (în continuare, CP 2003).
Decizia CPTC nu se bazează, de facto, pe art.4 CP din 1961, ci este contrară prevederilor
lui.
Astfel, K.G. nu a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în Ucraina, pe
teritoriul Republicii Moldova, de aceea, el nu cade sub incidenţa prevederilor alin.l art.4 CP din
1961 (alin.l art.11 CP din 2003).
K.G. este cetăţean al Republicii Georgia şi a săvârşit infracţiuni pe teritoriul Ucrainei.
Prin urmare, faţă de el nu pot fi aplicate nici prevederile alin.2. art.4 CP din 1961 (alin.2 art.11 CP
din 2003).
K.G., fiind cetăţean străin, nu a săvârşit peste hotarele Republicii Moldova infracţiune
prevăzută de vreo convenţie internaţională, de aceea el nu cade nici sub incidenţa alin.4 art.4 CP din
1961 (alin.3 art.11 CP din 2003).
CPTC, în decizia din 27 martie 2003, recunoscând şi preluând spre executare pe teritoriul
Republicii Moldova sentinţa judecătoriei din Ucraina, a reîncadrat acţiunile lui K.G. în baza alin.5
art.75, art.15, alin.5 art.75, alin.2 art.209 CPP al Republicii Moldova din 1961 şi în baza
art.39 CP R.M. din 1961 i-a stabilit o pedeapsă în mărime de 3 ani 6 luni privaţiune de
libertate. Din punct de vedere juridico-penal K.G. în prezent execută o pedeapsă stabilită în
baza Codului penal al Republicii Moldova.
Sub acest aspect, decizia CPTC, după cum am demonstrat deja, este contrară art.4 CP
din 1961. Sau, pentru infracţiunile săvârşite de K.G. peste hotarele Republicii Moldova faţă de el
nu poate fi aplicată legea penală a R.M.
Despre acest fapt, în art.558 alin.(2) CPP din 2003, este direct indicat că hotărârea
penală a instanţei unui stat străin poate fi recunoscută numai dacă sunt respectate 3 condiţii,
una dintre care este ca hotărârea să poată produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale
naţionale.
Deoarece conform art.11 CP din 2003 (art.4 CP din 1961) în cazul dat faţă de K.G. nu
poate fi aplicat CP al R.M., nici hotărârea pronunţată în privinţa lui în Ucraina nu poate produce
efecte juridice în R.M.
Prin urmare, prin decizia CPTC din 27 martie 2003, s-a dispus executarea unei pedepse
penale pe teritoriul Republicii Moldova de către K.G. pentru fapte, care nu cad sub acţiunea CP
al R.M. şi acest fapt serveşte drept temei pentru recurs în anulare în baza art.453 alin.(1) pct. 1
lit. „b" CPP din 2003.
4. După cum rezultă din demersul Procuraturii Generale a Republicii Moldova
adresat CPTC, procedura de recunoaştere şi preluare spre executare pe teritoriul
Republicii Moldova a sentinţei pronunţate în Ucraina a fost iniţiată din motivul
că Ucraina a refuzat extrădarea lui K.G. Republicii Moldova, pentru a-l trage la
396

ăspundere penală pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova.
Ucraina a pus condiţia ca Republica Moldova să garanteze executarea sentinţei
în privinţa lui K.G. pronunţate de instanţa judecătorească a Ucrainei. Acest fapt
este recunoscut şi în decizia CPTC din 27 martie 2003.
Astfel, de facto, decizia CPTC din 27 martie 2003 în privinţa lui K.G. este o formă
deghizată de extrădare ilegală menită să ocolească restricţiile prevăzute de art.80, 82 şi art.92 din
Tratat cu scopul tragerii la răspundere penală a lui K.G. pe teritoriul Republicii Moldova.
Această afirmaţie se confirmă prin faptul că, după transmiterea lui K.G. autorităţilor
Republicii Moldova, el a fost tras la răspundere penală şi arestat în altă cauză de către
Departamentul de urmărire penală al MAI din Republica Moldova.
Potrivit art.5 paragraful (a) şi (f) al CEDO, la care Republica Moldova este parte, orice
persoană are dreptul la libertate şi siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia
următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării de către un tribunal competent;
[...]
f) dacă este vorba despre arestarea sau deţinerea legală a unei persoane, împotriva
căreia se află o procedură de extrădare.
Din cele menţionate rezultă că decizia CPTC din 27 martie 2003 a fost pronunţată cu
încălcarea prevederilor actului normativ internaţional menţionat, fiind în acelaşi timp o formă
deghizată de extrădare ilegală, nu a fost nici legală în sensul art.5 paragraful l (a) şi (f) al CEDO
şi nici compatibilă cu „dreptul siguranţei persoanei". De altfel, în condiţii similare, o astfel de
încălcare a art.5 CEDO a fost recunoscută şi de Curtea Europeană în cazul Bozano versus
Franţa (hotărârea din 18 decembrie 1986).
Astfel, decizia CPTC din 27 martie 2003 în privinţa lui K.G. este absolut ilegală, K.G.
se află în detenţie pe teritoriul Republicii Moldova ilegal, fiindu-i astfel încălcate drepturile
garantate de art.25 din Constituţie şi art.5 din CEDO.
Acestui argument din recurs CPCAC de asemenea, în decizia din 07 octombrie 2003, nu i-a
dat nicio apreciere, indicând doar că instanţa de recurs nu a depistat încălcări esenţiale ale legii
de procedură penală.
Prin urmare, deciziile CPTC şi CPCAC în cauza lui K.G., şi sub acest aspect, sunt
contrare legii, iar acest fapt constituie temei real pentru recurs în anulare împotriva lor
(conform art.453 alin.(2) CPP din 2003).
5. Decizia CPTC sin 27 martie 2003 a fost adoptată în lipsa lui K.G. şi lui nu i s-a
asigurat dreptul de a participa în şedinţa de judecată a CPTC pentru a-şi apăra
drepturile. Acest drept al lui K.G. este garantat de art.42 CPP din 1961, art.559
CPP din 2003, art.26 din Constituţie şi art.5 al CEDO. Neasigurarea acestui drept
al lui K.G. constituie temei pentru recurs împotriva deciziei CPTC şi repararea în
procedura de recurs a erorii de drept comise de CPTC la adoptarea acestei decizii.
Acest argument al recursului n-a fost respins de instanţa de recurs şi lui nu i s-a dat
nicio apreciere în decizie.
De aceea, în baza art.453 alin.l pct. 2) lit. „b” CPP din 2003, acest fapt este temei pentru
recurs în anulare.
6. Recursul a fost înaintat împotriva deciziei CPTC din 27 martie 2003 de către
condamnatul K.G., însă CPCAC, în decizie, a respins ca nefondat recursul
avocatului, care de fapt nu a înaintat recurs, acordându-i doar asistenţă juridică la
întocmirea recursului din numele lui K.G. .
În baza celor expuse şi conform art.art.452, 453, 455 din CPP din 2003,
SOLICIT:
A admite în principiu recursul în anulare şi a judeca recursul în anulare.
397

A casa în întregime deciziile CPTC din 27 martie 2003 şi a CPCAC din 07 octombrie
2003 cu rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri.
A respinge demersul prim-adjunctului procurorului general al Republicii Moldova
adresat CPTC privind recunoaşterea şi preluarea spre executare pe teritoriul Republicii
Moldova a sentinţei din 18 iulie 2001, pronunţată de Judecătoria Moghiliov-Podolsk din
regiunea Viniţa, Ucraina în privinţa lui K.G.
A dispune transmiterea imediată a lui K.G. autorităţilor Ucrainei.
Data________________
Semnătura recurentului K.G. _____________________________________
398

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
de la condamnatul_____________,
domiciliat_____________________
mun. Chişinău, str. ________________,
ap. ______________, arestat la
___august 2003
în prezent se află în Penitenciarul nr. ______,
mun. _________
RECURS ÎN ANULARE
(ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.452
CPP RM)
Prin sentinţa Judecătoriei sectorului ________, mun. Chişinău, din 20 august 2002,
S.J. şi Ş.V. au fost achitaţi din motiv că acţiunile lor nu întrunesc elementele componenţei de
infracţiune prevăzute de alin.(2) al art.120 CP al RM din 1961.
Procurorul, nefiind de acord cu sentinţa de achitare, a înaintat apel la Tribunalul
Chişinău, cerând casarea sentinţei de achitare şi pronunţarea unei noi sentinţe de condamnare
a lui S.J. şi Ş. V. în baza alin.(2) al art.120 CP al RM din 1961 din motiv că probele
administrate la dosar confirmă vinovăţia lor în săvârşirea acestei infracţiuni.
Prin decizia Colegiului Penal al Tribunalului Chişinău din 30 octombrie 2002, apelul
procurorului a fost respins ca fiind nefondat.
Procurorul, care a participat la judecarea apelului, a înaintat recurs la Curtea de Apel a
RM, cerând casarea sentinţei de achitare a primei instanţe, a deciziei instanţei de apel şi
pronunţarea unei hotărâri de condamnare a lui S.J. şi Ş.V. în baza alin.(2) al art.120 CP al RM
din 1961.
Motiv al recursului – probele administrate la dosar – confirmă vinovăţia achitaţilor în
săvârşirea infracţiunii de jaf.
Colegiul penal al Curţii de Apel a RM, prin decizia din 26 decembrie 2002, a admis
recursul procurorului cu casarea deciziei Colegiului Tribunalului Chişinău din 30 octombrie
2002, sentinţei Judecătoriei sectorului ________, mun. Chişinău, din 20 august 2002 în partea
achitării lui S.J. şi Ş.V. în jefuirea părţilor vătămate T. C. şi E. D. şi a pronunţat o nouă
hotărâre, potrivit ordinii stabilite pentru prima instanţă. S.J. a fost recunoscut culpabil în
săvârşirea infracţiunii prevăzute de alin.(2) al art.120 CP al RM din 1961 şi, în baza acestei
norme juridice penale, i s-a aplicat o pedeapsă în mărime de 5 ani privaţiune de libertate fără
confiscarea averii.
În baza art.40 CP al RM din 1961, pentru cumul de sentinţe, la această pedeapsă s-a
adăugat o parte neispăşită a pedepsei aplicate lui S.J. prin sentinţa judecătoriei sect. ________
mun. Chişinău din 30 octombrie 2000 şi definitiv, spre executare, lui S.J. i-a fost stabilită o
pedeapsă în mărime de 5 ani şi 3 luni privaţiune de libertate, fără confiscarea averii, cu
executarea pedepsei în colonie de corectare prin muncă cu regim înăsprit. S-a dispus
calcularea termenului executării pedepsei din momentul reţinerii lui S.J., cu includerea în
acest termen a deţinerii lui S.J. sub arest ca măsură preventivă, de la 21 noiembrie 2001 până
la 22 mai 2002.
Decizia instanţei de recurs din momentul pronunţării este irevocabilă.
399

Împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel a RM, condamnatul S.J. a
înaintat recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie în baza următoarelor temeiuri
prevăzute în art.453 CPP.
1. În acţiunile condamnatului S.J., aşa cum se confirmă ele prin probele examinate şi
verificate în sentinţa de judecată a primei instanţe şi a instanţei de apel lipseşte
vinovăţia în formă de intenţie şi scopul însuşirii averii părţilor vătămate ca semne
obligatorii ale componenţei infracţiunii de jaf, prevăzute de alin.(2) al art.120 CP din
1961 – temei pentru recurs în anulare prevăzut de art.453 alin.(1) pct. 1) lit. a) CPP
din 2002.
2. Judecarea cauzei în instanţa de recurs a avut loc cu încălcarea dreptului
condamnatului S.J. la apărare. Or, condamnatul S.J. şi apărătorul ales de el – S. G. –
n-au fost legal citaţi şi recursul procurorului a fost judecat în lipsa lor – temei pentru
recurs în anulare prevăzut de art.453 alin.(1) pct. 2) lit. b) CPP din 2003.
Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 decembrie 2003,
recursul în anulare a fost respins ca fiind inadmisibil.
Considerăm că decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie este ilegală şi
contrară principiului legalităţii procesului penal al RM şi prevederilor tratatelor
internaţionale la care RM este parte în temeiul următoarelor considerente:
Potrivit art.2 alin.(2) şi (3) CPP din 2003 principiile generale, normele
dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal
şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal. În
desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte
normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă
principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim
recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la
care republica Moldova este parte.
Principiul legalităţii procesului penal legiferat în art.7 alin.(2) din CPP obligă
instanţele judecătoreşti, printre care şi Curtea Supremă de Justiţie, să aplice
reglementările internaţionale în direct, dacă, în procesul judecării cauzei va
stabili că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine
prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului la care RM este parte. Această obligaţie a instanţelor
judecătoreşti este prevăzută direct în art.4 alin.(2) şi art.8 alin.(1) din
Constituţie. La această obligaţie a atras atenţia instanţelor judecătoreşti şi
Plenul Curţii Supreme de Justiţie în p.1 al hotărârii nr.17 din 19 iunie 2000
„Privind aplicarea în practică judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor
prevederi ale Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale.” După cum a explicat Plenul în p.1 alin.(2) şi (3) din
hotărârea menţionată, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi
Libertăţilor Fundamentale ale Omului constituie parte integrantă a sistemului
legal intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca orice altă lege a RM cu
deosebirea că Convenţia are prioritate faţă de restul legilor interne care îi
contravin. În caz de incompatibilitate dintre prevederile Convenţiei şi legile
interne, instanţa trebuie să aplice direct prevederile Convenţiei, menţionând
acest fapt în hotărârea sa.
Însă Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, la judecarea recursului în anulare al
condamnatului S.J., a ignorat aceste cerinţe ale legii şi a aplicat dispoziţiile art.456 şi art.432
din CPP care contravin art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi
Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
400

Astfel:
1. Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.456 raportat la art.432 alin.(1)
CPP, a judecat recursul în anulare al lui S.J. fără citarea părţilor şi a pronunţat decizia în lipsa
recurentului şi a apărătorului cu care avea contact de a-l asista în Şedinţa Curţii Supreme de
Justiţie.
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie în această parte este ilegală or,
conform art.6 par. 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi
Libertăţilor Fundamentale ale Omului, orice acuzat are dreptul să se apere el însuşi sau să fie
asistat la orice etapă de un apărător ales de el în procesul său.
În cazul F.C.B. contra Italiei (extrasul din hotărâre se anexează) Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a indicat că dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi prevăzut de art.6 par.
3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale
Omului constituie aspecte deosebite ale dreptului la un proces echitabil, garantat prin
paragraful 1 din acest articol. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în acest caz a
recunoscut încălcat art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, or lui F.C.B. nu i s-a asigurat dreptul de
a se apăra nici în faţa Curţii de Apel şi nici în faţa Curţii de Casaţie.
În alt caz, Ekbatani contra Suediei, instanţele judecătoreşti suedeze nu i-au permis nici
condamnatului şi nici procurorului a se înfăţişa în persoană în faţa judecăţii. Curtea a arătat că
problema vinovăţiei sau nevinovăţiei petiţionarului figura pe primul plan în apel, ca şi la
primul grad de jurisdicţie. Or, ea nu putea să fie bine soluţionată fără aprecierea directă a
mărturiilor personale ale inculpatului şi reclamatului. În consecinţă, ar fi trebuit să aibă loc o
nouă audiere, integrală a celor doi în cauză. Deci, a existat încălcarea art.6 paragraful 1 din
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului
(extras din Hotărârea Curţii Europene se anexează).
Referitor la importanţa respectării acestui drept al acuzatului Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în cazul Poitrimol contra Franţei a menţionat că, înfăţişarea unui învinuit
îmbracă o importanţă capitală atât datorită dreptului acestuia de a fi audiat, cât şi pentru
necesitatea de a controla exactitatea afirmaţiilor sale şi de a le confrunta cu declaraţiile
victimei, ale cărei interese trebuie protejate, ca şi cele ale martorilor. În consecinţă,
legislatorul trebuie să poată descuraja obţinerile nejustificate. Tot în acest caz, cu referire la
art.6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului, Curtea a statuat că dreptul oricărui acuzat de a fi în mod efectiv
apărat de către un avocat la nevoie desemnat din oficiu, figurează printre elementele
fundamentale ale unui proces echitabil. Un acuzat nu pierde beneficiul acestui drept prin
simplul fapt al absenţei la dezbateri. De aceea, Curtea a putut să recureze valabil în casaţie
decizia pronunţată în apel, constituie o violare a art.6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia
Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului (extrasul din
hotărârea Curţii se anexează).
În ceea ce priveşte absenţa avocatului ales de către învinuit, Curtea Europeană în cazul
Goddi contra Italiei a arătat că lipsa notificării a contribuit la privarea petiţionarului de o
apărare concretă şi efectivă. Amintita absenţă este cu atât mai preocupantă cu cât aceasta este
dublată de aceea a acuzatului şi, pentru că există un risc – şi acesta s-a şi realizat – de
agravare a pedepsei aplicate. Recunoscând ineficientă apărarea din partea unui avocat din
oficiu, Curtea a recunoscut în acest caz nerespectarea dreptului la apărare prevăzut de art.6
paragraful 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului (copia hotărârii Curţii se anexează).
Astfel, art.6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor
şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului obligă legiuitorului să asigure prin lege dreptul
condamnatului să participe personal şi să fie asistat de un apărător ales cu care a încheiat
401

contract, la judecarea cauzei penale la toate etapele procesului penal, iar instanţele
judecătoreşti să asigure real participarea acuzatului şi apărătorului său ales la proces.
Or, art.456 CPP raportat la art.432 CPP nu asigură în mod legislativ acest drept al lui
S.J., prevederile lor sunt contrare art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană
pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
În această situaţie Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, conform art.4 alin.(2)
şi art.8 alin.(1) din Constituţie, art.2 alin.(2) şi (3) CPP, art.7 alin.(5) CPP, trebuia să aplice în
direct art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi
Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi să asigure participarea lui S.J. şi a apărătorului ales
de el la judecarea recursului în anulare. Această obligaţiune s-a cerut şi datorită faptului că
Curtea de Apel a RM, a casat hotărârile judecătoreşti de achitare şi l-a judecat pe S.J., la 5 ani
şi 3 luni de închisoare, fără a-i respecta dreptul lui S. de a participa personal şi de a fi asistat
de apărătorul ales de el la judecarea recursului procurorului.
Neasigurarea dreptului condamnatului S. J. de a participa şi de a fi asistat de
apărătorul ales la judecarea recursului în anulare constituie temei prevăzut de art.453 alin.(2)
lit. c) CPP pentru recurs în anulare împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de
Justiţie din 9 decembrie 2003.
2. Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie la judecarea recursului în anulare în baza
art.456 CPP raportat la art.432 CPP, fără a expune motivele, a recunoscut recursul în anulare
neîntemeiat şi l-a respins ca fiind inadmisibil.
Considerăm că art.456 CPP raportat la art.432 CPP în această parte este contrar art.6
paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului.
În cazul Ruiz Torija contra Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit
că art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar că nu se poate cere
să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument. Numai întrebările cele mai importante
pentru rezultatul procesului necesită un răspuns special în hotărâre.
Din această interpretare a art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului de către Curtea Europeană rezultă că
art.456 CPP raportat la art.432 CPP în partea dispoziţiilor referitoare la decizia nemotivată
contravine art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi
Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
Argumentele din recursul în anulare al lui S.J. se bazau pe materialele dosarului penal
care confirmă evident nevinovăţia lui S.J. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.120
alin.(2) CP din 1961. Curtea de Apel a RM în decizia de condamnare a lui S.J., a expus eronat
probele ce se conţin în dosar şi însăşi decizia a fost pronunţată de către Curtea de Apel cu
violarea dreptului la apărare al lui S.J. prevăzut de art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. c) din Convenţia
Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
De aceea, argumentele expuse în recursul în anulare erau decisive pentru rezultatul
procesului şi necesitau un răspuns specific şi clar din partea Colegiului penal al Curţii
Supreme de Justiţie în decizia din 9 decembrie 2003.
Din acest punct de vedere, decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9
decembrie 2003 este contrară art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi acest fapt constituie temei pentru
recurs în anulare prevăzut de art.453 alin.(2) CPP.
3. Articolul 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului garantează oricărei persoane ale cărei drepturi şi libertăţi
recunoscute de Convenţie au fost încălcate, dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe
402

naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în
exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Conform art.432 alin.(3) CPP, decizia prin care recursul ordinar a fost respins ca fiind
inadmisibil nu poate fi supus niciunei căi de atac. Considerăm că art.432 alin.(3) CPP
contravine art.452 alin. (1) şi (2) CPP, or ultimul direct dă dreptul la recurs în anulare în baza
temeiurilor prevăzute în art.453 alin.(1) CPP şi în cazul altor hotărâri decât celor indicate în
art.456 alin.(1) CPP când ele, sunt contrare legii.
Mai mult ca atât, art.452 alin.(1) CPP este o normă specială în raport cu art.432
alin.(1) CPP şi prima are prioritate în aplicare faţă de a doua.
Pe lângă aceasta, art.432 alin.(3) CPP contravine evident art.16 din Constituţie, art.9
alin.(1) CPP şi art.14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului care proclamă egalitatea tuturora în faţa legii şi a autorităţilor. Or,
persoanele în privinţa cărora recursul a fost respins ca fiind inadmisibil sunt discriminate faţă
de persoanele ale căror recursuri au fost admise deoarece ultimele au dreptul la recurs în
anulare, iar primele – nu.
În afară de aceasta, art.432 alin.(3) CPP contravine şi art.13 din Convenţia Europeană
pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului
De aceea, S.J., în baza art.4 alin.(2), art.8 alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(2)
şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) CPP, art.13 şi 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, are dreptul de a ataca cu recurs în
anulare decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 decembrie 2003.
Din acest punct de vedere, în baza art.35 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului pentru a epuiza toate căile de recurs
interne, adică în ţară, ne adresăm Curţii Supreme de Justiţie cu acest recurs în anulare.
Considerăm că soluţionarea problemelor puse în recursul în anulare au importanţă nu
numai pentru cazul dat, ci şi pentru practica judiciară din ţară. De aceea, considerăm că
recursul în anulare urmează a fi judecat de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie.
În baza temeiurilor şi argumentelor expuse şi a prevederilor art.4 alin.(2), art.8
alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(3) şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) CPP, art.13 şi 14 din
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului,
PROPUN:
1. Judecarea prezentului recurs în anulare de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie.
2. Admiterea prezentului recurs în anulare şi casarea în tot a deciziei Colegiului penal al
Curţii Supreme de Justiţie din 9 decembrie 2003 în privinţa lui S.J.
3. A admite în principiu recursul în anulare nr.2013 din 11 septembrie 2003 al lui S.J. şi,
în baza temeiurilor acestui recurs în anulare, a casa în tot decizia Colegiului penal al
Curţii de Apel a RM, din 26 decembrie 2002 prin care S.J. a fost condamnat în baza
alin.(2) art.120 CP din 1961 şi a pronunţa o nouă hotărâre privind achitarea lui S.J. din
motiv că fapta lui nu întruneşte elementele componenţei de infracţiune prevăzute de
art.120 alin.(2) CP din 1961.
4. A-l elibera pe S.J. din penitenciarul în care este deţinut.
5. La judecarea recursului în anulare rog să asiguraţi participarea lui S.J. şi a apărătorului
său, Gheorghe Ulianovschi, la proces.
Data_________________
Semnăturile________________________
403

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
de la condamnatul _____________________
domiciliat or. __________, str.__________,__
RECURS ÎN ANULARE
(în ordinea prevăzută de art.452 CPP RM)
Prin sentinţa Judecătoriei _________ din 24 februarie 2005 E.A.I. a fost condamnat în
baza art.151 alin.(1) CP cu aplicarea art.79 şi 64 din CP la pedeapsa amenzii în mărime de
350 unităţi convenţionale echivalente în bani cu 7000 lei în beneficiul statului. S-a încasat de
la E.A. 720 lei în beneficiul statului ca cheltuieli de tratament medical acordat părţii vătămate
în staţionar.
Procurorul, nefiind de acord cu sentinţa, a înaintat apel la Curtea de Apel Chişinău. În
apel procurorul a cerut casarea sentinţei şi condamnarea lui E.A. în baza art.27 raportat la
art.145 alin.(1) CP pentru tentativă la omor din motivul că E.A. şi-a dat seama că prin
acţiunile sale s-ar putea să provoace moartea minorului A.S.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 aprilie 2005, apelul procurorului a fost
admis cu casarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care E.A. a fost
recunoscut vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.27-145 alin.(1) CP şi condamnat
cu aplicarea art.79 CP, la 8 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Ca măsură preventivă
faţă de E.A. a fost aplicat arestul. Instanţa şi-a motivat hotărârea prin faptul că E.A. îşi dădea
bine seama de consecinţele care pot surveni, inclusiv şi de posibilitatea decesului pătimitului,
însă în mod conştient a admis şi asemenea urmări.
Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, avocatul A.N., în interesele
condamnatului E.A., a declarat recurs ordinar, solicitând casarea sentinţei primei instanţe şi
deciziei instanţei de apel, din motivul că ambele instanţe greşit au încadrat juridic acţiunile lui
E. – prima instanţă în baza art.151 alin.(1) CP, iar instanţa de apel în baza art.27-145 alin.(1)
CP. S-a cerut reîncadrarea acţiunilor lui E.A. în baza art.157 CP şi aplicarea unei pedepse
non-privative de libertate.
Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005, în baza
art.432 alin.(2) pct. 4) CPP, recursul ordinar a fost respins ca inadmisibil.
Considerăm că decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie este ilegală şi
contrară principiului legalităţii procesului penal al RM şi prevederilor tratatelor internaţionale
la care RM este parte în temeiul următoarelor considerente:
Potrivit art.2 alin.(2) şi (3) din CPP din 2003 principiile generale, normele
dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual
penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul
penal. În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi
alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului,
încalcă principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim
recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale
la care republica Moldova este parte.
404

Principiul legalităţii procesului penal legiferat în art.7 alin.(2) din CPP obligă
instanţele judecătoreşti, printre care şi Curtea Supremă de Justiţie, să aplice
reglementările internaţionale în direct, dacă, în procesul judecării cauzei va
stabili că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine
prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului la care RM este parte. Această obligaţie a instanţelor
judecătoreşti este prevăzută direct în art.4 alin.(2) şi art.8 alin.(1) din
Constituţie. La această obligaţie a atras atenţia instanţelor judecătoreşti şi
Plenul Curţii Supreme de Justiţie în p.1 al hotărârii nr. 17 din 19 iunie 2000
„Privind aplicarea în practică judiciară de către instanţele judecătoreşti a
unor prevederi ale Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale.” După cum a explicat Plenul în p.1 alin.2 şi 3 din
hotărârea menţionată, Convenţia constituie parte integrantă a sistemului legal
intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca orice altă lege a RM cu
deosebirea că Convenţia are prioritate faţă de restul legilor interne care îi
contravin. În caz de incompatibilitate dintre prevederile Convenţiei şi legile
interne, instanţa trebuie să aplice direct prevederile Convenţiei, menţionând
acest fapt în hotărârea sa.
Însă Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, la judecarea recursului ordinar al
apărătorului condamnatului E.A., a ignorat aceste cerinţe ale legii şi a aplicat dispoziţiile
art.432 din CPP care contravin art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale.
Astfel:
4. Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.432 alin.(1) CPP, a judecat
recursul ordinar al apărătorului condamnatului E.A. fără citarea părţilor şi a pronunţat
decizia în lipsa recurentului şi a apărătorului cu care avea contract de asistenţă juridică
în şedinţa Curţii Supreme de Justiţie.
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, în această parte, este ilegală or,
conform art.6 par.3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, orice acuzat are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat la orice etapă de
un apărător ales de el în procesul său.
În cazul F.C.B. contra Italiei (hotărârea din 28 august 1991), Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a indicat că dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi prevăzut de art.6
par.3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale
constituie un aspect deosebit al dreptului la un proces echitabil, garantat prin paragraful 1 din
acest articol. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în acest caz, a recunoscut încălcat art.6
paragrafele 1 şi 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, or lui F.C.B. nu i s-a asigurat dreptul de a se apăra nici în faţa Curţii de Apel şi
nici în faţa Curţii de Casaţie.
În alt caz, Ekbatani contra Suediei (hotărârea Curţii Europene din 26 mai 1988),
instanţele judecătoreşti suedeze nu i-au permis nici condamnatului şi nici procurorului să se
înfăţişeze în persoană în faţa judecăţii. Curtea a arătat că problema vinovăţiei sau nevinovăţiei
petiţionarului figura pe primul plan în apel, ca şi la primul grad de jurisdicţie. Or, ea nu putea
să fie bine soluţionată fără aprecierea directă a mărturiilor personale ale inculpatului şi
reclamatului. În consecinţă, ar fi trebuit să aibă loc o nouă audiere, integrală a celor doi în
cauză. Deci, a existat încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Referitor la importanţa respectării acestui drept al acuzatului, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în cazul Poitrimol contra Franţei (hotărâre din 23 noiembrie 1993) a
menţionat că, înfăţişarea unui învinuit îmbracă o importanţă capitală atât datorită dreptului
405

acestuia de a fi audiat, cât şi pentru necesitatea de a controla exactitatea afirmaţiilor sale şi de
a le confrunta cu declaraţiile victimei, ale cărei interese trebuie protejate, ca şi cele ale
martorilor. În consecinţă, legislatorul trebuie să poată descuraja obţinerile nejustificate. Tot în
acest caz, cu referire la art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a statuat că dreptul oricărui acuzat de a fi în
mod efectiv apărat de către un avocat la nevoie desemnat din oficiu, figurează printre
elementele fundamentale ale unui proces echitabil. Un acuzat nu pierde beneficiul acestui
drept prin simplul fapt al absenţei la dezbateri. De aceea, Curtea a concluzionat că avocatul nu
a fost audiat la Curtea de Apel şi nu a putut să recureze valabil în casaţie decizia pronunţată în
apel, constituie o violare a art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în hotărârea din 29 noiembrie 2004 pronunţată în
cauza penală a dlui S.J., condamnat în baza art.120 alin.(2) CP din 1961, a recunoscut ca fiind
încălcat dreptul dlui S.J. la apărare, drept garantat de art.6 din Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, deoarece instanţa de recurs a judecat
recursul ordinar al procurorului în lipsa condamnatului şi apărătorului acestuia. În acest caz,
Plenul Curţii Supreme de Justiţie a aplicat direct art.6 din Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dându-i prioritate faţă de art.432 alin (1)
din CPP.
Astfel, art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale obligă legiuitorul să asigure prin lege dreptul condamnatului să
participe personal şi să fie asistat de un apărător ales cu care a încheiat contract, la judecarea
cauzei penale la toate etapele procesului penal, iar instanţele judecătoreşti să asigure real
participarea acuzatului şi apărătorului său ales la proces.
Deoarece art.432 alin.(1) CPP nu asigură în mod legislativ dreptul condamnatului de a
participa la judecarea recursului ordinar declarat de el sau de apărătorul său şi de a se apăra la
această etapă a procesului penal, prevederile lui sunt contrare art.6 din Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În această situaţie, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, conform art.4 alin.(2)
şi art.8 alin.(1) din Constituţie, art.2 alin.(2) şi (3) din CPP, art.7 alin.(5) din CPP, trebuia să
aplice direct art.6 paragrafele 1 şi 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor Fundamentale şi să asigure participarea lui E.A. şi a apărătorului la judecarea
recursului ordinar.
Neasigurarea dreptului condamnatului E.A. de a participa şi de a fi asistat de
apărătorul ales la judecarea recursului ordinar constituie temei prevăzut de art.453
alin.2) lit.c) CPP pentru recurs în anulare împotriva deciziei Colegiului penal al
Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005.
2. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie şi în fond este nelegală din
următoarele motive.
Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău şi Colegiul penal al Curţii Supreme de
Justiţie au stabilit corect, în baza probelor circumstanţele faptei săvârşite de E.A. însă au
încadrat incorect acţiunile lui în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 CP ca tentativă de omor
intenţionat.
Atât în doctrina dreptului penal, cât şi în practica judiciară este unanim recunoscut
faptul că tentativa de omor intenţionat se săvârşeşte numai cu intenţie directă, adică atunci
când acţiunile vinovatului demonstrau faptul că el a prevăzut survenirea morţii, dorea aceasta,
dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu depind de voinţa lui (vezi, de
exemplu, Codul penal, comentat şi adnotat, Editura „Cartier Juridic”, Chişinău, 2005, pag. 31-
35, 52-54, 210-222; sau p. 3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 15 noiembrie
1993 „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat”).
406

Aceste concluzii ştiinţifice şi practice se bazează pe dispoziţiile art.17 şi art.27 din CP,
conform cărora tentativă de infracţiune este o activitate îndreptată nemijlocit, spre săvârşirea
unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs
efectul, iar intenţia indirectă este posibilă doar în cazul în care făptuitorul admite conştient
urmările survenite, dar nu şi posibilitatea survenirii lor. Recunoaşterea săvârşirii tentativei de
infracţiune cu intenţie indirectă ar însemna legiferarea condamnării persoanei bazate pe
presupunerea despre posibilitatea survenirii unor consecinţe şi ar conduce la încălcarea
principiului prezumţiei nevinovăţiei garantat de art.21 din Constituţie, art.8 din CPP şi art.6
din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prima instanţă a reîncadrat în sentinţă acţiunea lui E.A. din baza art.151 alin.(1) din
CP în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 din CP, din motivul că, în şedinţa de judecată, s-a
stabilit că E.A. „nu a vrut să-l omoare pe minorul S.A.”, adică nu a avut scopul, dorinţa de a-l
omorî pe S.A. Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, admiţând apelul procurorului. a
recunoscut ca fiind constatat faptul că „A.E. îşi dădea seama de consecinţele care pot surveni,
inclusiv, de posibilitatea decesului pătimitului, însă în mod conştient admitea şi aceste
urmări”. Astfel, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, ca şi prima instanţă, a ajuns la
concluzia că E.A. nu a dorit să-l omoare pe S.A. Însă, considerând că E.A. a admis conştient
nu numai vătămarea gravă a integrităţii corporale a părţii vătămate, ci şi posibilitatea
decesului ei, i-a încadrat neîntemeiat acţiunile în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 din CP
şi l-a condamnat pentru tentativă de omor săvârşit cu intenţie indirectă.
Exact aceleaşi constatări au fost făcute şi de Colegiul penal al Curţii Supreme de
Justiţie în decizia din 30 mai 2005, însă instanţa de recurs nu a corectat eroarea comisă de
Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, ci a respins recursul ordinar al avocatului ca fiind
inadmisibil şi neîntemeiat.
De aceea, deciziile Colegiilor penale al Curţii de Apel Chişinău şi al Curţii Supreme
de Justiţie menţionate urmează a fi casate ca fiind contrare art.17 şi 27 CP, art.145 alin.(1) din
CP, art.8 CPP, art.21 din Constituţie şi art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
3. Articolul 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale garantează oricărei persoane, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de
Convenţie au fost încălcate, dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi
atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor
oficiale.
Conform art.432 alin.(3) din CPP, decizia prin care recursul ordinar a fost respins ca
fiind inadmisibil nu poate fi supus niciunei căi de atac. Considerăm că art.432 alin.(3) din
CPP contravine art.9 alin.(1) CPP, art.16 din Constituţie şi art.14 din Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care proclamă egalitatea tuturor
persoanelor în faţa legii şi autorităţilor. Prin dispoziţiile art.432 alin.(3) din CPP, persoanele,
în privinţa cărora recursul ordinar este respins ca fiind inadmisibil, sunt discriminate faţă de
persoanele, ale căror recursuri au fost admise, deoarece ultimele au dreptul la recurs în
anulare, iar primele – nu.
În afară de aceasta, art.432 alin.(3) din CPP contravine şi art.13 din Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
De aceea, E.A., în baza art.4 alin.(2), art.8 alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(2)
şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) din CPP, art.13 şi 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, are dreptul de a ataca cu recurs în anulare decizia
Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005.
407

Din acest punct de vedere, în baza art.35 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, pentru a epuiza toate căile interne de recurs, adică în
ţară, ne adresăm Curţii Supreme de Justiţie cu acest recurs în anulare.
Considerăm că soluţionarea problemelor enunţate în recursul în anulare au importanţă
nu numai pentru cazul dat, ci şi pentru practica judiciară din ţară. De aceea, considerăm că
recursul în anulare urmează a fi judecat de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie.
În baza temeiurilor şi argumentelor expuse şi a prevederilor art.4 alin.(2), art.8
alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(3) şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) din CPP, art.13 şi 14
din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
PROPUN:
6. Judecarea prezentului recurs în anulare de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie.
2. Admiterea prezentului recurs în anulare şi casarea în tot a deciziei Colegiului penal al
Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005 şi a deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel
Chişinău din 28 aprilie 2005 în privinţa lui E.A.
3. Pronunţarea unei noi hotărâri prin care ar fi respins apelul procurorului ca fiind
neîntemeiat.
4. Menţinerea fără modificări a sentinţei Judecătoriei _________ din 24 februarie 2005 de
condamnare a lui E.A. în baza art.151 alin.(1) din CP.
Rugăm să ne informaţi despre data judecării recursului în anulare.
Anexa : 1. Copia sentinţei din 24.02.2005
2. Copia deciziei din 28 aprilie 2005
3. Copia deciziei din 30 mai 2005.
Data_________________
Semnătura__________________
408

ALTE CERERI
CURTEA DE APEL CHIŞINĂU,
mun. Chişinău, str. Teilor 4
__________________________
De la_____________________
_____________________________________
REFERINŢĂ
LA APELUL DECLARAT DE PROCUROR
ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI
______, MUN. CHIŞINĂU DIN 19.03.2010 ÎN
PRIVINŢA LUI C.M.I.
Prin sentinţa Judecătoriei ___________, mun. Chişinău din 19.03.2010, C.M.I., învinuit
în comiterea infracţiunilor prevăzute de art.327 alin.(2) lit.c), 332 alin.(1), 328 alin.(3) lit.a),
d) din CP RM, a fost achitat pe motiv că în acţiunile lui lipsesc elementele componenţei
infracţiunilor.
În apel procurorul solicită casarea sentinţei, rejudecarea cauzei, pronunţarea unei noi
hotărâri prin care C.M. să fie recunoscut culpabil în comiterea infracţiunilor prevăzute de
art.327 alin.(2) lit.c), 332 alin.(1), 328 alin.(3) lit.a), d), 84 din CP RM şi condamnat la 10 ani
de închisoare.
Argumentele apelului vor fi analizate separat, pe fiecare din cele 6 episoade incriminate.
EPISODUL nr.1
Transmiterea patrimoniului ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR.
Procurorul invocă aprecierea incorectă a probelor prezentate de învinuire, că în decizia
Consiliului orăşenesc din 22.12.2003 privind situaţia creată la ÎM RTR nu este stipulată
expres clauza privind transmiterea patrimoniului public, de la întreprinderea municipală
nominalizată, altei întreprinderi, că iniţiatorul transmiterii a fost Primăria, şi nu Consiliul
orăşenesc, transmiterea patrimoniului a fost efectuată cu încălcarea legislaţiei, faptul lipsei a
24 de unităţi de mijloace de transport, nu s-au transmis datoriile întreprinderii.
Argumentele recursului au constituit obiectul cercetării judecătoreşti şi ele nu şi-au găsit
confirmare în şedinţa de judecată.
409

Analizând probele învinuirii pe acest episod, instanţa de judecată a ajuns la concluzia că
învinuirea înaintată lui M.C. în transmiterea patrimoniului ÎM RTR către ÎM SCLR nu este o
faptă prejudiciabilă. M.C., deţinând funcţia de primar, în procesul de transmitere a
patrimoniului ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR, nu şi-a depăşit atribuţiile de
serviciu, a îndeplinit întocmai hotărârea Consiliului orăşenesc în problema dată, nu a
prejudiciat interesele statului.
1.1 . Lipsa faptei infracţiunii se confirmă prin ansamblul de probe, şi anume:
Inexistenţa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în
rechizitoriul de învinuire.
În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire, lui M.C. i se
incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau, prevăzute de art.34 alin.(1) lit.a), b),
34 alin.(2); 84 alin.(2) ale Legii cu privire la administraţia publică locală nr.123-XV din
18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală
nr.436-XVI din 28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care
este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare
prevederile actului legislativ ce nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi
reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni nu poate fi
efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea
din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin
urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire tot din
17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.
Este nulă şi trimiterea în ordonanţele de punere sub bănuire, învinuire, rechizitoriul de
învinuire şi trimiterea la încălcările, chipurile, a „Regulamentului cu privire la modul de
transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilorlor,
clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe” aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.688 din
09.10.1995, deoarece, în conformitate cu decizia Consiliului orăşenesc din 22.12.2003, a avut
loc nu transmiterea întreprinderii ÎM RTR altei întreprinderi, ci numirea temporară a unei
persoane de a purta răspunderea materială pentru averea transmisă ÎM RTR, fapt pentru care
s-a încheiat cu această persoană un contract de administrare a patrimoniului aflat în gestiunea
întreprinderii.
1.2. Organul de urmărire penală nu a luat în considerare că, la 29.06.2006, cu mult timp
până la pornirea urmăririi penale, de Inspectoratul Fiscal de Stat a fost depusă cererea de
intentare a procesului de insolvabilitate în privinţa ÎM RTR. Prin Hotărârea Curţii de Apel
Economică din 27.09.2007 a fost admisă cererea lichidatorului şi a creditorului în persoana
Ministerului de Finanţe de a lichida ÎM RTR cu stingerea creanţelor creditoare şi debitoare ale
acesteia şi cu aprobarea raportului financiar de lichidare ale debitorului. S-a dispus lichidarea
ÎM RTR. Au fost stinse toate obligaţiunile acestei întreprinderi faţă de bugetul de stat şi
creanţele faţă de Ministerul Finanţelor în sumă de ______ lei. Camera Înregistrării de Stat a
Ministerului Dezvoltării Informaţionale, prin Decizia sa din 26.11.2007, a radiat ÎM RTR în
legătură cu hotărârea Curţii de Apel Economică din 27.09.2007. Astfel, în baza art.154 al
Legii insolvabilităţii, art.238-242 CPC, Curtea de Apel Economică, prin hotărârea enunţată, a
stins toate datoriile creditoare şi debitoare ale ÎM RTR, inclusiv cele incriminate lui M.C. în
dosarul penal respectiv. Şi, prin acest fapt, se poate concluziona lipsa obiectivităţii organului
de urmărire penală, care, contrar prevederilor art.254 CPP, nu a luat toate măsurile prevăzute
de lege pentru a cerceta sub toate aspectele, complet şi obiectiv, circumstanţele cauzei în
scopul stabilirii adevărului.
410

Din cele menţionate în punctul anterior, se poate concluziona că atât la momentul
înaintării învinuirii, cât şi în cel al terminării urmăririi penale, problemele ce ţin de aşanumitul
prejudiciu material au fost abordate şi soluţionate printr-o hotărâre judecătorească
definitivă. Statul nu a fost prejudiciat material.
1.3. Nu există componenţa infracţiunii şi din motivul că, prin lichidarea ÎM RTR,
statului nu i s-a cauzat niciun prejudiciu material. Conform contractelor privind cesiunea
datoriei din 10.09.2001, datele Ministerului Finanţelor din 11.04.2007, se atestă primirea
creditelor, formarea datoriei faţă de bugetul de stat cu mult timp înainte de alegerea lui M.C.
în calitate de primar. Nu se contestă faptul că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului RM
nr.438 din 10.05.2000 „Cu privire la reorganizarea A.R.P. „Termocomenergo”, acordurile de
alocare a creditelor nr.12”C”, 13, 13”C” din 10.09.2001, ÎM RTR a fost obligată să la la
evidenţă sumă de _____ lei de la fosta A.R.P. „Termocomenergo” formată la situaţia de
01.04.2000. Creditul a fost alocat fără calcularea dobânzii, penalităţii şi fără întocmirea
contractului de gaj. La situaţia din 01.04.2007, suma totală a datoriei faţă de Ministerul
Finanţelor pe creditul intern constituia în total ______ lei; toată suma datoriei este cu termen
expirat (informaţia semnată de ex-ministrul finanţelor dl M.P.).
De fapt şi de iure, lui M.C. i se încriminează datoriile istorice pe care le avea A.R.P.
„Termocomenergo”, datorii, care s-au format cu 10-20 de ani în urmă. Această concluzie
derivă nemijlocit din conţinutul contractului nr.13 „C” din 10.09.2001. Conform p.1.1 al
acestui contract : ”Suma datoriei pe creditul primit „Debitorul iniţial” conform contractului
f/n din 31 decembrie 1998 „Privind reperfectarea datoriilor ARP „Termocomenergo” aferente
creditelor eliberate cu garanţie de stat în creditul intern al Ministerului Finanţelor” de la
Ministerul Finanţelor ţinându-se cont de dobânzile şi penalităţile calculate la situaţia din 01
aprilie 2000 se transmite „noului debitor” (ÎM RTR - n.n.), care la asupra sa obligaţia de a
stinge datoria faţă de „creditor”, şi anume, suma de ______ lei, care se perfectează în datorie
de credit intern faţă de „Creditor” în sumă totală de _______ lei”.
În realitate, ÎM RTR nu a primit real niciun credit, niciun bănuţ, preluând formal doar
datoriile A.R.P. „Termocomenergo”. Actualmente, autorii învinuirii solicită condamnarea lui
M.C. şi pentru aceste datorii istorice ale unui agent economic, datorii restructurate de mai
multe ori de către reprezentanţii statului, datorii cu care el nu are nicio legătură.
Este important să luăm în considerare că Primăria din or. _____ nici nu a luat la
evidenţă datoriile istorice ale A.R.P. „Termocomenergo”. Acest fapt se confirmă prin
hotărârea Consiliului orăşenesc ______din 01.06.2000, copia procesului-verbal al căreia a fost
anexată la materialele dosarului. Printr-o altă decizie a Consiliului orăşenesc din 10.11.2000 a
fost creată ÎM RTR, primăria fiind obligată să transmită prin contract în gestiune economică
patrimoniul fostei filiale _______ a A.R.P. „Termocomenergo”.
Prin urmare, M.C. care, în anul 2000, nu deţinea postul de primar, nu poartă răspundere
pentru deciziile Consiliului orăşenesc şi ale primăriei emise în anul 2000.
1.4. Organul de urmărire penală a încercat să inducă instanţa de judecată în eroare,
menţionând, că nu a existat nicio decizie a Consiliului orăşenesc ______cu privire la
lichidarea ÎM RTR. În materiale dosarului este anexată decizia Consiliului orăşenesc ______
cu nr.__ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR şi Dispoziţia primarului cu nr.__
din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei Consiliului orăşenesc ______ nr.__ din
22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR.
Ambele documente creează baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de M.C. în
vederea transmiterii patrimoniului ÎM RTR. Învinuirea adusă lui M.C., precum că el, în lipsa
deciziei Consiliului orăşenesc ______ a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate
publică a Primăriei ______ din gestiunea economică a în gestiunea economică a ______ or.
411

______, fără întocmirea bilanţului de divizare şi transmiterii spre aprobare către Consiliul
orăşenesc ______ a actului de primire-predare, fără preluarea la evidenţă a pasivelor şi
activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate datoriile faţă de buget în sumă de ______ mii
lei, datoriile faţă de Ministerul Finanţelor la situaţia din 01.01.2003 pentru acordarea
creditelor în sumă de ______mln ______mii lei, precum şi datoriile întreprinderilor şi
persoanelor fizice faţă de ÎM RTR pentru agentul termic livrat în sumă de ______lei., este
absolut nefondată. Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în instanţa de judecată, M.C. a
afirmat că toate acţiunile lui referitoare la transmiterea patrimoniului proprietate publică a
Primăriei ______ din gestiunea economică a ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR au
fost întreprinse în strictă conformitate cu Decizia Consiliului orăşenesc ______ cu
nr.______din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR. Este nu numai ilegal, dar şi o
probă a persecuţiei din partea organului de urmărire penală să afirmi, să indici în Ordonanţa
de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire, precum că Decizia Consiliului orăşenesc
______ cu nr.______ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR, nu există. Despre
Decizia nominalizată s-a ştiut şi în timpul urmăririi penale. În actul reviziei economicofinanciare
tematice la Primăria oraşului ______ pe perioada 01.01.2001–31.01.2007 se invocă
şi se analizează Decizia nominalizată.
E de menţionat că M.C. întocmai a îndeplinit Decizia Consiliului orăşenesc ______cu
nr.______ din 22.12.2003. În conformitate cu Decizia menţionată, el a fost obligat:
- să prezinte procurorului raionului materialele respective pe faptul abuzului de putere
din partea dlui A.C. privitor la încheierea şi semnarea contractului de vânzare a patrimoniului
public al fondatorului. Această indicaţie a fost realizată prin expedierea procurorului raionului
la data de 12.01.2004 a copiei Deciziei şi a contractului de cumpărare-vânzare;
- să numească temporar o persoană de răspundere materială la ÎM RTR şi să încheie cu
ea contract de administrare a patrimoniului aflat în gestiunea întreprinderii. Şi această
indicaţie a fost realizată. Prin Dispoziţia primarului din 25.12.2003 dl V.P. a fost numit, prin
cumul, temporar, ca persoană responsabilă de patrimoniul aflat în gestiunea economică a ÎM
RTR începând cu data de 01.01.2004;
- să finalizeze inventarierea bunurilor materiale şi în cazul descoperirii unor acţiuni
culpabile să înainteze materialele respective organelor de drept pentru investigarea cazului
infracţional. Pentru realizarea acestui punct, primarul a instituit comisia de primire-predare a
patrimoniului aflat în gestiunea ÎM RTR în frunte cu viceprimarul dl S.R., fiind stabilit
termenul de 7 zile. Conform actului de primire-predare a întreprinderii din 16.07.2004, a fost
efectuată transmiterea patrimoniului proprietate publică din gestiunea economică a ÎM RTR în
gestiunea economică a ÎM SCLR or. ______, act aprobat la 16.08.2004 de dl C. Prin urmare,
M.C. a îndeplinit toate prevederile ce se conţin în Decizia Consiliului orăşenesc ______ cu
nr.______ din 22.12.2003. Abateri de la prevederile Deciziei menţionate primarul nu a admis,
prin urmare, el nu şi-a depăşit atribuţiile sale de serviciu.
Din cele relatate, se poate concluziona că M.C. nu a fost iniţiatorul transmiterii
patrimoniului de la o întreprindere municipală la alta. Iniţial, a fost emisă decizia Consiliului
orăşenesc _________ cu nr._____ din 22.12.2003; ulterior, peste 3 zile a fost emisă Dispoziţia
primarului cu nr.___ din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei Consiliului orăşenesc
_________ nr._______ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR.
1.5. Învinuirea adusă lui M.C., precum că el, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc
_________a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate publică a Primăriei _________
din gestiunea economică a ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR, fără întocmirea
bilanţului de divizare şi transmiterii spre aprobare către Consiliul orăşenesc _________ a
actului de primire-predare, fără preluarea la evidenţă a pasivelor şi activelor întreprinderii,
astfel nefiind preluate datoriile faţă de buget în sumă de _______mii lei, datoriile faţă de
412

Ministerul Finanţelor la situaţia din 01.01.2003 pentru acordarea creditelor în sumă de ______
mln ______mii lei, precum şi datoriile întreprinderilor şi persoanelor fizice faţă de ÎM RTR
pentru agentul termic livrat în sumă de ______lei, este lipsită totalmente de forţă probatorie,
deoarece, la situaţia din 01.01.2003, M.C. nu deţinea postura de primar. Învinuirea adusă
confirmă doar faptul că lui M.C. i se impută nişte fapte pe care el nu le-a săvârşit şi nici nu
putea să le săvârşească. Faptele invocate confirmă încă o dată ideea că ele sunt de natură
economică şi nu pot fi incriminate.
1.6 Decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din 22.12.2003 „Despre
situaţia creată la ÎM RTR şi Dispoziţia primarului cu nr.___ din 25.12.2003 „Cu privire la
executarea deciziei Consiliului orăşenesc _________ nr._______ din 22.12.2003 „Despre
situaţia creată la ÎM RTR sunt documente care creează baza normativ-juridică a acţiunilor
întreprinse de M.C. în vederea transmiterii patrimoniului ÎM RTR. Ambele acte normative nu
sunt anulate şi creează consecinţe juridice. Ele sunt emise în conformitate cu legislaţia în
vigoare. Astfel, conform art.18 alin.2 lit.x) al Legii privind administrarea publică locală
nr.123-XV din 18.03.2003, Consiliul local îndeplineşte pe teritoriul administrat atribuţii
privind administrarea bunurilor publice ale oraşului. Conform art.8 al Legii menţionate,
Consiliul local decide ca bunurile care aparţin domeniului public de interes local să fie date în
administrare întreprinderilor municipale şi instituţiilor publice, să fie concesionate, închiriate
sau arendate. În baza art.34 alin.1, pct.2, lit.(f) al aceleiaşi Legi, primarul îndeplineşte în
teritoriul administrat atribuţii privind efectuarea inventarierii bunurilor din domeniul public şi
cel privat al oraşului şi le administrează, în limitele competenţei. Astfel, ambele acte
normative, emise de Consiliu şi Primar, sunt legale.
1.7 Învinuirea lui M.C., precum că el, fiind preşedinte al Comisiei de licitaţie, a realizat
ilegal imobilul ce aparţine ÎM RTR, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost
luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. ______, fapt prin care s-a prejudiciat
bugetul local, este absolut neîntemeiată. E de notat că învinuirea nu a indicat anume care
imobil a fost realizat ilegal, ce acţiuni ale inculpatului contravin legii. În toate câte se referă la
utilaj, e de menţionat că la materialele dosarului sunt anexate mai multe documente ce
confirmă faptul transmiterii de către comisia de primire-predare, condusă de R.S., viceprimar,
a utilajului ÎM RTR către ÎM SCLR. Astfel, conform actelor de primire-predare, a fost
transmis utilajul punctelor termice nr.4, 2 (autogară), 9 (str. Trandafirilor, 26 (MCO) etc. În
conformitate cu actul de primire-predare a mijloacelor fixe, comisia a predat mijloace în sumă
de ______lei (a se vedea v. f.d.54-62).
Din punctul de vedere enunţat, trimiterea în cererea de apel, precum că a avut loc lipsa a
24 de unităţi de transport este neîntemeiată şi din considerentele neimputării lui M.C. a
acestui segment de învinuire.
1.8 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior, el a
îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din 22.12.2003
„Despre situaţia creată la ÎM RTR. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia
publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în
obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu
execute Decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din 22.12.2003 „Despre
situaţia creată la ÎM RTR, deoarece ea este adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al
legii menţionate, care stipulează imperativ că deciziile privind administrarea bunurilor ce ţin
de domeniul public şi privat sunt de competenţa consiliului raional. Legislaţia naţională şi
practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale.
413

Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei
penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit
legii penale, nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia. Aceste prevederi
ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia Colegiului penal
lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (dosarul nr.1ra-337/08), Curtea Supremă de Justiţie a
statuat: ”Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP,
persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit
cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de
muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de Judecătoria sect. _________, mun. Chişinău
este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al
caracterului personal al răspunderii penale.
1.9 Învinuirea imputată contravine art.1, protocolul 4 la Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului care prevede că nimeni nu
poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o
obligaţie contractuală. În cazul dat C.M. I. nu are nicio legătură cu contractele de credit, care
au fost încheiate cu 15-20 de ani în urmă şi cu presupusul prejudiciu cauzat statului.
1.10 Segmentul învinuirii aduse lui M.C., precum că el: „Continuând activitatea sa
criminală, după transmiterea ilegală a ÎM RTR în perioada 2004-2005, fără aprobarea de către
Consiliul orăşenesc _________ a înstrăinării utilajului întreprinderii date, ilegal a realizat
diferitelor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor efectuate de el, fiind în calitate de
preşedinte al Comisiei de licitaţie, imobilul ce aparţine ÎM RTR, împreună cu utilajul, reţelele
inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _______, fapt
prin care s-a prejudiciat bugetul local în sumă de _______lei” este iarăşi un exemplu evident
al încălcării dreptului lui M.C. la apărare, al principiului prezumţiei nevinovăţiei.
Nu pot fi considerate ca învinuire frazele generale precum că el a realizat ilegal
diferitelor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor efectuate imobilul ce aparţine ÎM
RTR, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de
bilanţ la Primăria or. _______, fapt prin care s-a prejudiciat bugetul local în sumă de
_______lei”. Rămâne să ghicim, să presupunem căror persoane fizice şi juridice în cadrul
licitaţiilor efectuate le-au fost realizate bunurile respective, în cadrul căror licitaţii nu a fost
decizia Consiliului orăşenesc etc. În conformitate cu prevederile art.6 par. 3 al Convenţiei
Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, ale art.64
CPP, orice acuzat are dreptul de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei
acuzaţiei aduse împotriva sa. Conform art.281 CPP, formularea învinuirii se efectuează cu
indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvârşire a infracţiunii etc. În cazul de faţă,
M.C. nici nu se poate apăra, deoarece învinuirea este neconcretă.
Pornind de la sintagma conţinută în învinuirea din acest episod, precum că el, fiind în
calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie a înstrăinat ilegal imobilul, ce aparţine ÎM RTR,
împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la
Primăria or. ______, fapt prin care s-a prejudiciat bugetul local în sumă de ______lei, putem
afirma că şi aceste ipotetice învinuiri sunt lipsite de temei legal. Astfel, nicio licitaţie realizată
sub preşedinţia lui M.C. nu este anulată. Cu adevărat, Procuratura raionului _________ a
încercat să conteste un şir de licitaţii, dar instanţele de judecată au respins ca nelegitime
cererile de chemare în judecată înaintate de procuror. Astfel, prin decizia Colegiului civil al
Curţii de Apel Chişinău din 04.11.2008 a fost respins recursul declarat de către procurorul
Procuraturii r. _________ cu menţinerea în vigoare a încheierii Judecătoriei or. _________
din 07 mai 2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Procurorului raionului
414

_________ în interesele statului şi ale societăţii împotriva Comisiei de licitaţie a Primăriei or.
_________ cu privire la anularea:
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.14 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a garajului cu nr.cadastral ______din or. _________ str. ______, cu preţul
iniţial de ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.15 din
05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. E.V. cu preţul final de ______ lei;
- procesului-verbal nr.1 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a cazangeriei cu anexe din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de
______mii lei şi a procesului-verbal nr.2 privind rezultatele negocierilor directe privind
vânzarea bunului dat cet. I.C. la preţul final de ______lei;
Martorul I.C. a explicat, că, în a.2005 în Monitorul Oficial a văzut că se vinde
cazangeria din ______. Având bani, a hotărât să o cumpere. A fost la Primărie, a scris cerere,
a achitat taxa şi i-au spus pe ce dată să vină să participe la licitaţie. A venit în ziua numită, era
la licitaţie încă lume, dar nu ţine minte câţi pretendenţi la acest obiect au fost. Ce sumă
concretă a achitat tot nu ţine minte, banii i-a achitat la bancă, casiera primăriei i-a dat contul şi
după ce a achitat a adus înapoi cecul;
- procesului-verbal nr.7 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a clădirii fostei Bibliotecii din or. ______, str. ______, cu preţul iniţial de
______ lei şi a şi procesului-verbal nr.8 cu privire rezultatele negocierilor directe privind
vânzarea bunului dat cet. E.V., reprezentant SRL AS cu sediul în mun. Chişinău, director
fiind S.N., cu preţul final de ______lei;
- procesului-verbal nr.6 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie cu vânzarea clădirii fostului comisariat militar din or. _________ str.______, cu
preţul iniţial de ______mii lei şi procesului-verbal nr.7 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele
negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. C.L., cu preţul final de ______ lei;
Martorul L.C. a explicat faptul că în 2005 a citit în ziar un anunţ că se vând la licitaţie
clădiri. S-a dus la Primărie şi a procurat la licitaţie clădirea din str. ______ or. ______, la
licitaţie a participat personal ea.
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.13 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie cu vânzare a garajului cu numărul cadastral ______din or. _________ str. ______, la
preţul iniţial de ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.14
din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. C.P. la preţul final de ______ lei.;
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.10 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral ______din or. _________ str. ______,
la preţul iniţial ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.11
din 05.11.205, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. D.V. la preţul final de ______ lei;
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.12 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral ______din or. _________ str. ______,
la preţul iniţial de ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe
nr.13 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. R.A. la preţul final de ______
lei;
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.11 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral ______din or. _________ str. ______,
la preţul iniţial ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.12
din 05.11.205, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. S.R. la preţul final de ______ lei;
- procesului-verbal nr.5 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de 13
mii lei şi procesului-verbal nr.6 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele negocierilor directe
privind vânzarea bunului dat cetăţeanului. B.S., la preţul final de 13650;
415

- procesului-verbal nr.2 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de
______ lei şi procesului-verbal nr.3 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind
vânzarea bunului dat cetăţeanului G.A. cu preţul final de ______ lei;
- procesului-verbal nr.4 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de
______ lei şi procesului-verbal nr.5 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind
vânzarea bunului dat cetăţeanului B.A., reprezentantul I.I. C-M din or. ______, conducător
fiind V.M., la preţul final de ______ lei;
- procesului-verbal nr.3 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de
______ lei şi procesului-verbal nr.4 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind
vânzarea bunului dat cetăţeanului P.V. la preţul final de ______ lei;
Martorul A.P. a explicat că lucrează la Primărie în calitate de contabil-casier. Când se
efectuau licitaţiile venea la ea persoana cu banii şi hârtia de la licitaţie şi introducea banii în
casă, iar ea îi primea. Se achita 2% acontul de la suma obiectului şi taxa de stat. La licitaţie a
fost vândută şi cazangeria. A participat la licitaţie soţul ei - V.P., cetăţeanul G.A., mai erau
persoane, dar nu le ţine minte. Persoanele veneau cu buletinul şi ea primea banii. Ea a citit în
Monitorul oficial anunţul şi soţul ei a participat la licitaţia cazangeriei de pe str. ______, care
era alături de casa lor.
- procesului-verbal nr.8 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la
licitaţie de vânzare a demisolului blocului locativ din or. _________ str. ______, cu preţul
iniţial de ______mii lei şi a procesului-verbal nr.9 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele
negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cetăţeanului A.S., la preţul final de
______mii lei;
- procesului-verbal nr.1 din 30.09.2005 cu privire la desfăşurarea licitaţiei de vânzare a
încăperii proprietate publică din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de ______ lei şi
procesului-verbal nr.2 din 30.09.2005 cu privire la rezultatele licitaţiei privind vânzarea
bunului dat SRL Fri în persoana cetăţeanului N.C., la preţul final de ______ mii lei.
Până la efectuarea licitaţiilor, toate obiectele supuse privatizării au fost expertizate în
vederea stabilirii preţului lor de piaţă.
Toate licitaţiile s-au finisat cu încheierea contractelor de cumpărare-vânzare,
înregistrarea bunurilor la BTI, proprietarii şi-au perfectat toate documentele ce ţin de bunurile
procurate.
Prin urmare, nu este nicio probă veridică care ar confirma elementele componenţei de
infracţiune incriminate lui M. C.
EPISODUL nr.2
Achitarea restanţei la salariul foştilor salariaţi ai a ÎM ACR şi ÎM RTR din contul
mijloacelor băneşti obţinute în urma comercializării patrimoniului public aflat în gestiunea ÎM
RTR
În cererea de apel, procurorul menţionează că instanţa de judecată nu era în drept „să se
bazeze pe anumite propuneri ale Judecătoriei _________ şi pe decizia Consiliului orăşenesc
pentru a achita restanţa la salariu foştilor salariaţi ai ÎM ACR şi ÎM RTR din contul
mijloacelor băneşti obţinute în urma comercializării patrimoniului public aflat în gestiunea ÎM
RTR. Pe acest epizod procurorul consideră că M.C. din neglijenţă a executat o decizie ilegală
a Consiliului orăşenesc.
Argumentele procurorului sunt neîntemeiate, se contrazic reciproc. Astfel, dacă am
accepta argumentul procurorului precum că M.C. a executat din neglijenţă o decizie ilegală,
416

atunci, este cel puţin straniu faptul că învinuitorul de stat cere condamnarea lui C.M. pentru o
infracţiune intenţionată.
Analizând probele examinate de către instanţa de judecată şi documentele anexate la
materialele dosarului, se poate trage concluzia că lipseşte, cu certitudine, atât latura obiectivă,
cât şi cea subiectivă a infracţiunii. Probe în acest sens servesc:
2.1 Depoziţiile lui M.C. care a declarat că mijloacele financiare obţinute din realizarea
bunurilor în sumă de 318377 lei au fost date la achitarea salariilor foştilor angajaţi ai
întreprinderilor municipale în baza deciziei Consiliului orăşenesc _________ nr.__ din
25.11.2004 „Privind propunerea Judecătoriei raionului _______”, şi nu a dispoziţiei
primarului. Gestionar şi proprietar al patrimoniului public, conform Legii cu privire la
proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale, Legii privind administrarea şi
deetatizarea proprietăţii publice nr.121, este Consiliul orăşenesc _________ şi numai el
decide vânzarea şi repartizarea mijloacelor financiare, dar nu primarul, prin urmare, inculpatul
consideră că nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi nu a cauzat prejudiciu bugetului local.
2.2. Decizia Consiliului orăşenesc _________ nr.___ din 25.11.2004 „Privind
propunerea Judecătoriei raionului ______”. Conţinutul acestei decizii confirmă lipsa intenţiei
inculpatului de a prejudicia bugetul local, de a-şi depăşi atribuţiile de serviciu, fiindcă actul
normativ menţionat era obligatoriu pentru a fi executat de către M.C. În Decizia enunţată se
indică direct necesitatea de a îndrepta mijloacelor financiare obţinute din vânzarea
patrimoniului public a oraşului expus la licitaţie spre achitarea restanţei la salariul foştilor
salariaţi ai întreprinderilor municipale ACR, ÎM RTR, ÎM SCLR. Organul de urmărire penală
nu a supus intenţionat atenţiei prevederile p.2 al deciziei date, care a stabilit persoana
competentă pentru achitarea salariilor respective. Punctul citat este formulat în următoarea
redacţie: „Se permite ÎM RTR (manager-şef V. P.), (nu M.C. – n.n.) să achite datoriile la
salariu în conformitate cu legislaţia în vigoare a RM”. Prin urmare, M.C. nu are nicio atribuţie
la plata datoriilor la salariu, fiindcă obligaţiunea de a plăti datoriile la salariu au fost puse de
Consiliul orăşenesc _________ pe seama managerului-şef V. P.
2.3.Depoziţiile martorului P., care a explicat că documentele de contabilitate le-au fost
transmise lor, dar nu cunoaşte unde sunt ele acum,fiindcă se cerea doar lista salariaţilor cu
datorii pentru salariu. A existat hotărârea Consiliului orăşenesc ca din banii veniţi de la
realizarea bunurilor să fie achitate datoriile salariale, hotărârea instanţei de judecată nu a
văzut-o.
2.4.Prin depoziţiile sale, martorul L.R. a explicat că ştie despre existenţa hotărârii
judecăţii de achitare a salariului din contul vânzării bunurilor. Astfel, au existat două
documente ce se referă la achitarea salariilor angajaţilor: propunerea instanţei de judecată şi
decizia Consiliului orăşenesc ______. Patrimoniul nu a aparţinut ÎM, a fost doar dat în
gestiune şi executorul nu putea executa singur hotărârea instanţei de judecată, de aceea s-a şi
adoptat decizia menţionată. Nu ţine minte suma datoriilor salariale. Consiliul a hotărât să
achite datoriile la salariu prin vinderea patrimoniului.
2.5.Decizia Consiliului orăşenesc _________ nr._____ din 25.11.2004 „Privind
propunerea Judecătoriei raionului _______” care este un act normativ legal, emis de Consiliu
în baza Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, Legii cu privire
la proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale nr.523-XIV din 16.07.1999, a Legii
privind finanţele publice locale din 16.10.2003 etc. Aceste documente juridice legale,
neanulate, constituie cadrul normativ-legal al acţiunilor întreprinse de factorii de decizie ai
raionului.
417

2.6 Lipsa componenţei de infracţiune în acţiunile lui M.C. se confirmă şi prin inexistenţa
cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în rechizitoriul de
învinuire.
În ordonanţa de punere sub învinuire şi în rechizitoriul de învinuire, lui M.C. i se
incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de art.34 alin.(1) lit.a), b),
34 alin.(2); 84 alin.(2) ale Legii cu privire la administraţia publică locală nr.123-XV din
18.03.2003, care este abrogată prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală
nr.436-XVI din 28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 conţine noţiunea de abrogare,
care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din
vigoare prevederile actului legislativ care nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele
sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea de săvârşire a oricăror infracţiuni,
nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat
că Legea din 28.12.2006, de abrogare a legii anterioare, era în vigoare şi la etapa înaintării
bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007,
ordonanţele de învinuire tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului
sunt nule, nu au suport juridic.
Este nulă şi trimiterea în ordonanţele de punere sub bănuire, învinuire, rechizitoriul de
învinuire şi trimiterea la încălcările Legii cu privire la Programul de privatizare pentru anii
1997-1998, lege abrogată încă la 29.06.2007.
2.7 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior, el a
îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _________ nr._____ din 25.11.2004
„Privind propunerea Judecătoriei raionului _____”. Conform p.a) al art.29 al Legii privind
administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006, una dintre atribuţiile de bază ale
primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C.
nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din
25.11.2004, deoarece este adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii din
28.12.2006, care stipulează imperativ că este de competenţa consiliului raional de a decide
privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat. Legislaţia naţională şi
practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale.
Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei
penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit
legii penale, nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.
Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin
Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (dosarul nr.1 ra-337/08),
Curtea Supremă de Justiţie a statuat: „Conform principului caracterului personal al
răspunderii penale, stipulat în art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai
pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi tras la răspundere
penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în
gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de Judecătoria sect. _________ din mun. Chişinău,
este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al
caracterului personal al răspunderii penale.
2.8 Învinuirea adusă lui M.C. în episodul dat este iarăşi neconcretă; efectuată cu
încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Organul de urmărire
penală nu a indicat data, locul, anul săvârşirii infracţiunii, acţiunile concrete, care au fost
considerate ca prejudiciabile, motivul şi scopul acţiunilor etc. În conformitate cu prevederile
art.6 par. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, art.64 CPP orice acuzat are dreptul să fie informat în mod amănunţit asupra
418

naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. Conform art.281 CPP, formularea învinuirii se
efectuează cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvârşire a infracţiunii etc. În
cazul de faţă, M.C. nici nu se poate apăra, deoarece învinuirea este neconcretă.
2.9 Organul de urmărire penală nu a luat în considerare nici faptul că iniţiatorul emiterii
unei decizii a Consiliului orăşenesc în problema achitării restanţelor la salariu a fost un organ
special de stat – instanţa de judecată, propunere acceptată de Consiliul orăşenesc _______,
care, prin Decizia nr._____ din 25.11.2004, a decis ca mijloacele financiare obţinute din
vânzarea patrimoniului public să fie îndreptate la achitarea restanţei la salariu foştilor lucrători
ai ÎM ACR, ÎM RTR. Şi prin această circumstanţă se confirmă lipsa intenţiei lui M.C. de a
prejudicia bugetul local; faptul că el nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, nu a întreprins
anumite acţiuni de sine stătător; dl M.C. a îndeplinit întocmai decizia Consiliului orăşenesc
nr.___ din 25.11.2004.
2.10 E de menţionat, în mod special, ilegalitatea pornirii urmăririi penale şi pe acest
episod al învinuirii. În conformitate cu ordonanţa procurorului din 27.03.09, lui M.C. i se
incriminează că: „Nelegitim a fost emisă decizia Consiliului orăşenesc _________ nr.6/27 din
25.11..2004, întru îndreptarea finanţelor obţinute din vânzarea patrimoniului public la
achitarea restanţei la salariu foştilor salariaţi ai ÎM ACR şi ÎM RTR, ce a cauzat un prejudiciu
bugetului local în sumă de _____ lei.” (v. 1, f.d.1-2). O astfel de învinuire constituie un
nonsens juridic. Prima întrebare care apare este acea care se referă la esenţa acestei
incriminări:
- de ce M.C., care nu era preşedinte al Consiliului orăşenesc, trebuie să răspundă pentru
emiterea deciziei nominalizate?;
- în baza căror fapte juridice concrete procurorul a ajuns la concluzia că decizia
Consiliului orăşenesc _________ nr.__ din 25.11..2004 este nelegitimă, deoarece în
materialele dosarului lipsesc datele, care ar confirma anularea acestei decizii;
- care este vinovăţia lui M.C., chiar dacă am accepta ipotetic, învinuirea care i se aduce;
care sunt şi cum se manifestă presupusele acţiuni ale inculpatului? Care elemente constituie
latura obiectivă, cea subiectivă a infracţiunii?
Este imposibil a comenta o astfel de învinuire, care mai degrabă este un nonsens juridic,
decât un act procesual-penal. Cred că numai comentariul ce se conţine în p.2.10 ar fi suficient
pentru a pronunţa şi pe acest episod al învinuirii o sentinţă de achitare.
EPISODUL nr.3
M.C. este învinuit în faptul că, deţinând funcţia menţionată, repetat depăşind în mod
vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, contrar deciziei Consiliului
orăşenesc _________ nr.13/28 din 13.11.2003, prin care s-a dispus Primăriei _________
formarea comisiei de lichidare şi declanşare a procedurii de insolvabilitate la ÎM ACR, prin
dispoziţia sa nr.__ din 14.11.2003, a transmis ilegal către ÎM RTR, imobilul ÎM ACR, fără
preluarea datoriilor acestei întreprinderi, fapt care a prejudiciat bugetul cu _____ lei.
În cererea de apel, procurorul menţionează că Consiliul orăşenesc _____ nu era în
drept să iniţieze lichidarea întreprinderii ACR; nu este întemeiată concluzia instanţei de
judecată precum că primarul a îndeplinit întocmai decizia Consiliului orăşenesc
_________nr.______ din 13.11.2003.
Şi în acest episod al învinuirii fapta imputată nu este prejudiciabilă.
3.1 M.C. a declarat că, în baza deciziei Consiliului orăşenesc _________nr.__ din
13.11.2003, s-a dispus formarea comisiei de lichidare a ÎM ACR şi s-a obligat Primăria or.
419

_____ să transmită până la 20.11.2003 patrimoniul proprietate publică a oraşului din
gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM RTR. Pentru executarea deciziei Consiliului,
el (M.C.) a emis dispoziţia nr._____ din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de
lucru”. Consiliul orăşenesc este organ reprezentativ şi legislativ al populaţiei din teritoriul
primăriei, precum şi fondator al întreprinderilor municipale, prin urmare, are drept să decidă
lichidarea întreprinderii înfiinţate în baza legislaţiei în vigoare fără trecerea drepturilor şi
obligaţiilor pe cale succesorală la alte persoane, primarul este organ executiv şi este obligat să
execute dispoziţiile Consiliului.
Depoziţiile lui M.C. cu privire la legalitatea acţiunilor sale în legătură cu emiterea
dispoziţiei nr._____ din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” se confirmă
obiectiv de materialele dosarului.
3.2 Organul de urmărire penală, imputând episodul analizat, nu a luat în considerare
existenţa deciziei Consiliului orăşenesc _________ nr.______ din 13.11.2003 „Cu privire la
transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR” în
care se invocă:
În legătură cu situaţia creată la ÎM ACR, lipsa de venituri, acumularea datoriilor
debitoriale şi creditoriale, imposibilitatea încasării de la populaţie a plăţilor pentru serviciile
comunale, în temeiul Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003,
Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV
din16.07.1999, Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 01.1992,
Consiliului orăşenesc _________în decizia nominalizată a decis că:
- Primăria or. ____ va transmite, până la 20.11.2003, patrimoniul proprietate publică a
oraşului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR.
- Transmiterea patrimoniului se va efectua conform Regulamentului cu privire la modul
de transmitere a întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de stat, a subdiviziunilor lor etc.
- ÎM SCLR va efectua modificările respective în statutul întreprinderii, va întocmi
organigrama şi statele-tip de personal şi le va prezenta spre aprobare.
3.3 Învinuirea imputată se infirmă şi de expertul R.R., care a explicat faptul că, în 2007,
a fost autorizat să efectueze revizia economico-financiară tematică la Primăria or.____.
Decizia nr.___, în procesul reviziei nu a fost prezentată şi, după părerea lui, deciziile
Consiliului orăşenesc sub nr.13/28 şi ______, fiind emise în aceeaşi zi, sunt contradictorii,
prima decizie a fost de a nu transmite proprietatea, iar a doua decizie, din aceeaşi zi, a
legalizat transmiterea proprietăţii din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR.
Funcţiile de aprovizionare a oraşului cu apă au trecut în competenţă ÎM SCLR. Între decizia
Consiliului ___ şi dispoziţia primarului nr.___2 nu este contradicţie. Conţinutul deciziei
nr.___ din 08.07.2004 privind aprobarea proiectului bilanţului de lichidare nu-l cunoaşte, în
actul reviziei acest document nu este reflectat. Nu a fost prezentat nici actul de lichidare a ÎM
ACR. Nu ţine minte, dacă C. i-a prezentat decizia nr.___ din 13.11.2003 „Cu privire la
transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR în
timpul urmăririi penale, înaintând dezacordul său cu actul reviziei.
3.4 Analiza dispoziţiei primarului M.C. cu nr.______ din 14.11.2003 „Cu privire la
instituirea comisiei de lucru” corespunde total cu conţinutul deciziei Consiliului orăşenesc
_________nr.______ din 13.11.2003. Astfel, primarul, în scopul transmiterii patrimoniului,
proprietate publică a oraşului, din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR în
temeiul Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, Legii cu privire
la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din16.07.1999 şi întru
executarea deciziei Consiliului orăşenesc _________nr.______ din 13.11.2003:
420

- a numit comisia de lucru, preşedintele cărei a fost viceprimarul R.S.;
- a obligat comisia în timp de 2 zile să efectueze transmiterea patrimoniului proprietate
publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR;
- a obligat comisia să întocmească actul de transmitere-predare şi să-l prezinte spre
aprobare;
- să execute şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare.
Prin urmare, M.C., realizând întocmai decizia Consiliului orăşenesc
_________nr.______ din 13.11.2003, nu şi-a depăşit limitele drepturilor atribuite prin lege.
3.5 Legalitatea dispoziţiei primarului M.C. cu nr.______ din 14.11.2003 „Cu privire la
instituirea comisiei de lucru” se confirmă şi de o altă decizie a Consiliului orăşenesc
_________cu nr.___din 08.07.2004, care a aprobat proiectul bilanţului de lichidare a ÎM ACR
şi registrul de înregistrare a creanţelor (a se vedea şi anexele nr.1,2,3,4,5. vol. 1, f.d. 216).
Cele relatate sunt confirmate şi de procesul-verbal al şedinţei Consiliul orăşenesc
_______ din 08.07.2004 (vol. 1, f.d. 218-219).
Cele menţionate denotă faptul că din cele două decizii ale Consiliului orăşenesc
_________sub nr.13/28 şi ______ este confirmată ultima decizie din 13.11.2003 „Cu privire
la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR.
3.6 Legalitatea deciziei din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din
gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR şi a dispoziţiei primarului M.C. cu
nr.______ din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” sunt confirmate şi de
martorii interogaţi în şedinţa de judecată.
Martorul V.B. a explicat faptul că era consilier în Consiliul orăşenesc şi membru al
Comisiei servicii comunale şi drumuri. Înainte de şedinţa consiliului, i se dădea ordinea de zi,
cu câteva zile înainte de şedinţă se aduna comisia şi se discutau problemele care urmau a fi
examinate la şedinţa Consiliului orăşenesc. ÎM ACR a fost lichidată în baza hotărârii
Consiliului orăşenesc. S-au transmis bunurile materiale tot prin hotărârea Consiliului şi a
dispoziţiei Primarului. ÎM SCLR li s-au transmis activele, pasivele – patrimoniul şi datoriile la
salariul angajaţilor. În comisia de transmitere au fost reprezentanţii Primăriei – viceprimarul,
contabilul-şef al Primăriei, el, contabilul-şef al întreprinderii, şi alţii. Primea patrimoniul
directorul P. şi contabilul-şef de la ÎM SCLR. A fost întocmit şi actul de transmitere de la
balanţă la balanţă a fondurilor fixe pentru a nu fi întreruptă aprovizionarea cu apă a oraşului.
El a lucrat director la ACR, timp de 1 an şi 6 luni. Datoriile ÎM ACR s-au format din anii
1998-1999. Erau datorii la salariu, apă, servicii comunale. Cine a fost preşedinte al şedinţei
Consiliului orăşenesc din 13.11.2003 nu ţine minte, dar nu putea fi C., deoarece acesta era
primar. Tot la şedinţa Consiliului orăşenesc a fost aprobată decizia de a vinde bunuri ale
întreprinderii ACR pentru lichidarea restanţelor salariale. În toamna 2003, a fost întreruptă
aprovizionarea oraşului cu apă, datoria ÎM ACR s-a format timp de 10 ani, au fost nenumărate
hotărâri ale instanţelor judecătoreşti despre încasarea datoriilor de la Apă-canal. Datoria la
salariu era de peste ____ mii lei.
Martorul L.R. a explicat că ştia despre decizia Consiliului orăşenesc _____, potrivit
căreia a fost modificat statutul ÎM SCLR. Anume Consiliul orăşenesc a transmis în gestiunea
ÎM SCLR patrimoniul de la ACR, scopul căreia era aprovizionarea oraşului cu apă potabilă.
ÎM ACR nu a fost lichidată, au fost transmise doar mijloacele fixe. Datoriile nu puteau fi
transmise, deoarece nu este succesor în drepturi. Întrebată fiind dacă au fost luate pasivele la
balanţă, ea a răspuns că nu ştie, dar trebuia să fie luate. S-au transmis doar acele mijloace fixe,
reţele inginereşti care aprovizionau oraşul cu apă. Ce s-a făcut cu lucrătorii de la ACR nu ştie.
Era la curent că este hotărârea judecăţii de achitare a salariului din contul vânzării bunurilor.
La acest capitol a fost şi decizia Consiliului orăşenesc ________.
421

Martorul L.Ş. a explicat faptul că a lucrat la ÎM SCLR în calitate de contabil-şef din
1997 până în prezent. Conform deciziei Consiliului orăşenesc a fost iniţiată procedura de
lichidare a ÎM ACR, în care se stipula că bunurile întreprinderii municipale Apă-canal urmau
a fi transmise ÎM SCLR. A fost creată o comisie, membru al căreia era şi martorul dat. S-a
transmis patrimoniul public, care era format din mijloace fixe, mijloace circulante, active în
decurs de execuţie, a fost preluată datoria la salariu a angajaţilor „Termocom” şi ACR şi a
unei datorii la o firmă „Conservicii”. Ea a fost în comisia de primire-predare a patrimoniului
şi a primit patrimoniul, l-a luat la balanţă.
3.7 În legătură cu transmiterea patrimoniului proprietate publică a oraşului din
gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR, Consiliul orăşenesc ______, prin
decizia nr.___ din 20.11.2003, a modificat Statutul, organigrama şi statele de personal ale ÎM
SCLR.
Prin urmare, decizia Consiliului orăşenesc _________nr.______ din 13.11.2003 „Cu
privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM
SCLR a fost îndeplinită fără derogări de la prevederile Legii; îndeplinirea acestei decizii a fost
controlată şi verificată prin adoptarea şi a altor decizii nominalizate anterior.
3.8 Componenţa de infracţiune, incriminată lui M.C., lipseşte şi din motivul inexistenţei
cadrului normativ-juridic imputat inculpatului. În ordonanţa de punere sub învinuire,
rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau
prevăzute de art.34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr.123-XV din
18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală
nr.436-XVI din 28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care
este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare
prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi
reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni nu poate fi
efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea
din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin
urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot din
17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.
3.9 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior, el a
îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _________nr.______ din 13.11.2003
„Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM
SCLR. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din
28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a
executat deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului
orăşenesc _________cu nr.______ din 13.11.2003, deoarece ea este adoptată în conformitate
cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care stipulează, imperativ, că de a decide privind
administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat este de competenţa consiliului
raional. Legislaţia naţională şi practica judiciară respectă principiul caracterului personal al
răspunderii penale.
Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei
penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit
legii penale nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia. Aceste prevederi
ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia Colegiului penal
lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (dosarul nr.1 ra-337/08) Curtea Supremă de Justiţie a
statuat:” Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP
422

persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit
cu vinovăţie. L. B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de
muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de judecătoria sect. _________, mun. Chişinău este
dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului
personal al răspunderii penale.
3.10 Urmărirea penală în privinţa lui M.C. a fost pornită nelegitim. În materialele
dosarului (v.1, f.d. 43-44), este anexată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din
28,02.2005, emisă de către procurorul raionului ____. În Rezoluţie se constată că: „La 22
noiembrie 2004, sub nr.43 în registrul nr.2 de evidenţă a informaţiilor al Direcţiei Generale
Teritoriale a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, a fost
înregistrată petiţia anonimă pe faptul lichidării ÎM ACR _______ şi acţiunile nelegitime ale
primarului oraşului M.C. în această privinţă”.
Studiind raportul şi materialele prezentate, procurorul a constat că, în cazul dat, acţiunile
primarului or. _______ nu întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art.327 din Codul
penal – depăşirea atribuţiilor de serviciu şi sunt evidente circumstanţe care exclud urmărirea
penală”.
În baza prevederilor art., art.22,287 CPP, art.4 a Protocolului 7 ale Convenţiei Europene
pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului nimeni nu poate fi
urmărit de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă.
EPISODUL nr.4
Înstrăinarea nelegitimă a bunurilor imobile persoanelor fizice.
În cererea de apel, procurorul afirmă că C.L. şi C.L. au procurat bunurile expuse la
licitaţie contrar prevederilor art.34 al Legii cu privire la administraţia public locală, p.1 al
Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004, şi ale altor acte normative.
Aceste afirmaţii ale procurorului nu au suport juridic şi se resping prin următoarele
probe:
4.1 Prin declaraţiile sale, inculpatul M.C. a menţionat că bunurile proprietate
publică a or. _______ au fost supuse inventarierii în baza actelor, care atestă direct sau
indirect apartenenţa acestora, bunuri fără stăpân în actul de inventariere aprobat prin decizia
Consiliului nr.2/23 din 08.04.2004 nu au fost incluse, astfel nu a fost încălcată Instrucţiunea
Ministerului Finanţelor cu privire la constatarea şi evidenţa bunurilor fără stăpân şi nici
Hotărârea Guvernului nr.162 din 19.02.2004.
În ceea ce priveşte depozitul din or. _____ str. _____, M.C. a declarat că, în urma
lichidării raionului _____ şi formării judeţului Orhei, în anul 1999, a trecut la gestiunea
Primăriei or. _____, fapt confirmat prin actul de lichidare a raionului şi decizia Consiliului
raional _____ nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162
din 19.02.2004” prin care s-au aprobat actele de inventariere şi listele bunurilor imobile ale
unităţilor administrativ-teritoriale inclusiv ale or. _____ (Direcţia de Învăţământ, Tineret şi
Sport aparţine Consiliului raional _____), iar clădirea fostului comisariat militar din str.
_____, conform dosarului de inventariere tehnică de la OCT _____ (extrasul se anexează),
niciodată nu a aparţinut Societăţii Antiincendiare, ci Primăriei, fapt confirmat şi prin hotărârea
irevocabilă a Curţii de Apel Chişinău din 2006. Persoanele considerate deţinătoare a bunurilor
au avut dreptul să se adreseze în contenciosul administrativ cu plângere privind lezarea
dreptului de proprietate. SOA s-a adresat în toate instanţele de judecată privind contestarea
423

dreptului de proprietate la care s-a decis respingerea cererii, aceasta fiind declarată
neîntemeiată.
Imobilele au fost înregistrate în Registrul cadastral teritorial, conform deciziei
Consiliului orăşenesc _________şi Hotărârii Guvernului RM „Despre unele măsuri privind
inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţii administrativ-teritoriale şi a statului”,
apoi realizate în baza deciziilor Consiliului orăşenesc prin comisiile de licitaţie împuternicite
în conformitate cu Legea privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003 şi
Hotărârii Guvernului RM nr.1056 din 12.11.1997. Anunţul despre vânzarea imobilelor a fost
publicat în Monitorul Oficial al RM, presa naţională, asigurându-se transparenţa efectuării
licitaţiei.
4.2 Niciunul din martorii interogaţi nu au confirmat anumite acţiuni ilegale săvârşite de
inculpat.
- Martorul L.C. a explicat că, în 2005, ea a luat un ziar unde erau mai multe anunţuri cu
privire la licitaţii şi deoarece îi venise fata din Italia şi avea bani, lor le-a convenit şi ei au
cumpărat o clădire în or. _______, în care ginerele C.V. a făcut o spălătorie de maşini. Ce era
în acea clădire până atunci ea nu ştie. La licitaţie a fost ea, a plătit 56 mii lei. Au fost şi au
văzut clădirea, erau 2 clădiri, dar ale cui erau nu ştie. Nu ţine minte dacă a fost o hotărâre
judecătorească privind evacuarea din acea clădire a Direcţiei de învăţământ.
- Martorul L.C. a explicat că, în 2005, a citit în ziar anunţ că se vând la licitaţie clădiri.
S-au dus la Primărie şi au procurat la licitaţie clădirea din str. ____ or. _____, la licitaţie a
participat personal ea. Ce era înainte în acea clădire, nu ştie. Clădirea era cu două etaje,
nelocativă, practic risipită, deteriorată, într-o stare critică, nu ţine minte dacă erau uşi, i se
pare că era la intrare uşă, ferestrele erau astupate cu ceva, dar nu ţine minte dacă aveau sticlă.
Clădirea au reparat-o capital şi, la moment, o folosesc ca magazin. Era unica pretendentă la
acest obiect, nu ţine minte dacă mai era altă lume în sală. Dacă ar fi fost ceva ilegal, ei nu ar fi
putut procura acest local. De primar ea nu s-a apropiat niciodată, deoarece nu locuieşte în
_______, dar în localitatea vecină. Era o singură clădire cu două etaje în ogradă comună.
- Martorul A.U. a explicat că lucra la Primăria _____ în calitate de arhitect şi specialist
în construcţie. S-a format o comisie de primire-predare a patrimoniului în proprietate. Ea era
membră, era o listă ce era la evidenţă din contabilitate şi ei ieşeau la faţa locului controlau
dacă sunt acele obiecte, care figurează în listă. Erau reprezentanţii Reţelelor termice, care
transmiteau bunurile şi ei le primeau. De evaluarea bunurilor nu a fost vorba, doar de
cantitate. Tot ea a fost membru al comisiei de inventariere. Ei au făcut inventarierea tuturor
bunurilor imobile inclusiv a celor de pe str. _____ şi _____. Nu era în acele clădiri nimic. De
la Oficiul cadastral au luat date despre stăpânul clădirilor. Aceste clădiri nu erau înregistrate la
Organul cadastral şi erau pe pământul Primăriei, erau nişte clădiri părăsite, nu erau îngrijite,
nu era acolo nimeni, nu a văzut niciun paznic, uşile erau încuiate cu lăcate. Acolo nu era
nimeni, ea nu a ştiut că este clădirea şcolii. În comisie mai erau inginerul cadastral, contabila
P.R.
- Martorul P.G. a explicat că, în 2004-2005, era vicepreşedinte al Consiliului raional şi,
un timp, a fost consilier. Depozitele de pe str. _____ erau la balanţa Direcţiei de Învăţământ
din 1960, ele şi până acum stau la balanţa Direcţiei de Învăţământ. Nu este niciun document
care să le permită să le scoată de la evidenţă. Aceste depozite au fost reînregistrate când au
existat judeţele, dar stăpân era Direcţia de Învăţământ. Acolo mai era liceul Ştefan cel Mare.
Liceul este structura consiliului local. S-a realizat o inventariere a patrimoniului fără stăpân.
Depozitul dat a fost vândut unei persoane fizice, care se foloseşte de el, şi-a făcut spălătorie
de automobile şi de reparaţie. Când a fost aprobat actul de inventariere în conformitate cu care
depozitul a fost trecut la balanţa primăriei, el a fost la şedinţa Consiliului Orăşenesc, s-a
revoltat, dar actul a fost întărit. Crede că această decizie a fost întărită şi la şedinţa Consiliului
424

aional, dar nu este sigur de această informaţie. Direcţia de Învăţământ, unde lucrează soţia lui
în calitate de contabil, avea nevoie de acest obiect, căci nu au unde ţine manualele. Clădirea
fostei direcţii de învăţământ în 1964-65, din str. _____, a fost tot recunoscută, prin această
decizie, ca bun fără stăpân şi este aceeaşi istorie ca şi cu depozitele, e la balanţa direcţiei până
în prezent.
4.3 Prin actul de lichidare a raionului _______, decizia Consiliului Raional
_____nr._____din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din
19.02.2004”, listele bunurilor imobile ale unităţilor administrativ-teritoriale ale or. _______ se
confirmă că depozitul din or. _____ str. _____în urma lichidării raionului _____ şi formării
judeţului Orhei (anul 1999) a trecut la gestiunea Primăriei or. _____.
4.4 Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel
Chişinău din 01.02.2007, decizie neanulată, definitivă, se stipulează că litigiul între Primăria
or. _______ şi Societatea Antiincendiară a raionului _____referitor la dreptul de proprietate
asupra clădirii din or. _______ str. _____ este unul de natură civilă.
Conform deciziei citate a Colegiului civil şi de contencios administrativ a stabilit: „Din
materialele cauzei în şedinţa instanţei de recurs s-a constatat că prin Actul de inventariere a
clădirilor şi Lista bunurilor imobile proprietate a Primăriei or. _______, aprobat prin Decizia
nr.2/23 din 08.04.2004 a Consiliului orăşenesc _____, str. _____ca „fostului comisariat
militar” a fost inclusă sub nr.58. Iar prin Decizia nr.3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional
_____ „cu privire la executarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din
19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a
unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului” a fost aprobat actele de inventariere şi liste a
bunurilor imobile a unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului conform anexei nr.1 şi 2.
Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre
unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativteritoriale
şi ale Statului”, Decizia nr.2/23 din 08.04.2004 a Consiliului orăşenesc
_________şi Decizia nr.3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional _______ clădirea din str.
_____a fost înregistrată la OCT filiala _____cu drept de proprietate publică.
Conform hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 aprilie 2006 a fost
respinsă acţiunea Primăriei or. _____ către Societatea Antiincendiară _____privind încasarea
forţată a plăţii restante pentru folosirea terenului aferent situat în or. _____str. _____din
motivul că Societatea Antiincendiară nu deţine dreptul de proprietate asupra imobilului şi în
Registrul de Stat al Camerei Înregistrării de Stat adresa Societatea Antiincendiară figurează în
mun. Chişinău.
Din informaţia Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM oficiul Cadastral Teritorial
Orhei, Filiala _____nr.31 din 27.01.2006, rezultă că după Societatea Obştească
Antiincendiară (S-O.A _____) nu este înregistrat niciun bun imobil.
Prin decizia Consiliului orăşenesc _________imobilul din str. _____a fost expus la
licitaţie şi, în baza contractului nr.6 de vânzare-cumpărare a bunului imobil prin negocieri
directe din 05.10.2005, a fost înstrăinat lui L.C.
Conform dosarului de inventariere tehnică, se atestă faptul că imobilul din str. _____or.
_____ anterior a aparţinut întreprinderii Autovaz „Deservire tehnică” din 20.04.1988.
Conform art.118 alin.(1) CPC RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe
care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Contrar normei menţionate, în materialele cauzei nu se conţin probe incontestabile în
susţinerea pretenţiilor reclamantei Societatea Antiincendiară din RM şi SOA _____în
deţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului din str. _____or. _____.
425

