Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Plecând de la aceste observaţii, în lucrarea de faţă, vom încerca să clarificăm inadvertenţele apărute în legătură
cu cercetarea fortificaţiei de la Bărboşi (Galaţi) din perspectiva determinării raportului dintre aceasta şi flotila
militară romană organizată pe Dunăre încă din timpul lui Augustus.
Fortificaţia romană de tip castellum, de la Bărboşi – Galaţi, pomenită de Ptolemeu (Gheographia, III, 10, 5-8.),
care o plasa la gura Siretului, pe malul stâng al Dunării, sub numele de Dinogeţia (I.Barnea şi Gh. Ştefan, 1974, p.
21 ; E. Doruţiu-Boilă, 1980 p. 300), a fost ridicată pe un promontoriu (Tirighina, Gherghina, Ghertina sau Caput
Bovis, la Gh. Săulescu, 1937, passim), la cca. 44 m. deasupra luncii Siretului (fig. 1), la cca 300 m. Nord de actuala
gară Barboşi şi la Sud de şoseaua Galaţi – Tecuci, respectiv Galaţi – Brăila.
Dinogeţia (Garvăn) se află la circa 3 km, pe malul drept al Dunării, la cca 12 km. N. de Arrubium.
În ceea ce priveşte fortificaţia de la Bărboşi (fig. 1), rezultatele descoperirilor efectuate sistematic sau fortuit
au condus la o serie de inadvertenţe, legate de semnificaţia complexelor arheologice situate pe versantul vestic
al promontoriului, într-o zonă considerată drept incintă a unui eventual castru şi cronologia lor. (N. Gostar, 1962,
p. 507; Idem, 1967, p. 107; N.Gostar, I. T. Dragomir, S. Sanie, S. Sanie, 1970, p. 419 şi urm. ; N. Gostar, 1972,
p. 80 şi urm.; S. Sanie, 1981, p. 75-127; L. Petculescu, 1982, p. 249-253) .Acestea nu au putut fi clarificate, deoarece,
din păcate, nu există, publicate, planuri generale şi indicaţii precise privind: poziţionarea planimetrică a
elementelor castrului (ziduri, turnuri, şanţuri, berme, fundaţii ale construcţiilor aferente unei fortificaţii de acest
tip), stratigrafia secţiunilor sau casetelor practicate pe platoul promontoriului în perioada 1959 şi 1988. În plus, o
parte mare din promontoriu nici nu mai există, fiind tăiat aproape în jumătate cu ocazia amenajării triajului de la
Bărboşi.
În urma cercetărilor arheologice efectuate în 1912 de V. Pârvan (1913, p. 114 şi urm.; Idem, 1923 ), în 1935 de
Gh. Ştefan (1935-1936, p. 341-149.), între 1959-1968 şi 1988 de N. Gostar, S. Sanie şi I. T. Dragomir s-a presupus
că fortificaţia de la Bărboşi, de tip castellum, a fost ridicată, peste urmele unei davae geto-dacice (N. Gostar, 1965,
p. 137-147. Idem, 1969, p. 37-38.), în timpul lui Traian, în 102 sau 106, după părerea specialiştilor N.Gostar şi
S.Sanie.
Autorii cercetărilor au stabilit existenţa a trei faze de locuire romană: prima, de la începutul sec. II până în
timpul lui Gordian al III-lea (238-244) sau Filip Arabul (244-249) sau până în timpul lui Severus Alexander
(222-235); a doua, din prima jumătate a sec. III până în anii 270-271 şi a treia, din prima jumătate a sec. IV
până în 350 (S.Sanie, 1980, p. 80 şi urm.). Nivelul de sec. II este determinat pe baza unei inscripţii din 112-
113, dedicaţia guvernatorului Moesiei Inferior, din timpul legaţiei lui P. Calpurnius Macer Caulius Rufus,
care aminteşte în acest punct de prezenţa unei unităţi auxiliare, Cohors ii Mattiacorum şi atestă dependenţa
acestui spaţiu de Moesia Inferior. (CIL, III, 777=ISM, V, 292.) L. Petculescu crede că aceasta ar putea comemora
chiar fundarea castrului sau reconstrucţia lui în piatră (L. Petculescu, 1982, p. 251, n. 12). În faza
a doua ar trebui să acceptăm contemporaneitatea în timp a unei fortificaţii militare ce închide în incintă o
necropolă birituală(S. Sanie, 1980, p. 76).
V. Pârvan (1923, p. 25) a presupus că fortificaţia, cu o suprafaţă de 3500 m 2 , trebuie să fi avut o formă poligonală
(Cu totul neobişnuită ca formă pentru un castellum roman de mici dimensiuni de sec. II, care aveau un
plan patrulater (L. Petculescu, 1982, p. 250.), deşi încă în timpul lui nu mai putea fi reconstituit traseul deoarece
zidurile se păstrau pe foarte mici porţiuni. În orice caz, informaţia probabilă, oferită de V. Pârvan, a fost preluată
ca sigură de N. Gostar (1962, p. 507), precum şi de alţi autori, însă S. Sanie revine şi subliniază că ipoteza este
doar verosimilă (S. Sanie, 1980).
În urma cercetărilor efectuate în acest punct, N. Gostar (1962, p. 508) a fost primul care a dedus existenţa în
timp şi a unui castru a cărui incintă credea că se întindea de la marginea terasei superioare şi până în lunca actuală
al Siretului, ridicat la o data ulterioară construcţiei castellum-ului. N. Gostar consideră că acesta putea fi ridicat în
timpul împăratului Marc Aureliu (161-180), când limes-ul a fost străpuns de costoboci în alianţă cu alte neamuri
nord-dunărene (N. Gostar, 1972, p. 84). Suprafaţa presupusului castru, din piatră, ar fi fost de 350 m x 150 m.
S. Sanie (1980, p. 77) consideră că fortificaţia de tip castru apare după 132-134, la o dată neprecizată, având o
singură fază. L. Petculescu (1982, p. 251) crede însă că acesta a fost construit la începutul domniei lui Traian, iar
garnizoana sa a fost alcătuită din cohors ii Mattiacorum, unitate care făcea parte din trupele Moesiei cel puţin din
anul 78. d. H., după cum o atestă o inscripţie (CIL, XVI, 22).
– –