Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

„naţionalismul burghez”, absolutizarea principiilor comuniste în detrimentul celor general-umane, însoţite de
scoaterea forţată din circulaţie a valorilor spirituale naţionale, duc, în ultimă instanţă, la neglijarea particularităţilor
şi tradiţiilor culturale specifice populaţiei băştinaşe. Confundarea intenţionată a specificului naţional cu naţionalismul,
identificarea tradiţiilor, obiceiurilor populare cu „patriarhalismul reacţionar” au contribuit la cultivarea
în conştiinţa multor români din stânga Prutului a unei atitudini indiferente faţă de trecutul istoric, limba şi cultura
proprie.
Biruinţa în cel de-al Doilea Război Mondial a provocat un interes sporit, de altfel firesc, faţă de trecutul istoric
al popoarelor din componenţa Uniunii Sovietice, însă acest interes se limita doar la elucidarea paginilor de luptă
ale poporului rus. Stalin „a încurajat şi exploatat intens patriotismul rus”, pus în slujba rezistenţei antigermane.
După război, el începe „educaţia politică” a populaţiei în spiritul internaţionalismului proletar, al combaterii „ideologiei
burgheze”. Pe de altă parte, Stalin încuraja dezvoltarea sentimentului naţional rus şi condamna patriotismul
popoarelor neruse. În faimosul său discurs din 24 mai 1945, Stalin proclama poporul rus drept naţiunea „cea
mai eminentă” a URSS. Acest discurs a fost semnalul unei intense campanii de exaltare a virtuţilor poporului rus,
conducător în URSS. Astfel, propaganda oficială acordă credit numai poporului rus şi nici unei alte naţionalităţi
a Imperiului Sovietic. În timpurile de cea mai grea încercare, întreaga linie de propagandă a fost comutată de la
comunism şi internaţionalism la patriotismul rus. Lui A. Nevski, D. Donskoi, Petru I, A. Suvorov, M. Kutuzov
şi altor figuri ale istoriei Rusiei Mari, necomuniste, li s-a oferit locul de onoare în emisiunile de radio, paginile
ziarelor, lecturilor, în activitatea cinematografică şi a instituţiilor cultural-educative. În primii ani de după război,
în incinta cluburilor, bibliotecilor se organizau expoziţii şi prelegeri pe temele: „Bătălia de pe gheaţă”, „Bătălia de
pe râul Neva”, „Bătălia de la Poltava”, „Războiul pentru apărarea patriei din 1812”, „Marele popor rus – naţiune
remarcabilă” etc. Aspectul definitoriu al „patriotismului rus” este insistenţa neîncetată asupra grandorii ruseşti,
rolului mesianic al Rusiei nu numai în istoria popoarelor Uniunii Sovietice, dar şi a întregii omeniri dovedite,
în trecut, în lupta împotriva tătaro-mongolilor, armatei Iui Napoleon, fascismului german şi care, astăzi, graţie
conducerii comuniste, construieşte o societate nouă, „viitorul luminos al omenirii”. Ei, ruşii, sunt acei care deţin
întâietatea în orice domeniu. De aici, postulatul, că dragostea pentru Rusia, pentru cultura şi modul de viaţă rusesc
trebuie să aibă prioritate faţă de dragostea pentru propria naţiune. De asemenea, se impune, în primul rând, prin
intermediul instituţiilor cultural-educative, tendinţa educării populaţiei în spiritul şovinismului sovietic şi a mitului
social, fabricat de partidul comunist, se instituie cultul societăţii sovietice, a „omului nou, a „noii comunităţi de
oameni”. Propagarea masivă prin toate mijloacele propagandistice a ideilor artificiale despre „reunirea poporului
moldovenesc”, „statalitatea sovietică moldovenească”, „formarea naţiunii socialiste moldoveneşti” s-au dovedit a
fi nu numai un procedeu eficace de deznaţionalizare a românilor din RSS Moldovenească, dar şi o modalitate de
perspectivă în dezbinarea neamului românesc. „Poporul moldovenesc”, după ce i s-a dăruit „statalitatea sovietică”,
„reunit” şi promovat la rangul de „naţiune socialistă”, este sortit contopirii cu masele ruseşti.
Prelucrarea metodică şi efectivă a conştiinţei populaţiei în spiritul antiromânismului a generat fenomenul unei
„românofobii a românilor”, care „reprezintă şi astăzi o realitate dintre cele mai dureroase, abil speculate de forţele
potrivnice cursului firesc spre reîntregirea ţării”.
Organizarea muncii politico-culturale cu caracter forţat şi obligatoriu avea loc concomitent cu impunerea şi
implantarea în sufletele oamenilor a ideologiei de import, antinaţionale, ce urma să asigure unitatea ideologică
a societăţii, întregul sistem cultural-educativ avea drept obiectiv modelarea unui om nou - „homo sovieticus”,
capabil să transpună în viaţă utopiile comuniste. Impunerea postulatelor staliniste se efectuează prin diverse activităţi
cultural-educative. Acestea, în cele din urmă, creează un climat specific, dinamitează convertirea unui tip de
conştiinţă politică, a unei mentalităţi, a unui mod de trai.
Instituţiile cultural-educative au preluat acelaşi spirit dogmatic nu numai în elogierea sistemului intern, dar şi
în elucidarea realităţilor externe. Astfel, cele mai importante evenimente din viaţa internaţională, situaţia din ţările
lumii, îşi găsesc interpretare şi sunt reflectate de instituţiile cultural-educative prin prisma şi viziunea propagandei
staliniste despre „dezbinarea lumii în două tabere diametral opuse”, teoria „înăspririi luptei ideologice dintre cele
două sisteme”. Evidenţiem în acest sens şi speculaţiile în jurul luptei pentru pace şi preîntâmpinării unui nou război
mondial, susţinerii mişcării comuniste internaţionale şi muncitoreşti, „ţărilor democraţiei populare”, „luptei
popoarelor împotriva jugului internaţional”, „întregul sistem de educaţie extraşcolară a fost subordonat scopului
– 1 –