Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

aporturıle repuBlıcıı moldova cu rusıa (1 0- 00 )
– –
Pavel RÎşNeANU
Universitatea de Stat din moldova
La 22 septembrie 1990 la Moscova preşedintele Mircea Snegur şi B. Elţin, preşedintele Sovietului Suprem al
Rusiei, au semnat Tratatul cu privire la principiile relaţiilor interstatale între Republica Sovietică Federativă Socialistă
Rusă şi Republica Sovietică Socialistă Moldova, conţinând o preambulă şi 23 de articole «de o importanţă
epocală». Atmosfera solemnă a acestui eveniment a fost tulburată şi de ameninţările nevoalate de la tribuna congresului
deputaţilor poporului din Uniunea Sovietica din 21 septembrie 1990 ale lui M. Gorbaciov, preşedintele
URSS, la adresa Moldovei suverane. Liderul sovietic a catalogat cu dispreţ poziţia RSSM faţă de Acordul unional
în curs de elaborare atunci, caracterizând-o «... ori comunitate, ori concubinaj ...». Aceasta atitudine arogantă a
liderului de la Kremlin a fost respinsa categoric de Prezidiul legislativului de la Chişinău 1 .
Tratatul moldo-rus urmărea crearea unor condiţii politice şi economice propice consolidării şi apărării suveranităţii
Înaltelor Părţi Contractante, dezvoltării unor relaţii de prietenie şi colaborare multilaterală, restabilirii
drepturilor legitime şi intereselor ambelor state în baza normelor dreptului internaţional. Cele două state suverane
RSSM şi RSFSR îşi recunoşteau şi se obligau să respecte reciproc suveranitatea, abţinându-se de la acţiuni care ar
fi putut leza suveranitatea de stat a celeilalte Părţi (art. 1). Tratatul fixa decizia Părţilor de a desfăşura o cooperare
reciproc avantajoasă şi pe baze egale în domeniul politic, economic, cultural, tehnico-ştiinţific, comercial etc.
(art.2). Statele semnatare se obligau să interzică prin lege şi să curme constituirea şi activitatea în teritoriile lor a
organizaţiilor şi grupurilor, având drept scop lichidarea suveranităţii de stat şi atentatul la integritatea teritorială a
celeilalte Părţi Contractante sau cucerirea puterii prin utilizarea forţei (art. 3). Părţile la Tratat îşi declarau decizia
de a defini într-un Acord separat principiile şi formele colaborării în domeniul apărării şi securităţii, plecând de la
tendinţa ambelor ţări de a contribui la întărirea păcii şi colaborării în Europa (art.4). Chişinăul şi Moscova considerau
oportună cooperarea multilaterală în sfera relaţiilor internaţionale, cât şi coordonarea iniţiativelor privind
participarea în organismele internaţionale (art. 5).
Acordul bilateral fixa obligaţia Părţilor de a garanta dreptul la libera opţiune a cetăţeniei (art.6), precum şi
drepturi politice, sociale, economice şi culturale egale cetăţenilor celeilalte Părţi, în conformitate cu normele internaţionale
privind drepturile omului (art. 7). Documentul punea bazele juridice necesare reglementarii chestiunilor
privind procesele migraţiei (art.9), securitatea ecologica (art. 10), regimul proprietăţii amplasate în teritoriul Părţilor
Contractante (art. 11) toate acestea urmând să fie ulterior reglementate pe larg prin acorduri speciale.
Părţile considerau oportun să contribuie la crearea unui spaţiu economic comun al statelor suverane, pieţelor
interstatale europene şi asiatice art. 13), relaţiile lor economice urmând să fie reglementate în baza principiului
«naţiunii celei mai favorizate», în conformitate cu acorduri speciale interguvernamentale, excluzând recurgerea în
mod unilateral la măsuri economice destabilizatoare pentru economia celeilalte Părţi (art. 13).
RSSM şi Federaţia Rusă au căzut de acord să facă schimb de reprezentanţi oficiali permanent (art. 16). Tratatul
a fost încheiat pe un termen de 10 ani, putând fi prelungit pentru un termen următor dacă nici una dintre Părţi nu-şi
declara intenţia de a-1 denunţa înainte de expirarea termenului de valabilitate (art.22). Tratatul urma să fie supus
ratificării, intrând în vigoare din momentul schimbului instrumentelor de ratificare (art.23).
Valoarea acestui Tratat era cu atât mai importanta cu cât se înscria în strategia administraţiei ruse privind diminuarea
rolului Centrului unional prin strângerea relaţiilor bilaterale directe, neglijând existenţa conducerii de
la Kremlin în frunte cu Gorbaciov. Preşedintele Elţin declara deschis aceste scopuri, arătând ca «pentru a distruge
acea verticala, bazata pe supermonopolizare şi supercentralizare în toate domeniile: politică, economie, sfera socială
ş. a. m. d. noi am hotărât să iniţiem relaţii pe orizontală» republică cu republică, regiune cu regiune, întreprindere
cu întreprindere 2 . Elţin era convins ca suveranitatea republicilor era «un lucru serios şi ireversibil», fapt care
nu putea fi ignorat, ci, dimpotrivă, respectat. În opinia liderului rus, încercarea de a prezenta acest proces firesc de
emancipare naţionala drept „un joc parlamentar”, făcând aluzie la M. Gorbaciov, echivala cu comiterea unei grave
1 “Moldova Suverană”, nr. 280, 1990.
2 “Moldova Suverană”, nr. 229, 230, 1990.
Analele ANTIM. Revistă de istorie, 8, 2008, p. 245-253