Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ţinut până la mijlocul secolului XIX, când vor fi date legi pentru eliberarea lor.
În ceea ce priveşte clasificarea ţiganilor din ţările române este de menţionat că aceştea sunt divizaţi în mai multe
grupe care se deosebesc după mai multe criterii. Clasificarea lor este cu atât mai dificilă cu cât unele categorii se
suprapun. Un criteriu de apreciere a romilor a fost apartenenţa la stăpân. Astfel romii se divizau în trei grupuri:
a) domneşti sau ai statului
b) mânăstireşti
c) boiereşti
Robii domneşti sau romii domneşti cum erau menţionaţi în documente constituiau un număr foarte mare din
totalul ţiganilor. Din documente reiese că iniţial domnitorul dispunea de toţi robii romi din ţară. El îi dăruia, îi
vindea la mănăstiri sau boieri. În cazul când ţiganii treceau din alte ţări în Moldova aceştia automat deveneau robi
ai domniei.
Îndatoririle romilor domneşti se limitau la îndeplinirea unor munci, în special meşteşugăreşti, în folosul domniei.
Ei achitau venituri considerabile statului de aceea domnitorul se străduia să menţină această categorie socială.
Cea mai mare parte dintre romii domneşti erau nomazii şi îşi schimbau mereu locul de trai în interiorul hotarelor
ţării. Însă existau şi romi din această categorie care erau stabiliţi în oraşe sau la curtea domnească şi îndeplineau
comenzile statului. În cazul în care romii statului şi cu cei domneşti sau boiereşti se căsătoreau atunci se încerca o
răscumpărare din partea uneia dintre părţi. Uneori copiii erau împărţiţi între stăpânii romilor.
O categorie aparte a romilor domneşti au fost „romii doamnei” 1 . Aceştia erau în posesia soţiei domnitorului.
Ea îi putea vinde sau dona după propria plăcere.
Romii mănăstireşti provin din donaţiile făcute de boieri şi domnie. Datorită faptului că astfel de acte erau foarte
des întâlnite, către sfârşitul secolului XVIII mânăstirile dispuneau de cei mai mulţi romi. Numărul robilor mânăstireşti
şi a celor boiereşti a crescut şi de pe urma căsătoriei romilor cu români. La căsătorie condiţia de bază era că
ambii soţi deveneau robi şi urmaşii lor la fel aveau aceeaşi soartă. La mănăstiri sau păstrat un număr important de
documente în care este redată situaţia romilor de pe moşiile mânăstirii. Este oglindit în documente stăpânul sau
locul de unde a venit situaţia fizică numărul copiilor etc.
La mânăstiri ţiganii erau folosiţi la munca agricolă sau cel mai des la lucrările din mănăstire şi din împrejurimi.
Romii erau folosiţi ca meseriaşi, aduceau lemne, îngrijeau de animale ş.a. Romii mânăstireşti care erau nomazi
erau obligaţi să plătească un impozit în favoarea mănăstirii.
Romii boiereşti care erau mai puţin la număr au ajuns în categoria dată graţie donaţiilor domneşti. Domnitorul
dona boierilor moşii cu toată populaţia, aici fiind incluşi şi romii. Boierii îi puteau vinde, pune în zălog, dărui etc.
În cazul în care boierul îşi vindea romii trebuia să fie dată şi o întărire din partea domnitorului. Pe moşiile boiereşti
romii se ocupau cu diferite meserii. Aceştia deşi erau foarte rar folosiţi la muncile agricole, totuşi, erau de o
importanţă majoră pentru satele boiereşti. Romii boiereşti fiind principalii producători de unelte meşteşugăreşti.
În afară de criteriul apartenenţei romilor la anumite categorii trebuie de ţinut cont şi de ocupaţiile pe care le
practica această populaţie. Aceştia formau grupuri destul de distincte specializate în anumite domenii. Acest lucru
a dus şi la diversificarea lor atât din punct de vedere al culturii, materiale cât şi a celei spirituale. Deşi toţi erau
robi, au existat romi nomazi care se deplasau în întreaga ţară exercitându-şi meseria şi plătind o taxă stăpânului.
Au existat şi romii sedentari care prestau în special servicii meşteşugăreşti în favoarea stăpânului.
La sfârşitul secolului XVIII începutul secolului XIX romii erau divizaţi conform ocupaţiilor în patru categorii:
1. rudarii sau aurarii se ocupau cu strângerea aurului din râuri. Categoria dată fiind seminomadă.
2. ursarii. Cei din categoria în cauză îmblau cu ursul prin ţară, fiind un fel de circ ambulant.
3. lingurarii – erau acei romi care se ocupau cu confecţionarea obiectelor de uz casnic.
4. lăieşii – erau romii nomazi care practicau fierăria sau se ocupau de furturi.
Toate aceste categorii de romi nu dispuneau de o locuinţă stabilă. Ei cutreierau ţara pentru a-şi vinde rezultatul
muncii lor în schimb – plăteau o sumă anumită de bani în folosul statului care era diferită pentru fiecare dintre
aceste patru categorii. În afară de aceste categorii, putem evidenţia după modul de obţinere a existenţei şi romii
domneşti nenomazi care se ocupau în special cu producerea obiectelor casnice sau erau servitori.
1 D.R.H.I.B., 25-30.
– 1 –