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că circumstanţele pricinii
au fost stabilite de către prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat
şi nu este necesară verificarea suplimentară a oricăror dovezi, Colegiul civil ajunge la
concluzia de a admite recursul, a casa hotărârea primei instanţe şi a emite o nouă hotărâre,
prin care Societăţii Antiincendiare din RM (ŞARM) împotriva Consiliului orăşenesc
_________şi Consiliului raional _____cu privire la anularea parţială a deciziilor Consiliului
orăşenesc _________ nr.2/23 din 08.04.2004 şi Consiliului raional _____nr._____din
08.06.2004 urmează a fi respins.”
4.5 Caracterul juridico-civil al litigiului apărut între Primăria _____şi Societatea
Antiincendiară se constată şi în alte documente.
În cadrul verificării petiţiei preşedintelui Societăţii Antiincendiare de către CCCEC din
08.02.2006 ”...s-a constatat că, în baza Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004 „Despre
unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile-proprietatea unităţilor administrativteritoriale
şi a statului”, de către comisia de inventariere a oraşului _____, a fost inclus în
actul de inventariere şi clădirea de pe str. _____. Din lipsa înregistrării clădirii date la OTC
_______, în baza actului de inventariere, care a fost aprobat de Consiliul orăşenesc _______,
conform deciziei nr.2/23 din 8.04.2004 şi coordonat cu preşedintele raionului V.C., în baza
deciziei nr.3/11 din 8.06.2004 a Consiliului raional _______, clădirea a fost înregistrată în
calitate de fond fix după Primăria _______, care, în prealabil, în baza Comisiei de licitaţie, a
fost vândut cu preţul de 3815 lei persoanei C.L.
Verificând toate circumstanţele apărute pe faptul vinderii clădirii date şi în lipsa
elementelor constitutive ale infracţiunii din partea primarului or. _______, dl M.C., de către
DGT Bălţi al RM, a fost înaintată propunerea de a nu începe urmărirea penală şi materialele
au fost retrimise procurorului serviciului „Nord” al Procuraturii Anticorupţie, pentru
examinare şi emiterea unei rezoluţiei, dat fiind faptul că relaţiile date poartă un caracter
juridico-civil şi urmează a fi soluţionat în instanţa de judecată.”
4.6 Existenţa relaţiilor civile apărute între Primăria or. _______ şi Societatea
Antiincendiară este confirmată şi de decizia Colegiului economic lărgit al CSJ din
06.11.2008, care a anulat hotărârile instanţelor judecătoreşti economice, evidenţiind unele
lacune, care necesită a fi verificate.
4.7 Legalitatea licitaţiilor efectuate de organele autoadministrării publice locale le
raionului _______ este confirmată şi de decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din
04.11.2008, care a respins cererile de chemare în judecată, înaintate de procurorul raionului cu
privire la anularea proceselor-verbale ale licitaţiilor din 30.09.2005. În lista a 14 cereri de
chemare în judecată înaintate de procuror s-a aflat şi cererea privind scoaterea la licitaţie de
vânzare a clădirii fostului comisariat militar, situat pe str. _______, or. _______, procurat de
către C.L. la preţul final de 31500 lei. Cele relatate, precum şi alte documente anexate la dosar
şi examinate în şedinţa de judecată denotă faptul că M.C. nu a depăşit „în mod vădit limitele
drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, ... în urma organizării licitaţiilor deţinând
concomitent calitatea de preşedinte al Comisiei de licitaţie din cadrul primăriei _______, a
înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor persoane fizice”. Inculpatul şi în timpul deţinerii
posturii de preşedinte al comisiei de licitaţie din cadrul Primăriei _______, nu a înstrăinat
nelegitim bunuri imobile diferitor persoane fizice. Acţiunile lui au fost totalmente conforme
cerinţelor legii. Organul de urmărire penală a ignorat cadrul normativ, care i-a permis lui
M.C. să realizeze bunurile indicate în învinuire.
426

M.C. nu samavolnic, ci, în baza deciziei 6/24 din 12.08.2005 a Consiliului orăşenesc
_________„Privind expunerea la licitaţie de vânzare a unor bunuri proprietate publică”, a fost
expusă la licitaţie clădirea fostului comisariat militar de pe strada _______.
4.8 Baza normativ-juridică a deciziei 6/24 din 12.08.2005 a Consiliului orăşenesc
_________„Privind expunerea la licitaţie de vânzare a unor bunuri proprietate publică” o
constituie prevederile art.9 al Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativteritoriale
nr.523-XIV din 16.07.1999, art.84 alin (3) al Legii privind administraţia publică
locală 3- XV din 18.03.2003, Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi negocierile directe
aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M nr.1056 din 12.11.1997.
În condiţiile enunţate, obligaţia lui M.C. era de a realiza în întregime obligaţiunile sale
legale de a realiza licitaţia obiectelor incluse în deciziile Consiliului orăşenesc _______.
Astfel, deciziile Consiliului orăşenesc _________menţionate în episodul dat sunt emise în
conformitate cu prevederile legii, nu au fost anulate, constituind baza normativ-juridică şi a
acţiunilor întreprinse ulterior în cadrul licitaţiilor de primarul C.
4.9 E de menţionat lipsa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de
învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de
învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de
art.34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr.123-XV din 18.03.2003, care este
abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr.436-xvi din
28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare,
definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare
prevederile actului legislativ care nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi
reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi, nu
poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că
Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului.
Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot
din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport
juridic.
4.10 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior, el
a îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc ________________ nr.3/11din
08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004” Conform
p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006, una din
atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea de a îndeplini, a executa deciziile
Consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc
_________menţionată, deoarece acesta a fost adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al
legii din 28.12.2006, care stipulează imperativ că de competenţa consiliului raional este a
decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat.
4.11 Urmărirea penală în privinţa lui M.C. a fost pornită nelegitim. În materialele
dosarului (v.1, f.d. 59-60) este anexată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din
24.11.2005, emisă de către procurorul raionului _______. În Rezoluţie se constată că
depozitul de pe strada _____ a fost înregistrat după Primăria _______ la data de 02.03.2005
de către Consiliul orăşenesc _______ în baza deciziei 2/19; ulterior a fost scos la licitaţie,
vândut cetăţeanului C.L.
Vânzarea depozitului se datorează acţiunilor neglijente ale organului colegial –
Comisiei de inventariere şi nu a primarului M.C. Litigiul dat este de natură civilă.
427

Studiind raportul şi materialele prezentate, procurorul a constat că, în cazul dat,
acţiunile primarului or. _______ nu întrunesc elementele infracţiunilor prevăzute de art.327,
328 din Codul penal – abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau
depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Din materialele dosarului nu rezultă că această Rezoluţie privind neînceperea urmăririi
penale din 24.11.2005 să fi fost anulată, fapt ce exclude categoric tragerea lui M.C. la
răspunderea penală pe acest episod al învinuirii.
4.12 Lipseşte componenţa de infracţiune şi din motivul că, prin hotărârea Judecătoriei
_______ din 20.06.2005, a fost admisă cererea lui C.L. către DGÎTS de eliberare a încăperilor
procurate. Hotărârea instanţei de judecată este irevocabilă, denotă caracterul legitim al
tranzacţiei de cumpărare-vânzare a depozitului de pe strada _____.
EPISODUL NR. 5
Încheierea contractului de schimb cu cetăţeanul R.A. a îmbunătăţit nejustificat condiţiile
de trai ale familiei R.
În cererea de apel, procurorul invocă încălcarea cadrului normativ imputat lui M.C.;
consideră decizia Consiliului orăşenesc _________nr.__ din 25.11.2004 „Privind schimbul de
apartamente” ca fiind ilegală. Acţiunile primarului trebuie să fie examinate prin prisma
art.329 CP.
Argumentele procurorului sunt lipsite de consecutivitate şi temei juridic. Dacă apelantul
este de părerea că în acţiunile lui M.C. se conţin elementele componenţei de infracţiune
prevăzute de art.329 CP, atunci de ce se solicită condamnarea lui M.C. în baza art.327, 328
CP? Argumentele apelantului se resping de totalitatea de probe examinate de instanţa de
judecată. Astfel:
5.1 Inculpatul M.C. nu a recunoscut învinuirea. El a declarat că, conform deciziei
Consiliului orăşenesc _________nr.6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”,
primarului or. _______ M.C. i s-a permis să perfecteze contractul de schimb a apartamentului
nr.48 situat în casa nr.15 or. _______, str. ____, proprietate publică, pe un apartament
proprietate privată a cetăţeanului R.A., cu condiţii locative bune, situat în or. _______ str.
_____, care va fi folosit în scop de cazare.
Conform art.823 al Codului civil, părţile contractului de schimb au obligaţia de a
transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun.
Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vânzător al bunului pe care îl
înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.
Conform Registrului cadastral teritorial _______, la momentul efectuării schimbului de
apartamente, proprietar (în baza contractului de vânzare-cumpărare) al apartamentului nr.5
din str. _____era Primăria or. _______.
Cetăţeanului R.A. nu i s-a repartizat apartament de stat şi nu putea fi luat la rând pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de trai din nou, cum se indică în actul de învinuire, cu atât mai mult
că art.30 al Codului cu privire la locuinţe al RSS Moldoveneşti prevede expres temeiurile şi
categoriile de cetăţeni pentru a considera că ei au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de
locuit.
Nu s-a luat în considerare şi starea apartamentului nr.48 din str. _____ (hotărârea
judecăţii din 08.06.2004 – starea apartamentului nr.48 din strada _____este critică: uşile şi
ferestrele lipsesc, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţiile
de locuit nu sunt, imobilul s-a transformat într-o gunoişte antisanitară, periculoasă pentru
sănătatea oamenilor din casa nr.15 (probe ce dovedesc cele confirmate se găsesc în dosarul
428

civil la instanţa de judecată a raionului _______), astfel nicidecum nu putea fi repartizat
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai.
Preţul de piaţă stabilit de OCT Bălţi este neîntemeiat şi nu corespunde realităţii.
5.2 Depoziţiile lui M.C. obiectiv se confirmă de totalitatea probelor examinate în
şedinţa de judecată.
- Astfel, prin decizia Consiliului orăşenesc _________6/28 din 25.11.2004 „Privind
schimbul de apartamente”, primarului or. _______ M.C. i s-a permis să perfecteze contractul
de schimb al apartamentului nr.48 situat în casa nr.15, str. _____, or. _______ pe un alt
apartament proprietate privată cu condiţii de locuit bune, situat în or. _______, str. _______.
Primăria a fost obligată să folosească apartamentul nr.5 din str. ______ în scopul de cazare.
Consiliul orăşenesc _______, la emiterea deciziei, a luat în considerare starea critică a
apartamentului nr.48 situat în casa nr.15, _____ - uşile şi ferestrele lipsesc, instalaţiile
inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţii de locuit nu există, imobilul s-a
transformat într-o gunoişte antisanitară, periculoasă pentru sănătatea oamenilor.
Temei juridic pentru emiterea deciziei nominalizate servesc prevederile Legii cu privire
la proprietate, art.823-826 ale Codului civil, Legii privind administraţia publică locală.
5.3 Potrivit contractului de schimb din 26.04.2005, a avut loc tranzacţia de schimb al
apartamentelor nominalizate între proprietari: R.A.N. şi Primăria or. _______. Legalitatea
contractului de schimb a fost verificată de notar. Părţilor li s-a explicat conţinutul prevederilor
art.13 al Legii cu privire la proprietate, art.240, 242 din Codul civil, art.49 al Legii cu privire
la notariat.
5.4 Prin dispoziţia primarului din 05.11.2004, a fost numită Comisia de examinare
la faţa locului a apartamentului nr.5 din _____. Conform actului comisiei date din 08.11.2004,
starea apartamentului a fost recunoscută ca una bună de locuit.
5.5 Dreptul de proprietate al părţilor care au efectuat schimbul de apartamente este
confirmat prin extrasele din registrele bunurilor imobile.
5.6 Instanţa judiciară a raionului _______, prin hotărârea sa din 08.06.2004, examinând
cererea primăriei de a-i lipsi pe membrii familiei D. de dreptul lor asupra apartamentului, în
conformitate cu prevederile art.25 CPC RM, s-a deplasat la faţa locului, adică în apartamentul
nr.48 al casei nr.15 pe str. _____, or. _______.
În hotărâre se invocă: „Rezultatul examinării şi cercetării apartamentului nr.48 a
confirmat toate rezultatele actelor de control şi declaraţiile martorilor la proces referitoare la
starea apartamentului dat. Instanţa judiciară, obiectiv, la faţa locului, a constatat că casa nr.15
de pe str. _____ se află în centrul or. _______ şi are 72 de apartamente. Apartamentul nr.48 se
află în intrarea a doua a casei la etajul trei la dreapta şi are acces liber. Uşa de la intrare nu are
lăcat şi este deformată şi tăiată. Cercetarea comună a apartamentului nr.48 mărturiseşte faptul
că apartamentul este lăsat fără supraveghere şi în momentul prezent este fără stăpân, se află în
situaţie critică, uşile lipsesc, sunt fărâmate blocurile de ferestre, scoase podelele, lipsesc
chiuveta, baia, aragazul, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi
condiţii de locuit nu sunt, gazoductul prezintă pericol social şi dacă va fi scoasă pentru metal
de cineva din casa nr.15 poate fi o explozie. Rufele murdare, un pat s-a transformat într-o
gunoişte antisanitară.”
5.6 Martorul L.R. a explicat că ea, la acel moment, nu a depus cerere privind
îmbunătăţirea condiţiilor de trai, deoarece, la acel moment, nu avea dreptul la aşa
îmbunătăţire, dispunea de spaţiu locativ privat cu spaţiul locativ de 32 m.p. pentru familia sa
de 3 persoane, adică avea mai mult de 6 m.p. pentru o persoană şi nu putea pretinde la
îmbunătăţire. Apartamentul cu care a făcut ea schimb era proprietatea oraşului - ap.15 din str.
_____, or._______. Acolo persoana a fost evacuată prin hotărârea judecăţii. Peste un an, ea a
făcut schimb, familia persoanei care a fost evacuată nu o ţine minte. Apartamentul 16 era al ei
429

personal şi a făcut schimb cu apartamentul 15. Acel apartament, la acel moment ,era fără
stăpân, nu avea uşi, ferestre, era o gunoişte, fapt ce îi revolta pe locatari. Apartamentul era la
etajul 4 al casei cu 9 etaje. După ce a făcut schimbul, ea a pus uşă, dar Primăria a scos doar
gunoiul. Apartamentul ei se afla în preajma Primăriei şi Primăriei i-a convenit să fie
apartamentul ei recunoscut ca hotel. Este decizia Primăriei Consiliului orăşenesc de a schimba
destinaţia apartamentului ei - ca hotel al Primăriei. Schimbul s-a efectuat tot în baza deciziei
Primăriei. Este hotărârea judecăţii din 2003 de a confirma dreptul de proprietate al Primăriei
asupra apartamentului în care a trecut. Schimbul a constat numai în aceea că apartamentul ei a
fost cu 2 odăi cu reparaţie euro, în care a investit numai pe încălzire autonomă 1000 dolari
SUA şi încă pe reparaţie, dar crede că a investit nu mai mult de 3000 dolari SUA, iar celălalt
apartament avea trei odăi şi era folosit ca gunoişte. Iniţiativa de schimb a fost din ambele
părţi, ea consideră nu a pricinuit prejudiciu nimănui. Dacă e vorba de prejudiciu, trebuia să fi
fost o expertiză a apartamentului ei şi a acelui cu care a schimbat, acel cu 3 odăi era straşnic,
într-un dezastru total. Poate că şi sunt la ea unele documente despre cheltuielile suportate
pentru reparaţia apartamentului cu trei odăi. Nu a fost nicio tentativă de a acorda apartamentul
cu 3 odăi altor persoane ce stau în rând, ea nu cunoaşte aşa ceva şi nu putea fi, deoarece
apartamentul se dă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai, dar acolo era o gunoişte. Nu
cunoaşte nici dacă apartamentul ei ar fi fost propus cuiva. La procedura de schimb a prezentat
extrasul din Registrul cadastral OCT _______. Care este soarta apartamentului ei cu nr.16 nu
ştie, dacă a fost luat de către primărie la balanţă - tot nu ştie. În apartamentul cu trei odăi a
investit bani ea pentru a-l aduce la condiţie.
5.7 Probele invocate infirmă totalmente învinuirea adusă lui M.C. Afirmaţia
învinuirii precum că acţiunile primarului au fost efectuate în lipsa Deciziei Consiliului
orăşenesc _________este una tendenţioasă, inventată. Neluarea în considerare a deciziei
Consiliului orăşenesc _________6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente” prin
care primarului or. _______, M.C., i s-a permis să perfecteze contractul de schimb al
apartamentului nr.48 situat în casa nr.15, strada______, or. _______ pe un alt apartament,
proprietate privată, cu condiţii de locuit bune, situat în or. _______, str. _______, nu este
altceva decât o lipsă totală de obiectivitate în cadrul urmăririi penale. Decizia Consiliului
orăşenesc _________6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”, precum şi
art.13 al Legii cu privire la proprietate, art.240.242 din Codul civil, art.49 al Legii cu privire
la notariat, constituie temeiul legal al acţiunilor inculpatului în cadrul efectuării schimbului de
apartamente. Prin urmare, M.C. nu a depăşit atribuţiile sale de serviciu, a acţionat legal, în
interesele statului căruia nu i-a fost cauzat niciun prejudiciu, fiindcă apartamentul nr.48 situat
în casa nr.15, strada______, or. _______ se afla într-o stare dezastruoasă şi nu putea fi
repartizat altei persoane. E de competenţa Consiliului orăşenesc să decidă soarta
apartamentului respectiv. În conformitate cu cerinţele art.825 ale CC, în cazul în care bunurile
schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată printr-o sumă de
bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de contract. Contractul de schimb nu prevede o
astfel de compensaţie şi considerăm că bugetului local nici nu i s-a adus anumite prejudicii,
deoarece schimbul unui apartament cu două odăi într-o stare bună cu un apartament cu trei
odăi, dar care se afla într-o stare dezastruoasă, poate fi considerat ca unul egal. Problema
stabilirii costurilor apartamentelor schimbate în condiţiile enunţate anterior ţine de domeniul
dreptului civil, şi nu al celui penal.
5.8 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat
anterior, el a îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _______ nr.6/28 din
25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”. Conform p.a) al art.29 al Legii privind
administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006, una din atribuţiile de bază ale
430

primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C.
nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _________menţionată, deoarece
ea a fost adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care stipulează
imperativ că de competenţa Consiliului raional este de a decide acţiunile privind
administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat.
5.9 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate si din alte considerente. Astfel, art.6
al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru
faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale, nimeni nu
poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.
Conform ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 27.03.09, în privinţa lui M.C., a
fost pornită urmărirea penală, deoarece organul de urmărire penală este de părere că decizia
Consiliului orăşenesc _________nr.6/28 din 25.11.2004, act care i-a permis inculpatului să
perfecteze contractul de schimb al apartamentelor, este nelegitimă. Astfel, M.C. este tras la
răspundere penală pentru acţiunile unui organ colegial, acţiuni, în viziunea apărării, absolut
legale.
Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Prin Decizia
Colegiului penal lărgit din 01.04.2008, în privinţa lui L.B. (dosarul nr.1 ra-337/08), Curtea
Supremă de Justiţie a statuat: ”Conform principului caracterului personal al răspunderii
penale, stipulat în art.6 CP persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele
pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru
hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a
bunurilor acestei întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de Judecătoria sect. _________, mun. Chişinău
este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al
caracterului personal al răspunderii penale.
EPISODUL NR. 6
Transmiterea ilicită în proprietatea lui V.C. a apartamentului nr.51 de pe str. _____10
din or. _______.
În cererea de apel se menţionează că primarul nu era în drept să-i elibereze lui V.C.
certificatul solicitat, fără a fi verificat de poliţistul de sector; nu sunt luate în vedere
depoziţiile părţilor vătămate, ale martorului E.L.; consideră că certificatul eliberat de primar
este unul fals, cea ce a condiţionat privatizarea ilegală a apartamentului.
Argumentele invocate de procuror au fost verificate şi apreciate de instanţa de judecată.
Învinuirea şi în acest episod nu şi-a găsit confirmarea în instanţa de judecată. Probe, în acest
sens, sunt:
6.1 Depoziţiile inculpatului care nu şi-a recunoscut vina în comiterea acţiunilor ce cad
sub incidenţa legii penale. El a declarat că, conform art.34 alin (2) al Legii privind
administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, primarul, în afară de atribuţiile de
bază, execută şi alte atribuţii în condiţiile legii. În competenţa primarului intră eliberarea
certificatelor privind componenţa familiei, confirmarea locului de trai şi a stării familiale,
lipsa sau aflarea cetăţenilor în teritoriu, conform datelor poliţistului de sector, precum şi
eliberarea caracteristicilor cetăţenilor.
Primăria or. _______ i-a eliberat cetăţeanului C. un certificat, fapt confirmat de spusele
lui şi de spusele vecinilor (C.V.E., L.E., C.P.A.) lui V.C. Certificatul a fost eliberat pentru a fi
prezentat la locul de destinaţie, din spusele dlui C. – instanţei de judecată.
431

Considerăm că şi în acest episod al învinuirii lipsesc elementele componenţei
infracţiunii. Organul de urmărire penală a prezentat probe selectate unilateral, apreciindu-le
eronat. Primarul or. _______ nu răspunde de acţiunile Comisiei de privatizare a fondului de
locuinţe, care a fost obligată, în caz de necesitate, să solicite acordul membrilor familiei.
Certificatul eliberat de primar nu poate servi drept bază juridică la privatizarea
apartamentului.
Lipsa infracţiunii se confirmă şi prin:
6.2 - Depoziţiile martorului C., care a explicat faptul că locuia într-o casă cu C.
Cunoaşte că, în 2005, a venit V.C. la bătrânul C., care trăia singur din 2001 şi nu avea lumină,
gaz, totul era distrus, la el veneau beţivanii şi beau acolo, se băteau între ei, î-l băteau pe
bătrân. Vecinii se săturaseră de acele bătăi, în apartament era dezastru. Când a venit V.C., el a
vorbit cu vecinii şi a schimbat apartamentul, a scos vreo maşină de gunoi din apartamentul
bătrânului, a făcut intrare în apartament, în casă, în scară e curat acum. Pe C.M. nu l-a văzut
niciodată în acest apartament, cunoaşte că fraţii nu se prea împacă.
- Depoziţiile martorului P. care a explicat că ea a fost vecina lui C. În apartamentul lui
era totul stricat, uşile, ferestrele, nu era nici apă, nici lumină, nici gaz. Uneori ea îi ducea
bătrânului de mâncare, el avea slăbiciune la beţie şi se grămădeau acolo toţi beţivanii. Pe
primar niciodată nu l-a văzut la ei în casă. Cunoaşte că V. a cumpărat apartamentul de la C. Pe
urmă a aflat că acest V. este fratele primarului. Acuma la ei pe scară, e curat, frumos.
- Depoziţiile martorului L.L., care a explicat că este specialist în problemele privatizării
şi activează la Consiliul raional _______. Persoana care doreşte să privatizeze apartamentul
trebuie să prezinte un şir de documente, ea le verifică, le face calculul şi le depune spre
examinare la Comisia de privatizare. Persoanele care doresc să privatizeze se pot adresa
personal sau prin procură. În cazul lui C., ea personal nu l-a cunoscut, dar, din numele lui, s-a
adresat o persoană cu procură. În cazul dat, în ordinul de repartiţie erau înscrişi 4-5 persoane,
dar Primăria le-a eliberat certificat care confirma faptul că persoanele respective lipsesc de pe
teritoriul oraşului mai mult de 5 ani zile. Executor al certificatului era dna R., dar era semnat
de primarul C. La privatizare trebuie să fie cererea de participare la privatizare, ordinul de
repartiţie, tabelul nominal, fişa locuinţei, certificatul de la organul cadastral, planul
apartamentului, copia buletinelor sau a adeverinţelor de naştere a persoanelor puse la
evidenţă, copia carnetului de muncă. Cererea care se află în volumul 5 f.d.138 este a lui C.
Certificatul care confirmă faptul precum că el trăieşte de unul singur nu este obligatoriu a fi
prezentat la privatizarea apartamentului. Certificatul, eliberat de dl C.-f.d.128,v.5, nu este
obligatoriu, dar ea a fost la jurista Primăriei şi a văzut că era cerere scrisă de mâna lui C.,
precum că el doreşte să privatizeze apartamentul (acest certificat ea îl are şi acasă). Cererea
lui C., pe care ea a citit-o la Primărie este identică cu cererea de la f.d.38,v.5. Când a adunat
toate documentele aduse pentru privatizare, acolo erau 5 persoane şi ei îi trebuia acest
certificat, deoarece fondul locativ este al Primăriei care răspunde de aceasta. Ea nu a verificat,
dacă celelalte 5 persoane locuiesc acolo sau nu, această acţiune nu intră în funcţiile ei. Pe
f.d.129 este tabelul nominal şi fişa personală, unde sunt indicate 6 persoane. De bază este
ordinul de repartiţie. În certificat este indicat că, din spusele persoanei, C. locuieşte de unul
singur. Certificatul nu este inclus în lista documentelor necesare pentru privatizare. C. este
chiriaşul-principal, poate face orice şi el poate scoate pe cine vrea de la evidenţă.
6.3 E de menţionat şi lipsa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de
învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de
învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de
art.34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr.123-XV din 18.03.2003, lege
432

abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr.436-XVI din
28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care
este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare
prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi
reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni ar fi, nu
poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că
Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului.
Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot
din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport
juridic.
6.4 Nu este componenţa de infracţiune şi din motivul că M.C. a eliberat certificatul pe
numele lui C. legal. Prevederile art.34 alin.(2) al Legii privind administraţia publică locală
nr.123-XV din 18.03.2003 stipulează că primarul, în afară de atribuţiile de bază execută şi alte
atribuţii în condiţiile legii. În competenţa primarului intră eliberarea certificatelor privind
componenţa familiei, confirmarea locului de trai şi a stării familiale, lipsa sau aflarea
cetăţenilor în teritoriu, conform datelor poliţistului de sector, precum şi eliberarea
caracteristicilor cetăţenilor. La materialele dosarului este anexată cererea lui C. în care el a
solicitat primarului eliberarea unui certificat, menţionând că el trăieşte de unul singur de mai
mulţi ani, copiii lui locuiesc în alte părţi şi ei nu sunt împotriva privatizării de către dânsul a
locuinţei. Certificatul eliberat de M.C. este identic după conţinut cu cererea solicitantului, fapt
care confirmă depoziţiile inculpatului. La eliberarea acestui certificat C. s-a condus şi de
cererea vecinilor, care au confirmat faptul că, din anul 2007, copiii lui C. nu locuiesc cu C.
6.5 Este lipsită de temei juridic şi afirmaţia ce se conţine în actele de învinuire, precum
că eliberarea de către primar a certificatului cu privire la starea familiară a lui C. i-a permis
ultimului să perfecteze aşa-numita procură unică cu drept de semnare a actelor de privatizare
şi înstrăinare a apartamentului către V.C. În primul rând, o astfel de procură în materialele
dosarului lipseşte. În afară de aceasta, o astfel de procură nici nu poate să existe, deoarece
legislaţia în vigoare nu prevede astfel de procuri. Conform art.252-258 din Codul civil există
doar noţiunea de procură, este şi procura de substituire. Primarul, în conformitate cu
stipulările alin.(3) al art.252 CC, a fost în drept să-i elibereze lui C., în caz de necesitate, şi o
procură, ceea ce nu a avut loc. Alin.(2) al art.252 CC stabileşte că procura eliberată pentru
încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial. În
conformitate cu Legea cu privire la notariat, responsabilitatea pentru legalitatea eliberării
procurii o poartă notarul. Procura întocmită de C. cu privire la reprezentarea intereselor lui la
Comisia de privatizare este perfectată de notar şi acest fapt nu poate să-i fie imputat lui C.
6.6 Afirmaţia ce se conţine în învinuire, precum că M.C. a inclus date vădit denaturate
în certificatul nr.464 eliberat şi semnat la 03.11.2005 cu referire la componenţa şi existenţa
acordului membrilor familiei lui V.C. la privatizarea de către ultimul, în lipsa lor, a
apartamentului dat, este, din considerentele invocate supra, o relatare incorectă a situaţiei
obiective. Denaturând situaţia obiectivă ce se referă la eliberarea certificatului pe numele lui
C., organul de urmărire penală nici nu a apreciat alte documente prezentate Comisiei de
privatizare în care sunt enumeraţi toţi locatarii, care au trăit în apartament.
6.7 Lipsa obiectivităţi organului de urmărire penală în episodul incriminat se confirmă şi
prin faptul că probele ce infirmă învinuirea nu au fost apreciate de către organul de urmărire
penală. La materialele dosarului de către ofiţerul de urmărire penală a fost anexat contul
433

personal pe numele lui C. (v.5, f.d.16-17), semnat de primarul C. Acest document a fost
prezentat şi Comisiei de privatizare. În documentul dat este stipulat că sunt 6 membri ai
familiei lui C., care au dreptul la spaţiul locativ.
Un alt document – extrasul din fişa locuinţei, anexat la materialele dosarului de
privatizare, semnat de M.C. – enumeră concret membrii familiei lui C., care trăiesc în
apartament: C.N. –fiică; M.N. – fiică; M.I. şi M.D. – nepoţi.
6.8 Este nejustificată şi concluzia organului de urmărire penală precum că certificatul
nr.464 eliberat pe numele lui C. i-a lipsit pe ceilalţi membrii ai familiei de dreptul de a
participa la privatizarea apartamentului. În primul rând, certificatul nominalizat nu a fost
prezentat Comisiei de privatizare şi nu intră în lista documentelor obligatorii pentru
privatizarea locuinţei. La adoptarea deciziei cu privire la privatizarea apartamentului sunt
necesare următoarele documente, care şi au fost prezentate de C.:
- cererea de privatizare;
- copia tabelului nominal cu locatarii apartamentului;
- extrasul din fişa locuinţei;
- certificatul OCT;
- Schiţă-plan al apartamentului;
- copia cărticelelor de muncă;
- bonul de plată;
- copia buletinelor de identitate.
6.9 Lipseşte latura obiectiva a componenţei de infracţiune, fiindcă de iure toţi membrii
familiei au participat la privatizarea apartamentului lui C. Conform borderoului de calcul al
costului locuinţei supuse privatizării (v.5, f.d. 23), numărul persoanelor care locuiesc legitim
în apartament şi inclus în borderoul de calcul este de 6 persoane. Din considerentele expuse,
afirmaţia autorilor învinuirii precum că alţi membri ai familiei nu au participat la privatizarea
apartamentului nu este veridică.
6.10 Lipseşte latura obiectiva a componenţei de infracţiune şi din motivul că relaţiile
legate de înstrăinarea apartamentului lui C. sunt de natură civilă.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare din 12.12.2005, C.V. a procurat, iar C.V. a
vândut apartamentul nr.51, situat în or. _______, str. Eminescu 10. Contractul a fost întocmit
notarial, cu respectarea prevederilor art.13 al Legii cu privire la proprietate, art.753,
755,756,776,777 CC, art.50 al Legii cu privire la notariat. Contractul nominalizat nu a fost
anulat, este în vigoare.
6.11 Din considerentele expuse, nu există nici infracţiune de fals în actele publice,
deoarece certificatul eliberat nu este obligatoriu a fi prezentat pentru privatizarea
apartamentului, a fost întocmit în baza declaraţiilor lui C., au fost prezentate şi alte documente
semnate de M.C. care confirmă înscrierea în apartament a mai mulţi membri ai familiei etc. În
condiţiile relatate, M.C. a eliberat certificatul bazându-se pe cererea lui C., afirmaţiile
vecinilor C., L., C. Totodată M.C. a semnat şi alte certificate: extrasul din fişa locuinţei,
certificatul OCT, certificatul cu privire la componenţa familiei, în care au fost indicaţi toţi
locatarii acestui apartament. Prin urmare, el a relatat obiectiv situaţia creată în familia lui C.
6.12 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate şi din alte considerente. Astfel, art.6
al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru
faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale, nimeni nu
poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.
434

Conform ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 27.03.09, în privinţa lui M.C., a
fost pornită urmărirea penală, deoarece organul de urmărire penală nici nu a luat în
considerare existenţa hotărârii Comisiei de privatizare, document neanulat până în prezent;
existenţa contractelor de cumpărare-vânzare a apartamentelor nominalizate etc. C. este tras la
răspunderea penală pentru acţiunile unui organ colegial, acţiuni, în viziunea apărării, absolut
legale.
Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Prin Decizia
Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (nr.1 ra-337/08), Curtea Supremă de
Justiţie a statuat: „Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în
art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi lea
săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi tras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului
de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei
întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de Judecătoria sect. _________, mun. Chişinău
este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al
caracterului personal al răspunderii penale.
6.13 M.C. nu poate fi învinuit în privatizarea apartamentului menţionat, deoarece în
materialele dosarului este anexată rezoluţia procurorului Procuraturii _______ din 10.02.2006
privind neînceperea urmăririi penale din motivul lipsei componenţei de infracţiune.
Procurorul, analizând probele acumulate, a ajuns la concluzia că, la comercializarea
apartamentului de către C., nu au avut loc acţiuni ilegale. Este corect şi faptul că procurorul
general, prin ordonanţa sa din 22.02.2007, a anulat această rezoluţie de neîncepere a urmăririi
penale. Însă ordonanţa procurorului general este nelegitimă şi contravine prevederilor art.22,
287 CPP, art.4 al Protocolului 7 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi
Libertăţilor Fundamentale ale Omului, care stipulează imperativ că nimeni nu poate fi urmărit
de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă de două şi mai multe ori. Conform
prevederilor alin.(4) al art.287 CPP, reluarea urmăririi penale se poate face numai dacă apar
fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a
afectat hotărârea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea penală
poate fi reluată nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a
urmăririi penale. Ordonanţa procurorului general este emisă peste un an, nu sunt indicate nici
faptele noi sau recent descoperite. Procurorul general repetă faptele care au fost cunoscute de
procurorul raionului _______.
E de menţionat şi faptul că, pe tot parcursul urmăririi penale, a fost încălcat dreptul lui
M.C. la apărare. La toate etapele efectuării urmăririi penale, el a fost asistat de avocat doar
formal. După cum s-a menţionat supra însăşi fapta aplicării unei legi inexistente denotă
caracterul formal al numirii unui avocat, ceea ce constituie o gravă încălcare a dreptului la
apărare prevăzut de art.17 al CPP, art.21 din Constituţie, art.6 din Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
Concluzie : - organul de urmărire penală a incriminat relaţii civile reglementate în
episoadele incriminate de hotărâri ale Consiliului orăşenesc, contracte, hotărâri ale instanţelor
de judecată etc.;
- organul de urmărire penală şi-a argumentat oficial tragerea lui M.C. la răspundere
penală făcând trimitere la o lege abrogată, care nu poate avea consecinţe juridice;
- intereselor statului nu i-au fost cauzate daune materiale, deoarece toate licitaţiile au
avut loc în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare; procesele-verbale ale licitaţiilor
nu au fost anulate; în primul episod al învinuirii, cererea lichidatorului şi a creditorului în
persoana Ministerului de Finanţe de a lichida ÎM RTR din _______ cu stingerea creanţelor
creditoare şi debitoare ale ÎM RTR din _______ a acesteia cu aprobarea raportului financiar
435

de lichidare al debitorului; lichidarea întreprinderii a fost admisă de către Curtea de Apel
Economică la 27.09.2007. Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate a fost depusă la
29.06.2006;
- urmărirea penală în unele episoade a fost pornită în pofida faptului existenţei
ordonanţelor de refuz în pornirea urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale;
- lipseşte subiectul şi latura subiectivă a infracţiunii, deoarece în toate episoadele
imputate există decizii colegiale ale organelor puterii de stat.
În temeiul art.414-415, 218 CPP,
SOLICIT:
1. Respingerea apelului declarat de procurorul Serviciului Nord al Procuraturii
Anticorupţie dl D.D. împotriva sentinţei Judecătoriei _________, mun. Chişinău din
19.03.2010 în privinţa lui C.M.I., ca fiind nefondat.
2. Emiterea unei decizii interlocutorii în adresa Procuraturii Republicii Moldova
cu privire la încălcările grave procesual-penale admise în cadrul urmăririi penale, menţionate
în referinţa dată.
Anexă:- copia referinţei;
- copia mandatului
Data ________________
Semnătura avocatului___________________
436

JUDECĂTORIA
SECTORULUI BUIUCANI
mun. Chişinău
CERERE
FORMULATĂ ÎN BAZA ART.345 ALIN.(4), P.3;
350; 332 ALIN.(1); 275 P. 9); 274 ALIN. (2); 28 CPP
PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL
Astăzi suntem întruniţi în şedinţa preliminară în cauza penală privind învinuirea
inculpaţilor P.I. şi R.O. în comiterea infracţiunilor prevăzute de art.art.217 alin.(4) lit. b) şi
218 alin.(3) lit.b) ; c) CP şi a inculpatului B.S. în comiterea infracţiunilor prevăzute de
art.art.42 alin.(5); art.art.217 alin.(4) lit.b) şi 218 alin.(3) lit. b); c) CP.
Conform art.7 CPP, procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi
normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care RM
este parte, cu prevederile Constituţiei şi ale Codului de procedură penală.
Potrivit art.8 CPP, art.21 din Constituţie, orice persoană acuzată de un delict este
prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal.
La această etapă a procesului, fără a mă expune asupra pretinselor fapte prejudiciabile, a
vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului (a inculpaţilor), vreau să pun accentul pe existenţa
circumstanţelor care impun încetarea procesului penal, emiterea unei sentinţe în conformitate
cu prevederile art.350 alin.(1) CPP.
Pornind de la faptul că procesul penal este guvernat de mai multe principii, printre care
cel al preeminenţei dreptului, garantat prin art.1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în cele ce va urma – Convenţie) în
coroborare cu Preambulul Convenţiei, prezenta cerere va fi argumentată în baza prevederilor
legislaţiei procesuale dar şi prin prisma practicii stabilite de Curtea Supremă de Justiţie. Or,
această instanţă, potrivit atribuţiilor acordate, are menirea să asigure aplicarea corectă şi
uniformă a legislaţiei, un element esenţial al principiului preeminenţei dreptului.
Notez faptul că, în speţa dată, există doar o singură ordonanţă de pornire a urmăriri
penale în privinţa inculpatului P.I. Astfel, prin ordonanţa din 20.07.2010 (f.d. 7), a fost pornită
cauza penală nr. 2010481068, avându-se la bază existenţa bănuielii rezonabile că a fost
săvârşită infracţiunea prevăzută de art.361 alin.(2) lit.b) CP. Pornind de la prevederile
art.274 alin.(2) CPP (a se vedea Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27.07.2010, emisă în
cadrul dosarului nr.1ra-817/10, p.8.1), ordonanţa din 21.07.2010 urmează a fi percepută în
raport cu procesul-verbal privind autosesizarea în privinţa începerii urmăririi penale întocmit
la data de 20.07.2010 (f.d. 9) şi Raportul întocmit de I.C. la data de 15.07.2010 (f.d. 10). Prin
urmare, trebuie a fi reţinut faptul că, în actul de autosesizare, ofiţerul de urmărire penală a
indicat :Ţinând cont de faptul constatării săvârşirii de către P.I. şi B.S. a infracţiunii
prevăzute de art.361 alin.(2) CP, urmează a fi dispusă, prin ordonanţă, începerea urmăririi
penale.
437

Infracţiunea prevăzută de art.361 alin.(2) lit.b) este atribuită la capitolul XVII, intitulat
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI A SECURITĂŢII DE STAT.
Contrar celor enunţate anterior, P.I. a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(3) lit.c) CP (a se vedea Ordonanţa din 07.07.2010,
f.d.157). Aici vreau să trec cu vederea faptul că atribuirea acestei calităţi procesuale a avut loc
în prezenţa avocatului P.M., care era şi apărătorul lui R.O.
Prin Ordonanţa din 17.08.2010, procurorul l-a pus pe P,I. sub învinuire, invocându-i-se
faptele care cad sub incidenţa art.218 alin.(3) lit.b), c); 217 alin.(4) lit.b) CP. Această
învinuire este formulată şi în rechizitoriu.
Pornind de la cele enunţate, putem constata că, în privinţa lui P.I., nu a fost pornită
urmărirea penală în baza art.217; 218 CP.
Pentru a consolida această concluzie, ţin să aduc conţinutul integral al p.8.1 din Decizia
Curţii Supreme de Justiţie, emisă la data de 27.07.2010 în cadrul dosarului 1ra-817/10:
În cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către lucrătorul organului de urmărire
penală, acesta întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la
infracţiunea depistată şi dispune înregistrarea infracţiunii, iar apoi potrivit art.274 alin.(2)
CP, prin ordonanţă dispune începerea urmăririi penale.
Necesitatea începerii urmăririi penale în fiecare caz separat rezultă şi din principiul
oficialităţii procesului penal, prevăzut de art.28 CPP, din care rezultă că, organele
competente, în cazul în care, sînt sesizate în modul prevăzut de lege, sau în cazul autosesizării
că s-a săvârşit o infracţiune, sunt obligate să pornească urmărirea penală şi a efectua
acţiunile necesare în vederea constatării faptei şi a persoanei vinovate.
În baza acestor constatări a rămas irevocabilă soluţia de încetare a procesului penal în
privinţa lui P.G. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.27, 332 alin.(1) CP, în legătură cu
existenţa circumstanţelor prevăzute de lege, care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi
penale şi tragerea la răspundere penală - faptul că nu a fost pornită urmărirea penală pe
acest articol.
Anticipând eventualele argumente, care ar putea fi aduse în detrimentul cererii de
încetare a procesului penal, cât şi în vederea cercetării sub toate aspectele a acestei cereri, ţin
să-mi expun poziţia vizavi de alte acte de procedură anexate la cauza penală.
La data de 04.05.2010, a fost emisă Ordonanţa de pornire a urmăririi penale nr.
2010480545 (f.d. 1) în baza art.217 alin.(3) lit.b) CP.
În baza celor enunţate anterior, această ordonanţă urmează a fi percepută în raport cu
procesul-verbal privind autosesizarea în privinţa începerii urmăririi penale din 04.05.2010
(f.d. 3). Dacă e să ne bazăm pe prevederile art.28; 274 alin.(2) CPP, prezintă interes pretinsa
infracţiune, în legătură cu care s-a autosesizat organul de urmărire penală. Astfel, în acest
proces-verbal a fost indicat faptul depistării, în cadrul percheziţiei, efectuate la domiciliul lui
R.O. a substanţei –Tramadol hidroclorid cu masa totală de 1.00 gr. Aceleaşi circumstanţe de
fapt au fost invocate şi în Ordonanţa din 04.05.2010.
În concluzie, ofiţerul de urmărire penală a indicat în procesul-verbal din 04.03.2010
următoarele: Ţinând cont de faptul constatării săvârşirii de către R.O. a infracţiunii prevăzute
de art.217 alin.(3) lit.b)CP, urmează a fi dispusă, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale.
În raport cu aceste două acte de procedură care au stat la baza pornirii urmăririi penale
nr. 2010480545, se impun următoarele concluzii:
438

a)Cauza penală nr. 2010480545 a fost pornită pe faptul săvârşirii de către R.O. a
infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(3) lit.b) CP (a se vedea procesul-verbal din 04.05.2010
prin care s-a autosesizat organul de urmărire penală).
b) Urmărirea penală a fost pornită doar pe faptul depistării la domiciliul lui R.O. a
substanţei psihotrope –Tramadol cu masa de 1.00 gr., cantitate ce constituie proporţii mici,
dar nu proporţii deosebit de mari.
c) Organul de urmărire penală nu s-a autosesizat şi nu a pornit urmărirea penală în
privinţa lui P.I. în baza unor pretinse fapte care ar cădea sub incidenţa art.217; 218 CP.
Caracterul obiectiv al acestor concluzii se confirmă prin conţinutul Raportului întocmit
de ofiţerul de urmărire penală I.C. la data de 03.05.2010; Ordonanţa de atribuire a
competenţei pe dosarul penal nr.2010480545 din data de 04.05.2010 şi Ordonanţa de
conexare a cauzelor penale din data de 30.07.2010.
Mai mult, urmează a fi reţinut şi faptul că organul de urmărire penală a emis încă o
ordonanţă de pornire a urmăririi penale în baza art.361 alin.(2) lit.b) CP (dosarul nr.
2010481069). În acest act de procedură este fixat: în perioada de timp 21.04.2009 –
29.01.2010, cet. R.O. împreună şi în urma înţelegerii prealabile cu B.S., urmărind scopul
procurării preparatelor psihotrope – Tramadol – a falsificat reţetele din numele medicilor „P
E (...), I L (...) şi alţii.
La baza acestei ordonanţe a stat procesul-verbal privind autosesizarea în privinţa
începerii urmăririi penale din 20.07.2010 în care a fost indicat: Ţinând cont de faptul
constatării săvârşirii de către R.O. şi B.S. a infracţiunii prevăzute de art.361 alin.(2) CP,
urmează a fi dispusă, prin ordonanţă începerea urmăririi penale.
Având la bază aceste două acte de procedură putem constata că nici în privinţa lui R.O.
şi B.S. nu a fost pornită urmărirea penală pe art.218 CP.
În aşa mod, revin la situaţia că, în privinţa lui P.I., în baza Ordonanţei din 20.07.2010, a
fost pornită doar cauza penală nr.20104801068 pe infracţiunea prevăzută de art.361 alin.(2)
lit.b) CP.
Această ordonanţă nu poate produce efecte juridice în detrimentul intereselor
inculpatului P.I. din următoarele considerente:
a) Inculpatul nu a fost recunoscut bănuit/învinuit în raport cu dispoziţia art.361 alin.(2)
lit.b) CP.
b) Fapta prevăzută de art.361 alin.(2) lit.b) CP nu este reflectată în rechizitoriu.
c) Recalificarea faptei de la art.361 la art.218 sau art.217 CP este inadmisibilă. Este
relevant că obiectul general, obiectul generic de grup, obiectul nemijlocit de bază, obiectul
material al infracţiunii prevăzute de art.361 CP diferă de cele care sunt caracteristice pentru
art.217 şi 218 CP.
d) Ordonanţa de punere sub învinuire este actul prin care persoana se consideră
învinuită şi, din momentul adoptării, aceasta este trasă la răspundere penală. Astfel, prin
Ordonanţa din 17.08.2010, transcrisă în rechizitoriu, P.I. este tras la răspundere penală în baza
art.218 alin.(3) lit.b), c); 217 alin.(4) lit.b) CP, fără ca, în privinţa acestuia, să fi fost pornită
urmărirea penală, în conformitate cu prevederile art.28; 274 alin.(2) CPP, pentru comiterea
acestor infracţiuni. Or, conform art.279 alin.(1) CPP, orice acţiune de urmărire penală, cu
excepţia celor prevăzute expres în lege (în art.279 alin.(1) CPP), poate fi efectuată doar după
pornirea urmăririi penale.
439

Derogările de la legislaţie reflectate anterior nu mai pot fi înlăturate şi impun aplicarea
art.251 CPP – nulitatea actelor de procedură îndeplinite în această speţă.
Conform art.345 alin.(4) p.3); 350 CPP, dacă în şedinţa preliminară s-au constat
temeiurile prevăzute în art.332 CPP, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal.
Potrivit art.332 alin.(1) CPP, procesul penal încetează inclusiv în baza art.275
pct.9)CPP. Potrivit acestei norme, procesul penal încetează atunci când există circumstanţe
care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.
În speţa dată, învinuirea formulată în rechizitoriu nu are la bază o soluţie sau soluţii
(ordonanţă/ordonanţe) de pornire a urmăririi penale, situaţie care implică nulitatea absolută a
oricăror acte şi acţiuni de urmărire penală şi, în cele din urmă, exclud urmărirea penală.
În baza celor enunţate, solicit respectuos încetarea procesului penal.
Data_______________
Semnătura_________________
440

JUDECĂTORIA ECONOMICĂ DE
CIRCUMSCRIPŢIE CHIŞINĂU
DEMERS
PRIVIND RIDICAREA EXCEPŢIEI
DE NECONSTITUŢIONALITATE
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat excluderea asociatului F.T.
din societatea comercială ÎM „ FN” SRL.
Fără a-mi expune poziţia vis-à-vis de pertinenţa, concludenţa şi utilitatea motivelor puse
la baza pretenţiilor, insist asupra faptului că, în cadrul dezbaterilor judiciare, au apărut
temeiurile prevăzute de art.12/1 din Codul de procedură civilă pentru ridicarea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Prin acţiunea înaintată, reclamantul a pretins ca, în cadrul soluţionării litigiului, să fie
aplicate dispoziţiile art.154 din Codul civil. Potrivit art.154 alin.(3) din Codul civil,
asociatului exclus i se restituie, în termen de 6 luni, doar aportul depus. E de notat că, potrivit
art.43 alin.(3) din Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135 din 14.06.2007,
asociatul exclus din societate nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul societăţii,
dar are dreptul numai la o sumă de bani ce reprezintă valoarea contabilă a părţii sociale la data
excluderii, dacă hotărârea judecătorească nu prevede altfel.
În conformitate cu art.24 alin.(1) din aceeaşi lege, partea socială reprezintă o fracţiune
din capitalul social al societăţii al cărei cuantum se stabileşte în funcţie de cuantumul
aportului şi include toate drepturile şi obligaţiile asociatului.
E de notat faptul că, într-o hotărâre, Curtea de la Strasbourg a decis cu valoare de
principiu că, cota parte într-o societate comercială este un bun complex, care se protejează
prin art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Ea certifică faptul că deţinătorul posedă o parte din
capitalul social şi alte drepturi, inclusiv dreptul de creanţă asupra activelor societăţii (a se
vedea Hotărârea din 25.07.2002 pe cauza Savtransavto contra Ucrainei). Este relevant faptul
că, potrivit prevederilor art.4 din Constituţie, Hotărârile Curţii Constituţionale nr.55 din
14.10.1999 şi Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.17 din 19.06.2000, Convenţia
constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi, respectiv, urmează a fi aplicată ca şi
orice altă lege cu excepţia că prevederile Convenţiei au prioritate faţă de restul legilor interne
care îi contravin. Reamintim că, potrivit art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, orice
persoană (...) are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea
sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile
generale ale dreptului internaţional.
În conformitate cu art.46 din Constituţie, dreptul la proprietatea privată, precum şi
creanţele asupra statului, sunt garantate. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de
utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Averea dobândită
licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
Pornind de la cele enunţate consider că art.154 alin.(3) din Codul civil contravine art.46
din Constituţie.
În conformitate cu prevederile art.121 din Codul de procedură civilă, dacă, în procesul
judecării pricinii, se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja
aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei, iar controlul constituţionalităţii actului
normativ este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este în drept să
sesizeze, în conformitate cu prevederile Codului Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea
441

Constituţională pentru a verifica constituţionalitatea actului respectiv. Din momentul emiterii
de către instanţă a încheierii cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi până la
adoptarea hotărârii de către Curtea Constituţională, procedura de examinare a pricinii sau de
executare a hotărârii pronunţate se suspendă.
În baza celor relatate, a normelor de drept invocate, solicit iniţierea procedurii de
sesizare a Curţii Constituţionale în vederea verificării constituţionalităţii art.154 alin.(3) din
Codul civil, emiterea unei încheieri în acest sens.
Data________________
Semnătura_____________
442

CURTEA DE APEL CHIŞINĂU
avocatul Alexei Barbăneagră
în interesele M.I.
REFERINŢĂ
ASUPRA CERERII DE APEL ÎNAINTATE DE
PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI
JUDECĂTORIEI CENTRU, MUN. CHIŞINĂU DIN
28.01.2009
Prin sentinţa Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 28.01.2009, I.M., învinuită de
săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 328 alin. (1), 329 alin. (1) şi 332 alin. (1) Cod penal,
a fost achitată din motivul lipsei infracţiunii.
Conform învinuirii, I.M., deţinând, funcţia de medic-expert al Comisiei de Expertiză Medicală a
Vitalităţii (în continuare CEMV) psihiatrie din cadrul Consiliului Republican de Expertiză
Medicală a Vitalităţii, fiind persoană cu funcţie de răspundere, abilitată cu drepturi
administrative de dispoziţie şi organizatorice, şi anume, cu drept de decizie în cadrul
stabilirii gradelor de invaliditate, a săvârşit infracţiunea de depăşire a atribuţiilor de serviciu şi
fals în actele publice.
Astfel, la 25 ianuarie 2000, activând în funcţia nominalizată, contrar pct.21,32 ale
Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalităţii din Republica Moldova
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.470 din 29.08.1991 (abrogat prin Hotărârea
Guvernului cu privire la expertiza medicală a vitalităţii nr.746 din 30.06.2004) de
sine stătător, nefiind preşedinte şi fără participarea celorlalţi membri ai CEMV psihiatrie,
medicii-experţi S.V. şi preşedinte B.V., a atribuit, în mod unilateral, gradul doi de invaliditate
pentru boală obişnuită fără termen de reexaminare, fapt ce a generat falsificarea şi
eliberarea cotorului (certificatul) seria DM-EM-6 nr._____ din 25 ianuarie ___, care a
servit temei pentru achitarea pensiilor şi compensaţiilor pseudoinvalidului, astfel cauzând un
prejudiciu bugetului de asigurări sociale prin achitarea neîntemeiată a pensiei de
invaliditate şi compensaţiilor nominative pseudoinvalidului A.C. în sumă totală de
21702,96 lei.
Tot ea a fost învinuită în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.329 alin.(1) din Codul
penal, prin neasigurarea păstrării a 97 de procese-verbale de expertizare-reexpertizare a
invalizilor.
În cererea de apel, procurorul consideră că instanţa de judecată nu a apreciat critic
probele: procesul-verbal de expertizare medicală a vitalităţii invalidului A.C., registrul de
evidenţă a proceselor-verbale, nu a analizat critic declaraţiile martorului B.V., că instanţa de
judecată a fost imparţială şi a respins demersurile de interogare a martorului S., nu a dispus
numirea unei contraexpertize.
Procurorul solicită casarea sentinţei, rejudecarea cauzei, condamnarea M.I. pe
art.328 alin. (1), 332 alin. (1) din Codul penal cu încetarea procesului penal din motivul
expirării termenului de prescripţie; iar pe art.329 alin. (1) CP – a lipsei elementelor
infracţiunii.
443

Considerăm apelul procurorului ca fiind unul vădit nefondat, introdus în scopul
tergiversării procesului penal, deoarece anume Domnia Sa a respins demersurile avocatului şi
ale M.I. cu privire la numirea unei expertize medico-legale în comisie, a refuzat anexarea la
materialele dosarului a proceselor-verbale de expertizare-reexpertizare a invalizilor ridicate în
timpul urmăririi penale de către colaboratorii CCCEC, a ignorat (a se vedea sentinţa)
prevederile art. 254 CPP, a încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei, principiul prescripţiei
tragerii la răspundere penală etc.
Aceste încălcări grave ale legislaţiei în vigoare se manifestă prin următoarele fapte.
1) În timpul urmăririi penale, avocatul şi M.I. au solicitat anexarea la materialele
dosarului a tuturor proceselor-verbale, motivând necesitatea acestei acţiuni prin faptul că
învinuirea în neasigurarea păstrării a 97 de procese-verbale de expertizare-reexpertizare a
invalizilor este nefondată, deoarece toate procesele-verbale ale invalizilor au fost ridicate de
către anchetator. Procurorul a respins acest demers, motivând că învinuita poate înainta un
demers similar şi în şedinţa de judecată. Evident, demersul respectiv a fost repetat în şedinţa
de judecată şi acceptat. Procurorul a fost obligat şi a prezentat în şedinţa de judecată 2 volume
ale listelor proceselor-verbale ridicate de către colaboratorii CCCEC. În urma analizei acestor
procese-verbale de către M.I. s-a constatat că toate procesele-verbale – 97 la număr – nu au
fost pierdute, ele fiind transmise consiliilor de expertizare teritoriale.
În cererea de apel, procurorul a recunoscut că acuzarea lui M.I. în săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.329 alin. (1) CP nu întruneşte elementele infracţiunii.
Prin urmare, organul de urmărire penală nu şi-a îndeplinit obligaţiunea sa prevăzută de
art. 96, 328 CPP: cea de a stabili în cadrul urmăririi penale faptele referitoare la existenţa
elementelor infracţiunii, precum şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
Concomitent, a fost încălcat şi principiul prezumţiei nevinovăţiei prevăzut de art.8 CPP, art. 6,
p.2 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale. De fapt şi de iure, organul de urmărire penală a pus în sarcina M.I. obligaţia de
a-şi demonstra nevinovăţia.
2) Sunt neîntemeiate şi argumentele conţinute în cererea de apel precum că M.I. a
săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 328 alin (1), 332 alin. (1) CP.
Instanţa de judecată a analizat minuţios toate probele prezentate de procuror şi a ajuns
la concluzia că nu există nicio probă care ar confirma vinovăţia inculpatei. Mai mult ca atât,
acţiunile M.I. au fost legale, întreprinse în strictă conformitate cu obligaţiunile ei de serviciu.
Instanţa de judecată s-a expus asupra tuturor probelor invocate în cererea de apel.
Astfel, procurorul menţionează că învinuirea în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de
art. 328 alin.(1), 332 alin.(1) CP se confirmă de concluziile a două expertize: medico-legală şi
grafologică, efectuate în timpul urmăririi penale. Considerăm că nu putem vorbi de aceste
documente ca acte de expertiză şi ca probe. Suntem de acord cu concluziile instanţei, precum
că ambele acte de expertiză sunt nule, deoarece:
a) sunt realizate cu încălcarea dreptului la apărare – M.I. a fost lipsită de drepturile sale
prevăzute de art.145 CPP, şi anume, de a lua act de obiectul expertizei, de a recuza experţii, a
formula întrebări, a participa la efectuarea expertizelor etc.;
b) ambele expertize sunt nule şi din alt punct de vedere, deoarece, conform art.94
alin.(2) CPP, în procesul penal nu pot fi admise ca probe datele care au fost obţinute prin
încălcarea dreptului la apărare;
c) expertiza medico-legală efectuată în cadrul urmăririi penale este nulă ca probă şi din
motivul că experţii au fost incompetenţi, în comisie nu a fost inclus niciun expert psihiatru,
datele obiective ale bolnavului au fost incomplete, ea contravine concluziilor actului de
expertiză medico-legală în comisie etc.;
444

d) expertiza medico-legală efectuată în cadrul urmăririi penale este nulă ca probă şi din
motivul că ea contravine prevederilor art. 20 al Legii privind asistenţa psihiatrică din
16.12.1997, care stipulează univoc: ”Stabilirea diagnosticului afecţiunii psihice, deciderea
asupra aplicării masurilor medicale coercitive sau avizarea examinării acestei probleme
constituie dreptul exclusiv al medicului psihiatru sau al comisiei de medici psihiatri”;
e) expertizele medico-legală şi grafologică sunt nule şi datorită faptului că au fost
efectuate până la pornirea urmăririi penale împotriva M.I. Ordonanţa privind dispunerea
expertizei medico-legale este emisă la 14.08.2006, cea grafologică – la 04.01.2007. Ordonanţa
privind începerea urmăririi penale în privinţa M.I. pe faptul acordării lui C. a gradului doi de
invaliditate este datată cu 14.02.2007. Prin urmare, ambele expertize au fost numite şi
efectuate în afara procedurii penale în privinţa învinuitei, ceea ce denotă încălcarea
flagrantă a prevederilor art.279 CPP;
j) şi preşedintele consiliului de expertiză medicală a vitalităţii ____ – B.S. – a declarat
că expertiza efectuată de medicii-experţi în timpul anchetei penale nu a fost finisată şi ea
trebuie să fie apreciată doar ca o consultaţie. Decizia finală trebuia să fie adoptată de
CREMV.
Prin urmare, argumentele invocate de procuror, precum că sunt două expertize
contradictorii şi urmau a fi interogaţi medicii A.S., N.A. sunt neîntemeiate.
O probă incontestabilă din punctul de vedere al legalităţii, care a formulat, practic,
răspunsuri la toate aspectele ce ţin de încadrarea în grad de invaliditate a bolnavului C.A.T., o
constituie raportul de expertiză medico-legală în comisie, nr. ___ din 24.05.2007. În raportul
de expertiză medico-legală, experţii, în baza materialelor dosarului penal, a documentelor
medicale prezentate, a circumstanţelor cazului şi în conformitate cu întrebările înaintate
pentru soluţionare, au ajuns la următoarea concluzie:
Pacientul C.A.T., cu diagnosticul trimis la CMC indicat în forma nr. F-088/u – „Boală
cerebro-vasculară. Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene. Malformaţie arterio-venoasă în
regiunea temporo-occopitală. Sindromul hidrocefal-hipertensiv. Cefalee secundară de tip
tensional permanent. Insuficienţă piramidală bilaterală, risc înalt de recidiv.”, „Consecinţele
leziunii organice cu schimbări de personalitate de tip organic. Sindomul asteno-vegetativ cu
elemente obsesiv-fobice” –a fost încadrat corect în gradul doi de invaliditate de boală
obişnuită în baza „Listei defectelor şi bolilor ce serveşte drept bază pentru stabilirea
invalidităţii fără indicarea termenului reexpertizării”, punctul 6. boli ale sistemului
nervos, invaliditatea a fost stabilită corect fără termen de expertizare.
Martorul V.B., la care face trimitere procurorul, a declarat că semnăturile din
certificatul seria DM-EM nr. _____ din 25.01.2000 şi din registrul de evidenţă în partea ce se
referă la bolnavul C. sunt îndeplinite de ea.
Martorul E.V. a declarat că ea în calitate de asistentă medicală, a îndeplinit prima
pagină a procesului-verbal de expertizare a bolnavului C., celelalte au fost completate de M.I.
Certificatul pe numele acestui bolnav e semnat de B. Atât ea, cât şi martorul V.S., au
confirmat faptul controlului efectuat de dânşii a procesului-verbal în privinţa lui C. Înainte de
a fi expediat la DENV dosarul acestui bolnav era în ordine. De ce lipseşte o pagină a
procesului-verbal ei nu ştiu.
Şi aceste probe, în cumul cu cele relatate anterior, denotă veridicitatea concluziilor
instanţei de judecată despre legalitatea încadrării bolnavului C. în gradul doi de invaliditate.
Din cele relatate, se poate deduce:
1) M.I. nu a săvârşit fapte prejudiciabile.
2) Lipseşte şi latura subiectivă a infracţiunii – organul de urmărire penală
nu a stabilit şi nu a invocat concret în ce anume constă aşa-numitul „interes profesional”.
445

Este incorect stabilit de organul de urmărire penală şi statutul de serviciu al M.I. Ea nu
a fost persoană cu funcţii de răspundere. Conform Clasificatorului Unic al funcţiilor publice
medicilor-experţi nu li se conferă statut de funcţionar public.
Pornind de la cele relatate, încălcările grave ale legislaţiei procesual-penale admise de
către organul de urmărire penală,
SOLICIT:
1. Respingerea apelului procurorului ca fiind unul nefundat.
2. A emite, în baza art. 218 CPP, o încheiere interlocutorie în adresa Procuraturii,
CCCEC cu privire la încălcările grave ale normelor procesual-penale; ale dreptului la
apărare; neîntreprinderea tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru cercetarea cauzei
sub toate aspectele, complet şi obiectiv; încălcarea principiului prezumţiei
nevinovăţiei; principiului prescripţiei tragerii la răspundere penală, ceea ce a permis
organului de urmărire penală, ca pe parcursul a doi ani, să-i încalce drepturile şi
libertăţile lui M.I., cauzându-i suferinţe grave de ordin fizic şi psihic.
Anexa: - copia recursului;
- copia mandatului de avocat.
Data__________
Semnătura_______________
446

PLEDOARII
INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI, TRIUMFUL
ADEVĂRULUI ŞI AL LEGII
ONORATĂ INSTANŢĂ !
Afirmăm din capul locului că învinuirea înaintată lui V.C. este nefondată şi
nelegitimă. V.C., director general al SA „ZFR”, fiind o persoană cu funcţie de răspundere,
este învinuit de faptul că, prin încheierea, cu SRL „MP”, la 22.10.2003, a contractului nr.760
de procurare a 6750 kg de făină de calitate superioară la preţul de 5000 lei/tona, a 4700
lei/tona pentru făină de calitatea întâi şi 4400 lei/tona pentru făină de calitatea a doua, a
constituit abuz de serviciu, pe motiv că preţul de achiziţionare a fost vădit dezavantajos,
cauzându-i SA „ZFR” o daună materială în mărime de 1802386 lei.
Aşadar, învinuirea este nefondată, nelegitimă din următoarele considerente:
1. Intentarea urmăririi penale în privinţa lui V.C. este rezultatul unei imixtiuni
politice în efectuarea justiţiei.
La 28.02 2004, a avut loc şedinţa Consiliului Suprem de Securitate condusă de
Preşedintele Republicii. La şedinţa dată, a fost discutată „situaţia extraordinară din sfera
asigurării ţării cu pâine”. La şedinţa acestui Consiliu, au fost date indicaţii de a destitui din
funcţie demnitarii: şeful CCCEC generalul R.; responsabilul pentru aprovizionarea republicii
cu pâine din aparatul Guvernului – L. şi directorul SA „ZFR” - V.C. Vina lui V.C. a constat în
faptul încheierii, la 22.10. 2003, a contractului cu SRL „MP”, contract, care, în viziunea
membrilor Consiliului Suprem de Securitate, a prejudiciat interesele statului. Din materialele
şedinţei Consiliului Suprem de Securitate şi ale presei rezultă că tranzacţia economică –
încheierea contractului la 22.10. 2003 între agenţii economici: SA „ZFR” şi SRL „MP” a fost
considerată ca un lanţ al activităţii structurilor mafiotice. Aceste circumstanţe – eliberarea lui
V.C. din funcţia de director, pornirea urmăririi penale, din motivul menţionat sunt obiectiv
confirmate prin decizia Consiliului Suprem de Securitate din 28.02.2004 în care se conţin
indicaţii directe Guvernului – a iniţia procedura de eliberare din funcţie a directorului general
al SA „ZFR”; Procuraturii Generale, împreună cu alte organe de resort – a verifica
legitimitatea contractului de procurare a făinii. Aceste circumstanţe sunt elucidate şi în circa
20 de articole ale presei republicane, depoziţiile preşedintelui Consiliului SA „ZFR” T.I., care
a confirmat faptul eliberării din funcţia de director a lui C. la demersul Consiliului Suprem de
Securitate. Ordonanţa de pornire a procesului penal este o urmare a deciziei Consiliului
Suprem de Securitate, deoarece lupta cu aşa-numită mafie a pâinii a condiţionat adoptarea
ordonanţei de pornire a procesului penal. Dovadă a acestui fapt este emiterea ordonanţei de
pornire a procesului penal imediat după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate – în aceeaşi
zi, la 28.02. 2004, ordonanţă emisă (iarăşi excepţie) de către procurorul general. Numai prin
argumentele enunţate se poate explica „operativitatea” urmăririi penale, care într-un termen
„record” – 5 zile – a finisat ancheta, adunând în calitate de materiale probante 4 volume de
documente. Evident că şi crearea completului de judecată pe un dosar ordinar – învinuirea în
săvârşirea infracţiunii prevăzute de alin.(1) al art.327 CP – infracţiune mai puţin gravă – este
un fapt vorbitor despre imixtiunea în efectuarea justiţiei.
447

Consiliul Suprem de Securitate a creat o comisie în frunte cu preşedintele comisiei
parlamentare pentru securitate, S., care, la o conferinţă de presă, a informat opinia publică
despre intentarea de către Procuratura Generală a 6 dosare penale în privinţa persoanelor care
au mărit „artificial” preţurile la pâine, printre care a fost numit şi V.C., dosarul căruia, cum s-a
menţionat la conferinţa de presă nominalizată, a fost trimis deja în judecată. La aceeaşi
conferinţă de presă, secretarul Consiliului Suprem de Securitate, dl M., a declarat că ceea ce sa
întâmplat pe piaţa de panificaţie este o diversiune politică şi economică. În împrejurările
menţionate, pornirea urmăririi penale, eliberarea din serviciu a unui conducător al SA
(competenţă exclusivă a Consiliului SA) constituie o acţiune de violare a art.1, 6, 13 din
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, a
art.4 (drepturile şi libertăţile omului), a art.6 (separaţia şi colaborarea puterilor), a art.20
(accesul liber la justiţie), a art.21 (prezumţia nevinovăţiei), a art.26 (dreptul la apărare) etc.
din Constituţia RM.
2. Pornirea urmăririi penale în privinţa lui V.C., incriminându-i acestuia un segment
al activităţii economice (chiar dacă statul deţine 56 % din capitalul statutar) constituie violarea
art.126 din Constituţia statului. Acest articol stipulează faptul că economia RM este o
economie de piaţă şi statul trebuie să asigure reglementarea activităţii economice şi
administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii; libertatea comerţului şi
activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil
valorificării tuturor factorilor de producţie etc. Conform legii cu privire la societăţile pe
acţiuni, Codului civil şi altor acte normative, încheierea unei tranzacţii economice ţine de
competenţa directorului sau a Consiliului SA, în funcţie de valoarea tranzacţiei.
3. În acţiunile lui V.C. nu sunt elementele constitutive ale componenţei de
infracţiune, prevăzute de art.327 CP. V.C., deţinând funcţia de director al SA „ZER” şi
semnând contractul nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP”, nu a folosit intenţionat situaţia de
serviciu în detrimentul intereselor SA „ZFR”. Contractul nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP”
a fost încheiat de către V.C. pornind de la necesităţile bunei funcţionări a SA „ZFR” şi pentru
a evita criza de pâine pe piaţa alimentară. Preţurile de 5000 MDL la făina de calitate
superioară, 4700 MDL la făina de calitatea întâi şi 4400 MDL la făina de calitatea a două au
fost reale.
4. În materialele dosarului sunt multiple documente, care confirmă situaţia de criză
creată pe piaţa RM referitoare la asigurarea populaţiei cu producte de panificaţie. Comisia
creată de Consiliul Suprem de Securitate, în scopul controlului asigurării RM cu produse de
panificaţie, a menţionat activitatea nesatisfăcătoare a organelor executive în perioada de criză
alimentară în 2003-2004. S-a menţionat faptul că, la finele anului 2003, din cele 300 mii de
tone de grâu, planificate pentru a fi importate, s-au adus doar 86,4 mii tone. N-au fost
adoptate măsuri de protecţie a pieţei interne a RM, ceea ce, chiar în situaţia de criză, a
favorizat exportul grâului din ţară. Guvernul, prin dispoziţia din 23.06.2003, a creat o comisie
guvernamentală cu scopul de a monitoriza situaţia în sectorul agroalimentar sub preşedinţia
prim-ministrului. La şedinţa acestei comisii, factorii de decizie au informat de multiple ori
conducerea republicii despre situaţia catastrofală în domeniul asigurării ţării cu grâu şi făină.
Situaţia de criză se datorează calamităţilor climaterice din iarna anului 2003 care au condus la
faptul că recolta globală de grâu recoltată de către gospodăriile agricole nu a asigurat nici pe
departe necesităţile republicii. O situaţie similară s-a creat în Ucraina şi în unele raioane ale
Rusiei. Deficitul de grâu a cauzat o majorare esenţială a preţului de achiziţie a grâului
alimentar şi a făinii, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă (a se vedea nota explicativă a
viceministrului agriculturii pe marginea proiectului de lege pentru completarea art.4 din
Legea nr.1417-XIII din 17.12.1997 pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal).
5. Directorul SA „ZFR”, V.C., în adresările sale către Preşedintele RM din 28. 11.03,
Preşedintele Parlamentului RM din 28.11.03, Guvernul RM din 17.10.2003, Ministerul
448

Agriculturii din 10.09.2003; 15.09.2003; 22.09.2003, a informat despre situaţia catastrofală
care s-a creat la SA „ZFR” în a doua jumătate a anului 2003 în partea asigurării întreprinderii
cu grâu şi făină, la preţurile la pâine. Suplimentar, s-a accentuat că asupra preţurilor de
achiziţie şi realizare a producţiei de panificaţie a mai influenţat creşterea preţurilor la energia
electrică, carburanţi, materie primă, materiale etc. Ţinând cont de faptul că preţurile la pâine
au fost stopate din 2001, datoriile SA „ZFR”, în octombrie 2003, au atins suma de 46 mln. lei.
6. Directorul SA „ZFR”, V.C., informa permanent Consiliul SA despre situaţia ce s-a
creat la achiziţionarea grâului şi a făinii. La şedinţa Consiliului, SA “ZER” din 02.10.2003
V.C. a prezentat lista contractelor de achiziţionare a grâului şi a făinii, evidenţiind că preţurile
făinii prelucrate din grâul procurat era de 4580- 5320 lei/tona. Despre situaţia creată
Dumnealui a înaintat mai multe demersuri către Preşedinte, Guvern, Parlament.
7. Contractul nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” a fost semnat de către V.C. după
ce toţi specialiştii din subdiviziunile societăţii au vizat proiectul contractului. Contractul dat a
fost coordonat şi vizat de şeful secţiei juridice, A.M., şeful secţiei economie, A., alţi
specialişti. Ca atare, tratativele cu SRL „MP” despre condiţiile semnării contractului le-a
coordonat A. În urma negocierii contractului, s-a ajuns la compromisul de a micşora preţul la
făina de grâu de calitatea întâi de la 4800 lei tona până la 4700 lei/tona. Această scădere a
preţului este foarte considerabilă, deoarece făina de grâu de calitatea întâi a fost cea mai
solicitată şi a constituit 57 % din volumul contractului.
8. E de menţionat şi faptul că V.C. nici nu poate fi subiectul acestei infracţiuni.
Conform procesului-verbal al şedinţei Consiliului SA „ZER” din 18 iulie 2003, V.C. a fost
împuternicit să semneze contracte pentru achiziţionarea făinii de grâu în volum de până la
1000 de tone la un preţ sub 4000 mii lei/tona. Pentru a respecta interdicţiile indicate, V.C. a
inclus problema semnării contractului nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” la şedinţa
Consiliului SA „ZER”. Pe data de 22.10.2003, Consiliul SA „ZER” a aprobat semnarea
acestui contract. Deci, responsabil pentru încheierea contractelor în condiţiile indicate este
Consiliul SA „ZER”, şi nu directorul executiv.
9. Este lipsită de temei juridic şi logică învinuirea lui V.C. în semnarea contractului
nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” la un preţ vădit dezavantajos. Oare în condiţiile
economiei de piaţă este de competenţa organelor de anchetă să decidă, dacă preţul este
avantajos sau nu!? Cine dacă nu organele de conducere ale SA deţin în exclusivitate aceste
împuterniciri? Sunt totalmente ignorate de către organele de anchetă criteriile obiective, care
condiţionează formarea preţurilor libere. La materialele dosarului sunt anexate buletinele
cotărilor bursiere din septembrie, octombrie 2003. Din conţinutul lor rezultă univoc că preţul
de achiziţionare al făinii inclus în contractul nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” este real, cu
mult mai mic decât preţurile de la bursă. De exemplu, preţul unui kg de făină la 21 octombrie
2003, la bursa universală de mărfuri a Moldovei, era de 5,20 lei pentru kilogramul de făină de
categoria întâi şi de 5,40 lei pentru un kg de făină de categoria superioară.
10. Martorii G.L., SA, A.B., S.E. etc. au confirmat corectitudinea şi realitatea preţului
inclus în contractul nr.760. Mai mult ca atât, aceste preţuri de achiziţionare a făinii au fost mai
mici decât la achiziţionarea făinii la sudul şi nordul republicii. Martorul C.I., directorul
combinatului de panificaţie din Cahul, a declarat în instanţa de judecată că, în luna octombrie
2003, ei procurau făină la următoarele preţuri: de calitatea superioară: 5,20 – 5,30 lei/kg., de
calitatea întâi – 5,00 lei/kg, de calitatea a doua – 4,6 lei/kg. Martorul a prezentat instanţei de
judecată două facturi fiscale, care au fost anexate la dosar. Din conţinutul facturii fiscale
nr.0973065 din 28.10.03, rezultă procurarea de la SRL „CSU” a făinii de calitatea întâi la
preţul de 4,80 lei/kg, pe factura fiscală nr.0377738 combinatul de panificaţie Cahul, la
20.10.03, a procurat făină de categoria întâi la preţul de 5 lei kg.
11. La şedinţa din 22.10.2003 a Consiliului SA „ZFR” au fost discutate şi preţurile de
achiziţionare a făinii. Membrii Consiliului SA „ZFR” nu au ridicat niciun fel de probleme.
449

Membrii Consiliului SA – I., V.P. – au asistat la şedinţa din 22.10.03 la care s-a discutat
aprobarea contractelor de achiziţionare a făinii. Contractele au fost aprobate. Apropo, la
aceeaşi şedinţă a Consiliului SA, la preţul de 5 lei/kg, au fost aprobate şi alte contracte. În
acest context, este stranie poziţia organelor de anchetă de ce din două contracte la acelaşi preţ
unul este considerat dezavantajos, celălalt nu a stârnit nici cele mai neînsemnate dubii?
12. Conform deciziei şedinţei de lucru convocate de dl V.I., prim-viceprim-ministru,
la 02.10.2003, SA „ZFR” a fost împuternicită să poarte negocieri şi să încheie contractele
respective pentru a importa grâu alimentar din Kazahstan. În regim de urgenţă, pentru
purtarea negocierilor şi încheierea contractelor în Kazahstan, s-a deplasat reprezentantul SA
„ZFR”. Pe 14 octombrie 2003, contractul a fost semnat pentru 10000 tone de grâu la preţul de
180 dolari SUA (DAF Ucraina-Moldova). S-au adus numai 5000 tone, deoarece, ulterior,
Kazahstanul a majorat preţul la grâu până la 220 de dolari SUA. SA „ZFR” nu avea mijloace
circulante, pentru a procura grâul la preţul cerut, fapt care a condus la rezilierea contractului.
13. Este nefondată învinuirea lui V.C. în semnarea contractului nr.760 din 22.10.2003
cu SRL „MP” la un preţ vădit dezavantajos şi din motivul că tranzacţia în cauză a fost
aprobată de funcţionarii Ministerului Agriculturii şi ai Ministerului Economiei. Martorii: G.S.,
viceministru, E.S., director al firmei SRL „G.T.”, L.G., director al SRL „MP”, au confirmat
faptul examinării de către Ministerul Agriculturii şi Ministerul Economiei a contractelor ce ţin
de importul grâului. Aşadar, pentru a obţine CERTIFICATUL de confirmare a dreptului de
import a grâului alimentar era necesar a prezenta ministerelor nominalizate toate contractele:
ale SRL „G.T.” cu SRL „MP” de vânzare-cumpărare a grâului, ale SRL „MP” cu SA „ZFR”
de vânzare-cumpărare a făinii. În contractele respective erau indicate şi preţurile la grâu şi
făină. Aceleaşi contracte urmau a fi prezentate şi la etapa de obţinere, de la Ministerul
Economiei, a Autorizaţiei de scutire de TVA. Funcţionarii ambelor Ministere eliberau
documentele nominalizate numai după verificarea legalităţii tuturor contractelor. Pornind de
la cele menţionate, se poate afirma că preţurile la contractul nr.760 din 22.10.2003 între SRL
„MP” şi SA „ZFR” au fost obiect de studiu şi monitorizare al funcţionarilor de stat.
14. Organele de anchetă nu au prezentat nicio probă veridică, care ar confirma
depăşirea atribuţiilor de serviciu, aşa-numitul interes personal, preţul „vădit dezavantajos”,
acţiuni realizate, în viziunea organelor de anchetă, de către V.C. la semnarea contractului
nr.760 din 22.10.2003. Niciunul dintre martorii acuzării nu a confirmat asemenea lucruri.
15. Martorul principal, L.G., directorul executiv al SRL „MP”, a declarat că, iniţial, sa
adresat către V.C. cu propunerea de a semna contractul de livrare a făinii. V.C. a refuzat,
fiindcă anterior SRL „MP” nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale. Ulterior, după atingerea
înţelegerii de import a grâului, iarăşi s-a adresat către V.C. cu propunerea de a semna
contractul respectiv. V.C. i-a poruncit lui A. să se ocupe de pregătirea acestui document. S-au
negociat preţurile. SRL „MP” a cedat la preţul făinii de calitatea întâi şi, după coordonările cu
specialiştii de la SA „ZFR” şi cu cei de la Ministerul Agriculturii şi de la Ministerul
Economiei, contractul a fost semnat, la 22.10.2003, sub nr.760. De asemenea, martorul afirmă
că, la semnarea acestui contract, V.C. nu a urmărit interese personale, preţul de livrare al
făinii a fost real. În preţ au inclus rentabilitatea minimală, scopul a fost de a păstra locurile de
muncă ale lucrătorilor SRL „MP”. În octombrie 2003, preţul de piaţă al unui kilogram de
făină era de 5,50 lei şi mai mare. SRL „MP” a procurat 2986 tone de grâu de la SRL „G.T.” la
preţul de circa 200 de dolari tona. Cu adevărat, preţul unei tone de grâu la vama moldoucraineană
a fost de 177 de dolari pentru o tonă. După taxarea la vamă, staţionarea timp de
patru zile, serviciile băncii, transportarea mărfii, costul grâului a ajuns la 195 de dolari tona.
Grâul a fost măcinat la un preţ minim de 200 de lei tona. Preţul mediu al făinii de calitatea
superioară a ajuns la 4196 lei tona, fiindcă dintr-o tonă de grâu se obţin 740 kg. de făină.
Astfel, transformarea grâului de 200 dolari tona în făină a costat 296 dolari tona. Din cauza
TVA de 20%, preţul la făină a mai crescut cu 70 dolari tona. Şi în condiţiile date preţul de 5
450

lei kg. a fost mai mic decât cel de piaţă. E de menţionat faptul că controlul legalităţii
contractelor de achiziţionare a grâului şi a făinii, al monitorizării preţurilor a fost efectuat,
înaintea semnării contractului, de către funcţionarii Ministerului Agriculturii şi ai Ministerului
Economiei, care eliberau Certificatul de confirmare a dreptului de import al grâului şi a
Autorizaţiei de scutire de TVA. Acelaşi martor este de părerea că, dacă nu ar fi fost semnat
contractul nr.760, era posibilă survenirea crizei în asigurarea populaţiei cu pâine, fiindcă 50%
din volumul de asigurare a SA „ZFR” cu făină aparţinea SRL „MP”. Prim-ministrul T.V. ştia
că SRL „MP” importă grâu pentru a asigura populaţia cu pâine.
16. Martorul E.S., directorul firmei SRL „G.T.”, a confirmat semnarea contractului de
livrare a grâului cu SRL „MP”. Pentru a obţine Certificatul de confirmare a dreptului de
import al grâului a prezentat Ministerului Agriculturii contractele: de procurare a grâului de la
„Ketr”, de realizare a grâului către SRL „MP” şi contractul de vânzare-cumpărare a făinii
dintre SRL „MP” şi SA „ZFR”. După verificarea acestor documente, a primit Certificatul de
confirmare a dreptului de import al grâului. Consideră că preţul de achiziţionare a grâului şi al
făinii a fost real. În preţul de 200 dolari tona de grâu sunt incluse cheltuielile de transport de la
staţia Cuciurgan până la Chişinău, serviciile gării, taxele Inspectoratului Cereale, ale
Departamentului Standardizare etc. În octombrie 2003, preţul făinii de calitate superioară era
de 5 lei kg., al făinii de calitatea întâi era de 4,80 lei kg şi al făinii de calitatea a doua era de
4,60 lei kg. Pe V.C. nu-l cunoaşte şi, evident, nu a discutat semnarea niciunui contract.
17. Martorul G.S., viceministru al Ministerului Agriculturii, a confirmat situaţia de
criză în domeniul asigurării populaţiei cu grâu şi făină, situaţie care s-a creat în RM în toamna
anului 2003, condiţionată de efectele climaterice. Ministerul Agriculturii monitoriza importul
grâului şi al făinii, eliberând agenţiilor economici, după verificarea contractelor, Certificatul
de confirmare a dreptului de import al grâului. Colaboratorii CCCOC erau informaţi despre
toate contractele de import al grâului sau al făinii. El a semnat Certificatul de confirmare a
dreptului de import al grâului eliberat lui SRL „G.T.”.
18. Martorul B.A. a confirmat perfectarea de către sine a contractului cu SRL „MP”.
Preţurile s-au negociat, ele au fost coordonate cu specialiştii SA „ZFR” şi corespundeau
situaţiei create pe piaţa alimentară. La semnarea acestui contract, V.C. nu a încălcat legea, SA
„ZFR” nu i s-au cauzat daune materiale.
19. Martorul V.R., directorul SRL „Nex”, a confirmat încheierea, în luna noiembrie
2003, a unui contract de vânzare a făinii de calitate superioară la preţul de 4950 lei tona cu SA
„ZFR”. Propunerea de a semna tranzacţia dată a fost a lor. La semnarea acestui contract
conducerea SA „ZFR” nu a comis încălcări de lege.
20. Martorul T.I., viceministru în Ministerul Agriculturii, preşedintele Consiliului SA
„ZFR”, a declarat că, până la 01.01.2004, cu Ministerul Agriculturii era obligatorie
coordonarea în prealabil doar a contractelor de furnizare a grâului. T.I. a menţionat că, pe data
de 22.10. 2003, la Consiliul SA „ZFR” s-a discutat lista contractelor şi preţurile de
achiziţionare a făinii. Nu ţine minte, dacă a fost discutat şi contractul cu SRL „MP”.
Inculpatul V.C. nu a recunoscut învinuirea şi a declarat că, exercitând funcţia de
director general al Combinatului de panificaţie din Chişinău, SA „ZFR” (11.07.2003-
28.02.2004) nu a folosit intenţionat situaţia de serviciu în detrimentul SA „ZFR”. Semnând
contactul cu SRL „MP”, nu s-a condus de interese personale. Scopul lui a constat în
asigurarea activităţii şi prosperării întreprinderii, aprovizionarea zilnică a consumatorilor cu
pâine şi produse de panificaţie calitative.
Condiţiile esenţiale ale contractelor (modul de livrare şi achitare, calitatea şi altele)
erau discutate permanent cu specialiştii SA „ZFR” şi ai ministerului de ramură, examinate şi
confirmate de Consiliul SA „ZFR”, astfel asigurându-se transparenţa totală a procesului de
încheiere a acordurilor.
451

Conform deciziei Comisiei Guvernamentale din 21.08.2003 (procesul-verbal nr.0110-
33), Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare i-a fost pus în sarcină să întreprindă
acţiuni pentru „selectarea pentru viitor din rândul producătorilor autohtoni din diferite zone
ale ţării furnizori stabili de cereale către SA „ZFR” în bază de contracte de colaborare pe
termen lung, având drept scop crearea unor rezerve de grâu pentru o perioadă de 6 luni de
activitate” (la şedinţă au fost prezenţi ministrul D.T. şi viceministrul G.S.).
La şedinţa convocată la 22.09.2003 de prim-ministrul R.M., V.T., în problema
asigurării S.A „ZFR” cu materie primă au fost prezenţi reprezentanţii SRL „MP” – V.M. şi
L.G. V.M. a asigurat că, în timpul apropiat, va aduce în ţară mari cantităţi de grâu alimentar.
Pe parcursul lunii octombrie 2003, situaţia se complica, preţurile făinii ajungând pe piaţa
internă până la 5400-5500 lei/tona (calitatea superioară) şi 5000-5200 lei/tona (calitatea I).
Deseori făină în stocurile SA „ZFR” rămânea doar pentru 1-3 zile de muncă. Toţi
furnizorii cereau majorarea preţurilor la făină, micşorarea termenelor de achitare. Situaţia a
început să se agraveze după 15.10.2003, din circa 20 de furnizori care erau până la acel
moment au rămas doar 7. La 16.10.2003, făină de calitate superioară ajungea doar pentru 3
zile, de calitatea I - pentru o zi, de calitatea II - pentru 2 zile.
Cât priveşte contractul nr.760, încheiat pe 22.10.2003 cu SRL „MP”, V.C. susţine că
acesta nu a fost dezavantajos pentru SA „ZFR” şi, contrar celor afirmate de învinuire, a fost
acordat cu CCCEC şi Consiliul SA „ZFR”. Semnarea contractului în asemenea proporţii
necesita aprobarea Consiliului şi faptul respectiv nu mai era de competenţa directorului
general. Aceasta confirmă încă o dată ideea că directorul general nu a comis niciun abuz, totul
a fost coordonat cu reprezentanţii structurilor guvernamentale.
Consiliul a aprobat acest contract pe 22.10.2003 în prezenţa a 5 din 7 membri: dl T.I. –
preşedinte al consiliului, viceministru al agriculturii şi industriei alimentare; dl M.C. –
director-interimar al Departamentului de Privatizare; dl V.P. – directorul fabricii de paste
făinoase; dl A.M. – juristul SA „ZFR” ; dl S.D. – ex-director-general al SA „ZFR”.
După 10.10.2003, toate contractele erau vizate, înainte de a fi semnate, de către
specialiştii SA „ZFR”. La 09.10.2003, SA „ZFR”, conform deciziei şedinţei Comisiei
Guvernamentale din 08.10.2003 (procesul-verbal nr.0110), a afişat condiţiile prealabile pentru
începerea negocierilor în scopul excluderii presiunilor din partea firmelor furnizoare. Anume
pentru a micşora preţurile la făina propusă, au fost afişate intenţionat nişte preţuri mai mici
decât cele de pe piaţă, acestea fiind preţuri propuse de cumpărător (SA „ZFR”), dar nu
stabilite oficial. Mai erau şi preţurile de vânzare propuse de vânzător. Astfel apărea
necesitatea de a găsi corelaţia dintre ambele preţuri în funcţie de: situaţia pe piaţa internă,
situaţia de la întreprindere, calitatea făinii, modalitatea şi termenul de plată, modul de livrare
şi alte condiţii. Avantajul afişării, la 09.10.2003, a unor preţuri minimale urma să se resimtă
anume în timpul negocierii preţului cu furnizorii, ajungându-se la un preţ mediu între cel
propus de vânzător şi cel propus de cumpărător.
Contractul nr.760 a fost perfectat personal de către B.A., care îndeplinea la momentul
cela funcţia de şef al secţiei pronosticare şi asigurare cu produse cerealiere. Toate condiţiile
contractului (preţul, termenele de livrare şi plată, cantitatea şi calitatea făinii, sortimentul şi
altele) au fost discutate de dumnealui cu specialiştii şi directorul de la SRL „MP”. După
aceasta, B.A. a coordonat condiţiile contractului cu specialiştii Secţiei Economie şi Finanţe,
Juridică, Contabilitate ale SA „ZFR”. Schimbările apărute au fost din nou discutate cu SRL
„MP”. Dumnealui l-a informat că S.C., colaborator al CCCEC, cunoştea intenţia încheierii
contractului încă până la momentul semnării acestuia.
SRL „MP” a livrat, din februarie până în octombrie 2003 către SA „ZFR” 1,2 mii
tone de făină (contractele nr.185 din 25.02.2003; nr.293 din 26.03.2003; nr.706 din
23.09.2003 şi altele). Practic nu era nevoie de o adresare către CCCEC pentru a verifica
legalitatea activităţii acestei firme. Toţi cunoşteau faptul că SRL „MP” se află pe teritoriul
452

