Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

în continuare arenda drept o formă optimă de gestiune în agricultură. 1 De altfel, către 1990, cca. 59% din terenurile
agricole ale întreprinderilor complexului agroindustrial al republicii erau lucrate în bază de arendă. Iată de ce
legislaţia sovietică a epocii stipulează printre posibilele forme de gestiune particulară a proprietăţii anume arenda,
sub forma arendei individuale şi a celei de familie. 2
Guvernul sovietic urmărea şi stimularea iniţiativelor private în agricultură prin acordarea către fermieri şi cooperative
a creditelor pe termen lung (pe 50 de ani), cît şi prin scutirea de plata de arendă pe un termen de 5 ani.
Anul următor (1990) a fost marcat de o cotitură radicală în domeniul reformării proprietăţii funciare. Conform
Principiilor legislaţiei funciare a uRSS şi a republicilor unionale din 18.II.1990 proprietatea privată a fost, în
fapt, legiferată şi egalată cu proprietatea publică şi colectivă. Totuşi, doar două elemente ale dreptului de proprietate
au fost acordate prin lege, şi anume: posesia şi folosinţa, dispoziţia nefiind încă acordată proprietarilor de
pămînt, acest element final însemnînd, de fapt, în cazul concedării-transformarea pămîntului în obiect al relaţiilor
de vînzare-cumpărare. Articolul 5 al actului normativ examinat reglementa posesiune pămînturilor, cetăţenilor
fiindu-le acordate drepturile de posesiune viageră şi de transmitere prin moştenire, iar întreprinderilor nou-apărute
în sectorul agrar, garantîndu-li-se dreptul de posesiune permanentă. În ceea ce priveşte posesiunea pămînturilor,
legea consfinţea două tipuri ale ei: temporară (incluzînd arenda)şi permanentă, permiţîndu-se transformarea
dreptului de folosinţă temporar în permanent. 3 Pămînturile nu au devenit obiect deplin al relaţiilor de proprietate
privată nici prin Legea uRSS despre proprietate. 4
Începînd cu anul 1991 sporesc simţitor atribuţiile legale ale autorităţilor de la Chişinău, astfel încît, către 21
ianuarie 1991 Parlamentul republicii adoptă Legea despre proprietate, care a stabilit definitiv caracterul privat al
proprietăţii funciare, menţinîndu-se tipurile public şi colectiv de proprietate. 5 Un alt act legislativ - Legea despre
concepţia reformei agrare şi a dezvoltării sociale a satului din 19.II.1991 stipula :
• Urgenţa transmiterii gratuite în proprietate privată a cetăţenilor a terenurilor adiacente locuinţelor lor, conform
dreptului sovietic al proprietăţii individuale, şi a căror suprafaţă totală nu depăşea 0,3 ha pe familie.
• Necesitatea transformării pămîntului în obiect al relaţiilor de vînzare/cumpărare, începînd cu 1 ianuarie
2001. 6
Prin actele legislative sus-menţionate şi în conformitate cu legea despre privatizare (din 4 iulie 1991), în agricultura
republicii a demarat procesul numit al micii privatizări funciare, noţiune ce se referă la atribuirea în proprietate
privată a cetăţenilro a terenurilor adiacente locuinţelor. Ca suprafaţă este vorba de cca. 300.000 de hectare
de teren, dintr-un total de 2,3 milioane de hectare reprezentînd fondul funciar agricol al republicii. 7
Din punct de vedere legislativ, analizînd vastul material documentar de care dispunem, ne permitem să formulăm
ipoteza conform căreia, reforma proprietăţii funciare, începută în anul 1989, s-a încheiat deja către anul
2001. Anume în anul 2001 a intrat în vigoare prevederea Legii despre proprietate, în conformitate cu care, de la
1 ianuarie 2001 pămîntul devenea obiect al relaţiilor de vînzare/cumpărare, fapt consfinţit şi prin completarea în
2001 a Legii despre preţul normativ şi modul de vînzare/cumpărare a terenurilor (legea 1308-XIII din 1994). În
conformitate cu noua redacţie a legii în cauză, terenurile cu destinaţie agricloă intrau în circuitul de piaţă, putînd
fi vîndute şi cumpărate liber de orice cetăţean al republicii, alături de terenurile neagricole, care puteau fi vîndute
şi cumpărate încă în conformitate cu redacţia veche a legii. Străinii şi apatrizii, în conformitate cu articolele 4 şi 5
ale legii în cauză nu puteau cumpăra terenuri cu destinaţie agricolă. Cetăţenilor străini li s-a acordat doar dreptul
de vînzare a terenurilor cu destinaţie agricolă, primite de aceştia în virtutea dreptului de succesiune. În domeniul
terenurilor neagricole, străinii şi apatrizii nu erau în nici un fel limitaţi în drepturi. 8
După cum am menţionat anterior, formulînd scopul articolului, reforma proprietăţii funciare nu poate fi redusă
la aspectul legislativ, în afara cadrului cantitativ şi statistic. Din acest punct de vedere, în cele ce urmează ne vom
referi, pe scurt, la unele aspecte ce ţin de modificările produse în sfera funciară în anii cercetaţi. Trebuie să înce-
1 Sobranie, 1989a, 443-464.
2 SLIPE’KIJ 1991.
3 Veştile, 1990a, 147-149.
4 Veştile, 1990b, 197-206.
5 Legi, 1991a, 215.
6 Legi, 1991b, 230-232.
7 MACARI 1995.
8 monitorul, 2001a.
– –