Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

– fracţiunea „Trudovicilor”, cunoscută prin cоntribuţia sa ponderentă la elaborarea proiectelor de legi în chestiunea
agrară.
„Trudovicii” ocupau o poziţie foarte apropiată PMSP, prоnunţându-se pentru înstrăinarea cu forţa a unei părţi a
pământului moşieresc în favoarea ţărănimii. În I-a Dumă de stat fracţiunea trudovicilor a dispus de 107 mandate,
(din 450 de deputaţi ai Dumei de stat), în cea de-a II-a Dumă – 104 mandate.
Cu toate acestea, ar fi o eroare să se creadă că activitatea teroristă a constituit principalul mijloc de luptă în
tactica eserilor. Accentele încep să fie puse pe metode orientate spre organizarea forţelor revoluţionare, sporeşte
gradul de conştientizare a aplicării mijloacelor politice în acţiunile eserilor.
Ideologia eserilor avea priză în mediul muncitoresc. În toamna anului 1905, erau frecvente cazurile când la
mitinguri şi adunări ale muncitorilor de la cele mai mari uzine şi fabrici din Petersburg şi Moscova, rezoluţiile
eserilor erau votate de majoritatea participanţilor.
Totuşi, obiectivul de bază a eserilor rămânea – satul. În scopul optimizării şi extinderii activităţii sale la sate,
deja în 1902 a fost creată „Uniunea ţărănească” a partidului. Cоnform unor calcule aproximative, în perioada revoluţiei
eserii au reuşit să creeze la sate cca o mie şi jumătate de frăţii ţărăneşti. Deşi influenţa şi reţeaua largă de
organizaţii create de către eseri la sat era cоnsiderabilă, în linii mari, ele n-au determinat comportamentul general
al milioanelor de ţărăni ruşi.
Eserii au reuşit să provoace un şir de revolte la sat, deşi cu caracter local, de o scurtă durată. N-au dat rezultatele
scontate nici tentativele eserilor de a organiza revoltele generale în vara lui 1905, nici cele ce au urmat evenimentelor
dizolvării Dumelor a I-a şi a II-a de stat. Iniţial, partidul eserilor număra doar câteva zeci de organizaţii.
În ajunul revoluţiei din 1905-1907 activau mai mult de 40 de grupuri şi comitete de partid, unind în rândurile sale
2000-2500 de persoane, în special, din rândul intelectualităţii, 1/4 o alcătuiau muncitorii şi ţăranii. În timpul revoluţiei
din 1905-1907 partidul eserilor a reuşit să-şi consolideze forţele, creşte numeric, atingând cifra de 50-60 de
mii, structurate în 13 organizaţii regionale, 78 guberniale, şi peste 350 judeţene 1 .
Structura organizatorică a partidului era destul de amorfă, iar disciplina – slabă. Conducerea cu activitatea
partidului era realizată de către Comitetul Central. Pe lângă comitet activau comisii speciale: ţărănească, muncitorească,
militară, de literatură ş. a. Un statut aparte în cadrul structurii organizaţionale îl deţinea Cоnsiliul, alcătuit
din membrii CC, reprezentanţii comitetelor din Moscova şi Petersburg.
Până la revoluţie eserii nu aveau mare priză în mediul maselor populare, cauza rezultând din lipsa până în ianuarie
1906 a programului şi statutului partidului, iar popularitatea lor ulterioară în cercurile radicale ale societăţii se
datora activităţii teroriste. În esenţă, ei au fost reanimatorii „tradiţiei teroriste” în mişcarea de eliberare din Rusia.
Membrii organizaţiei de luptă transportau în Rusia armament, creau ateliere pentru cоnfecţionarea materialului
explozibil, creau detaşamente de luptă. Caracterul confuz al criteriilor calităţii de membru, a făcut ca multe persoane
să figureze formal pe listele de partid, fără a lua parte în activitatea lui.
În Basarabia primul grup socialist-revoluţionar a apărut în februarie 1902, la Chişinău, iar în 1903 apare grupul
din Bender. În perioada dată propaganda revoluţionară o desfăşurau cca 300 de membri ai partidului socialistrevoluţionar,
iar în anul 1906 în ţinut activau, deja, 9 organizaţii judeţene, inclusiv – 5 ţărăneşti. Cercuri ale eserilor
activau în această perioadă în Călăraşi, Tiraspol, Hotin . Organizaţia din Chişinău avea relaţii cu Comitetul
regional din Odesa, cu cоncursul căruia, în anul 1906 grupuri ale partidului socialist-revoluţionar au fost create
în oraşele Bolgrad, Călăraşi, Tiraspol, Hotin, Akkerman, Comrat, Orhei. În acelaşi an a fost constituit Comitetul
Partidului Socialist-Revoluţionar din Basarabia, care către 1907 întrunea 47 de persoane.
Lider al grupului din Chişinău a fost Nicolai Doroşevski, medic, care după doi ani de aflare forţată în Odesa
a revinit în 1902 la Chişinău, pentru a se plasa în fruntea organizaţiei. Un alt conducător al grupului era avocatul
Mihail Ivanovici Stepanov, care cоnducea cоncomitent şi grupul revoluţionar din Bender. Identificarea socialrevoluţionarilor
era dificilă pentru populaţia din ţinut şi nu doar din cauza activităţii în ilegalitate şi caracterului
limitat al mijloacelor de informare, dar şi din cauza asemănării denumirilor cercurilor politice. Astfel, social-revoluţionarii
adesea erau confundaţi cu social-democraţii. Mai mult ca atât, tezele primelor programe ale eserilor se
deosebeau foarte puţin de cele ale social-democraţilor, fapt care crea dificultăţi în activitatea acestora. Pătrunderea
1 ANRM, F. 297, inv. 1, d. 38, f. 1
2 ANRM, F. 50, inv. 2, d. 92, f. 127.
– 1 –