Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ınstıtuŢııle cultural-educatıve ca ınstıtuŢıı ıdeoloGıce În r.s.s.m.
– 1 –
marcel COBîleanU,
uPS “ion Creangă”
În urma reanexării Basarabiei în 1944 de către trupele sovietice, „eliberatorii” şi-au impus din nou abuziv modelul
propriei civilizaţii. Partidul bolşevic a încercat, sub lozinca „revoluţiei culturale”, să modeleze un „om nou”.
Aceasta presupunea educarea unui „homo sovieticus” prin lipsirea românilor din stânga Prutului de limbă, alfabet,
cultură, istorie, tradiţii. Obiective precum deznaţionalizare şi rusificare, o completă revizuire a trecutului neamului,
a ideilor de statalitate, patriotism şi naţiune, simultan cu alfabetizarea populaţiei prin scrisul rusesc, urmau a
fi nucleul întregii politici „culturale” în R.S.S. Moldovenească. Formele şi metodele prin care regimul comunist
a căutat să-şi realizeze scopurile programatice au variat de la o perioadă la alta. Dar mijloacele cele mai eficace
(într-o epocă în care toate sursele de informaţie şi propagandă, instituţiile de instruire şi educaţie erau monopolizate)
s-au dovedit a fi şcoala pentru generaţia în creştere sau instituţiile cultural-educative pentru populaţia adultă.
Pe parcursul întregii perioade a societăţii sovietice se modifică sarcinile, structura organizaţională şi formele
de dirijare a instituţiilor cultural-educative în sistemul suprastructurii totalitariste, dar esenţa rămâne neschimbată;
ele sunt permanent nişte instituţii ideologice, un punct de sprijin al partidului comunist în activitatea de agitaţie
şi propagandă, având menirea de a facilita monopolizarea puterii, de a instaura dominaţia totală în viaţa socială.
Chiar şi la o examinare succintă a sarcinilor instituţiilor cultural-educative se remarcă faptul ca în activitatea lor a
fost prestabilit primatul conţinutului politic asupra celui spiritual 1 , atitudinea de clasă în aprecierea evenimentelor
si fenomenelor, primordialitatea politicii partidului comunist, concepţia moralei comuniste, bazată pe interesele
luptei de clasă a proletariatului 2 .
Activitatea instituţiilor cultural-educative, deopotrivă cu cea a altor instituţii ideologice, era concepută ca un
instrument de îndoctrinare politică, înstrăinare naţională şi cultivare a românofobiei.
Odată cu reinstaurarea regimului romunist în Moldova în 1944, în condiţiile grele de război, începe şi restabilirea
sistemului sovietic de instituţii cultural-educative 3 . Era un semn sigur că acestora le revenea un rol aparte
în noua suprastructură. Pentru început, în urma naţionalizării totale, a fost lichidat sistemul educaţiei extraşcolare
existent în Basarabia între anii 1918-1940 şi 1941-1944, care, în interpretarea bolşevică, ar fi avut menirea de a
„întuneca” şi ,.româniza” populaţia băştinaşă. Acest act urmărea scopuri geopolitice bine definite. Se întreprind
măsuri extraordinare, cum ar fi interzicerea activităţii instituţiilor naţionale de luminare culturală (asociaţii, societăţi,
cămine culturale etc.), naţionalizarea întregului fond de cărţi. Sub motivul „curăţirii” bibliotecilor de
literatura antisovietică sunt scoase din circulaţie şi nimicite cărţile româneşti 4 . În modul acesta activitatea noului
sistem de instituţii cultural educative a devenit o prerogativă a statului, fapt care în condiţiile de atunci însemna
subordonarea scopurilor, mijloacelor şi metodelor lucrului de culturalizare a intereselor sistemului totalitar.
Analiza efectuată cu privire la reţeaua de instituţii cultural educative arată faptul că în dezvoltarea ei au intervenit
anumite schimbări cantitative şi calitative. Astfel, spre sfărşitul anului 1950, conform documentelor oficiale,
în republică activau 1146 de cluburi sateşti, 67 de case de cultură, 175 de case de lectură, 7 muzee, 394 de instalaţii
cinematografice şi 1572 de biblioteci cu un fond de 2110 mii cărţi 5 . Datele însă reprezintă doar aspectul decorativ
al procesului. Realmente, toate eforturile autorităţilor erau orientate în direcţia antrenării cât mai urgente şi masive
a populaţiei în sfera de influenţă a noilor instituţii ideologizante. Pentru realizarea obiectivelor propagandistice
nu erau cruţate nici mijloacele financiare, nici eforturile umane. Cantitatea, bineînţeles, nu poate înlocui calitatea.
Altlel spus, cultura a cunoscut o dezvoltare pe orizontală, antrenând masele largi ale populaţiei în noile realităţi.
Acest proces este o etapă inevitabilă în impunerea dictatorială a unei noi culturi, în activitatea organelor de partid
şi sovietice se profilează mai pregnant tendinţa de acordare a priorităţilor anume cluburilor săteşti, caselor de
lectură, ungheraşelor roşii şi bibliotecilor cu un fond redus de cărţi, adică acelor focare de cultură la restabilirea
Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare: A.N.R.M.), f. 3026, inv. 1, d, 59, p. 46.
2 V.I. Lenin, Opere, vol. .41, p. 349, 379-380, 452, 454. 454
1 Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare: A.N.R.M.), f. 3026, inv. 1, d, 59, p. 46.
3 Moldavskaja S.S.R. v Velikoi Otecestvenoy voine Sovetskogo Sojuza, Sb. Doc., t. l, p. 405-406; A.N.R.M., f. 3026, inv. l, d. 2, p. 1-2.
4 Arhiva Organizaţiilor Social Politice a Moldovei (în continuare A.O.S.P.M.), f. 51, inv. 2, d. 9, p. 137.
Arhiva Organizaţiilor Social Politice a Moldovei (în continuare A.O.S.P.M.), f. 51, inv. 2, d. 9, p. 137.
5 A.N.R.M., f 3026, inv. l, d. 39, p. 40-44..
Analele ANTIM. Revistă de istorie, 8, 2008, p. 179-186