Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

cele două etnii principale: români şi unguri. În plus, Trianon a devenit cuvânt-cheie pentru a desemna fie victoria/
triumful principiului autodeterminării naţionale (pentru români), fie dezastrul unei naţiuni istorice, cu ample vocaţii
civilizatoare în regiune (ungurii), datorat exclusiv obtuzităţii politice a Aliaţilor şi tendinţelor revendicative
ale vecinilor. Reacţiile politice şi publice ale “dezmoşteniţilor” au adesea un tragism nemaiîntâlnit. Un exemplu
în acest este Urmánczy Nándor, fost deputat de Mureş, care atrăgea atenţia că nu se spurcă a locui pe pământul
valah”. De aceea, confirma el, prefera să se mute la Budapesta, de unde putea susţine o amplă campanie în “Pesti
Hirlap” pentru “reocuparea Ardealului”. Văzându-şi pământurile în proprietatea românilor, idealurile naţionale
şi politice năruite şi cu titluri în valoare de doar patru milioane de lei, aristocratul a ales soluţia suicidului, pentru
a scăpa de drama personală şi pentru a sublinia dezastrul naţiunii sale 1 . De altfel, suicidul ca formulă de reglementare
a raporturilor cu Divinitatea, cu Patria sau cu vocaţia aleasă a reprezentat, nu o dată, calea iniţiatică a aristocraţilor
maghiari transilvăneni. Ilustrul geograf şi om politic, contele Teleki Pál, prim-ministru între 16 februarie
1939 – 3 aprilie 1941, s-a sinucis când a aflat că unul dintre cuvintele de onoare ale sale, acela că Ungaria nu va
participa la un eventual război împotriva Iugoslaviei, avea să nu fie luat în considerare de către Führer.
Etnicii unguri rămaşi în Transilvania au fost obligaţi să accepte transformările aduse de noua situaţie: din reprezentanţii
naţiunii dominante majoritare în jumătatea unui imperiu uriaş şi cu rădăcini în medievalitate, în Unio
trium nationum sau Tripartitul lui Werböczy, s-au trezit peste noapte minoritari în Regatul României, avându-i
majoritari pe cei care altădată nu-i considerau nici măcar o naţiune. Un exemplu relevant pentru accentuarea
dramei celor care nu reuşeau să se adapteze poate fi acela al episcopului Bisericii Reformate din Transilvania,
Sándor Makkai. Înaltul prelat a fost acela care, după Primul Război Mondial, s-a străduit să contureze noua identitate
a minorităţii maghiare în România, în împrejurarea istorică de după 1918. În 1936, însă, episcopul hotăra să
părăsească România, plecând în Ungaria, gestul său fiind motivat într-un articol cu un titlu care sistematizează întreaga
perioadă inerbelică: “nem lehet”(Nu se poate). Sándor Makkai accepta soluţia înfrângerii compromisului
căutat şi constata povara insuportabilă, într-un stat etnocentrist precum cel român, a condiţiei de minoritar etnic.
În România, categoria de minoritate i se înfăţişa, lui Sándor Makkai, drept nedemnă de fiinţa umană 2 .
Traumatismul înfrângerii construcţiei naţionale milenare ungare şi deriva guvernului de la Budapesta, dată de
eşecul reformelor promise, au provocat un adevărat şoc în rândul liderilor maghiari din Transilvania. Mobilizarea
în jurul culturii şi presei, sosirea exilaţilor social- democraţi de la Budapesta, contestarea păturilor conducătoare
tradiţionale aparţinând aristocraţiei, au condus la apariţia unui puternic curent revendicativ. Acuzate că nutresc
intenţii iredentiste, elitelor maghiare din Transilvania nu le rămânea de ales decât să adopte, resemnate, o atitudine
de izolare şi de consolidare internă a poziţiilor lor.
Bibliografie
ÁRON, Tamasi, 1980. Blazonarzii, (traducere de Adrian Hamzea şi A. I. Brumaru), Editura Kriterion, Bucureşti.
BOCHOLIER, François, 2004. elitele transilvane între identitate regională şi expresiunea sentimentelor naţionale, în “Altera”,
Târgu-Mureş, an X, nr. 25, p.120.
BOTIANU, Petre A., 2002. Memorii. Discursuri. Documente. Studii social istorice. Povestiri de vânătoare, Editura Fundaţiei
Chirurgicale “Sf. Ioan”, Târgu-Mureş.
Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Recunoaşterea ei internaţională.1918. Documente interne şi externe,
1986. vol. III, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, p.70-74.
ERNÕ Raffay, 1990. erdély 1918-1919 ben, Szeged.
FEJTÖ, F., 1988. Requiem pour un empire défunt, Paris, Lieu commun.
FRANK, Tibor, 2002. naţiunea, minorităţile naţionale şi naţionalismul în ungaria secolului al XX-lea în vol. naţionalismul
est-european în secolul XX, (editor Peter f. Sugar), Editura Curtea Veche, Bucureşti, p.188-198.
HOBSBAWM, Eric, Secolul extremelor, Editura Lider, Bucureşti, (f.a.), p. 49.
http/www.hungarian-history.hu/lib/mocsy
JOSZEF, Izsak, 1969. Tamási Áron, kissmonográfia, Editura Kriterion, Bucureşti.
KISS Csaba G., 1997. europa Centrală, naţiuni, minorităţi, Editura Pesti Szalon-Kriterion, (f.l.).
KRIZMAN Bogdan, 1970. The Belgrad Armistice of 13 november 1918, în “The Slavonic and east european Review, vol
XLVIII”, no.110, p. 67-87.
1 “Naţiunea Română”, Cluj, nr. 247 din 4 noiembrie 1936.
2 KISS 1997, 176.
– –