Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Şamşud (azi comuna Şincai, jud. Mureş) şi s-a refugiat la Târgu-Mureş, locuind în casa de pe strada Gecse (azi
Ştefan cel Mare). De aici, a început să organizeze cercurile conservatoare din zonă, devenind în scurt timp cel mai
activ membru al acestora1 .
O soartă asemănătoare aceleia lui Bethlen István a cunoscut şi Ugron István al cărui castel, din Zau de Câmpie,
a fost incediat şi prădat, în timp ce ţăranii români de pe moşia lui Teleki Ádám din Toldal, au atacat ferma acestuia
şi şi-au împărţit recolta de cereale. Distrugerile şi devastările au determinat invocarea cererii de ajutor militar din
partea magnatului Teleki, înaintată pretorului plasei Reghin, el fiind nevoit să se retragă la Târgu-Mureş2 . Aceleasi
situaţii se regăsesc şi în zona de munte a judeţului Mureş. În localitatea Topliţa, cu o populaţie de 10.000 de locuitori
(din care 90% ţărani) şi cu terenuri de aproape 70.000 de iugăre două treimi erau ale moşierilor unguri, motiv
de nemulţumiri pentru restul populaţiei, reliefate mai pregnant în contextul revoluţiei din 1918 3 .
Una dintre cele mai importante familii, de origine armeană, Urmánczy, deţinea mai multe proprietăţi în jurul
Topliţei, dar şi în Beliş (jud. Cluj, în Munţii Apuseni) şi Budapesta4 . Odată cu declanşarea revoltei, din cauza distrugerii
locuinţelor de către săteni, familia lui Urmánczy Nándor s-a refugiat la Reghin5 . Amintind aceste câteva
exemple (cazurile similare fiind, în fond, mult mai numeroase) este uşor de presupus că în oraşele transilvănene
etnic maghiare, se formau grupări ale aristocraţiei ungare deposedate violent de proprietăţile deţinute, rămasă şi
fără putere politică, alcătuite din cei mai influenţi membri ai acestei clase.
Desigur, stricarea fără vreo şansă de reconciliere a raporturilor etnico-sociale, era încurajată şi de veştile referitoare
la trupele regale române care, la 14 noiembrie, trecuseră pasul dinspre Moldova şi ocupaseră comuna de
graniţă, Tulgheş. Pe fundalul zvonului politic (deocamdată, în toamna anului 1918) conform căruia Transilvania
s-ar uni cu România, cercurile conservatoare au invocat recunoaşterea existenţei unei “naţiuni secuieşti”, susţinând
înfiinţarea unei republici secuieşti. Iniţiativa provenea din interiorul Consiliului naţional Secuiesc, înfiinţat
la 9 noiembrie 1918 la Budapesta. La 17 noiembrie, tot în capitala ungară, fusese iniţiată constituirea unui Consiliu
naţional Secuiesc-Maghiar. Participanţii au oferit, totodată, sprijinul lor politic pentru concepţiile lui Jaszi
în privinţa unei reorganizări teritoriale „cantonale” care ar fi ţinut cont de relaţiile interetnice6 . Între timp, contele
Bethlen István întreprindea o amplă activitate în oraşul de pe Mureş, antrenând şi alţi cunoscuţi membri ai aristocraţiei
transilvănene, precum Ugron Gábor, baronul Bánffy Miklós, contele Teleki Pál, geograful Lóczy Lajos,
Apáthy István, deputatul Urmánczy Nándor şi alţii.Tot la iniţiativa lui Bethlen, izgonit din Şamşud, s-a înfiinţat şi
o comisie la Târgu-Mureş, a cărei atribuţie urma să fie organizarea pe 28 noiembrie a unei adunări reprezentative
pentru întreaga Transilvanie, unde ar fi trebuit să se anunţe formarea Consiliului Naţional Secuiesc-Maghiar. Antalffy
şi sprijinitorii lui nu erau de acord cu această idee, fapt ce a determinat, la 24 noiembrie, dizolvarea Consiliului.
Totodată, la adunarea reprezentanţilor maghiarimii din Transilvania, de la Sala Mare a Palatului Culturii din
Târgu-Mureş, cauza statului secuiesc nu a mai fost adusă în discuţie deoarece regiunea a fost, între timp, ocupată
de armata română7 . Conştientizând eşecul proiectelor sale, Bethlen István a părăsit oraşul, plecând la Budapesta.
La Târgu-Mureş a mai revenit doar peste două decenii, în preajma arbitrajului de la Viena8 .
Interesant este că, deşi la acea dată trupele române intraseră în Topliţa, maghiarimea transilvăneană mai credea
încă în păstrarea integrităţii teritoriale a Ungariei. Guvernul Károlyi, adept al autonomiei etnice nelimitate, dădea
semne că nu prea înţelege realităţile politice. Se baza, în unele situaţii, şi pe actualitatea principiului autodeterminării
etnice deoarece, în multe locuri, realităţile naţionale erau favorabile maghiarilor (în Vestul şi în Estul Transilvaniei,
în regiunile urbane, în Nord-Vest etc). Se mai spera, ca în cazul în care ocupaţia Transilvaniei de către
români avea să se producă, în marile oraşe, printre care Cluj, Târgu-Mureş, Arad, Alba Iulia, Satu-Mare, Oradea
1 SPIELMANN-SEBESTYÉN, 145.
2 RANCA, CHIOREAN 1969, 416-417.
3 BOŢIANU 2002, 72.
4 În cele două localităţi din Transilvania, familia Urmánczy deţinea câte un castel. Cel din M-ţii Apuseni, după mărturiile sătenilor, a fost
distrus de localnici, în timp ce castelul din Topliţa a fost dărâmat în anii 80 de autorităţile comuniste.
5 BOTIANU 2002, 72.
6 Conform concepţiilor iniţiale, „republica republica secuiască” era preconizată a fi formată din viitoarele judeţe Trei Scaune, Ciuc, Odorhei, Mureş- Mureş-
Turda (Târgu-Mureşul urma să rămână oraş regal-liber), Turda-Arieş, Braşov,Târnava Mică,Târnava Mare, respectiv Bistriţa Năsăud,cu o
populaţie totală de 1.3 milioane de locuitori, din care unguri 51%,saşi 11,5%, în timp ce români ar fi reprezentat, conform recensământului
din 1910,35,23%, adică 460.083 de persoane (cf. Raffay Ernõ,erdély 1918-1919 ben, Szeged,1990, 149).
7 SPIELMANN-SEBESTYÉN 1998, 146.
8 ibidem.
– –