Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

şi dacă ne gândim că, spre exemplu la Histria, avem descoperiri de monede de tip Filip II şi de tip Alexandru ce
au fost semnalate în urma săpăturilor arheologice din sectorul X, în context elenistic târziu. În acelaşi timp a fost
identificată emiterea de didrahme ale cetăţii Histria, cu anumite variante de sigle, în intervalul 315-305 a. Chr.,
considerat chiar un vârf pentru ritmul producţiei monetare de acest tip în colonie, cu alte cuvinte în timpul lui
Lysimach 1 . Această politică ar fi, în acest sens, o continuare a celei monetare dusă de Filip II şi Alexandru III 2 . S-a
sugerat chiar că emisiunile macedonene şi cele de argint ale Histriei au coabitat în operaţiunile financiare specifice
epocii şi au fost încurajate şi utilizate de către autoritatea macedoneană în folos propriu 3 . În funcţie de anumite
situaţii locale de interes politico-economic, prezenţa sporadică a monedelor emise de ultimul suveran al Thraciei
în descoperirile din teritoriul pontic ar putea fi explicată prin aceea că ele nu par a fi fost prea bine primite de
comunităţile dobrogene 4 . Politica dură dusă contra polisurilor greceşti şi manifestată prin pierderea autonomiei
lor, apoi răscoalele desfăşurate contra conducătorului regatului trac, probabila interdicţie efemeră de emitere de
monede, sunt câteva argumente pentru a explica o atmosferă încărcată, destul de neprielnică din punct de vedere
economic, cu măsuri impuse pe căi politico-militare 5 . Pe de altă parte ştim că Lysimach a bătut monedă cu iniţialele
sale abia din 306-305 a. Chr., dar tot din tipurile cu Filip II, iar din 297 a. Chr. emite monedă de tip Alexandru
III, tot fără un portret al său 6 . Oricum, aceste monede de tip macedonean au pătruns, în majoritatea lor, ca efect
al situaţiilor politico-militare, şi nu economice, petrecute odată cu cea de a doua jumătate a secolului al IV-lea
a. Chr. Aşa că, dacă totuşi ele s-au integrat în masa monetară existentă în Dobrogea, pe plan local au cunoscut,
probabil, doar o circulaţie aparentă şi nu una reală. O altă trăsătură specifică prezenţei monedei de tip macedonean
în Dobrogea ar fi, după părerea lui E. Oberländer-Tîrnoveanu 7 , existenţa unor imitaţii ale unor monede de bronz
din tipurile Filip II şi Alexandru III, producerea lor fiind atribuită geţilor din Dobrogea. Diferenţele faţă de monedele
de bronz originale s-ar datora, după părerea aceluiaşi cercetător, deosebirii de stil (foarte grosier), respectiv
absenţei legendei 8 .
În concluzie, studiul privind prezenţa monedei de tip macedonean în Dobrogea ne poate oferi informaţii şi
sugera direcţii de investigare pentru elucidarea diferitelor aspecte referitoare la evenimente politice, militare şi
economice, completându-le pe acelea oferite de alte izvoare aflate la dispoziţia cercetătorului 9 . Putem conchide
semnalând existenţa unui număr mult mai redus al monedelor de aur şi argint faţă de cele de bronz. Prezenţa
ultimelor în număr mare este o caracteristică a circulaţiei monedei de tip macedonean în Dobrogea, piesele de
bronz fiind utilizate pentru tranzacţiile mărunte, locale. Aşa cum de altfel am mai subliniat, sunt oferite din partea
noastră, la unele probleme, doar sugestii, ipoteze, fără a avea pretenţia de a nu considera că pot fi, în funcţie şi de
viitoarele descoperiri, oricând emendabile. Monedele de tip macedonean au jucat un rol important şi în evoluţia
şi îmbogăţirea relaţiilor monetare locale dobrogene, în primul rând ale polisurilor greceşti, integrându-se masei
monetare prezente pe piaţa locală. După cum s-a observat, o mare parte a lor apare tocmai în polisuri şi cu precădere
doar acolo.
1 Dimitrov 1998, 216; Poenaru Bordea 2001, 17.
2 Este vorba despre emiterea de tipuri locale (în argint şi bronz) pentru necesităţi limitate ca spaţiu de rezonanţă şi de tipuri regale pentru
tot teritoriul statului macedonean.
3 Dimitrov 1998, 217.
4 Talmaţchi 2006, 69.
5 Preda, Nubar 1973, 52-53.
6 Thompson 1968, 165; Mihăilescu-Bîrliba 1971, 198.
7 Oberländer-Târnoveanu, 9.
8 Oberländer-Târnoveanu, 9.
9 Gorini 1980, 698.
– –