Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

să intre trupele Antantei şi să exercite ele controlul 1 .
În ziua în care românii participau la Marea Adunare de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 (ironia sorţii făcând
să se deplaseze pe banii căilor fierate încă ale statului ungar) 2 , preşedintele C.N.M., Endre Antalffy, se întâlnea
la comandamentul militar român din Topliţa cu generalul Traian Moşoiu, comandant al trupelor române (o altă
ironie a sorţii este că acesta îşi avea sediul în castelul Urmánczy, proprietatea unuia dintre cei mai mari susţinători
ai integrităţii teritoriale a Ungariei, în calitate de deputat de Mureş). În urma „discuţiilor preliminare” referitoare
la intrarea trupelor române în Târgu-Mureş, generalul i-a primit pe reprezentanţii Direcţiunii Căilor Fierate
Maghiare de Stat din Cluj şi au discutat despre modalităţile de restabilire şi menţinere a transportului feroviar,
scopul principal fiind funcţionarea liniei fierate dintre Secuime şi Cluj, respectiv asigurarea livrării informaţiei
de la Budapesta către opinia publică maghiară, informaţie care fusese deseori oprită de autorităţile militare 3 . La
numai două zile de la aceste întâlniri, în jurul orei 13 00 , mai multe sute de infanterişti români, cu muzică şi steag
naţional au intrat în Târgu-Mureş. În legătură cu aceasta, Jenõ Kértesz, cel care ţinea legătura din partea C.N.M.
cu consiliile naţionale române nota: atunci am văzut pentru prima oară trupele regulate române care se plimbau
ţanţoş în opinci prin piaţa centrală” 4 .
Având în vedere situaţia de fapt de la jumătatea lunii decembrie a anului 1918, astăzi pare cel puţin neverosimil
faptul că lui Endre Antalffy i s-a propus funcţia de prefect al judeţului Mureş-Turda. Însă, pentru ministrul
Oskár Jászi şi guvernul Károlyi, faptul că ostilităţile în regiune erau conduse de armata română şi că la Alba Iulia
se proclamase Unirea Transilvaniei cu România, erau “chestiuni temporare”, consecinţele unui război pierdut, ce
urmau a fi rezolvate la Conferinţa de Pace 5 . O asemenea atitudine – destul de răspândită printre etnicii maghiari-
regăsim şi în cazul eroinei amintitului roman al lui Tamási Áron. Tilda, devenită contesă peste noapte, în ciuda
faptului că trupele române se apropiau de reşedinţa ei de la Bogháza, mai considera că acel castel “e unguresc şi
unguresc o să rămână”, iar “valorile sunt valori şi vor dăinui orice s-ar întâmpla” 6 . Tilda reprezintă acea parte
a maghiarimii transilvănene care spera că Aliaţii nu vor accepta decizia de la Alba Iulia: conservatorii unguri nu
acceptau o discuţie în termeni etnici, ci doar civici în ceea ce priveşte desemnarea naţiunii ungare.
Conform mărturiei lui Emil A. Dandea, primar al Târgu-Mureşului între 1922-1926 şi 1934-1937, de pe piedestalul
statuii lui Mathias Corvin, loc simbolic pentru maghiari 7 , se ţineau discursuri naţionaliste cu referire la
soldaţii români şi la “neamul românesc închegat de la nistru pân‘ la Tisa” 8 .
Odată cu preluarea puterii politice de către Consiliul Dirigent, ca autoritate provizorie a Transilvaniei, se făceau
şi primele meniri administrative pe criterii etnice în posturile importante din judeţele şi oraşele provinciei.
La acest sfârşit de 1918 şi încă la începutul anului următor, în ciuda prezenţei armatei române se deschidea o
scurtă perioadă în care Transilvania nu s-a mai bazat, într-o mare măsură, pe organizarea structurilor statului centralizat:
Ungaria era cuprinsă de convulsiile Revoluţiei crizantemelor şi, din martie 1919, ale Republicii Sfaturilor,
iar statul român nu exercita încă decât o autoritate indirectă, mai degrabă militară. În timp ce elitele conducătoare
săseşti au acceptat integrarea în cadrul României Mari, cele ungare şi secuieşti au dezvoltat câteva proiecte alternative.
Astfel Árpád Páal, subprefect (alispán) al comitatului Udvarhely (Odorhei) până în ianuarie 1919, promova
ideea unei republici secuieşti. La rândul său, Elemér Gyárfás, avocat, vechi prefect (ispán) al comitatului Kiss
Kükülö (Târnava Mică) remitea Consiliului Dirigent, în mai 1919, un proiect de independenţă a Transilvaniei
după modelul elveţian.Totuşi, aceste proiecte aparţineau mai degrabă unui exerciţiu spiritual al unor personalităţi
izolate în condiţiile în care evoluţiile internaţionale erau net defavorabile Ungariei. În marea lor majoritate, elitele
administrative maghiare din Transilvania au rămas exemplar fidele variantei naţionale, având în vedere că soluţia
avansată de către statul român era aceea a unui jurământ faţă de regele României, cerută încă din ianuarie 1919
de către Consiliul Dirigent 9 . S-a constituit, pentru decenii de-a lungul, un clivaj educaţional, social, cultural între
1 ibidem, 153.
2 http/www.hungarian-history.hu/lib/mocsy
3 SPIELMANN-SEBESTYÉN 1998, 156.
4 KERTÉSZ, apud SPIELMANN-SEBESTYÉN 1998, 156.
5 ibidem,159.
6 ÁRON 1980, 244.
7 În acest loc, în Transilvania, s-au aniversat 1000 de ani de la fondarea Ungariei (1896), aşa-numitele “Serbări ale Milenium-ului”.
8 un om pentru Târgu-Mureş: emil A. Dandea, Fundaţia Culturală “Vasile Netea”, Târgu-Mureş, 1995, 14.
9 BOCHOLIER 2004, 125.
– –