CPC Chişinău şi că făina e prelucrată cu utilajul CPC. V.C. era şi este convins că SRL „MP”
nu este intermediar, ci producător de făină.
Inculpatul menţionează că pe parcurs, în prezenţa lui B.A., a discutat personal cu S.C.
toate formalităţile condiţionate de acest contract, în conformitate cu deciziile Comisiei
Guvernamentale. S.C. a atras atenţia asupra necesităţii de coordonare doar a contractelor cu
furnizorii noi şi, mai ales, cu acei care nu sunt producători de făină. Ca urmare a acestor
acţiuni de aprobare şi acorduri, specialiştii SA „ZFR” i-au recomandat directorului general să
semneze contractul.
La momentul semnării contractului, la Bursa Universală de Mărfuri a Moldovei,
preţurile de vânzare a făinii de calitatea superioară erau de 5400 lei/tona. În ofertele de
vânzare, făina se propunea numai în saci, ceea ce conducea la cheltuieli suplimentare
(descărcare, depozitare, transportare, costul sacilor, pierderile de făină ce rămâne în saci etc.).
V.C. a mai menţionat că făina măcinată din grâul din Rezerva de Stat şi livrată de la
Bălţi avea un preţ de 4975lei/tona. La sfârşitul anului 2003, Combinatele de panificaţie din
Cahul şi Bălţi procurau făină de calitate superioară la preţuri mai mari de 5000 lei/tona.
V.C. consideră că, în august-decembrie 2003, situaţia de criză în vederea
aprovizionării ţării cu grâu s-a agravat din cauza lipsei unei politici consecvente la nivel de
stat. Rezerva de Stat nu era asigurată cu grâu. Nimic nu s-a făcut ca producătorii de pâine să
primească în acea perioadă grea credite preferenţiale, scutiri pentru cheltuielile de transport,
alte înlesniri. Toată povara greutăţilor a căzut doar pe umerii fabricilor de pâine şi ai
brutăriilor. Costurile grâului şi ale făinii de import puteau fi micşorate dacă se micşorau,
respectiv, cheltuielile furnizorilor legate de staţionare şi taxare la vamă, de transportare pe
calea ferată pe teritoriul Moldovei, de cheltuielile pentru a obţine certificatul fitosanitar şi cel
de la Moldova Standard. Nimeni nu a făcut nimic pentru a clarifica unde şi cum din fiecare
vagon se fura până la 30 de saci de făină. Despre tot s-a ştiut, dar, la nivel de Stat, nu s-a făcut
nimic pentru a rezolva aceste probleme şi a ajuta concret producătorii de pâine.
Băncile ofereau credite cu condiţii drastice şi totul era practic gajat, deoarece anterior
au fost luate credite de circa 40 mln. de lei.
Unii furnizori, propunând făină de o calitate mai joasă, în saci, în partide mici de 1-2
livrări, erau de acord să semneze contracte la preţuri mai mici. Avantajul SRL „MP”, faţă de
restul furnizorilor, consta în faptul că: făina se livra ritmic în maşini speciale conform
comenzii primite de la SA „ZFR”, calitatea fiind stabilă. Acest fapt permitea acoperirea
cerinţelor consumatorilor faţă de produsele de panificaţie. Termenele de plată erau depăşite
permanent de către SA „ZFR”, însă SRL „MP” continua să livreze făină în sortiment. Un plus
pentru SRL „MP” a fost faptul că „Zer” a lucrat anterior cu ei. În februarie-aprilie 2003, au
livrat către SA ”ZFR” 517 de tone de făină. Livrarea a fost stopată doar din cauza lipsei
grâului. În august SRL, ”MP” din nou s-a adresat cu o ofertă de conlucrare, dar nu erau gata
din punct de vedere tehnic şi nu aveau grâu. Cu SRL „MP” au fost încheiate, în septembrie şi
octombrie 2003, contracte de prestare a serviciilor de producere a făinii din grâul clientului. În
cadrul acestor contracte SA „ZFR” a prelucrat o parte din grâul primit din rezerva de stat.
Ultimul contract nr.706 pe 1000 tone grâu predat de SA „ZFR” şi recepţionat de SRL
„MP” prevedea producerea a 740 tone de făină.
Conform acordului suplimentar la acest contract din 23.10.2003, SA „ZFR” a mai
predat SRL „MP” încă 392,16 tone de grâu din Rezerva de Stat.
Faptul că în acea perioadă de la alţi agenţi economici se achiziţiona făină la un preţ
mai mic, dimpotrivă, demonstrează că SA „ZFR” lucra deschis, transparent cu toţi furnizorii
fără excepţie, întreprinzând totul pentru a micşora preţurile.
Conform ofertei SRL „MP” (nr.158 din17.10.2003) au fost propuse următoarele
preţuri: calitatea superioară - 5000 lei/tona; calitatea I – 4800 lei/tona; calitatea II - 4400
lei/tona. SA „ZFR” a propus micşorarea preţurilor până la 4900 - calitatea superioară; 4600 -
453

calitatea I. În urma negocierilor, SRL „MP” a acceptat micşorarea preţului doar la calitatea I
până la 4700 lei/tona. Acest gest a fost favorabil pentru SA „ZFR”, deoarece întreprinderea
utiliza în producere de la 50 până la 65% de făină de calitatea I.
Anume SRL „MP”, aducând grâu şi furnizând făină, a contribuit la stabilizarea
preţurilor pe piaţa internă, care, în octombrie-noiembrie 2003, erau în permanentă creştere din
cauza deficitului de grâu în ţară.
Începând cu 13.10.2003, firmele locale furnizoare de făină au stopat livrările. În total,
din 13 până în 23 octombrie 2003, au fost livrate doar 117 de tone de făină de către 3 firme,
mai puţin decât folosea SA „ZFR” într-o singură zi (în octombrie 2003 zilnic se foloseau în
mediu câte 134 de tone de făină). Alţi furnizori nu livrau făină din cauză că nu o aveau sau
nu-i aranjau preţurile propuse.
SRL „MP” a livrat, în doar 4 zile (28.10-31.10.2003), conform contractului nr.760,
590 de tone de făină, astfel stabilizând situaţia.
Despre intenţia încheierii acestui contract, au ştiut viceminiştrii Agriculturii şi
Economiei, domnii G.S. şi V.M., din moment ce au semnat autorizaţiile de scutire de TVA.
Certificatele de confirmare a dreptului de import al grâului alimentar pentru SRL „GT” au
fost semnate de dl G.S. la 08.10.2003 şi 10.11.2003 (6350 tone). Pentru primirea autorizaţiilor
şi certificatelor SRL „GT” a prezentat Ministerului Agriculturii toate copiile contractelor sale
cu SRL „MP” şi SRL „MP” cu SA „ZFR”.
Cele relatate sunt în deplină concordanţă reciprocă şi se confirmă obiectiv şi prin alte
probe.
La capitolul probe ce se referă la preţurile de achiziţionare prezintă interes costul
făinii, fabricate din grâul procurat în aceeaşi perioadă de către organele de stat. De exemplu,
făina măcinată din grâul achiziţionat de organul statal – Rezerva de Stat avea preţul de 4975
lei/tona. Făina măcinată din grâul primit din Kazahstan, conform contractului din 14.10.2003,
condiţiile căruia au fost negociate de conducerea republicii, avea acelaşi preţ – de 4975
lei/tona. Combinatele de panificaţie din Cahul şi Bălţi procurau în acea perioadă făină de
calitate superioară la preţuri mai mari de 5000 lei/tona. Preţul de achiziţionare a făinii, indicat
în contractul nr.760, a fost în concordanţă deplină şi cu hotărârea guvernului RM „Cu privire
la măsurile de coordonare şi reglementare către stat a preţurilor (tarifelor) nr.547 din 04.08.95,
nr.7 – a se vedea Hotărârile Guvernului 547/04.08.95 cu privire la măsurile de coordonare şi
reglementare către stat a preţurilor (tarifelor)// Monitorul Oficial 53-54/426, 28.09.1995
Apărarea consideră că nu pot fi admise drept probe actele de revizie economicofinanciară,
efectuate la SA „ZFR”, SRL „MP”, SRL „GT”, din motivul încălcării de către
organele de urmărire penală a prevederilor art.24 şi 94 CPP. La efectuarea acestor aşa-numite
revizii sunt utilizate metode ce contravin prevederilor ştiinţifice. De exemplu, revizorii, la
aprecierea daunei materiale, au tras concluzii, pornind de la preţurile orientative la făină ce
erau afişate în incinta SA „ZER”. Experţii nu s-au condus de actele normative ce
reglementează relaţiile economice într-o economie de piaţă, de hotărârea Guvernului
menţionată anterior. Despre faptul că preţurile afişate erau preţuri orientative ne vorbeşte
conţinutul procesului-verbal nr.0110-44 al şedinţei convocate la dl V.T., prim-ministru, la
08.10.2003. La această şedinţă s-a decis că SA „ZFR” va afişa condiţiile prealabile (preţul
maximum, parametrii de calitate etc.) pentru începere a negocierilor în scorul excluderii
presiunilor din partea firmelor, care doresc să furnizeze materie primă în scopuri
nefavorabile pentru combinat. În afară de cele menţionate, inculpatul nu a avut acces la
numirea şi realizarea acestor revizii. Lui i s-au adus la cunoştinţă numai materialele adunate
deja de anchetă.
454

În conformitate cu prevederile p.2 şi 7 ale art.94 CP, nu pot fi admise ca probe şi nu
pot fi puse la baza sentinţei datele, care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la apărare;
prin utilizarea căilor ce contravin metodelor ştiinţifice.
Şi ultima expertiză, cea din 11.08.2006, efectuată de Institutul Republican de
Expertiză Judiciară şi Criminalistică confirmă incorectitudinea concluziilor ce se conţin în
actele de revizie economico-financiară ale revizorilor CCCEC.
Analiza completă a probelor în cauza dată ne permite să formulăm următoarele
concluzii:
- În acţiunile lui V.C. lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii. Nu există
latura obiectivă a infracţiunii, deoarece măsurile întreprinse de inculpat au fost dictate de
necesităţile de serviciu, au fost realizate conform împuternicirilor sale, scopul fiind unul
social-util, cel de a asigura populaţia cu producte de panificaţie. Semnând contractul nr.760
din 22.10.2003 între SRL „MP” şi SA „ZFR”, V.C. nu a folosit intenţionat situaţia de
serviciu, preţul contractului nu a fost deloc dezavantajos. Invers, preţul a fost mai jos decât cel
de piaţă.
- Nu există nici latura subiectivă a infracţiunii. În documentele procesuale,
organele de anchetă au indicat că V.C., semnând contractul nominalizat, s-a condus de
interese personale. Încălcând prevederile art.281 CPP, organele de anchetă nu au stabilit în ce
anume rezidă interesul material al inculpatului. Documentele procesuale nu conţin anumite
considerente pentru a-şi întemeia concluzia. (A se vedea decizia Colegiului penal al CSJ din
30.01.2001).
- V.C. nu este subiect al infracţiunii imputate. S-a menţionat, şi acest fapt nu este
contestat de învinuire: contractul nr.760 din 22.10.2003 între SRL „MP” şi SA „ZER” a fost
confirmat de Consiliul SA „ZFR”.
- Nu există nici obiect al infracţiunii în cauza dată, fiindcă relaţiile sociale, de la
semnarea contractului nr.760 din 22.10.2003 dintre SRL „MP” şi SA „ZFR”, nu au fost
prejudiciate.
Onorată instanţă!
Pe tot parcursul examinării cauzei nici inculpatul, nici apărarea nu a încercat să emită
declaraţii, alte acţiuni procesuale etc. care ar fi creat dificultăţi, nervozitate la examinarea
probelor. Am considerat utilă păstrarea unei stări calme, care ar asigura stabilirea adevărului.
Considerăm că sunt create toate premisele pentru a pronunţa o sentinţă bazată pe lege, care ar
rezulta din analiza probelor examinate, şi această sentinţă poate fi numai una de achitare, fapt
pe care îl solicit. Numai o astfel de sentinţă în privinţa lui V.C. ar fi un fapt care ar demonstra
şi confirma independenţa Justiţiei, triumful Adevărului şi al Legii.
455

PLEDOARIA
AVOCATULUI ALEXEI BARBĂNEAGRĂ ÎN
CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A LUI C.M.I. ÎN
SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE
DE ART.327 ALIN.(2) LIT.C), 328 ALIN.(3) LIT
A),D), 332 ALIN.(1) DIN CP
I. INTRODUCERE
Urmărirea penală în privinţa lui M.C.I. nu este altceva decât o simplă persecutare din
partea organelor de drept. Această concluzie derivă şi din faptul că în privinţa lui M.C. au fost
deschise mai multe dosare penale. Astfel, prin sentinţa Judecătoriei sect. ______, mun.
Chişinău din 01.07.2008, C.M.I., învinuit de comiterea infracţiunilor prevăzute de art.42
alin.(2), (3), (4), 45 şi 332 al.(2) lit.b) CP RM; art.42 al.(2), (3), (4), 45, art.328 alin.(3) lit.b)
CP RM, a fost achitat pe motiv că nu s-a constatat existenţa infracţiunii. E de menţionat faptul
că procurorul a solicitat instanţei condamnarea dlui M.C. la 13 ani de închisoare. În acest
dosar procurorul a modificat nelegitim de două ori învinuirea. Colegiul penal al Curţii de Apel
Chişinău, prin decizia sa din 16.06.2009, a respins ca fiind nefondat apelul declarat de
procuror şi a menţinut sentinţa de achitare.
Dosarul penal de astăzi este o prelungire a persecuţiilor în privinţa lui M.C. în alt dosar
pe care instanţele de judecată îl examinează pe parcursul a circa doi ani. Nu este întâmplător
că şi pe acest dosar acelaşi procuror a modificat învinuirea. Şi pe acest dosar aşa-numita
urmărire penală a avut loc cu încălcări flagrante ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
inculpatului, prevăzute de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului, Constituţia Republicii Moldova, CPP etc., derogări care vor fi
analizate pe fiecare episod incriminat inculpatului.
Apelând la această introducere, nu este de prisos a invoca temeiurile, care au servit drept
bază de pornire a urmăririi penale. Procurorul a dat citire plângerii anonime (v.1, f.d.22-27) şi
plângerii lui S. (v.1, f.d. 35-39). Ambele adresări trebuiau să fie respinse din start, deoarece
conţinutul lor nu corespunde realităţii. Conform art.10 al Legii cu privire la petiţionare din
19.07.94, petiţiile, care nu sunt semnate de autor se examinează doar în cazul în care acestea
conţin informaţii ce vizează securitatea naţională şi ordinea publică. Infracţiunile imputate lui
M.C. nu vizează securitatea naţională şi ordinea publică (nu sunt incluse în cap.13 CP.
Infracţiuni contra securităţii publice şi a ordinii publice). Plângerea lui S., după cum a
constatat instanţa de judecată în primul dosar penal intentat împotriva lui C., tot la plângerea
lui S., conţine informaţii neobiective. Conform sentinţei Judecătoriei sect. ________ din
01.07.08, M.C. a fost achitat de învinuirea adusă, precum că el ar fi săvârşit infracţiunile
prevăzute de art.328 alin.(3) lit.b) şi d), art.332 alin.(2) lit.b), 328 alin.3 lit.b) şi d) CP.
Instanţa a stabilit că: „Nu rezistă criticii afirmaţia precum că M.C. s-a răzbunat pe A.S. pentru
implicarea ultimului la licitaţia din 30.09.2005 în legătură cu înstrăinarea lotului XI sub formă
de magazin situat pe str. ______________ nr. 8, or. _____________ şi ridicarea preţului de
vânzare a imobilului dat de la 44500 lei la 220 000 lei. Sensul acestei licitaţii a şi constat în
ridicarea preţului la imobil. A fost şi în interesele primăriei de a ridica preţul de vânzare a
imobilului dat de la 44500 lei la 220 000 lei. Motivul de răzbunare invocat de organul de
urmărire penală nu poate fi considerat ca unul relevant, deoarece A.S. nu numai că a participat
456

la licitaţia nominalizată, dar a şi câştigat tenderul din 30.09.2005 de procurare a subsolului
magazinului situat pe str. _________ nr. 8, or. _____________. Dacă ar fi existat motivul
răzbunării, A.S. nu câştiga tenderul.
Într-un alt episod al învinuirii, instanţa de judecată a stabilit că A.S. a prezentat
primăriei documente false. Exceptând acest fapt, procuratura a luat apărarea nu a
reprezentantului puterii de stat, ci a unei persoane care a săvârşit fapte dubioase (A se vedea
sentinţa Judecătoriei sect. ________ din 01.07.08).
Astfel şi motivele de pornire a urmăririi penale sunt bazate pe declaraţii anonime,
declaraţii ale martorului A.S., care nu pot fi considerate ca fiind obiective şi veridice. Din
considerentele expuse în dosarul dat nici nu au existat motive plauzibile de a crede sau a
presupune săvârşirea de către M.C. a faptelor prejudiciabile.
II. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
EPISODUL NR. 1
Transmiterea patrimoniului ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM
„SCL”or. _____________.
ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit în faptul că, deţinând funcţia de primar al or.
_____________, validat în această funcţie în baza hotărârii Judecătorii _____________ din
03.06.2003, deci fiind persoană cu funcţie de răspundere, ignorând obligaţiunea ce-i revenea
în virtutea statului legal deţinut, prevăzută de Legea privind administraţia publică locală
nr.123-XV din 18.03.2003, de asigurare a respectării, în limitele competenţei sale a
Constituţiei, legilor şi altor acte normative, a executării deciziilor consiliilor locale, derogând
de la competenţele legale proprii primarului şi consiliului local prevăzute de art.84 alin.(2) al
Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, care stipulează că
consiliile locale decid ca bunurile care aparţin domeniului public de interes local să fie date în
administrare întreprinderilor municipale şi instituţiilor publice, să fie concesionate, închiriate
sau arendate, prin depăşirea în mod vădit a limitelor drepturilor şi atribuţiilor acordate prin
lege, la 25.12.2003 prin dispoziţia sa nr.587-CN, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc
_____________ şi argumentării necesităţii transmiterii patrimoniului ÎM
«RT”_____________ şi în lipsa dovezilor şi calculelor care argumentează necesitatea,
caracterul şi modul de transmitere, inclusiv modul de separare a transmiterii şi termenele de
executare a operaţiilor de transmitere, a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate
publică a primăriei _____________ din gestiunea economică a ÎM «RT”_____________ în
gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________, fără întocmirea bilanţului de divizare
şi transmiterii spre aprobare către Consiliul orăşenesc _____________ a actului de primirepredare,
fără preluarea la evidenţă a pasivelor şi activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate
datoriile faţă de buget în sumă de 517,2 mii lei, datoriile faţă de Ministerul Finanţelor la
situaţia din 01.01.2003 pentru acordarea creditelor în sumă de 2 mln. 865,2 mii lei, precum şi
datoriile întreprinderilor şi persoanelor fizice faţă de ÎM «RT”_____________ pentru agentul
termic livrat în sumă de 1.301.642 lei.
Continuând activitatea sa criminală, după transmiterea ilegală a ÎM
«RT”_____________ în perioada de timp a anilor 2004-2005, fără aprobarea de către
Consiliul orăşenesc _____________ a înstrăinării utilajului întreprinderii date, ilegal a realizat
diferitor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor realizate de el, fiind în calitate de
preşedinte al Comisiei de licitaţie, imobilul ce aparţine ÎM „RT” _____________, împreună
cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la primăria
or. _____________, fapt prin care a prejudiciat bugetul local în sumă de 2.881.029 lei.
457

Prin acţiunile sale, primarul or. _____________ M.C. a cauzat o pagubă bugetului
consolidat al Republicii Moldova în sumă de 3.352.524,4 lei, astfel derogând de la prevederile
„Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor,
instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.688 din 09.10.1995, şi anume: pct.16, conform căruia:
„Decizia de transmitere a întreprinderilor, a subdiviziunilor lor şi a unor obiecte aparte, a altor
active, ce se află în gestiunea autorităţii administraţiei publice locale se adoptă în modul
stabilit de legislaţie”, pct.18, conform căruia: „Iniţiatorul transmiterii prezintă autorităţilor
împuternicite pentru punerea de acord şi adoptarea deciziilor de transmitere, argumentarea
necesităţii transmiterii şi, după caz, avizele, iar în cazurile prevăzute de prezentul
Regulament, şi permisul autorităţilor administraţiei ierarhic superioare precum şi
consimţământul altor autorităţi interesate.”, pct. 19, conform căruia: „Argumentarea
transmiterii trebuie să conţină dovezi şi, după caz, calcule care argumentează necesitatea,
caracterul şi modul de transmitere, inclusiv modul de separare a subdiviziunilor întreprinderii
ce se transmit, a unor obiecte aparte a altor active ale ei, precum şi data transmiterii şi
termenele de executare a operaţiilor de transmitere”, pct.20, conform căruia: „Data
transmiterii, precum şi termenele de executare a lucrărilor ce ţin de transmiterea
întreprinderilor, a subdiviziunilor lor şi a unor obiecte aparte a altor active sânt stabilite în
decizia de transmitere.”, pct.23, conform căruia: „Întreprinderile se transmit împreună cu toate
activele şi pasivele, alocările bugetare, precum şi cu toate documentele contabile, tehnice,
contractuale, de proiectare şi deviz şi alte documente necesare pentru activitatea
întreprinderii.”, pct. 24, conform căruia: „Comisia este obligată să efectueze inventarierea
patrimoniului întreprinderii, a subdiviziunilor ei, să determine starea reală şi valoarea
estimativă a obiectelor, să întocmească bilanţul de transmitere sau de divizare, actul de
primire-predare a întreprinderii, a subdiviziunii ei şi să transmită bilanţul şi actul menţionate
pentru aprobare”, pct.25 conform căruia: „Valoarea estimativă a întreprinderii ce se transmite,
a subdiviziunilor ei se determină în modul stabilit în baza materialelor inventarierii, datelor
contabile, evaluării stării reale şi reevaluării (indexării) mijloacelor fixe şi altor active. La
transmiterea patrimoniului care se află în proprietatea publică, fără schimbarea tipului de
proprietate, reevaluarea (indexarea) lui nu se efectuează, dacă ea a fost efectuată anterior în
modul şi termenele stabilite de legislaţie şi dacă în decizia de transmitere nu este indicat
altceva. Actele inventarierii sau reevaluării (indexării) servesc drept temei pentru întocmirea
bilanţului de transmitere sau divizare. În bilanţul menţionat pierderile anilor precedenţi
admise de întreprinderea care transmite se reflectă ca pierderi ale anului de gestiune ale
întreprinderii care primeşte. Bilanţul de transmitere sau de divizare serveşte drept temei
pentru întocmirea actului de primire-predare a întreprinderii, a subdiviziunii ei, precum şi
pentru reflectarea în evidenţa contabilă a faptului predării-primirii patrimoniului. În cazul
schimbării valorii de bilanţ a patrimoniului, partea care transmite îl exclude din bilanţ la
valoarea veche, iar partea care primeşte îl la la bilanţ la valoarea estimativă indicată în actul
de primire-predare.”, pct. 28, conform căruia: ”Actul de primire-predare a întreprinderii, a
subdiviziunii ei, precum şi bilanţul de transmitere sau de divizare se aprobă într-un termen de
10 zile de către autoritatea sau autorităţile care au adoptat decizia de transmitere. În cazul în
care decizia de transmitere este adoptată de Guvern, actul de primire-predare
a întreprinderilor, a subdiviziunii ei, bilanţul de transmitere sau de divizare se aprobă de
autorităţile centrale de specialitate, antrenate în transmiterea obiectelor respective.”, pct.29,
conform căruia: „Transmiterea unor obiecte aparte şi a altor active, cu excepţia acţiunilor este
efectuată prin întocmirea şi aprobarea actului sau actelor de primire-predare a mijloacelor
fixe, excluderea lor de la bilanţul întreprinderii care transmite şi reflectarea lor la bilanţul
întreprinderii care primeşte, reînregistrarea obiectelor imobile, mijloacelor de transport şi altor
obiecte stabilite de legislaţie la organul teritorial cadastral, poliţia rutieră de stat şi alte organe
458

autorizate. Actele de primire-predare a mijloacelor fixe se întocmesc conform formelor-tip de
evidenţă primară, aprobate în modul stabilit.”, pct.30, conform căruia: ”Actele de primirepredare
a mijloacelor fixe se întocmesc în baza materialelor de inventariere şi estimare a lor,
paşapoartelor tehnice şi altor documente tehnice, precum şi documentelor despre înregistrarea
precedentă a acestor obiecte, efectuată de organele autorizate pe numele întreprinderii care
transmite. În cazul lipsei documentelor, care confirmă faptul înregistrării precedente a
obiectelor mijloacelor fixe, confirmarea drepturilor patrimoniale în privinţa lor se efectuează
pe cale administrativă sau judiciară, stabilită de legislaţie.”, pct.35, conform căruia:
”Reflectarea transmiterii întreprinderilor, a subdiviziunilor lor şi a unor obiecte aparte a altor
active în evidenţa contabilă, precum şi soluţionarea achitării întreprinderilor care transmit şi
celor care primesc cu bugetul de stat şi bugetele raioanelor, oraşelor şi satelor se efectuează în
modul stabilit de Ministerul Finanţelor.”, pct. 36, conform căruia: „Decompletarea
patrimoniului supus transmiterii nu se admite. Mijloacele fixe, uzura fizică reală a cărora,
după reevaluare, este egală cu 100 la sută şi care nu pot fi restabilite, nu se transmit şi
urmează a fi lichidate în modul stabilit”, prevederile Legii privind administraţia publică locală
nr.123-XV din 18.03.2003, art.34 alin (2) lit.f), conform căreia: în domeniul economic şi
financiar-bugetar, primarul „efectuează inventarierea bunurilor din domeniul public şi cel
privat al satului(comunei), oraşului (municipiului), le administrează, în limitele competenţei”,
prevederile Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-
XIV din 16.07.1999, art.7, conform căruia: „Autorităţile administraţiei publice locale exercită
dreptul de proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale în baza actelor emise în
conformitate cu Constituţia, Legea cu privire la proprietate, prezenta lege, alte legi şi acte
normative”.
Inculpatul M.C. nu a recunoscut învinuirea. El a declarat că, conform Hotărârii
Guvernului Republicii Moldova nr.438 din 10.05.2000, Departamentul privatizării în comun
cu Ministerul Mediului şi Amenajării teritoriului urma să transmită, până la 1 august 2000,
patrimoniul (activele, pasivele şi personalul) ARP „TermCE” şi al subdiviziunilor ei, cu
datoriile debitoare şi creditoare în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de prim
nivel, autorităţile administraţiei publice locale urma să fondeze în baza patrimoniului transmis
în termen de 10 zile de la data transmiterii-preluării patrimoniului respectiv, întreprinderi
municipale de termoficare.
Prin Decizia nr.4.1 din 01.06.2000, Consiliul Orăşenesc _____________ nu şi-a dat
acordul la primirea în proprietatea publică a oraşului a patrimoniului ARP „TermCE” din
cauza datoriilor debitoare şi creditoare, însă ulterior, conform Deciziei nr. 6.1 din 09 august
2000, Consiliul a decis primirea patrimoniului filialelor ARP „TermCE”, DP „AC” şi DP
„DLC” şi a obligat Primăria oraşului în termen de până la 25 august 2000 să efectueze
primirea patrimoniului direcţiilor menţionate şi să prezinte documentele privind înfiinţarea
agenţilor economici cu statut de societăţi pe acţiuni. La şedinţa Consiliului din septembrie
2000, conducătorii filialelor ARP „TermCE”, DP „AC” şi DP „DLC” au fost preîntâmpinaţi
de responsabilitatea personală pentru păstrarea şi integritatea bunurilor mobile şi imobile ce
urmau a fi transmise.
Primăria or._____________ (primar Ion Burciu) nu a executat decizia nr. 6/1 din
09.08.2000 „Privind transmiterea în proprietatea publică a oraşului din proprietatea publică a
statului a patrimoniului (activele, pasivele şi personalul) filialelor ARP „TermCE”, DP „AC”
şi DP „DLC” în sensul că nu a luat la evidenţă contabilă bunurile materiale transmise în
proprietatea oraşului şi nu a făcut niciodată inventarierea lor. Actul de transmitere-preluare a
patrimoniului de la ARP „TermCE” către întreprinderea municipală de termoficare „Reţele
Termice din _____________” a fost întocmit la 1august 2000, până la adoptarea deciziilor
respective.
459

La 10 noiembrie 2000, în baza Deciziei Consiliului Orăşenesc _____________ nr.8/5, a
fost înfiinţată Întreprinderea Municipală „Reţele Termice _____________” şi a obligat
Primăria oraşului în termen de o săptămână să încheie contracte de muncă şi responsabilitate
cu managerul întreprinderii şi să transmită prin contract în gestiune economică patrimoniul
fostei filiale _____________ a ARP „TermCE”, contract de gestiune economică nu a fost
încheiat. ***
Controlul asupra executării deciziilor Consiliului 6/1 din 09.08.2000 şi nr. 8/5 din
10.11.2000 a fost pus în seama dlui Efim R., care din anul 1999 şi până în prezent este
consilier al Consiliului orăşenesc, interogat pe dosarul dat în calitate de martor.
ÎM «RT”nu funcţionează din anul 2001.C. M. a fost ales în funcţia de primar al oraşului în
anul 2003 şi nu poate purta răspundere pentru persoanele care nu au executat hotărârile
Guvernului şi deciziile consiliului privind evidenţa contabilă a bunurilor care se aflau în
gestiunea economică a întreprinderilor municipale.
Activând în calitate de primar al or. _____________ a executat întocmai decizia 6/1 din
22.12.2003 a consiliului orăşenesc _____________ „Despre situaţia creată la ÎM «RT”, a
numit prin decizia sa nr.587-CN din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei consiliului
orăşenesc _____________ nr.6/1 din 22.12.2003”, conform însărcinării atribuite de consiliu,
persoană responsabilă de patrimoniul aflat în gestiunea ÎM «RT”, prin cumul, managerul şef
al ÎM „SCL”, iar comisia de primire-predare a predat bunurile numai sub răspunderea
materială dlui P. V. (p. 3 al dispoziţiei „se obligă comisia nominalizată în termen de 7 zile să
efectueze transmiterea patrimoniului sub răspunderea materială cu întocmirea actului de
primire-predare”), dar nu în gestiune economică altei întreprinderi cum se stipulează în
învinuire, astfel nu s-a încălcat Regulamentul cu privire la modul de transmitere a
întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, subdiviziunilor lor, clădirilor,
construcţiilor, mijloacele fixe şi a altor active, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.688 din
09.10.1995 deoarece acest act normativ nu putea fi aplicat. Pasivele, activele, documentele
contabile au rămas la întreprinderea «RT”, transmiterea patrimoniului din gestiunea
economică a întreprinderii nu a avut loc, dar nici nu putea să fie, deoarece atât Consiliul, cât şi
primarul, au dispus transmiterea patrimoniului doar sub răspunderea materială pentru a evita
în continuare furturile de la Întreprinderea Municipală.
La 12 ianuarie 2004, prin scrisoarea nr.09 către Procuratura raionului _____________,
procuror B., s-a solicitat investigarea cazului comiterii de către A.C., managerul-şef al ÎM
«RT”a acţiunilor ilegale privind vânzarea patrimoniului public fără permisiunea consiliului,
dar despre rezultatele cercetării Primăria nu a fost informată.
În baza Hotărârii Curţii de Apel Economice din 27.09.2007, s-a dispus lichidarea ÎM
”RT _____________” cu stingerea creanţelor creditoare şi debitoare şi aprobarea
raportului financiar de lichidare a debitorului. Imobilele aflate în gestiune au fost
înregistrate ca bunuri proprietate publică ale oraşului în baza Hotărârii Guvernului nr.162 din
19.02.2004 şi în baza deciziei Consiliului privind aprobarea actelor de inventariere, iar drept
act care atestă direct apartenenţa lor a servit Hotărârea Guvernului RM nr.438 din 10.05.2000.
Pe perioada anilor 2004-2005, Consiliul orăşenesc a emis un şir de decizii de expunere la
licitaţii de vânzare a bunurilor imobile proprietate publică, preţul iniţial de vânzare a fost
numit în baza actelor de expertiză, primarul fiind preşedintele Comisiei de licitaţie. Comisia
de licitaţie, împuternicită fiind de Consiliul orăşenesc, a organizat şi desfăşurat licitaţiile în
conformitate cu Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi în condiţiile prevăzute în
decizii, ceva din utilaj, reţele inginereşti nu s-au vândut, confirmare servesc procesele-verbale
ale Comisiei de licitaţie, care sunt anexate la dosar.
Prin urmare, dl C. nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, nu a încălcat prevederile Legii,
acţiunile lui fiind în strictă concordanţă cu deciziile Consiliului orăşenesc, nu a cauzat niciun
prejudiciu material intereselor statului, nici intereselor persoanelor.
460

1.2 Analizând probele învinuirii pe acest episod considerăm că învinuirea înaintată lui
M.C. în transmiterea patrimoniului ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM
„SCL” or. _____________ nu conţine o faptă prejudiciabilă. M. C., deţinând funcţia de
primar, în procesul de transmitere a patrimoniului ÎM «RT”_____________ în gestiunea
economică a ÎM „SCL” or. _____________, nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, a îndeplinit
întocmai hotărârea Consiliului orăşenesc în problema dată, nu a prejudiciat interesele statului.
1.3 Conform prevederilor art.389 alin(1) CPP, sentinţa de condamnare se adoptă numai în
cazul în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului a fost confirmată prin
ansamblul de probe dobândite în corespundere cu normele procesual-penale. Analizând
probele acumulate în urma cercetării judecătoreşti consider că niciuna, din cele indicate în
rechizitoriul de învinuire, nu şi-a găsit confirmarea.
1.4 Lipsa faptei infracţiunii se confirmă prin ansamblul de probe, şi anume:
Inexistenţa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în
rechizitoriul de învinuire.
În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează
nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau, prevăzute de art.34 alin.(1) lit.a), b), 34 alin.(2); 84
alin.(2) ale Legii cu privire la administraţia publică locală nr. 123-XV din 18.03.2003, care
este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din
28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este
definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare
prevederile actului legislativ ce nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi
reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi, nu
poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că
Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului.
Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire
din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, pur şi simplu
nu au suport juridic.
Este nulă şi trimiterea din ordonanţele de punere sub bănuire, învinuire, rechizitoriul de
învinuire şi trimiterea la încălcările "Regulamentului cu privire la modul de transmitere a
întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilorlor, clădirilor,
construcţiilor, mijloacelor fixe şi alte" aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 688
din 09.10.1995, deoarece, în conformitate de decizia Consiliului orăşenesc din
22.12.2003, nu a avut loc transmiterea întreprinderii I.M. „RT” altei întreprinderi, ci
numirea temporară a unei persoane pentru a purta răspunderea materială pentru averea
transmisă ÎM „RT” _____________ prin, încheierea cu această persoană a unui contract de
administrare a patrimoniului aflat în gestiunea întreprinderii.
1.4 Niciunul dintre martorii interogaţi în şedinţa de judecată nu a confirmat anumite
ilegalităţi din partea primarului.
- C.A. a explicat faptul că, la 10 mai 2000, Asociaţia Republicană de producţie „TermCE”
a fost lichidată şi transmisă Primăriei în anul 2000, 10 mai. Prin decizia Consiliului orăşenesc
_____________ din 22.12.2003 el a fost eliberat din funcţia de director al ÎM „RT”. Conform
dispoziţiei primarului din 25.12.2003, a fost formată Comisia pentru transmiterea
patrimoniului. A semnat actul respectiv. ÎM „RT” avea datorii enorme şi nu mai funcţiona.
- P.V., S.R., E.I., R.P., U.A., R.E., M.A. au declarat că în baza deciziei Consiliului
orăşenesc _____________ din 22.12.2003 şi a dispoziţiei primarului din 25.12.2003 a fost
formată Comisia pentru transmiterea patrimoniului de la ÎM „RT” către ÎM „SCL” în
gestionare.
461

Martorul V.P. a explicat că lui, fiind şeful gospodăriei comunale şi locative, i-a fost
transmisă la păstrare averea ÎM “RT”, şi anume: 2 cazangerii, 4-5 puncte termice, în care se
afla averea ”AC” şi încă unele puncte termice mici şi RT aeriene, care aveau o distanţă
indicată în act.
Martorul R.S., pe atunci subalternul direct al lui C., viceprimarul or. _____________ a
explicat: referitor la RT, în 2003 sau 2004, prin dispoziţia primarului M.C., a fost iniţiată
inventarierea Reţelelor termice. Preşedinte al Comisiei de inventariere a fost numit el,
membrii erau R. P. - contabilul responsabil de materiale, C.A., fostul şef de la Termocom, dl
G. de la întreprinderea „CSL”, I.E. - lucrător la Primăria _____________, responsabil de
materiale. Conform dispoziţiei, ei trebuiau să inventarieze bunurile Termocomului. Au făcut
legătura cu fostul contabil al Termocomului, care le-a prezentat documentele cu privire la
mijloacele fixe şi circulante, bilanţul lor. Bilanţul era din 1992, de când Termocom şi-a sistat
activitatea.
În conformitate cu dispoziţia, Comisia, la faţa locului, a făcut evaluarea bunurilor, s-au
întocmit actele necesare şi, prin actul de primire-predare, au fost transmise Întreprinderii
comunal-locative, actul era întocmit cum prevedea legea, era pusă pe el data din 16.07.2004 şi
a fost aprobat de primar. De la bilanţ la bilanţ bunurile nu au fost trecute. Prin acest act s-au
transmis bunurile doar sub pază. Bunurile erau proprietate publică, ele au fost transmise
Termocom în gestiune.
Martorul A.U. a explicat că lucra la Primăria _____________ în calitate de arhitect şi
specialist în construcţie. S-a format Comisia de primire-predare a patrimoniului în proprietate.
Ea era membră, era o listă a bunurilor care stipula evidenţa lor la contabilitate. Ei ieşeau la
faţa locului, controlau dacă sunt acele obiecte, care figurează în listă. Erau reprezentanţii
Reţelelor termice, care predau lucrurile şi ei le primeau. De evaluarea bunurilor nu a fost
vorba, doar de cantitate se vorbea. Tot ea a fost membru al comisiei de inventariere.
Martorul P.R. a explicat că este contabilă la Primărie. În 2004, primarul a emis o
dispoziţie în baza deciziei Consiliului că se face inventarierea Reţelelor termice. Ea a fost
membru al comisiei. Au făcut inventarierea, au întocmit actul respectiv, s-au condus şi de
actul din 2000 când Termocomul a făcut inventarierea. Ei au fost de două ori, dintâi au făcut
inventarierea, apoi s-au dus a doua oară şi au transmis bunurile lui I.G., la Serviciul comunal,
care le-a primit în gestiune, la păstrare.
- Martorul T.U. a explicat că, în noiembrie 2003, s-a eliberat de la „RT” şi a rămas doar
directorul. Când a fost predarea mijloacelor fixe-averea publică la Primărie - ea nu mai activa.
Ea a fost contabil-casier la „RT” şi toată documentaţia era la ei. La eliberare documentaţia a
rămas acolo, ea nu le-a transmis pe act nimănui, dar oral i-a spus dl C., că toate documentele
integral au rămas în contabilitate şi el i-a răspuns că o crede pe cuvânt. Nu ţine minte în ce an,
dar când s-au divizat undeva prin 2000, august-septembrie ei au făcut evaluarea bunurilor,
adică valoarea estimativă a mijloacelor fixe.
Martorul Z.C. a explicat că activa în calitate de consilier al Consiliului orăşenesc
_____________ iar funcţia ei de bază este de şefa Secţiei economie a Consiliului orăşenesc
_____________. Ea, ca membru al Comisiei de licitaţie, a asistat la toate şedinţele. Lista
membrilor a fost propusă, aleasă, întărită prin decizia Consiliului. Ea a semnat toate
procesele-verbale. Toate întrebările de la şedinţe în prealabil se discutau la şedinţele
fracţiunii, ea făcea parte din fracţiunea în care erau 16 membri. Toate problemele le discutau,
erau conştienţi de ceea ce fac şi semnau. La Consiliul orăşenesc, în una dintre şedinţe, a fost
aprobată hotărârea şi lista obiectelor care erau fără stăpân şi această listă a fost aprobată
unanim de către consilieri. Mai târziu, în această listă au fost introduse şi RT, deoarece erau
fără stăpân, fără gestiune, au fost trecute în categoria patrimoniului public. Pe acest bun a fost
şi hotărârea judecăţii şi ei au discutat aceste hotărâri la şedinţa Consiliului. Prin decizia lor ei
462

au introdus acest bun în acea listă, s-a luat la gestiune ca obiect devastat şi ei nu poartă
răspundere pentru persoanele care au dus la devastarea acestui obiect.
Martorul L.R. a explicat că în perioada mandatului lui M.C. a activat în calitate de
jurist la Primăria or. _____________. Ea a fost membru al Comisiei de licitaţie, care a fost
desfăşurată şi organizată în baza deciziei Consiliului orăşenesc _____________. În decizia
Consiliului orăşenesc se indica imobilul scos la licitaţie, numărul cadastral şi preţul iniţial.
Comisia publica anunţul în ziar, înregistra cererile doritorilor de a participa la licitaţie şi în
cazul în care este înregistrat doar un ofertant, Comisia avea dreptul din prima şedinţă să
purceadă la negocieri directe. Licitaţiile se realizau în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Martorul G.Ş. a explicat că era consilier al Consiliului orăşenesc atunci când primar
era M.C.. La adunări au discutat despre vinderea Reţelelor termice, despre recunoaşterea
bunurilor fără stăpân, s-a format o comisie, a fost organizată o licitaţie, el era chiar membru al
Comisiei de licitaţie, unde s-au vândut nişte garaje, cazangeriile de pe lângă şcoală, punctele
termice dar ce a fost mai departe el nu ştie. Ţine minte că erau acolo şi datorii la salariu. S-a
hotărât să le permită vinderea utilajului ca să se achite salariile. Pregătea ordinea de zi
secretarul Primăriei, el cu 5 zile înainte de eveniment le înmâna seturile de documente care
urmau să se discute la şedinţă. Primarul cu secretarul luau parte şi la şedinţele comisiilor. Ţine
minte că s-a format şi comisie pentru a se face evaluarea bunurilor Reţelelor electrice, dar nu
ţine minte cine a fost în comisie, el nu a fost doar membru al comisiei respective. S-a discutat
la şedinţă că RT deveniseră falite, că aveau mari datorii faţă de stat şi lucrători şi anume de
aceea ei au hotărât aşa.
1.5. Organul de urmărire penală nu a luat în considerare că prin Hotărârea Curţii de Apel
Economică din 27.09.2007 a fost admisă cererea lichidatorului şi a creditorului în persoana
Ministerului de Finanţe de a lichida ÎM „RT” din _____________ cu stingerea creanţelor
creditoare şi debitoare a acesteia şi cu aprobarea raportului financiar de lichidare ale
debitorului. S-a dispus lichidarea ÎM „RT” din _____________. Camera Înregistrării de Stat a
Ministerului Dezvoltării Informaţionale, prin Decizia sa din 26.11.2007, a radiat ÎM „RT” din
_____________ în legătură cu hotărârea Curţii de Apel Economică din 27.09.2007. Astfel, în
baza art.154 al Legii insolvabilităţii, art.238-242 CPC, Curtea de Apel Economică, prin
hotărârea enunţată, a stins toate datoriile creditoare şi debitoare ale ÎM «RT» din
_____________, inclusiv cele incriminate lui M.C. în dosarul penal judecat astăzi. Şi prin
această hotărâre a Curţii de Apel Economică din 27.09.2007 se poate concluziona că
organul de urmărire penală a incriminat relaţii civile, soluţionate deja printr-o hotărâre
judiciară irevocabilă. Şi prin acest fapt se poate concluziona lipsa obiectivităţii
organului de urmărire penală, care, contrar prevederilor art.254 CPP, nu a luat toate
măsurile prevăzute de lege pentru a cerceta sub toate aspectele, complet şi obiectiv
circumstanţele cauzei în scopul stabilirii adevărului.
Din cele menţionate în punctul anterior, se poate concluziona că atât la momentul
înaintării învinuirii, cât şi la cel al terminării urmăririi penale, problemele ce ţin de aşanumitul
prejudiciu material erau deja soluţionate printr-o hotărâre judecătorească
definitivă. Statul nu a fost prejudiciat material.
1.6. Nu există componenţa infracţiunii şi din motivul că prin lichidarea ÎM “RT” din
_____________ statului nu i s-a cauzat niciun prejudiciu material. Conform contractelor
privind cesiunea datoriei din 10.09.2001, datele Ministerului Finanţelor din 11.04.2007, se
atestă primirea creditelor, formarea datoriei faţă de bugetul de stat cu mult timp înainte de
alegerea lui M.C. în calitate de primar. Nu se contestă faptul că, în conformitate cu Hotărârea
Guvernului RM nr. 438 din 10.05.2000 „Cu privire la reorganizarea A.R.P. „TermCE”,
acordurile de alocare a creditelor nr. 12 ”C”, 13, 13 ”C” din 10.09.2001 ÎM „RT” din
_____________ a preluat datoria în sumă de 2865206,92 lei de la fosta A.R.P. „TermCE”
463

formată la situaţia de 01.04.2000. Creditul a fost alocat fără calcularea dobânzii, penalităţi şi
fără întocmirea contractului de gaj. La situaţia din 01.04.2007 suma totală a datoriei faţă de
Ministerul Finanţelor pe creditul intern constituia în total 2865206,92 lei; toată suma
datoriei este cu termen expirat (informaţia semnată de ex-ministrul finanţelor, dl M.I.P.).
De fapt şi de iure, lui M.C. i se încriminează datoriile istorice pe care le avea ARP „TermCE”,
datorii, care s-au format cu 10-20 de ani în urmă. Această concluzie rezultă din conţinutul
nemijlocit al contractului nr.13 „C” din 10.09.2001. Conform p.1.1 al acestui contract, ”Suma
datoriei pe creditul primit „Debitorul iniţial” conform contractului f/n din 31 decembrie 1998
„Privind reperfectarea datoriilor ARP „TermCE” aferente creditelor eliberate cu garanţie de
stat în creditul intern al Ministerului Finanţelor” de la Ministerul Finanţelor ţinându-se cont de
dobânzile şi penalităţile calculate la situaţia din 01 aprilie 2000, se transmite „noului debitor”
(ÎM „RT” din _____________ - n.n.), care la asupra sa obligaţia de a stinge datoria faţă de
„creditor”, şi anume: suma de 1 995 000.00 lei, care se perfectează în datorie de credit intern
faţă de „Creditor” în sumă totală de 1 995 000.00 lei”.
În realitate ÎM “RT” din _____________ nu a primit real niciun credit, niciun bănuţ,
preluând juridic doar datoriile A.R.P. „TermCE”. Actualmente autorii învinuirii solicită
condamnarea lui M.C. şi pentru aceste datorii istorice ale unui agent economic, datorii
restructurate de mai multe ori de către reprezentanţii statului, datorii cu care el nu are nicio
legătură.
1.7. Organul de urmărire penală induce judecata în eroare, menţionând că nu a existat
nicio decizie a Consiliului orăşenesc _____________ cu privire la lichidarea ÎM „RT”
_____________. În materiale dosarului este anexată decizia Consiliului orăşenesc
_____________ cu nr.16/1 din22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT”
_____________ şi Dispoziţia primarului cu nr. 587-CN din 25.12.2003 „Cu privire la
executarea deciziei Consiliului orăşenesc _____________ nr.16/1 din 22.12.2003 „Despre
situaţia creată la ÎM “RT” _____________.
Ambele documente creează baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de
M.C. în vederea transmiterii patrimoniului ÎM “RT” _____________. Învinuirea adusă lui
M. C., precum că el, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc _____________ a decis ilegal
transmiterea patrimoniului proprietate publică a primăriei _____________ din gestiunea
economică a ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or.
_____________, fără întocmirea bilanţului de divizare şi transmiterii spre aprobare către
Consiliul orăşenesc _____________ a actului de primire-predare, fără preluarea la evidenţă a
pasivelor şi activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate datoriile faţă de buget în sumă de
517,2 mii lei, datoriile faţă de Ministerul Finanţelor la situaţia din 01.01.2003 pentru
acordarea creditelor în sumă de 2 mln 865,2 mii lei, precum şi datoriile întreprinderilor şi
persoanelor fizice faţă de ÎM «RT”_____________ pentru agentul termic livrat în sumă de
1.301.642 lei., este absolut nefondată. Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în instanţa de
judecată, M.C. a afirmat că toate acţiunile lui referitoare la transmiterea patrimoniului
proprietate publică a primăriei _____________ din gestiunea economică a ÎM
«RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________ au fost
întreprinse în strictă conformitate cu Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu
nr.16/1 din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________. Este nu numai
ilegal, dar şi o probă a persecuţiei de către organul de urmărire penală să afirmi, să indici în
Ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire, precum că Decizia Consiliului
orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT”
_____________, nu există. Despre Decizia nominalizată s-a ştiut şi în timpul urmăririi
penale. În actul reviziei economico-financiare tematice la Primăria oraşului _____________
pe perioada 01.01.2001-31.01.2007 se invocă şi se analizează Decizia nominalizată.
464

E de menţionat că M.C. a îndeplinit întocmai Decizia Consiliului orăşenesc _____________
cu nr.16/1 din 22.12.2003. În conformitate cu Decizia menţionată el a fost obligat:
- să prezinte procurorului raionului materialele respective pe faptul abuzului de putere din
partea dlui A.C. privitor la încheierea şi semnarea contractului de vânzare a patrimoniului
public al fondatorului. Această indicaţie a fost realizată prin expedierea copiei Deciziei şi a
contractului de cumpărare – vânzare către procurorul raionului la data de 12.01.2004 ;
- să numească temporar o persoană care s poarte răspundere materială la ÎM “RT”
_____________ şi să încheie cu ea contract de administrare a patrimoniului aflat în gestiunea
întreprinderii. Şi această indicaţie a fost realizată. Prin Dispoziţia primarului din 25.12.2003,
dlV. P. a fost numit prin cumul, temporar, persoană responsabilă de patrimoniul aflat în
gestiunea economică a ÎM “RT” _____________ începând cu data de 01.01.2004;
- să finalizeze inventarierea bunurilor materiale şi, în cazul descoperirii unor acţiuni culpabile,
să înainteze materialele respective organelor de drept pentru investigarea cazului infracţional.
Pentru realizarea acestei prevederi, primarul a instituit Comisia de primire-predare a
patrimoniului aflat în gestiunea ÎM “RT” _____________ în frunte cu viceprimarul S.R., fiind
stabilit termenul de 7 zile. Conform actului de primire-predare a întreprinderii din 16.07.2004,
a fost efectuată transmiterea patrimoniului proprietate publică din gestiunea economică a ÎM
«RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________, act aprobat la
16.08.2004 de dl C.. Prin urmare, M.C. a îndeplinit toate prevederile ce se conţin în Decizia
Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din 22.12.2003. Abateri de la prevederile
Deciziei menţionate primarul nu a admis, prin urmare, el nu şi-a depăşit atribuţiile sale de
serviciu.
1.8. Învinuirea adusă lui M. C., precum că el, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc
_____________ a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate publică a Primăriei
_____________ din gestiunea economică a ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică
a ÎM „SCL” or. _____________, fără întocmirea bilanţului de divizare şi transmiterii spre
aprobare către Consiliul orăşenesc _____________ a actului de primire-predare, fără
preluarea la evidenţă a pasivelor şi activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate datoriile faţă
de buget în sumă de 517,2 mii lei, datoriile faţă de Ministerul Finanţelor la situaţia din
01.01.2003 pentru acordarea creditelor în sumă de 2 mln 865,2 mii lei, precum şi datoriile
întreprinderilor şi persoanelor fizice faţă de ÎM «RT”_____________ pentru agentul termic
livrat în sumă de 1.301.642 lei., este lipsită totalmente de forţă probatorie, deoarece la situaţia
din 01.01.2003 M.C. nu deţinea postura de primar. Învinuirea adusă confirmă doar faptul că
lui M.C. i se impută nişte fapte pe care acesta nu le-a săvârşit şi nici nu putea să le
săvârşească. Faptele invocate confirmă încă o dată că ele sunt de natură economică şi nu pot fi
incriminate.
1.9 Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din22.12.2003 „Despre
situaţia creată la ÎM “RT” _____________ şi Dispoziţia primarului cu nr. 587-CN din
25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei consiliului orăşenesc _____________
nr.16/1 din22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________ sunt
documente care creează baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de M.C. în
vederea transmiterii patrimoniului ÎM “RT” _____________. Ambele acte normative nu
sunt anulate şi creează consecinţe juridice. Ele sunt emise în conformitate cu legislaţia în
vigoare. Astfel, conform art.18 alin.2 lit.(x) al Legii privind administrarea publică locală
nr. 123-xv din 18.03. 2003, Consiliul local îndeplineşte pe teritoriul administrat atribuţii
privind administrarea bunurilor publice ale oraşului. Conform art.8 al Legii
menţionate, Consiliul local decide ca bunurile care aparţin domeniului public de interes
local să fie date în administrare întreprinderilor municipale şi instituţiilor publice, să fie
concesionate, închiriate sau arendate. În baza art.34 alin.1, pct. 2, lit.(f) al aceleiaşi Legi,
primarul îndeplineşte în teritoriul administrat atribuţii privind efectuarea inventarierii
465

unurilor din domeniul public şi cel privat al oraşului şi le administrează, în limitele
competenţei. Astfel, ambele acte normative, emise de Consiliu şi Primar, sunt legale.
1.10 Învinuirea lui M. C., precum că el, fiind preşedinte al Comisiei de licitaţie, a realizat
ilegal imobilul ce aparţine ÎM «RT”_____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti
care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _____________, fapt prin
care s-a prejudiciat bugetul local, este absolut neîntemeiată. E de notat că învinuirea nu a
indicat care imobil a fost realizat ilegal, anume care acţiuni ale inculpatului contravin legii. În
ceea ce se referă la utilaj, e de menţionat că la materialele dosarului sunt anexate mai multe
documente care confirmă faptul transmiterii de către Comisia de primire-predare, condusă de
R. Socol, viceprimar, a utilajului ÎM «RT”către ÎM „ Servicii comunal-locative”. Astfel,
conform actelor de primire-predare, a fost transmis utilajul punctelor termice nr. 4, 2
(autogară), 9 (str. Trandafirilor, 26 (MCO) etc. În conformitate cu actul de primire-predare a
mijloacelor fixe, Comisia a predat mijloace în sumă de 6 694 522 lei (a se vedea v. f.d.54-62).
1.11 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior, el a
îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din
22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________. Conform p.a) al art.29 al
Legii privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006, una din atribuţiile
de bază ale primarului constă în obligaţiunea de a îndeplini, a executa deciziile
Consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc
_____________ cu nr.16/1 din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT”
_____________, deoarece ea este adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii
menţionate, care stipulează imperativ că de competenţa Consiliului raional este de a
decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat. Atât
legislaţia naţională cât şi practica judiciară respectă principiul caracterului personal al
răspunderii penale.
Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei
penale numai pentru faptele săvârşite de ea însi şi numai în cazul existenţei vinovăţiei.
Potrivit legii penale, nimeni nu poate fi atras la răspundere penală pentru fapta altuia.
Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia
Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (doc. nr.1 ra-337/08), Curtea
Supremă de Justiţie a statuat: ”Conform principului caracterului personal al răspunderii
penale, stipulat în art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele
pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru
hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a
bunurilor acestei întreprinderi”.
Un alt exemplu examinat de Judecătoria sect. ________, mun. Chişinău îl constituie dosarul
lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului personal
al răspunderii penale.
1.12 Învinuirea imputată contravine art.1, protocolul 4 al Convenţiei Europene pentru
Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului care prevede că nimeni nu
poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o
obligaţie contractuală. În cazul dat, C. M. I. nu are nicio legătură cu contractele de credit, care
au fost încheiate cu 15-20 de ani în urmă şi cu presupusul prejudiciu cauzat statului.
1.13 Segmentul învinuirii aduse lui M.C., precum că el: „Continuând activitatea sa criminală,
după transmiterea ilegală a ÎM «RT”_____________ în perioada de timp 2004-2005, fără
aprobarea de către Consiliul orăşenesc _____________ a înstrăinării utilajului întreprinderii
date, ilegal a realizat diferitor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor petrecute de el,
fiind în calitate de preşedinte al Comisiei de licitaţie, imobilul ce aparţine ÎM
«RT”_____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la
evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _____________, prin ce s-a prejudiciat bugetul
466

local în sumă de 2.881.029 lei” este iarăşi un exemplu evident al încălcării dreptului lui M.C.
la apărare, al principiului prezumţiei nevinovăţiei.
Nu pot fi considerate ca învinuire frazele generale precum că el ilegal a realizat
diferitor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor petrecute imobilul ce aparţine ÎM
«RT”_____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la
evidenţă cu preţul de bilanţ la primăria or. _____________, prin ce s-a prejudiciat bugetul
local în sumă de 2.881.029 lei”. Rămâne s ghicim, să presupunem căror persoane fizice şi
juridice în cadrul licitaţiilor petrecute le-au fost realizate bunurile respective, în cadrul căror
licitaţii nu a fost decizia Consiliul orăşenesc etc. În conformitate cu prevederile art.6 par. 3
CEDO, art.64 CPP, orice acuzat are dreptul de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi
cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. Conform art.281 CPP, formularea învinuirii se efectuează
cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvârşire a infracţiunii etc. În cazul de
faţă, M.C. nici nu se poate apăra, deoarece învinuirea este neconcretă.
Pornind de la sintagma, care este în învinuirea pe acest episod precum că el „fiind în calitate
de preşedinte al Comisiei de licitaţie a înstrăinat ilegal imobilul, ce aparţine ÎM
«RT”_____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la
evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _____________, prin ce s-a prejudiciat bugetul
local în sumă de 2.881.029 lei”, putem afirma că şi aceste ipotetice învinuiri sunt lipsite de
orice temei legal. Astfel, nicio licitaţie petrecută sub preşedinţia lui M.C. nu este anulată. Cu
adevărat, Procuratura raionului _____________ a încercat să conteste un şir de licitaţii, dar
instanţele de judecată au respins ca fiind nelegitime cererile de chemare în judecată înaintate
de procuror. Astfel, prin decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 04.11.2008 a
fost respins recursul declarat de către procurorul Procuraturii r. _____________ cu
menţinerea în vigoare a încheierii Judecătoriei or. _____________ din 07 mai 2008 în
pricina civilă la cererea de chemare în judecată a procurorului raionului _____________ în
interesele statului şi ale societăţii împotriva Comisiei de licitaţie a Primăriei or.
_____________ cu privire la anularea:
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.14 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţia
de vânzare a garajului cu nr. cadastral 6701205.229 din or. _____________ str. Eminescu, cu
preţul iniţial de 15850 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.15
din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. Esipov Vitalie cu preţul final de
16642 lei;
- procesului-verbal nr.1 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţia
de vânzare a cazangeriei cu anexe din or. _____________ str. 1 Mai, cu preţul iniţial de 165
mii lei şi a procesului-verbal nr.2 privind rezultatele negocierilor directe privind vânzarea
bunului dat cet. I.. Chirtoacă cu preţul final de 173250 lei;
Martorul Iu.Chirtoacă a explicat că în 2005 în Monitorul Oficial a văzut că se vinde
cazangeria din _____________. Având bani, a hotărât să o cumpere. A fost la Primărie, a
scris cerere, a achitat taxa şi i-au spus pe ce dată să vină să participe la licitaţie. A venit la ziua
numită, era la licitaţie încă lume, dar nu ţine minte câţi pretendenţi la acest obiect au fost. Ce
sumă a achitat concret tot nu ţine minte, banii i-a achitat la bancă, casiera primăriei i-a dat
contul şi după ce a achitat a adus înapoi cecul.
- procesului-verbal nr.7 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţia
de vânzare a clădirii fostei bibliotecii din or. _____________, str._________, 139, cu preţul
iniţial de 23000 lei şi a şi procesului-verbal nr.8 cu privire rezultatele negocierilor directe
privind vânzarea bunului dat cet. E.V., reprezentant SRL „Autoprim - Service” cu sediul în
mun. Chişinău, director fiind S.N., cu preţul final de 24150 lei;
- procesului-verbal nr.6 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzarea a clădirii fostului comisariat militar din or. _____________ str. _________, 173,
467

cu preţul iniţial de 30 mii lei şi procesului-verbal nr.7 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele
negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. C.L., cu preţul final de 31500 lei;
Martorul L.C. a explicat, că în a.2005 a citit în ziar anunţ că se vând la licitaţie clădiri. S-au
dus la Primărie şi au procurat la licitaţia clădirea din str. _________, 173 or.
_____________, la licitaţie a participat personal ea.
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.13 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral 6701205.299 din or. _____________ str.
Eminescu, cu preţul iniţial de 6000 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor
directe nr.14 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. C.P. cu preţul final de
6300 lei.;
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.10 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral 6701205.299 din or. _____________ str.
Eminescu, cu preţul iniţial 4600 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor
directe nr.11 din 05.11.205, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. D.V. cu preţul final de
4830 lei;
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.12 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral 6701205.299 din or. _____________ str.
Eminescu, cu preţul iniţial de 6000 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor
directe nr.13 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. R.A. cu preţul final de
6300 lei;
- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.11 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral 6701205.299 din or. _____________ str.
Eminescu, cu preţul iniţial 4700 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor
directe nr.12 din 05.11.205, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. S.R. cu preţul final de
4935 lei;
- procesului-verbal nr.5 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a punctului termic din or. _____________ str. Voluntarilor, cu preţul iniţial de 13
mii lei şi procesului-verbal nr.6 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele negocierilor directe
privind vânzarea bunului dat cet. B.S., cu preţul final de 13650;
- procesului-verbal nr.2 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a punctului termic din or. _____________ str. 1 Mai, 2, cu preţul iniţial de 19000
lei şi procesului-verbal nr.3 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea
bunului dat cet. G.A. cu preţul final de 19950 lei;
- procesului-verbal nr.4 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a punctului termic din or. _____________ str. 1 Mai, 21, cu preţul iniţial de 29000
lei şi procesului-verbal nr.5 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea
bunului dat cet. B.A., reprezentantul I.I. „________-Mari” din or. _____________,
conducător fiind V.M., cu preţul final de 30450 lei;
- procesului-verbal nr.3 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a punctului termic din or. _____________ str. Trandafirilor, 2/2, cu preţul iniţial
de 27000 lei şi procesului-verbal nr.4 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind
vânzarea bunului dat cet. PâPârţuV. cu preţul final de 28350 lei;
Martorul A.P. a explicat că lucrează la Primărie în calitate de contabil-casier. Când se
efectuau licitaţiile venea la ea persoana cu banii şi hârtia de la licitaţie şi introducea banii în
casă iar ea îi primea. Se achita 2% acontul de la suma obiectului şi taxa de stat. La licitaţie a
fost vândută şi cazangeria. A participat la licitaţie soţul ei - V.P., cetăţeanul G.A., mai erau
persoane, dar nu le ţine minte. Persoanele veneau cu buletinul la ea şi ea primea banii. Ea a
citit în Monitorul oficial anunţul şi soţul ei a participat la licitaţia cazangeriei de pe str.
Trandafirilor, care era alături de casa lor.
468

- procesului-verbal nr.8 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie
de vânzare a demisolului blocului locativ din or. _____________ str. Basarabia 8 nr.129, cu
preţul iniţial de 25 mii lei şi procesului-verbal nr.9 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele
negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. A.S, cu preţul final de 25 mii lei;
- procesului-verbal nr.1 din 30.09.2005 cu privire la desfăşurarea licitaţiei de vânzare a
încăperii proprietate publică din or. _____________ str. Basarabia 8 nr.130, cu preţul iniţial
de 44500 lei şi procesului-verbal nr.2 din 30.09.2005 cu privire la rezultatele licitaţiei privind
vânzarea bunului dat SRL „Fraţii” în persoana cet. N.C., cu preţul final de 220 mii lei.
Toate licitaţiile s-au finisat cu încheierea contractelor de cumpărare-vânzare, înregistrarea
bunurilor în BTI, proprietarii şi-au perfectat toate documentele ce ţin de bunurile procurate.
Prin urmare, nu este nicio probă veridică ce ar confirma elementele componenţei de
infracţiune incriminate lui M. C..
EPISODUL NR. 2
Achitarea restanţei la salariu foştilor salariaţi ai ÎM „AC” _____________ şi ÎM
«RT”_____________ din contul mijloacelor băneşti obţinute în urma comercializării
patrimoniului public aflat în gestiunea ÎM «RT”_____________
ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit în faptul că, deţinând funcţia menţionată, repetat depăşind
în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, obţinând în urma
comercializării patrimoniului public aflat în gestiunea ÎM «RT”_____________ mijloace
băneşti în sumă de 318377 lei, nu le-a îndreptat spre achitarea datoriilor faţă de bugetul local,
dar ilegal au fost transferate spre achitarea restanţei la salariu foştilor salariaţi ai ÎM „AC”
_____________ şi ÎM «RT”_____________, fapt prin care a prejudiciat bugetul local în suma
de 318377 lei.
Prin acţiunile sale primarul or. _____________, M. C., a derogat de la prevederile Legii
privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, art.34 alin.(1) conform căreia:
„pornind de la competenţa unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi, primarul
îndeplineşte în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: 1) în domeniul asigurării
ordinii de drept; b) asigură, în limitele competenţei, respectarea Constituţiei, legilor şi altor
acte normative”, Legii cu privire la programul de privatizare pe anii 1997-1998 nr.1217-XIII
din 25.06.1997, art.91 conform căruia „Mijloacele băneşti obţinute din vânzarea activelor
neutilizate în procesul de producţie, după acoperirea cheltuielilor aferente vânzării lor, sunt
folosite în primul rând la decontările cu bugetul de stat. Cel puţin 50 la sută din sold se
repartizează pentru renovarea mijloacelor fixe, iar restul pentru completarea mijloacelor
circulante (cu excepţia fondului de salarizare)”, pct.5 al Regulamentului aprobat prin
hotărârea Guvernului nr.665 din 29.11.1996, conform căruia: ”Mijloacele obţinute de la
comercializarea activelor se utilizează, în primul rând, pentru decontările cu bugetul şi Fondul
social. Mijloacele rămase se repartizează, cel puţin 50 la sută, pentru renovarea fondurilor
fixe, restul - pentru completarea mijloacelor circulante, cu excepţia fondului de salarizare.
Instituţiile bugetare transferă integral mijloacele obţinute în bugetele respective.”
2.1. Învinuirea imputată lui M.C. este şi pe acest episod de învinuire nefondată,
nelegitimă.
Analizând probele examinate de către instanţa de judecată, documentele anexate la
materialele dosarului se poate concluziona cu certitudine atât lipsa laturii obiective, cât şi a
celei subiective a infracţiunii. Probe în acest sens sunt:
Depoziţiile lui M.C. care a declarat că mijloacele financiare obţinute din realizarea
bunurilor în sumă de 318377 lei au fost date la achitarea salariilor foştilor angajaţi ai
întreprinderilor municipale în baza deciziei consiliului orăşenesc _____________ nr.6/27
469

din 25.11.2004 „Privind propunerea judecătoriei raionului _____________” şi nu a
dispoziţiei primarului. Gestionar şi proprietar al patrimoniului public conform Legii cu
privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale, Legii privind administrarea
şi deetatizarea proprietăţii publice nr.121 este Consiliul orăşenesc _____________ şi numai el
decide vânzarea şi repartizarea mijloacelor financiare, dar nu primarul, prin urmare inculpatul
consideră, că nu a depăşit atribuţiile de serviciu şi nu a cauzat prejudiciu bugetului local.
2.2 Decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr.6/27 din 25.11.2004 „Privind
propunerea Judecătoriei raionului _____________”. Conţinutul acestei decizii confirmă lipsa
intenţiei inculpatului de a prejudicia bugetul local, de a-şi depăşi atribuţiile de serviciu fiindcă
actul normativ menţionat era obligatoriu de a fi executat de către M. C.. În Decizia enunţată se
indică direct necesitatea de a îndrepta la achitarea restanţei la salariu a foştilor salariaţi ai
întreprinderilor municipale „AC”, „RT”, „Servicii comunal-locative” a mijloacelor financiare
obţinute din vânzarea patrimoniului public al oraşului expus la licitaţie. Organul de
urmărire penală intenţionat nu a supus atenţiei prevederile p. 2 al deciziei date, care a
stabilit persoana competentă de a achita salariile respective. Punctul citat este formulat
astfel: ”Se permite ÎM „Servicii comunal-locative” _____________ (manager-şef V. P.),
(nu M.C. – n.n.) să achite datoriile la salariu în conformitate cu legislaţia în vigoare a
RM”. Prin urmare, M.C. nu are nicio atribuţie la plata datoriilor la salariu, fiindcă
obligaţiunea de a plăti datoriile la salariu au fost puse de Consiliul orăşenesc
_____________ pe seama managerului-şef V. P..
2.3 Depoziţiile martorului P., care a explicat că documentele de contabilitate le-au fost
transmise lor, unde sunt acum nu cunoaşte, ei cereau doar lista salariaţilor cu datorii pentru
salariu. A fost hotărârea Consiliului orăşenesc ca banii veniţi de la realizarea bunurilor să fie
achitate pentru datoriile salariale, hotărărea instanţei de judecată nu a văzut-o.
2.4 Martorul L.Railean a explicat faptul că ştie de existenţa hotărârii judecăţii de achitare a
salariului din contul vânzării bunurilor. Astfel au existat două documente ce se referă la
achitarea salariilor salariaţilor: propunerea instanţei de judecată şi decizia Consiliului
orăşenesc _____________. Patrimoniul nu a aparţinut ÎM, a fost doar dat în gestiune şi
executorul nu putea singur executa hotărârea instanţei de judecată, de aceea a şi adoptat
decizia menţionată. Nu ţine minte suma datoriilor salariale. Consiliul însui a hotărât să achite
datoriile la salariu prin vinderea patrimoniului.
2.5 Martorul L.Ştirbu explicat că a lucrat la SCL _____________ în calitate de contabil-şef
din 1997 până în prezent. Conform deciziei Consiliului orăşenesc, a fost iniţiată procedura de
lichidare a ÎM „AC”, unde se stipula că bunurile Întreprinderii municipale „AC” urmează a fi
transmise Serviciului comunal-locativ. A fost creată o comisie, membru al căreia era şi ea. S-a
transmis patrimoniul public, care era format din mijloace fixe, mijloace circulante, active, a
fost preluată datoria la salariu a angajaţilor „Termocom” şi „AC” şi a unei datorii de la firma
„Conservicii”. Ea a fost în Comisia de primire-predare a patrimoniului, pe care l-a primit, l-a
luat la bilanţ. Salariul foştiilor angajaţi l-au achitat ei, dar nu din mijloacele lor, dar din banii
de la realizarea patrimoniului „Termocom”, banii li s-au transferat lor, căci în casă au achitat
trei persoane fizice P., Curchi-53700 lei, I.Suruceanu-15477 lei şi trei persoane juridice: SRL
„Dimilial Com” - 103mii lei, SRL „Medplas” - 150mii lei, ÎI „Iaşa” - 24500 lei, în total au
fost transferate 277 mii lei. Aceste surse le-au cheltuit pentru lichidarea restanţelor pe salariu
şi altor plăţi. Ei au activat conform deciziei Consiliului orăşenesc în care era indicat direct de
a achita restanţele la salariu din banii primiţi de la realizarea patrimoniului. Prioritar a fost
achitarea salariului şi toate plăţile pentru stat-fondul social etc. Patrimoniul a fost primit
conform deciziei Consiliului orăşenesc.
2.6 Depoziţiile martorului Cuzuioc, care a explicat că a fost consilier în 2003-2005. Prin
2003 a fost începută o procedură de lichidare a ÎM „RT”. Trebuia să se înceapă procedura de
lichidare, iar patrimoniul urma să fie transmis către Gospodăria comunală a ÎM a Consiliului
470

orăşenesc. A fost o şedinţă extraordinară la care dl C. a raportat că s-a început de cineva
stihiinic demontarea şi seansamblau Reţelele. Şeful Reţelelor, dl M.C., a răspuns că are
hotărârea Judecătoriei _____________ de a achita salariul foştilor lucrători ai Reţelelor
termice, care s-au adresat în judecată şi aveau hotărâri de încasare a salariului. S-a decis la
consiliu transmiterea patrimoniului, realizarea lui şi achitarea restanţelor la salariu.
2.7 Depoziţiile martorului Martorul R.S., care a explicat, că la Reţelele AC a fost instituită
procedura de lichidare, a fost decizia consiliului orăşenesc şi dispoziţia Primarului. În această
decizie din 25.11.2004 la propunerea judecătoriei _____________ s-a decis de a îndrepta
pentru achitarea datoriilor salariale mijloacele băneşti din urma licitaţiei de vânzare a
obiectelor AC, Reţelele termice şi Serviciile comunal-locative. Primarul nu era în drept să
scoată bunurile la licitaţie fără decizia consiliului orăşenesc _____________. Bunurile
respective Primăria le-a trecut la balanţa primăriei ca bunuri ce nu erau înregistrate şi erau
fără stăpân;
2.8 Decizia consiliului orăşenesc _____________ nr.6/27 din 25.11.2004 „Privind
propunerea judecătoriei raionului _____________” care este un act normativ legal, emis de
Consiliu în baza Legii privind administraţia publică locală nr. 123-xv din 18.03.2003, Legii cu
privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale nr. 523-xiv din 16.07.1999,
Legii privind finanţele publice locale din 16.10.2003 etc. Aceste documente juridice legale,
neanulate constituie cadrul normativ-legal al acţiunilor întreprinse de factorii de decizie ale
raionului;
2.9 Lipsa componenţei de infracţiune în acţiunile lui M.C. se confirmă şi prin
inexistenţa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de
învinuire şi în rechizitoriul de învinuire.
În ordonanţa de punere sub învinuire şi în rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează
nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de art.art.,34 alin.(1) lit.a), b), 34 alin.(2);
84 alin.(2) ale Legii cu privire la administraţia publică locală " nr. 123-XV din 18.03.2003,
care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr. 436-xvi
din 28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare,
care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din
vigoare prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale
şi reglementarea legală. În atare condiţii învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi,
nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat
că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului.
Prin urmare ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din
tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au
suport juridic.
Este nulă şi trimiterea în ordonanţele de punere sub bănuire, învinuire, rechizitoriul
de învinuire şi trimiterea la încălcările chipurile a Legii cu privire la Programul de privatizare
pentru anii 1997-1998, lege abrogată la 29.06.2007.
2.10 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior el a
îndeplinit cu exactitate Decizia consiliului orăşenesc _____________ nr.6/27 din 25.11.2004
„Privind propunerea judecătoriei raionului _____________”. Conform p.a) al art.29 al Legii
privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006 una din atribuţiile de
bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile
consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc
_____________ cu nr.6/27 din 25.11.2004 deoarece ea este primită în conformitate cu
prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care imperativ stipulează, că de competenţa
consiliului raional este de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul
471

public şi privat. Legislaţia naţională, cât şi practica judiciară respectă principiul caracterului
personal al răspunderii penale.
Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei
penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei.
Potrivit legii penale nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.
Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin
Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (doc. nr.1 ra-337/08) Curtea
Supremă de Justiţie a statuat:” Conform principului caracterului personal al răspunderii
penale, stipulat în art.6 CP persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele
pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L. B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru
hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a
bunurilor acestei întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de judecătoria sect. ________, mun. Chişinău este
dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului
personal al răspunderii penale.
2.11 Învinuirea adusă lui M.C. pe episodul dat este iarăşi neconcretă; efectuată cu încălcarea
dreptului la apărare, la un proces echitabil. Organul de urmărire penală nu a indicat data,
locul, anul săvârşirii infracţiunii, acţiunile concrete, care au fost considerate ca prejudiciabile,
motivul şi scopul acţiunilor etc.
2.12 Organul de urmărire penală nu a luat în consideraţie nici faptul că iniţiatorul emiterii
unei decizii a Consiliului orăşenesc în problema achitării restanţelor la salariu a fost un organ
special de stat – instanţa de judecată, propunere acceptată de Consiliul orăşenesc
_____________, care prin Decizia nr.6/27 din 25.11.2004 a decis ca mijloacele financiare
obţinute din vânzarea patrimoniului public să fie îndreptate la achitarea restanţei la salariu
foştilor lucrători ai ÎM „Apă – Canal”, ÎM “RT” _____________. Şi prin această circumstanţă
se confirmă lipsa intenţiei lui M.C. de a prejudicia bugetul local; faptul, că el nu a depăşit
atribuţiile sale de serviciu, nu a întreprins acţiuni de sine stătător; el doar a îndeplinit întocmai
decizia Consiliului orăşenesc nr. 7/27 din 25.11.2004.
2.13 E de menţionat, în mod special, ilegalitatea pornirii urmăririi penale şi pe acest episod al
învinuirii. În conformitate cu ordonanţa procurorului din 27.03.09 lui M.C. i se incriminează
că: „ Nelegitim a fost emisă decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr. 6/27 din
25.11..2004, întru îndreptarea finanţelor obţinute din vânzarea patrimoniului public la
achitarea restanţei la salariu foştilor salariaţi ai ÎM „AC” şi ÎM „RT” _____________, ce a
cauzat un prejudiciu bugetului local în sumă de 354177 lei.” (v. 1, f.d.1-2). O astfel de
învinuire este un nonsens juridic. Prima întrebare care apare este cea ce se referă la esenţa
acestei incriminări. În contextul invocat apar mai multe întrebări:
- de ce M.C., care nu era preşedinte al Consiliului orăşenesc, trebuie să răspundă pentru
emiterea deciziei nominalizate;
- în baza căror fapte juridice concrete procurorul a ajuns la concluzia că decizia Consiliului
orăşenesc _____________ nr. 6/27 din 25.11..2004 este nelegitimă, deoarece în materialele
dosarului lipsesc date, care ar confirma anularea acestei decizii;
- care este vinovăţia lui M. C., chiar dacă am accepta ipotetic, învinuirea care i se aduce; în ce
se manifestă presupusele acţiuni ale inculpatului ce constituie latura obiectivă, cea subiectivă
a infracţiunii?
Este imposibil de a comenta o astfel de învinuire, care mai degrabă este un nonsens juridic,
decât un act procesual-penal. Cred că numai comentariul ce se conţine în p.2.13 ar fi suficient
pentru a pronunţa şi pe acest episod al învinuirii o sentinţă de achitare.
EPISODUL NR.3
472

Transmiterea către ÎM „SCL” din or. _____________ a imobilului ÎM „AC”, fără
preluarea datoriilor acesteia.
ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit în faptul că, deţinând funcţia menţionată, repetat depăşind
în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, contrar deciziei Consiliului
Orăşenesc _____________ nr. 13/28 din 13.11.2003, prin care s-a dispus primăriei
_____________ formarea comisiei de lichidare şi declanşare a procedurii de insolvabilitate la
ÎM „AC” din or. _____________, prin dispoziţia sa nr. 512 din 14.11.2003, a transmis ilegal
către ÎM „SCL” din or. _____________ imobilul ÎM „AC”, fără preluarea datoriilor acestei
întreprinderi, fapt ce a prejudiciat bugetul în sumă de 1340800 lei.
Prin acţiunile sale primarul M.C. a încălcat prevederile Legii privind administraţia publică
locală nr.123-XV din 18.03.2003, art.34 alin (1) conform căruia : „pornind de la competenţa
unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi, primarul îndeplineşte în teritoriul
administrat următoarele atribuţii de bază: 1) în domeniul asigurării ordinii de drept: a)
asigură executarea deciziilor consiliului local, b) asigură, în limitele competenţei,
respectarea Constituţiei, legilor şi altor acte normative, c) constată încălcările legislaţiei în
vigoare comise de persoane fizice şi juridice în teritoriul administrat şi la măsuri pentru
înlăturarea sau curmarea acestora, şi, după caz, sesizează organele de drept, de asigurare a
respectării”, art.34 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din
03.01.1992, conform căreia, alin (1) „Lichidarea întreprinderii conduce la încetarea
activităţii acestora, fără trecerea drepturilor şi obligaţiilor pe cale succesorală la alte
persoane, (2)Întreprinderea se lichidează prin hotărâre a: a)fondatorilor (asociaţilor) în
conformitate cu condiţiile prevăzute în documentele de constituire a întreprinderii, inclusiv în
legătură cu expirarea termenului pentru care întreprinderea respectivă a fost înfiinţată; b)
instanţei de judecată în caz de: 1) insolvabilitate a întreprinderii, declarată în conformitate
cu legislaţia, 2) declarare a documentelor de constituire a întreprinderii ca fiind nule, 3)
încălcare a cerinţelor, stabilite de legislaţie privind desfăşurarea unui anumit gen de
activitate, prin care se explică activitatea întreprinderii, 4) expirare a termenului pentru care
a fost înfiinţată întreprinderea respectivă după atingerea scopurilor în care a fost înfiinţată
(la cererea procurorului sau a Camerei Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării
Informaţionale, dacă fondatorii nu au luat hotărârea de lichidare a întreprinderii”,
prevederile Legii insolvabilităţii art.26 alin.1, conform crea „Debitorul este obligat să depună
cerere introductivă dacă există unul din temeiurile prevăzute la art.22.”
Şi pe acest episod al învinuirii fapta imputată nu este prejudiciabilă.
3.1 M.C. a declarat, că în baza deciziei consiliului orăşenesc _____________ nr.13/29
din 13.11.2003 s-a dispus formarea comisiei de lichidare a ÎM „AC” şi s-a obligat primăria
or. _____________ să transmită până la 20.11.2003 patrimoniul proprietate publică a oraşului
din gestiunea economică a ÎM „AC” _____________ în gestiunea ÎM „SCL” (a se vedea
Regulamentul de transmitere aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.688 din 09.10.1995).
Întru executarea deciziei consiliului, el a emis dispoziţia nr.512-CN din 14.11.2003 „Cu
privire la instituirea comisiei de lucru”. Consiliul orăşenesc este organ reprezentativ şi
legislativ al populaţiei din teritoriul primăriei, precum şi fondator al întreprinderilor
municipale, prin urmare are drept să decidă lichidarea întreprinderii înfiinţate în baza
legislaţiei în vigoare fără trecerea drepturilor şi obligaţiilor pe cale succesorală la alte
persoane, primarul este organ executiv şi este obligat să execute dispoziţiile consiliului.
Depoziţiile lui M.C. cu privire la legalitatea acţiunilor sale în legătură cu emiterea dispoziţiei
nr.512-CN din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” se confirmă obiectiv de
materialele dosarului.
473

3.2 Organul de urmărire penală imputând episodul analizat nu a luat în consideraţie
existenţa deciziei Consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din 13.11.2003 „Cu privire
la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”.
În legătură cu situaţia creată la ÎM „AC”, lipsa de venituri, acumularea datoriilor
debitoriale şi creditoriale, imposibilitatea încasării de la populaţie a plăţilor pentru serviciile
comunale, în temeiul Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003,
Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-xiv
din16.07.1999, Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-xii din 01.1992,
Consiliului orăşenesc _____________ în decizia nominalizată a decis că:
- Primăria or. _____________ va transmite până la 20.11.2003 patrimoniul proprietate
publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”.
- Transmiterea patrimoniului se va efectua conform Regulamentului cu privire la modul
de transmitere a întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de stat, a subdiviziunilor lor etc.
- ÎM „SLC” va efectua modificările respective în statutul întreprinderii, va întocmi
organigrama şi statele-tip de personal şi le va prezenta spre aprobare.
3.3 Învinuirea imputată se infirmă şi de expertul R.R., care a explicat, că în a.2007 a
fost autorizat să efectueze revizia economico-financiară tematică la Primăria
or._____________. Decizia nr.13/29, în procesul reviziei nu a fost prezentată şi după părerea
lui, deciziile Consiliului orăşenesc sub nr. 13/28 şi 13/29, fiind emise în aceeaşi zi, sunt
contradictorii, prima decizie a fost de a nu transmite proprietatea, iar a doua decizie, din
aceeaşi zi, a fost de a transmite proprietatea din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea
ÎM „SLC”. Funcţiile de aprovizionare a oraşului cu apă au trecut în competenţă ÎM „SLC”.
Între decizia Consiliului 13/29 şi dispoziţia primarului nr.512 nu este contradicţie, însă în
partea de descriere a dispoziţiei nr.512 primarul se bazează pe decizia consiliului nr. 13/28,
dar nu pe decizia nr. 13/29. Cu conţinutul deciziei nr.4/1 din 08.07.2004 privind aprobarea
proiectului bilanţului de lichidare, nu a fost cunoscut, în actul reviziei acest document nu este
reflectat. Nu a fost prezentat nici actul de lichidare a ÎM „AC”. Nu ţine minte, dacă C. i-a
prezentat decizia nr. 13/29 din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din
gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC” în timpul urmăririi penale, înaintând
dezacordul său cu actul reviziei.
3.4 Analiza dispoziţiei primarului M.C. cu nr. 512-CIV din 14.11.2003 „Cu privire la
instituirea comisiei de lucru” corespunde întru totul cu conţinutul deciziei Consiliului
orăşenesc _____________ nr. 13/29 din 13.11.2003. Astfel, primarul în scopul transmiterii
patrimoniului, proprietate publică a oraşului, din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea
ÎM „SLC” în temeiul Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, al
Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV
din16.07.1999 şi întru executarea deciziei Consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din
13.11.2003:
- a numit comisia de lucru, preşedintele cărei a fost viceprimarul R.S.;
- a obligat comisia în timp de 2 zile să efectueze transmiterea patrimoniului proprietate
publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”;
- a obligat comisia să întocmească actul de transmitere-predare şi să-l prezinte spre
aprobare;
- să execute şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare.
Prin urmare, M.C. realizând întocmai decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr.
13/29 din 13.11.2003 nu a depăşit limitele drepturilor atribuţiile sale acordate prin lege.
3.5 Legalitatea dispoziţiei primarului M.C. cu nr. 512-CIV din 14.11.2003 „Cu privire la
instituirea comisiei de lucru” se confirmă şi de o altă decizie a Consiliului orăşenesc
_____________ cu nr. 4/1 din 08.07.2004, care a aprobat proiectul bilanţului de lichidare a
474

ÎM „AC” şi registrul de înregistrare a creanţelor (a se vedea şi anexele nr.1,2,3,4,5. vol. 1,
f.d. 216).
Cele relatate se confirmă şi de procesul-verbal al şedinţei Consiliul orăşenesc
_____________ din 08.07.2004 (vol. 1, f.d. 218-219).
Cele menţionate denotă faptul că din cele două decizii ale Consiliului orăşenesc
_____________ sub nr. 13/28 şi 13/29 este confirmată ultima decizie din 13.11.2003 „Cu
privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM
„SLC”.
3.6 Legalitatea deciziei din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din
gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC” şi a dispoziţiei primarului M.C. cu
nr. 512-CIV din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” sunt confirmate şi de
martorii interogaţi în şedinţa de judecată.
Martorul V.B. a explicat, că era consilier în consiliul orăşenesc şi membru al comisiei servicii
comunale şi drumuri. Înainte de şedinţa consiliului li se dădea ordinea de zi, cu câteva zile
înainte de şedinţă se aduna comisia şi se discutau întrebările, care urmau a fi examinate la
şedinţa Consiliului orăşenesc. ÎM „AC” a fost lichidată în baza hotărârii Consiliului
orăşenesc. S-au transmis bunurile materiale tot prin hotărârea consiliului şi dispoziţiei
Primarului. ÎM „SC” li s-au transmis activele, pasivele-patrimoniul şi datoriile pe salariu a
angajaţilor. În comisia de transmiterea au fost reprezentanţii Primăriei-viceprimarul,
contabilul-şef al Primăriei, el, contabilul-şef al întreprinderii, şi alţii. Primea patrimoniul
directorul P. şi contabilul-şef de la ÎM „SC”. A fost întocmit şi actul de transmitere de la
bilanţ la bilanţ a fondurilor fixe pentru a nu fi întreruptă aprovizionarea cu apă a oraşului. El a
lucrat director la”AC”, timp de 1 an 6 luni. Datoriile ÎM „AC” s-au format din anii 1998-
1999. Erau datorii la salariu, apă, servicii comunale. Cine a fost preşedinte al şedinţei
Consiliului orăşenesc din 13.11.2003 nu ţine minte, dar nu putea fi C., deoarece el era primar.
Tot la şedinţa Consiliului orăşenesc a fost aprobată decizia de a vinde unele bunuri ale
întreprinderii „AC” pentru lichidarea restanţelor salariale. În toamna a.2003 a fost întreruptă
aprovizionarea oraşului cu apă, datoria ÎM „AC” s-a format timp de 10 ani, au fost
nenumărate hotărâri ale instanţelor judecătoreşti despre încasarea datoriilor de la AC. Datoria
la salariu erau de peste 300 mii lei.
Martorul L.R. a explicat că cunoaşte despre decizia consiliului orăşenesc _____________,
potrivit căreia a fost modificat statul ÎM „SCL”. De către Consiliu orăşenesc a fost transmis în
gestiunea ÎM „SCL” patrimoniul de la AC, scopul căreia era aprovizionarea oraşului cu apă
potabilă. ÎM „AC” nu a fost lichidată, au fost transmise doar mijloacele fixe. Datoriile nu
puteau fi transmise deoarece nu este succesor în drepturi. Dacă au fost luate pasivele la
balanţă ea nu cunoaşte, dar trebuia să fie luate. S-au transmis doar acele mijloace fixe, reţele
inginereşti care aprovizionau oraşul cu apă. Ce s-a făcut cu lucrătorii de la AC nu cunoaşte.
Era la curent că este hotărârea judecăţii de achitare a salariului din contul vânzării bunurilor.
La acest capitol a fost şi decizia consiliului orăşenesc _____________.
Martorul L.Ş. a explicat, că a lucrat la ÎM „SCL _____________” în calitate de contabil-şef
din a.1997 până în prezent. Conform deciziei consiliului orăşenesc a fost iniţiată procedura de
lichidare a ÎM „AC”, unde se stipula că bunurile întreprinderii municipale AC urmau a fi
transmise ÎM „SCL”. A fost creată o comisie, membru al căreia era şi ea. S-a transmis
patrimoniul public, care era format din mijloace fixe, mijloace circulante, active în decurs de
execuţie, a fost preluată datoria la salariu a angajaţilor „Termocom” şi „AC” şi a unei datorii
la o firmă „Conservicii”. Ea a fost în comisia de primire-predare a patrimoniului şi a primit
patrimoniul, l-a luat la balanţă.
3.7 În legătură cu transmiterea patrimoniului proprietate publică a oraşului din gestiunea
economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC” Consiliul orăşenesc _____________ prin
475

decizia nr. 14/1 din 20.11.2003 a modificat Statutul, organigrama şi statele de personal a ÎM
„SLC”.
Prin urmare, decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din 13.11.2003 „Cu
privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM
„SLC” a fost îndeplinită fără anumite derogări de la prevederile Legii; îndeplinirea acestei
decizii a fost controlată şi verificată prin adoptarea şi altor decizii nominalizate anterior.
3.8 Componenţa de infracţiune incriminată lui M.C. lipseşte şi din motivul inexistenţei
cadrului normativ-juridic imputat inculpatului. În ordonanţa de punere sub învinuire,
rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i revenea
prevăzute de art.,34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr. 123-XV din
18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică
locală nr. 436-xvi din 28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este
definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare
prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi
reglementarea legală. În atare condiţii învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi, nu
poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că
Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului.
Prin urmare ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din
tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au
suport juridic.
3.9 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior el a
îndeplinit cu exactitate Decizia consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din
13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în
gestiunea ÎM „SLC”. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală
nr. 436-XVI din 28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în
obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept
să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr. 13/29 din 13.11.2003
deoarece ea este primită în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006,
care imperativ stipulează, că de competenţa consiliului raional este de a decide privind
administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat. Legislaţia naţională, cât şi
practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale.
Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei
penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei.
Potrivit legii penale nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.
Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia
Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L. B. (doc. nr.1 ra-337/08) Curtea
Supremă de Justiţie a statuat:” Conform principului caracterului personal al răspunderii
penale, stipulat în art.6 CP persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele
pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru
hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a
bunurilor acestei întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de judecătoria sect. ________, mun. Chişinău este
dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului
personal al răspunderii penale.
3.10 Urmărirea penală în privinţa lui M.C. a fost pornită nelegitim. În materialele dosarului
(v.1, f.d. 43-44) este anexată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din 28,02.2005,
emisă de către procurorul raionului _____________. În Rezoluţie se constată că:” La 22
noiembrie 2004, sub nr.43 în registrul nr.2 de evidenţă a informaţiilor al Direcţiei Generale
Teritoriale a ________lui pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, a fost
476

