Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

mane pentru obţinerea din partea statului român a concesionării terenurilor petrolifere, dar şi a bunelor relaţii ce
existau între cele două ţări.
Tot la 10 mai 1905, odată cu publicarea iradelei, Abbduraahman, ministrul turc al justiţiei şi al cultelor a dat o
teşkerea patriarhului Ioachim III, prin care arăta că: ”valahii nu vor putea fi împiedicaţi de a celebra ceremoniile
cultului de către preoţii lor şi în limba naţională, nici nu vor fi împiedicaţi de a servi de această limbă în şcolile
lor.” 1 Cele două documente emise de administraţia centrală otomană au provocat o adevărată undă de şoc la nivelul
conducerii Bisericii Ortodoxe şi a guvernului elen şi au generat reacţii virulente, amplificate de starea de
nemulţumire existentă la Atena. Pe 20 mai Patriarhul a fost personal la Marele Vizir pentru a protesta împotriva
iradelei 2 , iar ministrul de externe grec a declarat că aromânii „sunt de curată rasă grecească şi sunt devotaţi ideii
elenice”. 3 Declaraţiile şi acţiunile factorilor implicaţi în propaganda greacă din Macedonia dovedeau nu doar
starea de nemulţumire, ci şi crisparea autorităţilor în faţa unui fapt împlinit, care le afecta serios interesele. În
aceste condiţii, prima şi cea mai accesibilă modalitate de ripostă a fost încurajarea bandelor să atace populaţia
românească din cele trei vilaete. Noile condiţii din Macedonia au determinat reacţia autorităţilor române, care
au solicitat reprezentantului la Atena, Papiniu să poarte discuţii cu ministrul de externe şi cu regele George I în
vederea opririi violenţelor. 4
Faţă de atitudinea oficialităţilor elene şi faţă de violenţele îndreptate împotriva aromânilor a luat poziţie mai
întâi „societatea civilă” din România. În iulie 1905 s-a înfiinţat la Bucureşti o „Ligă antigrecească”, formată ca
urmare a „indignării spontanee a întregii noastre opiniuni publice contra procedurilor greceşti.” 5 Liga a convocat o
întrunire la sala „Dacia”, unde s-a dat citire unei moţiuni prin care se protesta împotriva „actelor criminale” întreprinse
asupra aromânilor, a complicităţii Greciei cu Patriarhia şi a sprijinului acordat de populaţia elenă din Regat
bandelor criminale. Moţiunea se încheia cu apelul către „românii de pretutindeni să rupă orice fel de legătură cu
grecii”. 6 O manifestare similară de protest a avut loc şi la Giurgiu, unde steagul grec a fost ars. 7
Influenţate sau nu de aceste manifestaţii, autorităţile române au interzis la sfârşitul lui iulie 1905 intrarea în ţară
a ziarelor greceşti 8 , care lansaseră atacuri virulente la adresa aromânilor, a intereselor României şi a drepturilor
acesteia de a se amesteca în Balcani.
Criza diplomatică a intrat într-o nouă etapă în septembrie 1905, când, pe fundalul nemulţumirii guvernului de
la Atena faţă de manifestaţiile antigreceşti din România, reprezentantul Greciei la Bucureşti a trimis o scrisoare lui
I. Lahovary, în care prezenta punctul de vedere al statului său. Textul preciza că: „Datorită manifestaţiilor ostile
care au avut loc în mai multe puncte ale României, în cursul cărora s-au pronunţat cuvinte injurioase la adresa
naţiunii şi guvernului elen, în urma persecuţiilor la care sunt expuşi supuşii greci, în urma măsurilor de expulzare
luate fără nici un motiv contra directorului şi redactorului ziarului „Patris” şi contra altor supuşi greci şi în urma
refuzurilor de a da urmare reclamaţiilor guvernului grec prin notele mele 612, 616, 618, 647, 648 [pentru pedepsirea
ofiţerilor de la Giurgiu] considerăm că grecii nu mai pot fi protejaţi.” 9 Ulterior, Tombazis a părăsit capitala
română, plecând în concediu şi lăsând Legaţia şi arhivele în paza cancelarului Varvalis. Drept răspuns Lahovary
a telegrafiat la 6/19 septembrie 1905 lui Papiniu, cerându-i să părăsească, la rândul său, Legaţia din Atena, fără a
mai face vizita necesară regelui George I. 10
Acest moment al retragerii şefilor de Legaţii a fost provocat, aşa cum rezultă şi din cronologia evenimentelor,
dar şi din întreaga evoluţie politică de până atunci, de Grecia şi el a fost ultimul act şi cel mai important înainte de
ruperea propriu-zisă a relaţiilor diplomatice, din mai 1906.
Începutul de secol XX a adus, aşadar, pentru zona balcanilor şi pentru relaţiile româno-greceşti o schimbare
substanţială a coordonatelor politice. Aflate sub semnul cooperării în 1900 şi 1901, raporturile între Bucureşti şi
1 ZBUCHEA 1999, 73.
2 AMAE, Problema 21, vol 47, 1905 (martie-iunie), f.155.
3 Documente diplomatice. Afacerile..., 1905, 4.
4 AMAE, problema 47, 1905 (martie-iunie), f. 195.
5 „Adevărul”, „Adevărul”, 18 iulie 1905, p. 1.
6 ibidem, nr. 5724, 21 iulie 1905, p. 1.
7 Documente diplomatice. Afacerile... 1905, 78.
8 VELICHI 1969, 535.
9 Documente diplomatice. Afacerile... 1905, 88.
10 ibidem, 89.
– 1 –