Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

pămÂnturı natale, ıdeal naŢıonal Şı crıZe personale.
romÂnı Şı unGurı la 1 1 -1 1
– –
Daniel CITIRIGĂ,
universitatea “OViDiuS”, Constanţa
. trianon – simbol al unei noi ere
În urma semnării tratatelor de pace din 1919-1920, Ungaria s-a transformat din jumătatea unui imperiu multietnic
într-un stat naţional minor. Tratatul de pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, a decis că aproximativ 71% din
teritoriu şi 61% din populaţie să fie cedate 1 , transferându-se, astfel, printr-o simplă decizie administrativă, peste
trei milioane de unguri în statele vecine 2 . Cei mai mulţi au intrat în componenţa României (în Transilvania), în
vreme ce alţii au devenit cetăţeni ai Cehoslovaciei sau ai Regatului Sârbo-Croato-Sloven, state apărute în 1918.
Noua configuraţie central şi sud-est europeană prezenta o realitate care avea să creeze probleme etnice inedite:
cu excepţia Austriei şi a Ungariei (care rămăsese cu 7,5 milioane de locuitori din aproape 21 de milioane înainte
de 1914) 3 , deposedate de cea mai mare parte din minorităţile lor, noile state, fie că făcuseră parte din Imperiul Rus,
fie din cel austro-ungar, au demarat politici etnice extrem de centralizatoare şi exclusiviste, continuând aproape
fără excepţie vechile direcţii de la Viena şi Petersburg 4 . Acest fapt, laolaltă cu impactul psihologic devastator al
înfrângerii şi pierderilor teritoriale, au făcut ca sintagma Trianon, unul dintre palatele lui Ludovic al XIV-lea, să
devină echivalentul semantic al coşmarului, haosului şi infernului unei naţiuni crucificate de către marile puteri
şi de statele vecine.
Pentru ca noua realitate să fie şi mai dificilă, România, Cehoslovacia şi viitoarea Iugoslavie au încheiat o alianţă
care îşi propusese, esenţial, să funcţioneze împotriva tendinţelor Ungariei de a revizui tratatul de la Trianon- sau
„noul Mohács” – cum a fost repede receptat de către toate curentele politice de la Budapesta 5 . Pierderea teritoriilor
şi transformarea într-un veritabil stat naţional au condus la pierderea substanţei ideologice a doctrinei naţiunii
politice/civice, elaborate de către părinţii naţiunii moderne maghiare după revoluţia de la 1848, potrivit căreia,
indiferent de etnie, orice locuitor al Ungariei era cetăţean maghiar. Reacţia la această pierdere a fost una isterică
şi lipsită de consistenţă, singura soluţie găsită fiind generalizarea „Crezului maghiar” („Magyar Hiszekegy”) al
lui Elemér Papp-Váry în rândul mulţimilor 6 .
În privinţa Trianonului, a existat o relaţie cu dublu sens între elita maghiară şi marea majoritate a populaţiei.
Pe de o parte, potentaţii, aristocraţii – care erau marii perdanţi din punct de vedere material, marile lor averi rămânând
în ţările părăsite din vecinătate, iar, pe de altă parte, tratatul a însemnat, indiferent de avere sau rang social,
pierderea patrimoniului istoric, naţional format pe parcursul unui mileniu de evoluţie.
. noua ordine pentru etnicii maghiari din transilvania
În Transilvania, revoluţia izbucnită la sfârşitul lunii octombrie 1918, asemenea acelora din celelalte ţinuturi
imperiale, şi-a găsit expresia în două forme: socială şi naţională, cea din urmă având drept rezultat înfăptuirea
Unirii Transilvaniei cu România. Constituirea, la 31 octombrie 1918, a Consiliului Naţional Român, a fost urmată
de eforturile stăruitoare ale guvernului revoluţionar şi republican al contelui Károlyi Mihályi de a păstra integritatea
statului, indiferent de mişcările etnice centrifuge. Astfel, ministrul Naţionalităţilor, Oskár Jászi, prezenta,
la 14 noiembrie 1918, un amplu şi liberal proiect de autonomie etnică, în discuţiile de la Arad. Acest document
susţinea, între altele:
a) Guvernul ungar învesteşte Consiliul Naţional Român cu guvernarea oraşelor şi tuturor judeţelor în care românii
sunt în majoritate. Administraţia o dirijează în aceste teritorii „guvernământul român”;
b) „Guvernământul român” va fi reprezentat în guvernul maghiar, pentru aplanarea tuturor chestiunilor guver-
1 FEJTÖ 1988.
2 Unele surse susţin ideea conform căreia cinci milioane de unguri se regăseau în noile state limitrofe Ungariei (cf. SELLIER, SELLIER
1991;vezi şi SZAVAI 2002, 35).
3 MAJDÚ, NAGY, 1990, 314.
4 HOBSBAWM, 49.
5 FRANK 2002, 188-198.
6 ibidem
Analele ANTIM. Revistă de istorie, 8, 2008, p. 223-229