înregistrată petiţia anonimă pe faptul lichidării ÎM „AC” _____________ şi acţiunile
nelegitime ale primarului oraşului M.C. în această privinţă.
. ..Studiind raportul şi materialele prezentate, procurorul a constat, că în cazul dat acţiunile
primarului or. _____________ nu întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art.327 Cod
penal – depăşirea atribuţiilor de serviciu şi sunt evidente circumstanţe care exclud urmărirea
penală”.
În baza prevederilor art., art.22,287 CPP, art.4 a Protocolului 7 ale Convenţiei Europene
pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului nimeni nu poate fi
urmărit de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă.
EPISODUL NR.4
Înstrăinarea nelegitimă a bunurilor imobile persoanelor fizice.
ÎNVINUIREA: Tot el este învinuit în faptul că repetat, depăşind în mod vădit limitele
drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, în urma inventarierii clădirilor proprietate a
primăriei or. _____________ conform situaţiei de la 01.01.2004 aprobată prin Decizia
Consiliului orăşenesc _____________ nr. 2/23 din 08.04.2004, sub pretextul că unele bunuri
sunt fără stăpân, în lipsa hotărârii judecătoreşti pronunţate la cererea organului fiscal privind
declararea bunurilor fără stăpân, fără a dispune de date care atestă, direct sau indirect
apartenenţa bunurilor, preluând nelegitim aceste bunuri la bilanţul primăriei _____________,
în urma organizării licitaţiilor deţinând concomitent calitatea de preşedinte al comisiei de
licitaţie din cadrul primăriei _____________, a înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor
persoane fizice, inclusiv:
- cet. C.L., conform contractului de vânzare-cumpărare din 01.04.2005, depozitul din or.
_____________ str. _________ 16, cu valoarea estimativă de 54522 lei, aflat la acel moment
la bilanţul Direcţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport _____________;
- cet. C.L. conform contractului de vânzare-cumpărare din 15.10.2005 clădirea fostului
comisariat militar din or. _____________ str. _________ 173 cu valoarea estimativă de
31500 lei, aflat la acel moment la bilanţul Societăţii Obşteşti Antiincendiare din or.
_____________, fapt prin care a cauzat Direcţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport
_____________ o pagubă de 54522 lei şi Societăţii Obşteşti Antiincendiare din or.
_____________ o pagubă de 31500 lei.
Prin acţiunile sale intenţionate primarul or. _____________ M.C. a încălcat
prevederile Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, art.34 alin
(1) conform căruia: „pornind de la competenţa unităţii administrativ-teritoriale de nivelul
întâi, primarul îndeplineşte în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: 1) în
domeniul asigurării ordinii de drept:. .. b) asigură, în limitele competenţei, respectarea
Constituţiei, legilor şi altor acte normative”, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 162 din
19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor mobile proprietate a unităţii
administrativ-teritorale şi a statului”, pct.1 conform căruia: ”Autorităţile administraţiei
publice locale, în comun cu autorităţile administraţiei publice centrale, vor efectua în termen
de 30 de zile inventarierea clădirilor proprietate publică(după caz pe etaje sau încăperi
izolate) aflate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritorale, conform situaţiei de la 1
ianuarie 2004, şi vor întocmi, în modul stabilit, acte de inventariere de forma prevăzută în
anexă. Actele de inventariere vor fi întocmite în baza actelor ce atestă, direct sau indirect,
apartenenţa acestora ”, pct.4 conform căruia: „Bunurile imobile fără stăpân se vor înregistra
cu drept de proprietate a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, conform
prevederilor în vigoare a legii.”, Instrucţiunii cu privire la constatarea şi evidenţa bunurilor
477

fără stăpân emisă la 20.10.1993 de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, pct.2
conform căruia : „Lucrurile ale cărui titular este neidentificat sau proprietarul absent, se
consideră bunuri fără stăpân şi trec în proprietatea statului potrivit hotărârilor judecătoreşti
pronunţate la cererea organului fiscal. Se consideră bunuri fără stăpân următoarele lucruri:
a)locuinţele şi clădirile auxiliare din curte, bunurile de uz casnic şi alte bunuri, obiectele de
valoare, banii, etc., dacă drepturile asupra acestora nu au fost revendicate de titulari în
cursul unui an şi a fost pronunţată hotărârea judecătorească privind constatarea lor drept
bunuri fără stăpân”, prevederile Instrucţiunii cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi
vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, a bunurilor trecute în posesia statului du drept de
succesiune şi a comorilor nr.6-08/03, emise de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul
Justiţiei la 20.10.1993, pct.4 conform căruia: „Bunuri fără stăpân sunt considerate bunurile
ale căror titular este absent sau necunoscut. Bunurile fără stăpân trec în proprietatea
statului. În conformitate ci legislaţia Republicii Moldova, bunurile se constată drept bunuri
fără stăpân pe baza hotărârilor judecătoreşti luate la cererea organului fiscal. Cererea se
depune la expirarea unui an din ziua luării bunurilor la evidenţă. Ordinea de constatare şi de
luare în evidenţă a bunurilor fără stăpân se stabileşte de Ministerul Finanţelor al Republicii
Moldova. ”
Învinuirea înaintată şi pe acest episod este nefondată şi se respinge prin totalitatea probelor
examinate de către instanţa de judecată. Aceste probe sunt:
4.2 Declaraţiile inculpatului M.C., care a menţionat că bunurile proprietate publică
a or. _____________ au fost supuse inventarierii în baza actelor, care atestă direct sau indirect
apartenenţa acestora, bunuri fără stăpân în actul de inventariere aprobat prin decizia
consiliului nr.2/23 din 08.04.2004 (se anexează) n-au fost incluse, astfel nu a fost încălcată
Instrucţiunea Ministerului Finanţelor cu privire la constatarea şi evidenţa bunurilor fără stăpân
şi nici Hotărârea Guvernului nr.162 din 19.02.2004.
Ce se referă la depozitul din or. _____________ str. _________, 16, M.C. a declarat, că
în urma lichidării raionului _____________ şi formării judeţului Orhei, anul 1999, a trecut la
gestiunea primăriei or. _____________, fapt confirmat prin actul de lichidare a raionului şi
decizia consiliului raional _____________ nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea
Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004” (copia se anexează) prin care s-au aprobat actele
de inventariere şi listele bunurilor imobile ale unităţilor administrativ-teritoriale inclusiv a or.
_____________ (Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport aparţine Consiliului raional
_____________), iar clădirea fostului comisariat militar din str. _________, 173 conform
dosarului de inventariere tehnică de la OCT _____________ (extrasul se anexează) niciodată
nu a aparţinut Societăţii Antiincendiare, ci primăriei, fapt confirmat şi prin hotărârea
irevocabilă a Curţii de Apel Chişinău din 2006 (copia se anexează). Persoanele considerate
deţinătoare a bunurilor au avut dreptul să se adreseze în contenciosul administrativ cu
plângere privind lezarea dreptului de proprietate. SOA s-a adresat în toate instanţele de
judecată privind contestarea dreptului de proprietate la care s-a decis respingerea cererii ca
neîntemeiată.
Imobilele au fost înregistrate în registrul cadastral teritorial conform deciziei consiliului
orăşenesc _____________ şi Hotărârii Guvernului RM „Despre unele măsuri privind
inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţii administrativ-teritoriale şi a statului”,
apoi realizate în baza deciziilor consiliului orăşenesc prin comisiile de licitaţie ÎM
împuternicite în conformitate cu Legea privind administraţia publică locală nr.123-XV din
18.03.2003 şi Hotărârii Guvernului RM nr.1056 din 12.11.1997. Anunţul despre vânzarea
imobilelor a fost publicat în Monitorul Oficial al RM, presa naţională, asigurându-se
transparenţa petrecerii licitaţiei.
4.2 Niciunul din martorii interogaţi nu au confirmat niciun fel de acţiuni ilegale săvârşite
de inculpat.
478

- Martorul L.C. a explicat, că în a.2005 ea a luat un ziar unde erau mai multe reclame şi
deoarece venise fata din Italia şi avea bani, le-a convenit or._____________ şi au cumpărat o
clădire în care ginerele C.V. a făcut o spălătorie de maşini. Ce era în acea clădire până atunci
ea nu cunoaşte. La licitaţie a fost ea, a plătit 56 mii lei. Au fost şi au văzut clădirea, erau 2
clădiri, dar a cui erau nu cunoaşte. Nu ţine minte dacă a fost o hotărâre judecătorească privind
evacuarea din acea clădire a Direcţiei de învăţământ.
- Martorul L.C. a explicat, că în a.2005 a citit în ziar anunţ că se vând la licitaţie clădiri.
S-au dus la Primărie şi au procurat la licitaţia clădirea din str. _______________, 173 or.
_____________, la licitaţie a participat personal ea. Ce era înainte în acea clădire, nu
cunoaşte. Clădirea era cu două etaje, nelocativă, practic risipită, deteriorată, într-o stare
critică, nu ţine minte dacă erau uşi, i se pare că era la intrare uşă, ferestrele erau astupate cu
ceva, dar nu ţine minte de erau sticle la ele. Clădirea au reparat-o capital şi la moment o
folosesc ca magazin. Era unica pretendentă la acest obiect, nu ţine minte dacă mai era altă
lume în sală. Dacă ar fi fost ceva ilegal, ei nu ar fi putut procura acest local. De primar ea nu
s-a apropiat niciodată, deoarece nu locuieşte în _____________, dar în localitatea vecină. Era
o singură clădire cu două etaje în ogradă comună.
- Martorul A.U. a explicat că ea lucra la Primăria _____________ în calitate de arhitect şi
specialist în construcţie. S-a format comisie de primire-predare a patrimoniului în proprietate.
Ea era membră, era o listă ce era la evidenţă din contabilitate şi ei ieşeau la faţa locului
controlau dacă sunt acele obiecte, care figurează în listă. Erau reprezentanţii Reţelelor
termice, care dădeau lucrurile şi ei le primeau. De evaluarea bunurilor nu a mers vorba, doar
de cantitate. Tot ea a fost membru al comisiei de inventariere. Ei au făcut inventarierea la
toate bunurile imobile inclusiv şi la cele de pe str. ________________ şi ________________.
Nu era în acele clădiri nimic. De la Oficiul cadastral au luat date cine este stăpânul clădirilor.
Aceste clădiri nu erau înregistrate la Organul cadastral şi erau pe pământul Primăriei, erau
nişte clădiri părăsite, nu erau îngrijite, nu era acolo nimeni, nu a văzut niciun paznic, uşile
erau încuiate cu lăcate. Acolo nu era nimeni, ea nu a ştiut că este clădirea şcolii. În comisie
mai erau inginerul cadastral, contabila P. R..
- Martorul P.G. a explicat, că în a.2004-2005 el era vice-preşedinte al consiliului raional şi un
timp a fost consilier. Depozitele de pe str. _______________ erau la balanţa Direcţiei de
învăţământ din a.1960, ele şi până acum stau la balanţa Direcţiei de învăţământ. Nu este
niciun document care să le permită să le scoată de la evidenţă. Aceste depozite au fost
reînregistrate când au fost judeţele, dar stăpân era Direcţia de învăţământ. Acolo mai era
liceul Ştefan cel Mare. Liceul este structura consiliului local. S-a petrecut o inventariere a
patrimoniului fără stăpân. Depozitul dat a fost vândut la o persoană fizică, care se foloseşte de
el, şi-a făcut spălătorie de automobile şi de reparaţie. Când a fost întărit actul de inventariere
în conformitate cu care depozitul a fost trecut la balanţa primăriei, el a fost la şedinţa
consiliului orăşenesc, s-a revoltat, dar actul a fost întărit. Crede că această decizie a fost
întărită şi la şedinţa consiliului raional, dar nu cunoaşte precis. Direcţia de învăţământ, unde
lucrează soţia lui ca contabil, avea nevoie de acest obiect, căci nu au unde ţine manualele.
Clădirea fostei direcţii de învăţământ în a.1964-65, din str. _________ a fost tot prin această
decizie recunoscută ca bun fără stăpân şi este aceeaşi istorie ca şi cu depozitele, e la balanţa
direcţiei până în prezent.
4.3 Prin actul de lichidare a raionului _____________, decizia consiliului raional
_____________ nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162
din 19.02.2004” (copia se anexează), listele bunurilor imobile ale unităţilor administrativteritoriale
a or. _____________ se confirmă că depozitul din or. _____________ str.
_________, 16 în urma lichidării raionului _____________ şi formării judeţului Orhei (anul
1999) a trecut la gestiunea primăriei or. _____________.
479

4.4 Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău din
01.02.2007, decizie neanulată, definitivă, se stipulează că litigiul între primăria or.
_____________ şi Societatea Antiincendiară a raionului _____________ referitor la dreptul
de proprietate asupra clădirii din or. _____________ str. _________, 173 este unul de natură
civilă.
Conform deciziei indicate Colegiului civil şi de contencios administrativ a stabilit: ”Din
materialele cauzei în şedinţa instanţei de recurs s-a constatat că prin Actul de inventariere a
clădirilor şi Lista bunurilor imobile proprietate a primăriei or. _____________, aprobat prin
Decizia nr. 2/23 din 08.04.2004 a Consiliului orăşenesc _____________, str. _________, 173
ca „fostului comisariat militar” a fost inclusă sub nr. 58. Iar prin Decizia nr. 3/11 din
08.06.2004 a Consiliului raional _____________ „cu privire la executarea Hotărârii
Guvernului Republicii Moldova nr. 162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind
inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului”
a fost aprobat actele de inventariere şi liste a bunurilor imobile a unităţilor administrativteritoriale
şi a statului conform anexei nr.1 şi 2.
Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 162 din 19.02.2004 „Despre
unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativteritoriale
şi ale Statului”, Decizia nr. 2/23 din 08.04.2004 a Consiliului orăşenesc
_____________ şi Decizia nr. 3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional _____________
clădirea din str. _________, 173 a fost înregistrată la OCT filiala _____________ cu drept de
proprietate publică.
Conform hotărârii judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 aprilie 2006 a fost
respinsă acţiunea Primăriei or. _____________ către Societatea Antiincendiară
_____________ privind încasarea forţată a plăţii restante pentru folosirea terenului aferent
situat în or. _____________ str. _________, 173 din motivul că Societatea Antiincendiară nu
deţine dreptul de proprietate asupra imobilului şi în Registrul de Stat al Camerei Înregistrării
de Stat adresa Societatea Antiincendiară figurează în mun. Chişinău.
Din informaţia Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM oficiul Cadastral Teritorial
Orhei, Filiala _____________ nr.31 din 27.01.2006 rezultă că după Societatea Obştească
Antiincendiară (S-O.A _____________) nu este înregistrat niciun bun imobil.
Prin decizia Consiliului orăşenesc _____________ imobilul din str. _________, 173 a
fost expus la licitaţie şi în baza contractului nr.6 de vânzare-cumpărare a bunului imobil prin
negocieri directe din 05.10.2005 a fost înstrăinat lui L. Caciur.
Conform dosarului de inventariere tehnică se atestă faptul că imobilul din str.
_________, 173 or. _____________ anterior a aparţinut întreprinderii Autovaz „Deservire
tehnică” din 20.04.1988.
Conform art.118 alin.1 CPC RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le
invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Contrar
normei menţionate la materialele cauzei nu se conţin probe incontestabile în susţinerea
pretenţiilor reclamantei Societatea Antiincendiară din RM şi SOA _____________ în
deţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului din str. _________, 173 or.
_____________.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, circumstanţele pricinii
au fost stabilite de către prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat
şi nu este necesară verificarea suplimentară a unor dovezi, Colegiul Civil ajunge la concluzia
de a admite recursul, de a casa hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre, prin
care Societăţii Antiincendiare din RM (ŞARM) ÎM potriva Consiliului orăşenesc
_____________ şi Consiliului raional _____________ cu privire la anularea parţială a
deciziilor Consiliului orăşenesc _____________ nr. 2/23 din 08.04.2004 şi Consiliului raional
_____________ nr.3/11 din 08.06.2004 urmează de a fi respins.”
480

4.6 Caracterul juridico-civil al litigiului apărut între primăria _____________ şi Societatea
Antiincendiară se constată şi în alte documente.
În cadrul verificării petiţiei preşedintelui Societăţii Antiincendiare de către CCCEC
din 08.02.2006. ..” s-a constatat că, în baza Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004
„Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile-proprietatea unităţilor
administrativ-teritoriale şi a statului”, de către comisia de inventariere a oraşului
_____________, a fost inclus în actul de inventariere şi clădirea de pe str. _________ 173.
Din lipsa înregistrării clădirii date la OTC _____________, în baza actului de inventariere, ce
a fost aprobat de Consiliul orăşenesc _____________, conform deciziei nr.2/23 din 8.04.2004
şi coordonat cu preşedintele raionului V. C., în baza deciziei nr.3/11 din 8.06.2004 a
Consiliului Raional _____________, clădirea a fost înregistrată ca fonduri fixe după primăria
_____________, ce, în prealabil, în baza comisiei de licitaţie, a fost vândut cu preţul de 3815
lei persoanei C.L..
Verificând toate circumstanţele apărute pe faptul vinderii clădirii date şi în lipsa
elementelor constitutive ale infracţiunii din partea primarului or. _____________, d. M. C., de
către DGT Bălţi al RM, a fost înaintată propunerea de a nu începe urmărirea penală şi
materialele au fost retrimise procurorului serviciului „Nord” al Procuraturii Anticorupţie,
pentru examinare şi primirea rezoluţiei, dat fiind faptul că relaţiile date poartă un caracter
juridico-civil şi urmează a fi soluţionat în instanţa de judecată.”
4.7 Existenţa relaţiilor civile apărute între primăria or. _____________ şi Societatea
Antiincendiară este confirmată şi de decizia Colegiului economic lărgit al CSJ din
06.11.2008, care a anulat hotărârile instanţelor judecătoreşti economice, evidenţiind unele
lacune, care necesită a fi verificate.
4.9 Legalitatea licitaţiilor petrecute de organele autoadministrării publice locale a raionului
_____________ este confirmată şi de decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din
04.11.2008, care a respins cererile de chemare în judecată, înaintate de procurorul raionului cu
privire la anularea proceselor-verbale ale licitaţiilor din 30.09.2005. În lista a 14 cereri de
chemare în judecată înaintate de procuror s-a aflat şi cererea privind scoaterea la licitaţie de
vânzare a clădirii fostului comisariat militar, situat pe str. _________ 173, or.
_____________, procurat de către C.L. la preţul final de 31500 lei. Cele relatate, precum şi
alte documente anexate la dosar şi examinate în şedinţa de judecată denotă faptul, că M.C. nu
a depăşit „în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege,. .. în urma
organizării licitaţiilor deţinând concomitent calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie din
cadrul primăriei _____________, a înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor persoane
fizice”. Inculpatul şi în timpul deţinerii posturii de preşedinte al comisiei de licitaţie din cadrul
primăriei _____________, nu a înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor persoane fizice.
Acţiunile lui au fost totalmente conforme cerinţelor legii. Organul de urmărire penală a
ignorat cadrul normativ, care i-a permis lui M.C. de a realiza bunurile indicate în învinuire.
M.C. nu samavolnic ci şi în baza deciziei 6/24 din 12.08.2005 a Consiliului orăşenesc
_____________ „Privind expunerea la licitaţie de vânzare a unor bunuri proprietate publică”
a fost expusă la licitaţie clădirea fostului comisariat militar de pe str. _________,173.
4.10 Baza normativ-juridică a deciziei 6/24 din 12.08.2005 a Consiliului orăşenesc
_____________ „Privind expunerea la licitaţie de vânzare a unor bunuri proprietate publică”
o constituie prevederile art.9 al Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor
administrativ-teritoriale nr. 523-XIV din 16.07.1999, art.84 alin (3) al Legii privind
administraţia publică locală 3-XV din 18.03.2003, Regulamentul privind licitaţiile cu strigare
şi negocierile directe aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M nr. 1056 din 12.11.1997.
În condiţiile enunţate, obligaţia lui M.C. era de a realiza în întregime obligaţiunile sale
legale de a petrece licitaţia obiectelor incluse în deciziile Consiliului orăşenesc
_____________. Astfel, deciziile Consiliului orăşenesc _____________ menţionate pe
481

episodul dat sunt emise în conformitate cu prevederile legii, nu au fost anulate, constituind
baza normativ-juridică şi a acţiunilor întreprinse ulterior în cadrul licitaţiilor de primarul C..
4.11 E de menţionat lipsa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de
învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de
învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i revenea prevăzute de
art.,34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr. 123-XV din 18.03.2003, care
este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din
28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare,
care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din
vigoare prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale
şi reglementarea legală. În atare condiţii învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi,
nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat
că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului.
Prin urmare ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din
tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au
suport juridic.
4.12 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior el a
îndeplinit cu exactitate Decizia consiliului orăşenesc _____________ _____________ nr.
nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004”
Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din
28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a
îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia
Consiliului orăşenesc _____________ menţionată deoarece ea a fost primită în
conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care imperativ stipulează, că
de competenţa consiliului raional este de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin
de domeniul public şi privat.
4.13 Urmărirea penală în privinţa lui M.C. a fost pornită nelegitim. În materialele dosarului
(v.1, f.d. 59 - 60) este anexată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din 24.11.2005,
emisă de către procurorul raionului _____________. În Rezoluţie se constată că depozitul de
pe str. _________ 16 a fost înregistrat după primăria _____________ iar la 02.03.2005
Consiliul orăşenesc _____________, în baza deciziei 2/19, l-a scos la licitaţie şi l-a vândut
cet. C.L.
Vânzarea depozitului se datorează acţiunilor neglijente ale organului colegial – Comisia de
inventariere –, şi nu ale primarului M.C. Litigiul dat este de natură civilă.
Studiind raportul şi materialele prezentate, procurorul a constat că, în cazul dat acţiunile
primarului or. _____________ nu întrunesc elementele infracţiunilor prevăzute de art.327,
328 CP – abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor
de serviciu.
Din materialele dosarului nu rezultă că această Rezoluţie privind neînceperea urmăririi penale
din 24.11.2005 ar fi fost anulată, fapt ce exclude categoric tragerea lui M.C. la răspundere
penală în acest episod al învinuirii.
Chiar dacă ar fi fost anulată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din 24.11.2005
acţiunile organului de urmărire penală contravin prevederilor art.22, 287 CPP, art.4 al
Protocolului 7 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului, care prevede univoc că nimeni nu poate fi urmărit de către
organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă de două şi mai multe ori.
4.14 Lipseşte componenţa de infracţiune şi din motivul că prin hotărârea judecătoriei
_____________ din 20.06.2005 a fost admisă cererea lui C.L. către DGÎTS de eliberare a
482

încăperilor procurate. Hotărârea instanţei de judecată este irevocabilă, denotă caracterul
legitim al tranzacţiei de cumpărare-vânzare a depozitului de pe str. _________, 16.
EPISODUL NR. 5
Încheierea contractului de schimb cu cetăţeanul R.A. a îmbunătăţit nejustificat
condiţiile de trai ale familiei R.
ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit că, repetat, depăşind în mod vădit limitele drepturilor
şi atribuţiilor acordate prin lege, în lipsa Deciziei Consiliului orăşenesc _____________ şi
documentelor confirmative privind atribuirea cet. R.A. la categoria persoanelor care au nevoie
de Îmbunătăţirea condiţiilor de trai, şi a temeiurilor de îmbunătăţire a acestor condiţii, a
încheiat contractul de schimb din 26.04.2005 în baza căruia a trecut apartamentul nr.5 din str.
27 August 16 or. _____________ în proprietate publică, pe când apartamentul nr.48 din str.
27 August 15 or. _____________ l-a distribuit în folosinţa cet. R.A., astfel nejustificat
îmbunătăţind condiţiile de trai ale familiei R., prin acordarea în schimb a altui apartament cu o
suprafaţă mai mare, fapt prin care a adus prejudiciu statului în sumă de 100875 lei, format în
urma diferenţei între costul apartamentului trecut în proprietatea publică a primăriei şi costul
apartamentului distribuit.
Prin acţiunile sale, primarul or. _____________ M.:C. a încălcat prevederile Hotărârii
Miniştrilor al RSS Moldoveneşti despre aprobarea regulamentului cu privire la modul de
acordare a încăperilor de locuit în RSS Moldovenească nr.405 din 35.11.1978, pct. 20
conform căruia „Cererile de a fi luaţi la evidenţă a celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea
condiţiilor de locuit se depun la comitetul executiv al sovietului local de deputaţi ai norodului
de la locul de muncă. În cerere se indică numele de familie, prenumele, numele după tată,
adresa, locul şi vechimea în muncă la întreprindere, instituţie organizaţie, funcţia,
componenţa familiei, se face o caracterizare a condiţiilor de locuit. La cerere se anexează: un
extras din cartea de imobil sau o copie a contului analitic, fişa locuinţei; adeverinţa biroului
interraional de inventariere tehnică privitor la faptul dacă în ultimii 5 ani cetăţeanul sau
membrii majori ai familiei au avut sau nu în centrul populat respectiv o casă (parte de casă)
cu drept de proprietate personală, o copie a contractului de subînchiriere a unei încăperi de
locuit în casa unei cooperative de construire a locuinţelor sau în casa, ce aparţine unui
cetăţean cu drept de proprietate personală, iar în caz de necesitate şi alte documente.
Cetăţenii care se bucură de dreptul de primire cu întâietate sau prioritară a încăperilor de
locuit, trebuie să prezinte suplimentar documentele, ce confirmă acest drept. Alte documente
necesare pentru rezolvarea problemei privind luarea la evidenţă a celor ce au nevoie de
Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, se cer de la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile
respective de către organele care îi iau la evidenţă pe cetăţeni. Cererea depusă se
înregistrează în condica de înregistrare a cererilor cetăţenilor pentru luarea la evidenţă a
celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit (Anexa N1)”, pct.23 conform căruia
„Luarea la evidenţă a celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit se efectuează
la locul de trai printr-o hotărâre a comitetul executiv al sovietului local de deputaţi ai
norodului, iar la locul de muncă – printr-o hotărâre comună a administraţiei şi a comitetului
sindical al întreprinderii, instituţiei, organizaţiei. Când se examinează chestiunea privind
luarea la evidenţă se iau în considerare recomandările colectivului de muncă. Hotărârea cu
privire la luarea la evidenţă a celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit ori cu
privire la respingerea cererii respective i se comunică cetăţeanului în scris în termen de 15
zile de la adoptarea hotărârii indicându-se data luării la evidenţă ori temeiul refuzului de a
satisface cererea”, pct. 50, conform căruia: „Înainte de adoptarea deciziei cu privire la
acordarea încăperilor de locuit cetăţenii trebuie să prezinte din nou, respectiv, a comitetului
483

executiv al sovietului local de deputaţi ai norodului, la administraţia întreprinderii, instituţiei,
organizaţiei, documentele prevăzute în pct. 20 al prezentului Regulament, consimţământul
scris al membrilor majori ai familiei, prin care ei se obligă ca după acordarea spaţiului
locativ să elibereze încăperile de locuit, ocupate mai înainte în casa sovietului local de
deputaţi ai norodului a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei a cooperative de construire a
locuinţelor sau în casa, ce aparţine unui cetăţean cu drept de proprietate personală. Cetăţeni
care au în proprietate personală o casă de locuit (parte de casă) în decurs de un an. Regula
acesta nu se aplică în cazurile când, conform legislaţiei uniunii RSS, cetăţeanul foloseşte casa
de locuit, ce-i aparţine într-o localitate sătească pentru domiciliere temporară sau
sezonieră”. Codul „Cu privire la locuinţe a RSS Moldoveneşti” 2718 din 03.06.1983, art.30
conform căruia : „Temeiurile pentru a considera că cetăţenii au nevoie de Îmbunătăţirea
condiţiilor de locuit cetăţenii: 1) care sunt asiguraţi pentru fiecare membru al familiei cu
spaţiu locativ sub norma, stabilită de Sovietul de Miniştri al RSS Moldoveneşti şi de Consiliul
republican al sindicatelor din Moldova; 2) cei care locuiesc un timp îndelungat în condiţii de
subînchiriere în case ale fondului obştesc şi de stat şi în locuinţe sau pe baza unor contracte de
închiriere a locuinţelor în case ce aparţin cooperativelor de construire a locuinţelor sau în
case ale fondului individual de locuinţe şi nu au o altă încăpere de locuit; 3)cei care locuiesc
în cămine, cu excepţia lucrătorilor sezonieri sau temporari, precum şi a cetăţenilor care s-au
instalat în ele în legătură cu studiile; 4) cei ce locuiesc într-o casă de locuit (încăpere de
locuit) care nu corespunde cerinţelor sanitare şi tehnice stabilite; 5)cei care locuiesc cîte
două sau mai multe familii într-o singură cameră; 6)în familia cărora este o persoană, care
suferă de o boală cronică într-o formă gravă şi care în legătură cu aceasta are nevoie să
locuiască într-o cameră izolată; 7) cei care locuiesc în încăperi care servesc ca locuinţe de
serviciu; 8) în familia cărora există, în afară de soţi, persoane de ambele sexe mai mari de 9
ani, care sunt nevoite să locuiască într-o singură cameră, dacă obiectul contractului de
închiriere a încăperii de locuit este o singură cameră, un apartament cu o cameră sau cu
două camere. Pentru invalizii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, familiile de ostaşi
căzuţi în luptă sau dispăruţi fără urmă, şi persoane echivalate cu ei în modul stabilit, pentru
persoanele care s-au aflat în armata de operaţii în perioada războiului civil şi al Marelui
Război pentru Apărarea Patriei Sovietul de Miniştri al RSS Moldoveneşti poată să prevadă
înlesniri în vederea trecerii lor în categoria celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor
de locuit.”
Prin acţiunile sale intenţionate, fiind persoană cu funcţii de răspundere, săvârşind
acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege,
cauzând daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege a persoanelor fizice şi juridice, în mod repetat, soldate cu urmări grave,C. M.l
Iuri a comis infracţiunea prevăzută de articolul 328 aliniatul (3) litera a), d) Cod Penal.
Şi acest episod al învinuirii este unul nefondat şi nelegitim.
5.1 Inculpatul M.C. nu a recunoscut învinuirea. El a declarat că conform deciziei
consiliului orăşenesc _____________ nr. 6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de
apartamente” primarului or. _____________ M.C. i s-a permis să perfecteze contractul de
schimb a apartamentului nr. 48 situat în casa nr.15 or. _____________, str. 27 August,
proprietate publică, pe un apartament proprietate privată a cet. R. A., cu condiţii locative
bune, situat în or. _____________ str.27 August 16/5, care va fi folosit în scop de cazare.
Conform art.823 al Codului civil părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite
reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun.
Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vânzător al bunului pe care îl
înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.
484

Conform registrului cadastral teritorial _____________ la momentul efectuării schimbului
de apartamente, proprietar (în baza contractului de vânzare-cumpărare) al apartamentului nr. 5
din str. 27 August, 15 era Primăria or. _____________.
Cetăţeanului R. A. nu i s-a repartizat apartament de stat şi nu putea fi luat la rând pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de trai din nou, cum se indică în actul de învinuire, cu atât mai mult
că art.30 al Codului cu privire la locuinţe al RSS Moldoveneşti prevede expres temeiurile şi
categoriile de cetăţeni pentru a considera că ei au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de
locuit.
Nu s-a luat în consideraţie şi starea apartamentului nr.48 din str. 27 August, 15 (hotărârea
judecăţii din 08.06.2004 – starea apartamentului nr.48 din str. 27 August, 15 este critică: uşile
şi ferestrele lipsesc, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţiile
de locuit nu sunt, imobilul s-a transformat într-o gunoişte antisanitară, periculoasă pentru
sănătatea oamenilor din casa nr.15, (probe ce dovedesc cele confirmate se găsesc în dosarul
civil la instanţa de judecată a raionului _____________), care nicidecum nu putea fi repartizat
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai.
Preţul de piaţă stabilit de OCT Bălţi este neîntemeiat şi nu corespunde realităţii.
5.2 Depoziţiile lui M.C. obiectiv se confirmă de totalitatea probelor examinate în şedinţa
de judecată.
- Astfel, prin decizia Consiliului orăşenesc _____________ 6/28 din 25.11.2004 „Privind
schimbul de apartamente” primarului or. _____________ M.C. i s-a permis să perfecteze
contractul de schimb a apartamentului nr. 48 situat în casa nr.15, str. 27 August, or.
_____________ pe un alt apartament proprietate privată cu condiţii de locuit bune, situat în
or. _____________, str. 27 August 16/5. Primăria a fost obligată să folosească apartamentul
nr. 5 din str. 27 August 16 în scopul de cazare. Consiliul orăşenesc _____________ la
emiterea deciziei a luat în consideraţie starea critică a apartamentului nr. 48 situat în casa
nr.15, str. 27 August - uşile şi ferestrele lipsesc, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate,
încăperea este distrusă şi condiţiile de locuit nu sunt, imobilul s-a transformat într-o gunoişte
antisanitară, periculoasă pentru sănătatea oamenilor.
Temei juridic pentru emiterea deciziei nominalizate sunt prevederile Legii cu privire la
proprietate, art.823-826 ale Codului civil, Legii privind administraţia publică locală.
5.3 Potrivit contractului de schimb din 26.04. 2005 a avut loc tranzacţia de schimb a
apartamentelor nominalizate între proprietari: R.A.N. şi Primăria or. _____________.
Legalitatea contractului de schimb a fost verificată de notar. Părţilor li s-a explicat conţinutul
prevederilor art.13 a Legii cu privire la proprietate, art.240, 242 din Codul civil, art.49 al
Legii cu privire la notariat.
5.6 Prin dispoziţia primarului din 05.11.2004 a fost numită comisia de examinare la faţa
locului a apartamentului nr.5 din str. 27 August 16. Conform actului comisiei date din
08.11.2004 starea apartamentului a fost recunoscută ca una bună de locuit.
5.7 Dreptul de proprietate a părţilor care au efectuat schimbul de apartamente este confirmat
prin extrasele din registrele bunurilor imobile.
5.6 Instanţa judiciară a raionului _____________ prin hotărârea sa din 08.06.2004, examinând
cererea primăriei de a-i lipsi pe membrii familiei D. de dreptul lor asupra apartamentului, în
conformitate cu prevederile art.25 CPC R. Moldova s-a deplasat la faţa locului, adică în
apartamentul nr. 48 al casei nr.15 pe str. 27 August, or. _____________.
În hotărâre se invocă: ”Rezultatul examinării şi cercetării apartamentului nr. 48 a
confirmat toate rezultatele actelor de control şi declaraţiile martorilor la proces referitor la
starea apartamentului dat. Instanţa judiciară obiectiv la faţa locului a constatat că casa nr. 15
de pe str. 27 August se află în centrul or. _____________ şi are 72 apartamente. Apartamentul
nr.48 se află în intrarea a doua a casei la etajul trei la dreapta şi are acces liber. Uşa de la
intrare nu are lăcat şi este deformată şi tăiată. Cercetarea comună a apartamentului nr.48
485

mărturiseşte faptul că apartamentul este lăsat fără supraveghere şi în momentul prezent este
fără stăpân, se află în situaţie critică, uşile lipsesc, sunt fărâmate blocurile de ferestre, scoase
podelele, lipsesc chiuveta, baia, aragazul, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea
este distrusă şi condiţii de locuit nu sunt, gazoductul prezintă pericol social şi dacă va fi
scoasă pentru metal de cineva din casa nr. 15 poate fi o explozie. Rufele murdare, un pat s-a
transformat într-o gunoişte antisanitară.”
5.7 Martorul L.R. a explicat, că ea la acel moment nu a depus cerere privind îmbunătăţirea
condiţiilor de trai deoarece la acel moment nu avea dreptul la aşa îmbunătăţire, dispunea de
spaţiu locativ privat cu spaţiul locativ de 32 m.p. la componenţa familiei de 3 persoane, adică
avea mai mult de 6 m.p. pentru o persoană şi nu putea pretinde la îmbunătăţire. Apartamentul
cu care a făcut ea schimb era proprietatea oraşului - ap.15 din str. 27 August,
or._____________. Acolo persoana a fost evacuată prin hotărârea judecăţii. Undeva peste un
an ea a făcut schimb, familia persoanei ce a fost evacuată nu o ţine minte. Ap.16 era al ei
personal şi a făcut schimb cu ap.15.Acel apartament la acel moment era fără stăpân, nu avea
uşi, ferestre, era o gunoişte, fapt ce îi revoltau pe locatari. Apartamentul era la et.4 a casei cu 9
etaje. După ce a făcut schimbul, ea a pus uşă, dar Primăria a scos doar gunoiul. Apartamentul
ei se afla în preajma Primăriei şi Primăriei i-a convenit să fie apartamentul ei recunoscut ca
hotel. Este decizia Primăriei consiliului orăşenesc de a schimba destinaţia apartamentului ei -
ca hotel al Primăriei. Schimbul s-a efectuat tot în baza deciziei Primăriei. Este hotărârea
judecăţii din 2003 de a confirma dreptul de proprietate a Primăriei asupra apartamentului în
care a trecut. Schimbul a constat numai în aceea că apartamentul ei a fost cu 2 odăi cu
reparaţie euro, în care a investit numai pe încălzire autonomă 1000 dolari SUA şi încă pe
reparaţie, dar crede că a investit nu mai mult de 3000 dolari SUA iar celălalt apartament avea
trei odăi şi era folosit ca gunoişte. Iniţiativa de schimb a fost din ambele părţi, prejudiciu ea
nu a pricinuit nimănui. Dacă de vorbit de prejudiciu trebuia să fie o expertiză al
apartamentului ei şi acelui cu care a schimbat, acel cu 3 odăi era straşnic, într-un dezastru
total. Poate că şi sunt la ea unele documente despre cheltuielile suportate de ea pentru
reparaţia apartamentului cu trei odăi. Nu a fost nicio tentativă de a acorda apartamentul cu 3
odăi altor persoane ce stau în rând, ea nu cunoaşte aşa ceva şi nu putea fi deoarece
apartamentul se dă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai, dar acolo era gunoişte practic. Nu
cunoaşte nici dacă apartamentul ei ar fi fost propus cuiva. La procedura de schimb a prezentat
extrasul din registrul cadastral OCT _____________. Care este soarta apartamentului ei cu
nr.16 nu cunoaşte, dacă a fost luat de către primărie la balanţă - tot nu cunoaşte. În
apartamentul cu trei odăi a investit bani ea pentru a-l aduce la condiţie.
4.1 Probele invocate infirmă totalmente învinuirea adusă lui M. C.. Afirmaţia învinuirii
precum că acţiunile primarului au fost efectuate în lipsa Deciziei Consiliului orăşenesc
_____________ este una tendenţioasă, inventată. Neluarea în consideraţie a deciziei
Consiliului orăşenesc _____________ 6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de
apartamente” prin care primarului or. _____________ M.C. i s-a permis să perfecteze
contractul de schimb a apartamentului nr. 48 situat în casa nr.15, str. 27 August, or.
_____________ pe un alt apartament proprietate privată cu condiţii de locuit bune, situat în
or. _____________, str. 27 August 16/5, nu este altceva decât o lipsă totală de obiectivitate în
cadrul urmăririi penale. Decizia Consiliului orăşenesc _____________ 6/28 din 25.11.2004
„Privind schimbul de apartamente”, precum şi art.13 al Legii cu privire la proprietate,
art.240.242 din Codul civil, art.49 al Legii cu privire la notariat, constituie temeiul legal al
acţiunilor inculpatului în cadrul efectuării schimbului de apartamente. Prin urmare, M.C. nu a
depăşit atribuţiile sale de serviciu, a acţionat legal, intereselor statului nu i-a fost cauzat niciun
prejudiciu, fiindcă apartamentul nr. 48 situat în casa nr.15, str. 27 August, or. _____________
se afla într-o stare dezastruoasă şi nu putea fi repartizat altei persoane. E de competenţa
Consiliului orăşenesc de a decide soarta apartamentului respectiv. În conformitate cu cerinţele
486

art.825 ale CC în cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare
poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de
contract. Contractul de schimb nu prevede o astfel de compensaţie, şi considerăm că bugetului
local nici nu i s-a adus prejudiciu, deoarece schimbul unui apartament cu două odăi într-o
stare bună cu un apartament cu trei odăi, dar care se afla într-o stare dezastruoasă, poate fi
considerat ca unul egal. Problema stabilirii costurilor apartamentelor schimbate în condiţiile
enunţate anterior ţine de domeniul dreptului civil şi nu a celui penal.
5.9 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior el a
îndeplinit cu exactitate Decizia consiliului orăşenesc _____________ _____________ nr.
6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”. Conform p.a) al art.29 al Legii
privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006 una din atribuţiile de
bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile
consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc
_____________ menţionată deoarece ea a fost primită în conformitate cu prevederile
art.43 al legii din 28.12.2006, care imperativ stipulează, că de competenţa consiliului
raional este de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi
privat.
5.10 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate si din alte considerente. Astfel, art.6 al
CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai
pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale
nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.
Conform ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 27.03.09 în privinţa lui M.C. a fost
pornită urmărirea penală deoarece organul de urmărire penală este de părerea că decizia
Consiliului orăşenesc _____________ nr. 6/28 din 25.11.2004, ce i-a permis inculpatului de a
perfecta contractul de schimb al apartamentelor, este nelegitimă. Astfel, M.C. este tras la
răspunderea penală pentru acţiunile unui organ colegial, acţiuni, în viziunea apărării, absolut
legale.
Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Prin Decizia
Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (doc. nr.1ra-337/08) Curtea
Supremă de Justiţie a statuat:” Conform principului caracterului personal al răspunderii
penale, stipulat în art.6 CP persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele
pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru
hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a
bunurilor acestei întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de judecătoria sect. ________, mun. Chişinău este
dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului
personal al răspunderii penale.
EPISODUL NR. 6
Transmiterea ilicită în proprietatea lui V.C. a apartamentului nr.51 de pe str.
_________10 din or. _____________
ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit în faptul că fiind persoană cu funcţii de răspundere,
ignorând obligaţiunea ce-i revenea în virtutea statutului legal deţinut, prevăzută de art.34 alin
(1) pct.1) lit.a), b) al Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, de
asigurare a respectării, în limitele competenţei sale, a Constituţiei, legilor şi altor acte
normative, a executării deciziilor consiliilor locale, din interes personal exprimat în
transmiterea ilicită în proprietatea fratelui său V.C. a apartamentului nr.51 de pe str.
_________10 din or. _____________, în pofida funcţiei deţinute de primar al or.
487

_____________, prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu, a inclus date vădit
denaturate în certificatul nr.464 eliberat şi semnat la 03.11.2005 de către el, privitor la
componenţa şi existenţa acordului membrilor familiei lui V.C. la privatizarea de către ultimul,
în lipsa lor, a apartamentului dat, certificat care în cele din urmă a creat posibilitatea obţinerii
de la V.C. a procurii unice cu drept la semnarea actelor de privatizare şi înstrăinarea
apartamentului către V.C. – ruda că grad de afinitate a primarului, iar la finisarea actului de
privatizare a apartamentului, acesta a fost înstrăinat soţului ei V.C. (fratele primarului) astfel
prejudicind interesele celorlalţi proprietari ai apartamentului nr.51 de pe str. _________10 din
or. _____________ N.C., N.M., I.M., D.M., în sumă totală de 174611 lei.
Acţiunile enumerate sunt imputate în baza art.art.327 alin.(2) lit.c) şi 332 alin.(1) CP.
Inculpatul nu a recunoscut vina sa în comiterea unor acţiuni ce cad sub incidenţa legii penale.
El a declarat, că conform art.34 alin (2) al Legii privind administraţia publică locală nr.123-
XV din 18.03.2003 primarul, în afară de atribuţiile de bază execută şi alte atribuţii în
condiţiile legii. În competenţa primarului intră eliberarea certificatelor privind componenţa
familiei, confirmarea locului de trai şi stării familiale, lipsa sau aflarea cetăţenilor în teritoriu,
conform datelor poliţistului de sector, precum şi eliberarea caracteristicilor cetăţenilor.
Primăria or. _____________ a eliberat cet. C. certificat ce a confirmat spusele lui şi de
asemenea s-au luat în consideraţie spusele vecinilor (C.,V.E., L.E., C.P.A.) lui. V.C.
Certificatul s-a eliberat pentru a fi prezentat la locul de destinaţie, din spusele d-lui C., –
instanţei de judecată.
Considerăm că şi pe acest episod al învinuirii lipsesc elementele componenţei infracţiunii.
Organul de urmărire penală a prezentat probe unilateral selectate, apreciindu-le eronat.
Primarul or. _____________ nu răspunde de acţiunile comisiei de privatizare a fondului de
locuinţe, care a fost obligată, în caz de necesitate, să solicite acordul membrilor familiei.
Certificatul eliberat de primar nu poate servi ca bază juridică la privatizarea apartamentului.
Lipsa infracţiunii se confirmă prin:
6.1 - Depoziţiile martorului C., care a explicat, că locuia într-o casă cu C. Apoi cunoaşte
că în a.2005 a venit V.C. la bătrânul C., care din 2001 trăia singur şi nu avea lumină, gaz,
totul era distrus, la el veneau beţivanii şi beau acolo, se băteau între ei, îl băteau pe bătrân.
Vecinii se săturase de acele bătăi, în apartament era dezastru. Când a venit V.C., el a vorbit cu
vecinii şi au schimbat apartamentul, a scos vreo maşină de gunoi din apartamentul bătrânului,
a făcut intrare în apartament, în casă, în scară e curat acum. Pe C.M.I. nu l-a văzut niciodată în
acest apartament, cunoaşte că fraţii nu se prea împacă;
- Depoziţiile martorului P. care a explicat că ea a fost vecina lui C. În apartamentul lui
era totul stricat, uşile, ferestrele, nu era nici apă, nici lumină, nici gaz. Uneori ea îi ducea
bătrânului de mâncare, el avea slăbiciune la beţie şi se grămădeau acolo toţi beţivanii. Pe
primar niciodată nu l-a văzut la ei în casă. Cunoaşte că V. a cumpărat apartamentul de la C. Pe
urmă a aflat că acest V. este fratele primarului. Acuma la ei pe scară, e curat, frumos;
- Prin depoziţiile sale martorul L. a explicat că este specialist în problemele privatizării
şi activează la consiliul raional _____________. Persoana care doreşte să privatizeze
apartamentul trebuie să prezinte un şir de documente, ea le verifică, le face calculul şi le
depune spre examinare la comisia de privatizare. Persoanele care doresc să privatizeze un bun
se pot adresa personal sau prin procură. În cazul lui C., ea nu l-a cunoscut personal, dar din
numele acestuia i s-a adresat o persoană cu procură. În cazul dat în ordinul de repartiţie erau
înscrise 4-5 persoane, dar Primăria le-a eliberat certificat care confirma că persoanele
respective lipsesc de pe teritoriul oraşului mai mult de 5 ani de zile. Executor al certificatului
era dna R., dar actul era semnat de primarul C. La privatizare trebuie să existe depusă o cerere
de participare la privatizare, ordinul de repartiţie, tabelul nominal, fişa locuinţei, certificatul
de la Organul cadastral, planul apartamentului, copia buletinelor sau a adeverinţelor de
naştere ale persoanelor puse la evidenţă, copia carnetului de muncă. Cererea care se află în
488

volumul 5 f.d. 138 este a lui C. Certificatul, care dovedeşte faptul că persoana locuieşte de
una singură, nu este obligatoriu să fie prezentat în procedura de privatizare a
apartamentului. Certificatul eliberat de dl C. - f.d.128, v.5, nu este obligatoriu, dar ea a fost
la jurista Primăriei şi a văzut că era cerere scrisă de mâna lui C., precum că el doreşte să
privatizeze apartamentul (acest certificat martora îl are şi acasă). Nu ţine minte dacă
conţinutul certificatului corespunde cu conţinutul cererii lui C. Da, cererea lui C., pe care
martora a citit-o la Primărie este identică cu cererea din dosar f.d.38, v.5. Când a adunat toate
documentele aduse pentru privatizare, acolo erau 5 persoane şi ei îi trebuia acest certificat,
deoarece fondul locativ este al Primăriei şi primăria răspunde de aceasta. Ea nu a verificat
dacă celelalte 5 persoane locuiesc acolo sau nu, nu intră în funcţiile ei. Pe f.d.129 este tabelul
nominal şi fişa personală, unde sunt indicate 6 persoane. Ea a verificat aceste două
documente, dar persoana care a venit cu procura i-a spus că celelalte persoane nu sunt, fiindcă
sunt plecate în Italia şi dl C. moare de foame. De bază este ordinul de repartiţie. În certificat
este indicat faptul că, din spusele persoanei, C. locuieşte de unul singur. Certificatul nu este
inclus în lista documentelor necesare pentru privatizare. C. este chiriaş principal, poate
face orice şi el poate scoate pe cine vrea de la evidenţă.
6.2 E de menţionat şi lipsa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de
învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire şi în
rechizitoriul de învinuire, lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i
reveneau prevăzute de art.34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr. 123-XV
din 18.03.2003, act abrogat, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală
nr. 436-xvi din 28.12.2006.
Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare,
definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare
prevederile actului legislativ care nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi
reglementarea legală. În atare condiţii învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni ar fi, nu
poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că
Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului.
Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire
din tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au
suport juridic.
6.3 Nu este componenţa de infracţiune şi din motivul că M.C. a eliberat certificatul pe
numele lui C. legal. Prevederile art.34 alin.(2) al Legii privind administraţia publică locală
nr.123-XV din 18.03.2003 stipulează că primarul, în afară de atribuţiile de bază execută şi alte
atribuţii în condiţiile legii. În competenţa primarului intră eliberarea certificatelor privind
componenţa familiei, confirmarea locului de trai şi a stării familiale, lipsa sau aflarea
cetăţenilor în teritoriu, conform datelor poliţistului de sector, precum şi eliberarea
caracteristicilor cetăţenilor. La materialele dosarului este anexată cererea lui C. în care el a
solicitat primarului eliberarea unui certificat, menţionând că el trăieşte de unul singur de mai
mulţi ani, copiii lui locuiesc în alte părţi şi ei nu sunt împotriva privatizării de către dânsul a
locuinţei. Certificatul eliberat de M.C. este identic după conţinut cu cererea solicitantului, fapt
care confirmă depoziţiile inculpatului. La eliberarea acestui certificat C. s-a condus şi de
cererea vecinilor, care au confirmat faptul că, din anul 2007, copiii lui C. nu locuiesc cu C.
6.4 Este lipsită de temei juridic şi afirmaţia ce se conţine în actele de învinuire, precum
că eliberarea de către primar a certificatului cu privire la starea familiară a lui C. i-a permis
ultimului de a perfecta aşa numită procură unică cu drept la semnarea actelor de privatizare
şi înstrăinarea apartamentului către Viorica C.. În primul rând o astfel de procură în
489

materialele dosarului lipseşte. În afară de aceasta o astfel de procură nici nu poate să existe,
deoarece legislaţia în vigoare nu prevede astfel de procuri. Conform art.art.252-258 Cod civil
există doar noţiunea de procură, este şi procura de substituire. Primarul, în conformitate cu
stipulările ce se conţin în alin.3 al art.252 CC, a fost în drept să-i elibereze lui C., în caz de
necesitate, şi a unei procuri, cea ce nu a avut loc. Alin.2 al art.252 CC stabileşte că procura
eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie
autentificată notarial. În conformitate cu Legea cu privire la notariat responsabilitatea
pentru legalitatea eliberării procurii o poartă notarul. Procura, care este întocmită de C.
cu privire la prezentarea intereselor lui la comisia de privatizare este perfectată de notar
şi acest fapt nu poate să-i fie imputat lui C..
6.5 Afirmaţia ce se conţine în învinuire, precum că M.C. a inclus date vădit denaturate
în certificatul nr.464 eliberat şi semnat la 03.11.2005 de el însuşi, date privitoare la
componenţa şi existenţa acordului membrilor familiei lui V.C. la privatizarea de către ultimul,
în lipsa lor, a apartamentului dat, constituie, din considerentele invocate supra, o relatare
incorectă a situaţiei obiective. Denaturând situaţia obiectivă ce se referă la eliberarea
certificatului pe numele lui C., organul de urmărire penală nici nu a apreciat alte documente
prezentate Comisiei de privatizare în care sunt enumeraţi toţi locatarii, care au locuit în
apartament.
6.6 Lipsa obiectivităţi organului de urmărire penală pe episodul incriminat se confirmă
şi prin faptul, că probele ce infirmă învinuirea nu au fost apreciate de către organul de
urmărire penală. La materialele dosarului de către ofiţerul de urmărire penală a fost anexat
contul personal pe numele lui C. (v.5, f.d.16-17), semnat de primarul C.. Acest document a
fost prezentat şi comisiei de privatizare. În documentul dat este stipulat că sunt 6 membri ai
familiei lui C., care au dreptul la spaţiul locativ.
Un alt document – extrasul din fişa locuinţei, anexat şi el la materialele dosarului de
privatizare, semnat de M.C. enumără concret membrii familiei lui C., care trăiesc în
apartament: C.N. – fiică; M.N. – fiică; M.I. şi M. D. – nepoţi.
6.7 Lipsa obiectivităţi organului de urmărire penală în episodul incriminat se confirmă şi
prin faptul că probele ce infirmă învinuirea nu au fost apreciate de către organul de urmărire
penală. La materialele dosarului de către ofiţerul de urmărire penală a fost anexat contul
personal pe numele lui C. (v.5, f.d.16-17), semnat de primarul C. Acest document a fost
prezentat şi Comisiei de privatizare. În documentul dat este stipulat că sunt 6 membri ai
familiei lui C., care au dreptul la spaţiul locativ.
Un alt document – extrasul din fişa locuinţei, anexat la materialele dosarului de
privatizare, semnat de M.C. – enumără concret membrii familiei lui C., care trăiesc în
apartament: C.N. –fiică; M.N. – fiică; M.I. şi M.D. – nepoţi.
6.8 Este nejustificată şi concluzia organului de urmărire penală precum că certificatul
nr.464 eliberat pe numele lui C. i-a lipsit pe ceilalţi membrii ai familiei de dreptul de a
participa la privatizarea apartamentului. În primul rând, certificatul nominalizat nu a fost
prezentat Comisiei de privatizare şi nu intră în lista documentelor obligatorii pentru
privatizarea locuinţei. La adoptarea deciziei cu privire la privatizarea apartamentului sunt
necesare următoarele documente, care şi au fost prezentate de C.:
- cererea de privatizare;
- copia tabelului nominal cu locatarii apartamentului;
- extrasul din fişa locuinţei;
- certificatul OCT;
490

- Schiţă-plan al apartamentului;
- copia cărticelelor de muncă;
- bonul de plată;
- copia buletinelor de identitate.
6.9 Lipseşte latura obiectiva a componenţei de infracţiune, fiindcă de iure toţi membrii
familiei au participat la privatizarea apartamentului lui C. Conform borderoului de calcul al
costului locuinţei supuse privatizării (v.5, f.d. 23) numărul persoanelor care locuiesc legitim
în apartament şi inclus în borderoul de calcul este de 6 persoane. Din considerentele expuse
afirmaţia autorilor învinuirii precum că alţi membri ai familiei nu au participat la privatizarea
apartamentului nu este veridică.
6.10 Lipseşte latura obiectiva a componenţei de infracţiune, fiindcă de iure toţi membrii
familiei au participat la privatizarea apartamentului lui C. Conform borderoului de calcul al
costului locuinţei supuse privatizării (v.5, f.d. 23), numărul persoanelor care locuiesc legitim
în apartament şi inclus în borderoul de calcul este de 6 persoane. Din considerentele expuse,
afirmaţia autorilor învinuirii precum că alţi membri ai familiei nu au participat la privatizarea
apartamentului nu este veridică.
6.11 Din considerentele expuse, nu există nici infracţiune de fals în actele publice,
deoarece certificatul eliberat nu este obligatoriu a fi prezentat pentru privatizarea
apartamentului, a fost întocmit în baza declaraţiilor lui C., au fost prezentate şi alte documente
semnate de M.C. care confirmă înscrierea în apartament a mai mulţi membri ai familiei etc. În
condiţiile relatate, M.C. a eliberat certificatul bazându-se pe cererea lui C., afirmaţiile
vecinilor C., L., C. Totodată M.C. a semnat şi alte certificate: extrasul din fişa locuinţei,
certificatul OCT, certificatul cu privire la componenţa familiei, în care au fost indicaţi toţi
locatarii acestui apartament. Prin urmare, el a relatat obiectiv situaţia creată în familia lui C.
6.12 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate şi din alte considerente. Astfel, art.6
al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru
faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale, nimeni nu
poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.
Conform ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 27.03.09, în privinţa lui M.C., a
fost pornită urmărirea penală, deoarece organul de urmărire penală nici nu a luat în
considerare existenţa hotărârii Comisiei de privatizare, document neanulat până în prezent;
existenţa contractelor de cumpărare-vânzare a apartamentelor nominalizate etc. C. este tras la
răspunderea penală pentru acţiunile unui organ colegial, acţiuni, în viziunea apărării, absolut
legale.
Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Prin Decizia
Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (nr.1 ra-337/08), Curtea Supremă de
Justiţie a statuat: „Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în
art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi lea
săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi tras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului
de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei
întreprinderi”.
Un alt exemplu, care a fost examinat de Judecătoria sect. _________, mun. Chişinău
este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al
caracterului personal al răspunderii penale.
491

6.13 nu poate fi învinuit în privatizarea apartamentului menţionat, deoarece în
materialele dosarului este anexată rezoluţia procurorului Procuraturii _______ din 10.02.2006
privind neînceperea urmăririi penale din motivul lipsei componenţei de infracţiune.
Procurorul, analizând probele acumulate, a ajuns la concluzia că, la comercializarea
apartamentului de către C., nu au avut loc acţiuni ilegale. Este corect şi faptul că procurorul
general, prin ordonanţa sa din 22.02.2007, a anulat această rezoluţie de neîncepere a urmăririi
penale. Însă ordonanţa procurorului general este nelegitimă şi contravine prevederilor art.22,
287 CPP, art.4 al Protocolului 7 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi
Libertăţilor Fundamentale ale Omului, care stipulează imperativ că nimeni nu poate fi urmărit
de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă de două şi mai multe ori. Conform
prevederilor alin.(4) al art.287 CPP, reluarea urmăririi penale se poate face numai dacă apar
fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a
afectat hotărârea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea penală
poate fi reluată nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a
urmăririi penale. Ordonanţa procurorului general este emisă peste un an, nu sunt indicate nici
faptele noi sau recent descoperite. Procurorul general repetă faptele care au fost cunoscute de
procurorul raionului _______.
E de menţionat şi faptul că, pe tot parcursul urmăririi penale, a fost încălcat dreptul lui
M.C. la apărare. La toate etapele efectuării urmăririi penale, el a fost asistat de avocat doar
formal. După cum s-a menţionat supra însăşi fapta aplicării unei legi inexistente denotă
caracterul formal al numirii unui avocat, ceea ce constituie o gravă încălcare a dreptului la
apărare prevăzut de art.17 al CPP, art.21 din Constituţie, art.6 din Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
M.C. nu este persoană cu înaltă funcţie de răspundere. Conform opiniei Comisiei
juridice, pentru numiri şi imunităţi din 17.07.2008 adresată Consiliului Baroului Avocaţilor
din RM, primarul oraşului se încadrează în categoria persoanelor cu funcţie de răspundere,
prevăzută de alin.(1) al art.123 CP. Această concluzie este în concordanţă cu stipulările ce se
conţin în art.7 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public din
15.12.2008.
Argumentele invocate denotă cu certitudine faptul tragerii ilegale la răspundere penală a
lui M.C., considerente din care solicit achitarea lui M.C. pe motivul lipsei faptei infracţiunii.
Data__________
Semnătura____________
492

JUDECĂTORIA RAIONALĂ ______________
PLEDOARIE
ÎN CADRUL DOSARULUI PENAL PRIVIND
ÎNVINUIREA LUI A.V. ÎN COMITEREA
INFRACŢIUNII PREVĂZUTE DE ART.264
ALIN.(3) LIT.A) CP
Onorată instanţă, a fost finalizată cercetarea judecătorească în cadrul dosarului penal
privind învinuirea lui A.V. de comiterea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit.a) din CP.
În cadrul dezbaterilor judiciare îmi voi expune poziţia vis-à-vis de chestiunile pe care instanţa
de judecată le va soluţiona la adoptarea sentinţei în conformitate cu prevederile art.385 CPP.
Această poziţie rezultă din analiza conţinutului învinuirii şi aprecierea probelor aduse de
acuzatorul de stat.
1. Aspecte ce ţin de învinuirea formulată inculpatului
1.1. Inculpatul A.V. a fost pus sub învinuire pe motiv că „la 17.10.2009, aproximativ la
ora 11 şi 30 min., conducând automobilul de model „Audi A8”(...) pe traseul „Bălţi-
Sărăteni”, la km 43, în apropierea s.Mihailovca, raionul Sângerei, cu o viteză de aproximativ
100 km/oră, cu direcţia de deplasare din mun.Bălţi spre mun. Chişinău, încălcând brutal
cerinţele pct.45 alin.(1) lit.a), b), c), d), e), alin.(2) al Regulamentului de circulaţie rutieră
(aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 713 din 27.07.1999), cu modificările ulterioare,
adică nu a condus vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită ţinând permanent
seama de următorii factori: starea psihofiziologică ce influenţează atenţia şi reacţia,
dexteritatea în conducere, care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase, starea tehnică
a vehiculului şi particularităţile încărcăturii, condiţiile rutiere, situaţia rutieră, în cazul în
care în limita vizibilităţii apar obstacole, care pot fi observate de conducător, el nu a redus
viteza sau chiar nu a oprit, pentru a nu pune în pericol siguranţa traficului şi ca rezultat a
tamponat pietonul P.C., care traversa partea carosabilă a traseului, cauzându-i (...) vătămări
grave corporale”.
Fapta, care se pretinde că a fost săvârşită cu vinovăţie, a fost încadrată în baza art.264
alin.(3) lit.a) din CP.
1.2. Analiza conţinutului învinuirii formulate denotă caracterul formal al acesteia. Mai
mult, învinuirea este una abstractă, ceea ce înseamnă că organul de urmărire penală şi
acuzatorul de stat au încălcat mai multe drepturi şi chiar principii generale, care au menirea să
asigure dreptul la un proces echitabil în sensul art.6 par.1 din Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în cele ce va urma –
„Convenţie”).
1.2.1. În primul rând, ţin să notez faptul că, potrivit art.281 alin.(2), 296 alin.(2) CPP,
procurorul a avut obligaţia să indice în ordonanţa de punere sub învinuire şi în rechizitoriu
modul de săvârşire a pretinsei infracţiuni şi caracterul vinei. Aceste norme poartă un caracter
imperativ, fiind obligatorii inclusiv prin prisma art.7 CPP, care prevede că procesul penal se
desfăşoară în strictă conformitate cu normele Codului de procedură penală. În acest sens,
reamintesc că, inclusiv la şedinţa preliminară, am indicat asupra faptului că imprudenţa (ca
493

formă a vinovăţiei) se exprimă prin două modalităţi – a) încrederea în sine exagerată
(uşurinţa) şi b) neglijenţa. Aceste două modalităţi se exclud reciproc.
a) Potrivit art.18 CP şi teoriei dreptului penal, încrederea în sine exagerată se
caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că, în condiţiile în care îşi desfăşoară
activitatea, această activitate prezintă un anumit grad prejudiciabil, rezultat pe care nu-l
doreşte şi nici nu-l acceptă, dar consideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita.
Prevederea în cadrul încrederii în sine exagerate presupune nu numai prevederea posibilităţii
de producere a urmării prejudiciabile, ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări.
Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări
care, în concepţia făptuitorului, ar trebui să evite rezultatul prevăzut. La baza acestei aprecieri
pot sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională, starea tehnică a
mecanismelor, acţiunile altor persoane, precum şi alte împrejurări de natură să prevină
producerea rezultatului prejudiciabil.
b) Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu î-şi dă seama
de caracterul prejudiciabil al faptei, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării
prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă. Astfel, lipsa de înţelegere a gradului
prejudiciabil al faptei şi a prevederii producerii rezultatului ei, deosebeşte imprudenţa de toate
celelalte forme şi modalităţi ale vinovăţiei. În dreptul penal, esenţa neglijenţei constă în faptul
că persoana trebuia şi putea să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil. În
lipsa obligaţiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia. Prin
urmare, dacă se va stabili că persoana nicidecum nu putea să prevadă producerea rezultatului
va exista o faptă săvârşită fără vinovăţie şi nu infracţiune - art.20 CP (a se vedea p. 2.1;
p.2.1.3).
Acestea fiind trecute în revistă, la moment, ca şi la şedinţa preliminară, mă întreb: ce s-a
avut în vedere la înaintarea învinuirii şi susţinerea acuzării - care modalitate a imprudenţei?
Neglijenţa sau încrederea exagerată în sine? Nu cred că cineva din cei prezenţi în sală ar putea
răspunde la această întrebare. Or, concretizările respective ar fi survenit în mod inevitabil.
În lumina celor enunţate, este important să se înţeleagă că organul de urmărire penală a
avut obligaţia să răspundă la aceste întrebări foarte importante pentru soluţionarea cauzei. În
lipsa acestor răspunsuri, a fost pusă sub semnul întrebării legalitatea întregului proces penal.
Dacă organul de urmărire penală şi acuzatorul de stat ar fi constatat că persoana pretinsă
vinovată şi-a dat seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale, a
prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar a considerat în mod uşuratic că le va putea evita,
atunci această concluzie urma a fi expusă expres în învinuire şi dovedită prin anumite
mijloace de probă. În acelaşi timp, dacă persoana nu-şi dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor
ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă, învinuirea urma să îmbrace altă formă şi
aspectul probatoriu ar fi fost altul.
1.2.2. Caracterul formal şi, în acelaşi timp, abstract al învinuirii rezultă din faptul că,
prin actul de acuzare, se pretinde că inculpatul ar fi încălcat în totalitate cerinţele p.45 al
Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.713 (în continuare – „Regulament”).
Or, procurorul a transcris în învinuire conţinutul deplin al acestei norme, fără a se încerca să
se demonstreze pertinenţa prevederilor respective cazului în speţă. În acelaşi mod putem
constata că învinuirea este şi absurdă.
a.) Notez faptul că mie (cred că şi celor prezenţi în această sală) nu-mi este clar ce s-a
avut în vedere când inculpatul a fost pus sub învinuire pentru faptul că nu a condus vehiculul
494

în conformitate cu limita de viteză stabilită ţinând seama de (...) starea psihofiziologică ce
influenţează atenţia şi reacţia.
În primul rând, actul de învinuire nu conţine informaţia în ceea ce priveşte limita de
viteză stabilită pentru această porţiune de traseu şi, în acelaşi timp, în materialele dosarului nu
au fost administrate probe care ar demonstra cu ce viteză s-a deplasat inculpatul în momentul
accidentului. Reamintesc că niciunul din martorii audiaţi nu au fost în stare să informeze
instanţa de judecată despre viteza de deplasare. Deci, urmează a fi acceptată poziţia
inculpatului potrivit căreia acesta se deplasa în timpul şi locul respectiv cu circa 70 km/oră.
Astfel, capătul de acuzare că inculpatul s-ar fi deplasat cu o viteză de aproximativ 100 km/oră
poartă un caracter declarativ.
Indiferent de aspectele ce ţin de viteza de deplasare, până în prezent nu este clar ce s-a
avut în vedere când s-a insistat că inculpatul nu a ţinut cont de starea psihologică ce
influenţează atenţia şi reacţia. Or, organul de urmărire penală şi procurorul au avut obligaţia
să dezvăluie esenţa acestor factori. Prin urmare, în asemenea situaţie ne rămâne să constatăm
doar că viteza de deplasare a fost în conformitate cu p.45 alin.(1) lit.a) din regulament.
b.) Prin învinuire se insistă că inculpatul a condus vehiculul fără a ţine cont de
dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase. Partea apărării
nu a înţeles şi până în prezent nu înţelege în ce constă acest element al învinuirii. Potrivit
Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „dexteritate” înseamnă abilitate, dibăcie,
îndemânare. Dacă analizăm elementele de fapt administrate în dosar, nu cred că inculpatul ar
putea fi învinuit că a condus vehiculul fără a ţine cont de acest factor. Or, factorul respectiv ar
putea fi pertinent cazului când vehiculul ar fi fost condus de un conducător auto fără
experienţă, unul începător sau ţinându-se cont de alte circumstanţe.
c.) Potrivit învinuirii, inculpatul a condus vehiculul fără a ţine cont de starea tehnică şi
particularităţile încărcăturii. Este relevant că atât la urmărirea penală, cât şi în cadrul
cercetării judecătoreşti nu s-a constat că inculpatul ar fi transportat încărcături sau că starea
tehnică a vehiculului nu ar fi corespuns cerinţelor legale. În asemenea caz, nu e clar ce s-a
avut în vedere atunci când inculpatul a fost învinuit că nu a ţinut cont de acest factor. Or, de
care particularităţi ale încărcăturii nu a ţinut cont inculpatul în situaţia în care nici nu a
transportat încărcături?
d.) Sunt lipsite de sens şi elementele învinuirii, potrivit cărora inculpatul a condus
mijlocul de transport fără a ţine cont de condiţiile rutiere şi situaţia rutieră. În mod normal, o
învinuire formulată în baza art.264 alin.(3) CP urma să conţină o informaţie clară, fiind
indicat expres că învinuitul, după caz, inculpatul, nu a ţinut cont de condiţiile rutiere care se
exprimă prin fluxul de transport, de starea mediului ambiant sau prezenţa mijloacelor tehnice
de dirijare etc. (a se vedea p.4 din Regulament). O simplă referire la noţiunile condiţii rutiere
şi situaţie rutieră face ca învinuirea să fie una abstractă şi contrară mai multor drepturi
fundamentale.
e.) În ceea ce priveşte elementul învinuirii că inculpatul a condus mijlocul de transport
fără a ţine cont de prevederile p.45 alin.(2) din Regulament, ţin să notez doar câteva aspecte:
În primul rând, în actul de învinuire a fost transcris textul normei de drept fără a se
încerca să se demonstreze pertinenţa acestora cazului în speţă. Din aceste considerente,
acuzarea nu a constatat cum ar fi trebuit să procedeze conducătorul vehiculului să reducă
viteza sau să oprească. Este evident că o acţiune exclude altă acţiune.
În al doilea rând, menţionăm că nu a existat niciun obstacol care l-ar fi impus pe
inculpat să procedeze în conformitate cu această normă. Persoana care are statut de parte
495

vătămată în acest dosar nu poate fi considerată obstacol, el fiind un pieton şi participant la
trafic, care este obligat să respecte regulile de circulaţie. În acelaşi dicţionar găsim că obstacol
înseamnă piedică, stavilă care închide drumul, care opreşte vederea, trecerea.
1.3. În lumina celor enunţate, insist asupra faptului că informaţiile conţinute în actul de
acuzaţie sunt insuficiente pentru a permite calificarea faptei inculpatului conform normei
penale. Reamintesc că, potrivit art.113 CP, se consideră calificare a infracţiunii determinarea
şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi
semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală. Calificarea oficială a
infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează
urmărirea penală şi de către judecători.
Concomitent, actul de învinuire se caracterizează prin imprecizii cu privire la detaliile
esenţiale ale situaţiei de fapt. În aşa mod, învinuirea adusă inculpatului contravine în mod
evident dreptului garantat prin art.6 par.3 din Convenţie. Astfel, se încalcă şi dreptul la
apărare. Or, este evident că, în speţa dată, părţii apărării îi revine doar să presupună contra
căror argumente să se apere.
2.Aspectul probatoriu
2.1. Potrivit art.93 CPP, probele sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit care
servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la
constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa
soluţionare a cauzei. Probele administrate şi examinate în cadrul cercetării judecătoreşti
demonstrează că inculpatul a săvârşit o faptă fără vinovăţie (art.20 CP), inclusiv lipsa legăturii
cauzale dintre fapta inculpatului şi consecinţele survenite.
2.1.1. Martorii audiaţi în cadrul cercetării judecătoreşti, oricare ar fi ei, E.B., I.N. sau
altă persoană, nu au furnizat instanţei de judecată suficientă informaţie, pentru a se considera
că declaraţiile acestora pot fi apreciate drept probe pertinente, concludente şi utile, care ar
confirma vinovăţia inculpatului. Mai mult, declaraţiile martorilor urmează a fi apreciate în
favoarea lui A.V. deoarece acestea poartă în sine contradicţii esenţiale şi sunt bazate pe
presupuneri. (389 CPP)
Astfel, la şedinţa din 02.07.2009, martorul E.B. a relatat instanţei că, în ziua
accidentului, a fost la încărcat cu sfeclă de zahăr. În timpul producerii accidentului, în comun
cu alte persoane, se afla aşezată sub copaci şi serveau bucate, aceasta însă nu-i împiedica să
vadă traseul. A mai relatat că, până la accident şi în timpul accidentului, nu circulau alte
mijloace de transport pe traseu. Partea vătămată a traversat traseul fără să se grăbească.
Martorul a relatat că este sigură că şoferul Kamaz-ului a făcut un pas înapoi, fără să se
întoarcă, după ce s-a auzit claxonul. Acelaşi martor a afirmat că partea vătămată a fost lovită
în partea dreaptă a corpului. În legătură cu aceste declaraţii, vreau să notez doar câteva
aspecte, care sunt caracteristice pentru tot cercul de probe cu martori.
În primul rând, nu e clar din care motiv, dar martorul respectiv încearcă să denatureze
evenimentele, să-l învinovăţească pe inculpat. Concluzia rezultă din faptul că E.B. nu putea să
vadă momentul producerii accidentului. Or, la şedinţa din 27.07.2009, martorul N.I. a relatat
instanţei că, în momentul producerii accidentului, E.B. era cu spatele la şosea. Mai mult, la
şedinţa din 30.10.2009, martorul C.S. a relatat instanţei că, atât B.E., cât şi celelalte persoane
care luau masa nu puteau să vadă momentul producerii accidentului, deoarece porţiunea
respectivă de traseu se află la un nivel mai ridicat decât locul unde se aflau martorii audiaţi de
instanţă. Posibil că, din aceste considerente, martorul a afirmat că partea vătămată a fost lovită
496

în partea dreaptă a corpului pe când, potrivit raportului de expertiză (f.d. 84), lovitura a fost în
partea stângă.
Martorii N.I. şi G.A. fiind audiaţi în şedinţa din 27.07.2009 nu au furnizat anumite
informaţii utile şi concludente, care ar permite constatarea vinovăţiei inculpatului.
Aceştia au relatat că, la data de 17.10.2008, pe la orele 4 şi 30 min., l-au trezit pe P.C. şi
au început să încarce sfeclă. După ce au terminat de încărcat s-au aşezat să la masa sub copaci
la o distanţă de 5 m de şosea. La un anumit moment, partea vătămată s-a pornit să traverseze
repede traseul. Cu toate că martorul C.S. a relatat instanţei că, în momentul în care pietonul
P.C. traversa traseul, la trafic erau implicate şi alte mijloace de transport, în special un „bus”,
martorii audiaţi la data de 27.07.2009, au relatat că alte mijloace de transport nu erau
implicate în trafic.
Martorul N.I. a mai explicat instanţei că părţii vătămate i-a mai rămas 1 m pentru a
termina de traversat drumul, dar a fost lovit. Cu privire la circumstanţele concrete ale
accidentului, N.I. a explicat: când a auzit semnalul, Andrei a încercat să se întoarcă spre
Kamaz, dar a fost lovit la piciorul stâng.
Martorul G.A. a relatat instanţei că nu a văzut cum a avut loc accidentul deoarece nu era
cu faţa la traseu.
În cadrul şedinţei din 30.10.2009 a fost audiat martorul C.S. care a făcut unele declaraţii
ce schimbă esenţa evenimentelor redate de ceilalţi martori. Potrivit lui C.S. în momentul când
P.C. a pornit să traverseze traseul, în trafic erau implicate şi alte mijloace de transport.
Martorul a relatat că, în momentul când a trecut un „bus”, P.C. se afla la mijlocul traseului.
Este relevant că încă la urmărirea penală martorul C.S. a furnizat aceeaşi informaţie. În
acelaşi timp, nici organul de urmărire penală şi nici procurorul nu a încercat să întreprindă
măsuri pentru a exclude divergenţele dintre acest martor şi ceilalţi martori. Or, aceasta este
foarte important odată ce fluxul de transport caracterizează condiţiile rutiere (p.4; 45 alin.(1)
lit.d) din Regulament).
Acelaşi martor (C.S.) a mai relatat instanţei că nu poate spune cu ce viteză se deplasa
inculpatul în momentul producerii accidentului, informaţie care nu a fost furnizată nici de
ceilalţi martori. Martorul a mai declarat că, în momentul în care P.C. a început să traverseze a
doua parte a drumului, el nu a întors capul (eu zic pentru a se asigura). Martorul a relatat că nu
ştie dacă partea vătămată ar fi putut să evite ciocnirea în cazul în care până a începe să
traverseze a doua parte a traseului s-ar fi uitat în dreapta. Acelaşi martor mai afirmă că P.C. a
fost lovit în partea dreaptă.
În raport cu declaraţiile martorilor, putem trage următoarele concluzii:
a) Doi martori afirmă că P.C. a fost lovit în partea dreaptă a corpului, iar alţii doi - în
partea stângă.
b) Un martor (C.S.) afirmă că P.C., fiind implicat în traversarea traseului, nu şi-a
schimbat direcţia de deplasare, nu s-a întors şi nu a făcut niciun pas în direcţia opusă (a
deplasării) fiind lovit în partea dreaptă a corpului.
Un martor (E.B.) a afirmat că, în momentul când i-a rămas doar 1 m până a finisa
traversarea traseului, P.C. a făcut un pas în urmă, fără să se întoarcă, fiind lovit în partea
dreaptă a corpului.
Un martor (N.I.) a relatat că P.C., auzind semnalul claxonului, a încercat să se întoarcă
în direcţia opusă, fiind lovit la piciorul stâng.
Un alt martor (G.A.) nu a văzut momentul accidentului.
În asemenea mod, prin declaraţiile martorilor, nu se confirmă că inculpatul a comis o
faptă cu vinovăţie. Mai mult, informaţiile furnizate de martori confirmă încălcarea cerinţelor
Regulamentului de către P.C.
497

2.1.2. Celelalte mijloace de probă nu pot fi considerate utile, în sensul constatării
vinovăţiei inculpatului şi tragerii la răspundere penală a persoanei.
Cauzarea leziunilor corporale, gradul acestor leziuni nu se pun în discuţie – nu se
contestă. Prin urmare, din cercul de probe, prezentate de acuzare, prezintă interes pentru
analiză doar procesul-verbal de cercetare la faţa locului (f.d.27-28), schema accidentului
(f.d.29-30) şi rezultatele experimentului (f.d.91-92).
Din aceste înscrisuri, rezultă că lăţimea părţii carosabile este de 11.30 m. Drumul este cu
circulaţie în dublu sens şi are trei benzi pentru circulaţie, fiecare bandă având lăţimea de 3.77
m.(11.3 / 3 = 3.77). Tamponarea pietonului a avut loc la distanţa de 3.40 m. de la acostament,
pe banda de deplasare a vehiculului condus de inculpat. Calculele respective au fost puse şi la
baza experimentului de urmărire penală. Prin urmare, declaraţiile martorilor care sunt
contradictorii nu corespund nici înscrisurilor anexate la dosar. În acelaşi timp, de la sine,
procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi schema accidentului rutier nu confirmă
vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii imputate.
În lumina celor enunţate anterior şi prin prisma altor lacune admise de organul de
urmărire penală, insist asupra faptului că, pe tot parcursul procesului penal, autorităţile
statului nici nu au încercat să elucideze aspecte ce ţin de existenţa sau lipsa legăturii cauzale
dintre fapta inculpatului şi consecinţele survenite. De fapt, aşa după cum rezultă şi din p.3 al
Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 20 din 08.07.1999, această legătură cauzală
ar fi una din condiţiile tragerii la răspundere penală a persoanei.
2.1.3. Pentru a elucida anumite circumstanţe ce ţin de fondul cauzei este necesar să
facem o trecere în revistă a prevederilor legale care reglementează conduita pietonului
implicat la trafic. Astfel, potrivit p.1 al Regulamentului, acest act normativ cuprinde normele
ce determină circulaţia nu numai a vehiculelor, dar şi a pietonilor. Conform p.3 din
Regulament, participanţii la trafic, inclusiv pietonii sunt obligaţi să se conformeze actului
normativ respectiv şi prin acţiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor participanţi la trafic, să
nu-i expună pericolului, precum şi să nu creeze neîntemeiat obstacole circulaţiei. Potrivit p.4
din Regulament, orice participant la trafic care respectă acest act normativ este în drept să ţină
cont de faptul că şi ceilalţi participanţi la trafic execută cerinţele acestuia. Potrivit p.11 alin.(5)
din Regulament, conducătorul de autovehicul are obligaţia să acorde prioritate pietonilor la
trecerile nedirijate, semnalizate prin indicatoarele şi/sau marcajele corespunzătoare. Conform
p.42 alin.(4) din Regulament, pe drumurile cu circulaţie în dublu sens care au trei benzi pentru
circulaţie, banda din mijloc este destinată numai pentru efectuarea manevrelor de ocolire,
depăşire, preselectare pentru virare la stânga sau întoarcere. În conformitate cu p.114 alin.(1)
din Regulament, pietonii trebuie să traverseze drumul numai pe la treceri semnalizate,
inclusiv pe pasajele denivelate, iar în lipsa acestora – la intersecţii – pe linia trotuarelor sau
acostamentelor. În calitate de excepţie, potrivit alin.(2) din aceeaşi normă, în cazul în care în
limitele vizibilităţii nu sunt treceri pentru pietoni sau intersecţii, ei pot traversa drumul numai
ulterior asigurării că nu se apropie niciun vehicul, efectuând trecerea pe traiectorie
perpendiculară în raport cu marginea carosabilului.
Este relevant că, potrivit p.115 alin.(2) din Regulament, pietonul are prioritate faţă de
conducătorii de vehicule la trecerile nedirijate, doar dacă acestea sunt semnalizate prin
indicatoare şi marcaje, însă şi în acest caz ei pot ieşi pe partea carosabilă numai când vor fi
convinşi în siguranţa traversării.
Prin urmare, se impun următoarele concluzii:
a) Inculpatul, la data şi locul accidentului se deplasa regulamentar în conformitate cu
cerinţele Regulamentului şi era în drept, conform p.4 din Regulament, să conteze pe faptul că
şi ceilalţi participanţi la trafic execută cerinţele acestuia. Prin urmare, fapta a fost săvârşită de
498

inculpat fără vinovăţie. Or, acesta nu-şi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor
sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi, conform
circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia şi nu putea să le prevadă.
b) Pietonul P.C. s-a angajat în traversarea drumului contrar cerinţelor prevăzute la p. 114
alin.(1) din Regulament, fără a se asigura în conformitate cu alin.(2) al normei respective.
c) Consecinţele accidentului rutier se află în legătură cauzală cu acţiunile pietonului
P.C., care a încălcat p.114 din Regulament. În acelaşi timp, lipseşte legătura cauzală dintre
acţiunile inculpatului şi consecinţele survenite. Or, dacă P.C. nu ar fi încălcat cerinţele
Regulamentului, consecinţele respective nu ar fi survenit. În aşa mod, este evident că, în speţa
dată, persistă un caz fortuit (art.20 CP).
Potrivit art.51 CP, temeiul real al răspunderii penale îl constituie doar fapta
prejudiciabilă săvârşită. Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de
săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală.
Conform art.390 CPP, sentinţa de achitare se adoptă dacă nu s-a constatat existenţa
faptei infracţiunii.
În baza celor relatate, solicit achitarea inculpatului pe motiv că nu s-a constatat existenţa
faptei infracţiunii.
Data_______________
Semnătura_____________
499

TEZE
PENTRU DEZBATERI JUDICIARE ÎN CAUZA
PENALĂ V.Ş. ŞI ALŢII
Onorată instanţă!
Încheierea examinării cauzei penale în care dl V.Ş. este învinuit în săvârşirea
infracţiunilor prevăzute de art.327 alin.(2), lit.a) şi c), art.328 ale Codului penal al RM, a
vărsat lumină asupra circumstanţelor de fapt şi de drept şi a convins participanţii la proces de
lipsa infracţiunilor imputate lui Ş.
Acţiunile organului de urmărire penală CCCEC, care au fost întreprinse la începutul
urmăririi penale pe ambele capete de învinuire, nu urmăreau scopul stabilirii adevărului, ci
intimidarea cadrelor din Primăria municipiului Chişinău, cu atât mai mult că funcţionarii
primăriei erau reţinuţi, de regulă, la sfârşitul săptămânii şi orelor de muncă, vinerea.
Societatea urmărea cu atenţie acţiunile organului de urmărire penală, pe care acesta le
întreprindea vinerea, după amiază.
În mass-media era tipărită cu insistenţă informaţia ca, în cadrul Primăriei, a fost
descoperit un „cuib de infractori”, care, zilnic, prin acţiunile sale, încălcau flagrant legislaţia
RM.
Rolul activ al organelor de urmărire penală se limita de fiecare dată doar la reţinerea
funcţionarilor Primăriei. După ce a trecut euforia acestor evenimente, când s-a trecut la
analiza probelor ce sunt puse la baza acuzării dlui Ş. de acuzatorul de stat, ne-am convins că
lucrurile nu sunt deloc aşa, unele circumstanţe fiind chiar şi falsificate de organele de urmărire
penală.
La august 2004, pe faptul abuzului de serviciu al factorilor de decizie ai Primăriei
municipiului Chişinău, Procuratura municipală a pornit urmărirea penală. Ulterior,
evenimentele derulează cu intensitate sporită.
Pe 12.11.2004, V.Ş. a fost reţinut în temeiul art.327, alin.(1), lit.d) CP în baza faptului
că martorii oculari indicau că dumnealui a săvârşit infracţiunea. Curtea de Apel Chişinău
admite recursul apărării, anulează actul procesual de aplicare a arestului pe 30 zile şi aplică
arestul la domiciliu pe aceeaşi perioadă.
Fiind invitat la CCCEC pentru a lua cunoştinţă de încheierea Curţii de Apel privitoare la
restricţiile stabilite pe 19.11.2004, dl Ş. este reţinut din nou şi izolat de societate în baza altei
cauze penale pornite în aceeaşi zi de către colaboratorii CCCEC, în temeiul art.328, alin.(1) al
Codului penal. În procesul-verbal de reţinere este indicat, fără a-i numi, că „martorii oculari
au indicat că dl Ş. a săvârşit infracţiunea”. Eforturile apărării de a convinge organul de
urmărire penală şi instanţa să nu-l izoleze pe Ş. de societate şi familie s-au ciocnit de un
perete în persoana reprezentantului Statului. Mai mult ca atât, simţind şi conştientizând
ilegalitatea acţiunilor prin diferite pârghii, în proces au fost antrenate de stat forţe mai
serioase. Mandatul de arest, este eliberat de preşedintele Judecătoriei sect. Buiucani, iar
recursul apărării este examinat de către completul Curţii de Apel „în frunte” cu preşedintele
acestei instanţe.
Nenumăratele solicitări argumentate ale apărării în cadrul examinării cauzei penale în
fond, adresate instanţei, de a-i schimba măsura de reprimare a dlui Ş. au fost respinse fără
nicio motivare.
Argumentele apărării au fost auzite, examinate de Curtea Europeană care, prin hotărârea
sa de la 04.10.2005, a decis: Instanţele naţionale nu au acordat nicio atenţie argumentelor
expuse în cererile cu privire la aplicarea măsurilor de reprimare - arestul preventiv dlui Ş.
500

Admiţând integral cererea apărării, Înalta Curte menţionează în hotărârea sa (vezi p.103) că nau
existat motive relevante şi suficiente pentru adoptarea deciziei cu privire la detenţia
preventivă a dlui Ş. În hotărâre este specificat faptul menţinerii în stare de arest fără a prelungi
termenul.
Analiza probelor în „cauza ambulanţelor” art.328 alin.(3) lit.d) din Codul penal al RM.
După cum susţine procurorul în discursul său, dl Ş. a săvârşit infracţiunile în
următoarele circumstanţe.
La 12.12.2002, Consiliul Municipal Chişinău a votat decizia nr.6/26, prin care primarul
general al municipiului Chişinău a fost abilitat cu dreptul de negocieri şi semnare a
contractului privind procurarea autosanitarelor de modelul „Volkswagen-Transporter”, utilate
medical pentru Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă. În realitate, după cum susţine acuzatorul
de stat la şedinţă, chipurile, s-a decis abilitarea primarului general doar cu dreptul de
negociere a condiţiilor contractului, dar secretarul Consiliului municipal, dl Ş., depăşindu-şi în
mod vădit limitele împuternicirilor de serviciu a introdus în hotărârea (decizia) în cauză
sintagma „şi semnarea contractului”. Prin aceste acţiuni, V.Ş. a abilitat primarul general cu
împuterniciri şi drepturi organizatorico-economice suplimentare, fapt ce a cauzat daune în
proporţii considerabile intereselor publice, exprimate prin diminuarea funcţiilor autorităţii şi
bunei funcţionări a autorităţii publice locale şi Legii nr.186-XIV din 06.11.1998 „Privind
administraţia publică locală”.
V.Ş., persoană cu funcţie de răspundere, a depăşit în mod vădit limitele drepturilor şi
atribuţiilor de serviciu acordate prin lege, cauzând, astfel, daune considerabile intereselor
publice care s-au soldat cu urmări grave”.
Analizând probele prezentate de procuror şi examinate minuţios de instanţă, ne
convingem de contrariul afirmaţiei.
Procurorul susţine că V.Ş., secretarul Consiliului municipal Chişinău, a semnat
unilateral decizia Consiliului Municipal Chişinău din 12.12.2002, împuternicind ilegal
primarul general cu dreptul de negociere şi semnare a contractului menţionat, pe când
Consiliul Municipal a decis abilitarea primarului general al municipiului cu dreptul de
negociere a condiţiilor contractuale. Prin aceste acţiuni, dl V.Ş. a depăşit în mod vădit limitele
drepturilor şi atribuţiilor de serviciu exprimate în partea dispozitivă a deciziei Consiliului
Municipal nr.6/26 din 12.12.2002 prin adăugarea sintagmei ”şi semnarea contractului.” Prin
aceste acţiuni, primarului i-au fost acordate drepturi organizatorico-economice suplimentare.
Totul s-a început de la un proiect de decizie al Consiliului Municipal Chişinău, din mai
2002, în care, într-adevăr, era indicat faptul că primarul general este împuternicit să negocieze
condiţiile procurării transportului sanitar medical. Procurorul nu a ţinut cont de desfăşurarea
evenimentelor ulterioare, şi anume, că la şedinţa Consiliului Municipal din 23-30 mai şi
încheiată la 13.06.2002 a fost adoptată o altă decizie. Problema de împuterniciri suplimentare
a primarului general nici nu a fost discutată. Conform procesului-verbal al şedinţei din 23-30
mai şi 13.06.2002, prin decizia nr.2-31, s-a decis:
1. Se ia act de nota informativă cu privire la asigurarea serviciului de asistenţă medicală
de urgenţă cu transport sanitar specializat şi măsurile ameliorării activităţii lui.
2. Se aprobă componenţa Comisiei Consiliului Municipal pentru negocierea contractului
privind condiţiile procurării prin leasing a unităţilor de transport sanitar specializat, conform
anexei.
3. Preşedintele Comisiei de examinare A.V. va informa Consiliul Municipal la
următoarea şedinţă ordinară despre rezultatele negocierilor purtate.
Deci, proiectul de decizie pentru şedinţa din mai 2002 a fost examinat, dar la 13.06.2002
a fost adoptată o altă decizie, cu un alt conţinut, în care nu se mai vorbeşte de împuternicirile
primarului general.
501

Procurorilor nu le-a fost pe plac dezvoltarea de mai departe a evenimentelor, au
falsificat probele ca să creeze impresia că dl V.Ş. a săvârşit infracţiunea imputată. Anexează
la cauza penală proiectul deciziei Consiliului Municipal în care sunt divizate împuternicirile
primarului (ce ţin de negocierea condiţiilor contractului) din luna mai, trec cu tăcerea decizia
Consiliului Municipal nr.2-31 din 13.06.2002, trăgând concluzia că proiectul deciziei din mai
2002 a fost examinat la 10-12 decembrie 2002 la şedinţa Consiliului Municipal şi decizia
nr.6/26 din 12.12.2002 a fost completată unilateral de dl Ş.
Acuzarea nu doreşte să ţină cont de realitatea existentă, tratează lucrurile după propria
dorinţă, neglijând cerinţele Codului de procedură penală, în care este prevăzut expres faptul
(art.7, 8, 9, 52, 53, 55,279) că procurorul (organul de urmărire penală) este obligat să
cerceteze cauza penală multiaspectual şi sub aspectul respectării legii, al principiului
constituţional al procesului penal – prezumţia nevinovăţiei.
Declarând că dl V.Ş. a introdus unilateral în decizia Consiliului Municipal Chişinău din
12.12.2002 sintagma „si semnarea contractului”, acuzarea nici nu a încercat să cerceteze
circumstanţele apariţiei deciziei nr.6/26.
În cadrul examinării cauzei în instanţă a fost identificat autorul deciziei nr.6/26 din
12.12.2002, martorul S.V. a declarat că proiectul deciziei a fost întocmit de d-lui, împreună cu
colegii Direcţiei sănătăţii a Primăriei Municipiului Chişinău şi a confirmat că proiectul
deciziei conţinea sintagma „şi semnarea contractului”. Proiectul deciziei în cauză a fost
înregistrat şi avizat de către funcţionarii primăriei, conform procedurii existente, iar la
12.12.2002 a fost votat de către consilieri. În decizie nu a fost adăugat niciun cuvânt de
nimeni, inclusiv de dl V.Ş. Proiectul deciziei a fost contrasemnat pe verso de către
viceprimarul responsabil de ramura „medicină” şi înregistrat în modul stabilit de lege.
Proiectul nu a suferit vreo modificare, cum a fost înaintat, aşa a şi fost votat de către consilieri
(legea cu privire la lucrările de secretariat).
Fiecare dintre consilierii Consiliului Municipal avea proiectul deciziei, pe care l-a
studiat şi l-a votat. Martorii cercetaţi care au avut calitatea de consilier la 12.12.2002 au
declarat în instanţă că au votat proiectul prezentat cu avizele comisiilor respective şi decizia
nr.6/26 din 12.12.2002 care corespunde proiectului. În procesul dezbaterilor în şedinţa
Consiliului din 12.12.2002 nu s-a vorbit despre împuternicirile primarului general.
S-a stabilit cu certitudine că dl V.Ş. nu a făcut vreo modificare la decizia nr.6/26 din
12.12.2002, martorii cercetării n-au confirmat faptul modificării deciziei nr.6/26 din
12.12.2002.
Apare o altă problemă: dacă primarul general avea nevoie de împuterniciri speciale
pentru semnarea contractului menţionat. În conformitate cu art.38 al Legii RM nr.186-XIV
din 06.11.1998 „Privind administraţia publică locală”, primarul reprezintă municipiul în
calitate de persoană juridică în raporturile de drept public, inclusiv în cele de drept civil.
Referitor la acoperirea contractelor încheiate este obligat să solicite consimţământul
Consiliului local, fapt respectat de primarul general în cazul dat.
Cât priveşte faptul că dl Ş. a semnat decizia nr.6/26 din 12.12.2002 unilateral nu e
adevărat, acesta fiind contrasemnată de preşedintele şedinţei şi, deci, în baza art.44 al Legii
RM nr.186-XIV din 06.11.1998 „Privind administraţia publică locală”, era obligat să o
contrasemneze.
Acuzarea nu a dorit să studieze aceste circumstanţe grăbindu-se cu transmiterea cauzei
penale în instanţă pentru judecare, din considerente necunoscute. În actul de acuzare este
indicat că dl V.Ş. depăşind vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege a cauzat
daune considerabile intereselor publice, soldate cu urmări grave (art.328 alin.(3) CP).
Acuzarea nu a precizat în actele procesuale – actul de învinuire, în ce anume constau daunele
considerabile intereselor legale publice şi urmările grave.
502

