Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Amplificarea tensiunii diplomatice s-a desfăşurat pe fundalul escaladării conflictelor între greci şi români şi
a unui val de represalii îndreptate împotriva membrilor comunităţii româneşti sud-dunărene. Primii vizaţi au fost
fruntaşii acestei etnii, care au fost chemaţi în faţa instanţelor judecătoreşti sub tot felul de acuzaţii. Peste 400 de
aromâni au trecut numai prin tribunalele comunei Ghevgheli şi a Curţii Extraordinare din Salonic, cea mai mare
parte fiind achitaţi după o închisoare „preventivă” de 8-10 luni. 1 Ei erau de fapt victimele uneltirilor populaţiei
elene sau ale „grecomanilor”, care redactau scrisori false, incriminante pentru aromâni (cum a fost cazul institutorului
Constantin Canacheu) 2 , pe care le trimiteau apoi autorităţilor otomane. Prin aceste scrisori grecii plasau
responsabilitatea dezordinilor şi a nesupunerii faţă de reprezentanţii guvernului otoman în teritoriu, pe seama comunităţii
aromâne. Nu trebuie, însă, să absolvim de vină nici pe funcţionarii otomani. Ei au intrat în jocul grecilor,
primind sume de bani însemnate şi au dezvoltat un sistem corupt, profitabil celor cu resurse financiare mai mari.
Aceste metode „perfide”, dar paşnice s-au suprapus şi au fost înlocuite treptat cu mijloace violente, în încercarea
grecilor de a menţine controlul asupra activităţilor culturale româneşti. Consulul României, Al. Pădeanu scria
că: „Prea Sfinţia Sa [Patriarhul] a dat ordin să se închidă în timpul serviciului divin toate intrările catedralei, afară
de una, astfel ca să nu poată intra credincioşii decât unul câte unul. La intrare stăteau mai mulţi agenţi care invitau
mulţimea să semneze declaraţiuni prin care să-şi manifeste sentimente filo-elene” 3 , iar la Monastir, Mitropolitul
Ioakimos a pătruns cu forţa în casa mortuară, pentru a săvârşi slujba aromânului Aristu Dimitrie în limba greacă,
contrar dorinţei familiei defunctului. 4
Treptat, spre mijlocul toamnei lui 1904 bandele de antarţi au început să-şi facă simţită prezenţa, schimbând
registrul atitudinii ostile cu cel al violenţei fizice. În octombrie, banda căpitanului Paul Melos i-a constrâns pe
notabilii şi preotul din comuna Belcamen să depună jurământul de credinţă faţă de cauza greacă, ameninţându-i
cu moartea pe aromânii care îşi trimiteau copiii la şcolile române. În satul Negovani, aceeaşi bandă i-a maltratat
pe fiul şi soţia lui Tomaide Şoimu şi l-au bătut pe preotul Teodosie, ameninţându-l cu moartea dacă nu va reveni la
cauza greacă. 5 Bandele foloseau o gamă diversă de mijloace de intimidare a membrilor comunităţii româneşti, ele
variind de la agresiunea verbală, la cea fizică. Bătaia, umilirea, violul sau tortura erau tehnicile preferate de greci,
în încercarea de a-i determina pe aromâni să rămână credincioşi valorilor şi idealurilor elene. Aceste bande erau,
de cele mai multe ori, înarmate şi ele nu ezitau să folosească armamentul împotriva populaţiei civile, paşnice. Şi
în acest caz, metodele variau de la simpla ameninţare cu arma, la executarea de focuri de avertisment şi la execuţii
individuale sau colective. Ţintele atentatelor şi ale violenţelor erau, în special, liderii românilor: preoţi, institutori
sau medici, care puteau strânge în jurul lor întreaga comunitate, erau emitenţii şi promotorii ideilor naţionale, fără
de care aromânii rămâneau o pradă uşoară pentru propaganda elenă. Grecii erau conştienţi de faptul că trebuiau să
lovească în elite pentru a distruge „motorul” propagandei române, fapt ce demonstrează că bandele nu acţionau la
întâmplare, ci aveau un plan bine pus la punct şi desfăşurau acţiuni coordonate de un for superior, experimentat şi
eficient. Analizând mai departe strategia pusă la punct de greci, vom constata că dincolo de violenţe şi agresiuni,
factorul pe care mizau în primul rând era cel psihologic. Folosirea terorii, incriminarea şi neutralizarea elitelor,
apariţiile periodice prin diverse sate, utilizarea elementului surpriză, combinarea mijloacelor de represiune şi
discursurile ameninţătoare reprezentau, în primul rând, agresiuni de ordin psihologic, care uzau voinţa membrilor
comunităţii de a mai fi părtaşii unei cauze ce le crea dificultăţi de acest gen. La acestea se adăugau şi acţiunile în
forţă împotriva instituţiilor cu valoare simbolică: biserici, şcoli sau a unor persoane-simboluri afective, cum ar fi
mamele şi copiii.
Bandele nu s-au limitat doar la violenţe împotriva populaţiei simple sau a liderilor comunităţii aromâne, ci au
atentat chiar la viaţa oficialităţilor române. Astfel, la 27 septembrie 1904, la Monastir au fost trase mai multe focuri
de revolver asupra farmacistului D. Pucerea şi a lui C. Metta, dragomanul Consulatului român. 6 Este clar că
aceste grupuri care se lansau în asemenea acţiuni riscante şi importante nu îşi alegeau ţintele la întâmplare şi aveau
în spate persoane cu influenţă, care le ofereau sprijinul, le coordonau şi le asigurau protecţia. Aceste persoane erau
1 Societatea de Cultură Macedo-Română către Ministerul de Externe, Bucureşti, 1 iulie 1903, în Arhivele Naţionale ale României Direcţia
Arhivelor Istorice Centrale (în continuare ANRDAIC), fond. Societatea de Cultură Macedo-Română, dos. 13 (1901-1906), f. 94v.
2 ibidem, f. 95r.
3 Documente diplomatice. Afacerile...1905, 22.
4 ibidem, 23.
5 ibidem, 27.
6 ibidem.
– 1 –