Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

istorice ale unor realităţi arheologice. În prezent există o vastă literatură consacrată acestui subiect1 . Ceea ce ne interesează
este faptul că Nestor a avut, putem spune, curajul de a defini o realitate arheologică specifică românilor prin
stabilirea unei diferenţe specifice faţă de cea a masei slave, uniforme, care se întindea pe un teritoriu ce corespundea
grosso modo cu cel al lagărului socialist. Suntem de părere că o asemenea concluzie nu ar fi putut fi exprimată
înainte de 1 -1 , chiar dacă săpăturile arheologice ar fi furnizat materiale capabile să o susţină. Formularea
unei teorii care definea protoromânii printr-o deosebire faţă de slavi nu putea fi decât o consecinţă, conştientă sau
nu, a schimbărilor produse în atitudinea oficială faţă de tratarea istoriei românilor.
Teoria lui Nestor a fost supusă dezbaterii specialiştilor chiar înainte de a fi publicată. Una dintre hotărârile
luate la sesiunea Academiei din iunie 1955 a fost înfiinţarea “Comisiei pentru studierea formării poporului român”,
condusă de Iorgu Iordan, în care au fost cooptaţi istorici, arheologi şi lingvişti. S-a creat astfel un cadru
instituţional pentru discutarea în spirit ştiinţific – evident, pe baze marxiste – a problemei etnogenezei, de către cei
mai autorizaţi profesionişti. Cercetarea rolului slavilor în formarea şi evoluţia poporului român ieşea astfel de sub
tutela diletantismului rusificator al lui Roller. Comisia a avut sarcina de a pregăti capitolele corespunzătoare din
tratatul academic de a Istorie a României, care a început să fie publicat în 1960. La scurt timp după constituirea
comisiei, I. Nestor a înaintat acesteia un raport în care propunea efectuarea de cercetări arheologice în câteva locuri
din Câmpia Munteniei, între care şi Dridu, cu scopul de a clarifica problema etnogenezei2 . Astfel au început
campaniile de săpături de la Dridu.
La 25 noiembrie 1958 a avut loc o şedinţă a comisiei, ale cărei lucrări au fost multiplicate într-un volum care
s-a aflat în fondurile secrete ale bibliotecilor până în 1989, deoarece slavistul Emil Petrovici a susţinut practicarea
nomadismului de către români în Evul Mediu timpuriu. Această teorie nu a devenit însă publică. Participant la
şedinţă, Nestor a adus în discuţie şi atribuirea etnică românească a culturii Dridu, cu unele precizări care nu se regăsesc
în studiul publicat imediat după aceea. El aprecia că purtătorii culturii, care erau sedentari, au apărut brusc
în a doua jumătate a secolului al X-lea în Muntenia, eventual din cauza recuceririi zonei de la sud de Dunăre de către
Imperiul Bizantin. Pe baza deosebirilor faţă de ceramica slavă, cultura Dridu poate fi atribuită străromânilor3 .
În comentariul la intervenţia lui Nestor, Barbu Câmpina admitea originea românească, dar presupunea că această
apariţie bruscă nu s-a datorat în mod obligatoriu unei migraţii, ci poate fi efectul roirii populaţiei datorită creşterii
demografice – o idee care merită reţinută. 4 În schimb, C. Daicoviciu se îndoia de caracterul românesc al culturii
Dridu5 . O va face, după cum vom vedea, şi mai târziu, în două studii publicate în 1968 şi 1971. În primul volum
al tratatului de “Istoria României”, editat de Academia RPR în 1960, C. Daicoviciu nu a putut decât să preia concluziile
lui Nestor, care fusese exprimate în şedinţa comisiei care a pregătit tratatul, deoarece acestea căpătaseră
astfel un caracter oficial: cultura Dridu era o “cultură românească” răspândită “în toată Câmpia Dunării şi având
puternice legături cu ţinuturile din dreapta Dunării”. 6 Capitolul despre etnogeneză, redactat de C. Daicoviciu, E.
Petrovici şi Gh. Ştefan a fost reluat şi într-un mic volum destinat publicului străin7 .
Teoria caracterului etnic românesc al culturii Dridu a fost reluată in extenso de Nestor într-un amplu studiu
apărut în 1964 într-o nouă revistă, care, la fel ca şi “Dacia”, era destinată difuzării în străinătate a studiilor istorice
româneşti, “Revue Roumaine d’Histoire”. Publicarea sa s-a petrecut într-un context politic foarte semnificativ. În
acelaşi an apărea la Bucureşti o culegere de texte inedite ale lui Marx, care se refereau şi la ocuparea Basarabiei
de către Rusia şi, în general, la imperialismul rusesc. Dar anul 1964 a fost înainte de toate punctul de cotitură în
politica externă a României. “Declaraţia de independenţă” din 22 aprilie 1964 reprezenta începutul desprinderii
României de sub tutela Moscovei şi evoluţia spre un comunism naţional. De câţiva ani, politica externă şi chiar
1 O bună introducere în chestiune este studiul lui F. CURTA 2002, Consideraţii privind conceptul de caracter etnic (etnicitate) în arheologia
contemporană, în “Arheologia Medievală”, 4, 5-25. Mai amintim: W. POHL 1998, Conceptions of ethnicity in early Medieval Studies,
în L. K. LITTLE, B. H. ROSENWEIN (ed.), Debating the Middle Ages: issues and Readings, Oxford, 15-23; S. BRATHER 2000,
ethnische identitäten als Konstrukte der frühgeschichtlichen Archäologie, “Germania”, 78, 1, 139-177, Gh. A. NICULESCU 1997-1998
(2000), The Material Dimension of ethnicity, “New Europe College Yearbook”, 201-262, precum şi studiile din volumul A. GILLETT
2002 (ed.), On Barbarian identity. Critical Approaches to ethnicity in the early Middle Ages, Turnhout.
2 I. NESTOR, Contributions..., 373.
3 Dezbaterile din şedinţa lărgită de la 25 noiembrie 1958 asupra formării limbii şi poporului român. 1959, Bucureşti, 71-75.
4 ibidem, 109.
5 ibidem, 129.
6 iStORia ROmÂniei 1960, 785, vol. I
7 C. DAICOVICIU, E. PETROVICI, Gh. ŞTEFAN 1963.
– –