Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

explicat Selezniov, se datorează faptului ca o parte din deputaţii ruşi „leagă ratificarea acestor documente de soluţionarea
diferendului transnistrean”. Succesul dezbaterilor în Duma în chestiunea ratificării Tratatului moldo-rus
ar fi depins, în opinia preşedintelui Camerei legislative inferioare ruse, de progresul la negocierile între Chişinău
şi Tiraspol. Conform înaltului demnitar rus, Transnistria ar putea pretinde în cadrul RM statutul unei „autonomii
cu prerogative largi”, unei „republici” sau a unei părţi componente a unei „confederaţii” moldovene 1 .
Vizita de răspuns la Moscova a lui Dumitru Diacov, preşedintele Parlamentului RM, a demonstrat încă odată
inflexibilitatea şi ostilitatea majorităţii legislatorilor ruşi faţă de ideea edificării unor relaţii civilizate cu R. Moldova.
În aceste condiţii, la începutul anului 1999, după o noua respingere a Tratatului moldo-rus de către Duma de
Stat, preşedintele Elţin a decis retragerea definitivă a acordului din Camera inferioara a Adunării Federale şi iniţierea
negocierilor în vederea elaborării unui nou Tratat de bază.
Este plasat pe linie moarta şi Acordul între Federaţia Rusă şi Republica Moldova cu privire la statutul juridic,
modul şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse, aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Cu o armată străină dislocată ilegal în teritoriul sau, dezmembrată teritorial, dependentă energetic şi economic
de spaţiul estic R. Moldova rămâne în continuare un focar de insecuritate în zona.
Glisând uşor peste toate rateurile diplomatice şi politice ale oficialităţilor de la Chişinău, pe care a ştiut să le
inducă cu subtilitate şi să le speculeze din plin ulterior, diplomaţia rusă apela, pe fundalul conflictului din Kosovo,
către autorităţile R. Moldova ca prin eforturi comune să imprime parteneriatului strategic moldo-rus, despre care
sa vorbit pentru prima data în aprilie 1997 în timpul vizitei în RM a ministrului de externe Evghenii Primakov,
noi dimensiuni şi valenţe. Repunerea acestui termen în uzul diplomatic al Kremlinului nu poate fi accidentală,
demonstrând, pe fundalul crizei din Balcani, sporirea către începutul noului mileniu, a interesului rus faţă de Republica
Moldova.
În timpul vizitei preşedintelui Petru Lucinschi la Moscova (septembrie 1999) administraţia de la Kremlin şi-a
reconfirmat poziţia privind rezolvarea litigiului transnistrean prin acordarea unui statut special Transnistriei în
cadrul Republicii Moldova. Declarându-şi disponibilitatea de a urgenta elaborarea unui alt Tratat politic de baza
moldo-rus în temeiul unei relaţii de parteneriat strategic cu R. Moldova, ca stat unitar şi integru teritorial, autorităţile
ruse au propus, probabil, ca un punct de plecare la edificarea acestui parteneriat strategic, transformarea
Grupului operativ de trupe dislocate în Transnistria într-o bază militară. Din perspectiva principiului sincronizării,
invocat la masa negocierilor de diplomaţii ruşi ori de câte ori se încerca o abordare tranşantă a diferendului, propunerea
Cartierului general al Rusiei, neacceptata de reprezentantul Ministerului Apărării de la Chişinău, ar putea fi
interpretata drept o încercare de şantaj a partenerului mai mic sau drept o invitaţie la un târg, cu beneficii maxime
pentru partenerul mai mare. Comunicatele oficiale de presa au precizat ca aceasta chestiune n-a fost abordata la
întâlnirile cu şeful statului, cu care, probabil, oficialii ruşi au discutat doar la modul general despre perspectivele
„roze” ale parteneriatului strategic între două ţări, care ar fi, în expresia preşedintelui Lucinschi, hărăzite de destin
una alteia.
Relaţiile moldo-ruse au evoluat în anii 1995-1999 în ascensiune, dialogul politic între cele două state a dobândit
un caracter constructiv, afirma la încheierea mandatului sau în Republica Moldova (octombrie 1999) ambasadorul
Rusiei la Chişinău – Alexandr Papkin. Ca urmare, raporturile moldo-ruse au devenit mai bogate în
conţinut şi mai intense, extinzându-se pe multiple planuri. La temeliile juridice ale acestor raporturi stau circa 150
acorduri şi convenţii care se referă la un spectru larg de probleme politice, economice şi umanitar-culturale. Vizita
oficiala a preşedintelui Lucinschi la Moscova din luna septembrie 1999, în cadrul căreia generalii ruşi au abordat
problema creării unei baze militare în Transnistria, a constituit, în opinia diplomatului rus, un punct culminant în
raporturile dintre cele două ţări şi un important eveniment m cariera să la Chişinău. Evolutiile pozitive în relaţiile
dintre Rusia şi R. Moldova se datorau, potrivit ambasadorului Papkin, într-o mare măsură lui Petru Lucinschi,
bine cunoscut şi tratat cu respect de către elita politică, moscovită, care-l considera drept unul dintre politicienii
iluştri contemporan.
În conformitate cu afirmaţiile reprezentantului plenipotenţiar al Rusiei în RM, criza financiara care a provocat
1 Agenţia de presa FLUX, 29 octombrie 1997.
– 0 –