Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Claudia, la Durostorum (Silistra), unde va rămâne de altfel până la sfârşitul dominaţiei romane la Dunărea de Jos,
datează din timpul guvernatorului Q. Pompeius Falco (anii 115-117) ( A. Aricescu, 1977, p. 37).
În anul următor, din ordinul aceluiaşi împărat, Legio V Macedonica îşi părăseşte garnizoana de la Oescus pentru
a ajunge la Troesmis, marcând astfel deplasarea, odată cu cucerirea Daciei, a centrului de greutate a apărării
frontierei spre răsărit. Această legiune, despre care se presupune că a intrat în armata Moesiei încă din timpul lui
Augustus (A. Aricescu, 1977, p. 32.), fusese cantonată la Oescus, de către Rubrius Gallus. Andrei Aricescu consideră
că ea şi-a stabilit apoi garnizoana la Troesmis, cel mai târziu în anul 107 (ibidem) şi va rămâne aici până în
anul 167, când va fi din nou mutată, de această dată în Dacia.
Pentru acest nivel cronologic sunt atestate dousprezece noi unităţi auxiliare. În ceea ce priveşte limes-ul norddobrogean,
prezintă interes următoarele unităţi: Cohors i Lusitanorum Cyrenaica, cu garnizoană probabil la Cius
(CIL XVI, 45, 50) şi Cohors ii Mattiacorum, la Dinogeţia (CIL XVI, 44 din anul 99), locul ei de staţionare în
secolul al II-lea aflându-se la Bărboşi, în stânga Dunării (CIL III, 7620).
După anul 106, Traian ataşează Moesiei sudul Moldovei, Muntenia, o parte din Oltenia şi colţul sud-estic al
Transilvaniei, continuând consolidarea Gurilor Dunării cu noi staţii fixe lângă gura de vărsare a Siretului (Radu
Vulpe, DID, II, p. 122).
Tot acum a fost ridicat probabil al doilea nivel al fortificaţiei de la Bărboşi, de data aceasta din piatră, întrucât
era centru pentru zona delimitată de valul de pământ Serbeşti-Tuluceşti – Vadul lui Isac.
Unităţilor militare, cantonate în fortificaţia de la Bărboşi le revenea probabil şi sarcina de a supraveghea navigaţia
pe Dunăre, menţinerea în bună stare a condiţiilor de navigaţie, aprovizionarea trupelor din garnizoanele de
pe fluviu. În cazul fortificaţiei de la Bărboşi de exemplu, navele flotei militare au adus piatră din Dobrogea pentru
refacerea şi întărirea castellum-ului de pe promontoriul Tirighina.
Este interesantă în acest sens inscripţia funerară de la Naissus (Niş), care atestă existenţa în cadrul Legio Vii
Claudia, aparţinând Moesiei, a unui serviciu de navigaţie cu nave militare proprii, pe care serveau soldaţi ai
legiunii: D(is) M(anibus) L. CASSiuS CAnDiDuS MiL(es) LeG(ionis) Vii CL(audiae) DiSCeS(!) ePiBeTA
ViX(it) An(nis). (CIL, III, 19456). Discens epibeta era un grad inferior în marina romană, făcând parte din rândul
principales.
Printre stationes se aflau: Chersonesul Tracic (Chersonesul Taurique, port frecventat de Classis Mœsica sub
Nero (54-68) în perioada războiului din Armenia), unde după evenimentele din anii 12-9 î. Hr., când Tiberius
(viitorul împărat) trece Dunărea într-o expediţie împotriva dacilor (Monumantum Ancyranum, V, 48: ... et postea
trans Danuvium ductus exercitus meus Dacorum gentes imperia populi romani perferre coegit, apud, O. Bounegru,
2002, p. 38, n. 92.) sunt instalate detaşamente ale legio Vii Macedonica (CIL, III, 7386) şi Oescus, unde sunt
semnalate trupe din legio XX Valeria Victrix (CIL, III, 7432).
Este cunoscut faptul că Augustus (M. D. Liuşnea, 1999, p. 135-136) fusese interesat să organizeze foarte
eficient apărarea frontierelor imperiului, nu doar pe uscat dar şi pe apă, astfel încât înfiinţase opt escadrile şi trei
flotile fluviale. Între cele trei flotile înfiinţate s-a numărat şi cea de pe linia Dunării. Flota fluvială a jucat un rol
foarte important, pentru că a permis trupelor să traverseze fluviul, să realizeze debarcări în zonele ameninţate, să
asigure logistica fortificaţiilor de pe linia fluviului şi să contribuie la apărarea limes-ului ( C.G.Starr, 1975, p.124
şi urm).
Având în vedere aceste informaţii, credem că argumentul cel mai puternic în sprijinul acestei idei a construirii
unei fortificaţii la Bărboşi, mult mai devreme decât anul 107, îl reprezintă tocmai poziţia geografică şi strategică a
promontoriului Tirighina, pe malul stâng al Dunării, dominând partea nord-vestică a orogenului nord dobrogean şi
cursul fluviului până la limita a ceea ce specialiştii numesc Dunărea maritimă, precum şi lunca Siretului, navigabil
în Antichitate, chiar de la gurile de vărsare.
Cât priveşte urmele cu caracter funerar şi de locuire de la Bărboşi, ele ar putea fi explicate prin caracterul geofizic
şi hidrografic al terenului care a slujit de suport aşezării civile ce se află, practic, în albia majoră a Siretului, la
bazele promontoriului pe care se află fortificaţia. De altfel, în Antichitate Dunărea curgea pe o albie a căror urme
se află astăzi la cca 8 km mai spre SE (fig. 3).
Astfel, situaţia constatată pe teren poate fi pusă în legătură cu unitatea geografică Galaţi-Bărboşi, o zonă afectată
de mişcări subsidente evidente (M. D. Liuşnea, 1999, p. 217-225). Limitele acestei zone cuprind un areal mai
– 1 –