Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Ridicat după instalarea Legiunii V Macedonica la Troesmis, în anul 107, castrul ar fi fost abandonat în sec. IV.
(A. Aricescu, 1977, p. 32 ; Em. Doruţiu-Boilă, 1972, 1, p. 56 şi urm.). L. Petculescu este convins că abandonarea
castrului sau a unei părţi a acestuia a avut loc, probabil, anterior anului 145, când a fost retrasă cohors ii Mattiacorum
( L. Petculescu, 1982, p. 252 şi n. 16.).
Într-o primă fază, castrul respectiv ar fi fost ridicat din pământ, argumentul invocat de N. Gostar fiind descoperirea
bârnelor de susţinere a valului iniţial şi a două şanţuri de apărare. Suprafaţa promontoriului a fost puternic
deranjată de construcţii moderne, dar şi de liniile de fortificaţii datând din timpul primului război mondial (1916-
1918), de când datează urmele şanţurilor militare săpate pe laturile de est, sud şi vest ale acestuia, astfel că nu
poate fi verificată informaţia lui N. Gostar.
Amplasarea castrului ar fi făcut posibilă includerea castellum-ului în incinta lui cu funcţia de praetorium, idee
preluată şi susţinută şi de S. Sanie, care însă nu observă, credem, poziţia castellum-lui, pe promontoriu, în interiorul
presupusului castru, în planul întocmit de primul autor (fig.2).
În cursul cercetărilor desfăşurate pe parcursul mai multor ani în incinta presupusului castru investigaţiile au
pus în evidenţă, în partea vestică, pe versant, existenţa unei necropole birituale (datată între prima jumătate a sec.
II şi până la domnia lui Claudiu II Gothicul: 268-270) şi a unor complexe de locuire, considerate de către S.Sanie
contemporane cu castrul (S. Sanie, 1980, p. 77). După abandonarea castrului, într-o perioadă post Severus, necropola
s-ar fi extins din nou, autorul afirmând şi că o parte a necropolei a rămas, se pare, întotdeauna între castellum
şi castru. (S. Sanie, 1980, p. 77 şi urm.)
Ideea existenţei unui castru care să închidă în incinta lui un castellum, reamenajat eventual ca praetorium,
a fost acceptată şi de alţi cercetători, printre care Em. Doruţiu-Boilă (1972, p. 79), H. Daicoviciu (1981, p.
48 şi 62), L. Petculescu (1982, p.250), Ion T. Dragomir (1982-1983, p. 81). O parte dintre aceştia au observat
însă inadvertenţele rezultate din datele prezentate de Silviu Sanie (1980, p. 92.) Este interesant de remarcat
faptul că zona castellum-ului este singura neacoperită de alte structuri arheologice. Astfel, în recenziile lor,
H. Daicoviciu şi L. Petculescu au atras atenţia asupra cronologiei castrului, pe care cel din urmă îl consideră
anterior castellum-ului, precum şi asupra raporturilor castru-necropolă-locuinţe civile (bordeie, semibordeie
şi locuinţe de suprafaţă). Cei doi recenzenţi au subliniat imposibilitatea acceptării ideii unei contemporaneităţi
pe acelaşi spaţiu a celor trei categorii de structuri arheologice cu caracter militar, funerar şi civil. Se
ştie că romanii pedepseau cu moartea profanatorii de morminte, iar înmormântările intra muros apar abia în
perioada creştină (H. Daicoviciu, 1981 p. 48).
Plecând de la acceptarea existenţei unui castru, I. Bogdan-Cătăniciu (1997, p. 50 şi urm.) consideră mai logic
existenţa unui castru anterior castellum-ului, din necesitatea cantonării unor trupe de expediţii, într-o ţară ostilă.
Revenind la observaţiile lui Vasile Pârvan şi luând în considerare faptul că, din punct de vedere practic, prezenţa
castrului în zona promontoriului Tirighina nu a putut fi dovedită, suntem de părere că existenţa acestuia nici nu
poate fi justificată în acest perimetru, la Bărboşi, pe promontoriul Tirighina, din cauza condiţiilor geomorfologice
ale terenului suport. Este greu de crezut că romanii au putut amplasa un castru într-un spaţiu atât de accidentat,
cu denivelări de teren de circa 44 de metri şi pante abrupte cu râpe de 15 – 20 m adâncime în incinta fortificaţiei
respective (M.D. Liuşnea, 1998, p. 217-225).
În fapt, având în vedere importanţa strategică a zonei în discuţie, nu suntem împotriva ideii existenţei la un moment
dat şi a unui castru, dar amplasarea trebuie să fi fost alta, poate în zona albiei majore a Siretului, unde nivelul
antic se află la cca 14 m sub nivelul actual, ca rezultat al evoluţiilor hidromorfologice şi mai ales al colmatărilor.
În plus, în deplin acord cu observaţiile făcute de L. Petculescu , considerăm că trebuie reconsiderată şi convingerea
autorilor cercetărilor privind existenţa a trei faze de utilizare a castellum-ului, întrucât în teren nu există trei
şanţuri cel puţin, după cum nu există nici alte elemente care să ajute la determinarea fazelor respective.
Studiul izvoarelor, a literaturii de specialitate, precum şi observaţiile pe teren ne fac să considerăm momentul
ridicării fortificaţiei de pământ ca fiind anterior domniei lui Traian. Ca argument în favoarea acestei idei, considerăm
a fi preponderenţa traficului maritim de mărfuri în zona de litoral a Pontului Euxin între a doua jumătate a
secolului II î.Hr. şi domnia lui Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.), în condiţiile în care hotarele illyricum-ului fuseseră
împinse până la Danubius (Faptele impăratului Augustus, V, 30). În contextul acestei politici, Augustus a fost în
aceeaşi măsură înteresat şi de bazinul Mării Negre, unde a apărut o flotă provincială permanentă, cu unităţi pro-
– –