Teoria dreptului penal explică ce înseamnă daune considerabile intereselor publice
ocrotite de lege şi urmări grave ce au survenit, acestea fiind: survenirea unor avarii cu pagube
enorme, dezorganizarea activităţii unor instituţii statale, cauzarea prejudiciului material
statului, mai multor persoane fizice, afectarea drepturilor populaţiei etc.
Acuzarea este obligată să concretizeze în ce constau daunele considerabile intereselor
publice soldate cu urmări grave, prin ce s-a încălcat art.6, pct. 3 al Convenţiei Europene cu
privire la drepturile omului, art.281 CPP în care este prevăzut expres că în ordonanţa de
învinuire, învinuirea formulată trebuie să conţină date concrete privitoare la infracţiunea
imputată, consecinţele ei şi legătura cauzală. Consecinţele săvârşirii infracţiunii constituie un
element obligatoriu al componenţei infracţiunii. Neconcretizând învinuirea, procurorul l-a
lipsit pe dl V.Ş. să beneficieze de dreptul la apărare. Ultimul nu a fost informat amănunţit de
acuzare cu privire la infracţiunea imputată, fapt prin care s-a încălcat dreptul la apărare.
Acuzarea nu a concretizat în ce constă depăşirea vădită a limitelor drepturilor şi
atribuţiilor de serviciu, daunele considerabile intereselor publice soldate cu urmări grave şi
legătura lor cauzală. Însă, pentru calificarea acţiunilor infracţionale prevăzute de art.328
alin.(3) CP sunt obligatorii aceste concretizări.
O simplă enumerare şi includere în actul de acuzare a mai multor acte normative
existente nu probează existenţa infracţiunii în cazul dat.
Insistând asupra faptului că V.Ş. şi-a depăşit, în mod vădit, limitele drepturilor şi
atribuţiilor de serviciu, acuzarea nu a indicat care act normativ a fost încălcat sau care drepturi
le-a depăşit, esenţa depăşirilor.
Legea RM nr.186-XIV din 06.11.1998 „Privind administraţia publică locală”, art.44,
obligă secretarul Consiliului Municipal să contrasemneze deciziile adoptate de către Consiliu
sau poate procurorul a observat că V.Ş. „unilateral” a semnat decizia 6/26 din 12.12.2002?
Aspectul procesual
La cauza penală au fost anexate copii de pe procesele-verbale de cercetare a martorilor
din cadrul altui dosar penal în calitate de probe ale acuzării, fapt ce denotă încălcarea art.93-
94, 105 CPP al RM. Instanţa a fost atenţionată asupra acestui fapt, însă nu a reacţionat.
În discursul său, procurorul neanalizând situaţia, circumstanţele, probele ce au servit
drept temei pentru pornirea procesului penal, arestarea şi acuzarea lui V.Ş. în săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(3) lit.d) CP RM, foarte lejer şi-a motivat poziţia
propunând instanţei încetarea procesului penal pe motivul lipsei în acţiunile lui V.Ş. a
elementelor constitutive ale infracţiunii imputate. Procurorul insistă asupra existenţei unei
hotărâri definitive a instanţei judecătoreşti în această cauză şi asupra aceleiaşi persoane.
Urmează a fi menţionat faptul că procurorul s-a referit la o altă cauză penală, cu privire la alte
persoane achitate, în care şi circumstanţele acuzării diferă. În cauza penală V.Ş. şi alţii nu
există vreo hotărâre judecătorească definitivă prevăzută de p.4) art.391 CPP RM ce i-ar
permite într-adevăr instanţei să înceteze procesul.
Subliniem faptul că acuzarea a ajuns la concluzia că lipsesc elementele constitutive ale
infracţiunii imputate lui V.Ş., prevăzute de art.328 alin.(3) lit.d) CP. Poziţia acuzatorului de
stat nu este bazată pe probele examinate de instanţă şi nu are suport juridic. Menţionăm faptul
că probele examinate de instanţă, martorii S., St., H., G., R. etc. au confirmat faptul că
proiectul deciziei nu a suferit nicio modificare şi a fost votat unanim de toţi consilierii
municipali la 12 decembrie 2002. Proiectul pe deplin corespunde deciziei nr.6/26 din
12.12.2002 votate de consilieri, deci, s-a stabilit cu certitudine că V.Ş. nu a introdus nicio
modificare în decizia în cauză. Astfel cele relatate denotă lipsa faptei infracţionale imputate
lui V.Ş.
La soluţionarea fondului, instanţa urmează să se conducă de art.390 p.1 din CPP.
503

În temeiul celor expuse, conducându-mă de prevederile art.7, 8 , 377- 390 CPP, solicit
achitarea dlui V.Ş., acuzat de stat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(3) p.d)
CP din lipsa faptei infracţionale.
Dosarul penal SRL M.
În temeiul ordonanţei de învinuire, V.Ş. este acuzat că, ignorând un şir întreg de acte
normative ce-i stabilesc statutul juridic ca funcţionar public – secretar al Consiliului
Municipal Chişinău –, în virtutea funcţiilor deţinute, urmărind scopuri personale de favorizare
a firmei FPC „M.” făcând abuz de funcţia şi situaţia de serviciu, a comis abuz în următoarele
circumstanţe:
Nu voi repeta faptul repartizării unui lot de pământ SRL „M.” de Primăria mun.
Chişinău.
1. La 31.10.1997, prin decizia primăriei SRL„ M.” i-a fost repartizat un lot de pământ de
0,44 ha pentru proiectare şi construcţia caselor de locuit cu obiecte de menire socială.
2. Prin decizia Primăriei nr.7/8-3 din 01.04.1999 a fost abrogată decizia precedentă din
1997 şi SRL „M.” i s-a repartizat un lot de pământ cu suprafaţa 1,27 ha amplasat în mun.
Chişinău, str. _________, cu acelaşi scop.
Concomitent învinuirea insistă că V.Ş., urmând scopuri personale de favorizare a SRL
„M.”, a scos din proprietatea publică 1,27 ha de pământ, contrar prevederilor alin.(9), art.4 al
Legii RM nr.1308-XII din 25.07.1997 ”Privind preţul normativ şi modul de vânzarecumpărare
a pământului” – „terenurile sunt destinate construcţiei, în afara celor stipulate în
lege se vând prin concurs sau la licitaţie”.
V.Ş., abuzând de funcţia şi de situaţia sa de serviciu, contrar prevederilor deciziei
Primăriei nr.7/9-3 din 01.04.1999 la 25.02.2000, a semnat autorizaţiile de construcţie nr.12/00
şi 12/01 din această dată autorizând executarea de către FPC „M.” a lucrărilor de construcţie a
caselor de locuit particulare, conform proiectului individual 046-7 elaborat de SRL „SBJ”.
La 16.07.2001, V.Ş., în mod repetat urmărind aceleaşi scopuri şi interese contrar
prevederilor aceleiaşi decizii a Primăriei nr.7/9-9 din 01.04.1999, a semnat autorizaţia de
construcţie nr.211/1 din 16.07.2001, autorizând construcţia unor case de locuit particulare,
conform aceluiaşi proiect. V.Ş., fiind în funcţia de pretor al sectorului Centru, conform pct.6
al deciziei din 01.04.1999 era responsabil de asigurarea executării acestei decizii urmărind
scopuri personale de favorizare a FPC „M.”, a contribuit la scoaterea din proprietatea publică
a 1,27 ha de pământ contrar prevederilor alin.9, art.4 din Legea RM nr. 1308-XII din
25.07.1997 ”Privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului”.
Acuzarea nu a prezentat probe ce ar confirma faptul săvârşirii infracţiunii prevăzute de
art.327 alin.(2), lit.a) şi c) al CP al RM.
Analiza probelor prezentate de către acuzator denotă faptul lipsei infracţiunii imputate în
acţiunile dlui V.Ş.
Lotul de pământ, conform datelor Agenţiei Cadastru a mun. Chişinău (v.1, f.d.12),
terenul nominalizat la începutul instrumentării cauzei penale era în proprietate publică. Acest
fapt a fost confirmat şi de către colaboratorii Agenţiei Cadastru, audiaţi în calitate de martori.
Există titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr.0100213009 (v.1 f.d.205) – în
care este indicată forma de proprietate – folosinţa. La momentul începerii urmăririi penale
prin decizia Primăriei nr.5/37 din 21.02.2002, din acelaşi teren, 1,27 ha, au fost repartizate în
mod legal loturi şi altor persoane. Deci, nu poate fi vorba de 1,27 ha scos din proprietatea
publică.
Insistând asupra faptului că V.Ş. a folosit intenţionat, în mod abuziv, situaţia de serviciu
favorizând FPC „M.” din interes personal la obţinerea lotului de 1,27 ha şi a autorizaţiei de
504

construcţie nominalizate, acuzatorul de stat nu a luat în considerare nici situaţia reală creată şi
nici cerinţele legii în vigoare.
S-a stabilit cu certitudine că lotul de 1,27 ha situat pe str. _______________ este în
proprietate publică.
Referitor la modalitatea de repartizare a loturilor sub construcţii, procurorul trebuia să
consulte legea, până a înainta acuzarea. Art.46 din Codul funciar şi art.3 alin.(2) din Legea
RM nr.1308-XII din 25.07.1997 ”Privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a
pământului” indică expres modul de repartizare a loturilor pentru construcţia caselor de locuit,
şi primăria s-a condus de aceste legi. Deciziile adoptate, inclusiv cea de repartizare a lotului
SRL „M.”, au fost verificate de procuror după adoptare şi nu au fost stabilite încălcări ale legii
în vigoare până astăzi.
Acuzarea se bazează pe faptul că V.Ş., urmărind scopuri şi interese personale, contrar
prevederilor Deciziei nr.7/9 – 3 din 01.04.1999, a semnat autorizaţiile din 25.02.2000, nr.
12/00 şi 12/01, nr. 211/1 din 16.07.2001, însă nu explică în ce anume constă încălcarea,
abuzul de putere sau abuzul de serviciu, prin care modalitate a folosit situaţia de serviciu în
interese personale, nemaivorbind de faptul că atare probe nu au fost prezentate de procuror.
Trezeşte nedumerire insistenţa procurorului că V.Ş., contrar prevederilor Deciziei nr.7/9
– 3 din 01.04.1999, a semnat autorizaţiile respective.
În decizie sunt stipulate obligaţiile beneficiarului de a perfecta documentele respective,
proiectul, autorizaţia pentru începerea lucrărilor de construcţie. Conform art.44 al Legii
„Privind administraţia publică locală” nr.123 – XV din 18.03.2003, secretarul consiliului local
e obligat să contrasemneze documentele eliberate de primărie şi să aplice sigiliul.
După cum s-a stabilit în instanţă, autorizaţia întocmită de specialiştii primăriei a fost
verificată de jurişti, semnată de viceprimar şi secretar, ultimul aplicând ştampila.
Secretarul consiliului local nu dispunea de aparat suplimentar ca să verifice actele
elaborate şi semnate de către funcţionarii primăriei.
Absurditatea acuzării, în opinia apărării, constă şi în faptul neclarităţii prin ce se
manifestă sau care-s formele, modalităţile de realizare a intereselor proprii, în ce constă
interesul propriu şi prin ce V.Ş. i-a creat condiţii favorabile SRL „M.”, ce a obţinut de la
ultima. Pretinsele acţiuni infracţionale ale dlui V.Ş. s-au soldat cu urmări grave, după cum
insistă procurorul, însă nu descrie esenţa urmărilor grave (incendiu, calomnii, cauzarea
prejudiciului statului etc.).
Solicită o atenţie deosebită, onorată instanţă, faptul privitor la latura subiectivă a
infracţiunii imputate dlui V.Ş. Acuzarea nu a prezentat probe pertinente, concludente şi utile
în confirmarea că V.Ş. a acţionat cu intenţie directă din interese personale. Acuzatorul doar a
copiat din lege conţinutul art.327 CP RM fără a explica în ce constă folosirea intenţionată a
situaţiei de serviciu de către V.Ş. în mod repetat şi soldată cu urmări grave, oare secretarul
consiliului nu era obligat în virtutea funcţiei deţinute să contrasemneze actele emise de
primărie, confirmându-le veridicitatea şi legalitatea prin sigiliu? Argumentul acuzării că V.Ş.,
urmărind scopuri personale de favorizare SRL „M.”, a scos din proprietate publică lotul de
1,27 ha., este o dorinţă a acuzării, ori în volumul 2, foaia dosarului 12, este certificatul
respectiv al lotului în cauză conform căruia acest lot este proprietate publică şi la acest
moment.
Pentru a stabili dacă a fost comis abuz de putere sau abuz de serviciu este necesar a
cunoaşte atribuţiile, drepturile şi obligaţiile persoanei cu funcţie de răspundere stipulate în
lege, care reglementează activitatea de serviciu. Acţiunea făptuitorului trebuie să fie săvârşită
în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.
Acţiunea infracţională, în condiţiile art.327 din CP RM, trebuie să aibă la bază un
interes material sau alte interese personale, dacă aceste acţiuni au cauzat daune considerabile
505

intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau
juridice. Lipsa urmărilor grave ca parte componentă a infracţiunii necesită achitarea dlui V.Ş.
Învinuirea adusă dlui V.Ş. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.327 alin.(2) lit.a) şi
c) din CP RM poartă un caracter declarativ. Procurorul nu concretizează latura subiectivă şi
obiectivă a săvârşirii infracţiunii de dl V.Ş., în ce constă concret folosirea intenţionată de
acuzat a situaţiei de serviciu. Prin care acţiuni a săvârşit abuzul de serviciu, prin ce anume s-a
demonstrat interesul personal, ori categoria aceasta de infracţiuni se săvârşeşte cu intenţie
directă, subiectul urmând să conştientizeze faptul folosirii situaţiei de serviciu în detrimentul
obligaţiunilor funcţiei ce o deţine, şi se conduce în activitatea infracţională de motive concrete
cu caracter material sau din alte interese personale.
În cadrul examinării cauzei penale s-a stabilit cu certitudine că, V.Ş. nu era cunoscut cu
dl M. conducătorul SRL „M.”. Procurorul nu a prezentat astfel de probe şi, astfel, nu a fost
probat interesul personal de a favoriza această firmă la obţinerea lotului de pământ sau a
documentelor necesare pentru construcţia unui cartier de case de locuit.
Demersul dlui V.Ş. şi al apărării de a fi cercetat în cadrul şedinţelor de judecată în
calitate de martor dl M. a rămas nerealizat. Este de mirare şi faptul că nici organul de urmărire
penală nu a întreprins măsuri în scopul stabilirii şi cercetării cetăţeanului A.M. în calitate de
martor pentru a elucida circumstanţele descrise.
Neconcretizând învinuirea înaintată dlui V.Ş. referitoare la latura obiectivă, latura
subiectivă, motivele săvârşirii pretinsei infracţiuni, procurorul nu descrie şi nu probează
urmările grave ce au survenit în urma infracţiunii. Ignorând cerinţele art.281 din CPP, art.6
pct. 3 al Convenţiei Europene cu privire la Drepturile Omului, fapt prin care a încălcat dreptul
la apărare al dlui V.Ş. Chiar, în urma simplei semnări a unor acte emise de primărie, V.Ş. a
paralizat activitatea primăriei, a altor instituţii statale???
Concluzie în temeiul art.381 CPP
În discursul acuzatorului de stat privitor la capătul de învinuire a lui V.Ş. asupra
pretinsei infracţiuni prevăzute de art.327 alin.(2) lit.a) şi c) CP i se propune instanţei încetarea
procesului penal pe motivul lipsei în acţiunile lui V.Ş. a elementelor constitutive a infracţiunii
imputate.
Subliniind faptul că V.Ş. nu a perfectat nemijlocit autorizaţiile de construcţie pentru
SRL „M.”, nici nu dispunea de aparatul suplimentar pentru verificarea corectitudinii datelor
incluse în autorizaţie, procurorul insistă nu s-a stabilit legătura cauzală între acţiunile
nemijlocite ale lui V.Ş. cu urmările prejudiciabile materiale aduse Primăriei mun. Chişinău,
se constată existenţa temeiurilor legale de înlăturare de răspundere penală a acestuia în
legătură cu lipsa în acţiunile lui V.Ş. a elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de
art.327-329 Cod penal, şi solicită încetarea procesului penal în privinţa lui V.Ş. din motivul
lipsei în acţiunile lui a elementelor infracţiunii.
Circumstanţele ce înlătură răspunderea penală presupune că persoana a săvârşit o faptă
ce conţine semnele componenţei de infracţiune, însă în unele condiţii stabilite de cap.6 partea
generală a Codului penal este liberată (înlăturată) la răspundere penală.
Onorată instanţă, în cadrul examinării procesului, probelor prezentate, v-aţi convins că
în acţiunile lui V.Ş. lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.327
alin.(2) lit.a) şi c) CP.
Acuzarea, încercând să descrie lipsa legăturii cauzale în acţiunile nemijlocite ale lui V.Ş.
cu urmările prejudiciabile materiale aduse Primăriei mun. Chişinău, nu a ţinut cont de
conţinutul ordonanţei de învinuire a lui V.Ş., în care consecinţele săvârşirii unei astfel de
acţiuni nu sunt descrise, concretizate. Care sunt daunele considerabile cauzate intereselor
publice, în ce constau urmările grave cauzate şi cui anume au fost ele cauzate?
506

Propunerea procurorului de a înceta procesul din lipsa elementelor constitutive ale
infracţiunilor prevăzute de art.327-329 CP nu are suport juridic. Un astfel de temei în
conţinutul art.391 CPP, în care sunt expres prevăzute temeiurile de încetare a procesului, nu
vom găsi. Propun instanţei ca, în procesul de deliberare, să se conducă de prevederile art.390
p.3) din CPP, care oferă soluţia concretă: în cazul stabilirii că fapta inculpatului nu întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii imputate, instanţa adoptă sentinţă de achitare.
În temeiul celor expuse, conducându-mă de prevederile art.7, 8 , 377- 390 din CPP,
solicit achitarea dlui V.Ş., acuzat de stat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.327 alin.(2)
lit.a) şi c) din CP RM, pe motiv de lipsă a elementelor constitutive ale infracţiunii.
507

TEZE DIN PLEDOARIA SUSŢINUTĂ ÎN
INSTANŢA DE JUDECATĂ ÎN CAUZA PENALĂ
DE ÎNVINUIRE A M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA
INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE ART. 328
ALIN (1), 332 ALIN. (1) ŞI ART.329 CP RM
Pledoaria conţine argumentele invocate de către apărare în cauza penală de învinuire
a M.I. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.328 alin (1), 332 alin.(1) şi art.329 CP
RM. Raţionamentele apărării au fost luate în considerare de către instanţa de fond şi cea de
apel la pronunţarea deciziei de achitare. Argumentele enunţate, ordinea invocării lor, precum
şi logica expunerii şi a completării treptate dar exhaustive au contribuit nu doar la analiza
componenţei de infracţiune, ci şi la punerea în evidenţă a problemelor juridice ce vizează
aprecierea probelor, necesitatea aplicării cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei,
încălcarea de către organul de urmărire penală a principiului prezumţiei nevinovăţiei etc. –
toate acestea având un pronunţat rol instructiv pentru studenţii şi specialiştii din domeniul
dreptului care doresc să-şi formeze sau să-şi dezvolte deprinderile de aplicare a legilor
penale şi procesual-penale.
Onorată instanţă!
I.M. este învinuită de comiterea infracţiunilor prevăzute de art.328 alin.(1), 332
alin.(1) şi 329 CP în următoarele împrejurări.
Ea, deţinând, conform ordinului nr.57 din 31.12.1997, funcţia de medic-expert al
Comisiei de Expertiză Medicală a Vitalităţii (în continuare CEMV) psihiatrie din cadrul
Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii, prin urmare, în conformitate cu
art.123 CP, fiind persoană cu funcţie de răspundere, abilitată cu drepturi administrative de
dispoziţie şi organizatorice, şi anume: cu drept de decizie în cadrul stabilirii gradelor de
invaliditate, a săvârşit infracţiunile: exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu,
neglijenţă şi fals în actele publice.
Conform învinuirii, ea, la 25 ianuarie 2000, activând în funcţia nominalizată, fiind
persoană cu funcţie de răspundere, contrar pct.32 al Regulamentului organelor de expertiză
medicală a vitalităţii din Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.470 din
29.08.1991 (abrogat prin Hotărârea Guvernului cu privire la expertiza medicală a
vitalităţii nr.746 din 30.06.2004) potrivit căruia „organele de expertiză medicală a vitalităţii
se convoacă în şedinţe în componenţă deplină şi, după discutarea colegială a rezultatelor
examenului efectuat, adoptă decizia corespunzătoare...” şi pct.21 al aceleiaşi instrucţiuni
potrivit căruia încadrarea în grad de invaliditate pe un termen nelimitat are loc în două situaţii
„1) când modificările funcţionale şi stările patologice au un caracter ireversibil; 2) când
modificările funcţionale şi stările patologice au un caracter relativ ireversibil şi când
bolnavul s-a aflat sub supravegherea instituţiilor curative şi a consiliilor de expertiză medicală
a vitalităţii nu mai puţin de trei ani, având convingerea că aceste modificări au devenit
absolut ireversibile", de sine stătător, nefiind preşedinte şi fără participarea celorlalţi
membri ai CEMV psihiatrie, medicii-experţi S.V. şi preşedinte B.V., depăşind în mod vădit
508

limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, încălcând principiul teritorialităţii, a efectuat
examinarea cet. C.A.T. domiciliat în or.___________ şi i-a atribuit în mod unilateral gradul
doi de invaliditate pentru o boală obişnuită fără termen de reexaminare, fapt ce a generat
falsificarea şi eliberarea cotorului (certificatul) seria DM-EM-6 nr.___ din 25 ianuarie
2000, care a servit drept temei pentru achitarea pensiilor şi compensaţiilor
pseudoinvalidului, astfel cauzând un prejudiciu bugetului de asigurări sociale prin achitarea
neîntemeiată a pensiei de invaliditate şi compensaţiilor nominative pseudoinvalidului
A.C. în sumă totală de 21702,96 lei.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr.286, rezultă că maladia de care
suferea cet. C.A. avea o dinamică pozitivă, ceea ce necesită reexpertizare peste un an,
precum şi datorită faptului că cet. C.A. avea domiciliul în raionul ___________ CEMV
psihiatrie nu a fost în drept de a-l expertiza şi a-i stabili grad de invaliditate.
Prin acţiunile sale intenţionate, cauzând un prejudiciu în proporţii mari bugetului
de asigurări sociale prin aprecierea ilegală a gradului de invaliditate fără termen
care a generat achitarea neîntemeiată a pensiei şi compensaţiei pseudoinvalidului C.A.,
M.I. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art.328 alin.(l) CP al RM - depăşirea
atribuţiilor de serviciu, care se caracterizează prin săvârşirea de către o persoană cu
funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi
atribuţiilor acordate prin lege, cauzând daune în proporţii mari intereselor publice.
Tot ea, (conform actului de învinuire) în scopul realizării intenţiilor sale criminale,
urmărind interesul personal de a-şi legaliza acţiunile sale criminale, ce au constat în
examinarea de sine stătătoare şi încadrarea unilaterală în grad de invaliditate a cet. C.A., cu
încălcarea pct.32 al Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalităţii din Republica
Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.470 din 29.08.1991 (abrogat prin Hotărârea
Guvernului cu privire la expertiza medicală a vitalităţii nr.746 din 30.06.2004) potrivit căruia
„organele de expertiză medicală a vitalităţii se convoacă în şedinţe în componenţă deplină
şi, după discutarea colegială a rezultatelor examenului efectuat, adoptă decizia
corespunzătoare...", a contrafăcut semnătura preşedintelui CEMV psihiatrie B.V. în
cotorul (certificatul) seria DM-EM-6 nr.___ din 25 ianuarie 2000, care este act public şi
serveşte drept temei pentru achitarea pensiei de invaliditate, fapt confirmat de raportul de
expertiză grafologică nr.3 din 12 ianuarie 2007, totodată, introducând în acest cotor date vădit
false privind deţinerea gradului doi de invaliditate de către C.A.T.
Prin acţiunile sale intenţionate, I.M. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art.332
alin.(l) CP al RM - falsul în actele publice, care se caracterizează prin înscrierea de către o
persoană cu funcţie de răspundere în documente oficiale a unor date vădit false, precum
şi falsificarea unor astfel de documente, săvârşind aceste acţiuni din interes personal.
Conform prevederilor art. 389 alin.(1) CPP sentinţa de condamnare se adoptă numai în cazul
în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului a fost confirmată prin
ansamblul de probe dobândite în corespundere cu normele procesual-penale. Analizând
probele acumulate în urma cercetării judecătoreşti, consider că niciuna din afirmaţiile
conţinute în rechizitoriul de învinuire nu şi-a găsit confirmare Ba invers, chiar şi probele
învinuirii examinate minuţios de către instanţa de judecată confirmă lipsa faptelor
prejudiciabile imputate dnei M.I.
509

Lipsa faptei infracţiunii se confirmă prin ansamblul de probe examinate de către
instanţa de judecată, şi anume:
1. Depoziţiile M.I. care a declarat că învinuirea ei în săvârşirea infracţiunilor prevăzute
de art.328 alin.(1) şi art.332 alin.(1) CP este nefondată şi nelegitimă. Ea a menţionat că, prin
ordinul nr.57 din 31.12.1997, a fost angajată în funcţia de medic-expert la Consiliul de
expertiză medicală a vitalităţii (CEMV) psihiatrie din cadrul Consiliului Republican de
Expertiză Medicală a Vitalităţii, funcţie pe care a deţinut-o până în 01.12.2000.
La 25.01.2000, bolnavul C.A.T., 1959 n., domiciliat în or. ___________, s. Mitoc a
fost expertizat în mod consultativ de către Consiliul Republican Expertiză Medicală a
Vitalităţii în Psihiatrie. După cum rezultă din ,,Raportul de expertiză medico-legală nr. 286
,,cet. C.A. a fost trimis la CEMV cu următorul diagnostic: ,,Boală cerebro-vasculară.
Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene. Malformaţie artereo-venoasă în regiunea temporooccipitală.
Sindrom hidrocefal-hipertensiv. Cefalee secundară tip tensional permanent.
Insuficienţă piramidală bilaterală, risc înalt de recidiv.” (pagina 3 din raport, semnată de
expertul judiciar de categorie superioară B.A.). La fel, din fişa de trimitere la CEMV (forma
nr.088/u) pagina 19 a dosarului se vede, cu certitudine, că pacientului i-a fost stabilit un
diagnostic psihiatric p.17 b) ,,Consecinţele leziunii organice cu schimbări de personalitate de
tip organic. Sindromul asteno-vegetativ cu elemente obsesiv-fobice”.
În 2000 Consiliul Expertiză Medicală a Vitalităţii în Psihiatrie era parte componentă a
Consiliului Republican Expertiză Medicală a Vitalităţi. Astfel, după cum se confirmă şi în
actul de acuzare, ea a activat în funcţia de medic expert la CEMV Psihiatrie – un consiliu
specializat din cadrul Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii, constituit în
conformitate cu prevederile punctelor 4, 6, 13 din Regulamentul organelor de expertiză
medicală a vitalităţii (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 470 din 29.08.1991). Prin urmare,
nu poate fi invocată încălcarea principiului teritorialităţii, deoarece acest consiliul nu a fost un
consiliu raional, orăşenesc sau interraional care are în componenţa sa, conform punctului 7
din acelaşi regulament un chirurg, un terapeut şi un neuropatolog, dar a fost un consiliu unic
specializat în psihiatrie de nivel republican. Fiind de nivel republican, consiliul deserveşte
pacienţii din întregul teritoriu al republicii.
Conform punctelor 3 şi 6, în calitatea sa de unic organ plenipotenţiar în determinarea
gradului de invaliditate la persoanele cu dereglări psihice, în temeiul punctului 25, Consiliul a
avut nu numai dreptul, dar şi obligaţiunea de a constata nivelul dereglării funcţiei vitale
precum şi aprecierea gradului de invaliditate.
Conform punctului 32 al Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalităţii
din Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 470 din 29.08.1991,,Organele
de expertiză medicală a vitalităţii se convoacă în şedinţe în componenţă deplină şi, după
discutare colegială a rezultatelor examenului efectuat, adoptă decizia corespunzătoare. Datele
examenului şi decizia adoptate se introduc în procesul-verbal al şedinţelor, cât şi în actul de
examinare, ambele fiind semnate de preşedinte şi membrii consiliului de expertiză şi sunt
autentificate prin ştampilă” (datele examenului şi decizia adoptată au fost introduse atât în
actul de examinare, cât şi în procesul-verbal al şedinţei, fapt confirmat prin actul de
examinare nr.145 şi ,, Registrul de evidenţă a proceselor-verbale ale şedinţelor CREMV
in psihiatrie vol.3, pag. 105).
CEMV psihiatrie a activat tot timpul în componenţă deplină. Până în 30.10.2000
componenţa a fost: B.V. – preşedinte, şi membrii – S.V. şi I.M., asistenta medicală – V.E.
Procesul-verbal nr.14 al şedinţei CEMV psihiatrie din 25.01.2000, în care este indicat
atât diagnosticul, precum şi gradul de invaliditate stabilit cet. C.T., este semnat de către dna I.
şi de către preşedintele consiliului B.V. Lipseşte semnătura lui S.V., însă aceasta nu înseamnă
că dl S. nu a participat la şedinţa consiliului, dar confirmă o neatenţie a asistentei medicale
510

care era responsabilă de întocmirea procesului-verbal şi prezentarea lui pentru a fi semnat
fiecărui membru al consiliului.
Prezenţa a două semnături ale membrilor consiliului pe procesul-verbal al şedinţei din
25.01.2000 prin care se certifică decizia adoptată de către CEMV psihiatrie referitoare la cet.
C.T. confirmă faptul că decizia de încadrare a acestuia în gradul doi de invaliditate nu a fost
adoptată de către dna I. unipersonal şi nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu dar, din contra, în
calitate de membru al consiliului, a participat la discutarea colegială a rezultatelor examenului
efectuat şi la adoptarea deciziei.
Referitor la procesul-verbal de expertizare a cet. C.T. (nr.145 din 25.01.2000) dna I. a
declarat că paginile 2, 5 şi 6 ale acestui proces-verbal sunt îndeplinite de către ea însăşi, cu
excepţia punctului 10 (pag.2) şi a punctului 35 (pag.6). În actul dat lipseşte a doua foaie
(pag.3-4) pe care, de către B.V. sau S. V., se indica anamneza clinică a bolnavului, datele
examenului psihiatric, rezultatele investigaţiilor funcţionale şi radiologice, diagnosticul
stabilit de CEMV. Statusul terapeutic îl descria dna B.V. totdeauna semna sub datele
examenului psihiatric pe pag.3, iar S.V. confirma rezultatele prin semnătura s Prezenţa pe
pag.6 a actului numai a semnăturii dnei I. în calitate de membru confirmă faptul că după ce a
terminat de scris statusul, a aplicat semnătura şi ea l-a transmis preşedintelui. Nu a fost semnat
la sfârşit de către B. şi S., posibil, din motivul că bolnavul era în stare grea şi preşedintele de
îndată a transmis actul asistentei medicale pentru ca aceasta să-l includă în procesul-verbal al
şedinţei şi să perfecteze certificatul de invaliditate. Faptul că bolnavul era în stare grea se
demonstrează prin depoziţiile lui C.T. (f.d. 131 verso), care a declarat că, la stabilirea gradului
de invaliditate, s-a adresat fiind însoţit de soţie.
La 31.10.2005, procesul-verbal de expertizare nr.145 din 25.01.2000 a bolnavului C. a
fost transmis integral Departamentului Expertiză Medicală a Vitalităţii, fiind primit de către
asistenta superioară, care, prin semnătura sa, a confirmat primirea acestui document în
întregime. Din circumstanţe neelucidate de organul de urmărire penală, din procesul-verbal de
expertizare nr.145 din 25.01.2000 a fost ruptă foaia 2 pe care erau înscrise rezultatele
examinării bolnavului şi argumentarea deciziei.
Dna I. l-a întrebat pe procurorul V.M. de cine şi în ce circumstanţe a fost ruptă fila
respectivă din procesul-verbal de expertizare a cet. C.T. (f.d. 195 verso), anexat ca un corp
delict (foaia d. 12-15), dar întrebarea nu s-a învrednicit de răspuns, mai mult ca atât, dnei I. i
s-a creat impresia că pe organul de urmărire penală nici nu l-a interesat acest fapt.
În aceste împrejurări, apare întrebarea, cui i-a fost convenabil să rupă foaia cu nr.2 act?
Dna I. a concretizat că, în octombrie 2005, prin dispoziţia dlui L.Z. (director al
Departamentului Expertiză Medicală a Vitalităţii) s-au cerut procesele-verbale de expertizare
a cetăţenilor cu viza de reşedinţă din raionul ___________, care se aflau la moment la
registratura consiliului. Înainte de a transmite actele respective, fiecare proces-verbal a fost
verificat, pentru a se asigura de corectitudine, de către S.V., V. E. şi I. După verificare, dna I.,
personal, pe fiecare proces-verbal a scris pe prima pagină „din listă” – adică era din lista celor
solicitate de a fi transmise. Fiecare proces-verbal în parte era complet, constituit din 3 foi
(foaia 2-3 sunt inseparabile), fişa de trimitere la CEMV F088u, extrase din staţionar, concluzii
ale altor specialişti, descrieri ale clişeelor de la RMN şi TC.
Prin urmare, nu putea să nu observe că procesul-verbal nr.145 nu era semnat la pag.6
de către toţi membrii, însă, constatând faptul că semnăturile lui B. şi S. sunt pe pag.3, l-a
transmis la Departament.
La 31.10.2005, au fost transmise 58 de procese-verbale de expertizare a invalizilor,
inclusiv a cet.C.A.T. la Departamentul Expertiză Medicală a Vitalităţii (str.Gh.T., 3). Toate
actele au fost încă o dată verificate de către persoana responsabilă de la departament, care le-a
primit.
511

Dna I. este convinsă că foaia 2 din procesul-verbal nr.145 a fost intenţionat ruptă de
cineva ulterior, pentru a o învinui de depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Conform registrului de evidenţă a proceselor-verbale a şedinţelor CREMV în
psihiatrie început la 30.09.1999 şi terminat la 26.01.2000, la fila 104 este fixat procesul-verbal
nr.14 al şedinţei CREMV în psihiatrie din 25.01.2007, în care, sub nr.145, este înregistrat
cet.C.T. căruia i s-a determinat gradul doi de invaliditate, cauza-boală obişnuită, fără termen
de reexaminare, cu diagnoza: ,,Tulburare organică cerebrală”. Această diagnoză, conform
Clasificaţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 1992, cu titlul ICD-10, include
psihosindromul organic. Această boală (stare patologică) este absolut ireversibilă.
Examinând în mod consultativ şi minuţios bolnavul, precum şi documentele medicale
de care dispunea, şi anume: fişa de trimitere la CEMV F088-u, extrasele din staţionar, fişa de
ambulatoriu, descrierea şi clişeul de la Rezonanţa Magneto-nucleară, în conformitate cu
prevederile p.6, 21 aliniatul 1 al ,,Instrucţiunii cu privire la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor
de asistenţă socială în Republica Moldova” aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.315 din
01.06.1993, ,,Lista defectelor şi bolilor ce servesc drept bază pentru stabilirea invalidităţii fără
indicarea termenului reexpertizării” aprobată de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova
09.08.1993 nr.01-9/308 şi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova
din 09.08.1993 nr.01/663, Consiliul Republican Expertiză Medicală a Vitalităţii în Psihiatrie
l-a încadrat corect pe bolnavul C.T., 1959 n., domiciliat ___________ s. Mitoc în gradul doi
de invaliditate, cauza-boală obişnuită, fără termen de reexpertizare.
Conform diagnosticului stabilit bolnavului C.T pe parcursul anilor 2000- 2007,
maladia de care suferă acesta nu are o dinamică pozitivă, dar, din contra, se agravează. El este
invalid până în prezent.
M.I. consideră că CEMV ___________, contrar prevederilor legale, l-a invitat pe C.T.
la control şi, prin procesul-verbal de expertizare din 21.07.2006, nu l-a încadrat în grad de
invaliditate. Acest proces-verbal este perfectat greşit şi contradictoriu, nu are număr de
înregistrare, în punctul 34 este indicat faptul că expertiza a început şi s-a sfârşit la 28.07.2005.
Exceptând faptul că CEMV ___________, în punctul 21.1, indică un diagnostic invalidant,
nu-l încadrează în grad de invaliditate, în grabă procesul-verbal este transmis dlui L.Z., care,
la rândul său, la 03.08.2006, îl expediază CCCEC (f.d.17).
Referitor la certificatul de invaliditate seria DM-EM-6 nr.___ din 25.01.2000, M.I.
susţine că este învinuită neîntemeiat de introducere a datelor vădit false, deoarece perfectarea
certificatului de invaliditate ţine de competenţa asistentei medicale – V.E. care a şi confirmat
şi ea că certificatul a fost scris de ea însăşi în baza procesului-verbal al şedinţei din
25.01.2000. Certificatul a fost semnat de către dna preşedinte, V.B., şi autentificat cu ştampila
CEMV. Decizia de încadrare a cet. C.T. în gradul 2 de invaliditate a fost adoptată colegial,
fapt confirmat prin procesul-verbal al şedinţei nr.14 din 25.01.2000 şi nu de I. unipersonal,
astfel nu a putut şi nu a avut niciun motiv de a săvârşi anumite acţiuni criminale.
Depoziţiile M.I. sunt obiective şi se confirmă de totalitatea, fără excepţii, a probelor
cercetate de judecată.
2. Astfel, martorii audiaţi în şedinţa de judecată au declarat:
- B.V. că a activat în funcţie de şef al CEMV psihiatrie în perioada 1997-2000.
Funcţiile principale ale acesteia erau examinarea bolnavilor, reexaminarea acestora,
întocmirea concluziilor cu privire la gradele de invaliditate, semnarea certificatelor de
invaliditate. În consiliu activau în calitate de medici S.V. şi M.I., în calitate de asistenţă
medicală – V.E. Semnăturile din certificatul seria DM-EM-6 nr. ___ din 25.01.2000, eliberat
pe numele lui C.A. şi din registrul de evidenţă a proceselor-verbale, sunt îndeplinite de B.V.
În timpul urmăririi penale B.V. a declarat că semnătura din dreptul numelui ei de pe certificat
512

se aseamănă cu semnătura ei. Scrisul în certificatul nominalizat îi aparţine surorii medicale
V.E. Pe certificatul dat este aplicată ştampila Consiliului;
- V.E. că a activat în calitate de asistenţă medicală a CEMV psihiatrie în perioada
anilor 1986-2006. Funcţiile principale ale dnei V.E. constau ca, după examinarea bolnavilor
de către membrii CEMV, să verifice existenţa semnăturilor tuturor membrilor Consiliului în
procesul-verbal, să-l înregistreze în registrul de evidenţă, să întocmească certificatul respectiv.
Prima pagina a procesului-verbal nr.145 din 25.01.2000 a fost completat de V. E., iar restul –
de M.I. De ce lipseşte o pagină a procesului-verbal V.E. nu ştie. Certificatul nr.___ pe numele
lui C. e semnat de B. Înainte de a-l expedia la DENV, V.E. a verificat dosarul şi nu a depistat
ilegalităţi, nici în raport cu numele C;
- S.V. a activat în calitate de medic al CEMV psihiatrie. Dosarul lui C. a fost expediat
la ___________ conform interpelării lui L.Z. Dosarul a fost expediat integral, nu putea să
lipsească nicio foaie. Consideră că în foaia ruptă erau aduse argumentele ce ţin de boala
pacientului.
- V.S., interogat în calitate de specialist, a confirmat corectitudinea încadrării
bolnavului C. în gradul doi de invaliditate fără termen. Temei – hotărârea Guvernului nr.412.
- B.S. a declarat că bolnavul C., în perioada expertizării, nu a fost examinat. Expertiza
nu a fost finalizată şi evaluarea lor este doar o consultaţie, şi nu un act de expertiză. Decizia
finală trebuia să o primească CREMV.
3. Depoziţiile martorilor menţionaţi sunt confirmate obiectiv de documentele cercetate
în şedinţa de judecată. Astfel, depoziţiile martorului B.V. despre semnarea de către ea a
certificatului seria DM-EM-6 nr. ___ din 25.01.2000, eliberat pe numele lui C.A. şi despre
menţiunea de stabilire a gradului doi de invaliditate a acestui bolnav efectuată în registrul de
evidenţă a proceselor-verbale, se confirmă prin certificat şi registru.
Şi depoziţiile martorului V.E. despre semnarea de către B.V. a certificatului seria DM-EM-6
nr. ___ din 25.01.2000, eliberat pe numele lui C.A., se confirmă prin conţinutul certificatului
menţionat.
4. Învinuirea în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.328 alin.(1), 332 alin.(1) CP
se bazează pe concluziile a două expertize: medico-legală şi grafologică.
Ambele acte de expertiză sunt din punct de vedere procesual-penal nule, deoarece:
a) sunt realizate cu încălcarea dreptului la apărare. M.I. a fost lipsită de drepturile sale
prevăzute de art.145 CPP, şi anume: dreptul de a cunoaşte obiectul expertizei, de a
recuza experţii, a formula întrebări, a participa la efectuarea lor etc.
b) ambele expertize sunt nule din punct de vedere juridic, deoarece, conform art.94 alin.2
CPP, în procesul penal nu pot fi admise ca probe datele care au fost obţinute prin
încălcarea dreptului la apărare.
Expertiza medico-legală efectuată în cadrul urmăririi penale este nulă ca probă şi din
alte motive: experţii au fost incompetenţi, în comisie nu a fost inclus niciun expert psihiatru,
datele obiective ale bolnavului au fost incomplete, contravine concluziilor actului de expertiză
medico-legală în comisie etc.
Astfel expertiza medico-legală efectuată în cadrul urmăririi penale este nulă ca probă
dat fiind faptul că ea contravine prevederilor art.20 al Legii privind asistenţa psihiatrică din
16.12.1997, care univoc a stipulat: ”Stabilirea diagnosticului afecţiunii psihice, deciderea
asupra aplicării masurilor medicale coercitive sau avizarea examinării acestei probleme
constituie dreptul exclusiv al medicului psihiatru sau al comisiei de medici psihiatri”.
O probă incontestabilă din punctul de vedere al legalităţii, care a formulat răspunsuri
la toate aspectele ce ţin de încadrarea în grad de invaliditate a bolnavului C.T. o constituie
raportul de expertiză medico-legală în comisie, nr.164 din 24.05.2007. În raportul de expertiză
513

medico-legală, experţii în baza materialelor dosarului penal, documentelor medicale
prezentate, circumstanţelor cazului şi în conformitate cu întrebările înaintate pentru
soluţionare, au ajuns la următoarele concluzii:
• Pacientul C.T., cu diagnosticul trimis la CMC indicat în forma nr.F-088/u – „Boală
cerebro-vasculară. Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene. Malformaţie arteriovenoasă
în regiunea temporo-occopitală. Sindromul hidrocefal-hipertensiv. Cefalee
secundară de tip tensional permanent. Insuficienţă piramidală bilaterală, risc înalt de
recidiv.”, „Consecinţele leziunii organice cu schimbări de personalitate de tip organic.
Sindomul asteno-vegetativ cu elemente obsesiv-fobice” –a fost încadrat corect în
gradul doi de invaliditate de boală obişnuită în baza „Listei defectelor şi bolilor
ce serveşte drept bază pentru stabilirea invalidităţii fără indicarea termenului
reexpertizării”, punctul 6. boli ale sistemului nervos, invaliditatea a fost stabilită
corect fără termen de expertizare.
• Diagnosticul: „Tulburare organică cerebrală. Sindrom psihoorganic”, conform
evoluţiei în dinamică, este o consecinţă a diagnosticului indicat în primul punct al
prezentelor concluzii.
• În temeiul documentelor medicale prezentate, starea pacientului nu s-a îmbunătăţit,
ci, dimpotrivă, a continuat lent să se înrăutăţească, astfel, microanghiopatia
cerebrală în 2004 a fost apreciată de stadiul unu, iar în 2007 – stadiul doi, la
insuficienţa piramidală bilaterală asociindu-se mai târziu şi tulburările sfincteriene de
tipul chemărilor imperioase la micţiune, tulburările cognitive amnezice şi
comportamentale, ceea ce poate fi o consecinţă a hemoragiei subarahnodiene suportate
în 1999. Malformaţii arterio-venoase pot avea trei moduri de evoluţie: staţionară, fără
agravare; agravare rapidă (hemoragie subarahnoidiană repetată, ce poate conduce la
deces) şi – evoluţie lent progresivă.
• Dna I.M. a activat, conform cartelei de muncă, în perioada de referinţă în funcţie de
medic-expert în cadrul CREMV cu sediul în mun. Chişinău. În perioada respectivă,
Consiliul Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii în psihiatrie avea funcţie
dublă – pe lângă funcţia de Consiliu primar pe care o deţinea, i-a fost atribuită şi
funcţia de Consiliu de nivel republican de expertizare în mod consultativ, de control şi
de recurs a invalizilor din toată ţara, fapt confirmat şi prin datele de înregistrare a
proceselor-verbale indicate în „Registrul şedinţelor CREMV” prezentat pentru
expertizare.
• Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene suportate de către C.A. sub formă de:
„Boală cerebro-vasculară. Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene. Sindromul
hidrocefal-hipertensiv. Cefalee secundară de tip tensional permanent. Insuficienţă
piramidală bilaterală, risc înalt de recidiv.”, „Consecinţele leziunii organice cu
schimbări de personalitate de tip organic. Sindromul asteno-vegetativ cu elemente
obsesiv-fobice” sunt sesizabile până la momentul de faţă.
• Conform „Regulamentului Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii”
(pct.6,10,11,12) şi „Instrucţiunii privind modul de stabilire a invalidităţii” (pct.37,39)
aprobate prin Hotărârea Guvernului RM nr. 688 din 20 iunie 2006, CEMV teritorial
din ___________ la 21.07.2006 nu a fost în drept să supună expertizei decizia
instanţei superioare CREMV în psihiatrie din 2000 privind încadrarea pacientului C.A.
în gradul doi de invaliditate fără termen de expertizare. De asemenea, contrar
prevederilor pct.5 şi 14-17 ale „Instrucţiunii” menţionate, CEMV teritorial
___________ a efectuat reexpertizarea în baza formei F-088/e fără consultarea
psihiatrului, exceptând la faptul că gradul de invaliditate (în 2000) a fost stabilit de
către CREMV în psihiatrie în baza bolii psihiatrice.
514

• În cadrul reexpertizării de către CEMV teritorial ___________ în anul 2006
diagnosticul formei F-088/e este incomplet, fără consultarea psihiatrului, fără
rezultatele investigaţiilor paraclinice necesare, inclusiv RMN şi Echo-EG, fără
consultarea psihologului, motiv din care considerăm imposibilă aprecierea
deficienţelor funcţionale numai în baza datelor prezentate şi respectiv a semnelor de
invaliditate.
• Este de menţionat faptul că, conform datelor prof. M.G., consultaţiei psihiatrului N.C.
şi rezultatului investigaţiei RMN cerebrale, bolnavul C.T. poate fi încadrat în gradul
de invaliditate cu reducere accentuată a activităţilor vitale (gradul doi (II)).
• Ţinem să menţionăm că concluziile în raportul de expertiză medico-legală în comisie
nr.286 din 28.09.2006 au fost trase fără a se ţine cont de prevederile „Regulamentului
Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii” (pct.6,10,11,12) şi ale
„Instrucţiunii privind modul de stabilire a invalidităţii” (pct.37,39) aprobate prin
Hotărârea Guvernului RM nr.688 din 20 iunie 2006, precum şi ale regulamentelor şi
HG RM nr.315 din 01.06.1993, în lipsa consultării de către prof.M.G., a psihiatrului
M.C., cu participarea în comisie la soluţionarea activităţii CREMV a specialistului
CEMV teritorial (Ejova).
5. Lipseşte atât latura obiectivă a infracţiunilor imputate, cât şi cea subiectivă.
Din cele relatate se poate deduce că bolnavul C.T a fost încadrat corect în gradul doi
de invaliditate. Prin urmare, relaţiilor sociale nu li s-au cauzat niciun prejudiciu. M.I. nu şi-a
depăşit atribuţiile sale de serviciu, nu a întreprins acţiuni care ar depăşi în mod vădit limitele
drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, intereselor publice nu li s-au cauzat daune.
M.I. nu a introdus în documente oficiale anumite date, care pot fi atribuite la categoria
„vădit false” sau falsificarea documentelor medicale legate de conferirea gradului doi de
invaliditate bolnavului C.T. Acţiunile ei şi ale altor membri ai CEMV psihiatrie în procesul de
expertizare a bolnavului nominalizat au fost legale.
Este incorect apreciat de organul de urmărire penală şi statutul de serviciu al M.I. Ea
nu este persoană cu funcţii de răspundere. Conform certificatului din 03.05.07 eliberat de
CNAS, medicii-experţi, conform Clasificatorului Unic al funcţiilor publice nu sunt incluşi în
categoria persoanelor cărora li se conferă statut de funcţionar public.
Organul de urmărire penală nu a stabilit nici latura subiectivă a infracţiunii. În documentele
procesuale se invocă faptul precum că ea „ ...în scopul realizării intenţiilor criminale,
urmărind interesul personal de a-şi legaliza acţiunile sale criminale, ce au constat în
examinarea de sine stătătoare şi încadrarea unilaterală în grad de invaliditate a cet. C.A.”...etc.
(În continuare este indicată denumirea Regulamentului organelor de expertiză, prevederile
căruia, chipurile, au fost încălcate de inculpată. Realizând o legătură între elementul subiectiv
şi un segment al presupusei laturi obiective, organul de urmărire penală nu a stabilit şi nu a
invocat concret în ce anume constă aşa-numitul „interes personal”. Jurisprudenţa CSJ a
Republicii Moldova statuează obligaţiunea organului de urmărire penală de a stabili toate
elementele constitutive ale infracţiunii. În decizia Colegiului penal al CSJ din 30.01.2001 se
menţionează că „atât ancheta penală, cât şi instanţele judecătoreşti au evitat să constate latura
subiectivă a acestei infracţiuni şi s-au referit numai la descrierea probelor. Prin urmare,
hotărârile sunt nemotivate, ce oferă temei pentru casare prin soluţia pronunţată în recurs”.
6. Urmărirea penală în privinţa lui M.I. nici nu putea să fie pornită. Conform art.275
CPP, lipsa faptului infracţiunii, intervenirea termenului de prescripţie, a amnistiei sunt
circumstanţe care exclud urmărirea penală.
Organul de urmărire penală, ignorând prevederile alin.(1) al art.254 CPP, nu a
întreprins toate măsurile prevăzute de lege pentru a cerceta, sub toate aspectele, complet şi
515

obiectiv, circumstanţele cauzei pentru stabilirea adevărului. Au fost respinse neîntemeiat
demersurile ce se referă la numirea unei expertize medico-legale în comisie (expertiză, care ar
fi fost numită cu respectarea normelor procesual-penale), la anexarea la materialele dosarului
şi analiza proceselor-verbale ridicate în timpul percheziţiei de către colaboratorii CCCEC etc.
Admiterea acestor demersuri i-ar fi dat posibilitate organului de urmărire penală să stabilească
lipsa faptului infracţiunii.
Nu s-a ţinut cont şi de alte prevederi legale. Astfel, art.328 alin.(1) CP stabileşte ca
pedeapsă şi închisoarea pe un termen de până la 3 ani este clasificată ca o infracţiune mai
puţin gravă; art.332 alin.(1) CP stabileşte ca pedeapsă şi închisoarea pe un termen de până la 2
ani, este clasificată ca o infracţiune uşoară (a se vedea art.16 CP. Clasificarea infracţiunilor).
În temeiul art.60 CP, persoana se liberează de răspundere penală, dacă, din ziua săvârşirii
infracţiunii, au expirat următoarele termene: 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare şi 5
ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave. Acţiunile considerate de organul de
urmărire penală drept fapte prejudiciabile au fost realizate în luna ianuarie 2000.
Din considerentele expuse, pornirea la 14.02.07 şi 15.02.07 a urmăririi penale faţă de
M.I. contravine principiului prescripţiei tragerii la răspundere penală stabilit de art.60 CP.
M.I. cade sub incidenţa a două legi cu privire la amnistie. Art.1. - (1) al Legii privind
amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din
30.07.2004 prevede încetarea procesului penal în cauza în curs de urmărire penală sau în
curs de judecare referitoare la infracţiunea, săvârşită până la data adoptării prezentei legi,
pentru care Codul penal nr.985-XV din 18 aprilie 2002 sau Codul penal aprobat prin Legea
R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961 prevede, în calitate de pedeapsă principală maximă, o
pedeapsă nu mai aspră decât pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 7 ani.
Art.8 al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la proclamarea
independenţei Republicii Moldova din 26.07.2001 stabileşte obligaţiunea organului de
urmărire penală de a clasa toate cauzele în curs de anchetă penală şi cauzele, nejudecate de
instanţele judecătoreşti până la intrarea în vigoare a prezentei legi, referitoare la infracţiunile
săvârşite de persoanele specificate la articolele l şi 2. M.I. cade sub incidenţa art.1 al Legii în
cauză ca femeie având la întreţinere trei copii minori.
7. Urmărirea penală contravine principiilor generale ale procesului penal: al legalităţii
(art.7 CPP) nu s-a desfăşurat în strictă conformitate cu principiul prezumţiei nevinovăţiei
(art.8 CPP), nu au fost respectate drepturile la apărare; al respectării drepturilor, libertăţilor şi
demnităţii umane (art.10 CPP) – fapte ce şi-au găsit confirmare atât în cadrul urmăririi penale,
cât şi în încheierea judecătorului de instrucţie din 02.03.2007.
Voi elucida doar câteva aspecte grave de încălcare ale drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale M.I. În cadrul urmăririi penale, atât M.I., cât şi apărătorul ei, au solicitat de
mai multe ori anexarea la materialele dosarului a proceselor-verbale de expertizare a
bolnavilor; procesele-verbale care, în versiunea organului de urmărire penală, din neglijenţa
inculpatei – s-au pierdut. Procurorul, iniţial, a admis demersurile inculpatei şi ale apărătorului
de anexare la materialele dosarului a proceselor-verbale, ridicate din incinta CEMV psihiatrie
în cadrul percheziţiei efectuate de colaboratorii CCCEC. După ce s-a constatat că procurorul a
anexat alte liste ale bolnavilor – celor de la Cernobâl şi nu cele solicitate, demersurile, în
sensul invocat anterior au fost repetate. Procurorul a respins aceste solicitări legitime,
invocând faptul că inculpata şi apărătorul pot solicita procesele-verbale ridicate din incinta
CEMV psihiatrie în cadrul percheziţiei efectuate de colaboratorii CCCEC şi în şedinţa de
judecată. Evident că astfel de demers a fost înaintat instanţei de judecată, fiind admis.
Procurorul a prezentat 2 volume ale listelor proceselor-verbale ridicate de CCCEC. În urma
cercetării acestor materiale de către M.I. s-a constatat faptul că toate procesele-verbale
imputate ei ca pierdute şi calificate ca neglijenţă au fost depistate, ele fiind transmise de către
516

CCCEC consiliilor de expertizare teritoriale. Astfel, organul de urmărire penală nu şi-a
îndeplinit obligaţiunea prevăzută de art.96 CPP – cea de a stabili în cadrul urmăririi penale a
faptelor referitoare la existenţa elementelor infracţiunii, precum şi cauzele care înlătură
caracterul penal al faptei. Concomitent, a fost încălcat şi principiul prezumţiei nevinovăţiei
prevăzut de art.8 CPP, art.6, p.2 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor Fundamentale. De fapt şi de iure, organul de urmărire penală a pus în sarcina
M.I. obligaţia de a-şi demonstra nevinovăţia
Aceleaşi afirmaţii pot fi făcute şi în privinţa respingerii demersurilor M.I. şi ale
apărătorului cu privire la numirea unei alte expertize medico-legale în comisie, includerea în
comisie a experţilor şi din domeniul psihiatrie, oferirea posibilităţii de a formula şi alte
întrebări etc. Respingerea şi acestor demersuri a dus la tergiversarea procesului penal timp de
mai mult de un an, fiindcă instanţa de judecată a admis demersul inculpatei de a numi o astfel
de expertiză, concluziile căreia confirmă ilegalitatea actului de învinuire.
A fost încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei şi prin faptul răspândirii de către
organele de drept în mijloacele de informare în masă a informaţiei cu privire la săvârşirea de
către M.I. a faptelor incriminate.
Episodul de învinuire a M.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.329 CP.
M.I. este învinuită şi în neasigurarea păstrării a 97 procese-verbale de expertizarereexpertizare
a invalizilor.
Şi această învinuire în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.329 alin.(1) CP, prin
neasigurarea păstrării a 97 procese-verbale de expertizare-reexpertizare a invalizilor, inculpata
o consideră nefondată şi nelegitimă.
Ea a declarat că, la 21 noiembrie 2005, după inventarierea proceselor-verbale de
expertizare din cadrul registraturii CREMV Psihiatrie, i-a prezentat Directorului
Departamentului de Expertiză Medicală a Vitalităţii dlui L.Z. o notă de serviciu cu indicarea
numărului total de procese-verbale de expertizare ce se aflau la data respectivă în CREMV
Psihiatrie.
La 24 noiembrie 2005, Colaboratorii CCCEC au efectuat o percheziţie precum şi au
ridicat unele acte din sediul CREMV Psihiatrie, iar după sfârşirea acestor acţiuni au sigilat
sediul Consiliului.
La 20 decembrie 2005, ofiţerul de urmărire penală al CCCEC, N.V., de comun cu alţi
colaboratori ai CCCEC, a schimbat lacătele de la uşi şi a început ridicarea proceselor-verbale
de expertizare, ridicare care s-a finalizat la începutul lunii martie 2006.
M.I. a asistat la aceste acţiuni numai primele câteva zile, ulterior s-a îmbolnăvit şi nu a
mai avut posibilitate să fie prezentă.
Pe întregul parcurs al urmăririi penale, organul de urmărire penală i-a lezat M.I.
dreptul la apărare manifestat prin faptul că, la demersurile de a i se prezenta listele proceselorverbale
de expertizare-reexpertizare anexate la procesul-verbal de ridicare din 20 decembrie
2005, acestea au fost respinse.
La sfârşitul urmăririi penale, ofiţerul de urmărire penală P. a anexat la materialele
dosarului o listă pe câteva foi, însă aceea era lista proceselor-verbale de expertizare a
invalizilor de „boala Cernobâl” transmise de la CREMV Psihiatrie DEMV încă în anul 2002,
fapt despre care a atenţionat anchetatorul. Alte liste aşa şi nu au fost prezentate.
La 1 iunie 2007, procurorul V.M. a prezentat în instanţă o listă pe 373 de foi a
proceselor-verbale de expertizare, însă şi aceasta nu este anexa la procesul-verbal de ridicare
din 20 decembrie 2005 care era compusă din 17 anexe la actul de primire-predare a
proceselor-verbale de expertizare, reexpertizare a invalizilor din 10 martie 2006, predate de
517

către locotenentul secţiei nr.3 a DGCCE a CCCEC inspector R.M. şi primite de către
lucrătorul CREMV registratorul medical P.M.
M.I. consideră că nu poate fi învinuită de neasigurarea păstrării a 97 de proceseverbale
de expertizare - reexpertizare a invalizilor, mai mult că conform „Indicatorului
documentelor-tip şi termenelor de păstrare pentru organele administraţiei publice, pentru
instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile Republicii Moldova” aprobat la 03.12.1997 de
Directorul Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova acestea nu fac parte din
Fondul arhivistic.
Din Fondul arhivistic fac parte numai Registrele proceselor-verbale ale şedinţelor şi
alte registre care în anul 2002 de către reprezentantul Arhivei Naţionale au fost cusute,
sigilate, aplicat numărul şi codul respectiv.
În şedinţele de judecată M. I. a prezentat atât informaţia, precum au fost prezentate şi
procesele-verbale, chipurile pierdute, care actualmente se află la păstrare la CEMV Râşcani.
Astfel, toate cele 97 de procese-verbale, care figurează în actele de învinuire a inculpatei
există.
Pornind de la cele relatate, M.I. nu a comis fapte prejudiciabile şi urmează a fi achitată
din motivul lipsei infracţiunii. Solicit şi adoptarea unei decizii interlocutorii în adresa
procuraturii şi a CCCEC cu privire la încălcarea flagrantă a legislaţiei procesual-penale.
Pronunţând o sentinţă de achitare a dnei M.I. instanţa de judecată îşi va îndeplini misiunea sa
de a realiza actul de justiţie în conformitate cu Legea, va restabili, după ani de chinuri,
onoarea şi demnitatea nu numai ale dnei M.I., dar şi ale invalidului C.A., umilit de soartă şi de
reprezentanţii organelor de drept, fiind numit în actele procesual-penale ca pseudoinvalid.
Data___________
Semnătura_______________
518

CAUZE ADMINISTRATIVE
519

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII
MOLDOVA
520

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA
APLICAREA SANCŢIUNILOR
ADMINISTRATIVE DE CĂTRE INSTANŢELE
JUDECĂTOREŞTI NR.22 DIN 10.07.1997
"Culegere de hotărâri explicative" Chişinău, 2002, pag.418
"Culegere de hotărâri explicative" Chişinău, 2000, pag.302
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.25 din
29.10.2001
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.38 din 20.12.1999
Analizând rezultatele studierii practicii judiciare de aplicare a sancţiunilor
administrative, Plenul Curţii Supreme de Justiţie menţionează că instanţele judecătoreşti
comit unele greşeli şi deficienţe esenţiale.
Unele instanţe judecătoreşti fără motive întemeiate tergiversează judecarea cazurilor cu
privire la contravenţiile administrative, încălcând termenele de aplicare a sancţiunilor
administrative, prevăzute de art.37 C.C.A., fapt care deseori impune clasarea procesului
administrativ în urma expirării termenelor de tragere la răspundere administrativă.
Asemenea încălcări se comit, în special, la judecarea contravenţiilor din domeniul
finanţelor (desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, încălcarea modului de întocmire
şi prezentare a documentelor privind calcularea şi vărsarea impozitelor şi a altor plăţi
obligatorii în buget şi în fondurile extrabugetare etc.); sanitaro-veterinar (dauna adusă
semănăturilor, plantaţiilor sau recoltei de culturi agricole, neluarea de măsuri pentru stârpirea
cânepei sălbatice, încălcarea regulilor de întreţinere a câinilor şi pisicilor); folosirii energiei
termice şi electrice (consumarea excesivă a energiei electrice şi termice, încălcarea regulilor şi
normelor de folosire a gazelor etc.) şi din alte domenii.
Aplicând sancţiunile administrative, instanţele judecătoreşti nu totdeauna ţin cont de
caracterul contravenţiei administrative, de persoana contravenientului, de gradul vinovăţiei,
de starea materială, de circumstanţele ce atenuează şi agravează răspunderea; în unele cazuri
pentru contravenţii administrative de o importanţă social-economică sporită aplică sancţiuni
în limita minimă, fără a aplica şi sancţiunea complementară, inclusiv şi în cazurile în care
aceasta este obligatoriu (contravenţiei fiscale, vamale etc.).
Clasînd cazurile administrative şi absolvindu-i pe contravenienţi de răspundere
administrativă, instanţele judecătoreşti nu totdeauna ţin cont de restricţiile aplicării observaţiei
verbale.
În scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei privind aplicarea
sancţiunilor administrative de către instanţele judecătoreşti, în conformitate cu art.2 lit. "e" din
Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie din 26 martie 1996, întrată în vigoare la 30 mai
1996, Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin prezenta hotărâre dă următoarele explicaţii:
1. Aplicând sancţiunea pentru contravenţia administrativă în conformitate cu articolul
22 C.C.A., instanţele judecătoreşti vor reieşi din faptul că sancţiunea administrativă este nu
numai o măsură de răspundere, dar are şi scopul de a educa persoana care a comis
521

contravenţia administrativă în spiritul respectării legilor, precum şi de a preveni comiterea
unor noi contravenţii atât de către contravenientul însăşi, cât şi de alte persoane.
2. Concomitent, potrivit prevederilor art.32 C.C.A., se va ţine cont de faptul că
sancţiunea administrativă se aplica în limitele stabilite de actul normativ, care prevede
răspunderea pentru contravenţia comisă, în strictă conformitate cu Codul cu privire la
contravenţiile administrative, aprobat prin Legea din 29 martie 1985 cu modificările şi
completările ulterioare, şi cu alte acte cu privire la contravenţiile administrative, ţinându-se
cont de caracterul contravenţiei comise, de persoana contravenientului, de gradul vinovăţiei
lui, de starea materială, de circumstanţele ce atenuează sau agravează răspunderea.
Instanţele judecătoreşti urmează să manifeste o atitudine strict diferenţiată faţă de
rezolvarea chestiunii cu privire la aplicarea sancţiunii administrative, mai ales când legea
prevede sancţiuni alternative.
3. Circumstanţele ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă sunt
enumerate în art.33 C.C.A., lista cărora nu este exhaustivă.
La judecarea cazului cu privire la contravenţia administrativă pot fi declarate drept
atenuante şi alte circumstanţe neprevăzute de legislaţie.
4. Art.34 C.C.A. conţine lista exhaustivă a circumstanţelor ce agravează răspunderea
pentru contravenţia administrativă şi ea nu poate fi extinsă.
Circumstanţele enumerate în art.34 C.C.A. (cu excepţia circumstanţelor prevăzute de
punctul 2 din acelaşi articol) servesc drept temei de sporire (intensificare) a responsabilităţii
pentru contravenţia administrativă.
[Pct.4 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.25 din 29.10.2001]
5. Dacă o circumstanţă sau alta face parte din componenţa contravenţiei administrative
ca element constitutiv, atunci la aplicarea sancţiunii ea nu poate fi luată în consideraţie drept
atenuantă sau agravantă.
6. Determinând mărimea (cuantumul) sancţiunii, instanţa nu este în drept să depăşească
limita maximă sau s-o reducă sub limita minimă, prevăzută de lege pentru contravenţia
respectivă. Ea poate fi sporită ori redusă doar în limitele sancţiunii stabilite pentru acest gen
de contravenţie.
7. Faţă de persoana care a comis o contravenţie administrativă poate fi aplicată oricare
din sancţiunile administrative, prevăzute de art.23 C.C.A. şi indicate în articolul ce stabileşte
responsabilitate pentru contravenţia administrativă concretă.
Concomitent, în temeiul şi în ordinea prevăzută de art.21 C.C.A. contravenientul poate
fi absolvit de răspundere administrativă cu limitare la observaţie verbală, care în virtutea legii
nu se consideră sancţiune administrativă.
Absolvirea de răspundere administrativă poate fi aplicată numai în cazul săvârşirii unei
contravenţii administrative care prevede în calitate de sancţiune avertisment sau amendă în
mărime de până la două salarii minime.
8. Pentru o contravenţie administrativă poate fi aplicată sancţiune principală sau
sancţiune principală şi complementară.
Sancţiunile administrative - avertismentul, amenda, privarea de dreptul special şi arestul
administrativ pot fi aplicate numai ca sancţiuni administrative principale, iar ridicarea contra
echivalent şi confiscarea obiectelor pot fi aplicate atât ca sancţiuni administrative principale,
cât şi complementare.
La judecarea cazului cu privire la contravenţia administrativă poate fi aplicată doar acea
sancţiune administrativă, care este indicată în articolul actului normativ ce stabileşte
responsabilitate pentru contravenţia administrativă respectivă.
Aplicarea în acelaşi timp a două sancţiuni administrative principale nu se admite.
522

În cazul în care sancţiunea administrativă complementară este prevăzută ca alternativă,
instanţa judecătorească poate decide aplicarea sau neaplicarea ei. Dacă însă articolul Părţii
Speciale prevede, de rând cu sancţiunea administrativă principală, în mod obligatoriu şi
sancţiune administrativă complementară, instanţa judecătorească nu este în drept să nu o
aplice.
Spre deosebire de Codul penal, Codul cu privire la contravenţiile administrative nu
prevede posibilitatea aplicării sancţiunii administrative sub limita minimă, prevăzută de lege
pentru contravenţia respectivă sau trecerea la o altă sancţiune administrativă mai blândă.
9. Se explică instanţelor judecătoreşti că legislaţia administrativă nu prevede
posibilitatea cumulării sancţiunilor stabilite pentru câteva contravenţii.
În cazul comiterii de către o persoană a două sau mai multor contravenţii administrative,
cauzele despre care se judecă separat, sancţiunea administrativă, în conformitate cu alin.1
art.35 C.C.A., se aplică pentru fiecare contravenţie separat.
Dacă una şi aceeaşi persoană a comis câteva contravenţii administrative şi cazurile se
judecă de instanţa judecătorească concomitent, în conformitate cu alin.2 art.35 C.C.A. se
aplică numai o singură sancţiune administrativă principală în limitele celei stabilite pentru
contravenţia mai gravă. Mai gravă se consideră contravenţia pentru care este stabilită o
sancţiune administrativă mai aspră. Concomitent, la sancţiunea principală poate fi adăugată
doar una din sancţiunile complementare, prevăzute de articolele privitoare la răspunderea
pentru oricare din contravenţiile comise.
Sancţiunile administrative, în cazul comiterii câtorva contravenţii administrative, se
aplică numai cu condiţia existenţei următoarelor condiţii generale:
a) săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor contravenţii administrative;
b) fiecare dintre contravenţii se califică conform unui articol separat al Părţii Speciale a
Codului (ori altui act normativ ce prevede responsabilitate administrativă), care dispune o
anumită sancţiune de sine stătătoare;
c) pentru fiecare contravenţie nu au expirat termenele de prescripţie pentru tragerea la
răspundere administrativă;
d) nici pentru una din ele persoana nu a fost supusă sancţiunii administrative.
10. Avertismentul (art.25 C.C.A.) este una din sancţiunile administrative principale cu
caracter educativ şi se aplică în special pentru săvârşirea contravenţiilor administrative
neînsemnate.
Avertismentul se aplică în scris. În alt mod poate fi perfectat doar în cazurile prevăzute
de legislaţie.
Aplicarea avertismentului ca sancţiune administrativă are efecte juridice respective
pentru contravenient.
11. Amenda (art.26 C.C.A.) ca sancţiune administrativă se aplică cetăţenilor şi
persoanelor cu funcţii de răspundere. Pentru cetăţeni ea nu poate depăşi, de regulă, douăzeci şi
cinci, iar pentru persoanele cu funcţii de răspundere, şaptezeci şi cinci de salarii minime.
În cazuri excepţionale în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor ce decurg din tratatele
internaţionale ale Republicii Moldova şi din necesitatea specială de a spori răspunderea
administrativă, actele legislative pot stabili o amendă mai mare decât cea prevăzută în alin.1
art.26 C.C.A.
Pentru contravenţiile administrative săvârşite cu scop de profit se prevede amendă în
mărime sporită, ce nu poate depăşi trei mii de salarii minime.
Concomitent, amenda nu poate fi mai mică decât un salariu minim, dacă altă mărime
minimă nu este stabilită de lege.
Aplicând sancţiunea sub formă de amendă, instanţa judecătorească este obligată să
indice în decizie mărimea sancţiunii în salarii minime, apoi echivalentul în lei.
523

Salariul minim se calculează în mărimea stabilită de legislaţie la momentul săvârşirii
contravenţiei.
12. Ridicarea contra echivalent (art.27 C.C.A.) şi confiscarea (art.28 C.C.A.) ca
sancţiuni administrative se extind numai asupra obiectelor, care au constituit instrumentul
comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative.
Pot fi ridicate contra echivalent sau confiscare numai obiectele, care se află în
proprietatea personală a contravenientului, dacă actele legislative nu prevăd altceva.
După conţinut ridicarea contra echivalent a obiectului constă în:
- luarea forţată a obiectului de la contravenient;
- comercializarea acestui obiect;
- restituirea către fostul proprietar a sumei obţinute cu reţinerea cheltuielilor pentru
comercializarea obiectului ridicat.
Confiscarea, spre deosebire de ridicarea contra echivalent, constă în ridicarea şi trecerea
silită şi gratuită a obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectului nemijlocit
al contravenţiei administrative, în proprietatea statului.
Se explică: nu pot fi ridicate contra echivalent sau confiscate în mod administrativ
obiectele care nu pot fi urmărite pe baza documentelor de executare silită (Anexa nr.1 la
Codul de procedură civilă), cu excepţia cazurilor în care legea prevede alt mod (exemplu,
Codul vamal).
Confiscarea nu poate fi substituită prin posibilitatea pentru contravenient de a plăti
preţul obiectului, care urmează a fi transformat în proprietate a statului.
13. În art.29 C.C.A. este stabilit termenul maxim şi termenul minim pentru privarea de
dreptul special, acordat cetăţeanului respectiv. Ea se aplică pe un termen de până la trei ani şi
poate fi nu mai mică de cincisprezece zile, dacă actele legislative ale Republicii Moldova nu
prevăd altceva.
La aplicarea acestei sancţiuni administrative se va ţine cont şi de restricţiile indicate în
alin.alin.3 şi 4 ale art.29 C.C.A.
14. Deliberând asupra cazurilor de responsabilitate administrativă pentru contravenţiile
ce se sancţionează, de rând cu alte sancţiuni, şi cu arestul, judecătoriile vor ţine cont de faptul
că arestul se aplică numai în cazuri excepţionale pentru unele categorii de contravenţii
administrative.
Arestul administrativ se stabileşte numai de instanţa judecătorească pe un termen de
până la 30 de zile. În cazul în care sancţiunea articolului indică numai termenul maximal al
arestului administrativ, această sancţiune poate fi stabilită: de la o zi până la limita maximală,
indicată în legea ce prevede responsabilitatea pentru contravenţia săvârşită.
Arestul administrativ ca excepţie poate fi aplicat contravenientului faţă de care, având în
vedere circumstanţele cauzei şi persoana lui, aplicarea altor sancţiuni indicate în articol va fi
considerată insuficientă.
Adoptând hotărârea privind aplicarea arestului administrativ, instanţa judecătorească va
verifica dacă nu sînt restricţii conform alin.2 art.31 C.C.A.
De restricţiile indicate în alin.2 art.31 C.C.A. se va ţine cont la examinarea demersurilor
pentru substituirea amenzii cu arest în caz de eschivare cu rea-voinţă de la achitarea ei (alin.4
art.26 C.C.A.).
Arestul administrativ nu poate fi aplicat faţă de femeile gravide, faţă de femeile care au
copii în vârsta de până la doisprezece ani, faţă de persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani,
faţă de invalizii de gradele întâi şi doi, faţă de militari şi supuşii serviciului militar chemaţi la
concentrare, precum şi faţă de persoanele din efectivul de soldaţi şi din corpul de comandă al
organelor afacerilor interne.
În decizia de aplicare a arestului administrativ trebuie indicată data de la care începe
calcularea termenului de arest (începe cu data adoptării deciziei de către instanţa
524

judecătorească). Termenul de reţinere administrativă se include în termenul de executare a
arestului administrativ.
15. Stabilind sancţiunea administrativă instanţa judecătorească verifică dacă nu a expirat
termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii administrative, care, de regulă, nu poate
depăşi 2 luni (alin.1 art.37 C.C.A.). Momentul din care începe să curgă termenul de
prescripţie este ziua săvârşirii contravenţiei, iar pentru contravenţia continuă acest termen se
calculează nu din momentul încălcării iniţiale, ci din momentul descoperirii ei.
În cazul refuzului de a intenta un proces penal sau în cazul clasării procesului penal, dar
în condiţiile când în acţiunile contravenientului există indicii unei contravenţii administrative,
sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai târziu de o lună din ziua adoptării hotărârii
cu privire la refuzul de a intenta un proces penal sau de la clasarea lui, însă nu mai târziu de 6
luni de la comiterea contravenţiei administrative.
În cazul în care hotărârea iniţială privind aplicarea sancţiunii administrative este clasată
în modul stabilit de lege, iar cauza cu privire la contravenţia administrativă este remisă pentru
o nouă examinare, sancţiunea administrativă nu se aplică dacă din ziua comiterii contravenţiei
administrative au trecut mai mult de 6 luni. Dacă acest termen a expirat la momentul judecării
cazului administrativ în instanţa de recurs, hotărârea privind aplicarea sancţiunii
administrative se casează cu clasarea cazului.
16. Persoana se consideră supusă sancţiunii administrative din momentul în care s-a
pronunţat decizia de aplicare faţă de ea a sancţiunii administrative.
Dacă în decurs de un an după executarea sancţiunii această persoană nu a comis o nouă
contravenţie administrativă, se consideră că ea nu a fost supusă sancţiunii administrative.
În cazul aplicării avertismentului ca sancţiune administrativă termenul de prescripţie de
un an de zile începe să curgă din ziua aplicării sancţiunii.
Dacă faţă de persoana vinovată a fost aplicată atât o sancţiune principală, cât şi una
complementară, termenul de un an de zile se calculează din ziua în care a expirat executarea
acelei sancţiuni care în timp a fost executată ultima.
17. Conform art.39 C.C.A., dacă în urma contravenţiei administrative s-a pricinuit o
pagubă materială, soluţionând chestiunea cu privire la aplicarea sancţiunii pentru contravenţia
administrativă, organul respectiv este în drept să soluţioneze, concomitent, chestiunea
reparării pagubei materiale de către cel vinovat.
Instanţa judecătorească este în drept să soluţioneze această chestiune indiferent de
mărimea pagubei. Alte organe (persoane cu funcţii de răspundere) au acest drept doar dacă
suma pagubei materiale nu depăşeşte mărimea unui salariu minim.
În celelalte cazuri chestiunea cu privire la repararea pagubei materiale, cauzată prin
contravenţia administrativă, se soluţionează pe calea procedurii judiciare civile.
18. În timpul judecării cazului cu privire la contravenţia administrativă instanţa de
recurs este obligată să verifice, concomitent, legalitatea şi temeinicia aplicării sancţiunii
administrative.
În caz dacă instanţa de recurs consideră că sancţiunea administrativă aplicată nu
corespunde gravităţii contravenţiei, personalităţii contravenientului, gradului vinovăţiei lui,
circumstanţelor ce-i atenuează răspunderea, ea este în drept să modifice sancţiunea în limitele
stabilite de lege fără a o agrava.
525

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica aplicării legislaţiei penale şi
administrative pentru protecţia consumatorilor
nr.23 din 10.07.1997
"Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2002, pag.334
"Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2000, pag.251
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.38 din
20.12.1999
Garanţia principală a respectării drepturilor consumatorilor o constituie apărarea lor
juridică.
Fabricarea de către întreprinderile industriale a producţiei necalitative, nestandartizate,
incomplete, realizarea unor astfel de mărfuri cauzează pagube statului şi intereselor
consumatorilor şi impune răspundere administrativă conform art.art.152, 152 1 -152 7 şi altor
articole din C.C.A. sau răspundere penală conform art.art.158-159 1 C.P.
În legătură cu aceasta o mare importanţă are aplicarea corectă de către instanţele
judecătoreşti a legislaţiei respective penale şi administrative, precum şi a altor acte ce prevăd
responsabilitate materială şi morală pentru daunele cauzate prin astfel de încălcări ale
normelor juridice.
Generalizând practica judiciară pe baza cauzelor judecate în legătură cu exercitarea şi
apărarea drepturilor consumatorilor, Plenul Curţii Supreme de Justiţie menţionează, că în
procesul judecării acestor categorii de cauze apar unele probleme în aplicarea Legii Republicii
Moldova privind protecţia consumatorilor nr.1453 (Monitor, 1993, nr.10-1, art.281) ce
urmează a fi explicate.
În scopul asigurării unei apărăi operative şi eficiente a consumatorilor în procesul
examinării cauzelor de această categorie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie HOTĂRĂŞTE:
1. Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor din 25 mai 1993
reglementează raporturile dintre consumatorul-cetăţean, care procură şi utilizează mărfurile
comandate sau are intenţia de a procura sau comanda mărfuri (lucrări, servicii) pentru
propriile sale necesităţi cotidiene, pe de o parte, şi întreprinderea, organizaţia, asociaţia sau
cetăţeanul-antreprenor, care efectuează producerea şi comercializarea mărfurilor, executarea
lucrărilor şi prestarea serviciilor, pe de altă parte.
Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi numai
persoanele care poartă răspundere (obligaţie) pentru producerea sau comercializarea
mărfurilor, inclusiv fabricarea producţiei de calitate bună, efectuarea controlului asupra
calităţii producţiei.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie producţia şi mărfurile necalitative care nu corespund
standardelor.
Producţia este rezultatul activităţii omului produsă pentru satisfacerea necesităţilor altor
persoane şi ale societăţii în ansamblu.
526

Prin producţie se înţelege atât produsele finite, cât şi semifabricate, materia primă, etc.
În special, la producţie se referă roadele pământului, obţinute în starea lor naturală prin
aplicarea muncii (zăcămintelor utile dobândite şi produsele obţinute prin prelucrare,
pomuşoarele, ciupercile, ierburile, fructele, legumele colectate şi altele).
O varietate a producţiei sunt mărfurile ca produse rezultate din activitatea industriei sau
din activitatea omului, create pentru satisfacerea unor necesităţi ale consumatorului prin
schimb, prin vânzare-cumpărare. Particularitatea caracteristică a mărfii este valoarea ei utilă,
capacitatea de a satisface anumite necesităţi şi a avea preţ, adică cost în formă bănească a
valorii mărfii.
Forma de reciprocitate dintre producătorul de marfă şi consumatorul ei şi nemijlocit
dintre producători este piaţa de mărfuri.
Prin piaţă înţelegem forma de legătură a industriei cu consumatorul, a fabricanţilor de
producţie între ei, a tuturor verigilor principale în procesul de producţie şi aspectele activităţii
economice prin procesele de schimb, cumpărare-vânzare a mărfurilor, obiectelor din
proprietate individuală.
Prin desfacerea produselor şi mărfurilor se înţelege complexul de măsuri, realizate de
către producătorul de producţie şi de marfă sau de mediatorul comercial pentru vânzarea sau
transmiterea produselor (mărfurilor) consumatorilor cu alte condiţii.
Consumatori ai produselor şi mărfurilor pot fi cetăţenii, precum şi persoanele juridice,
inclusiv şi subiecţii activităţii de antreprenoriat, care procură şi utilizează produsele şi
mărfurile pentru necesităţile personale, de producere şi în alte scopuri.
Vânzător al producţiei şi mărfurilor este întreprinderea, instituţia, organizaţia sau
cetăţeanul - antreprenor, care realizează mărfurile şi produsele conform contractului de
cumpărare-vânzare, adică conform unui acord verbal sau în scris dintre vânzător şi
cumpărător privind calitatea, termenul, preţul şi alte condiţii, în baza cărora se efectuează
vânzarea-cumpărarea.
Prin livrarea produselor şi mărfurilor pe piaţa de desfacere se înţelege transmiterea
produselor de către producător (întreprindere, instituţie, organizaţie sau de către cetăţeanul
antreprenor, care fabrică producţia) mediatorilor comerciali (bazelor angro, depozitelor,
întreprinderilor comerciale şi altora) pentru desfacere.
3. Marca comercială reprezintă semnele aplicate pe marfă (ambalaj) de către
organizaţiile producătoare şi comerciale, precum şi de către cetăţenii-antreprenori pentru
individualizarea mărfii şi a producătorului (vânzătorului) ei.
Marca comercială îndeplineşte funcţii de garant al calităţii mărfii. Mărcile comerciale
pot fi literale (îmbinarea unor litere, cifre, nume), grafice (desene, simboluri grafice,
combinare de culori, volumetrice (forma articolului sau ambalajului), combinate etc.
4. Infracţiune în domeniul activităţii economice se consideră folosirea mărcii comerciale
străine, a mărcii de deservire, denumirea pentru produse analogice cu condiţia că această faptă
este săvârşită după aplicarea unei sancţiuni administrative sau a cauzat daună în proporţii
mari.
Legea administrativă stipulează răspunderea pentru falsificarea producţiei (mărfurilor),
folosirea ilegală a mărcii comerciale străine (art.152 2 din C.C.A.).
Fapta indicată impune răspundere penală în conformitate cu art.158 C.P., care, de
asemenea, prevede responsabilitate pentru falsificarea producţiei.
5. Vânzătorul, producătorul şi alte persoane, care se ocupă cu desfacerea mărfurilor, sînt
obligate să prezinte informaţii depline şi veridice despre caracteristicile mărfurilor şi
serviciilor, cât şi despre regulile de utilizare a acestora, în caz contrar intervine răspunderea în
conformitate cu art.152 1 C.C.A.
6. Prin livrarea de către întreprinderea industrială a producţiei de calitate proastă,
incompletă, care nu corespunde standardelor, se înţelege transmiterea sau expedierea acestei
527

producţii consumatorului (destinatarului), precum şi primirea ei de către Departamentul de
Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică cu perfectarea documentelor ce confirmă
calitatea produselor.
Infracţiunea va fi consumată din momentul transmiterii produselor şi mărfurilor către
consumator. În caz de transmitere a mărfurilor şi produselor intermediarilor comerciali pentru
desfacerea ei ulterioară consumatorilor, infracţiunea va fi consumată din momentul acestei
transmiteri, adică din momentul lansării produselor şi mărfurilor pe piaţă.
7. Producerea sau vânzarea mărfurilor, executarea lucrărilor sau acordarea de servicii,
care nu corespund regulilor de securitate a vieţii şi sănătăţii consumatorilor, cât şi eliberarea
sau utilizarea nelegitimă a documentului oficial, care atestă corespunderea mărfurilor indicate,
lucrărilor sau serviciilor, cerinţelor de securitate, dacă aceste acţiuni din imprudenţă au cauzat
pagube sănătăţii omului, sînt infracţiuni contra sănătăţii şi moralităţii populaţiei.
8. Răspunderea în baza art.159 C.P. intervine în cazul în care a fost produsă sau
comercializată producţie necalitativă, producţie ce nu corespunde standardelor, inclusiv
fabricată cu folosirea materiei prime, materialelor sau articolelor de completare necalitative,
furnizate de alte întreprinderi, după aplicarea unei sancţiuni administrative pentru aceleaşi
încălcări sau săvârşirea infracţiunii în proporţii mari.
Prin noţiunea de calitate a produselor se înţelege totalitatea însuşirilor care reflectă
securitatea, aspectul inovaţiei, longevitatea, siguranţa, spiritul de economie, ergonomic,
estetic, ecologic al produselor etc., ceea ce le atribuie capacitate pentru a satisface cerinţele
consumatorului conform destinaţiei.
Producţia, de asemenea, trebuie să corespundă normelor, standardelor tehnice şi altor
documente normative stabilite pentru ea şi aprobate de organele respective, în care se
determină principiile sau caracteristicile generale privind anumite obiecte ale standardizării
sau cerinţele tehnice şi regulile, cărora trebuie să corespundă producţia concretă.
9. Producţia este considerată necalitativă în cazul în care nu corespunde cerinţelor ce
caracterizează proprietăţile ei, adică producţia este fabricată cu încălcarea standardelor,
normelor şi regulilor, aprobate pentru ea, în urma cărui fapt o astfel de producţie sau nu poate
în genere să fie folosită conform destinaţiei ei speciale, sau necesită o refacere esenţială.
Necorespunzătoare standardelor şi cerinţelor tehnice stabilite se consideră producţia
fabricată cu devieri de la standardele de stat şi de ramură, de la cerinţele tehnice şi alte
documente normative, aprobate de organele respective, în care se determină principiile şi
caracteristicile generale privind anumite obiecte ale standardizării sau cerinţele tehnice, cărora
trebuie să corespundă producţia concretă.
Incompletă se consideră producţia fabricată fără unele detalii, noduri sau dispozitive
suplimentare obligatorii, în urma cărui fapt ea în genere nu poate fi utilizată în conformitate
cu destinaţia sau utilizarea ei este dificilă.
Caracterul complet al producţiei, adică totalitatea obiectelor, ce intră în componenţa
producţiei, se determină de standardul respectiv privind producţia dată.
10. Producţia urmează, de asemenea, să corespundă normelor stabilite pentru ea
(metrologice, de construcţie, sanitare şi alte cerinţe obligatorii confirmate de organele
corespunzătoare care stabilesc limita permisă a mărimii indicilor pentru producţie şi
concentrarea substanţelor, care garantează calitatea produselor), standardelor (standardelor de
stat, standardelor de ramură, condiţiilor tehnice şi altor documente normative, confirmate de
organele respective, în care se stabilesc principii sau caracteristici generale pentru unele
obiecte ale standardizării sau cerinţe tehnice, cărora trebuie să corespundă producţia concretă)
şi regulilor (confirmate de organele respective metrologice, sanitare, incendiare, economice,
organizatorice, tehnologice şi alte cerinţe pentru producerea mărfurilor).
11. Conform legii privind protecţia consumatorilor prin termenul "standard" se înţelege
standardul de stat, normele şi regulile sanitare, normele şi regulile de construcţie şi alte
528

documente, care, în conformitate cu legea, stabilesc cerinţele obligatorii faţă de calitatea
produselor (lucrărilor, serviciilor).
Standardizarea este o activitate specială ce urmăreşte scopul de a obţine un grad optim
de reglementare într-o anumită ramură prin prevederile destinate unei utilizări comune şi
repetate, în privinţa problemelor reale sau potenţiale (M.O., nr.nr.11-12, 1996, Legea cu
privire la standardizare nr.590 din 22.09.1995).
Obiect al standardizării sînt produsele, serviciile, formele-tip de documente, semnele
convenţionale, protecţia mediului înconjurător şi utilizarea raţională a resurselor naturale,
securitatea muncii şi alte cerinţe, care au perspectiva folosirii multiple a standardului ce poate
fi elaborat atât pentru obiectele materiale (produse, etaloane, modelele substanţelor etc.), cât
şi pentru obiectele cu caracter organizatorico-metodic şi tehnic general.
12. Certificarea conformităţii este un act prin care o terţă parte confirmă că un produs,
proces sau serviciu, complet identificat, corespunde unui standard sau unui document
normativ.
Marca de conformitate (pentru certificare) este marca protejată în modul stabilit,
aplicată sau emisă pe baza regulilor unui sistem de certificare, indicând cu un grad suficient
de încredere că un produs, proces sau serviciu corespunde unui standard sau unui document
normativ.
Legea privind protecţia consumatorilor prevede certificarea obligatorie a produselor,
inclusiv a celor de import, pentru care legislaţia sau alte acte normative au prevăzut cerinţe
obligatorii în vederea asigurării securităţii vieţii, sănătăţii consumatorilor, averii lor şi
mediului înconjurător.
13. Spre deosebire de certificatul de corespundere a mărfii cerinţelor standardelor de
stat cu privire la securitate, eliberat de organul acreditat conform certificării obligatorii,
certificatul de calitate este un document tehnic al producătorului de marfă şi confirmă faptul
că la întreprindere se efectuează controlul calităţii produselor fabricate şi ele corespund
tuturor cerinţelor calităţii, inclusiv cerinţelor obligatorii ale standardelor de stat şi cerinţelor
documentelor normative ale producătorului (condiţii tehnice, descriere etc.).
14. Prin dăunarea sănătăţii consumatorului, în conformitate cu art.159 1 C.P., se înţelege
cauzarea, în urma folosirii produselor şi mărfurilor necalitative, a unor leziuni corporale grave
sau mai puţin grave cel puţin unei persoane, sau a unor leziuni corporale uşoare mai multor
persoane.
La "consecinţe grave" în sensul articolului sus-numit sunt raportate intoxicaţiile acute şi
cronice, precum şi alte îmbolnăviri provocate de consumarea produselor necalitative.
Această infracţiune se caracterizează prin atitudinea neglijentă a vinovatului faţă de
consecinţe.
Fabricarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) necalitative poate fi atât
intenţionată, cât şi din neatenţie.
15. Motivul şi scopul fabricării (altei realizări) producţiei de calitate proastă sau
incomplete pot fi diverse şi asupra încadrării juridice, de regulă, nu influenţează (cu excepţia
cazurilor când fabricarea şi desfacerea producţiei necalitative este o metodă de săvârşire a
altei infracţiuni), dar necesită să fie luate în consideraţie la aplicarea pedepsei vinovatului.
16. La soluţionarea chestiunii privind recunoaşterea livrării pe piaţa de desfacere sau
comercializării către alte persoane a producţiei de calitate proastă în proporţii considerabile,
este necesar să se ţină cont de costul ei general, volumul producţiei producătorului, mărimea
daunei materiale cauzate consumatorilor, posibilitatea utilizării producţiei cu defecte sau
necomplete conform destinaţiei speciale etc.
Această chestiune se rezolvă în fiecare caz separat, ţinându-se cont de toate
circumstanţele cauzei, iar în cazul în care trebuie să se soluţioneze problema recunoaşterii
529

acestor încălcări în proporţii mari sau deosebit de mari urmează să ne călăuzim de nota la
art.119 C.P.
17. Pentru soluţionarea corectă a chestiunilor ce necesită cunoştinţe speciale, cu
respectarea normelor contradictorialităţii procesului, se recomandă instanţelor judecătoreşti să
citeze pentru participare la procesul judiciar, în calitate de specialişti sau experţi, inspectori
pentru supravegherea standardelor şi mijloacelor de măsurat, pentru calitatea produselor şi
pentru comerţ, alte persoane care posedă cunoştinţele necesare.
18. În cazurile în care sancţiunea legii penale sau administrative nu conţine măsuri de
pedeapsă: confiscarea obiectului care a constituit instrumentul comiterii sau obiectul
nemijlocit al infracţiunii (băuturi spirtoase, produse alimentare, strunguri etc.) este necesar să
fie considerate drept corpuri delicte şi soarta lor să fie soluţionată potrivit prevederilor art.70
C.P.P. şi art. 298, 299 C.C.A.
19. Dacă consumatorului i-a fost cauzat prejudiciu, atunci instanţa judecătorească în
baza capitolului VI din Legea privind protecţia consumatorilor va dispune repararea acestui
prejudiciu în beneficiul consumatorului.
20. În scopul protecţiei depline şi mai operative a drepturilor consumatorilor se
recomandă Curţii de Apel, Judecătoriei Economice şi tribunalelor să generalizeze sistematic
practica judiciară în cauzele din această categorie şi să adopte măsuri respective pentru
excluderea greşelilor.
530

