Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

întâi de toate, probele pentru cercetarea fosilelor umane; sunt fundamentul clasificărilor rasiale în preistorie. Totodată,
sunt mărturii ale ritualurilor de înmormântare, oferind determinări asupra culturii şi viziunii despre lume a
populaţiei studiate. Oasele umane constituie şi sursa majoră pentru informaţiile legate de vechile maladii, deseori
oferind indicii asupra cauzei decesului. Nu în ultimul rând, identificările realizate pe baza elementelor osteologice
contribuie la rezolvarea cazurilor în medicina legală. Este evident că oasele – ca segmente ale corpului vertebrat
– conţin o multitudine de informaţii privind mecanismele adaptative ale individului uman la mediul în care există
şi funcţionează. Cercetarea evoluţiei umane ar fi imposibilă dacă ele ar fi eliminate ca surse de informaţie, informaţie
care se perpetuează în materialul osos, în ciuda procesului de descompunere corporală care survine după
moarte. Probele materializate de schelete furnizează, în consecinţă, date preţioase asupra obiceiurilor şi bolilor
preistorice 1 .
Media de viaţă, originea decesului sau spectrul patologic al vechilor populaţii sunt revelate prin intermediul
studiilor de paleopatologie, care au ca obiect scheletul. Sunt astfel evidenţiate o serie de tulburări, de la cariile
dentare, reumatism sau sifilis, până la malformaţiile congenitale, confirmate, de altfel, şi la nivelul reprezentărilor
artistice. Pe de altă parte, este posibilă stabilirea patologiei unei populaţii, ca rezultat al unor mutaţii şi identificarea
de noi şi noi elemente pentru evoluţia practicilor medicale şi chirurgicale, pornind de la observaţiile făcute
asupra scheletelor paleolitice 2 . Studiul morfofuncţional al scheletelor – şi în special al oaselor lungi – oferă şi
posibilitatea încadrării comunităţii studiate în contextul socio-economic al perioadei respective 3 , dar şi date cu
privire la practicile religioase şi antropofagie.
Dincolo de aceste delimitări taxonomice, care vizează o latură sau alta a domeniilor în discuţie, este evident
că necesitatea cooperării şi coroborării rezultatelor celor două discipline se dovedeşte elementară, spre a se putea
ajunge la o clară şi cuprinzătoare înţelegere a înaintaşilor şi a modului lor de viaţă. Raportul diferenţelor biologice
şi culturale solicită o intervenţie comună , întrucît materialul pus la dispoziţie de unii serveşte celorlalţi în vederea
identificării unor modele culturale care au amprentat, temporar, aspectul fizic: spre exemplu, s-a demonstrat
că piese de îmbrăcăminte, precum boneta, au deformat constituţia craniană în perioada medievală, la fel cum în
secolul trecut, se pare că pantalonii au modificat conformaţia bazinului feminin 4 .
Rămăşiţele vizibile, palpabile, ale unei culturi apuse ne orientează în comprehensiunea comportamentală, artefactele
constituind expresii ale culturii, reprezentări materiale ale unor idei abstracte 5 . Ca forme de manifestare
umană, uneltele, ceramica şi alte relicte sînt importante atît prin natura lor intrinsecă, cît şi prin poziţionarea în sol.
Pe baza unor sisteme de reprezentare, fie transmise, fie cunoscute din societăţi tradiţionale care au supravieţuit,
antropologii culturali oferă date asupra modului de întrebuinţare, distribuire, aranjare al vestigiilor dezvelite, şi
chiar privind motivele şi felul în care s-au renunţat la ele. De pildă, o anume concentraţie de cărbune, asociată cu
oxidare a solului, fragmente osoase, plante carbonizate, alături de bucăţi de piatră fisurată datorită focului, ceramică
şi unelte, indică gătitul şi procesarea hranei asociate 6 . Obţinem, aşadar, nu numai profilul alimentelor consumate,
ci şi al preparării acestora; în plus, pentru că o serie de surse de hrană sînt disponibile în anumite perioade
ale anului, este posibilă aprecierea sezonului în care a fost consumat un produs sau altul 7 . Adăugînd rezulatatele
obţinute prin studiile paleopatologice (cu referire la problemele de nutriţie), se realizează un ansamblu al informaţiilor
despre dietă şi activităţile de subzistenţă ale perioadei respective, materialul arheologic schiţînd portretul
unei societăţi într-un mod care nu transpare întotdeauna dintr-un document scris 8 .
Un alt palier al colaborării este cel al managementului resurselor culturale, sector care s-a impus în Statele
Unite încă din anii ’70 ai secolului trecut, şi prin intervenţia etatistă, în direcţia conservării şi prezervării resurselor
istorice şi preistorice, astăzi ajungîndu-se la o conservare chiar interactivă a obiectelor, a modurilor de existenţă şi
acţiune, a unui stil de viaţă dispărut sau pe cale de dispariţie 9 . Astfel, agenţiile federale, dar şi alte grupuri – care
1 BASS 1987.
2 MILCU 1967, 290-291.
3 MILCU 1967, 291.
4 PANEA 2000, 24.
5 HAVILAND 1989, 28.
6 HAVILAND 1989, 11.
7 HAVILAND 1989, 40.
8 HAVILAND 1989, 11.
9 COPANS 1999, 137.
– –