Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

proclamarea ındependenŢeı repuBlıcıı moldova
Şı recunoaŞterea ın plan ınternatıonal
– –
Pavel RÎşNeANU
Universitatea de Stat din moldova
Exact în ziua de 27 august statul independent Republica Moldova a fost recunoscut de România şi de Georgia.
Guvernul de la Chişinău a recunoscut încă la 26 august independenţa Estoniei, Letoniei şi Georgiei. România, după ce
la 26 august a consacrat oficial independenţa celor trei Ţări Baltice, a Belarusiei şi Georgiei, a fost prima ţară care a recunoscut
independenţa Republicii Moldova, după cum anticipa şi preşedintele Snegur în Piaţa Marii Adunări Naţionale
de la Chişinău, care a cerut cu fermitate proclamarea neîntârziată a Independenţei. «Proclamarea unui stat românesc pe
teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop, se spunea în Declaraţia
Guvernului României, reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe cale paşnică a consecinţelor nefaste ale acestuia,
îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului român, Recunoscând independenţa Republicii Moldova. Guvernul
României declara disponibilitatea de a proceda neîntârziat „la stabilirea de relaţii diplomatice, să acorde sprijinul
necesar autorităţilor Republicii Moldova pentru consolidarea independenţei sale şi să acţioneze pentru dezvoltarea
raporturilor de colaborare frăţească dintre românii de pe cele doua maluri ale Prutului 1 .
Spre deosebire de România, Ucraina, celalalt stat vecin cu Republica Moldova membru al ONU, nu s-a grăbit
să recunoască independenţa Moldovei, cu toate ca Prezidiul Parlamentului de la Chişinău a salutat proclamarea
independenţei statului ucrainean, declarându-se gata sa susţină «afirmarea independenţei Ucrainei şi soluţionarea
constructivă şi adecvată a tuturor problemelor ce corespund intereselor vitale ale Moldovei şi Ucrainei” 2 . Preşedintele
Snegur a reiterat dorinţa Chişinăului de a stabili relaţii diplomatice cu Kievul şi după 1 decembrie acelaşi
an, când poporul Ucrainei a confirmat Declaraţia de Independenţă în cadrul unui referendum naţional 3 . Şi de
aceasta data autorităţile ucrainene au evitat să ofere Moldovei un răspuns corect. Şi doar după scrutinul prezidenţial
din 8 decembrie Kievul s-a arătat preocupat de construirea unei noi relaţii cu Chişinăul.
În scopul menţinerii contactelor directe şi prezentării poziţiei oficiale a Republicii Moldova în faţa administraţiei
de la Centru în perioada de reglementare a tuturor aspectelor rezultate din proclamarea independenţei, Parlamentul
a decis numirea unor împuterniciţi cu statut de observatori în Consiliul Republicilor al Sovietului Suprem
al URSS. La sesiunea Sovietului Suprem de la Moscova deschisă pe 21 octombrie participau doar reprezentanţii a
7 republici – ai Rusiei, Belarusiei, Uzbekistanului, Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Kazahstanului şi Turkmenistanului.
Legislativul Ucrainei a decis să boicoteze prima sesiune a noului Soviet Suprem al URSS, creând o comisie
interrepublicană pentru reglementarea tuturor problemelor cu Centrul. Republica Moldova şi Azerbaidjanul erau
reprezentate la lucrările Sovietului Suprem unional de grupe de observatori. La sesiune M. Gorbaciov s-a pronunţat
din nou pentru crearea unui stat unional 4 . Noul Soviet Suprem nu intenţiona să recunoască independenţa
republicilor ex-unionale, insistând asupra vechii concepţii asupra Uniunii.
În aceste circumstanţe, prioritatea magistrală a autorităţilor Republicii Moldova în faza de după proclamarea
Independenţei era cucerirea şi apărarea acestei Independenţe. „Consider, arăta preşedintele Snegur, ca după adoptarea
Declaraţiei de Independenţă a Moldovei n-am cedat în faţa presiunilor exercitate din culise de Centru. Astăzi
nu mă consider membră al Consiliului de Stat, în opinia mea el nu poate fi un organ de conducere a Uniunii, deoarece
însăşi Uniunea deja nu mai exista. La drept vorbind, nu înţeleg la ce mai există M.S. Gorbaciov în calitate
de preşedinte al URSS. Însă după Alma-Ata, unde a fost elaborate noua comunitate economică a republicilor, am
rămas profund mirat de faptul că domnul Silaev (prim-ministrul Rusiei) iarăşi a nimerit sub presiunile lui Gorbaciov,
care a încercat sa impună acestui acord un caracter politic. Iarăşi a început să se insiste asupra faptului ca
noi trebuie sa revenim la Novo-Ogariovo şi să semnam acolo un nou tratat politic. Rezultă ca fără imperiu nu se
poate? Nu, noi nu vom merge pe aceasta cale” 5 .
1 “Moldova Moldova Suverană”, nr. 180, 29 august, 1991
2 Ibidem, nr. 178, 27 august, 1991
3 “Sfatul Sfatul Ţării”, nr. 223, 4 decembrie, 1991
4 “Moldova Moldova Suverană”, nr. 221, 23 octombrie, 1991
5 Ibidem, Ibidem, nr. 238, 15 noiembrie, noiembrie, 1991
Analele ANTIM. Revistă de istorie, 8, 2008, p. 254-258