Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

celelalte etnii de partea proiectului naţional al Atenei. 1 Acţiunile guvernului elen erau, deci, puternic susţinute de
această „reţea”, răspândită pe întreg teritoriul Macedoniei, iar Patriarhul, aflat în fruntea ierarhiei, era consultat şi
lua decizii în privinţa destinului locuitorilor celor trei vilaete otomane, fiind un veritabil membru al executivului
grec.
Cunoscând poziţia şi importanţa înaltului ierarh bisericesc, guvernul român a intrat în dialog cu Ioachim III.
Oficialităţile de la Bucureşti considerau că tratativele directe cu Patriarhul vor duce la soluţionarea problemei
aromânilor, prin acordarea dreptului de a avea biserici proprii, în care să se slujească în limba română. La 28
decembrie 1902, Al. Em. Lahovary, ministrul român la Constantinopol, scria: „Mi s-a părut că Prea Sfinţia Sa Patriarhul
mă ascultă cu mult interes şi mi-a promis a studia El Însuşi întreaga chestiune, cu speranţa de a putea găsi
terenul unei înţelegeri deopotrivă profitabilă românilor şi grecilor.” 2 Doi factori au compromis, însă, un rezultat
ce se întrevedea favorabil părţii române. Mai întâi, a contat faptul că România nu se arăta la fel de „sensibilă” la
problemele Patriarhiei de la Constantinopol, precum Serbia, Grecia sau Rusia. Într-o notă adresată la 2/15 iunie
1903 ministrului român la Constantinopol, Patriarhul făcea aluzie la „grabnicul concurs moral şi material pe care
înaltele guverne ale Serbiei, Greciei şi Rusiei îl oferă voios Bisericii de la Constantinopol cu scopul de a o ajuta”,
precizând totodată că „Regatul României nu ar putea să arate şi dânsul asemenea dispoziţiuni?” 3 Cel de-al doilea
factor care a contribuit la schimbarea atitudinii Patriarhului a fost disputa cu Sinodul. Membrii acestuia şi-au arătat
nemulţumirea faţă de poziţia lui Ioachim III, în special din cauza disponibilităţii spre concesii arătate aromânilor,
nemulţumiri care, coroborate cu tensiunile deja existente între înalţii ierarhi bisericeşti îi ameninţau scaunul patriarhal.
În aceste condiţii, discursul şefului Bisericii a devenit tot mai prudent, după cum observa la 11/24 ianuarie
1904 Al. Em. Lahovary 4 , el transformându-se treptat într-un mesaj ameninţător la adresa comunităţii valahe.
Pe acest fundal de iritare la nivelul superior al ierarhiei clericale greceşti, au reînceput acţiunile ostile împotriva
preoţilor aromâni. Astfel, la Monastir, Teodor Constantin a fost maltratat şi excomunicat, aceeaşi soartă
împărtăşind-o preoţii Christu Levu din Gopeş şi Papagheorghe Christu din Molovişte. 5
În acest timp, I.I.C.Brătianu, ministrul de externe român punea desfăşurarea dificilă a tratativelor cu Patriarhul
pe seama intervenţiei Atenei, care era interesată de conservarea poziţiei privilegiate a grecilor din Macedonia.
El a cerut chiar o intervenţie a Vienei la Atena şi Constantinopol arătând că: „România nu ar putea nicicând să
se gândească la pretenţii asupra vreunui teritoriu din Macedonia”, ci ar dori numai să fie sigură că „va avea de
spus un cuvânt la definitiva soluţionare a problemei.” 6 Austro-Ungaria a răspuns favorabil solicitării româneşti,
Goluchovsky împuternicindu-l pe Calice „să-i recomande insistent Patriarhului de a lua în seamă, în oarecare
măsură, dorinţele populaţiei cuţovlahe, mai ales în ceea ce priveşte folosirea cărţilor de cult în limba română.” 7
Însă nici demersul lui Calice, nici cel al lui Zinoviev, ambasadorul rus, nu au avut succes. Ambasadorul austriac
era de părere că Patriarhul nu dorea, de fapt, să creeze un precedent pentru albanezii ortodocşi şi din această cauză
privea cu reticenţă cererile aromânilor. De altfel, Ioachim III considera că solicitarea privind desfăşurarea cultului
în limba română venea, ca o diversiune, de la oficialităţile de la Bucureşti, şi nu de la comunitatea aromână. 8
Conflictul dintre România şi Grecia s-a amplificat în primăvara lui 1904, când Tombazis a intrat într-o dispută
cu Carol I pe tema situaţiei românilor din Macedonia şi a obligaţiilor pe care şi le-ar fi asumat suveranul român la
Abazzia. 9 Reproşurile aduse de reprezentantul grec la Bucureşti l-au deranjat pe Carol I, care a declarat că are de
partea cauzei sale pe Rusia, Austria şi Germania. 10
1 Acest proiect al Atenei, cunoscut sub numele “Megali Idea”, era de a constitui Grecia Mare, în care să intre şi Macedonia.
2 Documente diplomatice. Afacerile Macedoniei. Conflictul greco-român 1905 (în continuare Documente diplomatice. Afacerile...) 1905,
20.
3 ibidem, 21.
4 ibidem.
5 ibidem, 22.
6 Pallavicini către Goluchovsky, 1903, 141-150, apud. Max D. Peyfuss, 83.
7 Goluchovsky către Calice1904, 186, apud. ibidem, 85.
8 ibidem.
9 Nu cunoaştem înţelesul exact al afirmaţiilor ministrului grec. Întrevederea de la Abazzia a avut caracter privat şi nu am întâlnit până
în acest moment însemnări sau documente cu privire la discuţiile purtate atunci. Considerăm, totuşi, că Tombazis a făcut referire la un
posibil acord între Carol I şi George I pe tema aromânilor, acord a cărui existenţă este greu de imaginat în condiţiile în care întâlnirea
monarhilor nu a avut caracter politic, angajant.
10 Raport Raport al ministrului ministrului plenipotenţiar la Bucureşti, de Giers adresat ministrului de externe al Rusiei, V.N. LAMSDORF 1997, 188.
– 1 –