Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

dialectico-materială a procesului social, înţeleasă de pe poziţiile partinităţii comuniste reprezintă temelia istorismului
ştiinţific adevărat. Ideea principală a istorismului conform ideologiei marxiste este că procesul social
reprezintă legitatea obiectivă, iar motorul progresului este lupta de clasă 1 .
Cercetarea şi predarea istoriei în spiritul ideologiei comuniste presupunea nu doar tratarea problemelor de pe
principiile marxism-leninismului, ci şi utilizarea unui stil şi limbaj ideologizat. Fiecare episod al istoriei trebuia
formulat în termenii luptei de clasă, ai proletariatului şi imperialiştilor. Toţi aceşti termeni fiind deja definiţi de
clasicii marxism leninismului, puţini istorici îndrăzneau să-i redefinească, ceea ce împiedica mult posibilitatea
unui istoric de a exprima sau analiza o anumită problemă. 2
Înaintând ca obiectiv final al evoluţiei istorice – comunismul, ştiinţa şi învăţământul istoric a devenit domeniul
principal al frontului ideologic în ansamblu. Scopul acestora era de a forma la populaţie sovietică o concepţie
marxist-leninistă, de a-i educa ca activi constructori ai comunismului şi patrioţi înfocaţi ai „patriei socialiste” 3 .
Astfel, se preconiza de a crea un cetăţean sovietic tipic – “homo-sovieticus”. Prin urmare istoria pe lângă funcţiile
sale politice avea şi continuă să aibă un rol educativ considerabil. Necesitatea de noi cadre istorice care total să
corespundă cerinţelor noului regim, întru realizarea obiectivelor partidului, impunea necesitatea creării instituţiilor
de învăţământ superior şi a facultăţilor de istorie unde să fie pregătiţi istorici conform cerinţelor partidului.
Nu era îndeajuns “homo-sovieticus”, era nevoie de “historicus sovieticus”, de un om nou şi o istorie nouă. Astfel,
s-a purces la un drum lung, dar care s-a soldat cu o victorie totală. S-a format o armată întreagă de istorici care au
scris corespunzător gusturilor puterii. Obiectivele învăţământului istoric din RSSM adoptate la cele generale ale
URSS erau următoarele:
– Legitimarea regimului comunist din RSSM prin justificarea unor evenimente şi fapte (ale anilor 1812, 1940,
1944, etc.)
– Dezrădăcinarea ideii românismului din conştiinţa maselor prin instituţiile de învăţământ, literatură şi arta
moldovenească şi rescrierea „istoriei poporului moldovenesc.”
– Educarea unui patriotism sovietic prin susţinerea patriotismului local (moldovenesc), dar numai în cadrul
principiului „prieteniei popoarelor” şi a acceptării rolului progresiv în istoria Moldovei al poporului rus.
– Transformarea populaţiei care a fost sub ocupaţia „burghezo-fascistă” în adepţi fideli ai partidului comunist.
– Rezolvarea definitivă a „problemei basarabene”.
Facultăţile de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău şi a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” au
avut rolul decisiv în procesul de formare a specialiştilor istorici şi a cadrelor de partid din RSSM.
Facultatea de istorie Universităţii de Stat din Moldova îşi începe activitatea din momentul inaugurării Universităţii.
Iniţial, purta denumirea de Facultatea de Istorie şi Filologie. Responsabil de organizarea facultăţii şi
asigurarea începutului studiilor la l octombrie 1946 a fost numit Ioachim Grosul 4 .
Facultatea de Istorie şi Filologie avea în structura sa trei secţii; limba şi literatura moldovenească, limba şi
literatura rusă, istoria. Secţia de istorie, la rândul său, avea la început două catedre: Catedra de Istorie a Popoarelor
U.R.S.S. şi Catedra de Istorie Universală. Studiile se efectuau exclusiv în limba rusă. Pe parcursul anilor
1946-1960 funcţia de decan al Facultăţii de Istorie şi Filologie au deţinut-o atât specialiştii istorici, cât şi filologi.
Decani ai facultăţii au fost până la 1960: I. Grosul (1946-1948), M. Pustânikova (1948), A. Simonov (1948-1950),
I. Varticean (1950), M. Muntean (1950), A. Malikov (1951), I. Meşceriuk (1952), B. Ardentov (1952-1953), A.
Simonov (1953-1954), P. Mezenţev (1954), V. Senkevici (1954), I. Racul (1954-1957), M. Muntean (1957-1960).
Din 1960 şi până în 1970 decan al facultăţii a fost Afanasie Repida. 5
În 1962, Facultatea de Istorie şi Filologie şi Facultatea de Drept se reorganizează în Facultatea de Istorie şi
Drept cu două secţii – de istorie şi de drept, şi Facultatea de Filologie. În anul 1964 s-a luat hotărârea de a reorganiza
facultatea. S-au constituit două facultăţi de sine stătătoare: Facultatea de Istorie şi Facultatea de Drept, în
1 Ibidem, 75-85.
2 WILHELMUS Petrus VAN Meurs 1996, 48.
3 Osnovanye zadaci v izucenij istorij SSSR feodalinogo perioda, în “Voprocy istorii”, nr. 11, 1949, 3.
4 Ibidem, 218.
5 COZMA, 217.
– 1 0 –