Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ţionale la care Federaţia Rusă este parte, oficialii Moscovei din anturajul noului lider rus s-au arătat solidari cu
Tiraspolul care condiţionează evacuarea prezenţei militare ruse din teritoriul Republicii Moldova cu sincronizarea
reglementării diferendului transnistrean. Trupele ruse staţionate în zona de conflict ar urma să obţină pe întreg
parcursul perioadei de soluţionare a diferendului statutul de forţe de menţinere a stabilităţii şi păcii în cadrul statului
comun. Acest punct de vedere, prin care amplasarea unităţilor militare se extinde dincolo de perimetrul zonei
de conflict, nu a fost contestat de autorităţile de la Chişinău, care au precizat, mai mult în doi peri, ca Forţele de
pacificare ar putea fi transmise sub egida OSCE, ceea ce nu pare a fi o procedură de loc simplă.
Diplomaţia rusă a făcut mai multe încercări de a prezenta cazul stingerii conflictului militar din Transnistria cu
ajutorul trupelor ruse de dezangajare şi menţinere a păcii drept o operaţiune de succes, chiar superioară practicii
ONU de soluţionare a conflictelor. Autorităţile de la Chişinău au fost nevoite să accepte introducerea forţelor ruse
de dezangajare a părţilor implicate în ostilităţile de la Nistru după ce o serie de state la care s-a apelat în acest
sens, între care Ucraina, Belarus, Bulgaria şi România, singura care ar fi consimţit să trimită cărţile sale albastre
în zonă, dacă ar fi fost de acord şi celelalte ţări invitate, n-au dat curs acestei solicitări. Unităţile de dezangajare au
fost amplasate în perimetrul unei zone de securitate cu o lungime de 225 km şi o lăţime de la 12 până la 20 km.
Iniţial, Federaţia Rusă a amplasat în aceasta zona 2.400 militari, Republica Moldova şi autorităţile secesioniste de
la Tiraspol câte 1.200 militari. Numărul militarilor din unităţile de menţinere a păcii s-a redus continuu, astfel ca în
anul 2000 fiecare parte implicata în această operaţiune avea în zona de securitate cate 450-500 de ostaşi şi ofiţeri.
În primii ani forţele de menţinere a păcii au început deminarea terenurilor minate, au confiscat armele deţinute
ilegal de populaţia locală. Ulterior, însa, sub scutul forţelor ruse de menţinere a păcii, administraţia separatista de
la Tiraspol a început să-şi consolideze structurile deja existente şi să creeze altele noi, să se înarmeze, devenind o
fortăreaţă militară sub autoritate dubioasa. Cu acordul comandamentului trupelor ruse în zona de securitate şi-au
făcut locul mai multe unităţi motorizate de puşcaşi, de cazaci şi grăniceri transnistreni, încât râul Nistru a devenit o
adevărată frontieră între cele două părţi aflate în conflict. Astfel, remarca Mihai Gribincea, un atent analist al doctrinei
ruse de pacificare în zonele de conflict din spaţiul postsovietic, ceea ce separatiştii n-au reuşit să realizeze
în timpul conflictului armat din vara anului 1992, au realizat în mod paşnic după introducerea în zona de conflict
a forţelor ruse de dezangajare. 1 Forţele armate transnistrene sunt în esenţă trupe ruse; ele fac parte neformal din
Forţele Armate ale Federaţiei Ruse, sunt privite de Moscova ca atare şi utilizate de ea ca element de şantaj şi presiune
în relaţiile cu Republica Moldova.” 2
În repetate rânduri Moscova a propus autorităţilor de la Chişinău transformarea unităţilor fostei armate a 14-a,
implicate direct în conflictul armat de la Nistru, în trupe de menţinere a păcii. Propunerile părţii ruse au fost respinse
de fiecare dată, insă, cu toate acestea, Moscova fără a informa Chişinăul şi fără acordul Guvernului moldovean
a introdus în zona de securitate unităţi militare transferate din cadrul Contingentului Operativ de Trupe Ruse
staţionate ilegal în teritoriul Republicii Moldova. Puse în faţa faptului împlinit autorităţile moldovene nu au mai
putut întreprinde nimic, decât să ceară nesubordonarea acestor trupe Comandamentului Trupelor Ruse. 3
Unităţile ruse „de pacificare” amplasate în zona de est a Republicii Moldova demult nu-şi mai justifică mandatul.
Aceasta era concluzia făcută publica şi de reprezentantul Chişinăului în Comisia Unificata de Control. Mai
mult decât atât , forţele militare ruse „de pacificare” s-au transformat într-o bariera în calea reglementării diferendului
transnistrean. Prin urmare, dislocarea lor în teritoriul Republicii Moldova nu mai are nici o justificare. Timpul
a arătat ca prezenţa trupelor ruse de pacificare într-o zonă de conflict în care Rusia este direct implicată este
contraproductivă şi ca doar adoptarea experienţei internaţionale, în conformitate cu normele stabilite de OSCE şi
ONU, ar putea oferi o soluţie sigura pentru reglementarea diferendului transnistrean.
Contra productivitatea prezenţei militare şi politice a Federaţiei Ruse în zona de est a RM a fost conştientizată
şi de către conducerea comunistă a republicii care, prin respingerea MEMORANDUMULUI KOZAK din toamna
lui 2003, a pus capăt politicii de oscilare între Vest şi Est, orientând, în sfârşit şi, ne întrebăm pentru cât timp,
politica ţării pe un făgaş normal, constructiv, în conformitate cu interesele naţionale. 4
1 GRIBINCEA 1999, 75.
2 Ibidem, 45.
3 LUČINSKIJ 2001, 88-91
4 COJOCARU 2001.
– –