Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

e. Plasând în centrul cercetărilor sale aspectul formare a intelectualităţii sovietice, R. Karapetean acordă o atenţie
majoră instituţiilor de învăţământ superior, deopotrivă cu facultăţile muncitoreşti, în ambele cazuri punând accentul
pe transformările cantitative, în detrimentul celor calitative, iar politica partidului de guvernământ în această
privinţă este tratată pe baza principiului de clasă 1 .
Un rol important în examinarea evenimentelor timpului a constituit-o lucrarea apărută la mijlocul anilor ’60
Sovetsckaia intellighenţia. Kratkii ocerk (1917-1975 gg.), în care autorii se referă la specificul intelectualităţii din
U.R.S.S., plasând la bază realizarea unei comparaţii dintre intelectualitatea sovietică şi intelectualitatea Rusiei
ţariste, cu orice ocazie demonstrând superioritatea intelectualităţii proletare 2 . În aceeaşi ordine de idei pe larg
sunt reflectate trăsăturile facultăţilor muncitoreşti ca cea mai eficientă modalitate de constituire a intelectualităţii
sovietice. Particularităţile distinctive ale intelectualităţii sovietice şi principiile ei de pregătire şi-au aflat parţial
reflectare şi în lucrarea cercetătoarei V. Astahova, consacrată rolului intelectualităţii în societate. Cercetătoarea
este printre primii care afirmă că în U.R.S.S., deşi erau create condiţii pentru fiecare membru al societăţii de a-şi
continua studiile, totuşi mergeau în şcolile superioare, de obicei, copiii intelectualilor 3 .
Complexitatea deosebită caracteristică politicii statutului sovietic faţă de intelectualitate în consens cu caracterul
ei dinamic a determinat aprofundarea de către specialişti a investigaţiilor axate pe acest subiect. Este necesar
de remarcat existenţa lucrărilor ştiinţifice a căror tematică de cercetare conţine subiecte mai restrânse. În literatura
ştiinţifică o atenţie deosebită s-a acordat studierii modalităţilor de constituire a intelectualităţii sovietice. Formarea
ei prin intermediul şcolii superioare s-a aflat în centrul atenţiei cercetătorului V. Jirnov, V. Eliutin, L. Senikova, E.
Ciutkeraşvili ş. a. 4 . E. Ciutkeraşvili tratează amplu problema creşterii numărului de studenţi în şcoala superioară
sovietică. Autorul se referă şi la creşterea reţelei de instituţii de învăţământ în Rusia 5 . L. Ivanova îşi concentrează
atenţia asupra constituirii intelectualităţii ştiinţifice în perioada vizată, ea se referă la rolul intelectualităţii de partid
la formarea cadrelor ştiinţifice 6 . Materialele expuse în lucrare au un caracter profund ideologic.
O atenţie sporită a fost acordată elucidării rolului facultăţilor muncitoreşti, a cursurilor de pregătire şi a universităţilor
populare - ca trepte esenţiale de pregătire a intelectualităţii bolşevice. S-au remarcat în acest sens I.
Artobolevski, A. Vladislavlev , V. Konopleev, V. Petrov etc. - toţi în scrierile lor exagerându-le semnificaţia 7 .
Cele mai profunde studii ce vizează facultăţile muncitoreşti au fost realizate de cercetătoarea N. Katunţeva. În
studiile sale, de pe poziţiile timpului, ea a abordat specificul facultăţilor muncitoreşti, s-a referit la condiţiile de
înmatriculare, la componenţa socială a lectorilor şi a ascultătorilor. Cercetătoarea este unica care face referinţă la
diversitatea acestora, evidenţiind facultăţi muncitoreşti: de zi, serale, pe schimburi, fără frecvenţă, de arte etc. 8
Punct de reper pentru mai mulţi filosofi, istorici şi sociologi, îndeosebi pentru cei ce se preocupau de propria
carieră, le-a servit abordarea rolului „benefic” al Partidului Comunist şi a puterii sovietice la formarea intelectualităţii.
Exemplu-model constituie istoricul S. Fediukin. În lucrările sale el nu s-a sinchisit, ori de câte ori a avut
posibilitatea, să se refere la aportul „considerabil” al Partidului Comunist la formarea a unei intelectualităţi noi,
conform rigorilor puterii sovietice. El a găsit zeci de argumente pentru a demonstra rolul „hotărâtor” al puterii
sovietice în acest sens, s-a referit şi la metodele de atragere a intelectualităţii la construcţia socialismului. Lucrările
sale, numeroase cantitativ, prezintă nişte mostre de „studii” ale unui regim totalitar 9 . Aceeaşi linie ideologică
au promovat-o şi K. Galkin, F. Zauzolkov, G. Andreiuk care îşi concentrează atenţia în cadrul mai multor studii
asupra problemei „atragerii” spre conlucrare cu puterea a specialiştilor vechiului regim în primul deceniu al noului
sistem politic 10 . Toate acestea camuflează politica de teroare promovată faţă de intelectualitate; mai mult decât
atât, aceasta reprezintă o modalitate sigură de îndoctrinare a conştiinţei oamenilor şi o sursă de ideologizare a
cetăţeanului sovietic.
1 KARAPETIAN 1974.
2 SOVetSKaia 1977.
3 ASTAHOVA 1976.
4 ELIUTIN 1959; Idem 1980; JIRNOV 1958; CIUTKERASHVILI 1968; Idem 1961; SENNIKOVA 1967, 131-143.
5 CIUTKERASHVILI 1968.
6 IVANOVA 1980; Idem 1960, 57-70.
7 АRTOBOLEVSKII, VLADISLAVLEV 1977, 112-119; КONOPLEEV 1975, 24-32; PETROV 1970, 40-49.
8 KATUNTSEVA 1977; Idem 1966.
9 FEDIUKIN 1971; Idem 1972; Idem 1960; Idem 1968; Idem 1970. ş. a.
10 ZAUZOLKOV 1958, 44-52; ANDREIUK 5-38; GALKIN 1958.
– –