Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

etrospectıva deZvoltărıı orGanıZaŢıılor neGuvernamentale
– 0 –
lilia BOiCO
Universitatea de Stat din Moldova
Organizaţiile neguvernamentale reprezintă uniuni benevole de cetăţeni menite să reprezinte şi să apere interesele
membrilor săi, dar şi pe cele ale categoriilor sociale, a căror arie de interese coincide cu domeniul de activitate
al organizaţiei, fără a avea un scop lucrativ (de obţinere a profitului) şi de obţinere a puterii politice în stat. 1
Actualitatea problemei retrospectivei dezvoltării organizaţiilor neguvernamentale reiese din lipsa unui studiu
amplu în acest sens. În literatura de specialitate un loc aparte îl ocupă cercetarea evoluţiei conceptului societăţii
civile, fără, însă, să fie elucidată complex apariţia şi evoluţia sectorului asociativ.
De menţionat că unele elemente ale societăţii civile existau în unele state antice. Acestea erau nişte „manifestări”
neînsemnate ale societăţii civile, care erau în stricta combinare cu structurile bine ierarhizate ale societăţii.
Aşa, spre exemplu în Grecia Antică aceste elemente ale societăţii civile pot fi identificate în confrerii profesionale,
erane şi tiase, cu greu făcîndu-se deosebirea între ele. Sigur, acestea nu pot fi considerate organizaţii
neguvernamentale în sensul modern al cuvîntului, însă cercetarea lor prezintă interes.
Confreriile profesionale 2 sunt foarte cunoscute în Grecia Antică. Scopul fondării lor constă în întrajutorarea
reciprocă, deşi confreriile puteau constitui şi locuri pentru afacerile negustorilor. Ele erau sub protecţia unei divinităţi
sau a unui erou şi aveau regulamentele lor, tezaurul lor, preşedinţii, preoţii, adunările lor. Se cunosc confrerii
ale pescarilor de ton la Bizanţ, Sinope şi Trebizonda; ale pescarilor de bureţi în insula Amorgos; ale scufundătorilor
care culegeau scoici şi purpură pe coastele Eubeei şi ale Asiei Mici. Aproape pretutindeni existau confrerii
de lucrători în broderie, de tăbăcari, de cizmari, de vopsitori, de parfumeri, de bijutieri, de armurieri, de olari, de
cîrnăţari, de bucătari. Şi artiştii se grupau în confrerii – se cunosc astfel de organizări ale sculptorilor, pictorilor,
arhitecţilor, gravorilor, şlefuitorilor şi chiar a copiştilor (scribilor publici). În cetăţile maritime existau confrerii de
marinari şi de constructori de corăbii. Negustorii străini se asociau şi ei. Astfel, hermaiştii şi hieronanţii din Delos,
heracleiştii din Tyr, poseidoniştii din Berite erau fenicieni.
Eranele 3 reprezentau societăţi de ajutor reciproc. Se cunosc puţine date despre organizarea eranelor, dar ele par
să fi fost recunoscute de către stat. Ele îşi aveau preşedintele, casierii şi sindicii lor. Membrii eranelor se întruneau
pentru a se bucura împreună, dar şi pentru a se întrajutora: dacă vreunul dintre ei avea o nevoie, ceilalţi cotizau pentru
a-l ajuta, împrumutul fiind dat fără dobîndă. Aceste societăţi par să fi înflorit mai ales în Atena, în epoca clasică.
Tiasele 4 erau asociaţii religioase dedicate cultului unei zeităţi. Ele erau constituite adeseori din străini care
se asociau pentru a-şi cinsti zeităţile naţionale; dar şi grecii luau parte activă la aceste culte. Tiasele au înflorit
mai ales în epoca elenistică şi se regăseau în toată lumea greacă. Se cunoaşte un număr mare de tiase din Delos,
centrul de comerţ internaţional: heracleiştii din Tyr, poseidoniştii din Berite (ele erau în aceslaşi timp confrerii
profesionale). Printre zeităţile adorate în tiase se găseau divinităţile elenice (Apolo, Poseidon, Dionisos, Demeter,
Afrodita) sau zeităţi secundare (precum Muzele, Priap, Higia). Se întîlneau însă mai ales zeităţi străine şi orientale
(Helios rodian, Bendis, Hercule fenician, Adoris, Cabirii din Samotrace, zeii egipteni Isis, Osiris, Amon, Anubis,
Serapis). Cultele variau după divinităţi şi cuprindeau sacrificii, procesiuni, banchete ş.a. Tiasele puteau să fie doar
familiale sau profesionale; uneori ele grupau concetăţeni stabiliţi în aceeaşi cetate străină. Ele reuneau pe toţi cei
care vroiau să facă parte din ele – nu se făcea nici o distincţie, nici de vîrstă, nici de sex, nici de situaţie socială,
fiind admişi atît sclavii, cît şi femeile şi copii. Tiasele aveau preoţii şi preotesele lor, preşedintele şi biroul lor (ai
cărui membri, secretar şi trezorier, erau aleşi în fiecare an), adesea dispuneau şi de capelă, bunuri şi venituri, care
proveneau din moşteniri testamentare. De cele mai multe ori, tiasele eru conduse după un statut şi ţineau adunări
generale. Numele aderenţilor erau înscrise pe stele expuse într-un templu.
În Evul Mediu unele elemente ale societăţii civile erau caracteristice breslelor.
1 BOICO 2005, 26-31.
2 Dicţionar de civilizaţie greacă, Bucureşti, 1998.
3 Ibidem.
4 Ibidem.
Analele ANTIM. Revistă de istorie, 8, 2008, p. 203-206