Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

crise, Marx furniza şi o cifră a numărului românilor ce trăiau în Basarabia, estimaţi la 896. 000, afirmaţie repetată
în prefaţa semnată de cei doi autori mai sus menţionaţi 1 .
De asemenea, în seria de opere complete Marx-Engels a fost publicat, în volumul 22, apărut în 1965, un articol
al lui Engels din 1890 intitulat Politica externă a ţarismului rus, vehement împotriva expansionismului acestui
imperiu. Evenimentul istoriografic nu a fost întâmplător, desfăşurându-se ca o consecinţă a noilor evoluţii a raporturilor
româno-sovietice 2 . Avem aici în vedere divergenţele apărute încă din 1962, pe fundalul concepţiilor
promovate de Hruşciov, la a XV-a sesiune a CAER, referitoare la „diviziunea internaţională socialistă a muncii”.
Cu ocazia reuniunii CAER de la Moscova din iunie 1962, România a respins orice planificare şi integrare supranaţională,
iar în acelaşi an, Gheorghe Gheorghiu Dej s-a disociat oficial, printr-o scrisoare adresată preşedintelui
John F. Kennedy, de acţiunea sovietică în Cuba 3 . Momentul de turnură l-a reprezentat însă Declaraţia Comitetului
Central al Partidului Muncitoresc Român din 22 aprilie 1964, în care s-a afirmat independenţa partidelor comuniste
în formularea unei politici proprii şi, în consecinţă, dreptul României ca stat suveran de a decide în toate
problemele - economice, sociale, politice. Prin acest document, comuniştii din România s-au detaşat de conceptul
sovietic al internaţionalismului socialist, subliniind, totodată, aderarea la principiile independenţei şi suveranităţii
naţionale, egalităţii depline, neamestecului în afacerile interne ale altor state şi partide şi cooperării bazate pe
avantajul reciproc 4 .
Semnificativ ni se pare faptul că anul 1964 cunoaşte şi o primă ridicare a problemei apartenenţei Basarabiei,
într-un context semioficial. Relatarea momentului o regăsim în memoriile lui Hruşciov care, împreună cu A. I. Mikoian,
s-a întâlnit la Piţunda cu delegaţia română condusă de I. Gh. Maurer la întoarcerea de la Beijing. Conform
lui Hruşciov, delegaţia română ar fi afirmat: „chinezii au spus că ne-aţi luat Basarabia. Nu am avut ce face decât
să-i ascultăm, deşi, desigur că noi nu mai avem nevoie de Basarabia.” Abilul Hruşciov comenta însă : „astfel românii
ne-au repetat ceea ce auziseră de la chinezi – dar nu şi-au exprimat dezacordul cu ceea ce chinezii spuseseră
despre Basarabia. Această conversaţie ne-a lăsat un gust neplăcut. Am început să bănuim că poate românii ne mai
poartă pică pentru revenirea Basarabiei la Uniunea Sovietică după război” 5 . Se observă, aşadar că, pe lângă faptul
că delegaţia română nu a combătut afirmaţiile chinezilor, formularea „nu mai avem nevoie de Basarabia” s-a făcut
la timpul prezent, fără a judeca apartenenţa istorică a Basarabiei.
Noua atitudine politică îşi făcea loc, din ce în ce mai mult, în realizările culturale. În 1966, în cel de-al patrulea
volum al Dicţionarului enciclopedic Român se arăta că “Războiul ruso - turc din 1806 - 1812 s-a încheiat cu
tratatul de pace de la Bucureşti; drept urmare, Rusia a anexat Basarabia, acea parte a pământului Moldovei situată
între Prut şi Nistru” 6 . În acelaşi timp, avea loc transformarea sintagmei “a ocupa” din ediţia anului 1962 în ceea ce
priveşte momentul ianuarie 1918 în formularea “Basarabia a intrat în componenţa României” 7 . La fel, ultimatumul
sovietic din 1940, văzut în perioada de dinainte de anul 1962 ca “soluţie paşnică” sau “înţelegere” era acum
, în anumite lucrări, “nota diplomatică”, o formulă ceva mai realistă 8 .
În paralel, partidul oferea noi posibilităţi de manifestare – servind evident scopurilor sale politice – în direcţia
reconsiderării istoriei Basarabiei şi a românilor din această provincie istorică. Au fost stimulaţi foştii membri ai
Sfatului Ţării să-şi scrie memoriile, chiar dacă acestea nu au fost utilizate în scrierile istoricilor profesionişti,
rămânând în arhivele Comitetului Central cu circuit închis. Aici au fost consultate de istoricii partidului, precum
Copoiu şi Voicu, mult mai aplecaţi asupra perioadei 1918-1940 decât Oţetea şi Giurescu, ale căror contribuţii se
axau pe perioadele anterioare anului 1917 9 .
Conceptul general elaborat de istoriografia română privitor la problema basarabeană s-a reflectat în istoria
României apărută în 1974. Astfel, referitor la războiul ruso-turc din 1806-1812 şi tratatul de pace care i-a urmat,
se arăta că “ voievodatele române, cu excepţia teritoriului dintre Prut şi Nistru – Basarabia, care fusese anexat de
1 MARX 1964, 6.
2 POP 1992, 122.
3 ibidem, 120.
4 TISMĂNEANU 1995, 154.
5 Khrushchev Remembers… 1976, 265.
6 Dicţionar…/IV 1966, 51.
7 ibidem, 203.
8 van MEURS 1996, 279.
9 ibidem, 280.
– 1 –