Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

teorıa celor două popoare – studıu de caZ pentru ıstorıoGraFıa sovıetıcă
– –
adrian PeliVan,
Colegiul de Transporturi,
Chişinău
Teoria celor două popoare, şi respectiv, a celor două limbi diferite, română şi moldovenească, este de dată
recentă şi a fost dictată, după cum se ştie, de interese politice.
După evenimentele din 1917 din Rusia, Basarabia se desprinde de fostul imperiu ţarist şi prin majoritatea de
voturi ale deputaţilor din Sfatul Ţării se decide alipirea ei (27 martie 1918) la cealaltă parte de Moldova, care
împreună cu Muntenia formau de la 1859 statul Român. Moscova, însă nu a putut accepta această pierdere. Neizbutind
să utilizeze mijloacele militare şi diplomatice, a recurs la un şiretlic politico-ideologic: „zămislirea” unui
popor nou, moldovenesc, ocupat, chipurile, de România Regală, „visând eliberarea şi alipirea la Rusia Sovietică”.
Se trişa în modul acesta opinia publică mondială, incompetentă şi indiferentă la ceea ce se petrecea în acest colţ
de lume. Evenimentele din 1940, soldate cu cedarea Basarabiei Uniunii Sovietice, au dat un imbold nou teoriei
despre cele două popoare şi cele două limbi, chemată acum să justifice nu numai ocuparea prin forţă a unui teritoriu
străin, dar şi să-i mancurtizeze pe basarabeni, orientându-i împotriva a tot ce este românesc 1 .
Calomnia şi „nebunia” unora dintre savanţii sovietici nu se opreşte însă aici, ea continuă a se oglindi în
studiile arheologice şi istorice din URSS, contribuind la falsificarea principalelor jaloane ale istoriei românilor
din Moldova şi inducând în eroare nu numai opinia publică, dar şi pe savanţi de prestigiu atât din republică, cît
şi din afara ei. Această nebunie consta în faptul că arheologii sovietici încep a atribui monumentele arheologice
medievale timpurii de pe teritoriul Moldovei (sec. V-XIII) tributurilor slave, ignorând totalmente prezenţa
elementelor vechi româneşti. Practic, acelaşi lucru se întâmplă şi cu perioadele preistorice, când G.d. smirnov
(1 ) atribuia vestigiile geţilor triburilor scitice 2 . Este cazul lui a.ı. terenozhkin, care în 1952 atribuia vestigiile
tracice nu sciţilor, ci vechilor slavi. Această supoziţie a fost criticată şi nu a fost acceptată nici de lingvişti,
şi nici de arheologi. 3 Dar când m.ı. artamonov, reprezentantul Institutului de Arheologie al AŞ al RSS
Ucrainene, propune apartenenţei etnice a tracilor majorităţii triburilor Sciţiei, bazându-se pe prezenţa ceramicii
cu luciu negru, care avea similitudini în bazinul carpato-dunărean, marea majoritate a cercetătorilor sovietici
participanţi la conferinţă îl susţin în exclusivitate pe Terenozhkin, care insista în continuare asupra apartenenţei
slave a acestor comunităţi. 4 Stranii luări de poziţie a savanţilor sovietici!
Această situaţie îşi are originea în condiţiile concrete ale anilor 40-50, când „specialiştii” sovietici în aprecierea
apartenenţei etnice a monumentelor preistorice sau medievale timpurii din Moldova foloseau aceleaşi criterii care
erau aplicate faţă de monumentele clasice ale slavilor de răsărit din regiunile Rusiei şi Ucrainei. În anul 1946, în
R.S.S.M. a lucrat arheologul kievean ı. m. samoilovskii cu o grupă de specialişti, iar 1947 – arheologul moscovit
p.ı. Zasurţev. Ambele echipe urmăreau scopul de a descoperi şi cerceta în acest spaţiu monumentele slave. Însă
investigaţiile arheologice ale monumentelor respective din Moldova erau efectuate conform criteriilor aplicate
până atunci în regiunile net-slave, fără a se ţine cont de particularităţile etno-istorice ale teritoriului în cauză.
În rezultatul investigaţiilor p.ı. Zasurţev a publicat un articol în revista „Kratkie sobşcenja Instituta istorii
materialinoi culturi” (Moskva, 1949, vyp.27), sub titlul: „Slaveanskie poselenja Moldavii”, în care monumentele
medievale timpurii din Moldova sunt puse pe seama slavilor.
În anul 1950 începe activitatea unei echipe dirijate de G.B. Fedorov, considerat „părintele slavisticii în
R.Moldova” 5 , sub auspiciile căreia a fost educată o întreagă generaţie de arheologi şi medievişti, ca, spre exemplu,
1 Ion CONŢESCU, 1991. De ce moldovenii sunt români, în: Limba Română, Chişinău, Nr.2, p.13
2 I. HÂNCU, Gh. POSTICĂ, 1991, Despre falsificarea istoriei vechi a Moldovei în istoriografia sovietică, în: Moldova Suverană, 19 fe-
bruarie, p.3.
3 A. I. MELIUKOVA, 1975. itoghi i zadači izučenia vzaimosveazei kimeriiskich i skivskich plem’en s frakiicami sovetckoi nauke, în Studia
Thracica 1, Sofia, p. 56
4 A.I. MELIUKOVA, 1975, 57.
5 I. HÂNCU, Gh. POSTICĂ, 1991, Despre greşeli evidente şi falsificări intenţionate din istoria veche a Moldovei, în „ Pagini de istorie”,
Editura Universitas, Chişinău, p. 6.
Analele ANTIM. Revistă de istorie, 8, 2008, p. 79-83