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Despre practica judiciară în cauzele privind
contrabanda şi contravenţiile administrative vamale
nr.19 din 10.07.1997
"Culegere de hotărâri explicative" Chişinău, 2002, pag.288
"Culegere de hotărâri explicative" Chişinău, 2000, pag.226
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.25 din
29.10.2001
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.24 din
29.10.2001
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.27 din
27.10.1998
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.20 din
10.06.1998
Examinând practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile
administrative vamale, în scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme de către toate
instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează răspunderea pentru cazuri de
contrabandă şi contravenţii administrative vamale, protejarea drepturilor şi intereselor ocrotite
de lege ale persoanelor fizice la trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova, în baza lit.
"e" art. 2, lit. "d" art.16 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul
HOTĂRĂŞTE:
1. La judecarea cauzelor penale privind infracţiunile prevăzute de art.75 Cod penal şi a
cauzelor administrative vamale prevăzute de art.193 Cod cu privire la contravenţiile
administrative se aplică legile şi actele normative enumerate în anexă, care este parte
componentă a prezentei hotărâri.
2. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor şi obiectelor,
eludând controlul vamal sau tăinuindu-le de el, precum şi nedeclararea mărfurilor şi obiectelor
transportate peste frontiera vamală sau declararea neautentică în documentele vamale sau alte
documente de trecere a frontierei în mod intenţionat (dacă valoarea mărfurilor, obiectelor şi a
altor valori în bani nu depăşeşte de 500 de ori salariul minim) atrage după sine
responsabilitatea administrativă în conformitate cu alineatele 10 şi 12 ale art.193 C.C.A.".
[Pct.2 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.24 din 29.10.2001]
3. A se explica că absolvirea de răspundere penală cu tragerea la răspundere
administrativă (art.48 1 C.P.) se efectuează de instanţele judecătoreşti după încetarea
procesului penal de către instanţă şi nu poate fi aplicată în cazurile prevăzute de art.75 C.P.,
531

întrucât sancţiunile acestui articol prevăd pedeapsa la privaţiune de libertate pe un termen mai
mare de un an.
4. Responsabilitatea pentru contrabanda, prevăzută de alin.1 şi 5 art.75 C.P. poate fi
considerată numai dacă sunt prezenţi unul sau mai mulţi din următorii indici de calificare:
trecerea mărfurilor, obiectelor şi a altor valori peste frontiera de stat (vamală) a Republicii
Moldova, eludând controlul vamal sau tăinuindu-le de el, săvârşită în proporţii mari, în mod
repetat sau de un grup de persoane care s-au organizat pentru activitate de contrabandă, fie de
o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de situaţia de serviciu, fie prin folosirea
frauduloasă a documentelor vamale şi a altor documente, precum şi contrabanda de proporţii
deosebit de mari.
Responsabilitatea penală a persoanei vinovate de contrabandă cu substanţe narcotice,
psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, deşeuri nocive
(alin.2 art.75 C.P.), cu armament, dispozitive de explodare, cu armament de foc şi muniţii
alin.3 art. 75 C.P.) şi cu valori culturale (alin.4 art.75) survine indiferent de prezenţa sau lipsa
indiciilor de calificare, enumeraţi în alin.1 al prezentului punct, cu excepţia indiciilor -
eludarea controlului vamal sau tăinuindu-le de el.
5. Nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase
din ţară în cazul în care înapoierea acestora este obligatorie (al doilea indice din alin.4 art.75
C.P.) constituie componenţă de infracţiune.
Această acţiune de contrabandă presupune că valorile culturale menţionate se află de
acum peste frontiera vamală a Republicii Moldova. Ele puteau fi scoase de pe teritoriul vamal
al ţării atât în mod legal (de exemplu, ca decor, podoabă ce se poartă individual sau colecţie
de valori culturale), precum şi în mod ilicit (prin una sau mai multe modalităţi enumerate în
art.4 al prezentei hotărâri).
Se explică: scoaterea monumentelor peste hotarele Republicii Moldova este interzisă.
Excepţii se admit în cazul bunurilor imobile, cu avizul Parlamentului, în baza propunerilor
Ministerului Culturii; în cazul bunurilor mobile - cu avizul Guvernului.
Scoaterea temporară a monumentelor peste hotarele republicii în scopul de a întreţine
relaţii internaţionale în domeniul culturii se admite în condiţiile stabilite de organele de stat
pentru ocrotirea monumentelor în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Monumentele ce se află în proprietatea statelor străine, organizaţiilor obşteşti şi
cetăţenilor străini şi aduse temporar în republică sînt protejate de stat prin condiţiile Legii
privind ocrotirea monumentelor şi ale contractelor respective şi pot fi scoase din ea la dorinţa
proprietarului în baza certificatului care atestă aducerea lor.
Monumente se consideră obiecte ori ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică
sau ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii,
precum şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale şi care sînt înscrise în
Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
Valori culturale se consideră valorile cu caracter religios sau laic pe care fiecare stat le
consideră ca prezentând interes pentru arheologie, perioada preistorică, istorie, literatură, artă
şi ştiinţă şi care sunt raportate la categoriile enumerate mai jos:
a) colecţii rare şi mostre ale florei şi faunei, mineralogiei, anatomiei şi obiecte care
prezintă interes pentru paleontologie;
b) valori ce se referă la istorie, inclusiv la istoria ştiinţei şi tehnicii, istoria războaielor şi
societăţilor, cât şi cele referitoare la viaţa personalităţilor naţionale de vază, oamenilor de
cultură, savanţilor şi artiştilor şi la evenimentele naţionale remarcabile;
c) comorile arheologice (inclusiv obişnuite şi secrete) şi descoperirile arheologice;
d) părţile componente demontate ale monumentelor de artă şi istorie şi locurilor
arheologice;
532

e) obiectele cu o vechime de peste 100 de ani, cum ar fi inscripţiile, monedele şi
ştampilele imprimate;
f) materialele etnologice;
g) valorile de artă:
- pânze, tablouri şi desene complet lucrate de mână pe orice bază şi din orice materiale
(cu excepţia desenelor şi produselor industriale ornamentate cu mâna);
- opere originale de artă sculpturală din orice materiale;
- opere originale de gravură, stampă şi litografie;
- colecţii originale de artă şi ansambluri din orice materiale;
h) incunabule şi manuscrise rare, cărţi, documente străvechi şi publicaţii, care prezintă
un interes deosebit (istoric, artistic, ştiinţific, literar etc.), separat sau în colecţii;
i) timbrele poştale, timbre de impozitare şi analogice, separat sau în colecţii;
î) arhive, inclusiv arhive de fonograme, de cinema şi de fotografii;
j) mobilă cu o vechime de peste 100 de ani şi instrumente muzicale străvechi.
6. A se explica:
Eludarea controlului vamal înseamnă intrarea sau ieşirea din ţară prin alte locuri decât
cele destinate pentru aceasta sau în afara organelor de control vamal şi nu are importanţă dacă
se recurge sau nu la diferite metode pentru mascarea mărfurilor, obiectelor şi a altor valori.
Prin tăinuire de controlul vamal prevăzută de art.75 C.P. se înţelege neprezentarea
pentru control vamal a bunurilor ce se trec peste frontiera de stat (vamală) a Republicii
Moldova pe o cale ce împiedică examinarea şi constatarea lor, nedeclararea intenţionată sau
declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente, sau declararea datelor
false despre astfel de bunuri în documentele menţionate, precum şi trecerea efectuată cu
folosirea ascunzişurilor, adică a locurilor ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor personale
etc. (inclusiv şi cele fabricate special); trecerea obiectelor cu mijloace reutilate sau acomodate
drept ascunziş, sau prin atribuirea unor bunuri forma altor bunuri, cât şi trecerea prin
prezentarea la organul vamal drept temei pentru trecerea bunurilor declarate a documentelor
false, obţinute pe cale ilegală, sau a documentelor care servesc temei pentru trecerea altor
bunuri.
Nedeclarare a mărfurilor este neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor precise
despre aceste mărfuri, obiecte şi alte valori.
Obiect juridic general al contrabandei îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire este
condiţionată de apărarea potenţialului economic al Republicii Moldova.
Obiecte materiale ale contrabandei pot fi orice bunuri, introducerea şi scoaterea cărora
de pe teritoriul vamal sunt interzise, limitate şi cu caracter special.
Prin bunuri se înţelege:
- mărfuri ale persoanelor fizice şi juridice trecute peste frontiera vamală pentru vânzarecumpărare,
schimb, arendă sau alte tranzacţii economice;
- obiecte - orice obiect trecut peste frontiera vamală, inclusiv mijloace de transport,
valută naţională şi străină, titluri şi obiecte de valoare, lucruri de uz personal care prezintă
valori culturale trecute peste frontiera vamală.
Teritoriul Republicii Moldova este un teritoriu vamal unic. Teritoriul vamal al republicii
include teritorii ce fac parte din zona ei economică, teritoriile insulelor artificiale,
construcţiilor şi instalaţiilor.
Frontiera de stat a Republicii Moldova este frontiera vamală a republicii (art.2 Cod
Vamal).
Document fals este documentul totalmente fabricat, fals sau original în care sunt
introduse informaţii denaturate, de exemplu, pe calea nimicirii unei părţi din text, introducerii
în el a informaţiilor suplimentare etc.
533

Document nul este documentul obţinut pe cale legală, însă din anumite cauze şi-a
pierdut valabilitatea, de exemplu, a expirat termenul de acţiune.
Document obţinut pe cale ilegală este documentul, obţinut de persoana interesată,
prezentând persoanei împuternicite pentru aceasta în calitate de temei pentru eliberarea lui a
datelor vădit false sau a documentelor contrafăcute, sau obţinut în urma abuzului unei
persoane cu funcţii de răspundere, care s-a folosit de situaţia de serviciu, sau din neglijenţa
acestei persoane la eliberarea documentului.
Document care conţine date neautentice este documentul care în realitate este autentic,
însă în care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii. Concomitent, el păstrează
elementele şi indicii originalului (se execută pe formular oficial, conţine numele şi posturile
persoanelor, împuternicite să-l semneze ş.a.m.d.), însă informaţiile introduse în el (textul,
materialele numerice) sunt false.
Document vamal este documentul, eliberarea căruia e prevăzută de legislaţia vamală în
vigoare (declaraţiile vamale, chitanţele, certificatele etc.), autentificat în modul stabilit de
persoanele cu funcţii de răspundere din instituţiile vamale.
La "alte documente" sunt raportate documentele necesare pentru controlul vamal, care
permit trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor şi obiectelor şi sunt eliberate şi
autentificate de instituţiile competente şi de persoanele cu funcţii de răspundere respective
(permise de trecere a valutei străine peste hotare, eliberate de o bancă autorizată sau de Banca
Naţională a Moldovei, licenţe, autorizaţii, certificate, procuri etc.).
7. În conformitate cu alin.2 din Nota la art.75 C.P. prin contrabandă de proporţii mari se
înţelege trecerea ilegală peste frontiera de stat (vamală) a Republicii Moldova a mărfurilor,
obiectelor şi a altor bunuri dacă valoarea lor, exprimată în bani, depăşeşte de 500 de ori
mărimea salariului minim în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, iar prin contrabandă
de proporţii deosebit de mari se înţelege trecerea ilegală peste frontiera de stat (vamală) a
Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor bunuri dacă valoarea lor, exprimată în
bani, depăşeşte de o mie de ori mărimea salariului minim în vigoare la momentul săvârşirii
infracţiunii.
Potrivit notei la art.75 din Codul penal în redacţia Legii pentru modificarea şi
completarea notei la art.75 din Codul penal nr. 852-XIV din 03.03.2000 (Monitorul Oficial,
2000, nr. 35-36, art.239) nu se consideră contrabandă introducerea pe teritoriul vamal al
Republicii Moldova, fără declaraţie, a mijloacelor băneşti, a mărfurilor, a obiectelor şi a altor
valori în limitele stabilite de legislaţia în vigoare.
Se explică: trecerea armelor de vânătoare cu ţeava lisă şi cartuşe la ele peste frontiera de
stat (vamală), eludând controlul vamal sau tăinuindu-le de el, precum şi nedeclararea lor
atrage după sine responsabilitatea administrativă sau penală în dependenţă de preţul acestor
arme şi cartuşe (alin.10 sau 12 art.193 C.C.A., alin.1 sau 5 art.75 C.P.).
La soluţionarea chestiunii despre proporţia contrabandei, costul mărfurilor, obiectelor şi
a altor valori se calculează în conformitate cu preţurile libere (de piaţă) la momentul săvârşirii
contrabandei.
În lipsa normelor de drept despre stabilirea preţurilor la aceste obiecte preţul lor
urmează să fie fixat în baza concluziei experţilor.
[Pct.7 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.24 din 29.10.2001]
8. Contrabanda se săvârşeşte numai cu intenţie directă, adică vinovatul îşi dădea seama
despre caracterul social periculos al acţiunii sau infracţiunii sale, a prevăzut consecinţele ei
social periculoase şi le-a dorit.
9. Contrabanda săvârşită de un grup de persoane se consideră infracţiunea de
contrabandă la care au participat două sau mai multe persoane, care în prealabil s-au înţeles cu
534

privire la activitatea de contrabandă. Aceste persoane sunt pasibile de răspundere penală
pentru complicitate la contrabandă şi acţiunile lor e necesar să fie calificate conform
alineatului respectiv al art.17 C.P.
10. Prin persoană care anterior a săvârşit o astfel de infracţiune se înţelege persoana,
care anterior a săvârşit contrabandă, dar nu a fost trasă la răspundere penală, dacă nu au
expirat termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală.
[Pct.10 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.25 din 29.10.2001]
11. Săvârşirea contrabandei de către o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se
de situaţia de serviciu, presupune acţiunile persoanei cu funcţii de răspundere ce abuzează de
putere sau de situaţia de serviciu pentru a săvârşi contrabandă.
Contrabanda, săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de situaţia
de serviciu, nu necesită calificarea suplimentară a acţiunilor făptuitorului în baza art.184 C.P.
Persoane cu funcţii de răspundere sunt:
- persoanele care exercită funcţii de control la frontiera republicii;
- persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală;
- persoanele care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea
frontierei;
- persoanele responsabile pentru transportarea peste frontiera vamală a mărfurilor,
obiectelor şi a altor valori, care sunt pasibile pentru controlul vamal;
- persoanele care se bucură de facilităţi vamale în baza legislaţiei în vigoare.
12. Judecând cauza despre contrabanda săvârşită de un grup de persoane care s-au
organizat pentru activitatea de contrabandă, este necesar să se ţină cont de faptul, că astfel de
circumstanţă cum este săvârşirea infracţiunii de către persoana, care anterior a comis o
asemenea infracţiune, necesită să fie luată în consideraţie la calificarea acţiunilor numai a
acelor participanţi la care este raportată nemijlocit această circumstanţă (indice).
13. Instanţele judecătoreşti urmează să reflecte în sentinţă care din indicii stipulaţi în
art.75 C.P. sunt prezenţi în acţiunile persoanei vinovate de contrabandă.
Dacă organele de anchetă, înaintând acuzarea, nu au menţionat concret indicii
contrabandei în acţiunile făptuitorului, atunci instanţa procedează în conformitate cu art.221
C.P.P.
14. Contrabanda se consideră infracţiune consumată din momentul trecerii ilegale "de
facto" peste frontiera de stat (vamală) a mărfurilor, obiectelor, a altor valori.
La comiterea contrabandei sunt posibile etape de pregătire şi tentativă. Etape de
pregătire pot fi calificate, în special acţiunea de procurare a mărfurilor, obiectelor şi a altor
valori pentru trecerea ilegală peste frontiera de stat (vamală), amenajarea unor ascunzişuri
speciale, alegerea complicilor etc.
15. Dacă concomitent cu contrabanda persoana săvârşeşte şi alte infracţiuni (încălcarea
regulilor cu privire la operaţiile valutare, păstrarea, livrarea mijloacelor narcotice şi etc.),
acţiunile vinovatului trebuie calificate în cumulul infracţiunilor comise.
Dacă persoana, eludând controlul vamal sau tăinuind de el trece peste frontiera
Republicii Moldova valută străină, care în realitate este falsă, acţiunile acestei persoane
trebuie calificate conform art.75 C.P. (când există proporţii mari sau deosebit de mari şi alţi
indici calificativi conform alin.5 art.75 C.P.).
Dacă persoana vinovată comite trecerea ilegală a frontierei de stat (vamală) şi
concomitent săvârşeşte contrabandă, acţiunile urmează să fie calificate prin cumul de
infracţiuni în baza art.art.75 şi 80 C.P., indiferent de faptul dacă această persoană a fost sau nu
trasă la răspundere penală de către alt stat pentru încălcarea ordinii de drept pe teritoriul lui.
535

16. Este necesar să se ţină cont de faptul că mărfurile şi obiectele, care constituie
obiectul contrabandei, sau al contravenţiei administrative vamale, prevăzute în alin.alin.10 şi
12 art.193 C.C.A., precum şi mijloacele de transport şi alte mijloace destinate, folosite pentru
transportarea sau tăinuirea acestora şi recunoscute drept instrumente ale infracţiunii ca fiind
corpuri delicte, pot fi confiscate în beneficiul statului conform pct.4 art.46 din Constituţie,
art.art.67, 70 C.P.P. şi art.28 C.C.A.
Dacă obiectele contrabandei au fost realizate de către făptuitor, urmează să se
soluţioneze chestiunea despre încasarea costului lor de la condamnat în beneficiul statului,
reieşind din preţurile libere (de piaţă) la momentul adoptării hotărârii.
Aceeaşi regulă se aplică şi referitor la obiectele prin care s-au încălcat regulile vamale,
în cazul când ele au fost deja realizate peste frontiera vamală sau în interiorul ţării.
17. E necesar să se respecte cerinţele legii despre aplicarea unei pedepse suplimentare
faţă de condamnatul pentru contrabandă - confiscarea averii dobândite ilicit potrivit
prevederilor art.46 din Constituţie.
Stabilind pedeapsa persoanelor care au săvârşit contrabandă, judecătoriile în baza art.28
C.P. sînt în drept să rezolve chestiunea privind privarea acestor persoane de dreptul de a
ocupa funcţii de răspundere sau de a se ocupa de activitatea în legătură cu exercitarea căreia a
fost săvârşită infracţiunea.
18. Procedura penală şi administrativă se efectuează cu respectarea cerinţelor pct.(1)
art.118 din Constituţie şi art.15 din Legea nr.3465 din 01.09.1989 "Cu privire la funcţionarea
limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova "(Veştile, 1989, nr.9, art.217).
19. Este necesar de a perfecţiona calitatea examinării judiciare a cauzelor despre
contravenţiile administrative vamale, asigurând examinarea minuţioasă şi multilaterală a
tuturor materialelor despre contravenţii. Concomitent, judecătorii trebuie să verifice
corectitudinea aprecierii juridice a acţiunilor săvârşite de contravenient (delicvent) pentru a nu
admite să fie trase la răspundere administrativă persoanele, care pentru săvârşirea
contrabandei trebuie să fie supuse pedepsei penale.
20. În cadrul judecării cauzelor cu privire la contravenţiile administrative vamale e
necesar să se respecte termenele de aplicare a sancţiunilor administrative (art.37 C.C.A.) şi
termenele de examinare a cauzelor cu privire la contravenţiile administrative (art.264 C.C.A.).
21. În hotărârea privind cauzele despre contravenţiile administrative prevăzute de
art.193 C.C.A. trebuie să se indice care bunuri au fost obiectul nemijlocit al contravenţiei,
valoarea lor, prin ce s-a manifestat trecerea bunurilor peste frontiera vamală, precum şi prin ce
probe se confirmă circumstanţele respective. La judecarea cauzelor despre contravenţiile
prevăzute în alin.alin.3 şi 15 art.193 C.C.A. trebuie să se indice şi faptul, în ce constă
împiedicarea accesului persoanei cu funcţii de răspundere a organului vamal în timpul
îndeplinirii îndatoririlor sale de serviciu, la mărfurile şi obiectele aflate sub control vamal;
care dispoziţie sau cerinţă n-a fost îndeplinită de făptuitor, dacă dispoziţiile sau cerinţele au
fost legitime şi prin ce anume s-a manifestat nesupuşenia.
22. În cazul contravenţiilor administrative privitor la depistarea bunurilor ce sunt
obiecte sau instrumente nemijlocite pentru săvârşirea lor (obiecte cu ascunzişuri ş.a.), când
identitatea contravenientului nu este stabilită, cauzele se trimit în instanţă pentru rezolvarea
chestiunii despre transmiterea bunurilor şi uneltelor menţionate ale contravenţiilor în
beneficiul statului conform art.28 C.C.A.
Pronunţând hotărârea despre confiscarea bunurilor, care sunt nemijlocit obiecte ale
contravenţiei sau neaplicarea confiscării, în decizie urmează să fie indicate motivele unei
astfel de hotărâri.
23. În conformitate cu alin.1 art.267 din C.C.A. la judecarea cazului cu privire la
contravenţia administrativă se întocmeşte un proces-verbal dacă în şedinţă sînt ascultaţi partea
536

vătămată, martorii, expertul, precum şi dacă aceasta o cere persoana în privinţa căreia se
judecă cazul.
ANEXĂ
Lista actelor legislative, care reglementează soluţionarea cauzelor
privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale
1) Constituţia Republicii Moldova;
2) Codul vamal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova prin
Legea nr.1320-XII din 9 martie 1993 (Monitor, 1993, nr.10(1), art.279; "Moldova Suverană"
din 2 noiembrie 1993) cu modificările din 12 aprilie 1994 nr.44-XIII (Monitor, 1994, nr.5,
art.132) şi din 26 martie 1996, nr.788-XIII (M.O., 1996, nr.nr.40-44, art.367); 22 iulie 1998,
nr.99, (M.O.,1998, nr.84, art.555), din 12 decembrie 1998, nr.216-XIV (M.O.,1998,
nr.nr.119-120, art.719) şi din 28 mai 1999, nr.415 (M.O.,1999, nr.nr.83-86, art.403);
3) Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova nr.108-XIII din 17 mai
1994 (Monitor, 1994, nr.12, art.107) cu modificările din 22 iulie 1998, nr.98-XIII (M.O.,1998,
nr.84, art.553), din 24 decembrie 1998, nr.263-XIV (M.O.,1999, nr.nr.62-64, art.288) şi din
25 iunie 1999, nr.474-XIV (M.O.,1999, nr.nr.87-89, art.425);
4) Legea nr. 1530-XIII din 22 iunie 1993 privind ocrotirea monumentelor (Monitor,
1994, nr.1, art.3) cu modificările din 26 martie 1996, nr.788-XII (M.O.,1996, nr.nr.40-41,
art.367), din 27 februarie 1998, nr.1592-XIII (M.O.,1998, nr.nr.44-46, art.326) şi din 9 iulie
1998 nr.493-XIV (M.O.,1999, nr.nr.90-92, art.452);
5) Acordurile privind colaborarea serviciilor vamale în problemele sechestrării valorilor
culturale, scoase din şi introduse ilegal în ţară, ratificate prin Hotărârea Parlamentului
Republicii Moldova din 16.03.1993 (M.O., 1995, nr.23, art.230);
6) Acordul privind colaborarea şi ajutorul reciproc în problemele vamale, ratificat prin
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.396-XIII din 16 martie 1995 (M.O., 1995,
nr.23, art.231);
7) Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.443 "Cu privire la intensificarea
controlului asupra repartizării mijloacelor valutare provenite din tranzacţii economice
externe" (M.O., 1996, nr.nr.54-44, art.443);
8) Regulamentul despre modul de stabilire a valorii în vamă a mărfurilor şi bunurilor
importate pe teritoriul Republicii Moldova, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr.99 din 27
februarie 1996 (M.O., 1996, nr.23-23, art.192);
9) Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova,
aprobat prin hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei din
13.01.1994, procesul-verbal nr.2 în redacţia din 2 ianuarie 1995 cu includerea suplimentelor
1-6 (M.O., din 24 martie 1995, nr.nr.17-18, art.3), suplimentul 9 aprobat prin Hotărârea
Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, procesul-verbal nr.25 din 8
septembrie 1995 (M.O. din 2 noiembrie 1995, nr.61, art.19), şi procesul-verbal nr.53 din 29
noiembrie 1996 (M.O., 1996, nr.nr.81-82, art.106) cu modificările din 8 iulie 1997, nr.11
(M.O.,1997, nr.48, art.78), din 22 mai 1998, nr.142 (M.O.,1998, nr.nr.54-55, art.162), din 8
septembrie 1998, nr.253 (M.O.,1998, nr.nr.87-89, art.186 din 27 octombrie 1998, nr.296
(M.O.,1998, nr.nr.109-110, art.212), din 27 octombrie 1998, nr.298 (M.O.,1998, nr.nr.109-
110, art.214), din 30 octombrie 1998, nr.303 (M.O., 1998, nr.nr.109-110, art.215) şi din 26
iulie 1999 nr.200 (M.O.,1999, nr.nr.83-86, art.141);
10) Regulamentul cu privire la deplasarea mărfurilor peste frontiera vamală a Republicii
Moldova de către persoane fizice, aprobat prin Ordinul Departamentului Controlului Vamal al
537

Republicii Moldova din 28 martie 1995 nr. 427 (M.O. din 24 noiembrie 1995, nr.nr.65-66,
art.23) cu modificările din 24 februarie 1998, nr.61 (M.O., 1998, nr.nr.36-37, art.132);
11) Hotărârea Guvernului nr.868 din 14 august 1998 “Cu privire la importul mărfurilor
de către persoanele fizice”. (M.O., 1998, nr.nr.77-78, art.778);
12) Hotărârea Guvernului nr.1092 din 29 octombrie 1998 “Cu privire la controlul
obligatoriu al valorii în vamă pentru unele mărfuri din import. (M.O., 1998, nr.nr.100-102,
art.1045).
538

HOTĂRÂREA
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica aplicării unor prevederi
ale articolului 162 din codul cu privire
la contravenţiile administrative
referitor la răspunderea pentru desfăşurarea ilegală
a activităţii de întreprinzător nr.5 din 15.02.1999
"Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2002, pag.424
"Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2000, pag.308
modificată de:
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.37 din
20.12.1999
Studiind practica judiciară şi examinând sesizarea Procuraturii Generale referitoare la
aplicarea prevederilor art.162 din Codul cu privire la contravenţiile administrative (în
continuare C.C.A.) care reglementează răspunderea administrativă pentru desfăşurarea ilegală
a activităţii de întreprinzător, s-a constatat că în practică instanţele judecătoreşti aplică în mod
diferit prevederile articolului menţionat.
Astfel, unele instanţe aplicau sancţiuni administrative în baza art.162 C.C.A. faţă de
persoanele care practicau transportarea pasagerilor în trafic urban sau taximetre în baza
licenţei eliberate de către întreprinderi individuale, motivând prin faptul că în conformitate cu
Hotărârea Guvernului nr.888 din 19 septembrie 1997 “Cu privire la reglementarea unor genuri
de activitate în Republica Moldova” dreptul de a elibera licenţă pentru transportarea
pasagerilor le revine doar comitetelor executive raionale şi primăriei municipale.
Alte instanţe în cazuri analogice clasau procedura contravenţională, motivând prin aceea
că în acţiunile acestor persoane lipseşte componenţa de contravenţie administrativă prevăzută
de art.162 C.C.A., dat fiind faptul că ele practicau transportarea pasagerilor în baza licenţei
eliberate de către întreprinderi individuale.
Unele instituţii jurisdicţionale şi instanţe de judecată nu deosebesc procedura eliberării
licenţelor pentru anumite genuri de activitate de dreptul posesorului mărcii de a transmite prin
contract de licenţă doar dreptul de a utiliza această marcă.
Pentru asigurarea aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei referitoare la răspunderea
pentru desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, în conformitate cu alin.2 art.1 din
Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul dă următoarele explicaţii:
1. Articolul 162 C.C.A. care prevede răspunderea administrativă pentru desfăşurarea
ilegală a activităţii de întreprinzător este o normă de blanchetă şi la soluţionarea unor
asemenea cauze urmează să fie consultate actele normative care reglementează această
activitate.
539

2. Înregistrarea sau reînregistrarea agenţilor economici la Camera Înregistrării de Stat de
pe lîngă Ministerul Justiţiei se efectuează în conformitate cu Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992
“Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, cu Decretul Preşedintelui R.M. nr.241 din 9
decembrie 1991 “Privind înregistrarea întreprinderilor ce funcţionează pe teritoriul R.M.”,
Hotărârea Guvernului nr.50 din 29 ianuarie 1992 “Cu privire la aprobarea Regulamentului
înregistrării de stat a întreprinderilor în Republica Moldova”. Faptul înregistrării se confirmă
prin decizia de fondare a întreprinderii şi eliberarea certificatului de înregistrare.
La soluţionarea contravenţiei administrative prevăzută de alin.1 art.162 C.C.A.
instanţele judecătoreşti şi organele extrajudiciare abilitate cu atribuţii de a le soluţiona
urmează să verifice dacă au fost respectate prevederile actelor normative menţionate în
alineatul precedent, iar nerespectarea lor atrage după sine răspunderea respectivă.
3. A se avea în vedere că, potrivit prevederilor punct. b) alin.2 art.8 Cod fiscal, agenţii
economici înregistraţi în modul prevăzut în punctul 2 din prezenta hotărâre sînt obligaţi să se
înregistreze la organul fiscal şi să-şi primească certificatul de atribuire a Codului fiscal.
Nerespectarea acestor prevederi constituie unul din temeiurile pentru tragerea la
răspundere administrativă prevăzută de alin.2 art.162 C.C.A.
4. Concomitent, agentul economic care desfăşoară activităţi de întreprinzător conform
art.7 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi art.4 din Legea bugetului
asigurărilor sociale de stat nr.1359 din 24 octombrie 1997 este obligat să se înregistreze ca
plătitor al cotei de asigurare socială de stat obligatorie în corespundere cu Legea bugetului
asigurărilor sociale de stat care se adoptă anual.
Încălcarea acestor prevederi atrage după sine răspunderea administrativă prevăzută de
alin.3 art.162 C.C.A.
5. Pentru anumite genuri de activitate legislaţia în vigoare prevede drept condiţie
obligatorie eliberarea licenţelor. Genurile de activitate, modul, procedura şi organele
împuternicite de a elibera licenţele erau prevăzute în hotărârile Guvernului “Cu privire la
reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova” nr.888 din 19 septembrie
1997, nr.110 din 2 februarie 1998 şi nr.859 din 13 august 1998 care erau în vigoare în diferite
perioade de timp şi urmau să fie consultate de către persoanele abilitate cu dreptul de
întocmire a proceselor-verbale conform art.162 C.C.A. şi de către instanţele judecătoreşti în
dependenţă de timpul comiterii contravenţiei menţionate în sesizare.
În particular, conform hotărârilor Guvernului indicate în alineatul precedent
transportarea pasagerilor în trafic urban, inclusiv taximetre, necesita autorizarea prin licenţă
care urma să fie eliberată de către comitetele executive raionale şi primăriile municipale.
De menţionat că eliberarea licenţei pentru un anumit gen de activitate se face doar după
înregistrarea agenţilor economici la Camera Înregistrării de Stat de pe lîngă Ministerul
Justiţiei, după atribuirea Codului fiscal şi înregistrarea ca plătitor al cotei de asigurare socială
de stat obligatorie.
Astfel, la soluţionarea cauzelor cu privire la contravenţiile prevăzute de alin.4 art.162
C.C.A. organele extrajudiciare competente şi instanţele judecătoreşti sînt obligate să verifice
dacă contravenientul a respectat sau nu procedura expusă în alineatul precedent.
În hotărârile Guvernului “Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în
Republica Moldova” erau indicate organele autorizate cu funcţii de licenţiere pentru
desfăşurarea anumitor genuri de activitate care activau în baza “Regulamentului cu privire la
modul de eliberare a licenţelor pentru desfăşurarea anumitor genuri de activitate în Republica
Moldova”. În lista acestor organe nu figurau ca subiecţi cu drept de licenţiere a genurilor de
540

activitate posesorii mărcilor înregistrate la Agenţia de Stat pentru protecţia proprietăţii
industriale (A.G.E.P.I.), care conform art.24 din Legea privind mărcile şi denumirile de
origine ale produselor pot transmite prin licenţă altor persoane doar dreptul asupra utilizării
mărcii.
Faptul că o întreprindere individuală a înregistrat o marcă la A.G.E.P.I. nu-i acordă
dreptul de a elibera licenţe pentru anumite genuri de activitate, ci ea are dreptul doar de a
utiliza marca înregistrată.
6. La soluţionarea cazurilor cu privire la contravenţiile administrative prevăzute de
art.162 C.C.A. instanţele judecătoreşti şi organele extrajudiciare abilitate cu asemenea
împuterniciri (organele afacerilor interne – alineatele 1 şi 4; organele Ministerului Finanţelor
– alineatele 1, 2, 4, 5 şi 7; Fondul Social – alineatul 3; organele ce efectuează înregistrarea de
stat a întreprinderilor – alineatul 6 urmează să consulte actele normative respective conform
listei din anexa nr.1 (parte componentă a prezentei hotărâri) şi care sînt în vigoare la data
adoptării prezentei hotărâri.
ANEXA nr.1
1. Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 “Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi” (cu
modificările ulterioare introduse prin legile: nr.1148 din 04.08.92; nr.159 din 29.06.94; nr.320
din 13.12.94; nr.416 din 29.03.95, nr.672 din 28.11.95; nr.753 din 29.02.96; nr.788 din
26.03.96, nr.1167 din 30.04.97, nr.1291 din 22.07.97, nr.1322 din 25.09.97; nr.1592 din
27.02.98; nr.183 din 28.10.98; nr.237 din 28.10.98; nr.287 din 18.02.99; nr.358 din 15.04.99;
nr.394 din 13.05.99), (M.O. nr.2/33 din 15.03.94).
2. Legea nr.588 din 22 septembrie 1995 “Privind mărcile şi denumirile de origine ale
produselor” (cu modificările introduse prin Legea nr.1009 din 22.10.96), (M.O. nr.nr.8–9/76
din 08.02.96).
3. Codul fiscal (Titlul I şi II) adoptat prin Legea nr.1163 din 24.04.97 cu modificările
prin legile 1570 din 26.02.98; nr.112 din 29.07.98 şi nr.2 din 11.03.99), (M.O. nr.62/522 din
18.09.97).
4. Codul fiscal (Titlul III) adoptat prin legea nr.1415 din 17.12.97 (modificat prin legea
nr.112 din 29.07.98 şi nr.12 din 11.03.99), (M.O. nr.nr.40 – 41/288 din 07.05.98).
5. Legea nr.1164 din 24.04.97 “Cu privire la administrarea impozitului pe venit şi
pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal ”(modificată prin legea nr.1570
din 26.02.98 şi nr.112 din 29.07.98), (M.O. nr.62/524 din 18.09.97).
6. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr.1359 din 24.10.97. (M.O. nr.nr.84-
85/68 din 18.12.97).
7. Legea nr.332 din 26 martie 1999 “Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de
activitate” (modificată prin legea nr.464 din 24.06.99), (M.O. nr.nr.62-64/290 din 17.06.99).
8. Hotărârea Guvernului nr.859 din 13 august 1998 “Cu privire la reglementarea unor
genuri de activitate în Republica Moldova”, (M.O. nr.nr.79-80 din 26.08.98).
9. Hotărârea Guvernului nr.582 din 17 august 1995 “Cu privire la reglementarea
monopolurilor” (cu modificările ulterioare introduse prin Hotărârile Guvernului nr.783 din
22.11.95; nr.171 din 26.03.96; nr.727 din 30.12.96 şi nr.104 din 28.01.98), (M.O. nr.nr.59-
60/472 din 26.10.95).
10. Hotărârea Guvernului nr.50 din 29 ianuarie 1992 “Cu privire la aprobarea
Regulamentului înregistrării de stat a întreprinderilor în Republica Moldova.” (cu ulterioarele
modificări introduse prin Hotărârea Guvernului nr.641 din 29.09.92; nr.770 din 25.11.92;
nr.425 din 14.07.93; nr.640 din 26.08.94; nr.757 din 13.10.94 şi nr.1030 din 08.11.99).
541

11. Hotărârea Guvernului nr.743 din 31 decembrie 1996 “Cu privire la statutul Agenţiei
de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale a Republicii Moldova”, (M.O. nr.12 din
20.02.97).
542

CERERI
Judecătoriei _____________
MD-____________________
de la ____________________,
domiciliat: ________________
CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA PROCESULUI-
VERBAL CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIE
Subsemnatul, ________________, prin prezenta contestaţie solicit:
Să fie repusă în termen contestaţia.
Să fie admisă contestaţia.
Să fie stabilită nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie nr._______ din
___________, întocmit de agent constatator:
_______________________________________.
Motivele întemeierii contestaţiei sunt:
În fapt, la data de 2 noiembrie 2009, mie mi-a devenit cunoscut faptul că şeful de post al
Comisariatului de Poliţie al raionului __________, locotenent de poliţie, _________, a
fabricat împotriva mea un proces-verbal cu privire la contravenţie nr.____, care se presupune
că a fost întocmit pe data de 13 august 2009.
În acest proces-verbal fabricat cu privire la contravenţie, agentul constatator indică: „La
data de 19.06.2009, în jurul orelor 20.20, cet. _____________ l-a numit în public cu diferite
expresii verbale injurioase, fapt prin care a înjosit onoarea şi demnitatea cet._____________”.
Din acest motiv, agentul constatator a încadrat acţiunile, presupus săvârşite de mine, în
acţiunea normei materiale contravenţionale şi indiciile calificative ale elementelor constitutive
ale contravenţiei, prevăzute de art.69 alin.(1) din Codul contravenţional al Republicii
Moldova şi mi-a aplicat sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 60 de unităţi
convenţionale.
Nu sunt de acord pe deplin cu procesul-verbal cu privire la contravenţie nr.____ fabricat
împotriva mea din următoarele considerente:
1. La data de 19.06.2009, în jurul orelor 20.20, eu nu am insultat public nicio persoană.
2. Procesul-verbal este fabricat: pe coperta Dosarului contravenţional al SOPCPR
_________ nr.____ este indicată data: 13.09.2009 (f.d.2 a cauzei nr.4P-45/09), fapt care
dovedeşte afirmaţia mea.
3. Procesul-verbal a fost fabricat în absenţa mea, dar în el este indicat faptul precum că
eu am refuzat să-l semnez şi să primesc o copie. În acelaşi timp, în materialele cauzei
contravenţionale lipsesc dovezile că agentul constatator a întreprins anumite măsuri pentru ca
să-mi înmâneze o copie a procesul-verbal întocmit, în modul prevăzut de art.382 alin.(6) din
Codul contravenţional al Republicii Moldova.
4. Neconsemnarea în procesul-verbal cu privire la contravenţie, fabricarea datelor şi a
faptelor indicate în art.443 din Codul contravenţional al Republicii Moldova are ca efect
543

nulitatea lui.
În drept, îmi întemeiez contestaţia pe prevederile art.34, 69,443, 445, 465-468, 473
din Codul contravenţional al Republicii Moldova.
Anexa: Copia contestaţiei.
„___” __________ 201__ ________________
544

Judecătoriei _____________
MD-___________________
de la ___________________,
domiciliat: _______________
CONTESTAŢIA
ÎMPOTRIVA DECIZIEI CU PRIVIRE LA
CONTRAVENŢIE
Subsemnatul, _______________, prin prezentă contestaţie solicită:
Să fie repusă în termen contestaţia.
Să fie admisă contestaţia.
Să fie anulată Decizia din procesul-verbal nr.________ din 18 mai 2010 a şefului
_________ privind atragerea mea la răspunderea administrativă pentru săvârşirea
contravenţiei prevăzute de art.240 alin.1 din Codul contravenţional al Republicii
Moldova şi aplicarea unei sancţiunii administrative în formă de amendă în mărime de 5
unităţi convenţionale, cu încetarea procesului.
Motivele întemeierii contestaţiei sunt:
În fapt, prin Decizia din procesul-verbal nr.___ din 18 mai 2010 a şefului __________,
eu am fost atras la răspunderea administrativă pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de
art.240 alin.1 din Codul contravenţional al Republicii Moldova şi mi-a fost aplicată
sancţiunea administrativă în formă de amendă în mărime de 5 unităţi convenţionale.
Cu decizia indicată nu sunt de acord pe deplin din următoarele considerente:
La 11 octombrie 2010, ora 03 25 , eu, fiind la volanul autovehiculului BMV-730, mă
deplasam spre casă pe strada Alba-Iulia spre strada Ion Creangă din mun.Chişinău. În timpul
aceasta am fost oprit de către locotenentul de poliţie________ care mi-a luat permisul de
conducere şi mi-a eliberat o citaţie pentru data de 13 octombrie 2010. Atunci am şi aflat că am
fost sancţionat în baza art.240 alin.1 din Codul contravenţional al Republicii Moldova în
formă de amendă în mărime de 5 unităţi convenţionale. Dar copia deciziei în acel moment nu
mi-a fost eliberată.
Peste câteva zile mi-au eliberat decizia cu data de 18.05.2010.
Dar la data de 18.05.2010 eu nu am săvârşit nicio contravenţie prevăzută de art.240
alin.1 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, deoarece am fost după hotarele ţării.
În drept, îmi întemeiez contestaţia pe prevederile art. 5, 7, 382, 384, 441, 461-462
ale Codului contravenţional al Republicii Moldova.
Anexa: 1.Dovada aflării după hotarele ţării.
2.Copia contestaţiei.
Data ____________________
Semnătura__________________
545

COLEGIUL PENAL AL CURŢII
DE APEL CHIŞINĂU
de la M. S.,
domiciliată mun.Chişinău
str. I.N., 57 ap.___
PLÂNGERE
(ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART. 281 CCA)
Prin decizia judecătorului Judecătoriei ________, mun.Chişinău din 5 ianuarie 2004, dna
M.S. a fost sancţionată în baza art.174 1 alin.(4) CCA cu amendă în mărime de 10 salarii
minime (180 lei) în contul statului.
Decizia menţionată este ilegală şi neîntemeiată din următoarele considerente.
1. Conform art.268 alin.(2) CCA, decizia trebuie să conţină expunerea circumstanţelor
în care a fost săvârşită fapta, stabilite în cadrul examinării cazului
În decizie, instanţa nu a stabilit circumstanţele concrete în care dna M.S. ar fi săvârşit vreo
contravenţie, ci a stabilit faptul că „la 01.01.2004 în privinţa M.S. a fost întocmit un procesverbal
pe art.174 1 alin.(4) CCA RM precum că ea la 01.01.2004 ora 14:10-15:25 a luat parte
activă la măsurile de protest neautorizate în faţa sediului Ambasadei Rusiei de pe bul.Ştefan
cel Mare,153, scandând lozinci cu cerinţa plecării armatei Rusiei de pe teritoriul Republicii
Moldova”.
Altfel spus, dna M.S. a fost trasă la răspundere administrativă nu pentru acţiunile ei care ar
constitui o contravenţie, ci pentru acţiunile colaboratorului poliţiei de întocmire în privinţa ei
a unui proces-verbal datat cu 01.01.2004.
Conform art.9-11 CCA, persoana poate fi trasă la răspundere administrativă numai pentru o
faptă săvârşită de ea personal cu vinovăţie şi prevăzută de lege. De aceea dna M.S. a fost trasă
la răspundere administrativă şi sancţionată în baza art.174 1 alin.(4) CCA nelegal şi
neîntemeiat. Mai mult, în decizie instanţa a expus eronat şi conţinutul procesului-verbal. Or,
procesul-verbal, datat cu 01.01.2004, nu conţine constatarea care fixează scandarea de lozinci,
aşa cum este enunţat în decizia instanţei: „scandând lozinci cu cerinţa plecării armatei Rusiei
de pe teritoriul Republicii Moldova” (a se vedea ultima construcţie sintactică din alineatul 1
din Decizie).
2. Procesul-verbal, datat cu 01.01.2004, a fost întocmit cu încălcarea art.242 CCA
Astfel, procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientei. Dnei M.S. nu i s-au explicat
drepturile prevăzute de art.254 CCA, nu i s-a propus să dea explicaţii asupra faptei în
săvârşirea căreia se bănuieşte, nu i s-a respectat dreptul de a lua cunoştinţă de procesul-verbal
şi a-l semna.
Cele menţionate se dovedesc evident prin următoarele probe:
Dna M.S. i-a explicat judecătorului că, la 01.01.2004, colaboratorii poliţiei nu i-au întocmit
niciun proces-verbal în baza art.174 1 alin.(4) CCA şi că a aflat despre procesul-verbal, datat
cu 01.01.2004, abia la 5.01.2004.
546

În raportul său din 01.01.2004 adresat comisarului CPS ________, inspectorul de sector E.B.
nu a indicat că el, la 1 ianuarie 2004, a întocmit în privinţa dnei M.S. un proces-verbal în baza
art. 174 1 alin.(4) CCA.
Acest fapt nu rezultă nici din cele 3 rapoarte ale colaboratorilor Comisariatului General de
poliţie al mun.Chişinău, anexate la materialele cauzei. Cele menţionate se dovedesc şi prin
raportul inspectorului de sector G.A. din care rezultă că la 3.01.2004, el i-a înmânat dnei M.S.
acasă citaţie pentru a se prezenta la CPS ________ pe data de 5.01.2004 la orele 13:00.
La 5.01.2004, dna M.S., la orele 13:00, s-a prezentat, împreună cu apărătorul său, la CPS
________. În incinta CPS ________, lângă secţia de serviciu a comisariatului dna M.S. şi
apărătorul ei au fost întâmpinaţi de către inspectorul E.B. şi au plecat imediat, împreună cu el,
la judecătoria ________.
Numai la insistenţa noastră, în şedinţa de judecată, ni s-a permis să luăm cunoştinţă de
procesul-verbal şi să citim materialele anexate la acest act.
De aceea indicaţiile inspectorului E.B. din procesul-verbal, precum că dna M.S. „a refuzat de
a da careva explicaţii şi de a semna procesul-verbal” nu corespund adevărului şi sunt false.
De asemenea, comisarul CPS ________ nu a considerat dovedit faptul săvârşirii contravenţiei
prevăzute de art. 174 1 alin.(4) CP de către dna M.S. şi nu a dispus trimiterea procesului-verbal
în judecată, fapt ce rezultă din însuşi procesul-verbal.
3. În procesul-verbal, datat cu 01.01.2004, se afirmă precum că dna M.S. a luat parte
activă la protestul neautorizat de primăria mun. Chişinău sub formă de pichetare a
sediului Federaţiei Ruse
Însă care anume sunt acele acţiuni ale dnei M.S. ce ar putea fi apreciate ca participare activă
în procesul-verbal nu sunt indicate. Or, simpla participare chiar şi la o întrunire neautorizată
nu constituie semn care ar caracteriza latura obiectivă a contravenţiei prevăzute de art. 174 1
alin.(4) CCA. În afară de aceasta, contravenţia prevăzută de art. 174 1 alin.(4) CCA poate fi
săvârşită numai cu intenţie, adică persoana trebuie să conştientizeze că participă la o întrunire
neautorizată şi să dorească sau să admită participarea sa la o astfel de întrunire. Din
materialele cauzei nu rezultă aceste împrejurări. Dna M.S. i-a explicat judecătorului că s-a
aflat întâmplător pe trotuarul vis-à-vis de teritoriul Ambasadei Federaţiei Ruse, loc în care se
adunaseră peste 300 de oameni. Evenimentele ce se petreceau acolo erau paşnice. Poliţia nu a
intervenit pentru a curma aceste evenimente, ea veghea respectarea ordinii publice. Aceste
explicaţii sunt confirmate şi de către colaboratorii poliţiei, rapoartele cărora fiind anexate la
materialele cauzei. Mai mult, la materialele cauzei nu sunt anexate documente oficiale
(hotărârea primăriei sau alte acte) de la primărie care ar confirma faptul că manifestarea
despre care se vorbeşte în procesul-verbal este neautorizată. Prezenţa în materialele cauzei a
hotărârii autorităţii publice competente despre neautorizarea întrunirii este obligatorie în
cazurile contravenţiilor prevăzute de art. 174 1 alin.(4) CCA. Or, existenţa hotărârii de
neautorizare a întrunirii este o premisă pentru tragerea la răspundere administrativă în baza
art.174 1 alin.(4) CCA. Pe lângă aceasta, hotărârea de neautorizare a întrunirii este o limitare a
realizării dreptului cetăţenilor la libertatea întrunirilor prevăzut de art.40 din Constituţie şi
art.11 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale la care Republica Moldova este parte. Având un astfel de caracter hotărârea
autorităţii publice de neautorizare a întrunirii poate fi atacată în instanţa de contencios
administrativ de persoana în privinţa căreia s-a întocmit proces verbal în baza art.174 1 alin.(4)
CCA. În astfel de cazuri, persoana nu poate fi trasă la răspundere administrativă în baza art.
174 1 alin.(4) CCA până când instanţa de contencios administrativ nu va verifica legalitatea
hotărârii de neautorizare a întrunirii. În cauza administrativă a dnei M.S., ultima a fost lipsită
şi de acest drept de a-şi apăra libertăţile.
547

4. Motivându-şi decizia, instanţa de judecată a concluzionat că „cerinţa pichetanţilor
(inclusiv M.S.) ca armata Rusă să fie retrasă de pe teritoriul Moldovei nu poate fi
considerată ca serbare a venirii Anului Nou”
O astfel de concluzie nu se bazează pe lege şi constituie o apreciere de ordin politic. Or,
conform art.32 din Constituţie, oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei,
precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau alt mijloc posibil.
Concluzionând astfel, instanţa de judecată a sancţionat-o de fapt pe dna M.S. şi pentru opiniile
sale, încălcându-i astfel dreptul la libertatea de opinie şi la libera exprimare, prevăzut de art.32
din Constituţie şi de art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor
Fundamentale.
5. Dna M.S. a fost trasă la răspundere administrativă şi sancţionată în legătură cu
contravenţia administrativă prevăzută de art. 174 1 alin.(4) CCA nelegal şi neîntemeiat,
cu încălcarea garanţiilor ce asigură securitatea juridică a ei, prevăzute de CCA, de
Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Faptul în cauză constituie un temei evident pentru a enunţa că dna M.S. nu a avut parte de un
proces echitabil în accepţiunea art.6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi
Libertăţilor Fundamentale.
Din aceste motive, considerăm decizia din 5.01.2004 în privinţa dnei M.S. contrară legii şi
urmează a fi anulată cu clasarea cazului pe motiv de lipsă a contravenţiei, prevăzute de art.174
alin.(4) CCA.
În baza celor expuse şi conform art.281 CCA,
Cer:
Anularea deciziei judecătorului Judecătoriei ________ din 5 ianuarie 2004, prin care
dna M.S. a fost sancţionată în baza art.174 1 alin.(4) CCA, şi clasarea procedurii în cazul
dat din lipsa contravenţiei prevăzute de art.174 1 alin.(4) CCA.
La judecarea plângerii rog să admiteţi participarea apărătorului Gheorghe Ulianovschi.
Data_______________
Semnătura_______________
548

RECURSURI
Colegiului Penal al Curţii de Apel _____
MD-_____________________________
de la ___________________,
domiciliat: ________________________________
RECURS ÎN CAUZĂ CONTRAVENŢIONALĂ
(NR.4D-2623/10)
Subsemnatul, ____________________, prin prezentul recurs, solicită:
Să fie repus în termen recursul meu.
Să fie admis recursul.
Să fie casată Hotărârea Judecătoriei _____________ nr.4D-2623/10 din 13
septembrie 2010 cu dispunerea încetării procesului contravenţional.
Motivele întemeierii recursului sunt:
În fapt, prin Hotărârea Judecătoriei ____________ nr.4D-2623/10 din 13 septembrie
2010, a fost admis demersul agentului constatator şi mi-a fost înlocuită sancţiunea sub formă
de amendă în mărime de 5 unităţi convenţionale, în sumă de 100 de lei, aplicată mie de către
agentul constatator la 08.08.2010, pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art.240 alin.(1)
din Codul contravenţional, pe motivul neexecutării acesteia în termenul stabilit de lege, cu
privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de 6 luni.
Hotărârea indicată a parvenit în adresa mea la data de 04.10.2010, dată din care începe
să izvorască termenul de declarare a recursului.
Cu hotărârea indicată nu sunt de acord pe deplin din următoarele considerente:
Cauza a fost judecată fără citarea legală a unei părţi (punctul c) art.466 al Codului
contravenţional al Republicii Moldova).
In conformitate cu aliniatele 1 şi 2 ale art.455 al Codului contravenţional: „(1) Şedinţa
de judecare a cauzei contravenţionale are loc cu citarea părţilor, în modul prevăzut de
prezentul cod.
(2) Prezenţa agentului constatator la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale este
obligatorie. Neprezentarea agentului constatator, legal citat, fără motive întemeiate şi fără
înştiinţarea prealabilă a instanţei duce la încetarea procesului contravenţional, cu emiterea,
după caz, a unei încheieri interlocutorii.”
În lunile iunie-septembrie 2010, din motive personale, am fost nevoit să închiriez o
locuinţă în sectorul Ciocana mun.Chişinău.
În momentul întocmirii procesului-verbal de către agentul constatator eu am declarat
acest fapt, dar el a indicat adresa mea de domiciliu din buletinul de identitate, motiv din care
nu am fost legal citat în şedinţa instanţei de fond.
În Hotărârea Judecătoriei ______________ nr.4D-2623/10 din 13 septembrie 2010 se
indică: „În şedinţa de judecată ... agentul constatator al PR din mun.Chişinău a ignorat să se
prezinte, ...” Din acest motiv şi conducându-se de prevederile legii, instanţa urma să înceteze
549

procesul.
Ultimii ani eu sunt angajat în funcţie de şofer la SRL „__________”, aceasta fiind unica
mea sursă de existenţă.
În drept, îmi întemeiez recursul pe prevederile art.455, 465-469, 473 ale Codului
contravenţional al Republicii Moldova.
Anexe: 1.Certificat de la locul de muncă.
2.Copia recursului.
Data________________
Semnătura____________
550

Colegiului Penal al Curţii de Apel _____
MD-_____________________________
de la ___________________,
domiciliat: ________________________________
RECURS
ÎN CAUZA CONTRAVENŢIONALĂ
(nr.4P-46/09)
Subsemnatul, ___________________________, prin prezentul recurs solicită:
Să fie admis recursul.
Să fie casată încheierea Judecătoriei _____________ din 15 octombrie 2009 cu
dispunerea rejudecării cauzei în primă instanţă.
Motivele întemeierii recursului sunt:
În fapt, prin încheierea Judecătoriei ____________ din 15 octombrie 2009, a fost
înlocuită sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 50 de unităţi convenţionale aplicată
mie de către agentul constatator la 13.08.2009, pentru comiterea contravenţiei prevăzute de
art.78 alin.(2) din Codul contravenţional, pe care nu am săvârşit-o, pe motivul neexecutării
acesteia în termenul stabilit de lege, cu amendă în mărime dublă de 100 de unităţi
contravenţionale, adică 2000 de lei în beneficiul statului.
Încheierea indicată a fost trimisă în adresa mea de către instanţa de judecată la data de
22.10.2009, dată din care începe să izvorască termenul de declarare a recursului.
Cu încheierea indicată nu sunt de acord pe deplin din următoarele considerente:
S-a aplicat sancţiunea în alte limite decât cele prevăzute de lege sau nu corespunde
faptei săvârşite sau persoanei contravenientului (punctul g) art.466 al Codului
contravenţional al Republicii Moldova).
În conformitate cu punctul a) alin.4 art.34 al Codului contravenţional: „(4) Dacă
persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, instanţa de
judecată o poate înlocui, după caz, cu: a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi
limita maximă a sancţiunii cu amenda prevăzută de norma materială contravenţională
sau de prezentul articol; ...”
Limita maxima a sancţiunii cu amenda prevăzută de art.78 alin.(2) al Codului
contravenţional este până la 50 de unităţi contravenţionale.
Instanţa de judecată nelegitim mi-a înlocuit sancţiunea sub formă de amendă în mărime
de 50 de unităţi convenţionale cu amendă în mărime dublă de 100 de unităţi contravenţionale,
depăşind limita maximă a sancţiunii cu amenda prevăzută de norma materială
contravenţională.
În drept, îmi întemeiez recursul pe prevederile art.34, 78, 465-468, 473 ale
Codului contravenţional al Republicii Moldova.
Anexa: Copia recursului.
04 noiembrie 2009 ____________________
551

COLEGIUL PENAL AL CURŢII DE APEL CHIŞINĂU
RECURS
ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII
NR.4C-201/09 DIN 10.11.2009
Recurent: D.S.,
domiciliat or.__________________,
str.M._______________, ap.____.
Intimat: C.C.,
domiciliat or._________________,
bd. __________________, ap.___.
Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.Chişinău nr.4c-201/09 din 10.11.2009, a fost
clasată cauza contravenţională în privinţa lui C.C. conform art.124 alin.2 CCA al RM
(redacţia din 23.09.1985).
Cu hotărârea nominalizată nu sunt de acord din următoarele considerente:
În fapt, la data de 28.09.2008, în jurul orei 10.00, la intersecţia străzilor M.
Kogălniceanu-Bulgară mun.Chişinău, s-a produs un accident rutier. La faţa locului, s-a stabilit
că a avut loc tamponarea dintre automobilele de model Mitsubishi n/î COM 123 condus de
şoferul C.C. a.n. 1977, şi VW Passat n/î CNN 309 condus de către D.S. a.n. 1978.
Ulterior, în baza materialelor acumulate, la data de 17.18.2008, în privinţa posesorului
automobilului de model Mitsubishi n/î COM 123, a fost întocmit procesul-verbal de
constatare a contravenţiei administrative prin încălcarea prevederilor art.59 alin.2 al
Regulamentul regulilor circulaţiei rutiere din RM, şi în baza procesului-verbal nominalizat,
C.C. a fost recunoscut culpabil în săvârşirea contravenţiei administrative prevăzute de art.124
alin.2 din CCA al RM (redacţia din 1985), din motivul expirării termenului de aplicare a
sancţiunii administrative cazul a fost clasat.
Nefiind de acord cu decizia instanţei de judecată din 26.02.2009, contravenientul a
depus recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti şi, prin decizia Colegiului penal al Curţii
de Apel Chişinău din 18.03.2009, recursul a fost admis, a fost casată hotărârea instanţei de
fond cu remiterea cauzei la o nouă examinare.
În urma examinării cauzei, instanţa de fond a clasat cauza contravenţională conform
art.124 alin.2 din CCA al RM (redacţia din 1985), în privinţa lui C.C. din lipsa contravenţiei
administrative.
Considerăm că hotărârea nominalizată este nefondată şi lipsită de suport juridic,
deoarece, în baza procesului-verbal de cercetare a contravenţiei administrative şi a schemei de
examinare a locului accidentului rutier din 28.09.2008, s-a constatat cu certitudine faptul că
anume şoferul C.C. care conducea automobilul de model Mitsubishi n/î COM 123 a încălcat
grav prevederile art.59 alin.2 al Regulamentului regulilor circulaţiei rutiere din RM, şi anume,
la intersecţia străzilor M.Kogălniceanu-Bulgară mun.Chişinău de semnificaţie neechivalentă,
şoferul nominalizat nu a cedat trecerea automobilului VW Passat condus de către D.S., care se
deplasa pe drum cu prioritate.
552

Faptul nerespectării regulilor de circulaţie de către C.C. se dovedeşte atât din
explicaţiile lui D.S., cât şi din explicaţiile lui C.C. şi ale cet.B.G., care, la momentul
producerii accidentului rutier, se afla în automobilul condus de către contravenient, şi care a
explicat că, pe data de 28.09.2008, la orele 09.40, aflându-se în calitate de pasager în
automobilul de model Mitsubishi n/î COM 123, la intersecţia străzilor M.Kogălniceanu-
Bulgară mun.Chişinău, C.C. cotind spre dreapta s-a tamponat cu un automobil de modelul
VW Passat n/î CNN 309, care se deplasa din stânga pe str. M.Kogălniceanu mun.Chişinău, cât
şi de procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi de schema de examinare a locului
accidentului rutier din 28.09.2008.
Astfel, partea descriptivă a deciziei instanţei de fond, din 16.12.2009, contravine cu
dispozitivul hotărârii nominalizate, fapt care, conform art.466 alin.2 lit.d) din Codul
Contravenţional al RM, serveşte drept temei pentru declararea prezentului recurs şi motiv de
casare a hotărârii instanţei de fond, dat fiind faptul că instanţa de judecată face menţiunea că,
în cadrul şedinţei judiciare, a fost examinat procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi
schema de examinare a locului accidentului rutier din 28.09.2008, însă nu a reflectat pe deplin
circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier nominalizat, şi faptul că contravenientul
C.C. se deplasa pe o stradă cu o intersecţie nedirijată a drumurilor cu semnificaţie diferită, şi
conform pct.59 alin.2 al Regulilor circulaţiei rutiere din RM, urma să cedeze trecerea
automobilului VW Passat condus de către D.S., care se deplasa pe drum cu prioritate.
De asemenea, în partea descriptivă a deciziei din 16.12.2009, instanţa de fond a dat o
apreciere greşită declaraţiilor specialistului H.M., care, chipurile, a declarat că vinovat în
comiterea accidentului rutier este şoferul D.S., deoarece specialistul în cadrul şedinţei
judiciare nu a făcut asemenea declaraţii, fapt confirmat prin procesul-verbal al şedinţei de
judecată, mai mult ca atât, competenţa specialistului care efectuează un Raport de constatare
tehnico-ştiinţifică nu este de a stabili cine este vinovat, aceste atribuţii şi competenţe aparţin
doar instanţei de judecată, şi nu specialistului sau expertului, care, conform prevederilor
art.389-390 din Codul Contravenţional al RM, este persoana neinteresată de rezultatele
cauzei contravenţionale, cu suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru a acorda ajutor
agentului constatator sau instanţei de judecată (art.389 alin.1 din Codul contravenţional al
RM).
Instanţa de judecată nu a dat apreciere unui alt raport de expertiză şi concluziilor
expertului T.M., care, conform Raportului de expertiză nr.1972 din 23.07.2009 şi explicaţiilor
date în cadrul şedinţei judiciare, a explicat că, chiar dacă conducătorul automobilului VW
Passat urma să se deplaseze regulamentar cu o viteză de 60 km/oră, în cazul intrării
automobilului Mitsubishi în intersecţie, accidentul nu putea fi evitat, neavând posibilităţi
tehnice de a evita accidentul. Prin urmare, concluziile din partea descriptivă a deciziei
instanţei de font din 16.12.2009, contravin cu dispozitivul hotărârii nominalizate.
Cu atât mai mult, în conformitate cu prevederile art.462 din Codul contravenţional al
RM, instanţa de fond urma să pronunţe o hotărâre legală, întemeiată şi motivată. Însă, din
motive neclare, instanţa de fond face trimitere la art.462 din Codul contravenţional al RM, nu
a pronunţat o hotărâre, ci o decizie, care urmează să fie apreciată de către instanţa de recurs
conform competenţei.
Pornind de la aceste circumstanţe şi în conformitate cu prevederile art.465-466 alin.2
lit.d); 467-468,
Solicit:
Admiterea prezentului recurs.
Casarea hotărârii Judecătoriei Râşcani mun.Chişinău nr.4c-201/09 din 10.11.2009, cu
emiterea unei noi hotărâri prin care C.C. să fie declarat culpabil de săvârşirea
contravenţiei administrative prevăzute de art.124 alin.2 din CCA al RM (redacţia din
553

1985), cu clasarea cazului administrativ din motivul expirării termenului de aplicare a
sancţiunii administrative.
Anexă:
- copia hotărârii nr.4c-201/09 din 10.11.2009
Data___________________________________
Semnătura recurentului ___________________
554

SESIZĂRI ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE
Curţii Constituţionale a Republicii Moldova
Subiectul sesizării: Curtea Supremă de Justiţie
a Republicii Moldova mun. Chişinău,
str.Kogălniceanu, 70
SESIZARE
PRIVIND CONSTITUŢIONALITATEA UNEI
SINTAGME DIN ALIN.(6)
ART.63 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ,
LA DEMERSUL JUDECĂTORIEI SECT.
BOTANICA, MUN. CHIŞINĂU ÎN LEGĂTURĂ CU
SOLUŢIONAREA PLÂNGERII DEPUSE ÎN
ORDINEA ART.313 DIN CPP
ÎN CAUZA LUI Ţ.S.
1. În cadrul unui dosar penal, pornit referitor la infracţiunea prevăzută de art.309 1 alin.(3)
lit.b), c), e) CP, cet. Ţ.S. prin ordonanţa din 13.06.2007, a fost recunoscut în calitate de bănuit
în săvârşirea acestei infracţiuni în privinţa lui B.V., fiindu-i tot atunci explicate drepturile şi
audiat în calitate de bănuit. Drepturile şi obligaţiile bănuitului sunt prevăzute în art.64 CPP.
2. Potrivit art.63 alin.(2) pct.3) CPP organul de urmărire penală nu este în drept să
menţină în calitate de bănuit persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de
recunoaştere în această calitate mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al
adjuncţilor săi, mai mult de 6 luni.
Conform alin.(3) din art.63 CPP la momentul expirării termenului de 3 luni, ori după
caz a celor de 6 luni, organul de urmărire penală este OBLIGAT să dispună scoaterea
bănuitului de sub urmărire penală, ori să dispună, punerea lui sub învinuire.
Procedura de scoatere a bănuitului de sub urmărire penală este reglementată de art.284
CPP, iar cea de punere sub învinuire de art.280-281 CPP.
Ţinând seama de dispoziţiile acestor norme de procedură penală, procurorul, care,
efectua urmărirea penală în cauză, avea obligaţia ca până la 13.09.2007 să-1 pună pe bănuitul
Ţ.S. sub învinuirea săvârşirii infracţiunii în cauză, ori după caz, printr-o nouă ordonanţă, cu
acordul Procurorului General, ori a adjuncţilor săi să prelungească calitatea de bănuit până la
13.12.2007.
3. Potrivit materialelor dosarului niciun a din obligaţiile enumerate nu au fost exercitate
de procurorul ce efectua urmărirea penală. Deci până la 13.09.2007 bănuitul Ţ.S. nu a fost pus
sub învinuire, nu a fost scos de sub urmărirea penală, şi nici nu a fost prelungit termenul de
555

ţinere a lui în calitate de bănuit maxim până la 13.12.2007, ca ulterior ori să fie scos de sub
urmărire penală ori să fie pus sub învinuire.
La 06 februarie 2009 procurorul, care efectua urmărirea penală, prin ordonanţă a reluat
urmărirea penală şi la pus pe cet. Ţ.S. sub învinuirea în săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art.309 1 alin.(3) lit.b), c), e) din Codul penal.
4. Ordonanţa de punere sub învinuire a lui Ţara S. a fost atacată în ordinea art.299 1
CPP cu plângere de către învinuit, care în motivare a invocat că procurorul nu a fost în drept
de a relua urmărirea penală şi al pune sub învinuire deoarece au expirat termenele prevăzute
de art.63 CPP şi Ţara S. se consideră scos de sub urmărire penală.
Reluarea urmăririi penale este contrară prevederilor art.287 CPP. Conform alin.(1)
reluarea poate avea loc numai dacă s-a constatat că nu a existat în fapt cauza care a
determinat scoaterea persoanei de sub urmărire penală, iar potrivit alin.(4) reluarea urmăririi
penale poate avea loc dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în
cadrul urmăririi precedente au afectat ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală.
Procurorul ierarhic superior a respins plângerea, motivând că conform art.63 alin.(6)
CPP calitatea de bănuit a lui Ţara S. a încetat de drept, prin urmare nu a fost necesară o
ordonanţă separată de scoatere a lui de sub urmărire penală.
Încetarea de drept a calităţii de bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în
alin.(2) în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea persoanei
sub învinuire pentru acelaşi fapt.
5. În ordinea art.313 CPP Ţ.S. prin intermediul avocatului U.Gh. a atacat cu plângere
judecătorului de instrucţie, acţiunile procurorului, manifestate prin emiterea ordonanţei de
reluare a urmăririi penale şi punerea lui sub învinuire din 06.02.2009, solicitându-se
anularea
acestor acte procedurale şi scoaterea lui Ţ.S. de sub urmărire penală.
Ca motivare s-a invocat, că reluarea urmăririi penale în cazul lui Ţ.S. şi punerea lui sub
învinuire contravine prevederilor art.287 CPP, deoarece s-au adoptat peste termenul
prevăzut de lege (maxim într-un an) şi în raport cu dispoziţiile art.230,251 CPP, actele în
cauză devin nule.
La fel reluarea urmăririi penale contravine, principiului non bis in idem, ce rezultă din
prevederile art.4 al Protocolului 7 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, art.7
din Codul penal şi art.22 al Codului de procedură penală.
6. Prin încheierea din 30 decembrie 2009 a Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, în
temeiul art.7 şi 349 CPP s-a admis demersul avocatului U.Gh. şi s-a sesizat Curtea Supremă
de Justiţie cu privire la controlul constituţionalităţii sintagmei „încetarea de drept a calităţii de
bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2) art.63 CPP, în cazul acumulării
ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru aceeaşi
faptă" din art.63 alin.(6) CPP în raport cu art.16, 21, 25 din Constituţia Republicii Moldova.
Totodată s-a suspendat procedura privind soluţionarea plângerii lui Ţara S. şi avocatului
depusă în ordinea art.313 CPP împotriva actelor procurorului - ordonanţei de reluare a
urmăririi penale şi punerii lui sub învinuire.
7. Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie s-a admis demersul Judecătoriei
sect. Botanica, mun. Chişinău şi s-a decis să se sesizeze Curtea Constituţională referitor la
constituţionalitatea sintagmei din alin.(6) art.63 din Codul de procedură penală, cităm:"
încetarea de drept a calităţii de bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2)
art.63 CPP, în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea
556

persoanei sub învinuire pentru aceeaşi faptă", încheiat citatul, în raport cu art.art.16, 21, 25
din Constituţia Republicii Moldova.
Curtea Supremă de Justiţie consideră că prevederea citată din alin.(6) este
neconstituţională din următoarele considerente.
8. Conform art.16 alin.(1) din Constituţie respectarea şi ocrotirea persoanei constituie
o îndatorire primordială a statului. Această prevedere Constituţională este concretizată în
art.10 alin.(1) din Codul de procedură penală, care stipulează că toate organele şi persoanele
participante la procesul penal sunt obligate să respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea
persoanei.
Mai sus s-a menţionat că prin ordonanţa din 13.06.2007 procurorul, ca organ de
urmărire penală, 1-a recunoscut pe cet. Ţ.S. în calitate de bănuit în săvârşirea infracţiunii
prevăzute de art.309 1 alin.(3) lit.b), c), e) din Codul penal, deci în săvârşirea acţiunilor de
tortură faţă de un minor în scopul de a obţine informaţii referitor la o presupusă infracţiune.
Bănuitul Ţ.S. a fost audiat privitor la infracţiunea imputată lui.
Potrivit art.63 alin.(2) pct.3 CPP Ţ.S. ca bănuit nu putea fi menţinut în această calitate
mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General ori al adjuncţilor săi mai mult de 6
luni.
Alineatul (3) al art.63 CPP în mod imperativ obligă procurorul că dacă termenul de 3
ori 6 luni a expirat şi nu s-au acumulat probe pentru a pune persoana bănuită sub învinuire,
trebuie să dispună prin ordonanţă scoaterea bănuitului de sub urmărire penală, despre ce
acesta trebuie să fie informat, obligaţia privind informarea bănuitului. Rezultă din
prevederile art.62 alin.(1) pct.10) CPP conform căruia bănuitul are dreptul să fie informat de
organul de urmărire penală despre hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele
sale.
În situaţia în care se prezumă că bănuitul Ţ.S. cunoaşte prevederile art.63 alin.(3) în
sensul obligaţiunii procurorului de al scoate de sub urmărire penală după expirarea a 3 ori a 6
luni, termen în care el nu a fost pus sub învinuire, ultimul obţine dreptul să considere că
bănuiala, ori vinovăţia lui în săvârşirea infracţiunii nu s-a confirmat şi şi-a format
convingerea şi rezoluţia că procurorul a procedat anume în modul prevăzut de alin.(4) art.63
CPP, prin ordonanţa a dispus scoaterea lui de sub urmărire penală.
Obligaţiunea procurorului de a dispune scoaterea bănuitului după caz, de sub urmărirea
penală rezultă din prevederile art.52 alin.(1) pct.22) CPP, iar conform art.255 alin.(1) CPP la
desfăşurarea urmăririi penale, asupra acţiunilor respective procurorul dispune prin adoptarea
ordonanţei. Despre necesitatea adoptării ordonanţei motivate în cazul când procurorul trebuie
să dispună scoaterea persoanei de sub urmărire penală stipulează şi art.284 alin.(3) CPP.
Astfel, având în vedere dispoziţia art.16 alin.(1) din Constituţie că respectarea şi
ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului, legislatorul, în mai multe
norme a procedurii penale, printre care şi cele enunţate mai sus, a statuat obligaţiuni a
procurorului ca reprezentant al statului, la efectuarea urmăririi penale în privinţa unei
persoane şi garantarea că drepturile acestuia vor fi respectate şi ocrotite.
Dispoziţia alin.(6) art.63 CPP, care prevede că încetarea de drept a calităţii de bănuit în
legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2), în cazul acumulării ulterioare a probelor
557

suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru acelaşi fapt, s-a inclus în
art.63 prin Legea nr.264-XVI din 28.07.2006, întrată în vigoare la 03.11.2006, aceasta este în
contradicţie cu art.21 din Constituţie, privind prezumţia nevinovăţiei, precum şi cu art.4 al
Protocolului nr.7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Potrivit art.21 din Constituţie orice persoană, acuzată de un delict este prezumată
nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar
public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.
Raportând prevederile art.21 cu starea de fapt a cazului Ţ.S. se prezumă că ultimul, din
momentul ce au expirat termenele aflării lui în calitate de bănuit şi nu i-a fost înaintată
învinuirea în săvârşirea infracţiunii imputate, a obţinut dreptul de a considera că bănuiala a
dispărut şi nu are nicio restricţie legată de cazul penal. Această încredere că persoana este
nevinovată avea dreptul să fie sugerată şi altor cetăţeni.
Dispoziţia nominalizată menţine însă bănuiala acestei persoane în timp şi care este
nedeterminat.
Din acest punct de vedere şi din sensul art.21 din Constituţie se deduce o concluzie că
odată ce în termenele prevăzute delege bănuiala persoanei în săvârşirea infracţiunii nu s-a
dovedit, procesul judiciar trebuie să se finalizeze cu ordonanţa de scoaterea bănuitului de sub
urmărire penală.
Prevederea alin.(6) la care ne referim, de fapt legalizează neîndeplinirea de către
organul de urmărire penală ori de procuror a obligaţiilor privind cercetarea sub toate
aspectele, completă, obiectivă şi operativă a tuturor circumstanţelor cauzei, şi aceasta
contravine principiului legalităţii procesului penal, precum şi cerinţelor că legea trebuie să fie
clară şi previzibilă.
Potrivit art.25 alin.(1) din Constituţie libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt
inviolabile. Această prevedere este desfăşurată în art.22 din Codul de procedură penală care
stipulează următoarele:
1) Nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau
pedepsit de instanţa judecătorească de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.
2) Scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică
punerea repetată sub învinuire a aceleaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia
cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii
precedente au afectat hotărârea respectivă.
3) Hotărârea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei de sub
urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi hotărârea judecătorească
definitivă, împiedică reluarea urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau
stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia
cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii
precedente au afectat hotărârea pronunţată.
Astfel, asigurarea dreptului fundamental al persoanei de a nu fi, urmărit, judecat sau
pedepsit de mai multe ori, include şi situaţia când procurorul era obligat să scoată persoana
de sub urmărire penală şi să o informeze despre această acţiune penală. Iar dacă nu a fost
exercitată această obligaţiune, în termenii prevăzuţi de lege, persoana, după cum s-a mai
menţionat anterior, interpretând principiul asigurării siguranţei sale, este în drept să considere
că a fost scoasă de sub urmărire penală. O nouă reluare a acesteia ar putea avea loc numai în
558

aza prevederilor art.287 CPP, precum şi ale art.4 pct.2 din Protocolului nr.7 al Convenţiei
pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Sintagma criticată, dar de fapt integrul alin.(6) face ca dispoziţiile art.63 alin.(3), (4),
(5) să fie omise de procuror şi să nu procedeze în strictă conformitate cu aceste prevederi, să
nu se expună prin actul procedural respectiv, şi să menţină persoana bănuită sub o stare de
fapt stresantă şi pe un termen nedeterminat.
În sensul prevederilor alin.(6) în vigoare procurorul nu are obligaţia de a proceda în
ordinea art.287 CPP şi art.4 din Protocolul nr.7, dat fiind că urmărirea penală oficial nu a fost
încetată. Din aceste puncte de vedere, în conformitate cu art.7 alin.(3), art.39 pct.4) CPP,
art.2 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, art.4 alin.(1) lit.a), art.16, 38
alin.(1) lit.d); art.39, 62 Codului jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Supremă de Justiţie
SOLICITĂ :
Examinarea constituţionalităţii sintagmei din art.63 alin.(6) CPP „încetarea de drept
a calităţii de bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2), în cazul
acumulării ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire
pentru acelaşi fapt", în raport cu art.16 alin.(1), art.21, art.25 alin.(1) din Constituţia
Republicii Moldova, precum şi art.4 al Protocolului nr.7 al Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului.
559

MODELE DE CERERI DE ADRESARE
LA CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR
OMULUI
560

CERERE
PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE
PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI
ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE EGULAMENTULUI
CEDO
I. PĂRŢILE
A. RECLAMANTUL
B. ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ
13. REPUBLICA MOLDOVA
II. EXPUNEREA FAPTELOR
14.
1) Prezenta cerere se referă la o decizie irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova, emisă la ___.
2) Petiţionarul X este cetăţean al Republicii Moldova. La ___, X, în comun cu cet. Y, a fondat
Societatea Comercială ___ S.R.L. (în continuare – SC ___ S.R.L.). Asociatul Y a fost numită
în funcţia de Administrator al întreprinderii.
La momentul fondării întreprinderii vizate, capitalul social al acesteia constituia 5400 lei.
Ambii fondatori deţineau părţi egale în capitalul social a câte 50%, adică 2700 lei fiecare.
Potrivit rezultatelor fiscale pentru anul 2006, activele SC ___ S.R.L. constituiau circa
__milioane de lei şi constau din acţiuni la alte societăţi comerciale.
3) Cu timpul, între X şi asociatul Y. au apărut divergenţe privind eficienţa administrării
afacerii comune. Din care cauză, raporturile între asociaţi au devenit tensionate.
4) La 05 aprilie 2007, asociatul Y, în calitatea sa de administrator al Societăţii, a convocat
repetat Adunarea Generală a Asociaţilor, dat fiind faptul că asociatul X nu s-a prezentat la
Adunarea convocată pentru data de 31 martie 2007. Despre locul şi data Adunării Generale
repetate petiţionarul nu a fost informat în mod corespunzător, deoarece comunicarea poştală
recomandată, privind data şi locul Adunării, nu i-a fost înmânată. Din această cauză, X nu s-a
prezentat la Adunarea Generală repetată. În consecinţă, Adunarea Generală, cu participarea
doar a asociatului Y, a calificat absenţa asociatului X ca nemotivată şi a declarat Adunarea ca
fiind deliberativă, în temeiul prevederilor statutului şi al p. 90 din Regulamentul societăţilor
economice în vigoare la acel moment.
Potrivit procesului-verbal din 05 aprilie 2007 Adunarea Generală a Asociaţilor SC ___S.R.L.
la care a participat cu drept de vot doar asociatul Y, deţinător al părţii sociale de 50% din
capitalul social, a decis:
561

- majorarea capitalului statutar de la 5400-00 la 10800-00 lei, din contul aportului în
sumă de 5400-00 lei al cet. Z;
- admiterea cet. Z în calitate de asociat nou cu parte socială de 50% din capitalul
statutar.
Respectiv, partea socială a asociatului X din capitalul social al SC ___ S.R.L. a fost micşorată
de la 50% la 25%. La fel şi cota socială a asociatului Y.
5) La ___, Camera Înregistrării de Stat a înregistrat în registrul de stat modificările operate în
actele de constituire ale SC ___ S.R.L. şi acestea au devenit oficiale.
Acţiunea civilă în instanţele judiciare economice
6) Considerând deciziile adoptate de Adunarea Generală a S.C. ___ S.R.L. ilegale şi în
contradicţie cu Actul de constituire a societăţii, petiţionarul a depus o acţiune în judecată, prin
care a cerut:
- anularea procesului-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor SC ___ S.R.L. din ___ şi a
Deciziei corespunzătoare a Camerei Înregistrării de Stat din ___ privind înregistrarea
modificărilor operate în Actul de constituire;
- excluderea cet. Y din rândurile asociaţilor;
- excluderea cet. Z din rândurile asociaţilor.
Acţiunea a fost întemeiată prin următoarele fapte:
a) Adunarea Generală a Asociaţilor din 05.04.2007 nu a fost deliberativă.
În acest sens, petiţionarul a susţinut că nu a fost înştiinţat în mod corespunzător despre data şi
timpul convocării Adunării repetate. Conform materialelor dosarului, a fost stabilit faptul că
Societatea MOLDTELECOM, responsabilă pentru înştiinţarea telegrafică, a depistat că
telegrama nu i-a fost înmânată sub semnătură petiţionarului X, iar persoanele vinovate au fost
pedepsite disciplinar pentru încălcările admise.
b) Adunarea Generală a Asociaţilor nu a fost în drept să la decizii privind modificarea
Actului Constitutiv fără acordul expres al ambilor asociaţi.
Poziţia expusă a fost argumentată prin prevederile care se conţin la p. 6.3. din Actul
constitutiv al S. C. ___ S.R.L. şi la p. 91 din Regulamentul societăţilor economice aprobat
prin Hotărârea Guvernului RM nr. 500 din 10.09.91(în vigoare la acel moment). Normele
vizate prevăd faptul că modificarea Actului constitutiv al Societăţii Comerciale poate avea loc
doar cu acordul expres al ambilor asociaţi cu cote sociale egale.
Dat fiind faptul că asociatul X nu şi-a dat acordul nici pentru modificarea statutului, nici
pentru majorarea capitalului social şi nici pentru admiterea unui nou asociat, Adunarea
Generală n-a fost în drept să decidă asupra majorării capitalului social, cu atât mai mult să
admită noi asociaţi, fără acordul petiţionarului. Chiar dacă Adunarea ar fi fost deliberativă în
sensul p. 90 din Regulamentul societăţilor economice, Actul constitutiv nu putea fi modificat
fără acordul expres al petiţionarului.
c) Decizia Adunării Generale a Asociaţilor şi Decizia Camerei Înregistrării de Stat din ___
sunt ilegale, abuzive şi afectează dreptul la proprietate al petiţionarului.
562

Astfel, printr-o pretinsă investiţie de doar 5400 lei, cet. Z a obţinut o cotă socială de 50% în
capitalul social al S.C. ___ S.R.L. cu active de circa N milioane lei. Respectiv, cota socială a
asociatului X în capitalul social al societăţii comerciale vizate a fost diminuată de la 50% la
25%, fără ca activele societăţii să crească proporţional. În acest mod, petiţionarul fost
expropriat şi limitat în alte drepturi în calitate de asociat.
Deciziile instanţelor judecătoreşti economice
7) La ___ Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău a pronunţat Hotărârea în litigiul
vizat, prin care a respins integral acţiunea asociatului X ca fiind nefondată. În hotărâre
instanţa s-a referit exclusiv la faptul că Adunarea Generală a Asociaţilor S.C. ___ S.R.L. din
___ a fost deliberativă. Însă, instanţa de judecată a omis totalmente să se expună pe marginea
argumentelor aduse de către petiţionar cu referire la prevederile p.6.3. al Actului constitutiv şi
p. 91 din Regulamentul societăţilor economice, care prevăd explicit că deciziile de genul celor
contestate de X în judecată puteau fi adoptate doar cu acordul expres al acestuia în calitatea sa
de asociat cu cotă socială egală în capitalul social.
8) Petiţionarul a atacat cu apel Hotărârea Judecătoriei Economice la Curtea de Apel
Economică. Prin cererea de apel X a solicitat:
- casarea parţială a hotărârii Judecătoriei Economică de Circumscripţie (în fapt, petiţionarul
nu a contestat respingerea acţiunii în partea excluderii din numărul de asociaţi a cet. Y);
- anularea procesului-verbal din 05.04.2007 şi a deciziilor respective ale Adunării Generale a
SC ___ S.R.L.;
- anularea Deciziei Camerei Înregistrării de Stat din ___ privind înregistrarea modificărilor
corespunzătoare operate în Actul de constituire al SC ___ S.R.L.;
- excluderea din asociaţii SC ___ S.R.L. a cet. Z.
Motivele apelului au fost similare celor aduse în instanţa de fond, şi anume:
- Adunarea Generală a Asociaţilor SC ___ din ___ nu a fost deliberativă, deoarece
asociatul X nu a fost înştiinţat în modul stabilit despre convocarea Adunării Generale
repetate;
- La adoptarea deciziilor privind modificarea Actului constitutiv al S.C. ___ S.R.L. şi la
înregistrarea acestor modificări de către Camera Înregistrării de Stat au fost încălcate
prevederile p.6.3. din Actul constitutiv al societăţii comerciale şi a p. 91 din
Regulamentul societăţilor economice;
- A fost încălcat dreptul petiţionarului la proprietate prin diminuarea cotei sociale
capitalul S.C. ___ S.R.L.
9) La ___, Curtea de Apel Economică a respins apelul şi a menţinut integral hotărârea
instanţei de fond. Instanţa de apel a hotărât că Adunarea Generală a fost deliberativă, iar
deciziile Adunării au fost legale. Însă, Curtea de Apel Economică nu s-a pronunţat deloc
asupra motivelor invocate de petiţionar în cererea de apel despre încălcarea prevederilor p.
6.3. din Actului constitutiv şi ale p. 91 din Regulamentului societăţilor economice.
563

10) Decizia Curţii de Apel Economice a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
În cererea de recurs petiţionarul a invocat aplicarea eronată a legii de către instanţele de fond
şi de apel şi a solicitat examinarea motivelor de bază ale acţiunii, în special:
- Adunarea Generală din 05.04.2007 nu a fost deliberativă;
- Deciziile contestate au fost adoptate cu încălcarea prevederilor exprese din p.6.3. din
Actul constitutiv şi ale p. 91 din Regulamentul societăţilor economice;
- Încălcarea dreptului petiţionarului la proprietate.
11) La ___, Colegiul Economic al Curii Supreme de Justiţie a declarat recursul inadmisibil.
Instanţa s-a expus în decizia sa doar asupra caracterului deliberativ al Adunării Generale a
Asociaţilor din 05.04.2007. Însă completul din trei judecători, ca şi instanţele de fond şi de
apel, nu s-a pronunţat deloc asupra motivelor de bază ale recursului.
III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII
14.
Violarea art.6 § 1 al Convenţiei Europene
Articolul 6 § 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale prevede:
“1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil…de către o instanţă
independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî… asupra încălcării drepturilor şi
obligaţiilor sale cu caracter civil…”
Considerăm că judecarea cauzei civile vizate a avut loc cu încălcarea art.6 § 1 al Convenţiei.
Art.6 al Convenţiei garantează dreptul la un proces echitabil. Dreptul instituit de textul art.6 al
Convenţiei este un drept de ordin procesual, ce presupune apărarea tuturor drepturilor
personale şi patrimoniale ale unui subiect de drept, în cadrul procedurilor interne care
urmează a fi realizat în cadrul unui proces, cu respectarea imperativă a unor garanţii, ce
trebuie să se înscrie în coordonatele unui proces echitabil, în sensul Convenţiei.
Curtea a statuat că textul art.6 al Convenţiei obligă instanţele să-şi argumenteze deciziile
luate, dar această obligaţie nu are a fi înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod
detaliat la fiecare argument al părţilor procesului. Obligaţia de motivare a deciziilor variază în
funcţie de natura acestora.
„O instanţă nu este obligată să dea un răspuns detaliat la fiecare argument înaintat de
justiţiabil; totuşi, dacă o observaţie era esenţială pentru soluţionarea cauzei (în situaţia în care
ar fi fost acceptată de tribunal) şi a fost prezentată de părţi întru susţinerea poziţiei lor, atunci
tribunalul trebuia să o trateze în mod distinct în hotărârea judecătorească” (Hiro Balani v.
Spania No. 1021/2001 din 28 martie 2003).
Printr-o decizie motivată, instanţele vor demonstra părţilor că ele au fost ascultate, iar
argumentele acestora au fost examinate la luarea deciziei.
Mai mult, cerinţa de motivare se atribuie nu numai hotărârii finale, ci aşa cum cerinţa de
echitate se atribuie întregii proceduri, şi cerinţa de motivare corespunzătoare se extinde la
orice hotărâre adoptată de instanţă.
Argumentarea hotărârilor instanţei de fond este crucială pentru că de aceasta depinde
realizarea dreptului la contestarea acestei hotărâri.
Jurisprudenţa CEDO demonstrează că ignorarea, intenţionată sau neintenţionată, a
argumentelor părţilor, inclusiv a celor din cererile de apel şi de recurs, poate echivala cu
încălcarea art.6 § 1 din Convenţie (Hiro Balani v. Spania, No. 1021/2001 din 28 martie 2003
564

