Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

decretul lui Lenin privind autodeterminarea popoarelor din fostul Imperiu Rus era considerat principalul catalizator
al marelui eveniment 1 , văzut ca „încununând o luptă de mai mult de un secol, dusă de românii din această
provincie pentru păstrarea identităţii lor naţionale, a drepturilor politice şi sociale” 2 .
Procesul a continuat, istoricii români oficiali (precum cei doi amintiţi mai sus) făcând dese referiri la problema
Basarabiei; erau evidenţiate caracterul românesc al teritoriului dintre Prut şi Nistru, circumstanţele reunirii Basarabiei
şi Bucovinei de Nord la România în 1918; în acelaşi timp era denunţat caracterul artificial şi anacronic al marilor
imperii multinaţionale, destinate destrămării. Mai mult, în plan politic, chiar acordurile de la Helsinki (1975), ce
confirmau statu – quo-ul teritorial postbelic, erau considerate la Bucureşti doar o bază pentru identificarea „soluţiilor
corespunzătoare tuturor problemelor ce există încă în Europa” 3 , şi nu ca o sentinţă definitivă şi irevocabilă.
În 1976, însă, a avut loc o retragere de pe poziţiile “ofensive” de până atunci. Nicolae Ceauşescu, chemat la
ordine, în contextul intensificării zvonurilor despre o posibilă intervenţie sovietică pe Prut şi bulgară la Dunăre 4 ,
a declarat, la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste din iunie 1976, că între România şi Uniunea Sovietică nu
existau probleme teritoriale 5 . În august 1976 lui Ceauşescu i s-a indicat să viziteze Chişinăul, în drumul său către
Moscova, unde urma să se întâlnească cu Brejnev. Discursul rostit peste Prut s-a limitat la a face referire la relaţiile
dintre România şi R. S. S. Moldovenească numai în contextul relaţiilor dintre România şi Uniunea Sovietică 6 .
Ceauşescu a insistat asupra relaţiilor „prieteneşti şi frăţeşti” dintre România şi Uniunea Sovietică, sugerând în
acelaşi timp că nu poate exista nici o relaţie specială cu republica sovietică din stânga Prutului 7 . A urmat vizita lui
Brejnev la Bucureşti şi cea a lui Ivan Bodiul, Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al R. S.
S. Moldoveneşti, care a sosit la Bucureşti în decembrie.
Ulterior vizitei lui Brejnev, din toamna anului 1976, apărea lucrarea Curs universitar. Probleme fundamentale
ale istoriei patriei, a Partidului Comunist Român, curs unic de istorie ce urma să fie predat în toate facultăţile
începând din ianuarie 1977 în care se remarcă prudenţă în analizarea, de exemplu, a anexării din 1812 8 .
Reconcilierea istoriografică şi politică a fost de scurtă durată; studiile româneşti publicate cu prilejul centenarului
proclamării independenţei au lăsat documentele să vorbească de la sine despre fricţiunile ruso-române ante şi post
1877 9 . Factorii naţionali au fost revalorizaţi ca şi vectori ai marilor realizări, precum independenţa şi unirea.
În deceniul nouă istoriografia românească a continuat apropierea de adevărul istoric în problema Basarabiei
dar numai fragmentar şi fără a emite judecăţi sau caracterizări ale politicii româneşti sau sovietice. Procesul are
loc în contextul noilor raporturi româno-sovietice de după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii
Sovietice în 1985. Din nou s-a făcut referire la şedinţa solemnă din 27 martie/9 aprilie 1918, citându-se paragraful
care conţineau hotărârea de unire cu România: ”În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica
Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile ei
graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului
istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi
pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România” 10 . În acelaşi timp erau aduse în discuţie „notele ultimative prin
care guvernul sovietic a cerut retrocedarea Basarabiei,” 11 pe care guvernul român le-a acceptat „pentru a evita un
război” 12 .
În schimb, într-un manual universitar de istorie modernă a României din 1985, aparţinând unui reputat istoric,
Gheorghe Platon, referirea la Basarabia se face tangenţial, într-o paranteză în care se afirmă că Moldova de Est
– Basarabia – era anexată Imperiului ţarist în 1812 13 . Nu era, însă, o revenire la modelul anilor ’50, ci pur şi simplu
1 BRUHIS 1992, 100.
2 van MEURS 1996, 290.
3 POP 1992, 125.
4 ibidem.
5 van MEURS 1996, 292.
6 ibidem.
7 KING 2002, 108.
8 GEORGESCU 1991, 111.
9 POP 1992, 125.
10 Probleme... 1983, 89.
11 ibidem, 122.
12 ibidem.
13 PLATON 1985, 22.
– 1 –