Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

au fost împărţite în 2 tipuri 1 , în rândul cărora nu poate fi încadrată şi lancea de la Gura Bâcului.
Artefactul de la Gura Bâcului nu îşi găseşte analogii nici în tipologia vârfurilor de lance rezultată în urma analizei
materialului arheologic din cadrul monumentelor sarmatice şi scitice din Nordul Mării Negre din perioada
sec. II a.Chr.-III p.Chr., propusă de A. Simonenko 2 . Autorul, în dependenţă de forma penei vârfurilor de lance,
evidenţiază 3 tipuri pentru sarmaţi 3 şi 4 pentru sciţi 4 .
Conform clasificării descoperirilor de arme propusă de Magomedov şi Levada 5 , exemplarul de la Gura Bâcului
poate fi încadrat în aşa-numitul tip de „lănci masive“, din care fac parte lăncile cu o lungime cuprinsă între 12-
34 cm 6 . În acest context ar fi de menţionat exemplarele descoperite în cadrul aşezărilor de la Sobari 7 (fig. 3/2) şi
Iaşi-Nicolina 8 (fig. 3/1), necropolelor Oselivka 9 (fig. 3/3) şi Kompanijcy 10 (fig. 3/4). Ele sunt datate cronologic cu
sec. III-IV p.Chr., perioadă de existenţă a masivului cultural denumit de cercetarea contemporană cu termenul de
„cultura Sântana de Mureş-Černjachov“.
Descoperirile de arme din spaţiul pruto-nistrean datate cu sec. V-IX p.Chr. sunt destul de rar întâlnite 11 , lucru
ce nu permite alcătuirea unor scheme tipologico-cronologice din care ar face parte şi exemplarul de la Gura Bâcului.
Pe baza descoperirilor din Polonia 12 , Germania 13 sau ţările scandinave 14 suntem relativ bine informaţi despre
vârfurile de lance răspândite în Europa Centrală şi Nord în perioada ultimelor secole până la naşterea – prima
jumătate a mileniului I după naşterea lui Christos. Acelaşi lucru putem menţiona şi despre vârfurile de lance medievale
de pe teritoriile Imperiului Bizantin 15 , Bulgariei 16 , Ungariei 17 , Slovaciei 18 sau Ucrainei, Bielorusiei şi Rusiei 19 .
Analogiile cu vârfurile de lance din unele zone europene mai sus menţionate au scos la iveală unele lucruri interesante
şi în ceea ce priveşte piesa de la Gura Bâcului.
Astfel, vârful de lance de la Gura Bâcului poate fi încadrat în tipul VI.1, după Kaczanowski 20 . Autorul propune
o clasificare a vârfurilor de lance şi suliţă răspândite la purtătorii culturii Przeworsk în epoca imperială romană.
În rezultatul analizei materialului arheologic, vârfurile de lance au fost împărţite în 25 tipuri (I-XXV) şi respectiv
15 tipuri pentru suliţe (A-O). Din cele 25 tipuri de vârfuri de lance descrise, vârful de la Gura Bâcului îşi găseşte
locul în tipul VI.1 (fig. 4/4). Acestui tip îi sunt caracteristice vârfuri de lance cu lungimea cuprinsă între 25-32 cm,
lungimea penei – 15-20 cm, lungimea maximă a bucşei – 9,5 cm, diametrul bucşei până la 5 cm. Vârfurile de lance
de tipul VI.1 se întâlnesc atât în cadrul monumentelor culturii Przeworsk, cât şi în restul Europei şi sunt datate cu
a doua jumătate a sec. II – prima jumătate a sec. III p.Chr., mai bine zis, anii 160-200/210 (conform sistemului
cronologic european B2/C1).
Vârful de lance de la Gura Bâcului este asemănător şi tipului La2 (fig. 4/2), după Adler 21 . W. Adler descrie şi
clasifică armele din Germania libera, în special cele de pe teritoriul actualelor state Germania şi Danemarca, mai
puţin Polonia, Cehia şi ţările scandinave. Clasificarea vârfurilor de lance este făcută în dependenţă de forma şi
1 ibibem, 118-119.
2 simonenko 2001, 206-215.
3 ibidem, 206-211 Abb. 8.
4 ibidem, 211-215 Abb. 11.
5 magomedov/levada 1996.
6 ibidem, 308-309.
7 Rikman 1975a, 64-65 des. 21,9.
8 Ioniţă 1985, fig. 12,1.
9 Nikitina 1988, tabl. 39,21. – Nikitina 1995, 66.
10 Machno 1971, des. 6,12.
11 A se vedea corman 1998, 34-35; Musteaţă 2005, 68.
12 kaczanowski 1995.
13 Jahn 1916. – adler 1993.
14 Ilkær 1990. – bemmann/hahne 1995.
15 Kolias 1988, 185-213.
16 Jotov 2004, 77-84.
17 Kovács 1977.
18
Ruttkay 1975. – R RRuttkay
1976, 297-305.
19
Kirpičnikov 1966, 5-23 des. 1.
20
kaczanowski 1995, 17 tabl. VII, 1-3.
21 adler 1993, 92 Abb. 24.
– –