Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Rusia, rămân sub dominaţia Porţii”, pasaj în care categorisirea Basarabiei ca parte a Principatelor Române este
evidentă 1 .
Într-un sens oarecum mai apropiat de realitatea istorică sunt tratate şi evenimentele din 1918; astfel, se face
referire la constituirea Republicii Moldoveneşti Independente şi la hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918, în
urma căreia “ Basarabia, teritoriu care în 1812 a fost încorporat la Rusia a intrat în componenţa României” 2 . În
schimb, în cea de-a doua ediţie a istoriei românilor, avându-i ca autori pe C. C. Giurescu şi D. C. Giurescu, apărută
în 1975 se arăta că: “Încă de la 24 ianuarie 1918, acea parte a Moldovei cuprinsă între Prut şi Nistru, condusă
de Sfatul Ţării, organ reprezentativ democratic, s-a proclamat republică “de sine stătătoare şi neatîrnată, având ea
singură dreptul de a-şi hotărî soarta în viitor”. Iar la 27 martie 1918, cu 86 voturi pentru, 3 contra, 36 abţineri (şi 13
absenţi), Sfatul Ţării a hotărât unirea acestui teritoriu dintre Prut şi Nistru cu România” 3 . Astfel, în decursul unui
singur an, apar modificări substanţiale ale formulărilor folosite pentru a descrie acelaşi eveniment istoric, trecându-se
de la “a intrat în componenţa României”, sintagmă pe cât de neutră pe atât de nocivă, având conotaţiile unei
anexări, la “unirea cu România”, expresie ce lăsa mult mai puţin loc de interpretare.
O transformare asemănătoare a căpătat şi momentul iunie 1940, care în aceeaşi ediţie a istoriei Românilor era
prezentat, este adevărat fără comentarii colaterale, aşa cum de fapt a şi fost, adică un “ultimatum prezentat guvernului
român de către guvernul sovietic” 4 .
Reacţia sovietică nu s-a lăsat aşteptată şi s-a produs prin intermediul R. S. S. Moldoveneşti 5 . Încă din 1970
autorităţile de aici au încredinţat unei comisii speciale de pe lângă Academie sarcina de a studia „legăturile slavovalahe
şi originea grupului naţional moldovenesc”, ajungând la concluzia, exprimată într-o serie de monografii,
că slavii de Est sunt strămoşii ruşilor, ucrainienilor şi bieloruşilor iar valahii au dat naştere moldovenilor, românilor
şi vlahilor balcanici. Mai mult, etapa finală a formării naţionalităţii moldoveneşti s-a produs în perioada în
care Basarabia se afla sub guvernare ţaristă, în secolul XIX! 6 . Astfel, într-un mod cu totul neştiinţific, naţionalitatea
română era împărţită după criterii geografice, negându-se caracterul unitar al populaţiei din spaţiul carpato
– dunăreano - nistrean. Spre sfârşitul anului 1974 înregistrăm momentul de apogeu al reacţiei istoriografiei de la
Chişinău, prin persoana lui Artiom Lazarev, care, într-o lucrare de aproape o mie de pagini, combătea “vederile
eronate” ale istoricilor români (Andrei Oţetea, Gh.Zaharia, Ion Popescu Puţuri, Ion Oprea şi Miron Constantinescu),
dar şi pe cele ale colegilor săi, blamaţi pentru că au fost “prea blânzi în polemicile cu colegii români, cel
mai adesea abţinându-se de la critica aprecierilor lor incorecte” 7 . Lucrarea a apărut la scurtă vreme înainte de
deschiderea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki, cartea trebuind să reamintească
factorilor de decizie de la Bucureşti să nu se îndepărteze prea mult de linia şi vederile Moscovei 8 . Evident, era
reluată teza conform căreia moldovenii au o naţionalitate, istorie, limbă şi tradiţii distincte de cele ale românilor,
ceea ce reprezenta o mistificare grosolană a istoriei românilor, bazată pe demonstraţii din cele mai fanteziste dar şi
pe aluzii referitoare la posibilitatea reeditării invaziei din Cehoslovacia în cazul continuării emiterii unor pretenţii
teritoriale asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord 9 .
“Ofensiva“ moldo-sovietică a atras reacţia Bucureştiului, inclusiv a liderului comunist de aici, într-o formă
voalată, desigur. Istoricii români au furnizat numeroase replici, odată comanda politică fiind dată; remarcăm aici
pe Florin Constantiniu şi Dan Berindei care au fost solicitaţi de istoricii oficiali Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu să
scrie o replică la cartea lui Artiom Lazarev. Lucrarea a desfiinţat bine înţeles argumentele ultimului, dar a rămas
doar în circuit închis, publicarea ei fiind socotită, totuşi, o provocare mult prea mare. În schimb, la Milano, sub
pseudonimul Petre Moldoveanu, C. C. Giurescu a publicat, în 1976, la editura Nagard, cartea Cum se falsifică istoria
10 în timp ce în ţară, istoricii făceau dese referiri la revenirea Basarabiei la România, în 1918. În acest context,
1 istoria României…, 1974, 214.
2 ibidem, 351.
3 GIURESCU C. C., GIURESCU D. C. 1975, 695.
4 ibidem, 775.
5 Pentru Pentru o analiză pertinentă a istoriografiei din timpul perioadei sovietice vezi ŢURCANU 2004, 65 – 82.
6 POP 1992, 124.
7 van MEURS 1996, 286.
8 POP 1992, 124.
9 ibidem.
10 ibidem, 288.
– 1 –