Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

venind din flota de la Misena, ce supraveghea partea septentrională a bazinului pontic, din 15 î. Hr., când Tiberius
organizase comandamentul militar în Pont, praese laeui Ponti (R. Vulpe, 1938, p. 111). Aceasta avea nave şi în
Marea Azov, atestate în 29 î.Hr. şi cu staţii din 15 î.Hr şi de asemenea pe linia Dunării.
Se cunoaşte faptul că, în timpul campaniei din anii 11-12 d. Hr., guvernatorul Pannoniei, Cornelius Lentulus,
şi generalul Sextus Aelius Catus au trecut cu armata romană dincolo de Dunăre cu sprijinul flotilei fluviale, cu
scopul de a-i obliga pe daci să îndure stăpânirea poporului roman (Faptele Împăratului Augustus, V, 44.)
În aceeaşi perioadă (12 d.Hr.), Rhomeltalkes I, conducătorul tracilor, era sprijinit să recucerească cetatea Aegyssus,
de către trupele romane comandate de P. Vitellius, aduse pe apa fluviului (Ovidiu, Scrisori din Pont, IV,
7, 19-28), în condiţiile în care distanţa dintre centrele militare ale Moesiei şi Dobrogea era de 600 de km, iar drumurile
terestre nu existau ( E. Condurachi, 1974, p. 84).
Pe baza epigrafică, ştim şi că în timpul domniei lui Tiberius (14-37 d.Hr.) au avut loc primele lucrări de construire
a unui drum săpat în stâncă pe malul drept al fluviului, care avea dublu rol – de a permite legătura rapidă
cu câteva fortificaţii şi de a trage de pe mal, în amonte, navele exact în punctele cele mai dificile ale cataractelor
(D. Benea, 1982, p. 23).
Existenţa flotei pe Dunăre este confirmată şi de Tacitus (annales, XII, 30): (Vannius) ad classem in Danuvio
opperientem pefugit pentru anii 51-55. De altfel, domnia lui Nero (54-68) a reprezentat un moment deosebit de
important pentru expansiunea romană în Nordul Mării Negre şi la Dunărea de Jos.
Este vorba de aceeaşi flotă, din bazinul Mării Negre, care opera şi pe Dunărea Inferioară şi pe afluenţii săi până
la Singidunum (Moesia), fiind reorganizată în timpul dinastiei Flaviene, când primeşte numele de Classis Flavia
Moesica (M. D.Liuşnea, 1999, p. 135-136). Tot atunci, în perioada organizării limes-ului de către Rubrius Gallus,
sub domnia lui Vespasian (ibidem, p. 50, n. 95), este foarte probabil să fi fost ridicat castellum-ul de pământ, deoarece,
chiar mai devreme, în timpul împăratului Nero, în urma măsurilor de transmutare la sudul Dunării a 100 000
de transdanubieni, întreprinsă de legatul Moesiei, tiberius Plautius Silvanus aelianus (CIL, XVI 3608, r. 9-13),
încetează locuirea dacică din dava de la Bărboşi.
Aceeaşi situaţie se constată şi la Orlovka (R.D. Bondari, A.A. Bulatović, 1982, p. 154-160, apud V. Sârbu, V. Bârcă,
2000, p. 32.). Cei doi specialişti ucrainieni, bazându-se pe materialul numismatic, presupun că la Orlovka, castellumul
roman a fost ridicat în vremea lui Domiţian (81-87).Obiectivul acestui împărat a fost instituirea unui control asupra
întregului litoral circumpontic (Suetonius, nero, 19,2; Tacitus, istorii, I, 6) Acţiunea lui Aelianus a fost interpretată ca
o încercare de a crea un « spaţiu de siguranţă » între frontiera Moesiei şi teritoriul locuit de geţi (D.M. Pippidi, 1967, p.
306), în condiţiile în care Dunărea constituia deja un limes organizat, pe care patrulau navele flotei militare romane şi
poate chiar de extindere a influenţei, după cum crede Al. Suceveanu (1971, p. 112-113; 1977, p. 21). De altfel, nici nu
este de imaginat deplasarea unui număr atât de mare de oameni la sudul fluviului fără ajutorul flotei.
Probabil, acum dispar davae-le de la Bărboşi şi Orlovka, dar populaţia autohtonă nu pleacă după cum o dovedesc
materialele de la Bărboşi, datate în a doua jumătate a secolului I (S. Sanie, 1982, p. 75), întrucât condiţiile de
navigaţie, asupra cărora vom reveni mai jos, solicitau oameni pentru tractarea navelor în amonte, printre coturile
fluviului, acolo unde vântul sau folosirea ramelor nu erau îndeajuns pentru a asigura navigarea, pentru încărcarea
şi descărcarea acestora, pentru paza antrepozitelor şi pentru şantierele navale.
În plus, trebuie amintit faptul că există o monedă descoperită la Bărboşi datând din timpul impăratului Vespasian.
D-nii Al. Suceveanu şi Al. Barnea admit ideea că Dobrogea a fost integrată în Imperiul Roman în această
perioadă ( Al. Suceveanu, 1971, p. 105-121 ; Al. Barnea, 1987, p. 80).
Th. Mommsen scrie, în legătură cu politica expansionistă a Romei în zona Dunării de Jos, că „...se pare că
Augustus i-a transformat în vasali sau i-a înlăturat pe ceilalţi principi şi că regalitatea tracică a fost acordată numai
membrilor acestei ginţi (odryssi). Această măsură a fost probabil necesară, întrucât (...) în timpul secolului I nu
staţionau legiuni romane de-a lungul Dunării de Jos; Augustus se aştepta ca apărarea graniţei de la vărsarea Dunării
să fie asigurată de către vasalii traci” (Th. Mommsen, 1991, p. 109). Suntem de părere că împăraţii romani
s-au bazat şi pe populaţiile geto-dacice, integrate juridic în sistemul de apărare, şi ca parteneri comerciali, aşa cum
făcuseră cândva grecii, astfel că nu a fost cazul să fie deplasate, mutate din zona Dunării de Jos, ele fiind angrenate
în sistemul comercial din regiune.
De altfel, aceleaşi motive care îi determinaseră pe greci să amplaseze la Bărboşi un emporium, în sensul de port
– –