Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

„din secolul al Vi-lea până la începutul secolului Xiii cultura materială pe teritoriul R.Moldova avea un caracter
slab pronunţat.” Însă tot ei sunt nevoiţi să arate că: „totodată se observă şi alte componente şi tradiţii etnice ale
ei, de ex.: getice, bizantine, turcice...Se poate de presupus că în partea de sud şi cea de stepă a teritoriului cercetat
la formarea aşa-numitor culturi balcano-danubiene (după părerea lor cultura slavilor de sud – n.a.), de rând cu
populaţia dominantă slavo-turcică-bulgară, a participat într-o anumită măsură şi elementele romanice de est.” 1
Atât Feodorov cât şi Ceobotarenco susţin faptul că la formarea culturii „au participat într-o anumită măsură şi
elementele romanice de est”, iar cultura ca atare este „slavă” – o logică impecabilă.
Fedorov G. B., G.F. Čebotarenko, 1974, Pamjatniki drevnih slavjan (Vi-Xiii v.v.), în Arheologičeskaja Karta
Moldavii, 6, Chişinău.
În 1974 apare la Chişinău “Harta arheologică a Moldovei”. Seliştile erau caracterizate în stilul tradiţional al
istoriografiei sovietice drept sud-slave, aparţinând culturii Balcano-Dunărene (o parte), iar altele erau denumite
ca aparţinând culturii Luka-Raikoveţkaia (est-slave) 2 .
În această lucrare putem remarca următoarele greşeli evidente: se fac schimbări neargumentate în ceea ce
priveşte coordonatele geografice. În multe cazuri acestea lipsesc cu desăvârşire. Nu este specificat felul de cercetare
pe un anumit sit arheologic. Anii de descoperire sau de cercetare, în raport cu repertoriu lui Feodorov G.
B. (1960), sunt daţi greşit sau lipsesc cu desăvârşire. Nu este dată bibliografia corectă, deşi, evident că autorii o
cunoşteau, mai ales că în multe cazuri chiar ei erau cei care au publicat unele rezultate ale cercetărilor de teren.
Acestea sunt doar câteva erori ale savanţilor Feodorov şi Cebotarenco evidenţiate de către Iurie Stamati în
studiul său din 2004 3 , care pun sub semnul întrebării nu numai seriozitatea cu care s-a creat această sinteză, dar şi
calitatea îndoielnică a cercetărilor savanţilor sovietici efectuate între anii 1950-1980.
Tot în 1 , la Chişinău apare un volum cu cca. 900 de pagini intitulat „Organizarea statului Sovietic Moldovenesc
şi problema basarabeană”, autor – a. m. lazarev. Volumul are note, indici de persoane şi locuri,
vrând să dea impresia unei lucrări ştiinţifice. În realitate însă lucrarea este una dintre principalele „capodopere”
a neadevărurilor în ceea ce priveşte istoria poporului român şi în special a spaţiului dintre Prut şi Nistru, pentru
că se încearcă cu tot dinadinsul de a se demonstra „veridicitatea” teoriei celor două popoare, zisă şi teoria „moldovenismului
primitiv”. Replica la această defăimătoare lucrare a lui A. Lazarev o dă academiceanul român c.c.
Giurescu într-un articol din revista „Limba Română”, intitulat generic „Cum se falsifică istoria” 4 , în care arată
destul de convingător faptul că A. Lazarev, la fel ca mulţi alţi savanţi sovietici, aduce în lucrarea sa doar simple
afirmaţii aberante, fără a veni cu careva dovezi. Autorul articolului subliniază următoarele: „nu se aduce nici un
fel de dovadă, fiindcă nu se poate aduce (...). Este o carte penibilă de-a dreptul compromiţătoare” 5 . Or scopul final
urmărit de A. Lazarev şi alţi autori asemenea lui este acela de a justifica raptul Basarabiei de la 1812, conchide
C.C. Giurescu. Pe noi însă ne interesează în mod deosebit cum priveşte A. Lazarev formarea poporului român.
Deşi nu contestă faptul că acest popor provine din daco-geţi romanizaţi, la pag.105 a lucrării sale se afirmă că în
baza populaţiei romanizate din răsărit s-au format „câteva popoare romanice”, el însă se face a uita a spune care
sunt acele „câteva popoare romanice”, însă la pag.533 arată care sunt ele. Lazarev afirmă că după 1812 s-au format
„două naţiuni de sine stătătoare moldovenească la est de Prut şi română – la vest de Prut”. Oprindu-se asupra
acestor insinuări, C.C. Giurescu arată destul de convingător că: “afirmaţia este senzaţională prin absurditatea ei.
Potrivit acestei afirmaţii, există aşadar trei naţiuni poloneze diferite, deoarece în răstimpul dintre 1795 şi 1918
teritoriul polon a stat sub trei stăpâniri diferite (...).” 6
A.Lazarev consideră că „o populaţie moldovenească de sine stătătoare s-a format în secolul XIV pe baza uneia
dintre ramurile populaţiei valahe vechi romanizate”(pag.34), ne aducând nici o dovadă în acest sens. C. C. Giurescu
demonstrează că autorul era cunoscut cu situaţia reală care exista, mai ales cu lucrările valoroase ale lui A.
Zaşciuc (1862), Leon Casso (1913), a istoricului sovietic K. Porski (1924), care arătau fără nici un echivoc că romanii
dintre Prut şi Nistru cu nimic nu se deosebesc faţă de cei din dreapta Prutului, însă în lista vastă a literaturii
1 Ibidem, 5.
2 Ibidem, 6.
3 STAMATI, 2004, 174-186.
4 C.C. GIURESCU, 1992, Cum se falsifică istoria, în: Limba Română, Nr. 2, 29-32.
5 Ibidem, 29.
6 Ibidem, 30.
– 1 –