Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

campanii agricole, încasarea impozitelor, colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti organizarea diverselor festivităţi
de esenţă sovietică şi comunistă 1 .
Politica de cadre în instituţiile cultural-educative tindea să formeze un „om nou” de intelectual, care să trateze
cultura ca pe un domeniu ordinar al vieţii sociale, coordonată şi dirijată conform necesităţilor partidului. Dogmatismul
reglementarea strictă a activităţii cadrelor de culturalizare, devotate cu trup şi suflet cauzei staliniste,
idealurilor socialismului, au dus la consolidarea unei suprastructuri adecvate sistemului.
Scopul suprem al noilor autorităţi, odată cu reîncorporarea Basarabie în componenţa Imperiului Sovietic devine
soluţionarea definitivă a „problemei basarabene”. Realizarea acestui obiectiv includea toate metodele clasice şi
moderne, fizice şi spirituale. Astfel, în plan economic se recurge la reorientarea şi subordonarea economiei ţinutului
intereselor Uniunii Sovietice, în plan politic şi social se deschide procesul de transformare a majorităţii covârşitoare
a populaţiei româneşti într-o minoritate în urma emigrării forţate peste Prut, a exterminării basarabenilor
folosiţi drept ,,carne de tun” în operaţiunile militare ale Armatei Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, a
foametei organizate, a deportărilor : sau strămutării „benevole” a băştinaşilor, a colonizării permanente a ţinutului
cu „specialişti” din diferite regiuni ale imperiului. Concomitent, în plan spiritual, se recurge la o activitate propagandistică
intensă pentru a modifica radical conştiinţa naţională a românilor basarabeni în perioada întregirii
neamului. Toate acestea şi-au găsit o asigurare şi justificare ideologică în activitatea instituţiilor cultural-educative.
De aici şi axaltarea excesivă a elementului politic în activitatea lor. Particularităţile conţinutului şi formelor
activităţii cultural-educative au fost generate de realităţi obiective, care, potrivit propagandei bolşevice cauzate
de „ocuparea temporară” a ţinutului, la început de „regimul ocupanţilor burghezo-moşiereşti ai României regale”,
ulterior de „ocupanţii germano-români” 2 . Mai mult chiar, istoria plasa Basarabia pe o poziţie unică între celelalte
teritorii reanexate recent de Uniunea Sovietică. Alcătuită în cea mai mare parte din teritorii răpite României în
1940, RSS Moldovenească era singura republică sovietică ce rămânea încă un obiectiv potenţial al iredentismului
străin. Semnare a Tratatului de pace de la Paris în 1947, prin care regimul prosovietic de la Bucureşti accepta încorporarea
Basarabiei în imperiul de la Răsărit, nu avea să aducă liniştea noului stăpân, în acest context, investigaţiile
recente vin să confirme acest fapt: „Rezistenţa deosebită la asimilare a ţăranilor basarabeni a făcut ca românii
din RSS Moldovenească – locuind în cea mai mare parte la sate – să fie printre etniile din imperiul sovietic, care
au provocat cele mai multe dificultăţi regimului de la Moscova” 3 .
De aceea, activitatea ideologică a partidului va fi însoţită de aplicarea unor metode violente, de deportări şi exterminare
a celor mai conştiente pături ale populaţiei republicii. Majoritatea celor condamnaţi şi represaţi în primii ani
postbelici erau învinuiţi de „naţionalism’’, adeziune la diferite partide „burghezo-naţionaliste” 4 . Pe lângă cauzele de
ordin ideologic şi geopolitic, care au determinat conţinutul activităţii propagandistice, trebuie luate în considerare şi
următoarele aspecte: era necesar să se şteargă din memoria basarabenilor urmele criminale lăsate de regimul sovietic
în perioada primei ocupaţii din anii 1940-1941 (atrocităţile şi crimele comise faţă de acei care nu manifestau loialitate
puterii sovietice, dezgroparea de către autorităţile româneşti a mormintelor jertfelor terorii staliniste în Chişinău
şi alte localităţi ale ţinutului, deportările de la 13 iunie 1941, distrugerea obiectivelor economice şi de menire socialculturală
de către geniştii sovietici în timpul retragerii Armatei Roşii de pe teritoriul Basarabiei în iulie 1941 etc.).
În aceste condiţii întreaga activitate cultural-educativă avea drept obiectiv frustrarea românilor basarabeni,
deveniţi oficial moldoveni, de ideile renaşterii naţionale şi unităţii de neam. Noile autorităţi au recurs la o revizuire
totală a valorilor spirituale şi naţionale. Prin politica de la centru s-a impus şi s-a organizat o adevărată isterie
românofobă. Participarea României alături de Germania în războiul contra Uniunii Sovietice pentru redobândirea
Basarabiei şi reîntregirea neamului românesc şi, mai ales, în campania militară de peste Nistru în adâncul teritoriului
sovietic au fost vehiculate de propaganda oficială în scopul cultivării urii faţă de românii de peste Prut.
Românofobia a devenit doctrina ideologiei de stat şi o idee obsedantă a întregului sistem de instruire şi educaţie,
având drept chintesenţă sloganul „naţionaliştii moldo-români sunt duşmanii de moarte şi călăii poporului moldovenesc,
trădătorii intereselor lui naţionale” 5 . Ea a început să fie cultivată odată cu reinsaturarea regimului sovietic
1 Ibidem, inv. 3, d. 228, p. 57; d. 245, p. 90; inv. 4, d. 309, p. 62, 64
2 Moldavskaja S.S.R. v Velikoy..., p. 405; Kulitura Moldavyj za godî Sovetskoy vlasty..., p.147,221, 230, 246, 248..
3 Ion Constantin, op. cit., p. 32-33
4 „Cugetul”, 1993, nr. 3-4, p. 51.
5 Kulitura Kulitura Moldavyj za godî Sovetskoy vlasty vlasty.., p. 113-115, 148-149.
– 1 –