Tatişvili v. Rusia No. 1509/02 din 22 februarie 2007 ş.a.). În particular, în cauza Tatişvili v.
Rusia, Curtea Europeană a considerat că argumentarea superficială a hotărârii de către
judecătoria raională şi confirmarea ulterioară a acestei argumentări inadecvate de către
instanţa de recurs constituie încălcarea art.6 § 1 din Convenţie.
Şi dreptul naţional moldovenesc conţine cerinţe şi norme similare celor menţionate. Astfel,
potrivit art.239 din Codul de procedură civilă al RM: “Hotărârea judecătorească trebuie să fie
legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate
nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţa de judecată”.
Art.241, al. (5) al Codului de procedură civilă prevede următoarele: “În motivare se indică:
circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei
privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe,
legile de care s-a călăuzit instanţa.”
Prin urmare, în motivarea hotărârii instanţa de judecată este obligată să expună conţinutul
probelor prin care se confirmă împrejurările ce au importanţă pentru soluţionarea justă a
cauzei. Dacă instanţa, apreciind fiecare probă separat, cât şi pe toate în ansamblu, constată
că unele probe prezentate, depoziţii ale martorilor, înscrisuri, nu corespund circumstanţelor
invocate de părţi ca temei a cerinţelor şi obiecţiilor sale, urmează să motiveze concluziile
despre aceasta.
Constatând circumstanţele de fapt ale cauzei, instanţa de judecată califică juridic relaţiile
dintre părţi cu indicarea legii care reglementează relaţiile litigioase respective.
În partea de motivare, obligatoriu se face trimitere la normele dreptului material, cu indicarea
concretă a denumirii legii, numărul articolului, alineatului, literei etc.
La ___, Judecătoria Economică de Circumscripţie a emis o hotărâre, prin care a respins
acţiunea lui X. Instanţa a decis că Adunarea Generală a Asociaţilor din 05 aprilie 2007 a fost
deliberativă.
Considerăm că Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie este extrem de
incompletă, deoarece instanţa nu s-a pronunţat deloc asupra motivelor invocate în cerere.
Şi anume:
A. Petiţionarul nu a fost înştiinţat în mod corespunzător despre data şi timpul convocării
Adunării Generale repetate din 05.04.2007. Conform materialelor dosarului, a fost stabilit
faptul că Societatea MOLDTELECOM, responsabilă pentru înştiinţarea telegrafică, a depistat
că telegrama nu i-a fost înmânată lui X sub semnătură. Deci, asociatul n-a fost înştiinţat
corespunzător, după cum este prevăzut de legislaţie şi actele normative despre convocarea
repetată a adunării generale. Neglijarea de către instanţă a unui asemenea fapt important
demonstrează caracterul superficial al procesului judiciar în cazul vizat. Dacă acest aspect ar
fi fost apreciat de către instanţa de judecată în modul stabilit de lege, decizia judecătorească
trebuia să fie alta – Adunarea Generală a Asociaţilor S.C. ____S.R.L. din 05.04.2007 trebuia
să fie declarată nedeliberativă, adică fără dreptul de adopta decizii.
B. Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra prevederilor legale, invocate de către
petiţionar în cerere. Potrivit acestor prevederi, Actul constitutiv al SC ___ S.R.L. nu putea fi
modificat fără acordul expres al asociatului X.
Codul civil al RM, în art.115, al (1) prevede: „membrul societăţii comerciale are dreptul să
participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de
constituire.”
Conform p.6.3. din Actul de constituire al societăţii SC ___ S.R.L. „dacă numărul Asociaţilor
e mai mic de 3 şi aporturile acestora sunt egale, problema (nota petiţionarului: privind
modificarea actului de constituire, majorarea şi reducerea Capitalului social) va fi adoptată
numai cu acordul tuturor Asociaţilor Societăţii”.
Mai mult, potrivit prevederilor p. 91 din Regulamentul societăţilor economice aprobat prin
Hotărârea Guvernului RM nr.500 din 10.09.91, „Dacă numărul asociaţilor este mai mic de 3
565

şi cotele de participare ale acestora sunt egale, chestiunea (nota petiţionarului: se au în vedere
chestiunile privind, în particular, modificarea statutului, sporirea şi reducerea fondului
statutar... (subpunctele 1, 2, 3, 6, 9 din p. 83 din Regulament)), se rezolvă conform înţelegerii
reciproce”.
Astfel, este absolut evident că Actul de constituire şi p. 91 din Regulament prevăd acordul
expres al ambilor asociaţi cu cote egale la luarea deciziilor de modificare a actului
constituire, inclusiv la majorarea capitalului social şi la admiterea unui nou asociat. Dat fiind
faptul că petiţionarul nu a dat acordul nici la modificarea actului de constituire, nici la
majorarea capitalului social şi nici la admiterea unui nou asociat, Adunarea Generală n-a fost
în drept să decidă asupra majorării capitalului social, cu atât mai mult să admită noi asociaţi,
fără acordul său expres. Acest aspect are o importanţă crucială pentru soluţionarea cazului,
chiar şi în situaţia în care instanţele de judecată ar fi ajuns la concluzia că petiţionarul a fost
înştiinţat în mod corespunzător legislaţiei despre convocarea repetată a Adunării Generale a
Asociaţilor din 05 aprilie 2007. Aceasta pentru că atât Actul de constituire, cât şi
Regulamentul societăţilor economice prevăd categoric că operarea modificărilor în Actul de
constituire al S.C. ___ S.R.L. pot avea loc doar cu acordul ambilor asociaţi.
C. Decizia Camerei Înregistrării de Stat din ___ este ilegală, deoarece potrivit art.19 al Legii
cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor din 05.10.2000, în
vigoare la data înregistrării modificărilor Actului constitutiv al SC ___ S.R.L.: “Pentru
înregistrarea modificărilor operate în documentele de constituire şi în datele înscrise în
Registrul de stat, solicitantul prezintă la oficiul teritorial al Camerei:
...b) decizia fondatorului (proprietarului) privind modificarea documentelor de constituire şi
a datelor înscrise în Registrul de stat, adoptată în condiţiile legii şi prevederilor statutare;
c) acordul (declaraţia) fondatorilor (proprietarilor) cu privire la modificarea documentelor
de constituire şi datelor înscrise în Registrul de stat…”. Prin urmare, Camera Înregistrării de
Stat nu avea dreptul să înregistreze modificări ale Actului de constituire ale SC ___ S.R.L.,
deoarece deciziile Adunării Generale din 05.04.2007 sunt ilegale şi lipsea acordul expres al
asociatului X.
Însă, judecând cauza civilă vizată, instanţa de judecată nu numai că a dat o apreciere
superficială faptelor şi argumentelor invocate de către petiţionar în cerere, dar a omis să se
pronunţe asupra unor aspecte esenţiale. În viziunea noastră, aspectele invocate în acţiune şi în
cererile de apel şi recurs privind încălcarea prevederilor p. 6.3. din Actul constitutiv şi p. 91
din Regulamentul societăţilor economice sunt cruciale şi esenţiale pentru soluţionarea cauzei.
Aceasta pentru că, votul la Adunarea Generală a Asociaţilor nu poate substitui lipsa acordului
expres al asociatului X privind operarea modificărilor în Actul de constituire, majorarea
capitalului social şi atragerea noilor asociaţi. Confirmarea ulterioară de către instanţele de apel
şi de recurs a argumentări inadecvate cu menţinerea hotărârii primei instanţe constituie
încălcarea art.6 § 1 din Convenţie.
O asemenea examinare superficială a apelului şi recursului de către instanţele corespunzătoare
contravine atât prevederilor art.6 § 1 din Convenţie, cât şi legislaţiei şi jurisprudenţei
naţionale. Astfel, potrivit Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica
judiciară ce ţine de respectarea normelor de procedură civilă la întocmirea actelor
judecătoreşti în cadrul judecării cauzelor în ordine de apel şi recurs nr.13 din 25.04.2000,
“În cazul în care instanţele de apel şi recurs menţin hotărârile primei instanţe şi instanţei de
apel în motivarea deciziei este necesar să-şi expună concluzia cu privire la toate argumentele
invocate de apelant sau recurent şi, referindu-se la legea respectivă, să întemeieze motivele în
legătură cu care instanţa a ajuns la concluzia de a recunoaşte motivele apelului sau recursului
neîntemeiate sau care nu sunt bază pentru casarea hotărârii. Este inadmisibilă limitarea
instanţelor de apel şi recurs doar la reproducerea în decizie a hotărârii apelate sau recurate, ori
566

la constatarea faptului netemeiniciei apelului sau recursului, deoarece în acest caz decizia
apare ca nemotivată şi poate fi susceptibilă pentru casare.”
Violarea Articolului 1 al Protocolului Adiţional nr.1 la Convenţie
Articolul 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi
Libertăţilor Fundamentale prevede: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de
utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului
internaţional.”
Sintagma „respectarea bunurilor sale” impune obligaţia statelor contractante de a respecta
dreptul de proprietate a persoanelor fizice şi juridice.
Ca principiu general, atingerile dreptului de proprietate care încalcă dispoziţiile de protecţie
instituite de Articolul 1 decurg din acte ale autorităţilor statale, oricare ar fi acestea:
legislative, executive sau judecătoreşti. (Comisia EDO, 4 martie 1980, nr.8387/1978, X
c.Allemagne).
Conform Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor din
05.10.2000, în vigoare la data înregistrării modificărilor Actului de constituire al SC
___S.R.L., Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, denumită în
continuare Cameră, este unica instituţie publică care, prin intermediul oficiilor sale teritoriale,
efectuează, în numele statului, înregistrarea unică a întreprinderilor şi organizaţiilor.
Camera Înregistrării de Stat este abilitată de a verifica inclusiv legalitatea actelor prezentate
pentru înregistrarea modificărilor în actele constitutive, protejând astfel asociaţii de încălcarea
drepturilor lor.
La ___, Camera a înregistrat modificările în Actul de constituire al SC ___S.R.L., operate la
Adunarea Generală a Acţionarilor din 5 aprilie 2007, încălcând prevederile legislaţiei în
vigoare.
Şi anume: Potrivit art.19 al Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi
organizaţiilor din 05.10.2000, în vigoare la data înregistrării modificărilor Actului constitutiv
al SC ___ S.R.L.: “Pentru înregistrarea modificărilor operate în documentele de constituire şi
în datele înscrise în Registrul de stat, solicitantul prezintă la oficiul teritorial al Camerei:
b) decizia fondatorului (proprietarului) privind modificarea documentelor de constituire şi a
datelor înscrise în Registrul de stat, adoptată în condiţiile legii şi prevederilor statutare;
c) acordul (declaraţia) fondatorilor (proprietarilor) cu privire la modificarea documentelor de
constituire şi datelor înscrise în Registrul de stat…”.
În cazul SC ___ S.R.L. era imperativ necesar acordul asociatului X la luarea deciziilor legate
de majorarea capitalului statutar şi a modificărilor în Actul constitutiv.
În cazul în care Registratorul de stat refuza de a înregistra modificările ilegale în Actul
constitutiv al SC ___ S.R.L., procesul judiciar ar fi fost evitat.
Prin urmare, statul, prin intermediul Camerei Înregistrării de Stat, este direct responsabil de
consecinţele ilegale, survenite după înregistrarea deciziilor Adunării Generale din 5 aprilie
2007.
În urma deciziei ilegale ale Adunării Generale a Asociaţilor din 5 aprilie 2007, înregistrată de
Camera Înregistrării de Stat la ___, a fost lezat dreptul petiţionarului la proprietate care s-a
manifestat prin:
- reducerea părţii sociale ce-i aparţinea asociatului X din capitalul social în SC ___
S.R.L. de la 50% la 25%;
- reducerea în jumătate a dreptului petiţionarului, care i-ar fi revenit asupra activelor
întreprinderii, care în 2007 constituiau circa N mln. lei;
567

- îngrădirea dreptului petiţionarului la luarea deciziilor legate de activitatea societăţii
comerciale vizate, dat fiind pierderea posibilităţii de a influenţa activitatea societăţii
comerciale şi a controlului decizional în cadrul adunărilor generale ale asociaţilor.
Astfel, considerăm că petiţionarul a fost lipsit de o parte din proprietatea sa.
Este necesar de a menţiona că pretinsa investiţie a lui Y la majorarea capitalului statutar
constituie 5400 lei, sumă minoră în comparaţie cu valoarea activelor întreprinderii.
Într-una din cauzele sale (Comisia EDO 23 februarie 1995, Gasus Dosier-und Fordertechnik
GmbH c/Pays-Bas, &53), Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că noţiunea de “bunuri”
din art.1 al Protocolului Adiţional nr.1 nu se limitează în mod sigur numai la proprietatea unor
bunuri corporale: alte drepturi şi interese ce constituie active pot fi considerate “drepturi de
proprietate”, deci “bunuri”. De asemenea, fosta Comisie a decis că noţiunea de “bunuri” din
textul deciziei cuprinde atât bunuri imobile, cât şi mobile.
Astfel, Comisia a arătat că acţiunile deţinute de acţionarii societăţilor pe acţiuni, din moment
ce au valoare economică, constituie un bun în sensul Convenţiei.
Curtea Europeană a decis, cu valoare de principiu, că o acţiune a unei societăţi comerciale,
este un bun complex. Ea certifică faptul că deţinătorul ei “posedă” o parte din capitalul social
şi drepturile corespunzătoare. Este vorba nu doar de o creanţă asupra activelor sociale, dar şi
de alte drepturi, în special dreptul de vot în adunarea generală a acţionarilor şi dreptul de a
influenţa activitatea societăţii (CEDO, decizia din 16 ianuarie 2001, Offerhaus et Offerhaus
c/Pays-Bas).
Astfel, prin reducerea cotei de participare a petiţionarului în cadrul SC ___ S.R.L. de la 50 la
25%, acesta a fost lipsit practic de posibilitatea de a influenţa activitatea societăţii, deoarece
conform Legii ceilalţi doi acţionari pot adopta orice hotărâre prin 2/3 din voturile asociaţilor,
inclusiv de modificare a Actului de constituire etc.
IV. EXPUNERE IN LEGATURA CU PREVEDERILE ARTICOLULUI 35 § 1 DIN
CONVENTIE
15. Decizia internă definitivă
1. Decizia din ___ a Curţii Supreme de Justiţie din Republica Moldova
16. Alte decizii
2. Decizia din ___ a Curţii de Apel Economică
3. Hotărârea din ___ a Judecătoriei Economice de Circumscripţie
4. Decizia din ___ a Camerei Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale
(instituţie publică de stat).
17. În cauza dată am epuizat toate căile de atac. Potrivit legislaţiei Republicii Moldova,
petiţionarul nu mai dispune de nicio cale ordinară sau extraordinară de atac.
V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII
18. Prin adresarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sperăm să obţinem:
- Constatarea violării art.6 § 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului;
568

- Constatarea violării art.1 al Protocolului Adiţional nr.1 la Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului;
- O justă compensare a prejudiciul material suportat şi a prejudiciului moral. Mărimea
compensaţiei urmează a fi precizată.
- Compensarea cheltuielilor legate de asistenţa juridică.
VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE
19. Capetele de cerere din prezenta plângere nu au fost prezentate spre soluţionare altor
organisme internaţionale.
VII. LISTA DOCUMENTELOR ANEXATE LA CERERE
20.
a) Procura de reprezentare;
b) Actul de constituire a Societăţii Comerciale ___ SRL din ___;
c) Decizia din ___ a Camerei Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale.
d) Hotărârea din ___ a Judecătoriei Economice de Circumscripţie;
e) Decizia din ___ a Curţii de Apel Economică;
f) Decizia din ___ al Colegiului Economic al Curţii Supreme de Justiţie;
h) Cererea de apel;
i) Cererea de recurs;
VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNĂTURA
21. Declar pe onoare că informaţiile ce figurează în prezentul formular de cerere sunt exacte.
Data_____________________
Semnătura_________________
569

CERERE
ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU
APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A
LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ
DE PROTOCOLUL 11
I – PĂRŢILE
A. RECLAMANTUL
B. ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ
13. Republica Moldova
II – EXPUNEREA FAPTELOR
14. La ___, Î.M. ___ şi S.A. ___ au încheiat contractul nr. ___, obiectul căruia fiind stingerea
unor obligaţii în raport cu bugetul, agenţii economici, etc.
La ___, Î.M. ___ a înaintat o pretenţie către S.A. ___, prin care a cerut achitarea sumei de
______ dolari SUA în termen de 10 zile.
Proceduri judiciare de încasare a sumei de bani
La ___, Î.M. ___ a înaintat către S.A. ___ o cerere de chemare în judecată privind încasarea
sumei de ______ lei şi taxa de stat de 2000 lei.
Prin demersul din ___Î.M. ___ a reformulat pretenţia către S.A. ___”, înaintând către
petiţionar cerinţa de a încasa suma de ______ lei.
La ___, S.A. ___ a înaintat o pretenţie către Î.M. ___ privind nerecunoaşterea unui acord
adiţional din ___.
La ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de chemare în judecată către Î.M. ___ privind respingerea
demersului nr._ din ___ şi anularea acordului adiţional din ___.
La ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de chemare în judecată către Î.M. ___ privind anularea
contractului nr.___şi acordului adiţional din ___.
Prin hotărârea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___, dosarul nr. ___, a fost
admisă cererea de chemare în judecată a Î.M. ___ către S.A. ___ de încasare a datoriei în
mărime de ______ lei şi taxei de stat în mărime de ______ lei, şi a fost respinsă cererea de
chemare în judecată reconvenţională a S.A. ___ către Î.M. ___ privind anularea contractului
nr. ___şi a acordului adiţional din ___.
Din cauza lipsei mijloacelor financiare, S.A. ___ nu a atacat hotărârea din ___, astfel această
hotărâre a devenit definitivă şi executorie la ___.
Ulterior, Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău a eliberat Î.M. ___ titlul
executoriu de încasare a datoriei în mărime de _____ lei şi a taxei de stat în mărime de
______ lei.
570

Cerere de informare adresată DEDJ, Oficiul Floreşti
La ___, S.A. ___ a depus o cerere către DEDJ, Oficiul Floreşti prin care a cerut certificarea
adresării creditorului în Oficiul Floreşti cu titlul executoriu nr. ___din ___pe perioada lunilor
mai 2002.
Prin certificatul din ___DEDJ, Oficiul Floreşti, S.A. ___ a fost informată că Î.M. ___ a
transmis spre executare titlul executoriu nr. ___la ___.
Contract de cesiune a creanţei
La ___, Î.M. ___ şi S.R.L. ___ au încheiat un contract vizând cesiunea creanţei ce rezulta din
contractul nr. ___din ___, în condiţiile stabilite de hotărârea nr. ___din ___.
Ulterior, Î.M. ___ a notificat S.A. ___ despre încheierea contractului de cesiune.
La ___, S.R.L. ___ a înaintat o pretenţie către S.A. ___ în sumă de ______ lei, plus taxa de
stat în mărime de _____ lei.
Procedura de indexare a sumei de bani
Î.M. ___ a înaintat la Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău către S.A. ___ o
cerere de indexare a sumei băneşti.
Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___ cererea respectivă de
indexare a sumei băneşti a fost scoasă de pe rol.
Procedura de restabilire a titlului executoriu
La ___, Î.M. ___ a înaintat la raionului Floreşti către S.A. ___ o cerere de chemare în judecată
pentru restabilirea pierderii titlului executoriu nr. ___.
Prin încheierea Judecătoriei Floreşti din ___ a fost respinsă cererea Î.M. ___ către S.A. ___ de
reconstituire a procedurii judiciare de executare şi a fost încetată procedura de reconstituire a
procedurii judiciare de executare pierdute.
Proceduri de eliberare a duplicatului titlului executoriu
La ___, Î.M. ___ a înaintat o cerere de eliberare a duplicatului a titlului executoriu din ___nr.
___.
Judecătoria economică de circumscripţie a eliberat Î.M. ___ duplicatul titlului executoriu.
Procedura de anulare a duplicatelor titlului executoriu
La ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de anulare a duplicatului titlului executoriu nr. ___.
Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___, a fost admisă
cererea S.A. ___ şi anulat duplicatul titlului executoriu emis în baza cererii Î.M. ___ nr._ din
___.
Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___, a fost admisă
cererea S.A. ___, anulat duplicatul titlului executoriu emis la ___ şi emis un alt duplicat a
titlului executoriu.
Nefiind de acord cu încheierea din ___, atât Î.M. ___, cât şi S.A. ___ au înaintat cereri de
recurs la Curtea de Apel Economică.
Prin decizia Curţii de Apel Economice din ___ au fost admise cererile de recurs înaintate,
cauza fiind remisă spre rejudecare.
571

Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din 07.12.2004, a fost
admisă cererea S.A. ___ de anulare a duplicatului titlului executoriu nr.1/33-2000 şi respinsă
cererea Î.M. ___ privind emiterea duplicatului respectiv.
La data ___, Î.M. ___ a înaintat o cerere de recurs la încheierea Judecătoriei economice de
circumscripţie Chişinău din ___.
Prin încheierea Curţii de Apel Economice din ___ a fost respinsă cererea de recurs a Î.M. ___
şi menţinută încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___.
Procedura de repunere în termen
La ___, Î.M. ___ a înaintat o cerere de repunere în termen a titlului executoriu, eliberat în
baza hotărârii din ___.
Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___ s-a dispus repunerea în
termen a titlului executoriu.
Nefiind de acord cu încheierea din ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de recurs.
Prin decizia Curţii de Apel Economice din ___, a fost admisă cererea de recurs, casată
încheierea din ___, cu adoptarea unei noi încheieri prin care cererea Î.M. ___ de repunere în
termen a titlului executoriu a fost respinsă.
Procedura de revizuire
La ___, Î.M. ___ a înaintat o cerere de revizuire la decizia Curţii de Apel Economice din ___,
solicitând casarea deciziei supuse revizuirii cu adoptarea unei noi decizii prin care să fie
respins recursul înaintat de S.A. ___ la încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie
din ___.
Prin decizia Curţii de Apel Economice din ___, a fost admisă cererea de revizuire depusă de
către Î.M. ___ la decizia Curţii de Apel Economice din ___cu privire la casarea încheierii
Judecătoriei de circumscripţie din data de ___ cu privire la repunerea în termen a titlului
executoriu privind încasarea de la S.A. ___, or. Floreşti în beneficiul Î.M. ___ a datoriei în
mărime de ______ lei.
De asemenea, a fost casată decizia Curţii de Apel Economice din ___ şi adoptată o nouă
decizie prin care a fost respins recursul S.A. ___ asupra încheierii Judecătoriei economice de
circumscripţie din ___de admitere a cererii Î.M. ___ cu privire la repunerea în termen a
titlului executoriu, adoptate în pricina civilă iniţiată pe marginea acţiunii Î.M. ___ către S.A.
___ privind încasarea datoriei în mărime de ______ lei şi ______ lei.
În final, a fost menţinută încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___ prin
care a fost admisă cererea Î.M. ___ cu privire la repunerea în termen a titlului executoriu nr.
___ eliberat în baza hotărârii Judecătoriei economice de circumscripţie din ___.
Motivele invocate de instanţa de revizuire sunt următoarele:
Probele prezentate de petiţionar demonstrează faptul că reclamantul în cauză a prezentat
titlul executoriu privind încasarea de la S.A. ___, or. Floreşti în beneficiul Î.M. ___, mun.
Chişinău a datoriei în mărime de RRRR lei în termenele stabilite de legislaţia în vigoare.
Toate circumstanţele date fiind confirmate atât prin înscrisuri probatorii anexate la
materialele cauzei, şi anume: adeverinţa Oficiului de Executare Floreşti ce confirmă faptul
că, la data de ___sub nr ___în registrul parvenirii spre executare a documentelor executorii,
a fost înregistrat titlul executoriu nr. ___ din data de ___prezentat spre executare de către
creditorul Î.M. ___, şi declaraţia dnei C.S. fiind la acel moment răspunzătoare de
înregistrarea documentelor executorii parvenite în adresa Oficiului de Executare Floreşti
572

autentificată notarial la ___şi anexată la materialele cauzei, cât şi prin proba cu martorii,
explicaţiile cărora sunt anexate la procesul-verbal întocmit la examinarea cererii de
revizuire.
Şeful Oficiului de executare Floreşti – dl C.A.– invitat la şedinţa de judecată stabilită pentru
examinarea cererii de revizuire a explicat instanţei de judecată că există o asemenea
înregistrare privitoare la primirea titlului executoriu nr. ___ din data de ___spre executare la
___, confirmând acest fapt şi prin Registrul de evidenţă a documentelor executorii prezentate
de dumnealui instanţei de judecată, inclusiv menţionând că înregistrarea titlului executoriu în
cauză a fost făcută şi în Registrul executorului judecătoresc X, căruia i-a fost transmis pentru
executare titlul executoriu cu nr._ din ___.
La ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de recurs la decizia Curţii de Apel Economice din ___.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost restituită fără examinare cererea de
recurs declarată de S.A. ___.
III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII:
15. Considerăm că petiţionarului S.A. ___ i-au fost încălcate drepturile prevăzute de
Convenţie, după cum urmează:
Dreptul la un proces echitabil (art.6 din Convenţie), în particular:
Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg
Cauza Popov v. Moldova (no. 2), hotărârea din 6 decembrie 2005:
“44. The right to a fair hearing before a tribunal as guaranteed by Article 6 § 1 of the
Convention must be interpreted in the light of the Preamble to the Convention, which, in
its relevant part, declares the rule of law to be part of the common heritage of the
Contracting States. One of the fundamental aspects of the rule of law is the principle of
legal certainty, which requires, among other things, that where the courts have finally
determined an issue, their ruling should not be called into question.
45. Legal certainty presupposes respect for the principle of res judicata …, that is the
principle of the finality of judgments. This principle insists that no party is entitled to seek
a review of a final and binding judgment merely for the purpose of obtaining a rehearing
and a fresh determination of the case. Higher courts’ power of review should be exercised
to correct judicial errors and miscarriages of justice, but not to carry out a fresh
examination. The review should not be treated as an appeal in disguise, and the mere
possibility of there being two views on the subject is not a ground for re-examination. A
departure from that principle is justified only when made necessary by circumstances of a
substantial and compelling character.”
Legislaţia naţională
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova în redacţia din 12 iunie 2003
Titlul III
Căile de atac al hotărârilor judecătoreşti
Capitolul XXXIX
Revizuirea hotărârilor
Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii
Revizuirea se declară în cazul în care:
573

) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi
nu au putut fi cunoscute petiţionarului anterior;
c) după emiterea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un
participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei într-o împrejurare ce nu
depinde de voinţa participantului la proces;
Articolul 450. Termenele de depunere a cererii de revizuire. Calcularea lor
Cererea de revizuire se depune:
c) în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele
sau faptele esenţiale ale pricinii care nu i-au fost cunoscute anterior şi nu i-au putut fi
cunoscute – în cazurile prevăzute la art.449 lit.b);
d) în termen de 3 luni din ziua în care s-a descoperit înscrisul respectiv – în cazurile
prevăzute la art.449 lit.c);
Soluţia favorabilă petiţionarului
Prin decizia Curţii de Apel Economice din __, definitiv şi irevocabil, s-au dispus următoarele:
- casarea încheierii din ___,
- respingerea cererii Î.M. ___ de repunere în termen a titlului executoriu.
Prin omiterea termenului de înaintare a titlului executoriu spre executare forţată şi prin
respingerea cererii de repunere în termen, obligaţia S.A. ___ către Î.M. ___ de a plăti suma
respectivă de bani a devenit naturală/imperfectă.
Astfel, creditorul nu are la dispoziţie mijloace juridice ofensive, în particular acesta nu poate
obţine sprijinul forţei de constrângere a statului pentru a-şi realiza dreptul de creanţă,
împotriva voinţei debitorului, fiind lipsit, în principal, de dreptul la acţiune în sens material.
Obligaţia respectivă, deşi iniţial perfectă, şi-a pierdut dreptul la acţiune în sens material, ca
efect a neexercitării acesteia în interiorul termenului de prescripţie extinctivă.
Prin decizia Curţii de Apel Economice din ___ s-a dispus următoarele:
- casarea deciziei Curţii de Apel Economice din ___;
- adoptarea unei noi decizie prin care a fost respins recursul S.A. ___ asupra încheierii
Judecătoriei economice de circumscripţie din ___ de admitere a cererii Î.M. ___ cu privire la
repunerea în termen a titlului executoriu, adoptate în pricina civilă iniţiată pe marginea
acţiunii Î.M. ___ către S.A. ___ privind încasarea datoriei în mărime de ______ lei şi ______
lei.
În urma admiterii cererii de revizuire, obligaţia S.A. ___ către Î.M. ___ de a plăti suma
respectivă de bani a devenit perfectă, astfel creditorul este în drept să ceară şi să obţină
sprijinul forţei de constrângere a statului pentru a-şi realiza dreptul de creanţă.
Motivele reţinute în decizia Curţii de Apel Economice din __ nu justifică revizuirea deciziei
finale şi irevocabile, deoarece, pe de o parte, circumstanţele sau faptele invocate au fost şi au
putut fi cunoscute anterior, pe de altă parte, înscrisurile la care a făcut referire instanţa de
judecată au putut fi prezentate anterior.
Instanţa naţională a trecut cu vederea chestiunea nerespectării de către Î.M. ___ a termenului
de înaintare a revizuirii.
Luând în considerare cele menţionate, prin pronunţarea deciziei Curţii de Apel Economice din
___, a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece nu a fost respectat
principiul res judicata, adică principiul finalităţii hotărârilor judecătoreşti, în cazul de faţă a
deciziei Curţii de Apel Economice din ___.
Dreptul la respectul dreptului de proprietate (art.1 al Protocolului nr.1), în particular:
În Hotărârea din 6 decembrie 2005, cauza Popov v. Moldova (nr.2), Curtea a reiterat
următoarele:
574

“57. The Court reiterates that a judgment debt may be regarded as a “possession” for the
purposes of Article 1 of Protocol No. 1 (see, among other authorities, Burdov v. Russia, no.
59498/00, § 40, ECHR 2002-III, and the cases cited therein). Furthermore, quashing such a
judgment after it has become final and unappealable will constitute an interference with the
judgment beneficiary’s right to the peaceful enjoyment of that possession”
După cum am menţionat, creanţa S.A. ___ faţă de Î.M. ___ a devenit naturală/imperfectă.
Astfel, prin pronunţarea deciziei Curţii de Apel Economice din ___, a avut loc o interferenţă
în dreptul de proprietate al S.A. ___, nejustificată în condiţiile paragrafului 2 al art.1.
IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE
16. Decizii interne definitive:
- decizia Curţii de Apel Economice din ___.
17. Alte decizii:
− încheierea Curţii Supreme de Justiţie din ___;
− decizia Curţii de Apel Economice din ___;
− încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
− decizia Curţii de Apel Economice din ___;
− încheierea Curţii de Apel Economice din ___;
− încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___;
− decizia Curţii de Apel Economice din ___;
− încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___;
− încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___;
− încheierea Judecătoriei Floreşti din ___;
− încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
− hotărârea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___.
18. Dispuneţi sau aţi dispus de un recurs pe care nu l-aţi exercitat? Dacă da, care şi pentru ce
motiv acesta nu a fost exercitat? – toate căile interne de recurs au fost epuizate.
V. – EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN
VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE
19. Rugăm să fie recunoscut faptul că Republica Moldova a violat drepturile petiţionarului
S.A. ___ prevăzute de articolul 6.1. al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi de articolul 1 al Protocolului Adiţional la Convenţie.
Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior.
VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU EXAMINAT
CAZUL
20. Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare
capetele de cerere din prezenta cerere.
VII. LISTA DOCUMENTELOR
1. Contractul din ___;
2. Acordul adiţional din ___;
3. Actul nr. 1460/99 din ___;
4. Dispoziţii de plată;
575

5. Acte de verificare din ___;
6. Act de verificare din ___;
7. Pretenţia Î.M. ___;
8. Informaţia de la Departamentul Statistică din ___;
9. Cererea de chemare în judecată din ___;
10. Încheierea de primire a cererii de chemare în judecată;
11. Demersul reclamantului din ___;
12. Cererea de amânare a examinării cauzei;
13. Pretenţia S.A. ___ din 24.01.2000;
14. Cererea de chemare în judecată reconvenţională din ___;
15. Referinţa la cererea de chemare în judecată reconvenţională;
16. Cererea de chemare în judecată reconvenţională din ___;
17. Referinţa la cererea de chemare în judecată reconvenţională;
18. Hotărârea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
19. Titlul executoriu;
20. Cerere de eliberare a duplicatului titlului executoriu;
21. Cerere de primire spre executare a titlului executoriu din ___;
22. Duplicatul titlului executoriu;
23. Contractul de cesiune din ___;
24. Notificarea despre cesiune;
25. Procura nr. ___din ___;
26. Pretenţia din ___;
27. Extrasul din ordinul nr._ din ___;
28. Scrisoarea DEDJ Floreşti din ___;
29. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
30. Adresarea S.A. ___ din ___;
31. Înştiinţarea Judecătoriei Floreşti din ___;
32. Referinţa la cererea despre restabilirea pierderii titlului executoriu;
33. Înştiinţarea DEDJ Floreşti din ___;
34. Adresarea S.A. ___ din ___;
35. Înştiinţarea Judecătoriei Floreşti;
36. Cererea S.A. ___ din ___ adresată DEDJ Floreşti;
37. Certificatul DEDJ Floreşti din ___;
38. Adresarea Judecătoriei Floreşti din ___;
39. Răspunsul Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
40. Cerere de anulare a duplicatului titlului executoriu din ___;
41. Procura nr._ din ___;
42. Telegrama;
43. Încheierea Judecătoriei Floreşti din ___;
44. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
45. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
46. Referinţa la cererea de anulare a titlului executoriu din ___;
47. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
48. Titlul executoriu din ___;
49. Adresarea Î.M. ___ către DEDJ Floreşti din ___;
50. Procura nr._ din ___;
51. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
52. Titlul executoriu;
53. Adresarea S.A. ___ din ___;
54. Cererea de recurs a Î.M. ___ din ___;
576

55. Cererea de recurs a S.A. ___ din ___;
56. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
57. Răspunsul DEDJ Floreşti din ___;
58. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
59. Cererea de recurs a Î.M. ___ din ___;
60. Referinţa S.A. ___ din ___;
61. Înştiinţarea Curţii de Apel Economice;
62. Încheierea Curţii de Apel Economice din ___;
63. Citaţie;
64. Cererea Î.M. ___ din ___de repunere în termen;
65. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___;
66. Cererea de recurs a S.A. ___ din ___;
67. Citaţie;
68. Decizia Curţii de Apel Economice din ___;
69. Cererea de revizuire din ___;
70. Citaţie;
71. Decizia Curţii de Apel Economice din ___;
72. Cererea de recurs a S.A. ___ din ___;
73. Încheierea Curţii Supreme de Justiţie din ___;
74. Procura de reprezentare.
VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA
C
577

CERERE
PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE
PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI
ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE EGULAMENTULUI
CEDO
I. PĂRŢILE
A. RECLAMANTUL
B. ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ
13. Republica Moldova
II. EXPUNEREA FAPTELOR
14. J.A., împreună cu membrii familiei sale – C.C., C.I. şi J.L. –, se aflau la evidenţă pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de trai în cooperativa ___. Petiţionara era atestată sub numărul 1
(unu) în rândul existent.
Prin hotărârea Asociaţiei ___ din ___ au fost repartizate două apartamente cooperativei
___ în legătură cu faptul că cooperativa a participat cu surse băneşti la construcţia acestor
două apartamente.
Prin hotărârea comună din ___a administraţiei şi a Comitetului sindical al cooperativei
___, apartamentul compus din trei odăi numărul __, strada Bănulescu Bodoni numărul _,
Chişinău, a fost repartizat familiei J.
Prin decizia Preturii sectorului Centru a municipiului Chişinău (în continuare
mun.Chişinău) nr. ___ din ___, familiei M. i-a fost eliberat bonul de repartiţie nr. ___ a
apartamentului numărul __, strada Bănulescu Bodoni numărul __, Chişinău.
La. ___, Primăria mun.Chişinău, prin decizia nr.__, a anulat, în baza recursului
Procuraturii sectorului Centru, decizia Preturii sectorului Centru nr.__ din ___.
Proceduri judiciare 1995 - 1997:
La data de ___, Direcţia Locuinţe şi repartizare a spaţiului locativ a Primăriei Chişinău
s-a adresat în Judecătoria Râşcani, mun.Chişinău, cu o acţiune către M.Gh. şi M.V. privind
recunoaşterea nulităţii bonului de repartiţie a spaţiului locativ nr. ___ eliberat pârâţilor M.Gh.
şi M.V. pentru apartamentul numărul __, pe strada Bănulescu-Bodoni, __, mun.Chişinău.
578

Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani din ___, a fost respinsă cererea de chemare în
judecată a Direcţiei evidenţă şi repartizare a spaţiului locativ a Primăriei mun.Chişinău către
M. Gh. şi M.V. de recunoaştere a nulităţii bonului de repartiţie a spaţiului locativ.
Prin decizia Colegiului Civil al Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din ___, a
fost respins recursul Direcţiei evidenţă şi repartiţie a spaţiului locativ al Primăriei
mun.Chişinău şi al procurorului sectorului Râşcani, mun.Chişinău, cu menţinerea în vigoare a
hotărârii Judecătoriei Râşcani, mun.Chişinău din ___.
La ___, procurorul general al Republicii Moldova a declarat în Plenul Curţii Supreme de
Justiţie recurs în anulare prin care a solicitat anularea hotărârii Judecătoriei Râşcani,
mun.Chişinău, din ___ şi a deciziei Colegiului civil al Judecătoriei Supreme a Republicii
Moldova din ___ cu remiterea cauzei la o nouă examinare.
Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, recursul în anulare declarat
de procurorul general a fost admis, hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.Chişinău din ___ şi
decizia Colegiului civil al Judecătoriei Supreme din ___ au fost anulate cu remiterea pricinii
spre rejudecare în Judecătoria Centru mun. Chişinău.
Proceduri judiciare 1997 - 2001:
La data de ___, J.A. a înaintat o cerere suplimentară de chemare în judecată, prin care a
cerut recunoaşterea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire în
proprietare privată lui M.Gh. a apartamentului nr.__ de pe strada Bănulescu-Bodoni, ___
precum şi recunoaşterea nulităţii adeverinţei de proprietate pe imobilul respectiv.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru din ___, cererea de chemare în judecată înaintată de
Direcţia evidenţă şi repartiţie a spaţiului locativ, cerinţele lui A.J., care a susţinut şi cerinţele
din cererea iniţială de chemare în judecată, au fost admise integral. Bonul de repartiţie nr.__,
eliberat la ___ lui M.Gh. pentru instalarea în apartamentul nr.__ din str. Bănulescu-Bodoni.
__, a fost recunoscut nul. Concomitent s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare,
transmitere-primire a locuinţei litigioase în proprietatea lui M. Gh. şi a altor membri ai
familiei. Gh. M., împreună cu membrii familiei sale, au fost evacuaţi din spaţiul locativ cu
instalarea în acest imobil a lui A.J.
Prin încheierea Judecătoriei Centru din ___, mun.Chişinău s-a explicat faptul că, prin
hotărârea adoptată la ___, se are în vedere evacuarea familiei M. fără acordarea altui spaţiu
locativ, deoarece spaţiul locativ din căminul de pe strada Calea Ieşilor, în care a locuit anterior
familia M., a fost ocupat de alte persoane.
Prin decizia Tribunalului Chişinău din ___, a fost admisă cererea de apel declarată de
Gh. şi V.M. Hotărârea Judecătoriei sectorului Centru mun.Chişinău din ___ a fost casată şi s-a
emis o hotărâre nouă prin care acţiunile cu privire la declararea nulităţii bonului de repartiţie,
declararea nulităţii contractului de privatizare şi evacuarea familiei M. cu instalarea familiei J.
în spaţiul locativ de pe str.Bănulescu-Bodoni au fost respinse ca neîntemeiate.
Prin decizia Colegiului civil al Curţii de Apel al Republicii Moldova din ___, a fost
admis recursul declarat de A.J., decizia Tribunalului Chişinău din ___ a fost casată cu
remiterea cauzei la rejudecare în ordine de apel în Tribunalul Chişinău. Motivul admiterii
recursului a constat în faptul că instanţa de apel, în decizia din ___, nu a făcut expunere în
privinţa încheierii instanţei de fond din ___, prin care s-a explicat că evacuarea familiei M.
din apartamentul litigios se efectuează fără acordarea altui spaţiu locativ.
Prin decizia Tribunalului Chişinău din ___, a fost respins apelul declarat de Gh. şi V.M.
cu menţinerea în vigoare a hotărârii şi încheierii Judecătoriei Centru, mun.Chişinău, respectiv,
din ___ şi ___.
579

Prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, a fost respins recursul lui
Gh.M. cu menţinerea în vigoare a deciziei Tribunalului Chişinău din ___. Decizia Curţii de
Apel a Republicii Moldova din ___ a devenit definitivă şi irevocabilă.
Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___ a fost respinsă cererea de
revizuire declarată de Gh.M., iar prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___ a
fost respinsă contestaţia în anulare depusă de Gh.M.
La 25 ianuarie 2001, prim-adjunctul procurorului general, în baza plângerii lui Gh. M.,
în temeiul art.332-333 din Codul de procedură civilă, a declarat recurs în anulare în Curtea
Supremă de Justiţie prin care a solicitat anularea deciziei Curţii de Apel a Republicii Moldova
din ___ şi a altor hotărâri adoptate în cauză cu remiterea pricinii la o nouă examinare în fond.
Prin decizia Colegiului civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___, recursul în anulare
declarat de prim-adjunctul procurorului general a fost respins cu menţinerea în vigoare a
deciziei Colegiului civil al Curţii de Apel al Republicii Moldova din ___.
La ___, procurorul general, în baza plângerii V.M. şi în conformitate cu art.332-333
CPC, a declarat recurs în anulare în Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin care a solicitat
modificarea hotărârilor judiciare pe cauza dată în partea evacuării familiei M. din imobil fără
acordarea altui spaţiu locativ, cu obligarea organelor abilitate de a-i acorda familiei M. spaţiu
locativ echivalent cu cel deţinut anterior de până la instalarea în locuinţa de pe str. Bănulescu
- Bodoni sau acordarea încăperii ocupate anterior.
Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost admis parţial recursul
în anulare, cu casarea deciziilor Curţii Supreme de Justiţie din ___, Curţii de Apel din ___,
Tribunalului Chişinău din ___, hotărârii şi încheierii Judecătoriei sectorului Centru din ___ şi
___ în partea evacuării familiei M. din apartamentul nr.__ de pe str.Bănulescu-Bodoni, __ din
mun.Chişinău fără acordarea altui spaţiu locativ cu remiterea în această latură la rejudecare în
prima instanţă. În rest, a fost menţinută decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___.
Eliberarea ordinului de repartiţie:
La data de ___, Primăria mun. Chişinău a eliberat ordinul de repartiţie nr.__ în baza
deciziei Primăriei mun. Chişinău nr__ din ___ petiţionarei J.A. cu dreptul de a se instala pe
adresa – Chişinău, strada Bănulescu Bodoni nr.__ apartamentul __ cu trei odăi, cu următoarea
componenţa a familiei: C.C., C.I. şi J.L.
Procedurile judiciare 2002 - 2004:
Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___, a fost admisă cererea de
chemare în judecată a petiţionarei A. J. Către V.M., M. şi O.M. şi S.A. ___ şi s-a dispus
evacuarea pârâţilor V.M., S.M. şi O.M. din apartamentul numărul __ strada Bănulescu
Bodoni, __, mun.Chişinău cu acordarea altui spaţiu locativ.
Nefiind de acord cu soluţia instanţei de fond, V.M. a depus o cerere de apel la Curtea de
Apel Chişinău.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2004, a fost respinsă cererea de apel
declarată de V.M. la hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din ___. Hotărârea
instanţei de fond a fost menţinută fără modificări.
Nefiind de acord cu soluţia instanţei de apel, V.M., S.M., O.M. au depus o cerere de
recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost respinsă cererea de recurs
declarată de V.M., S.M., O.M. la decizia Curţii de Apel Chişinău din ___. Decizia instanţei de
fond şi de apel a fost menţinută fără modificări.
580

Acţiunea V.M. despre încasarea sumei
V.M. a depus în instanţa de judecată cerere împotriva A.J., S.A. ___ privind încasarea
sumei. În motivarea cererii reclamanta V. M. a invocat faptul că, în apartamentul nr.__str.
Bănulescu Bodoni mun. Chişinău, de unde urmează a fi evacuată familia M. şi instalată
familia J., reclamanta a efectuat un şir de lucrări de finisare şi reparaţii, suportând cheltuieli
enorme, fapt probat şi prin răspunsul companiei S.A. ___ din ___.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru din ___, acţiunea a fost admisă parţial, s-a încasat de
la S.A. ___ în folosul lui M.V. ______ lei şi taxa de stat în sumă de FF lei şi în folosul statului
s-a încasat taxa de stat în sumă de ______ lei.
Prin hotărârea suplimentară din ___, s-a încasat de la S.A. ___ în folosul lui M.V.
cheltuieli de judecată în sumă de ______ lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost admis apelul declarat de S.A. ___,
casată hotărârea Judecătoriei Centru din ___ şi hotărârea suplimentară din ___ şi a fost emisă
o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată a V.M. către A. J., S.A. ___ privind
încasarea sumei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Decizia instanţei de apel nu a fost contestată cu recurs şi a devenit definitivă şi
irevocabilă.
Procedura de executare:
La data de ___, Judecătoria Centru a emis titlul executoriu nr.__, în care se prevedea
evacuarea următoarelor persoane: M.V., M. S. şi M. O. din apartamentul numărul __ din
strada Bănulescu-Bodoni, __, mun.Chişinău.
S.A. ___ s-a angajat să acorde lui M.V., M. S. şi M. O. o încăpere cu suprafaţa de 17,7
m 2 amplasată pe bd.Dacia, ___, odaia ___.
În luna ___, J. a înaintat spre executare forţată titlul executoriu nr. __ Departamentului
de Executare a Deciziilor Judiciare, Direcţia Râşcani.
Procedura de revizuire în baza cererii din ___ depuse de V.M., S.M. şi O.M.:
La ___, V.M., S.M. şi O.M. au depus o cerere de revizuire a următoarelor hotărâri şi
decizii:
- hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___,
- decizia Colegiului civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___,
- decizia Curţii de Apel al Republicii Moldova din ___,
- decizia Tribunalului Chişinău din ___,
- hotărârea Judecătoriei Centru din ___,
solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea tuturor hotărârilor nominalizate cu
adoptarea unei noi hotărâri.
Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, cererea de revizuire din ___
a fost admisă.
Motivele de admitere a acestei cereri de revizuire, ce se conţin în hotărârea Plenului
Curţii Supreme de Justiţie din ___, sunt următoarele:
- În procesul examinării cauzei şi după examinarea acesteia au devenit cunoscute unele
circumstanţe privitoare la costul estimativ de piaţă al apartamentului în litigiu, o
581

parte din care, datorită investiţiilor considerabile efectuate de familia M., a devenit
proprietate a acestea. În acest sens raportul de evaluare a bunului imobil, efectuat de
experţi licenţiaţi ai bursei de valori „Lara”, constituie circumstanţele prevăzute de
art.449 lit.c) CPC.
- La data adoptării hotărârii primei instanţe şi ulterior la examinarea cauzei de către
alte instanţe fiul pârâţilor S., ulterior şi soţia acestuia O. au devenit membri ai
familiei M. şi prin hotărârile adoptate li s-au lezat drepturile lor fără a fi atraşi în
proces. Circumstanţa indicată de asemenea constituie temei de admitere a cererii de
revizuire conform lit.g), art.449 din Codul de procedură civilă.
Astfel, din motivele expuse, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a considerat cererea de
revizuire declarată „admisibilă”.
Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, s-a hotărât casarea
următoarelor hotărâri şi decizii:
- hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___,
- decizia Colegiului Civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___,
- decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___,
- decizia Tribunalului din ___,
- decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___,
- decizia Tribunalului Chişinău din ___,
- hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___,
- încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___,
- hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___.
Petiţionara J.A. a luat cunoştinţă de hotărârea redactată a Plenului Curţii Supreme de
Justiţie din ___la data de ___.
III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII:
15. Considerăm că petiţionarilor J.A., C.C., C.I. şi J.L. le-au fost încălcate drepturile
prevăzute de Convenţie, după cum urmează:
Dreptul la un proces echitabil (art.6 din Convenţie), în particular:
În Hotărârea din 6 decembrie 2005 pe cauza Popov v. Moldova (nr. 2), Curtea a reiterat
următoarele:
“44. The right to a fair hearing before a tribunal as guaranteed by Article 6 § 1 of the
Convention must be interpreted in the light of the Preamble to the Convention, which, in
its relevant part, declares the rule of law to be part of the common heritage of the
Contracting States. One of the fundamental aspects of the rule of law is the principle of
legal certainty, which requires, among other things, that where the courts have finally
determined an issue, their ruling should not be called into question.
45. Legal certainty presupposes respect for the principle of res judicata …, that is the
principle of the finality of judgments. This principle insists that no party is entitled to seek
a review of a final and binding judgment merely for the purpose of obtaining a rehearing
and a fresh determination of the case. Higher courts’ power of review should be exercised
582

to correct judicial errors and miscarriages of justice, but not to carry out a fresh
examination. The review should not be treated as an appeal in disguise, and the mere
possibility of there being two views on the subject is not a ground for re-examination. A
departure from that principle is justified only when made necessary by circumstances of a
substantial and compelling character.”
Prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___ s-a dispus definitiv şi
irevocabil următoarele: anularea bonului de repartiţie nr.__, eliberat la ___ lui M.Gh. pentru
instalarea în apartamentul numărul, __, strada Bănulescu-Bodoni, __, mun. Chişinău; anularea
contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a apartamentului litigios de către M.
Gh.; evacuarea lui Gh.M. împreună cu membrii familiei sale din apartamentul litigios;
instalarea în apartamentul litigios a familiei J.
Prin decizia Curţii Supremă de Justiţie din ___, s-au anulat următoarele hotărâri şi
decizii: hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, decizia Colegiului Civil al
Curţii Supreme de Justiţie din ___, decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___,
decizia Tribunalului din ___, decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, decizia
Tribunalului Chişinău din ___, hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___,
încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___ şi hotărârea Plenului Curţii Supreme de
Justiţie din ___.
Motivele reţinute în decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, şi anume: „…raportul de
evaluare a bunului imobil, efectuat de experţi licenţiaţi ai bursei de valori „Lara”, constituie
circumstanţele prevăzute de art.449 lit. c) CPC.” şi „…fiul pârâţilor S., ulterior şi soţia
acestuia O. au devenit membri ai familiei M. şi prin hotărârile adoptate li s-au lezat
drepturile lor fără a fi atraşi în proces. Circumstanţa indicată de asemenea constituie temei
de admitere a cererii de revizuire conform lit.g), art.449 CPC…” nu justifică revizuirea
deciziilor finale şi irevocabile, deoarece: M.O. nu a depus cerere de revizuire; căsătoria dintre
M.S. şi M.O. a fost înregistrată la ___.
În conformitate cu prevederile articolului 450 al Codului de procedură civilă
„Termenele de depunere a cererii de revizuire. Calcularea lor”: cererea de revizuire se
depune „în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de
circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii care nu i-au fost cunoscute anterior şi nu i-au
putut fi cunoscute - în cazurile prevăzute la art.449 lit.c)” şi „în termen de 3 luni din ziua
când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele respective - în cazurile
prevăzute la art.449 lit. g)”.
Instanţa naţională a trecut cu vederea chestiunea nerespectării de către revizuenţi a
termenului de depunere a revizuirii.
Luând în considerare cele menţionate, prin pronunţarea deciziei Curţii Supreme de
Justiţie din ___, a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece nu a fost
respectat principiul res judicata, adică principiul finalităţii hotărârilor judecătoreşti, în cazul
de faţă, a deciziei din ___.
Dreptul la respectul dreptului de proprietate (art.1 al Protocolului nr.1), în particular:
În Hotărârea din ___ pe cauza Popov v. Moldova (nr. 2), Curtea a reiterat următoarele:
“57. The Court reiterates that a judgment debt may be regarded as a “possession” for
the purposes of Article 1 of Protocol No. 1 (see, among other authorities, Burdov v. Russia,
no. 59498/00, § 40, ECHR 2002-III, and the cases cited therein). Furthermore, quashing such
a judgment after it has become final and unappealable will constitute an interference with the
judgment beneficiary’s right to the peaceful enjoyment of that possession”
583

Creanţa stabilită prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, şi anume:
anularea bonului de repartiţie nr.__, eliberat la ___ lui M.Gh. pentru instalarea în
apartamentul numărul, __, strada Bănulescu-Bodoni, __, mun. Chişinău; anularea contractului
de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a apartamentului litigios de către M.Gh.;
evacuarea lui Gh.M. împreună cu membrii familiei sale din apartamentul litigios; instalarea în
apartamentul litigios a familiei J., constituie o posesie şi cade sub incidenţa articolului 1 din
Primul Protocol adiţional.
Luând în considerare cele menţionate, prin pronunţarea deciziei Curţii Supreme de
Justiţie din ___, a avut loc o interferenţă în dreptul de proprietate al petiţionarilor J.A., C.C.,
C.I. şi J.L., nejustificată în condiţiile paragrafului 2 al art.1.
IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE
16. Decizii interne definitive:
- Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din ___.
17. Alte decizii:
- Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___;
- Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
- Hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___;
- Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___;
- Decizia Colegiului Civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___;
- Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___;
- Decizia Tribunalului din ___;
- Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___;
- Decizia Tribunalului Chişinău din ___;
- Hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___;
- Încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___;
- Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___.
18. Dispuneţi sau aţi dispus de un recurs pe care nu l-aţi exercitat? Dacă da, care şi pentru
ce motiv acesta nu a fost exercitat? – toate căile interne de recurs au fost epuizate.
V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN
VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE
19. Rugăm să fie recunoscut faptul că Republica Moldova a violat drepturile petiţionarilor
J.A., C.C., C.I. şi J.L. prevăzute de articolul 6.1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi de articolul 1 al Protocolului Adiţional la
Convenţie.
Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior.
VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU
EXAMINAT CAZUL
20. Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau reglementare
capetele de cerere din prezenta cerere.
VII. LISTA DOCUMENTELOR
75. Cererea de chemare în judecată suplimentară din ___;
584

76. Cererea de chemare în judecată suplimentară din ___;
77. Hotărârea Judecătoriei Centru din ___;
78. Decizia Tribunalului Chişinău din ___;
79. Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___;
80. Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___;
81. Hotărârea Judecătoriei Centru din ___;
82. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
83. Cererea de recurs din ___;
84. Citaţia Curţii Supreme de Justiţie din ___;
85. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___;
86. Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din ___;
87. Titlul executoriu nr.__ din ___;
88. Titlul executoriu nr.__ din ___;
89. Adresarea S.A. ___ din ___;
90. Răspunsul DEDJ Direcţia Râşcani din ___;
91. Cererea A.J. din ___;
92. Cererea A. J. din ___;
93. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
94. Bonul de repartiţie din ___;
95. Procura de reprezentare.
VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA
585

CERERE
ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU
APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A
LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ
DE PROTOCOLUL 11
I – PĂRŢILE
A. RECLAMANTUL
B. ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ
II – EXPUNEREAFAPTELOR
14. Chestiuni generale
La ___, au avut loc alegeri parlamentare în RM. Partidul de guvernământ, Partidul
Comuniştilor din RM, a obţinut majoritatea mandatelor în legislativ.
La __ şi ___, au avut loc proteste împotriva rezultatelor alegerilor. Unii din participanţi la
proteste, aparent provocatori infiltraţi în mulţime, au devenit violenţi şi au atacat clădirea
Preşedinţiei şi cea a Parlamentului. La un moment, organele de forţă au părăsit clădirile
respective, lăsând ca protestatarii să intre şi să continue nestingherit distrugerile şi
incendierile.
În noaptea de ___, organele de poliţie au arestat câteva sute de persoane, acuzând-le de
dezordine în masă şi tentativă de lovitură de stat.
În seara zilei de ___, şeful statului, V.V., a făcut o declaraţie publică, menţionând, printre
altele, că, în spatele acţiunilor violente, ar sta reprezentanţii opoziţiei şi că G.S. ar fi finanţat
acţiunile respective.
La ___, G.S. a fost extrădat în RM şi plasat în detenţie. Pentru mai multe detalii despre
circumstanţele relevante persoanei lui G.S. a se vedea Cererea numărul __ S.& MARINESCU
c/Moldova depusă la Curte la ___.
În seara zilei de ___, şeful statului a declarat că a cerut organelor de drept „iniţierea amnistiei
totale şi a solicitat sistarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la acţiunile de
protest stradal” din ___.
Începând cu ziua de ___, organele procuraturii au iniţiat procesul de revocare a măsurilor
preventive, aplicate anterior de către instanţele de judecată la demersurile procurorilor. În
acelaşi timp, se pare că până în prezent, nu se efectuează nicio acţiune procesual penală în
cadrul urmăririlor penale respective.
Percheziţia la S.R.L. ___ şi S.R.L. ___
La ___, a avut loc o percheziţie la S.R.L. ___ şi S.R.L. ___, mun. Chişinău, str. ____.
Percheziţia respectivă a avut loc în prezenţa lui O.A., secretar-referent în cadrul S.R.L.___.
P.R., în continuare petiţionar, este logodnicul lui O.A.
Percheziţia la domiciliul petiţionarului
586

La ___, a fost autorizată o percheziţie la domiciliul petiţionarului, în cadrul căreia au fost
ridicate de către organele de drept mai multe bunuri personale, inclusiv o serie de contracte
legate de activitatea comercială a petiţionarului.
Reţinerea petiţionarului
La ___, petiţionarul a fost reţinut de organele de drept, pretinzându-se că a comis infracţiunea
prevăzută de art.285 alin.(4) al Codului penal, dezordini în masă.
În procesul-verbal de reţinere este indicat ca motiv de reţinere că „există martori care indică
că [petiţionarul] a comis infracţiunea imputată [dezordini în masă]”.
La reţinere organele de drept au ridicat telefonul mobil al petiţionarului, Nokia 1112.
Ridicarea telefonului s-a materializat prin simpla transmitere a acestuia, cu sfidarea normelor
elementare în această privinţă, de genul întocmirea procesului-verbal, sigilarea etc.
Reţinerea petiţionarului şi iniţierea urmăririi penale împotriva acestuia a avut loc în pofida
declaraţiei şefului statului din seara zilei de ___de sistare a urmăririi protestatarilor şi de
revocare a măsurilor preventive şi a lipsei vreunei acţiuni procesual penale în cadrul
urmăririlor penale iniţiate împotriva participanţilor la proteste.
Eliberarea mandatului de arest şi prelungirea termenului de arest
La ___, organul procuraturii a înaintat un demers de aplicare faţă de petiţionar a măsurii
preventive în formă de arest pe un termen de 10 zile. Motivele invocate în susţinerea
demersului fiind următoarele:
cauza penală a fost pornită la data de ___, conform … infracţiunii prevăzute de
art.285 [dezordini în masă] şi art.339 [uzurparea puterii de stat] din Codul penal.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a constatat că pe ___, G.B., din numele
grupului de iniţiativă „Sunt anticomunist”, a depus la Primăria mun. Chişinău o
declaraţie prealabilă, prin care a informat autorităţile publice locale despre
desfăşurarea unui miting de protest sub genericul „zi de doliu”, care urma să fie
organizat în aceeaşi zi, între orele 17.55 şi 18.55, în preajma monumentului lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt din mun. Chişinău.
În continuare, între orele 16.00 şi 23.20 ale zilei de ___, G.B., cu participarea
activă a liderilor unor partide politice (V.F., V.N., A T., V.U., V.P., O.C.) şi a
altor persoane, a organizat şi a condus o întrunire la care au fost antrenate
câteva sute de oameni, inclusiv minori şi persoane în stare de ebrietate.
În perioada desfăşurării mitingului indicat, fiind chemaţi de către organizatorii şi
conducătorii întrunirii la nesupunere activă cerinţelor legitime ale
reprezentanţilor autorităţilor, la dezordini în masă şi la săvârşirea actelor de
violenţă asupra persoanelor, participanţii la miting au dezorganizat activitatea
normală a transportului public …, făcând tentative violente de deteriorare şi
răsturnare a unităţilor de transport, batjocorind persoane şi opunând rezistenţă
reprezentanţilor autorităţilor.
Ulterior, la data de ___, începând cu ora 10.30, un grup de câteva sute de
oameni, cu participarea nemijlocită a lui P.R., fiind organizaţi şi conduşi de
persoane la moment neidentificate, având scopul uzurpării puterii de stat cu
încălcarea prevederilor Constituţiei RM, au întreprins acţiuni violente, atacând
clădirea Preşedinţiei şi a Parlamentului RM.
Astfel, urmărind realizarea scopului său criminal, făptuitorii, inclusiv şi cu
participarea nemijlocită a lui P.R. şi alţii, fiind chemaţi de către organizatori şi
conducători la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor
587

autorităţilor, la dezordini în masă şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra
persoanelor, au dezorganizat activitatea normală a transportului public … mun.
Chişinău, au atacat şi au deteriorat sediul Preşedinţiei şi pe cel al Parlamentului
RM, au participat la incendierea mijloacelor de transport, au distrus alte bunuri
materiale, batjocorind persoane şi opunând rezistenţă reprezentanţilor
autorităţilor.
La data de ___, orele 22:07, P.R. a fost reţinut …, fiind recunoscut ca bănuit de
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.285 [dezordini în masă] din Codul penal.
Pornind de la cele expuse şi bazându-ne pe materialele acumulate în cadrul
urmăririi penale, fapt ce confirmă incontestabil comiterea de către P.R. a
infracţiunii incriminate, organul de urmărire penală consideră că există
suficiente temeiuri de a presupune, că dânsul fiind la libertate, poate comite alte
infracţiuni, se eschivează de la organele de drept, poate împiedica stabilirea
adevărului, influenţa efectuarea cercetării sub toate aspectele, completă şi
obiectivă a circumstanţelor cazului, pentru asigurarea respectării drepturilor şi
intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane participante la proces
În cadrul examinării demersului procurorului, avocatul petiţionarului a solicitat să-i fie
prezentate anexele la „demersul de arest”, eventualele probe în susţinerea demersului. Instanţa
de judecată i-a adus la cunoştinţa avocatului că „i-a fost înaintat numai demers şi nu dispune
de anexe”.
În afară de aceasta, avocatul petiţionarului a declarat, printre altele, că nu susţine demersul
procurorului, invocând că în procesul-verbal de reţinere era indicat ca un motiv de reţinere
declaraţia martorilor, însă nu era indicat cine erau acei martori.
Prin încheierea Judecătoriei Centru din ___, a fost admis demersul procurorului şi a fost
aplicat faţă de P.R. arestul preventiv pe un termen de 10 zile. Motivele reţinute de instanţa de
judecată sunt următoarele:
…există o bănuială rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani, luând în considerare
că bănuitul P.R.E. nu beneficiază de un loc permanent de trai pe teritoriul Republicii
Moldova, locuind temporar la gazdă, nu este amplasat oficial în câmpul muncii şi nu
are persoane la întreţinere, fapt ce-i creează condiţii favorabile de a părăsi domiciliul
său temporar şi astfel, există riscul ascunderii lui de organul de urmărire penală.
La ___, avocatul lui P.R. a înaintat o cerere de recurs, solicitând casarea încheierii
Judecătoriei Centru din ___. În recursul său, avocatul petiţionarului a invocat, printre altele,
lipsa probelor ce ar confirma existenţa unei bănuieli rezonabile privind comiterea de către
petiţionar a infracţiunii incriminate.
De asemenea, în recursul respectiv a fost atenţionat asupra faptului că, începând cu ___, intră
în vigoare modificările legislaţiei penale, potrivit cărora legiuitorul a redus semnificativ
caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate, dezordini în masă, ultima clasificânduse
ca o infracţiune uşoară.
În cadrul şedinţei în instanţa de recurs, avocatul a înaintat o cerere prin care a solicitat
prezentarea spre cunoştinţă a materialelor (probelor) prezentate în instanţa de judecată de
către organul de urmărire penală pentru confirmarea reţinerii şi necesităţii arestării
petiţionarului.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost respins recursul avocatului şi menţinută
fără modificări încheierea Judecătoriei Centru din ___. Motivele reţinute de instanţa de recurs
fiind următoarele:
Astfel, Colegiul penal consideră că suntem în prezenţa cazului excepţional, care
indică la necesitatea detenţiei preventive a bănuitului P.R.:
588

pornind de la complexitatea cauzei penale, gravitatea infracţiunii incriminate,
păstrarea pericolului de dispariţie a învinuitului şi de comitere de către dânsul a
unor noi infracţiuni: Aceste bănuieli rezonabile rezultă din caracterul faptelor
imputate; bănuitului P.R.E., care este suspectat că a comis o infracţiune cu
aplicarea violenţei, în grup, împotriva securităţii şi ordinii publice, în acelaşi
rând, şi împotrivă, colaboratorilor de poliţie, care se aflau în exercitarea
funcţiilor cu privire la menţinerea ordinii publice, şi care încercau să curme
acţiunile ilegale ale grupului în care dânsul se afla, fapt care prezintă temeri
rezonabile că dânsul, aflându-se la libertate, ar putea din nou să comită
infracţiuni violente, să se sustragă de la prezenţa organul de urmărire penală sau
şedinţa de judecată;
pornind de la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei imputate - infracţiune,
calificată ca fiind mai puţin gravă, care se pedepseşte cu închisoare de până la 5
ani, şi acestea pot fi temeiuri rezonabile de arestare preventivă pe o anumită
durată de timp, cum este în cazul dat.
Totodată, conform datelor operative de investigaţie, s-a stabilit că bănuitul
P.R.E. eventual poate fi cunoscut cu alte persoane care posibil au aplicat violenţă
faţă de poliţişti, în acest caz măsura preventivă sub forma de arestare preventivă
poate să influenţeze pozitiv mersul urmăririi penale cât şi procesul de obţinere a
probelor asupra cazului, împiedicându-l pe bănuitul P.R.E. să comunice cu
eventualii participanţi la infracţiune şi cu ceilalţi participanţi la infracţiune, deja
individualizaţi;
Arestarea preventivă a lui P.R.E. l-ar împiedica să comunice cu alte persoane
care au fost audiate în calitate de martori, fapte şi condiţii care la momentul de
faţă sunt cunoscute exclusiv doar bănuitului, care fiind la libertate poate să-şi
ascundă urmele infracţiunii.
La data de ___, petiţionarului i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracţiunii prevăzute
de art.285 alin.(4), dezordini în masă, adăugând o nouă învinuire şi în baza art.27, 195
alin.(2), însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari a bunurilor, din Codul penal.
La ___, organul procuraturii a înaintat un demers de prelungire a termenului de arest faţă de
P.R. pentru 30 de zile. La demersul respectiv, au fost anexate următoarele înscrisuri:
- certificatul de la „Nicado”;
- extrasul din cartea de imobil;
- extrasul din fişa de locuinţă;
- copia buletinului de identitate;
- contractul de închiriere a apartamentului.
Motivele invocate în susţinerea demersului, altele decât cele invocate în demersul din ___,
fiind următoarele:
Ulterior P.R., la data de ___, având drept scop însuşirea sumelor băneşti în
proporţii deosebit de mari de la unii demnitari de stat, prin intermediul
telefonului său mobil de model „Nokia – 1112” în care erau instalate cartele SIM
cu nr. de telefon SSSSSSS, a expediat către abonatul telefoniei mobile cu nr.
_____ un SMS în care insistă asupra transmiterii în folosul lui a sumei băneşti în
mărime de XXX Euro, pentru prezentarea informaţiei referitoare la acţiunile
petrecute în data de ___.
Pornind de la cele menţionate şi de la materialele acumulate în cadrul urmăririi
penale, fapt ce confirmă incontestabil comiterea de către P.R. a infracţiunilor
incriminate, una din ele fiind deosebit de gravă, organul de urmărire penală
consideră că există suficiente temeiuri de a presupune că dânsul, fiind la
libertate, poate comite alte infracţiuni: se poate eschiva de la organele de drept,
589

împiedica stabilirea adevărului, influenţa efectuarea cercetării sub toate
aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cazului, de asemenea, ar putea
prejudicia interesele urmăririi penale prin comunicarea cu alţi participanţii la
comiterea infracţiunii, în vederea luării unei poziţii, întru asigurarea respectării
drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane participante la
proces, mai mult ca atât, probele care au servit ca bază pentru eliberarea
mandatului de arest şi-au păstrat puterea lor probantă, însă termenul deţinerii lui
K.M. expiră la data de ___.
Prin încheierea Judecătoriei Centru din ___, a fost admis parţial demersul procurorului,
termenul de arest fiind prelungit cu 10 zile. Motivele reţinute de instanţa de judecată fiind
următoarele:
P.R. este învinuit în comiterea unor infracţiuni, pentru care legea penală prevede
ca pedeapsă închisoare pe un termen mai mare de 2 ani, există suficiente temeiuri
de a presupune că fiind la libertate, învinuitul ar putea să se ascundă de organul
de urmărire penală sau de instanţa de judecată, să împiedice stabilirea
adevărului în procesul penal prin influenţa asupra persoanelor coparticipante la
dezordinile în masă, ar putea prejudicia interesele urmăririi-penale prin
comunicarea cu complicii săi.
La 05 mai 2009, avocatul lui P.R. a înaintat o cerere de recurs, solicitând casarea încheierii
Judecătoriei Centru din ___.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost respins recursul avocatului şi a fost
menţinută fără modificări încheierea Judecătoriei Centru din ___. Motivele reţinute de
instanţa de recurs fiind următoarele:
„Analizând materialele prezentate de organul de urmărire penală, Colegiul penal
consideră că din materialele acumulate în cadrul urmăririi penale există
suficiente temeiuri rezonabile ce demonstrează că învinuitul este implicat în
comiterea infracţiunilor prevăzute de art.285 şi 27,195 din Codul penal.
Urmărirea penală a fost pornită cu respectarea legislaţiei în vigoare.
În privinţa învinuitului P.R.E. a fost solicitată prelungirea măsurii preventive
orientată spre o bună desfăşurare a procesului penal, pentru preîntâmpinarea
eschivării de la organele de urmărire penală şi judecată, temeiuri care şi-au
păstrat forţa probatorie şi la momentul actual.
Reieşind din complexitatea cauzei penale, gravitatea infracţiunii incriminate,
existenţa pericolului de dispariţie a învinuitei şi de comitere a unor noi
infracţiuni: Aceste bănuieli rezonabile reiese din caracterul faptelor imputate
învinuitului, una din ele fiind deosebit de gravă, fiind la libertate ar putea
prejudicia interesele urmăririi penale prin comunicarea cu alţi participanţi la
comiterea infracţiunii în vederea schimbării depoziţiilor.
reieşind din faptul, că de către organul de urmărire penală urmează a fi
acumulate un şir de probe, este necesară efectuarea unor acţiuni de urmărire
penală ce nu pot fi amânate, împrejurări care reprezintă temeiuri rezonabile de a
presupune că aflându-se la libertate, învinuitul ar putea împiedica la stabilirea
adevărului în procesul penal.
Deşi P.R.E. are loc permanent de trai în mun. Chişinău, aplicarea unei alte
măsuri preventive, decât arestul,nu este suficient pentru a asigura stabilirea
adevărului în cauză, de a evita eschivarea ultimului de la organul de urmărire
penală.
La prelungirea duratei ţinerii sub arest preventiv pe un termen de 10 zile în
privinţa lui P.R.E. nu s-au depistat careva încălcări de procedură, fiind
590

espectate drepturile învinuitului la apărare, precum şi alte drepturi procesuale şi
constituţionale.
Aplicarea acestei măsuri preventive nu echivalează cu un tratament inuman sau
degradant în privinţa învinuitului, mai mult ca atât, că ultimul poate înainta orice
versiune de apărare.
Colegiul Penal consideră că argumentele aduse de avocatul V.C., precum că
învinuitul este cetăţean al Republicii Moldova, are loc permanent de trai, nu sunt
o garanţie că învinuita nu se va eschiva de la organul de urmărire penală, şi nu
pot servi temei de admitere a recursului, în prezenţa circumstanţelor sus
indicate”.
La ___, organul procuraturii a înaintat un demers de prelungire a termenului de arest faţă de
P.R. pentru 30 de zile, identic demersului ___, atât din perspectiva „motivaţiei”, cât şi din
perspectiva aparentelor erori, de exemplu prezenţa textului „termenului deţinerii lui K.M.
expiră la 18.07.2008”.
Prin încheierea Judecătoriei Centru din ___, a fost admis demersul procurorului, termenul de
arest fiind prelungit cu 30 de zile. Motivele reţinute de instanţa de judecată:
„Termenul arestului preventiv aplicat lui P.R. expiră; reieşind din complexitatea
cazului, pe dosar este necesar de efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală,
pentru care este necesară perioada solicitată de procuror.
Există o bănuială rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani şi că
bănuitul …nu beneficiază de un loc permanent de trai pe teritoriul RM, locuind
temporar la gazdă, nu este amplasat oficial în câmpul muncii şi nu are persoane
la întreţinere, fapt ce-i creează condiţii favorabile de a părăsi domiciliul său
temporar şi, astfel, există riscul ascunderii lui de organul de urmărire penală.
Prin urmare …este oportun de prelungit durata ţinerii sub arest preventiv pe un
termen de 30 de zile”.
La ___, avocatul lui P.R. a înaintat o cerere de recurs, solicitând casarea încheierii
Judecătoriei Centru din ___. Instanţa de recurs a respins cererea avocatului lăsând fără
modificări încheierea primei instanţe.
Presiunile exercitate asupra petiţionarului în cadrul detenţiei
După reţinerea din ___, petiţionarul, aflându-se în biroul procurorului L.C., a fost supus unor
presiuni psihice, care au fost percepute de către acesta ca o ameninţare reală de aplicare a
torturii.
În particular, după ce a răspuns negativ la întrebarea procurorului dacă a participat la
evenimentele din ___, acestuia i-a fost propus să semneze documente ce nu aveau legătură cu
cazul său. În caz contrar faţă de petiţionar urma să fie aplicată forţa fizică de către
reprezentanţii organelor de drept. În această privinţă la ___ petiţionarul, prin intermediul
avocatului, a înaintat o plângere în adresa procurorului general.
La ___, petiţionarul a adresat încă o plângere, în care a descris interogarea sa în incinta
Procuraturii Generale din ___ de către o persoană care nu s-a prezentat/legitimat, care l-a
întrebat următoarele: legătura dintre acesta şi compania ___ şi compania ___; ce caută
carnetul de notiţie de la ___ la acesta etc.
La ___, petiţionarul a înaintat o a treia plângere, în care a reclamat perpetuarea presiunilor
psihice şi psihologice, fiind supus interogărilor fără participarea avocatului.
Mersul urmării penale iniţiate împotriva petiţionarului
591

Organele de drept naţionale nu au efectuat până în prezent nicio acţiune procesual-penală
semnificativă în cadrul urmării penale iniţiate împotriva petiţionarului, cu excepţia întâlnirilor
şi/sau vizitelor, în lipsa avocatului, cu persoane care nu se prezintă/legitimează, în cadrul
cărora petiţionarului i se cere să depună declaraţii ce pot fi nefavorabile familiei S.
Practicile organelor de drept naţionale de obţinere a confesiunilor de la persoane aflate în
detenţie
Majoritatea persoanelor arestate în legătură cu evenimentele din ___ şi ulterior eliberate au
declarat că în perioada aflării acestora în detenţie, organele de drept i-au forţat fie să semneze
diverse acte, fără să le ofere posibilitatea de a le citi, fie să semneze acte în care se conţineau
confesiuni precum că au participat la evenimentele respective cu concursul reprezentanţilor
opoziţiei (a se vedea declaraţia persoanei eliberate din detenţie din înregistrarea video ataşată,
min. 10:03 – 10.26)
În această privinţă, a se vedea şi cererea numărul 20269/09 Gheorghe STEPULEAC
v.Moldova şi cererea numărul 24065/09 Anatol STEPULEAC v. Moldova, depuse la 20 şi 30
aprilie 2009, în care reclamanţii s-au plâns de faptul că autorităţile moldiveneşti au
condiţionat eliberarea din detenţie cu condiţia semnării declaraţiilor potrivit cărora aceştia au
fost plătiţi de partidele de opoziţie pentru a participa la proteste.
III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII:
Considerăm că petiţionarului P.R. i-au fost şi îi sunt încălcate în continuare drepturile
prevăzute de Convenţie, după cum urmează:
Articolul 5 par. 1 din Convenţie
Reţinerea şi arestarea preventivă a petiţionarului a avut loc fără a exista motive verosimile de
a bănui că acesta a săvârşit infracţiunile ce i se incriminează.
Articolul 5 par. 1 din Convenţie combinat cu articolul 18 din Convenţie
Petiţionarul este logodnicul A.O., secretar – referent în cadrul S.R.L. ___; reţinerea
petiţionarului are loc în pofida indicaţiei şefului statului despre sistarea urmăririi penale a
participanţilor la proteste şi eliberarea acestora din detenţie; lipsa unor dovezi despre
implicarea petiţionarului în acţiuni de protest; deciziile Curţii de Apel Chişinău pe marginea
recursurilor avocatului conţin fraze de genul “de către organul de urmărire penală urmează a
fi acumulate un şir de probe,”; lipsa acţiunilor procesual-penale în cadrul urmării penale
împotriva petiţionarului; vizitele frecvente ale petiţionarului, inclusiv în instituţia
penitenciară, de către persoane care nu se legitimează, urmate de presiuni de a obţine
declaraţii/confesiuni ce par fi nefavorabile familiei S.; existenţa practicii de presiune de către
organele de drept naţionale pentru obţinerea confesiunilor de la persoane aflate în detenţie
împotriva terţilor; acţiunile întreprinse de către organele de drept şi în cazul fraţilor S. etc.
Toate acestea arată că motivul real al limitării drepturilor petiţionarului garantate de articolul
5 din Convenţie este exercitarea continuă a presiunilor asupra acestuia pentru obţinerea
declaraţiilor şi/sau confesiunilor ce par a fi nefavorabile familiei S. (Cebotari c.Moldovei – 13
noiembrie 2007).
Articolul 5 par. 3 din Convenţie
Instanţele judiciare naţionale nu au adus suficiente şi relevante motive în încheierile şi/sau
deciziile sale, prin care au dispus arestarea petiţionarului şi prelungirea termenului de arest al
petiţionarului.
592

Articolul 6 par. 2 din Convenţie
Deciziile instanţelor de recurs conţin afirmaţii precum că petiţionarul a comis deja
infracţiunile incriminate, contrar respectării principiului prezumţiei nevinovăţiei.
IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE
Decizii interne definitive:
− decizia Curţii de Apel Chişinău din ___.
Termenul/Epuizarea căilor interne de recurs
Respectarea regulii „şase luni de zile”.
În speţă încălcarea reclamată de către petiţionar este continuă, astfel regula de „şase luni de
zile” este respectată.
Respectarea regulii de epuizare a căilor de recurs
Toate căile interne de recurs accesibile şi adecvate au fost epuizate de către petiţionar.
V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN
VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE
Rugăm să fie recunoscut faptul că RM a violat drepturile petiţionarului P.R. garantate de
articolul 5, de articolul 5 combinat cu articolul 18 şi de articolul 6 din Convenţia Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Eventualele pretenţii de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior.
VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU EXAMINAT
CAZUL
Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau reglementare capetele
de cerere din prezenta cerere.
VII. LISTA DOCUMENTELOR
1. Procesele-verbale de percheziţie din ___;
2. Descifrarea apelului televizat al şefului statului din ___;
3. Proces-verbal de reţinere din ___;
4. Ordonanţa de percheziţie din ___;
5. Încheierea din ___;
6. Demersul privind aplicarea măsurii preventive din ___;
7. Cererea avocatului din ___;
8. Procesul verbal al şedinţei de judecată din ___;
9. Încheierea Judecătoriei Centru din ___;
10. Mandat de arest din ___;
11. Cererea de recurs din ___;
12. Cererea avocatului din ___;
13. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
14. Demersul privind aplicarea măsurii preventive din ___;
15. Certificatul nr. 324 din ___;
16. Contractul de arendă;
17. Extras din fişa de locuinţă;
18. Adeverinţa de recrutare;
19. Act de predare-primire a locuinţei;
20. Cartea de imobil;
593

21. Proces-verbal al şedinţei de judecată din ___;
22. Încheierea Judecătoriei Centru din ___;
23. Cererea de recurs din ___;
24. Pledoaria;
25. Decizia Curţii de Apel Chişinău ___;
26. Demers privind prelungirea termenului de arest din ___;
27. Încheierea Judecătoriei Centru din ___;
28. Cererea de recurs din ___;
29. Plângerea din ___;
30. Plângerea din ___;
31. Plângerea din ___;
32. Plângerea din ___;
33. CD-ul cu înregistrarea video;
34. Procura de reprezentare.
VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA
594

CERERE
ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU
APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A
LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ
DE PROTOCOLUL 11
I – PĂRŢILE
A. RECLAMANTUL
B. ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ
Cererea este înaintată către Republica Moldova
II – EXPUNEREA FAPTELOR
Petiţionarii B.I., B.S. şi B.P. (în continuare petiţionari) locuiau împreună cu I.A. (în
continuare I.A.) în apartamentul __ din strada Alba Iulia __, municipiul Chişinău.
Locuirea petiţionarilor împreună cu I.A. în apartamentul menţionat a generat diverse
divergenţe, în particular, modul de folosire a acestui spaţiu locativ etc. drept consecinţă
relaţiile dintre petiţionari şi I.A. au devenit ostile.
Soluţionarea respectivelor divergenţe a fost diferită instanţelor de judecată:
− hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___ (I.A. a fost instalat în imobilul litigios,
determinat modul de folosire a spaţiului locativ etc.);
− decizia Tribunalului Chişinău din ___ (admiterea cererii de apel, cu remiterea cauzei
la rejudecare în aceeaşi instanţă în altă componenţă);
− decizia cu privire la aplicarea sancţiunii administrative din ___ (B.I. învinuit că la ___,
la domiciliul din str. Alba Iulia __, ap.__, prin acţiunile sale a adus atingere
demnităţii lui I.A.);
− decizia cu privire la aplicarea sancţiunii administrative din ___ (B.I. învinuit că la ___,
la domiciliul din str. Alba Iulia __, ap._, a înjurat colaboratorii de poliţie);
− hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___ (recunoscut dreptul de folosinţă la spaţiul
locativ lui I.A. şi obligaţi petiţionarii să nu îi creeze obstacole în folosirea spaţiului
locativ) etc.
În ___, I.A. a înaintat către petiţionari o cerere de chemare în judecată despre recunoaşterea
pierderii dreptului petiţionarilor la spaţiul locativ litigios, pretinzând că petiţionarii „lipsesc”
din spaţiul locativ de ceva timp.
La rândul său, petiţionarii au înaintat către I.A. o cerere de chemare în judecată despre
stabilirea ordinii de utilizare a spaţiului locativ.
La o data ulterioară, ambele acţiuni de recunoaştere a dreptului la spaţiul locativ şi cea de
stabilire a ordinii de utilizare a spaţiului locativ au fost conexate şi examinate în aceeaşi
procedură judiciară.
La ___, Judecătoria Buiucani a admis cererea de chemare în judecată a lui I.A. către
petiţionari despre pierderea dreptului la spaţiul locativ şi evacuare. Necunoscând această
procedură judiciară, petiţionarii au contestat respectiva hotărâre în ordine de revizuire.
595

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani din ___, a fost admisă cererea de revizuire a
petiţionarilor şi casată hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___, reţinând cauza spre
examinare.
În cadrul procedurilor judiciare petiţionarii au aflat despre faptul că I.A. a privatizat
apartamentul litigios şi ulterior l-a înstrăinat unui terţ. În acest context, pretenţiile finale ale
petiţionarilor către I.A. au fost ajustate în felul următor: anularea contractului de privatizare a
apartamentului litigios, declararea nulităţii contractului de înstrăinare, stabilirea ordinii de
folosinţă a apartamentului, obligarea repunerii vizei de reşedinţă.
Petiţionarii au prezentat următoarele explicaţii pe marginea acţiunilor pe rol:
„…apartamentul este în litigiu de judecată, privind stabilirea modului de folosire sau/şi
înlăturare a obstacolelor în folosirea spaţiului locativ din anul ___…
…la ___, I. A. …a declarat că la ___ B. a adus atingere demnităţii, iar la … ___a fost
emisă decizia cu privire la aplicarea sancţiunii administrative în baza art.47-3
(injuria)…
…la ___B. a fost luat din apartamentul său de către poliţistul V.A. şi dus la sectorul de
poliţie unde a fost reţinut timp de 20 ore şi apoi eliberat…
…la ___, prin hotărârea instanţei de judecată se dispune: „a recunoaşte dreptul de
folosinţă la spaţiul locativ de către I. A.”…
…la ___I.B. s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de a stabili modul de folosire
a spaţiului locativ…
…în perioada ___, I.B. a fost plecat în deplasare…, iar la revenire a aflat despre
examinarea unui dosar necunoscut pentru el în care a fost pârât…”.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___,a fost admisă cererea de chemare în judecată a
lui I.A. către B.I., B.S. şi B.P. despre recunoaşterea dreptului pierdut la spaţiul locativ din ap.
_ din strada Alba Iulia __, mun. Chişinău; respinsă ca nefondată şi neprobată cererea
reconvenţională a lui B.I. şi B.S. către I.A. şi S.I. privind anularea contractului de privatizare a
spaţiului locativ şi a contractului de vânzare-cumpărare a ap._ din strada Alba Iulia __, mun.
Chişinău şi respinsă ca nefondată şi neprobată cererea comasată a lui B.I. către I.A. despre
stabilirea ordinii de utilizare a spaţiului locativ.
Motivele reţinute de instanţă fiind următoarele:
„În şedinţa judiciară s-a constatat că I.B., S. B. (___), P.B. nu mai locuiesc pe adresa
ap.__din str. Alba Iulia _, mun. Chişinău mai mult de 6 luni.
Din certificatele din ___ şi din ___ eliberate de inspectorii de sector CPS Buiucani
urmează că I.B., S. B. (___),P.B. nu locuiesc pe adresa indicată din ___. Din informaţia
SA ___ rezultă că familia B. şi-a suspendat telefonul de pe adresa ap.__ din str. Alba
Iulia __, mun. Chişinău din ___şi până în prezent. Conform informaţiei de la IM SP
AMT Buiucani la medicul de familie, I.B. şi S.B. au fost înregistraţi la medicul de
familie pe parcursul anului __ pe adresa ap. __ din str. Alba Iulia ___. mun. Chişinău,
iar pe perioada anilor ___ pe adresa dată au trăit chiriaşi cu un copil minor P.B., anul
naşterii 1995.
Totodată, faptul că I.B., S. B. (___), P.B. nu mai locuiesc în apartamentul în litigiu a
fost confirmat în cadrul şedinţei de judecată şi de declaraţiile martorilor S.T., E.M. şi
N.B., care au indicat că I.B., S.B. (___), P.B. nu mai locuiesc în apartament din ___.
Instanţa de judecată consideră declaraţiile martorilor veridice şi care corespund
realităţii obiective, deoarece sunt în corespundere cu argumentele reclamantului şi
materialele dosarului.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională cu privire la anularea contractului de
privatizare a spaţiului locativ şi contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului
instanţa de judecată o consideră neîntemeiată, deoarece privatizarea apartamentului a
596

fost efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar contractul de vânzarecumpărare
a fost încheiat în perioada când imobilul nu era în litigiu.
Conform art.118 CPC „Fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le
invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel”, în
şedinţa de judecată reclamanţii I.B., S.B. nu au probat în vreun mod prevăzut de
legislaţie veridicitatea afirmaţiilor sale privitor la faptul că contractile de privatizare,
apoi şi de vânzare-cumpărare pe ap._, str. Alba Iulia _, mun. Chişinău sunt nelegitime.
Astfel argumentele lui I.B. precum că tranzacţiile indicate mai sus sunt ilegale, căci au
fost încheiate în perioada când imobilul se afla în litigiu nu pot servi temei de admitere
a acţiunii reconvenţionale, deoarece sunt în contradicţie cu cele expuse.
Pornind de la cele expuse, instanţa de judecată consideră neîntemeiată şi neprobată şi
cererea lui I.B. cu privire la stabilirea ordinii de utilizare a spaţiului locativ în
apartamentul nr.138 din str. Alba Iulia _, mun. Chişinău, deoarece el şi-a pierdut
dreptul la acest spaţiu locativ.
Din considerentele enumerate, instanţa de judecată ajunge la concluzia de a-i
recunoaşte pe I.B.,S.H. (B.), P.B. cu dreptul pierdut la spaţiul locativ ap.138 din str.
Alba Iulia _, mun. Chişinău şi de a respinge cererile lui I.B. şi S.B. ca fiind neîntemeiate
şi neprobate”.
La __, petiţionarii au înaintat o cerere de apel asupra hotărârii instanţei de fond. Motivele
invocate de petiţionari în apel fiind, inter alia, următoarele:
„…la __, prin hotărârea instanţei de judecată se dispune: „a recunoaşte dreptul la
folosinţă la spaţiul locativ de către I. A.”. A fost emis titlul executoriu prin care
[petiţionarii] erau obligaţi să nu-i creeze obstacole lui I.A. în folosirea spaţiului
locativ…
…la … ___ s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de a stabili modul de folosire
a spaţiului locativ.
…în perioada ___ I.B. a fost plecat în deplasare de serviciu, iar la revenire a aflat
despre examinarea unui dosar necunoscut pentru el în care a fost pârât.
…I.A. a privatizat apartamentul [litigios] în baza contractului …de privatizare şi
înstrăinează apartamentul [litigios]
Faptul lipsei de la domiciliu …nu a fost demonstrat prin declaraţiile martorilor, iar
certificatele din ___şi ___sunt contracarate…
…la ___I.A. …au declarat că la ___dl I.B. le-a adus atingere demnităţii, iar la data de
___ a fost emisă decizia…aplicarea sancţiunii administrative
…la ___ dl I.B. a fost luat din apartamentul [litigios] şi dus la sectorul de poliţie…
…la ___ I.B. s-a adresat cu cerere la procuratură…şi solicitat sancţionarea
poliţistului…
…certificatele sunt o răfuială a colaboratorilor de poliţie cu familia B. care era
persecutată şi nevoită de a se confrunta cu numeroase înjosiri, pentru a beneficia de
dreptul la spaţiul său locativ.
Familia B. şi-a suspendat telefonul din ___, din perioada când I.B. s-a adresat cu
Cerere privind întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti … ___, prin care I.A. a
fost instalat în spaţiul locativ menţionat, imediat după pronunţarea hotărârii … din
motivul, ca A.I. abuza prin convorbiri telefonice foarte costisitoare, care urmau să fie
achitate de I.B., nu de A.I.
Răspunsul prezentat de la I.M.S.P. Asociaţia Medicală Teritorială Buiucani denota
incompetenţă…
Medicul poate confirma ne adresarea la medic în această perioadă, iar confirmarea că
au locuit găzda şi poate fi explicată prin faptul că:
- în apartament mai locuia ZI, concubina lui A.I.; şi
597

- în apartament mai locuia V.C., nepotul lui A.I., care a fost evacuat prin Hotărârea
Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din ___.
A.I. a depus cererea cu privire la recunoaşterea dreptului pierdut la spaţiul locativ şi a
semnat contractul __ de privatizare al apartamentului …, apoi contractul … de vânzare
- cumpărare a apartamentului în perioada când I.B. era plecat in deplasare de serviciul,
iar pentru familia B. - soţia si copilul minor locuirea în apartamentul cu litigiu, fără
tatăl era periculos pentru integritatea fizică şi psihică.
În procesul examinării cauzei nu s-a ţinut cont de probele prezentate de familia B. şi o
astfel de hotărârea părtinitoare, urmează a fi casată.
Problema coabitării în apartamentul în litigiu durează de mai mult de 14 ani, iar în
baza hotărârii judecătorului D. P., familia B.: -I. B.,S. B. si copilul minor P.B. au rămas
fără spaţiul locativ, iar A.I., care nu are nevoie de spaţiu locativ (apartamentul în litigiu
a fost comercializat) a rămas cu XXXX lei, atât a apreciat el costul acestui
apartamentului în litigiu.
Instanţa de judecata în hotărârea din ___ s-a referit la unele circumstanţe care sunt
contradictorii:
Exemplu - s-a indicat ca, „argumentele lui I.B. precum ca tranzacţiile care au avut loc
au fost ilegale, căci au fost încheiate în perioada când imobilul se afla în litigiu şi pot
servi temei de admitere a acţiunii reconvenţionale deoarece sunt în contradicţie cu cele
expuse”.
Prin urmare instanţa de judecata a negat faptul ca I.B. şi A.I. în perioada de privatizare
a apartamentului şi înstrăinării lui se aflau în litigiu. Însă aceeaşi instanţă de judecată
acceptă cererea de revizuire, casează hotărârea din ___ şi dispune reexaminarea cauzei
la cererea lui I.B. către A.I. privind modul de utilizare a apartamentului.
Instanţa de judecata nici cum nu a motivat hotărârea sa în baza căreia Legi este
respinsă cererea lui I.B., privind stabilirea ordinei de utilizare a spaţiului locativ.
Instanţa de judecata a apreciat unilateral probele prezentate de către părţi prioritate
făcând lui A.I., a respins neîntemeiat demersurile lui I.B. privind interogarea
martorilor.
Instanţa de judecata nu a dat o apreciere obiectiva şi critică prezentate de A.I., cum ar
fi: ultimul indică că, I.B. şi familia nu locuieşte în apartament din ___, totodată în
motivarea hotărârii se face trimitere la hotărârea din 17.05.2004 care a intrat în
vigoare în ___, prin care A.I. a fost instalat în apartamentul litigios în prezenţa lui I.B.
şi a familiei lui şi au fost obligaţi să nu creeze obstacole pentru A.I. în folosirea
apartamentului.
La examinarea acţiunii date instanţa de judecata nu a atras în proces reprezentantul
Direcţiei privind ocrotirea drepturilor copilului, prin urmare grav au fost încălcate
drepturile copilului minor B., care la acest moment are 11 ani. Instanţa de judecata nu
a ţinut cont şi de faptul ca în apartamentul litigios au rămas toate lucrurile ce
aparţineau familiei B., setul de bucătărie, dormitorul, vitrina, mobila moale, precum şi
hainele personale.
Instanţa de judecată nu a ţinut cont de faptul aflării lui A.I. cu familia B. în litigiu şi a
relaţiilor tensionate dintre ei, precum şi de faptul ca lipsa lui I.B. era motivată, iar acest
fapt nu cade sub incidenţa art.63 Codul cu privire la locuinţe. Instanţa de judecata nu a
ţinut cont nici de faptul că are destinaţia locuinţa şi A.I. în perioada de mai mult de 10
ani a motivat cererile sale în judecata ca nu are spaţiul locativ, este pus în situaţia de a
locui la gazdă, aceste argumente au servit ca temei pentru al instala în ___ în
apartamentul litigios. Totodată A.I. având necesitate de spaţiu locativ obţine dreptul
asupra întregului apartament care ulterior îl înstrăinează. Instanţa de judecata nu a
598

