Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

acest sens, unele evenimente şi date au început să fie sărbatorite cu fast relevându-se că trecutul, în fond, a fost
opera partidului comunist 1 .
Astfel, în 1975 s-au sărbătorit 30 de ani de la înfrângera nazismului, dar şi 98 de ani de la obţinerea independenţei
de stat a României. În acelaşi an, se împlineau 375 de ani de la Unirea lui Mihai Viteazul şi 2000 de ani de
atestare documentară a oraşului Alba-Iulia, oraş ce reprezintă, în scrierea istoriei naţionale, un loc al memoriei cu
profunde reverberaţii: aici a intrat Mihai Viteazul când a proclamat Unirea şi tot aici s-a desfăşurat Marea Adunare
plebiscitară din 1 Decembrie 1918 care a votat unirea Transilvaniei şi configurarea finală a României Mari, visul
secular 2 .
Anul 1978 marca 150 de ani de la „revoluţia burgheză” din 1948 precum şi 30 de ani de la naţionalizarea
bunurilor, făcută de comunişti in iunie 1948 3 . Totul era transpus drept adevărate împliniri comuniste, iar, în cazul
revoluţiei, drept o premoniţie a ideologiei de peste un veac,făcându-se transgresarea între acele epoci şi era comunistă.
Dacă, începând de la Burebista, se evocau figuri glorioase precum Decebal, Gelu, Mircea cel Bătrân, Vlad
Ţepeş, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu sau Al. Ioan Cuza, despre perioada cuprinsă între 1866 şi 1944
nu se amintea nimic în afară de luptele socialiştilor, ulterior ale comuniştilor, pentru a se trece la o societate considerată
democratică.
Pentru liderul suprem al partidului şi al statului era vital să găsească un liant multimilenar între el şi poporul
român, încercând să apară în faţa conaţionalilor moştenitorul de drept al regelui geto-dac. Figura lui Burebista a
fost aleasă, nu întâmplător, tocmai în ideea că acest suveran, despre care amintesc puţine izvoare istorice demne de
credibilitate, putea fi scos în evidenţă aşa cum doreau cei ce se ocupau de propagandă, fără să se renunţe la adevărul
istoric. În acest sens, grăitoare ni se pare o frază rostită de Nicolae Ceauşescu la cel de-al IX-lea Congres al P.C.R.,
în 1974: “Să lichidăm cu desăvârşire mentalitatea anarhică, mic burgheză, conform căreia problemele istoriei, ale
diferitelor ştiinţe sociale sunt doar probleme de specialitate. Acestea sunt probleme ale teoriei şi ideologiei comuniste”
4 . Prin acest îndemn explicit, Nicolae Ceauşescu insista asupra anulării dezbaterii ştiinţifice, profesionale şi
raţionale şi înlocuirea ei cu motivul clar, ideologic, al permanenţei în istorie, a aşa-numitei “lupte de clasă”.
După vizitele făcute în anul 1971 în R.P.D. Coreeană şi R.P. Chineză, Nicolae Ceauşescu a declanşat în România
“revoluţia culturală”. În urma acestui act au fost anulate treptat libertatea de exprimare obţinută în a doua
jumătate a anilor ’60, ideologizarea tuturor ştiinţelor umaniste, elaborarea dogmelor care prevalau asupra adevărului
ştiinţific. Tot atunci a fost desfiinţată Facultatea de Filosofie, iar oraşele Cluj şi Turnu-Severin au dobândit
denumirile iniţiale romane-napoca şi, respectiv, Drobeta. Tot în urma vizitelor în ţările asiatice comuniste, Nicolae
Ceauşescu a rămas impresionat de fastul cu care conducătorii erau sărbătoriţi. Astfel, Ceauşescu a decis că şi
el trebuie tratat în acelaşi fel.
Sfârşitul deceniului al optulea şi începutul celui de al nouălea au consacrat “cultul personalităţii” Conducătorului
drept o adevărată politică de stat 5 .
Devenit personajul principal, în jurul căruia gravita totul în România, Nicolae Ceauşescu a început să “construiască”
personalitatea lui Burebista în ton cu dorinţele sale de mărire. Putem avansa ipoteza că, în fapt, este un
fel de imagine-oglindă: constituind mitul/ cultul personalităţii lui Burebista, şeful partidului şi statului îşi legitima
propriul cult 6 . Pentru că regele geto-dac trebuia să intre cât mai convingător în conştiinţa poporului român, anul
1980 a fost ales pentru sărbătorirea a 2050 de ani de la crearea statului dac condus de Burebista.
Nu avem date suficiente pentru a susţine ştiinţific că în anul 70 î. Hr. Burebista a terminat unificarea triburilor
dacice la Nord de Dunăre. Cu toate acestea, aparatul de propagandă a ales în 1980, pentru a putea aniversa, cu fast,
acest eveniment. Cei 2050 de ani reprezintă – mai degrabă – o dovadă a faptului că, pentru comunişti manipularea
faptului istoric reprezenta o necesitate ideologică primordială. N-au existat scrupule, de vreun fel, nici resentimente
în legătură cu posibilele inadvertenţe ştiinţifice. Mai mult, nu puţini istorici au acceptat comanda politică
1 TISMĂNEANU 2005, 246.
2 CEAUŞESCU 1975
3 CEAUŞESCU 1978
4 CONGRESUL al-XI-lea…/ 1975, 76.
5 CIOROIANU 2003,
6 BOIA (coord.) (coord.) 1998, passim.
– 0 –