Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

atât înalţi clerici, cât şi funcţionari ai statului grec. Faptul a fost probat de documente care îi atestă veridicitatea.
Astfel, C. Georgescu, consulul României la Monastir, informa Legaţia română din Constantinopol, prin raportul
din 25 octombrie 1904, că poliţia a găsit asupra unui grec, Eraclie Matli, o scrisoare ce conţinea informaţii privind
organizarea bandelor greceşti în care era implicat şi consulul grec Callerghis, ulterior chemat la Atena. 1 În 15/28
decembrie 1904, într-un alt raport, de data aceasta al Legaţiei din Constantinopol se preciza că a fost descoperită
o scrisoare asupra unui şef de bandă, prin care el era recomandat de consulul Greciei la Salonic, Coromilas, mitropoliţilor
de la Monastir, Salonic, Florina şi Castoria. 2 Autorităţile române constatau astfel legătura strânsă între
bande, şefii religioşi şi oficialităţile greceşti, care acţionau concertat pentru anihilarea propagandei susţinută de
Bucureşti. Folosindu-se de corupţia din sistemul administrativ otoman, ei au reuşit să atragă de partea lor numeroşi
funcţionari turci, care s-au transformat în unelte ale represiunii contra aromânilor. 3 În această situaţie statul
român a început demersurile diplomatice în vederea rezolvării crizei apărute în Macedonia. Ministrul României
la Constantinopol, Derussi îi scria ministrului de externe Iacob Lahovary că a purtat discuţii cu ambasadorul rus
Zinoviev, iar acesta i-a sugerat „să-i dau o notiţă documentată despre toată afacerea şi mi-a făgăduit că va însărcina
apoi pe Agentul Civil rus să facă o anchetă”. Demersuri similare urmau a fi făcute şi pe lângă reprezentanţii
Germaniei şi Italiei. 4 Guvernul de la Bucureşti a încercat să intre în tratative şi cu partea elenă, în speranţa rezolvării
pe cale diplomatică a crizei. Într-o notă nesemnată, adresată consulului general al Greciei la Filipopol, Varabasfi,
autorităţile române îşi exprimau poziţia faţă de starea gravă a situaţiei aromânilor şi propunea guvernului
de la Atena colaborarea pentru rezolvarea conflictului. Nota era scrisă în termeni prudenţi, începând cu formula
„Guvernul Regal Român nu s-a gândit să facă responsabil Guvernul Regal de la Atena de fapte ce s-au petrecut la
frontiera Regatului grec cu Turcia”. 5 Documentul continua cu precizarea că exista posibilitatea intervenţiei autorităţilor
elene pentru „luminarea cetăţenilor asupra veritabilelor interese şi asupra utilităţii pentru greci să trateze ca
prieteni pe românii din Macedonia.” 6 Motivaţiile acestei atitudini dorite de oficialităţile române erau atât de ordin
diplomatic, cât şi cultural. Pe de o parte, România nu urmărea să ducă în Macedonia o politică de cucerire, de
anexiune teritorială, lucru imposibil, de altfel, din cauza poziţiei geografice şi pe de altă parte, acţiunea culturală
întreprinsă în cele trei vilaete nu putea fi cauza întreruperii bunelor relaţii între cele două state, relaţii sacrificate
doar de dorinţa „de a vedea rugându-se şi citind în greacă oameni care nu înţeleg limba.” 7 Apelul lansat de partea
română era adresat atât factorilor de decizie, cât şi „savanţilor şi numeroaselor societăţi ce există în Grecia”, a
căror contribuţie, prin îndemnuri la pace, putea fi decisivă în procesul de conciliere a celor două comunităţi.
În pofida demersurilor oficiale, violenţele au continuat în Macedonia, înregistrându-se noi victime în rândul
aromânilor. La 18 februarie 1905 Legaţia din Constantinopol comunica ministrului de externe informaţii referitoare
la asasinatele unei bande greceşti sub conducerea căpitanului Iani, care a omorât doi preoţi, Teodosie
şi Christu şi un notabil român, Tomaide Şoimu, din comuna Negovani. Aceeaşi bandă l-a omorât pe superiorul
mănăstirii române din Oşani (din vilaetul Salonic), la 25 februarie 1905. 8 O altă crimă a cărei cruzime nu mai lasă
loc comentariilor s-a produs lângă Busa, pe drumul spre Grebena. Victima a fost aromânul Sotir, căruia i-au fost
tăiate picioarele şi capul, iar pe cadavru a fost găsit următorul bilet în limba greacă: „Ascultaţi voi Vlahilor, voi
Românilor şi creştinilor ortodocşi, acela care îşi va părăsi religia ortodoxă şi va lucra contra intereselor neamului
grecesc va păţi ca românul Sotir.” 9 Corespondentul ziarului „Adevărul” în Macedonia scria şi el despre atrocităţile
petrecute împotriva aromânilor: „Îi omoară în chipul cel mai barbar, cu toporul, jupuindu-le pielea, tăindu-le
nasul, scoţându-le ochii, iar popilor smulgându-le barba şi punând-o la... şezut!” 10
Aceste evenimente se produceau pe fundalul crizei la vârf în ierarhia Bisericii Ortodoxe. Patriarhul era în conflict
deschis cu membrii Sfântului Sinod şi nu mai avea nici un fel de autoritate în teritoriu. În astfel de condiţii,
1 ibidem.
2 ibidem, 28.
3 Arhivele Ministerului Afacerilor Externe (în continuare AMAE), Problema 21, vol. 46, 1905, f. 3.
4 ibidem, f. 1.
5 ibidem, f.16.
6 ibidem.
7 ibidem.
8 Documente diplomatice. Afacerile... Afacerile...1905, 29.
9 AMAE, Problema 21, vol. 46, 1905, f. 138.
10 ibidem.
– 1 0 –