Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

şi au construit un stil maiestuos, teoria impusă de partid (Iosif Constantin Drăgan, Ion Ardeleanu, Mircea Muşat,
Ion Popescu-Puţuri, Ioan Copoiu).
Din 1979, revistele de specialitate alocau spaţii importante acestui eveniment. Astfel, anale de istorie, revista
Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R., este bine reprezentată în acest sens. La
fel, Magazin istoric, mensual de cultură istorică adresat publicului larg.
Este interesant că fiecare număr din revistele mai sus amintite aveau un spaţiu dedicat împlinirii a 2050 de ani
de la constituirea statului dac, centralizat şi independent de sub conducerea lui Burebista, şi care articole erau,
în felul lor, adevărate editoriale ideologice 1 .
Istoria a devenit arma ideologică după voinţa şi acţiunea lui Ceauşescu. Un fapt în plus, care a ajutat la formarea
mitului celor 2050 de ani, a fost găzduirea la Bucureşti a Congresului al XV-lea Internaţional de Istorie, între 10-
17 august 1980. Nicolae Ceauşescu şi cultul său al personalităţii nu puteau lipsi de la un asemenea eveniment. În
mesajul de deschidere a lucrărilor, liderul partidului şi statului a făcut referiri la evenimentul care se sărbătorea în
1980, amintind legătura profundă dintre Burebista şi istoria contemporană. Nicolae Ceauşescu a explicat rolul pe
care trebuie să îl aibă istoria, de data aceasta în context internaţional, anume acela de “a servi cauzei înţelegerii dintre
popoare, a păcii şi a securităţii internaţionale” 2 . Pe de o parte, în viziunea liderului comunist, pe plan intern istoria
trebuia să fie ideologizată şi să servească interesului partidului, iar, de cealaltă parte, în context internaţional, istoria
trebuia să ducă la buna înţelegere a popoarelor. Aceasta era viziunea P.C.R. despre istorie şi adevărul istoric.
Conform opiniei istoricilor care s-au ocupat de perioada lui Burebista, înainte şi după era comunistă, este foarte
greu de demonstrat originea dacă sau getă a regelui. Lucrul acesta nu intra în calcul pentru cei care îi scriau “biografia
glorioasă” a lui Nicolae Ceauşescu. Deosebit de importante ni se par analogiile făcute între locul în care
s-a născut Ceauşescu – Scorniceşti – şi vechile aşezări dacice de la Costeşti. Satul în care se născuse preşedintele
României se afla la mai puţin de 100 km de vechile fortificaţii dacice, motiv pentru care Nicolae Ceauşescu era
perceput nu doar un urmaş de drept la conducerea statului, dar şi ca un om al locului, practic un descendent direct
al marilor conducători daci 3 .
Este interesant că sistemul defensiv dacic a luat o amploare importantă în vremea regelui Decebal, acesta nefiind
ales drept model de aparatul de propagandă al P.C.R. Decebal domnise peste o ţară mult mai mică teritorial
decât cea a lui Burebista, dar şi, elementul cel mai important, suferise două înfrângeri majore, dintre care ultima
decisivă, în faţa “imperialiştilor romani”, fapte neacceptate de către aparatul ideologic al partidului.
Propaganda comunistă, în dorinţa de a scoate în evidenţă superioritatea geto-dacilor, a fost obligată să apeleze
la neadevăruri ştiinţifice în legătură cu elemente de cultură şi civilizaţie. Astfel, istoricul politic Mircea Muşat
susţinea că aceştia sunt un popor obişnuit cu scrisul 4 , lucru destul de neobişnuit pentru acea epocă. Drept argument
utilizat era inscripţia “deCeBalUS PeR SCORillO”, izvorul în jurul căruia s-au aprins multe discuţii între
specialişti. Conform specialiştilor în istorie veche şi arheologie, inscripţia este datată ulterior epocii lui Burebista;
cu toate acestea istoriografia comunistă susţinea că la curtea lui Burebista a existat o cancelarie, lucru încă nedemonstrat
şi cu puţine şanse de reuşită.
O altă marotă pe care o afişa regimul Ceauşescu era aceea că societatea geto-dacă nu a cunoscut “orânduirea
sclavagistă” 5 , într-o eră numită “epoca sclavagistă”, ştiindu-se faptul că liderul român era un luptător împotriva
“exploatării omului de către om”, aşa cum era considerată societatea capitalistă.
Din motive de propagandă, istoriografia comunistă făcea aceste “greşeli” încercând să judece o mentalitate
veche de două mii de ani, în contextul celei contemporane.
Personajul istoric Burebista era considerat de către istoricii integraţi aparatului de propagandă al P.C.R. drept
un mare erou naţional, datorită caracterului pe care l-a dat politicii sale în care nu a dus campanii de cucerire,
ci, dimpotrivă, de a apăra “glia strămoşească” 6 într-o perioadă de continuă mişcare a populaţiei. Un alt fapt scos
în evidenţă era prietenia dintre Burebista şi cetăţile greceşti de pe litoralul vest-pontic: se evoca episodul în care
1 KERTZER 2002, 15.
2 MESAJUL.../ 1980, 5.
3 SPĂLĂŢELU 1983, 11.
4 MUŞAT 1980, 36.
5 ibidem,38.
6 ibidem 40.
– 1 –