Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

erori politice, iar tentativa guvernului unional de a impune un model de trecere la economia de piaţă «bazat pe aceleaşi
„decrete” şi «hotărâri» din centru» urma să sufere un eşec lamentabil. Soluţia, după Elţin, consta în iniţierea
unor relaţii bilaterale, care să condica treptat la apariţia unui sistem economic concurenţial şi competitiv 1 . Liderul
rus menţiona că discursul lui Gorbaciov din 21 septembrie în Sovietul Suprem al URSS nu era „prima greşeala a
Preşedintelui, mai ales atitudinea sa faţă de republici, faţă de statele care şi-au proclamat suveranitatea. E puţin de
spus, sublinia Elţin, ca s-a procedat neetic” 2 . Semnând încă un tratat cu o republica declarată suverană, Federaţia
Rusă îşi întărea poziţiile în raport cu Centrul unional, silit să constate astfel vulnerabilitatea situaţiei sale.
Semnând acest document, Chişinăul miza pe cartea Rusiei în noul joc ce se prefigura de reaşezare a URSS,
riscând să-şi atragă furia Kremlinului cu toate consecinţele previzibile şi imprevizibile. Acestea nu vor întârzia
să se facă cât de curând resimţite. Pentru început, la 24 septembrie 1990, Gorbaciov a obţinut dreptul de a aplica
până la data de 31 martie 1992 masuri suplimentare extraordinare, în scopul stabilizării situaţiei economice şi
social-politice din URSS.
La 1 octombrie 1990 Sovietul Suprem al RSSM a ratificat cu unanimitate de voturi (doar 2 abţineri) Tratatul cu
Rusia, aclamând în picioare aceasta decizie. Mircea Snegur declara în faţă deputaţilor ca Tratatul «este primul pas spre
dezvoltarea suveranităţii reale a ambelor Înalte Părţi Contractante Moldova şi Rusia un pas real spre recunoaşterea Moldovei
ca subiect independent, suveran şi egal al dreptului şi relaţiilor internaţionale». După acest acord, apreciat drept un
act istoric, autorităţile moldovene proiectau să încheie tratate bilaterale cu celelalte republici suverane 3 .
Aceste intenţii nu au fost realizate, Moldova suverană fiind condamnata să suporte consecinţele tendinţei sale
spre autonomie de Centru, inclusiv prin semnarea Tratatului cu Rusia.
În noaptea de 23 noiembrie 1990 au avut loc primele incidente tragice la Dubăsari. Imediat Ministerul unional
de Interne a cerut Kremlinului permisiunea, inacceptabilă pentru RSSM, de a introduce unităţi speciale în zona.
Introducerea acestor unităţi ar fi asigurat între altele şi desfăşurarea alegerilor în „sovietul suprem” de la Tiraspol,
fixate pentru 25 noiembrie. În urma destabilizării situaţiei, din însărcinarea lui B. Elţin în RSSM a sosit o delegaţie
a parlamentarilor ruşi, având misiunea să se documenteze la faţă locului şi să informeze în acest sens instituţia
legislativa a Rusiei, care trebuia să se pronunţe asupra ratificării Tratatului bilateral moldo-rus.
Opinia deputaţilor ruşi în chestiunea ratificării Tratatului după vizita în mai multe zone ale RSSM a fost expusa
de Serghei Kovaliov, preşedintele comitetului pentru drepturile omului al Sovietului Suprem al RSFSR. Kovaliov
vedea două aspecte ale atitudinii faţă de acest Tratat: (1) ca Rusia să ratifice imediat Acordul, deschizând
o reprezentanţă oficiala la Chişinău, pentru a obţine posibilitatea legală de a influenţa situaţia şi de a controla
astfel respectarea Tratatului. Dar, arăta fostul disident sovietic Kovaliov, eventuala ratificare a Tratatului ar fi fost
interpretata de populaţia nemoldoveană drept o manifestare de neglijare a intereselor ei şi de „împăciuitorism cu
politica Chişinăului”; (2) ca Rusia să renunţe la ratificarea Tratatului, ceea ce ar fi provocat o reacţie negativă
din partea RSSM, îndepărtând-o de Rusia şi apropiind-o de România, împotriva unirii cu care se pronunţase fără
echivoc minoritatea rusă. „După mine, recomanda Kovaliov, ratificarea este necesara, dar nu e cazul să ne pripim
cu ea. Ea trebuie corelata, stabilindu-se garanţii reciproce de respectare a drepturilor omului. E nevoie, considera
deputatul rus, de soluţii de compromis şi în ceea ce priveşte Legea cu privire la limba de stat” 4 .
Autorităţile moldovene n-au reuşit să convingă legislativul Federaţiei Ruse să ratifice într-un timp scurt Tratatul
moldo-rus, iar ceea ce părea să fie un act istoric se transforma, imprognozabil, într-un mijloc de presiune
asupra politicii Chişinăului.
Cu prilejul ceremoniei de depunere a jurământului de către primul preşedinte ales democratic de poporul rus,
Mircea Snegur a avut la 11 iulie 1991 o întâlnire oficiala la Moscova cu B. Elţin. Liderii celor două republici
suverane au discutat aspectele dezvoltării relaţiilor bilaterale, cu prioritate în domeniul economic, subliniindu-se
necesitatea integrării economice şi creării de întreprinderi mixte în cele mai diverse ramuri. Snegur şi Elţin „au
menţionat fără echivoc ca participarea sau aderarea părţilor la diferite comunităţi (uniuni etc.) nu poate influenta
negativ tradiţionalele legături de prietenie şi colaborare” consfinţite şi în Tratatul moldo-rus cu privire la principiile
relaţiilor interstatale. Şefii de state au subliniat ca „fiecare popor este liber să-şi hotărască singur destinul şi
1 Ibidem.
2 Ibidem.
3 Ibidem, nr. 232, 1990.
4 “Moldova Suverană”, nr. 280, 1990.
– –