Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Soroca 1 – unica instituţie de profil din republică. Însă, în virtutea cauzelor de ordin obiectiv şi a unor împrejurări,
suscitate atât de secetă, cât şi de foametea organizată, instituţia nu reuşea să realizeze planul de admitere al
studenţilor şi implicit de pregătire a specialiştilor 2 . Astfel, primele patru promoţii (1947-1950) numărau 140 de
absolvenţi, dintre care doar 75 de români 3 . E în afara oricăror îndoieli că acest număr neînsemnat de absolvenţi era
insuficient pentru a completa cu cadre reţeaua crescândă de cluburi şi biblioteci din republică. Problema pregătirii
cadrelor cu studii speciale a rămas în fond nesoluţionată. Deşi datele statistice indică unele schimbări de ansamblu,
totuşi, nivelul de studii şi profesional al cadrelor rămânea în urmă cu mult faţă de alte categorii de specialişti
din economia naţională a republicii. Spre exemplu, la sfârşitul anului 1950 din 2470 de lucrători ai sistemului,
cota cadrelor cu studii primare şi medii incomplete constituia 77%, cu studii medii şi superioare numai 23%,
inclusiv cu studii speciale de bibliotecar şi speciale de luminare culturală, corespunzător, doar 3,3% şi 1,3% 4 . O
atare stare de lucruri avea loc pe fundalul succeselor imaginare din domeniul învăţământului public al republicii,
al vastelor măsuri întreprinse de organele de partid şi sovietice, care în aparenţă trebuiau să contribuie la creşterea
potenţialului de cadre pentru instituţiile cultural-educative. În realitate, cu cât era mai jos nivelul de studii, de
cultură generală, cu atât mai uşor erau manipulate direcţiile şi conţinutul activităţii lucrătorilor. Formele de bază
în pregătirea şi reciclarea cadrelor au devenit, în aceste împrejurări, cursurile de calificare, seminarele şi consfătuirile.
Pregătirea cadrelor pentru instituţiile cultural-educative, în condiţiile ideologizării excesive a întregului
sistem social, se limita la însuşirea dogmelor „Cursului scurt al istoriei P.C. (b) din toată Uniunea”, la studierea
„biografiilor conducătorilor” şi hotărârilor partidului în domeniul culturii, artei, literaturii şi muncii ideologice 5 .
Activitatea lor ulterioară era orientată şi dirijată prin publicaţii speciale, planuri, instrucţiuni, buletine informative,
indicaţii şi recomandări metodice, minuţios elaborate 6 , prin intermediul cărora se impunea un anumit conţinut al
lucrului cultural-educativ, care să satisfacă perfect intenţiile autorităţilor de a educa astfel o generaţie „nouă” de
oameni. Executarea întocmai a acestora era un criteriu esenţial în aprecierea calificării profesioniste.
Un interes aparte prezintă componenţa naţională a cadrelor de culturalizare. Deşi oficial necesitatea promovării
acestora se declara, în realitate situaţia era cu totul de altă natură. Din contra, se atestă o descreştere considerabilă
a ponderiii românilor in răndurile lucrătorilor din domeniul culturii. Astfel, dacă în anul 1947 se numărau
1045 români din 1841 lucrători, deja în anul 1949, în pofida unui spor general, numărul lor s-a redus la 1024 din
2 245 7 . Ei nu constituiau nici 50%. O situaţie şi mai alarmantă se înregistra, în special, în veriga superioară de conducere
a sistemului. Spre exemplu, în anul 1949 din 67 de şefi de direcţii raionale şi orăşeneşti de cultură numai
16 erau români 8 , majoritatea cadrelor fiind aduse din afara republicii. Nebăştinaşii au ocupat majoritatea absolută
a funcţiilor şi în aparatul de conducere al Comitetului pentru afacerile instituţiilor cultural-educative din cadrul
Consiliului de Miniştri al RSSM. Educaţi în spiritul şovinismului velicorus, refractari la tot ce ţinea de specificul
ţinutului, de cultura populaţiei autohtone, de limba română şi istoria naţională, aceştia erau, de regulă, „specialişti
în materie de rusificare. În calitate de mesageri ai centrului imperial, ei aveau drept obiectiv impunerea unui sistem
şi conţinut al educaţiei extraşcolare ce urma să conducă la dispariţia treptată şi metodică a particularităţilor naţionale
din activitatea instituţiilor cultural-educative, stabilirea tradiţiilor şi obiceiurilor de import, în ultimă instanţă,
la deznaţionalizarea şi rusificarea populaţiei băştinaşe.
Dependenţa administrativă, materială şi disciplinară de organele de partid sovietice a făcut, în cele din urmă,
din cadrele de culturalizare nişte funcţionari ideologici. De altfel, cadrele instituţiilor cultural-educative s-au dovedit
a fi mai apte de propagandă decât capabile a fi la înălţimea exigenţelor profesionale. Documentele depistate
în arhive, atestă faptul că majoritatea absolută a lucrătorilor din sistemul luminării culturale a fost antrenată în calitate
de împuterniciţi la organizarea diferitelor campanii politico-gospodăreşti: alegeri în sovietele de diferit nivel
1 Kulitura Moldavyj za godî Sovetskoy vlasty..., p. 118; Hronologyceskoe sobranie zakonov Moldavskoi SSR Ukazov Prezidiuma Verhov-
nogo Soveta i postonovlenyj pravitelistva Moldavskoi S.S.R., A.N. a R.M., f. 3026, inv. 5, d. 503, p. 47
2 Ibidem, d. 37, p. 98; f. 3026, inv. l, d. 109, p. 120; d. 188, p. 225; A.O.S.P. a R.M., f. 51, inv. 5, d. 503, p. 47.
Ibidem, d. 37, p. 98; f. 3026, inv. l, d. 109, p. 120; d. 188, p. 225; A.O.S.P. a R.M., f. 51, inv. 5, d. 503, p. 47.
3 Ibidem, inv. 9, d. 320, p. 85; d. 325, p. 125; A,N. a R.M., f. 3026, inv. l, d. 149, p. 120.
Ibidem, inv. 9, d. 320, p. 85; d. 325, p. 125; A,N. a R.M., f. 3026, inv. l, d. 149, p. 120.
4 Ibidem, Ibidem, d. 188, p. 97
5 Ibidem, d. 56, p. 27-29; 32-33; „Sovetskaja Moldavja”, 3 octjabrja 1945
6 A.N. a R.M., f. 3026, inv. l, d. 59, p. 208, 224; f. 3203, inv. l, d. 2, p. 1-151; d. 3, p. 1-85; f. 2937, inv. l, d. 22, p. 21; f. 2848, inv. 2, d. 119,
p. 92; A.O.S.P. a M., f. 51, inv. 5, d.503, p. 9.
7 Ibidem, d. 495, p. 7; inv. 8, d. 393, p. 5-6; d. 320, p. 45, 83; d. 325, p. 125; d. 326, p. 33.
8 Ibidem, Ibidem, d. 393, p. 24-25.
– 1 1 –