Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

vreme ce, la Reghin, nu exista o comunitate etnică maghiară importantă şi nici o autoritate militară 1 .
Între timp, C.N.M. trebuia să facă faţă numeroaselor presiuni ale cercurilor conservatoare, partizane ale Monarhiei
şi opuse, politic, tendinţelor exprimate de guvernul republican (revoluţionar) al lui Károlyi Mihályi, de a
obţine funcţii administrative importante în noua organizaţie. Reprezentanţii aristocraţiei au perturbat activitatea
Consiliului şi, în numele idealului “salvării naţiunii maghiare”, au făcut eforturi pentru menţinerea statutului civic
şi politic anterior. Între aceşti protestatari se regăseşte fostul primar al oraşului Târgu-Mureş, Hofbauer Aurel,
care, în urma criticilor primite din partea tânărului preşedinte, adeptul lui Károlyi, în adunarea de constituire, a
încercat boicotarea activităţii Consiliului. Vicepreşedintele Kovács Elek, la rândul lui, a încercat de mai multe ori
să coopteze în Consiliul Naţional pe marele proprietar agrar Inczédy Joskman, prefectul comitatului Mureş-Turda,
fără succes însă. Revoluţionarii aparţineau altei clase, erau intelectuali, muncitori, tineri, susţinători ai Republicii,
pe când marii proprietari agrari erau reprezentanţi ai vechii aristocraţii ungare, descendenţi ai unor bogate familii
ale căror privilegii depindeau direct de existenţa Monarhiei 2 .
O imagine asemănătoare, a conflictelor de interese între aceste clase, aristocraţia şi revoluţionarii din Cluj, este
relatată cu limpezime şi în câteva dintre operele literare reprezentative ale literaturii maghiare din Transilvania.
Astfel, scriitorul secui Tamási Áron, născut în 1897 la Farkaslaka (Lupeni), lângă Odorheiul Secuiesc, în romanul
intitulat simbolic Csimeresek (Blazonarzii), apărut în 1931 3 , descrie viaţa elitelor transilvănene maghiare prinse
în vârtejul evenimentelor din toamna-iarna lui 1918-1919. Moşieri, conţi, intelectuali, militari, toţi trăiau din plin
deriva indusă de destrămarea fostului imperiu şi de instituirea noii realităţi politice postbelice 4 . Demonstrând un
simţ fin al urmăririi evenimentelor istorice, autorul a accentuat fizionomiile personajelor tinere, alături de “liberalii”
de tipul medicului Csetneky Kálmán, care sperau în varianta “octombristă” a politicii contelui Károlyi, în
vreme ce marii moşieri, reprezentaţi în roman de Ercsey Balász şi Makray Berci, încă strigau, cu ocazia constituirii
C.N.M., în restaurantul „Imperial” din Cluj, “Vivat Kaiserul!” 5 . În ipoteza conform căreia Transilvania ar fi
“anexată” României, aceştia răspundeau cu mândria nobilului ungur: “Aici e europa, acolo Balcanii. Ori trăim în
lumea civilizată, ori nu!” 6 .
Riposta conservatorilor nu s-a lăsat aşteptată. Un alt prozator de seamă al epocii, membru al unei familii reprezentative
a aristocraţiei transilvănene, Bánffy Miklós, a opus imaginea sa viziunii “octombriste” a lui Tamási
Áron. Este vorba despre un categoric “nem ugy volt az!” (n-a fost aşa!) ce s-a reflectat în romanul-frescă Erdélyi
törtenet (Istorie ardeleană). Viaţa arisocraţiei ungare din Transilvania este privită, aici, din interior, drept o replică
la privirea ex-centrică a lui Tamási Áron, considerată mai puţin verosimilă. Abia critica postumă a relevat interesul
acestui text, în fond incomod, cât şi “morala istorică” valabilă, autentică 7 .
Revenind la tensiunile din interiorul maghiarimii, trebuie să amintim că, pentru contracararea C.N.M., aflat sub
influenţa politicii guvernului Károlyi, s-a cristalizat ideea constituirii unui al doilea Consiliu Naţional. Mai mult
decât atât, au apărut în presă şi voci care sugerau înfiinţarea, în baza principiilor wilsoniene, a unei aşa-numite
“republici autonome a secuilor” în judeţele din Estul Transilvaniei. Această soluţie a fost determinată şi de faptul
că Linder Béla, conducătorul delegaţiei guvernului Károlyi, a semnat, la 13 noiembrie 1918, acordul de armistiţiu
cu reprezentanţii francezi ai Antantei la Belgrad, în urma căruia se trasa o linie de demarcaţie la Est, respectiv
Sud-Vest de râurile Someş şi Mureş, delimitând un teritoriu pe care guvernul ungar a trebuit să-l evacueze 8 .
Acesta este semnalul declanşării din punct de vedere social a revoluţiei. Socialul s-a împletit numaidecât cu
naţionalul, pentru că, în Transilvania, clasele sociale se suprapuneau peste categoriile etnice. În acest sens, ţăranii
dezlănţuiţi au început să ocupe proprietăţile moşierilor unguri, un exemplu în acest sens fiind cazul contelui Bethlen
István, viitorul prim-ministru al Ungariei. În 1918 acesta era deputat al comitatului Mureş-Turda în Camera
Superioară a Parlamentului de la Budapesta. Bethlen a fost obligat să-şi părăsească moşiile din câmpie, de la
1 BOŢIANU 2002, 65.
BOŢIANU 2002, 65.
2 PAL-ANTAL 1979, 391
3 ÁRON 1980.
4 ZACIU 1996, 282.
5 ÁRON 1980, 134.
6 ibidem, 154.
7 A se vedea în acest sens, JOSZEF 1969.
8 Textul convenţiei în Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Recunoaşterea ei internaţională. 1918. Documente interne
Documente interne
şi externe, 1986, 70-74; KRIZMAN 1970, 67-87.
– –