ţinut cont de faptul ca A.I. nu era în drept să privatizeze întreaga locuinţa, pentru ca
familia B. are viza de reşedinţa până în prezent”.
Petiţionarii au anexat la cererea de apel şi copia contractului de muncă din ___.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost respinsă cererea de apel declarat de B.I. şi
menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___.
Motivele reţinute de instanţa de apel sunt identice celor conţinute în hotărârea instanţei de
fond, fiind o simplă repetare a acestora, fără contrapunere cu argumentele invocate în cererea
de apel.
La ___, a fost depusă cerere de recurs la hotărârea instanţei de fond şi a instanţei de apel.
Motivele invocate în cererea de recurs fiind, inter alia, următoarele:
„Articolul 63 din Codul cu privire la locuinţe prevede pierderea dreptului la spaţiul
locativ în cazul în care lipsa de la locuinţă este nemotivată.
În publicaţia „Pregătirea pricinii civile pentru dezbaterile judiciare” de M.P. şi A.P.,
Chişinău, 2006, se menţionează că „în cazul în care se va stabili că pârâtul a plecat din
încăperea de locuit din motivul că chiriaşul sau membrii familiei l-au izgonit din
apartament sau din cauza incompatibilităţii comportamentului lui cu comportamentul
acestora, instanţa va respinge acţiunea.”
În Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova despre practica
aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor dispoziţii ale Codului cu privire la
locuinţe nr.36 din ___ se menţionează că: 11. În cauzele despre recunoaşterea
chiriaşului sau a membrilor familiei lui ca decăzuţi din dreptul de folosire a spaţiului
locativ (art.63) este necesar de a constata cauzele absenţei reclamantului din
apartament mai mult timp decât prevede termenul. În cazul în care ele sunt motivate
(aflarea în deplasare sau plecarea la persoanele care necesită îngrijire, lipsa din
apartament în legătură cu comportamentul ilegal din partea altor membri ai familiei
etc.).
În speţă recurenţii B.I. şi B.S. nu locuiesc în spaţiul locativ din cauza relaţiilor ostile
dintre aceştia şi intimatul I.A.. De altfel nimeni nu contestă existenţa relaţiilor ostile,
acest fapt fiind trecut cu vederea atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel. Este
paradoxală soluţia judecătorească de a constata ca decăzut dreptul la spaţiu locativ,
când în acelaşi set de proceduri civile se examinează o acţiune de stabilire a ordinii de
utilizare a spaţiului locativ”.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, cererea de recurs a fost respinsă. Motivele
reţinute de instanţă fiind următoarele:
„Conform art.63 Codul cu privire la locuinţe, în cazul când chiriaşul sau membrul
familiei lui lipsesc temporar, încăperea de locuit li se menţine timp de 6 luni.
În şedinţa de judecată s-a constatat că [petiţionarii] nu locuiesc în apartamentul nr.__
din str. Alba-Iulia _, mun. Chişinău din anul ___, fapt confirmat în cadrul dezbaterilor
judiciare prin probele administrate şi declaraţiile martorilor audiaţi.
[I]nstanţele…corect au admis acţiunea lui I.A. cu privire la recunoaşterea ca fiind
pierdut dreptul la spaţiu locativ al [petiţionarilor] în apartamentul [litigios]…
[A]cţiunea reconvenţională a [petiţionarilor] corect a fost respinsă ca fiind
neîntemeiată, deoarece privatizarea apartamentului a fost efectuată în conformitate cu
legislaţia în vigoare, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în perioada
când imobilul nu era în litigiu.
[I]nstanţele…corect au respins şi acţiunea lui B.I. cu privire la stabilirea modului de
folosinţă a încăperii de locuit în apartamentul [litigios]…, deoarece ultimul a pierdut
dreptul la acest spaţiu locativ”.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă de la pronunţare.
599

III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII:
Considerăm că petiţionarilor B.I., B.S. şi B.P. le-au fost încălcate drepturile prevăzute de
Convenţie, după cum urmează:
Dreptul la un proces echitabil, art.6 din Convenţie
„In the determination of his civil rights and obligations or of any criminal charge
against him, everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time
by an independent and impartial tribunal established by law.”
Legislaţia naţională pertinentă
Codul cu privire la locuinţe, adoptat la 03.06.83 //Veştile 6/40, 1983
Articolul 63. Menţinerea încăperii de locuit pentru cetăţenii, care lipsesc temporar
…
Dacă chiriaşul sau membrul familiei lui au lipsit din cauze motivate mai mult de şase
luni, atunci la cererea chiriaşului sau a membrului absent al familiei termenul acesta
poate fi prelungit de către cel ce dă cu chirie încăperea de locuit, iar în caz de litigiu -
de către instanţa judecătorească.
Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg
În Hotărârea Beian v. România (cererea nr.30658/05), Curtea a constatat:
37. Certes, les divergences de jurisprudence constituent, par nature, la conséquence
inhérente à tout système judiciaire qui repose sur un ensemble de juridictions du fond
ayant autorité sur leur ressort territorial. Cependant, le rôle d'une juridiction suprême
est précisément de régler ces contradictions de jurisprudence (Zielinski et Pradal et
Gonzalez et autres c. France[GC], n o 24846/94 et 34165/96 à 34173/96, § 59,
CEDH 1999-VII).
38. En l'espèce, force est de constater que la Haute Cour de cassation était à
l'origine de ces divergences profondes et persistantes dans le temps.
39. Cette pratique, qui s'est développée au sein la plus haute autorité judiciaire du
pays, est en soi contraire au principe de la sécurité juridique, qui est implicite dans
l'ensemble des articles de la Convention et qui constitue l'un des éléments fondamentaux
de l'Etat de droit (voir, mutatis mutandis, Baranowski c. Pologne, n o 28358/95, § 56,
CEDH 2000-III). Au lieu de remplir son rôle en fixant une interprétation à suivre, la
Haute Cour de cassation est devenue elle-même source d'insécurité juridique, réduisant
ainsi la confiance du public dans le système judiciaire (voir, mutatis mutandis,
Sovtransavto Holding c. Ukraine, n o 48553/99, § 97, CEDH 2002-VII et Păduraru,
précité, § 98, et, a contrario, Pérez Arias c. Espagne, n o 32978/03, § 70, 28 juin 2007).
Hotărârea explicativă a Curţii Supreme de Justiţie despre practica aplicării de către
instanţele judecătoreşti a unor dispoziţii ale codului cu privire la locuinţe, nr.__ din ___
11. În cauzele despre recunoaşterea chiriaşului sau a membrilor familiei lui ca
decăzuţi din dreptul de folosire a spaţiului locativ (art.63) este necesar de a constata
cauzele absenţei reclamantului din apartament mai mult timp decât prevede termenul.
În cazul în care ele sânt motivate (aflarea în deplasare sau plecarea la persoanele care
necesită îngrijire, lipsa din apartament în legătură cu comportamentul ilegal din partea
altor membri ai familiei etc.), judecata poate să prelungească termenul expirat.
Practici ale Curţii Supreme de Justiţie
600

În decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, dosarul nr.__, au fost reţinute următoarele
argumente:
„Conform art.63 Cod cu privire la locuinţe, în cazul când chiriaşul ori membrii
familiei lui lipsesc temporar, încăperea de locuit li se menţine timp de şase luni.
Dacă chiriaşul sau membrul familiei lui au lipsit din cauze motivate mai mult de
şase luni, atunci la cererea chiriaşului sau a membrului absent al familiei termenul
acesta poate fi prelungit de către cel ce dă cu chirie încăperea de locuit, iar în caz de
litigiu - de către instanţa judecătorească.
Materialele dosarului atestă că părţile : intimatul Gr.G. şi recurenţii – feciorul
G.I. şi nora G.A., se află în relaţii ostile, fapt confirmat prin hotărârea Judecătoriei
Buiucani mun. Chişinău din ___, prin care ultimii se obligă de a nu-i pune piedici lui
Gr.G. în folosirea spaţiului locativ în litigiu.
În astfel de circumstanţe … dar din cauza relaţiilor ostile cu nora şi fiul - recurenţii I. şi
A.G., de el îngrijeşte altă persoană, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit
al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a ajuns la concluzia justă că
lipsa intimatului G.G. în apartamentul în litigiu mai mult de şase luni este motivată şi
corect a respins acţiunea cu privire la pierderea de către acesta a dreptului la spaţiul
locativ ca fiind neîntemeiată”.
În decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, dosarul nr.__, au fost reţinute următoarele
argumente:
„Astfel, s-a stabilit cert prin cumulul de probe administrate în cadrul dezbaterilor
judiciare că absenţa intimatului P.N. în apartamentul nr._ str. M. cel Bătrân, __, mun.
Chişinău a avut loc din motive întemeiate, fiind cauzată de relaţiile ostile dintre părţi,
de faptul că în apartament s-a instalat cu traiul concubinul recurentei, P.I.,
apartamentul fiind compus numai din 2 odăi.
În atare circumstanţe, instanţa de apel a ajuns la o concluzie justă privind respingerea
acţiunii E.G. împotriva lui P.N. cu privire la pierderea dreptului la spaţiul locativ ca
fiind neîntemeiată”.
În decizia Curţii Supreme de Justiţie din __, dosarul nr.__, au fost reţinute următoarele
argumente:
„Pe parcursul dezbaterilor judiciare s-a constatat cu certitudine că, între părţi s-au
creat relaţii ostile, motiv din care intimata M.P. a fost impusă în anul ___ de a pleca
peste hotarele ţării la muncă, pentru aşi asigura întreţinerea materială pentru sine şi
copil, aflându-se în Turcia până în prezent.
În acest context, instanţa de apel corect a reţinut că circumstanţele invocate nu pot
influenţa asupra legalităţii hotărârii primei instanţe, întrucât materialele cauzei denotă
că intimata M.P. nu deţine alt spaţiu locativ permanent, de locuinţa în litigiu nu s-a
dezis, lucrurile personale continuă să le păstreze în apartament, iar plecarea ei din
apartament a fost condiţionată de existenţa relaţiilor ostile şi conflictelor ce aveau loc
între părţi în perioada vieţii în comun”.
În decizia Curţii Supreme de Justiţie din __, dosarul nr._, au fost reţinute următoarele
argumente:
„La decăderea lui G.Ş. din dreptul la spaţiul locativ în litigiu, atât prima instanţă cât şi
instanţa de apel au concluzionat că Ş.D. nu locuieşte în apartamentului nr._, bd. Dacia,
__, mun. Chişinău o perioadă mai mare de 6 luni, iar deoarece în conformitate cu art.63
Codul cu privire la Locuinţe în cazul când chiriaşul ori membrii familiei lui lipsesc
temporar, încăperea de locuit li se menţine timp de 6 luni, el a pierdut dreptul la spaţiul
locativ.
Colegiul de recurs constată că această concluzie este greşită, deoarece art.63 Codul cu
privire la Locuinţe mai dispune că dacă chiriaşul sau membrul familiei lui au lipsit din
601

cauze motivate mai mult de şase luni, atunci la cererea chiriaşului sau a membrului
absent al familiei termenul acesta poate fi prelungit de către cel ce dă cu chirie
încăperea de locuit, iar în caz de litigiu - de către instanţa judecătorească.
După cum vedem din această dispoziţie legală, pentru ca chiriaşul să fie decăzut din
dreptul la locuinţa închiriată absenţa lui mai mult de 6 luni trebuie să fie nemotivată,
iar în cazul dat D.Ş. a fost absent în apartamentul litigios din cauza relaţiilor ostile cu
intimaţii D.V. şi D.N., care au schimbat lacătul de la uşă şi-l împiedică pe recurent să
folosească locuinţa, adică lipsa lui în locuinţă este temeinic justificată.
În legătură cu cele menţionate Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ lărgit
al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recurentul D.Ş. nu a decăzut
din dreptul la apartamentul nr. __, bd. Dacia, __, mun. Chişinău şi el necesită a fi
apărat prin instalarea lui în această locuinţă cu obligarea intimaţilor D.V. şi D.N. să
nu-i creeze obstacole la folosirea locuinţei”.
În decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, dosarul nr._, au fost reţinute următoarele
argumente:
„Astfel, prin probele administrate s-a constatat cu certitudine că intimaţii din cauza
relaţiilor ostile, făcând abuz de drepturile sale, au schimbat lăcata de la uşă, din care
motive recurentul este în imposibilitate de a locui şi de a se folosi de unicul spaţiu
locativ obţinut în mod legal.
Conform art.63 alin.5 Codul cu privire la locuinţe, dacă chiriaşul sau membrul familiei
lui au lipsit din cauze motivate mai mult de 6 luni, atunci la cererea chiriaşului sau a
membrului absent al familiei termenul acesta poate fi prelungit de către cel ce dă cu
chirie încăperea de locuit, iar în caz de litigiu – de către instanţa judecătorească.
Din sensul normei de drept citate rezultă că chiriaşul sau membrul familiei acestuia
poate fi recunoscut că a pierdut dreptul la încăperea de locuit numai în cazurile când
nu locuieşte nemotivat mai mult de 6 luni în încăperea de locuit.
Desfacerea căsătoriei cu membrul de familiei. şi crearea altei familii nu este prevăzut
de lege ca temei de recunoaştere a dreptului pierdut la folosirea încăperii de locuit
pentru chiriaş sau membrul familiei acestuia, deoarece conform art.56 alin.2 Codul cu
privire la locuinţe, ei se bucură în continuare de aceleaşi drepturi.
Probele administrate confirmă că recurentul Ţ.V. nu locuieşte motivat în apartamentul
în litigiu şi temeiuri de a-l recunoaşte că a pierdut dreptul la folosirea acestei încăperi
de locuit nu sunt.
Dat fiind că intimaţii creează obstacole recurentului la domicilierea în apartamentul în
litigiu şi prin schimbarea lacătului îi împiedică accesul în locuinţă, Colegiul civil şi de
contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a
casa hotărârile judecătoreşti şi de a emite o nouă hotărâre cu privire la admiterea
acţiunii iniţiale în partea instalării lui Ţ.V. în apartament şi obligarea intimaţilor să nui
creeze obstacole în folosirea încăperilor de locuit şi respingerea acţiunii
reconvenţionale”.
În decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, dosarul nr.__, au fost reţinute următoarele
argumente:
„Din actele pricinii este cert stabilit faptul că intimata a fost nevoită să plece
periodic în Federaţia Rusă în oraşul Moscova la lucru temporar pentru că starea
materială a familiei era grea şi avea necesitate de bani pentru întreţinerea familiei şi a
celor doi copii. A.C. a atins vârsta majoră şi neavând de lucru în mun. Chişinău a
plecat în oraşul Moscova la lucru pentru întreţinerea sa.
Astfel, instanţa de recurs constată că instanţele de judecată just au concluzionat
că V.C şi A.С. au lipsit din motive întemeiate din apartamentul litigios, aflându-se
602

temporar la muncă peste hotarele tării şi că temei de a-i declara pe ultimii cu dreptul
pierdut la folosirea spaţiului locativ în apartamentul litigios nu este.
Conform art.6 al. (1), 12 al. (2) Codul cu privire la locuinţe, cumpărarea sau
primirea cu titlu gratuit în proprietate privată a locuinţelor se face cu acordul tuturor
membrilor adulţi ai familiei care locuiesc împreună. La dorinţa lor, locuinţa poate fi
cumpărată în proprietate comună sau în diviziune. Contractul de vânzare-cumpărare,
transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată se încheie cu unul dintre soţi cu
acordul scris al tuturor membrilor adulţi care locuiesc împreună (inclusiv al celor care
sunt plecaţi temporar).
Prin urmare, completul Colegiului Civil şi de contencios administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie constată că, instanţele anterioare întemeiat şi legal au admis
acţiunea reconvenţională şi în partea anulării contractului de vânzare-cumpărare,
transmitere-primire în proprietate privată a apartamentului litigios după recurent
deoarece, conform hotărârii nr. 510 din 18 septembrie 2003 a Comisiei de privatizare a
fondului de locuinţe la privatizarea apartamentului dat au participat numai M.С., A.С.
şi N.С., fapt prin care i-au fost încălcate drepturile intimatei V.С. la privatizarea
spaţiului locativ menţionat.
Doctrina naţională: examinarea litigiilor locative
Publicaţia „Pregătirea pricinii civile pentru dezbaterile judiciare” autori Mihai
Poalelungi şi Anastasia Pascari, Chişinău, 2006, pag.200-203:
„în cazul în care se va stabili că pârâtul a plecat din încăperea de locuit din
motivul că chiriaşul sau membrii familiei l-au izgonit din apartament sau din cauza
incompatibilităţii comportamentului lui cu comportamentul acestora, instanţa va
respinge acţiunea.”
Conduita instanţelor judiciare naţionale
Atât practica judiciară, cât şi doctrina naţională indică judecătorilor să constate care sunt
cauzele absenţei din apartament, iar în cazul în care acestea sunt motivate, relaţii ostile sau
plecarea la muncă, acţiunea cu privire la pierderea dreptului la spaţiul locativ se respinge.
Soluţia adoptată în cadrul procedurilor judiciare naţionale, în particular recunoaşterea faptului
că petiţionarii au pierdut dreptul la folosirea spaţiului locativ în apartamentul litigios,
respingerea capătului de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire în
proprietate privată a apartamentului litigios etc., este contrară doctrinei şi practicii judiciare
naţionale în acest sens.
În concluzie, a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, petiţionarii neavând un
proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie.
Dreptul la respectul dreptului de proprietate, art.1 al Protocolului nr.1
„Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his
possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest
and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of
international law.”
În urma soluţiei adoptate în cadrul procedurilor judiciare naţionale a fost încălcat
dreptul petiţionarilor la respectul dreptului de proprietate, interferenţa fiind nejustificată în
condiţiile paragrafului 2.
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art.8 din Convenţie
„Everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his
correspondence.”
603

În urma soluţiei soluţiei adoptate în cadrul procedurilor judiciare naţionale a fost
încălcat dreptul petiţionarilor la respectul vieţii private, de familie şi locuinţei, interferenţa
fiind nejustificată în condiţiile paragrafului 2.
IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE
Decizii interne definitive:
− Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___.
Alte decizii:
− Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
− Hotărârea Judecătoriei Centru din ___.
Termenul/Epuizarea căilor interne de recurs
Respectarea regulii „şase luni de zile”:
Instanţele judiciare naţionale au pronunţat soluţia finală la ___. Petiţionarul B.I. a luat
cunoştinţă de decizia motivată din ___la data de ___. Astfel regula de „şase luni de zile” este
respectată.
Respectarea regulii de epuizare căilor de recurs
Toate căile interne de recurs accesibile şi adecvate au fost epuizate de către petiţionar.
V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN
VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE
Rugăm să fie recunoscut faptul că Republica Moldova a violat drepturile petiţionarilor B.I.,
B.S. şi B.P. prevăzute de articolul 6.1, articolul 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi articolul 1 din Protocolul Adiţional la
Convenţie.
Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior.
VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU EXAMINAT
CAZUL
Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare
capetele de cerere din prezenta cerere.
VII. LISTA DOCUMENTELOR
35. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___;
36. Decizia Tribunalului Chişinău din ___;
37. Decizia de aplicare a sancţiunii administrative din ___;
38. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___;
39. Acţiunea de stabilire a ordinii de utilizare a spaţiului locativ al lui B.I.;
40. Acţiunea de recunoaşterea pierderii dreptului familiei B. la spaţiu locativ;
41. Procese-verbale;
42. Încheierea de asigurare a acţiunii din ___;
43. Încheierea de suspendare a cauzei civile din ___;
44. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___;
45. Procese-verbale;
46. Încheierea Judecătoriei Buiucani din ___;
47. Explicaţiile reprezentantului familiei B.;
48. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___;
49. Contract de vânzare-cumpărare din ___;
50. Cererea de apel din ___;
51. Contract de muncă din ___;
604

52. Proces verbal din ___;
53. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
54. Cererea de recurs din ___;
55. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___;
56. Practica judiciară naţională;
57. Doctrina naţională;
58. Procura de reprezentare.
VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA
605

CERERE
PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE
PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI
ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE EGULAMENTULUI
CEDO
I – PĂRŢILE
A. RECLAMANTUL
B. ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ
13. Republica Moldova.
Expunerea faptelor
14.
La __, Comisariatul de Poliţie raionul Anenii-Noi (în continuare CPR Anenii-Noi) a
intentat dosarul penal nr. 2000250541 în baza articolului 214 alineatul (2) Codul penal (în
redacţia Legii din 24 martie 1961) – „samavolnicia”, în privinţa petiţionarului C.D. El a fost
pus sub învinuire şi la, __ ,anunţat în căutare. Comisariatul de Poliţie nu a adus la cunoştinţa
petiţionarului faptul intentării dosarului penal, punerii sub învinuire şi anunţarea în căutare.
La ___, orele 10:30, petiţionarul C.D. a fost oprit în curtea casei sale de către doi bărbaţi
de vârstă mijlocie, îmbrăcaţi în civil. Unul dintre ei era îmbrăcat într-o cămaşă cu mânicile
scurte, de culoare cafenie deschisă şi pantaloni negri. Acesta avea o faţă rotundă cu tentă
roşie, părul – cu un început de chelie. Celălalt bărbat era îmbrăcat într-o cămaşă de culoare
deschisă, cu mânicile lungi, pantaloni negri, cu părul de culoare închisă. Primul bărbat l-a
strigat pe nume pe C.D., acesta s-a întors către el. În acel moment, bărbatul a sărit la C.D., i-a
sucit mâinile şi a strigat către partenerul său să-i dea cătuşele. Celălalt bărbat a scos din
buzunar cătuşele şi le-a pus pe mâinile sucite ale lui C.D.
În acest moment, de locul evenimentelor, s-a apropiat un automobil de culoare bej cu
numărul de înmatriculare AN POL – 004.
Primul bărbat l-a împins violent pe C.D. către uşa automobilului în cauză. C.D. s-a lovit
în regiunea capului de uşa automobilului şi a căzut jos. Persoanele în cauză l-au ridicat şi prin
mişcări violente i-au aplecat capul şi l-au urcat în automobil. Doar după ce automobilul a
pornit, C.D. a sesizat că este transportat în CPR Anenii-Noi. Pe parcursul deplasării în CPR
Anenii-Noi, colaboratorii poliţiei l-au bătut pe C.D. în regiunea coastelor şi l-au supus
presiunilor psihologice, fiind insultat şi înjosit, fără a-i fi explicat motivele de reţinere.
În CPR Anenii-Noi, C.D. a simţit dureri puternice în regiunea capului şi a spatelui şi a
cerut acordarea ajutorului medical. Colaboratorii poliţiei i-au ignorat solicitarea petiţionarului
fără nicio argumentare.
La orele 16:00, C.D. a fost adus în cătuşe, cu escorta a doi poliţişti cu automate, la
Judecătoria Anenii-Noi, unde organul de poliţie a solicitat aplicarea în privinţa lui a arestului
606

preventiv, însă instanţa de judecată a refuzat demersul anchetatorului penal. C.D. a fost
eliberat din sala de şedinţă.
Evenimentele ce au avut loc în dimineaţa zilei de ___ au fost văzute de I.L.M., acesta a
prezentat declaraţiile sale procuraturii la data de ___.
La data de ___, C.D. a fost citat în CPR Anenii-Noi, pentru a da explicaţii pe marginea
dosarului penal pornit împotriva sa.
La data de ___, C.D. s-a adresat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chişinău cu plângeri de
cefalee, vertij, vomă cu greţuri, slăbiciuni, apatie, dureri în regiunea cordului, insomnie.
Petiţionarului i-a fost stabilit următorul diagnostic: trauma craneo-cerebrală acută, comoţie
cerebrală, cu contuzia ţesuturilor moi ale capului. Medicul care l-a investigat i-a recomandat
tratament la neurolog. Medicul neurolog i-a indicat petiţionarului tratament adăugător şi
supraveghere. Petiţionarul s-a tratat timp de 21 de zile, dar starea petiţionarului nu s-a
ameliorat, deoarece au apărut complicaţii, tratamentul a fost prelungit, petiţionarului i-a fost
indicat regim de staţionar cu perfuzii şi supravegherea medicului terapeut. Petiţionarul a fost
externat la ___.
În iarna ___ ,C.D. din cauza durerilor în regiunea capului s-a adresat medicului
neurolog. Medicul i-a stabilit următoarele concedii medicale: a) 14 – 30 decembrie 2000; b)
10 – 30 ianuarie 2001 (boala continuă); c) 1 – 23 februarie 2001 (ieşire la lucru 1 martie
2001), cu diagnoza - consecinţele traumei craneo-cerebrale.
La data de ___, C.D. a adresat o plângere prin care a adus la cunoştinţa organelor de
drept faptul reţinerii ilegale şi maltratarea sa de către poliţia din CPR Anenii-Noi. Petiţionarul
a indicat care sunt persoanele implicate în maltratarea sa, şi anume: S.R., I.E. şi V.C.
Prin răspunsul Procuraturii judeţului Chişinău din 06.10.2000, petiţionarului i-a fost
comunicat că la 06.10.2000 pe marginea cazului dat a fost adoptată o hotărâre de refuz în
intentarea dosarului penal în baza art.5 p. 2 al Codului de procedură penală, din motivul că în
acţiunile colaboratorilor de poliţie ai CPR Anenii-Noi S.R., I. E. şi V.C. lipsesc elementele
constitutive ale infracţiunii. Petiţionarul nu a primit un exemplar al hotărârii de refuz în
intentarea dosarului penal în baza art.5 p. 2 al Codului de procedură penală, în privinţa
colaboratorilor de poliţie ai CPR Anenii-Noi S.R., I.E. şi V.C.
Prin ordonanţa din __, dosarul penal în privinţa petiţionarului pornit în baza articolului
214 alineatul (2) din Codul penal (în redacţia Legii din 24 martie 1961) – „samavolnicia” –, a
fost casat din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.
C.D. a depus o cerere de chemare în judecată împotriva CPR Anenii-Noi şia
Ministerului Finanţelor, cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat în
legătură cu atragerea ilegală la răspunderea penală, reţinerea ilegală şi maltratarea din partea
poliţiei.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din 01 iunie 2005, a fost respinsă integral cererea
de chemare în judecată ca neavând suport juridic. Motivele care au stat la baza acestei hotărâri
sunt următoarele: „în instanţă nu s-au prezentat probe ce ar confirma că reclamantul ar fi fost
maltratat la poliţie. Pe acest caz nu există vreo sentinţă ce ar indica asupra faptului
maltratării reclamantului de către colaboratorii poliţiei. Certificatul de vizită la medic din
___ (adică la expirarea a 2 zile de la momentul eliberării lui D.C.), indică asupra faptului că
din ziua când în privinţa lui D.C. s-a refuzat de a elibera mandat de arest (timpul de 2 zile
trecute de atunci), D.C. putea primi careva leziuni corporale şi în alte circumstanţe. În ce
priveşte înlăturarea lui D.C. de la lucru, atunci reclamantul nu a prezentat în şedinţa careva
probe ce ar confirma faptul că el era încadrat la careva serviciu până la intentarea dosarului
penal în privinţa lui şi până la reţinerea lui.”
Nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond, C.D. a depus cerere de apel.
607

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din __, a fost admis apelul declarat, casată
hotărârea Judecătoriei Buiucani din __ şi pronunţată o nouă hotărâre prin care a fost obligat
Ministerul Finanţelor să achite petiţionarului suma de 500 de lei în calitate de reparare a
prejudiciului moral, în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală. În rest, acţiunea
civilă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Instanţa de apel a respins capătul de acţiune
privind repararea prejudiciului material, deoarece nu s-a constatat raportul cauzal dintre
tragerea ilegală la răspunderea penală şi maladiile avute de reclamant şi tratamentul efectuat.
Nefiind de acord cu soluţia instanţei de apel, petiţionarul a depus cerere de recurs la
Curtea Supremă de Justiţie. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost respinsă
cererea de recurs şi menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din ___. Motivele care au stat
la baza acestei decizii sunt următoarele: „Conform art.1 al. (2) lit. a) Legea privind modul de
reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,, ale
procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 - XIII din 25 februarie 1998, este
reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice în urma reţinerii ilegale,
aplicării ilegale a măsurii represive şi ţinere sub arest, a tragerii ilegale la răspunderea
penală, condamnării ilegale.
Conform art.4 lit. b) al aceleiaşi legi, dreptul la repararea prejudiciul apare în cazul
scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de
reabilitare.
Astfel, Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
consideră că instanţa de apel a ajuns la concluzia justă că sunt întrunite condiţiile necesare
pentru repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală.
Din materialele dosarului rezultă că recurentul-reclamant a solicitat încasarea
prejudiciului material în sumă de 6 239,00 lei din care 4 900 lei - salariul pierdut în legătură
cu aflarea pe buletin de boală pe perioada septembrie 2000- martie 2001, 961,7 lei pentru
medicamente şi tratament, 300 lei - pentru asistenţă juridică, 78 lei - pentru transport.
În conformitate cu art.118 al. (1) CPC fiecare parte trebuie să dovedească
circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor dale dacă
legea nu dispune altfel.
Instanţa constată că recurentul-reclamant C. D. nu a prezentat probe întru confirmarea
legăturii cauzale dintre acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală (reţinere ilegală,
punere sub învinuire, anunţare în căutare) şi tratamentul efectuat în urma traumei craniocerebrale,
suportate de acesta. Afirmaţiile recurentului-reclamant C. D. precum că a fost
bătut şi torturat în timpul reţinerii ilegale la ___ nu şi-a găsit confirmare în şedinţa de
judecată.
Acel fapt că recurentului C. D. în perioada reţinerii i-au fost puse cătuşe fiind escortat
în instanţa de judecată nu constituie, în opinia instanţei, un act de tortură.
În şedinţa de judecată de către C. D. nu au fost prezentate probe nici întru confirmarea
cheltuielilor pentru asistenţă juridică şi de transport în legătură cu prezentarea la organul de
urmărire penala.
În astfel de circumstanţe Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii
Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel legal şi întemeiat a respins pretenţiile lui C.
D. privind repararea prejudiciului material.
Conform prevederilor art.1423 CC mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se
determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor
fizice sau psihice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie a autorului
prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii şi de măsura în care această
compensaţie aduce satisfacţie persoanei vătămate.
608

Din probele administrate în cadrul dezbaterilor judiciare s-a stabilit că recurentul C. D.
fiind pus sub învinuire, a fost anunţat în căutare timp de 13 zile şi reţinut ilegal timp de
aproximativ 7 ore fără aplicarea măsurii represive de ţinere sub arest şi fără a fi condamnat.
În baza celor menţionate Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii
Supreme de Justiţie consideră că cuantumul compensaţiei pentru prejudiciul moral cauzat lui
C. D. prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală estimat de către instanţa de apel
în sumă de 500 lei este echitabil şi rezonabil, fiind în relaţie de proporţionalitate cu gradul
suferinţelor suportate.”
Decizia instanţei de recurs este irevocabilă.
III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII:
15. Considerăm că petiţionarului C.D. i-au fost încălcate drepturile prevăzute de
Convenţie, după cum urmează:
Interzicerea torturii (art.3 din Convenţie), deoarece:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante.”
Încălcarea obligaţiei negative
Aflându-se în custodia poliţiei, la reţinere, la transportare în Comisariat, în timp ce se
afla în Comisariat, petiţionarul C.D. a fost maltratat, supus presiunilor psihologice, fiind
insultat şi înjosit de colaboratorii Comisariatului de Poliţie Anenii-Noi, S.R., I. E. şi V.C.
Încălcarea obligaţiei pozitive
Colaboratorii CPR Anenii-Noi au refuzat să-i acorde ajutorul medical necesar
petiţionarului C.D. în momentul când acesta a simţit dureri puternice în regiunea capului şi a
spatelui.
Autorităţile naţionale nu au condus o investigaţie eficientă pe marginea plângerii de
maltratare a petiţionarului C.D. de către colaboratorii Comisariatului de Poliţie Anenii Noi,
S.R., I. E. şi V.C.
Dreptul la un proces echitabil (art.6 din Convenţie), deoarece:
Instanţele judiciare naţionale sunt obligate să-şi motiveze deciziile în măsura în care
acest lucru ar permite exercitarea efectivă a dreptului la casaţie, nu i-ar lăsa pe părţi într-o
stare de incertitudine şi nu li se va crea impresia că nu au fost auziţi (Hirvisaari v.Finland, §
31; Garcia Ruiz v. Spania § 26; the Helle v. Finland, § 59 şi 60).
Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___, decizia Curţii de Apel Chişinău din ___ şi
decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___ sunt nemotivate, deoarece instanţele de judecată nu
s-au pronunţat pe marginea argumentelor şi a probelor prezentate de reclamant în susţinerea
temeiniciei cererii sale de chemare în judecată şi pe marginea argumentelor prezentate în
cererile de apel şi de recurs.
Dreptul la respectul dreptului de proprietate: (art.1 al Protocolului nr.1)
609

A avut loc o interferenţă nejustificată în condiţiile paragrafului 2 în dreptul la respectul
dreptului de proprietate al petiţionarului C.D.
IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE
16. Decizia internă definitivă:
- Decizia Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din ___.
17. Alte decizii:
- Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___;
- Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___.
18. Toate căile ordinare interne de recurs au fost epuizate.
V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN
VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE
19. Rog să fie recunoscut faptul că Înalta Parte Contractantă – Republica Moldova – a
violat drepturile petiţionarului C.D. prevăzute de articolul 3, articolul 6 al Convenţiei pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi articolul 1 Protocolul Adiţional la Convenţie.
Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior.
VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU
EXAMINAT CAZUL
20. Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de
reglementare capetele de cerere din prezenta plângere.
VII. LISTA DOCUMENTELOR
1. Demersul Comisariatului de Poliţie Anenii-Noi din ___;
2. Încheierea Judecătoriei Anenii-Noi din ___;
3. Cererea adresată Misiunii OSCE din ___;
4. Depoziţiile martorului I.L. din ___;
5. Certificat de vizită din ___;
6. Extras de pe fişa bolnavului;
7. Buletin de boală nr. ___;
8. Buletin de boală nr. ___;
9. Certificat de concediu medical nr. ___;
10. Certificat de concediu medical nr. ___;
11. Certificat de concediu medical nr. ___;
12. Plângerea din ___ adresată Procuraturii Generale;
13. Plângerea din ___ adresată Procuraturii judeţului Chişinău;
14. Răspunsul Procuraturii Generale din ___;
15. Răspunsul Ministerului Afacerilor Interne din ___;
16. Răspunsul Procuratura judeţului Chişinău din ___;
17. Plângerea adresată Comisariatului de Poliţie Anenii-Noi din ___;
18. Răspunsul Comisariatului de Poliţie Anenii-Noi din ___;
19. Cererea de chemare în judecată privind repararea prejudiciului din ___;
20. Calculul prejudiciului material cauzat;
21. Cerere modificare a pretenţiilor din ___;
22. Calculul prejudiciului material cauzat din ___;
23. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___;
24. Cererea de apel din ___;
25. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
26. Cererea de recurs din ___;
610

27. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___;
28. Procura de reprezentare.
VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA
611

CERERE
ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN
CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU
APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A
LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ
DE PROTOCOLUL 11
I – PĂRŢILE
II – EXPUNEREA FAPTELOR
14. La ___, a fost pornită urmărirea penală pe faptul sustragerii pe ascuns a aproximativ zece
cai şi un viţel, de pe teritoriul raionului Hânceşti în perioada lunilor noiembrie 2006 – ianuarie
2007, de către F.I., F.R., S.D.,V. G., V.S. etc., infracţiune prevăzută de articolul 195 alin.(1)
din Codul penal al Republicii Moldova.
La ___, a fost înaintat un demers în instanţa de judecată Râşcani privind autorizarea efectuării
percheziţiei la domiciliul persoanelor menţionate.
La ___, organul de urmărire penală l-a recunoscut pe petiţionarul G.V. în calitate de bănuit în
cauza penală privind pretinsa însuşire a bunurilor proprietarului în proporţii mari. Tot în
aceeaşi zi, petiţionarul a fost reţinut.
Prin mandatul de arest al Judecătoriei Râşcani din ___, a fost dispusă arestarea petiţionarului
pe un termen de 10 zile.
Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea arestului preventiv:
– este bănuit de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave pentru care legea penală
prevede privaţiune de libertate pe un termen mai mare de doi ani de zile;
– se poate ascunde de organul de urmărire penală;
– poate împiedica stabilirea adevărului în procesul penal;
– poate să influenţeze alte părţi din procesul penal.
La ___, avocatul petiţionarului a înaintat un recurs la încheierea Judecătoriei Râşcani din ___,
contestând motivele arestării.
Prin ordonanţa din ___, procurorul secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale
ale MAI şi SV al Procuraturii Generale a dispus punerea sub învinuire a petiţionarului de
săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 195 alin.(1) din Codul penal al Republicii
Moldova.
Prin încheierea Judecătoriei Râşcani din ___, a fost dispusă prelungirea în privinţa
petiţionarului a măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 de zile.
Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului:
- circumstanţele care au servit drept temei pentru aplicarea măsurii preventive sub
formă de arest s-au păstrat;
- petiţionarul este învinuit de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave pentru care
legea penală prevede privaţiune de libertate pe un termen mai mare de doi ani de zile;
- este colaborator al poliţiei criminale, corespunzător cunoaşte metodica exercitării
lucrului operativ şi dobândirea probelor în procesul penal, adică există temeiuri
rezonabile de a presupune că ar putea împiedica stabilirea adevărului în procesul
penal, întreprinde acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal;
- persistă riscul exercitării presiunii din partea lui asupra altor părţi din procesul penal şi
deteriorarea mijloacelor de probă.
612

Încheierea respectivă a fost contestată de către avocatul petiţionarului la ___.
Prin decizia din ___, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul declarat de avocatul
petiţionarului şi a menţinut încheierea din 15 februarie 2007.
La ___, avocatul petiţionarului a înaintat o cerere de înlocuire a măsurii preventive arest
preventiv cu obligaţia de nepărăsire a localităţii.
Prin încheierea Judecătoriei Râşcani din ___, s-a dispus prelungirea ţinerii sub arest a
petiţionarului pe un termen de 30 de zile.
Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice
celor conţinute în încheierea din ___, cu excepţia adaosului ce ţine de imputarea comiterii
unor crime cu participaţie complexă şi activitate infracţională sistematică şi riscul exercitării
presiunii asupra părţilor vătămate, care domiciliază în diferite sate amplasate pe teritoriul
raionului Hânceşti, unde petiţionarul a activat ca inspector al poliţiei criminale.
Prin încheierile Judecătoriei Râşcani din ___ şi ___, s-a dispus prelungirea ţinerii sub arest a
petiţionarului.
Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice
celor conţinute în încheierile anterioare.
Prin încheierea Judecătoriei Nisporeni din ___, s-a dispus prelungirea ţinerii sub arest a
petiţionarului pe un termen de 90 de zile.
Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice
celor conţinute în încheierile emise anterior de Judecătoria Râşcani.
Prin încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___, s-a dispus prelungirea ţinerii sub arest a
petiţionarului pe un termen de 90 de zile.
Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice
celor conţinute în încheierile emise anterior.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, s-a decis respingerea recursului petiţionarului şi
menţinerea încheierii Judecătoriei Hânceşti din ___.
Prin încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___, a fost respinsă cererea petiţionarului privind
schimbarea măsurii preventive din arest în liberare sub controlul judecătoresc sau arest la
domiciliu.
Instanţa de judecată a pretins că circumstanţele ce au servit temei pentru aplicarea măsurii
preventive sub formă de arest s-au păstrat şi că la adoptarea încheieri nu s-au stabilit
circumstanţe noi ce ar face posibilă schimbarea măsurii.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost respins recursul petiţionarului asupra
încheierii Judecătoriei Hânceşti din ___.
Prin încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___, a fost admis demersul procurorului de a
prelungi măsura preventivă sub formă de arest pe un termen de 90 de zile şi a fost respinsă
cererea petiţionarului de liberare provizorie sub control judecătoresc sau înlocuirea măsurii
preventive în arest la domiciliu.
Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice
celor conţinute în încheierile emise anterior.
La ___, petiţionarul a contestat cu cerere de recurs încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___
motivele arestării sale preventive.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, cererea de recurs a petiţionarului a fost respinsă
şi menţinută fără modificări încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___.
III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU ALE PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII:
613

Considerăm că petiţionarului G.V. i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Convenţie, după
cum urmează:
Articolul 5 din Convenţie Dreptul la libertate şi la siguranţă
“…3. Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of
this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial.
Release may be conditioned by guarantees to appear for trial. ...”
Motivele invocate de către instanţele judecătoreşti pentru a justifica arestarea preventivă a
petiţionarului sunt irelevante şi insuficiente, deoarece faptul că petiţionarului îi este imputată
comiterea infracţiunii deosebit de grave nu serveşte drept temei pentru ţinerea acestuia în arest
preventiv, iar în ceea ce priveşte restul „motivelor” din materialele cauzei penale pornite
împotriva petiţionarului lipsesc probele ce l-ar demonstra.
IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE
Decizii interne definitive:
− decizia Curţii de Apel Chişinău din ___.
Alte decizii:
− încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
− încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
− încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
− încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
− încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
− încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
− încheierea Judecătoriei Nisporeni din ___;
− încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___;
− decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
− încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___;
− decizia Curţii de Apel Chişinău din ___.
Termenul/Epuizarea căilor interne de recurs
Respectarea regulii „şase luni de zile”:
În speţă încălcarea reclamată de către petiţionar este continuă, astfel regula de „şase luni de
zile” este respectată.
Respectarea regulii de epuizare căilor de recurs
Toate căile interne de recurs accesibile şi adecvate au fost epuizate de către petiţionar.
V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN
VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE
Rugăm să fie recunoscut faptul că Republica Moldova a violat drepturile petiţionarului G.V.
prevăzute de articolul 5.3. al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi
Libertăţilor Fundamentale.
Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior.
VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU EXAMINAT
CAZUL
Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare
capetele de cerere din prezenta cerere.
VII. LISTA DOCUMENTELOR
59. Ordonanţa privind pornirea urmăririi penale din ___;
614

60. Raport privind autorizarea efectuării percheziţiei din ___;
61. Procesul verbal de reţinere din ___;
62. Ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit ___;
63. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
64. Recursul avocatului la încheierea din ___;
65. Ordonanţa de punere sub învinuire din ___;
66. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
67. Recursul avocatului la încheierea Judecătoriei din ___;
68. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
69. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
70. Cerere de înlocuire a măsurii preventive din ___;
71. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
72. Recursul avocatului din ___;
73. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
74. Recursul avocatului din ___;
75. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___;
76. Încheierea Judecătoriei Nisporeni din ___;
77. Cerere de eliberare provizorie pe cauţiune din ___;
78. Încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___;
79. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
80. Încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___;
81. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
82. Cerere de recurs din ___;
83. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___;
84. Procura de reprezentare.
VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA
615

CERERE
PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE
PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI
ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE EGULAMENTULUI
CEDO
I. Părţile
A. RECLAMANTUL
B. Reclamantul
13. Republicii Moldova.
II. Expunerea faptelor
14. Sunt născută la data de ___ în Z., raionul C., satul K., sunt de naţionalitate ____, am
terminat şcoala _____________, mun. Chişinău, de religie creştină, adeptă a Bisericii Iisus
Hristos al Ultimelor Zile. Devenind simpatizantă a acestei biserici nu am fost susţinută de
către rude şi prieteni. Deseori eram umilită şi batjocorită din cauza faptului că susţineam
aceasta biserică. La şcoală colegii şi profesorii mă tratau discriminatoriu, copiii din
comunitate îmi adresau apelative ofensatoare cu referire la religia mea.
Din motivul afilierii la biserică Apostolic, nu doresc să mă întorc în ţara de origine din
cauza că în Armenia va fi greu de trăit având o altă religie şi că mereu voi fi urmărită şi
umilită.
În Republica Moldova sunt însoţită de familia mea, şi anume: tata – R., anul naşterii ___
şi mama – L., anul naşterii ___.
Am intrat în Republica Moldova în mod legal cu avionul din Z. în Rostov, după care cu
trenul în Republica Moldova la ___, cu scopul de a mă legaliza în Republica Moldova.
La data de ___, m-am adresat la Direcţia refugiaţi (în continuare Direcţie) cu o cerere
pentru acordarea unei forme de protecţie în Republica Moldova.
În susţinerea identităţii am prezentat certificatul de naştere în original seria _ nr._
eliberat la data de __. De asemenea, am prezentat în original certificatul de studii nr._ din ___
prin care se adevereşte urmarea studiilor la __din mun. Chişinău.
La data de ___, prin decizia nr. _ a directorului Direcţiei Refugiaţi, a fost respinsă
cererea mea de a-mi acorda azil. Decizia mi-a fost comunicată la ___.
La data de ___, m-am adresat cu o cerere în ordine de apel la Curtea de Apel prin care
am solicitat să fie anulată decizia Direcţiei şi să mi se acorde statutul de refugiat. La data de
___, Curtea de Apel a respins cererea mea, menţinând în vigoare decizia Direcţiei. La data de
___, m-am adresat cu o cerere în ordine de recurs la Curtea Supremă de Justiţie prin care am
solicitat să fie anulată hotărârea Curţii de Apel şi să mi se acorde statutul de refugiat. La data
de ___, mi-a fost comunicată decizia Curţii Supreme de Justiţie prin care cererea mea a fost
respinsă urmând ca să părăsesc teritoriul Republicii Moldova timp de 15 zile.
616

III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII
17. Consider că mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil (art.6(1) CEDO) şi drepturile
garantate de art.3 al Convenţiei.
A. Dreptul la un proces echitabil
18. Dreptul la un proces echitabil, aşa cum este el garantat de art.6(1) din Convenţie,
presupune că «Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale ».
Atr.6(1) impune ca un tribunal naţional să-şi motiveze hotărârea. Un tribunal nu este obligat
să dea un răspuns detailat la fiecare argument înaintat de justiţiabil; totuşi, dacă o observaţie
era esenţială pentru soluţionarea cauzei (în cazul în care ar fi fost acceptată de tribunal),
atunci tribunalul trebuie să o trateze în mod distinct în hotărârea pronunţată (Hiro Balani c.
Spaniei, 19 EHRR 565, Seria A, nr. 303-B ; Helle c. Finlandei, 26 EHRR 195, 19 decembrie
1997).
În una din hotărârile sale recente (Tatişvili c. Rusiei din 22.02.2007) Curtea s-a expus asupra
unei probleme similare: argumentarea superficială de către judecătoria raională şi
confirmarea ulterioară a acestei argumentări inadecvate de către instanţa de recurs constituie
încălcarea art.6(1) din Convenţie. Raţionamente similare au fost formulate pe marginea
cauzelor Ruiz Torija c. Spaniei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 303-A, § 29 şi
Suominen c. Finlandei, nr. 37801/97, § 36, din 1 iulie 2003, în care Curtea a constatat
violarea dreptului la un proces echitabil.
Nici instanţa de apel, nici cea de recurs nu au apreciat argumentele invocate de mine şi de
apărătorul meu; argumente expuse amănunţit în cererea de chemare în judecată. Prima
instanţă – Curtea de Apel Chişinău a menţionat că ...”având în vedere faptul că reclamanta
______ nu a prezentat temeri bine întemeiate de a fi persecutată în ţara de origine, Armenia,
pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau pentru
opiniile sale politice, poate să se întoarcă în ţara de origine, instanţa de judecată conchide că
acţiunea depusă de către ______ privind acordarea statutului de refugiat este nefondată, iar
actul administrativ contestat este legal”.
Argumentele invocate de mine în cererea de chemare în judecată (se anexează) au fost
enumerate în hotărârea instanţei de judecată însă niciunul nu a fost apreciat în sensul de a-l
considera relevant sau irelevant.
Curtea Supremă de Justiţie îşi motivează decizia din 12.11.2008 prin faptul că temerea mea
de a fi persecutată datorită religiei nu este bine întemeiată „deoarece însuşi faptul că Biserica
Iisus Hristos al Ultimelor Zile există pe teritoriul Armeniei deja dovedeşte că este autorizată
de către autorităţi, fapt din care rezultă că se permite practicarea liberă a religiei”. Curtea
Supremă de Justiţie, în decizia sa, a enumerat formal conţinutul prevederilor actelor
internaţionale şi naţionale cu privire la solicitanţii de azil, înseşi multiplele motive ale
recursului care fundamentează necesitatea acordării statutului de refugiat nu au fost nici
enumerate, nici apreciate (copia recursului se anexează)
Ambele instanţe de judecată de judecată nu s-au expus asupra celor mai importante şi
relevante argumente, cum ar fi:
- că legea fundamentală a ţării Z – Constituţia –, aşa cum a fost ea amendată la ___,
prevede libertatea religioasă, precum şi misiunea exclusivă a Sfintei Biserici Apostolice, ca
biserică naţională, în viaţa spirituală, în dezvoltarea culturii naţionale şi prezervarea identităţii
naţionale a poporului armean”. Legea stipulează anumite restricţii privind libertatea religioasă
a aderenţilor altor religii decât cea apostolică armeană. Legea din 1991 privind libertatea
617

conştiinţei, amendată în 1997 şi în 2001, stabileşte separarea dintre biserică şi stat, însă îi
oferă bisericii apostolice statutul oficial de biserică naţională. Biroul Notarial de Stat
înregistrează entităţile religioase, iar Departamentul pentru Problemele Religioase şi
Minorităţile Naţionale au un rol consultativ în procesul de înregistrare. Pentru a fi acceptate la
înregistrare, organizaţiile petiţionare trebuie „să fie eliberate de orice tip de materialism şi să
fi atins acea stare de natură pură spirituală” şi trebuie să se înscrie unei doctrine bazate pe
„biblia recunoscută de-a lungul timpului”. O organizaţie religioasă trebuie să aibă cel puţin
200 de membri adulţi. Grupurile religioase nu trebuie să se înregistreze, insa organizaţiile
religioase neînregistrate nu au permisiunea de a publica jurnale sau reviste, de a închiria spaţii
pentru adunare sau de a difuza programe televizate sau radiofonice sau de a sponsoriza oficial
vizele pentru vizitatori. Legea permite educaţia religioasă în şcolile de stat doar personalului
autorizat şi pregătit de guvern. Istoria Bisericii Apostolice Armene se află la baza acestor
programe şcolare; în şcoala primară se predau informaţii despre religiile lumii, iar în şcoala
generală se predă doar istoria Bisericii Apostolice Armene. Grupurile religioase nu au voie să
ofere informaţii religioase în şcoli (informaţia se anexează).
Prin urmare, la nivel de Constituţie, se consfinţeşte rolul de bază al Bisericii
Apostolice Armene, ca fiind primordial în viaţa politică, socială educaţională; şi rolul
secundar al altor entităţi religioase;
- Legea din 1991 privind libertatea de conştiinţă, interzice „prozelitismul” (fenomenul
nu a fost definit în lege) şi restricţionează grupurile neînregistrate de la activităţile de
publicare, radiodifuziune sau de la invitarea vizitatorilor oficiali în ţară. Interzicerea
prozelitismului se aplică tuturor grupurilor, inclusiv Bisericii Apostolice Armene: totuşi,
termenul folosit pentru prozelitism implică faptul ca cineva să fi fost luat cu forţa de la
„adevărata” credinţă şi interzicerea efectivă restricţionează doar grupurile minoritare
religioase. Deci, prin Lege, este interzis dreptul unei persoane de a se converti la o altă religie.
Acest cadru legal creează baza normativ-juridică la nivel de stat de a persecuta persoanele,
care îşi schimbă convingerile sale, mai ales pe cele ce trec de la credinţa Bisericii Apostolice
Armene la alte curente religioase (informaţia din Z se anexează);
- Eu, din 2001, am devenit adept al unei minorităţi religioase, iar în 2003 m-am
convertit la o altă religie, cea a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile. Certificatul de botez
pe care l-am anexat la cerere denotă convertirea mea în credinţa Bisericii Iisus Hristos al
Ultimelor Zile, acţiune conştientă produsă în Republica Moldova, la 11 iunie 2003. În
conformitate cu prevederile Convenţiei din 1951 cu privire la Statutul Refugiaţilor şi pornind
de la faptul convertirii mele în anul 2003, cererea mea de a-mi acorda statut de refugiat,
constituie o solicitare sur-place (certificatul de botez se anexează);
În conformitate cu Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea
cererilor de azil pe motive de religie în cazul în care indivizii se convertesc la o altă religie
după plecarea din ţara de origine, aceasta poate avea loc ca efect crearea unei cereri „sur
place” (Principiile Directoare se anexează).
- Am prezentat probe referitoare la persecuţiile care se efectuează, la nivel de stat, de
către organele statului. Conform raportului Amnesty International pentru anul 2008, printre
posibilele grupuri de risc sunt şi discipolii şi/sau liderii unor grupuri religioase nonapostolice.
În raportul menţionat se aduc mai multe încălcări ale drepturilor minorităţilor religioase,
printre care şi cel ce a avut loc la ___, când oficiali ai bisericii lui Iisus Hristos al Sfinţilor din
zilele din urmă (mormonii), au raportat că ofiţerii de poliţie au capturat, au hărţuit şi au
ameninţat doi misionari străini. Aceştia din urmă au declarat că unul dintre ofiţeri, după ce i-a
ameninţat să plece din ţară, a aşezat ţeava pistolului său neîncărcat la capul unuia dintre
misionari şi a apăsat pe trăgaci. Oficialii bisericii au completat o cerere către poliţie şi
guvernul a deschis investigaţia asupra cazului. Potrivit Departamentului pentru Probleme
Religioase şi Minorităţi Naţionale, oficialii Bisericii Apostolice Armene au completat o
618

contra-plângere împotriva mormonilor, la o săptămână după acest incident, pretinzând că
misionarii erau prozeliţi ilegali pe pământ sacru. Oficialii poliţiei le-au cerut ofiţerilor care iau
interogat pe misionari să stea departe de biserică, dar au negat implicarea hârţuirii în
timpul interogării. La ___, un inspector de poliţie a trimis reprezentanţilor mormonilor o
scrisoare prin care îi informa că poliţia naţională intenţionează să închidă investigaţiile şi să
lase nerezolvat incidentul în cauză. Alte grupări religioase au declarat cazuri izolate în care
erau implicaţi oficiali ai poliţiei interogând misionari şi cerând informaţii în legătură cu
activităţile lor (informaţia din ţara de origine se anexează).
- Faptul că există noţiunea de persecuţie. În spiritul Convenţiei de la Geneva din 1951
privind statutul refugiaţilor, prin persecuţie înţelegem o acţiune care este suficient de gravă
prin ea însăşi ori prin repetarea faptelor pentru a expune unor pericole reale viaţa, integritatea
corporală sau libertatea solicitantului de azil, ori pentru a-l împiedica în mod evident să
trăiască în ţara sa de origine şi are la bază unul din următoarele motive: rasă, naţionalitate
(origine etnică), religie, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică. Instanţele
naţionale nu au supus analizei circumstanţele specifice cazurilor invocării motivului religios.
În conformitate cu Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea
cererilor de azil pe motive de religie ce cad sub incidenţa Articolului 1A(2) al Convenţiei din
1951 şi/sau sub incidenţa Protocolului din 1967 privind Statutul Refugiaţilor, persecuţia pe
motive de religie poate lua mai multe forme. În funcţie de circumstanţele particulare fiecărui
caz în parte, incluzând aici şi efectul avut asupra individului în cauză, exemplele pot include
interdicţia de intrare într-o comunitate religioasă, venerarea în cadrul comunităţii împreună cu
ceilalţi membri în public sau în privat, instruirea religioasă, sau măsuri serioase de
discriminare impuse indivizilor datorită practicării propriei religii, apartenenţei sau
identificării cu o anumită comunitate religioasă, sau datorita schimbării credinţei (se
anexează). În acelaşi mod, în comunităţi în care există o religie dominantă sau în care există o
corelaţie strânsă între stat şi instituţiile religioase, discriminarea pe baza neaderării unui
membru la religia dominantă sau la practicile acesteia poate evolua până la persecuţie în unele
cazuri. Persecuţia poate fi inter-religoasă (îndreptată împotriva aderenţilor sau comunităţilor
de alte credinţe), intra-religioase (în cadrul aceleiaşi religii, dar între diferite secte sau între
membrii aceleiaşi secte), sau o combinaţie a celor două tipuri. Solicitantul poate aparţine unei
minorităţi sau unei majorităţi religioase.
Aplicând acelaşi standard ca şi pentru celelalte motive specificate în Convenţie, credinţa,
identitatea sau modul de viaţă, ţinând de o anumita religie, pot fi considerate ca fiind atât de
fundamentale pentru identitatea umană încât individul să nu trebuiască să fie obligat să le
ascundă, să le schimbe sau să renunţe la ele pentru a putea evita persecuţia.
Fiecare solicitare necesită analizarea pe baza meritelor şi a situaţiei personale. Ariile relevante
de interes includ profilul individului şi experienţele personale ale acestuia, credinţa,
identitatea şi modul de viaţă, cât de important este acesta pentru solicitant, ce efect au
restricţiile asupra individului, natura rolului şi a activităţilor acestuia sau acesteia în cadrul
religiei, dacă aceste activităţi au fost sau pot fi aduse în atenţia persecutorului şi dacă acestea
pot rezulta un tratament cu potenţial de persecuţie. În acest context, temerea bine întemeiată
« nu trebuie să fie în mod necesar bazată pe experienţa personală a solicitantului». Ceea ce, de
exemplu, i s-a întâmplat unui prieten sau unei rude a solicitantului, altor membri ai aceluiaşi
grup religios, adică altor indivizi situaţi în mod similar, «poate demonstra, de asemenea, că
teama sa de a deveni mai devreme sau mai târziu o victima a persecuţiei, este bine întemeiat».
Simpla apartenenţă la o anumită comunitate religioasă nu este în mod normal suficientă
pentru a susţine consistent solicitarea statutului de refugiat. Aşa cum este specificat în
Manualul UNHCR, s-ar putea să existe circumstanţe speciale în care simpla apartenenţă la un
grup este suficientă în special atunci când se la în calcul întreaga situaţie religioasă şi politică
619

a ţării de origine, fapt ce poate constitui un indiciu privind climatul real de insecuritate al
membrilor comunităţii religioase în cauza (Manualul UNHCR se anexează).
- Am prezentat date şi informaţii cu privire la persecuţia mea personală.
După cum am menţionat anterior, din anul 2001, am devenit simpatizantă a acestei biserici,
având o astfel de biserică şi în satul natal. Faptul că am început să frecventez această biserică
nu a fost aprobat de către rude şi prieteni. Deseori eram umilită şi batjocorită de către colegii
de şcoală şi de profesori din cauză că susţineam aceasta biserică. Odată, un copil din vecini a
început să arunce cu pietre în mine. Am fost supusă la tratamente umilitoare din partea
vecinilor, deseori pe pereţii casei găseam inscripţii denigratoare referitoare la religia mea şi a
părinţilor mei, ameninţări cu răfuială fizică. Pentru aceste fapte, adică pentru convertirea
noastră în altă religie, casa a fost atacată de persoane necunoscute, fiind distrusă şi o parte a
averii. Am tras concluzia că casa a fost atacată de un grup de persoane necunoscute în
legătură cu faptul că am devenit simpatizanţi ai Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile,
deoarece după plecarea lor pe pereţii casei am găsit ameninţări cu caracter religios, că vom fi
supuşi şi la alte acte, dacă vom prelungi frecventarea bisericii în cauză. Toate neplăcerile pe
care le-am avut au început anume după frecventarea de către mine şi membrii familiei mele a
Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile.
- Statutul de refugiat în Republica Moldova se poate acorda, potrivit art.21 din Legea
cu privire la statutul refugiaţilor, la cerere, străinului care are temeri bine întemeiate de a fi
persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau
pentru opiniile sale politice, care se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate
sau, în virtutea temerilor expuse, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care,
neavând nicio cetăţenie şi aflându-se în afara ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită, în
virtutea temerilor menţionate, nu poate sau nu doreşte să se întoarcă în ţara de origine. (A se
vedea şi art.1A al Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, art.1 alin.2 al
Protocolului de la New York din 1967).
Una din cerinţele obligatorii pentru recunoaşterea statutului de refugiat este ca
solicitantul să „se afle în afara ţării a cărei cetăţenie o are” şi nu există nicio excepţie de la
această regulă. La analiza cererii, nu s-a ţinut cont de faptul că eu am plecat din ţara de
origine din motiv religios şi că mă aflu în afara ţării a cărei cetăţenie o am.
În conformitate cu prevederile alin.(5) al art.241 din Codul de procedură civilă al RM
din 30.05.2003, hotărârea în partea motivată trebuie să cuprindă: „circumstanţele pricinii,
constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste
circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a
călăuzit instanţa”. Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din ___ şi a Curţii Supreme de Justiţie
din ___ sunt pronunţate fără a lua în considerare sau fără a respinge argumentele invocate de
mine în cererea de chemare în judecată şi, respectiv, recursul depus către Curtea Supremă de
Justiţie.
După cum a statuat Curtea în cauza Tatishvili v. Federaţia Rusă, §58, „Hotărârea
motivată îi oferă părţii posibilitatea de a contesta hotărârea instanţei de judecată şi
posibilitatea revizuirii acestei hotărâri de către instanţa superioară. Numai în cazul pronunţării
unei hotărâri motivate este posibil controlul societăţii asupra procesului efectuării justiţiei” (în
acelaşi sens, a se vedea şi Hirvisaari v. Finlanda, №49684/99, § 30, 27 septembrie 2001).
Având în vedere cele expuse, consider că mi-a fost încălcat dreptul la un proces
echitabil garantat de art.6 al Convenţiei.
B. Interzicerea torturii
19. Art.3 al Convenţiei garantează interzicerea torturii, stipulând că „Nimeni nu poate fi
supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” În spiritul
Convenţiei, tratamentul degradant este cel care generează victimelor sentimente de frică,
anxietate şi inferioritate, capabile să le umilească şi să le înjosească care a fost descris ca un
620

tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a victimei, sau să determine victima
să acţioneze împotriva voinţei şi conştiinţei sale. Jurisprudenţa Curţii a stabilit principiul
precum că expulzarea sau deportarea unei persoane într-o ţară unde ar putea fi supusă unui
tratament contrar art.3, atrage după sine responsabilitatea statului de deportare conform
Convenţiei.
Acest principiu a fost pentru prima dată stabilit în cazul Soering v. Regatul Unit,
(Hotărârea din 7 iulie 1989) când Statele Unite i-au cerut guvernului Marii Britani extrădarea
unui fugar învinuit de omor în statul Virginia. Reclamantul a cerut suspendarea procedurii de
extrădare din motiv că, dacă era condamnat de omor în SUA, ar fi fost condamnat la pedeapsa
capitală sau, mai precis, la fenomenul „culoarul morţii”, care, după părerea reclamantului,
constituia un tratament inuman. Curtea a statuat pe marginea acestui caz că „decizia Marii
Britanii de a-l extrăda pe reclamant în Statele Unite ar constitui, dacă ar fi executată, o
încălcare a articolului 3”.
Motivul indicat în Decizia Direcţiei nr. _ din ___este că lipseşte în totalitate persecuţia
şi agentul de persecuţie, dat fiind faptul că această calitate o pot avea doar autorităţile de stat,
organizaţiile sau partidele care controlează statul.
În ultimii ani, Curtea a examinat un şir de cazuri care se refereau la aplicarea unui
tratament inuman şi degradant unor persoane, de către alte persoane particulare şi nu de către
un agent al statului. Examinând aceste cazuri, Curtea a stabilit cât de extins este domeniul de
aplicare a art.3 şi, de asemenea, a subliniat unul dintre domeniile în care obligaţiile pozitive
ale art.3 sunt pe primul plan. Aceste tipuri de situaţii evidenţiază responsabilitatea statului de
a institui măsuri şi mecanisme preventive pentru a proteja particularii de tratamente inumane
şi degradante, inclusiv când un asemenea tratament este administrat de alte persoane
particulare.
Argumentele expuse de mine în p. 18 al cererii date probează cu desăvârşire situaţia
intolerantă faţă de mormoni în Armenia.
Astfel, Constituţia ţării Z –, aşa cum a fost ea amendată la ___, prevede libertatea
religioasă, precum şi „misiunea exclusivă a Sfintei Biserici Apostolice, ca biserică naţională,
în viaţa spirituală, în dezvoltarea culturii naţionale şi prezervarea identităţii naţionale a
poporului Z”. Legea stipulează anumite restricţii privind libertatea religioasă a aderenţilor
altor religii decât cea apostolică. Legea din 1991 privind libertatea conştiinţei, amendată în
1997 şi în 2001, stabileşte separarea dintre biserică şi stat, însă îi oferă bisericii apostolice
statutul oficial de biserică naţională.
Legea din 1991 privind libertatea de conştiinţă, interzice „prozelitismul” (fenomenul
nu a fost definit în lege) şi restricţionează grupurile neînregistrate de la activităţile de
publicare, radiodifuziune sau de la invitarea vizitatorilor oficiali în ţară. Interzicerea
prozelitismului se aplică tuturor grupurilor, inclusiv Bisericii Apostolice Armene: totuşi,
termenul folosit pentru prozelitism implică faptul ca cineva să fi fost luat cu forţa de la
„adevărata” credinţă şi interzicerea efectivă restricţionează doar grupurile minoritare
religioase. Deci, prin Lege, este interzis dreptul unei persoane de a se converti la o altă religie.
Acest cadru legal creează baza normativ-juridică la nivel de stat de persecutare a persoanelor,
care îşi schimbă convingerile sale, mai ales pe cele ce trec de la credinţa Bisericii Apostolice
Armene la alte curente religioase.
Devenind, din 2001, adept al unei minorităţi religioase, iar din 2003 convertindu-mă la
o altă religie, cea a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile am devenit solicitant de azil în
momentul părăsirii ţării de origine, fiind solicitant sur-place, fapt confirmat prin certificatul
de botez.
Prezentând informaţii despre situaţia de fapt şi de drept din ţara mea de origine,
persecutarea mormonilor de către organele de stat din Armenia, despre persecutarea mea şi a
membrilor familiei mele, consider că am probat existenţa noţiunii de persecuţie, sentimente de
621

frică, anxietate şi inferioritate, capabile să mă umilească şi să mă înjosească ceea c, în
consecinţă, este un tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a mea sau mă
determine să acţionez împotriva voinţei şi a conştiinţei mele.
Conform alin.4, art.31 al Legii cu privire la statul refugiatului în cazul în care cererea de
acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare se respinge, în decizie se va indica
dreptul şi termenul în care solicitantul de azil o poate ataca, precum şi obligaţia de a părăsi
teritoriul Republicii Moldova la expirarea termenului de 15 zile de la data rămânerii
irevocabile a deciziei privind respingerea cererii.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie în cazul meu este definitivă şi eu sunt obligată să
plec din Republică. În caz de refuz de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, voi fi
expulzată. Evident,aceasta va crea un pericol eminent pentru viaţa mea, a membrilor
familiei mele; considerente din care solicit examinarea cererii mele în regim de urgenţă.
IV. Expunerea în legătură cu prevederile art.35/ din Convenţie
20. Decizia internă definitivă : Decizia din ___, Curtea Supremă de Justiţie
21. Alte decizii: Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din ___.
22. Nu dispunem de un recurs pe care nu l-am exercitat.
V. Expunerea obiectului cererii şi al pretenţiilor provizorii în vederea unei satisfacţii echitabile
23. Obiectul prezentei cereri este contestarea încălcării art.3 şi 6(1) ale Convenţiei.
Rog Curtea Europeană a Drepturilor Omului să examineze cererea în cauză în regim de
urgenţă.
Solicit să încasaţi de la Guvernul Republicii Moldova paguba materială şi morală (suma va fi
calculată şi prezentată ulterior).
VI. Alte instanţe internaţionale care examinează sau au examinat cazul
24. Nu am prezentat niciunei alte instanţe internaţionale prezenta cerere.
VII. Lista documentelor
25. Decizia Colegiului Civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din ___.
• Hotărârea Curţii de apel Chişinău din ___;
• Informaţia cu privire la situaţia obiectivă din Z;
• Certificatul de botez;
• Copia cererii de chemare în judecată;
• Copia recursului către Curtea Supremă de Justiţie;
• Manual referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat, UNHCR;
• Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea cererilor de azil
pe motive de religie (în limba engleză);
• Procura.
VIII. Declaraţia şi semnătura
622

CERERE
PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU
ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE
PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI
ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU
ARTICOLELE 45 ŞI 47
ALE REGULAMENTULUI CEDO
I. Părţile
A. RECLAMANTUL
B. Reclamantul
13. Republicii Moldova.
II. Expunerea faptelor
14. Sunt născută la data de ___ în Z., raionul C., satul K., sunt de naţionalitate ____, am
terminat şcoala _____________, mun. Chişinău, de religie creştină, adeptă a Bisericii Iisus
Hristos al Ultimelor Zile. Devenind simpatizantă a acestei biserici nu am fost susţinută de
către rude şi prieteni. Deseori eram umilită şi batjocorită din cauza faptului că susţineam
aceasta biserică. La şcoală colegii şi profesorii mă tratau discriminatoriu, copiii din
comunitate îmi adresau apelative ofensatoare cu referire la religia mea.
Din motivul afilierii la biserică Apostolic, nu doresc să mă întorc în ţara de origine din
cauza că în Armenia va fi greu de trăit având o altă religie şi că mereu voi fi urmărită şi
umilită.
În Republica Moldova sunt însoţită de familia mea, şi anume: tata – R., anul naşterii ___
şi mama – L., anul naşterii ___.
Am intrat în Republica Moldova în mod legal cu avionul din Z. în Rostov, după care cu
trenul în Republica Moldova la ___, cu scopul de a mă legaliza în Republica Moldova.
La data de ___, m-am adresat la Direcţia refugiaţi (în continuare Direcţie) cu o cerere
pentru acordarea unei forme de protecţie în Republica Moldova.
În susţinerea identităţii am prezentat certificatul de naştere în original seria _ nr._
eliberat la data de __. De asemenea, am prezentat în original certificatul de studii nr._ din ___
prin care se adevereşte urmarea studiilor la __din mun. Chişinău.
La data de ___, prin decizia nr. _ a directorului Direcţiei Refugiaţi, a fost respinsă
cererea mea de a-mi acorda azil. Decizia mi-a fost comunicată la ___.
La data de ___ , m-am adresat cu o cerere în ordine de apel la Curtea de Apel prin care
am solicitat să fie anulată decizia Direcţiei şi să mi se acorde statutul de refugiat. La data de
___ , Curtea de Apel a respins cererea mea, menţinând în vigoare decizia Direcţiei. La data de
___ , m-am adresat cu o cerere în ordine de recurs la Curtea Supremă de Justiţie prin care am
solicitat să fie anulată hotărârea Curţii de Apel şi să mi se acorde statutul de refugiat. La data
de ___, mi-a fost comunicată decizia Curţii Supreme de Justiţie prin care cererea mea a fost
respinsă urmând ca să părăsesc teritoriul Republicii Moldova timp de 15 zile.
623

III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL
ACESTOR AFIRMAŢII
17. Consider că mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil (art.6(1) CEDO) şi drepturile
garantate de art.3 al Convenţiei.
A. Dreptul la un proces echitabil
18. Dreptul la un proces echitabil, aşa cum este el garantat de art.6(1) din Convenţie,
presupune că «Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale ».
Atr.6(1) impune ca un tribunal naţional să-şi motiveze hotărârea. Un tribunal nu este obligat
să dea un răspuns detailat la fiecare argument înaintat de justiţiabil; totuşi, dacă o observaţie
era esenţială pentru soluţionarea cauzei (în cazul în care ar fi fost acceptată de tribunal),
atunci tribunalul trebuie să o trateze în mod distinct în hotărârea pronunţată (Hiro Balani c.
Spaniei, 19 EHRR 565, Seria A, nr. 303-B ; Helle c. Finlandei, 26 EHRR 195, 19 decembrie
1997).
În una din hotărârile sale recente (Tatişvili c. Rusiei din 22.02.2007) Curtea s-a expus asupra
unei probleme similare: argumentarea superficială de către judecătoria raională şi
confirmarea ulterioară a acestei argumentări inadecvate de către instanţa de recurs constituie
încălcarea art.6(1) din Convenţie. Raţionamente similare au fost formulate pe marginea
cauzelor Ruiz Torija c. Spaniei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 303-A, § 29 şi
Suominen c. Finlandei, nr. 37801/97, § 36, din 1 iulie 2003, în care Curtea a constatat
violarea dreptului la un proces echitabil.
Nici instanţa de apel, nici cea de recurs nu au apreciat argumentele invocate de mine şi de
apărătorul meu; argumente expuse amănunţit în cererea de chemare în judecată. Prima
instanţă – Curtea de Apel Chişinău a menţionat că ...”având în vedere faptul că reclamanta
______ nu a prezentat temeri bine întemeiate de a fi persecutată în ţara de origine, Armenia,
pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau pentru
opiniile sale politice, poate să se întoarcă în ţara de origine, instanţa de judecată conchide că
acţiunea depusă de către ______ privind acordarea statutului de refugiat este nefondată, iar
actul administrativ contestat este legal”.
Argumentele invocate de mine în cererea de chemare în judecată (se anexează) au fost
enumerate în hotărârea instanţei de judecată însă niciunul nu a fost apreciat în sensul de a-l
considera relevant sau irelevant.
Curtea Supremă de Justiţie îşi motivează decizia din 12.11.2008 prin faptul că temerea mea
de a fi persecutată datorită religiei nu este bine întemeiată „deoarece însuşi faptul că Biserica
Iisus Hristos al Ultimelor Zile există pe teritoriul Armeniei deja dovedeşte că este autorizată
de către autorităţi, fapt din care rezultă că se permite practicarea liberă a religiei”. Curtea
Supremă de Justiţie, în decizia sa, a enumerat formal conţinutul prevederilor actelor
internaţionale şi naţionale cu privire la solicitanţii de azil, înseşi multiplele motive ale
recursului care fundamentează necesitatea acordării statutului de refugiat nu au fost nici
enumerate, nici apreciate (copia recursului se anexează)
Ambele instanţe de judecată de judecată nu s-au expus asupra celor mai importante şi
relevante argumente, cum ar fi:
- că legea fundamentală a ţării Z – Constituţia –, aşa cum a fost ea amendată la ___,
prevede libertatea religioasă, precum şi misiunea exclusivă a Sfintei Biserici Apostolice, ca
biserică naţională, în viaţa spirituală, în dezvoltarea culturii naţionale şi prezervarea identităţii
naţionale a poporului armean”. Legea stipulează anumite restricţii privind libertatea religioasă
a aderenţilor altor religii decât cea apostolică armeană. Legea din 1991 privind libertatea
conştiinţei, amendată în 1997 şi în 2001, stabileşte separarea dintre biserică şi stat, însă îi
624

oferă bisericii apostolice statutul oficial de biserică naţională. Biroul Notarial de Stat
înregistrează entităţile religioase, iar Departamentul pentru Problemele Religioase şi
Minorităţile Naţionale au un rol consultativ în procesul de înregistrare. Pentru a fi acceptate la
înregistrare, organizaţiile petiţionare trebuie „să fie eliberate de orice tip de materialism şi să
fi atins acea stare de natură pură spirituală” şi trebuie să se înscrie unei doctrine bazate pe
„biblia recunoscută de-a lungul timpului”. O organizaţie religioasă trebuie să aibă cel puţin
200 de membri adulţi. Grupurile religioase nu trebuie să se înregistreze, insa organizaţiile
religioase neînregistrate nu au permisiunea de a publica jurnale sau reviste, de a închiria spaţii
pentru adunare sau de a difuza programe televizate sau radiofonice sau de a sponsoriza oficial
vizele pentru vizitatori. Legea permite educaţia religioasă în şcolile de stat doar personalului
autorizat şi pregătit de guvern. Istoria Bisericii Apostolice Armene se află la baza acestor
programe şcolare; în şcoala primară se predau informaţii despre religiile lumii, iar în şcoala
generală se predă doar istoria Bisericii Apostolice Armene. Grupurile religioase nu au voie să
ofere informaţii religioase în şcoli (informaţia se anexează).
Prin urmare, la nivel de Constituţie, se consfinţeşte rolul de bază al Bisericii
Apostolice Armene, ca fiind primordial în viaţa politică, socială educaţională; şi rolul
secundar al altor entităţi religioase;
- Legea din 1991 privind libertatea de conştiinţă, interzice „prozelitismul” (fenomenul
nu a fost definit în lege) şi restricţionează grupurile neînregistrate de la activităţile de
publicare, radiodifuziune sau de la invitarea vizitatorilor oficiali în ţară. Interzicerea
prozelitismului se aplică tuturor grupurilor, inclusiv Bisericii Apostolice Armene: totuşi,
termenul folosit pentru prozelitism implică faptul ca cineva să fi fost luat cu forţa de la
„adevărata” credinţă şi interzicerea efectivă restricţionează doar grupurile minoritare
religioase. Deci, prin Lege, este interzis dreptul unei persoane de a se converti la o altă religie.
Acest cadru legal creează baza normativ-juridică la nivel de stat de a persecuta persoanele,
care îşi schimbă convingerile sale, mai ales pe cele ce trec de la credinţa Bisericii Apostolice
Armene la alte curente religioase (informaţia din Z se anexează);
- Eu, din 2001, am devenit adept al unei minorităţi religioase, iar în 2003 m-am
convertit la o altă religie, cea a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile. Certificatul de botez
pe care l-am anexat la cerere denotă convertirea mea în credinţa Bisericii Iisus Hristos al
Ultimelor Zile, acţiune conştientă produsă în Republica Moldova, la 11 iunie 2003. În
conformitate cu prevederile Convenţiei din 1951 cu privire la Statutul Refugiaţilor şi pornind
de la faptul convertirii mele în anul 2003, cererea mea de a-mi acorda statut de refugiat,
constituie o solicitare sur-place (certificatul de botez se anexează);
În conformitate cu Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea
cererilor de azil pe motive de religie în cazul în care indivizii se convertesc la o altă religie
după plecarea din ţara de origine, aceasta poate avea loc ca efect crearea unei cereri „sur
place” (Principiile Directoare se anexează).
- Am prezentat probe referitoare la persecuţiile care se efectuează, la nivel de stat, de
către organele statului. Conform raportului Amnesty International pentru anul 2008, printre
posibilele grupuri de risc sunt şi discipolii şi/sau liderii unor grupuri religioase nonapostolice.
În raportul menţionat se aduc mai multe încălcări ale drepturilor minorităţilor religioase,
printre care şi cel ce a avut loc la ___, când oficiali ai bisericii lui Iisus Hristos al Sfinţilor din
zilele din urmă (mormonii), au raportat că ofiţerii de poliţie au capturat, au hărţuit şi au
ameninţat doi misionari străini. Aceştia din urmă au declarat că unul dintre ofiţeri, după ce i-a
ameninţat să plece din ţară, a aşezat ţeava pistolului său neîncărcat la capul unuia dintre
misionari şi a apăsat pe trăgaci. Oficialii bisericii au completat o cerere către poliţie şi
guvernul a deschis investigaţia asupra cazului. Potrivit Departamentului pentru Probleme
Religioase şi Minorităţi Naţionale, oficialii Bisericii Apostolice Armene au completat o
contra-plângere împotriva mormonilor, la o săptămână după acest incident, pretinzând că
625

misionarii erau prozeliţi ilegali pe pământ sacru. Oficialii poliţiei le-au cerut ofiţerilor care iau
interogat pe misionari să stea departe de biserică, dar au negat implicarea hârţuirii în
timpul interogării. La ___, un inspector de poliţie a trimis reprezentanţilor mormonilor o
scrisoare prin care îi informa că poliţia naţională intenţionează să închidă investigaţiile şi să
lase nerezolvat incidentul în cauză. Alte grupări religioase au declarat cazuri izolate în care
erau implicaţi oficiali ai poliţiei interogând misionari şi cerând informaţii în legătură cu
activităţile lor (informaţia din ţara de origine se anexează).
- Faptul că există noţiunea de persecuţie. În spiritul Convenţiei de la Geneva din 1951
privind statutul refugiaţilor, prin persecuţie înţelegem o acţiune care este suficient de gravă
prin ea însăşi ori prin repetarea faptelor pentru a expune unor pericole reale viaţa, integritatea
corporală sau libertatea solicitantului de azil, ori pentru a-l împiedica în mod evident să
trăiască în ţara sa de origine şi are la bază unul din următoarele motive: rasă, naţionalitate
(origine etnică), religie, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică. Instanţele
naţionale nu au supus analizei circumstanţele specifice cazurilor invocării motivului religios.
În conformitate cu Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea
cererilor de azil pe motive de religie ce cad sub incidenţa Articolului 1A(2) al Convenţiei din
1951 şi/sau sub incidenţa Protocolului din 1967 privind Statutul Refugiaţilor, persecuţia pe
motive de religie poate lua mai multe forme. În funcţie de circumstanţele particulare fiecărui
caz în parte, incluzând aici şi efectul avut asupra individului în cauză, exemplele pot include
interdicţia de intrare într-o comunitate religioasă, venerarea în cadrul comunităţii împreună cu
ceilalţi membri în public sau în privat, instruirea religioasă, sau măsuri serioase de
discriminare impuse indivizilor datorită practicării propriei religii, apartenenţei sau
identificării cu o anumită comunitate religioasă, sau datorita schimbării credinţei (se
anexează). În acelaşi mod, în comunităţi în care există o religie dominantă sau în care există o
corelaţie strânsă între stat şi instituţiile religioase, discriminarea pe baza neaderării unui
membru la religia dominantă sau la practicile acesteia poate evolua până la persecuţie în unele
cazuri. Persecuţia poate fi inter-religoasă (îndreptată împotriva aderenţilor sau comunităţilor
de alte credinţe), intra-religioase (în cadrul aceleiaşi religii, dar între diferite secte sau între
membrii aceleiaşi secte), sau o combinaţie a celor două tipuri. Solicitantul poate aparţine unei
minorităţi sau unei majorităţi religioase.
Aplicând acelaşi standard ca şi pentru celelalte motive specificate în Convenţie,
credinţa, identitatea sau modul de viaţă, ţinând de o anumita religie, pot fi considerate ca fiind
atât de fundamentale pentru identitatea umană încât individul să nu trebuiască să fie obligat să
le ascundă, să le schimbe sau să renunţe la ele pentru a putea evita persecuţia.
Fiecare solicitare necesită analizarea pe baza meritelor şi a situaţiei personale. Ariile relevante
de interes includ profilul individului şi experienţele personale ale acestuia, credinţa,
identitatea şi modul de viaţă, cât de important este acesta pentru solicitant, ce efect au
restricţiile asupra individului, natura rolului şi a activităţilor acestuia sau acesteia în cadrul
religiei, dacă aceste activităţi au fost sau pot fi aduse în atenţia persecutorului şi dacă acestea
pot rezulta un tratament cu potenţial de persecuţie. În acest context, temerea bine întemeiată
« nu trebuie să fie în mod necesar bazată pe experienţa personală a solicitantului». Ceea ce, de
exemplu, i s-a întâmplat unui prieten sau unei rude a solicitantului, altor membri ai aceluiaşi
grup religios, adică altor indivizi situaţi în mod similar, «poate demonstra, de asemenea, că
teama sa de a deveni mai devreme sau mai târziu o victima a persecuţiei, este bine întemeiat».
Simpla apartenenţă la o anumită comunitate religioasă nu este în mod normal suficientă
pentru a susţine consistent solicitarea statutului de refugiat. Aşa cum este specificat în
Manualul UNHCR, s-ar putea să existe circumstanţe speciale în care simpla apartenenţă la un
grup este suficientă în special atunci când se ia în calcul întreaga situaţie religioasă şi politică
a ţării de origine, fapt ce poate constitui un indiciu privind climatul real de insecuritate al
membrilor comunităţii religioase în cauza (Manualul UNHCR se anexează).
626

- Am prezentat date şi informaţii cu privire la persecuţia mea personală.
După cum am menţionat anterior, din anul 2001, am devenit simpatizantă a acestei
biserici, având o astfel de biserică şi în satul natal. Faptul că am început să frecventez această
biserică nu a fost aprobat de către rude şi prieteni. Deseori eram umilită şi batjocorită de către
colegii de şcoală şi de profesori din cauză că susţineam aceasta biserică. Odată, un copil din
vecini a început să arunce cu pietre în mine. Am fost supusă la tratamente umilitoare din
partea vecinilor, deseori pe pereţii casei găseam inscripţii denigratoare referitoare la religia
mea şi a părinţilor mei, ameninţări cu răfuială fizică. Pentru aceste fapte, adică pentru
convertirea noastră în altă religie, casa a fost atacată de persoane necunoscute, fiind distrusă şi
o parte a averii. Am tras concluzia că casa a fost atacată de un grup de persoane necunoscute
în legătură cu faptul că am devenit simpatizanţi ai Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile,
deoarece după plecarea lor pe pereţii casei am găsit ameninţări cu caracter religios, că vom fi
supuşi şi la alte acte, dacă vom prelungi frecventarea bisericii în cauză. Toate neplăcerile pe
care le-am avut au început anume după frecventarea de către mine şi membrii familiei mele a
Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile.
- Statutul de refugiat în Republica Moldova se poate acorda, potrivit art.21 din Legea
cu privire la statutul refugiaţilor, la cerere, străinului care are temeri bine întemeiate de a fi
persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau
pentru opiniile sale politice, care se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate
sau, în virtutea temerilor expuse, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care,
neavând nicio cetăţenie şi aflându-se în afara ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită, în
virtutea temerilor menţionate, nu poate sau nu doreşte să se întoarcă în ţara de origine. (A se
vedea şi art.1A al Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, art.1 alin.2 al
Protocolului de la New York din 1967).
Una din cerinţele obligatorii pentru recunoaşterea statutului de refugiat este ca
solicitantul să „se afle în afara ţării a cărei cetăţenie o are” şi nu există nicio excepţie de la
această regulă. La analiza cererii, nu s-a ţinut cont de faptul că eu am plecat din ţara de
origine din motiv religios şi că mă aflu în afara ţării a cărei cetăţenie o am.
În conformitate cu prevederile alin.(5) al art.241 din Codul de procedură civilă al RM
din 30.05.2003, hotărârea în partea motivată trebuie să cuprindă: „circumstanţele pricinii,
constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste
circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a
călăuzit instanţa”. Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din ___ şi a Curţii Supreme de Justiţie
din ___ sunt pronunţate fără a lua în considerare sau fără a respinge argumentele invocate de
mine în cererea de chemare în judecată şi, respectiv, recursul depus către Curtea Supremă de
Justiţie.
După cum a statuat Curtea în cauza Tatishvili v. Federaţia Rusă, §58, „Hotărârea
motivată îi oferă părţii posibilitatea de a contesta hotărârea instanţei de judecată şi
posibilitatea revizuirii acestei hotărâri de către instanţa superioară. Numai în cazul pronunţării
unei hotărâri motivate este posibil controlul societăţii asupra procesului efectuării justiţiei” (în
acelaşi sens, a se vedea şi Hirvisaari v. Finlanda, №49684/99, § 30, 27 septembrie 2001).
Având în vedere cele expuse, consider că mi-a fost încălcat dreptul la un proces
echitabil garantat de art.6 al Convenţiei.
B. Interzicerea torturii
19. Art.3 al Convenţiei garantează interzicerea torturii, stipulând că „Nimeni nu poate
fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” În spiritul
Convenţiei, tratamentul degradant este cel care generează victimelor sentimente de frică,
anxietate şi inferioritate, capabile să le umilească şi să le înjosească care a fost descris ca un
tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a victimei, sau să determine victima
627

să acţioneze împotriva voinţei şi conştiinţei sale. Jurisprudenţa Curţii a stabilit principiul
precum că expulzarea sau deportarea unei persoane într-o ţară unde ar putea fi supusă unui
tratament contrar art.3, atrage după sine responsabilitatea statului de deportare conform
Convenţiei.
Acest principiu a fost pentru prima dată stabilit în cazul Soering v. Regatul Unit,
(Hotărârea din 7 iulie 1989) când Statele Unite i-au cerut guvernului Marii Britani extrădarea
unui fugar învinuit de omor în statul Virginia. Reclamantul a cerut suspendarea procedurii de
extrădare din motiv că, dacă era condamnat de omor în SUA, ar fi fost condamnat la pedeapsa
capitală sau, mai precis, la fenomenul „culoarul morţii”, care, după părerea reclamantului,
constituia un tratament inuman. Curtea a statuat pe marginea acestui caz că „decizia Marii
Britanii de a-l extrăda pe reclamant în Statele Unite ar constitui, dacă ar fi executată, o
încălcare a articolului 3”.
Motivul indicat în Decizia Direcţiei nr. _ din ___este că lipseşte în totalitate persecuţia
şi agentul de persecuţie, dat fiind faptul că această calitate o pot avea doar autorităţile de stat,
organizaţiile sau partidele care controlează statul.
În ultimii ani, Curtea a examinat un şir de cazuri care se refereau la aplicarea unui
tratament inuman şi degradant unor persoane, de către alte persoane particulare şi nu de către
un agent al statului. Examinând aceste cazuri, Curtea a stabilit cât de extins este domeniul de
aplicare a art.3 şi, de asemenea, a subliniat unul dintre domeniile în care obligaţiile pozitive
ale art.3 sunt pe primul plan. Aceste tipuri de situaţii evidenţiază responsabilitatea statului de
a institui măsuri şi mecanisme preventive pentru a proteja particularii de tratamente inumane
şi degradante, inclusiv când un asemenea tratament este administrat de alte persoane
particulare.
Argumentele expuse de mine în p. 18 al cererii date probează cu desăvârşire situaţia
intolerantă faţă de mormoni în Armenia.
Astfel, Constituţia ţării Z –, aşa cum a fost ea amendată la ___, prevede libertatea
religioasă, precum şi „misiunea exclusivă a Sfintei Biserici Apostolice, ca biserică naţională,
în viaţa spirituală, în dezvoltarea culturii naţionale şi prezervarea identităţii naţionale a
poporului Z”. Legea stipulează anumite restricţii privind libertatea religioasă a aderenţilor
altor religii decât cea apostolică. Legea din 1991 privind libertatea conştiinţei, amendată în
1997 şi în 2001, stabileşte separarea dintre biserică şi stat, însă îi oferă bisericii apostolice
statutul oficial de biserică naţională.
Legea din 1991 privind libertatea de conştiinţă, interzice „prozelitismul” (fenomenul
nu a fost definit în lege) şi restricţionează grupurile neînregistrate de la activităţile de
publicare, radiodifuziune sau de la invitarea vizitatorilor oficiali în ţară. Interzicerea
prozelitismului se aplică tuturor grupurilor, inclusiv Bisericii Apostolice Armene: totuşi,
termenul folosit pentru prozelitism implică faptul ca cineva să fi fost luat cu forţa de la
„adevărata” credinţă şi interzicerea efectivă restricţionează doar grupurile minoritare
religioase. Deci, prin Lege, este interzis dreptul unei persoane de a se converti la o altă religie.
Acest cadru legal creează baza normativ-juridică la nivel de stat de persecutare a persoanelor,
care îşi schimbă convingerile sale, mai ales pe cele ce trec de la credinţa Bisericii Apostolice
Armene la alte curente religioase.
Devenind, din 2001, adept al unei minorităţi religioase, iar din 2003 convertindu-mă la
o altă religie, cea a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile am devenit solicitant de azil în
momentul părăsirii ţării de origine, fiind solicitant sur-place, fapt confirmat prin certificatul
de botez.
Prezentând informaţii despre situaţia de fapt şi de drept din ţara mea de origine,
persecutarea mormonilor de către organele de stat din Armenia, despre persecutarea mea şi a
membrilor familiei mele, consider că am probat existenţa noţiunii de persecuţie, sentimente de
frică, anxietate şi inferioritate, capabile să mă umilească şi să mă înjosească ceea c, în
628

consecinţă, este un tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a mea sau mă
determine să acţionez împotriva voinţei şi a conştiinţei mele.
Conform alin.4, art.31 al Legii cu privire la statul refugiatului în cazul în care cererea de
acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare se respinge, în decizie se va indica
dreptul şi termenul în care solicitantul de azil o poate ataca, precum şi obligaţia de a părăsi
teritoriul Republicii Moldova la expirarea termenului de 15 zile de la data rămânerii
irevocabile a deciziei privind respingerea cererii.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie în cazul meu este definitivă şi eu sunt obligată să
plec din Republică. În caz de refuz de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, voi fi
expulzată. Evident,aceasta va crea un pericol eminent pentru viaţa mea, a membrilor
familiei mele; considerente din care solicit examinarea cererii mele în regim de urgenţă.
IV. Expunerea în legătură cu prevederile art.35/ din Convenţie
20. Decizia internă definitivă : Decizia din ___, Curtea Supremă de Justiţie
21. Alte decizii: Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din ___.
22. Nu dispunem de un recurs pe care nu l-am exercitat.
V. Expunerea obiectului cererii şi al pretenţiilor provizorii în vederea unei satisfacţii echitabile
23. Obiectul prezentei cereri este contestarea încălcării art.3 şi 6(1) ale Convenţiei.
Rog Curtea Europeană a Drepturilor Omului să examineze cererea în cauză în regim de
urgenţă.
Solicit să încasaţi de la Guvernul Republicii Moldova paguba materială şi morală (suma va fi
calculată şi prezentată ulterior).
VI. Alte instanţe internaţionale care examinează sau au examinat cazul
24. Nu am prezentat niciunei alte instanţe internaţionale prezenta cerere.
VII. Lista documentelor
25. Decizia Colegiului Civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din ___.
• Hotărârea Curţii de apel Chişinău din ___;
• Informaţia cu privire la situaţia obiectivă din Z;
• Certificatul de botez;
• Copia cererii de chemare în judecată;
• Copia recursului către Curtea Supremă de Justiţie;
• Manual referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat, UNHCR;
• Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea cererilor de azil
pe motive de religie (în limba engleză);
• Procura.
VIII. Declaraţia şi semnătura
629