Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

fierari dintre vătraşi. Documentele menţionează că în fiecare sat sau gospodărie boierească sau mănăstirească
exista câte un rom fierar. Romii nenomazi dispuneau de un mic atelier care le oferea posibilitatea să confecţioneze
obiecte de tot felul. Pe când cei nomazi aveau la îndemână obiectele cele mai necesare şi îndeplineau în cele mai
dese cazuri obiectele la comandă. Către mijlocul secolului XIX romii fierari nomazi sunt tot mai mult tentaţi să se
sedentarizeze din motiv că activitatea dată le aducea un venit constant fără a fi necesar că cutreiere întreaga ţară.
Romii au mai practicat şi alte meşteşuguri. Ca de exemplu: sităria, fabricarea obiectelor casnice din lemn (linguri,
străchini, etc), cărămidăria, olăria ş.a. Mulţi romi au fost folosiţi de stat la scoaterea sării din ocne. Au fost folosiţi
şi ca brutari, cizmari.
Romii meşteşugari care locuiau în oraşe puteau să dispună de un mic atelier la o margine de oraş. Aici el îşi
confecţiona marfa, ca mai apoi să o vândă la piaţă. Uneori boierul sau mânăstirea trimetea romii la ucenicie în
oraşe ca apoi să dispună de o forţă de muncă ieftină. Având o predispunere pentru diferite meserii, romii foarte
uşor s-au inclus în viaţa economică modernă a ţărilor române. Boierii le ofereau posibilitatea robilor să însuşească
în special meserii noi.
Au fost folosiţi romii şi la muncile agricole, însă într-un număr mai redus. În acest domeniu a fost practicată
munca romilor în anumite romuri. Deşi există unele documente care menţionează despre romii care prelucrează
pământul aceştia sunt foarte puţini. În agricultură romii erau folosiţi la creşterea pomilor fructiferi în special. Un
număr mai mare de romi era concentrat la creşterea animalelor. Mai puţin la albinărit şi pescuit. Cu toate acestea,
ar fi de menţionat că romii sedentari au dispus de loturi arendate pe care îşi cultivau produsele necesare. Însă
acestea erau foarte mici şi neînsemnate. Romii prezentau o forţă de producţie ieftină şi foarte profitabilă. De aceea
boierii, mai ales în secolul XVIII au încercat că-şi mărească numărul prin cumpărarea de romi sau înrobirea
românilor.
Importante sume de bani aduceau şi romii domneşti. Aceştia plăteau anumite taxe şi obligaţiuni. Conform
datelor de la începutul secolului XIX, romii domneşti din Moldova (1878 de familii) aduceau un venit visteriei de
25 000 de taleri. La 1810, domnia în urma taxelor de pe arenda romilor, avea 125 000 de galbeni. 1 Un loc aparte
în economia românească l-au jucat romii aurari. Aceştia culegeau prin anumite tehnici aurul din nisipurile bogate
în astfel de minereu. În Moldova numărul lor era de câteva sute. Aurarii erau doar romii domneşti şi erau incluşi
într-o grupă aparte. Statul a încercat în permanenţă să protejeze acest grup al romilor. Ei erau scutiţi de impozite,
aveau venituri considerabile, însă aduceau şi statului venituri impunătoare. Domnitorul avea un dregător special
care se ocupa de activitatea romilor aurari. Romii aurari erau nomazi. Situaţia lor era grea din motiv că ei puteau
să-şi practice meseria doar sezonier. În perioada de iarnă ei se ocupau cu alte îndeletniciri care le asigura existenţa.
Către sfârşitul secolul XX, odată cu sărăcirea zăcămintelor de aur, această categorie dispare treptat. 2
Majoritatea romilor, de la primele atestări documentare sunt nomazi. Ei locuiesc în sălaşe sau corturi. Această
situaţie nu a fost schimbată de către stăpânii romilor. Faptul că trăiau în corturi, dar şi practicarea unor meserii ce
nu-i lega de un anumit loc, a făcut ca odată cu trecerea romilor la nord de Dunăre aceştia să nu-şi schimbe modul
de existenţă. Legarea romilor de glie s-a făcut relativ târziu – către secolul XIX. Dar şi în această perioadă o bună
parte din romi erau nomazi. Boierii şi mânăstirile impuneau doar o mică parte din ţigani să se stabilească cu traiul
pentru a practica meşteşugurile necesare. Ceilalţi însă cutreierau ţara în căutarea unui venit pentru a se hrăni şi a
plăti dările. Dintre nomazi putem evidenţia două grupe – una sunt romii sezonieri sau seminomazi. Aceştia sunt
acei romi care, în pofida îndeletnicirilor, sunt nevoiţi să se oprească într-un anumit loc un timp mai îndelungat,
un sezon, ca de exemplu aurarii. A doua grupă sunt romii ce îşi mută mereu locul de trai. Aceştia în cele mai dese
cazuri se stabilesc la marginea satului sau a oraşului, unde, după ce primesc comenzile necesare locuitorilor, le
execută, apoi pleacă. Atât primii, cât şi cei din a doua grupă se deplasau în căruţe care le serveau o bună parte a
vieţii drept locuinţă. Sosiţi la un loc anume romii îşi instalau corturi în care locuiau. Cu toate acestea mutarea de
pe un loc pe altul era practicată doar în perioada caldă a anului. De toamnă târziu şi până primăvara devreme romii
se întorceau pe moşiile boiereşti sau mănăstireşti. Anume atunci erau achitate către stăpâni toate taxele necesare.
Romii domneşti de asemenea în toamnă cereau învoirea de la vre-un boier sau mănăstire să se stabilească cu traiul
pe moşia acestuia.
1 BULAT, 1-6.
2 ŞERBAN 1959.
– 1 –