Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ı.a. rafalovici, G.F. Čebotarenko, p.p. Bîrnea ş.a. Aceşti arheologi folosesc în lucrările lor aceleaşi metode,
care se reducea în special la descoperirea monumentelor arheologice şi determinarea apartenenţei cultural – cronologice
a monumentelor după materialele din periegheze. O astfel de determinare a monumentelor este valabilă,
după cum se ştie, doar în acele cazuri când se cunoaşte cu precizie fie din izvoarele scrise, fie din alte surse, că pe
un anumit teritoriu, într-o anumită perioadă de timp a locuit doar un singur etnos. Prin asemenea metode simpliste
arheologii sovietici au putut determina doar ceea ce doreau ei, adică monumentele slavilor, patria iniţială a cărora,
după cum se ştie, se află departe de spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Această situaţie a problemei în cauză a fost destul de aspru criticată de către G. postică şi ı. Hîncu în renumitul
lor articol „Despre greşeli evidente şi falsificări intenţionate din istoria veche a Moldovei”, în care autorii
demonstrează că: „Arheologia sovietică moldovenească, chiar de la apariţia sa, a mers pe o cale simplistă în ceea
ce priveşte atribuirea etno-culturale a monumentelor medievale timpurii. Pe baza a câtorva cioburi de ceramică
care la exterior se aseamănă cu ceramica slavă din Ucraina şi Rusia, monumentele medievale timpurii din Moldova
sunt atribuite slavilor” 1 .
În lucrarea lui Fedorov G.B., 1 0, Raboty Prutsko-Dnestrovskoj ekspedicii 1957 g., (KSiA, 81, Moscova),
la pp.239-304, vestigiile arheologice din repertoriu sunt atribuite în totalitate slavilor şi date între secolele
VI-IX. Trebuie însă de menţionat faptul că în perioada anilor ’50 orizontul cultural atribuit sec.VI-VII
încă nu era identificat cu certitudine, astfel că anumite vestigii erau plasate, în mare parte, între sec. VI/VII
– VIII/IX.
Fedorv, pe lângă aceea că atribuie toate vestigiile descoperite slavilor, dă în cadrul repertoriului şi informaţii
ambigue. Este cunoscut faptul că între anii 1950-1958, în împrejurimile satului Alcedar (Orhei) au fost descoperite
şi cercetate mai multe puncte notate de către Feodorov şi alţi cercetători cu Alcedar III, Alcedar IV, Alcedar V,
Alcedar VII, pentru primele două puncte se dau aceleaşi coordonate geografice. Astfel că nu ne putem da seama
care este cauza numerotării diferite şi indicarea respectivă a două aşezări deschise distincte, mai ales că în repertoriu
nu se indică distanţa dintre aceste puncte 2 .
În anul 1969 G.F. Čebotarenko alcătuit o hartă cu aşezări, majoritatea numite de autor sud-slave 3 .
O altă încercare de a prezenta o hartă a descoperirilor arheologice medievale din regiunea Odessa a fost întreprinsă
de A.O. Dobroliubskii şi A.G. Zaghinailo. Autorii divizează monumentele arheologice din această zonă în
cele care aparţin culturii Saltovo-Maiaţk şi culturii slave din secolele IX-X.
Mai amintim de intervenţia lui L.V. Subbotin şi G.T. Cerneakov. Autorii au prezentat o hartă cu 35 de aşezări,
în opinia lor cu descoperiri de ceramică Saltovo-Maiaţk.
În 1 , ı.a. rafalovici publică lucrarea: „Slavii în secolele VI-IX în Moldova” (Editura Ştiinţa, Chişinău,
1972), în care, la pag. 148-149, afirmă: „cu toate că purtătorii culturii Ciurel erau o populaţie etnică neomogenă
(aici nu trebuie să uităm de populaţia alano-bulgară –purtătoare a ceramicii de tipul Pastîr bine cunoscută pe
Dunărea inferioară după izvoarele scrise de rând cu slavii), noi credem că purtătorii principali ai acestei culturi
au fost slavii.” Deci, pe de o parte, Rafalovici recunoaşte faptul că populaţia încadrată în monumentele arheologice
de tipul culturii Ciurel era neomogenă, din punct de vedere etnic alcătuită din romanici de est, slavi şi alanobulgari,
iar pe de altă parte concluzia lui este fără niciun echivoc: “purtătorii principali ai acestei culturi au fost
slavii”, şi în continuare vorbeşte numai despre slavi, motivându-şi concluzia sa prin aceea că slavii ar constitui
majoritatea populaţiei în aceste regiuni.
Cam pe aceeaşi logică de neînţeles se bazează şi lucrarea arheologilor G.B. Fedorov şi G.F. Čebotarenko . În
lucrare fiecare monument este descris în parte şi atribuit vechilor slavi.
În afară de monumentele slave timpurii şi ruseşti vechi, autorii lucrării deosebesc pe teritoriul Moldovei şi
monumente ce aparţin, după părerea lor, slavilor de sud. Este de remarcat aici faptul că criteriul de determinare
etnică este acelaşi. În loc de argumente clare autorii se mărginesc doar cu simple declaraţii. Astfel, ei consideră că
1 Ibidem, 7.
2 STAMATI, 2004. Despre câteva probleme arheologice nerezolvate (sec.V/Vi-Vii), în Studia in Honoriem Gheorghe Postică. Studii de
istorie veche şi medievală. Omagiu profesorului Gheorghe Postică, Editura Pontos, Chişinău, 174.
3 G. B. FEDOROV, G.F. ČEBOTARENKO, 1974. Pamjatniki drevnih slavjan (Vi-Xiii v.v.), în Arheologičeskaja Karta Moldavii, 6, Chişinău,
211-228.
4 I.A. RAFALOVICI, 1972, Slaviane Vi-iX vekov v Moldave, Chişinău, 148-149.
5 G. B. FEDOROV, G.F. ČEBOTARENKO, 1974. Op. cit.
– 0 –