Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

indicate A. Lazarev omite deliberat aceşti autori şi citatele care relevează contrariu a ceea ce afirmă domnia sa.
Majoritatea monumentelor din această perioadă fiind atribuite slavilor 1 , fără careva dovezi convingătoare în
acest sens, nu rezistă criticii ştiinţifice. Analiză obiectivă a acestor vestigii arheologice demonstrează însă faptul
că materialele recoltate din secolele V-XIII au păstrat la baza lor o veche factură daco-romană, în primul rând, în
ceramica zgrunţuroasă, ornamentată cu striuri, benzi de linii simple sau în val. În urma pătrunderii slavilor, influenţei
bizantine şi progresului intern, ceramica dobândeşte o individualitate de epocă, adică ea devine nisipoasă,
lucrată cu mâna şi la roată, ornamentată cu striuri, benzi de linii simple sau în val, mai apoi cu rotiţe şi alveole,
devenind ceramică specific autohtonă, caracteristică secolelor VIII-IX cu prelungiri până în sec. X-XI 2 .
Începând cu a doua jumătate a secolului al IX-lea ceramica lucrată cu mâna se împuţinează şi treptat dispare
pe parcursul secolelor X-XI. Acest lucru dovedeşte asimilarea elementelor slave de către populaţia veche românească,
situaţia fiind caracteristică pentru toate regiunile româneşti 3 .
Teza aberantă conform căreea „din timpuri străvechi” teritoriul Basarabiei ar fi aparţinut arealului cultural slav
şi ar fi făcut parte integrantă din statul vechi Kievean, iar mai apoi, până prin sec. XIII-XIV – din cnezatul de Halici
ori chiar din cel numit Halici – Volânian, a fost promovată în toate manualele de istorie, în toate enciclopediile
şi în studiile ştiinţifice sovietice din R.S.S.M 4 .
Chiar şi după 1991 până astăzi au apărut şi e posibil să mai apară încă multe lucrări de acest fel unde vor fi
prezente astfel de aberaţii 5 .
Spre exemplu, în „Mic dicţionar de istorie a Ucrainei” 6 , un oarecare cercetător V. Holodniţki, susţine cu tărie
faptul că denumirea de Bucovina, ar fi cunoscută, chipurile, din anul 1392 şi că în sec. X-XI această regiune ar fi
făcut parte din componenţa Rusiei Kievene (deşi hotarul acestui stat nu s-a extins niciodată la vest de Bug). În sec.
XII- prima jumătate a sec. XIV, potrivit aceluiaşi autor, „fiind parte integrantă şi inalienabilă” a cnezatului Halici,
iar mai apoi Halici-Volânean 7 .
Chiar astăzi este înregistrat tristul fenomen de implantare diabolică a neadevărurilor istorice chiar pe teritoriul
Republicii Moldova, în primul rând şcolilor ideologizate din Transnistria, în cele 32 de localităţi ale U.T.A. „Gagauz-Yeri”,
dar din păcate aceste fenomene mai persistă chiar şi la Chişinău 8 precum şi în alte părţi ale Republicii.
Aceste lucruri anormale care se petrec la noi în Republică, e legat de noua conjunctură politică şi de susţinerea
nelimitată din partea regimului comunist voronian, a unor aşa pseudo-savanţi, moştenitori ai „prostituţiei intelectuale
sovietice”, cum sunt spre exemplu: L.Boicu, Vasile Stati, S. Nazaria,etc.
Cercetătorul şi lingvistul Ion Dron, răspunzând afirmaţiilor aberante ale „savantului” ucrainean, menţionează
faptul că până în prezent nu există nici un document istoric de epocă (cităm: „direct sau indirect, intern sau extern)
ce ar confirma faptul aflării pământurilor fostului stat feudal Moldova, în componenţa Rusiei Kievene, în sec IX,
până la sfârşitul anului 1132, anul destrămării acestui stat.
Concluzie: Caracterul lacunar şi imprecis al informaţiilor literare antice, cât şi a celor din la începutul evului
mediu, referitoare la retragerea stăpânirii romane din Dacia a facilitat apariţia de-a lungul anilor a numeroase teorii,
unele din ele lipsite de o oarecare obiectivitate ştiinţifică. Cercetările arheologice, intensificate în ultimul timp,
asupra acestei perioade, au oferit dovezi concludente pentru demonstrarea continuităţii unei numeroase populaţii
atât la est de Carpaţi, cât şi pe întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic. E de remarcat însă faptul că deşi dispunem
de numeroase date referitoare la problema în cauză, mai ales pentru elucidarea unor aspecte de ordin etno-demografic,
totuşi cercetările sunt inegale ca număr şi amploare de la o zonă geografică la alta sau spre exemplu pentru
anumite perioade de timp, astfel încât unele secole sunt cercetate mai bine decât altele etc. Există încă multe pro-
1 I. A RAFALOVICI, 1972, 3; G. B. FEDOROV, G.F. ČEBOTARENKO, 1974. Pamjatniki drevnih slavjan (Vi-Xiii v.v.), în Arheologičeskaja
Karta Moldavii, 6, Chişinău,. p.20-40; B. A. TIMOŠČJUK, 1976, 146-168; B. A. TIMOŠČJUK, 1990, 144-183.
2 Gh. POSTICĂ, 1994, 98-120.
3 M. RUSU, 1971. note asupra relaţiilor culturale dintre slavi şi populaţia romanică din Transilvania (sec.Vi-X), în Apulum, vol. XI.
p.713-726; Sever DUMITRAŞCU, 1978, 148-151; A. BEJAN, 1995. Banatul în secolele iV-Xii, Timişoara, 70-103.
4 istoria R.S.S. M., Vol. I, Chişinău. 1967, 73; istoria narodnnogo hozeaistva Moldavscoi SSR, (s drevneişih vremion do 1812 g.), Chişinău,
1976, 55; istoria R.S.S. Moldoveneşti, Vol. I, Chişinău, 1988, Capit. VII, etc.
5 istoria Republicii Moldova, Editura „Ştiinţa”, Chişinău, 1997, 22-24; malîi slovnik istorii Ukrainy, Kiev, 1997, 307, 386.
6 malîi slovnik istorii Ukrainy, Kiev, 1997, p. 307, 386.
7 DRON, 2001, 11.
8 N. TEL’NOV, V. STEPANOV, N. RUSSEV, R. RABINOVIČ, 2002.
– –